Abordări teoretice privind competitivitatea

Restructurările care au loc în prezent la nivelul economiei mondiale, internaţionalizarea,

regionalizarea şi mondializarea pieţelor, adâncirea integrării economice influenţează considerabil

poziţiile economiilor naţionale, ale unor întreprinderi concrete, avantajele şi dezavantajele lor în

raport cu celelalte.

În acelaşi timp, cresc în mod considerabil interesul şi eforturile întreprinderilor moderne

de a obţine efecte benefice atât pe piaţa internă, cât şi pe cele internaţionale. Tocmai capacitatea

concurenţială sau competitivitatea este acel reper pe care se bazează puterea şi forţa economică a

agentului economic în condiţiile unei economii de piaţă, ceea ce, de altfel, determină până şi

existenţa lui. Prin urmare, dezvoltarea competitivităţii, dobândirea şi menţinera avantajului

competitiv, precum şi folosirea eficientă a factorilor care îl influenţează, devine scopul principal

spre care tind toţi agenţii economici.

În literatura economică, nu există până în prezent, o opinie unică referitoare la conţinutul

noţiunii de competitivitate, fiind întâlnite mai multe aspecte de definire ale acesteia. Astfel, în

dependenţă de nivelul de analiză la care se referă problema în cauză - macroeconomic,

microeconomic, de ramură, la nivel de agent economic sau de produs concret - putem întâlni

noţiunea de competitivitate la nivelul ţării (naţiunii), competitivitatea ramurii, competitivitatea la

nivelul întreprinderii, competitivitatea produsului (serviciului). Respectiv, se aplică un şir de

factori şi indicatori care permit aprecierea potenţialului competitiv la fiecare nivel.

Etimologic, am putea defini competitivitatea drept „o tentativă de a reuşi în domeniul

economic, cel puţin la fel de bine ca şi concurenţii”.1

Referitor la conceptul de competitivitate, reputatul specialist în marketing Michael Porter

opina că „a căuta şi explica competitivitatea la nivel naţional este incorect. Ceea ce ar trebui să

percepem este că prin ea se înţeleg: determinanţii productivităţii şi rata creşterii productivităţii.

Pentru a găsi soluţii, trebuie să ne focalizăm nu asupra ansamblului economiei, însă mai curând

asupra industriilor specifice sau a unor segmente specifice”.2 Michael Porter lansează astfel ideea

că pe piaţa mondială concurează firmele şi nu ţările din diferite ramuri care creează

competitivitatea ţării.

După A. Blanovschi, V. Căun, R. Garaz, S. Postolache, „Competitivitatea reprezintă

capacitatea agenţilor economici de a câştiga, în condiţii de concurenţă, competiţia pe piaţa

internă sau externă. Ea este legată de obţinerea de bunuri economice sau de desfăşurarea unor

operaţiuni comerciale ori financiare de o înaltă calitate şi la costuri reduse, comparativ cu

concurenţii, ceea ce asigură pătrunderea, menţinerea şi consolidarea poziţiei pe o anumită piaţă,

1 Negriponti – Delivanis Maria, Mondializarea conspiratoare, Bucureşti, ed. Eficient, 1997, pag. 349.2 Michael Porter, L’Avantage concurrentiel des nations, Paris, ed. Inter Edition, 1993, pag. 495.

în raport cu alte bunuri economice. În condiţiile unei puternice concurenţe pe piaţa mondială,

asigurarea competitivităţii constituie un obiectiv strategic primordial al agenţilor economici

producători”.3

Tabelul 1: „Factorii de competitivitate la nivelul firmei”.4

Baza de

comparaţie Indicatori

Competitivitate

financiară

• Mărimea profitului

• Capacitatea de autofinanţare, suma şi scadenţa împrumuturilor

• Potenţialul de randament financiar: rentabilitatea capitalurilor proprii

• Potenţialul de solvabilitate: aptitudinea de a face faţă la rambursări

Competitivitate

comercială

• Partea de piaţă, evoluţia cifrei de afaceri, pragul de rentabilitate, poziţia în ciclul de

viaţă pentru fiecare produs

• Notorietatea comercială: imaginea de marcă, fidelitatea clienţilor, coerenţa gamei

de produse, nivelul bugetului publicitar

Competitivitate

umană

• Îndemânarea mâinii de lucru, nivelul de calificare, rata absenteismului, rata

încadrării

Competitivitate

tehnică

• Natura echipamentului: vechime, performanţă

• Avans tehnic, importanţa cercetării-dezvoltării, nivelul de automatizare

• Aprovizionarea, relaţiile cu furnizorii, rotaţia stocurilor

Competitivitate

managerială

• Profilul conducătorilor: vârsta, experienţa, studiile, formarea

• Capacitatea de conducere: aptitudinea comandamentului, a delegării, a negocierii,

a spiritului de sinteză

• Valoarea colaboratorilor, gradul de coeziune al echipei

Competitivitate

organizaţională

• Formarea structurii organizatorice, numărul nivelurilor ierarhice

• Natura delegării deciziilor, gradul de descentralizare, circulaţia informaţiilor

• Gradul de integrare a indivizilor şi serviciilor la obiectivele firmei, modalitatea

finalizării obiectivelor, modul de realizare a controlului, starea climatului social

În opinia profesorului Carbaugh de la Universitatea din Washington, o firmă este

competitivă dacă poate să producă bunuri sau servicii de calitate superioară şi/sau la un preţ mai

scăzut decât rivalii săi interni sau externi.5 Referitor la definiţia dată de Carbaugh, prestarea de

bunuri şi servicii de calitate înaltă este o problemă actuală pentru toate întreprinderile, mai ales

pentru acelea care doresc să pătrundă pe pieţele din exterior. Deci, nivelul la care se generează

competitivitatea este cel microeconomic. Însă nivelul la care se susţine şi se consolidează

competitivitatea este cel macroeconomic.

3 Căun V., Blanovschi A., Garaz R., Postolache S., Dicţionar de economie, Chişinău, 1999, pag. 45.4 cf. http://www.scritube.com/management/Competitivitatea-firmei-proble35222074.php (ultima accesare la 29.04.2012)5 Carbaugh, R., International Economics / South-Western, College Publishing Co., 1995, pag. 3.

Analiza competitivităţii ţării se referă, în esenţă, la analiza conceptelor de competitivitate

a ramurilor care o formează atît pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

Competitivitatea ramurii pe piaţa internă poate fi determinată de obţinerea unor avantaje

concurenţiale şi de performanţele firmelor din această ramură faţă de firmele din celelalte ramuri

ale economiei naţionale.

Competitivitatea ramurii pe piaţa externă, la rândul ei, poate fi apreciată prin prezenţa

unui export masiv şi permanent, inclusiv de capital, într-un număr considerabil de ţări.

Din cele indicate mai sus, este evidentă legătura de reciprocitate dintre competitivitatea

ramurii şi cea a ţării. Dar nucleul principal care le determină pe ambele este totuşi capacitatea

concurenţială a firmelor, întreprinderilor şi organizaţiilor ce formează ramura economică şi în

final - economia ţării. Aceasta ne permite prezentarea tipologiei nivelurilor de competitivitate

sub forma unei piramide, la baza căreia se află competitivitatea produsului, la nivelul secundar

urmând competitivitatea întreprinderii, la nivelul terţiar situându-se competitivitatea ramurii, iar

în vârf - competitivitatea ţării.6

În concluzie, competitivitatea nu înseamnă a fi bun pe o anumită piaţă, ci de a fi mai bun

decât concurenţii, relativitatea termenului de competitivitate fiind una certă.

6 Studiu privind teoriile competitivităţii. Conţinutul şi evaluarea competitivităţii http://www.tocilar.ro/lucrare_de_diploma~categorie-sociologie~nume-studiu_privind_teoriile_competitivitatii_continutul_si_evaluarea_competitivitatii.html (ultima accesare la 21.04.2012)