CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

2.1. FUNDAMENTAREA DE SPECIALITATE

O privire atentă asupra programei și manualelor școlare demonstrează că

adjectivul este bogat reprezentat.

O primă ipoteză de la care am pornit în elaborarea lucrării este aceea că,

dacă aș descoperi și aplica modalități și tehnici de predare, acestea ar duce la

însușirea mai eficientă de către elevi a cunoștințelor despre adjectiv.

Nu mi-am propus să înlocuiescc metodologia tradițională, ci să încerc să

o îmbunătățesc utilizând un sistem de procedee care vizează un învătâmânt

activ, formativ și educativ. Reforma curriculară a produs mutații, schimbări de

optică și pe teritoriul didacticii.

Bazându-mă pe o bibliografie complexă, completată cu experiența

acumulată de-a lungul anilor petrecuți la catedră, am sintetizat toate informațiile

pe care am putut să le adun cu referire la adjectiv, atât la nivel teoretic,

conceptual, cât și la cel concret, procedural.

2.1.1. DEFINIȚIE

Gramatica Academiei definește adjectivul astfel: „..... partea de vorbire

care se declină și exprimă o calitate a unui obiect, acordându-se cu substantivul

care exprimă numele acestui obiect”1.

Adjectivul are sens lexical de sine stătător, exprimând însușiri care

deosebesc un obiect în raport cu altul în funcție de volumul, dimensiunea,

culoarea, forma, greutatea, materia, prețul, gustul, trăsături morale ale acestor

obiecte: cilindric, mare, albastru, pătrat, uriaș, metalic, ieftin, dulce, isteț.

1 *** Gramatica limbii române, volumul I, ediţia a II-a, Editura Academiei București, 1963, pag. 114

Dependența sintactică față de substantiv se produce direct, în cadrul

grupului nominal (copil, deștept) sau prin intermediul unui verb, în cadrul

grupului verbal (copacii sunt/cresc mari), manifestându-se prin repetarea

informației gramaticale asociate substantivului.

Adjectivul variază după gen, număr și caz și se acordă cu substantivul

determinat.

2.1.2. CLASIFICARE

Sunt foarte multe clasificări ale adjectivelor. Cea mai largă clasificare

recunoaște două tipuri:

1. Adjective calificative sau adjective propriu-zise care

caracterizează un obiect (măreț,vesel, trist, galben, iute).

2. Adjective determinative care individualizează un obiect, în

sensul că se identifică prin acest adjectiv un obiect de altul: aceea carte,

patru cărți, prețuri crescânde.

Alt criteriu de clasificare a adjectivelor este cel etimologic. După acest

criteriu, adjectivele sunt:

a. moștenite din latină sau din substrat: (verde, mare, negru, bun),

ori împrumutate din diferite limbi: destoinic, cârn (slavă),

fistichiu, murdar (turcă), gingaș, viclean (maghiară),

inexpugnabil, consolat, veridic, impecabil (latina/franceză)

b. formate în limba română prin mijloace interne: obștesc, vestit,

capabil, incapabil, neciteț, lăturalnic, dulceag, mărișor,

tremurândă

Adjectivele se clasifică după aspectul structurii morfematice în simple

și compuse.

Adjectivele simple au aspectul unui singur cuvânt nederivat sau

derivat: viteaz, capabil, cald, rece, continuu, mare, bun, aprig,

neguros, românesc, neîndemânatic, preacumpănitor, verde

Adjectivele compuse, alcătuite din două sau mai multe cuvinte,

sunt formate prin:

a) contopire: binevoitor, deplin, cumsecade, clarvăzător, termodinamic,

ultramicroscopic, binecrescut

b) alăturare: gri-argintiu, galben-auriu, alb-gălbui, tehnico-științific, gri-

bleu.

Unele adjective compuse provin din sudarea elementelor unor locuțiuni

adjectivale (cu minte, cum se cade).

Prin sens și comportament morfologic se distind adjectivele propriu-zise

(în care sunt incluse și gerunziile și participiile adjectivizate) de cele

pronominale (acest copil, altă ecuație, orice problemă, casa mea,) și cantitative

(două cărți), numite și adjective ”determinative”.

Clase semantico-sintactice de adjective

Adjectivele propriu-zise se pot clasifica, în funcție de tipul informației

semantice adăugate regentului, în calificative și categoriale.

Adjectivele calificative exprimă caracteristici variate ale obiectelor

denumite de substantiv privind starea, greutatea, gustul, înălțimea, temperatura

etc.(bătrân, mare, acru, scund, rece). Atribuirea calității prin adjectiv

substantivului e în mare măsură subiectivă și poate fi prezentă în diferite grade

de intensitate, dacă sensul adjectivului este susceptibil de evaluari (foarte dulce,

dar nu foarte mort).

Adjectivele calificative se pot substantiviza și adverbializa. Adjectivele

calificative pot trece în clasa substantivului și a adverbului în pozițiile specifice

acestora din urmă: Frumosul place oricui. Desenează frumos.

Topica neutră stilistic a adjectivului calificativ față de regentul

substantival este în postpunere. Cu efecte stilistice, aceste adjective pot fi și

antepuse: El este un coleg bun al meu. El este un bun coleg al meu.

Antepunerea implică adeseori un grad ridicat de afectivitate, fiind

frecvent utilizată în poezie: „Avea Ileana ochi de soare

Și galben păr un lan de grâu”

(G. Coșbuc, Brâul Cosânzenii)

Izolate față de elementul regent, adjectivele calificative exprimă nuanțe

circumstanțiale:

Baiatul leneș a rămas repetent.

În funcție de poziția față de substantiv, adjectivele calificative pot

actualiza sensuri diferite:

nou

o nouă scrisoare – „o altă scrisoare”

o scrisoare nouă –„o scrisoare recentă”

simplu

o simplă idee și nimic altceva

o idee simplă „necomplicată”

diferit

diferite cărți –„mai multe”

cărți diferite – „neasemuite”

mândru

un mândru soare – „frumos”

om mândru – „orgolios”

Semnificația adjectivului calificativ în grupul nominal poate fi

influențată de prezența articolului definit, caz în care adjectivul poate avea rol

restrictiv.

Nou, antepus înseamnă alt, numai când nu este articulat; când este

însoțit de articolul definit își păstrează sensul propriu:

- un alt oraș

- noul oraș.

Adjectivele calificative au posibilitatea de a-și asocia adjuncți, fiind

centru de grup sintactic: copil frumos de pică.

Adjectivele categoriale nu sunt de obicei variabile ca intensitate, nu se

adverbializează și nu se substantivizează întotdeauna.

Se spune: „Triunghiul e isoscel” dar nu „Triunghiul e foarte isoscel”.

Clasele semantice de adjective (calificative și categoriale) sunt instabile și

interferente, unul și același adjectiv putând avea, într-un anumit context, sens

calificativ, iar în altul sens categorial.

Compatibilitatea semantică între adjectiv și substantivul regent este

condiția obligatorie pentru a forma un grup nominal.

Flexiunea adjectivului

Clasa adjectivului e alcătuiă în cea mai mare parte din adjective flexibile

sau variabile, analizabile în radical și flective și dintr-un număr restrâns de

adjective invariabile sau neflexibile.

Radicalul adjectivelor flexibile poate fi simplu sau dezvoltat, variabil ori

invariabil. După posibilitățile de atașare a felctivelor gramaticale la radical,

adjectivele variabile se împart în:

1. adjective ce primesc flectivul la sfârșitul cuvântului, indiferent de

modul de formare (simple: frumos;derivate: drăguțel sau

compuse: româno-spaniol)

2. adjectivele compuse nesudate provenite din adjectiv+adjectiv sau

adjectiv+substantiv, care pot primi flectivele gramaticale și în

interiorul cuvântului, adică la sfârșitul primului element care intră

în compunere:

Ochii verzi-întunecați l-au înduioșat.

Compusele din două adjective care exprimă nuanțe de culori sau

combinații sunt invariabile: pereți galben-pal, roșu-aprins, deși normală ar fi

flexiunea primului termen.

La unele adjective compuse noi se preferă flexiunea ultimului termen,

fapt datorat gradului mare de sudură dintre elementele compusului:

ramă alb-imaculată

piele galben-verzuie

Adjective variabile

Flexiunea adjectivală distinge prin forme specifice categoriile de gen,

număr și caz, preluate de la substantivul regent. În limba română, adjectivele

variabile nearticulate se realizează în clase flexionare după numărul de forme

distincte:

1. Clasa adjectivelor cu patru forme flexionare

Este reprezentanta tipică a flexiunii adjectivale românești, cuprinzând

adjectivele care au: o formă pentru masculin singular (toate cazurile), una

pentru feminin singular N-Ac., una pentru masculin plural (toate cazurile) și una

pentru feminin singular G.-D. și plural (toate cazurile) marcate prin zero taiat/ -

u, -ă, -i(asilabic, silabic și semivocalic,) -e (bun, bună, buni, bune).

Situații atipice de flexiune prezintă:

a) adjective terminate în -u semivocalic (greu, rău), adjectivul

învechit mișel, care se comportă la feminin ca substantivele

terminate în -ea: mișea, mișele

b) unele adjective formate cu sufixul diminutival -el (la masculin)

frumușel, care la feminin singular prezintă variante cu sufixul –

ică sau ea (frumușică), dar formează pluralul feminin după

modelul -ea: frumușel, frumușei, frumușică, frumușele

2. Clasa adjectivelor cu trei forme flexionare

Se caracterizează prin prezența unor omonimii suplimentare, repartizate

după gen și număr.

Au trei forme flexionare:

a) adjectivele care nu distind genul la plural, multe cu rădăcină

terminată în consoanele -c ( inclusiv cele formate cu sufixul -esc)

și -g: românesc, românescă/românești

b) adjective cu femininul în -e și pluralul în -i: castaniu, pustiu

(castanie/castanii)

c) adjective cu forme neregulate: nou, roșu: nou/nouă/noi

d) adjective care nu distind numărul la femini, precum derivatele în

--tor: fumător, fumătoare, fumători

e) adjective terminate în -âu (în) și eu (eu: lălâu, lălâi, lălâie

instantaneu, instantanei, instantanee)

f) adjectivul atipic june cu o singură formă pentru masculin singular

și feminin plural: june, jună, juni.

3. Clasa adjectivelor cu două forme flexionare

Acestă clasă e reprezentată printr-un număr redus de adjective:

a) adjective care nu disting genul: dulce, mare, limpede

b) adjective care nu disting numărul:

o masculin singular și plural (rotofei, greoi, gălbui);

o feminin singular și plural (rotofeie, greoaie, gălbuie)

c) adjective care nu disting genul, iar la feminin nici numărul:

tenace, sagace

d) adjective cu o singură formă pentru masculin singular și plural

și feminin singular G-D și plural vechi-veche

4. Clasa adjectivelor cu cinci forme flexionare

Desinența -or, specifică flexiunii pronominale, la G-D plural nearticulat

s-a extins și la câteva adjective propriu-zise: destul, diferit, felurit, anumit.

A dat flori anumitor/destulor/ feluritor persoane.

Aceste adjective, precum și adjectivul numeros, care nu folosește

desinența -or la G/D, pot exprima genitivul și dativul analitic cu prepozițiile:-a,

respectiv la:

Opiniile a destui/diverși, feluriți/numeroși indivizi

Podul s-a reparat grație a numeroși/destui oameni.

A da cărți la destui/diverși/feluriți/numeroși oameni

Adjective defective

La adjectivele variabile se încadreză și cele defective de gen, reducându-

se numărul de formă fără a schimba clasa flexionară. Unele adjective variabile

din limbajul tehnico-științific au o distribuție limitată semantic la asocierea cu

un unic substantiv de un anumit gen

a) adjective numai cu formă de m/n sg.: zahăr farin, hidrogen

sulfurat, lapte covăsit

b) adjective numai cu forme de masculin singular şi plural: ţânţar

anofel, ţânţari anofeli

c) adjective numai cu forme de feminin singular și plural: glanda

sudoripară, glandele sudoripare, liră sterlină, lire sterline

d) adjective numai cu forme de masculin singular și plural:

foc bengal - focuri bengale

substantiv epicen - substantive epicene

accent circumflex - accente circumflexe

Adjective invariabile

Adjectivele invariabile nu cunosc opozițiile de gen, număr și caz.

Sunt invariabile:

- adjective simple: bleu, maro, otova

- adjective compuse: alb-vanilie, roz-oranj

- locuțiuni adjectivale: ca vai de lume, de fel de, cum trebuie

Numeroase adjective invariabile au grade de intensitate sau modalizatori

de evaluare:

- este foarte/cel mai/mișto

e cam prea cumsecade

Topica adjectivelor invariabile poate fi liberă (o carte anume/o anume

carte), sau fixă, fie prin post punere față de centru (oltean sadea, comportament

aparte), fie în antepunerea (asemenea locuri, așa om, coșcogea individul).

Adjective simple

Unele adjective invariabile simple sunt terminate în consoană, i

semivocalic sau e: antișoc, corai, atroce.

O mulțime de adjective invariabile prezintă finale cu vocale accentuate:

-a, -ea, -e, -i, o: greva, sadea, pane, și neaccentuate: -a, -ea, -i, vocalic și

semivocalic, -o: sepia, asemenea, ditai, stereo, sau în variație liberă cu vocală

accentută și neaccentuată: bantu, bantu.

Unele adjective invariabile provin din adverbe (așa, atare, asemenea),

altele au fost la origine grupări locuționale: cumsecade.

În limba actuală sunt folosite adjectival numeroase prefixoide, abrevieri

și trunchieri: muzică latino, coafură afro, plan O.K. sau plan O.K.

Adjectivele formate cu prefixe de la substantive sunt invariabile:

program preaderare, vestă antiglonț, pastă anticarie, măsuri anticomunism.

Cele mai multe adjective invariabile sunt împrumuturi vechi

(coș)cogea(mite), ditai, sadea, doldora sau recente în: atroce, eficace, forte,

locvace, motrice, perspicace, propice, rapace, vivace.

Unele adjective invariabile sunt monosilabice (bej, bleu, crem, gri),

altele plurisilabice (ad-hoc, corai, oliv, oranj, pepit), multe având finală

vocalizată accentuată: bordo, grena, lila, pane.

2.1.3 CATEGORIILE GRAMATICALE ALE ADJECTIVULUI

Genul, numărul și cazul sunt categorii nespecifice adjectivului, ele

aparțin exclusiv formei, explicânu-se prin acordul cu substantivul determinat.

Caracteristicile calitative ale obiectelor neexprimând obiecte nu pot fi

numărate, deci nu au număr, neavând sex, nu au gen gramatical, nefiind obiecte

sau acțiune între care să se realizeze diferite raporturi, nu au caz.

Determinarea intervine ca la substantiv: articolul enclitic (de

determinare definitivă) se atașază la adjectiv doar când acesta precedă

substantivul și nu este precedat, la rândul său, de un adjectiv pronominal: bunul

coleg, acest coleg bun.

Articolul contribuie la rezolvarea parțială a omonimiilor specifice

flexiunii adjectivale.

N.Ac. sg. masc. bunul coleg

G.D.sg. masc. (al,a, ai, ale) bunului coleg

N.Ac.pl. masc. bunii colegi

G.D.pl.masc. bunilor colegi

N.Ac. sg. fem. buna colegă

G.D. sg. fem. bunei colege

N.Ac.pl. fem. bunele colege

G.D.pl. fem. bunelor colege

În aceste cazuri, articolul devine morfem de gen, număr și caz ca orice

desinență. Categoria specifică adjectivului este comparația datorită conținutului

semantic: exprimă însuțiri comune mai multor obiecte, însușiri comparabile

exprimate prin morfeme și construcții specifice:

- băieți mai harnici decât fetele

- cel mai urât pix dintre toate.

Categoria comparației sau a gradelor de comparație exprimă raporturile

cantitative stabilite între două procese sau obiecte care prezintă o însușire

comună. Categoria comparației se reflectă doar la adjectivele calificative și are

două valori relaționale: egalitatea și inegalitatea.

Adjectivul are trei grade de comparație, dar numai două sunt marcate

segmental sau suprasegmental.

Gradul pozitiv exprimă însușirea, calitatea obiectului, fără a fi raportată

la un obiect: carte frumoasă.

Sunt cercetători care contestă existența gradului pozitiv. El este însă

grad de comparație, deoarece exprimă calitatea absolută. Exprimarea calității, la

pozitiv, se face în opoziție cu inexistența ei.

În unele cazuri, pozitivul admite o comparație de egalitate: alb ca

laptele, negru ca noaptea.

Forma pozitivului nu este precedată de morfemele corespunzătoare altui

grad, dar are un termen de comparație introdus prin adverbul „ca”.

Comparativul și superlativul sunt gradele la care efectiv se face o

comparație. Gradul comparativ exprimă însușirea, calitatea obiectului,

raportată la însușirea sau însușirile acestor obiecte, stabilind raporturi diferite cu

acestea.

Comparativul de superioritate dispune de doi termeni: morfemul „mai”,

adverb de mod, și morfemele „ca”, „decât”, adverbe de mod care funcționează

ca prepoziții.

Ion e mai înalt ca Dan.

E mai scundă decât mine.

Gradul comparativ de inferioritate dispune, în primul termen al

comparației, de două adverbe: „mai” și „puțin”,iar în al doilea termen, de

adverbul „decât”,care în fața substantivelor fără alte prepoziții funcționează ca o

prepoziție:

Dana este mai puțin frumoasă ca Irina.

El e mai puțin deștept decît voi.

Gradul comparativ de egaliate, care presupune însușirea a două obiecte

(sau a aceluiași obiect aflat în împrejurări diferite) în egală măsură, este format

cu locuțiunile adverbiale: „la fel (de)”, „tot așa (de)”, „tot atât (de)”,

„deopotrivă (de)” – adverb de mod, iar termenul al doilea e format cu adverbele

„ca (și)”, sau cu locuțiunile adverbiale: „la fel cu”, „la fel ca (și)”, „întocmai ca

(și)”:

El este tot așa de harnic ca tine.

Comparativul de inegalitate al adjectivului marchează gradul mai ridicat

sau mai redus al calității atribuite unui obiect. Marcarea superiorității se

realizează prin mai, a inferiorității prin mai puțin, ambele antepuse adjectivului.

În comparația de inegalitate, reperul poate fi introdus și prin față de, în

comparație, în raport cu, pe lângă, cu adjectivul la gradul pozitiv.

Dan e mic față de/în comparție cu/în raport cu/pe lângă Ion.

Comparativul de inegalitate precedat de unele adverbe sau locuțiuni

adverbiale, participă la realizarea construcțiilor progresive și intense. În

construcțiile intensive comparativele sunt precedate de mult, și, rar încă:

Compunerea mea e mult mai bună decât a lui.

Era încă mai harnică decât prietena ei.

Gradul superlativ exprimă însușirea obiectului aflat, fie în gradul cel

mai înalt, fie în gradul opus acestuia.

Superlativul relativ se formează prin atașarea articolelor adjectivale cel,

cea, cei, cele la formele de comparativ de superioritate pentru a forma

superlativul relativ de superioritate sau la formele de comparativ de

inferioritate ale adjectivului pentru a forma superlativul relativ de inferioritate,

articolele fiind morfeme ale superlativului relativ.

Termenul al doilea nu este obligatoriu, dar, de obicei, se folosește

prepoziția dintre când substantivul este la plural.

Cel mai harnic dintre ei este Ionel. – superlativ relativ de superioritate

Cel mai puțin harnic este acesta. – superlativ relativ de inferioritate

Superlativul absolut al adjectivelor prezintă însușirea neobișnuită a unui

obiect, existența unei însușiri de o deosebită intensitate și se poate realiza prin

variate mijloace expresive și anume:

1. Asocierea formei de pozitiv a adjectivului cu o gamă variată de adverbe și

locuțiuni adverbiale: prea, tare, teribil, nespus, nemaiauzit, formidabil,

extraordinar, excepțional, uluitor, inadmisibil, nespus, groaznic,

îngozitor, strașnic, amarnic, zăpăcitor, infinit, de tot, din cale-afară, de

para focului

„O prea frumoasă fată”, Eminescu

Urâtă din cale afară

2. Repetarea adjectivului:

„calea lungă, lungă”,

„babă bătrână, bătână”.

3. Lungimea și repetarea vocalelor:

femeie urâtăăă!

Bună înțelegere!

4. Geminarea consoanelor:

Câine rrrău!

5. Repetarea substantivului provenit din adjectiv prin conversiune:

„frumoasa frumoaselor”

„urâta urâtelor”

6. Sufixul – isim: „răspuns rarisim”

7. utilizarea unor substantive cu valoare adverbială: tun, foc, criță: „beat

criță”, „deștept foc”, „sănătos tun”

8. Înlocuirea adjectivului cu un substantiv având același radical: „o bunătate

de om”, „o frumusețe de fată”

9. Pseudoprefixele neologice: extra-, super-, hiper-, arhi-, supra-, ultra-:

hipersensibil, ultraaglomerat

10. Folosirea unei interjecții înaintea calității desemnate de adjectiv:

Vai, ce deștept e!

Există adjective care nu au categoria comparației:

a) adjective neologice de origine latină, terminate în

- ior, - or, cu sens și formă de comparativ de superioritate:

anterior, exterior, ulterior, major, minor, superior, sau cu

formă de superlativ, terminate în – im sau – em: extrem,

suprem, maxim, minim, ultim, proxim, optim

b) adjective care prin sensul, prin natura lor exprimă

calități care nu pot fi comparate: viu, mort, general,

particular, strămoșesc, pulmonar, bărbătesc

Unele adjective necomparabile în sensul propriu sau în îmbinări

obișnuite pot avea grade de comparație dacă sunt folosite cu sensuri figurative:

E mai viu în mișcări decât voi. (mai viu = mai rapid)

Are o atitudine foarte bărbătească. (foarte bărbătească = foarte

curajoasă)

c) adjective al căror conținut corespunde unui

superlativ absolut: colosal, genial, imens, mortal,

incomensurabil, veșnic, întreg, complet, definitiv

2.1.4. SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE

( CONVERSIUNEA)

1. Conversiunea adjectivului în substantiv e foarte productivă, deoarece,

din unul și același adjectiv se pot obține două substantive, unul masculin și altul

feminin.

Schimbarea valorii adjectivale în cea substantivală se realizează prin:

articularea cu articol hotărât (Frumosul place oricui) sau nehotărât

(Un credincios e un om devotat).

Unele adjective calificative antepuse, asociate unor substantive regente

care denumesc animate se substantivizează în construcțile cu prepoziția de:

nenorocitul de Ion

blonda de Alina

ticălosul de coleg

sclifositul de Mircea

În exemplul: Cea roșie e un soi mare de lalea, substantivizarea

adjectivului roșie nu s-a realizat cu ajutorul articolului hotărât, el fiind deja

articulat (cea). A devenit substantiv, deoarece nu mai însoțește un substantiv pe

care să-l determine, ci denumește singur un obiect.

asocierea cu un cuvânt din clasa determinanților:

Două blonde recitau.

plasarea adjectivelor precedate de prepoziții în context

substantival:

Era cel mai harnic dintre silitori.

Atașarea mărcilor de vocativ: - ule și - o unor adjective:

- Dă-mi pixul, drăguțule!

Elipsa termenului determinat dintr-o îmbinare fixă:

(pătlăgică) roșie

(animale) nevertebrate.

Conversiunea adjectivelor îmbogățește clasa substantivelor de gen

neutru (nume de culori și abstractele: albul, noul, grotescul), care sunt defective

de plural.

Acest procedeu e o sursă importantă de creare a substantivelor proprii de

la adjective: Lungu, Albu, Oacheșul, Bârsana, Moldoveanu, Munteanu, ca și

nume de limbi: engleză, daneză.

2. Conversiunea adjectivelor în adverbe:

El scria frumos.

Treceri înspre clasa adjectivului

Adjectivele pot proveni din:

1. Substantive - „câini mai bărbați”

Adjectivele se formează de la substantive prin:

o derivarea cu sufixe: -al, -ar, -at,

-esc, -ist, -in, -os cameral,școlar, mărginaș,

moțat, cenușiu

o prin compunere cu un

substantiv: roșu-carmin,verde-praz

o prin truchiere: o revistă porno, produse

bio, mălai extra

2. Verbe la participiu (adjectivarea participiilor trecute): carte citită, ușă

deschisă

3. Verbe la gerunziu acordate cu substantivul (adjectivarea gerunziului):

mâini tremurânde

coșuri fumegânde

ape licărinde

4. Adverbe:

acord de facto

comentariu în extenso

5. Pronume (adjective pronominale) acordate cu substantivul:

mama mea

casa voastră

fiecare om

6. Prefixe sau prefixoide

Adjectivarea prefixelor sau a prefixoidelor este foarte actuală în limbajul

colocvial:

petrecere super

tehnică audio-video

2.1.5 LOCUȚIUNI ADJECTIVALE

Locuțiunile

adjectivale sunt

grupuri unitare de

cuvinte care sunt

sinonime cu un

adjectiv și se

comportă în

propoziții ca

adjectivele:

cu scaun la cap, cu/fără gust, de căpetenie, de față,

de mântuială, de pomină, de seamă

din topor, în etate, la cataramă, la toartă

pe cinste, dat dracului, adus la îndeplinire, ieșit la

iveală, în original, de dreapta,de stânga, de dulce,

de sec, de nimic

bătător la ochi, ca vai de el/ea, ca vai de lume, cel

din urmă, cu dare de mână, singur singurel, de tot

felul, fel de fel, în floarea vârstei, în toată puterea

cuvântului, o bătaie (soră cu moartea), tot unul și

unul, cu sînge rece, ruptă din soare, câtă pulbere și

spuză, numai piele și os, într-o ureche, cu dare de

mână

Cele mai frecvente locuțiuni adjectivale sunt alcătuite din prepoziție plus

substantiv.

Locuțiunile adjectivale, ca și adjectivele, pot să primească articolul

demonstrativ adjectival, sau să fie folosite la diferite grade de comparație.

Locuțiunile adjectivale au în propoziție funcțiile sintactice ale

adjectivelor:

1. Nume predicativ

El este într-o ureche.

2. Atribut adjectival

Este un om de nădejde.

3. Element predicativ suplimentar

• credea în stare de orice.

Referitor la funcția de atribut a unei locuțiuni adjectivale, părerile sunt

împărțite: atribut adjectival ( pentru ca ține locul unui adjectiv) sau atribut

substanțial prepozițional (pentru că nu se acordă cu substantivul determinat,

locuțiunea adjectivală fuund uneori legată de substabtivul la care se referă prin

prepoziția de: fel de fel de nimicuri.

2.1.6. FUNCȚIILE SINTACTIVE ALE ADJECTIVULUI

1. Atribut adjectival

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.”

Tudor Arghezi, Ex Libris

2. Nume predicativ

Peştera e misterioasă.

3. Complement indirect

Din galben s-a făcut verde.

4. Complement circumstanţial de timp

De tânăr era studios.

5. Complement circumstanţial de cauză

Nu mai încăpea în piele de fericit.

6. Complement circumstanţial de relaţie

„De frumoasă, e frumoasă, numai că-i şi lenevoasă.”

Ion Creangă

7. Apoziţie

Copiii, săracii, se gândeau la vacanţă.

8. Element predicativ

O văd tristă.

9. Complement circumstanţial de mod

Ea este mai mult speriată decât tristă.

2.1.7. ORTOGRAFIA ADJECTIVELOR

1. Adjectivul aşezat după substantivul determinat este întotdeauna

nearticulat.

Carte frumoasă, o fată înaltă

2. Așezat în fața substantivului, adjectivul e articulat analitic cu articol

demonstrativ, sau poate fi nearticulat.

Pe înaltul cerului apăruseră stelele.

Cel mai harnic om este el.

Bun film am vizionat!

3. Adjectivele terminate la masculin singular nearticulat in –iu (cenușiu,

straniu, fumuriu, grijuliu) se scriu la plural nearticulat cu –ii, iar la pluralul

articulat cu –iii.

Nor cenușiu, nori cenușii, cenușiii nori

La pluralul nearticulat, primul „i” face parte din rădăcină, al doilea este

semnul pluralului, al treilea „i” de la forma articulată este articolul hotărât.

4. Adjectivele feminine terminate la nominativ singular nearticulat în

hiatul i-e se scriu la pluralul nearticulat cu 2 „i”, pe care îl păstrează şi la

pluralul articulat.

Castanie – castanii – castaniile

Aceste adjective au la cazurile genitiv şi dativ singular articulat forme

asemănătoare cu ale substantivelor terminate în hiatul i-e.

Câm – pi – e / câm – pi – ei

Ar – gin – ti – ei, a – u – ri – ei, al – bu – ri – ei

5. Celelalte adjective feminine se scriu și se pronunță la genitiv - dativ

singular articulat cu „ei” sau „ii”.

Frumoasei câmpii

Înaltei clădiri

6. Adjectivele neologice, terminate în „uu” se scriu la masculin şi

feminin (singular sau plural) astfel: continuu – continuă, continui – continue,

asiduu – asiduă, asidui – asidue.

7. Pentru alte adjective neologice se recomandă la feminin şi masculin

formele următoare:

Grotesc / grotescă

Livresc / livrescă

Baroc / barocă

Omolog / omoloagă

Snob / snoabă

8. Se scriu şi se pronunţă corect adjectivele:

Onctuos / onctuoasă

Respectuos / respectuoasă

Complex / complecşi

Fix / ficşi

Tumultuos / tumultuoasă

9. Unele adjective compuse se scriu cu cratimă: austro – ungar, daco –

get, sus – numit, galben – auriu, propriu – zis.

Alte adjective compuse prin contopire se scriu într-un cuvânt:

echilateral, echidistant, preamărit, triunghiular, dreptunghiular.

10. Se scriu corect, în cadrul flexiunii, următoarele adjective compuse

din două cuvinte existente şi independent în limbă:

Liber – cugetători

Nou – născuţi

Răuvoitori

Greu – încercaţi

Clarvăzători

2.2. FUNDAMENTAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A TEMEI

Învăţând adjectivul, elevii îşi dezvoltă aptitudini şi competenţe

lingvistice, comunicând în scris şi verbal, înţelegând şi făcându-i pe alţii să

înţeleagă diferite mesaje în situaţii diferite.

Totodată, îşi dezvoltă capacitatea de a citi şi înţelege diferite texte,

adoptând strategia potrivită scopului citirii (informare / instruire sau de plăcere).

Adjectivul apare şi în opere literare în diverse ipostaze:

a. Epitet:

„Neguri albe, strălucite”

(Mihai Eminescu)

b. Antiteză:

„Toate-s vechi şi nouă toate”

(Mihai Eminescu)

c. Personificare:

„Somnoros pe nas ca popii glăsuieşte-ncet un cântec:”

(Mihai Eminescu)

d. Comparaţie

„Fiinţa zămislită cu gândul şi visarea

Neînchipuit mai tare ca braţul şi spinarea”

(Tudor Arghezi)

e. Hiperbola

„În turbarea ei caniculară, arşiţa miezului înflăcărat al zilelor de iuliu

muşca cu dinţi de foc de pretutindeni”

(Calistrat Hogaş)

Înzestraţi cu un remarcabil simţ al limbii, scriitorii înregistrează bogăţia

de nuanţe a adjectivelor, reuşind s-o transpună în scris şi s-o valorifice artistic.

Studierea adjectivelor urmăreşte cunoaşterea, însuşirea şi folosirea

limbii ca principal mijloc de comunicare orală şi scrisă, îmbogăţirea continuă a

vocabularului activ al elevilor, în funcţie de particularităţile de vârstă, de

experienţa de informaţia dobândită, cultivarea gustului pentru lectură, a

interesului pentru cunoaşterea bogăţiei şi frumuseţii limbii noastre naţionale,

formarea deprinderilor de redactare a unor compuneri simple după texte din

manuale, după ilustraţii, pe bază de observaţii personale asupra realităţii

înconjurătoare.

Învăţarea adjectivului se bazează pe abilitatea de a înţelege, de a

exprima şi de a interpreta gânduri, sentimente şi fapte, atât pe cale orală, cât şi

în scris (ascultare, vorbire, citire, scriere) într-o gamă potrivită de contexte

sociale.

2.3. FUNDAMENTAREA METODICĂ A TEMEI

Cea mai mare parte a programelor claselor de gimaziu este repartizată

gramaticii.

Strategia didactică este eficientă numai în masura în care, transmiţând o

cantitate de informaţie, reuşeşte să-i antreneze pe elevi în asimilarea ei activă şi

creatoare.

Strategia didactică urmăreşte apariţia şi stabilizarea unor relaţii optime

între activitatea de predare şi cea de învăţare, potrivit particularităţilor de vârstă

şi individuale ale elevilor şi condiţiilor concrete în care se desfăşoară învăţarea.

Strategia didactică impune îmbinarea între activitatea profesorului şi cea

a elevului.

Strategiile didactice cuprind la rândul lor metode şi procedee specifice.

În procesul studierii adjectivului în şcoală se pot utiliza următoarele

metode şi procedee:

1. Metode şi procedee expozitiv – euharistice: conversaţia, explicaţia

ca formă demonstrativă a expunerii, analiza gramaticală / lingvistică.

Problematizarea, descoperirea, demonstraţia, observaţiile independente legate

de ideea lecţiei ca joc didactic, activitatea pe grupe.

2. Metode şi procedee algoritmice: brainstormingul, exerciţiul,

instruirea programată.

3. Metode şi procedee evaluativ stimulative: observarea şi aprecierea

verbală, chestionarea orală, lucrările scrise, testele docimologice, scările de

apreciere.

Valorificând noile achiziţii din domeniile specialităţii şi ştiinţelor

educaţionale, am descoperit un „corpus” de strategii şi forme de organizare

menite să îmbunătăţească demersul didactic formativ referitor la adjectiv.

De exemplu, din categoria metodelor interactive: metoda acvariului,

mozaicul, metoda cubului.

Am căutat să găsesc metodele care favorizează mai mult „întâlnirea”

elevilor cu adjectivul, apropierea lor de cunoştinţele de asimilat care stimulează

activismul şi constructivismul intelectual al acestora.