CancerulCurcubet Stefan Adrian

AMG III ACancerul este termenul utilizat pentru a desemna un grup mare de boli cu

caracteristici comune, reprezentat in fiecare parte a organismului uman unde pot apare. Aceste boli sunt foarte diferite in natura, rata de progresie, tratament, complicatii si rezultate. In termeni descriptivi, cuvantul cancer serveste ca termen-umbrela care adunca impreuna un mare grup de boli, care prezinta anumite caracteristici. Dificultatea termenului de "cancer" este acee ca este incarcat de semnificatii, inevitabil negative.

Intelegerea a ceea ce este cancerul este astfel destul de complexa.

Pentru clinican, cuvantul cancer sugereaza evoluti unei tumori ce invadeaza local si disemineaza la distanta in organele sanatoase ale pacientului, reprezentate de fiecare localizare in orice sediu al corpului uman determinand o varietate enorma de aspecte clinice.Din punct de vedere clinic, cancerul reprezinta un mare grup de boli care variaza prin modalitate de debut, rata de crestere, stadiul de diferentiere celulara, diagnostic, detectabilitate, potential de invazivitate, metastazare, raspuns la tratament si prognostic.

Pentru anatomopatolog, cuvantul cancer evoca un tesut de neoformatie ce infiltreaza structurile normaledin care pot lua nastere. Pentru biolog, cancerul reprezinta un grup relativ redus de boli determinate de efecte moleculare similare in functionarea celulara rezultand defecte comune prin alterari ale genelor celulare. Datorita acestor sensuri multiple , o definitie ideala a cancerului este dificil de formulat.

Studii epidemiologice, experimentale sau clinice indică drept cauză a cancerului o combinaţie de multiplii factori.Ar fi vorba de o combinaţie între factorii externi de mediu, printre care şi agenţii carcinogeni, stilul de viaţă individual şi factori endogeni; uneori aceşti factori interacţionează atât de strâns, încât contribuţia fiecăruia este dificil de individualizat. Aceste elemente sunt grupate sub numele de factori de risc şi reprezintă evenimente sau caracteristici bine definite, care sunt asociate cu creşterea incidenţei unei anumite boli (cancerul în cazul nostru).

Deşi incidenţa mondială a cancerului este în general constantă la nivelul fiecărei ţări, incidenţa unor tipuri specifice de cancer variază frecvent, atât spaţial cât şi temporal. Există diferenţe vizibile între incidenţa unui tip anume de cancer în populaţia unei ţări, iar incidenţa cancerului într-o populaţie se poate schimba rapid, după o generaţie incidenţa cancerului printre emigranţi se echivalează cu incidenţa cancerului în populaţia nativă, deşi iniţial erau semnificativ diferite.

Factorii de risc exogeni pot fi grupaţi în cinci categorii:

1. Factori exogeni ai stilului de viaţă, fiind responsabili de 45% din totalul cancerelor. În această categorie au fost confirmaţi 6 factori de risc: dieta, obezitatea, sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool şi factori reproductivi.

2. Factori de risc din mediul ambiental, 4 factori confirmaţi şi responsabili de 4% din totalul cancerelor: aflatoxina, erionitul, radiaţiile solare şi radonul.

3. Factori de risc ocupaţionali, peste 35 de factori confirmaţi, responsabili de 4% din numărul total de cancere: benzen, clorură de vinil, etilen oxid, gaze de coxificare, acid sulfuric, arsen, cadmiu, crom, nichel, beriliu, azbest, talc, uleiuri minerale etc.

4. Factori de risc biologici, 9 factori confirmaţi, 4% din totalul cancerelor. Aceşti factori sunt reprezentaţi de virusuri, bacterii şi paraziţi.

5. Factori de risc iatrogeni, responsabili de 2% din totalul cancerelor. 18 factori au fost confirmaţi: citostatice, medicamente imunosupresoare, preparate hormonale, radioterapia etc.

Fondul genetic, starea sistemului imun sau sistemul endocrin reprezintă factorii endogeni implicaţi în apariţia cancerului.Factorii genetici. Cancerul este o afecţiune ce implică mecanisme genetice la nivel celular. Cancerul provine dintr-o singură celulă care acumulează în timp mutaţii ce conduc la fenotipul malign. Acesta îi va conferi celulei un avantaj de creştere şi supraviețuire faţă de celulele normale. Progresia unui ţesut normal într-un ţesut tumoral se desfăşoară în 5 – 20 de ani şi este influenţată de factori genetici sau ereditari. Factorii genetici sunt reprezentaţi de mutaţiile somatice – leziuni genetice produse de factori de mediu ce nu pot fi reparate şi mutaţii germinale – leziuni moştenite de la părinţi.

Fondul genetic este implicat în 5 – 10% din totalul cancerelor umane, dintre care aproximativ 50 de tipuri de cancer au predispoziţie ereditară; astfel, pentru unele tipuri de cancer s-a dovedit cert participarea factorilor ereditari, iar alte tipuri de cancer apar la

indivizii cu defecte genetice, ceea ce îi face mult mai sensibili la acţiunea agenţilor carcinogeni. Pentru aceşti indivizi există o gamă de teste de screening pentru a le oferi posibilitatea prevenţiei (sfat genetic).

Studiile epidemiologice au arătat că până la 80% dintre cancerele umane au printre cauze factori din stilul de viaţă, de aici ipoteza că aceste cancere ar putea fi prevenite prin simpla schimbare a stilului de viaţă. La nivel global pe primul loc în „topul factorilor de risc” în producerea cancerului rămâne fumatul, dar ponderea alimentaţiei este în continuă creştere, în timp ce numărul fumătorilor scade şi cel al supraponderalilor creşte.

De cele mai multe ori, boala neoplazica se manifesta la inceput prin semne si simptome nespecifice, pentru ca in evolutie sa apara manifestari clinice specifice localizarii si tipului de cancer. Din aceasta cauza semnele generale de tipul astenie fizica, febra sau scadere in greutate sunt neglijate de pacienti, aceste semne nu sunt insa caracteristice bolii neoplazice, ele putand aparea si in alte afectiuni.

Pe langa semnele sistemice si cele legate de invazia locala(aparitia de noduli, sangerari, ulceratie, durere) debutul unui cancer mai poate fi semnalat si de sindroame paraneoplazice sau semne metastatice (hepatomegalie, splenomegalie, marirea ganglionilor limfatici, simptome neurologice, dureri osoase).

Scopul tuturor tratamentelor împotriva cancerului este de a distruge sau de a îndeparta tumora sau toate celulele canceroase din organismul pacientului. Acest lucru este posibil prin folosirea corecta a tratamentelor adecvate, de obicei în asociere. Tratamentul cancerului este un tratament multimodal ( presupune colaborarea dintre chirurg oncolog, radioterapeut, oncolog medical ). Tratamentul este necesar chiar si in stadiile avansate, pentru a obtine o prelungire a supravietuirii cu o calitate buna a vietii (tratament paliativ).

Chirurgia poate fi curativa (indepartarea tumorii primare si obtinerea vindecarii), paliativa (de ameliorare a simptomelor) sau de urgenta (ocluzii intestinale, decompresii, hemoragii).

Efecte secundare ale chirurgiei produc infirmitati (amputatii de membre, nas, urechi, mastectomie sau extirparea sânului, enucleere sau extirparea unui ochi, cicatrici cheloide), limfedem (al bratului postmastectomie, al membrului inferior dupa excizia ganglionilor pelvini), sindrom dureros abdominal (cauzat de aderente sau bride aparute dupa interventii chirurgicale pe abdomen).

Utilizarea radiatiilor ionizante în tratamentul cancerului se bazeaza pe posibilitatea de a obtine distrugerea celulelor tumorale, fara a determina alterari grave si ireversibile asupra tesuturilor sanatoase din jurul tumorii.

Efectele secundare ale radioterapiei depind de localizarea tumorii, tipul de iradiere, volumul tumoral, factorul timp, vârsta, starea clinica a pacientului, bolile asociate. Pot fi acute (apar în timpul iradierii) sau tardive (apar dupa 6 luni de la

terminarea radioterapiei). Complicatii acute: stare de rau de raze – în primele zile de radioterapie (astenie, anorexie, greata, cefalee), eritem cutanat (roseata pielii), mucita, greata si varsaturi, diaree, dureri abdominale, caderea parului, astenie fizica si paloare (datorita anemiei), risc crescut de infectii (prin scaderea numarului de leucocite), sângerari diverse (prin scaderea numarului de trombocite).

Chimioterapia se administreaza de obicei în cure/serii de 1 zi, 2 zile, 3 zile sau 5 zile (exista si serii mai complexe), fiecare perioada de tratament fiind urmata de o perioada de refacere (3-4 saptamâni). Se pot utiliza unul sau mai multe citostatice, functie de localizare, forma histopatologica, stadiul clinic, bolile asociate si optiunea medicului curant.

Efectele secundare ale citostaticelor sunt multiple, cu grade variate de severitate, temporare sau permanente. Ele depind de citostatic, de doza administrata si de durata tratamentului. Cele mai frecvente reactii adverse sunt: astenie fizica, lipsa poftei de mâncare, alopecie (caderea parului), greata si varsaturi, risc crescut de infectii (prin scaderea numarului de leucocite), sângerari diverse (prin scaderea numarului de trombocite), tulburari ale tranzitului intestinal (diaree sau constipatie), anemie, mucozita, reactii alergice.

Hormonoterapia este o modalitate de tratament oncologic utilizata în cancerele hormonodependente (acele tumori ce provin din tesuturi a caror crestere este controlata de hormoni).

Efectele secundare ale hormonoterapiei sunt foarte variate functie de medicamentul utilizat, sunt relativ frecvente, dar în marea majoritate a cazurilor severitatea este minima, neafectând major calitatea vietii.

Metodele de prevenţie sunt în continuă schimbare datorită progresului în cunoaşterea cancerului la nivel molecular. Mai bine de 40% din totalul cancerelor poate fi prevenit prin evitarea unor factori de risc: dietă, infecţii virale, fumat sau radiaţii.

Pentru a putea preveni apariţia cancerului trebuie cunoscuţi factorii de risc şi mecanismele de producere, dar şi modul de evoluţie de la stadiul precoce, neinvaziv la formele metastatice şi invazive.