Anna-Karenina-Lev-Tolstoi.doc

2
Anna Karenina neavând avere, iar ambii părinți decedați a fost nevoită să se căsătorească cu un om mai mare decât ea cu 20 și ceva de ani pe care nu l-a iubit niciodată. Întâlnindu-l pe Vronski, Anna se îndrăgostește și renunță la tot devenind amanta lui. În plan paralel, ni se povestește despre Kitty și Levin. Inițial Kitty este curtată de Vronski și cum toată lumea încuraja această legătură, ea îi refuză lui Levin cerea în căsătorie, dar după ce este părăsită de Vronski ea realizează că defapt îl iubea pe Levin. După multe frământări și experiențe care le schimbă felul de a vedea lucrurile, Levin și Kitty se căsătoresc. Dar pentru Levin abia aici începe greul. El realizează că viața de familie nu este atât de simplă cum și-a imaginat-o la care se adaugă și frământările și dilemele asupra sensului vieții fiind la un pas de sinucidere. Cum poți fi proaspăt căsătorit cu femeia pe care o iubești, ai un copil de câteva luni pe care ți l-ai dorit, nu ești sărac, dar tu te gândești să mori. În fine, în ultimele pagini Levin își găsește liniștea datorită unor cuvinte spune de unul dintre muncitorii lui. Vronski și Anna trăiesc câteva luni în străinătate, apoi se întorc în Rusia la și locuiesc o perioadă la țară, dar și acolo se plictisesc și se mută la oraș. Vronski se simte îngrădit și vrea să-și demostreze că încă mai are libertate așa că iese cât mai mult în societate. Anna, ca orice femeie care și-a părăsit familia, este condamnată de aceeași societate așa că nu poate merge nicăieri deoarece nu este primită. Stând toată ziua în casă își imaginează tot felul de situații amoroase în care Vronski ar fi implicat, iar scenele de gelozie încep să fie din ce în ce mai dese și mai furtunoase. În final, Anna se sinucide aruncându-se în fața unui tren. Vronski coplețit de durere consideră că viața sa nu mai are nici un rost și pleacă la război. În acest roman se prezintă viața a câtorva familii de nobili, acțiunea se petrece în secolul al XIX-lea, două repere spațiale importante ar fi Moscova și Petersburg-ul. Temele importante ale acestui roman ar fi : iubirea, viața sociala, viața aristocratică, religia. Anna Karenina se întoarce cu trenul la Moscova, pentru că fratele ei Stepan Arkadici (Stiva) și-a înșelat soția cu o guvernantă iar Anna trebuia s-o convingă pe cumnata ei, să-i dea o șansă soțului infidel. Anna Karenina era o doamnă respectată, fermecătoare, era soția unui om cunoscut, Alecsei Alxandrovici, aveau și un copil împreună pe nume Serioja. Când se dă jos din tren Anna nu se întâlnește doar cu fratele ei, îl zărește pe Vronski, de care se îndrăgostește. Nu știa ce este dragostea adevărată, se căsătorise cu un bărbat mai mare decât ea cu douăzeci de ani, dar nu din dragoste. Levin este unul din prietenii lui Stiva, era îndrăgostit de prințesa Ekaterina Șcerbațkaia (Kitty), se întoarse la Moscova pentru că dorea s- o ceară în căsătorie. Levin află că Vronski îi face de un timp curte lui

description

literatura

Transcript of Anna-Karenina-Lev-Tolstoi.doc

Page 1: Anna-Karenina-Lev-Tolstoi.doc

Anna Karenina neavând avere,  iar ambii părinți decedați a fost nevoită să se căsătorească cu un om mai mare decât ea cu 20 și ceva de ani pe care nu l-a iubit niciodată. Întâlnindu-l pe Vronski, Anna se îndrăgostește și renunță la tot devenind amanta lui. În plan paralel, ni se povestește despre Kitty și Levin. Inițial Kitty este curtată de Vronski și cum toată lumea încuraja această legătură, ea îi refuză lui Levin cerea în căsătorie, dar după ce este părăsită de Vronski ea realizează că defapt îl iubea pe Levin. După multe frământări și experiențe care le schimbă felul de a vedea lucrurile, Levin și Kitty se căsătoresc. Dar pentru Levin abia aici începe greul. El realizează că viața de familie nu este atât de simplă cum și-a imaginat-o la care se adaugă și frământările și dilemele asupra sensului vieții fiind la un pas de sinucidere. Cum poți fi proaspăt căsătorit cu femeia pe care o iubești, ai un copil de câteva luni pe care ți l-ai dorit, nu ești sărac, dar tu te gândești să mori. În fine, în ultimele pagini Levin își găsește liniștea datorită unor cuvinte spune de unul dintre muncitorii lui. Vronski și Anna trăiesc câteva luni în străinătate, apoi se întorc în Rusia la și locuiesc o perioadă la țară, dar și acolo se plictisesc și se mută la oraș. Vronski se simte îngrădit și vrea să-și demostreze că încă mai are libertate așa că iese cât mai mult în societate. Anna, ca orice femeie care și-a părăsit familia, este condamnată de aceeași societate așa că nu poate merge nicăieri deoarece nu este primită. Stând toată ziua în casă își imaginează tot felul de situații amoroase în care Vronski ar fi implicat, iar scenele de gelozie încep să fie din ce în ce mai dese și mai furtunoase.În final, Anna se sinucide aruncându-se în fața unui tren. Vronski coplețit de durere consideră că viața sa nu mai are nici un rost și pleacă la război.

În acest roman se prezintă viața a câtorva familii de nobili, acțiunea se petrece în secolul al XIX-lea, două repere spațiale importante ar fi Moscova și Petersburg-ul. Temele importante ale acestui roman ar fi : iubirea, viața sociala, viața aristocratică, religia.Anna Karenina se întoarce cu trenul la Moscova, pentru că fratele ei Stepan Arkadici (Stiva) și-a înșelat soția cu o guvernantă iar Anna trebuia s-o convingă pe cumnata ei, să-i dea o șansă soțului infidel. Anna Karenina era o doamnă respectată, fermecătoare, era soția unui om cunoscut, Alecsei Alxandrovici, aveau și un copil împreună pe nume Serioja. Când se dă jos din tren Anna nu se întâlnește doar cu fratele ei, îl zărește pe Vronski, de care se îndrăgostește. Nu știa ce este dragostea adevărată, se căsătorise cu un bărbat mai mare decât ea cu douăzeci de ani, dar nu din dragoste.Levin este unul din prietenii lui Stiva, era îndrăgostit de prințesa Ekaterina Șcerbațkaia (Kitty), se întoarse la Moscova pentru că dorea s-o ceară în căsătorie. Levin află că Vronski îi face de un timp curte lui Kitty, iar când Levin o cere în căsătorie ea îl refuză, părinții ei îl doreau ca ginere pe Vronski. Distrus, Levin pleacă la țară unde stă multă vreme.La bal Kitty observă cât de rece este Vronski și că acesta a preferat să danseze cu Anna Karenina. Când Anna se întoarce acasă Petersburg, Vronski se urcă și el în tren, iar în timpul unei opriri Anna îl vede, iar acesta își exprimă sentimentele pe care le are pentru ea. După un timp Anna cedează sentimentelor, îl iubea pe Vronski, era dezgustată de soț pentru că nu avea niciodată timp pentru ea, Vronski și Anna încep să aibă o aventură, fiind conștienți de consecințe. Toată lumea știa de aventura celor doi care dura de multă vreme, chiar și soțul bănuia, dar lucrurile se complică atunci când ea rămâne însărcinată cu Vronski și vrea să întemeieze o familie cu amantul, soțul se gândește la divorț și să-i ia copilul, pe Serioja.Levin se dedicase muncii de tară, iubea pământul, agricultura și dorea să schimbe Rusia, este șocat când află că persoana de care e îndrăgostit (Kitty) este bolnavă și nu s-a măritat în tot acest timp. Levin se adâncește în gânduri de ajunge să se gândească la moarte.După ce Anna naște copilul și se îmbolnăvește, primește încă o șansă de la soțul ei, dar când ea se însănătoșește pleacă cu Vronski în străinătate, pentru trei luni, părăsindu-și copilul. Levin se căsătorește cu Kitty, dar întâmpină greutăți, iar Anna când se întoarce la Moscova este distrusă de faptul că nu poate ieși în societate cu Vronski, de respingerea familiei lui, de respingerea soțului, pentru că nu o lasă să-și vadă copilul. Copilului i se spune că mama lui a murit. Anna începe să fie dependentă de heroină, conștientizând ce a făcut, cum viața ei s-a schimbat radical.