Compact Moldova - mca.gov.md

10
Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) a semnat pe 12 noiembrie contractele de reabilitare a sistemelor de irigare Jora de Jos din raionul Orhei, Coșnița din raionul Dubăsari și Puhăceni, Roșcani din raionul Anenii Noi, incluse în Programul Compact, finanțat de Corporația Provocările Mileniului (CPM). Reabilitarea celor patru sisteme de irigare va costa circa 35 de mil USD și va permite irigarea a peste 5 400 de hectare de teren agricol, prelucrate de circa 6 000 de fermieri. Reconstrucția acestor sisteme de irigare (SI) va fi efectuată de compania franceză SADE și consorțiul companiilor din România Hidroconstrucția și Iamsat Muntenia și va dura pînă în luna iulie 2015. În timpul apropiat va fi semnat contractul cu compania care va supraveghea lucrările de construcție la sistemele de irigare de pe rîul Nistru. Contractul semnat cu compania franceză SADE valorează circa 11,5 mil USD și prevede reabilitarea sistemului de irigare Jora de Jos. Consorțiul companiilor românești Hidroconstrucția și Iamsat Muntenia va reabilita sistemele de irigare Coșnița, Puhăceni și Roșcani, iar valoarea contractelor este de circa 23, 8 mil USD. Cel mai costisitor sistem de irigare este cel de la Coșnița, deoarece este și unul foarte mare, care acoperă circa 2500 de ha, gestionate de peste 2300 de producători agricoli. Cele patru sisteme de irigare au fost construite în perioada anilor 1960-1980, iar de atunci nici unul din ele nu au fost supuse reabilitării. "Programul COMPACT îşi propune să contribuie la reducerea sărăciei în Republica Moldova prin creştere economică" Buletin informativ, noiembrie, 2013 SPRE O CREŞTERE ECONOMICĂ DURABILĂ Compact Moldova str. N. Iorga, 21, MD-2012; mun. Chişinău, Republica Moldova; tel.: +373 22 85 22 99; fax: +373 22 85 22 94; e-mail: [email protected]; www.mca.gov.md Reabilitarea sistemelor de irigare este în plină desfășurare

Transcript of Compact Moldova - mca.gov.md

Page 1: Compact Moldova - mca.gov.md

Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) a semnat pe 12

noiembrie contractele de reabilitare a sistemelor de irigare Jora de Jos din raionul

Orhei, Coșnița din raionul Dubăsari și Puhăceni, Roșcani din raionul Anenii Noi,

incluse în Programul Compact, finanțat de Corporația Provocările Mileniului

(CPM). Reabilitarea celor patru sisteme de irigare va costa circa 35 de mil USD

și va permite irigarea a peste 5 400 de hectare de teren agricol, prelucrate de

circa 6 000 de fermieri.

Reconstrucția acestor sisteme de irigare (SI) va fi efectuată de compania

franceză SADE și consorțiul companiilor din România Hidroconstrucția și

Iamsat Muntenia și va dura pînă în luna iulie 2015. În timpul apropiat va fi

semnat contractul cu compania care va supraveghea lucrările de construcție la

sistemele de irigare de pe rîul Nistru.

Contractul semnat cu compania franceză SADE valorează circa 11,5 mil USD și

prevede reabilitarea sistemului de irigare Jora de Jos. Consorțiul companiilor

românești Hidroconstrucția și Iamsat Muntenia va reabilita sistemele de irigare

Coșnița, Puhăceni și Roșcani, iar valoarea contractelor este de circa 23,8 mil

USD. Cel mai costisitor sistem de irigare este cel de la Coșnița, deoarece este și

unul foarte mare, care acoperă circa 2500 de ha, gestionate de peste 2300 de

producători agricoli.

Cele patru sisteme de irigare au fost construite în perioada anilor 1960-1980, iar

de atunci nici unul din ele nu au fost supuse reabilitării.

"Programul COMPACT îşi propune să

contribuie la reducerea sărăciei în Republica

Moldova prin creştere

economică"

Buletin informativ, noiembrie, 2013

SPRE O CREŞTERE ECONOMICĂ DURABILĂ

Compact Moldova

str. N. Iorga, 21, MD-2012;

mun. Chişinău, Republica Moldova;

tel.: +373 22 85 22 99;

fax: +373 22 85 22 94; e-mail:

[email protected];

www.mca.gov.md

Reabilitarea sistemelor de irigare este în plină

desfășurare

Page 2: Compact Moldova - mca.gov.md

2

După semnarea contactelor, Valentina Badrajan,

director executiv al FPM Moldova, a precizat că

lucrările de reabilitare prevăd înlocuirea

echipamentului electromecanic cu echipament

modern și eficient, dotarea cu echipamente

electronice de control al regimului de lucru al

pompelor, substituirea a 85% din rețeaua de

distribuție a apei cu țevi din polietilenă de

densitate înaltă, înlocuirea a 100% din hidranți,

reconstrucția clădirilor stațiilor de pompare,

instalarea contoarelor mobile pentru determinarea

volumului de apă consumat. În total, la cele patru

sisteme vor fi instalate conducte cu o lungime de

197 de km. De asemenea, sistemele reconstruite

vor permite fermierilor ce vor investi adițional să

extindă suprafața irigată suplimentar la cele 5400

de hectare cu încă circa 700 de hectare, a adăugat

directorul executiv al FPM Moldova.

Totodată, reabilitarea sistemelor de irigare va oferi

posibilitatea producătorilor agricoli să reducă

costurile de operare și întreținere a acestora, să

utilizeze apa pentru irigații cînd au nevoie în

funcție de culturile agricole cultivate, să reducă

pierderile de apă din rețea datorită țevilor rezistente

la șocurile hidraulice, care pot asigura peste 50 de

ani de utilizare efectivă.

Potrivit prevederilor contractuale, caracteristicile

proiectului tehnic pentru cele patru sisteme de

irigare sunt următoarele:

SI ‘Jora de Jos’:

Suprafața irigată după reabilitare: cca 1 215 ha,

cu posibilitatea ulterioară de extindere a

suprafeței de irigare cu 330 ha;

Lungimea conductelor noi: cca 58,400 m;

Stații de pompare reabilitate: 4 stații de

pompare, cu 17 pompe principale, și

reabilitarea a 2 rezervoare de apă.

SI ‘Coșnița’:

Suprafața irigată după reabilitare: cca 2483 ha;

Lungimea conductelor noi: cca 85700 m;

Stații de pompare reabilitate: 4 stații de

pompare, dintre care 2 - construcție nouă, cu 10

pompe principale.

SI ‘Puhăceni’:

Suprafața de irigare după reabilitare: cca 920

ha, cu posibilitatea ulterioară de extindere a

suprafeței de irigare cu 292 ha;

Lungimea conductelor noi: cca 34 000 m;

Stații de pompare reabilitate: 2 stații de

pompare cu 6 pompe principale.

SI ‘Roșcani’:

Suprafața de irigare după reabilitare: cca 700

ha, cu posibilitatea ulterioară de extindere a

suprafeței de irigare cu 155 ha;

Lungimea conductelor noi: cca 25 100 m, din

care vor fi reabilitate 18 600 m;

Stații de pompare reabilitate: 2 stații de

pompare cu 9 pompe principale, cu reabilitarea

rezervorului de apă.

Jeffrey Goveia, director adjunct al reprezentanței

CPM în Moldova, a accentuat că reabilitarea

sistemelor de irigare le oferă producătorilor

agricoli mai multe oportunități de dezvoltare.

Alexandru Cozlov, președintele Asociației

Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Roșcani, a

menționat că fermierii așteaptă reabilitarea

sistemului, deoarece sunt conștienți că nu pot face

agricultură performantă fără irigare. Deja sunt

fermieri din localitățile vecine ariei sistemului de

irigare care vor să investească pentru a se conecta

la sistemul reabilitat și să-și irige terenurile

agricole, a adăugat președintele AUAI Roșcani.

Totodată, fermierul a accentuat că una din

Page 3: Compact Moldova - mca.gov.md

3

prioritățile AUAI la moment este să pregătească cît

mai bine specialiștii care vor opera sistemul de

irigare după reabilitare, dar și care vor gestiona

asociația. Alexandru Cozlov a declarat că

producătorii agricoli din aria sistemelor de irigare

apreciază deja avantajul de a gestiona sistemul,

chiar dacă acesta încă a fost reabilitat, deoarece în

acest an, după ce AUAI au semnat transferul de

management al SI cu Agenția Apele Moldovei,

fermierii au plătit mai puțin cu 2,90 lei pentru un

metru cub de apă.

În prezent, din cei 6 mii de producători agricoli

care activează în aria sistemelor de irigare sus-

menționate peste 4700 sunt membri ai Asociațiilor

Utilizatorilor de Apă pentru Irigații.

Actualmente, sunt în derulare lucrările de

reconstrucție și modernizare a sistemelor de irigare

Lopatna (raionul Orhei) și Criuleni, și sunt în

proces de evaluare ofertele tehnice și financiare

pentru reabilitarea sistemelor de irigare de pe rîul

Prut: Blindești, Grozești și Leova.

În pofida uzurii avansate, sistemul de irigare de la

Coșnița a furnizat apă pentru terenurile agricole și

în anul curent. Necesitatea apei este imperativă

prin definiție, mai ales că localitatea Coșnița are

tradiții de decenii în cultivarea legumelor.

Proximitatea Nistrului determină fermierii din

localitate să dezvolte afaceri în domeniul agricol,

care însă nu pot prospera în absența apei pentru

aceste culturi.

Spre deosebire de alte sisteme de irigare, sistemul

de la Coșnița este într-o stare mai puțin

deplorabilă. A fost păstrat și protejat în măsura

posibilităților de distrugere, chiar și în timpul

operațiunilor militare de la Nistru din 1992, afirmă

dl Vladimir Cibuc, Președintele Asociației

Utilizatorilor de Apă ”Coșnița”.

A fost deja semnat contractul de reabilitare a

sistemului de irigare din localitatea Dvs. Ce

așteptări împărtășesc producătorii agricoli?

Avem așteptări mari. Tradițional platoul Coșnița

este cunoscut atît în Moldova, cît și în fosta URSS,

grație legumelor cultivate în zonă. Cartofii, ardeiul,

roșiile și porumbul sunt cele mai frecvente culturi

la noi. Deși, constat că în ultimii ani au început a fi

sădite și livezi. Accesul la apă va spori extinderea

ariilor cultivate și mărirea cantităților de producție,

precum și calitatea acesteia, atît a legumelor, cît și

a fructelor. Alte așteptări ale membrilor asociației

țin și de faptul că odată cu lansarea noului sistem

de irigare vor scădea și prețurile pentru apa

consumată.

Ce tarife au fost stabilite în anul curent pentru

apa irigată?

În 2012 tariful a alcătuit 1,41 lei per metru cub.

După transferul managementului sistemului ide

irigare către AUAI, tariful stabilit a fost de 1,20 lei.

Este evident că prețul la apă va scădea dacă vom

avea un sistem modern de irigare și dacă vor exista

mai mulți solicitanți de a se conecta. Și aceste

solicitări vor veni de îndată ce vor fi funcționale

noile rețele. În 2013 au fost livrați 256 mii metri

cubi de apă, iar suprafața irigată a alcătuit circa 655

ha.

Vladimir Cibuc: Irigarea înseamnă profit pentru agricultori, dar și responsabilitate de gospodar

Page 4: Compact Moldova - mca.gov.md

4

Gestiunea sistemului de irigare implică mai

multe responsabilități ale membrilor AUAI?

Suntem la început de cale, multe lucruri le învățăm

din mers. Pot să spun că membrii asociației

noastre manifestă responsabilitate în colectarea

cotizațiilor și marea majoritatea a înțeles ce

înseamnă să gestionezi cu spirit de gospodar o

resursă strategică cum este apa.

Reabilitarea sistemului de irigare va afecta

cumva lucrările agricole ale deținătorilor de

terenuri?

Ne-am gîndit și la aceste riscuri și aceste aspecte

au fost discutate cu echipa de ingineri. Lucrările de

construcție a rețelelor sistemului au fost planificate

astfel încît să nu existe impedimente pentru

agricultori. Noi am comunicat cu echipa de

proiectare și prin urmare vom menține un dialog și

cu reprezentanții companiei de construcție, pentru

a preveni orice problemă care ar putea periclita

activitatea agricolă pe durata lucrărilor de

reabilitare.

În aria sistemelor de irigare Criuleni și Lopatna au

fost inițiate discuții pentru crearea Comitetelor de

Monitorizare a Aspectelor Sociale, care întrunesc

producători agricoli, locuitori ai satelor din zonă,

inclusiv reprezentanți ai administrației publice,

organizațiilor non-guvernamentale, lideri de opinie.

Comitetele vor monitoriza pe parcursul derulării

lucrărilor de construcție la sistemele de irigare dacă

nu este afectat mediul ambiant sau comunitatea.

Activitatea membrilor Comitetelor de Monitorizare

a Aspectelor Sociale este voluntară, apolitică și

neremunerată.

Astfel de comitete vor fi create în aria tuturor

sistemelor de irigare reabilitate din fondurile

Programului Compact, iar structuri similare sunt

create în localitățile din apropierea drumului

Sărăteni-Soroca, reconstruit în cadrul Compact.

Scopul acestor comitete este de a stabili un

mecanism eficient de comunicare între locuitorii

din aria sistemelor și companiile de construcție, dar

și de soluționare a unor eventuale neînțelegeri între

comunități și constructori. În acest sens, membrii

Comitetelor de Monitorizare a Aspectelor Sociale

vor realiza vizite periodice pe șantiere, vor evalua

potențialele pericole asupra mediului ambiant și

vor formula recomandări de înlăturare a acestora,

vor facilita informarea locuitorilor și vor mobiliza

comunitățile în cazul unor activități legate de

reabilitarea sistemelor de irigare.

În același timp, companiile de construcție vor

informa membrii CMAS despre acțiunile

planificate, vor asigura accesul pe șantier și

respectarea normele de securitate a muncii, vor

organiza întrevederi periodice cu comunitățile etc.

Comunitățile din aria sistemelor de irigare se implică în monitorizarea corectitudinii lucrărilor de reabilitare

Page 5: Compact Moldova - mca.gov.md

5

Recent a intrat în vigoare Hotărîrea de Guvern cu

privire la funcţionarea ghişeului unic în domeniul

autorizării de mediu a folosinţei speciale a apei,

care va eficientiza și automatiza coordonarea şi

aprobarea actelor necesare pentru autorizarea

folosinţei apei, dar și va simplifica acțiunile

persoanelor care solicită autorizația.

Adoptarea unor proceduri privind funcționarea

ghișeului unic pentru eliberarea autorizațiilor de

folosință a apei este inclusă în prevederile Legii

apelor, intrată în vigoare la finele lunii octombrie,

ce promovează un management modern și eficient

al resurselor de apă.

Instituirea Ghişeului unic în domeniul autorizării

folosinţei speciale a apei este un mecanism care va

permite solicitantului să se adreseze unei singure

autorităţi publice, abilitată să asigure coordonarea

condiţiilor de folosinţă specială a apei cu

autorităţile responsabile de gestionarea apelor, de

protecţie a resurselor biologice acvatice, de

supraveghere sanitar-veterinară, de protecţie civilă

şi situaţii excepţionale etc. De asemenea,

documentul stabileşte prevederi referitoare la

organizarea activităţii ghişeului unic, şi anume la

recepţionarea cererii de eliberare a

autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a

apei, verificarea corectitudinii şi completitudinii

acesteia, procesarea şi transmiterea către

autorităţile publice responsabile pentru a coordona

condiţiile de folosinţă specială a apei.

În procesul de creare și punere în aplicare a

ghișeului unic, FPM Moldova prin intermediul

Programului Compact are un rol determinant, atît

la etapa de proiectare a aceste platforme, cît și la

etapa de consolidare a capacităților instituțiilor

publice implicate în managementul apelor și

achiziționare de echipament performant.

Totodată, la finele lunii noiembrie au intrat în

vigoare regulamentul cu privire la registrul

autorizației de mediu pentru folosința speciala a

apei și conceptul tehnic al platformei comune

privind autorizarea de mediu pentru folosința

speciala a apei, care au ca scop punerea în aplicare

a prevederilor Legii apelor, care a venit cu

reglementări şi abordări noi a managementului

resurselor de apă, care stabilesc dreptul exclusiv de

proprietate al statului asupra resurselor de apă de

suprafaţă şi subterane, oferind repere de

reglementare a relaţiilor ce ţin de folosirea apelor

dintre stat şi beneficiarii de folosinţă a apei,

precum şi între înşişi beneficiarii.

Regulile de funcționare a ghișeului unic pentru eliberarea autorizației folosinţei apei au intrat în vigoare

Page 6: Compact Moldova - mca.gov.md

6

În perioada lunilor noiembrie-decembrie curent,

FPM Moldova organizează în raioanele din aria

programului de credite Compact întîlniri cu

producătorii agricoli, precum și alți antreprenori

interesați de posibilitățile Creditelor acordate

pentru investiții în infrastructura post-recoltare. La

întrunirile raionale participă bărbații și femeile

antreprenoare din domeniul agroindustrial.

Agricultorii sunt interesați să cunoască care sunt

condițiile pentru accesarea resurselor financiare și

au menționat că ar dori să investească în

construcția frigiderelor, liniilor de calibrare, sortare

și ambalare a producției agricole, dar și în

procurarea terenurilor agricole. Ei invocă accesul

limitat la finanțe în zonele rurale, dar și rata înaltă

a dobânzii la creditele agricole reprezintă probleme

actuale pentru producătorii din Republica

Moldova. Aceasta a dus la diminuarea capacității

fermierilor şi agenţilor economici de a dezvolta

afaceri profitabile şi de a valorifica toate opţiunile

privind exportul producţiei agroalimentare.

”Noi nu primim subvenții mari cum primesc

producătorii din alte țări, este binevenit că putem

beneficia de credite la condiții mai avantajoase.

Agricultura nu este o activitate ușoară, necesită

muncă, dar și investiții”, a spus Vladislav

Glodeanu, tânăr producător agricol de la Ungheni.

Vitalie Bumacov, reprezentant al FPM Moldova, a

precizat că activitatea privind accesul la resurse

financiare în cadrul Programului Compact a

prezentat avantajele programului de creditare:

”Deseori, este dificil să accesezi credite pe termen

lung. În acest context, Fondul Provocările

Mileniului Moldova facilitează accesul la finanțe

prin oferirea creditelor avantajoase pe un termen de

până la 7 ani, cu perioada de grație de până la un

an”, a menționat specialistul. Reprezentantul FPM

Moldova comunicat că întrunirile informative le

oferă posibilitate tuturor producătorilor agricoli să

se informeze despre specificul creditelor pentru

investiții în infrastructura post-recoltare.

Creditele Compact sunt destinate gospodăriilor

ţărăneşti, micilor operatori agro, întreprinderilor

micro, mici și medii, agenţilor economici din

domeniul agro-alimentar, cooperativelor sau altor

forme de asociere a producătorilor agricoli, create

și gestionate atît de femei, cît și de bărbați,

Producătorii agricoli sunt informați despre specificul creditelor Compact

Page 7: Compact Moldova - mca.gov.md

7

amplasate în municipiul Chişinău (cu excepţia

oraşului), UTA Găgăuzia şi raioanele Ungheni,

Nisporeni, Leova, Cahul, Orhei, Criuleni,

Dubăsari, Anenii Noi, Teleneşti, Călăraşi, Străşeni,

Hînceşti şi Cantemir.

Suma împrumuturilor acordate variază de la 20 000

USD pînă la 600 000 USD. Ele pot fi contractate în

lei, USD sau Euro, în funcție de preferințele

beneficiarului. Împrumuturile sunt acordate pentru

procurarea sau construcția depozitelor frigorifice si

procurarea terenului aferent, procurarea

echipamentului pentru prelucrarea și sortarea

fructelor, legumelor si strugurilor, procurarea

echipamentului de laborator pentru controlul

calităţii, procurarea camioanelor și/sau remorcilor

Odată cu coborîrea valorilor termice, lucrările de

reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca vor fi

suspendate, pe motivul că procesul tehnologic

interzice realizarea lucrărilor de construcție în

condițiile în care maximele termice indică o pentru

valoare mai mică de minus 5 grade Celsius. În

transportarea produselor agro-alimentare pe piețele

locale sau externe etc.

Un avantaj evident al Programului de credite este

faptul că procurarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor

din mijloacele creditelor acordate în cadrul

Programului de creditare sunt eliberate de TVA şi

taxele vamale, iar rata dobânzii la credite poate fi

subvenționată de către stat prin programul de

subvenționare.

Creditele sunt acordate prin intermediul băncilor

Moldova Agroindbank, Moldindconbank,

Mobiasbancă-Groupe Societe Generale,

Victoriabank, Energbank, Banca Socială și

Comerțbank.

perioada lunilor octombrie-noiembrie curent

lucrările au continuat însă în regim normal,

conform planurilor de lucru aprobate. Grație

condițiilor climaterice prielnice în aceste luni,

reconstrucția drumului a putut avansa în ritm

normal, spre satisfacția companiilor contractoare și

Lucrările de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca vor fi suspendate

odată cu venirea sezonului rece

Page 8: Compact Moldova - mca.gov.md

8

a localnicilor care așteaptă cu nerăbdare drumul

renovat.

Astfel pe lotul 1 și 2 (de la intersecția Sărăteni pînă

la Ghindești) progresul fizic a constat în așternerea

stratului de uzură pe o porțiune de circa 22 km, în

paralel fiind operate lucrări de terasament, frezare

a stratului vechi de asfalt și reciclarea acestuia.

De asemenea, în perioada de referință au continuat

lucrările la finisarea podurilor amplasate pe această

porțiune, care reprezintă lucrări complexe cu un

volum enorm de lucru manual ce implică efort și

exactitate la fiecare etapă. Lucrările la cea mai

mare construcție pe acest traseu – intersecția

denivelată Sărăteni, au fost finalizate în proporție

de 75%. Toate cele 32 grinzi de beton, care susțin

construcția masivă, au fost deja instalate, astfel

încît intersecția deja oferă o priveliște de ansamblu

în toată complexitatea. De asemenea, consorțiul

companiilor turcești ONUR&SUMMA a continuat

lucrările de edificare a podului de cale ferată: au

fost finalizate drumurile de ocolire, au fost forate

spațiile pentru instalarea pilonilor viitorului pod.

Cu referire la personalul mobilizat putem menționa

că la moment companiile responsabile de lotul 1 și

2 au 381 angajați, dintre care 157 sunt cetățeni

străini și 224 angajați locali.

Pe lotul 3 și 4 al drumului (care include traseul din

or. Ghindești pînă la intersecția Drochia) au fost

realizate lucrări de terasament, a fost așternut

stratul de bază și a cel de uzură. Avînd în vedere

specificul acestei porțiuni de drum, angajații

companiei Strabag au fost mobilizați la construcția

structurilor de drenare, fiind construite 124 canale

de scurgere cu țeavă și 27 de canale de tip cutie.

Dat fiind faptul că această porțiune este intersectată

de mai multe rețele de comunicare, au fost relocate

peste 8 mii de metri de cabluri și au fost ridicați 89

stîlpi, fiind construiți totodată 212 piloți forați. La

moment la lucrările de reabilitare a acestei porțiuni

a drumului sunt antrenați 260 de angajați.

Este la etapa de finalizare și intersecția cu sens

giratoriu de lîngă satul Gura -Camencii, care unește

drumul ce duce spre Soroca, Florești și Bălți.

Anterior aici era amplasată o intersecție de tip ”t”

care nu corespundea normelor de securitate rutieră

și care crea mari deficiențe camioanelor de

capacitate mare, care nu putea face manevre de

circulație spre Chișinău, motiv pentru care această

intersecție a fost proiectată circular, pentru a putea

asigura cerințele de securitate rutieră. În prezent,

structura dată a fost deja deschisă spre utilizare,

chiar dacă lucrările au fost realizate în proporție de

80% la acest obiectiv.

Managerul companiei Strabag dl Reiff Veit a

menționat că atît cît vor permite condițiile

climaterice, compania va desfășura tipurile de

lucrări admisibile din punct de vedere tehnologic

cum ar cele de terasament și excavare și alte lucrări

inginerești minore.

Lucrările vor fi reluate în primăvara anului 2014 și

vor urma cursul prevăzut de graficul de lucru.

Page 9: Compact Moldova - mca.gov.md

9

În acest an Fondul Provocările Mileniului Moldova

prin intermediul Programului Compact s-a alineat

la campania internațională „16 Zile de acţiuni

împotriva violenţei în bază de gen” și se alătură

eforturilor de prevenire și combatere a fenomenului

violenței domestice. În perioada 25 noiembrie – 10

decembrie vor fi organizate mai multe activități în

23 de localități situate de-a lungul drumului

Sărăteni-Soroca reabilitat și în zonele sistemelor de

irigare.

În această perioadă vor fi organizate instruiri

pentru locuitorii acestor comunități pentru ai

sensibiliza asupra fenomenului violenței.

Campania începe pe 25 noiembrie în comuna

Rublenița, raionul Soroca, cu un atelier de instruire

pentru femei și cu participarea asistenților sociali

În luna noiembrie curent au fost realizate două

vizite de informare a reprezentanților mass-media

în cadrul șantierelor Programului Compact. Astfel

jurnaliștii au avut oportunitatea de a se familiariza

cum au evoluat lucrările de reabilitare pe parcursul

anului 2013 atît la sistemul de irigare Criuleni, cît

și pe drumul Sărăteni-Soroca.

În cadrul vizitelor a avut loc un schimb de opinii cu

reprezentanții companiilor de construcție și

supraveghere, au fost realizate interviuri și discuții

din localitate pentru a le determina să înțeleagă

modalitățile cum pot să se opună violenței, precum

și pentru a discuta rolul asistentului social

comunitar și autorităților locale în asigurarea

protecției victimelor violenței în familie. Ateliere

similare vor fi organizate în toate localitățile și au

ca scop creșterea încrederii de sine a femeilor

pentru a nu tolera violența.

În cadrul campaniei „16 Zile de acţiuni împotriva

violenţei în bază de gen” este lansat un concurs de

desen pentru elevii școlilor din localitățile din aria

Programului Compact. Copiii sunt invitați să-și

exprime prin desen atitudinea față de violență. La

finalul campaniei copii vor fi premiați de FPM

Moldova și companiile implicate în reabilitarea

drumului și a sistemelor de irigare incluse în

programul Compact.

Campania de asemenea cuprinde activități de

informare a angajaților companiilor contractate în

Programul Compact referitor la fenomenul

traficului de ființe umane, HIV/SIDA și non-

discriminare.

Campania „16 Zile de acţiuni împotriva violenţei

în bază de gen”, iniţiată în 1991, cuprinde perioada

25 noiembrie – 10 decembrie, începând cu Ziua

Internaţională pentru Eliminarea Violenţei

Împotriva Femeilor şi finalizând cu Ziua

Internaţională a Drepturilor Omului, fiind stabilită

o conexiune simbolică între eliminarea violenţei

împotriva femeilor şi drepturile omului.

Programul Compact este împotriva violenței

Transparența șantierelor Compact - imperativ de activitate al FPM Moldova

Page 10: Compact Moldova - mca.gov.md

10

cu cei care sunt implicați direct în lucrările de

reabilitare, precum și cu beneficiarii Programului

Compact – producători agricoli și locuitorii din

satele amplasate de-a lungul drumului reabilitat.

De asemenea, s-a discutat despre lucrările care

urmează să fie efectuate în anul 2014 și realizarea

în termen a angajamentelor contractuale.

”Inspecția” presei în teren a fost realizată în

contextul asigurării transparenței, monitorizării

calității lucrărilor și informării publicului cu

recentele realizări pe șantierele Compact.

De la lansarea Programului Compact în țara

noastră, FPM Moldova a declarat drept principii de

activitate transparența și informarea sistematică și

obiectivă a publicului larg despre toate etapele de

realizare a activităților de proiect fie că este vorba

de procedurile de procurare, lucrări de

construcție, vizite oficiale, evenimente publice sau

situații de problemă.

Din această perspectivă, FPM Moldova nu doar

invită presa la evenimentele publice organizate, dar

este deschis oricăror inițiative care vin din partea

jurnaliștilor pentru a realiza diverse subiecte de

presă pentru a informa cititorii, ascultătorii și

telespectatorii, în funcție de domeniul de interes.

Acest buletin este elaborat de Fondul Provocările Mileniului Moldova.

Opiniile expuse în acest buletin nu exprimă poziţia Corporaţiei Provocările

Mileniului sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.