Bovine

2
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, în intervalul 30 august – 25 noiembrie, pe teritoriul judeţului au fost diagnosticate şi declarate 28 de focare cu suspiciune de bluetongue la animalele receptive din gospodăriile populaţiei. Dintre acestea, 26 de focare suspiciune au fost declarate la bovine în localităţile Olteneşti (12 focare), Fruntişeni (două), Pungeşti (două), Costeşti, Deleni, Lunca Banului, Stănileşti, Alexandru Vlahuţă, Laza, Viişoara, Buneşti, Griviţa şi Bârlad, cu un total de 26 de bovine afectate, iar celelalte două sunt la ovine, în comuna Vutcani, cu şapte animale afectate. „Un set din probele recoltate au fost afluite la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, în vederea confirmării diagnosticului de bluetongue. Până la data de 3 noiembrie, au fost confirmate un număr de 15 focare: două la specia ovine (şapte capete) şi 13 la specia bovine (13 capete). Focarele la bovine sunt în localităţile Olteneşti – 8, Costeşti – 1, Deleşti – 1, Buneşti – 1, Bogdăniţa – 1 şi Bârlad – 1”, ne-a declarat medicul veterinar Traian Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui. Pentru că, din august, de când a fost confirmat primul focar în ţară, numărul animalelor bolnave a tot crescut, iar cel al animalelor moarte a trecut de câteva sute la nivel naţional, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ia în calcul demararea unei campanii de vaccinare. O întâlnire în acest sens a avut loc joi, 20 noiembrie, prilej cu care au fost prezentate concluziile Grupului Naţional de Experţi pentru Bluetongue, care s-au reunit pe 18 noiembrie. Printre acestea se numără oportunitatea vaccinării pentru controlul

description

bo

Transcript of Bovine

Page 1: Bovine

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, în intervalul 30 august – 25 noiembrie, pe teritoriul judeţului au fost diagnosticate şi declarate 28 de focare cu suspiciune de bluetongue la animalele receptive din gospodăriile populaţiei. Dintre acestea, 26 de focare suspiciune au fost declarate la bovine în localităţile Olteneşti (12 focare), Fruntişeni (două), Pungeşti (două), Costeşti, Deleni, Lunca Banului, Stănileşti, Alexandru Vlahuţă, Laza, Viişoara, Buneşti, Griviţa şi Bârlad, cu un total de 26 de bovine afectate, iar celelalte două sunt la ovine, în comuna Vutcani, cu şapte animale afectate.„Un set din probele recoltate au fost afluite la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, în vederea confirmării diagnosticului de bluetongue. Până la data de 3 noiembrie, au fost confirmate un număr de 15 focare: două la specia ovine (şapte capete) şi 13 la specia bovine (13 capete). Focarele la bovine sunt în localităţile Olteneşti – 8, Costeşti – 1, Deleşti – 1, Buneşti – 1, Bogdăniţa – 1 şi Bârlad – 1”, ne-a declarat medicul veterinar Traian Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui.Pentru că, din august, de când a fost confirmat primul focar în ţară, numărul animalelor bolnave a tot crescut, iar cel al animalelor moarte a trecut de câteva sute la nivel naţional, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ia în calcul demararea unei campanii de vaccinare. O întâlnire în acest sens a avut loc joi, 20 noiembrie, prilej cu care au fost prezentate concluziile Grupului Naţional de Experţi pentru Bluetongue, care s-au reunit pe 18 noiembrie. Printre acestea se numără oportunitatea vaccinării pentru controlul şi eradicarea bolii, chiar dacă necesită eforturi financiare importante sau posibilitatea ridicării restricţiilor impuse mişcării rumegătoarelor. După ce şi reprezentanţii asociaţiilor şi federaţiilor crescătorilor de animale şi-au exprimat punctele de vedere, s-a stabilit ca propunerile privind strategia de control a bolii limbii albastre în România şi strategia de vaccinare să fie transmise oficial ANSVSA în termen de o săptămână, urmând să fie luată o decizie.Reamintim că boala limbii albastre (bluetongue) este produsă de un virus care afectează rumegătoarele şi se transmite doar prin înţepătura unor insecte hematofage şi nu prin contact direct între animale.