________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

341

DDEEZZVVOOLLTTAARREEAA EEMMOOŢŢ IIOONNAALLĂĂ

La citirea lucrării de română, ai simţit că leşini de frică, un gol în stomac, te-ai îngălbenit şi sângele ţi-a pierit din obraji; abia te-ai putut controla. Acestea sunt emoţii. Ceva asemănător ai mai simţit în ziua în care ai câştigat cupa campionatului de fotbal. Pentru că eşti căpitanul echipei, tu ai fost cel căruia i-a fost înmânată cupa. Ai fost aşa de mândru, că ţi-au dat lacrimile. În acel moment, ai simţit că toată lumea e a ta. Cu situaţii asemănătoare te vei întâlni mereu în viaţă; acesta e farmecul ei. De aceea, e bine să te cunoşti, să ştii cum se nasc emoţiile şi cum reacţionezi la ele.

CE SUNT EMOŢIILE ŞI SENTIMENTELE

Emoţiile sunt stări afective de scurtă durată, plăcute sau neplăcute, pe care, în mare măsură, le putem controla, în mod conştient. Ele sunt îndreptate către persoane, obiecte sau activităţi (ţi-e frică de o anumită situaţie, te înfurie o întâmplare, simţi simpatie pentru o anumită persoană şi eşti bucuros să o întâlneşti etc.…). Emoţiile sunt diferite faţă de gândire şi voinţă. Răspunsul emoţional la o anumită situaţie poate fi învăţat (învăţare afectivă ).

Sentimentele sunt trăiri afective intense, de durată mai lungă decât emoţiile şi relativ stabile, de ex.: dragostea, gelozia, recunoştinţa, invidia, admiraţia. Sentimentele se nasc din emoţii, prin repetare, stabilizare în timp şi generalizare.

Datorită stabilităţii lor, putem anticipa conduita afectivă a unei persoane: Adina este geloasă, îndrăgostită etc. Sentimentele sunt produse de ceea ce simţi, sau le poţi modela, prin gândire, motivaţie şi voinţă. Eşti întotdeauna conştient de sentimentele tale (iubire, supărare). Ai sentimente intelectuale (curiozitate, mirare, îndoială), estetice (admiraţie, trăită în faţa frumosului, extaz), sau morale (datorie, patriotism).

Emoţiile şi sentimentele, deşi se „întâmplă” în interiorul nostru, la nivelul psihicului, pot fi „văzute”, „citite”, „sesizate”, pentru că sunt exteriorizate, prin expresii emoţionale:

- mimică: modificări ale feţei: poziţia sprâncenelor, mişcările buzelor;

- pantomimică: ţinută, mers, râs, plâns, gesturi;

- modificări ale ritmului respiraţiei, bătăilor inimii, paloare, înroşire, tremurături, transpiraţie, gol în stomac.

Emoţiile ne pot controla şi pot influenţa modul în care ne trăim viaţa (Unii beau “să uite”, sau consumă droguri, pentru a fi admiraţi de gaşcă sau de prieteni).

Nu poţi controla în întregime ceea ce simţi, dar poţi controla modul în care reacţionezi la emoţii.

Emoţiile şi sentimentele, ca frica, dragostea şi supărarea, diferă de la o persoană la alta, deci sunt personalizate.

Sunt emotivă

Ca adolescent, eşti de multe ori copleşit de

emoţie. Într-o singură zi, poţi trece uşor de la o stare de fericire, la una de tristeţe. Aceste fluctuaţii emoţionale sunt provocate de hormoni, de sistemul nervos în dezvoltare, sau

Adolescenţii_____________________________________________________________________

342

de oboseală, alimentaţie, relaţiile cu cei din jur ş.a..

Localizare Se spune că emoţiile vin de la inimă; în

realitate, ele sunt localizate şi prelucrate în porţiunea de jos a creierului (sistemul limbic ).

La adolescent, porţiunea superioară a creierului (lobii frontali), unde se dezvoltă raţiunea, se maturizează abia pe la 20 de ani. Este unul din motivele pentru care acţionezi puternic emoţional la această vârstă.

Importanţa emoţiilor Emoţiile şi sentimentele sunt importante

pentru sănătate, fericire şi relaţiile cu alţii. Dacă reuşeşti să-ţi înţelegi propriile emoţii, vei fi capabil să înţelegi şi ce simt alţii. Şi asta îţi va fi de mare folos în viaţă.

Emoţiile influenţează tot ce faci, cum gândeşti şi cum te simţi. Succesul şi fericirea în viaţă depind, nu numai de coeficientul tău de inteligenţă, dar şi de abilitatea de a cunoaşte, a înţelege şi a exprima emoţiile şi sentimentele, precum şi de stabilitatea ta emoţională, adică de inteligenţa ta emoţională.

Emoţiile încep să se formeze încă din copilărie, când înveţi să te adaptezi la cele din jur.

Din păcate, educaţia emoţională a copiilor şi adolescenţilor este de multe ori lăsată la voia întâmplării. Şcoala, bazată pe raţiune, pune puţin accent pe stările emoţionale, atât timp cât ordinea şi disciplina nu sunt afectate. Inteligenţa, preţuită de instituţiile şcolare, nu prea are de-a face cu viaţa emoţională. Unii profesori ignoră total emoţiile elevilor.

Sănătatea emoţională Eşti sănătos emoţional când:

- îţi controlezi gândurile, emoţiile şi comportamentul;

- ai o părere bună despre tine; - nu te laşi învins de greutăţi şi încerci să le

rezolvi; - te împrieteneşti uşor.

Nu este deloc simplu să fii adolescent. Deşi eşti încă dependent de părinţi, te străduieşti şi îţi doreşti din tot sufletul să fii independent. Este perioada în care experimentezi tot: diferite forme de valori, idei, tunsori, îmbrăcăminte. Din păcate şi ţigări, alcool sau droguri. Încerci să afli cine eşti.

Ceea ce simţi în această perioadă este în mare parte o reacţie la modul în care te tratează cei din jur, în special părinţii. Dacă aceştia îţi arată că te iubesc, îţi dovedesc că eşti important pentru ei, îţi arată ce aşteaptă de la tine, ce îţi tolerează şi ce nu, şi comunică bine cu tine, atunci ai mai mare încredere în tine. Eşti mai încrezător, dacă părinţii sunt mândri de felul în care te comporţi, sau te laudă când faci ceva demn de apreciat. Devii confuz şi nesigur, dacă aceştia îţi observă numai defectele şi doar te critică tot timpul.

Le-ai putea citi şi lor cele scrise mai sus, în cazul în care nu le ştiu. În felul acesta i-ai putea ajuta să te ajute.

Gama emoţională Există o gamă largă de emoţii, pe care e bine să le cunoşti şi să le poţi exprima. Dacă vei putea “citi” şi interpreta emoţiile celor din jur, îi vei putea înţelege mai bine. Asta îţi va folosi foarte mult în viaţa socială.

PANORAMA EMOŢIILOR Sentimentul de fericire se manifestă de

obicei prin zâmbet şi luminozitate; tristeţea - prin plâns, încruntare şi senzaţie de apăsare; frica - prin tensiune, impulsul de a te ascunde şi încordare; furia te face să simţi că explodezi şi să ataci.

Chipul tău reflectă de multe ori ceea ce simţi şi ce emoţii ai. Pentru a înţelege cum ţi se oglindeşte pe faţă ceea ce simţi, priveşte-te în oglindă şi mimează aceste stări.

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

343

Adolescenţii_____________________________________________________________________

344

Panorama emoţiilor

Ai reuşit să le mimezi? În ce proporţie? Crezi că, dacă cineva te-ar privi, i-ar fi uşor să recunoască ce stare afectivă ai mimat? Vrei să încerci?

Recunoaşte-ţi emoţiile Emoţiile tale îţi aparţin; ele sunt

“proprietatea” ta. Trebuie să-ţi recunoşti emoţiile şi e bine să ţi le exprimi. Dacă le ascunzi, eşti mai vulnerabil la îmbolnăviri.

Începi să-ţi recunoşti emoţiile încă din copilărie, din ceea ce vezi la alţii. Cu toate acestea, nimeni nu-ţi arată explicit, nici acasă, nici la şcoală, cum să ţi le cunoşti şi să ţi le exprimi direct. Începe prin a spune ceea ce simţi, nu ceea ce crezi că simţi: sunt trist, sunt liniştit, sunt jignit sau speriat. Denumirea emoţiilor este un adevărat alfabet, pe care îl înveţi acum, din cărţi ca aceasta. Astfel, vei şti că trebuie să-ţi controlezi emoţiile şi cum poţi s-o faci.

De multe ori, nu îţi dai seama de emoţiile prin care treci şi nu ştii ce să faci când simţi ceva. Alteori, nu vrei să arăţi şi să defineşti ceea ce simţi, pentru a nu fi vulnerabil în faţa celorlalţi.

Emoţiile mai complexe, şi sentimentele, ca ruşinea sau vinovăţia, sunt mai greu de înţeles. Cel mai bine e să încerci să-ţi explici şi să înţelegi cauza care le-a declanşat. Este firesc să vorbeşti despre ceea ce simţi. Reacţiile sunt reale şi normale. Te poţi simţi eliberat de unele emoţii chinuitoare, fie numai discutând despre ceea ce simţi. Asta te ajută să înţelegi ce se întâmplă, să afli cauza care a declanşat emoţia şi de ce eşti trist sau supărat. La fel de normal este să-ţi arăţi emoţiile. Dacă-ţi ignori emoţiile,

n-ai să ştii niciodată ce le-a provocat şi poţi reacţiona nepotrivit. E bine dacă părinţii tăi îţi spun cum se simt, când sunt fericiţi, veseli, mâhniţi, ruşinaţi sau înfricoşaţi. Iniţial, de la ei înveţi cum să reacţionezi la emoţii. Familia este locul ideal unde ar trebui să poţi să dai frâu liber acestora.

Poţi să-ţi analizezi de unul singur principalele emoţii: tristeţea, furia, frica şi bucuria. Când le simţi, te poţi întreba ce anume ţi le provoacă şi, eventual, ce poţi face, pentru a le ameliora. Îţi dezvolţi, astfel, puterea de a te analiza şi de a-ţi controla emoţiile. Cu timpul, vei învăţa, după tonul şi expresia feţei, să recunoşti emoţiile celorlalţi. Aproape că nu vei mai avea nevoie de cuvinte să le descrii. Asta te va ajuta să devii sensibil la ceea ce simt ceilalţi; şi îţi va servi să priveşti situaţia şi din punctul lor de vedere. Asta înseamnă să fii empatic, ceea ce te situează pe o etapă superioară a inteligenţei emoţionale. Mai mult, te ajută să te cunoşti şi să te descoperi pe tine însuţi.

Cum răspunzi la emoţii Pe cât de important e să-ţi controlezi

emoţiile când e nevoie, pe atât de important este să le exprimi liber şi spontan, atunci când te simţi în siguranţă. Cu cât îţi cunoşti şi îţi controlezi mai bine emoţiile şi sentimentele şi - prin asta - existenţa, cu atât vei avea o viaţă mai echilibrată emoţional şi mai bună calitativ. Unii tineri nu ştiu cum să răspundă emoţiilor proprii, iar alţii nu vor să şi le recunoască. Pentru a-şi ascunde emoţiile, cei mai mulţi devin sobri, cinici, tocilari sau insensibili.

Sugestii pentru momentele în care ai o emoţie negativă puternică:

• opreşte-te, calmează-te şi gândeşte-te, înainte de a acţiona: eşti în zona de pericol;

• evaluează situaţia şi vezi cum te simţi: sporeşte-ţi atenţia;

• caută soluţii; • gândeşte-te la consecinţe; • demarează şi încearcă soluţia cea mai

bună.

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

345

Ponturi pentru a-ţi “educa” părinţii în aria emoţională:

• convinge-i să-şi exprime emoţiile, în loc să dea ordine;

• spune-le cum ai vrea să te ajute să te simţi mai bine;

• încearcă să nu ajungi la ceartă, spune-le doar cum te simţi;

• dacă nu reuşeşti, deşi ai încercat de multe ori să comunici bine cu părinţii tăi, caută pe altcineva, rudă sau adult, în care te încrezi şi căruia îi pasă de tine;

• fă uneori ceea ce-ţi place doar ţie, ţinând seama de nevoile tale de viitor. (Ex: ascultă muzica preferată, decorează-ţi camera pe gustul tău).

Comunicarea incorectă a emoţiilor Uneori, nu ne exprimăm deschis emoţiile,

de teamă să nu-i ofensăm pe ceilalţi, sau să nu părem nefericiţi. Asta se întâmplă mai ales în condiţiile în care aparenţele contează mai mult (mai ales în condiţiile în care, în societate, trebuie să ne apărăm imaginea).

Alteori, pur şi simplu, minţim. Se întâmplă, când ascundem ceea ce simţim sau spunem doar ceea ce credem că vrea să audă interlocutorul, sau ce-i place să audă. În cazul acesta, nu ne exprimăm corect emoţiile.

Moduri incorecte de a-ţi exprima emoţiile: - intonaţia vocii şi expresia feţei contrazic

ceea ce spui; - exagerarea emoţiilor, pentru a atrage

atenţia: dramatizare sau teatralizare („Mor de ruşine”, „Am înlemnit”, „Înnebunesc dacă mai faci asta”, „Mă omori cu zile”);

- minimalizarea a ceea ce simţi („Fac bine”, „Totul e în regulă”, când de fapt eşti trist). Asemenea persoane sunt fie prea timide, fie prea mândre să-şi împartă emoţiile; deşi au nevoie de alţii, nu le permit să se apropie de ei;

- folosirea repetată a unor cuvinte încărcate emoţional („mă topesc, mor de poftă, să nu-l văd în ochi, îmi vine să vărs” etc.);

- înjurături ...

Comunicarea nonverbală a emoţiilor În bună parte, chiar fără ajutorul

cuvintelor, corpul exprimă ceea ce simţim. Ochii au puterea să atragă, să înspăimânte sau să judece. Prin ochi, poţi arăta surpriză, interes, bucurie, aprobare, dezaprobare, dezgust, neîncredere sau plictiseală. Shakespeare spunea că ochii sunt fereastra sufletului. Cei care nu te privesc în ochi sunt consideraţi temători, timizi, nesiguri, necinstiţi sau nedemni de încredere. Persoanele educate emoţional ştiu să citească bine semnele nonverbale şi le descriu prin expresii ca: „i se citea pe faţă”, „îi tremurau buzele”, „avea un tic nervos”, „îşi muşca unghiile”, „se scărpina în cap”, „a lăsat capul în jos”, „are o privire rece, tăioasă”, ”parcă îşi înghiţise limba” ş.a.

„Îţi va trece!”

Cel mai simplu e când ne exprimăm clar, uşor şi precis. Când comunicarea verbală şi nonverbală concordă, arătăm că suntem sinceri şi integri în faţa oricărui interlocutor.

INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ Inteligenţa este capacitatea de gândire

care ne permite să căpătăm cunoştinţe, să învăţăm şi să rezolvăm probleme. Inteligenţa emoţională este capacitatea de a recunoaşte, a exprima, a stăpâni emoţiile şi a genera sentimente, atunci când ele facilitează gândirea.

Inteligenţa emoţională te poate ajuta: - să-i înţelegi pe alţii; - să ai succes în prietenie şi căsnicie; - în dezvoltarea carierei;

Adolescenţii_____________________________________________________________________

346

- să ştii să munceşti în echipă; - să fii un bun manager.

Dezvoltarea inteligenţei emoţionale Trebuie să:

• înţelegi, să simţi, să-ţi exprimi stările emoţionale, fără a le exagera sau minimaliza, să le identifici, să le recunoşti şi să le denumeşti (sunt fericit, extaziat, invidios, frustrat, gelos, optimist, pesimist, furios ).

• înveţi să-ţi recunoşti conţinutul emoţional al vocii, expresia feţei şi limbajul corpului şi să distingi reacţiile şi situaţiile care produc stări emotive. Ai nevoie de un vocabular emoţional, pentru a-ţi exprima emoţiile.

• îţi identifici schimbările emoţionale subtile: cu cât le observi mai din timp, cu atât poţi să le schimbi mai repede.

• îţi analizezi sentimentele (dacă e posibil, într-un jurnal intim).

• înveţi care-ţi sunt nevoile sentimentale. • îţi pui de acord sentimentele cu logica. • acorzi mai mult timp activităţilor care te

fac să te simţi bine timp îndelungat, nu doar pentru moment.

• schimbi ceea ce nu-ţi face plăcere mai mult timp, sau în mod repetat.

• nu ignori cauza sentimentelor negative. • te preocupe cum se simt alţii şi să încerci

să-i înţelegi. • împărtăşeşti cu tact, celor apropiaţi, ceea ce

simţi. • discuţi cu prietenii, despre ce simţiţi. • îi întrebi pe alţii cum te văd pe tine şi ce

cred despre manifestările tale emoţionale: poţi afla aspecte pe care nici nu le bănuieşti; dacă alţii îţi spun ceva negativ despre tine, să le mulţumeşti că au fost sinceri.

• îţi propui a-ţi ameliora starea emoţională. Discută cu cineva în care ai încredere şi cere-i părerea.

• îi întrebi şi pe ceilalţi cum s-ar simţi, când plănuiţi să faceţi ceva împreună.

• înţelegi trăirile altora (empatie), atât acasă, cât şi la şcoală.

• stabileşti legături emoţionale. Ca adolescent, ai nevoie de legături intime,

optimiste, tonice, care să te protejeze de propriile emoţii turbulente; ai nevoie de adulţi, care să-ţi servească drept model, pentru a-ţi îmbogăţi viaţa emoţională; băieţii au nevoie să preia, mai ales de la tatăl lor, un bagaj emoţional, iar fetele - de la mama lor.

• îţi poţi controla stresul şi exprima emoţiile negative prin cuvinte, nu în mod agresiv; când eşti supărat sau furios spune-o, dar nu deveni cinic; sarcasmul prelungit îi enervează şi îi îndepărtează pe cei din jur.

• te convingi că emoţiile fac parte din viaţa ta acum şi mai târziu, ca adult.

Cizelarea inteligenţei emoţionale este o parte importantă a dezvoltării tale. Mulţi tineri nu sunt conştienţi de emoţiile lor; habar n-au “pe ce lume trăiesc”. Aceştia nu sunt capabili să înţeleagă nici ce simt ei, nici ceilalţi de lângă ei.

Sugestii: • aminteşte-ţi o serie de emoţii recente, în ce

condiţii au apărut şi cum ai reacţionat; • vezi cum reacţionează alţii la emoţii, în ce

condiţii apar şi compară cu felul în care te-ai comporta tu, în condiţii asemănătoare, sau dacă ai fi în locul lor;

• învaţă arta de a face complimente sincere şi de a mulţumi;

• arată-i apreciere cuiva, care a făcut ceva bun;

• practică zilnic asemenea exerciţii şi vei vedea că îţi vor face plăcere.

Limitele inteligenţei emoţionale Inteligenţa emoţională nu este esenţială în

toate aspectele vieţii, deoarece nu poate înlocui abilitatea, cunoştinţele şi competenţa profesională. Unele slujbe (relaţii publice) necesită un nivel mai mare de inteligenţă emoţională, decât altele (munca la bandă rulantă).

Inteligenţa emoţională redusă Cei cu inteligenţa emoţională redusă:

- nu-şi asumă responsabilitatea pentru ceea ce simt;

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

347

- nu pot spune ce simt; - te atacă, te învinovăţesc, te critică, îţi

comandă şi îţi dau sfaturi, fără să-i intereseze ori să înţeleagă ce simţi tu;

- nu ştiu să-şi dezvăluie adevăratele emoţii şi sentimente;

- exagerează sau minimalizează sentimen-tele;

- lasă să se acumuleze emoţiile, după care reacţionează puternic la un fapt minor;

- nu spun ce au pe inimă; - reacţionează sub impulsul emoţiilor, mai

degrabă decât să discute; - nu sunt miloşi şi nici empatici; - nu sunt accesibili emoţional; - nu sunt capabili de intimitate emoţională; - nu-şi recunosc greşelile şi nu îşi cer scuze

sincer; - sunt iresponsabili („Ce ai fi vrut să fac, n-

am avut de ales!”); - cred că lumea este nedreaptă; - te atacă, dacă-i critici; - se simt dezamăgiţi, victimizaţi, amărâţi; - se simt stângaci, proşti, stupizi, sau le e

teamă să nu pară aşa; - au mania persecuţiei; - fie se plâng frecvent, fie pretind că totul e

bine; - înjură frecvent; - sunt rigizi; se agaţă de credinţele lor; - îi bârfesc pe alţii, dar ei nu sunt în stare să

spună ce simt; - nu sunt sociabili: în loc de prieteni, se

înconjoară cu animale, plante, cărţi sau fiinţe imaginare;

- nu produc nici o plăcere persoanelor cu care intră în contact.

Asemenea persoane nu sunt o companie plăcută, deoarece te pot contamina cu amărăciunea lor. Dacă nu poţi să le ajuţi cu nimic, mai bine evită-le.

Părinţi cu inteligenţă emoţională redusă Nu spun ceea ce simt, ci se exprimă

indirect, prin: - tăcere, în loc să-şi manifeste emoţiile; - expresia feţei, prin care îţi arată că nu le

convine ceva;

- supărare, mânie, frică, deznădejde, autoînvinovăţire şi nefericire;

- negare sau muşamalizare a greutăţilor, pe care le ascund voit;

- iresponsabilitate emoţională; - abuz emoţional sau fizic.

Inteligenţa emoţională mare Persoanele foarte inteligente emoţional:

- nu prezintă trăsăturile menţionate mai sus; - ştiu să exprime, în mod clar şi direct, ceea

ce simt; - te înţelegi cu ele, chiar fără să le vorbeşti –

“dintr-o privire”; - se lasă ghidate de sentimente, pe care le

echilibrează cu raţiunea, logica şi realitatea; - au încredere în ele; - nu sunt dependente de alţii; - fac tot ce îşi propun; - se automotivează în toate acţiunile; - nu sunt conduse de nevoia de putere, bani,

statut social, faimă sau nevoia de aprobare; - sunt rezistente emoţional; - aşteaptă să aibă succes; - nu sunt copleşite de insucces;

Exprimarea emoţiilor în cuplu

- îi interesează ce simt alţii; - nu sunt dominate de emoţii negative: frică,

îngrijorare, ruşine, vinovăţie, dezamăgire, neputinţă, pesimism, victimizare.

Adolescenţii_____________________________________________________________________

348

Părinţii foarte inteligenţi emoţional sunt: - capabili de afecţiune, de tandreţe,

mângâieri şi îmbrăţişări; - iubitori, calzi, încurajatori, aprobatori,

optimişti şi empatici; - îşi exprimă emoţiile şi sunt responsabili

emoţional; - au copii dezvoltaţi emoţional.

Cum să-ţi exprimi emoţiile faţă de părinţi

Ca orice fiinţă umană, părinţii au şi ei nevoi emoţionale. Ei simt nevoia să fie:

admiraţi apreciaţi ascultaţi încurajaţi plăcuţi iubiţi

importanţi respectaţi în control înţeleşi valoroşi demni de încredere

Încearcă să-i înţelegi şi să le satisfaci, cât

mai des aceste nevoi.

Discuţie emoţională în familie

Echilibrul emoţional În viaţă, ai nevoie de un echilibru între

raţiune şi emoţii. Emoţiile pot deforma perceperea realităţii, deoarece gândurile tale sunt influenţate de emoţii. Când gândim numai emoţional, permitem emoţiilor să ne conducă la concluzii false („Dacă nu sunt

frumoasă, nu mă va iubi nimeni”). Alteori, devenim prizonierii propriilor emoţii, chiar dacă raţiunea şi faptele ne spun altceva.

Adolescenţa este o perioadă de confuzie şi nesiguranţă. Se întâmplă să ai zile proaste, în care te simţi jenat, vinovat, stângaci, inferior, înfricoşat sau urât - totul ia proporţiile unui cataclism, în interval de câteva ore. Alteori, oscilezi între o comportare copilărească, iraţională, şi una calmă, intelectuală; sau treci de la o sensibilitate profundă, intensă, la un raţionament surprinzător de matur.

Un filtru emoţional excesiv te poate face să vezi totul fie în lumină prea roz, fie în lumină sumbră. O notă mică ţi se pare o nedreptate. Când ai o părere proastă despre tine, chiar dacă cineva te laudă, crezi că te ia peste picior. Un simplu sfat, de genul: “Ar trebui să-ţi aranjezi părul altfel”, te face să crezi că părul tău arată îngrozitor şi toţi, în afară de tine, ştiu asta.

Când generalizezi excesiv, încerci în mod greşit să te convingi că ceea ce ţi s-a întâmplat o dată, se va întâmpla la nesfârşit. Ajungi să-ţi spui vorbe ca: „N-am să reuşesc niciodată”.

Adolescenţii au o sensibilitate profundă şi intensă, asociată cu o ideaţie remarcabilă. Echilibrul între emoţie şi raţiune le permite să amâne satisfacţiile de moment, când e în interesul lor. De ex.: E nevoie de ore lungi de studiu pentru bac, dar satisfacţia finală va fi pe măsură.

Dacă luăm însă decizii bazate doar pe logică, vom rata multe bucurii în viaţă. Persoanele detaşate emoţional sunt incapabile de intimitate, deoarece nu se înţeleg pe ele însele şi, din această cauză, nu înţeleg nici ceea ce simt ceilalţi. Dacă nu ştii ce simţi, nu ai remuşcări şi nu ştii când îi lezezi pe alţii. Comportamentul tău poate deveni, astfel, chiar antisocial.

Instabilitatea emoţională Adolescenţii tind să fie instabili, impulsivi,

imprevizibili şi să aibă manifestări extreme. Emoţiile lor zilnice sunt legate de dezvoltarea biologică, de adaptarea fizică şi intelectuală la

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

349

şcoală, în familie şi societate, precum şi de secreţia variabilă de hormoni, din timpul pubertăţii.

Instabilitatea emoţională se asociază cu o schimbare constantă a preocupărilor adolescenţilor. La un moment dat, sunt foarte interesaţi de o activitate, pentru ca - după scurt timp - să spună că nu le mai place, sau îi dezgustă. De asemenea, deciziile luate astăzi, pot fi schimbate uşor a doua zi; de ex. „Nu-mi mai place de actorul X” sau „Prietenul meu începe să mă enerveze”.

Manifestările extreme se întâlnesc şi în vocabular; adolescenţii descriu fapte sau lucruri care li se par importante, folosind expresii extremiste: „Filmul ăsta a fost excelent, fantastic, extraordinar, grozav” sau „Pantofii ăştia sunt îngrozitori. Toţi au râs de mine”. Ei au tendinţa să descrie faptele într-un mod dramatic, exagerându-le dincolo de orice limite; “fac din ţânţar - armăsar”!

Deoarece îşi stăpânesc cu greu supărarea, dezamăgirea şi stresul, adolescenţii reacţionează intens emoţional la asemenea situaţii. Emotivitatea puternică provoacă un răspuns şi mai puternic din partea părinţilor, declanşând, uneori, un schimb necontrolat de ţipete. De obicei, când părinţii răspund răstit şi sunt mânioşi, adolescentul devine tot mai agresiv şi recalcitrant. Pentru părinţi este mai bine să rămână calmi, să coboare tonul vocii şi să-i dea timp adolescentului să se liniştească, ceea ce nu este uşor, când acesta strigă, plânge sau înjură.

Capriciile sau schimbările bruşte de dispoziţie sunt manifestarea cea mai evidentă a instabilităţii emoţionale. Pentru moment, adolescentul pare mulţumit şi foarte vesel, pentru ca - după puţin timp - să fie indispus, deprimat, ca urmare a unui eveniment minor, sau chiar fără nici un motiv. Schimbările frecvente de dispoziţie sunt însoţite de cele mai multe ori de râsete, îmbufnare sau supărare intensă.

Fluctuaţiile nenumărate în emoţii sunt adesea neproporţionale cu evenimentele; uneori adolescenţii se supără, devenind mânioşi şi înlăcrimaţi, pe motive foarte banale;

alteori, reacţionează puţin, exprimând emoţii minime sau nereacţionând deloc. Adolescenţii îşi pot ascunde emoţiile dacă vor; uneori, reacţionează cu indiferenţă la ceva care-i supără.

În alte împrejurări, pot fi obraznici sau sarcastici. Uneori, fac asta intenţionat - alteori însă nu realizează, fiind concentraţi asupra lor şi a nevoilor personale.

Pentru a fi echilibrat mintal şi fericit, trebuie să-ţi îngrijeşti emoţiile.

Cum ne îngrijim emoţiile Pentru a avea grijă de tine, trebuie să-ţi

accepţi sentimentele, să-ţi stabileşti limitele şi să nu-ţi faci rău. Te răneşti singur, atunci când nu te respecţi, ori te judeci greşit („Sunt prea grasă, prea mică de statură, sunt prost, n-ar trebui să simt asta”), să te crezi limitat („Nu pot mai mult şi gata”), sau să te descurajezi („N-are nici un rost să încerc”, „Tot n-am să reuşesc”). Acestea sunt forme de autoflagelare. Mulţi oameni se luptă cu ei înşişi toată viaţa, în mod inutil. Pe de o parte, aceştia încearcă să se convingă că trebuie să facă ceva ce nu simt, folosind cuvinte ca: „trebuie, e de datoria mea să, sunt obligat să” iar, pe de altă parte, simt că nu vor, nu pot, se simt obligaţi, se simt forţaţi, n-ar trebui.

Acceptarea sentimentelor înseamnă să-ţi permiţi să simţi ceea ce simţi, fără să ignori, să te judeci, să te aperi sau să-ţi negi sentimentele. Orice simţi într-un anumit moment este real pentru tine şi este mai bine să accepţi realitatea, decât să te lupţi cu ea.

Primul pas important în împăcarea cu sine este acela de a accepta ceea ce simţi şi asta este prima treaptă în evoluţia personală. După ce te accepţi pe tine însuţi, poţi mai uşor să-ţi stabileşti limitele personale. Când cineva îţi cere un lucru pe care nu vrei să-l faci (de ex. să fumezi) poţi să-i spui că nu te simţi confortabil să faci asta. Când ştii să te exprimi convingător, dar nu agresiv, dovedeşti inteligenţă emoţională.

Adolescenţii_____________________________________________________________________

350

Controlul emoţional Există o legătură între minte şi corp, între

felul în care îţi controlezi emoţiile şi modul în care te simţi fizic. Cei care îşi exprimă regulat emoţiile din viaţa zilnică (ca şi alte lucruri mai puţin importante) au un sistem imunologic mai puternic, decât cei care sunt închişi în ei şi încearcă să facă faţă situaţiilor singuri.

O persoană care îşi poate controla emoţiile este în stare: să-şi stăpânească mânia şi să-şi tolereze frustrările, să-şi exprime emoţiile şi sentimentele natural, fără a exagera, să se respecte, să nu se autodistrugă, să aibă sentimente pozitive faţă de sine, faţă de şcoală, familie, prieteni şi să-şi poată manipula stresul.

Controlul emoţional este cel care cimentează încrederea în sine şi ar trebui predat la şcoală.

Până atunci, câteva sugestii: • Încearcă să înţelegi efectul emoţiilor

asupra corpului tău, de ex. pe cel al stresului: tensionarea muşchilor, transpiraţie, respiraţie profundă, puls rapid, pupile dilatate, secreţie mare de adrenalină etc.

• Efectul exerciţiilor fizice: secreţia de endorfine care-ţi influenţează starea emoţională.

• Efectul alimentelor: băuturile (cola, alcoolul) sau drogurile (marihuana) îţi distorsionează emoţiile.

• Efectul atracţiei sexuale şi al relaţiilor romantice: influenţa hormonilor, care te fac să transpiri, să simţi un gol în stomac sau să treci uşor peste caracteristicile negative ale persoanei iubite.

• Încearcă să înţelegi legătura dintre gândire şi emoţii: este bine să realizezi că starea emotivă îţi influenţează felul în care înveţi şi cum gândeşti; deşi e bine să fii puţin tensionat când îţi faci temele - prea multă nelinişte te împiedică să-ţi foloseşti memoria şi să înveţi; când eşti trist sau deprimat - creierul procesează cu predilecţie numai soluţiile şi informaţiile negative, care îţi accentuează starea; când eşti foarte emoţionat - capacitatea de a gândi logic sau analitic este foarte redusă.

• Multe din reacţiile pe care le ai sunt obiceiuri pe care le-ai căpătat de când erai copil şi pot să nu ţi se potrivească acum. De ex.: Te strâmbi la vederea spumei laptelui fiert.

• Emoţiile pot fi contagioase şi, din cauza asta, îţi poţi însuşi emoţiile altora, fără să-ţi dai seama.

• Poţi deveni dependent de hormonii produşi de corp în stări de furie, frică sau chiar dragoste.

• Dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de oameni în general. Cei mai mulţi oameni sunt interesanţi şi te pot învăţa lucruri importante. Fii deschis în faţa lor. Astfel vei câştiga prieteni, înţelepciune şi bucurii.

• Învaţă să te relaxezi. Alege din următoarele tehnici, pe cea care ţi se potriveşte:

- du-te într-o cameră întunecoasă şi liniştită sau acoperă-ţi ochii; aşează-te într-o poziţie confortabilă; ascultă o muzică relaxantă; respiră uşor şi adânc de câteva ori, apoi contractă-ţi şi relaxează-ţi muşchii, pe rând, de la cap la picioare; imaginează-ţi apoi că te afli într-un loc liniştit şi relaxează-ţi corpul în întregime; lasă-ţi gândurile să zboare; nu te gândi la nimic; după câteva momente de relaxare, revino lent la starea normală;

- tehnica vizualizării: foloseşte-ţi imaginaţia, pentru a vizualiza o scenă plăcută, înainte de a începe să te relaxezi; poţi folosi aceeaşi imagine de mai multe ori, pentru a te obişnui cu ea;

- învaţă să-ţi generezi emoţii pozitive, pentru a stimula creierul să producă mai mulţi hormoni ai bucuriei (endorfina şi serotonina): ascultă o melodie care-ţi place, imaginează-ţi că te afli în locurile favorite, fă exerciţii fizice susţinute, uită-te la poze cu prieteni, imaginează-te în posturi şi situaţii deosebite; alege-ţi o metodă şi repet-o de mai multe ori, pentru a-ţi antrena creierul;

• Recunoaşte semnele care preced tulburarea emoţională: comportament obsesiv sau fobic sever; tulburări de alimentaţie care provoacă variaţii de greutate grave; tulburări de somn

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

351

repetate; automutilare sau supradoză de medicamente sau droguri, izolarea de familie şi prieteni, violenţă, scăderea performanţei la şcoală, halucinaţii; cere ajutorul părinţilor, dacă nu reuşeşti de unul singur, sau sfătuieşte-te cu dirigintele, sau medicul şcolar. Dacă eşti într-o relaţie în care celălalt îţi minimalizează, ignoră sau batjocoreşte sentimentele, trebuie neapărat să îi pui capăt.

Învăţând să accepţi, să exprimi şi să controlezi emoţiile într-un mod pozitiv, înveţi să le controlezi (ceea ce este bine nu numai pentru sănătatea mintală, ci şi pentru cea fizică).

Învaţă să-ţi manifeşti intens emoţiile pozitive şi să ţi le stăpâneşti pe cele negative.

Bucuria tinereţii

Lista emoţiilor zilnice (Codul emoţional) Propune-ţi zilnic să fii:

• puternic, sănătos (sănătatea înseamnă vitalitate şi energie);

• deşteaptă; • amabil, drăguţ, milos; • veselă, amuzantă, jucăuşă, glumeaţă; • romantic; • iubitoare; • disciplinat; • un exemplu bun pentru alţii; • fericită.

Reuşeşti? În ce proporţie? Notează-ţi rezultatul în jurnalul intim, timp de o lună.

Urmăreşte dacă şi cum îţi poţi îmbunătăţi palmaresul.

Diferenţe emoţionale între băieţi şi fete

Fetele sunt mai emotive decât băieţii, nu numai din cauza diferenţelor în structura creierului şi a hormonilor, dar şi din cauza modului în care sunt educate acasă şi la şcoală. Societatea încurajează dezvoltarea emoţională a fetelor şi o descurajează pe cea a băieţilor. Deşi băieţii sunt sensibili, ei sunt adesea trataţi ca şi cum n-ar fi aşa. În consecinţă, mulţi dintre ei acţionează ca şi cum n-ar avea emoţii. Băieţeii nou născuţi reacţionează emoţional mai puternic, decât fetiţele. Pe măsură ce cresc, însă, aceştia exprimă din ce în ce mai puţină emoţie, în opoziţie cu fetele. Asta nu înseamnă că băieţii simt mai puţin, ci că nu vor să se exprime. Treptat, ajung să nu mai dea atenţie emoţiilor altora (acasă, la şcoală sau la joacă). Devin astfel nepăsători, agresivi şi reci. Băieţii îşi arată ignoranţa emoţională, prin felul dur în care tratează fetele şi pe alţii. Ignoranţa lor emoţională îi afectează nu numai pe cei din jur, dar şi pe ei înşişi.

În lipsa unei educaţii emoţionale, adolescentul răspunde la presiunea prietenilor într-un mod tipic, bărbătesc, prin furie, agresivitate, sau devine introvertit emoţional. El este impulsiv, din cauza unor emoţii pe care nu le înţelege şi pe care nu şi le poate stăpâni.

Exprimarea emoţiilor la spectacol

Adolescenţii_____________________________________________________________________

352

Chiar dacă reacţionează dur, cei mai mulţi băieţi tânjesc după acceptarea şi dragostea părinţilor şi a prietenilor.

EMOŢIILE ŞI FERICIREA Fericirea este o stare sufletească foarte

plăcută, în care ne sunt satisfăcute nevoile fizice şi emoţionale. Nevoile fizice necesare pentru a trăi sunt: hrana, un adăpost, sănătatea fizică, mângâierile, îmbrăţişările şi sexul. Ele sunt aceleaşi pentru toţi. Nevoile emoţionale diferă de la o persoană la alta. Unii au nevoie de mai multă libertate, pe când alţii - de mai multă protecţie. Nevoile emoţionale care trebuie satisfăcute, pentru a duce la fericire, sunt: acceptare, realizare, libertate, împlinire, relaxare, plăcere, independenţă, linişte sufletească, cunoaştere, varietate, intimitate, utilitate.

Fiecare are nevoi emoţionale diferite, pentru că temperamentul şi sensibilitatea sa, bazate pe moştenirea genetică, diferă; în plus, creşterea şi educaţia în familie sunt diferite de la un copil la altul; experienţele vieţii şi persoanele care le-au influenţat, se deosebesc şi ele. Tu eşti responsabil pentru propriile tale nevoi emoţionale şi trebuie să te asiguri că le satisfaci, pentru a fi fericit. Nimeni altcineva nu te poate face fericit. Alţii te pot ajuta să devii fericit, dar nu te pot face fericit.

Când nevoile emoţionale nu ne sunt satisfăcute, ne simţim nefericiţi.

EMOŢIILE ŞI PRIETENIA Dacă eşti inteligent emoţional, te

împrieteneşti mai uşor, deoarece: - îţi accepţi prietenii aşa cum sunt, mai

degrabă decât să-i judeci; - poţi exprima ceea ce simţi şi îi încurajezi şi

pe ei să facă la fel; - eşti responsabil pentru ceea ce simţi şi nu

dai vina pe alţii; - arăţi compasiune şi înţelegere pentru

sentimentele altora; - nu-ţi învinovăţeşti prietenii, aşa că ei nu

simt nevoia să se apere sau să contraatace;

- eşti sensibil la sentimentele şi dorinţele prietenilor tăi, dar ceea ce simt alţii nu devine o povară pentru tine;

- nu le spui ce să facă, deoarece aceasta i-ar face să depindă de tine;

- eşti sincer cu ei, chiar dacă le spui ceva neplăcut, deoarece îi respecţi, vrei să devină mai conştienţi şi să înveţe cum să reacţioneze;

- încerci să-i cunoşti, întrebându-te ce e important pentru ei, care le sunt valorile, în ce cred, ce vise şi dorinţe au, în ce se simt mai puternici, ce îi stimulează, de ce le e frică sau ce îi înfurie;

- îţi alegi, cu uşurinţă, prieteni. Un prieten bun:

- te ajută să-ţi identifici sentimentele şi să găseşti calea de a te simţi mai bine în momentele dificile;

- îţi atrage atenţia când ceea ce faci nu-ţi stă în fire, e sub integritatea ta, acţionezi impulsiv, sub posibilităţile tale şi îţi neglijezi sentimentele;

- îşi exprimă teama, când îţi faci rău ţie însuţi;

- îşi spune părerea sincer, chiar dacă diferă de a ta;

- te ajută emoţional, dar nu încearcă să rezolve problemele în locul tău.

Bucuria prieteniei

Când eşti cu un prieten, te simţi bine, deoarece eşti acceptat, admirat şi iubit.

Viaţa nu ar avea valoare, fără relaţiile plăcute. La sfârşitul vieţii, oamenii

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

353

rememorează şi apreciază, cel mai mult, relaţiile plăcute pe care le-au avut cu alţii.

PRINCIPALELE EMOŢII ŞI SENTIMENTE Să analizăm principalele emoţii şi

sentimente, plăcute şi neplăcute (lista cuvintelor care descriu emoţiile depăşeşte numărul de 700):

SENTIMENTE

PLĂCUTE NEPLĂCUTE Acceptat Neacceptat Apreciat Neapreciat Competent Incompetent Concentrat Răvăşit Conştient Confuz Drăguţ Nedorit Emoţionat Indiferent Fericit Nefericit Încrezător Îngrijorat Încurajat Descurajat Independent Dependent Iubit Urât Liber Controlat Mândru Jenat Motivat Nesigur Optimist Pesimist Prietenos Izolat Realizat Ratat Relaxat Încordat Remarcat Ignorat Respectat Nerespectat Satisfăcut Frustrat Sigur Nesigur Sprijinit Nesprijinit Tihnit Nervos Valoros Nevaloros

Principalele emoţii plăcute Principalele emoţii plăcute sunt: bucuria,

iubirea, care - prin repetare, stabilizare şi generalizare - devine un sentiment, şi empatia, pe care unii o consideră o abilitate.

Bucuria: când eşti bucuros, vezi lumea în roz, te simţi uşor, relaxat şi generos; fiecare dintre noi avem lucruri mici care ne bucură (o melodie, o floare, o păpuşă). Dragostea vine mai uşor, când eşti bucuros, vesel şi optimist.

Sugestii: • învaţă să te bucuri din orice;

• zâmbeşte des; • îmbrăţişează-i mereu pe cei dragi; • bucură-te de realizările altora; • apreciază ce ai.

Empatia: capacitatea de a înţelege sentimentele altora. Te interesează ceea ce simt alţii, îţi pasă de ce li se întâmplă şi eşti capabil să priveşti situaţia din punctul lor de vedere. Adolescenţii lipsiţi de empatie nu sunt capabili să vadă lucrurile din punctul de vedere al celuilalt şi sunt mai predispuşi să-i lezeze şi să-i trateze nedrept pe alţii.

Empatia acţionează ca un inhibitor pentru comportamentul agresiv. Dacă eşti amabil, milos şi îţi pasă de alţii, te împrieteneşti mai uşor, ai relaţii mai bune la şcoală şi în societate. Unii se nasc cu un temperament care le permite să fie mai apropiaţi de oameni la nevoie, să arate milă şi compasiune. Alţii sunt total opuşi.

Empatia poate fi învăţată. Instruirea începe din fragedă copilărie, când copilul urmăreşte faptele unui părinte, pe care-l iubeşte şi doreşte să-l imite. Părinţii care discută cu copiii pe marginea emoţiilor îi învaţă mai uşor să devină empatici. Când părinţii nu pot înţelege punctul de vedere al altei persoane, copiii ajung ca, la vârsta adolescenţei, să aibă puţin dezvoltată această abilitate.

Părinţii pot ajuta tinerii să devină mai empatici, prin:

• ataşament faţă de ei; • dragoste, grijă şi acceptare; • discuţii deschise despre emoţiile lor (astfel,

copiii învaţă şi îşi explică ceea ce simt şi, apoi, recunosc aceste sentimente la alţii);

• ascultarea păsurilor lor.

Principalele emoţii neplăcute (negative) Principalele emoţii neplăcute (negative)

sunt: tristeţea, supărarea, frica, furia, timiditatea, singurătatea, îngrijorarea, grijile, anxietatea, invidia, gelozia, depresia şi stresul.

Oamenii încearcă să-şi ignore emoţiile negative şi, mai ales, cauza care le-a declanşat.

Ei evită să se confrunte cu ele şi cu nefericirea, având următoarele reacţii:

Adolescenţii_____________________________________________________________________

354

- îi judecă, etichetează şi blamează pe ceilalţi;

- ţin să aibă întotdeauna dreptate; - nu vor să recunoască că sunt nefericiţi şi că

au sentimente neplăcute;

Deznădejde

- îşi neagă propria singurătate, goliciune,

frică, mânie; - se refugiază în muncă, în băutură, religie,

droguri sau sport; - îşi ascund durerea în spatele titlurilor,

diplomelor, poziţiei sociale, faimei, banilor; - se străduiesc să pară tot timpul fericiţi

(glumesc şi râd la orice); - exprimă ce gândesc, dar niciodată ce simt; - acţionează prosteşte, ori îşi plâng de milă.

Emoţiile negative

te imobilizează

Emoţiile negative nu sunt total lipsite de valoare. Dacă n-am avea frică, remuşcări, tristeţe, ar însemna că nu trăim cu adevărat. Ele ne ajută să nu ne depărtăm de zona în care ne simţim confortabil, de valorile şi calea pe care ne-am ales-o. Din fiecare emoţie neplăcută, putem învăţa ceva.

Frica Multora dintre noi le e frică de lucruri

obişnuite. Aproape fiecăruia îi e frică de ceva: de întuneric, de durere, de câini, de şerpi, de a vorbi în public, de a fi singuri, de a fi respinşi, de examene, de a se face de râs, de moarte; alţii trăiesc într-o frică permanentă. Diferitele manifestări ale fricii scad, în general, o dată cu înaintarea în vârstă şi cu creşterea încrederii în sine.

Într-o anumită măsură, frica te protejează de pericole, dar când este în exces, te paralizează. Depinde de tine însuţi, să găseşti echilibrul, fără să te laşi pradă fricii. Frica puternică te împiedică să te bucuri de viaţă, de intimitate şi de realizări.

Frica

Când ţi-e tare frică de ceva, e bine să te întrebi de ce îţi este frică. Frica de singurătate te ajută să faci compromisuri în privinţa altora şi să te împrieteneşti. Frica de examene te poate ajuta să fii mai bine pregătit, organizat şi perseverent. Când frica te blochează în activitatea zilnică, spune-le părinţilor, profesorilor sau medicului şcolar.

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

355

Fobia este o frică intensă faţă de un animal, lucru sau situaţie. Unora le e frică de înălţime, au ameţeli, altora de spaţii închise (claustrofobie), de apă (nu învaţă să înoate), de doctori, dentişti etc.. Când întâmpină o asemenea situaţie, tânărul e cuprins de frică, inima îi bate tare, simte că nu poate respira, are crampe la stomac, transpiră, are dureri de cap, poate să ţipe, să fugă, ori să nu se poată mişca din loc, sau chiar să leşine. Dacă ai o fobie, nu înseamnă că eşti nebun, dar trebuie să ţii seama că aceasta te împiedică să faci lucruri de care ai nevoie, cum ar fi să înveţi să înoţi, să participi cu prietenii la o excursie montană, sau să mergi la dentist. Fobia nu trece de la sine. Discută cu un adult în care ai încredere, pentru a consulta un psiholog sau psihiatru.

Fobia şcolară Mulţi adolescenţi au o frică intensă şi de

durată, de a merge la şcoală. Apare din cauză că nu pot face faţă cerinţelor sau din cauza stresului acumulat la şcoală sau în familie.

Principalul factor de stres al elevilor este frica de:

- a nu-şi fi făcut temele şi de a fi ascultat la lecţie;

- note proaste; - remarcile făcute cu privire la aspectul lor

fizic; - hărţuire sexuală; - separarea de părinţi; - profesori; - lipsa banilor; - tulburări în familie.

Emoţiile negative puternice, ca supărarea sau anxietatea, pot bloca dezvoltarea personală şi pot face rău persoanei sau relaţiilor sale. Supărarea, de exemplu, folosită pentru a controla sau pedepsi, poate înrăutăţi legăturile dintre părinte şi adolescent.

Atacuri de panică Persoana trece prin momente emoţionale

intense: tremură, transpiră, e ameţită sau leşină, îi bate inima foarte repede sau neregulat

şi respiră rapid. Este înspăimântată de moarte. Accesele se pot repeta de câteva ori pe lună.

Dacă ai atacuri de panică, nu înseamnă că eşti nebun. Ele nu trebuie însă ignorate. Când simţi că un asemenea atac se apropie, opreşte-te din activitate, aşează-te, respiră adânc şi relaxează-te (pune în aplicare tehnicile învăţate anterior). Spune-ţi că atacul va trece şi gândeşte-te la ceva plăcut. Consultă medicul şcolar sau un psiholog.

Furia Furia este un răspuns natural, de protecţie

împotriva frustrării şi ameninţării. Este o expresie a fricii. Când eşti furios, îţi creşte pulsul, simţi un gol în stomac şi îţi strângi pumnii de nervi. Furia este o emoţie pe care nu o poţi controla. Poţi controla doar felul în care reacţionezi la ea. În trecut, furia ne ajuta să ne pregătim împotriva celor care ne atacau. În zilele noastre, pericolele sunt, mai ales, emoţionale decât fizice, de protecţie a ego-ului, decât de siguranţă fizică. În această fază, furia ne dă tăria să recăpătăm controlul asupra vieţii noastre. Când este folosită raţional, devine o unealtă puternică, pentru a corecta nedrep-tatea.

Unii adolescenţi se înfurie repede, alţii mai încet şi, apoi, explodează. Mulţi fierb pe dinăuntru şi se stăpânesc, o ascund, deşi nu se simt bine. Nu-ţi ascunde furia, deoarece se poate manifesta mai târziu prin dureri de cap, ticuri, violenţă, depresie sau dorinţa de a consuma droguri.

Tinerii sunt de multe ori furioşi pe părinţii lor, mai ales atunci când aceştia:

- îi critică mereu; - nu le acordă destulă atenţie; - nu-i înţeleg; - se descarcă pe ei, când nu sunt mulţumiţi

de viaţa lor; - nu le trasează limite de disciplină precise.

Unii adolescenţi furioşi se descarcă mai tot timpul asupra părinţilor. Furia puternică şi repetată, acumulată de-a lungul anilor, le provoacă un comportament agresiv.

Adolescenţii_____________________________________________________________________

356

Uneori, propriile gânduri te pot înfuria, pe când altele te pot calma. Alteori, îţi amplifici singur furia, prin strigăte, dorinţă de răzbunare sau blamare a celuilalt. Pentru asemenea situaţii, există metode care te pot calma şi la care poţi apela, atunci când eşti foarte nervos, pentru a te linişti (o pauză, o plimbare, dans, muzică, meditaţie, somn).

Pentru a-ţi identifica şi controla furia, încearcă să răspunzi la următoarele întrebări:

• De unde vine? • Când şi de ce apare? • Am pretenţii şi aşteptări exagerate? • Ce conflicte nerezolvate mă copleşesc? • Este o reacţie la frică, durere sau pierdere? • Cum mă manifest la furie? • Pe cine să mă înfurii? • Pot să comunic normal, când sunt furios? • Mă concentrez mai mult pe ceea ce mi s-a

făcut, sau caut soluţii să ies din starea asta? • Mă controlează emoţiile, sau le controlez

eu pe ele? Reacţii la furie Când eşti furios, poţi reacţiona în trei

feluri: 1. Pasiv (prin muzică, meditaţie, însingurare,

plâns) 2. Agresiv (verbal, sau chiar să sari la bătaie) 3. Ferm, categoric.

1. Reacţia pasivă: nu-ţi arăţi nici un sentiment. Te poţi manifesta fără cuvinte (clocoteşti pe dinăuntru), prin limbajul corpului: buze strânse, braţe încrucişate, ochi întredeschişi sau ticuri: îţi muşti limba, te scarpini, clipeşti des, pentru a-ţi ascunde lacrimile.

Avantaje: - te protejează de pericole; - îţi dă timp de gândire şi de reacţie; - este utilă, când negociezi.

Dezavantaje: - tensiunea se acumulează în corp şi

produce simptome ca: dureri de cap, de stomac, muşchi şi altele;

- devii deprimat şi poţi ajunge la depresie sau comportament obsesiv autodistructiv (fumat, alcool, inapetenţă ş.a.);

- începi să suferi emoţional; - reacţionezi asupra altora, prin insulte,

bârfe, neglijenţă ş.a.; - te răzbuni pe cei din jur, care sunt

nevinovaţi; - ai dificultăţi în relaţiile cu alţii, certuri

frecvente, neîncredere, îţi pierzi spon-taneitatea. Acestea îţi pot îndepărta prietenii.

2. Reacţia agresivă: acuzi, ridici vocea, priveşti dur, gesticulezi ameninţător, insulţi şi devii ameninţător, obraznic şi distructiv.

Avantaje: - îţi manifeşti clar iritarea sau nemulţumirea; - te descarci; - poţi speria, uneori, agresorul fricos.

Dezavantaje: - poate declanşa o bătaie; - nu mai observi dacă celălalt se scuză; - pierzi încrederea celor din jur, care,

speriaţi, pot să nu-ţi sară în apărare. 3. Reacţia fermă, categorică: foloseşti

cuvintele, pentru a exprima în mod clar şi limpede ceea ce simţi. În loc să fii agresiv verbal sau pasiv, afirmi calm, dar ferm, ceea ce simţi şi ce soluţii oferi. (Exemplu: „Îţi convine sau nu, dar nu-ţi mai pot împrumuta bicicleta. De fiecare dată a trebuit s-o duc la mecanic, din cauza ta. Învaţă întâi să mergi corect şi, apoi, mai vedem”).

Avantaje: - provoacă mai degrabă un răspuns verbal

sau logic, decât o reacţie fizică sau emoţională; - cealaltă persoană nu se simte ameninţată; - creează mai puţine neînţelegeri şi mai mult

respect. Dezavantaje:

- reacţia poate să nu fie bine înţeleasă de cealaltă persoană, când este în plină furie şi stres;

- răspunsul poate fi întârziat şi nu se aplică în situaţii periculoase, când cineva vrea să te lovească;

- poate înrăutăţi situaţia la persoanele sensibile, care nu pot suporta nici cea mai uşoară critică.

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

357

Mânia Este provocată de frustrări. Ceea ce-i

deranjează pe adolescenţi sunt: nedreptatea, sau percepţia lor de nedreptate, împrumutul sau folosirea obiectelor personale de către fraţi, încălcarea teritoriului lor intim, ironia sau glumele referitoare, în special, la aspectul lor fizic, discuţiile altor persoane despre ei şi atunci când lucrurile nu se întâmplă aşa cum vor ei.

Ei îşi exprimă mânia, prin izbucniri bruşte de furie, ieşind afară din cameră, trântind uşa sau plecând de-acasă; de multe ori îşi varsă supărarea asupra colegilor şi fraţilor. Certurile şi lupta între fraţi sunt frecvente. Pe măsură ce creşte, adolescentul observă comportamentul adulţilor în situaţii asemănătoare şi învaţă să-şi controleze şi să-şi exprime sentimentele, într-un mod acceptabil în societate.

Grijile, frica, neliniştea Reale sau imaginare, acestea sunt frecvente

la adolescenţi. Ei sunt preocupaţi de ceea ce cred alţii despre ei, de notele de la şcoală, de viitorul lor, de aspectul fizic, de dificultăţile financiare şi emoţionale din familie, de lipsa de timp, de îmbrăcămintea, coafura şi de înfăţişarea lor. Calitatea alegerii este determinată de opinia colegilor, prietenilor – laudativă, apreciativă, negativă sau indiferentă: „Tuturor le-a plăcut bluza mea” sau „Toţi au râs de tunsoarea mea”, ori „Nimeni nu a observat cerceii mei noi”. La şcoală, sunt îngrijoraţi nu numai de studiu, dar şi de reacţiile celorlalţi, mai ales de cele ale sexului opus: „Ce să fac dacă Paul mă întreabă ceva? Cred că mor de ruşine”; „Dacă Laura nu observă că m-am tuns, e clar că nu-i pasă de mine!”

Adolescenţii sunt neliniştiţi de orice aspect ce ţine de dezvoltarea lor fizică: înălţime mică, dezvoltare musculară insuficientă, lipsa activităţii sexuale, transpiraţie, coşuri ş.a. Această nelinişte este provocată de lipsa de încredere în ei înşişi şi nesiguranţă, într-o perioadă în care luptă să-şi descopere

identitatea şi experimentează diverse roluri. Este dominantă, mai ales între 13-15 ani.

Dezvoltarea fizică, mediul în care cresc, familia şi percepţiile lor despre lumea din jur le oferă fie un suport, fie un stres emoţional. În spatele unui comportament stresant, stă un grad de tensiune şi nelinişte, pe care tânărul nu şi-l poate controla.

Debarasarea

de emoţii negative

Eliberarea tensiunii sau a neliniştii se

face uneori printr-o comportare impulsivă, ca o încercare de a evita frustrarea.

STRESUL EMOŢIONAL Stresul face parte din viaţa zilnică. Este un

subiect important care ar trebui predat la şcoală. În funcţie de intensitate, poate avea un efect pozitiv sau negativ. Influenţează performanţa, în funcţie de intensitate. Un nivel mic de stres poate scădea performanţa la lecţii sau la şcoală. Pe măsură ce stresul creşte, performanţa se îmbunătăţeşte, dar numai până la un anumit punct de performanţă maximă. Când stresul se amplifică, randamentul începe să scadă.

Cauzele stresului Stresul are cauze externe şi interne. Sursele

din afară, reprezintă presiunea exercitată de şcoală, de părinţi, prieteni etc. Cele interne, sunt reacţiile tale la ce vine din afară. Include atitudinile, sentimentele şi dorinţele tale.

Adolescenţii_____________________________________________________________________

358

Dorinţa de-a avea succes la învăţătură, de a fi iubit de prietenă, de a-ţi face părinţii fericiţi, pun presiune pe tine, te apasă. Îngrijorarea, gelozia sau deprimarea, se adaugă la alte situaţii stresante şi amplifică stresul general.

Cum se manifestă stresul: 1. prin emoţii:

- frică; - îngrijorare; - iritabilitate, apatie sau agitaţie; - anxietate, până la panică; - respect scăzut faţă de sine.

2. prin gânduri: - dificultatea de a te concentra; - confuzie; - indecizie; uitare; - repetarea greşelilor; - amânare fără rost a ceea ce trebuie să

faci; - rigiditate şi inflexibilitate, vrând să fii

stăpân pe situaţie; - neputinţa de a-ţi face planuri; - credinţa că ţi se întâmplă tot ce-i mai

rău. 3. prin comportament:

- eşti dezorganizat; - înveţi cu greu; - eviţi să faci ce nu-ţi place; - faci tot mai puţine lucruri care-ţi plac; - dai vina pe alţii, pentru problemele

tale; - eviţi prietenii; - nu găseşti timp de distracţii; - nu ceri ajutorul nimănui; - crezi că ai nevoie de o ţigară sau un

pahar de vin, pastile sau droguri, pentru a te relaxa.

4. prin senzaţii: - dureri de cap sau de stomac; - tensiune în muşchii gâtului şi ai

umerilor; - insomnie; - lipsa poftei de mâncare, sau impulsul

de a mânca foarte mult; - scăderea dorinţei sexuale, sau

exagerarea ei, până la paroxism.

Efectele stresului Stresul este folositor, în cantităţi mici, şi te

face să fii mai eficient. Când se agravează, îţi ameninţă sănătatea, îţi influenţează hormonii şi sistemul imunitar, faci infecţii mai uşor, poţi să ai diaree sau dureri de cap, iar dacă ai boli cronice, de ex. astm sau psoriazis, acestea se agravează. Încearcă să recunoşti, cât mai devreme, semnele de stres, să observi la ce presiuni eşti supus şi cum reacţionezi la ele.

Cum să faci faţă stresului Observă ce te stresează; găseşte ce poţi să

schimbi în viaţa ta şi reevaluează-ţi atitudinea, pentru a o face mai puţin stresantă. Dă prioritate la ce-i mai important. Ai grijă de tine însuţi: de nutriţie, activitatea fizică şi de cele trei R-uri: RRR = repaus, recreaţie şi relaţie.

EMOŢIILE ÎN DRAGOSTE (vezi şi cap. Dezvoltarea sexuală)

Dragostea este o stare de acceptare totală a celuilalt. Fiecare doreşte să fie iubit şi acceptat, aşa cum este. Fără iubire, vei avea o viaţă superficială, nefericită.

Tandreţea în cuplu

Intimitatea suferă şi devine nesănătoasă,

dacă emoţiile intense nu sunt împărtăşite, sau sunt exprimate nepotrivit, prin gelozie, furie, violenţă sau sex lipsit de pasiune. Sexul, fără alte forme de îngăduinţă şi aprobare reciprocă, este doar un substitut pentru acceptarea

________________________________________________D e z v o l t a r e a e m o ţ i o n a l ă

359

emoţională. Dacă vrei numai intimitate fizică şi nu emoţională, rămâi nesatisfăcut, deoarece nici un act fizic nu poate înlocui emoţia. Când vrei să începi o relaţie sexuală, întreabă-te mai întâi dacă vei găsi la partener înţelegere, respect, apreciere, sprijin, admiraţie şi iubire.

Sugestii: • Împărtăşeşte-ţi sentimentele, chiar dacă

este riscant; • Dacă persoana iubită nu face faţă

sentimentelor tale, atunci nu e pentru tine; • Întreab-o cum s-ar simţi, înainte de a face

ceva care s-o implice; arăţi astfel că eşti sensibil(ă) la ceea ce simte celălalt, fără a te lăsa manipulat(ă);

• Creează o atmosferă de încredere, înţelegere şi siguranţă în relaţia voastră, evitând să ataci, să blamezi, să ameninţi, să manipulezi sau să etichetezi;

• Evită expresii autoritare ca: „trebuie să...”, „ar trebui să...”, „eu cred că...” etc.

• În discuţiile aprinse, spune ce simţi; când cearta e în toi, opriţi-vă şi întrebaţi-vă ce simţiţi; prin simplul fapt că fiecare spune ce simte, cearta scade din intensitate;

• Când nu eşti de acord cu ce simte celălalt, înseamnă că nu pui preţ pe sentimentele lui;

• Încearcă să înţelegi ce simte celălalt, fără să vrei să câştigi neapărat în discuţie;

• Cu cât îţi dezvălui mai mult sentimentele faţă de celălalt, cu atât veţi fi mai apropiaţi;

• Încearcă să eviţi prieteniile cu cei care nu pot spune ce simt; acesta este un semn că persoanele respective au aşteptări nerealiste, se simt de multe ori neimportante, amărâte sau nesprijinite.

• Nu poţi avea intimitate emoţională de unul singur; e nevoie de două persoane sensibile şi dornice, pentru a o crea; ceea ce poţi face singur este să-ţi dezvolţi propria inteligenţă emoţională, ceea ce-ţi măreşte şansele de a atrage şi a păstra un partener fericit.

Iubirea la adolescenţi Adolescenţii se pot simţi atraşi şi se pot

îndrăgosti de tot felul de persoane: colegi, prieteni mai în vârstă, profesori sau actori pe

care îi admiră. Pe măsură ce câştigă libertate de la părinţi, îşi lărgesc limitele dragostei lor.

Iubirea este o parte importantă din dezvoltarea emoţională, deoarece te ajută să te îmbogăţeşti sufleteşte. Pe măsură ce adolescentul caută modele în afara familiei, se poate îndrăgosti de cântăreţi sau actori, poate avea fantezii sexuale cu ei şi despre ei, până să vină momentul să-şi pună în practică sentimentele intime faţă de cineva de aceeaşi vârstă, într-o relaţie romantică.

Cu timpul, vei descoperi că în prieteniile bune, există multă dragoste. Pentru a te iubi pe tine însuţi, este normal şi necesar să-ţi iubeşti prietenii de acelaşi sex; dacă-i respingi pe ceilalţi ca fiind fără valoare şi nedemni de dragoste, te respingi - în acelaşi timp - pe tine însuţi.

Dragostea şi admiraţia adolescentului pentru un prieten mai în vârstă, de acelaşi sex, îl ajută să-şi recunoască bunele sentimente pentru el însuşi, acum şi mai târziu. Asta nu înseamnă că este homosexual.

În

aşteptare Iubirea altor persoane, din afara familiei,

este interpretată adesea ca o activitate sexuală. Adolescentul, însă, poate iubi puternic pe cineva, ca pe un prieten, fără intenţia unei legături sexuale. Prietenia plină de dragoste,

Adolescenţii_____________________________________________________________________

360

fără exploatare, cu persoane mai în vârstă, de ex. un profesor, poate fi binefăcătoare. Aceasta îl ajută, mai ales la începutul adolescenţei, să-şi înţeleagă identitatea. Prietenia cu persoane mai în vârstă umple golul dintre relaţiile de familie şi cele cu cei de aceeaşi vârstă, dar nu trebuie să le înlocuiască.

Adolescentul are nevoie de cineva care să-l asculte, să-i împărtăşească emoţiile, să-i arate că este o persoană minunată, să-l iubească şi să-i accepte dragostea.

Iubirea este o necesitate de bază pentru echilibrul emoţional şi sănătatea optimă.

Eşti ceea ce iubeşti.