Acordul de la München (cehă: Mnichovská dohoda; slovacă: Mníchovská dohoda; germană: Münchner

Abkommen; franceză: Accords de Munich; italiană: Accordi di Monaco; engleză: Munich Agreement) a fost o

înț elegere care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă (Sudetenland) care

aparț inea Cehoslovaciei. Regiunea Sudetă era situată în zona de graniț ă a Cehoslovaciei ș i era locuită în

principal de etnici germani. Acordul a fost negociat la o conferinț ă care a avut loc în München, Germania, de

puterile mari ale Europei, fără ca reprezentanț ii Cehoslovaciei să participe. În prezent, acordul este apreciat

ca fiind o încercare eș uată de conciliere cu Germania Nazistă. Acordul a fost semnat în primele ore ale

dimineț ii de 30 septembrie 1938, dar a fost datat 29 septembrie. Scopul conferinț ei a fost acela de a discuta

viitorul Sudetenland faț ă de pretenț iile teritoriale manifestate de Adolf Hitler. Acordul a fost semnat de

Germania Nazistă, de Franț a,Marea Britanie ș i Italia. Sudetenland avea o importanț ă strategică imensă

pentru Cehoslovacia, deoarece acolo era situată majoritatea defensivei de apărare a graniț ei, ca ș i foarte

multe dintre băncile sale. De aceea, când Marea Britanie ș i Franț a au dat Sudetenland Germaniei, au

autorizat implicit ca Germania să ocupe întreaga Cehoslovacie.

Întrucât Cehoslovacia nu a fost invitată la conferinț ă, cehii ș i slovacii numesc uneori Acordul de la

München, Dictatul de la München. Termenul Trădarea de la München este de asemenea folosit pentru că

alianț a militară pe care Cehoslovacia o avea cu Franț a nu a fost respectată. În prezent, actul este numit

simplu Acordul de la München (Mnichovská dohoda).

Fundal istoric

Cererile privind autonomia Regiunii Sudeț ilor

Din 1918 până în 1938, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, mai mult de 3 milioane de persoane de

origine germană trăiau în partea cehă a noului stat Cehoslovacia.

Liderul pro-nazist al Regiunii Sudete, Konrad Henlein, i-a oferit lui Hitler Partidul German al Sudeț ilor ca agent

al campaniei acestuia. Henlein s-a întâlnit cu Hitler la Berlin pe 28 martie 1938, unde a fost instruit să

formuleze cereri inacceptabile pentru guvernul cehoslovac condus de preș edintele Edvard Beneš. Pe 24

aprilie, Partidul German al Sudeț ilor a emis Decretul de laCarlsbad, solicitând autonomia Regiunii Sudete ș i

libertatea de a exprima ideologia nazistă. Dacă solicitările lui Henlein ar fi fost acceptate, atunci Regiunea

Sudetă putea să se alăture singură Germaniei Naziste.

Presiunea asupra guvernului cehoslovac

După ce lui Hitler i s-a făcut prima concesie, guvernele francez ș i britanic s-au străduit să evite războiul cu

orice preț . Guvernul francez nu a dorit să înfrunte Germania Nazistă de unul singur ș i a urmat guvernul

britanic ș i pe premierul acestuia, Neville Chamberlain. Chamberlain a crezut că nemulț umirile germanilor din

Regiunea Sudetă erau justificate ș i că intenț iile lui Hitler erau limitate. Marea Britanie ș i Franț a au

recomandat aș adar Cehoslovaciei să accepte cererile naziș tilor. Beneš a rezistat ș i, pe 2 mai, o mobilizare

parț ială era în curs de desfăș urare ca răspuns la posibila invazie germană. Zece zile mai târziu, Hitler a

semnat o directivă secretă pentru un război împotriva Cehoslovaciei care urma să înceapă nu mai târziu de 1

octombrie.

În acelaș i timp, guvernul britanic a pretins ca Beneš să ceară un mediator. Pentru că nu voia ca relaț iile

guvernului său cu Europa de Vest să fie afectate, Beneš a acceptat. Britanicii l-au numit peLord Runciman pe

care l-au instruit să îl convingă pe Beneš să fie de acod cu un plan acceptabil pentru germanii sudeț i. Pe 2

septembrie, Beneš a trimis Al patrulea plan, aprobând aproape toate cererile din Acordul de la Munchen. Cu

scopul de a împiedica ajungerea la un acord, pe 7 septembrie, Partidul German al Sudeț ilor a organizat

demonstraț ii care au provocat intervenț ia forț elor de poliț ie înOstrava. Partidul German al Sudeț ilor a

întrerupt negocierile pe 13 septembrie după care au urmat violenț ele ș i perturbările. În timp ce armata

cehoslovacă încerca să restaureze ordinea, Henlein a plecat în Germania ș i pe 15 septembrie a emis o

proclamaț ie solicitând anexarea Regiunii Sudete de către Germania.

În aceeaș i zi, Hitler s-a întâlnit cu Chamberlain ș i a cerut preluarea rapidă a Regiunii Sudete de al Treilea

Reich sub ameninț area războiului. Cehii, aș a cum a pretins Hitler, îi masacrau pe germani. Chamberlain a

prezentat cererea guvernelor britanic ș i francez; ambele au acceptat. Guvernul cehoslovac a rezistat,

argumentând că propunerea lui Hitler va ruina economia naț ională ș i va duce la punerea întregii Cehoslovacii

sub controlul Germaniei. Marea Britanie ș i Franț a au emis un ultimatum, oferind o garanț ie din partea

Franț ei condiț ionată de acordul Cehoslovaciei. Pe 21 septembrie, Cehoslovacia a capitulat. Oricum, în ziua

următoare, Hitler a formulat cereri noi, insistând ca solicitările etnicilor germani din Polonia ș i Ungaria să fie

satisfăcute.

Capitularea Cehoslovaciei a precipitat o izbucnire de indignare naț ională. În marș uri ș i demonstraț ii, cehii ș i

slovacii au cerut un guvern militar puternic care să apere integritatea statului. Un nou guvern, condus de

generalul Jan Syrový, a fost numit pe 23 septembrie ș i a fost emis un decret de mobilizare generală. Armata

Cehoslovacă, modernă ș i posedând un excelent sistem de fortificaț ii la frontieră, era pregătită de

luptă.Uniunea Sovietică a anunț at că doreș te să intervină în favoarea Cehoslovaciei. Totuș i, Beneš a refuzat

să intre în război fără sprijinul puterilor vestice.

Pe 28 septembrie, Chamberlain l-a invitat pe Hitler la o conferinț ă. În ziua următoare Hitler s-a întâlnit la

München cu ș efii guvernelor din Franț a, Italia ș i Marea Britanie. Guvernul cehoslovac nu a fost nici invitat,

nici consultat.

Soluț ionarea problemei

Succesiunea evenimentelor care au urmat Acordului de la München:

1. Germania ocupă Regiunea Sudetă (octombrie 1938).

2. Polonia anexează regiunea Zaolzie, o zonă cu majoritatea populaț iei de origine poloneză ocupată de armata

cehă în perioada 1918-1920 (octombrie 1938).

3. Ungaria ocupă regiunile de graniț ă (treimea sudică aSlovaciei) ș i sudul Regiunea Transcarpatia cu populaț ie

minoritară maghiară, conform Primului arbitraj de la Viena(noiembrie 1938).

4. În martie 1939, Ungaria anexează Regiunea Transcarpatia (care a devenit autonomă din octombrie 1938).

5. Teritoriul ceh rămas devine satelitul german numitProtectoratul Boemiei ș i Moraviei.

6. Ce a mai rămas din Cehoslovacia devine Republica Slovacă, un alt satelit german.

S-a ajuns la un acord pe 29 septembrie, iar pe 30 septembrie 1938, la ora unu ș i jumătate noaptea[1]

,Adolf

Hitler, Neville Chamberlain, Benito Mussolini ș i Édouard Daladier au semnat Acordul de la München. Acordul a

fost anunț at oficial de Mussolini, deș i, de fapt, planul aș a numit italian fusese pregătit de ministerul de

externe german. Era aproape identic cu propunerea făcută la Godesberg: armata germană urma să ocupe în

întregime Regiunea Sudetă până la 10 octombrie ș i o comisie internaț ională urma să decidă viitorul zonelor

care constituiau obiectul disputei.

Cehoslovacia a fost informată de Franț a ș i de Marea Britanie că ar putea să se opună Germaniei de una

singură sau să accepte anexarea regiunii. Guvernul cehoslovac, înț elegând că o luptă solitară cu naziș tii era

fără speranț ă, a capitulat (pe 30 septembrie) ș i a fost de acord să se supună acordului. Aranjamentul a dat

Germaniei Regiunea Sudetă începând cu 10 octombrie ș i controlul „de facto” asupra restului Cehoslovaciei cât

timp Hitler a promis să nu meargă mai departe. Pe 30 septembrie, după ce s-a odihnit, Chamberlain a mers la

Hitler ș i i-a cerut să semneze un tratat de pace între Regatul Unit ș i Marea Britanie. După ce interpretul lui

Hitler i-a tradus solicitarea, acesta a fost, în mod fericit, de acord.

Pe 30 septembrie, la întoarcerea sa la Londra, Chamberlain a ț inut în faț a mulț imii încântate celebrul său

discurs "Peace for our time" (pace pentru timpul nostru).

Reacț ii

Deș i britanicii ș i francezii erau mulț umiț i, ca ș i conducătorii militari naziș ti ș i liderii diplomaț iei germane,

Hitler a fost furios. A simț it că a fost forț at de diplomaț ii ș i de generalii săi să acț ioneze ca un politician

burghez. A exclamat nervos curând după întâlnirea cu Chamberlain: „Domnilor, aceasta a fost prima mea

conferinț ă internaț ională ș i pot să vă asigur că va fi ș i ultima”.[2]

Atitudinea lui Hitler faț ă de Chamberlain era

acum de dispreț total. Un diplomat britanic din Berlin a fost informat de surse de încredere că Hitler îl

considera pe Chamberlain ca pe un „băgăcios impertinent care vorbea un jargon ridicol dintr-o democraț ie

demodată. Umbrela, care pentru neamț ul de rând era simbolul păcii, a fost pentru Hitler numai un motiv de

batjocură”[3]

De asemenea, Hitler a fost auzit spunând: „Dacă vreodată acel bătrân nebun se mai amestecă aici

cu umbrela lui, am să-l împing pe scări ș i am să sar pe burta lui în faț a fotografilor”[4]

Într-unul din discursurile

publice de după conferinț a de la München, Hitler a declarat: „Slavă Domnului că nu avem politicieni cu

umbrele în această ț ară”[4]

.

Stalin a fost ș i el supărat din cauza rezultatelor conferinț ei de la München. Sovietele, care aveau un tratat de

ajutor militar reciproc cu Cehoslovacia, s-au simț it trădate de Franț a, care avea, de asemenea, un tratat de

asistenț ă militară încheiat cu Cehoslovacia. Britanicii ș i francezii, totuș i, au folosit Sovietele mai mult ca

ameninț are împotriva Germaniei. Stalin a ajuns la concluzia că vestul a complotat cu Hitler să cedeze o ț ară

central europeană naziș tilor, pentru a induce temerea că, în viitor, se va întâmpla acelaș i lucru cu Uniunea

Sovietică, prin permisiunea ca USSR să fie împărț ită între puterile vestice ș i Axa fascistă. Această convingere

a dus la reorientarea politicii externe a Uniunii Sovietice către Germania, care în cele din urmă a avut drept

consecinț ă semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov în 1939.[5]

Cehoslovacii au fost foarte dezamăgiț i de Acordul de la München. Regiunea Sudetă ocupată de Germania,

Ceho-Slovacia (aș a cum a fost redenumit statul) a pierdut frontiera uș or de apărat cu Germania ș i

fortificaț iile acesteia. Fără acestea, independenț a a devenit mai mult nominală decât reală. De fapt, Edvard

Beneš, preș edintele Cehoslovaciei, a cerut armatei să imprime ordinele de marș ș i presei să aș tepte o

declaraț ie de război. Cehoslovacia a pierdut 70% din rezervele de fier ș i oț el, 70% din puterea electrică, 3,5

milioane de locuitori ș i faimoasele uzine Škoda în favoarea Germaniei ca rezultat al aplicării acordului. .[6]

Sudeț ii au sărbătorit ceea ce ei au văzut ca fiind eliberarea. Războiul părea că fusese evitat.

În Germania, decizia a făcut ca o potenț ială revoltă a ofiț erilor superiori împotriva lui Hitler să treacă pe locul

doi. Hotărârea lui Hitler de a continua realizarea planului său de a invada Cehoslovacia în 1938 a provocat o

criză majoră în structura de comandă a armatei germane. Ș eful Statului Major, generalul Ludwig Beck, a

protestat într-o serie lungă de note împotriva începerii unui război pe care Germania îl va pierde ș i i-a cerut lui

Hitler să amâne războiul plănuit. Hitler a caracterizat argumetele lui Beck împotriva războiului ca „kindische

Kräfteberechnugen” („calcule copilăreș ti”). Pe 4 august 1938 a avut loc o întâlnire militară secretă. Beck a citit

un raport lung în faț a ofiț erilor adunaț i. toț i au fost de acord că trebuie făcut ceva pentru a împiedica

producerea unui dezastru. Beck a sperat că vor demisiona cu toț ii, dar nimeni nu ș i-a dat demisia, cu

excepț ia lui Beck. Totuș i, înlocuitorul său, generalul Franz Halder, era un simpatizant al lui Beck ș i,

împreună, au conspirat cu câț iva generali din vârful ierarhiei, amiralul Wilhelm Canaris (ș eful serviciului de

informaț ii german) ș i Graf von Helldorf (ș eful poliț iei din Berlin) să îl aresteze pe Hitler în momentul în care

acesta va fi dat ordinul de invazie.

Totuș i, planul nu ar fi putut fi realizat decât dacă Marea Britanie ș i Franț a ar fi anunț at că vor lupta pentru a

păstra Cehoslovacia. Aceasta ar fi ajutat la formarea convingerii populaț iei germane că Germania trebuia să

înfrunte o apărare. Au fost trimiș i agenț i în Marea Britanie să îi spună lui Chamberlain despre atacul

programat asupra Cehoslovaciei ș i despre intenț iile de a-l îndepărta pe Hitler de la putere dacă aceasta se

întâmplă. Britanicii nu au luat mesajul în serios. În septembrie, Chamberalin ș i Daladier au decis să nu

ameninț e cu un război pentru Cehoslovacia ș i astfel planul de îndepărtare a lui Hitler nu putea fi

justificat.[7]

Aș adar, Acordul de la München l-a ajutat pe Hitler ș ă-ș i păstreze puterea.

Opinii despre acord

Deș i iniț ial reacț ia britanică a fost pozitivă, în parlament, mulț i au calificat evenimentul ca „un gest de om de

stat”, iar, pe măsură ce populaț ia se aș tepta la un război, reacț ia a devenit ostilă. În ciuda patronajului

familiei regale - Chamberlain a fost felicitat ca erou de familia regală ș i a fost invitat în balconul de la Palatul

Buckingham înainte să prezinte acordul Parlamentului - opoziț ia a fost prezentă din start; Clement Attleeș i

Partidul Laburist, aliat cu facț iunea reacț ionară din Partidul Conservator, s-au opus acordului.

În anii care au urmat, Chamberlain a fost criticat pentru rolul jucat în încheierea Acordului de la München -

poate cea mai cunoscută critică e aceea din cartea apărută în anul 1949, Guilty Men. O rară luare de poziț ie

în favoarea acordului a venit în timpul războiului, în anul 1944, din partea lui Viscount Maugham, care era la

acel moment Lord Cancelar. Maugham a văzut decizia de a înființ a statul Cehoslovac prin includerea unor

populaț ii numeroase de origine germană ș i maghiară ca fiind un „experiment periculos” în lumina disputelor

anterioare ș i a descris Acordul de la München ca fiind în mare măsură o nevoie a Franț ei care trebuia să se

elibereze de obligaț iile asumate prin tratate din cauza faptului că era nepregătită pentru război.[8]

Daladier a crezut că a înț eles scopurile lui Hitler ș i că acestea erau ameninț ătoare. El le-a spus britanicilor în

cadrul unei întâlniri care a avut loc la sfârș itul lunii aprilie 1938 că scopul real al lui Hitler este să-ș i asigure

până la urmă „o dominaț ie asupra continentului în comparaț ie cu cu care ambiț iile lui Napoleon erau debile”.

A continuat spunând că „astăzi este rândul Cehoslovaciei. Mâine va fi rândul Poloniei ș i României. Când

Germania va obț ine petrolul ș i grâul de care are nevoie, se va întoarce împotriva vestului. Cu siguranț ă

trebuie să intensificăm eforturile pentru a evita războiul. Dar acest ț el nu va fi atins dacă Marea Britanie ș i

Franț a nu vor rămâne unite, intervenind la Praga pentru noi concesii, dar declarând în acelaș i timp că vor

garanta independenț a Cehoslovaciei. Dacă, din contră, puterile vestice vor capitula din nou, nu vor face decât

să precipite războiul pe care vor să-l evite.”[9]

Probabil descurajat de argumentele civililor ș i militarilor din

guvernul francez referitoare la armata nepregătită ș i la situaț ia financiară precară, ca ș i la trauma suferită de

Franț a în Primul Război Mondial, la care el a fost martor, Daladier nu a mai insistat pe lângă Chamberalin. La

întoarcerea în Franț a, Daladier, care credea că va fi întâmpinat cu ostilitate, a fost aclamat. I-a spus atunci

asistentului său „Ah, les cons!” (Ah, nebuni!)[10]

În 1960, William Shirer, în lucrarea devenită clasică, “Ascensiunea ș i căderea celui de-al Treilea Reich”, a

considerat că, deș i Hitler nu a blufat cu privire la intenț ia sa de a invada Cehoslovacia, aceasta ar fi fost în

stare să opună o rezistenț ă semnificativă. El a opinat că Marea Britanie ș i Franț a aveau suficiente resurse în

ceea ce priveș te apărarea antiaeriană pentru a evita bombardamente grave asupra Londrei ș i asupra

Parisului ș i ar fi putut să ducă un război rapid ș i victorios împotriva Germaniei.[11]

William Shirer îl citează pe

Churchil când spune că Acordul de la München a însemnat că “Marea Britanie ș i Franț a erau într-o poziț ie

mult mai rea în comparaț ie cu Germania lui Hitler.”[11]

Consecinț ele Acordului de la München

Pe 5 octombrie, Beneš ș i-a dat demisia din funcț ia de preș edinte al Cehoslovaciei, înț elegând că

destrămarea Cehoslovaciei a fost un „fapt împlinit”. După izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial, a

format un guvern cehoslovac în exil la Londra.

Primul arbitraj de la Viena

La începutul lunii noiembrie 1938, ca urmare a Primului arbitraj de la Viena, rezultat din aplicarea Acordului de

la München, Cehoslovacia (ș i mai târziu Slovacia), după ce nu a reuș it să negocieze o soluț ie de compromis

cu Ungaria ș i cu Polonia, a fost forț ată de Germania ș i de Italia să cedeze sudul Slovaciei (o treime din

teritoriul slovac) Ungariei, în timp ce Polonia a câș tigat alte părț i mici din teritoriu curând după aceea.

Ca urmare a Primului arbitraj de la Viena, Boemia, Moravia ș i Silezia au pierdut aproximativ 38% din totalul

teritoriilor lor în favoarea Germaniei, cu 3,2 milioane de locuitori de origine germană ș i 750.000 de locuitori

cehi. Ungaria a primit 11.882 km² în sudul Slovaciei ș i în sudul Ruteniei; conform recensământului din anul

1941, aproximativ 86,5% din locuitorii acestor teritorii erau de origine maghiară. Între timp, Polonia a anexat

oraș ul Český Těšín cu regiunea Zaolzie din jurul acestuia (aproximativ 906 km², 250.000 de locuitori, 36% din

populaț ie fiind de origine poloneză)[12]

) ș i două zone minore de graniț ă din Slovacia, mai precis în

regiunile Spiš ș i Orava(226 km², 4280 de locuitori, numai 0,3% polonezi).

Curând după încheierea Acordului de la München, 115.000 locuitori cehi ș i 30.000 de germani s-au refugiat în

teritoriul care mai rămăsese din Cehoslovacia. Conform Institutului de Asistenț ă pentru Refugiaț i, numărul

total de refugiaț i era de 150.000 de persoane la data de 1 martie 1939.[13]

Pe 4 decembrie 1938, au avut loc alegeri în Sudetenland, iar 97,32% din populaț ia adultă a votat cu NSDAP.

Aproape o jumătate de milion de germani din Regiunea Sudetă s-au înrolat în Partidul Nazist ceea ce însemna

17,34% din populaț ia germană din Sudetenland (media deț inută de NSDAP în Germania Nazistă era de

7,85%). Aceasta a însemnat că Sudetenland era „cea mai pro-nazistă” regiune din Al Treilea Reich.[14]

Întrucât

vorbeau limba cehă, mulț i germani din Regiunea Sudetă au fost angajaț i în administraț ia Protectoratului

Boemiei ș i Moraviei, precum ș i în organizaț ii naziste (Gestapo). Cel mai cunoscut a fost Karl Hermann Frank:

general SS ș i de poliț ie ș i secretar de stat în Protectorat.

Ocuparea a ceea ce mai rămas din Cehoslovacia

Germania a declarat că încorporarea Austriei de către Reich a dus la crearea unei frontiere comune cu

Cehoslovacia, iar această situaț ie crea un pericol mare pentru securitatea germană prin posibilitatea ca

Germania să fie încercuită de puterile vestice.[15]

În 1937, Wehrmacht-ul a formulat un plan numit Operaț iunea

Verde (Fall Grün) pentru invadarea Cehoslovaciei.[16]

care a fost însă aplicat ca Operaț iunea Sud-Est pe 15

martie 1939.

Pe 14 martie, Slovacia s-a desprins de Cehoslovacia ș i a devenit un stat separat, pro-nazist. În ziua

următoare, Rutenia Carpatică ș i-a proclamat independenț a, dar după trei zile a fost complet ocupată de

Ungaria. Preș edintele cehoslovac, Emil Hácha s-a dus la Berlin ș i a fost obligat să semneze actul de

acceptare pentru ocuparea părț ii rămase din Boemia ș i Moravia. Predicț iile lui Churchil s-au împlinit când

germanii au intrat în Praga ș i au ocupat restul ț ării, care a fost transformată în Protectoratul Boemiei ș i

Moraviei.

Între timp, în Marea Britanie a crescut îngrijorarea că Polonia (acum substanț ial înconjurată de posesiuni

germane) va deveni următoarea ț intă pentru expansiunea nazistă, ceea ce s-a ș i întâmplat, aparent prin

disputa asupra Coridorului Polonez ș i asupra Oraș ului Liber Danzig. Aceasta a dus la semnarea unei alianț e

militare anglo-poloneze ș i la refuzul guvernului polonez de a negocia propunerile germanilor cu privire la

Coridorul polonez ș i la statutul oraș ului Danzig.

Prim-ministrul Chamberlain s-a simț it trădat de ocuparea Cehoslovaciei de către naziș ti ș i a înț eles că

politica sa de satisfacere a pretenț iilor lui Hitler a eș uat, astfel că a început să se opună naziș tilor. Printre

altele, el a mobilizat armata Imperiului Britanic pe picior de război. Franț a a făcut acelaș i lucru cu propria

armată. Italia s-a văzut ameninț ată de flotele britanice ș i franceze ș i a început propria invazie a Albaniei în

aprilie 1939. Deș i nicio acț iune imediată nu a urmat, Al Doilea Război Mondial a început oficial o dată

cu invadarea Poloniei pe 1 septembrie.

Potenț ialul industrial ș i echipamentele militare, deloc neglijabile, ale fostei Cehoslovacii au fost absorbite de

Al Treilea Reich

cei care i-au facut lui Hitler aceste concesii, au fost niste naivi in ale politicului sa creada ca aceasta oferta teritoriala

va fi ultima si cea care va asigura pacea in Europa. Mai mult as inclina sa cred ca au facut-o din lipsa unui simt al

realitatii. Indirect a fost si o lovitura data Romaniei, membra a Micii Intelegeri, care la acea data a incetat sa mai

existe.