Protopopiatul Protopopiatul DorohoiDorohoi22 octombrie 22 octombrie 20152015

Parohia “Înălțarea Domnului” Parohia “Înălțarea Domnului” DorohoiDorohoi

Întâlnire CateheticaÎntâlnire Catehetica

De la inceput trebuie sa precizam ca Biserica este institutia divino-umana

intemeiata de Mantuitorul Hristos prin jertfa pe cruce.

In Biserica intemeiata de El se lucreaza la re-zidirea relatiei omului cu Dumnezeu si cu

semenii, prin: practicarea Sfintele Taine, credinta dreapta, rugaciune si filantropie.

Prima comunitate vazuta numita „Biserica” s-a format la Ierusalim, la Pogorarea Sfantului Duh, imediat dupa predica Apostolului Petru care, prin cuvantul adresat neamurilor „din toate cate sunt sub cer”, adunate la o sarbatoare iudaica. Ascultatorii au fost „patrunsi la inima”, iar efectul imediat a fost botezul ca la 3000 de suflete. Firesc, dupa botez au inceput sa staruie in „frangerea painii” (Sfanta Liturghie) si in rugaciune, erau adunati in obste (comuniunea), in frica de Dumnezeu, vindeau cele ce aveau si le ofereau pentru cei saraci (Faptele Apostolilor, capitolul 2).

Biserica era asadar, o comunitate de oameni cu o anumita stare de spirit, devotament si daruire, desi nu aveau nici un loc de inchinaciune. Liturghia, rugaciunea, comuniunea si filantropia faceau Biserica.

Administrativ, dupa secolul al IV-lea. Biserica a luat forma institutionala, cu o locatie clara, ierarhic constituita, fiind apoi organizata in comunitati locale, numite parohii.

Structurile de baza ale Bisericii astazi sunt parohia si manastirea, adica doua grupuri de credinciosi animati de aceealasi entuziasm al credintei si fervoarei pentru mantuire.

Ambele sunt orientate in jurul edificiului bisericesc, in numele credintei si principiilor de viata comune. Ele se aseamana cu familia: parohia este o familie mai numeroasa, condusa de un preot paroh, numit „parinte”, iar manastirea este o familie mai mica, cu un regim de viata si disciplina mai severe, liber acceptate si respectate, sub autoritatea unui „parinte staret” sau „maica stareta”. Ambele comunitati vizeaza sa conduca pe membri la implinirea idealului de mantuire sau comuniunea cu intemeietorul Bisericii, Domnul Iisus Hristos.

„Manastirea” isi trage denumirea de la doua cuvinte grecesti, monos care inseamna singur si stasis care inseamna stare. Intr-o definire simplificata, este locul unde oamenii locuiesc singuri, dar nu sunt „insingurati” sau „singuratici”.

Primele manastiri au fost colibe de anahoreti, sihastri si pustnici care se retrageau din lume pentru nevointe ascetice, dar care luau lumea cu ei in rugaciune. Sfantul Antonie cel Mare a fost cel care a initiat un proces de adunare a acestor pustnici pentru lucrari, invataturi si viata comuna, intr-un fel de colonii. O astfel de colonie se numea lavra, tot de la grecescul lavrai care inseamna catun, sat. Din ratiuni administrative, aceste lavre au devenit comunitati organizate cu un complex intreg de cladiri, cu ierarhie si ascultari date monahilor, menite sa le zideasca sufletele, sa ii fereasca de ispite si sa ii conduca pe drumul mantuirii, prin practicarea virtutilor.

1. Fixarea cunoştinţelor se va face prin metoda bulgărului de zăpadă, astfel:

a.Credincioşii vor fi împărţiţi în echipe de câte şapte membri;b.Va fi anunţată tema discuţiei: Care este diferenţa dintre mănăstire şi parohie?c.Fiecare membru va scrie pe foaie soluţia sa;d.În cadrul fiecărei echipe se realizează o ierarhizare a soluţiilor găsite, adică cea mai bună pe primul loc şi tot aşa până la a şaptea;e.Primele două idei de la fiecare echipă se vor scrie pe foaie de flipchart şi va fi evaluată activitatea de învăţare.

Mănăstirea – reprezintă locul în care cei aleşi de Dumnezeu s-au dedicat unei vieţi de rugăciune, pocăinţă şi asceză.

Marii duhovnici sunt călăuze duhovniceşti nu doar pentru ucenicii lor apropiaţi, ci pentru toţi credincioşii care doresc să se îmbogăţească sufleteşte cu cuvinte din experienţa şi viaţa lor sfântă.