misiunea şi viziunea

55
Decembrie 2010

Transcript of misiunea şi viziunea

Page 1: misiunea şi viziunea

Decembrie 2010

Secretul este raspunsul la tot ceea ce a fost tot ceea ce este si tot ceea ce va fi - R W Emerson

Iti creezi propriul univers pe masura ce traiesti ndash W Churchill Fa primul pas cu incredere Nu trebuie sa vezi intreaga scara Pur si

simplu paseste - ML King Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gandit - Buddha Nu pot spune ce este aceasta putere Stiu doar ca ea exista - A G

Bell Imaginatia este totul Este puterea de previziune a ceea ce va urma in

viata ndash Einstein Orice lucru conceput de minte poate fi realizat ndash C Stone Rezistenta impotriva unui lucru il face sa persiste - C Jung Toata puterea vine dinauntru si de aceea o putem controla - R Collies

Fie ca gandesti ca poti fie ca gandesti ca nu poti oricum ai dreptate - H Ford

Urmeaza-ti fericirea si universul iti va deschide usi acolo unde erau doar ziduri - J Campbell

Toţi avem 168 de ore icircntr-o săptămacircnă Nu vei putea să faci tot şi icircncercacircnd să faci tot rişti să nu faci nimic (icircn timp ce vrem să ne dezvoltăm tot mai multe capacităţi să citim mai mult să experimentăm mai mult să evoluăm mai mult să facem bani mai mulţi să ne distrăm mai mult să cunoaştem mai mulţi oameni etc )

bdquoLucrurile care contează cel mai mult nu trebuie lăsate niciodată la milă celor care contează cel mai puţinrdquo

ldquoSimte-te mizerabil Sau automotivează-te Orice vrei să faci e tot timpul decizia tardquo Wayne Dyer

Daca nu ai principii puternice nu vei avea stabilitate in viata Principiile sunt totodata temelia pe care iti construiesti viata

ldquoA şti să-ţi respecţi ferm principiile să le rămacirci fidel icircn ciuda tuturor motivelor contrare icircnseamnă a fi propriul tău stăpacircnrdquo (Arthur Schopenhauer)

Toti iti vor binele asa ca nu-i lasa sa ti-l ia

bdquoSădeşte un gacircnd culege o acţiune Sădeşte o acţiune culege un obicei Sădeşte un obicei culege un caracter Sădeşte un caracter culege un destinrdquo Stephen Covey

Pentru a putea avea performanţe trebuie să icircnveţi că energia este cea mai

preţioasă resursă a ta nu timpul

Fă-ţi o imagine a ta icircn viitor Cacircteva luni sau cacircţiva ani de acum Vezi ce ai devenit cu ce te ocupi ce realizări ai care sunt valorile tale cum relaţionează oamenii cu tine SIMTE ce fel persoană eşti De azi icircncepe primul pas spre acel tu din viitor Lăsat la voia icircntacircmplării vei fi ca un vas icircn derivă pe oceanul agitat şi tulbure al vieţii Cu un scop vei avea un port de destinaţie şi un motiv să continui drumul Vei fi puternică

ldquoSă icircţi creezi o declaraţie a misiunii este unul dintre cele mai puternice şi semnificative lucruri pe care le faci ca să preiei conducerea icircn viaţa ta Vei identifica rolurile pe care vrei să le ai relaţiile mediul cine vrei să fii ce să faci principiile care icircţi ancorează viaţa scopurile şi deciziile care icircţi vor modela viitorul E ca şi cacircnd decizi pe ce perete vrei să sprijini scara vieţii şi apoi icircncepi să te urci E un compas ndash o sursă de ghidare icircn marea furtunoasă a vieţiirdquo Stephen Covey autorul cărţii The Seven Habits of Highly Effective People

Ai nevoie de 3 lucruri 1 Ce vreau să fac icircn viaţa (Scopuri) 2 Ce fel de persoană vreau să fiu

(Personalitate) 3 Ce acţiuni trebuie să icircntreprind ca să

icircmi manifest scopul şi personalitatea

hellip

hellip

hellip

Poate dura zile sau luni să construieşti o declaraţie puternică şi tot timpul trebuie citită şi revizuită Dar e VITAL şi e necesar să o citeşti zilnic măcar odată şi să aduci lucruri noi cacircnd simţi că e nevoie Dacă faci asta nu vei mai pluti icircn derivă ci vei naviga cu toate pacircnzele sus spre scopurile tale spre destinul tău

Care sunt valorile tale -valori-scop -Valori personale

Pentru viaţa mea rezultatele mele şi ceea ce am să devin sunt responsabil doar eu aşa că de azi am să fac ce vreau ştiind că singura putere este cea pe care ţi-o asumi La sfacircrşit eu voi fi responsabilă pentru ce fel de caracter sunt şi ce am reuşit să obţin şi să realizez icircn viaţă

Ca de dimineaţă pacircnă seara icircn fiecare zi să am icircn minte şi icircn suflet aceste valori Ele mă definesc şi am să fac tot posibilul să le transform icircntr-o realitate puternică a vieţii mele

Avacircnd icircn minte aceste valori ştiu că nu pot sări treptele fireşti ale evoluţiei şi astfel mă voi ocupa de toate cele 5 trepte ale nevoilor umane

hellip

Sugestii Casa mea ideală arată astfel

Voi renunţa la reflectare şi voi trece la acţiune

Icircmi voi analiza fricile Dacă e nevoie voi apela la sprijinul

persoanelor care se pot descurca icircn situaţii care pe mine mă depăşesc

Sugestii Cum arată partenerul sau partenera de viaţă ideală pentru mine Fizic mental spiritual

Cum icircmi văd familia icircn viitor Nu vorbesc de rău oamenii cacircnd nu

sunt de faţă nu defăimez şi nu trădez Voi fi mai atentă la vestimentaţie şi

accesorii Mă voi icircngriji cacirct pot de bine

Sugestii Rolul meu icircn viaţă este

Activitatea mea ideală este să

Sugestii Care este contribuţia mea majoră icircn această lume Ce las icircn urmă şi cu ce vreau să contribui

Icircmi voi găsi un mentor sau mai mulţi Voi icircnvăţa să mă relaxez Voi citi cărţi din domeniul meu şi cărţi de

divertisment Voi căuta educaţie seminare workshop-uri

pentru a-mi umple golurile din educaţie sau pentru a icircntări punctele forte existente

Majoritatea bolilor fizice ulcer cancer căderea părului boli de inimă icircşi au originea icircn psihicul nostru Icircnsă nimeni nu se uită la adevăratele cauze

Toţi tratează doar ce se vede simptomul Odată ce ai un vis un scop nu te mai măsori cu cei din jur Victoria personală e pe primul loc tot timpul Pentru mine contează dacă ce fac azi e mai bun decacirct ce am făcut ieri Dacă am evoluat Dacă da asta e reţeta să ajung unde vreau E doar o problemă de timp

Trebuie să icircţi asumi riscul pentru toate acestea dacă vrei cu adevărat să ai o altă viaţă decacirct cea pe care o ai acum Dacă vrei să treci repede de la ceea ce icircţi oferă acum viaţa la succesul adevărat icircn viaţa de zi cu zi schimbarea va fi dură şi ăsta e preţul pe care trebuie să icircl plăteşti

Ceea ce vreau să te icircnvăţ este să scoţi din tine calităţile pe care le ai adormite şi să icircţi dezvolţi personalitatea icircncacirct să poţi avea viaţa sexuală pe care o vrei relaţiile pe care le doreşti statut social icircnalt icircn societate folosindu-te doar de personalitatea ta

Pentru a avea rezultatele pe care le vrei va trebui să te implici complet fizic emoţional psihic şi spiritual

Fii conştient de cum funcţionează homeostazia şi cacircnd lucrezi pentru schimbare nu o lăsa să te oprească Aşteaptă-te la rezistenţă fizică şi psihică Cacircnd alarma icircncepe să sune nu icircnseamnă că eşti bolnav sau o să mori sau că eşti leneş sau că ai greşit făcacircnd alegerea să te schimbi Este un indicator că viaţa ta se schimbă aşa cum icircţi doreşti icircn bine prin alegerile tale Nu intra icircn panică şi nu da icircnapoi

Indiferent de ce vrei să faci icircn viaţă nu vei putea face bine dacă nu ai cele 4 rezervoare ale fiinţei tale pline de energie

Energia icircnseamnă capacitate de a face munca şi aşa cum ştii deja prin activitate şi muncă obţii lucrurile pe care le vrei icircn viaţă

Pulsul icircnaltei performanţe Balanţa icircntre efort şi relaxare

PRIMUL LUCRU pe care trebuie să icircl ştii e că evoluţia icircnvăţatul şi experimentarea icircn viaţa reală a ceea ce icircnveţi nu se manifestă icircn linie dreaptă Ci sub forma unei oscilaţii icircntre efort icircn afara zonei de confort şi apoi relaxare şi recuperare

In sport (ca icircn orice domeniu al vieţii) nu poţi avea rezultate decacirct dacă foloseşti toate cele 4 tipuri de energie icircn mod susţinut şi icircn acelaşi timp ştii să le icircncarci la loc rapid şi eficient Acesta este un adevăr pe care foarte puţini oameni icircl ştiu de aceea foarte puţini oameni sunt campioni icircn sport sau sunt oameni de mare succes icircn orice domeniu

Energia fizică Alimentacircnd focul Energia fizică reprezintă CANTITATEA DE ENERGIE de care dispunem Fără ea nu putem

face nimic şi toate celelalte tipuri de energii se bazează pe ea Energia fizică o dobacircndeşti prin

Energia Emoţională Transformacircnd ameninţarea icircn provocare Energia emoţională reprezintă CALITATEA energiei noastre Poate fi negativă sau

pozitivă Mulţi oameni trăiesc icircntr-o stare permanentă de stres emoţional cu garda sus pregătiţi de conflict şi nu realizează că atunci cacircnd nu eşti icircn regulă cu propriile emoţii icircţi subminezi grav performanţă

Energia mentală Concentrare şi optimism realist Să poţi să te gacircndeşti concentrat doar la un lucru pentru o perioadă de timp asta e

cea mai preţioasă resursă a creierului Puterea de concentrare De acum icircncolo cacircnd citeşti nu faci nimic altceva Cacircnd faci sport nu faci nimic altceva Cacircnd lucrezi icircnchizi tot De fiecare dată cacircnd faci multitasking TE TAcircLHĂREŞTI SINGUR Pentru că icircn loc să faci la calitatea maximă un lucru acea calitate se distribuie icircn toate celelalte lucruri pe care le faci deci rezultă calitatea mai slabă la toate

Energia spirituală pentru cel care are DE CE să trăiască Ceea ce faci contează PENTRU TINE Compară succesul cu tine bdquoNu te uita la capra

vecinului căci vei tinde să te consideri mai prejos decacirct el iar o astfel de atitudine icircţi va afecta puterea de concentrare Tu eşti tu el este el nu concurezi decacirct cu tine icircnsuţi şi pentru idealurile talerdquo De ce nu sunt rezultate

Toţi avem 168 de ore icircntr-o săptămacircnă Şi sunt atacirctea de făcut

Nutriţie Sport Relaxarea din timpul zilei Somnul de noapte

Pare banal dar numitorul numărul 1 al oamenilor de succes este viteza de implementare Durata de timp icircntre o idee şi testarea ei Nu trebuie să te simţi obligat să ai succes fă ce icircţi face ţie plăcere

De fapt icircn viaţă nu TREBUIE decacirct un sigur lucru să faci TREBUIE să mori

Icircn rest eşti liber şi dacă cineva te judecă pentru ce faci sau cum o faci arată-i degetul mijlociu

Mi-am propus ca indiferent la ce oră mă culc (la 22 la 1 sau nu dorm deloc) la ora 5 dimineaţa icircn fiecare zi să fiu icircn picioare şi să alerg 25-30 de minute

Icircn prima zi am reuşit Pentru că aşa sunt eu cacircnd sunt entuziasmat de ceva Icircncep icircn forţă Am alergat am făcut duş m-am culcat la loc iar cacircnd m-am trezit mă simţeam extraordinar Mi-a cam dat peste cap ritmul şi după-masa a trebuit să dorm

A doua zi dimineaţă a sunat ceasul din nou la ora 5 Somnul era atacirct de bun icircncacirct am zis bdquoNU POT E absurd ce prostie e asta să te trezeşti de

dimineaţă la 5 şi să alergi de nebun Ce legătură are asta cu succesul şi ce vrei icircn viaţărdquo

Corpul mintea emoţiile toate s-au aliat IcircMPOTRIVA MEA Deşi era un sacircmbure de voinţă era neputincios icircn faţa a ceea ce eu eram ca om atunci Icircn clipa aceea mi-am dat seama de ce oamenii nu au rezultate şi de ce eu icircn viaţa mea făceam mult prea puţine cacircnd doream atacirct de multe

Auzisem despre teoriile care spun cum oamenii se mint singuri şi icircşi sabotează succesul dar niciodată nu am simţit-o atacirct de clar şi limpede

Mi-am dat seama că aşa e cu toate aspectele vieţii Vreau libertate şi independenţă Vreau sex Vreau afecţiune vreau bani vreau linişte Continuă tu

lista Şi apoi NU AM şi NU AI NIMIC DIN CE IcircŢI DOREŞTI Pentru că partea aceea din tine care vrea şi poate e sufocată de partea din tine care doarme

cacircnd tu zici bdquoscoală-terdquo şi care e inamicul numărul 1 Luptacircnd cu lumea exterioară şi cu toate provocările ei uiţi de inamicul cel mai periculos care te

va sabota şi te va icircnjunghia icircn spate icircn timp ce te icircmbrăţişează şi icircţi spune o frumoasă poveste motivaţională şi consolatoare şi te icircndeamnă să nu-ţi faci griji că e suficient să gacircndeşti pozitiv şi totul va fi bine

Inamicul acela eşti TU

Icircntr-un ritual totul este automatizat Eşti ceea ce faci icircn mod repetat adică eşti suma obiceiurilor tale Pentru că 95 din ceea ce face un om este automatizat şi din obicei şi doar 5 decizii luate conştient

Construieşte ritualurile icircntre efort şi relaxare Cacircnd depui efort şi consumi din toate cele 4 rezervoare de energie nu uita că icircn timpul zilei trebuie să ai momente cacircnd oscilezi icircntre ACTIVITATE INTENSĂ şi RELAXARE

Fără energia fizică pe care se sprijină celelalte nu poţi face nimic

Cunoaşte-te şi vezi cum e să guşti succesul cacircnd faci ceva prin propriile tale forţe

Nu uita de homeostazie nu uita de războiul icircmpotriva măiestriei

Sfat personal e nevoie de 30-45 de zile pentru ca un obicei nou să nu mai fie obositor şi să icircnceapă să ţi se pară firesc şi plăcut Pacircnă atunci nu schimba decacirct maxim 3 Daca schimbi mai multe vei fi copleşit şi o iei de la capăt

1) Să cauţi aprobare Ai nevoie să ţi se spună ce să faci să ţi se spună că ai voie sau că nu

ai voie să cauţi şi te uiţi permanent la cei din jur 2) Să cauţi acceptare Nu poţi să te simţi bine dacă exista oameni sau persoane care nu te

plac 3) Să cauţi apreciere Cacircnd ai nevoie ca cei din jur să te bată pe spate pentru marile tale

realizări şi pentru abilităţile tale 4) Să te bazezi pe alţii ca să icircţi compenseze lipsa de icircncredere icircn

forţele tale cacircnd nu icircţi asumi responsabilitate pentru tine Ceri ajutor constant şi nu ai icircncredere icircn capacităţile tale

5) Să nu poţi să amacircni recompense Vrei credit ca să icircţi iei televizor sau haine cu dobacircnda pe 10 ani Să

profiţi de o oportunitate fără să te gacircndeşti la consecinţe sau la ziua de macircine să nu poţi rezista la dorinţe sau pofte spontane Foartă multă lipsă de

1 Să te porţi mai frumos sau mai politicos decacirct eşti tu de obicei zi cu zi arată că eşti icircn starea de nevoie

2 Se te uiţi constant icircn jur ca să vezi ce să crezi ce să faci ce să gacircndeşti Ai viaţa ta şi nu depinde de alţii

3 Să icircncerci să controlezi alţi oameni Oamenii nesiguri icircncearcă să controleze alţi oameni pentru că nu se pot controla pe ei şi apoi asta e o cale de a se valida Trebuia să vadă dacă icircncă au impact asupra celor din jur ca să se simtă importanţi din nou

4 Să cauţi atenţia intr-o măsură PREA mare 5 Să icircncerci să arăţi permanent că ai dreptate e un semn că ai

nevoie să ţi se recunoască punctul de vedere altfel te simţi lipsit de valoare

6) Dacă te afectează ce zice lumea icircnseamnă că părerea lor contează mult Pui preţ mare pe aprobarea acceptarea şi aprecierea lor deci lipsa de putere interioară

Şi astfel poţi fi manipulat foarte uşor prin obiectul dorinţei tale

Loc al controlului intern Succesul este asociat cu oamenii cu loc de control intern Cine e responsabil Cine poate schimba Dacă răspunsul e ldquoturdquo atunci ai locus de control intern

Alungă gacircndurile ldquoce zic oameniirdquo imediat ce icircţi apar BUNE ŞI RELE Nu contează dacă lumea te critică şi nu contează dacă lumea te laudă Rămacirci rece la toate Doar tu icircţi cunoşti măsura şi valoarea şi ambiţiile Asta arată că nu te afectează nimic

Cunoşti pe cineva care e atacirct de nevoiaş emoţional că oricacirct de atent eşti cu el şi oricacirct de mult oferi niciodată nu e destul Şi dacă nu vii icircn icircntacircmpinarea lor imediat se simt respinşi

ldquoCine zice laquoVreau să fiu apreciat pentru ce suntraquo nu e dispus să lucreze la persoana sa să devină mai bun şi mai de succes Nu merită să aibă nimic rdquo

Există oameni care nu spun ldquonurdquo foarte des de teamă să nu supere pe cinevaoameni care nu icircşi susţin părerile

Această atitudine e gravă pentru că acest gen de muppet trece des la primul tip de muppets victima

Acest gen de marionetă e persoana care icircncearcă să fie tot timpul pe placul tuturor icircşi consumă energia străduindu-se să icirci facă pe alţii fericiţi

Ziua are 24 de ore pentru toţi Trebuie să icircnţelegi că ai resurse limitate şi că dacă foloseşti energia pentru alţii nu mai ai destulă pentru tine Şi la sfacircrşit cine va fi de vină

Ceilalţi evident Faci ceea ce vor alţii să faci nu vrei ca nimeni să fie nervos supărat

sau dezamăgit din cauza ta fugi de ceea ce ţi-ar putea cauza experienţe emoţionale negative fugi de conflict frică şi furie

Şi apoi icircţi vine factura care te taxează pentru timpul energia şi efortul din viaţa ta pe care le-ai dat icircnainte să le foloseşti pentru persoana ta suficient

Spune-ţi icircn fiecare zi bdquoMă simt confortabil cu punctele mele de vedere şi nu sunt afectat de judecata celorlalţirdquo

bdquoSingurele drepturi pe care le avem sunt cele pe care ni le asumăm nu cele care ne sunt date de alţiirdquo Anonim

Să fii asertiv icircnseamnă să spui celor din jur ce vrei ce simţi ce nevoi şi preferinţe ai icircntr-un fel care te ajută să şi obţii Spui clar şi cu multă icircncredere icircn tine ce vrei fără să ameninţi fără să icircl faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit

Să fii asertiv icircnseamnă să iniţiezi o conversaţie să faci complimente sincere fără să urmăreşti ceva să critici icircntr-un mod care ajută şi de asemenea să primeşti critica dacă este justificată

1 Să fiu propriul judecător a ceea ce spun şi fac 2 Să cer ceea ce vreau (recunoscacircnd dreptul celorlalţi de a spune bdquonurdquo)

3 Să iau decizii şi să fiu răspunzător pentru ele 4 Să fiu independent

5 Să nu ofer motive şi scuze pentru propriul comportament 6 Să nu fiu responsabil pentru descoperirea soluţiilor la problemele celorlalţi

7 Să mă răzgacircndesc 8 Să fac greşeli

9 Să spun bdquonu ştiurdquo 10 Să iau propriile decizii 11 Să spun bdquonu icircnţelegrdquo 12 Să spun bdquonu-mi pasărdquo

13 Să intru icircn relaţii cu ceilalţi fără să fiu dependent de părerile aprobările şi confirmările lor

14 Să am intimitatea mea 15 Să spun NU sau DA fără să mă simt vinovat

NU UITA Cei din jur au aceleaşi drepturihellip

De ce este nevoie să fii asertiv Pentru a scăpa de manipularea la care eşti supus icircn fiecare zi Majoritatea

manipulărilor nu sunt intenţionate şi conştiente Ele vin de multe ori din partea oamenilor bine intenţionaţi dar cum am mai spus bdquodrumul spre iad e pavat cu intenţii bunerdquo

NU cere aprobare validare nu cere voie pentru că nu e nimeni icircn măsură să ţi le dea decacirct tu icircnsuţi

Icircnvaţă să ACCEPŢI lucrurile Acceptă că oamenii sunt diferiţi şi au nevoi diferite Acceptă că unii sunt introvertiţi şi trăiesc foarte intens icircn lumea lor interioară şi le

place să citească şi acceptă că alţii sunt extrovertiţi şi trebuie să iasă icircn mulţime să danseze să chefuiască

Acceptă că unii oameni au mai dezvoltată emisfera stacircnga a creierului şi folosesc logica şi raţiunea pentru a lua decizii (65 dintre bărbaţi) şi acceptă că alţii au emisfera dreaptă mai dezvoltată şi iau decizii bazate pe ceea ce simt (65 dintre femei)

Acceptă că unii sunt intuitivi visători şi privesc lucrurile la scară globală şi acceptă că unii sunt foarte ancoraţi icircn realitate icircn aici şi acum au o fire practică sunt icircndemacircnatici

Acceptă că unii judecă tot ce văd şi iau decizii iar alţii percep ceea ce este icircn jurul lor amacircnacircnd decizia cacirct se poate de mult

Acceptă că fiecare are ritmul lui de evoluţie şi este foarte foarte greu o risipă de energie şi timp să icircncerci să forţezi pe cineva să evolueze icircn alt ritm decacirct cel propriu

Icircnvaţă să accepţi şi să trăieşti viaţa icircn loc să vrei să faci totul după chipul şi asemănarea ta

Sper să ai bdquoSeninătate ca să ştii să accepţi lucrurile pe care nu le poţi schimba Curaj ca să icircncerci să schimbi ce se poate schimba Icircnţelepciune ca să poţi deosebi ce se poate schimba de ceea ce nu se poate schimbardquo

Cu acceptarea va veni şi eliberarea de convingeri greşite şi astfel va veni o viaţă mult mult mai frumoasă

Trebuie sa descoperi ce iubesti Asta e valabil si in munca si cu oamenii Munca va ocupa o mare parte din viata ta si singurul fel de a fi cu adevarat satisfacut este sa ai realizari frumoase Si nu poti avea realizari frumoase decat daca IUBESTI ceea ce faci Daca nu ai gasit inca continua sa cauti Nu te multumi cu putin Asa cum se intampla cu toate problemele ce tin de suflet vei sti cand vei gasi Iar pe masura ce anii trec totul va deveni mai frumos Sa nu uiti doar nu te multumi cu putin

Inainte sa adormi in fiecare noapte intreaba-te bdquoCe am facut azi pentru mine care adunat la ce am facut ieri imi va aduce ce vreau la urmardquo Daca nu poti raspunde e belea Da-ti doua palme si a doua zi sa nu mai treaca fara sa faci ce e nevoie

Consuetudinis magna est adica PUTEREA OBICEIULUI ESTE MARE O stiau romanii o stim si noi azi Dar ignoram acest lucru

Semeni 2 ore pe zi sa inveti ceva sa iti dezvolti o abilitate si culegi acea abilitate ESTI SUMA OBICEIURILOR TALE

LISTA OBICEIURI BUNE

LISTA OBIECEIURI PROASTE

Orice vrei sa faci ca sa o faci bine trebuie sa fii la maximum din potentialul tau

Daca vrei sa ai succes masiv in orice domeniu trebuie sa ai un timp in care te relaxezi si DOAR TE RELAXEZI si un timp in care muncesti si DOAR MUNCESTI

1 Gandeste-te la ce manci si cat 2 Gandeste-te cat sport faci si cum 3 Gandestendashte ce obiceiuri sexuale ai 4 Gandeste-te la cat din timpul tau construiesti ceva si cat

trece fara sa se intampla nimic 5 Gandeste-te cat timp il petreci invatand lucruri noi si

folositoare si cat il petreci doar cu activitati de divertisment

Interni a) intelectuali ndash imaginatia gandirea fluenta flexibila sensibilitatea la

probleme inteligenta memoria b) aptitudini speciale ndash scolare creatoare stiintifice tehnice artistice

sociale sportive culinare c) de personalitate ndash atitudini motivatie caracter vointa

perseverenta deschiderea spre experienta atitudinea de explorare dorinta de a schimba tendinta de informare curiozitate prezenta unor preocupari si interese de tip hobby nonconformism fond emotional bogat capacitatea de a-si asuma scopui indepartate increderea in sine cadrul intern de evaluare toleranta la ambiguitate si imageria mentala

Externi a) Colectiv ndash climatul creativ personalitatea indivizilor din grup

conducerea( sefii etc) b) Social ndash valori promovate conditii create educatie nivelul cultural

securitatea psihologica si personala spiritul vremii

Asadar putem contura o personalitate pe care o putem numi rdquopersoana creativardquo

1 Receptivitate si interes fata de tot ce apare nou chiar daca e in domenii diferite de interes

2 Independenta si nonconformism in gandire si actiune 3 Preferinta pentru rezolvarea problemelor complexe 4 Capacitatea de a-si asuma riscul in sustinerea si

promovarea ideilor originale proprii si ale altora 5 Perseverenta si rezistenta la eforturi prelungite si

insuccese 6 Sensibilitate si profunzime in trairi 7 Capacitatea de a recepta si cultiva umorul 8 Incredere in fortele proprii 9 Prestigiu in colectiv (bazat pe calitati de personalitate

si nu neaparat pe rezultate)

1048707 Sport 1048707 Iesitul in natura 1048707 Metode bazate pe discutia individuala 1048707 Metode de relaxare 1048707 Sugestopedia 1048707 Metoda sofronica 1048707 Controlul mental silva 1048707 Hipnoterapia 1048707 Artterapia 1048707 Meloterapia 1048707 Dansterapia 1048707 Cromoterapia 1048707 Aromoterapia 1048707 Hilaroterapia 1048707 Sofroterapia

1048707 Brainstorming 1048707 Sinectica 1048707 Metoda Philips 6-6 1048707 Discutia Panel 1048707 Metoda 6-3-5 1048707 Metoda Delphi 1048707 Metoda Frisco 1048707 Metoda listelor 1048707 Metodele matriceale

1 Realizarea unei ecologii psihice de curatare Adica sa scapi de convingeri negative de scuze de atitudinea de victima cam toate acele lucruri de care toti trebuie sa scapam la un moment dat

2 Instalarea individului intr-o stare psihologica propice creatiei Daca ti-e foame si ti-e frig probabil creativitatea ta va fi la nivel scazut Daca lupti in fiecare zi pentru supravietuire la fel Doar geniile care au marcat istoria au reusit sa creeze lucruri minunate in conditii foarte grele Pentru noi oamenii obisnuiti e nevoie de o oarecare liniste sufleteasca pentru a putea deveni creativi

Victor Hugo spunea ca unul dintre cele mai bune moduri de a te apropia de teritoriul creatiei este pasiunea pentru ceva un hobby

bdquoPrin urmare prietene nu ezita sa ai o pasiune sa te indragostesti de un ideal si mai ales sa perseverezi in aceasta iubire Nu tine cont de privirile ironice ale celor din jur la adresa productiilor tale Ei nu pot intelege cat de mult ai crescut cu ele si prin ele Si pentru ca ai totusi nevoie de recunoastere de gratificare felicita-te singur pentru orice reusita daca ceilalti nu se grabesc sa o faca Cert este ca inaintand cu rabdare stoicism si fara abateri majore pe acest drum vei merita intr-o zi sa ti se puna la rever insigna de persoana creativardquo

Omul trebuie sa fie adaptat la 2 lumi Cea exterioara cu familia profesia relatiile sociale si

de iubire si cea interioara cu propriile ganduri trairi zbateri si cu propria sa natura

La cei care nu reusesc sa isi urmeze vocatia vocea sociala cu conventiile ei se aude mai tare decat vocea interioara Vocea grupului a turmei este lege

bdquoGrandoarea si caracterul salvator al oricarei personalitati adevarate stau in faptul ca aceasta se aduce pe sine ca jertfa alegandu-si liber vocatiaIn masura in care tradandu-ne propia lege nu ne dezvoltam personalitatea ne ratam sensul vietii DIN FERICIRE BUNA SI RABDATOAREA NATURA NU LE-A PUS CELOR MAI MULTI OAMENI PE LIMBA INTREBAREA FATALA REFERITOARE LA SENSUL VIETII LOR Si unde nimeni nu intreaba nimeni nu trebuie sa raspundardquo CGJung

APTITUDINEA este atracţie icircnnăscută (spre o anumită activitate) dispoziţie firească icircnclinaţie vocaţie facultate capacitate Icircnclinare dispoziţie naturală destoinicie pricepere [Cf fr aptitude] aplecare aplicaţie atracţie chemare dar har icircnclinare icircnclinaţie icircnzestrare pornire predilecţie predispoziţie preferinţă talent vocaţie (livr) propensiune (pop) tragere (icircnv) aplecăciune plecare (Şi-a demonstrat din plin ~ pentru ) 2 v simţ 3 v facultate

ABILITATEA este icircndemacircnare iscusinţă pricepere dibăcie

Acum ca ai inceput sa iti faci o idee despre tipurile psihologice ai si un punct de pornire in cautarea ta Este important sa descoperi domeniile spre care ai o inclinatie naturala si sa te dezvolti acolo Pentru ca in viata e important sa faci ce iti place Si succesul adevarat doar de acolo va veni

Incepand sa lucrezi in domeniile in care esti talentat iti vei dezvolta abilitati Si intr-o zi vei simti ca ceva in viata ta s-a schimbat Facand ce iti place experimentand

si exersand vei auzi o chemare O voce interioara care te va indruma spre propria ta individualitate si cei stii ca drumul pe care mergi este cel corect pentru tine Vei simti ca toate lucrurile in viata ta se ordoneaza si toate intrebarile au un raspuns Atunci vei putea spune ca ti-ai gasit vocatia Sper ca te-am ajutat sa faci primul pas

Trebuie sa iei atitudine

Trebuie sa iei masuri impotriva lucrurilor de mai sus Ele sunt obstacole mari in calea a ceea ce vrei Nu stiu EXACT ce vrei dar si eu vreau tot felul de lucruri Si ma straduiesc sa le obtin Si stiu ca nimic in lumea asta nu s-a realizat decat daca vointa perseverenta si concentrarea pe un scop au mers toate mana in mana

- Daca vrei sa fii o persoana informata educata si care ia decizii bazat pe propriile principii si valori arunca televizorul pe geam sau cel putin urmareste desene animate si Discovery

- Foloseste internetul selecteaza-ti informatia pe care o vrei si nu cea care iti este bagata cu forta pe gat Orice informatie pe care nu o ceri si iti este data se cheama SPAM Televiziunea face spam

- Dezvoltarea creativitatii si a personalitatii Astea 2 te vor ridica din turma Va fi greu va trebui sa lupti

dar satisfactia de a fi o persoana libera si independenta merita orice sacrificiu

1 Invata sa iti concentrezi atentia pe un singur lucru o data De fiecare data cand faci mai multe lucruri o data TE TALHARESTI SINGUR In loc sa pui calitate intr-un lucru pui aceeasi cantitate de timp energie si efort in mai multe Calitatea a TOT ce faci scade Da un singur lucru o data si calitatea CRESTE Afla domeniul in care ai aptitudini talente si antreneaza-te Gaseste activitatile care te pasioneaza si FA-LE Vocatia munca afacerile dezoltarea personala trebuie sa fie UNUL SI ACELASI LUCRU

Apoi 2 Recuperare odihna distractie mancat sport baut

dansat iesiri Tot ceea ce inseamna pentru tine relaxare si timp de calitate in care nu faci efort ci e doar o placere continua SI FA DOAR ASTA FARA SA TE GANDESTI DELOC LA 1

1 Stima de sine crescuta (oile nu o au doar cei care isi dezvolta personalitatea o dobandesc prin incercarile la care sunt supusi)

2 Nevoia de a face ceva in viata 3 Loc de control intern Tu esti

responsabil de tine depinde totul 4 Optimism si gandire pozitiva 5 CURAJ 6 Motivatie interna puternica

Cu cat te educi mai mult cu cat iei decizii bazate pe valorile tale si nu mai accepti toate rahaturile cu atat va fi mai bine pentru tine

Si tine minte cand problemele vietii se abat asupra ta si ai indoieli asupra ta si asupra posibilitatilor tale singurul lucru care conteaza este sa lupti

bdquoE mai bine sa mori pe picioarele tale decat sa traiesti in genunchirdquo- Emiliano Zapata

Dacă vrei să fii informat despre noutăţi şi să primeşti articole gratuite trece-ţi numele şi emailul aici

wwwpersonalitatealfacom Dacă te interesează succesul cu femeile şi vrei să te icircnscrii la newsletter-ul

Arta seducţiei fă-o aici wwwartaseductieiro Dacă eşti femeie şi te interesează succesul cu barbaţii icircnscrie-te la Stilul tau

aici wwwstilultaucom Dacă vrei să-ţi dezvolţi creativitatea icircnscrie-te la newsletter aici

wwwcreativitateacom Unul din cele mai bune site-uri de NLP icircn limba romacircnă coordonat de Marius

Simion şi Nicola Florina icircl poţi vedea aici wwwnlpmaniaro

Recomandari Cartea Arta seducţiei ndash cum să ai succes cu femeile şi cu tine icircnsuţi Cartea Personalitate alfa - personalitate pentru viaţa de zi cu zi Cartea Stilul tău ndash pentru femeia care merită

Cacircteva dintre cele mai utile şi valorase resurse cu care icircţi poţi continua educaţia wwwstrategicprofitscom wwwgetaltitudecom wwwsecretsofshafincominspirationalhtm

Page 2: misiunea şi viziunea

Page 3: misiunea şi viziunea

Page 4: misiunea şi viziunea

Page 5: misiunea şi viziunea

Page 6: misiunea şi viziunea

Page 7: misiunea şi viziunea

Page 8: misiunea şi viziunea

Page 9: misiunea şi viziunea

Page 10: misiunea şi viziunea

Page 11: misiunea şi viziunea

Page 12: misiunea şi viziunea

Page 13: misiunea şi viziunea

Page 14: misiunea şi viziunea

Page 15: misiunea şi viziunea

Page 16: misiunea şi viziunea

Page 17: misiunea şi viziunea

Page 18: misiunea şi viziunea

Page 19: misiunea şi viziunea

Page 20: misiunea şi viziunea

Page 21: misiunea şi viziunea

Page 22: misiunea şi viziunea

Page 23: misiunea şi viziunea

Page 24: misiunea şi viziunea

Page 25: misiunea şi viziunea

Page 26: misiunea şi viziunea

Page 27: misiunea şi viziunea

Page 28: misiunea şi viziunea

Page 29: misiunea şi viziunea

Page 30: misiunea şi viziunea

Page 31: misiunea şi viziunea

Page 32: misiunea şi viziunea

Page 33: misiunea şi viziunea

Page 34: misiunea şi viziunea

Page 35: misiunea şi viziunea

Page 36: misiunea şi viziunea

Page 37: misiunea şi viziunea

Page 38: misiunea şi viziunea

Page 39: misiunea şi viziunea

Page 40: misiunea şi viziunea

Page 41: misiunea şi viziunea

Page 42: misiunea şi viziunea

Page 43: misiunea şi viziunea

Page 44: misiunea şi viziunea

Page 45: misiunea şi viziunea

Page 46: misiunea şi viziunea

Page 47: misiunea şi viziunea

Page 48: misiunea şi viziunea

Page 49: misiunea şi viziunea

Page 50: misiunea şi viziunea

Page 51: misiunea şi viziunea

Page 52: misiunea şi viziunea