1.Introducere. (Autorul) în articolul …., publicat în nr.…., la rubrica ….., dezbate problema …. (ia în

discuţie chestiunea, îţi exprimă opinia vizavi de o temă actuală …). Tipul articolului. (Autorul) ( este

cunoscut în mediul ziaristic ca un jurnalist cu o pană ascuţită, maliţioasă, care utilizează din plin

resursele expresive ale limbii pentru a stârni reacţia cititorului faţă de problemele stringente ale

actualităţii).

Semnificaţiile titlului. Tipul de titlu (verbal, nominal, metaforic, eliptic, rimat, conţine chiasm,

sinonime),

Structura articolului. Alcătuit din părţi, alineate, are motto, are introducere etc.

Tema principală. Ideile centrale ale articolului.

2. Analiza propriu-zisă.

Modalităţile lingvistice de evidenţiere a problemelor abordate prin:

Mijloace morfologice (analiza părţilor de vorbire, identificarea unor particularităţi morfologice cu

funcţie stilistică

Mijloace lexicale (identificarea vocabularului specific, folosirea lexicului neologic, recunoaşterea unor

elemente lexicale şi morfosintactice care produc diferenţieri stilistice

Mijloace sintactice (identificarea valorii sintactice a părţilor de propoziţie, a relaţiilor sintactice de tip

complex la nivelul frazei, stilul direct şi stilul indirect, recunoaşterea specificului de topică.

Mijloace grafice (organizarea comunicării în strofe, alineate, trimiterile, parantezele, subsolurile,

punctuaţia, ortografia).

Figuri de stil şi procedee stilistice.

3. Încheiere. Concluzii.

1.Introducere Constantin Tănase în articolul său „Taracanul bucătăriilor politice moldave s-a reproFilat” din cotidianul Timpul din data de 5 octombrie 2012 de la rubrica „Bună dimineaţa” îmbracă un personaj politic în haina metaforei, înfăţişându-l drept un gândac de bucătărie. În acest mic articol plin de aluzii şi ironie, autorul dezvăluie unele date biografice ale prim-ministrului Filat, fiind destul de discret, dar construindu-şi aluziile pe înţelesul tuturor. Fiind cunoscut ca un irezistibil maestru al satirei şi peniţei ascuţite, Tănase îşi susţine această reputaţie şi în articolul de faţă. Fiind un minunat lingvist care mânuieşte cuvintele într-un mod iscusit, Tănase reuşeşte să dea acestui articol ofensiv totuşi o doză de discreţie şi şarm.

Titlul articolului este unul verbal, iar verbul din titlu /reprofilat) este evidenţiat prin procedeul de antonomază, în acest fel ieşind şi mai mult în evidenţă şi transformându-se şi în nominal. Acest joc de cuvinte captează şi trezeşte interes, iar aluzia amplifică efectul.

Editorialul propriu-zis este o satiră care vine să scoată în evidenţă nişte date biografice mai puţin cunoscute ale prim-ministrului, este un articol îmbibat de ironie şi vine să atenţioneze publicul cititor despre detaliile de după „faţada” oficială a imaginii lui Filat. Este un text subiectiv, ofensiv şi extrem de sincer. Este scurt şi clar, structurat în patru alineate cu un final violent.

2.Analiza propriu-zisă Primul alineat este construit din propoziţii scurte şi sacadate, acest procedeu imediat creează o atmosferă de suspans, incitativă: „El nu există, nu-i. Ziua nu-l vezi. Ziua nici nu bănuieşti că există. Cum se întunecă şi cum aprinzi lumina – el apare!”. Acest început conţine şi o aluzie la faptul că „ziua” (adică oficial, la lumină, în aparenţe) nu se observă acţiunile personajului criticat în articol, iar „noaptea” indică partea obscură a subiectului, afacerile negre. Enumerarea de sinonime din primul alineat vine să accentueze esenţa personajului, insulta care i-o dă Tănase: „Taracanul rătăcitor, gândacul, nichituşul de noapte...” În al doilea alineat Tănase face o incursiune biografică aluzivă în trecutul subiectului nostru. „NIToizându-se pentru un ciolan aruncat sub masă. După o scurtă perioadă de ezitări şi evaluări ale dimensiunilor fundurilor ce urmează a fi pupate şi linse, taracanul s-a dat cu noii stăpâni ai clipei”- în acest scurt paragraf Tănase foloseşte iarăşi o antonomază (sau o creaţie personală) pentru a desemna apartenenţa la canalul NIT şi un limbaj oficial pentru o acţiune nu tocmai frumoasă precum linguşirea (căreia îi spune mai pe de-a dreptul cu termeni mai puţin licenţioşi). Expresia „ciolan aruncat sub masă” indică atitudinea slugarnică şi umileşte şi mai mult protagonistul articolului. „S-a înverzit gândacul, pentru că azi Verdele e în capul mesei” este o aluzie, iar „verdele” o metonimie care înlătură orice incertitudine privind identitatea şi apartenenţa la PLDM a celui discutat în articol. Cuvântul „taracan” în sine este la fel atribuit pentru a defini dezgustul şi mârşăvia. Articolul se termină cu expresia „vai de capul politicienilor care au ajuns în asemenea hal...” este o exclamaţie retorică la limita unei imprecaţii chiar, exprimând atitudinea puternic negativă a autorului faţă de personaj şi punând punct articolului.

3.Concluzii

Acest editorial face parte din articolele foarte inspirate şi ascuţite ale domnului Tănase şi poartă o încărcătură puternică atât în aspect lingvistic, cât şi de conţinut. Imediat ce l-am citit în ziar, mi-a sărit în

ochi şi a captat atenţia prin metaforele şi aluziile pe care le conţine. Ca şi multe alte editoriale semnate Tănase, acesta te pune pe gânduri, deschide ochii populaţiei asupra unor detalii mai puţin cunoscute şi obscure şi trezeşte unii cititori zombaţi.

Victoria Borta, grupa J112L

Analiza stilistică a articolului „Regimul face, statul trage” de Moni Stănilă

din „Timpul”, 12 noiembrie 2012

Introducere . Moni Sănilă în articolul de luni, publicat la rubrica „Atitudini” reaminteşte evenimentele din 7 aprilie şi dezbate problema despăgubirii tinerilor bătuţi acum trei ani. Autoarea publică articole de atitudine şi opinie în ziarul „Timpul”, dar şi în alte publicaţii. În mediul ziaristic este cunoscută ca o publicistă care tinde să reflecte realitatea moldovenească, văzută prin ochii scriitoarei născute în România. Pune punctul pe „i” şi exploatează resursele lingvistice pentru a provoca atitudini.

Titlul „Regimul face, statul trage” este compus prin paralelism sintactic, dar şi prin parafrazarea unei expresii populare „capra face, oaia trage”. Realitatea din ţară este reflectată prin filiera politicii moldoveneşti care face ce vrea şi a poporului ce suportă consecinţele.

Articolul reflectă viitorul nefast al victimelor, atitudinea pe-alocuri indiferentă a autorităţilor, realitate labirintică în care despăgubirile sunt şi pentru victime şi pentru atacatori, iar într-un final pagubele se dovedesc a fi tot mai mari, iar despăgubirile tot mai mici.

Autoarea recurge la utilizarea frecventă a alineatelor pentru a evita starea de plictis a cititorului şi ai menţine curiozitatea pe parcursul lecturii. De asemenea, utilizează un intro evidenţiat Cunoaşteţi expresiile: „Capul face, fundul trage” ori „Unde nu-i cap, vai de bietele picioare”? cu rolul de a completa şi explica titlul.

Analiza propriu-zisă. Moni Stănilă aplică diverse mijloace lingvistice cu efect stilistic pentru a evidenţia ideile, a capta cititorul şi a individualiza textul. Ea strecoară o uşoară ironie chiar de la început „regimul aruncă... cu piatra în apă, iar ceilalţi se chinuie să o scoată”. Un enunţ care arată perfect situaţia din ţară, rolul regimului şi a poporului.

Pentru a caracteriza atacatorii ea recurge la o expresie frazeologică inversată „cât de gros poate fi obrazul...”- un punct bine ţintit atât critic cât şi stilistic. Metafora e, de asemenea, bine exploatată, având incursiuni din poveşti, şi-anume „ursul păcălit de vulpe şi vulpile colindând străzile cu drapele”. Aceasta ar fi o metaforă cu sens ambiguu, dar din punctul meu de vedere, ursul ar fi societatea, vulpile - autorităţile care au instigat la violenţă. Pe lângă toate mai e şi „coada ursului”- o metaforă atribuită, pseudovictimelor sau mai degrabă celor care au lovit, autoarea, lăsând loc de interpretări.

Dilema în care se pomeneşte zi de zi ţărişoara noastră provoacă interogaţii retorice. „Ce ne facem cu sumele alocate?”, când medicii nu se mulţumesc cu atât, iar cei care au gustat din drama spitalelor,

despăgubirile par a fi la fel de amare. Autoarea iarăşi ironizează „bani, nu glumă”, pentru a intensifica valoarea reală şi utilă a acestor sume. Utilizarea procedeelor stilistice demonstrează că M. Stănilă ştie să jongleze cu mijloacele lingvistice şi să le ofere un loc bine meritat în text atât pentru a conferi originalitate, dar şi o amprentă personală.

3. Încheiere. Concluzii. Deşi nu s-a născut în acest mediu şi s-ar putea uneori să nu trateze ca atare lucrurile, totuşi Moni Stănilă îşi valorifică cunoştinţele şi resursele stilistice pentru a exprima o realitate vizibilă astăzi. Textele ei sunt bine formulate, au la bază problemele noastre cotidiene şi sunt condimentate cu procedee stilistice pentru a ne oferi pe tavă opinii, idei, poziţii. Dacă ea care nu a crescut aici şi poate avea atitudini, atunci noi cei care ne-am cunoscut şi bunicii pe acest teritoriu basarabean, de ce suntem oare la fel de indiferenţi?! Poate măcar articolele din „Timpul” ne vor îndemna să luăm atitudine, să avem verticalitate şi să începem schimbarea de la fiecare în parte.