Anul VI Nr. 74 - Aprilie 2011 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

Uneori stau şi mă minunez, cum este posibil ca oameni care şi-au făcut mult rău cândva, s-au duşmănit de moarte, ori şi-au adresat cuvinte grele pentru următoarele trei generaţii, ajung să-şi dea mâna: ca să fie bine! Dacă-i întrebi de ce se maimuţăresc în asemenea hal, călcându-şi în picioa-re demnitatea, îţi răspund cu un aer de

sinceritate dezarmant: ca să fie bine! În campaniile electorale, pentru a prinde o funcţie de primar sau cel puţin de consilier local, umblau ca bezme-ticii pe la toate porţile partidelor, să cerşească sprijin. Dacă nu erau luaţi în seamă, deveneau adversari înverşu-naţi, înfiinţând noi grupări locale ale unor partide de buzunar. Repetau jocul din patru în patru ani. Dar (cică) o făceau în numele unui singur ideal: ca să fie bine! Cu întreaga listă de 19 candidaţi pentru funcţia de con-silieri locali, nu adunau voturi nici cât încap într-o mânuţă de preşcolar. Mai încearcă. Poate le merge: ca să fie bine!

Trei ani de zile tac chitic pe sub mese, pupând poala ce-lor de care le depinde soarta, până când pe scena politică se limpezesc apele. Apoi încearcă să sară din nou în barca potenţialilor învingători. Preiau chiar comanda „de facto”, dând lecţii de ... arta conducerii. Şi o fac: ca să fie bine! La un ospăţ recent, mulţi au fost uimiţi să vadă cum stau la aceeaşi masă, Iuda şi Satana, pupându-se şi che-fuind ca după marile victorii. Dar au făcut-o: ca să fie bine! N-au scos măcar odată un bănuţ din buzunarul lor, ca să ajute pe cineva sau să sprijine vreo acţiune caritabilă. Mai bine îşi scot un ochi. Ei nu ştiu decât să primească plocoane şi şpăgi. Şi atunci cui credeţi că le vor ei, binele? Vouă sau nouă? Hai să fim serioşi! Ei n-au principii. N-au caracter ori bun simţ. Au în schimb mereu viu, embrionul laşităţii şi al trădării. Ei sunt cei care se cred „buricul pământului” ţinând puternic cu molarii de scaunele călduţe. Ţin de funcţiile care le au, ca să le trans-mită urmaşilor. Ţin de păstrarea privilegiilor de care se bucură, lingând bocancii şefilor de la judeţ, pentru a-i mai lăsa „la butoane” să se înfrupte din borcanul cu miere. Şi atunci ... (doar) lor le va fi bine! Trăim într-o lume nebună, cu actori nebuni pe o scenă penibilă. Cu noi spectatorii, care nu suntem mai buni decât ei, dacă-i lăsăm să-şi joace rolul după bunul lor plac, cre-zându-ne că suntem chiar cu toţii ... tâmpiţi!

Mihai Aurel Ianoşel

Citeam ca de fiecare dată cu interes, primul număr din acest an al publi- caţiei Primăriei (martie 2011). În articolul “Trebui să stă de vorbă, entru a e m p cunoaşte adevărul”, dl. primar Filip Petru, relata despre demersurile domniei sale pentru redresarea situaţiei economice a oraşului nostru. Demersuri făcute la cel mai înalt nivel, reuşind în doar două zile să facă un tur de forţă la premie- rul - Emil Boc, ministrul Sănătăţii - Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Elena Udrea şi ministrul Finanţelor - Gheorghe Ialomiţeanu. Se pare că toţi aceştia nu mai au linişte şi somn în ultima vreme, din cauza compexităţii problemelor noastre. Primul semnal a venit prompt, din partea d-lui ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, care i-a promis d-lui primar că Spitalul din Ciacova nu va fi desfiinţat. Că va funcţiona în continuare ca secţie externă a Spitalului Judeţean. Sunt desigur unul dintre cei care am primit vestea cu satisfacţie, dat fiind faptul că de unitatea spitalicească locală, mă leagă multe amintiri. Aici mi-au fost trataţi de-a lungul timpului, bunicii, părinţii şi personal aici am văzut pentru prima dată lumina zilei. Tot aici într-un salon de la etajul unu, cu vedere spre stradă, mi s-au născut cele două fiice. Fiind acum departe de casă, pe continentul american, se mândresc când în dreptul rubricii „Place of birth” (locul naş-terii), menţionează: Ciacova - Romania. Dar ... se apropia treptat şi ziua păcălelilor: 1 aprilie! Începând din această dată, Spitalul (Centrul de Sănătate) din Ciacova îşi încetează activitatea după 75 de ani de existenţă. La mijlocul lunii martie, a sosit comunicarea oficială şi tristă în acelaşi timp. Aici va funcţiona un Cămin de bătrâni. Al treilea în Ciacova. Acestea se adaugă Centrului Alzheimer destinat tot vârstnicilor. Din toate statisticile ultimilor ani, reiese că populaţia comunităţii noastre este tot mai îmbătrânită. Noua măsură aberant luată, nu vine decât să accentueze această stare. Căminul va fi populat cu vârstici de pretutindeni, beneficiarii serviciilor nefiind localnicii. Până şi cimitirul din Ciacova devine tot mai „sufocat”, găsindu-se cu greu un loc de veci. Şi vor începe din nou lupte politice înverşunate, pentru ocuparea funcţiilor eligibile. Am spus-o de mai multe ori şi o repet de câte ori simt nevoia: Noi ciacovenii, parcă suntem pedepsiţi de Dumnezeu! Doamne, cu ce ţi-am greşit?! Ciacova a ajuns să fie o enclavă abandonată de mai marii care s-au perindat la conducere în diferite structuri judeţene ori centrale. Ne cunosc şi se întrec în promisiuni mincinoase, doar în campaniile electorale. Ultimul exemplu vi l-am prezentat mai sus. Vă mai amintiţi de robinetele cu bani ce se vor deschide pentru noi, pe fondul melodiei „Omul bun şi pomul copt” ?! Atunci, ne mai pun unora dintre noi şi câte ceva de-ale gurii în palmă sau câţiva bănuţi otrăviţi în buzunare şi mulţi îşi pierd minţile de fericire. Când se trezesc la realitate, e deja prea târziu. Dar jocul se reia la diferite intervale de timp, parcă mai înverşunat. Aşa că, de promisiuni ne e plin podul casei. Nutrim speranţa că măcar celelalte promisiuni cu care s-a întors dl. primar din Capitală, vor fi onorate. Altfel, aşa cum singur a afirmat ... trebuie să stăm de vorbă, pentru a cunoaşte adevărul !

CETATEA CIACOVEI PAGINA 2

De foarte multe ori auzim ex-presia: “pe vremea mea…” Şi parcă având acum clar un caracter de clişeu, avem tendinţa să o catalogăm obositoare sau depăşită, însă ex-presia îşi are sensul în puterea tre-cutului. Trebuie să recunoaştem că sun-tem într-o permanentă schimbare şi că, poate, fiecare vreme are frumu-

seţea ei. Dar fiecare dintre noi are în adâmncul fiinţei sale, un: ”pe vremea mea”. Nu am să folosesc acest clişeu pentru a face o incursiune în timp, dar îmi doresc să încerc să construiesc o paralelă între timpul actual şi timpul “pe vremea mea”. Odată, în vremurile apuse, ne jucam până seara târziu pe străzile încărcate de mireasma verdelui crud care se revărsa şăgalnic uneori peste noi, învăluindu-ne cu umbre dese şi aer curat. Se făcea seara târziu, apoi întunericul ne saluta şi se aşeza între noi copiii, care uitam şi de foame şi de sete şi parcă nici nu băgam de seamă strigătele părinţilor care încet dar sigur deveneau ameninţări. Şi poate atunci şi uneori nici atunci, încercam să ne desprindem de joacă. Joaca a luat şi ea o altă înfăţişare. Acum e regăsită în calculator, în telefoane mobile care de care mai performante, în discuţii cu termeni pe care noi, cei ceva mai în vârstă nu-i înţelegem, în timp ce ei au alte şi alte preocupări. Acum, părinţii nu-şi mai strigă copiii. Acum se apelează un număr de telefon. Suntem în lumea şi timpul informaticii. Unii dintre noi o acceptă şi o propagă, alţii se revoltă. Trăiesc în această lume, trăiesc în prezent, m-am aliniat la tot ce înseamnă tehnologie şi parcă, chiar dacă ancorată în această lume şi acceptând faptul că nu aş mai putea trăi fără acestea, tot spun ori de câte ori am ocazia, că îmi lipseşte sunetul copilăriei. Lipseşte parcă sunetul jocului de copii, lipseşte frumuseţea creativităţii umane. Toate au luat o formă ciudată. Copiii vor-

besc la telefon chiar dacă stau la doar două case distanţă, scriu pe messenger deşi poate sunt în aceaşi clădire, preferă categoric zgomotul asurzitor în locul liniştii iar binecu-noscutele jocuri ale copilăriei par să fie uitate într-o zonă a dezinteresului. Cu riscul de a mă repeta şi de a mă ancora în clişeul timpului, voi spune că ne fuge copilăria din viaţă. Sau poate a devenit prea modernă sau poate eu sunt prea demodată. Am un copil şi îl văd jucându-se încă cu bucurie. Îmi do-resc să trăiască din plin fiecare clipă a acestei vârste şi poate alături de el nu o dată, retrăiesc şi eu o lume minunată. Aceeaşi poveste o are şi adolescenţa. O lume diferită, o lume care cu siguranţă va deveni şi ea în curând un “pe vremea mea”. Elevă fiind, mă delectam cu fiecare clipă din această vârstă, îmi construiam vise numeroase, alegeam unul şi îmi continuam visarea. Dar fiecare vârstă are fru-museţea ei. Nicio vârstă nu va egala însă, copilăria. Acea copilărie învăluită în verdele crud, în mirosul pământului după o ploaie de vară şi în zgomotul paşilor micuţi care făceau valuri în cele mai mari băltoace. De toate acestea îmi amin-tesc cu drag privind strada unde alături de numeroşi copii alergam şi spărgeam sunetul tăcerii cu râsetele vioaie şi …de ce sa nu recunoaştem, uneori cu plânsete care se trans-formau însă repede în motive de veselie. Iubeam seara, când în razele asfinţitului ţinând în mână o carte, mă făceam părtaşă la bucuria şi tristeţea personajelor. Acum, altfel se “citeşte” o carte. Vizionând. Mă aliniez însă, la tot ce înseamnă prezent şi privind la “pe vremea mea”, văd frumuseţea acestui timp. Nu-i pot contrazice pe cei care îmi vor spune că trăiesc uneori încă, în trecut. Nu am cum. Aşa şi este. Vă mărturisesc că atunci când simt că puterile îmi sunt secătuite, mă întorc în timp în Ciacova pe strada Obradovici, simţind mirosul florilor de cais şi auzind glasul cald, părintesc, care mă cheamă la masă. Amintirile sunt comori pe care nu o să poată nimeni să le ucidă sau să le fure. Ne aparţin şi putem evada oricând dorim, în … “pe vremea mea”!

- Prof. Simona Perian -

La redacţie ne-a sosit o scrisoare din partea unui ciacovean emigrat cu mulţi ani în urmă, în Germania. Dorea să facă cunoscut cititorilor ziarului nostru, un crâmpei din copilăria domniei sale. S-ar vrea să fie poate şi un îndemn al celui aflat acum departe de locul unde a văzut pentru prima dată lumina zilei, la omenie. La acele calităţi alese ale ciacovenilor de altădată, care cândva au făcut ca localnicii să se simtă ca făcând parte din aceeaşi familie. Dar iată textul scrisorii:

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, România şi Germania au fost aliate, dar având în vedere înaintarea masivă a Armatei Roşii din răsărit, în anul 1944, România a ieşit din alianţa cu Germania. Spre atenuarea cel puţin parţială a imenselor pagube provocate de război, Stalin a cerut “reparaţii” adică refaceri, prin care România a fost obligată să pună la dispoziţie braţe de muncă pentru reconstrucţii. Au fost ridicaţi şi trimişi forţat în URSS, bărbaţi şi femei, toţi numai germani între 17 şi 45 de ani. Noi locuiam pe str. Obradovici iar în vecinătatea noastră locuia o femeie al cărei soţ a luptat în armata germană (“Wehrmacht”). Fiind deci nemţoaică, a făcut şi ea parte din cercul de persoane ce trebuiau deportate în URSS. Părinţii mei care erau în relaţii foarte bune cu toţi ciacovenii, deci şi cu ea, au hotărât să-i acorde ajutor, ascunzând-o în casa noastră. Datorită vârstei avansate, ei au fost scutiţi de deportare. Lângă o magazie în curtea noastră se afla un

şopron, care avea într-un colţ bine mascată, o deschizătură prin care puteai ajunge în pod. Vecina a fost ascunsă, cu pături şi haine călduroase (era ianuarie şi un ger crunt), în pod. Mama îi ducea regulat ceva cald de mâncare. Când după câteva zile pericolul părea că trecuse, vecina noastră nu mai voia să rămână în ascunzătoare. Părinţii mei au încercat să o convingă să mai aştepte, ca să fie sigură că n-o mai paşte nici un pericol. Dar fără succes. Ea dorea neapărat să meargă acasă. Încă în acea zi, seara târziu, a bătut cineva la fereastra noastră. Tata s-a uitat să vadă cine este şi afară era vecina care i-a spus plângând: “Domnule Muth, m-au prins!” S-a reîntors prea devreme acasă. Acţiunea încă nu se terminase şi a fost găsită în casa proprie. Ca alte mii de germani din Banat, a fost deportată şi ea la muncă silnică în URSS. Dacă ar mai fi aşteptat câteva zile în podul nostru, ar fi scăpat de soarta asta. Părinţii mei erau foarte trişti că acţiunea de salvare a dat greş. Ani de zile mai târziu încă mai vorbeau de acest episod nenorocit, care era şi el o urmare a crudului război. Dar isto-rioara aceasta arată că şi în acele vremuri în multe locuri ca şi la noi în Ciacova, omenia şi spiritul de într-ajutorare a aproapelui, încă mai trăiau. Soarta a făcut ca vecina noastră să nu se mai întorcă niciodată în Ciacova. Intâmplarea relatată însă, pe mine m-a marcat pentru tot restul vieţii şi nu aş vrea să se mai repete, niciodată!

ERNST MUTH Stuttgart - Germania

CETATEA CIACOVEI PAGINA 3

În perioada menţionată în numărul anterior al ziarului, cultul ortodox a luat-o înaintea celui catolic. Cum catolicii erau atunci în majoritate, episcopul Bonnaz nu s-a lăsat mai prejos. Biserica ortodoxă a fost construită în stilul baroc cu arcuri şi bolţi rotunde, romanice şi ca ornament special, un turn în formă de bulb de ceapă. Stilul a apărut în Italia şi s-a răspândit repede în tot sudul Europei, chiar până în Rusia. Era stilul frecvent găsit la bisericile din Banat. Episcopul a găsit o soluţie radicală, propunând pen-tru biserici un alt stil de construcţie, stilul neogotic. Acest stil a apărut la începutul veacului al XVII-lea. Nu a avut de la început acceptul şi a fost respins, dispreţuit şi apreciat ca o artă "barbară", de la numele barbari-lor din perioada sfârșitului antichităţii, fapt pentru care a fost numit stil gotic sau barbar. Atributele stilului, cum sunt: arcuri frânte şi bolţi ascuţite ogivale, permit avantaje de construcţie. Pereţi inalţi, clădiri mari şi zvelte, ferestre cu suprafeţe extinse. Aşadar, edi-ficii ce inspiră monumentalitate, sentimente inălţătoare romantice. Turnul este ascuţit şi de înălțime ameţitoare, al cărui vârf pare că străpunge bolta cerească. Pentru a realiza o asemenea biserică, episcopul Bonnaz a avut o iniţiativă aprecia-bilă. Arhitectul Franz Xaver Brandeisz a realizat una dintre bisericile cele mai înalte din Banat, construită de el în stilul neogotic, în anul 1867 la Bacova, în apropiere de Buziaş. Biserica avea o înălţime unică pentru Banat, de 54 m la vârful crucii. Această Biserică a fost recomandată ca model pentru noua construcţie a Bisericii din Ciacova. Între anii 1879 - 1881 arhitectul Eduard Reiter a realizat edificiul sacral nou, foarte asemănător cu specimenul din Bacova, dar mai ornamentat, a cărei înălţime la vârful crucii a atins 51m. La realizarea bisericii, Franz Xaver Brandeisz a avut un rol de coordonator şi cel de supraveghere a evoluţiei construcţiei. În anul 1882, vechea Biserică catolică - cu turnul de tip bulb de ceapă - a fost demo-lată, materialele de construcţie fiind refolosite. Crucea forjată din fier din vârful Bisericii a fost donată comunităţii catolice din satul Obad, fiind montată pe un postament în faţa Bisericii unde se află şi astăzi. În domeniul construcţiilor sacrale, Franz Xaver Brandeisz, s-a bazat şi pe experienţa acumulată anterior, el fiind arhitectul Bisericii romano - catolice “Sfântul Gerhard“ din ora- şul Vârşeţ (Serbia), construită în stilul neogotic între anii 1858 - 1863. Biserica, o cons- trucţie deosebit de ornamentală, impresiona cu turnurile sale duble, fiind şi cea mai înaltă Biserică catolică din regatul slavon. Înălţarea unor biserici catolice în stilul neogotic a fost o noutate arhitecturală pentru Banat. Stilul începea să fie agreat, iar arhitecţii îl foloseau tot mai des. Turnul în formă de bulb de ceapă nu mai era predominant. Caracteristic în acest sens, este iniţiativa catolicilor bulgari din Vinga, de lângă Arad. În anul 1892 s-a terminat aici o construcţie monumentală, o Biserică cu două turnuri zvelte, bogat ornamentate, cu o atractivitate imperioasă. Cine vede acest edificiu sacral, simte o chemare arză-toare de a se apropria, de a-l vizita, fiind copleşit de prezenţa misticului şi inspirat de procese afective inălţătoare.

– Va urma –

Ing. Alexander Oprendek München – Germania

S-a născut în ianuarie 1932, în Ciacova. Tot aici şi-a petrecut copilăria şi anii de şcoală. A fost şi a rămas un pasionat iubitor al fotbalului. 18 ani a fost component al echipei ciacovene împreună cu alţi localnici inimoşi, alături de care în campionatul regional au ocupat uneori chiar şi primul loc. Aveau ca adversare echipe redutabile din Lugoj, Jimbolia, Lipova, Bocşa, Reşiţa, Oraviţa, Caransebeş, Deta şi desigur Timişoara. Povesteşte cu haz de primele tricouri purtate în echipa de fotbal, de culoare roşie, confecţionate din drapelele trupelor germane SS, ce îşi aveau punctul de comandă pe str. Carpaţi nr. 4. În 1959 pune bazele Cooperaţiei meşteşugăreşti (devenită ulterior „Sârguinţa”) din Ciacova, ocupând funcţia de vicepreşedinte. Între anii 1962 - 1963 contribuie la construirea unei tribune la „Arena” sportivă. Arăta mult mai bine ca în prezent şi deseori era neîncăpătoare. Fondurile băneşti au fost asigurate de „Cooperativa Sârguinţa” cât şi prin munca voluntară a localnicilor. În 1969 se implică activ în demersurile ce se fac pentru ridicarea unei construcţii cu două nivele, lângă terenul de fotbal. La parter a fost amenajată o tâmplărie cu peste 50 de munci-tori dintre care 18 femei. Aici s-a confecţionat mobilă în serie pentru intern şi export (URSS, Germania şi Ungaria). La etaj a fost amenajată o croitorie unde lucrau 68 de muncitoare în două schimburi. Se făcea export de confecţii în Olanda şi Germania. În anul 1984 preia conducerea brutăriei din Ciacova, cu un efectiv de 32 de salariaţi, ce lu-crau în 3 schimburi. Aici se producea o gamă variate de produse de panificaţie pentru zonele învecinate, inclusiv pentru aprovizionarea unor magazine din Timişoara. Din 1986 este administrator la „Comtim” Ciacova, până în anul 1990 când se pensionează. La fiecare sfârşit de lună este nelipsit la târgul din localitate, la braţ cu soţia Mary şi alături de fiul lor, Ştefan Jr. De fiecare dată, îmbrăcaţi ca de sărbătoare. Îi place „givanul”. Ar vrea să povestească multe din istoria trecută, interesantă şi frumoasă a Ciacovei, dar are senzaţia că pe nimeni nu-l mai interesează. Dacă ai răbdarea să-l asculţi, îi simţi uneori emoţia în glasul tremurând, în timp ce ochii i se umezesc. Nea’ Pişti, vom mai sta de vorbă! Aveţi încă multe de povestit. Faceţi parte din istoria vie a Ciacovei ... .

CETATEA CIACOVEI PAGINA 4

Încă din primele z e ale anului cure t la nivel naţi nal, poliţia il n o desfăşoară activităţi specifice, într-o campanie de depistare a persoanel r care co duc aut vehicule, aflân u-se u infl enţa o n o d s b u băuturilor alcoolice. Deseori st l de f pt stau baza unor a fe a e la accidente cu urmări deosebit de grave. Cu ocazia controalelor efectuate s-a constatat că încă mai sunt persoane care încalcă prevederile O.U.G. 195/2002, art. 87 alin.1, care prevede sancţiuni pentru astfel de fapte. Conducerea unui autovehicul de către o persoană cu îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 - 5 ani. În ultima perioadă au fost depistate două astfel de cazuri pe raza noastră de competenţă, fiindu-le întocmite dosare penale. Am făcut această menţiune în speranţa că persoanele care au astfel de “obiceiuri” să conştientizeze mai bine la ce riscuri se expun, urcându-se la volanul autovehiculelor după ce au consumat băuturi alcoolice. Deasemeni vă informăm că a fost demarată o acţiune de punere în legalitate a tuturor persoanelor care au documentul de identitate expirat, iar persoanele aflate în această situaţie vor fi sancţionate contravenţional cu amendă conform O.G. 97/2005. Pentru punerea în legalitate, vă rugăm să vă adresaţi S.C.L.E.P Deta (la sediul Poliţiei Deta), cu următoarele documente: Actul de identitate; cartea de alegător; certificatul de naştere şi căsătorie; adeverinţă de la Primăria Ciacova pentru proprietarul locuinţei; declaraţie de primire în spaţiu din partea proprietarului locuinţei, pentru persoana solicitantă de domiciliu. Toate documen-tele menţionate se vor prezenta în original şi copie. Vă recomandăm totodată ca pentru prevenirea furturilor din autovehicule (infracţiune în creştere în ultima perioadă), să nu lăsaţi în interiorul acestora obiecte de valoare (genţi, radiocasetofoane, îmbrăcăminte, etc.). Poliţia oraşului Ciacova poate fi contactată la tel. 0256/399250 (sediu) sau la tel. mobil 0752 654 999 (patrula de serviciu), asigurându-vă de sprijin permanent la solicitările dumneavoastră.

Şeful Poliţiei Inspector de poliţie Pălăduţă Victor

de Lae Ţâşcă - NYKÖPING, SUEDIA -

LA I.R.E.T. PRĂ UNU HANŢI, MĂI AN ŢĂRŢ L-OR ANGAJAT, SĂ UMBLE DÂN CASĂ-N CASĂ, LA ŞICIT ŞI LA-NCASAT. ŞI L-OR ÎNVĂŢAT PRĂ HANŢI SĂ ŞICEASCĂ LA CONTOR ŞI CUM MERS-OR KILOVAŢII, SĂ IA BANII LA POPOR. DAR CUM HANŢI ROMÂNIEŞCIE N-O VORBIT LA EL ÎN SAT NU BAŞ ŞCIE ŞI DĂ AIA, SĂ VIGIEŢI ŞIE S-O-NTÂMPLAT! CÂND S-O DUS ÎN PRIMA CASĂ, O MUIERE-N GANG ŞĂGEA, DÂND SĂ INTRE, GĂZDĂRIŢA ÎL ÎNTRABĂ CĂ ŞIE VREA. HANŢI-ATUNŞIA ÎI RĂSPUNGIE: “- IO ACUM TRĂBĂ VAZUT, DUMNEATA ÎN LUNA ASTA CÂCIE NUMERE FACUT”! GĂZDĂRIŢA SPĂRIATĂ, ÎL PRIVI DĂ SUS ÎN JOS ŞI ÎI SPUSĂ MÎNIOASĂ: "DOMNU’ HANŢI, FII SĂRIOS"! - SĂRIOS, RĂSPUNSĂ HANŢI. DĂ CÂND LUNA INŞEPUT IO LA FIECARE SCRIEM, CÂCIE NUMERE FACUT! - DOMNULE, O FI, DA ASTA NU-I UN LUCRU BAŞ FRUMOS ŞI NU CRED SOCOATA ASTA SĂ-ŢI ADUCĂ V-UN FOLOS! - CUM SĂ NU, RĂSPUNSĂ HANŢI. NUMERI TRĂBĂ SOCOCIT, FIINDCĂ DUPĂ ORIŞE NUMĂR TAXĂ TRĂBUIE PLĂCIT! FUGI MĂ NEAMŢULE D-AŞIA, CĂ-ŢI DAU UNA DĂ CE-OMOR C-AŞA TAXĂ N-OR ŞIERUT-O, NIŞI TURŞII PRĂ VREMEA LOR. Ş-APOI NU Ţ-OI DA IO TAXĂ FIINDCĂ TU NU AI VĂDZUT, ŞI NU ŞCII IO ŞI CU PĂTRU, CÂCIE NUMERE-AM FĂCUT! - BA IO ŞCIU, RĂSPUNSĂ HANŢI, PĂNTRU CĂ IO CUM PRIVIT LA ŞCĂTULA DUMITALE, ŞCIU CÂT IESTĂ DĂ PLĂCIT! SOFI-ATUNŞIA SPĂRIATĂ, PRĂ PĂTRU-L STRÂGĂ PLÂNGÂND ŞI ÎI SPUSĂ LA URECHE ŞI-AR AVEA NEAMŢU DĂ GÂND! PĂTRU SĂ-NFOIE ATUNŞIA ŞI LU’ NEMŢU-I ZÂS’ AŞA: - CÂT MI’S IO STĂPÂN AIŞIA, TU NU INTRI-N CASA MEA! HANŢI ÎŞI PIERDU RĂBDAREA, PARCĂ L-ONŢĂPAT UN SPINIE: - BINIE! DACĂ NU VIGEM ŞCĂTULA, IO TAIAM MAŢU LA CINIE! ŞI SĂ VEZI ATUNŞI NEVASTA, CUM VINIT ÎNTUNECAREA TOTĂ VARA, TOTĂ IARNA, CUM LUCRAT CU LUMĂNARIA! PĂTRU SPĂRIAT CAM TARIE, CĂTRĂ SOFI SĂ ÎNTOARSĂ ŞI ÎI ZISĂ-N GURA MARIE, ASCUNZÂNDU-SE PRÂN CASĂ: - "DĂ-I ŞIE-ŢI ŞIERIE MĂ MUIERE ŞI SĂ PLEŞIE DRACU’ NEMŢU, PĂNTRU NIŞCIE LEI ACOLO, N-OI LĂSA SĂ-MI TAIE MAŢU’!"

Cerem scuze cititorilor noştri, că deocamdată nu putem publica serialul CU CĂRŢILE PE FAŢĂ, promis anterior. Între timp, pentru unele aspecte ce doream să le pre-zentăm s-a întocmit dosar penal, nedorind să influenţăm cercetările ce se efectuează în cauză. Vom reveni.

D-lui Ianoşel Mihai Aurel,

Asociaţia ciacovenilor emigraţi în Germania, vă invită să participaţi la întâlnirea din acest an, în 01 octombrie 2011, orele 16,00 la restaurantul "Der Neue Hubertushof" din Augsburg - Firnhaberau, Hubertusplatz 2.

Ca şi la întâlnirea anterioară, invitaţia va fi onorată.

Aducem mulţumiri pe această cale, d-lui Ernst Muth din Stuttgart - Germania, pentru suma de bani (euro), depusă în contul redacţiei ziarului nostru, în luna martie a.c.

Tânără superbă, blondă, sexy, fără obligaţii, 90-60-90, plină de viaţă, pătimaşă, discretă, 1,72 m, amatoare de senzaţii tari, vând camion.

Vând “Dacia 1300” carosată (papuc) tracţiune spate, 2 locuri, motor pe benzină, caroserie bună, culoare albă, înmatriculabilă, (carte de identitate). În stare de funcţionare. Preţ: 300 euro. Informaţii la telefon: 0721 340 044

Întraga colecţie a ziarului poate fi lecturată pe internet în format PDF color, în fişierul „Cetatea Ciacovei” - subfişier „Arhivă”, la adresa: www.ianosel.com

Colectivul nostru redacţional, transmite cititorilor săi cu a- oczia ărbă rilor Paştelui, S to cele mai alese sentimente de pre- ţuire, însoţite de urarea:

Ziarul „CETATEA CIACOVEI” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris - Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare interna-ţională: ISSN 1843 - 7435.