Anul VI Nr. 73 - Martie 2011 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

După o escală pe aeroportul Heathrow din Lo dra (ce mai mare din ur pa) aproximativ n l E o şi 10 e de b r la 12.00 de metri înălţime, am or z o 0 pus pentr a oua ară piciorul e ontinentul u n o p c american. Nu insist relatân u-vă ce înseamnă d America de Nord. Mijloacele media începând cu presa şi terminând cu televiziunea, prezintă me- reu aspecte din “lumea nouă”. Personal, sunt sur- prins la fiecare vizită de evoluţia rapidă a tot ceea ce se poate vedea în jur: ţesătura de autostrăzi (unele pe 6-7 nivele), cu multiple benzi pe sens, cartierele nou apărute, măreţia unor cons-trucţii, mentalitatea localnicilor şi multe altele. E altă lume, cu un nivel de trai la care noi românii, mai avem de aşteptat o bună peri-oadă de timp. Iar la orizont nu se întrezăreşte încă, nicio speranţă. Pe aeroportul internaţional Pearson din Toronto, te întâmpină mai mulţi poliţişti de frontieră, fiecare la câte un ghişeu, care în urma unui interviu de câteva minute în limbile engleză sau franceză (limbile ofi-ciale ale statului canadian), îţi acordă viza de şedere. Spre final, poliţistul aflat în faţa mea, mă întreabă într-o românească perfectă: - “Dar ce se întâmplă domnule în ţară, de este atâta jale?” Pe mo-ment am rămas năuc. M-a trezit la realitate: - “Nu vă miraţi, sunt român şi nu de bine am plecat de-acasă!” De-aici în continuare am purtat discuţia în româneşte. Conţinutul desigur, mai puţin contează.

Mulţi dintre cei cu care m-am întâlni mi-au t aici, pus aceeaşi întrebare. Sunt bine informaţi des- pre ce se petrece în ţa- ră, dar vor parcă, să ai- bă confirmarea.

E plin continen l ame- turican de români şi sunt foarte bine apreciaţi aici pentru munca lo Nu te r. priveşte nimeni cu reti-

cenţă ca în Europa pen-

tru că aici se unge de aj regulă, foarte greu, fil- trele prin care se trece, fiind mult mai exigente.

Mă mănâncă pielea şi simt ături palmă furnic în dac nu criu eva ce ă s c m-a uimit de-a dreptul. Un oraş aparţinând me- tropolei Toronto, este Mississauga. Aici locuieşte şi Ştefan Hruşcă. Cu doar câteva zeci de ani în urmă, era o modestă aşezare cu câteva case răzleţe. De peste 40 de ani, cu o singură întrerupere de un mandat, primar al oraşului este o doamnă destoinică, acum de ... 82 de ani. A făcut din mica aşezare un oraş bibelou. Cel mai frumos oraş satelit al metropolei, cu o populaţie de peste 700.000 de locuitori. Circula până recent cu autoturismul personal. Poliţia i-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de timp, pentru încălcarea legislaţiei rutiere. De atunci, şi-a angajat un şofer la autoturismul propriu, nepermiţându-şi să cir-cule în interes personal cu cel al primăriei. Sunt fapte reale şi tot real este că noi, cam tot la patru ani, ne mai lăudăm cu câte o asfaltare sau reasfaltare pe mici porţiuni de drum,

cu un parc reamenajat sau o fântână arteziană (poate nu prioritară deocamdată). Şi aceasta, în timp ce alţii în jur se mişcă mult mai repede. Mă opresc aici, că oricum voi lua bobârnace la întoarcere, pentru cele afirmate. Mi-aş permite spre final să le dau un sfat tinerilor aflaţi încă pe băncile şcolii: Învăţaţi o limbă străină de circulaţie internaţională! Nu vă puteţi imagina cum te trec sudorile când vrei ceva şi nu ştii să ceri, când eşti întrebat ceva şi nu poţi să răspunzi. Am văzut şi oameni în astfel de situaţii. Dincolo de hotarele ţării, păşiţi în al-tă lume. Dacă nu sunteţi pregătiţi, atunci ... degeaba! Înainte de plecare cât şi prin mesajele primite pe internet (ţinând permanent legătura cu cei de acasă), mulţi au fost cei care mă îndemnau: “Rămâi acolo, nu te mai întoarce în iadul de-aici!” Tuturor le răspund aşa cum am afirmat de mai multe ori: Am colindat conti-nentul american de-a lungul şi de-a latul. Cumulate pe-rioadele de şedere, aici am locuit peste 3 ani de zile. De Europa nici nu mai vorbesc. Am văzut locuri minu-nate la care nici nu visam vreodată. Aici îmi sunt toţi urmaşii şi îi iubesc enorm. Mă întorc însă de fiecare dată acasă, pentru că ...

“Aişia sânjili mă ciamă, Dă câcie ori mi’s năcăjât!”

In foto: Washington D.C. - USA. Pe treptele Capitoliului, (sediul Guvernului şi Congresului), alături de un „confrate” cu ceva vreme în urmă. Aici se hotărăşte soarta omenirii.

ZIUA CELOR CE PERPETUEAZĂ VIAŢA NOASTRĂ

Sub stele trece apa Cu lacrima de-o samă. Mi-e dor de-a ta privire, Mi-e dor de tine, mamă.

În chipul tău de aur O rază se destramă. Mi-e dor de-a tale braţe, Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa Ori poate-a ta năframă. Dar nu îmi eşti aproape, Mi-e dor de tine, mamă.

- Grigore Vieru -

Pagină realizată de Mihai Aurel Ianoşel Toronto - Ontario, Canada

CETATEA CIACOVEI PAGINA 2

Duminică, 23 ianuarie 2011, sala de sport a oraşului nostru a găzduit prima ediţie a tur- neului de fotbal, denumit „Cupa de iarnă”. O competiţie care se doreşte a deveni o tra- diţie de acum încolo. Organizatorul turneului

a fost tânărul profesor ciacovean de educaţie fizică, Flavius Ion, la acesta participând un număr de 7 echipe formate din jucători din Ciacova şi din loca-lităţile din împrejurimi, dar şi din Timişoara. Spectatorii au avut totodată surpriza să constate prezenţa câtorva jucători profe-sionişti, din diviziile B şi C ale campionatului naţional de fotbal.

Ionuţ, aşa cum este cunoscut în rândul prietenilor, nu este la prima ispravă de acest gen. Să nu uităm că în vară a organizat împreună cu colegul său, profesorul de educaţie fizi-că Trauş Alin, un alt turneu de fotbal la arena din Ciacova. Are în plan şi alte activităţi lăudabile de revigorare a mişcării sporti-ve din localitatea noastră, pe care însă m-a rugat să nu le fac publice, deocamdată. Cele 7 echipe au fost împărţite prin tragere la sorţi în două grupe, mergând mai departe primele două clasate, după care s-au jucat semifinalele, finala mică şi finala mare. Meciurile s-au desfăşurat în două reprize de câte 12 minute fiecare, fiind arbitrate de Paşca Ioan din Petroman. Partidele au fost filmate în întregime de „mereu tânărul” Geolgău, care în caz contrar ar fi participat mai mult ca sigur la turneu în

calitate de jucător. Imaginile urmează a fi difuzate în această iarnă pe postul local de televiziune prin cablu. Partidele de fotbal au fost aprig disputate, cu multe goluri marcate. Spectacolul a fost la înălţime în special în fazele superioare ale competiţiei, în sală fiind prezenţi un număr mare de spectatori în ciuda frigului pătrunzător de afară. În final, nu putem decât să îl felicităm pe organizator şi pe combatanţi, exprimându-ne speranţa că la a doua ediţie din anul următor, vor participa mai multe echipe, iar spectacolul fotbalistic va fi şi mai frumos, de la an la an!

- Prof. Bogdan Seculici -

Timpul este un jucător experimentat. Ne întinde mâna, apoi când credem că untem lături e e , aleargă cum numai el ş ie. Uneori ne imţim eparte s a d l t s d de anumite e ape di viaţa noastră. minunat acest joc, dar uneori înspăi- t n E mântător. Te trezeşti într-o dimineaţă întrebându-te nedumerit: Cine est cel e care tace privindu-te din oglindă? Apoi păşeşti temător într-o altă încăpere şi nu înţelegi cine ţi-a furat copilăria, adolescenţa, tinereţea. Auzim mereu sfatul care parcă a devenit un clişeu: ,,priveşte mereu înainte!”. În acest articol eu vreau să sfidez acest sfat şi să vă rog să priviţi puţin înapoi. Ochiul minţii noastre este gândul. Gândul real cuprinde lucruri care s-au întâm- plat cândva în realitate. Întorcându-mă în timp, văd iară i copilul e odi ioară are aler a fără griji până seara târziu. ş d n c g Împreună cu ceilalţi copii uitam de toate atunci când, cuprinşi în mirajul jocului, întreceam timpul. Atunci totul era posibil. Atunci, nu-mi doream să mă întorc în timp, deoarece încă mai câştigam în faţa lui. Astăzi, mă întorc în timp pentru a lua cuvintele şi îndemnurile oferite cu multă responsabilitatea de către cei care mi-au arătat căile de acces în labirintul vieţii şi care mi-au oferit cheile de la porţile în spatele cărora m-au aşteptat să le descopăr cinstea, infor- maţia, educaţia, respectul şi moralitatea. Deşi în jur colcăiau alte chei oferite de ,,binevoitori” ei, profesorii, au ştiut să îmi arate calea spre porţile care ascundeau binele. Acele chei, la început sculptate de către părinţi, aveau să fie finisate de dascăli. Da! Am avut norocul să întâlnesc oameni de valoare care, cu multă răbdare, m-au ajutat să înaintez în viaţă. Primii paşi i-am făcut lângă părinţii mei, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi, apoi paşii deveniţi acum mai siguri mi-au fost îndrumaţi de dascălii mei. Cum era atunci? Cum este acum?! Îmi amintesc cu plăcere fiecare îndemn al doamnei diriginte Măgăran Luminiţa, pentru care am şi voi avea până la deschiderea ultimei uşi a vieţii mele, un respect deosebit. Îmi amintesc glasul cald, calmul care se aşternea peste mine când începea să ne vorbească. Orele de dirigenţie dezlegau numeroase mistere. Acum când mă izbesc de anumite probleme, îmi amintesc de acele sfaturi şi de fiecare dată într-un mod ciudat, pe lângă glasul care are şi acum darul de a mă linişti, simt parcă mirosul laboratorului de chimie. Totul pare atât de viu, de real. Şi este adevărat că merg înainte, privesc înainte, dar ajutată de picături de timp din trecut. Prezentul merge pentru mine, în paralel cu trecutul. Profesoară fiind, mă raportez la anii mei trecuţi. Dacă astăzi sunt la catedră şi împărtăşesc mai departe ce m-au învăţat dascălii mei, este pentru că am avut onoarea să-mi adun învăţătura de la oameni de valoare. Cum a fost şi cum este acum învăţământul? Poate unii mă vor crede demodată, poate nu privesc obiectiv. Fără îndoială timpul şi-a spus cuvântul şi lucrurile au evoluat. O parte în bine, o parte ... în rău. Oricâte decenii ar trece peste noi, suntem oameni şi avem din punct de vedere al dorinţei sufleteşti aceleaşi doleanţe. Fiecare ne dorim respectul celor din jur. Şi, fără îndoială că şi elevul şi profesorul simt această sete de respect. Îl primim doar oferind acelaşi lucru. Parafrazându-l pe Steinhardt, pot spune doar atât: ,,Dăruind vei dobândi !” Picătură cu picătură, timpul îşi adună paşii din ce în ce mai mici, îndreptându-i într-un sens unic, spre finalitate. Şi aici dragii mei, suntem toţi egali. Pe de altă parte, îndemnul meu de a privi înapoi are şi o altă conotaţie, regăsită în marea bogăţie de îndemnuri ale acestui popor atât de încărcat de poveri şi piedici: “Nu uita niciodată cine eşti şi de unde ai plecat!” Iar eu n-am să uit niciodată. Din Ciacova! ...

- Prof. Simona Perian -

CETATEA CIACOVEI PAGINA 3

Familia Brandeisz a fost o familie cu reputaţie în Ciacova, apreciată şi respectată. Familia era de etnie germană, ortografia maghiară a numelui fiind doar o expresie a politicii de maghiarizare urmărită cu sârguinţă de administraţia zonei, după ce în 1778 sub Maria Theresa, Banatul a trecut de la Coroana Austriacă sub egida Regatului Maghiar. Familia Brandeisz face parte din străbuni, dintr-o dinastie de arhitecţi şi constructori, care şi-au întipărit pentru posteritate numele, ce dăinuie în clădirile şi edificiile ridicate în Ciacova cât şi în întreaga regiune a Banatului. Josef Brandeisz, născut în anul 1862 la Tschakowa, a studiat şi a practicat arhitectura şi construcţiile urbanistice. S-a căsătorit cu Maria Ludwig, cu care a avut trei copii: doi baieţi, Josef jr. şi Franz, cât şi o fiică, Maria. Cei doi băieţi au studiat conform tra- diţiei familiei, arhitectura. Cel mai tânăr, Franz, a şi practicat-o, pe când fiul mai mare, Josef Brandeisz jr. - atras de muza mu- zicii - a devenit virtuos violonist, muzicolog, şi recunoscut profe- sor de muzică. Sora lor s-a căsătorit cu vestitul arhitect Stefan Walter. Familia acesteia s-a mutat mai târziu la Budapesta, iar Katalin, fiica lor, a devenit soţia cunoscutului actor şi vestit co- mediant maghiar, Latabár Kálmán. Josef Brandeisz împreună cu un ascendent, Franz Xaver Brandeisz - posibil unchi, născut în 1818 la Ciacova şi decedat în 1894 la Vîrşeţ - au desfăşurat o activitate în domeniul cons- trucţiilor în Ciacova şi întreaga zonă. Amân oi au construit mai dmulte ş oli în ona noastră. Franz Xaver a clădit în 1872 cu fi- c znanţare de la Ministerul Invăţământului din Budapesta, şcoala din Obad, iar Josef a realizat Şcoala de Băieţi din Ciacova, inau- gurată în anul 1911. Mai bine este cunoscut numele de Brandeisz Josef, ca arhi- tect şi realizator al clădirii Şolii Civice de fete, precum şi al Mănăstirii de maici, din imediata vecinătate de pe strada Ghiladului (T. Vladimirescu), devenită azi Liceul „Alexandru Mocioni”. O inscripţie ornamentală la intrarea principală a clădirii, aminteşte de numele arhitectului şi de anul1894, când a fost inaugurată clădirea. Pentru a prezenta condiţiile care au impus ridicarea unor edificii şi lăcaşuri de cult ce dăinuie semeţe până în vremurile noastre, cât şi a constructorilor care le-au ridicat, tebuie să facem o scurtă incursiune în trecutul istoric al zonei noastre. În perioada habsburgică după retragerea trupelor turceşti, numărul populaţiei creştea iar situaţia economică se îmbunătăţea. Creştea şi numărul credicioşilor catolici. Aceştia şi-au construit între anii 1738-1741 o biserică. O clădire simplă, mică şi modestă, mai mult o casă de rugăciuni, decât un monument arhitectonic atractiv, biserica fiind realizată, din lipsă de finanţe, fără turn, fără cruce în vârf şi doar cu două clopote mici, de 11 şi respectiv 17 kg. De abia după 40 de ani, biserica s-a completat cu un turn de tip bulb de ceapă, cu o cruce în vârf şi un clopot de 150 kg. În anul 1775 s-a constatat că biserica este degradată şi ar avea nevoie de reparaţie generală şi costisitoare. Pe de altă parte a devenit şi neîncăpătoare pentru numărul crescut al credincioşilor. Josef Tinopl, preotul senioral din Ciacova, a luat iniţiativa înzestării localităţii cu o biserică nouă şi mai mare, aspectuoasă, la nivelul social al catolicilor din Ciacova. Ideea a fost primită cu satisfacţie de episcopul eparhiei supraordonate din Cenad, Alexander von Bonnaz, care s-a ocupat neîntârziat de sursele de finanţare. Episcopul de mult era neîmpăcat de aspectul neatractiv al bisericii vechi. Cu atât mai mult cu cât comunitatea ortodoxă sârbă şi română din localitate, şi-au ridicat între anii 1768 - 1771 o biserică nouă, mare, cu o estetică apreciabilă în comparaţie cu construcţia simplă şi puţin atractivă a catolicilor.

- Va urma - Ing. Alexander Oprendek München – Germania

E omul care nu a căutat niciodată să iese în evidenţă. Uneori adulat iar alteori con-testat. Nu a cerut de la nimeni nimic, în schimb a dat de la el, multora. Doar pentru că aşa i-a dictat conştiinţa ori din pasiune. A încercat ani de zile din veniturile financiare proprii, să sprijine echipa locală de fotbal. A investit sume cu multe zerouri, în timp ce alţii erau preocupaţi doar de cum să-şi burduşească buzunarele personale, ca patroni ai unor firme private. A sponsorizat ani la rând echipa de volei a Liceului, cu echipament şi sume necesare în competiţii. A donat bani pentru organizarea “Balului bobocilor” şi “Balului puişorilor” la şcoala ciacoveană. Le-a întins o mână multora dintre cei aflaţi în nevoi şi desigur şirul faptelor caritabile pe care le consideră fireşti, nu se opresc aici. Familia lui îşi are puternic înfipte rădăcinile în istoria Ciacovei. Îl doare când ceva nu merge bine şi vine mereu cu câte o idee, o sugestie. Nu întotdeauna dintre cele mai reuşite, dar acceptă şi argumentele altora. E puternic afectat ca mulţi dintre noi, de închiderea porţilor spitalului uman din Ciacova, după 75 de ani de existenţă. Se spune că atunci când se închide un spital, se deschid porţile cimitirului. Aşa că a încercat să se opună, cum a crezut el de cuviinţă. A adunat câteva sute de semnături de la locuitorii oraşului, pentru a se anula hotărârea nedreaptă a unora străini de nevoile noastre. E mâhnit că nu a avut sorţi de izbândă. El e omul - “şeful de la IRET” - inginerul Marius Mîrzoca. Aşteaptă mereu vremuri mai bune, cu gândul la mândria străbunilor că erau ciacoveni ... .

CETATEA CIACOVEI PAGINA 4

BLESTEM DE OM SĂRAC

Din balegă şi cuib de cuci, Răsar ca viermii, politruci, Iar din haznalele cu bani Costume negre cu şnapani. Viteji ca musca la arat Voi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat, Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi, Blestem şi iar blestem pe voi!

Murdari în suflet şi în gând, Cu ghearele averi strângând, Din flote, fabrici şi uzine, În urma vostră-s doar ruine. V-aţi gudurat pe lângă clerici Cu mânăstiri şi cu biserici, Şi vile v-aţi făcut de soi, Blestem şi iar blestem pe voi!

Voi v-aţi trădat şi între fraţi, Ca voi şi viermi-s mai curaţi. Aţi dărâmat şcoli şi spitale Ca să vă fie vouă moale, Şi-aţi construit zeci de palate La fufe ce v-au stat pe spate. Lovi-v-ar strechea de ciocoi, Blestem şi iar blestem pe voi!

Aţi omorât orice dreptate, Aţi jecmănit tot ce se poate, Guvernul vostru cu miniştri E-o-adunătură de siniştrii. Batjocura şi umilinţa, Au mai rămas la voi credinţa. Ghiolbani de jafuri, papiţoi, Blestem şi iar blestem pe voi!

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă, Nici dracu’ să nu o mai dreagă Şi din privatizări, duiumuri, Săracii sunt acum pe drumuri. Te doare-n cot de noi acuma,

Tu, vaporean, lovite-ar ciuma, La tâlhării vă strângeţi roi, Blestem şi iar blestem pe voi!

Blestemul greu să vă lovească, Doar bube negre să vă crească, Ochii să îi aveţi ca napul Şi să vă roadă viermii capul! Să putreziţi toţi prin palate, Nefericiţi să fiţi în toate Şi să aveţi doar oase moi, Blestem şi iar blestem pe voi!

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Aaa

În numărul trecut al ziarului, s-a stre-curat o eroare. Revenim acum făcând cuvenita rectificare: Biserica nou cons-truită în satul Obad, aparţine Cultului Penticostal şi nu Cultului Baptist, aşa cum greşit am menţionat. A fost ridicată în mare parte cu fonduri ale localnicilor şi munca plină de jertfă şi sacrificii a celor din sat, aşa cum ne-a comunicat un pastor din zonă, pentru care am avut şi avem în continuare o stimă şi consideraţie, deosebită.

Ziarul “Cetatea Ciacovei” nu este aservit vreunei formaţiuni politice. Îşi rezervă însă dreptul de a pre- zenta şi faţa nevăzută a celor aflaţi în diferite struc-turi de conducere, care ne hotărăsc vremelnic des-tinele. Acesta este printre altele şi rolul unei prese libere şi independe.

Din numărul viitor, un serial palpitant:

CU CĂRŢILE PE FAŢĂ Despre situaţia incendiară de la Liceul „Alexandru Mocioni” din Ciacova

Începând din luna februarie 2011, întraga colecţie a ziarului poate fi vizualizată pe internet în format PDF color, în fişierul „Cetatea Ciacovei” - subfişier „Arhivă”, la adresa: www.ianosel.com

Ziarul „CETATEA CIACOVEI” este înre-gistrat în Catalogul Internaţional al Publica-ţiilor Periodice editat de Centrul Internaţio-nal ISSN din Paris - Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de iden-tificare internaţională: ISSN 1843 – 7435.

De această dată, dorim să vă prezentăm câteva modalităţi de prevenire a unor eve-nimente negative. Urmare acestora puteţi deveni victime cu consecinţe morale grave şi desigur cu situaţia materială afectată în mare măsură. Aşadar: - Evitaţi să păstraţi în casă sume mari de bani şi să faceţi cunoscute altor persoane valorile pe care le deţineţi. - Nu permiteţi accesul în locuinţă şi nu furnizaţi informaţii despre d-voastră, despre bunurile pe care le deţineţi, ori despre vecini, persoanelor străine care pretind că repre-zintă unele instituţii, dar care nu se pot legitima atunci când le cereţi acest lucru. - Asiguraţi cu sisteme corespunzătoare de închidere (yale, lanţuri cu lacăt, etc.) uşile şi ferestrele locuinţei şi anexelor gospodăreşti. - Asiguraţi un iluminat corespunzător (dacă este posibil cu senzori de mişcare), al casei şi a curţii dumneavoastră. - Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele necunoscute pe care le observaţi în faţa propriei gospodării, în ce scop se află acolo. Aceste întrebări descurajează posibilii infractori. - Dacă sunteţi victima sau martorul unei infracţiuni, sunaţi la numărul de telefon de urgenţă 112 sau 0752 654 999. Şeful Poliţiei Inspector de poliţie Pălăduţă Victor

În primăvara a ului curent, n vor fi terminate lucrările de amenajare a parcului din ora- şul nostru. Este un lucru bun, făcut mulţii ani care au tre- în cut şi în care pa ă, sunte rc m bles m ţi să tot mergem la te a vale pe topoganu indiferen- l ţei. Sperăm ca cei mici care vor veni ă, s aibă par- la joac ă te şi de o toaletă ore pun- c s zătoare pentru ă ea exis- , c c tentă în prezent în ata imedi vecinătate (singurul WC pu- blic din Ciacova), funcţionea- ză în condiţii total inumane şi contrare tuturor normelor elementare de igienă. Aceasta, pentru că odată cu venirea sezonului cald, mirosul din zonă împinge la suicid celulele olfactive ale oricărui om normal. Şi la urma urmei, suntem oraş european. Doar teoretic! Aşadar ... rămânem în aşteptare. Sperăm ca măcar de această dată, să fim auziţi!