C1_2014 FABBV Contabilitate de Gestiune(1)

CONTABILITATE DE GESTIUNE. SUPORT DE CURS

FABBV, ANUL II, SERIA B 2013-2014 1

CAPITOLUL 1

CADRUL CONCEPTUAL AL CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE

1.1. Contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune

Contabilitatea furnizează informaţii pentru toate categoriile de utilizatori, externi şi interni, informaţii pe

care aceştia îşi fundamentează deciziile de alocare a resurselor.

Contabilitatea financiară (CF) şi contabilitatea de gestiune (CG) sunt două ramuri ale contabilităţii, al cărei

obiectiv este furnizarea informaţiilor necesare diverşilor utilizatori. În timp ce contabilitatea financiară acoperă

latura generală a raportării financiare, contabilitatea de gestiune vizează detaliile privind gestiunea internă a

entității.

Contabilitatea financiară trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea,

publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de

trezorerie, atât pentru cerinţele utilizatorilor interni, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali,

creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile guvernamentale şi alţi utilizatori.

Contabilitatea de gestiune este orientată, în principal, spre înregistrarea operaţiunilor privind

colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţii etc.,

decontarea producţiei, precum şi calculul costului de producţie al produselor fabricate, lucrărilor

executate şi serviciilor prestate, inclusiv al producţiei în curs.

Comparaţie între contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune:

Elemente Contabilitate de gestiune Contabilitate financiară

Normalizare Opțional Obligatoriu

Scop Asigurarea informațiilor necesare

managementului: asistare decizională

Rapoarte financiare pentru

utilizatorii externi

Utilizatori de informaţii Grupuri relative mici din interiorul entității;

identitate cunoscută

Grupuri largi; de regulă, identitate

necunoscută

Formatul informaţiilor Proiectat la nivelul fiecărei organizații, în funcție

de necesitățile managementului

Prestabilit, conform

reglementărilor/ recomandat.

Grad de detaliere Produs/proces/centru de responsabilitate – grad

mare de detaliere

Entitate – grad mic de detaliere

Frecvenţa de întocmire Variază în funcție de scop; în general, săptămânal

și lunar

Trimestrial/semestrial și anual.

Conţinutul informaţiilor Informații monetare si nemonetare Informații predominant monetare

Entitatea de raportare Centrele de responsabilitate Organizația în ansamblu

Criteriul de clasificare a

cheltuielilor

Destinație/funcțiile întreprinderii Natură

Orizontul de timp vizat Istoric și estimări ale unor evenimente viitoare Istoric



Exemplul 1.1. Pornind de la fabricarea a trei produse P1, P2 şi P3 , se consideră următoarele situaţii de calcul

al costurilor şi rezultatelor în contabilitatea financiară și în contabilitatea de gestiune. Informațiile vor fi analizate în

contextul utilității pentru decizia privind structura producției: menținerea tuturor celor trei produse sau eliminarea

din gamă a unora dintre ele.

Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune

Elemente Valori Elemente P1 P2 P3 TOTAL

1. Cheltuieli materiale (materiale) 6.000 1 Cheltuieli cu materialele

(Materiale)

1.920 1.480 2.600 6.000

2. Cheltuieli cu personalul

(Manoperă)

2.800 2 Cheltuieli cu personalul

(Manoperă)

600 1.000 1.200 2.800

3. Alte cheltuieli 2.000 3 Alte cheltuieli 600 720 680 2.000

4. Cost total (1+2+3) 10.800 4 Cost total (1+2+3) 3.120 3.200 4.480 10.800

5. Venituri din vânzări 12.000 5 Venituri din vânzări 4.096 4.320 3.584 12.000

6. Rezultat (profit) (5-4) 1.200 6 Rezultat (5-4) 976 1.120 -896 1.200

7. Rata profitului (6/5) 10% 7 Rata profit (6/5) 24% 26% - 10%

Observații

a. Din contul de rezultate simplificat reiese un profit de 1.200 care reprezintă 10% din vânzări. Se poate aprecia că nivelul preţului este satisfăcător.

b. Informaţiile furnizate sunt prea generale pentru a putea fi de ajutor managementului, care trebuie să ştie ce profit sau pierdere a generat fiecare produs şi ce decizii trebuie luate.

c. Produsele P1 şi P2 aduc în medie un profit de 25%. Produsul P3 a generat o pierdere care a dus la scăderea profitului la 10%.

d. Informaţiile referitoare la cele trei produse ajută managementul în susţinerea deciziilor privitoare la maximizarea profitului.

Astfel, contabilitatea de gestiune s-a dezvoltat datorită limitelor contabilităţii financiare şi anume:

calculul rezultatului la nivel global, al entității, care nu permite cunoaşterea aspectelor vulnerabile ale

activităţii (rezultat pe departamente, comenzi, produse etc.)

imposibilitatea fixării preţurilor pe baza datelor contabilităţii financiare;

clasificarea cheltuielilor şi implicit a costurilor nu serveşte calculului costurilor şi deci controlului

acestora în diferite stadii de fabricaţie şi departamente;

lipsa standardelor în evaluarea performanţelor: contabilităţii financiare nu îi sunt specifice standarde

legate de supravegherea consumurilor de materiale, manoperă, cheltuieli indirecte etc.;

contabilitatea financiară furnizează numai informaţii istorice, nu şi informaţii zilnice legate de costuri,

care ar putea fi utilizate în scopuri previzionale şi decizionale;

contabilitatea financiară nu asigură analiza completă a pierderilor datorate materialelor

necorespunzătoare, defecţiunilor de utilaje etc.;

contabilitatea financiară nu furnizează suficiente informaţii pentru comparaţii şi decizii. CF nu asigură

informaţiile necesare pentru comparaţii între costuri de la o perioadă la alta, pentru compararea



costurilor unei perioade cu previziunile sau pentru fundamentarea unor decizii (introducerea de

produse noi, înlocuirea muncii manuale cu cea automatizată, preţuri speciale în anumite condiţii,

cumpărarea sau producerea unor componente ale produsului etc.)

Obiectivele contabilităţii de gestiune:

cunoaşterea costurilor în diferite circumstanţe folosind diferite tehnici şi sisteme de costuri;

stabilirea preţurilor de vânzare în diferite situaţii;

determinarea şi controlul eficienţei prin sistemul de standarde;

determinarea bazei de evaluare pentru anumite elemente de bilanţ (stocuri şi imobilizări fabricate);

furnizarea informaţiilor necesare deciziilor pe termen scurt: relaţia cost-volum, a produce sau a

cumpăra, a menţine sau înlocui metodele de producţie etc.

Funcțiile contabilității de gestiune pot fi sintetizate astfel:

Cunoaşterea şi analiza costului şi rezultatelor pe produse, funcţii şi responsabilităţi.

Utilizarea informaţiilor referitoare la cost pentru control în scopul minimizării costului dar cu

menţinerea calităţii.

Furnizarea informaţiilor necesare managementului în procesul decizional.

Din punctul de vedere al utilizatorului principal al informațiilor – managementul - contabilitatea de gestiune

este importantă pentru activitățile de planificare, decizie și control, oferind informații referitoare la:

clasificarea şi subclasificarea costurilor;

controlul materialelor, manoperei şi a cheltuielilor indirecte;

politica de afaceri;

bugetarea;

măsurarea eficienţei prin comparația cu standardele stabilite anterior;

folosirea optimă a resurselor limitate;

auditul şi controlul costurilor;

politica de preţuri;

politica de expansiune.

1.2. Concepte și clasificări privind cheltuielile și costurile

Pentru a calcula costul unui produs, serviciu sau funcţie, contabilitatea de gestiune folosește informații din

contabilitatea financiară.

Cheltuieli încorporabile și cheltuieli neîncorporabile

În principiu, toate cheltuielile înregistrate într-un cont din clasa 6 a contabilităţii financiare sunt încorporabile

în costuri, cu excepţia celor care răspund următoarelor criterii:

nu au legătură directă cu activitatea întreprinderii: (exemplu: amenzi, sconturi, penalizări etc.);

nu rezultă din activitatea curentă (exemplu: cheltuielile extraordinare);

nu au caracterul unor cheltuieli (exemplu: cheltuială cu impozitul pe profit).



Aceste cheltuieli formează cheltuielile neîncorporabile în cost.

Relaţia de calcul a cheltuielilor încorporabile ( I ): I = CCF - N + S+C , unde:

CCF = cheltuielile contabilităţii financiare; N = cheltuielile neîncorporabile;

S = cheltuielile supletive; C=cheltuielile calculate

Cheltuielile calculate reprezintă cheltuielile încorporabile în costuri pentru mărimi diferite faţă de cele care

figurează în contabilitatea financiară. Aceste cheltuieli se recalculează după criterii proprii şi se grupează în

cheltuieli cu uzura, cheltuieli evaluate și cheltuieli etalate.

Cheltuielile cu uzura se substituie cheltuielilor cu amortizarea din contabilitatea financiară pentru a evita

criteriile pur convenţionale de calcul a amortizării în contabilitatea financiară. Diferenţa între cheltuielile

cu uzura şi amortizarea apare în trei puncte esenţiale:

baza de calcul a amortizării va fi valoarea actuală a imobilizării, fondată pe valoarea de piaţă;

durata de amortizare va fi durata probabilă de utilizare, care poate diferi de durata admisă fiscal;

cheltuiala cu uzura se va include în costuri atât timp cât imobilizarea rămâne în folosinţă, chiar

dacă ea a fost complet amortizată.

Exemplul 1.2.

Imobilizare corporală: Echipamentul tehnologic X

Cost de achiziţie: 60.000 um Valoarea de piaţă la 31.12.N: 120.000 um

Data achiziţiei: 01.01.N-6

Durata de amortizare fiscală: 10 ani Durata de uzură: 8 ani

Metoda de amortizare: liniară

Amortizare contabilă pentru ex. N:

60.000 um/10 ani = 6.000 um

Cheltuieli cu uzura pentru ex. N:

120.000 um/8 ani = 15.000 um

Diferenţa de încorporat: 15.000– 6.000 = 9.000 um

Cheltuielile evaluate se substituie cheltuielilor cu provizioanele din contabilitatea financiară. Criteriile de

calcul a acestor cheltuieli sunt fixate de fiecare întreprindere pentru o mai bună evaluare a costurilor

calculate. Cheltuielile evaluate pot genera diferenţe de încorporare pozitive sau negative în raport de

mărimea efectivă a cheltuielilor cu provizioanele.

Cheltuielile etalate se referă la acele cheltuieli care au o periodicitate diferită de perioada de calcul a costului

(exemplu: chirii, încălzire etc.).

Cheltuielile supletive (adăugate) sunt încorporate în cost chiar dacă, din raţiuni juridice şi fiscale, ele nu

figurează în contabilitatea financiară (sunt fictive). Cheltuielile supletive asigură comparabilitatea costurilor între

întreprinderile concurente care au forme juridice şi modalităţi de finanţare diferite. Din categoria cheltuielilor

supletive fac parte:

Remunerarea întreprinzătorului individual care beneficiază de o cotă parte din profit şi nu de un salariu

este o cheltuială şi deci un element al costului. A face comparabile costurile presupune a considera ca

element al costului calculat de un întreprinzător individual un salariu (fictiv) similar celui de care ar

beneficia un manager angajat.

Remunerarea capitalului propriu, care trebuie luată în considerare în calculul costurilor indiferent de

natura acestora (proprii sau împrumutate).



Încorporarea cheltuielilor reprezintă drumul parcurs de cheltuieli, direct sau indirect, spre costuri.

Exemplul 1.3. Se cunosc următoarele date aferente lunii luna mai a exerciţiului N:

cheltuieli de exploatare (grupele 60 – 65) (cheltuieli de exploatare) 100.000 um,

cheltuieli financiare (grupa 66) 30.000 um, din care

dobânda la creditul de finanţare a producţiei obţinut pentru 3 ani 10.000 um;

cheltuiala cu uzura pe luna mai 3.000 um

Amortizarea anuală (grupa 68 cheltuieli cu amortizările) 24.000 um.

Remunerarea întreprinzătorului individual: 120.000 um/an.

Să se calculeze totalul cheltuielilor încorporabile în cost pentru luna mai.

Clasificarea costurilor din contabilitatea de gestiune este procesul de grupare a costurilor după trăsăturile lor

comune.

Criterii de clasificare Tipuri de costuri în contabilitatea de gestiune

a. Natura elementelor Materiale Manoperă Alte cheltuieli

b. Funcţiile entităţii Aprovizionare Producţie Desfacere Administraţie

c. Corelaţia cu obiectul calculaţiei Directe Indirecte

d. Variabilitatea/Comportament în funcție

de volumul de activitate

Fixe Variabile Semivariabile

e. Controlabilitate controlabile/necontrolabile

f. Normalitate normale/anormale

g. Capital sau venituri costuri de capital/costul veniturilor

h. Timp istorice/prestabilite

i. Previziune şi control bugetate/standard

j. Decizii manageriale marginal/diferențial/de oportunitate/de

renunțare/pertinente/ascunse

Costuri directe și costuri indirecte

Costurile directe sunt reprezentate de costurile atribuite unui produs fără tratamente intermediare. În

principal, costurile directe se referă la cheltuielile cu materiile prime şi cheltuielile cu manoperă directă. Costurile

sunt clasificate ca directe sau indirecte în funcție de relația lor cu anumite produse sau faze de fabricație. În acest

sens, sunt necesare următoarele precizări:



în cazul unei întreprinderi care obține un singur tip de produs, toate costurile sunt directe în raport cu

produsele fabricate;

în cazul unei întreprinderi care obține mai multe tipuri de produse, o parte a costurilor este atribuită

direct produselor, iar o altă parte a costurilor vizează toate produsele sau numai anumite faze de

fabricaţie, având un caracter indirect;

preţul de cumpărare al unei materii prime este un cost direct pentru un anumit produs, în timp ce

costurile compartimentului de aprovizionare sunt comune mai multor produse, fiind deci indirecte;

salariile muncitorilor care lucrează la fabricarea unui anumit produs sunt costuri directe față de produs,

în timp ce salariile celor care lucrează la fabricarea mai multor produse sunt costuri indirecte faţă de

produs, dar directe în raport cu secția de producție în care activează muncitorii;

comisioanele cuvenite agentului care se ocupă de vânzarea unui anumit produs reprezintă o cheltuială

directă. Dacă întreprinderea plăteşte un salariu fix unui agent de vânzări, aceasta reprezintă o cheltuială

indirectă în raport cu produsele vândute.

În general, costurile directe sunt clasificate și în funcție de natura lor, în:

costuri directe cu materialele: materii prime, materiale cumpărate special pentru un anumit produs, alte

materiale directe.

costuri cu manopera directă: costuri cu manopera care participă la conversia materiei prime în produse

finite, identificabilă convenabil și atribuibilă unui anumit produs.

alte costuri directe: alte costuri specifice unui produs, ca de exemplu chiria unui utilaj specializat,

amortizarea utilajelor specializate sau a secțiilor de producție destinate obținerii unui singur tip de

produs.

Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care necesită o repartizare/alocare/imputare prealabilă înainte de a

fi atribuite produselor. Privite în corelaţie cu structurile organizatorice, anumite cheltuieli indirecte faţă de produse

sunt directe faţă de secţii, ateliere, centre, departamente etc. De exemplu: salariile muncitorilor auxiliari din secţia

de producție sau cheltuielile cu materialele consumabile folosite în secția de producție sunt cheltuieli directe în

raport cu secția, dar indirecte în raport cu produsele.

Costurile indirecte sunt clasificate, de obicei, în costuri indirecte de producție, costuri indirecte de desfacere și

costuri indirecte de administrație. Separarea costurilor indirecte în funcție de natura lor (materiale, salarii, altele)

este folosită pentru costurile indirecte de producție.

Costuri fixe și costuri variabile

Costurile fixe sau costurile perioadei rămân la acelaşi nivel indiferent de variaţia volumului producţiei sau a

nivelului de activitate, într-o perioadă dată de timp. Pe unitatea de produs, costul fix descreşte la orice creştere de

producţie şi creşte la orice descreştere de producţie (exemplu: ……………………………………………………………………………..).

la nivel total, costurile fixe sunt constante;

la nivel unitar, pe produs, costurile fixe sunt fluctuante;

costurile fixe sunt considerate costuri ale perioadei deoarece sunt dependente de factorul timp mai

mult decât de volumul producţiei.



Costurile variabile sau costurile produsului variază proporţional cu volumul producţiei. Ca urmare, costurile

variabile rămân relativ constante pe unitatea de produs, indiferent de schimbările intervenite în volumul producţiei

(exemplu: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..).

la nivel total, costurile variabile sunt fluctuante;

la nivel unitar, costurile variabile sunt constante;

costurile variabile sunt considerate costuri ale produsului deoarece depind în primul rând de volumul

producției.

Costurile semivariabile cuprind o parte fixă şi una variabilă (exemplu: ……………………………………………………………)

Separarea unui cost semivariabil în elementele sale componente (componenta fixă și componenta variabilă)

prezintă utilitate în cazul calculelor previzionale, precum și pentru atribuirea corectă a cheltuielilor indirecte pe

produse (imputarea rațională).

În scopul descompunerii unei cheltuieli variabile pe componente, pot fi folosite o serie de procedee de calcul,

printre care procedeul celor mai mici pătrate și procedeul punctelor de maxim și minim. Aceste procedee se

bazează pe ecuația costului total:

Cost total (Ct) = Cheltuieli fixe totale (Cf) + Cheltuieli variabile unitare (cv) x Volumul producției (Qt)

(semivariabil)

Reținem în cadrul acestui curs procedeul punctelor de maxim și minim, care presupune parcurgerea

următoarelor etape de calcul:

calculul costurilor variabile unitare (cv), conform relaţiei:

minmax

minmax

QQ

CC

vc

, unde:

Cmax = costurile maxime dintr-o perioadă de gestiune;

Cmin = costurile minime dintr-o perioadă de gestiune;

Qmax = activitatea maximă dintr-o perioadă de gestiune;

Qmin = activitatea minimă dintr-o perioadă de gestiune.

calculul costurilor fixe ale unei perioade de gestiune aleatoare:

Cft = Ct cv × Qt, unde Ct = costul (semivariabil) total

Cft = costul fix total

Exemplul 1.4. Costurile generate de activitatea unei entităţi economice şi volumul activităţii în semestrul I au

avut următoarea evoluţie:

Luna Volumul producţiei (ore) Costurile indirecte (mii um)

Ianuarie 202 202.000

Februarie 180 193.200

Martie 198 200.400

Aprilie 220 209.200

Mai 210 205.200

Iunie 190 197.200

Să se calculeze costurile standard ce vor fi generate de activitatea desfăşurată în luna iulie, volumul activităţii

fiind de 230 ore.



Calculul costurilor variabile unitare:

Calculul costurilor fixe ale unei perioade de gestiune aleatoare:

Calculul previzional al costului semivariabil aferent unui anumit volum al producției:

Separarea cheltuielilor semivariabile în cheltuieli fixe și cheltuieli variabile permite de asemenea realizarea

imputării raţionale a cheltuielilor fixe/de structură.

Exemplul 1.5. Un produs P se fabrică într-un centru de producţie prevăzut pentru o activitate normală de

500 unităţi. Cheltuielile variabile pe unitatea de produs fabricat - 1.000 um; cheltuielile fixe totale - 300.000 um.

Dacă nivelul de activitate variază de la o perioadă la alta (400 unităţi, 500 unităţi, respectiv 550 unităţi), costul

unitar se va calcula astfel:

Activitate 500 u 400 u 550 u

Cheltuieli variabile

Cheltuieli fixe

Cost total

Cost unitar

Observaţii:

În situaţia unei producţii de 400 unităţi costul unitar ……..

O producţie majorată cu 50 unităţi faţă de normal conduce la …….

Cheltuielile fixe în valoare de 300.000 um s-au repartizat pe rând asupra unei producţii de 500 unităţi; 400

unităţi respectiv 550 unităţi, conducând la cheltuieli unitare de 600 um (300.000 um/500 u); 750 um

(300.000 um/400 u); 545,45 um (300.000/550 u).

Pentru a elimina incidenţa variaţiei volumului de activitate asupra costului unitar trebuie neutralizate cheltuielile

fixe, obiectiv realizat prin imputarea raţională.

Principiul metodei imputării raţionale vizează conceperea unei întreprinderi şi a părţilor componente pentru

un anumit nivel de activitate considerat ca fiind normal. Nivelul normal al activităţii este dat de capacitatea

normală de producţie care reprezintă producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul unui anumit număr de

perioade, în condiţii normale, având în vedere şi pierderea de capacitate rezultată din întreţinerea planificată a

echipamentului(i. Nivelul real al activităţii este reprezentat de producţia obţinută.

Imputarea raţională este o imputare a cheltuielilor fixe asupra costului în funcţie de un coeficient de

imputare raţională (CIR) calculat conform relaţiei:

)normalã(AN activitate

(AR) reală activitateCIR



Valoarea cheltuielilor fixe absorbite de cost se determină după relaţia:

CF absorbite = CIR x CF

Ca urmare, costul unitar devine independent de gradul de activitate şi incidenţa variaţiei activităţii asupra

rezultatului va fi menţionată distinct.

Pe baza exemplului de mai sus, se calculează coeficienţii de imputare raţională:

CIR1 =

CIR2 =

CIR3 =

Coeficienţii calculaţi se aplică asupra cheltuielilor fixe în vederea determinării părţii absorbite de cost.

Activitate

500u

CIR =

1

400u

CIR = 0,8

550u

CIR = 1,1

Cheltuieli

imputate

Diferenţe din

imputare

Cheltuieli

imputate

Diferenţe din

imputare

Cheltuieli

variabile

Cheltuieli fixe

Cost total

Cost unitar

Concluzii

Prin imputare raţională, costul unitar se menţine la acelaşi nivel, dat de activitatea normală.

Cheltuielile fixe din structura costului sunt aceleaşi ca şi în cazul activităţii normale.

Cheltuielile fixe unitare sunt constante: 600um (300.000/500u); 600um (240.000/400u); 600um

(330.000/550u).

Cheltuielile fixe s-au transformat în costuri variabile.

Diferenţele din imputare în plus sau în minus pot să apară fie sub forma costului subactivităţii sau al

şomajului tehnic, fie sub forma primei de supraactivitate.

Costul subactivităţii reprezintă regia fixă recunoscută ca o cheltuială a perioadei, calculată după relaţia:

Csb = F (1 – CIR), unde: Csb = costul subactivităţii; CIR = coeficientul de imputare raţională

Csb = 300.000 x (1-0,8) = 60.000 um

Costul de producţie cuprinde numai regia fixă alocată până la nivelul capacităţii normale. Partea de regie fixă

corespunzătoare supraactivităţii nu se recunoaşte în cost deoarece efectul de majorare a costului contravine IAS 2

Contabilitatea stocurilor (supraevaluare).

Reluând exemplul iniţial, pentru momentul supraactivităţii se constată:

înainte de IR: cost total 850.000 um; cost unitar 1.545,45 um/u = 850.000 um/550 u

după IR: cost total 880.000 um; cost unitar 1.600 um/u = 880.000um/550 u

cost recunoscut: 1.545,45 um/u, respectiv 850.000 um

diferenţa din imputare de 30.000 um este de fapt o cheltuială fictivă, deoarece contabilitatea constată

pe total acelaşi nivel de cheltuieli fixe, indiferent de activitatea realizată.



Formalizând costurile în cele două ipostaze rezultă:

(a) cost producţie Y1 = aX+b, unde: a – cheltuiala variabilă unitară, b – cheltuieli fixe,

X – nivel de activitate; Y1 = 1.000X + 300.000

(b) costul imputării raţionale Y2 = 1.600X

Reprezentarea grafică poate fi redată conform fig. 1.1, 1.2 şi 1.3:

Fig. 1.1. Reprezentarea grafică a

costului de producţie

Y1

850.000 Y1 =1.000X+300.000

800.000

700.000

300.000

400 500 550 600 X

Fig. 1.2. Reprezentarea grafică a

costului rațional

Y2

880.000

Y2 =1.600X

800.000

640.000

400 500 550 600 X

Fig. 1.3. Cost producţie - Cost

raţional

Y2 Y2 =1.600X

880.000

850.000

800.000

700.000

Y1 =1.000X+300.000

640.000

300.000

400 500 550 600 X

prima de

supraactivitate

cost de

subactivitate

Concluzii

1. Imputarea raţională asigură:

un anumit control asupra costurilor şi rezultatelor,

eficienţa gestionării centrelor sau a altor structuri similare de către responsabili;

evaluarea stocurilor fabricate la un cost raţional, din care s-a exclus costul subactivităţii - cost

recunoscut drept cheltuială în contul de profit şi pierdere în perioada în care a apărut.

2. Subactivitatea şi supraactivitatea sunt evidenţiate în scopul stabilirii cauzelor abaterilor de la

normalitate.

3. Modul de aplicare a metodei imputării raţionale depinde de corectitudinea stabilirii elementului de bază

- capacitatea normală.



Prin regruparea elementelor de costuri prezentate în cadrul clasificărilor anterioare, în contabilitatea de

gestiune pot fi calculate următoarele categorii de costuri:

Costul primar (CPr) = Materiale directe (MD) + Manoperă directă (MOD) + Alte costuri directe (ACD)

Costul produsului sau Costul de producție (CP) = Costuri directe (CD) + Costuri indirecte de producţie (CIP)+

+ PCE iniţială – PCE finală

Costul perioadei (Cper) = Costuri de desfacere (CDesf) + Costuri de administraţie (CAd)

Costul complet (CC) = CP al produselor finite vândute + CPer

Rezultat analitic (RA) = Cifra de afaceri (CA) – Cost complet (CC)

Elementele costului pot fi redate sintetic astfel:

Elementele costului

Materiale

Manoperă

Alte cheltuieli

Directe

Indirecte

Directe

Indirecte

Directe

Indirecte

Costuri indirecte totale

Producţie

Desfacere

Administraţie



Exemplul 1.6. S. C. ALFA S.A. are ca produs finit pâinea de 250 grame şi efectuează, pentru obţinerea a 1.000

kg de pâine, următoarele cheltuieli:

cheltuieli cu materiile prime (făina, drojdie, sare): 6.000 lei;

cheltuieli cu materialele consumabile (detergent, lavete): 500 lei, din care:

utilizate în secţia de producţie: 400 lei;

utilizate în sectorul administrativ: 100 lei;

cheltuieli cu gazul metan necesar încălzirii: 1.500 lei. Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea

societatea are o suprafaţă totală de 100 m2 din care: spaţiul productiv 40 m2; birourile 60 m2;

cheltuieli cu energia electrică necesară iluminării: 500 lei, (spaţiul productiv dispune de 20 de becuri cu

puterea de 100 W iar birourile societarii de 25 becuri cu puterea de 200 W);

cheltuieli cu salariile: 17.000 lei, din care:

salariile muncitorilor care lucrează in secţia de producţie 5.000 lei;

salariile personalului administrativ 3.000 lei;

salariul persoanei care livrează pâinea la clienţi 2.000 lei;

cheltuieli cu taxele aferente salariilor: 40%;

cheltuieli cu amortizarea: 9.000 lei, din care:

amortizarea utilajelor de producţie: 1.000 lei;

amortizarea clădirilor: 5.000 lei;

amortizarea mijloacelor de transport: 3.000 lei, din care: amortizarea autoturismului utilizat de

directorul societăţii 1.000 lei; amortizarea autoturismului utilizat pentru livrarea pâinii la clienţi

2.000 lei;

cheltuieli cu publicitatea: 1.500 lei.

Să se determine costul de producţie, costul complet şi preţul de vânzare minim pe care trebuie să-l fixeze

societatea pentru o pâine pentru a obţine profit.

Preţul de vânzare fixat de întreprindere pentru o pâine este de 10 lei, iar în cursul lunii s-au fabricat şi s-au

vândut 4.000 de pâini.

Rezolvare. Calculul costului se va realiza cu ajutorul unui tabel (tablou de cost). Acesta grupează pe verticală

categoriile de costuri directe și indirecte, iar pe orizontală structura producției.

Calcule



Tabloul de calcul al costului (tabloul de cost)



Exemplul 1.7. S.C. ALFA S.A. efectuează următoarele cheltuieli pentru obţinerea a 9.000 unităţi pâine (3.000

unităţi pâine albă şi 6.000 unităţi pâine neagră):

cheltuieli cu materiile prime (făină, ouă, drojdie etc) 6.000 lei din care 2.000 lei utilizaţi pentru pâine albă şi

4.000 lei utilizaţi pentru pâine neagră;

cheltuieli cu materialele consumabile (detergent, cârpe etc.) 700 lei, din care:

utilizate în secţia de producţie 600 lei;

utilizate la sediul administrativ 100 lei;

cheltuieli cu energia electrică şi apa 2.000 lei, din care:

energia electrică şi apa consumate în secţia de producţie 800 lei;

energia electrică şi apa consumate în clădirea administrativă 1.200 lei;

cheltuieli cu salariile 17.000 lei, din care:

salariile personalului care lucrează în secţia de producţie 5.000 lei:

brutari pâine albă 1.500 lei;

brutari pâine neagră 2.500 lei;

şef producţie 1.000 lei;

salariile personalului administrativ 10.000 lei;

salariul şoferului care livrează pâinea la clienţi 2.000 lei;

contribuţiile unităţii legate de salarii 40%;

cheltuieli cu amortizarea:

utilajelor de producţie 1.000 lei;

mijlocului de transport utilizat la livrarea pâinii la clienţi 2.000 lei;

clădirilor 5.000 lei, din care:

amortizarea clădirii în care se desfăşoară procesul de producţie 2.000 lei;

amortizarea clădirii unde se află sediul administrativ al societăţii 3.000 lei;

cheltuieli cu publicitatea 4.000 lei;

costul neamortizat al unui utilaj casat 2.000 lei;

costul mărfurilor vândute 200 lei;

cheltuieli cu dobânzile aferente unui credit pentru achiziţionarea de utilaje 600 lei.

Costul standard pentru pâine albă este de 2,5 lei şi pentru pâine neagră de 3 lei.

Preţul de vânzare este de 6 lei pentru pâine albă şi 8 lei pentru pâine neagră.

Baza de repartizare a cheltuielilor indirecte o reprezintă manopera directă, iar pentru restul cheltuielilor

costul de producţie. La sfârşitul perioadei producţia în curs de execuţie de pâine albă era de 500 lei.

1. Care este suma cheltuielilor totale în contabilitatea financiară, a cheltuielilor directe, indirecte de

producţie, generale de administraţie şi de desfacere?

2. Să se determine costul de producţie total şi unitar, costul complet şi rezultatele analitice pentru cele două

produse, ştiind că se vând 2.800 u pâine albă şi 5.900 u pâine neagră.



Tabloul de cost



Verificarea cunoștințelor

1. Definiți cheltuielile încorporabile. Explicați care sunt diferențele dintre contabilitatea financiară și

contabilitatea de gestiune din punct de vedere al tratamentului cheltuielilor.

2. Identificați două tipuri de cheltuieli care nu constituie costuri în contabilitatea de gestiune.

3. Dați trei exemple de cheltuieli directe în cazul produsului Credite imobiliare oferit de o bancă comercială.

4. Ce sunt şi de ce apar diferenţele din imputare ?

5. O bancă primește factura de la un furnizor care prestează servicii de catering la evenimentele promoționale

organizate periodic. La aceste evenimente sunt invitați de obicei cei mai importanți clienți, personalități din

domeniul bancar și reprezentanți din mediul economic, politic și ai organismelor de reglementare. Cum va fi

clasificată cheltuiala recunoscută pe baza acestei facturi?

a. cheltuială indirectă de producție;

b. cheltuială de administrație;

c. cheltuială directă;

d. cheltuială de desfacere.

6. Care dintre următoarele categorii de costuri nu reprezintă o cheltuială indirectă de producție în cazul unei

bănci comerciale?

a. chiria aferentă sediilor care asigură relațiile cu clienții;

b. chiria aferentă sediului central, care asigură managementul general și managementul resurselor umane;

c. amortizarea echipamentelor din sediile comerciale;

d. salariile personalului care lucrează la casieriile băncii.

7. Care dintre următoarele categorii de costuri nu reprezintă o cheltuială indirectă de producție în cazul unei

bănci comerciale?

a. cheltuielile cu energia electrică consumată în sediile care asigură relațiile cu clienții;

b. chiria aferentă sediilor comerciale;

c. întreținerea echipamentelor din sediile comerciale;

d. salariile personalului care lucrează la departamentul de evaluare a dosarelor de credit.

8. O bancă comercială primește factura de la un cabinet care realizează evaluări ale proprietăților imobiliare în

vederea acceptării acestora ca garanții. Cum va fi clasificată cheltuiala recunoscută pe baza acestei facturi?

a. cheltuială directă;

b. cheltuială indirectă;

c. cheltuială de administrație;

d. cheltuială de desfacere.

9. Care dintre următoarele afirmații referitoare la costurile variabile este adevărată?

a. sunt constante la nivel unitar;

b. au valori unitare variabile, care se modifică odată cu modificarea volumului producției;

c. variază la nivel total, chiar și atunci când producția rămâne constantă;

d. variază la nivel total, de la o perioadă la alta, în condițiile menținerii unui volum constant al producției.



10. Care dintre următoarele afirmații referitoare la costurile fixe este adevărată?

a. sunt constante la nivel unitar;

b. au valori unitare constante, care nu se modifică odată cu modificarea volumului producției;

c. sunt constante la nivel total, chiar și atunci când producția variază;

d. variază la nivel total, de la o perioadă la alta, în condițiile menținerii unui volum constant al producției.

11. O entitate din domeniul prestării de servicii financiare a identificat patru categorii de costuri (C1, C2, C3 și

C4), care au următoarele valori la niveluri diferite ale producției (ore facturate):

Tip de cost Cost total pentru 125 ore facturate (lei) Cost total pentru 180 ore facturate (lei)

C1 1.000 1.260

C2 1.750 2.520

C3 2.475 2.826

C4 3.225 4.644

Ce costuri vor fi clasificate ca semivariabile?

a. C1 și C3;

b. C1 și C4;

c. C2 și C3;

d. C2 și C4.

12. Următoarele informații se referă la un departament cu activitate de producție din domeniul serviciilor:

Ore facturate 17.000 18.500

Cheltuieli indirecte (lei) 246.500 251.750

Care este valoarea cheltuielilor fixe?

a.5.250 lei;

b. 59.500 lei;

c. 187.000 lei;

d. 246.500 lei.

13. O entitate are următoarele costuri aferente celor trei volume ale producției:

Volumul activității (unități fizice) 8.000 12.000 15.000

Costuri totale (lei) 204.000 250.000 274.000

Cheltuielile variabile unitare sunt constante în acest interval, iar cheltuielile fixe cresc cu 10% atunci când

volumul activității depășește 11.000 unități. Care este costul total la un nivel al activității de 10.000 unități,

previzionat pentru perioada următoare?

a. 224.000 lei;

b. 227.000 lei;

c. 220.000 lei;

d. 234.000 lei.

14. Balanţa lunii decembrie 200N a societăţii ALFA oferă următoarele informaţii:

cheltuieli de exploatare, exclusiv amortizări 420.000 um;



cheltuieli generate de vânzarea imobilizărilor 100.000 um.

Pentru exerciţiul închis la 31.12.200N se mai cunosc:

cheltuieli de exploatare privind amortizările 140.000 um, din care cheltuieli privind amortizarea

cheltuielilor de constituire 10.000 um;

cheltuieli de exploatare privind provizioanele: 80.000 um, din care un provizion în valoare de 24.000 um

este considerat de natură neobişnuită în raport cu activitatea întreprinderii.

Se estimează că pentru calculul costului de producţie este necesar să se ţină cont de o remunerare a

capitalului propriu cu o rată anuală de 10%. Valoarea capitalurilor proprii este de 800.000 um.

Să se calculeze valoarea cheltuielilor încorporabile în costul de producţie pentru luna decembrie 200N.

15. Se cunosc următoarele informaţii privind costurile generate de activitatea unei secţii de producţie dintr-o

întreprindere în luna noiembrie 200N:

cheltuielile încorporate în costurile lunii noiembrie sunt de 930.000 um, din care 12.000 um reprezintă

cheltuieli salariale aferente muncii prestate în luna octombrie pentru produse finalizate în noiembrie;

amortizarea imobilizărilor utilizate în secţia de producţie include amortizarea unui utilaj achiziţionat cu

2.400.000 um, amortizat liniar pe o perioadă de 6 ani. Întreprinderea estimează că deprecierea reală pe

an ce trebuie recunoscută în cost este de 370.000 um;

în secţia de producţie este utilizat un mijloc de transport complet amortizat pentru care se estimează o

durată suplimentară de utilizare de 8 luni şi o valoare a beneficiilor economice aduse în întreprindere de

4.000 um

Retrataţi valoarea cheltuielilor încorporate în cost pentru a calcula cheltuielile recunoscute în contabilitatea

financiară.

16. Un atelier de producţie fabrică un singur tip de produs. Se cunosc următoarele informaţii privind cheltuielile

aferente diverselor niveluri de activitate:

Cheltuieli Activitate

4.000 5.000 6.000 8.000 10.000 12.000 14.000

Materii prime 32.000 40.000 48.000 64.000 80.000 96.000 112.000

Salarii directe 40.000 50.000 60.000 80.000 100.000 120.000 140.000

Amortizări 50.000 50.000 50.000 50.000 70.000 90.000 90.000

Alte cheltuieli 16.000 17.000 18.000 20.000 22.000 24.000 26.000

Identificați structura și valoarea cheltuielilor fixe și a cheltuielilor variabile aferente fiecărui nivel de

activitate. Reprezentați grafic cheltuielile, înainte și după separarea lor în fixe și variabile.

17. Se cunoaşte evoluţia volumului activităţii şi a cheltuielilor indirecte aferente, ocazionate de activitatea unei

secţii de producție:

Luna Producţia (unităţi) Cheltuieli indirecte de producţie (um)

Iulie 4.100 710.000

August 4.500 750.000

Septembrie 4.700 770.000

Octombrie 4.000 700.000

Noiembrie 4.900 790.000

Decembrie 5.100 810.000



Identificați funcția costului total. Determinaţi cheltuielile indirecte standard care vor fi generate în luna

ianuarie 200N+1, dacă producţia standard a lunii va fi de 5.400 unităţi.

18. Se cunoaşte evoluţia volumului activităţii şi a cheltuielilor indirecte ocazionate de activitatea unei secţii de

producție în anul 2013.

Luna Volumul producției (unităţi) Cheltuieli indirecte de producţie (lei)

Iulie 4.100 710.000

August 4.500 750.000

Septembrie 4.700 770.000

Octombrie 4.000 700.000

Noiembrie 4.900 790.000

Decembrie 5.100 810.000

Cheltuielile directe au valoarea de 300 lei/unitatea de produs. Determinaţi costul de producție total și unitar

în luna ianuarie 2013, dacă producţia standard a lunii este de 4.900 unităţi.

19. Pentru a obţine produsul Credite de consum, banca ALFA a înregistrat următoarele cheltuieli în contabilitatea

financiară (clasificate după natură):

Cheltuieli cu materiale 8.500 lei;

Cheltuieli cu materiale de natura obiectelor de inventar 6.000 lei;

Cheltuieli cu servicii executate de terţi 4.500

Cheltuieli cu salariile analiştilor de credite 12.000 lei;

Cheltuieli cu salariile personalului administrativ 6.500 lei;

Cheltuielile sociale se calculează ca 30% din cheltuielile salariale;

Cheltuieli cu energia electrică 5.500 lei, din care:

pentru activitatea curentă 4.300 lei

pentru administraţie 1.200 lei

Amortizarea aparaturii birotice (7 calculatoare pentru analiştii de credite și 2 calculatoare pentru

manageri) 3.600 lei

Cheltuieli de publicitate 2 000 lei

În cursul perioadei s-au acordat 1000 de credite de consum, cu o valoare medie de 7500 lei. Entitatea a

început în cursul lunii trecute analiza pentru 150 de credite, pentru care s-au înregistrat costuri în valoare de 4.300

lei, iar la sfârşitul lunii sunt în curs de analiză credite de consum în valoare de 5.000 lei. Banca acordă creditele la o

rată a dobânzii de 10%, comisioane de acordare 4,5%.

Identificaţi cheltuielile directe şi indirecte. Calculaţi diferitele tipuri de costuri şi de marje pentru entitatea

dată.

20. O întreprindere fabrică două tipuri de produse: A şi B. Determinaţi costul de producţie pentru A şi B,

cunoscând următoarele informaţii despre costurile directe şi indirecte de producţie:

consum materii prime: 1.000 kg pentru A şi 1.500 kg pentru B; 1 Kg = 10 lei;

cheltuieli cu salariile muncitorilor direct productivi: 500 h pentru A şi 750 h pentru B; 1 h = 10 lei;

cheltuieli cu amortizarea utilajelor şi clădirii unde se desfăşoară procesul de producţie 18.750 lei. Baza

de repartizare a cheltuielilor indirecte o reprezintă suma cheltuielilor directe.



21. Pentru fabricarea unei tone de carton, S.C. STUDENT S.A. a efectuat următoarele cheltuieli:

Materii prime – 310.000 lei;

Manoperă directă – 150.000 lei;

Cheltuieli indirecte – 370.000 lei, din care:

Cheltuieli indirecte de producţie – 220.000 lei: cheltuieli fixe – 160.000 lei; cheltuieli variabile –

60.000 lei;

Cheltuieli de distribuţie – 60.000 lei;

Cheltuieli generale de administraţie – 90.000 lei;

Cheltuieli generate de calamităţile naturale – 25.000 lei;

Cheltuieli cu amenzile – 1.200 lei;

Utilizarea capacităţii de producţie – 85%.

Calculați costul de producție folosind metoda imputării raționale.

C1_2014 FABBV Contabilitate de Gestiune(1)

Documents

Transcript of C1_2014 FABBV Contabilitate de Gestiune(1)