Capitolul II Incheierea Casatoriei

25
 CAPITOLUL II ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI Secţiunea 1: Noţiune, caractere şi natură juridică 1.1.No  ţ iune  Noţiunea de căsătorie are două sensuri principale: a) prin căsătorie se înţelege actul juridic pe care îl încheie viitorii so ţi;  b) căsătoria desemnează  situa  ţ ia juridică a celor că  sători  ţ i, statutul lor legal . În literatura juridică, se mai dau încă două înţelesuri căsătoriei: cel de celebrare a căsătoriei şi cel de instituţie juridică, adică de totalitate a normelor juridice referitoare la căsătorie ca act juridic şi statut legal.  Având în vedere cele dou ă sensuri principale, eviden ţiate în doctrina juridică sub imperiul Codulu i familiei care nu cuprindea o defini ţie legală a căsătoriei, art. 259 alin. (1) C.civ. defineşte căsătorie ca fiind „uniunea liber consim  ţ it ă între un bărbat  şi o femeie, încheiat ă în condi  ţ iile legii.” 1.2. Caracterele juridice ale căsătoriei ca act juridic Dacă privim căsătoria ca un act juridic, putem identifica urm ătoarele caractere: a) Căsătoria este un act juridic – uniune. Fiecare parte nu urmăreşte un scop diferit de al celeilalte, ci viitorii soţi urmăresc un scop comun, care este întemeierea unei familii;  b) Căsătoria este un act juridic bilateral , care presupune manifestarea de voin ţă a viitorilor soţi.  c) Căsătoria este un act de stare civil ă. De aici decurg următoarele tr ăsături: - c ăsătoria are un caracter civil (laic)  , în sensul că încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa ofiţerului de stare civil ă. Aceasta este obligatorie pentru dobândirea statutului de  persoană căsătorită; - potrivit art. 48 pct. 2 din Constitu ţie, căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă; cu alte cuvinte, c ăsătoria religioasă. este facultativă şi subsecventă faţă de căsătoria civilă, fiind o aplicare a libert ăţii conştiinţei consacrată de art. 29 din Constitu ţie. Căsătoria religioasă se celebrează potrivit ritualurilor biserice şti şi nu are nici o valoare  juridică. De asemenea, potrivit art. 259 alin. (3) C.civ. , „Celebrarea religioas ă a căsătoriei  poate fi f ăcută numai după încheierea căsătoriei civile.”  De asemenea, cu privire la caracterul laic al căsătoriei, în raport cu art. 12 din Conven ţia europeană, care garantează dreptul la căsătorie, fosta Comisie europeană a drepturilor omului a decis c ă obligaţia de a încheia o căsătorie în formele prev ăzute de lege în locul unui ritual religios specific nu reprezint ă o încălcare a dreptului fundamental la c ăsătorie. Tot astfel, nu constituie o încălcare a Convenţiei europene obligaţia de a respecta vârsta legal ă la căsătorie, chiar dacă religia păr ţilor interesate autorizează căsătoria la o vârst ă inferioar ă acesteia. - căsătoria ca act de stare civil ă nu se confundă cu aşa-numita „convenţie matrimonială” sau “contract de căsătorie” sau “contract prenupţial”. Conven  ţ ia matrimonial ă, reglementată de legislaţiile care cunosc regimurile matrimoniale conven ţionale, este un contract care se încheie înainte de căsătorie, prin care viitorii soţii stabilesc care vor fi raporturile patrimoniale dintre ei după încheierea căsătoriei. Codul familiei nu permitea încheierea conven ţiilor matrimoniale, soţii fiind supuşi regimului comunit ăţii legale de bunuri, care este unic şi obligatoriu, în schimb Codul civil reglementează posibilitatea viitorilor soţi de a alege un alt regim m atrimonial decât cel legal, prin încheierea unei conven ţii matrimoniale. d) Căsătoria este un act strict personal  care presupune consimţământul liber şi personal al viitorilor soţi. Căsătoria nu se poate încheia prin reprezentare;

Transcript of Capitolul II Incheierea Casatoriei

Page 1: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 1/25

 CAPITOLUL II

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Secţiunea 1: Noţiune, caractere şi natură juridică 

1.1.No ţ iune

 Noţiunea de căsătorie are două sensuri principale:a) prin căsătorie se înţelege actul juridic pe care îl încheie viitorii soţi;

 b) căsătoria desemnează  situa ţ ia juridică a celor că sători ţ i, statutul lor legal .În literatura juridică, se mai dau încă două înţelesuri căsătoriei: cel de celebrare a

căsătoriei şi cel de instituţie juridică, adică de totalitate a normelor juridice referitoare lacăsătorie ca act juridic şi statut legal. 

Având în vedere cele două sensuri principale, evidenţiate în doctrina juridică subimperiul Codului familiei care nu cuprindea o definiţie legală a căsătoriei, art. 259 alin. (1)C.civ. defineşte căsătorie ca fiind „uniunea liber consim ţ it ă între un bărbat  şi o femeie,încheiat ă în condi ţ iile legii.”

1.2. Caracterele juridice ale căsătoriei ca act juridic

Dacă privim căsătoria ca un act juridic, putem identifica următoarele caractere:a) Căsătoria este un act juridic – uniune. Fiecare parte nu urmăreşte un scop diferit de

al celeilalte, ci viitorii soţi urmăresc un scop comun, care este întemeierea unei familii; b) Căsătoria este un act juridic bilateral , care presupune manifestarea de voinţă a

viitorilor soţi. 

c) Căsătoria este un act de stare civil ă. De aici decurg următoarele tr ăsături:- căsătoria are un caracter civil (laic) , în sensul că încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt decompetenţa ofiţerului de stare civilă. Aceasta este obligatorie pentru dobândirea statutului de

 persoană căsătorită;

- potrivit art. 48 pct. 2 din Constituţie, căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă; cu alte cuvinte, căsătoria religioasă. este facultativă  şi subsecventă faţă decăsătoria civilă, fiind o aplicare a libertăţii conştiinţei consacrată de art. 29 din Constituţie.Căsătoria religioasă se celebrează potrivit ritualurilor bisericeşti şi nu are nici o valoare

 juridică. De asemenea, potrivit art. 259 alin. (3) C.civ. , „Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi f ăcută numai după încheierea căsătoriei civile.”  De asemenea, cu privire la caracterullaic al căsătoriei, în raport cu art. 12 din Convenţia europeană, care garantează dreptul lacăsătorie, fosta Comisie europeană a drepturilor omului a decis că obligaţia de a încheia ocăsătorie în formele prevăzute de lege în locul unui ritual religios specific nu reprezintă oîncălcare a dreptului fundamental la căsătorie. Tot astfel, nu constituie o încălcare a Convenţieieuropene obligaţia de a respecta vârsta legală la căsătorie, chiar dacă religia păr ţilor interesateautorizează căsătoria la o vârstă inferioar ă acesteia.

- căsătoria ca act de stare civilă nu se confundă cu aşa-numita „convenţie matrimonială” sau“contract de căsătorie” sau “contract prenupţial”. Conven ţ ia matrimonial ă, reglementată delegislaţiile care cunosc regimurile matrimoniale convenţionale, este un contract care se încheieînainte de căsătorie, prin care viitorii soţii stabilesc care vor fi raporturile patrimoniale dintre eidupă încheierea căsătoriei. Codul familiei nu permitea încheierea convenţiilor matrimoniale,soţii fiind supuşi regimului comunităţii legale de bunuri, care este unic şi obligatoriu, în schimbCodul civil reglementează posibilitatea viitorilor soţi de a alege un alt regim matrimonial decâtcel legal, prin încheierea unei convenţii matrimoniale.

d) Căsătoria este un act strict personal care presupune consimţământul liber şi personalal viitorilor soţi. Căsătoria nu se poate încheia prin reprezentare;

Page 2: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 2/25

  2  

e) Căsătoria este un act juridic solemn, care se încheie în formele prevăzute de lege, înfaţa ofiţerului de stare civilă, în prezenţa concomitentă a viitorilor soţi, în condiţii de

 publicitate, potrivit art. 278 C.civ. şi urm. ;f) Căsătoria este un act juridic condi  ţ ie  – păr ţile pot decide numai ca dispoziţiile legale

care stabilesc statutul legal al căsătoriei să li se aplice sau nu, f ăr ă posibilitatea de a lemodifica;

g) Căsătoria este un act juridic cauzal  care implică valabilitatea cauzei. Căsătoria seîncheie în scopul întemeierii unei familii, care este cauza necesar ă şi determinantă a acesteia.

Căsătoria încheiată în alt scop decât cel al întemeierii unei familii – cel mai adesea în scopulfraudării legii – este o că sătorie fictivă, fiind sancţionată cu nulitatea absolută;h) Căsătoria este un act juridic pur  şi simplu, care nu poate fi afectat de modalităţi

(termen sau condiţie);i) Căsătoria se încheie, în principiu, pe via ţă. Căsătoria încetează prin moartea unuia

dintre soţi şi poate fi desf ăcută prin divor ţ, de instanţa judecătorească, în condiţiile legii. Deasemenea, căsătoria poate fi desfiinţată, potrivit legii, dacă este afectată de o cauză de nulitateabsolută sau relativă.

1.3. Natura juridică a căsătoriei 

Având în vedere aceste caractere juridice, specifice căsătoriei, natura contractualistă a

căsătoriei (aşa numita teorie a că sătoriei – contract ) a fost, în general, contestată cuurmătoarele argumente:

- în cadrul contractului civil, fiecare parte urmăreşte satisfacerea propriilor scopuri, întimp ce, la încheierea căsătoriei, viitorii soţi urmăresc un  scop comun, şi anume întemeiereaunei familii;

- păr ţile stabilesc conţinutul contractului, în limitele prevăzute de art. 1169 C. civ., pecând căsătoria este un act juridic condi ţ ie, la ale cărui structur ă şi conţinut viitorii soţi nu potadăuga nimic;

- în principiu, contractele civile sunt susceptibile de modalităţi (termen, condiţie) întimp ce căsătoria este un act juridic pur  şi simplu;

- contractul se încheie prin acordul de voinţă concordant al păr ţilor, potrivit art. 1166 C.civ. (mutuus consensus) şi poate înceta prin acordul de voinţă simetric, (mutuus dissensus), în

timp ce în materia căsătoriei mutuus dissensus are o aplicaţie specială;- contractele bilaterale sunt supuse rezoluţiunii sau rezilierii, pentru neexecutare, în

timp ce căsătoria poate fi desf ăcută prin divor ţ, potrivit art. 373 şi urm. C. civ.;- regimul juridic al nulităţilor în materia căsătoriei este diferit de cel al nulităţii actului

 juridic (anumite cauze de nulitate – cum este eroarea, reglementată restrictiv de art. 298 alin. 2C. civ. – au un conţinut specific în cazul căsătoriei; nulitatea absolută a căsătoriei poate fiacoperită în anumite condiţii etc.).

Este de observat, totuşi, că diferenţele nu sunt chiar atât de nete cum par la prima vedere 

:- şi în cazul anumitor contracte păr ţile urmăresc un scop comun (de exemplu, contractul

de societate);- liberalizarea divor ţului a dus la posibilitatea desfacerii căsătoriei prin consimţământ

mutual (mutuus dissensus) pe cale administrativă, notarială sau judiciar ă;- divor ţul bazat pe culpă, pronunţat de instanţa de judecată acţionează ca o „reziliere

 judiciar ă” a căsătoriei, pronunţată de instanţă ca urmare a neîndeplinirii de către soţi aobligaţiilor specifice căsătoriei;

- chiar  şi în dreptul civil există o „ofensivă” împotriva regimului rigid şi exorbitant alnulităţii absolute, iar succesul acesteia nu ar face decât să şteargă şi mai mult diferenţele întreregimul juridic al acestei nulităţi din dreptul comun şi cel din dreptul familiei.

Aşa fiind, nu poate fi negată categoric natura contractualistă a căsătoriei, deoareceargumentele care par a o face de neacceptat nu sunt de necombătut. Într-adevăr, dacă avem învedere atât caracterele juridice ale căsătoriei, cât şi faptul că  nucleul  acesteia îl constituie

Page 3: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 3/25

  3  

acordul de voinţă al viitorilor soţi, se poate considera că aceasta are o natur ă contractuală, fiindun contract unic prin caracteristicile sale.

Pe de altă parte, potrivit art. 1166 C.civ., „Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”Întrucât actul căsătoriei nu dă naştere „unui raport juridic”, ci unui statut legal, rezultă că acestanu poate fi calificat ca şi un contract în sensul strict al art. 1166 C.civ., chiar dacă presupuneun acord de voinţe.

În esenţă, căsătoria este, aşadar, un act juridic bilateral nepatrimonial   şi o institu ţ ie, un

statut juridic caracterizat prin drepturi şi obligaţii specifice şi reciproce ale soţilor. 

 Nu există o contradicţie între aceste două calificări, care nu se exclud, dimpotrivă:statutul specific căsătoriei se dobândeşte ca urmare a încheierii actului juridic al căsătoriei.

Secţiunea 2: Libertatea matrimonială 

2.1. Con ţ inutul libert ăţ ii matrimoniale

Căsătoria are la bază libertatea viitorilor soţi de a încheia o căsătorie. Principiul libertăţiiîncheierii căsătoriei este prevăzut de o serie de acte internaţionale (art. 16 pct. 1 din Declaraţiauniversală a drepturilor omului; art. 23 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturilecivile şi politice; C.E.D.O. consacr ă , în art.12, dreptul fundamental al bărbatului  şi al femeii

de a se că sători, în condi ţ iile legii.). În dreptul intern, principiul este de ordine publică şi are ovaloare constituţională: potrivit art. 48 alin. 1 din Constitu ţ ie, familia se întemeiază pecăsătoria liber consimţită între soţi, iar potrivit alin. 2 condiţiile de încheiere a căsătoriei sestabilesc prin lege.

Tot astfel, art. 259 alin. (2) C.civ. prevede că: „Bărbatul şi femeia au dreptul de a secăsători în scopul de a întemeia o familie.”

Libertatea matrimonială presupune :- dreptul persoanei de a se căsători; - dreptul de a-şi alege în mod liber viitorul soţ;- dreptul de a nu se căsători.

2.2. Dreptul persoanei de a se căsători. Limite legale şi conven ţ ionale (clauzele de

celibat)

2.1.2. Dreptul persoanei de a se că sători este un drept fundamental. Limite legale

 Nici o autoritate administrativă sau judiciar ă nu poate aduce atingere acestei libertăţi, înafara condiţiilor expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 12 din C.E.D.O., „Începând cu vârsta nubilă, bărbatul şi femeia au dreptulde a se căsători şi de a întemeia o familie, conform legilor naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept”.

Pronunţându-se cu privire la exerciţiul dreptului persoanei de a se căsători, într-o cauză împotriva Elveţiei, Curtea de la Strasbourg a decis că:

- art. 12 ocroteşte deopotrivă dreptul de a încheia o căsătorie, precum şi dreptul persoanei de a se recăsători după divor ţ;

- limitările pe care le pot aduce statele acestui drept, prin impunerea unor condiţii pentru încheierea căsătoriei, nu trebuie să-l restrângă încât să atingă substanţa lui.

2.2.2. Limite conven ţ ionale. Clauzele de celibat 

Din punct de vedere practic, se pune problema valabilităţii clauzelor de celibat înserateîntr-un act juridic, care condiţionează drepturile unei persoane de statutul său de celibatar.

Analiza valabilităţii clauzelor de celibat trebuie realizată pe două planuri.

Page 4: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 4/25

  4  

Astfel, în raport cu actul că sătoriei, sensul acestor clauze nu este acela de a institui ointerdicţie totală de a se căsători, deoarece interdicţiile sau piedicile la căsătorie, care suntadevărate limite ale dreptului persoanei de a se căsători nu pot fi instituite decât prin lege.

Prin urmare, dacă partea în contra căreia s-a stipulat o asemenea clauză se(re)căsătoreşte, căsătoria r ămâne valabilă  şi nu poate fi anulată pe considerentul încălcăriiclauzei de celibat, cel în cauză pierzând însă drepturile sau avantajele condiţionate derespectarea clauzei de celibat.

 În planul efectelor actului juridic în care se reg ă se şte, clauza de celibat exercită o

 presiune asupra persoanei care se vede constrânsă să aleagă între a încheia căsătoria şi a pierdeavantajele actului în care era înserată clauza de celibat. De aceea, există interesul practic de ase stabili caracterul licit sau ilicit al acestei clauze: atunci când clauza de celibat este ilicită, nunumai că persoana în contra căreia s-a stipulat poate să încheie căsătoria, dar, prin anulareaclauzei, va putea păstra şi avantajele actului în care clauza a fost înserată, aceasta fiind reputată că nu a existat niciodată; în schimb, atunci când clauza de celibat este considerată licită, încazul în care este nesocotită, căsătoria r ămâne valabilă, dar se vor pierde avantajele care erausubordonate respectării acestei clauze.

Se pot face următoarele distincţii.:- în materia clauzelor de celibat înserate într-un act cu titlu oneros, se consider ă că 

acestea sunt nule, deoarece exercită o presiune asupra individului, care ar trebui să opteze întrea se căsători şi a obţine avantajele pe care i le confer ă clauza respectivă. În materia raporturilor 

de muncă au fost considerate nule clauzele de celibat impuse salariaţilor ;- dacă însă avantajul obţinut în schimbul respectării unei asemenea clauze îl constituie o

liberalitate, în principiu clauza este ilicită , dar, totuşi, înainte de a o declara nulă, jurisprudenţaa analizat mobilul care l-a determinat pe autorul ei, pentru a stabili în ce măsur ă acesta estelegitim. Dacă o asemenea condiţie este inspirată de motive raţionale (de exemplu condiţia de anu se recăsători având în vedere viitorul copiilor născuţi din căsătorie, pe care o nouă căsătoriea soţului supravieţuitor i-ar putea prejudicia material şi moral), ea poate fi considerată licită.Dacă însă mobilul este ilegitim, clauza este ilicită, precum în cazul în care sentimentul degelozie postumă a determinat pe testator să impună soţului său condiţia de a nu se recăsători. 

2.2.3. Dreptul de a- şi alege liber viitorul so ţ  

În afara impedimentelor legale la căsătorie,  nu poate fi interzisă căsătoria unei persoanecu o anumită altă persoană.

2.2.4. Dreptul de a nu se că sători

Libertatea de a se căsători are, ca orice libertate, şi o componentă care presupune dreptulde a nu o exercita.

Acest drept prezintă interes practic în două situaţii: contractul de curtaj matrimonial  şilogodna.

2.2.4.1  Contractul de curtaj matrimonial 

Intermedierea persoanelor în vederea încheierii căsătoriei nu este în prezentreglementată în România. Crearea agenţiilor matrimoniale, care valorifică din punct de vederecomercial „piaţa solitarilor” este însă o realitate. La prima vedere, curtajul matrimonial parecontrar ordinii publice. În realitate singura grijă şi temere a legiuitorului trebuie să se manifestecu privire la obiectul acestei activităţi, în sensul de a se limita la mijlocirea cunoaşterii

 persoanelor, în afara oricărei presiuni asupra consimţământului la căsătorie.Consider ăm că, de lege ferenda, ar fi binevenită o reglementare a contractului de curtaj

matrimonial, ca şi contract comercial, fiind evidentă necesitatea unor norme speciale de

Page 5: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 5/25

  5  

„protecţie a consumatorului” faţă de comerciantul care prestează un asemenea serviciu, situatla limita între ceea ce este în comer ţ şi ceea ce nu este în comer ţ.

2.2.4.2. Logodna

A) Noţiune

Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, f ăcută – deregulă – într-un cadru festiv.

B) Natura juridică 

 Natura juridică a logodnei este controversată. Astfel, s-a considerat că logodna nu esteun contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei,în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive. Aceasta este teza cea mai r ăspândită. 

Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei, considerându-se că este contrar realităţii psihologice şi sociale să se nege aspectul său contractual.  Dar acestcontract nu are conţinutul unui antecontract de căsătorie, astfel încât păr ţile nu s-ar obliga să încheie căsătoria (obligaţie de rezultat), o asemenea obligaţie fiind imposibilă din punct de

vedere juridic, în raport cu dreptul fundamental al persoanei de a nu se căsători.

C) Reglementarea din Codul civil

Logodna este reglementată în art. 266-270 C.civ.. Având în vedere aspectele doctrinareşi jurisprudenţiale expuse mai sus, rezultă că, practic, legiuitorul nu a f ăcut altceva decât să exprime la nivel normativ soluţiile deja vehiculate, chiar şi în lipsa unei reglementări.

În esenţă, textele consacr ă următoarele soluţii:

- în ceea ce priveşte încheierea logodnei (art. 266 ), s-a prevăzut că: logodna este promisiuneareciprocă de a încheia căsătoria; dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheiereacăsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a autorizăriiinstanţei de tutelă ; încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cuorice mijloc de probă, având astfel o natur ă consensuală, faţă de căsătorie care este un act juridicsolemn; logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie. Apropierea de actul juridic alcăsătoriei este evidentă;

- în ceea ce priveşte efectele logodnei: încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierealogodnei; de asemenea, logodna nu obligă la încheierea căsătoriei. Aşadar, este clar exprimată ideea conservării totale a libertăţii matrimoniale;

- în ceea ce priveşte ruperea logodnei (art. 267-269), ca şi garanţii suplimentare ale libertăţiimatrimoniale, se prevede în mod expres că: ruperea logodnei nu poate fi sancţionată prinîncheierea căsătoriei; clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă;ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi. Pe de altă parte însă, sunt reglementate o

serie de efecte patrimoniale ale ruperii logodnei. Astfel, se face distincţie între: a) restituireadarurilor primite în considerarea logodnei sau în vederea căsătoriei, cu excepţia celor obişnuite şi

 b) r ă spunderea pentru ruperea logodnei, care poate să intervină în cazul unei ruperi abuzive alogodnei. Precizăm însă că este vorba de ruperea „abuzivă” a logodnei, ceea ce înseamnă că,devin incidente dispoziţiile art. 15 C.civ., potrivit cărora „Niciun drept nu poate fi exercitat în

 scopul de a văt ăma sau pă gubi pe altul ori într-un mod excesiv  şi nerezonabil, contrar bunei-credin ţ e.” Consider ăm că art. 15 C.civ. îşi găseşte aplicarea alături de art. 1357 C.civ., careinstituie principiul general al r ăspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi, mai mult, prinelementele pe care le presupune dovedirea abuzului constituie o garanţie în sensul că este asiguratun just echilibru între libertatea matrimonială şi principiul r ăspunderii civile.

Page 6: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 6/25

  6  

Astfel, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentrucheltuielile f ăcute sau contractate în vederea că sătoriei, în mă sura în care au fost potrivite cuîmprejur ările, precum  şi pentru orice alte prejudicii cauzate. Prejudiciile cauzate, în sensul tezeifinale a art. 269 alin. (1) are în vedere şi prejudiciul moral. De asemenea, partea care, în modculpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri. Atât dreptul laacţiune pentru restituirea darurilor, cât şi dreptul la acţiune pentru despăgubiri se prescriu întermen de un an de la ruperea logodnei .

Secţiunea 3. Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei

3.1. Ra ţ iunea reglement ării. Clasificare 

Reglementarea condiţiilor de fond pentru încheierea căsătoriei este menită să asigure că încheierea căsătoriei se face în scopul întemeierii unei familii trainice şi sănătoase, de către

 persoanele care au aptitudinea fizică sau morală de a întemeia o familie; aceste condiţii au, deasemenea, menirea de a asigura exprimarea unui consimţământ liber şi conştient al viitorilor soţi.

Condiţiile de fond se clasifică în: condiţii de fond pozitive şi condiţii de fond negativesau impedimente la căsătorie.

Condi ţ iile de fond pozitive trebuie să existe pentru a se încheia căsătoria.

Condi ţ iile de fond negative (impedimentele la că sătorie) sunt împrejur ări de fapt sau dedrept care împiedică încheierea căsătoriei. Ele se invocă de ter ţele persoane împotriva celor doresc să se căsătorească, pe calea opoziţiei la căsătorie, sau de către ofiţerul de stare civilă,

 prin întocmirea unui proces-verbal care constată existenţa impedimentului.Codul civil reglementează condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei în art. 271-277.

3.2. Condi  ţ ii de fond pozitive

3.2.1. Diferenţa de sex

3.2.1.1.  Condi ţ ia diferen ţ ei de sex

În concepţia care a stat la baza reglementării Codului familiei, această condiţie de fondera atât de evidentă, încât legea nu a mai prevăzut-o expres. Această condiţie de fond era însă dedusă din ansamblul reglementării căsătoriei, ca şi din unele texte din Codul familiei (art. 1alin. 4: „În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul  şi

 femeia au drepturi egale.”; art. 25: „ Bărbatul   şi femeia au drepturi şi obligaţii egale încăsătorie.” – subl. ns.).

Această concepţie s-a menţinut şi în reglementarea din Codul civil, fiind însă prevăzută expres. 

Alin. (1) al art. 259 defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbatşi o femeie, încheiată în condiţiile legii, iar alin. (2) al art. 259 consacr ă dreptul bărbatului şi al

femeii de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. Sexul viitorilor soţi se dovedeşte cucertificatul de naştere.Mai mult, pentru a nu exista nici un echivoc, art. 277 prevede expres interzicerea sau

echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria  . Astfel, textul interzice căsătoria între persoanele de acelaşi sex. De asemenea, nu pot fi recunoscute în România, chiar dacă au fostvalabil încheiate în str ăinătate: a) căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate saucontractate în str ăinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni str ăini; b) parteneriatele civiledintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în str ăinătate fie decetăţeni români, fie de cetăţeni str ăini. Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul

Page 7: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 7/25

  7  

României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic Europeanr ămân aplicabile. 

Soluţia din Codul civil este discutabilă sub unele aspecte în raport cu stadiul actual al jurisprudenţei CEDO.

Art. 12 din Convenţie prevede că, începând cu vârsta nubilă, bărbatul şi femeia audreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie, conform legilor naţionale care reglementează exerciţiul acestui drept. Textul vizează, aşadar, căsătoria între un bărbat şi o femeie  . Deasemenea, art. 9 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, semnată la 7

decembrie 2000 si intrată în vigoare la 1 decembrie 2009 prevede că dreptul persoanei de a secăsători şi de a întemeia o familie sunt garantate de legile na ţionale care reglementează exerciţiul acestor drepturi.

S-a ar ătat că, prin speţa speţa Goodwin  Curtea europeană de la Strasbourg a deschisîntr-o anumită măsur ă calea în sensul includerii căsătoriei homosexuale în sfera de aplicare aart. 12, în condiţiile în care Curtea insistă asupra disocierii între căsătorie şi procreare, şi, într-omanier ă mai generală, asupra evoluţiei instituţiei căsătoriei. 

O semnificativă schimbare de jurisprudenţă a fost înregistrată în cauza Schalk şi Kopf 

contra Austriei, prin Hot ărârea din 24 iunie 2010. Astfel, pe de o parte, Curtea a reţinut că art.12 pare a nu putea fundamenta ideea dreptului la căsătoria homosexuală  , marja de apreciererecunoscută statelor în acest domeniu r ămânând încă importantă. Curtea a menţinut soluţia din

 jurisprudenţa anterioar ă prin care a statuat că „deşi este adevărat că există o serie de statecontractante care au extins căsătoria la partenerii de acelaşi sex, acest lucru reflectă propria lor viziune asupra rolului căsătoriei în respectivele societăţi şi nu poate fi dedus (...) dininterpretarea dreptului fundamental astfel cum a fost instituit de către statele contractante înConvenţia din 1950”. Prin urmare, nici CEDO şi nici Carta drepturilor fundamentale a UniuniiEuropene nu obligă statele membre la reglementeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Apreciem că art. 277 C.civ. în ceea ce priveşte interzicerea căsătoriilor între persoanede acelaşi sex, atât sub aspectul încheierii acestor căsătorii în România, cât şi al recunoaşteriiunor căsătorii încheiate în str ăinatate, este în concordanţă cu viziunea actuală a Cur ţii asupraacestei instituţii, cât timp aceasta a reţinut că nu există obligaţia statelor de a reglementacăsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Pe de altă parte însă, Curtea a reţinut că deşi uniunea homosexuală nu intr ă sub incidenţa

art. 12 din CEDO, aceasta beneficiază de protecţia art. 8 din CEDO („viaţa de familie”) şi art.14 („nediscriminarea”), ce ce presupune ca statele să ofere acestor cupluri posibilitatearecunoaşterii juridice a legăturii lor printr-o reglementare adecvată. Or, din această perspectivă,se poate în mod întemeiat discuta în ce măsur ă refuzul recunoaşterii unei asemenea căsătoriiîncheiată în str ăinătate sau a unui parteneriat întregisrat valabil încheiat în str ăinătate poate ficonsiderat ca o atingere adusă art. 8 (dreptul la viaţa de familie) şi art. 14 (interzicereadiscriminărilor). Din această perspectivă, apreciem că reglementarea cuprinsă în art. 277 C.civ.care interzice recunoa şterea  parteneriatelor valabil încheiate în str ăinătate este excesivă  şicontrar ă art. 8 şi art. 14 din CEDO, ţinând cont de evoluţia jurisprudenţei Cur ţii în această materie. De asemenea, în lumina acestei hotărâri, legiutorul român ar urma să reglementeze

 posibilitatea încheierii unor asemenea parteneriate înregistrate şi în România.

3.2.1.2.Implica ţ iile juridice ale transexualimului

Practic, condiţia de fond pentru încheierea căsătoriei constând în diferenţa de sexinteresează în cazul unor malformaţii genitale grave care constituie o lipsă de diferenţieresexuală (hermafroditism) , precum şi în cazul transsexualismului. 

Problema transsexualismului  este însă distinctă de problema căsătoriilor sau uniunilor între persoane de acelaşi sex.

În cazul transsexualismului şi al schimbării sexului prin intervenţie medicală, suntaplicabile dispoziţiile art. 46 lit.i) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu

Page 8: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 8/25

  8  

modificările şi completările ulterioare, care prevede că în actele de naştere şi, atunci când estecazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările interveniteîn starea civilă a persoanei, inclusiv în situaţia schimbării sexului, după r ămânerea definitivă şiirevocabilă a hotărârii judecătoreşti. 

În aceste condiţii, persoana care şi-a schimbat sexul prin intervenţie medicală se poatecăsători cu o persoană care are sexul său de origine, neexistând nicio interdicţie în acest sens.

De asemenea, în planul jurisprudenţei CEDO, în anul 2002, Curtea a ar ătat  că, într-adevăr, art. 12 garantează dreptul pentru un bărbat şi o femeie de a se căsători şi de a întemeia o

familie, dar a admis că astăzi criteriul de determinare a sexului nu mai poate fi exclusiv cel biologic. „De la adoptarea Convenţiei încoace, instituţia căsătoriei a fost puternic zdruncinată deevoluţia societăţii, iar progresele medicinii şi ştiinţei au adus după sine schimbări radicale îndomeniul transsexualităţii(…). Curtea cercetează deci pentru a şti dacă faptul că dreptul britanicreţine în scopul căsătoriei sexul înregistrat la naştere constituie în speţă o limitare care aduceatingere substanţei însăşi a dreptului de a se căsători. În această privinţă, ea consider ă că esteartificial să se afirme că persoanele care au suferit o operaţie de conversie sexuală nu sunt

 private de dreptul de a se căsători, de vreme ce, în conformitate cu legea, le este posibil să secăsătorească cu o persoană de sex opus vechiului lor sex.”

Prin urmare, şi având în vedere şi art. 8 din CEDO, nu se poate refuza recunoaşterea juridică a schimbării de sex ce a operat, astfel încât nu există nicio justificare pentru a priva o

asemenea persoană de exercitarea dreptului la căsătorie, în conformitate cu art. 12 din CEDO.Este totuşi distinctă problema „conversiei” sexuale a persoanei (prin modificarea corespunză-toare a actelor de stare civilă) de problema dreptului de a se căsători. De asemenea, faptul că noul cuplu nu poate să procreeze nu prezintă relevanţă, deoarece acesta nu este un elementesenţial al căsătoriei, iar dreptul de a întemeia o familie implică şi dreptul de a adopta.

Aşadar, persoana care a suferit o intervenţie medicală de schimbare a sexului se poatecăsători cu o persoană de sex opus sexului rezultat ca urmare a intervenţiei medicale.

Consider ăm însă că ar trebui să se reţină obligaţia de comunicare a acestei împrejur ăriviitorului soţ, în lipsă căsătoria fiind anulabilă pentru dol. 

3.2.2. Vârsta matrimonială (Capacitatea matrimonială) 

3.2.2.1. Con ţ inutul capacit ăţ ii matrimoniale

Potrivit art. 272 din C.civ.

„(1) C ă sătoria se poate încheia dacă viitorii so ţ i au împlinit vârsta de 18 ani.(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate că sători

în temeiul unui aviz medical, cu încuviin ţ area părin ţ ilor săi sau, după caz, a tutorelui  şi cuautorizarea instan ţ ei de tutel ă în a cărei circumscrip ţ ie minorul î  şi are domiciliul. În cazul încare unul dintre părin ţ i refuză să încuviin ţ eze că sătoria, instan ţ a de tutel ă hot ăr ăşte  şi asupraacestei divergen ţ e, având în vedere interesul superior al copilului.

(3) Dacă unul dintre părin ţ i este decedat sau se afl ă în imposibilitate de a- şi manifesta

voin ţ a, încuviin ţ area celuilalt părinte este suficient ă.(4) De asemenea, în condi ţ iile art. 398  , este suficient ă încuviin ţ area părintelui care

exercit ă autoritatea părintească.(5) Dacă nu exist ă nici părin ţ i, nici tutore care să poat ă încuviin ţ a că sătoria, este

necesar ă încuviin ţ area persoanei sau a autorit ăţ ii care a fost abilitat ă să exercite drepturile părinte şti.”

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă că:a) se instituie numai o vârstă minimă pentru încheierea căsătoriei, din raţiuni de ordin

eugenic, psihic şi moral, precum şi pentru a asigura un consimţământ conştient şi liber. Nu este

Page 9: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 9/25

  9  

 prevăzută o vârstă maximă, deci căsătoria se poate încheia şi “în pragul mor ţii” (in extremisvitae);

 b) nu este necesar să existe o anumită diferenţă de vârstă între soţi; totuşi, diferenţa devârstă foarte mare poate fi un indiciu, dacă se coroborează  şi cu alte probe, că s-a doritîncheierea unei căsătorii fictive, urmărindu-se alte scopuri decât întemeierea unei familii.

c) se instituie aceeaşi vârstă matrimonială minimă, atât pentru bărbat, cât şi pentrufemeie, şi anume - ca regulă – 18 ani şi – ca excepţie, vârsta de 16 ani. Vârsta matrimonial ă coincide, astfel, ca regul ă , cu majoratul civil (18 ani), instituindu-se totodat ă o capacitate

matrimonial ă special ă , restrânsă , pentru minorul care a împlinit vârsta de 16 ani. Se confer ă astfel deplină eficienţă deplină principiului egalităţii sexelor, înlăturându-se o posibilă discriminare ce ar fi putut fi invocată în această materie.

d) Condiţiile speciale pentru căsătoria minorului care a împlinit vârsta de 16 ani sunt: existenţa unor motive temeinice; avizul medical, încuviinţarea părinţilor   sau, după caz, atutorelui ori a persoanei care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti, autorizareainstanţei de tutelă.

3.2.2.2.Analiza condi ţ iilor speciale pentru că sătoria minorului

 A) Motivele temeinice. În ceea ce priveşte existenţa unor motive temeinice, în literatura juridică şi în practica judecătorească sub imperiul Codului familiei, au fost considerate ca fiind

motive temeinice pentru acordarea dispensei de vârstă femeii care a împlinit vârsta decincisprezece ani, următoarele împrejur ări: starea de graviditate a femeii sau naşterea unui copilde către aceasta, boala gravă a unuia dintre viitorii soţi, starea anterioar ă de concubinaj .

 B) Avizul medical.  Acesta trebuie să ateste starea de sănătate a celui în cauză, gradul dematurizare fiziologică, psihică şi intelectuală, care să îi permită asumarea îndatoririlor specificeunei căsătorii şi a tuturor consecinţelor acesteia (inclusiv aducerea pe lume a copiilor), precumşi exprimarea unui consimţământ liber la căsătorie. De asemenea, avizul ar trebui să certifice şiexistenţa motivelor temeinice, atunci când este cazul (cum ar fi starea de graviditate a viitoareisoţii).

Faţă de formularea succintă a textului de lege, astfel cum a fost modificat, r ămâneîntrebarea dacă avizul trebuie dat de un medic (neîndoielnic, de specialitate) din cadrul unei

unităţi medicale de stat sau dintr-o clinică privată ori dacă trebuie să fie, cum s-a spus, „uncertificat medico-legal, eliberat de către instituţia medicală competentă” .

Chiar dacă, având în vedere scopul eliber ării sale, se poate considera că avizul ar trebuisă fie un certificat medico-legal, consider ăm că, faţă de împrejurarea că legea nu o prevedeexpres, o astfel de soluţie nu poate fi susţinută. Un aviz eliberat de un medic, care are dreptul dea practica şi îşi asumă responsabilitatea concluziilor sale, r ăspunde exigenţelor legii şi satisfacecondiţia prevăzută de art. 272 C.civ. Imprejurarea că autorizarea se acordă de instanţa de tutelă nu poate conduce la concluzia că este necesar un certificat medico-legal, în condiţiile în carelegea nu impune o asemenea exigenţă. De altfel, procedura autorizării este una necontecioasă,iar instanţa de tutelă urmează să aprecieze dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile legale. Cu toateacestea, s-ar putea discuta dacă, instanţa de tutelă, în măsura în care ar exista îndoieli cu privirela îndeplinirea acestei condiţii, n-ar putea solicita un certificat medico-legal.

În ceea ce priveşte raportul dintre condiţia referitoare la avizul medical şi celelaltecondiţii prevăzute de lege avizul medical trebuie să fie prealabil autorizării instanţei de tutelă care presupune atât existenţa avizului medical, cât şi a încuviinţării părinţilor sau tutorelui.

C) Încuviin ţ area părin ţ ilor.  Această condiţie  are ca fundament autoritatea părintească,dreptul părinţilor de a încuviinţa căsătoria copilului minor este o componentă a ocrotirii

 părinteşti.Din punct de vedere istoric, sub imperiul Codului civil român de la 1864,

consimţământul părinţilor la încheierea căsătoriei minorului avea valoarea unei condiţii de fondesenţiale cerute pentru validitatea căsătoriei.

Page 10: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 10/25

  10  

Pentru a determina natura juridică, trebuie să facem o distincţie între dreptul părin ţ ilor de a încuviin ţ a că sătoria minorului  şi exercitarea acestui drept , care se concretizează într-omanifestare de voinţă, şi anume aceea de a încuviin ţ a sau, după caz, de a nu încuviin ţ a căsătoriaminorului.

Dreptul părinţilor de a încuviinţa căsătoria minorului face parte din ansamblul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti care, laolaltă, alcătuiesc ocrotirea părintească, fiind – neîndoielnic – un drept cu privire la persoana copilului. 

 Exercitarea acestui drept , încuviinţarea părinţilor exprimat ă concret , este o manifestare

de voinţă unilaterală, un act juridic unilateral , având semnificaţia unui act juridic permisiv, aunei autorizări (auctoritas, augere) .În ceea ce priveşte regimul juridic al acestei autorizări, se poate discuta, mai întâi,

dacă refuzul părinţilor este sau nu discreţionar, respectiv dacă poate fi atacat în instanţă de cătrecel interesat. Apreciem că soluţia ar trebui să fie în sensul posibilităţii de a ataca la instanţă refuzul nejustificat al părinţilor de a încuviinţa căsătoria copilului lor  .

Astfel, ca principiu, autorizarea presupune exercitarea unui control de oportunitate decătre titularul autorizării, prin verificarea conformităţii actului preconizat cu interesul ocrotit

 prin norma care instituie necesitatea autorizării. În cazul în care titularul autorizării refuză emiterea acesteia, cel interesat se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru a obţine autorizare

 judiciar ă, chiar şi în lipsa unei dispoziţii legale exprese .Or, cerinţa încuviinţării părinţilor a fost instituită în scopul ocrotirii interesului superior 

al copilului.Aceasta înseamnă că părinţii nu pot refuza în mod discreţionar să încuviinţeze căsătoria,

ci se pot opune în măsura în care aceasta ar fi contrar ă interesului superior al copilului. O altă interpretare ar transforma practic încuviinţarea părinţilor dintr-un act permisiv, de asistare aminorului, într-un veritabil „consimţământ la căsătorie”, iar refuzul părinţilor de a încuviinţacăsătoria s-ar transforma într-un impediment dirimant şi arbitrar, de natur ă să aducă atingeresubstanţei însăşi a dreptului fundamental de a se căsători.

 În al doilea rând, se pune problema de a determina  for  ţ a juridică a încuviin ţării 

 părin ţ ilor , respectiv, dacă actul încuviinţării este sau nu revocabil .Este neîndoielnic faptul că, după încheierea căsătoriei, încuviinţarea nu mai poate fi

revocată, ceea ce înseamnă că problema s-ar putea pune numai pentru perioada cuprinsă întredata încuviinţării şi cea a celebr ării căsătoriei.

Chiar dacă, în principiu, actele unilaterale sunt irevocabile, în materia autorizărilor (încuviinţărilor), trebuie să se facă distincţie între situaţia în care mecanismul autorizării esteinstituit chiar în interesul titularului autorizării (când autorizarea este irevocabilă încă de laemitere) şi situaţia în care mecanismul autorizării este instituit ca măsur ă de ocrotire a persoanei(când autorizarea, prin natura ei, poate fi revocată până cel mai târziu la încheierea actului

 proiectat, având în vedere că nici beneficiarul autorizării, nici ter ţii nu au dobândit vreun drept, pe de o parte, iar, pe de altă parte, oricum beneficiarul autorizării nu poate pretinde altcevadecât ca autorizarea să se realizeze în scopul ocrotirii sale).

În concluzie, apreciem că părinţii pot revoca încuviinţarea până cel mai târziu la datacelebr ării căsătoriei, cu precizarea că revocarea abuzivă, ca şi refuzul abuziv de a daîncuviinţarea, pot fi cenzurate de instanţa de judecată.

În raport cu modalităţ

ile de exercitare a autorităţ

ii pă

rinteşti, se poate face

distincţie între mai multe ipoteze: a) Exercitarea autorit ăţ ii părinte şti în comun  şi în mod egal de către ambii părin ţ i. În

această situaţie, în care ambii părinţi sunt în viaţă, nu sunt puşi sub interdicţie şi îşi potmanifesta valabil voinţa, neexistând nicio piedică de natur ă fizică sau socială, este neîndoielniccă pentru încheierea valabilă a căsătoriei minorului trebuie să existe consimţământul ambilor 

 părinţi .Prin noţiunea de  părin ţ i, utilizată de legiuitor, trebuie să se înţeleagă părinţii fireşti din

căsătorie, părinţii din afara căsătoriei în cazurile în care filiaţia a fost stabilită faţă de ambii printr-unul din modurile prevăzute de lege, precum şi părinţii adoptivi.

Page 11: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 11/25

  11  

Exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi se regăseşte în cazul părinţilor nedivor ţaţi, dar  şi în cazul părinţilor divor ţaţi, când se aplică prevederile art. 397C.civ., potrivit cărora autoritatea părintească revine în comun părinţilor divor ţaţi, afar ă de cazulîn care instanţa decide altfel, precum şi în cazul părinţilor necăsătoriţi care convieţuiesc şiexercită în comun autoritatea părintească, în temeiul art. 505 alin. (1) C.civ.

În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, potrivit alin. (2) alart. 272, instanţa de tutelă hotăr ăreşte asupra acestei divergenţe, având în vedere interesulsuperior al copilului.

De altfel, chiar şi în lipsa textului, ar fi fost oricum aplicabile prevederile art. 31 alin. (3)din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit căruia, „Încazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinireaobligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotăr ăşte potrivitinteresului superior al copilului.” Cu toate acestea, soluţia este în mod evident inadecvată: avândîn vedere specificul situaţiei, există riscul ca, până la finalizarea procedurii judiciare, viitorul soţ minor să devină major, iar cererea adresată instanţei să r ămână lipsită de obiect. 

b) Exercitarea autorit ăţ ii părinte şti de către un singur părinte. Potrivit alin. (3) al art.272 C.civ., „ Dacă unul dintre părin ţ i este decedat sau se afl ă în imposibilitate de a- şi manifestavoin ţ a, încuviin ţ area celuilalt părinte este suficient ă.”

Pe de altă parte, art. 507 C.civ. prevede că exercitarea autorităţii părinteşti de către unsingur părinte se realizează „ Dacă unul dintre părin ţ i este decedat, declarat mort prin hot ărâre

 judecătorească , pus sub interdic ţ ie, decă zut din exerci ţ iul drepturilor părinte şti sau dacă , dinorice motiv, se afl ă în neputin ţă de a- şi exprima voin ţ a, cel ălalt părinte exercit ă singur autoritatea părintească.”

Corelaţia dintre texte nu este realizată complet, dar raţiunea reglementării esteneîndoielnic în sensul că, în toate cazurile în care exercitarea autorităţii părinteşti se realizează de către un singur părinte, încuviinţarea acestui părinte este suficientă.

Aşadar, soluţia prevăzută la art. 272 alin. (3) se aplică nu numai în cazul în care unuldintre părinţi este decedat, ci şi atunci când este declarat mort prin hotărâre judecătorească sau

 pus sub interdicţie ori decăzut din drepturile părinteşti  sau în neputinţă de a-şi exprima voinţa.Întrucât textul de lege nu distinge, apreciem că „neputinţa de a-şi manifesta voinţa”

 poate fi de orice natur ă, spre exemplu, fizică (alienaţia sau debilitatea mintală, comă, etc.) sausocială (absenţă îndelungată, dispariţie, executarea unei pedepse privative de libertate, etc.).

Aşadar, se poate considera că sintagma „imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa” însensul art. 272 alin. (3) C.civ. acoper ă toate celelalte cazuri în care potrivit art. 507 C.civ.autoritatea părintească se exercită de unul dintre părinţi.

c) Scindarea ocrotirii părinte şti.  Aceasta presupune că autoritatea părintească seexercită de ambii părinţi, însă în mod inegal. Sunt avute în vedere cazurile în care se aplică dispoziţiile art. 398, în cazul divor ţului, în sensul că autoritatea părintească revine unuia dintre

 părinţi, iar celălalt are dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi de educare a copilului şide a avea legături personale cu copilul.

În acest sens, alin. (4) al art. 272 prevede în mod expres că „în condiţiile art. 398, estesuficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească”.

Întrucât soluţia în materia exerciţiului autorităţii părinteşti prevăzută pentru divor ţ esteaplicabilă şi în cazul nulităţii căsătoriei, în condiţiile art. 305 alin. (2), precum şi al copilului dinafara căsătoriei, atunci când părinţii nu convienţuiesc, potrivit art. 505 alin. (2) C.civ., rezultă că şi în aceste ipoteze, pentru identitate de raţiune, soluţia este în sensul că este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească.

 D) Încuviin ţ area tutorelui. Potrivit dispoziţiilor art. 110 C.civ. şi ale art. 40 alin. (1) dinLegea nr. 272/2004, „Tutela se instituie în situa ţ ia în care ambii părin ţ i sunt deceda ţ i,necunoscu ţ i, decă zu ţ i din exerci ţ iul drepturilor părinte şti sau li s-a aplicat pedeapsa interziceriidrepturilor părinte şti, pu şi sub interdic ţ ie, declara ţ i judecătore şte mor  ţ i sau dispăru ţ i, precum şi în cazul în care, la încetarea adop ţ iei, instan ţ a judecătorească hot ăr ăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele.”

Page 12: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 12/25

  12  

În situaţia în care minorul este pus sub tutelă, pentru încheierea valabilă a căsătoriei estenecesar ă încuviinţarea prealabilă a tutorelui , dat fiind rolul pe care îl exercită acesta, în calitateasa de substitut al părinţilor, fiind obligat să crească copilul îngrijind de sănătatea şi dezvoltarealui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.

 E) Încuviin ţ area persoanei sau a autorit ăţ ii abilitate să exercite drepturile părinte şti. Alin. (5) al art. 272 C.civ. prevede că „dacă nu exist ă nici părin ţ i, nici tutore care să poat ă încuviin ţ a că sătoria, este necesar ă încuviin ţ area persoanei sau autorit ăţ ii care a fost abilitat ă 

 să exercite drepturile părinte şti”. Deşi în principiu drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate, respectiv îndeplinite,de către părinţi, legea prevede unele situaţii care au caracter excepţional în care, pentruasigurarea respectării interesului superior al copilului, exercitarea autorităţii părinteşti se face decătre alte persoane decât părinţii, precum o rudă, o familie sau o altă persoană fizică sau decătre o instituţie de ocrotire.

În acest sens, este avut în vedere cazul prevăzut la art. 399 C.civ. din materia divor ţului,când instanţa dispune o asemenea măsur ă de plasament, precum şi cazurile similare în care potfi aplicate aceste dispoziţii legale, precum în cazul desfiinţării căsătoriei şi a copilului din afaracăsătoriei când părinţii nu convieţuiesc.

De asemenea, potrivit art. 55 şi urm. din Legea nr. 272/2004, copilul lipsit, temporar saudefinitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau cel care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi

lăsat în grija acestora beneficiază de măsuri de protecţie specială, respectiv plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă sau supravegherea specializată, situaţii în care intervine şi odelegare a exerciţiului drepturilor părinteşti. 

Având în vedere că această delegare priveşte drepturile părinteşti privitoare la persoana,ea include, neîndoielnic, şi dreptul de a consimţi la căsătorie, astfel încât, în mod corect, alin. 5al art. 272 C. civ. prevede că în aceste situaţii este necesar ă încuviinţarea persoanei sau aautorităţii abilitate să exercite drepturile părinteşti.

 F) Autorizarea instan ţ ei de tutel ă.Cererea de autorizare a căsătoriei este de competenţainstanţei de tutelă de la domiciliul minorului, potrivit art. 272 alin. (2) C.civ. şi este soluţionată cu ascultarea obligatorie a acestuia, conform art. 264 alin. (1) şi (4) C.civ. Ca şi natur ă juridică,apreciem să sunt aplicabile regulile din materia procedurii necontencioase.

3.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii

Potrivit art. 278, „Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu declar ă că  şi-aucomunicat reciproc starea sănătăţii lor. Dispoziţiile legale prin care este oprită căsătoria celor care sufer ă de anumite boli r ămân aplicabile.”

Textul are corespondent în prevederile art. 10 C.fam.Deşi plasat în secţiunea privind formalităţile pentru încheierea căsătoriei, comunicarea

reciprocă a stării sănătăţii este o veritabilă condiţie de fond pozitivă.De asemenea, art. 28 alin. 3 din L.119/1996, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, prevede că ofiţerul de stare civilă, care primeşte declaraţia de căsătorie, solicită 

viitorilor soţi să prezinte, printre alte acte, şi certificatele medicale privind starea sănătăţiiacestora1.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că:

1 Potrivit art. 42 alin. (1) lit. c) din Metodologia cu privire la aplicarea unitar ă a dispoziţiilor în materie de

stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011, certificatul medical privind starea sănătăţii, întocmit pe formular-tip,care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafamedicului; certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători; certificatele medicale emise de instituţii medicale în str ăinătate pentru uzul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României trebuie să conţină toate rubricile şi să fieînsoţite de traducerea în limba română legalizată, cu apostilă sau supralegalizare, după caz.

Page 13: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 13/25

  13  

a) starea de boală, cu excepţia alienaţiei şi debilităţii mintale, nu constituie o piedică legală la încheierea căsătoriei, dar este obligatoriu ca viitorii soţi să se informeze reciprocasupra stării sănătăţii, pentru ca hotărârea de a încheia căsătoria să poată fi luată în cunoştinţă de cauză.

 b) obligaţia viitorilor soţi de a prezenta certificatul medical privind starea sănătăţii lor (condiţie procedurală pentru încheierea căsătoriei) este distinctă de obligaţia de a-şi comunicareciproc toate detaliile privind starea lor de sănătate (condiţie de fond pentru încheiereacăsătoriei).

În aplicarea art. 10 C.fam, în jurisprudenţă 

şi doctrina juridică s-a stabilit că nerespectarea acestei condiţii de fond poate conduce la anularea căsătoriei pentru dol, dacă suntîndeplinite următoarele condiţii:

- unul dintre soţi sufer ă de o boală gravă: de exemplu, epilepsie, impotenţă maladivă,imposibilitatea femeii de a procrea;

- soţul bolnav a cunoscut boala de care suferea şi gravitatea acesteia;- soţul bolnav nu a comunicat în mod deliberat boala sa celuilalt viitor so ţ, ascunzând-o

cu viclenie, astfel încât celălalt soţ nu ar fi încheiat căsătoria dacă ar fi fost informat cu privirela această boală.

Această soluţie îşi păstrează actualitatea şi sub imperiul Codului civil.

3.2.4. Consimţământul la căsătorie

3.2.4.1.Reglementare

Căsătoria nu se poate încheia decât prin consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi,cerinţă care constituie nu numai o condiţie de fond la încheierea căsătoriei, ci şi un principiu deordin constituţional (art. 48 alin. 1 din Constituţie), care este prevăzut şi într-o serie de acteinternaţionale, ratificate de România.

Pentru a asigura libertatea consimţământului la căsătorie, legea prevede o serie decondiţii procedurale stricte pentru încheierea căsătoriei, reglementate în Codul civil şi Legeanr. 119/1996.

Astfel, potrivit art. 258 C.civ., familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între

soţi, iar conform art. 259 C.civ., căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi ofemeie, încheiată în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 271 C.civ., căsătoria se încheie între bărbat şi femeie princonsimţământul liber şi personal al acestora.

Tot astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, la încheierea căsătoriei,ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat.

În esenţă, reglementarea acestei condiţii de fond la încheierea căsătoriei este identică reglementării anterioare din Codul familiei.

3.2.4.2.Condi  ţ iile de valabilitate ale consim ţământului la căsătorie

 A) Consim ţământul trebuie să existe.  Datorită reglementării stricte a procedurii

încheierii căsătoriei, în condiţiile în care căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă,cazurile de lipsă a consimţământului nu pot fi decât foarte rare.

Astfel, se poate vorbi de lipsa consimţământului în următoarele situaţii: eroareaofiţerului de stare civilă în constatarea încheierii căsătoriei; constatarea, de către ofiţerul destare civilă a încheierii căsătoriei în absenţa unuia dintre viitorii soţi sau f ăr ă ca unul dintreaceştia să îşi fi dat consimţământul la încheierea căsătoriei; lipsa vremelnică a facultăţilor mintale a viitorului soţ; cazul alienatului sau debilului mintal care încheie căsătoria în momentede lipsă de luciditate; eroarea unuia dintre soţi asupra conţinutului obiectiv al manifestării devoinţă (eroare obstacol sau distructivă de voinţă).

Page 14: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 14/25

  14  

 B) Consim ţământul să emane de la o persoană cu discernământ . Potrivit art. 299 C.civ.(art. 9 teza a-II-a din Codul familiei) este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ. Textul are în vedere numai lipsa accidentală a discernământului laîncheierea căsătoriei, datorată unor cauze diverse, altele decât cele care se circumscriualienaţiei sau debilităţii mintale, la care se refer ă art. 276 C.civ.Astfel de situaţii de lipsă vremelnică a discernământului ar putea fi determinate de beţie, hipnoză, starea de boală careafectează discernământul.

C) Consim ţământul să nu fie viciat. Viciile de consimţământ la încheierea căsătorieisunt, potrivit art. 298 C.civ. (art. 21 C.fam.), eroarea, dolul şi violenţa.Leziunea nu– şi găseşte aplicare în această materie, deoarece căsătoria este un act

 personal nepatrimonial, de stare civilă, neputând fi vorba, aşadar, de o “dispropor ţie”considerabilă între prestaţii materiale.1 

a) Potrivit art. 298 alin. (2), eroarea este viciu de consimţământ numai atunci când priveşte identitatea fizică a celulalt viitor soţ. S-a menţinut astfel soluţia consacrată de art. 21alin. 1 C. fam.). Putem spune că această prevedere este deci o aplicaţie specială a reguliigenerale din art. 1.207 alin. (2) pct. 3 C.civ. (error in personam), cu precizarea că, spredeosebire de dreptul comun, eroarea este limitată la identitatea fizică a celuilalt viitor soţ,nefiind incidentă eroarea asupra calităţilor esenţiale ale persoanei;

 b)  Dolul (viclenia) sau eroarea provocat ă prin manopere dolosive constituie viciu de

consimţământ în condiţiile dreptului comun (art. 1214 C.civ.). Spre deosebire de eroare, dolulare, însă, un câmp de aplicare mai larg în materia încheierii căsătoriei. Consider ăm însă că trebuie să ţină seama de natura specială a căsătoriei, astfel încât atrage anulabilitatea căsătorieinumai dolul principal (cel care poartă asupra unor elemente determinante la încheiereacăsătoriei), iar nu şi dolul incident (care poartă asupra unor elemente care nu sunt determinante

 pentru încheierea căsătoriei)2.Manoperele dolosive pot fi realizate prin acţiune (manopere frauduloase) sau prin

inacţiune (omisiune), în această din urmă ipoteză fiind vorba de dol prin reticen ţă. Potrivit art.1214 C.civ., teza a-II-a, dolul prin reticenţă intervine în cazul în care una dintre păr ţi a omis s-oinformeze pe cealaltă asupra unor împrejur ări pe se cuvenea să i le dezvăluie.3 

c) Violen ţ a constituie viciu de consimţământ în condiţiile dreptului comun (art. 1216C.civ.). Este greu de întâlnit violenţa fizică, dată fiind reglementarea procedurii de încheiere acăsătoriei. În legătur ă cu constrângerea morală – teoretic posibilă –, trebuie delimitată desimpla temere reverenţiar ă, izvorâtă din respect, f ăr ă să fi fost violenţă, care nu este viciu deconsimţământ (art. 1219 C.civ.).

 D) Consim ţământul trebuie dat în scopul întemeierii unei familii.  În dreptul comun,consimţământul trebuie dat cu intenţia de a produce efecte juridice, adică autorul său trebuie să aibă intenţia de a se angaja juridiceşte. Această condiţie capătă valenţe specifice în materiaîncheierii căsătoriei, în cazul căreia intenţia nu poate fi decât aceea a întemeierii unei familii.

Chiar dacă această idee nu este consacrată expres în nici un act normativ, ea rezultă indirect din unele texte legale, care prevăd că familia se întemeiază pe că sătorie (art. 48 alin. 1din Constituţie) ori are la bază că sătoria ( art. 258 C.civ.). De asemenea, potrivit art. 259 alin.(2) C.civ., „Bărbatul  şi femeia au dreptul de a se că sători în scopul de a întemeia o familie”.Lipsa acestei intenţiei de a întemeia o familie şi încheierea căsătoriei în alte scopuri califică oastfel de căsătorie ca fiind fictivă, iar sancţiunea care intervine este nulitatea absolută (art. 295C.civ.). 

1 Pentru reglementarea leziunii în Codul civil, a se vedea art. 1221, care permite invocarea acestui viciu deconsimţământ şi de către persoana major ă, spre deosebire de reglementarea anterioar ă care limita câmpul deaplicaţie al leziunii la minor.

2 Potrivit art. 1214 alin. (2) C.civ., partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anulareacontractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esen ţială.

3 Frecvent, în materia căsătoriei se invocă dolul cu privire la starea sănătăţii unuia dintre viitorii soţi(nedeclararea unei boli grave, a incapacităţii de a procrea etc.).

Page 15: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 15/25

  15  

 E)Consim ţământul trebuie să fie actual, adică trebuie să existe chiar în momentul încheierii că sătoriei. Această condiţie presupune ca fiecare soţ să îşi exprime consimţământul

 personal simultan, în faţa ofiţerului de stare civilă, potrivit art. 271 şi art. 287 alin. (1) C. civ..În dreptul nostru nu există nici o excepţie de la această regulă, căsătoria nefiind susceptibilă dea fi încheiată prin reprezentare. 

Această condiţie de valabilitate a consimţământului trebuie să fie îndeplinită chiar dacă încheierea căsătoriei a fost precedată de logodnă, având în vedere faptul că logodna nu obligă 

la încheierea căsătoriei.3.3. Condi  ţ ii de fond negative (impedimentele la căsătorie) 

3.3.1. Noţiune. Reglementare

Condi ţ iile de fond negative (impedimentele sau piedicile la căsătorie) sunt împrejur ăride fapt sau de drept care împiedică încheierea că sătoriei.

Ca natur ă juridică, impedimentele sunt limite legale ale capacit ăţ ii matrimoniale sauale dreptului de a încheia o că sătorie (incapacit ăţ i speciale).

Într-adevăr, dreptul de a încheia o căsătorie este un drept fundamental al persoanei,consacrat de art. 48 alin. 1 din Constituţie şi art. 12 din C.E.D.O., dar exercitarea lui se supune

legilor fiecărei ţări, care stabilesc în concret care sunt condi ţ iile legale pentru încheiereavalabil ă a că sătoriei. La baza impedimentelor stau raţiuni de ordin biologic, psihologic, social şi moral.În esenţă, reglementarea impedimentelor la căsătorie în Codul civil nu difer ă faţă de

reglementarea anterioar ă din Codul familiei.

3.3.2. Clasificare

Tradiţional, impedimentele la căsătorie se clasifică după următoarele criterii:a) teoretic, din punctul de vedere al  sanc ţ iunii încălcării lor,  impedimentele sunt

dirimante şi prohibitive. Încălcarea impedimentelor dirimante atrage sancţiunea nulităţiicăsătoriei, în timp ce încălcarea celor prohibitive atrage numai sancţiuni administrative pentru

ofiţerul de stare civilă care a celebrat căsătoria în dispreţul lor. În reglementarea Coduluifamiliei, era calificat ca fiind impediment prohibitiv tutela, întrucât încheierea căsătoriei cuîncălcarea acestei condiţii de fond negative nu era sancţionată cu nulitate. În reglementareaCodului civil, potrivit art. 300, căsătoria încheiată între tutore şi persoana minor ă aflată subtutelă este lovită de nulitate relativă, deci impedimentul nu mai este prohibitiv .

 b) din punctul de vedere al opozabilit ăţ ii lor, respectiv al persoanelor între care eleexistă impedimentele sunt absolute şi relative. Astfel, impedimentele absolute opresc căsătoriaunei anumite persoane cu orice alte persoane, iar cele relative opresc căsătoria unei persoanedoar cu o altă persoană, determinată.

 Nu se confundă această clasificare cu aceea a nulităţilor în absolute şi relative. Deexemplu, rudenia este un impediment relativ, deoarece interzice căsătoria între persoanele caresunt rude, dar sancţiunea care se aplică în cazul încălcării acestui impediment este nulitatea

absolută.

3.3.3. Analiza impedimentelor la căsătorie 

3.3.3.1. Existen ţ a unei căsătorii nedesf ăcute a unuia dintre so ţ i  

Potrivit art. 273 C.civ. (art.5 C. fam.), este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.

Textul consacr ă principiul monogamiei, a cărui încălcare constituie infracţiunea de bigamie. Impedimentul este dirimant , potrivit art. 293 C.civ. (art. 19 C.fam.), întrucât încălcarea

Page 16: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 16/25

  16  

lui se sancţionează cu nulitatea absolută şi absolut (persoana căsătorită nu se poate căsători cunici o altă persoană).

În cazul a două căsătorii succesive, se pot face următoarele precizări, în raport cu soarta primei că sătorii:

- dacă  prima că sătorie nu a fost valabil încheiat ă  şi este lovit ă de nulitate, iar persoanaîn cauză încheie o a doua căsătorie, nu există bigamie, chiar dacă prima căsătorie este declarată nulă după încheierea celei de-a doua căsătorii, deoarece nulitatea are, în principiu, efectretroactiv;

- dacă  prima că sătorie se desface prin divor  ţ , nu există bigamie, dar numai dacă cea de adoua căsătorie este încheiată după data r ămânerii definitive a hotărârii de divor ţ1;- dacă  prima că sătorie încetează prin decesul unuia dintre so ţ i, nu există bigamie, dacă 

data încheierii celei de a doua căsătorii se situează după data decesului. În cazul în care soţul din prima căsătorie este declarat mort prin hotărâre judecătorească, ceea ce interesează este datamor ţii stabilită prin hotărâre judecătorească  şi această dată trebuie să fie anterioar ă încheieriinoii căsătorii de către soţul supravieţuitor.

Potrivit art. 293 alin. 2 C.civ. (art. 22 din C. fam.), în cazul în care soţul unei persoanedeclarată moartă s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată,căsătoria cea nouă este valabilă, iar prima căsătorie este desf ăcută pe data încheierii noiicăsătorii. Este un caz de aparent ă bigamie soluţionat de legiuitor în favoarea celei de-a douacăsătorii, ţinând seama de faptul că aceasta este cea care produce efecte, prin existenţa în fapt a

relaţiilor de familie. Spre deosebire de art. 22 C.fam., art. 293 C.civ. prevede expres condi ţia casoţul celui declarat mort să fi fost de bună-credinţă la încheierea celei de-a doua căsătorii.

 Numai în acest caz nu există bigamie şi se produce efectul desfacerii primei căsătorii pe dataîncheierii celei de-a doua căsătorii. Dacă însă soţul celui declarat mort a fost de rea-credinţă,adică a cunoscut că, în realitate soţul declarat mort este în viaţă, atunci se face vinovat de

 bigamie, iar cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate, fiind încheiată cu încălcareaimpedimentului rezultat din existenţa unei căsătorii anterioare nedesf ăcute.

3.3.3.2. Rudenia 

Potrivit art. 274 C.civ., (art. 6 alin. C.fam.), este interzisă căsătoria între rudele în liniedreapt ă, la nesfâr  şit , precum şi între cele în linie colateral ă până la al patrulea grad inclusiv.Cu toate acestea, pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al

 patrulea (veri) poate fi autorizată de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliulcel care cere încuviinţarea. Instanţa se va pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acestsens.2 

Este un impediment dirimant (este sancţionat cu nulitatea absolută) şi relativ (există numai între rudele prevăzute de lege).

Trei precizări sunt necesare:- rudenia constituie impediment indiferent că este din căsătorie sau din afara căsătoriei;- pentru identitate de raţiune, rudenia din afara căsătoriei este impediment la căsătorie,

chiar dacă nu a fost legal stabilită, atunci când este de notorietate şi se reflectă într-o posesie destat evidentă ;

- impedimentul bazat pe rudenie se aplică şi în cazul adopţiei. În acest sens, potrivit alin.(2) al art. 274, impedimentul funcţionează atât între cei care au devenit rude prin adopţie(rudenie civilă), cât şi între cei a căror rudenie firească a încetat prin adopţie.

Prin urmare, în cazul adopţiei, impedimentul există sub două aspecte:a) în ceea ce priveşte raporturile adoptatului cu rudele sale fireşti, deci cu familia de

origine, deşi, ca urmare a adopţiei încetează orice raporturi juridice de rudenie firească. Prin

1 Precizăm că, referirea la hotărâre definitivă o facem în contextul Noului Cod civil. În practică, până laintrarea în vigoare a Noului Cod de procedur ă civilă, trebuie avută în vedere data r ămânerii irevocabile a hotărâriide divor ţ.

2 Poate constitui motiv temeinic, de exemplu, starea de graviditate a viitoarei soţii.

Page 17: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 17/25

  17  

urmare, este interzisă căsătoria între adoptat şi rudele sale fireşti, deoarece acest impedimentare la bază existenţa unei legături de sânge. 

 b) în ceea ce priveşte raporturile dintre adoptator  şi rudele acestuia şi adoptat este deasemenea interzisă căsătoria, deoarece adopţia, fiind cu efecte depline, este asimilată rudenieifireşti.

De asemenea, în cazul reproducerii umane asistate medical cu un ter ţ donator, nu poate fistabilită nicio legătur ă de filiaţie firească între ter ţul donator şi copilul astfel conceput (art. 441C.civ.), ceea ce înseamnă că impedimentul din rudenie se va raporta la filiaţia şi rudenia

atribuite de lege. Apreciem însă ca fiind judicioasă soluţia exprimată în literatura juridică, însensul că, încheierea căsătoriei poate fi considerată ca fiind o situaţie de excepţie de la principiulconfidenţialităţii informaţiilor referitoare la reproducerea umană asistată medical şi prevăzută deart. 445 C.civ., ceea ce înseamnă că, în baza autorizării instanţei de tutelă, potrivit art. 445 alin.(2) C.civ., asemenea date pot fi comunicate ofiţerului de stare civilă care instrumentează dosarulde căsătorie. Ar rezulta că impedimentul izvorât din rudenia firească ar funcţiona şi în cazulreproducerii umane asistate medical, însă cu respectarea dispoziţiilor speciale în această materiereferitoare la confidenţialitatea informaţiilor.

3.3.3.3. Tutela 

Potrivit art. 275 C.civ. (art. 8 C. fam.), căsătoria este oprită între tutore şi persoanaminor ă ce se află sub tutela sa. Evident, impedimentul funcţionează cât timp există starea detutelă. După încetarea funcţiei tutorelui sau încetarea tutelei, căsătoria devine posibilă. Sub acestaspect, art. 8 C.fam, prevedea expres că nu este permisă căsătoria „în timpul tutelei.”. Soluţiaeste însă neîndoielnic aceeaşi şi în lumina art. 275 C.civ.

Impedimentul este dirimant  şi  relativ.

3.3.3.5. Aliena ţ ia, debilitatea mintal ă  şi lipsa vremelnică a facult ăţ ilor mintale. 

Potrivit art. 276 C.civ. (art. 9 teza I C. fam.), este oprit să se căsătorească alienatul mintalşi debilul mintal. Se remarcă faptul că, spre deosebire de art. 9 C.fam., Codul civilreglementează distinct ipoteza alienatului şi a debilului mintal, ca impediment la încheierea

căsătoriei, de ipoteza celui vremelnic lipsit de discernământ, care constituie doar o cauză denulitate relativă a căsătoriei.Alienaţia sau debilitatea mintală constituie un impediment dirimant , deoarece încălcarea

lui se sancţionează cu nulitatea şi absolut , deoarece persoana care se află într-o asemeneasituaţie nu se poate căsători cu nici o altă persoană.

Alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători, indiferent dacă este sau nu pus subinterdicţie , deoarece textul nu distinge. Deci nu există identitate de situaţie între starea caregenerează acest impediment şi lipsa capacităţii de exerciţiu a persoanei.

De asemenea, alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători nici măcar în momentelede luciditate pasager ă. Cu alte cuvinte, această situaţie nu se rezumă la o lipsă adiscernământului. 

Alienaţia sau debilitatea mintală constituie impediment la căsătorie deoarece, în

concepţia Codului familiei, o asemenea stare este incompatibilă cu finalitatea căsătoriei.Potrivit art. 211 din Legea nr. 71/2011, în sensul Codului civil, precum şi al legislaţiei

civile în vigoare, prin expresiile alienaţie mintală sau debilitate mintală se înţelege o boală  psihică ori un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona criticşi predictiv privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor  şiobligaţiilor civile.

Pot fi încadrate în categoria alienaţiei şi debilităţii mintale bolile psihice grave, precum:schizofrenia, oligofrenia, precum şi alte afecţiuni care alterează grav şi permanentdiscernământul persoanei, chiar dacă aceasta cunoaşte unele perioade pasagere de luciditate.

Page 18: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 18/25

  18  

De aceea, efectuarea expertizei pshiatrice în cadrul unui proces având ca obiect nulitateacăsătoriei pentru încălcarea acestui impediment este indispensabilă. 

Secţiunea 4. Condiţiile de formă ale căsătoriei

4.1. Ra ţ iunea reglement ării 

Căsătoria este un act juridic solemn, însă această caracteristică se exprimă în modspecific faţă de dreptul comun. Încheierea căsătoriei presupune respectarea anumitor formalităţi,a unui anumit „ritual” sau, într-un limbaj tehnico-juridic, a unei proceduri.

Condiţiile de formă ale căsătoriei sunt prevăzute în următoarele scopuri principale: a) pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond ale căsătoriei şi lipsa impedimentelor lacăsătorie; b) pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei; c) pentru a asigura mijloacelede probă a căsătoriei.

4.2. Clasificare

Din punctul de vedere al momentului în care intervin, condiţiile de formă ale căsătoriei

 pot fi clasificate în: 1) formalităţi premergătoare celebr ării căsătoriei; 2) formalităţi privindcelebrarea căsătoriei (care determină  şi momentul încheierii căsătoriei) şi 3) formalităţiulterioare încheierii căsătoriei (în cadrul cărora se asigur ă şi dovada căsătoriei).

În acest sens, Codul civil reglementează distinct „formalităţile pentru încheiereacăsătoriei” (art. 278-288), care includ formalităţile premergătoare şi formalităţile privindcelebrarea căsătoriei, precum şi „formalităţile ulterioare încheierii căsătoriei” (art. 290-292).

4.3. Formalit ăţ i premerg ătoare căsătoriei 

4.3.1. Enumerare

În cadrul formalităţilor premergătoare căsătoriei se înscriu depunerea declaraţiei decăsătorie; asigurarea publicităţii declaraţiei de căsătorie; verificarea de către ofiţerul de starecivilă a îndeplinirii condiţiilor de fond şi a absenţei impedimentelor la căsătorie şi soluţionareaeventualelor opoziţii la căsătorie.

4.3.1. Declara ţ ia de că sătorie 

4.3.1.1. Con ţ inut  şi reglementare. Declaraţia de căsătorie este actul prin care viitorii soţiîşi exprimă voinţa în vederea încheierii căsătoriei.

Potrivit art. 281 C.civ. şi art. 28 din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare1, în declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor ar ăta că nu există niciunimpediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul

căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezentadovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei.

De asemenea, potrivit art. 280 alin. (3) C.civ., în cazul în care viitorul soţ este minor, părinţii sau, după caz, tutorele, vor face personal o declaraţie prin care încuviinţează încheiereacăsătoriei.

Anumite precizări sunt necesare în cazul declaraţiei cu privire la nume, a declaraţiei privind regimul matrimonial ales, precum şi a declaraţiei părinţilor sau, după caz, a tutorelui.

1 Prin OUG nr. 80/2011, a fost modificată Legea nr. 119/1996 pentru a se asigura concordanţa cureglementarea din Codul civil.

Page 19: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 19/25

  19  

4.3.1.2.Declara ţ ia cu privire la nume

În reglementarea anterioar ă, art. 27 C.fam. permitea viitorilor soţi fie să-şi păstrezefiecare numele dinaintea căsătoriei, fie să ia un nume comun care putea să fie numele unuiadintre ei sau numele lor reunite. Nu erau admise alte combinaţii de nume .

Rezultă că art. 27 alin. 2 C.fam. conferea viitorilor soţi o triplă variantă de alegere:

-să-şi păstreze fiecare numele dinaintea căsătoriei, când, prin căsătorie, nu se produce

nici un efect asupra numelui (A,B);

-să aleagă ca nume comun pe acela al unuia dintre viitorii soţi, când, prin căsătorie, seschimbă numele unuia dintre ei (A sau B);

-să aleagă ca nume comun un nume compus din numele lor reunite, când, princăsătorie, se schimbă numele ambilor soţi (AB).

Limitarea prin lege a posibilităţilor de alegere a numelui are o raţiune practică evidentă:o libertate neîngr ădită a viitorilor soţi de a-şi schimba numele prin efectul căsătoriei ar puteaconduce la complicaţii tehnice ulterioare (în cazul unor căsătorii succesive ; în cazul divor ţului;în stabilirea numelui copiilor din căsătorie), după cum ar putea exista riscul ca viitorii soţi să creeze combinaţii artificiale, f ăr ă o justificare temeinică.

În literatura juridică s-a discutat dacă reglementarea din C. fam., care excludea orice altevariante intermediare, r ăspundea pe deplin exigenţelor Convenţiei europene a drepturilor omuluiîn ceea ce priveşte protecţia vieţii de familie şi a vieţii private. Concret era vorba de

 posibilitatea ca un soţ să-şi păstreze numele, iar celălalt să adauge la numele său şi pe acela alviitorului soţ contravine art. 26 din Constituţie.

Astfel, Curtea europeană, prin  Hot ărârea din 22 februarie 1994, în cazul Burghartzcontra Elve ţ iei1 a reţinut că, deşi art. 8 din Convenţie nu conţine dispoziţii explicite în materiede nume, în calitate de mijloc de identificare personală şi de apartenenţă la o familie, numeleunei persoane priveşte şi viaţa privată şi de familie a acesteia. Faptul că statul şi societatea auinteres să îi reglementeze utilizarea nu înseamnă un obstacol, căci aceste aspecte de drept publicsunt compatibile cu viaţa privată, concepută ca încorporând, într-o anumită măsur ă, dreptul

 pentru individ de a face şi dezvolta relaţii cu semenii săi, inclusiv în domeniul profesional saucomercial. În aceste condiţii, conservarea de către petiţionar a numelui de familie sub care, după spusele lui este cunoscut în mediile academice, poate influenţa cariera sa într-un fel care nutrebuie neglijat. Art. 8 este deci aplicabil.

În doctrina juridică, sub imperiul art. 27 C.fam., s-a ar ătat că, ţinând seama de jurisprudenţa Cur ţii europene, ar trebui să se recunoască şi posibilitatea oricăruia dintre viitoriisoţi de a purta în timpul căsătoriei numele celuilalt soţ, ca nume comun, reunit cu propriul săunume.

În acest context, art. 282 C.civ. prevede că  „Viitorii so ţ i pot conveni să î  şi pă strezenumele dinaintea că sătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. Deasemenea, un so ţ  poate să î  şi pă streze numele de dinaintea că sătoriei, iar cel ălalt să poarte

numele lor reunite.”Aşadar, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, art. 282 C.civ. adaugă la

soluţiile consacrate de art. 27 C.fam., şi o soluţie nouă, constând în posibilitatea ca numai unuldintre soţi să ia numele lor reunite.

Dacă înţelegerea referitoare la numele de familie a intervenit după depunerea declaraţiei,dar înainte de a se încheia căsătoria, această înţelegere se consemnează într-o declaraţie scrisă care se anexează la declaraţia iniţială. Deci declaraţia cu privire la nume poate fi f ăcută odată cudeclaraţia de căsătorie sau cel mai târziu până la celebrarea căsătoriei.

Page 20: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 20/25

  20  

4.3.1.3.Declara ţ ia cu privire la regimul matrimonial ales

Potrivit art. 281 alin. (1) C.civ., şi art. 28 din Legea nr. 119/1996, în declaraţia decăsătorie, viitorii soţi vor menţiona şi regimul matrimonial ales.

Art. 312 alin. (1) C.civ. prevede că viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial:comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională, iar potrivit art. 329alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei

convenţii matrimoniale.Prin urmare, în măsura în care viitorii soţi au optat pentru separaţia de bunuri sau pentrucomunitatea convenţională, este necesar ca aceştia să prezinte şi convenţia matrimonială încheiată în formă autentică notarială.

4.3.1.4. Declara ţ ia părin ţ ilor sau, după caz, a tutorelui

Din cuprinsul art. 280 alin. (3) C.civ., rezultă că declaraţia părinţilor sau, după caz, atutorelui, prin care încuviinţează încheierea căsătoriei, este distinctă de declaraţia de căsătorie aviitorilor soţi.

4.3.1.5. Înregistrarea  şi efectele declara ţ iei de că sătorie. Reînnoirea declara ţ iei de

că sătorie

Potrivit art. 280 C.civ., cei care vor să se căsătorească vor face personal declaraţia decăsătorie, potrivit legii, la primăria  unde urmează a se încheia căsătoria.

În cazurile prevăzute de lege, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului primăriei.

Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaraţia la primăria în a cărei rază teritorială îşi au domiciliulsau reşedinţa, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheiacăsătoria.

Declaraţia de căsătorie se înregistrează de către ofiţerul de stare civilă şi se fixează dataîncheierii căsătoriei. La stabilirea acestei date, se va ţine seama de prevederile art. 283 alin. (3)

C.civ. şi ale 30 din Legea nr.119/1996, potrivit cărora căsătoria se încheie în termen de 10 zile,termen în care se cuprind atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei.  De asemenea,

 primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei undeurmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheiereacăsătoriei înainte de împlinirea termenului de 10 zile; aprobarea se dă pentru motive temeinice,

 precum starea de sănătate a unuia dintre viitorii soţi sau cazul în care viitoarea soţie esteînsărcinată şi naşterea ar urma să aibă loc înăuntrul termenului de 10 zile etc..

Instituirea termenului de 10 zile are un dublu scop: pe de o parte, este un termen degândire pentru viitorii soţi (în care aceştia pot să revină asupra hotărârii de a se căsători) şi – pede alta – dă posibilitatea ter ţelor persoane să facă opoziţie la căsătorie.

Potrivit art. 284 C.civ. şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 119/1996, în cazul în carecăsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie saudacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, trebuie să facă o nouă declaraţie decăsătorie şi să se dispună publicarea acesteia.

4.3.2. Publicitatea declara ţ iei de că sătorie

După înregistrarea declaraţiilor de căsătorie, se va face publicitatea intenţiei de căsătoriea viitorilor soţi. Potrivit art. 283 alin. (1) şi alin. (2) C.civ. şi art. 29 din Legea nr. 119/1996ofiţerul de stare civilă dispune publicarea declaraţiei de căsătorie în ziua primirii acesteia, prinafişarea în extras într-un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local deevidenţă a persoanelor sau al primăriei, respectiv al misiunii diplomatice sau al oficiului

Page 21: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 21/25

  21  

consular unde urmează să se încheie căsătoria, precum şi pe pagina de internet aacestuia/acesteia şi, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul saureşedinţa. După caz, declaraţia de căsătorie se afişează şi la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa.Extrasul trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi şi, după caz, după caz, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi înştiinţarea că orice

 persoană poate face opoziţie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării.

4.3.3.Opozi ţ ia la că sătorie

Opoziţia la căsătorie este actul juridic unilateral prin care o persoană aduce la cunoştinţaofiţerului de stare civilă existenţa unui impediment la căsătorie sau neîndeplinirea altei cerinţelegale pentru încheierea acesteia (art. 285 C.civ.).

Ca natur ă juridică, opoziţia la căsătorie este considerată un act potestativ negativ. 

Opoziţia la căsătorie prezintă următoarele caracteristici:a) poate fi f ăcută de orice persoană  şi chiar din oficiu de către ofiţerul de stare civilă,

când acesta constată personal că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru încheiereacăsătoriei; ea poate fi f ăcută şi de procuror;

 b) opoziţia se face în termenul de 10 zile dintre data înregistr ării şi afişării declaraţiei decăsătoriei şi data încheierii căsătoriei;

c) opoziţia se face numai în scris şi trebuie să arate dovezile pe care se întemeiază d) dacă opoziţia este f ăcută de către ofiţerul de stare civilă, acesta va întocmi un proces-

verbal motivat, în două exemplare – din care unul se va înmâna celor care voiau să secăsătorească –, în care va consemna cauzele care opresc încheierea căsătoriei.

Opoziţiile care nu îndeplinesc condiţiile legale nu sunt obligatorii pentru ofiţerul de starecivilă; ele constituie doar acte oficioase, de informare.

Primind opoziţia, ofiţerul de stare civilă va proceda după cum urmează:a) dacă opoziţia este neîntemeiată, nu va ţine seama de aceasta şi va instrumenta

încheierea căsătoriei; b) dacă opoziţia necesită timp pentru verificare, va putea amâna data încheierii

căsătoriei, după care va hotărî dacă va instrumenta sau nu încheierea căsătoriei;c) dacă opoziţia este întemeiată. Potrivit art. 286 C.civ. şi art. 31 din Legea nr. 119/1996,

ofiţerul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care esteobligat să le efectueze, a opoziţiilor primite sau a informaţiilor pe care le deţine, în măsura încare acestea sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, în cazul refuzului ofi ţerului de starecivilă de a încheia căsătoria, persoana nemulţumită poate sesiza instanţa de tutelă în raza căreiadomiciliază, care se va pronunţa asupra refuzului de ofiţerului de stare civilă de a instrumentaîncheierea căsătoriei. Prin derogare de la Legea nr. 554/2004 care constituie dreptul comun înmateria contenciosului administrativ, este instituită competenţa specială a instanţei de tutelă. Cutoate acestea, în ceea ce priveşte termenul în care poate fi formulată acţiunea, consider ăm că, înlipsa unei norme speciale derogatorii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004. 

4.4. Formalit ăţ 

i privind celebrarea că

toriei 

4.4.1. Con ţ inut  şi reglementare

Astfel cum am ar ătat, căsătoria este un act juridic solemn, care presupune respectareaanumitor condiţii de formă, cerute ad validitatem. Dată fiind complexitatea acestor condiţii, se

 poate vorbi chiar de procedura încheierii că sătoriei.Potrivit 279 C.civ. şi art. 27 din Legea nr. 119/1996, căsătoria se încheie de către

ofiţerul de stare civilă, la sediul serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor sau, după caz, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unuldintre viitorii soţi.

Page 22: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 22/25

  22  

De asemenea, potrivit art. 287 C.civ., viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună lasediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2martori, în faţa ofiţerului de stare civilă.

Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că solemnitatea căsătoriei constă înurmătoarele:

4.4.2. Competen ţ a ofi ţ erului de stare civil ă Căsătoria se încheie în fa ţ a unei autorit ăţ i, respectiv a ofiţerului de stare civilă.

În ceea ce priveşte competen ţ a  ofiţerului de stare civilă, pot fi deosebite mai multeaspecte:a) competenţa materială (ratione materiae): cel care instrumentează încheierea

căsătoriei trebuie să aibă calitatea de ofiţer de stare civilă , altfel căsătoria este lovită de nulitateabsolută. Cu toate acestea, căsătoria va produce efecte ca şi cum ar fi valabilă, dacă a fostcelebrată de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, curespectarea prevederilor legale, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Este oaplicaţie a principiului error communis facit ius consacrat de art. 17 C.civ.  în aplicarea căruiaart. 102 C.civ. reglementează expres actele întocmite de un ofiţer de stare civilă necompetent,stabilind că: „Actele de stare civil ă întocmite de o persoană care a exercitat în mod publicatribu ţ iile de ofi ţ er de stare civil ă , cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile,chiar dacă acea persoană nu avea aceast ă calitate, afar ă de cazul în care beneficiarii acestor 

acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calit ăţ i.  b) competenţa personală (ratione persone): ofiţerul de stare civilă este competent dacă 

cel puţin unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria. Alegerea apar ţine viitorilor soţi; nerespectarea competenţei personale nueste sancţionată cu nulitatea căsătoriei.  Art. 279 alin. (2) C.civ. prevede că, prin excepţie,căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiţer de stare civilă de la o altă 

 primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cuobligativitatea înştiinţării primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea

 publicării declaraţiei de căsătorie.c) competenţa teritorială (ratione loci) - este determinată de limitele teritoriului comunei,

oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti unde se află serviciul publiccomunitar local de evidenţa persoanelor în cadrul căreia funcţionează ofiţerul de stare civilă;nici încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa ratione loci nu se sancţionează cunulitatea căsătoriei. 

Din cele de mai sus, rezultă că – din punctul de vedere al competenţei ofiţerului de starecivilă – solemnitatea căsătoriei este condiţionată doar de respectarea competenţei materiale,deoarece numai această condiţie este cerută ad validitatem.

4.4.3. Locul celebr ării că sătoriei

Căsătoria se încheie într-un anumit loc, şi anume la sediul serviciului serviciul publiccomunitar local de evidenţa persoanelor  al primariei.  Prin excepţie, potrivit art. 279 alin. (2)C.civ., căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiţer de stare civilă de lao altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cuobligativitatea înştiinţării primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea

 publicării De exemplu, unul dintre viitorii soţi este infirm, grav bolnav sau pe patul de moarte,ori viitoarea soţie are o sarcină înaintată şi nu se poate deplasa. 

4.4.4. Prezen ţ a personal ă a so ţ ilor  şi a martorilor 

Căsătoria se încheie în  prezen ţ a efectivă  şi concomitent ă a viitorilor so ţ i, care trebuie să- şi exprime consim ţământul personal, precum  şi în prezen ţ a a doi martori. 

Page 23: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 23/25

  23  

Potrivit art. 288 C.civ., martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul potrivit art. 287. Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum şi cei care dincauza unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).

În schimb, martorii pot fi şi rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitoriisoţi.

4.4.5. Publicitatea virtual ă a că sătoriei

Căsătoria se încheie în mod  public, potrivit art. 287 alin. (1) C.civ., adică în astfel decondiţii care să permită oricărei persoane să asiste. Aceasta este o  publicitate virtual ă, spredeosebire de  publicitatea efectivă care este asigurat ă prin prezen ţ a celor doi martori. Aceastaînseamnă că nu este obligatoriu ca, la încheierea căsătoriei, să asiste şi alte persoane, în afaraviitorilor soţi şi a celor doi martori, dar este necesar ca încheierea căsătoriei să se facă înasemenea condiţii încât să permită şi accesul altor persoane.

Din cele de mai sus, putem trage concluzia că  solemnitatea căsătoriei constă într-unansamblu de condiţii, care trebuie respectate ad validitatem , spre deosebire de dreptul comununde, de regulă, caracterul solemn al actului juridic este dat fie de forma scrisă, fie de formaautentică necesar ă ad validitatem.

4.4.6. Limba celebr ării că sătoriei

Potrivit art. 287 alin. (3) C.civ., Persoanele care apar ţin minorităţilor naţionale potsolicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiţia ca ofiţerul de stare civilă sau celcare oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

4.5. Momentul încheierii căsătoriei 

Potrivit 289 C.civ.,  căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce iaconsimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi declar ă căsătoriţi.

Soluţia era aceeaşi şi sub imperiul Codului familiei, chiar dacă nu era consacrată expres,fiind dedusă pe cale de interpretare în doctrină şi jurisprudenţă.

4.6. Formalit ăţ i ulterioare încheierii căsătoriei 

După încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă este ţinut să îndeplinească anumiteformalităţi procedurale, majoritatea menite să asigure dovada căsătoriei.

Astfel, potrivit art. 290 C.civ., după încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă întocmeşte, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează decătre soţi, de cei 2 martori şi de către ofiţerul de stare civilă.

De asemenea, art. 291 prevede că ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul decăsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligaţia ca, din oficiu şi de îndată, să comunice la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, precum şi, după caz,notarului public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.

Rezultă că formalităţile ulterioare căsătoriei presupun:-întocmirea actului de căsătorie de către ofiţerul de stare civilă. În acest sens, în aplicarea

 prevederilor art. 290 C.civ., art. 32 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 prevede că, după ce ofiţerulde stare civilă îi declar ă căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile privind drepturile şi îndatoririle soţilor din Legea nr. 287/2009, republicată, şi întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie.-semnarea actului de căsătorie de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă.Potrivit art. 32 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, actul de căsătorie se semnează de către soţi – cunumele de familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei.

 Întocmirea actului de stare civil ă  şi înregistrarea că sătoriei nu are valoare constitutivă , ci estedoar un element de probă, şi anume, în principiu, singurul mijloc de probă. De aceea, căsătoria

Page 24: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 24/25

  24  

este valabil încheiată, chiar dacă ofiţerul de stare civilă a omis să întocmească actul de căsătorie;tot astfel, căsătoria este valabilă, chiar dacă, după întocmirea actului de căsătorie, s-a omissemnarea acestuia de către persoanele prevăzute de lege.- comunicarea de către ofiţerul de stare civilă a unei copii de pe actul de căsătorie la Registrul

naţional notarial al regimurilor matrimoniale, precum şi, dacă s-a încheiat o convenţiematrimonială, notarului public care a autentificat-o. Această formalitate a fost instituită pentru ase asigura publicitatea pentru opozabilitate faţă de ter ţi a regimului matrimonial ales. Această formalitate este nouă în raport cu reglementarea din Codul familiei, care nu permitea încheierea

convenţiilor matrimoniale, reglementând regimul matrimonial al comunităţii de bunuri ca regimunic, legal şi imperativ.

4.7. Proba căsătoriei 

Potrivit art. 292 C.civ., căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin certificatul decăsătorie eliberat pe baza acestuia. Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se

 poate dovedi cu orice mijloc de probă.De asemenea, art. 13 din Legea nr. 119/1996 prevede că starea civilă se dovedeşte cu

actele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.Cu toate acestea, dovada căsătoriei se poate face cu orice mijloace de probă, în

următoarele situaţii:

 A)   Inexisten ţ a registrelor de stare civil ă. Acest caz este prevăzut expres de art. 103 lit.a) C.civ.

 B)  Reconstituirea sau întocmirea ulterioar ă a actului de că sătorie. Potrivit art. 55 din Legea nr. 119/1996, reconstituirea actelor de stare civil ă se poate

face, la cerere, dacă:a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;

 b) actul de stare civilă a fost întocmit în str ăinătate şi nu poate fi procurat certificatul oriextrasul de pe acest act.

Aceste cazuri sunt prevăzute şi de art. 103 lit. a) şi b) din C.civ., ca fiind cazuri în carestarea civilă poate fi dovedită cu orice mijloace de probă.

Potrivit art. 56 din Legea nr. 119/1996, întocmirea ulterioar ă a actelor de stare civil ă se poate cere dacă:

a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă sau refuzată, deşi au fostdepuse actele necesare întocmirii acestuia;

 b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deşi a fost luatconsimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.

Tot astfel, potrivit art. 103 C.civ., starea civilă poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, dacă întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

Cererea de reconstituire sau întocmire ulterioar ă a actului de căsătorie se soluţionează  potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 119/1996.

Astfel, potrivit art. 57 alin. (1), cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioar ă aunui act de stare civilă, însoţită de documentele doveditoare, se depune la serviciul public

comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primărieiunităţii administrativ-teritoriale competente să întocmească actul. În situaţiile prevăzute la art.55 lit. b), când actul de stare civilă a fost întocmit în str ăinătate şi nu poate fi procuratcertificatul ori extrasul de pe acest act, cererea se depune la serviciul public comunitar local deevidenţă a persoanelor sau la ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei interesate. Cererea se soluţionează întermen de 30 de zile, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a

 persoanei, prin dispoziţie a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de laemitere.

Page 25: Capitolul II Incheierea Casatoriei

7/27/2019 Capitolul II Incheierea Casatoriei

http://slidepdf.com/reader/full/capitolul-ii-incheierea-casatoriei 25/25

Art. 57 alin. (2) prevede că dispoziţia primarului, prin care se soluţionează cererea poatefi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritateaemitentă.

În ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de judecată, se poate discuta dacă sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 119/1996, potrivit cărora în cazul în care ofiţerulde stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intr ă în atribuţiile sale,

 persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria, sau dacă nu cumva competenţa apar ţine instanţeide contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004. Consider ăm că sunt aplicabile

dispoziţiile Legii nr. 554/2004, având în vedere faptul că art. 57 alin. (2) se refer ă generic la“instanţa judecătorească”, f ăr ă trimitere la art. 10 din Legea nr. 119/1996, ceea ce înseamnă că aavut în vedere competenţa materială a instanţei de judecată determinată potrivit regulilor dreptului comun, respectiv potrivit Legii nr. 554/2004 care constituie dreptul comun în materiacontenciosului administrativ. Tot astfel, dincolo de aspectul legat de competenţa materială ainstanţei de judecată, consider ăm că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi în ceea ce

 priveşte termenul în care poate fi formulată contestaţia împotriva deciziei primarului (art. 11 dinLegea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

C ) Dovada că sătoriei se face de un ter  ţ  care urmăre şte un interes patrimonial. Alte situa ţ ii Acest caz nu este expres prevăzut de lege, dar este subînţeles, fiind o aplicaţie generală a principiului potrivit căruia, într-un asemenea caz, ter ţul poate face dovada cu orice mijloc de

 probă, întrucât pentru ter ţ căsătoria are valoarea juridică a unui simplu fapt juridic. De exemplu,în cazul unui contract de întreţinere încheiat între foştii soţi sub condiţia rezolutorie arecăsătoririi fostului soţ creditor, fostul soţ debitor va putea dovedi cu orice mijloc de probă recăsătorirea creditorului. De asemenea, se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc de probă în cazul în care, în cadrul unui proces, se urmăreşte înlăturarea soţului de la a fi ascultat camartor.