Limba română contemporană: Stilistica. Curs 7

Limba română contemporană: Stilistica. Curs 7

Limbajul artistic14 ianuarie 2014Limbajul artistic14 ianuarie 2014

Limbajul literaturii / Limbajul artistic

1. Delimitări• cel mai variat, mai complex, deschis celorlalte (prin mimesis, includere)• greu de descris - mari variaţii în timp, după gen, şcoală, individualitate• în formalism, structuralism - o problemă centrală a fost literaritatea

/poeticitatea - calitate intrinsecă a limbajuluiEsenţiale: paralelismul, ambiguitatea, condensarea, metafora, figura, reliefarea...

• Idee contestată. Contrapropunere: literatura nu se defineşte prin limbaj, ci prin intenţie, instituţii, convenţii culturale

• Genette (1979/1993 Introduction à l'architexte) Definiţii imanente / contextuale (indiferent de criteriul valoric)

• două criterii principale: a) ficţionalitatea (pentru proză)b) forma, organizarea limbajului - pentru

poezie- şi inventarul lexical ? Ex.: dalb – cuvânt – naşpa

2. Situaţia de comunicare

• Emiţătorul – rol important, bine individualizat (subiectivitate); "mesaj personalizat".

• Receptorul - larg; în genere educat.

Funcţiile limbajului: - poetică - organizare a mesajului, centrare asupra sa plăcerea estetică- expresivă - exprimarea subiectivităţii; mediată (nu interjecţia)- referenţială - mimată şi mediată

3. Subtipuri• Limbajul poeziei / al prozei

(variaţie foarte mare - în funcţie de genuri, curente, şcoli, personalităţi)

4. Istoric

• Secolul XVII-XVIII - romane populare, Dosoftei, Cantemir• Secolul XIX – modele occidentale (genuri, curente)• Secolul XX

Postmodernismul: caracter hibrid, proteic, eclectic, discontinuu - ludic - joc de cuvinte - intertextualitate - ironie şi autoironie - exces, supraprezenţă, enumerare - dispare ierarhia faptelor - discursivitate - perspectivă instabilă

Crivăţul să ridicase ascuţit pe ţuţuroaieCe-atârnau cristalizate în fantastice figuri

(Macedonski)

Suişu-i greu la casă pe aţe de poteci;de sânge drumu-i galben unde-au scuipat dovleci (...)Vacile şviţeriene, cu şorţul alb, mugesc

(Fundoianu)

Limbaj poetic

Diferite viziuni asupra poeziei - care pun în centru una sau alta dintre trăsăturile ei (eventual minimalizând sau negând alte trăsături):

• - lirismul• - organizarea formală• - capacitatea imaginativă• - limbajul esenţializat • - limbajul inovator • - limbajul solemn

Condiţie

Sunt

asemenea

nisipului clepsidrei

care

poate fi timp

numai

în

cădere

Ce am înţeles trăind

viaţa

trece

Metafora poetică

• - analogie: raport nou, viziune inedită • - inovatoare, complexă, condensează interpretări multiple• - nu implică doar nivelul cuvântului• - se poate explica doar în context

Palmii risipiţi în crânguri auriţi de-a lunei rază

Nalţă zveltele lor trunchiuri – Noaptea-i clară, luminoasă,

Undele visează spume, cerurile-nşiră nori (Eminescu, Egipetul)

Cerul nu rostea niciun norApa nu-ngăima nicio undă

(Blandiana)

• “epopee de halva”• “fluturele pleoapei”• “tăcerea zăpezii”

Ironia

- ambiguitate, incertitudine- mimare, interpretare a unui rol, dublare a vocii

(polifonie); distanţă variabilă între vocea “reală”/presupusă şi cea mimată

- legătura cu intertextualitatea

Ce deştept e!

Sunt foarte fericit.

N-au descifrat câmpia mare,marea cea mare,viaţa prea singurace ni s-a dat...

(Nichita Stănescu, Clipa cea repede, fragm.)

“Io Mircea mare voievod şi domn singur stăpânitor a toata ţara Ungrovlahiei (...) încă până la Marea cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Dirstor"

Nu e păcatCa să se lepedeClipa cea repede Ce ni s-a dat?

(Eminescu, Stelele-n cer)

Fantasie, fantasie… formă ce coprinzi informul, Şoaptă ce şopteşti tăcerea und’scânteie cloroformul Ca şi vinul dîn pocalul revărsat, dîn Sântul Graal!

Pogribanie spoită în colori dă carnaval! Vis precis ca şi o riglă dă cristal, da’moale totuşi, Parcă rigla să topeşte şi echerul pierde cotu-şi La un soare ce preschimbă infinitul într-un strop, Glob dă cuarţ şi ou al altor universuri, cronotop!

(Levantul)

Ambiguitatea

• multiplicarea lecturilor• complexitatea textului• lipsa “tezei”, a rigidităţii, a persuasiunii

Zarzăr la mare• Prin ramuri înflorite bărci tremură petale. Mare sudică• Pe mări de micşunele ning pescăruşii fulgi Ciocârlia• Din praştia câmpiei lumina cântă sus. Primăvară• Livezi în floare, cucul, munţi ninşi, alt cuc, departe.

Florin Muguractor

cică există şi speranţa:un bătrân actor cântă la trompetăundeva la etajul şapte şi curtea interioară se umple de îngericete şi cete, o îmbulzeală de îngeride nu mai ştii cie spune scuzaţi şi cine scuză şi bătrânul actor îşi scutură trompetao amforăplină de cenuşa morţilor

şi râde privind îngândurat vesela îmbulzeală:da, dacică există

Versificaţie

A. Tipuri de ritmBinar: trohaic, iambicTernar: amfibrah, dactil, anapest1. Baba Cloanţa geme, plânge,

Căci fuiorul s-au sfârşit Iar voinicul n-au venit ! Mânele cumplit îşi frânge Crunt strigând spre răsărit. (V. Alecsandri, Baba Cloanţa)

2. Obrajii tăi mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul, În care se-oglindesc Azurul şi copacul. (T. Arghezi, Creion)

3. Când luna-mi venea la fereastră,

Oraşul părea că mă cheamă

Să-i văd în lumina albastră

Fantastica lui panoramă... (G. Topîrceanu, Balada chiriaşului grăbit)

Ce fiară ciudată mă umple de sânge

4. Cerul se-ntunecă, munţii se cleatenă

Fulgerul ţipete palide scoate 

5. Când o fi să mă duceţi la criptă...

Mai aruncă, mai plouă, mai plânge

Băutura aceasta sorbită de zei

• Prin lumea poveştilor zumzetul veştilor.

Prin murmurul mărilor plânsetul ţărilor.

Prin lumea aievelor cântecul Evelor.

(L. Blaga, Ce aude unicornul)

Să laşi, în faţă, cercul să-ţi repete priveliştea: o dată, înc-o dată.Abia atunci poţi jupui simbolul:sub marile-i culori curgând ca zdrenţe,scheletul unei viziuni sticli-vanecruţător de alb, arhitecturăa unui zeu în irisul căruianoi întreţinem şansa unei lacrimi...

(Şt. Aug. Doinaş, Trei ipostaze ale mării, I)

Să laşi, în faţă, cercul să-ţi repete _ _/ _ _/ _ _/ _ _ _ _// _ priveliştea: o dată, înc-o dată._ _/ _ _ _ _/ _ _/ _ _// _Abia atunci poţi jupui simbolul:_ _/ _ _/ _ _ _ _/ _ _// _sub marile-i culori curgând ca zdrenţe,_ _/ _ _ _ _/ _ _/ _ _// _scheletul unei viziuni sticli-va_ _/ _ _(/) _ _ _ _/ _ _// _necruţător de alb, arhitectură_ _ _ _/ _ _/ _ _ _ _// _a unui zeu în irisul căruia_ _(/) _ _/ _ _/ _ _ _ _// _noi întreţinem şansa unei lacrimi..._ _ _ _/ _ _/ _ _(/) _ _// _1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

B. Cezura• 1. Nimic nu o-mblânzeşte, nimic nu o-ncovoaie,

Ani are peste sută şi multe-a pătimit. (M.I.Caragiale, Aspra)

• 2. De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:Pe bolta alburie o stea nu se arată,Departe doară luna cea galbenă - o pată.

(M. Eminescu, De câte ori, iubito...)

• 3. Tristeţea renunţării Dum-nezeu o încerca molatic.Şi lumea toată o făcu,Sieşi străin, c-un gest tomnatic. (Blaga, Brânduşele)

Îmi plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare îşi ţine-n gură halca ei de timp.

Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind, mai facem gesturi mari şi luminoase sub cerul înflorit...

Dar dedesubt,Însângerată, apă fără umbrăne-a şi vărsat într-o bulboană sumbră.

(Doinaş – Instantaneu)

Nichita Stănescu,CHEILE

Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier,mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet.Trupul meu tot deveni o cheie de fier,Doamne, pentru o uşă uriaşăla al cărei lacăt nu am cum să ajung,decît numai dacă mă ridici în braţe.Haide, cît eşti de mare, tu,haide, cît eşti tu de indiferent,răsuceşte-mă şi rupe-măşi deschide odată uşa aia!Haide, deschide-o odată!

Dan Laurenţiu Lupul de la miezul nopţii

La uşa mea zgreapţănă lupuleu îl aud şi el îmi spunelasă-mă să intruştiu că eşti singur

şi suferitu vei dormi nu în patul tăuci pe covor acolo undeîmi place mie

să beau sângeşi să manânc carne vieeu deschid uşaun înger alb

cu voaluri şi dantelese aşează în genunchila picioarele mele

Limbajul prozei

• - mimesis• - imaginar• - prozodie (ritm)• - naraţiune: timpuri narative (perfectul

simplu)• - perspectivă, viziune• - ambiguitate• - stilul indirect liber

• Caracteristici narative

Voce – cine vorbeşteViziune, perspectivă – cine vede - ambiguităţi, schimbări, suprapuneri etc.

1. TemporalitateValorile timpurilor:• - semnale narative (ficţionale); mărci ale

perspectivei• - organizare pe axa temporală; coeziune narativă• - reliefare

Perfectul simplu – timp narativ (vs. uzul regional)- naraţiune ficţională, neraportată la prezent.

Cineva intră în sală.Cineva a intrat în sală.

- succesiune temporală – în prim-plan Perfectul compusWeinrich: povestire / discurs

zise el…./ a zis el…

Imperfectul- durativ (fundal) - iterativ- prezent în trecut (perspectivă interioară)• IMP/PS (PC): O privi. Ea zâmbea.• O privea. Ea zâmbi.• Intrau şi ieşeau oameni de tot soiul.• Acum ştia ce să facă. • Oricît ţi-ai fi rotit privirile împrejur, nu se zărea ţipenie de

om. Maarten îşi legă patinele, îşi luă iar traista-n spinare şi lunecă mai departe pe gheaţa cenuşie. De foarte departe se auzeau bufnituri înăbuşite: cineva tăia lemne.

Mai mult ca perfectul: anterioritate – retrospectivă – valoare explicativă.• Citi toată ziua. Seara, era deja obosit.• Era deja obosit. Citise toată ziua. • Între timp, băiatul începuse să crească. Crescuse şi înainte,

clipă de clipă, înăbuşit şi neobservat, dar acum, la fiecare alunecare pe patina dreaptă, apoi pe cea stîngă, pantalonii-i deveneau parcă mai scurţi, lăsînd o bucată tot mai mare de gleznă descoperită şi roşie în aerul îngheţat.

 

• Patină fără gînduri, cu cîinele alergînd după el, cîteva ceasuri, simţind mai mult decît văzînd cum se întunecă tot mai tare. O clipă, norii se spărseseră şi raze groase, străvezii, ca nişte oblice coloane de purpură, catifelaseră roz zăpada şi-nsîngeraseră gheaţa rîului şerpuitor. Dar apoi luminile se stinseseră şi aceeaşi tulbureală, virînd spre un cafeniu obosit, se-ntinse mai departe sub plafonul de nori. Se făcea tot mai frig.

Prezentul• - prezent narativ

– delimitează / reliefează

Viitorul / viitorul în trecut

• S-a hotârât. Va pleca mâine.• Va pleca din ţară în 1885.

• Încă nu erau, însă, alarmaţi, şi nu aveau să fie pînă la căderea întunericului.

Aspect• Durativ – punctual – iterativ ….• legătura cu sensul verbelor

• sări – sărea• vorbi – vorbea• căzu – cădea• aşteptă - aştepta

2. Voce• - autenticitate orală - mimesis• - mărci sociolingvistice – plasare

“Laur se aplecă, le dibui, le mirosi, îi lăsă gura apă. Veni cu pachetele la subsuoară şi se aşeză pe marginea şanţului. Da' sticla o luaşi? Păi, cum... Uite-o aci. Nări adulmecând. Un oftat. Ce burniţă nenorocită. Las' că se opreşte ea. Begonie îşi frecă palmele amorţite. După cîteva minute ploaia încetă. Pufoaicele înmuiate li se lipiră de spinări. Cu gesturi nerăbdătoare, desfăcură ziarele în care era înfăşurată mâncarea. Zgomot de hârtie umedă, sfâşiată. Degete crăpate, murdare, avide, apucând. Ceapa unde-i?... Aha! Da-i iute foc, bre. Taci, şi ia cu brânză. Te unge la inimă, ce zici? Mâncarea dispărea repede, lăsând grăsime în scobitura bărbiilor. Mici pete lenticulare ce luceau stins. Hai, mă, dă-i cep.”

3. Perspectiva : perceptuală, cognitivă, axiologică

- subiectivitate- ancorare deictică- verbe psihologice• de percepţie: a vedea, a privi, a auzi, a asculta, a simţi...• cognitive: a şti, a înţelege, a crede • emoţionale: a se teme, a se bucura....- evaluative, modalizatori

Stilul indirect liber

• suprapunere între perspectiva şi vocea personajului şi cea a naratorului

• - la persoana a III-a, dar cu indiciile vocii şi ale perspectivei personajului

• I se părea, acum, că totul e pierdut. Ce mai putea face? Unde să se ducă?

“enunţuri de nerostit”

“ Se apleacă, strânge pungile de plastic, le-mpătureşte şi le pune-n ţoaşcă. Face toate astea încet, de când a mai îmbătrânit, nu mai e aşa repezită. Da’ nici nu-i vine să plece, nu se-ndură. Nu se-ndură când se gândeşte că a făcut drumu degeaba. Cap sec, cap sec, îşi şopteşte singură, ocoleşte burlanul de lângă scară, dă colţul casei şi merge spre poartă cu paşi mărunţei. Curtea pustie, ăla la Matracucă, Ivona dracu s-o ia pe unde... “

• “Dintr-o crâşmă deschisă se auzea o vioară schingiuită.

Metafizicul nostru se apropie să se uite şi razele pătrunseră prin uşă şi-i loviră faţa. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră” (p. 94)

• Timp• Voce• Perspectivă

“Se lăsa seara. Băiatul continua să doarmă sau să moară. Privindu-l, Maria Gerota ar fi dat orice să ştie unde se află el acum şi ce vede sau aude acolo, îndărătul ochilor închişi. Era îngrozitor de mic, de nemişcat şi de bandajat, dar braţul îndoit peste pernă, spre tâmplă, ca un salut milităresc şi sprâncenele ascuţite arătau bătăios.– Trebuie să-l ajutăm, n-o să-i îngăduim să moară, vreau să-l văd vorbind şi râzând” (p. 112)

• - naraţiune la pers. a III-a (autor non-marcat în text)• - perspectiva personajului (privire, procese psihologice,

evaluări subiective)• - condansare de perspective (alternare, suprapunere)• - secvenţe descriptive• - convenţii de introducere a dialogului• - naraţiune “clasică”

“Coloana coborîse spre Podul Mogoşoaiei, de curînd rebotezat Calea Victoriei ― dar nimeni nu-i zicea încă pe noul nume ― sub privirile holbate ale tîrgoveţilor. Fercheşi, cu mustăţile bine răsucite şi unse cu unt, strînşi ca nişte viespi în mundirele lor vişinii, pompierii, de ale căror isprăvi de la '48 încă se vorbea, erau adoraţii damelor şi puţini erau cei care nu aveau trei-patru amante dintre junele abia reîntoarse din Rusia, încărcate de blănuri, ruble şi giuvaeruri, dar şi de viţii destule. Din cînd în cînd, cîte-o nevastă de negustor, cu ochii daţi cu ristic, se desprindea din mulţime ca să-i dea vreunui ofiţer un crin cu cîteva cupe albe ca nişte goarne sau un mănunchi de garoafe. Cînd o fetiţă, ieşind dintr-o prăvălie cu fereşti murdare, îi întinse lui Vasile un bucheţel de clopoţei albaştri, căpitanul avu din nou impresia că trăieşte în visul cuiva. Fetiţa nici măcar nu-i zîmbise, iar degetele ei, simţite o clipă, erau îngheţate.”

• “Şi acum, stînd la masă în grădina de vară, căpitanul îşi amintea ochii fetiţei, atît de gravi şi de maturi, încît ochii unui om în vîrstă, copleşit de nenorociri, ar fi părut pe lîngă ei aproape senini. Pe cînd îi dădea florile, copila îi şoptise ceva la ureche, un nume parcă, vechi şi cunoscut, dar care îi devenise obscur tocmai din cauza asta, aşa cum îşi pierde sensul un cuvînt repetat de sute de ori. Atunci o apucase de încheietura mîinii şi vroise s-o întrebe ce-a spus, dar micuţa se zbătuse şi, pînă la urmă, îl zgîriase pe dosul palmei atît de tare, încît trebuise să-i dea drumul. Tulburat, căpitanul abia dacă mai ştiu pe unde trece coloana. Stătea agăţat de pîrghia pompei şi privea în neştire casele şi trăsurile de sub cerul cu nori scînteietori. Aerul era plin de funigei. Presiunea enormă a unui veac de istorie făcea apele epocii dense şi străvezii ca ale unei prisme de cuarţ. De altfel, un pal curcubeu străbătea, dacă te uitai bine, întreaga viziune a acelei zile de sfîrşit de august şi un efect de lentilă îşi aduna cerculeţele violete pe turlele bisericii Sfîntul Spiridon, din depărtare.”