INTRODUCERE

Băncile, ca intermediare în valorificarea capitalului, se caracterizează prin aceea că, axându-

se pe un capital propriu, relativ mic, mobilizează pe calea creditului resurse (în principal depozite,

în diferite condiţii, şi credite de la alte bănci), ce reprezintă obiectul operaţiilor lor pasive. Pe de altă

parte, prin operaţiile active, băncile utilizează aceste resurse pentru acordarea de credite agenţilor

economici sau prin achiziţia de valori mobiliare, de regulă bonuri de tezaur, operaţie frecventă şi cu

pondere în activitatea bancară în majoritatea ţărilor cu economie de piaţă.

Optimizarea activităţii bancare implică o valorificare superioară a resurselor mobilizate de

bancă prin angajarea unor operaţiuni active aducătoare de maximum de profit.

Succesul activităţii bancare este strâns legat de corelarea eficientă, armonioasă, şi aşa cum se

va vedea, în detaliu, între activele şi pasivele existente.

Compararea şi corelarea activelor cu pasivele se desfăşoară pe două planuri:

pe planul duratei de mobilizare şi angajare a resurselor;

pe planul preţului creditului.

Durata de mobilizare şi angajare a disponibilităţilor este strâns legată de poziţia de

lichiditate a băncii şi devine mijloc de operare pentru evitarea riscului lichidităţii.

În acest cadru categorisirea activelor şi pasivelor ca şi compararea şi confruntarea lor se face

ţinând seama de durata de angajare, altfel spus, de durata de maturizare, de ajungere la scadenţă a

creanţei.

Pentru a avea condiţii de lichiditate, banca trebuie să-şi asigure echilibrarea şi nu numai pe

ansamblu, ci şi pe fiecare segment de durată.

Preţul creditului, nivelul dobânzii practicate constituie în mod necesar un criteriu important

de corelare a operaţiilor active cu cele pasive.

Este evident că banca, în calitatea sa intermediar, are drept temei al funcţionalităţii şi

profitului său diferenţa dintre cuantumul dobânzilor încasate şi cele plătite.

Folosirea dobânzilor fixe, situaţie caracteristică în mare măsură activităţii bancare în trecut,

făcea posibilă o fundamentată previzionare a veniturilor şi cheltuielilor băncii.

La începutul anilor 80 au intervenit schimbări substanţiale prin practicarea pe scară relativ

largă a dobânzilor flotante care afectează, atât preţul resurselor bancare, cât şi nivelul de dobânzi

practicate pentru diferite categorii de credite acordate. În aceste condiţii au apărut în practica

bancară din ţările avansate, categoria de active, pasive şi dobânzi variabile sau sensibile, cele care

sunt influenţate de modificarea dobânzii de piaţă.

În raport de acestea, celelalte, neinfluenţabile, au devenit active, pasive şi dobânzi

nesensibile sau fixe. Astfel s-au creat probleme noi privind corelarea dintre active şi pasive.

5

In studiul finanţării persoanelor fizice prin intermediul creditului, am pornit de la literatura

de specialitate românescă şi străină. Am parcurs importante lucrări prezentate in bibliografie pentru

clarificarea principiilor creditării, a conceptelor de dobandă şi risc. Un aspect important in

creditarea persoanelor fizice pe termen lung îl constituie garanţiile, concept studiat de literatura

juridică.

In a doua etapă, am studiat instituţia financiar-bancară de la care am preluat studiul de caz şi

produsele bancare oferite de aceasta.

In sfârşit, m-am oprit asupra unei situaţii în care Banca Transilvania a acordat un credit de

nevoi personale.

Achiziţionarea unor bunuri de îndelungată folosinţă nu se poate realiza numai pe baza

economisirii. Instituţiile financiar bancare sunt cele care pun la dispoziţie agenţilor economici

resurse băneşti pentru perioade de timp mai lungi, corespunzătoare perioadelor de utilizare ale

acestor tipuri de bunuri, susţinând continuitatea şi creşterea activităţii economice.

6

CAPITOL

UL 1

ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL

BANCAR ROMÂNESC

1.1 SCURT ISTORIC AL SISTEMULUI BANCAR ROMÂN.

1.1.1. Originile instituţiilor bancare

În istorie, băncile au un trecut foarte îndepărtat, fără a li se putea stabili cu precizie apariţia,

însă este cert că înaintea acestora au apărut: moneda, creditul, plăţile, care formează, de fapt,

obiectul principal al activităţii bancare1.

Aşadar, originea practicilor bancare se pierde în negura timpurilor, existând mărturii foarte

vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot

constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare.

Există diferite păreri cu privire la originea băncilor. Unii cercetători apreciază că primii

bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi circulaţiei monedei

metalice. După alţii, noţiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut

ideea să primească disponibilităţi băneşti, sub formă de depuneri de la cei ce doreau să facă

economii şi, în baza acestor depozite, să ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri

suplimentare.

Primele dovezi ale unei activităţi bancare se găsesc în antichitate, unde templele existente în

Orient erau nu numai lăcaşe de cult, ci totodată şi locuri de adăpostire a bogăţiilor. Detalii

referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea creditelor se găsesc deja în

Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa, în anul 19012. Împrumutând aceste bogăţii, preoţii

realizau un dublu scop: obţineau recunoştinţă şi un mic profit. În măsura în care aceste temple

depozitau şi bunuri perisabile, cum sunt de pildă cerealele, singura modalitate de păstrare

îndelungată era tocmai împrumutul de consumaţie, care se restituia din recolta următoare. Dovadă

sunt tablele de contabilitate descoperite de arheologi în Mesopotamia, sub ruinele templului Uruk.

Acest templu, datând din perioada anilor 3400-3200 î.Hr. este cel mai vechi edificiu bancar

cunoscut3.

În Evul mediu creştin, băncile cunosc o prosperitate continuă în Bizanţ unde, în secolul VI,

Justinian codifică uzurile romane în domeniul bancar, fixând dobânda la 6% anual. Dimpotrivă, mai

1 Alexandru Pintea, Gheorghiu Ruscanu, „Băncile în economia românească”, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 9.

2 Lucian C. Ionescu, Mariana Negruş, “Băncile şi operaţiunile bancare”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 13.3 Ion Turcu, „Operaţiuni şi contracte bancare. Introducere în teoria şi practica dreptului bancar”, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1994, p. 41; Ovidiu Drîmba, „Istoria culturii şi civilizaţiei”, vol. I, Editura Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 76-77. În ceea ce priveşte descoperirea acestor tăbliţe de contabilitate, a se vedea, Andre Parrot, „Aventura arheologică”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981.

7

receptiv la poruncile bisericii, Occidentul adoptă măsuri drastice: în anul 325 Conciliul din Niceea a

interzis clerului să acorde împrumuturi cu dobândă, iar în anul 789 Charlemagne extinde şi asupra

laicilor interdicţia de a percepe dobândă. Totuşi mănăstirile continuă să joace rolul de bancheri,

asemenea templelor babiloniene sau elene din antichitate.

În perioada Renaşterii, activitatea bancară se dezvoltă, reapărând băncile publice în Spania

(Taula de Cambi din Barcelona) şi Italia (Casa di San Giorgio din Genova). În paralel, băncile

private se menţin şi se răspândesc în Europa, un loc de frunte fiind ocupat de italieni (familiile

Medici, Strozzi si Chigi), de francezi (familia Coeur), de englezi (familia Gresham), şi de germani

(familia Fugger).

În secolele XVII-XVIII toate ţările europene admit, cel puţin tacit, legitimitatea dobânzii şi

introduc banul-hârtie.

În secolul XIX, după exemplul Angliei şi al altor state, toate celelalte ţări îşi fixează

valoarea monedei în metal preţios, adică determină greutatea, titlul şi valoarea facială a monedelor

metalice, apărând astfel trei ipostaze ale monedei: moneda metalică, moneda fiduciară (bancnotele)

şi moneda scriptică sau scripturală (efectele de comerţ şi conturile în bancă la vedere). Evoluţia

instituţiilor bancare în acest secol va cunoaşte patru direcţii4: 1. dezvoltarea instituţiilor bancare de

emisiune care vor monopoliza emisiunea biletelor pe plan naţional; 2. multiplicarea caselor bancare

denumite şi "bănci private", consacrate marilor operaţiuni financiare şi internaţionalizării afacerilor;

3. constituirea băncilor comerciale ca societăţi de acţiuni subscrise de public; 4. naşterea instituţiilor

parabancare destinate să satisfacă nevoile specifice ale clientelei populare (casele de economii,

casele de economii pentru construcţii şi cooperativele de credit).

Pe teritoriul ţării noastre, de o dezvoltare pe baze moderne a economiei româneşti se poate

vorbi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În această perioadă asistăm la o

dezvoltare rapidă a căilor de comunicaţie, prin construirea cu ajutorul capitalului străin de căi ferate,

drumuri, reţele telefonice şi telegrafice, precum şi la o înflorire a activităţii comerciale. Dinamizarea

economiei a dat un puternic imbold organizării creditului, slab dezvoltat până atunci. În această

perioadă exista o breaslă a împrumutătorilor de bani, în cadrul căreia se distingeau cinci categorii:

băncile, bancherii, casele de schimb, împrumutătorii şi zarafii.

Prima bancă înfiinţată în Ţările Române a fost cea din Iaşi (1856), Banca Naţională a

Moldovei, care a devenit astfel prima instituţie bancară ce-şi desfăşura activitatea pe teritoriul

României5.

După unirea de la 1859 au început să funcţioneze şi alte bănci. Ca urmare a legii adoptate la

24 noiembrie 1864, a fost fondată Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, care a fost principala bancă

de emisiune pe teritoriu principatelor unite până la crearea Băncii Naţionale a României.

4 I. Turcu, „Operaţiuni şi contracte bancare. Introducere în teoria şi practica dreptului bancar”, op. cit., p. 46.5 L. C. Ionescu, M. Negruş, op. cit., p. 18.

8

În anul 1867 a fost adoptată Legea privind înfiinţarea unui nou sistem monetar naţional şi

fabricarea monedelor naţionale, prin care s-a introdus sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine.

Războiul din 1877 a împiedicat însă procesul de aplicare a prevederilor acestei legi, guvernul fiind

obligat să emită bilete ipotecare pentru a suplini lipsa de numerar şi bonuri de tezaur. Un alt aspect

important al dezvoltării sistemului monetar în această perioadă a fost crearea unui sistem de

emisiune. În luna februarie 1880, guvernul depune Parlamentului proiectul de lege pentru înfiinţarea

unei bănci de scont, circulaţie şi emisiune, sub numele "Banca Naţională a României", lege care a

fost promulgată la 17 aprilie 18806. Atât legea din 1 aprilie 1867, referitoare la crearea sistemului

monetar naţional, cât şi legea din 17 aprilie 1880 referitoare la înfiinţarea Băncii Naţionale,

prevedeau un sistem monetar bimetalist-aur şi argint. Datorită faptului că valoarea argintului a

scăzut pe plan mondial, ca urmare a descoperirii unor mari zăcăminte din acest metal şi urmând

tendinţa celorlalte ţări de introducere a unui sistem monometalist, în anul 1889 s-a aprobat

introducerea etalonului aur în sistemul monetar din România. Ca urmare, prin legea din 15 iunie

1890 s-au adus modificări corespunzătoare legii de înfiinţare a Băncii Naţionale. O altă modificare

importantă adusă legii din 17 aprilie 1880 a avut loc prin legea din 28 ianuarie 1901, prin care s-a

aprobat vinderea cotei deţinute de stat în Banca Naţională. În aceste condiţii, Banca Naţională a

devenit o bancă particulară, privilegiată însă, în care statul îşi păstra dreptul său de control în

virtutea privilegiului acordat7.

După 1880 a crescut numărul şi importanţa băncilor româneşti, de la numai 5 bănci existente

între 1880-1890, la aproape 200 bănci, înainte de primul război mondial. În perioada primului

război mondial s-a intensificat activitatea bancară în România. Ca rezultat al neutralităţii României,

în această perioadă au apărut oportunităţi noi de comerţ cu toate părţile implicate în conflict. După

încetinirea activităţii economice din anii următori războiului, urmează o perioadă de relansare până

la criza economică din perioada 1923-1933, criză care determină falimentul sau fuzionarea multor

bănci.

1.1.2. Activitatea bancară din România în perioada 1944-1989

În anii ‘40, sistemul bancar a fost dominat de cinci bănci principale: Banca Românească,

Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană şi Română şi

Societatea Bancară Română, bănci care realizau peste 50% din totalitatea operaţiunilor bancare din

România.

După război, urmăririle dezastruoase au fost resimţite de Banca Naţională a României şi de

întregul sistem bancar, alcătuit atunci din 232 de bănci, dintre care 22 bănci mari, cu un capital de

peste 60 milioane lei (Banca Românească, Banca de Scont a României, Banca Albina, Banca

6 În ceea ce priveşte principalele cauze care au determinat înfiinţarea Băncii Naţionale a României, a se vedea, Dan Drosu Şaguna, Costin Florin Donoaica, „Drept bancar si valutar”, Editura Proarcadia, Bucureşti, 1994, 38-39.

7 Dan Drosu Şaguna, Costin Florin Donoaica, op. cit., p. 42.9

Comercială Italiană ş.a.), toate funcţionând conform Legii din 8 mai 1934, cu modificările

ulterioare, sub supravegherea Consiliului Superior Bancar8.

Prin Legea nr. 1056 din 23 decembrie 19469, Banca Naţională a României a fost etatizată, cu

data de 1 ianuarie 1947. Acţiunile deţinute de alte persoane au fost trecute în proprietatea statului,

contra unei indemnizaţii în numerar ce urma să fie stabilită de Curtea de Apel Bucureşti, pe baza

cursului bursei din 1 decembrie 1946. Ca mandatară a statului, Banca Naţională a fost abilitată să

asigure, conform îndrumărilor Consiliului Superior Economic, dirijarea şi controlul tuturor băncilor,

publice şi private. Statutele B.N.R. au fost cuprinse în titlul II al aceleiaşi legi.

Eforturile Băncii Naţionale, pentru redresarea economiei, nu au condus la rezultatul scontat.

Inflaţia s-a accentuat iar preţurile au crescut, concomitent cu deficitele bugetare. Remediul a fost

căutat în măsurile represive prevăzute de Legea nr. 249 din 12 iulie 194710, pentru sancţionarea

nerespectării normelor B.N.R. privind acordarea şi utilizarea creditelor. Articolul 7 al Legii pre-

vedea şapte categorii de infracţiuni, a căror constatare a fost dată în competenţa delegaţilor Băncii

Naţionale a României. Efectul a fost însă dereglarea funcţionării fireşti a sistemului bancar şi

utilizarea creditului ca instrument de realizare a politicii financiare a guvernului.

Agravarea, în continuare, a inflaţiei şi creşterea datoriei publice au condus la reforma

monetară în baza Legii nr. 287 din 15 august 194711. Pe data de 15 august 1947 s-au retras din

circulaţie biletele de bancă emise de Banca Naţională a României, semnele monetare de metal

emise de Ministerul Finanţelor, bonurile de casă şi de tezaur emise în baza unor legi anterioare şi

alte titluri de stat enumerate de art. 1, sub denumirea generică de „lei vechi”. Pe aceeaşi dată s-au

pus în circulaţie noi bilete de bancă şi noi monede divizionare, denumite generic „lei stabilizaţi”.

Reforma monetară a marcat, astfel, trecerea de la sistemul monetar capitalist la sistemul monetar

socialist.

Legea nr. 119 din 11 iunie 194812 a naţionalizat toate bogăţiile subsolului precum şi

întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare industriale, bancare, de

asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii, enumerate în anexe, după criteriile prevăzute

în art. 1 pct. 1-77. Dintre instituţiile de credit, a intrat sub incidenţa acestei legi (pct. 77) numai

Societatea Naţională de Credit Industrial.

Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R nr. 197/194813 pentru dizolvarea

şi lichidarea întreprinderilor bancare şi instituţiilor de credit au fost dizolvate, de plin drept,

întreprinderile bancare şi instituţiile de credit de orice fel, cu capital particular sau de stat. Au fost

exceptate: Banca Naţională a României, Societatea Naţională de Credit Industrial (naţionalizată la

8 Denumit ulterior, Curtea Superioară Bancară.9 Publicată în Monitorul Oficial nr. 298 din 28 decembrie 1946.10 Publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 15 iulie 1947.11 Publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din 16 august 1947.12 Publicată în Monitorul Oficial nr. 133 bis din 11 iunie 1948.13 Publicat în Monitorul Oficial nr.186 din 13 august 1948.

10

11 iunie 1948), Casa de Economii şi Cecuri Poştale, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, precum şi

întreprinderile bancare şi instituţiile de credit înfiinţate printr-o convenţie specială între Statul

Român şi un stat străin şi al căror capital a aparţinut ambelor state.

Prin dispoziţiile art. 13 al aceluiaşi decret, s-a abrogat Legea din 8 mai 1934 pentru

organizarea şi reglementarea comerţului de bancă, cu excepţia dispoziţiilor de sub titlul IV

(Supravegherea şi controlul comerţului de bancă) şi a art. 54 alin. final, 64 şi 73 alin. 1 pct. a.14

Nu au intrat sub incidenţa acestui decret instituţiile de credit cu caracter profesional şi

mutual şi cele care fac operaţiuni numai cu membrii lor.

La sfârşitul anului 1948, ca urmare a dispoziţiilor legislative enumerate mai sus, sistemul

bancar se reducea la Banca Naţională (transformată în Banca Republicii Populare Române, Banca

de Stat - prescurtat Bancastat (după moda sovietică), Banca de Investiţii - Banca de Credit pentru

Investiţii şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC).

Stoparea inflaţiei nu a fost posibilă prin reforma monetară din 1947, datorită situaţiei

economice precare şi măsura luată de Prezidiul M.A.N. prin Decretul nr. 37/195215 a fost efectuarea

reformei băneşti şi a reducerii de preţuri la principalele produse alimentare şi industriale. La aceeaşi

dată s-a emis Hotărârea nr. 147 a Consiliului de Miniştri şi a CC. al P.M.R. cu acelaşi obiect şi

Instrucţiunile Ministerului de Finanţe privitoare la modul de efectuare a reformei băneşti. Ca

urmare, s-au pus în circulaţie bani noi, bilete de bancă (10, 25 şi 100 lei), bilete de tezaur (1, 3 şi 5

lei) şi monede divizionare. Înlocuirea vechilor bilete de bancă s-a efectuat la parităţi diferenţiate,

pentru populaţie şi întreprinderile particulare cursul fiind net defavorabil comparativ cu cel aplicat

întreprinderilor şi organizaţiilor de stat şi obşteşti. Condiţii nefavorabile de preschimbare au fost

stabilite şi pentru depunerile la CEC, cu consecinţele previzibile şi fireşti.

Alături de banca R.P.R., activitatea bancară era realizată şi de băncile specializate: Banca

Română de Comerţ Exterior, Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară şi Banca de

Investiţii, toate fiind subordonate Consiliului de Miniştri. Principalele lor operaţiuni erau efectuarea

de decontări între unităţile economice şi creditarea producţiei acestora. în condiţiile economiei

socialiste planificate, creditele acordate de aceste bănci erau instrumente de politică financiară a

partidului unic şi nu credite comerciale.

Banca Română de Comerţ Exterior (B.R.C.E.), înfiinţată la 1 iulie 1968 efectua operaţiuni

specifice creditării comerţului internaţional; Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară

(B.A.I.A.) înfiinţată în acelaşi an, avea misiunea de a înfăptui politica partidului şi statului în

domeniul creditării şi finanţării producţiei agricole, a prelucrării produselor agricole, investiţiilor şi

circulaţiei mărfurilor din agricultură, industria alimentară şi sectorul apelor; Banca de Investiţii,

înfiinţată în 1957 (prin reorganizarea Băncii de Credit pentru Investiţii) avea ca atribuţii avizarea

14 Care au fost abrogate de C.P.U.N. prin Decretul-lege nr. 149.15 Publicat în Monitorul Oficial nr. 7 din 26 ianuarie 1952.

11

indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor, finanţarea şi creditarea investiţiilor şi a lucrărilor

de construcţii-montaj şi controlul marilor şantiere.

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.) s-a înfiinţat (sub denumirea iniţială de Casă de

Economii, Cecuri şi Consemnaţiuni), la 1 septembrie 1948, prin comasarea Casei de Economii şi

Cecuri Poştale cu Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, cu misiunea atragerii economiilor băneşti ale

populaţiei în vederea utilizării acestora ca sursă de creditare a economiei naţionale. C.E.C. mai

efectua şi alte operaţiuni de încasări şi plăţi şi operaţiuni de creditare a populaţiei, în cazurile

prevăzute de lege.

1.2. BĂNCILE ROMÂNEŞTI ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE

Având în vedere rolul şi importanţa pe care le au băncile la buna funcţionare a unităţilor

economice şi a economiei în ansamblu, s-a impus ca, în perioada de tranziţie la economia de piaţă,

să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse şi servicii bancare de un

nivel calitativ superior, care să satisfacă exigenţele tuturor categoriilor de agenţi economici (clienţi)

din economia de piaţă.

În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziţie, în activitatea bancară

din România s-au produs următoarele schimbări esenţiale:

A. Banca Naţională a României a fost reorganizată şi a intrat, astfel, în sarcinile sale

fireşti de Bancă Centrală, cu următoarele funcţii: emisiunea monetară, asigurarea stabilităţii

monetare, administrarea rezervelor valutare ale ţării, urmărirea executării balanţei de plăţi externe,

supravegherea activităţii bancare. Pentru activităţile comerciale ale Băncii Naţionale a

României, a fost creată Banca Comercială Română S.A.

Pentru menţinerea circulaţiei băneşti la nivel corespunzător, Banca Naţională a României

asigură legătura dintre dimensiunile creditului şi volumul masei monetare în circulaţie.

Supravegherea activităţii bancare de către Banca Naţională a României, în condiţiile

economiei de piaţă, nu a avut în vedere măsuri de comandă, ci de reglementări-cadru, de orientare

profesională în activităţile bancare: creditul bancar, decontările etc.

B. Fostele bănci de stat (Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de

Investiţii), pe bază de hotărâre a Guvernului, au fost transformate în bănci comerciale, cu capital

ele stat şi autohton privat, aprobându-li-se şi noi statute de organizare şi funcţionare.

C. Au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin, precum şi sucursale ale

unor bănci străine.

Noile bănci au fost constituite în conformitate cu prevederile legii societăţilor comerciale,

care precizează că, datorită obiectivului principal şi permanent al activităţii bancare, respectiv

tragerea de resurse băneşti, acordarea de credite, efectuarea de plăţi şi alte servicii bancare, acestea

nu se puteau constitui ca societăţi cu răspundere limitată.

12

Societăţile bancare puteau să-şi înceapă activitatea numai după obţinerea autorizaţiei,

document eliberat de Banca Naţională a României - Comisia de reglementare şi supraveghere

bancară - organism care stabileşte norme şi reglementări cu privire la volumul capitalului social,

cota minimă de vărsământ la momentul subscrierii, precum şi în legătură cu constituirea fondurilor

de rezervă şi riscuri.

Băncile constituite aveau obligaţia de a deschide conturi de corespondent la Banca Naţională

şi crearea de rezerve minime, potrivit reglementărilor date de B.N.R. Societăţile bancare au dreptul

să deschidă la Banca Naţională a României şi alte conturi, precum şi să se refinanţeze de la aceasta,

în condiţiile stabilite.

Deschiderea, în România, de sucursale ale unor bănci, de către persoane juridice străine,

a avut loc în conformitate cu prevederile legii privind funcţionarea reprezentanţelor firmelor şi

organizaţiilor străine.

Crearea de bănci particulare contribuie, atât la o mai bună acoperire a nevoilor de capital, cât

şi la dezvoltarea procesului concurenţial, cu efecte benefice pentru agenţii economici şi pentru

economia naţională, în ansamblu.

1.3. BĂNCILE ROMÂNEŞTI ÎN PERIOADA ACTUALĂ

Societăţile bancare deţin o poziţie aparte în categoria societăţilor comerciale ca urmare a

obiectului specific al operaţiunilor pe care le îndeplinesc şi a subordonării activităţii faţă de Banca

Naţională a României16.

În prezent, în România activitatea bancară se desfăşoară ţinând cont de:

reglementările din dreptul comun: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării

judiciare şi a falimentului, cu modificările şi completările ulterioare;

reglementările specializate: Legea bancară nr. 58/1998 cu modificările şi completările

ulterioare, Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Ordonanţa Guvernului

nr. 10 din 22 ianuarie 2004 privind falimentul instituţiilor de credit aprobată, completată şi

modificată prin Legea nr. 278 din 23 iunie 2004;

reglementările emise de Banca Naţională a României sub formă de norme, adrese şi

circulare.

Activitatea bancară în România se desfăşoară în cadrul şi prin Banca Naţională a României

şi băncile comerciale.

Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, are personalitate juridică

iar obiectivul fundamental al acesteia este asigurarea stabilităţii monedei naţionale, pentru a

contribui la stabilitatea preţurilor. Pentru obţinerea obiectivului său fundamental, banca centrală

16 Florin Coman, „Activitatea bancară. Profit şi performanţă”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 9 şi urm.13

elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit , de plăţi, precum şi de

autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară în cadrul politicii generale a statului, urmărind

funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar

specific economiei de piaţă.

Băncile sunt persoane juridice autorizate să desfăşoare, în principal activităţi de atragere de

depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu.

Aşadar, în ţara noastră pe lângă Banca centrală (BNR) sunt autorizate să funcţioneze mai

multe bănci comerciale cu capital de stat, mixt sau privat.

Băncile comerciale au fost înfiinţate în conformitate cu Legea 31/1990 de înfiinţare a

societăţilor comerciale şi în prezent respectă Legea nr. Legea 58/1998, legea bancară.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 58/1998, băncile, persoane juridice române, şi sucursalele

băncilor străine pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi:

acceptarea de depozite;

contractarea de credite, operaţiunile de factoring şi scontarea efectelor de comerţ,

inclusiv forfetare;

emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit;

plăţi şi decontări;

leasing financiar;

transferuri de fonduri;

emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente;

tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu:

instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit);

valută;

instrumente financiare derivate;

metale preţioase, obiecte confecţionate din acestea, pietre preţioase;

valori mobiliare;

intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate de acesta;

administrarea de portofolii ale clienţilor, în numele şi pe riscul acestora;

custodia şi administrarea de valori mobiliare

depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;

închirierea de casete de siguranţă;

consultanţă financiar-bancară;

operaţiuni de mandat.

Băncile pot desfăşura activităţile prevăzute de legislaţia privind valorile mobiliare şi bursele

de valori prin societăţi distincte, specifice pieţei de capital, care vor funcţiona sub reglementarea şi

14

supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, cu excepţia activităţilor care, potrivit

acestei legislaţii, pot fi desfăşurate în mod direct de către bănci.

Operaţiunile de leasing financiar vor fi desfăşurate de către bănci, prin societăţi distincte,

constituie în acest scop.

În România, la ora actuală există bănci comerciale cu capital de stat (Exemplu: EximBank,

C.E.C.), bănci comerciale cu capital mixt (Banc post) şi bănci comerciale cu capital privat – cele

mai numeroase (Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Naţională a Greciei, Banca Italo-

Română, Banca Franco-Română, ING Bank, Raiffeissen Bank, Alpha Bank, Dresdener Bank,

Volksbank etc).

Toate aceste bănci există pentru clienţii lor şi de aceea în momentul dezvoltării activităţii se

iveşte necesitatea apariţiei unei reţele de unităţi proprii în teritoriu, care să desfăşoare o activitate

complexă şi să răspundă cerinţelor clienţilor. Strategia dezvoltării de unităţi în teritoriu se realizează

pe baza prospectării pieţei utilizând tehnici moderne de marketing.

Structura organizatorică, conducerea şi administrarea societăţilor bancare se stabilesc prin

statute proprii.

Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societatea comercială pe acţiuni.

Structura reţelei de unităţi a băncilor constă din:

centrală;

sucursale judeţene şi sucursala municipiului Bucureşti;

filiale (subordonate sucursalelor);

agenţii (subordonate filialelor sau chiar sucursalelor).

Sucursalele, filialele şi agenţiile nu au personalitate juridică fiind unităţi operative. În

această calitate ele execută operaţiuni bancare în limita competenţelor stabilite de centrala băncii, pe

baza aprobării de funcţionare dată de Consiliul de Administraţie.

La nivelul fiecărei bănci, pentru buna desfăşurare a activităţi se stabilesc organe de

conducere.

Unele dintre aspecte amintite pe scurt în acest paragraf le vom dezvolta în continuare în

cuprinsul lucrării, având în vedere, în principal, Legea nr. 58/1998 aşa cum a fost modificată şi

completată prin OUG nr. 24 din 25 martie 1999, OUG nr. 137 din 18 octombrie 2001, Legea nr.

485 din 18 noiembrie 2003.

15

CAPITOLUL 2

CREDITUL – PRODUS PRINCIPAL AL BĂNCILOR

2.1. NOŢIUNEA DE CREDIT. OPERAŢIUNILE DE CREDIT

Creditul este operaţiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse în schimbul unei

promisiuni de rambursare viitoare şi de plată a unei sume suplimentare numită dobândă, sumă ce

remunerează pe împrumutător.

Operaţiunea priveşte două părţi. O parte acordă creditul, cealaltă îl primeşte, se îndatorează.

Relaţii de credit au existat şi în economiile premonetare. Aşadar, creditul poate exista şi în

economiile fără monedă. Este evident însă faptul că, în ansamblul lor relaţiile de credit din perioada

actuală nu se pot debarasa de haina monetară.

Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de la relaţii între indivizi sub forma

unor acorduri personale, simple, până la tranzacţiile formalizate ce se efectuează pe pieţele

monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în cadrul unor contracte complexe.

Esenţa operaţiunii de creditare constă în aceea că o parte numită creditor (investitor sau

împrumutător) transmite o valoare actuală unei alte părţi numită debitor (împrumutat) care se

angajează la un anumit termen şi în anumite condiţii specificate în cadrul acordului să ramburseze

valoarea împrumutată şi de asemenea să plătească o anumită dobândă pentru a-l remunera pe

creditor.

Termenul de credit îşi are etimologia în latinescul credere(di) = a da cu împrumut, verb care

urmat de dativ înseamnă a se încrede, a se bizui. În dezvoltarea sa istorică, creditul a cunoscut mai

multe forme care au avut şi perioade de existenţă simultană în viaţă economică a omenirii.

Diferenţierea formelor de credit este dată de complexitatea relaţiilor ce se stabilesc între parteneri cu

ocazia acordării şi primirii creditului şi ea rezultă din cumularea elementelor constitutive ale

creditului.

2.2. PRINCIPIILE CREDITĂRII

Principiile creditării constituie norme obligatorii privind acordarea, garantarea, utilizarea cu

eficienţă şi rambursarea la scadenţele stabilite a creditelor acordate de instiituţiile financiar-bancare.

Principiul prudenţei bancare consacră faptul că în derularea operaţiunilor de creditare,

băncile, indiferent de forma capitalului statutar pe baza cruia au fost constituite, manifestă toată

prudenţa atunci când acordă un credit. Astfel, băncile urmăresc ca beneficiarii creditelor să fie

constituiţi legal şi să aibă capitalul social vărsat potrivit reglementărilor statulelor lor, să desfăşoare

activităţi legale şi eficiente. De asemenea, fluxurile de lichidităţi trebuie să evidenţieze posibilitatea

reală de rambursare la scadenţă a ratelor de credit. În manifestarea prudenţei, băncile solicită

potenţialilor împrumutaţi garanţii materiale care, în expresia bănească, trebuie să fie mai mari sau 16

cel puţin egale cu suma creditelor solicitate şi a dobânzilor calculate pe întreaga perioadă de

creditare. În fine, clientul trebuie să prezinte situaţia angajamentelor aferente conturilor deschise la

alte societăţi bancare cu evidenşierea garanţiilor aferente.

Principiul credibilităţii subliniază faptul că acodarea unui credit nu se poate efectua dacă nu

există suportul moral dat de dobândire încrederii. Aceasta presupune cunoaşterea agentului

economic privind calităţile morale şi profesionale ale acestuia, calitatea produselor, serviciilor şi a

relaţiilor cu partenerii.

Principiul destinaţiei precise se referă la faptul că bancile acordă credite, iar agenţii

economici sunt obligaţi să le utilizeze numai în scopurile pentru care au fost acordate. Acest

principiu urmăreşte ca agenţii economici să se încadreze în volumul de fonduri stabilit, să uşureze

controlul bancar asupra fluxurilor băneşti ale împrumutatului şi să dea posibilitatea preîntâmpinării

deficienţelor, contribuind la întărirea gestiunii economico-financiare.

Principiul garantării creditului consacră faptul că fiecare credit trebuie garantat cu bunuri

mobile sau imobile aflate in patrimoniul debitorului. Garanţiile asigurătoare constituie principalul

mijloc preventiv, prin care se diminuează riscul insolvabilităţii în rambursarea creditului. În funcţie

de volumul şi destinaţia creditului se aleg şi formele concrete ale garanţiilor. Raporturile juridice

privind garanţiile se sting, de regulă, după rambusarea integrală a creditelor.

Principiul acordării creditului în mod diferenţiat, corespunzător gradului de îndeplinire a

condiţiilor contractuale. Potrivit acestui principiu, creditului nu se pune automat şi integral la

dispoziţia solicitantului, ci treptat şi conform cu gradul de formare a activelor circulante sau a

resurselor de finanţare a investiţiilor sau în funcţie de modul cum îşi gospodăresc resursele proprii.

Principiul rambursabilităţii creditului la un anumit termen stipulează că pentru fiecare credit

se stabileşte un termen de rambursare numit scadenţă. Aceasta se menţioneaza in contractul de

credit şi se planifică în funcţie de mişcarea valorilor materiale, tinându-se cont de timpul cât agenţii

economici au nevoie de aceste resurse, precum şi perioada de recuperare a cheltuielilor de

producţie şi de circulaţie.Nerambursarea ratelor la scadenţă atrage după sine plata dobânzilor

penalizatoare şi, în ultimă instanţă, declanşarea procedurii de executare silită a îmrpumutatului.

Principiul plăţii dobânzii arată ca pentru orice credit, debitorul plăteşte un preţ al utilizării

banilor

Principiul încheierii contractului de creditare. Incheierea unui credit bancare se finalizeaza

cu semnarea atât de către bancă, cât şi de către solicitant a unui contract de credit, în care sunt

stipulate condiţiile şi modul de acordare, utilizare şi rambursare a creditului, dobânda şi alte costuri

ale creditului, precum şi garanţiile aduse de împrumutat. Încheierea contractului de credit necesită

prezentarea de către client a documentaţiei de credit. Aceasta cuprinde toate datele necesare

caracterizării situaţiei patrimoniale, a resurselor de care dispune clientul la data acordarii creditului.

Între principiile creditării există o strânsă interdependenţă, astfel că în procesul de creditare

17

trebuie să se respecte simultan toate aceste principii.

2.3. CLASIFICAREA CREDITELOR.

Creditele sunt de mai multe feluri şi ele se pot clasifica având în vedere mai multe criterii

care să le caracterizeze, să le afirme interdependenţele şi prin aceasta să le diferenţieze.

Un prim criteriu de clasificare a creditelor l-ar putea reprezenta persoana creditorului, a

celui care dă cu împrumut.

Un al doilea criteriu de clasificare al creditelor îl reprezintă obiectul creditului şi sfera de

utilizare.

Al treilea criteriu este reprezentat de durata de acordare şi utilizare a creditului.

Al patrulea criteriu îl poate constitui calitatea creditelor acordate.

După primul criteriu de clasificare, creditele sunt:

credite comerciale;

credite bancare;

credite obligatare;

credite ipotecare;

credite de consum.

După cel de-al doilea criteriu, creditele se împart în:

credite pentru producţie;

credite pentru investiţii;

credite pentru comerţ.

După cel de-al treilea criteriu, creditele se împart în:

credite pe termen scurt, până la 1 an;

credite pe termen mediu, de la 1 an la 5 ani;

credite pe termen lung, de la 5 la 25, 30, 50 ani.

După calitatea creditelor, acestea se împart în credite:

performante;

neperformante.

Desigur că această clasificare a creditelor este relativă, toate aceste tipuri de credite putând

să coexiste, să se întrepătrundă între ele.

2.4. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE CREDITULUI.

Esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza elementelor constitutive ale creditului

care sunt următoarele:

subiectele raportului de credit - creditorul şi debitorul;

promisiunea de rambursare;

18

termenul de rambursare - scadenta;

dobânda;

tranzacţia sau acordarea creditului;

consemnarea şi transferabilitatea.

a. Subiectele raportului de credit, respectiv creditorul şi debitorul, prezintă o mare

diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social - economice, motivele angajării în

raportul de credit şi durata angajării. în cadrul procesului de creditare se înregistrează trei categorii

principale şi de ampla cuprindere: întreprinderile, statul şi populaţia. Raportul de credit implică

primordial redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate ceea ce presupune

preexistenta unor procese de economisire sau de acumulări monetare.

Se afirmă puternic în calitate de creditori întreprinderile care manevrează importante

disponibilităţi monetare şi care în anumite perioade pot fi angrenate în procesul de creditare. De

asemenea, ca urmare a creşterii veniturilor populaţiei, ca urmare a câştigurilor obţinute din procesul

de producţie şi prin amplificarea spiritului de prevedere şi economisire, populaţia a devenit un

factor major al raportului de credit în postura de creditor. În tarile dezvoltate aportul populaţiei la

formarea resurselor de creditare tinde să-l ajungă pe cel al întreprinderilor. Pe lângă aceşti doi

participanţi se înscriu în proporţie foarte mare ca şi creditori intermediarii financiari şi în special

băncile. În calitate de debitori alături de întreprinderi şi populaţie se afirma amplu în toate ţările

dezvoltate - statul.

b. Promisiunea de rambursare - este element esenţial al raportului de credit, presupune

riscuri şi necesita în consecinţă adesea, angajarea unei garanţii. în raporturile de credit riscurile

probabile sunt:

riscul de rambursare

riscul de imobilizare.

Riscul de rambursare, constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau incapacităţii de plata

datorita conjuncturii, dificultăţilor sectoriale sau deficientelor împrumutatului. Pentru prevederea

riscului trebuie sa se analizeze temeinic împrumutatul prin prisma cerinţelor respectării raportului

de credit sub diverse aspecte: umane (competenta, experienţa, moralitate), economice (situaţia,

interna, internaţională, cadrul profesional), financiare (situaţia financiara, bonitatea, solvabilitatea,

lichiditatea, îndatorarea existenta, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridica, legăturile

juridice cu alte întreprinderi). Se poate acţiona pentru diviziunea riscului prin colaborări cu alte

întreprinderi, instituţii de credit prin sindicalizarea operaţiei de creditare. Prevenirea riscului este

strict legata şi de procedurile de garantare a împrumutului.

Riscul de imobilizare, survine la bancă sau la deţinătorul de depozite, care nu este în

măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor

acordate. Creditele care se acorda de regula prin bănci, angajează fonduri care nu aparţin băncii. De

19

aici necesitatea, în scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce ii sunt încredinţate, ca bancherul sa-si

întărească poziţia sa de creditor prin solicitarea şi obţinerea de garanţii personale şi reale.

Garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană (girant) de a plăti, în cazul în

care debitorul este în incapacitate de plată. Garanţia personală este de două feluri - simplă şi

solidară. În cazul garanţiei simple girantul răspunde numai pentru partea sa putând cere executarea

primordiala a debitorului. În cazul garanţiei solidare girantul poate fi tras la răspundere pentru a

plăti concomitent sau înaintea debitorului daca este mai solvabil decât acesta.

Garanţiile reale cuprind reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiul.

Dreptul de reţinere, asigura creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal,

proprietatea debitorului, atât timp cat el n-a fost achitat integral cu respectarea unor condiţii ca:

bunul corporal deţinut sa aibă legătura cu creanţa iar creanţa sa fie certa şi exigibila.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanţia creditului, gajul.

Gajarea poate avea loc cu sau fără deposedare.

Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil, fără

deposedare şi cu publicitate. Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferinţa şi dreptul de urmărire

şi ea poate fi legala (prevăzută de lege), convenita (consimţită de contract) sau juridica (acordata de

organele judecătoreşti).

Privilegiul este dreptul conferit prin lege unor creditori, de a avea prioritate în a fi plătiţi

atunci când dispun de o garanţie asupra unei părţi sau asupra totalităţii patrimoniului debitorului.

Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferinţa şi de dreptul de urmărire.

Oricare ar fi garanţiile oferite, creditorul trebuie sa aibă în vedere ca o buna garanţie nu

trebuie sa fie decât o precauţiune suplimentara şi nu un suport al unui risc mai mult decât probabil.

Executarea garanţiilor presupune pentru creditor eforturi şi cheltuieli suplimentare şi implica

imobilizări îndelungate ale fondurilor, deturnând pe creditor de la preocupările sale obişnuite ceea

ce-i poate aduce prejudicii nerecuperate pe calea executării garanţiilor.

c. Termenul de rambursare, ca trăsătura specifica a creditului, are o mare varietate. De la

termene foarte scurte (24 ore termen practicat intre bănci pe pieţele bancare) şi încheindu-se cu

termene de 30-50 şi chiar 100 ani (pentru construcţia de locuinţe). Pentru creditele pe termen scurt

este caracteristica rambursarea integrala la scadenta. Creditele pe termen mijlociu şi lung implica

adesea rambursarea eşalonata, la termene stabilite lunare, trimestriale, odată cu plata dobânzii.

d. Dobânda este o caracteristică esenţială a creditului ea reprezentând remuneraţia acordată

creditorului. În acordurile de credit s-a încetăţenit clauza dobânzii fixe pe toată durata împrumutului

şi pentru tot împrumutul.

În condiţiile presiunii inflaţioniste accentuate din anii ‘70 s-a instituit regimul dobânzilor

variabile. În această situaţie nivelul dobânzilor se modifică periodic (de regulă semestrial) în funcţie

de nivelul dobânzii pe piaţa naţionala şi internaţionala.

20

e. Tranzacţia. Acordarea creditului.

Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice acordarea unui împrumut, vânzarea

unei obligaţiuni, angajarea unui depozit. în ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis în

cadrul căruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de credit

sunt modalităţile cele mai răspândite pentru aceasta forma.

Acordarea creditului este un act de mare importanta în vederea căruia creditorul trebuie sa-si

asigure o buna informare şi documentare asupra calităţii debitorului, pentru evitarea riscurilor

asociate creditului.

f. Consemnarea şi transferabilitatea.

Acordurile de credit sunt consemnate în marea lor majoritate prin înscrisuri, instrumente de

credit, a căror forma de prezentare implica aspecte multiple şi diferenţiate. Esenţial în aceste

instrumente este obligaţia ferma a debitorului de a rambursa împrumutul, respectiv dreptul

creditorului de a i se plăti suma angajata. Astfel de înscrisuri şi instrumente de credit sunt:

contractul de credit, cambia, biletul la ordin, cecul, certificatul de depozit, bonurile de tezaur,

obligaţiunile etc. Prin intermediul transferului instrumentului de credit se realizează cesiunea

creanţei, respectiv a dreptului de a incasa suma înscrisă în instrumentul de credit precum şi

veniturile accesorii. Negocierea instrumentelor de plăţi şi a creanţelor ce sunt reprezentate poate

avea loc:

direct intre investitori;

în cadrul pieţelor de capital şi financiare.

De regulă, transferul direct este desfăşurat în cadrul raporturilor directe ale creditelor sau

intre bănci privind circulaţia cambiei (scontare, rescontare), a cecului, etc., în timp ce obiect al

pieţelor financiare sunt obligaţiile statului (bonuri de tezaur în principal) sau ale întreprinderilor şi

alte hârtii de valoare.

2.5. ELEMENTE DEFINITORII ALE CREDITELOR BANCARE.

Creditul bancar este unul dintre cele mai răspândite credite având o sferă largă de raporturi

angajând modalităţi diferite, pe termen scurt, pe termen mijlociu şi lung. Creditul bancar se acorda

atât persoanelor fizice cat şi celor juridice.

Raporturile de credit ale agenţilor economici cu băncile sunt, de regulă, reciproce. Pe de o

parte, întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de către

acestea ca resurse. Pe de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de

producţie curente sau cu recuperare ulterioară, pentru investiţii. Esenţial în raporturile de credit

bancar este faptul că unul din parteneri este banca, iar relaţiile între bancă şi partener se desfăşoară

pe termenul valorificării capitalurilor disponibile şi realizarea de profituri, în principal sub formă de

dobânzi.

21

Principalele credite acordate de bănci sunt:

Creditele de trezorerie - reprezintă raporturile de credite întemeiate pe o deplină

cunoaştere a activităţii întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare

angajament. Aceste credite nu sunt garantate formal. Ele sunt menite să satisfacă necesităţile

curente privind acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat, în

obiecte care să reprezinte o garanţie veridică. Aceste credite nu au termene de rambursare iar

acordarea lor este întemeiată pe depozite compensatorii.

Sistemul general de acordare este linia de credit, în condiţiile căreia se stabileşte limita

maximă a creditului acordat în acest cadru. Într-o formă primară, această linie conferă întreprinderii

un credit provizoriu, întrucât banca poate cere oricând acoperirea debitului.

O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit confirmată pe baza unui acord

scris, în care posibilitatea de acordare a creditului se menţine pentru o perioadă stabilită în contract.

Linia de credit revolving implică utilizarea curentă a acestui mod de obţinere de fonduri de

către întreprinderi, întrucât rambursările efectuate reducând nivelul creditului permit în etape

ulterioare obţinerea unor noi credite, în limitele stabilite, deoarece potrivit condiţiilor acestui acord

posibilitatea de creditare se reînnoieşte.

Băncile mai acordă şi alte tipuri de credite printre care cele mai uzuale sunt:

Credite pentru stocuri, cheltuieli şi alte active constituite temporar, prin cont separat

de împrumut. Termenul de creditare este de regulă de 12 luni.

Credite pentru stocuri şi cheltuieli sezoniere (stocuri de produse agricole, agro-

alimentare, etc.), ce se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru fără a depăşi 12 luni.

Credite pentru produse de export şi export de produse pe baza documentaţiei şi în

condiţiile existentei contractelor sau comenzilor ferme de desfacere, a acreditivelor irevocabile

deschise, sau a altor forme de plată.

Facilităţi de cont care reprezintă credite pe perioade scurte şi foarte scurte de timp

(până la 15 zile calendaristice) acordate pentru acoperirea unor deficite temporare de lichidităţi.

Credite pe documente în curs de încasare, se acorda agenţilor economici pentru

documente remise de aceştia la încasare (cecuri sau bilete la ordin) precum şi pentru ordine de plată

aflate pe circuitul bancar.

Credite pe termen mediu şi lung pentru investiţii şi retehnologizare.

Băncile mai acordă, de asemenea, credite pe efecte de comerţ prin scontarea acestora.

Efectele scontate sunt cambiile şi biletele la ordin. De asemenea, acordă credite persoanelor fizice

pentru acoperirea unor cheltuieli privind:

achiziţionarea şi construcţia de locuinţe;

achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată;

turism;

22

acoperirea unor cheltuieli de şcolarizare;

acoperirea unor cheltuieli privind sănătatea;

acoperirea altor cheltuieli curente.

În cadrul creditului bancar se întâlnesc şi credite pentru echipament pentru investiţii pe o

perioada de la 1-5 ani şi chiar de peste 5 ani, dar aceste operaţiuni au o extindere mai redusă datorită

riscului mai mare pe care-l presupun şi al volumului mare de resurse necesare. Creditele pe termen

scurt sunt majoritare în activitatea băncilor în general şi a celor comerciale în special.

23

CAPITOLUL 3

OBIECTIVELE ŞI STRATEGIA ACTIVITĂŢII DE CREDITARE

În România, băncile au funcţionat în condiţii speciale în care economia românească a

întâmpinat destule dificultăţi, multe societăţi fiind afectate de oferta redusă a mijloacelor financiare

şi restrângerea pieţelor de desfacere.

În asemenea condiţii băncile româneşti au făcut eforturi susţinute pentru a realiza două

deziderate importante:

susţinerea economiei reale în efortul lor de reorganizare şi retehnologizare prin pârghii

bancare specifice;

asigurarea protejării împotriva riscurilor inerente unei asemenea stări de lucru.

În acest condiţii băncile au manifestat interes atât pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cât

şi pentru clienţii din sectorul privat. Acelaşi interes a fost manifestat şi pentru societăţile comerciale

cu capital de stat privatizate de curând sau în curs de privatizare, ori pentru firmele din străinătate

care sunt interesate să facă investiţii de capital în România.

Măsurile luate în domeniul creditului bancar au plecat de la prevederile din strategie cu

privire la risc, un accent mai mare punându-se pe:

creşterea gradului de exigenţă în procesul de acordare a creditelor şi, în acest fel, a

prudenţei bancare;

constituirea de provizioane asiguratorii;

acţiuni ferme de recuperare a creanţelor bancare.

3.1. OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE CREDITARE

Politica de creditare a unei instituţii financiar-bancare poate fi apreciată ca fiind corectă dacă

în elaborarea ei s-a acordat atenţie atingerii următoarelor obiective:

selectia unor credite sigure şi cu o probabilitate maximă de rambursare;

asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;

încurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pieţei pe care operează

banca.

Politica de creditare se adaptează în timp şi în funcţie de ciclul economic. Ea trebuie să fie

actualizată şi să devină flexibile, în concordanţă cu modificările mediului economic.

Continutul unei politici de creditare comporta trei parti principale: formulari politice cu

caracter general referitoare la sarcinile compartimentului de creditare şi la calităţile optime ale

portofoliului de credite; principii şi proceduri recomandate în constituirea şi administrarea

portofoliului de credite şi, în fine proceduri şi parametri detaliaţi de creditare, specifici fiecărui tip

de credite – normele de creditare.24

Partea întâi are menirea de a stabili cadrul general şi obiectivele politicii de creditare.

Structura sa generală ar putea fi următoarea:

a. Obiective

b. Strategii

1. Tipuri de credite şi structura portofoliului de credite;

2. Structura creditelor în funcţie de lichiditatea şi scadenţa lor;

3. Mărimea portofoliului de credite.

c. Pieţe (zone comerciale)

d. Caracteristici ale creditelor

1. Tipuri de credite

2. Garanţii

3. Termeni de creditare.

e. Responsabilităţi referitoare la aprobarea creditelor şi controlul calităţii acestora.

Obiectivele politicii de creditare pot fi interne sau externe, în funcţie de priorităţile bancii.

Acestea trebuie să definească rolul bancii respective, asa cum şi-l asumă ea, apoi rentabilitatea

globală stabilită pentru perioada respectivă, imaginea pe care doreşte să o impună pe piaţă,

increderea publicului, gradul de agresivitate in concurenta cu ceilalti competitori. Dincolo de aceste

obiective de ordin general, menite să asigure racordarea efortului compartimentului de credite la cel

global al băncii, pentru asigurarea maximizării rezultatelor, obiectivele politicii de creditare pot si

trebuie sa fie particularizate pentru acest domeniu de activitate prin stabilirea sarcinii de crestere

medie (anuala sau trimestriala) a portofoliului de credite (in preturi constante) si a mărimii acestui

portofoliu relativ la activele sau depozitele bancare totale.

Partea a doua a politicii de creditare contine principiile şi procedurile pe care banca îşi

bazează procesul de creditare. Cuprinde următoarele elemente:

protectia prin asigurare;

documentaţia şi garanţiile mobiliare;

încasarea creditelor restanţe şi recuperarea garanţiilor;

norme şi reglementări legale;

stabilitatea ratei dobânzilor percepute;

informaţii financiare solicitate de la debitori;

etica profesională şi conflictele de interese;

examinarea şi controlul periodic al calităţii creditelor.

Protectia prin asigurare se poate realiza pentru bunuri (cele care se constituie în garanţii, dar

nu numai), pentru persoane (cadrele de conducere pentru răspundere civilă sau pentru răpiri, dar şi

asigurări de viaţă pentru debitorii individuali în cazul creditelor pe termen lung), pentru banca însăşi

25

ca beneficiar de asigurări şi reasigurări (pentru riscul de creditare). De regulă, este recomandabil să

se încheie contractul de asigurare pentru toate riscurile asigurabile în condiţii de eficienţă.

Documentatia si garanţiile mobiliare solicitate trebuie să se constuie în dosare de creditare

uniforme la nivelul întregii bănci, indiferent de locaţia unităţii bancare operative şi de personalul

angajat. Implementarea cerinţelor vizând aceast caracter unitar poate ridica probleme semnificative

la nivelul băncilor mai mici, datorită raporturilor personale ale funcţionarilor acestora cu clienţii

băncii.

Tratamentul creditelor restante şi recuperarea garanţiilor se poate realiza printr-un

compartiment specializat care poate avea şi sarcini de control. Procedura cuprinde informaţiile de

semnalizare a dificultăţilor, detectarea acestora, raportarea măsurilor imediate, controlul garanţiilor

şi, eventual detectarea fraudelor. Creditele restante pot avea cauze obiective, legate de evoluţia

ciclului economic, sau cauze subiective, care sunt, de fapt, un eufemism pentru a desemna

managementul defectuos.

Detectarea problemelor cu cre se poate confrunta clientul se poate face din timp dacă

evoluţia calităţii debitorului şi a mediului său economic sunt urmărite de bancă.

Reglementările legale reprezintă un element dinamic al mediului în care operează banca şi,

de aceea, politica de creditare trebuie să reflecte nu numai starea actuală a sistemului de

reglementări ci şi, în măsura în care acest lucru este posibil, cele mai probabile directii de

concentrare a autorităţilor bancare. Reglementările bancare echivalează cu impunerea unor limite şi

a unor interdicţii referitoare la activitatea de creditare: operaţii şi volum. Autoritatea bancară

efectuează inspecţii periodice pentru a stabili gradul de respectare a a restricţiilor în vigoare la

nivelul instituţiei respective.

Politica de creditare are un rol deosebit de important şi pentru stabilirea unitară a criteriilor

de stabilirea preţului. Cel mai important element îl reprezintă determinarea nivelului dobânzii

percepute, a ratei acesteia. Trebuie prezentate toate procedurile de determinare a acesteia, modul lor

de folosire şi elementele în funcţie de care se poate stabili acest nivel: costul fondurilor bancare,

primele de risc, comisioanele bancare, rata dobânzii pe piaţă, rata de bază sau preferenţială a

dobânzii. În afară de aceste elemente, trebuie specificate şi celelalte componente ale costului

creditului pentru debitor, cum ar fi soldul minim creditor al contului acestuia sau alte servicii

financiare oferite de bancă clientului.

Informaţiile financiare solicitate de la client trebuie să fie si ele specificate în politica de

creditare pentru a nu apare diferenţe semnificative de tratament între cererile tratate de diferiţi

ofiţeri de credite şi între diferiţi clienţi trataţi de acelaşi ofiter. Accesul la aceste informaţii necesită

solicitarea rapoartelor financiare periodice şi întocmirea situaţiei financiare periodice şi întocmirea

situaţiei financiare personale pentru acţionari, directori, clienţi individuali

26

Respectarea normelor (scrise sau nu) ale eticii profesiunii de bancher este esenţială pentru

câştigarea sau păstrarea încrederii clienţilor şi a altor parteneri în probitatea personalului băncii.

Este un parametru esenţial al imaginii băncii şi, cel mai adesea, se fac simţite efectele negative, ale

nerespectării acestor norme de etică. În vederea asigurării unui nivel minim formal al respectării

acestor norme, politica de creditare trebuie să precizeze lista activităţilor interzise personalului,

limitele operaţiilor cu personalul, normele de transferare a informaţiilor între compartimentele

băncii, precum şi în afara acesteia şi codurile de etică profesională sau reglementări legale.

Examinarea şi controlul periodic al calităţii creditelor reprezintă un alt element esenţial al

politicii de creditare, relativ recent în practica bancară, determinant pentru asigurarea unui nivel de

risc minim. Inspectarea periodica a portofoliului de credite trebuie definită prin obiectivele

urmărite, formulată fără ambiguităţi şi organizată corespunzător. Obiectivele urmărite sunt:

reducerea pierderilor la portofoliul de credite, detectarea prematură a erorilor şi a problemelor,

stimularea initiaţivei ofiţerilor de credite pentru autocontrol şi informare, respectarea standardelor

formale de creditare prin verificarea dosarelor de creditare, respectarea normelor interne şi a celor

legale, informarea prin excepţie şi periodică a conducerii cu privire la starea şi evoluţia calităţii

portofoliului de credite, fundamentarea prelevărilor pentru pierderi

Partea a treia a politicii de creditare cuprinde normele de creditare pe tipuri de credite:

credite imobiliare ipotecare, credite pentru construcţii/investiţii, credite pentru stocuri, credite pe

termen lung, credite pentru cumpărarea unor bunuri mobile, credite agricole, credite personale şi,

eventual, credite cumpărate. Normele trebuie să cuprindă descrierea tipului de credit, destinaţia

creditului, scadenţele preferate, tarifarea (dobânda, rate, comisioane, solduri minime creditoare,

etc.), plafoane (minime şi/sau maxime), asigurările, garanţiile solicitate, procedura de aprobare a

creditului.

În strategiile băncilor se stabileşte că prin tehnologia informaţiei trebuie să se asigure

derularea tuturor operaţiunilor pe care le face banca cu operativitate ridicată, o siguranţă şi

confidenţialitate maximă, o bază de date cu o capacitate mare de informaţii despre clienţi, produse

şi servicii bancare, despre rezultatele economice şi financiare ale băncii, precum şi orice altă

informaţie cerută de managementul propriu.

Obiectivele strategice pe termen mediu ale unei bănci în domeniul informaţiei se referă la:

în condiţiile informatizării prin menţinerea şi consolidarea locului băncii pe piaţă

implementarea unui risc minim a sistemelor informatice capabile să sprijine principalele activităţi

ale băncii;

utilizarea de pachete de programe moderne;

utilizarea tehnologiilor avansate de comunicaţii terestre şi prin satelit la nivel naţional;

maximizarea beneficiilor competitive şi concurenţă crescută.

27

Pentru atingerea acestor obiective, băncile au elaborat politici adecvate şi distincte în

domeniul aplicaţiilor informatice, al tehnologiilor, al conducerii sistemului informatic şi al

schimbărilor.

Strategiile de creditare vizează trei domenii distincte. Strategia în domeniul structurii

creditelor bancare stabileste ponderea diferitelor categorii de credite in total, directiile si limitele

minime de diversificare a portofoliului, precum si gradul de participare eventuala la credite

sindicalizate. Fiind cel mai important activ bancar, creditele (eşalonarea rambursării lor) au o

importanţă deosebită pentru asigurarea lichidităţii bancare, o data cu asigurarea rentabilitatii

bancare. Şi, desi obiectivul principal al politicii de creditare îl reprezintă minimizarea riscului de

creditare, nici gestiunea altor riscuri bancare nu trebuie neglijata.

Lichiditatea stabilita în functie de structura activelor si pasivelor bancare este una din

restrictiile majore ale structurii (in functie de scadenta) a creditelor bancare; aceasta deoarece, in

lipsa unei piete secundare suficient de dezvoltate (titularizare), lichiditatea creditelor este

determinata aproape exclusiv de scadenta lor.

În cele din urma obiectivele de ordin strategic referitoare la marimea portofoliului de credite

sunt cele care determina cuantificarea agresivităţii băncii, aşa cum a fost ea formulată global la

primul punct. O politică agresivă se caracterizează prin creştere absolută (valoare în preţuri

constante) şi relativă (pondere în totalul activelor bancare) a portofoliului de credite. O astfel de

strategie are, de regulă, un caracter temporar, deoarece prezintă dezavantaje evidente. Pe termen

scurt o astfel de politica poate duce la o creştere a veniturilor, dar este mai puţin sigur că această

creştere va atrage şi o creştere de rentabilitate. Creşterea rapidă a valorii portofoliului de credite

sporeşte în mod evident riscurile legate de gestiunea acestui portoliu. Cel mai riscant element îl

reprezintă scăderea potenţială a calităţii portofoliului, datorită presiunii pe care o exercită asupra

personalului gestiunea mai multor clienţi şi imperativul strategic al cuceririi pieţei; dacă acest

imperativ devine o prioritate, atunci el poate să se transforme în creştere cu orice preţ şi, cel mai

adesea, acest preţ îl reprezintă creşterea expunerii globale la risc a băncii.

Definirea pieţelor sau a zonelor comerciale pentru bancă este un element de politică pe

termen lung şi realizarea acestui obiectiv cere timp, mai ales atunci când se impune o schimbare

radicală de orientare. Politica de creditare trebuie să definească fără echivoc piaţa primară şi

secundară pe care se vor desfăşura activităţile de creditare, precum şi priorităţile geografice. Este

evident că această componentă a politicii de creditare este valabilă, în conţinut, în funcţie de talia

băncii: pentru o bancă internaţională acestea se prezintă sub forma unor regiuni sau grupe de ţări

deservite de unităţi bancare proprii şi definite prin volum de activitate şi operaţii.

28

3.2. DELIMITAREA CREDITULUI BANCAR DE ALTE FORME DE ÎMPRUMUT

ŞI CREDITARE

3.2.1. Creditul bancar şi împrumutul civil.

Creditul bancar nu trebuie confundat cu împrumutul civil. Acesta din urmă este un contract

prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de bunuri, cu îndatorirea pentru dânsa de a

restitui tot atâtea bunuri, de aceeaşi specie şi calitate17.

Pentru împrumutul de bani se pot stipula dobânzi, fără însă a se depăşi cuantumul dobânzii

legale18.

Conform prevederilor art. 3 al Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară: „Societăţile

bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de

fonduri de la persoane juridice şi fizice, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile,

plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite”.

Din analiza textului rezultă:

pe de o parte, deosebirea esenţială între creditul bancar şi împrumutul civil;

pe de altă parte, legătura indisolubilă între operaţiunile bancare active (de acordare a

creditelor) şi operaţiunile bancare pasive (de atragere a depunerilor de numerar pentru constituirea

sursei de creditare).

Deosebirea esenţială între creditul bancar şi împrumutul civil constă în aceea că în timp ce

banca împrumută banii depunătorilor, sau fondurile împrumutate de la Banca Naţională a României

ori de la o altă bancă, împrumutătorul (creditorul) civil împrumută propriii săi bani.

Sursa creditului bancar este rezultatul operaţiunilor pasive ale băncii - depozitele efectuate

de alte persoane sau creditele obţinute de la Banca Naţională a României. De aceea creditul bancar

nu poate fi definit în afara legăturii indisolubile între operaţiunile pasive şi cele active.

Aşadar, nu ne aflăm în prezenţa unei operaţiuni bancare active (credit bancar) atunci când

sumele acordate ca împrumut au rezultat exclusiv din activitatea comercială de producţie sau de

distribuţie proprie şi nu din depunerile spre păstrare şi fructificare efectuate de alte persoane fizice

sau juridice.

Distincţia prezintă interes practic pentru calificarea juridică corectă a împrumutului pe care

o societate comercială (neavând calitatea de societate bancară) îl acordă altei societăţi comerciale,

respectând limita maximă a dobânzii civile legale. Aceste împrumuturi fiind civile (chiar dacă dau

naştere unor obligaţii comerciale prin aplicarea prezumţiei instituită prin art. 4 al Codului

comercial), ele nu vor putea fi calificate ca operaţiuni bancare.

3.2.2. Creditul bancar şi creditul comercial.

17 Art. 1576 Cod civil.18 Art. 1587 Cod civil.

29

Acordarea creditului între comercianţi se poate realiza şi sub formă de mărfuri în sensul că

plata preţului de către cumpărător este amânată, prin stipularea unui termen, convenit de părţi.

Obligaţia de plată a cumpărătorului se poate materializa într-un titlu de credit: cambie sau bilet la ordin.

Scopul utilizării acestui procedeu, la fel de vechi ca şi comerţul, este finanţarea activităţii cumpărătorului

(de regulă un distribuitor) de către furnizor (producător sau angrosist). În prezent, în ţările cu economie

de piaţă dezvoltată, creditul comercial deţine o pondere importantă ca sursă de finanţare a societăţilor

comerciale (Japonia: 30%; Franţa: 20%; S.U.A.: 10%).

Practica creditului comercial oferă avantaje ambelor părţi: furnizorul dispune de un mijloc

suplimentar pentru atragerea clientelei iar beneficiarul îşi diminuează costurile, disponibilizând resurse

financiare pentru realizarea altor obiective: modernizare, publicitate etc.

Creditul comercial poate fi transformat în credit bancar prin scontarea cambiei de către

beneficiar, banca devenind astfel creditorul comerciantului care a primit marfa „pe credit”. Prin

scontare, furnizorul îşi reconstituie disponibilităţile băneşti necesare derulării ciclului producţiei sau

distribuţiei.

Desigur că, creditul comercial nu se confundă cu blocajul financiar, rezultat al întârzierii plăţii

impusă unilateral de un beneficiar care, de cele mai multe ori, la rândul său, este victima întârzierii plăţii

care i se cuvine din partea propriului debitor.

3.2.3. Creditul bancar şi creditul obligatar.

Creditul obligatar reprezintă un mijloc de finanţare externă a societăţii comerciale, utilizabil în

situaţiile în care nu se poate recurge nici la majorarea capitalului, nici la creditul bancar. Prin emisiunea

de obligaţiuni, societatea comercială obţine împrumut pe termen lung.

Obligaţiunile sunt titluri de credit uşor transmisibile. Spre deosebire de acţiuni, care conferă

calitatea de acţionar, obligaţiunile conferă numai calitatea de creditor, adică dreptul la restituirea sumei

şi la dobânzile aferente. Creditorul obligatar nu participă la beneficii, nu poate vota în adunările

generale ale acţionarilor şi nu poate ataca aceste hotărâri, dar nici nu suportă riscurile societăţii. În caz

de lichidare a societăţii, creditorul obligatar participă alături de ceilalţi creditori la repartizarea

activului, în timp ce acţionarul va aştepta până când vor fi îndestulaţi toţi creditorii. Trăsătura

comună acţiunii şi obligaţiunii este calitatea de titlu de credit care circulă. Obligaţiunile mai cuprind,

spre deosebire de acţiuni, şi tabloul de amortizare în care sunt indicate modalităţile de rambursare a

împrumutului şi dobânzile aferente. Totuşi, obligaţiunile nu pot fi reduse la expresia de simple

împrumuturi civile, pentru că ele conferă creditorului obligatar un anumit nivel de participare la viaţa

societăţii comerciale debitoare.

3.3. RISCUL DE CREDITARE

Ca orice activitate economică, activitatea bancară comportă un risc. De aceea, riscul există

30

permanent, el însoţeşte ca o umbră toate afacerile băncii şi se produce sau nu, în funcţie de

condiţiile care i se creează. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române prin noţiunea de risc

se înţelege un pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu

consecinţe nedorite pentru subiect.

Specialiştii francezi definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o

probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere19. În literatura

noastră de specialitate riscul bancar a fost definit ca fiind elementul de incertitudine care poate

afecta activitatea societăţii bancare sau derularea unei operaţiuni economico-financiare a acesteia20.

Banca Naţională a României, acţionează în vederea limitării expunerii la risc a societăţilor

bancare, scop urmărit şi prin precizările privind cerinţele de capital şi prudenţiale prevăzute de

Legea bancară nr. 58/1998, republicată în 200521

În ceea ce priveşte riscul bancar, cel mai simplu spus, acesta este probabilitatea ca într-o

tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. În continuare, trebuie avut în

vedere că, atunci când abordăm problema performanţelor de ansamblu ale băncilor comerciale,

trebuie să ne gândim la necesitatea22:

de a dovedi că metodologiile utilizate în analiza rezultatelor obţinute de agenţii

economici sunt utile şi pentru analiza rezultatelor băncilor comerciale;

de a găsi căile principale de evaluare a profiturilor rezultate şi a riscurilor asumate de o

bancă comercială;

de a stăpâni relaţiile de interdependenţă dintre aceste riscuri şi profituri.

Despre riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării

operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective, prin

deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea

funcţionalităţii băncii. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienţi sau din

cauza mediului concurenţial extern.

Riscul provocat de către clienţi poate fi evitat prin:

bună cunoaştere a acestora;

analiza creditului;

garanţii adecvate;

administrarea corectă a portofoliului de credite.

Riscul de creditare mai este denumit şi risc de insolvabilitate a debitorului şi risc de

nerambursare. Riscul de credit apare când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul şi la

termenul stabilit.

19 Michael Rouch, Gerard Naullen, „Le control de gestion bancaire et financière”.20 Florin Coman, „Activitatea bancară. Profit şi performanţă”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 78.21 Republicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 24 ianuarie 2005.22 Ion Niţu, „Managementul riscului bancar”, Editura Expert, Bucureşti, 2000, p. 56.

31

Pentru o bancă, decizia de a accepta un risc de credit este foarte importantă deoarece banii

care se riscă sunt atât ai deponenţilor, cât şi ai proprietarilor (din capitalul propriu) Acest lucru

obligă banca, prin intermediul conducerii şi inspectorilor de credit, să ia toate măsurile necesare

pentru a stabili şi menţine un risc al activelor considerat a fi normal (risc minim).

Pentru un ofiţer de credite experimentat pot constitui semnale negative reducerea

disponibilului în cont, creşterea frecvenţei apelului la liniile de credit, nerambursarea la termen,

depunerea cu întârziere a rapoartelor financiare. O dată ce se înregistrează o întârziere la plată, se

pot lua o serie de măsuri imediate, care presupun negocierea unui plafon de măsuri cu debitorul şi

revederea termenilor contractuali de creditare.

Banca, pe lângă politica de creditare, poate să-şi fixeze şi anumite măsuri de prevenire a

riscului creditului. Riscurile care rezultă în particular din insolvabilitatea debitorului pot fi

surmontate prin constituirea de garanţii, din profitul băncii. De asemenea, banca trebuie să

stabilească o rată a dobânzii care să acopere, pe de o parte, rata inflaţiei, iar pe de altă parte, rata

dobânzii percepută de Banca Naţională a României, în cazul recurgerii la refinanţare.

Principiul general ce trebuie avut în vedere în estimare oportunităţii fiecărei operaţiuni de

credit, este acela că banca nu trebuie să acorde credit până ce nu estimează posibilitatea recuperării

la scadenţă sau în momentul în care ea decide să-şi retragă creditul.

În cazul în care, şi după avizarea de către bancă, debitorul nu-şi onorează datornic, banca

recurge la măsuri extreme:

executarea garanţiilor reale (prin scoaterea lor la licitaţie şi încasarea

contravalorii creditului);

recuperarea sumelor de la giranţi (bănci, persoane fizice/juridice);

reclamarea clientului în instanţa judecătorească.

Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire. Banca înregistrează pierderi nu

numai datorită faptului că împrumutul şi dobânzile aferente nu au fost rambursate în volumul şi la

termenul stabilit, ci şi datorită faptului că nu a reinvestit la timp sumele pe care trebuie să le

primească.

Astfel, dacă o bancă trebuie să încaseze rambursarea unei rate de credit şi a dobânzilor

aferente la data de 1 martie şi le încasează abia pe 8 martie, banca pierde dobânda pe care ar fi

obţinut-o prin plasarea sumei respective la depozit pe o săptămână.

32

CAPITOLUL 4

CREDITELE ACORDATE DE BĂNCI PERSOANELOR FIZICE

4.1. TIPURI DE CREDITE ACORDATE PERSOANELOR FIZICE ŞI CONDIŢII DE

ACORDARE

Băncile acordă clienţilor lor persoane fizice, următoarele servicii de creditare:

credite personale - pentru consum

şi credite imobiliare

În categoria CREDITE PERSONALE sunt incluse mai multe categorii, cu denumiri

specifice fiecărei bănci. Astfel, băncile acordă credite pentru persoane fizice fără a specifica

destinaţia creditului. Din această categorie fac parte creditului de nevoie personale propriu-zise,

creditele de nevoie personale cu garanţie imobiliară şi descoperitul de cont (intâlnit şi sub

denumirea de overdraft).

Din categoria creditelor cu destinaţie precisă fac parte creditele auto, creditele pentru

achiziţionarea aparaturii electrocasnice, creditele ipotecare şi creditele imobiliare.

4.2. GARANŢIILE BANCARE

Garanţiile bancare asigură instituţia bancară de faptul că îi va fi rambursat creditul acordat şi

reprezintă, aşadar, ultima sursă de rambursare a creditelor şi se utilizează numai în cazul în care nu

mai există alte posibilităţi de rambursare a acestora şi a plăţii dobânzilor aferente. Recuperarea unui

credit prin utilizarea garanţiei presupune asumarea de către bancă a unui anumit risc, datorat atât

unor factori interni ai garanţiei (de pildă, o garanţie poate fi, teoretic, oricând lichidabilă la valoarea

evaluată, însă în momentul valorificării nu poate fi tranzacţionată, neexistând un interes de piaţă),

cât şi unor elemente conjuncturale, care în România îmbracă un aspect al lichidităţii reale a

garanţiei (de exemplu, preţul ei de piaţă nu mai acoperă, în momentul valorificării, valoarea

datoriilor faţă de bancă datorită deprecierii în sine a garanţiei sau deprecierii valorii de piaţă a

acesteia). De asemenea, valorificarea agenţiilor presupune eforturi financiare mari din partea băncii

şi întârzieri în recuperarea creanţelor.

În conformitate cu prevederile legii „la acordarea creditelor, băncile urmăresc ca

solicitanţii să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţă. În acest scop, băncile

cer solicitanţilor garantarea creditelor în condiţiile stabilite prin normele lor de creditare“.

Activitatea de creditare se bazează pe viabilitatea planurilor de afaceri şi pe capacitatea

debitorilor de a genera venituri şi, respectiv, lichidităţi, care constituie principala garanţie şi sursă

de rambursare a creditelor şi de plată a dobânzilor, cu condiţia ca fluxul de lichidităţi (cash-flow) al

acestora să fie cesionat băncii şi să se deruleze prin conturile deschise la aceasta.

33

Capacitatea debitorilor de a genera venituri se poate estima prin diferite modalităţi,

întocmindu-se în acest scop un studiu de solvabilitate. În cadrul acestui studiu, banca trebuie să

evalueze, prin angajamentele pe care debitorii le au faţă de terţi, organizarea lor tehnică şi

administrativă, raportul între capitalul propriu şi capitalul atras, situaţia economică a domeniilor de

activitate în care sunt direcţionate creditele, motivele solicitării acestora, destinaţia lor reală şi

imediată, modul în care debitorii îşi repartizează profitul.

Chiar dacă aceste estimări sunt corecte, banca trebuie să se asigure suplimentar că sumele

împrumutate debitorilor vor fi rambursate la timp. Drept urmare, pe lângă analiza solvabilităţii

clienţilor şi a obţinerii certitudinii că afacerile acestora sunt sigure şi eficiente, banca se mai asigură

cu privire la rambursarea creditelor acordate prin solicitarea unor garanţii. Dacă, la scadenţă, un

debitor nu-şi poate achita datoriile şi nu mai poate să-şi exercite obligaţia asumată, dacă banca are

garanţii constituite în condiţiile legii, pe baze contractuale, le poate executa îndestulându-şi creanţa.

Garantarea creditelor este considerată unul dintre principiile de bază ale creditării în

condiţiile economiei de piaţă, iar garanţiile solicitate cel mai des sunt:

garanţii reale;

garanţii personale.

Garanţiile reale sunt mijloacele juridice de garantare a obligaţiilor prin afectarea unui bun

al debitorului în scopul asigurării executării obligaţiei asumate. Bunul constituit drept garanţie este

protejat de la urmărirea celorlalţi creditori chirografari (a căror creanţă nu este însoţită de nici o

formă de garanţie, sau garanţia are un grad de prioritate inferior celui al băncii), fiind destinat

urmăririi şi satisfacerii cu prioritate a creanţei garantate.

Garanţiile reale conferă băncii creditoare următoarele drepturi:

dreptul de preferinţă, pe baza căruia, în cadrul executării silite, din valoarea bunului

constituit drept garanţie se va asigura mai întâi satisfacerea integrală a băncii, şi numai ceea ce

prisoseşte va fi destinat celorlalţi creditori;

dreptul de urmărire, în temeiul căruia banca va putea urmări bunul în mâinile oricui s-ar

afla, în măsura necesară satisfacerii creanţei garantate.

În practică, se utilizează două categorii de garanţii reale, respectiv:

garanţii reale mobiliare (gajul propriu-zis, care poate fi la rândul său cu deposedarea

debitorului de bunul afectat drept garanţie sau fără deposedarea acestuia de bunul adus în garanţie);

garanţii reale imobiliare (ipoteca).

Gajul reprezintă acea garanţie reală care presupune, de regulă, deposedarea debitorului de

bunul gaj şi încredinţarea acestuia unei terţe persoane, desemnate de părţi. Debitorul poate solicita

restituirea bunului gajat numai în momentul onorării integrale a datoriei sale către bancă. De

asemenea, este important ca bunurile aduse în gaj să îndeplinească condiţiile de valabilitate, iar

34

când se garantează cu valori având un grad mare de lichiditate (pietre preţioase, bijuterii etc.),

acestea vor trebui expertizate.

Gajul fără deposedare se utilizează numai asupra produselor solului, produselor în curs de

fabricaţie sau produselor finite aflate în depozite, care îndeplinesc următoarele condiţii:

să existe posibilitatea reală de obţinere a lor;

să existe o piaţă sigură de valorificare a acestora;

să se afle în proprietatea debitorilor.

În ambele cazuri, gajarea bunurilor trebuie să se concretizeze într-un contract încheiat,

separat de contractul de credit, între bancă şi debitorul său.

Ipoteca reprezintă o garanţie reală imobiliară, fără deposedare, prin care se permite băncii

creditoare să-şi recupereze integral sau parţial creditul şi/sau dobânda aferentă, atunci când creditul

nu a fost rambursat la scadenţă. Recuperarea creanţei se realizează prin valorificarea garanţiei prin

scoaterea ei la vânzare silită.

Întotdeauna, obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile imobile actuale (clădirile şi

terenurile aflate în circuitul civil) aflate în proprietatea celor care le aduc în garanţie şi libere de

sarcini.

Înainte de a încheia contractul de ipotecă, banca trebuie să verifice dacă bunurile ipotecate

îndeplinesc şi alte condiţii, respectiv:

să fie uşor vandabile;

să fie asigurate la societăţi de asigurare autorizate şi agreate de bancă;

să fie amplasate în zone de interes pentru cât mai mulţi potenţiali cumpărători;

cel care constituie ipoteca să aibă deplină capacitate de exerciţiu asupra bunului ipotecat;

dacă au fost evaluate în prealabil de experţi agreaţi de bancă.

Stingerea ipotecii are loc, de regulă, o dată cu plata ultimei scadenţe la creditul garantat prin

ea, sau prin renunţarea creditorului la ipotecă prin prescripţie.

În activitatea de creditare, banca, în calitate de creditor, urmăreşte fie bunurile afectate

garanţiei reale (mobile sau imobile), fie persoanele care şi-au asumat angajamentul de a face plata

în locul debitorului, dacă acestea din urmă nu o execută.

Garanţiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin care o terţă

persoană, fizică sau juridică, se angajează, printr-un contract accesoriu încheiat cu banca creditoare,

să-i plătească datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuşi.

Garanţiile personale îmbracă două forme principale:

fidejusiunea;

cauţiunea bancară.

35

Fidejusiunea se poate utiliza numai atunci când, pe baza unui contract de credit încheiat,

fidejusorul se obligă să garanteze datoriile debitorului cu întregul său patrimoniu şi îndeplineşte,

totodată, şi următoarele condiţii:

este o persoană fizică sau persoană juridică constituită legal;

este solvabil;

dispune de un patrimoniu suficient pentru ca, în cazul executării silite să fie posibilă

recuperarea tuturor creanţelor băncii.

Cauţiunea bancară se concretizează, de regulă, într-o scrisoare de garanţie bancară care

trebuie să cuprindă obligatoriu în conţinutul său:

denumirea şi sediul băncii garantate;

denumirea şi sediul persoanei garantate;

denumirea beneficiarului cauţiunii;

valoarea cauţiunii;

termenul de plată;

termenul de valabilitate ş.a.

Scrisorile de garanţie pot avea destinaţii, cum sunt: pentru aprovizionarea cu materii prime,

pentru plata taxelor vamale, pentru participare la licitaţii, pentru garantarea unui credit, pentru

constituirea unui acreditiv etc.

Prin urmare, garanţia îşi păstrează denumirea de fidejusiune când banca, în calitate de

creditoare, este beneficiara garanţiei şi se va intitula cauţiune bancară atunci când banca este

debitoarea obligaţiei de garanţie, îndeplinind rolul de fidejusor.

Creditele acordate de bănci şi dobânzile aferente lor trebuie să fie acoperite integral cu

garanţii asiguratorii. Valoarea bunurilor corporale şi necorporale acceptate de bănci, în garanţia

creditelor acordate, se determină prin aplicarea unei marje variabile (coeficient), în funcţie de

mărimea riscului în valorificarea acestora, aşa cum se prezintă în tabelul de mai jos.

36

Tabelul 4.1.

Valoarile admise in garanţie în funcţie de tipul acesteia

Cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile oferite drept

garanţie de către solicitanţi pot fi valorificate, dacă din analiza financiară şi a planului de afaceri

rezultă că rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor aferente nu este asigurată, în primul rând,

din lichidităţile generate de activitatea economică desfăşurată.

Atât înainte de acordarea împrumutului, cât şi pe toată perioada creditării, băncile au

obligaţia verificării scriptice şi faptice a existenţei şi conservării valorii garanţiilor şi numai asupra

bunurilor care au fost acceptate drept garanţie a creditelor.

37

CAPITOLUL 5

STUDIU DE CAZ PRIVIND CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE

Banca Transilvania şi-a început în Cluj-Napoca, în 1994, din iniţiativa unor oameni de

afaceri din Cluj. Ideea a fost aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj. Spiritul antreprenorial

al fondatorilor săi a determinat consolidarea poziţiei Băncii Transilvania, într-o primă etapă, în

Cluj şi, ulterior, la nivel regional. Banca şi-a orientat la început activitatea spre sectorul IMM şi,

datorită cererii pieţei, în scurt timp aceasta a început să se dedice şi clienţilor persoane fizice. În

anul 1997, Banca Transilvania a devenit prima instituţie bancară din România, care a fost cotată la

Bursa de Valori Bucureşti. BT este cea mai mare instituţie bancară cu capital majoritar românesc.

5.1. PREZENTAREA BĂNCII TRANSILVANIA

Banca Transilvania este azi una dintre cele mai importante instituţii financiar - bancare din

România, aflată în top 10 şi una dintre cele mai atractive companii listate la Bursa de Valori

Bucureşti. O prioritate a activităţii sale este perfecţionarea continuă a serviciilor şi a angajatilor, aşa

încât calitatea să fie cea care face diferenţa. Banca Transilvania este un jucător activ pe piaţă,

devenind, datorită accelerării implementării stategiei de creştere, o bancă recunoscută la nivel

naţional. În plus, Banca Transilvania înseamnă un grup financiar puternic.

Cota sa de piaţă este de circa 5.5% (2008). Banca Transilvania este parte a unui grup

financiar puternic, Grupul Financiar BANCA TRANSILVANIA, care oferă pieţei servicii integrate –

banking, administarea investiţiilor, finantarea consumatorilor, leasing, tranzactii mobiliare,

factoring, pensii private - prin intermediul companiilor sale: BT Asset Management S.A.I. S.A., BT

Direct, BT Leasing, BT Medical Leasing, BT Securities, BT Finop Leasing IFN SA si Compania de

Factoring.. Banca Transilvania se remarca in grupul bancilor romanesti prin infiintarea unei Divizii

pentru Medici care ofera produse de finantare special adaptate pentru aceasta categorie

profesională. Banca are circa 1,5 milioane de clienti si 500 de sucursale, agentii si puncte de lucru.

Banca Transilvania beneficiaza de un sistem informatic performant, centralizat, care oferă

clienţilor, ca principal avantaj, posibilitatea accesării contului curent din oricare unitate din ţară.

Banca Transilvania are şi sapte sub-brand-uri: BT Café®, BT Golf Cup™, Academia BT®,

BT Tennis CUP, Crosul BT, Clujul Are Suflet® şi Clubul Întreprinzătorului Român™. Dintre

acestea, proiectul care s-a bucurat de cel mai mare succes este BT Café™, prima cafenea bancară

din România. Banca deţine trei astfel de locaţii, aflate în Bucureşti şi Cluj-Napoca.  Echipa Băncii

Transilvania este formată din peste 4.000 de angajaţi care împărtăşesc cultura organizaţională şi

valorile BT, eforturile lor fiind canalizate în jurul aceluiaşi obiectiv: calitatea muncii lor, pentru

mulţumirea clienţilor. În cei 12 ani de activitate, Banca Transilvania a demostrat că, prin sprijinul

acţionarilor şi prin planurile ambiţioase dezvoltate, a devenit o bancă puternică, deschisă, flexibilă

şi modernă.

38

În anul 2001 s-a luat decizia de a atrage BERD în acţionariat, ca răspuns al interesului

manifestat de aceasta faţă de proiectul de dezvoltare al BT, iar, ulterior, a fost numită o nouă echipă

de management, a căror obiective erau asigurarea unei vizibilităţi maxime, integrarea tuturor

subsidiarelor într-un grup şi constituirea unei forţe comerciale care să sprijine transformarea băncii

dintr-una regională într-o instituţie de creditare naţională. Din anul 2002, Banca Transilvania are un

management modern, cu un know-how internaţional, care a imprimat băncii un stil diferit,

caracterizat prin deschidere şi flexibilitate. Un alt moment important pentru bancă a fost anul 2003,

când s-a schimbat identitatea de corporaţie, conform noii sale misiuni. Re-branding-ul a însemnat

modificarea logo-ului băncii, precum şi implementarea unui concept nou, standard, privind unităţile

sale.

Banca Transilvania este azi una dintre cele mai importante institutii financiar – bancare din

România şi una dintre cele mai atractive companii listate la Bursa de Valori Bucuresti. O prioritate

a activităţii sale este perfecţionarea continuă a serviciilor şi a angajaţilor, aşa încât calitatea să fie

cea care face diferenţa. Banca Transilvania este un jucător activ pe piaţă devenind, datorită

accelerării implementării stategiei de creştere, o bancă recunoscută la nivel naţional.

Echipa Bancii Transilvania este formata din peste 5.000 de angajati care impartasesc cultura

organizationala si valorile BT, eforturile lor fiind canalizate în jurul aceluiaşi obiectiv: calitatea

muncii lor, pentru mulţumirea clienţilor.

Tabelul 5.1.

Rezultatele financiare ale Bancii Transilvania

în perioada 2008-2010

2010 2009 2008Casa, disponibilităţi la bănci centrale 3640949028 3141131011 3677843293Creantre asupra instituţiilor de credit 1075749312 1485272784 800646117Creanţe asupra clientelei 1218413250

71150776699

71100850900

4Imobilizări corporale 260513366 276624831 320617703Imobilizări necorporale 47362862 10198407 12773193TOTAL ACTIV 2158908983

81947226978

41701430277

9Datorii privind instituţiile de credit 1532176264 1900613682 2298825405Datorii privind clientela 1747424637

41524368732

21234811404

4Capital social subscris 1470600998 1086337883 1059696183TOTAL PASIV 2158908983

81947226978

41701430277

9Dobânzi de primit şi venituri asimilate 1863650088 2077290759 1515240873Dobânzi de plătit si cheltuieli asimilate 882873982 1334903186 915877306Venituri din comisioane 401037329 395608368 405754932Cheltuieli cu comisioane 44068748 42552013 43167988Rezultatul activităţii curente după impozitare 97493089 61935038 396853115Rezultatul activităţii extraordinare după impozitare

0 0 0

39

Venituri totale 5359736527 4890938924 4293440757Cheltuieli totale 5224715016 4804917893 3823069179Rezultatul brut 135021511 86021031 470371578Rezultatul net 97493089 61935038 396853115

Structura acţionariatului

Banca Transilvania are următoarea structură a acţionariatului:

- alti actionari 1.261.985.356 acţiuni (85,3892%);

- Banca Europeană pentru Reconstructie şi Dezvoltare - Londra 215.936.997 acţiuni

(14,6108%)

Total 1.477.922.353 (100 %)

(Sursa: Depozitarul Central 30.04.2011)

5.2. PREZENTAREA PRODUSELOR BANCARE BT

Banca Transilvania pune la dispoziţia clienţilor o gamă completă de servicii bancare: cont

curent, produse de economisire, credite, carduri de debit şi de credit, on-line banking, abonamente

bancare pentru persoane juridice.

CONTUL CURENT PENTRU PERSOANE FIZICE

Contul curent se poate deschide in lei, EURO, USD sau orice alta valuta. Nu se percep

comisioane la deschidere a contului.Nu exiostă comision de administrare. Contului curent îi poate fi

ataşat un card de debit VISA Electron sau MasterCard fara comisioane. Sumele din cont sunt

garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, în limita a 100.000 EUR,

conform legii. Comisionul de ridicare a numerarului de la casierie: 0,40% minim 2,5 RON

Documente necesare: - act de identitate in copie si original

Banca Transilvania acordă credite pentru nevoi personale sau credite cu destinaţie

specificată. Această instituţie pune la dispozitie oferta sa variata de credite pentru persoane

fizice. Creditele se disting prin flexibilitate şi dobânzi atractive, adresandu-se dorintelor unui

numar din ce in ce mai mare de clienti. Principalele tipuri de credite pentru persoane fizice

sunt:

- Practic BT - cel mai accesibil credit de nevoi personale

- Credite de nevoi personale

- Credite promotionale in lei

- Credite imobiliare - ipotecare

- Prima Casa

- Creditul auto

- Descoperitul de cont

PRACTIC BT - CEL MAI ACCESIBIL CREDIT DE NEVOI PERSONALE

40

Pot aplica pentru acest credit cetatenii romani cu domiciliul stabil in Romania, care lucrează

şi/sau obţin venituri permanente în Romania. Vârsta maxima la sfârşitul perioadei de creditare este

de 70 de ani. Aplicantul nu trebuie să fi înregistrat restante la alte credite contractate.

Dobânda: ROBOR 6M + 6,4 pp; pentru clientii cu virarea salariilor în cont BT: ROBOR 6M

+ 6,15 pp

Comision analiza dosar: 0

Comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru toate creditele

acordate clientilor persoane fizice): 50 lei pentru fiecare serviciu prestat

Documentele necesare în vederea aplicării pentru acest tip de credit sunt:

1. Acte doveditoare de venit: adeverinţa de salariu, copie carte de muncă/contract individual

de muncă, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activităţi

independente, alte venituri cu caracter permanent);

2. Act de identitate (pentru sot/sotie, in original şi o copie);

3. Certificat de casatorie (dupa caz, in original şi o copie);

4. Cerere de credit;

5. Acord de consultare a Biroului de Credit;

6. Acord de consultare CRB. 

CREDITE DE NEVOI PERSONALE

Creditele pentru nevoi personale de la Banca Transilvania sunt concepute pentru acoperirea

nevoilor personale fara a conditiona destinatia acestor bani. Aceste credite se acorda rapid si au o

documentatie redusa pentru aplicare

Pot aplica pentru acest credit cetăţenii romani cu domiciliul stabil in Romania sau cetatenii

straini, care lucrează în Romania si au domiciliul stabil această ţară. Vârsta maximă la sfârşitul

perioadei de creditare este de 70 de ani.Aplicantul nu trebuie să fi înregistrat restante la alte credite

contractate

Costuri:

1. comision de analiza dosar: 0 pentru creditele contractate pana la 30 iunie 2011

2. comision anual de administrare credit (platibil anual intr-o singura transa, la scadenta

creditului din luna iunie, cel tarziu pana in 30 iunie): 150 lei/an

3. comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru toate

creditele acordate clientilor persoane fizice): 100 de lei pentru fiecare serviciu prestat 

4. costurile de evaluare a imobilului si costurile notariale. 

5. asigurare imobil - Banca Transilvania ofera posilibilitatea incheierii asigurarii în

sistem bancassurance: cote de asigurare incepand de la 0,105% pe an, calculata la valoarea evaluată

a imobilului

41

6. asigurare de viaţă (doar pentru creditele peste 25.000 EURO): Banca Transilvania

oferă posilibilitatea incheierii asigurarii in sistem bancassurance: 0,09% pe luna la 20% din valoarea

creditului

Dobânda creditelor de nevoie personale este flexibilă, solicitantul putând opta pentru

dobândă variabilă sau o combinaţie între dobânda fixă şi cea variabilă.

Pentru creditele cu o valoare de cel putin 25.000 euro (sau echivalent lei), este obligatorie

încheierea unei asigurări de viaţă.

Documentaţia depusă pentru solicitarea unui credit de nevoi personale trebuie să conţină:

1. Acte doveditoare de venit: adeverinta de salariu, copie carte de munca/contract individual

de munca, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activitati

independente, alte venituri cu caracter permanent);

2. Actele de proprietate ale imobilului care constituie garantia creditului (extras de Carte

Funciara actualizat);

3. Act de identitate (pentru sot/sotie, in original si o copie);

4. Certificat de casatorie (dupa caz, in original si o copie);

5. Cerere de credit;

6. Acord de consultare a Biroului de Credit;

7. Acord de consultare CRB.

CREDITE PROMOTIONALE IN LEI

Pentru aceste facilităţi de credit, dobânda anuală este fixă pentru o perioadă de doi ani şi,

dacă accesarea are loc până la 30 iunie 2011, comisionul de analiza a dosarului de credit este zero.

Se pot obţine pana la 250.000 euro echivalent lei, pe 30 ani, cu o dobândă foarte avantajoasă

pentru credite noi sau pentru refinantarea creditelor pe care le ai:Credit Ipotecar

Credit Imobiliar - cumparare, constructie si modernizare imobil

Credit personal cu garantii materiale - SOLUTIA BT

Pentru Credit Ipotecar şi Credit Imobiliar - cumparare, constructie si modernizare imobil,

dobânzile anuale sunt:

dobânda anuala fixa in primii doi ani 6,5%;  dobânda variabila dupa doi ani:

      ROBOR 6M + 4,0 % = 10,52%

 ROBOR 6M + 3,5 % = 10,02% - pentru clientii cu virare salariu in cont BT

Credit personal cu garantii materiale - SOLUTIA BT

dobânda anuala fixa in primii doi ani 7%; dobânda variabila dupa doi ani;

 ROBOR 6M + 4,5 % = 11,02%

 ROBOR 6M + 4,0 p% = 10,52% - pentru clientii cu virare salariu in cont BT

Pentru toate creditele promoţionale enumerate mai sus sunt aplicabile următoarele

costuri:

42

- comision de analiza dosar: 0

-  comision anual de administrare credit (platibil anual intr-o singura transa, la

scadenta creditului din luna iunie, cel tarziu pana in 30 iunie): 150 RON/an

- comision de rambursare anticipata, se percepe in primii doi ani (perioada in care

dobânda este fixa), astfel:

      dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data expirării

dobânzii fixe, este mai mare de un an: 1%

      dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data expirării

dobânzii fixe, este mai mica de un an: 0,5%

- comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru toate

creditele acordate clientilor persoane fizice): 100 de lei pentru fiecare serviciu prestat

- costurile de evaluare a imobilului si costurile notariale

- asigurare imobil - Banca Transilvania ofera posilibilitatea incheierii asigurarii in

sistem bancassurance: 0,12% pe an, calculata la valoarea evaluata a imobilului

-  asigurare de viata (doar pentru creditele peste 25.000 EURO): Banca Transilvania

ofera posilibilitatea incheierii asigurarii in sistem bancassurance: 0,09% pe luna la 20% din valoarea

creditului

CREDITE IMOBILIARE – IPOTECARE

Aceste facilităţi de credit sunt destinate achiziţionării unei locuinţe sau a unui teren.

Creditul ipotecar

Acest tip de credit este destinat cumpararii, construcţiei sau modernizării locuinţei. Perioada

maximă de creditare este de 30 de ani.

Pot aplica pentru acest credit cetăţenii români cu domiciliul stabil în Romania sau cetăţenii

străini, care lucrează în Romania şi au domiciliul stabil această ţară. Vârsta maximă la sfârşitul

perioadei de creditare este de 70 de ani.Aplicantul nu trebuie să fi înregistrat restante la alte credite

contractate

Dobânzile sunt formate din marjă (fixă) şi un indice al pieţei monetare la 6 luni.

Alte costuri:

- comision de analiza dosar: 0

- comision anual de administrare credit (platibil anual intr-o singura transa, la scadenta

creditului din luna iunie, cel tarziu pana in 30 iunie): 150 lei/an 

- comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru toate creditele

acordate clientilor persoane fizice): 100 de lei pentru fiecare serviciu prestat

- costurile de evaluare a imobilului si costurile notariale. 

- asigurare imobil - Banca Transilvania ofera posilibilitatea incheierii asigurarii in sistem

bancassurance: 0,12% pe an, calculata la valoarea evaluata a imobilului 

43

- asigurare de viata (doar pentru creditele peste 25.000 EURO): Banca Transilvania ofera

posilibilitatea incheierii asigurarii in sistem bancassurance: 0,09% pe luna la 20% din valoarea

creditului

Documentaţia de credit trebuie să conţină:

1. Acte doveditoare de venit: adeverinta de salariu, copie carte de munca/contract individual

de munca, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activitati

independente, alte venituri cu caracter permanent)

2. Precontract de vanzare cumparare / Deviz de lucrari

3. Actele de proprietate ale imobilului care constituie garantia creditului (extras de Carte

Funciara actualizat)

4. Act de identitate (pentru sot/sotie, in original si o copie)

5. Certificat de casatorie (dupa caz, in original si o copie)

6. cerere de credit

7. acord de consultare a Biroului de Credit;

8. acord de consultare CRB.

Creditul imobiliar

Banca Transilvania iti ofera creditul imobiliar, prin care poti finanta 85% din valoarea

terenului/imobilului/investitiei propuse, iar perioada de rambursare maxima este de 30 de ani.

Valoarea creditului poate fi de maximum 250.000 EUR (sau echivalentul in LEI, iar

perioada maximă de creditare 30 ani. În cazul aceastei facilităţi de credit se poate acorda o perioada

de graţie de maximum 24 de luni, în cazul construcţiei de locuinţe. Avansul minim este de 15% din

valoarea proiectului.

Dobânzile sunt formate din marjă (fixă) şi un indice al pieţei monetare la 6 luni.

Costuri:

- comision de analiza dosar : 0;

-  comision anual de administrare credit (platibil anual intr-o singura transa, la

scadenta creditului din luna iunie, cel tarziu pana in 30 iunie): 150 lei/an;

-  comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru toate

creditele acordate clientilor persoane fizice): 100 de lei pentru fiecare serviciu prestat;

-  costurile de evaluare a imobilului si costurile notariale; 

-  asigurare imobil - Banca Transilvania ofera posilibilitatea incheierii asigurarii in

sistem bancassurance: 0,12% pe an, calculata la valoarea evaluata a imobilului;

-  asigurare de viata (doar pentru creditele peste 25.000 EURO): Banca Transilvania

ofera posilibilitatea incheierii asigurarii in sistem bancassurance: 0,09% pe luna la 20% din valoarea

creditului.

Documente necesare:

44

1. Acte doveditoare de venit: adeverinta de salariu, copie carte de munca/contract individual

de munca, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activitati

independente, alte venituri cu caracter permanent)

2. Precontract de vanzare cumparare

3. Actele de proprietate ale imobilului care constituie garantia creditului (extras de Carte

Funciara actualizat)

4. Act de identitate (pentru sot/sotie, in original si o copie)

5. Certificat de casatorie (dupa caz, in original si o copie)

6. Cerere de credit;

7. Acord de consultare a Biroului de Credit;

8. Acord de consultare CRB.

PRIMA CASA

Facilitatea de credit Prima Casă este destinată persoanelor fizice cetăţeni români, care obţin

venituri în România, pentru achiziţionarea de locuinte prin programul Prima Casa.

Suma maximă ce poate fi contractată este de 57000 Euro pe o perioadă maximă de 360 luni.

Nu este aplicabilă perioada de graţie.

Grad de îndatorare de pana la 60%;

Nu se solicita asigurare de viaţă/deces;

Evaluarea va fi realizata gratuit de către un evaluator al BT.

Dobânda: Variabila = 6,17 % (ROBOR 3M + 0 pp)

Comisioane:

Administrare = 0,49 % (se aplica anual). Datorat FNGCIMM, perceput la soldul creditului;

Administrare = 0,2 % (se aplica lunar). Taxa de gestiune lunara;

Nu se solicită asigurare de viaţă. Asigurarea locuinţei achiziţionate împotriva tuturor

riscurilor este obligatorie. Drepturile de despagubiri vor fi cesionate în favoarea Statului Roman,

reprezentat de Ministerul Finantelor Publice

Aport propriu: 5% pentru locuinte pana in 60000 EUR sau 3.000 EUR (sau in echiv. lei)

plus diferenţa dintre pretul de achiziţie al locuinţei si 60.000 EUR, dacă preţul este mai mare de

60.000 EUR (sau în echivalent. lei).

Alte condiţii : Depozit colateral pentru garantarea dobânzii: 3 rate de dobândă

Depozit colateral la BT pentru garantarea dobânzii, valabil pe toata perioada de creditare, în

valoare egală cu 3 rate de dobândă.

Garanţii: Ipoteca de rang I asupra locuinţei finantate prin credit, cesionată în favoarea

Statului Roman reprezentat de Ministerul Finantelor.

Documente necesare:

45

Declaratia pe propria raspundere a beneficiarului, ca nu detine in proprietate o locuinta,

individual sau in comun, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, indiferent de modul in

care a fost dobândita si nici nu au in derulare un credit ipotecar (in original)

Cererea de credit

Bugetul de venituri si cheltuieli al familie

Copii ale actului de identitate (BI/CI) al solicitantului si al sotiei/sotului, si dupa caz,

codebitorului

Certificat de casatorie (daca este cazul)

Declaratia pe proprie raspundere, privind valoarea angajamentelor de plata ale acestuia si ale

familiei sale

Acord consultare CRB - solicitant si sotie/sot (chiar daca nu participa cu venituri) si dupa

caz, codebitor

Acordul de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor la Biroul de Credit solicitant

si sotie/sot (chiar daca nu participa cu venituri), si dupa caz, codebitor

Declaratie pe propria raspundere, semnata in fata functionarului BT, prin care isi asuma

obligatia de indeplinire a criteriilor de eligibilitate ale programului

Documente care sa ateste veniturile luate in considerare

Fisa fiscala

Documente care sa ateste existenta aportului propriu

Documente din care sa rezulte valoarea bunului pentru care se solicita creditul

Raportul de evaluare a imobilului cu care se garantează creditul

CREDITUL AUTO

Creditele auto sunt destinate atat pentru achizitii de autoturisme noi si rulate de la dealeri

autorizati, cat si de autoturisme rulate (nu mai vechi de 5 ani) de la alte persoane fizice, indiferent

de marca.

Pot aplica pentru acest credit cetatenii români cu domiciliul stabil in Romania care obtin

venituri cu caracter permanet pe teritoriul tarii. Varsta maxima la sfarsitul perioadei de creditare

este de 70 de ani.

Dobânzi sunt caculate in funcţie de valoarea împrumutului şi se calculeaza după formul

menţionată mai sus: marja plus indice al pieţei monetare la 6 luni.

Garantie:

- gaj pe autovehicul fără deposedare;

- pentru credite mai mari de 20.000 euro - garanţie reală imobiliară..

Comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru toate creditele

acordate clientilor persoane fizice) / fiecare serviciu prestat: 50 lei/fiecare serviciu prestat

Comision analiza dosar: 0

46

Documentaţia necesară:

1. Acte doveditoare de venit: adeverinţa de salariu, copie carte de munca/contract individual

de muncă, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activităţti

independente, alte venituri cu caracter permanent);

2. Factura proforma emisa de dealer;

3. Act de identitate (pentru sot/sotie, în original si o copie);

4. Certificat de casatorie (dupa caz, in original si o copie);

5. Cerere de credit;

6. Acord de consultare a Biroului de Credit;

7. Acord de consultare CRB.

DESCOPERITUL DE CONT

Banca Transilvania are in oferta sa doua carduri cu facilitatea overdraft, diferenta principala

intre acestea doua fiind aria de valabilitate: unul este valabil numai in tara (Visa Electron Global),

in timp ce celalalt are valabilitate internationala (Mastercard Mondo).

Limita de credit este de 3.500 de euro, in limita a 6 venituri lunare. Dobânda aferentă

overdraftului este de 17,5%. Plafonul maxim al tranzacţiilor este în valoare de 9000 RON, maxim

10 tranzacţii.

1. Acte doveditoare de venit: adeverinta de salariu, copie carte de munca/contract individual

de munca, alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, venituri din activitati

independente, alte venituri cu caracter permanent)

2. Act de identitate (pentru sot/sotie, in original si o copie)

3. Certificat de casatorie (dupa caz, in original si o copie)

4. Cerere de credit;

5. Acord de consultare a Biroului de Credit;

6. Acord de consultare CRB.

DEPOZITE

Depozite în EURO

Depozit in EURO, pe 111 zile. Cel mai nou depozit in EURO de la Banca Transilvania.

4,00%/an dobânda fixa, pe intreaga durata a depozitului.

Depozit la termen, cu acumulare, în EURO Acest produs oferă acces permanent la banii

economisiti, dar si o dobânda foarte avantajoasa pentru economiile in EURO.

Depozitul 77 zile  Depozitul in euro pe 77 de zile are o dobânda atractiva: 3,50%/an.

Contul curent MARit in EURO Contul curent MARIT in EURO ofera dobânda unui

depozit (în condiţiile accesului imediat, similar banilor păstraţi într-un cont curent)

Depozite in LEI

47

Depozitul ACTIV. Produs de economisire cu componenta investitionala in lei. Este o

combinatie intre un depozit clasic pe 1 luna, in lei, si fonduri de investitii, in administrarea BT

Asset Management, intr-o proportie de 70% depozit - 30% unitati de fond.

Economii la vedere. Este un produs de economisire care preia beneficiile unui cont curent

şi avantajele unui cont de depozit.

Depozitul Anotimpuri. Produsul este oferit persoanelor fizice şi juridice, pentru

fructificarea economiilor banesti, pe termen de 45 de zile.

Depozitul 111 zile. Depozitul este oferit persoanelor fizice şi juridice, pentru fructificarea

economiilor banesti pe termen de 111 de zile.

Depozitul 210 zile. Produsul este destinat atat persoanelor fizice, cât si persoanelor juridice,

pentru fructificarea economiilor banesti pe termen de 210 de zile.

Depozitul Kid Cont. Kid Cont este un depozit cu acumulare si cu capitalizarea anuala a

dobânzii, constituit în numele minorilor cu vârsta cuprinsă între o zi şi 17 ani fără o zi, pe o

perioada de minim 1 an şi maxim 17 ani, în funcţie de vârsta minorului.

Alte tipuri de depozite

Depozitul tip Revolving Acest produs este potrivit pentru tine daca doresti sa-ti

fructifici economiile banesti pe termen de: 3 luni, 6 luni, 9 luni sau 12 luni. Calculul si plata

dobânzii se realizeaza lunar, în ziua lucratoare in care se implineste luna intreagă.

Depozitul ESCROW. Contul Escrow este deschis la cererea clientului (persoană

fizica sau juridică) în cazul în care doreşte să pună la dispozitia unui terţ beneficiar (persoana fizică

sau juridică), o anumită sumă de bani, in lei sau valută, în anumite condiţii. Condiţiile în care banca

va elibera banii din acest cont sunt stabilite într-o conventie încheiata de bancă cu cele două părţi.

Depozitul Colateral. Acest produs este oferit pentru situaţia în care trebuie efectuată

dovada unor garanţii în cazul solicitării eliberării unor scrisori de garanţie bancară sau în cazul în

care se solicită un credit.

Nivelul dobânzilor se ajustează periodic, în funcţie de evoluţia pieţei monetare.

CARDURI PERSOANE FIZICE

Oferta de carduri de credit a Bancii Transilvania este formată din:

MasterCard Forte

MasterCard Forte pentru medici

Visa Gold

Visa Gold BT - Rotary

Visa Platinum

Pentru cardul de credit port aplica persoane fizice cu cetăţenia română cu vârsta cuprinsa

între 18 şi 68 ani, angajati pe perioada nedeterminată cu cel putin 6 luni vechime la locul actual de

muncă sau beneficiari de venituri cu caracter permanent pe teritoriul României.Se solicită minimum

un an vechime totală în muncă.

48

Cardul Mastercard Forte şi linia de credit se acordă pe o perioada de 2 ani.

Oferta de carduri de debit a Bancii Transilvania este formata din:

Visa Electron

MasterCard Mondo

MasterCard Gold Debit

MasterCard Direct

Cardurile de debit sunt ataşate contului curent. Pot fi efectuate plăţi şi retrageri de numerar

în ţară şi/sau străinătate. Nu sunt necesare formalităţi suplimentare de emitere.

Carduri Co-branded

Asocierile de branduri conduc, la diverse tipuri de beneficii acordate detinatorilor acestor

carduri. Oferta de carduri co-branded este formata din Euro<26 fiind un card de debit cu cont in lei si

utilizare internationala emis sub sigla VISA Electron, in regim co-branded „BANCA

TRANSILVANIA - EURO<26 ROMANIA”. Cardul este destinat tuturor tinerilor cu vârste

cuprinse între 15 şi 25 de ani, în special studenţilor.

INTERNET BANKING - BT 24

BT24 este solutia de internet banking a bancii transilvania. bt 24 asigura acces rapid si sigur,

prin intermediul internet-ului, la conturile proprii, oferind, in acelasi timp si posibilitatea de a

realiza o gama vasta de operatiuni bancare. serviciul este disponibil 24 ore din 24, putand fi accesat

de oriunde de pe glob, de pe orice computer conectat la internet (cu conditia indeplinirii cerintelor

tehnice minime).

Cu BT24 - Internet Banking comisioanele sunt reduse faţă de cele practicate la ghiseu. Se

pot efectua următoarele operaţiuni: 

Plati in lei catre orice beneficiar cu contul deschis la alte banci din Romania

Plati in lei catre parteneri cu conturi deschise la Banca Transilvania

Plati in lei catre Trezoreria Statului

Plata utilitati

Alimentari card

Plata salariilor in conturile de card ale angajatilor

Plati valutare interne si externe

Vanzare-cumparare valuta

Constituirea si desfiintarea depozitelor 

49

ALTE FACILITATI ŞI BENEFICII ALE BT 24: importuri ordine; export date referitoare

la ordinele de plata trimise la banca; furnizarea de informaţii legate de starea ordinelor de plată

trimise băncii; posibilitatea vizualizării şi tipăririi extraselor de cont; evoluţia soldurilor inclusiv

prin generarea unui grafic; posibilitatea definirii beneficiarilor plăţilor direct de către client;

comunicare securizată între client şi bancă.

DIRECT DEBIT

Banca Transilvania ofera posibilitatea achitarii facturilor direct din contul curent.

operaţiunea se desfăşoara automat.

Pentru a beneficia de Direct Debit sunt necesare: 

Deschiderea unui cont la Banca Transilvania;

încheierea unei Convenţii de Plată prin Direct Debit cu banca;

asigurarea disponibilului necesar în contul curent, la data scadenţei facturii

PRODUSE PENTRU CLIENŢII IMM

ABONAMENT BANCAR

Abonamentul bancar este primul produs de acest gendi n romania. abonamentul bancar ofera

reducerea cheltuielilor. e simplu, primesti chiar bani. iar cu banii faci ce vrei, inclusiv sa acoperi

costurile abonamentelor clasice.

Serviciile primite în calitate de posesor al abonamentului bancar sunt aceleasi servicii oferite

tuturor clienţilor. reducerea costurilor constă in aceea că în cinci zile lucrătoare ale lunii în curs,

pentru luna precedenta se returnează comisioanele care depasesc valoarea abonamentului bancar. se

poate primi înapoi o suma egala cu maximum valorii abonamentului.

a) plăţi şi incasari interbancare in lei si orice alta valuta;

b) plăţi şi incasari intrabancare in lei si orice alta valuta;

c) ridicări şi depuneri de numerar în lei si orice alta valuta prin casieriile bancii transilvania;

d) taxa lunara de gestiune a contului curent.

pentru operatiunile in valuta nu se iau in calculul abonamentului comisioanele bancilor

corespondente.

OPERATIUNI BANCARE

Bancii Transilvania pune la dispozitie clienţilor săi produse de calitate, în funcţie de nevoile

tale cele mai sigure şi accesibile produse de trezorerie, Scrisori pentru licitaţii bancare, Voice si Fax

Teller, Internet Banking prin BT24 si BT Ultra.

CREDITE IMM

Banca Transilvania are în portofoliu o serie de produse, atât pentru capitalul de lucru şi

pentru investiţii, cât şi pentru garantarea licitaţiilor şi a bunei execuţii, cuprinzând: credite cu

50

analiză simplificată, credite rapide, scrisori de garanţie bancară, credite rapide pentru investiţii,

credite pentru firme nou înfiinţate, credite rapide din surse BERD.

PLANUL B ... DE LA BT

PLANUL B ... DE LA BT este o facilitate de refinanţare a creditelor contractate la alte

bănci, prin care ratele pot fi diminuate cu până la 50%, în primele 12 luni de la preluare.

Prin acest nou produs pot fi preluate liniile de credit, credite pentru capital de lucru sau cele

pentru investitii care genereaza venituri. Valoarea maximă a finantarii este de 1.000.000 lei sau

echivalentul in euro. Perioada de acordare diferă în funcţie de tipul de credit de la 12, pana la 36,

respectiv 90 de luni.Pe langa un serviciu al datoriei mai relaxat, noul produs poate sa acorde

clientului şi o perioadă prelungită de rambursare a creditului. În plus, există şi posibilitatea acordării

unei finanţări suplimentare, dacaă situaţia financiară a firmei şi nevoile de finanţare ale acesteia

susţin acest lucru.

Condiţiile de acordare sunt:

- COMPANIA ÎNREGISTREZĂ O PERIOADĂ MINIMĂ DE ACTIVITATE DE 24

LUNI;

- CIFRA DE AFACERI ESTE IN CRESTERE SAU, IN CAZUL IN CARE

EVOLUTIA ACESTEIA ESTE UNA NEGATIVA, SCADEREA CIFREI DE AFACERI NU

TREBUIE SA FIE MAI MARE DE 25%;

- NU ARE INTERDICTIE DE A EMITE CECURI BANCARE;

- LA CREDITELE CONTRACTATE FIGUREAZĂ ÎN CRB CU SERVICIUL

DATORIEI A (PÂNĂ LA 15 ZILE DE ÎNTÂRZIERE) SAU B (ÎNTRE 15 ŞI 30 DE ZILE DE

ÎNTÂRZIERE) ÎN ULTIMELE 12 LUNI LA DATA ANALIZEI;

- NU INREGISTREAZĂ POPRIRI ACTIVE PE CONT;

- NU SUNT INREGISTRATE, LA DATA ANALIZEI, DATORII BUGETARE

RESTANTE MAI VECHI DE 60 DE ZILE.

Documentaţia necesară cuprinde:

Cererea de credit

Planul de afaceri şi situaţia previzionata a fluxurilor de numerar

Copii ale actului de identitate (BI/CI) ale asociaţilor;

Acord consultare CRB – pentru companie si asociaţi;

Acordul de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor la Biroul de Credit

pentru companie si asociaţi;

Situaţiile financiar contabile aferente ultimilor doi ani fiscali, ultima situatie

financiar-contabila aferenta anului în curs, precum şi situaţii analitice pentru conturile contabile

importante;

51

Actele de proprietate pentru bunul ce se constituie garantie;

Raportul de evaluare a imobilului cu care se garantează creditul

Alte documente necesare, stabilite în funcţie de facilitatea solicitată de client.

CARDURI BUSINESS IMM

Oferta Băncii Transilvania cuprinde următoarele tipuri de carduri Bussiness

Visa Business Electron - debit card de baza

Visa Business Silver / Visa Business Gold

Visa Business Silver - Business Credit Card / Visa Business Gold - Business Credit Card

POS SI E-COMMERCE

Banca Transilvania pune la dispoziţia clieţilor săi infrastructura necesară încasării

contravalorii bunurilor şi serviciilor prestate prin intermediul cardurilor clienţilor lor.

BANCASSURANCE

Banca Transilvania poate încheia pentru clienţii săi asigurările pentru bunurile aduse în

garantie şi pentru alte persoane fizice sau juridice diferite poliţe de asigurare (pentru imobile,

asigurare de viaţă, etc.).

FONDURI STRUCTURALE

Banca Transilvania susţine companiile în dezvoltarea proiectelor finanţabile din fonduri

europene oferind informaţii, servicii de consultanţă şi solutii de finantare.

In cadrul fazei de pregatire a proiectului, antreprenorii beneficiază de:

- Definirea structurii financiare a proiectului:

- Identificarea contributiei proprii, a necesarului de finantare nerambursabila, a eventualei

finantari bancare (prefinantare/cofinantare);

- Propuneri de finantari de la alte institutii financiare (BERD, etc);

- Acces la consultanta in scrierea proiectului

In cadrul fazei de implementare :

- Deschiderea si managementul contului proiectului;

- Solutii financiare pentru acoperirea necesarului de lichiditate;

- Facilitati punte;

- Credite de investitii;

- Acces la consultanta in implementarea proiectului.

In cadrul fazei de operare:

- Linii de credit pentru operarea ulterioara a investitiilor

În ceea ce priveste segmentul corporate, Banca Transilvania s-a pozitionat deja ca fiind o

bancă inovativa, fiind prima banca ce si-a sumat riscul de a acorda finantari pe termene tot mai

lungi. În plus, întreaga oferta BT pentru clientii corporate se caracterizeaza prin rapiditate,

flexibilitate si simplitate, acestea fiind avantajele competitive pe care se bazeaza. Segmentul BT de

baza pe corporate sunt companiile de nivel mediu, cu cifra de afaceri de pâna la 15 milioane de

52

EUR, companii pentru care poate acorda valoare si, mai mult, cu cât compania e mai mică, cu atât e

mai puţin cautată de concurenţă.

5.3. STUDIU PRIVIND ACORDAREA UNEI FACILITĂŢI DE CREDIT PRACTIC

BT

În vederea susţinerii aspectelor teoretice tratate în această lucrare, prezentăm pe scurt

principalele etape şi documentele pentru solicitatea şi contractarea unui credit de nevoi personale de

la Banca Transilvania.

Finanţarea persoanelor fizice prin intermediul creditului bancar presupune mai multe etape.

În primul rând, se pune problema identificării nevoii de finantare şi deci a modalităţii de alocare a

viitoarelor resurse atrase. În funcţie de perioada pentru care se alocă resursele şi de amploarea

acesteia, se identifică tipul de facilitate de credit cel mai adecvat proiectului de finanţat. Practic, în

această etapă, viitorul împrumutat studiază piaţa serviciilor bancare în vederea identificării celui

mai adecvat produs de creditare bancară.

O dată identificate produsul bancar şi instituţia la care urmează să aplice, solicitantul

întocmeste şi înmânează ofiţerului de credit dosarul de credit care, în general, cuprinde:.

act de identitate: BI, CI, CPI (original şi copie);

Acord de consultare a Biroului de Credit;

Acord de consultare Centrala Riscurilor Bancare;

document de stare civilă (original şi copie);

documente care să ateste veniturile şi vechimea în muncă: adeverinţă de salariu şi copie

după cartea de muncă/contractul individual de muncă etc.;

alte documentele care să ateste respectarea destinaţiei creditului – după caz.

Ca urmare a aplicării ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru

consumatori23, intrată în vigoare pe 21 iunie 2010, la depunerea dosarului solicitantul va primi un o

cerere de completat după care este îndreptăţit să primească un formular cu Informatii standard la

nivel european privind creditul pentru consumatori (vezi anexa nr. 2), un draft al contractului de

credit şi un grafic exemplificator de rambursare. De asemenea, clientul primeste condiţiile generale

de afaceri ale băncii şi alte documente cu informaţii relevante pentru client (tarife şi comisioane, ora

limită de efectuare a tranzacţiilor, etc., disponibile pe site-ul băncii: www.btrl.ro).

Menţionăm că în cererea de credit sunt solicitate suma şi tipul facilităţii de credit pentru

care a aplicat clientul, datele de identificare ale acestuia (nume, prenume, domiciliul, codul numeric

personal, datele de identificare ale actului de identitate, număr de telefon) informaţii cu privire la

drepturile patrimoniale şi obligaţiile solicitantului (tipul locuinţei şi sarcinile cu care aceasta este

grevată, dacă este posesor de autoturism, dacă are în proprietare terenuri, dacă are depozite bancare,

23 Publicată în M.Of. nr. 389 din data de 11 iunie 2010 .53

cuantumul, numărul şi tipul creditelor pe care solicitantul le mai are în portofoliu), la vârsta şi

vechimea în muncă, la studiile şi poziţia ocupată în cadrul companiei în care activează, precum si

date cu privire la angajator (dimensiune, tipula capitalului, domeniul de activitate). În plus, se

solicită informaţii generale cu privire la alte servicii financiar-bancare pe care clientul le utilizează:

asigurări, on-line banking, etc. Cererea de credit mai conţine termenul prevăzut de Ordonanţa de

Urgenţă nr. 50/2010, cu privire la informarea clientului, solicitarea consimţământului acestuia

pentru utilizarea informaţiilor cu caracter personal prevazut de legean nr. 677/2001.

Pentru coplătitor sunt solicitate aceleaşi informaţii ca şi pentru solicitantul creditului.

Pe baza tuturor acestor informaţii se calculează riscului solicitantului.

În cazul prezentat, clientul a solicitat un credit de nevoi personale în valoare de 25.000 lei,

pe o perioadă de 120 de luni.

Clientul a depus documentele standard, respectiv, copie a cărţii de identitate, copie a

certificatului de căsătorie, adeverinţă de venit (anexa nr. 1), copie a contractului de muncă

conformizată de angajator, completând apoi în faţa ofiterului de credit cererea de credit, acordului

privind bazele de date CRB şi Biroul de Credit Naţional – disponibile pe site-ul www.btrl.ro. Acordul

de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor la S.C. Biroul de Credit S.A. conţine

consimţământul clientului de a-i fi utilizate informaţiile cu caracter personal conţinute de bazele de

date ale instituţia menţionată mai sus şi de bazele de date ale Băncii Transilvania, precum şi

următoarele drepturi: a) Dreptul de acces la date; b) Dreptul de interventie: dreptul de a obţine, la

cerere şi în mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea, ştergerea sau transformarea în date

anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă legii, în special a datelor incomplete sau

inexacte; c) Dreptul de opoziţie: dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi

legitime legate de situaţia particulară a clientului, ca datele care îl vizează să facă obiectul unei

prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare.

Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare conţine autorizarea

băncii de către client sã solicite şi sã primeascã de la Centrala Riscurilor Bancare urmãtoarele

informaţii de risc bancar înregistrate pe numele acestuia: Situaţia riscului global şi Situatia

creditelor restante.

Solicitantul a aplicat pentru o facilitate de credit Practic BT.

Clientului i s-a efectuat un calcul de eligibilitate pe baza următoarelor informaţii conţinute

de cererea de credit:

Venitul net: 2465 lei

Poziţia în cadrul companiei: calificat cu studii medii

Vechimea la ultimul loc de munca: 60 de luni

Vechimea totală în muncă: 180 de luni

Tipul societăţii comerciale la care lucrează: integral privata cu capital românesc.

54

Persoane aflate în întreţinere: 2 persoane

Tipul locuintei: proprietate personală fără sarcini. Solicitantul posedă autoturism.

Studii: medii

Alte facilităţi de credit: Solicitantul are în portofoliul un card de credit la o alta

instituţie financiar-bancară cu o limită aprobată de 2400 lei.Aceasta a fost dovedită

cu extrasul aferent cardului de credit.

Dobânda anuală efectivă este de 12,98%, rata lunară fiind de 363 lei. Valoarea totală

plătibilă de către client va fi de 43.581 Lei.

Comision de analiză şi de acordare: 0 lei. Facilitatea de credit care face obiectul acestui

studiu are în fişa sa un Comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (pentru

toate creditele acordate clienţilor persoane fizice): 50 lei pentru fiecare serviciu prestat.

Clientul a primit formularul „Informaţii la nivel european privind creditul pentru

consumatori”, şi adresa prin care se confirmă depunerea dosarului de credit şi conţinutul acestuia.

La depunerea dosarului se efectuează verificările în Centrala Riscurilor Bancare şi Biroul

Naţional de Credite.

Analiza dosarului de credit depus de client are loc în departamentul specializat de

administrare a riscurilor de creditare. Pe baza informaţiilor furnizate de client (prezentate mai sus)

sau de documentele depuse de acesta, se întocmeşte “Fişa personală de evaluare - SCORING” a

împrumutatului, iar punctajul obţinut trebuie să se încadreze în punctajul obţinut pentru categoria A

de credit. La acordarea creditelor de mică valoare se poate folosi numai bugetul de venituri şi

cheltuieli al familiei. Se analizează capacitatea de rambursare, riscul aferent clientului şi se

efectuează verificări ale autenticităţii documentelor şi a informaţiilor declarate în cererea de credit.

Se confirmă cu angajatorul veridicitatea informaţiilor conţinute de adevenrinţa de venit şi se

efectuează alte verificări (existenţa litigiilor pe rolul instanţelor judecătoresti, existenţa obligaţiilor

restante către stat, alte obligaţii către persoane fizice sau juridice).

Analiza financiară a solicitării de credit s-a efectuat în baza adeverinţei de venit, a fişei

fiscale, a cererii de credit şi a documentelor privind alte expuneri şi obligaţii ale solicitantului. A

rezultat o capacitate de rambursare maximă de 632 lei lunar (intrucât familia este compusă din 4

membri, cheltuielile de subzistenţă fiind de 979 lei). Pentru calcul capacităţii de rambursare s-a ţinut

cont şi de expunerea pe cardul de credit menţionată mai sus.

Analiza aspectelor nefinanciare a fost efectuată pe baza informaţiilor declarate de client:

tipul proprietăţilor şi numărul acestora, studiile efectuate, poziţia ocupată la locul de muncă, tipul

angajatorului, vechimea totală în muncă şi vechimea la ultimul loc de muncă, istoricul la creditare

al solicitantului.

Aprobarea creditului a fost urmată de semnarea contractului de credit implementarea

acestuia în sistemul informatic al instituţiei bancare şi utilizarea resurselor băneşti împrumutate.

55

După caz, clientul îşi poate utiliza suma împrumutată imediat sau, în caz de refinanţare, banca

efectuează transferul sumelor de rambursat în contul clientului de la banca la care se refinanţează

creditul.

În cazul clientului nostru, acestuia i s-a înmânat spre semnare contractul de credit şi graficul

de rambursare, fiindu-i transmisă şi adresa de informare cu privire la aprobarea creditului.

În vederea garantării creditului de nevoi personale s-au constituit următoarele garanţii reale

mobiliare: gaj asupra soldurilor conturilor curente şi gaj asupra veniturilor. Garanţiile reale

menţionate au fost înscrise în Arhiva Electronică a Garanţiilor Mobiliare. Pentru garanţia reală

mobiliară asupra venitului a fost notificat angajatorul.

Banca Transilvania şi-a diminuat riscul de neplată a creditelor prin asigurarea acestora de

către o societate românescă de asigurare. În baza contractului de asigurare, sunt acoperite riscurile

de accidente şi boală, inclusiv accidente de muncă şi boli profesionale cu condiţia plăţii primelor de

asigurare aferente fiecărui risc asigurat – plata primelor se efectuează odată cu plata ratelor de

credit. Astfel, în cazul decesului clientului, soldul creditului este asigurat, fiind platit de către

societatea de asigurare.

În acest caz, clientul a ridicat suma în numerar de la casieria unităţii bancare, pentru a o

utiliza în scopuri personale.

56

CONCLUZII

Creditul bancar se deosebeşte de celelalte forme de împrumut prin sursă, risc şi destinaţie.

Sursa creditului bancar sunt depozitele încredinţate spre păstrare şi fructificare, iar destinaţia

creditului bancar este extinderea şi modernizarea producţiei, a distribuţiei mărfurilor în scopul

dezvoltării economice şi progresului social şi a consumului.

Definiţia creditului bancar îşi exprimă notele esenţiale în doi termeni: timp şi încredere bazată

pe promisiunea de rambursare însoţită de garanţii. „Creditul este timp sau bani. Este timp care se dă

aşteptând bani sau bani care se dau aşteptând un timp”. „Totodată, a acorda credit înseamnă a acorda

încredere, a pune imediat la dispoziţia altuia o sumă de bani în schimbul promisiunii că suma va fi

restituită într-un timp determinat, împreună cu o renumeraţie cuvenită pentru serviciul prestat şi pentru

riscul asumat al pierderii parţiale sau totale pe care îl comportă însăşi natura acestui serviciu”24. De

aceea, chiar dacă studiile de finanţare se bazează pe tehnici şi procedee contabile precise, care operează

cu rigiditatea cifrelor, totuşi nu pot fi evitate unele aspecte subtile de apreciere, de fler personal, care

conferă creditului o dimensiune umană atât de importantă încât activitatea bancară poate fi, sub un

anumit aspect, privită mai curând ca o artă decât ca o ştiinţă.

Creditul bancar are la dispoziţie în perioada actuală instrumente noi pentru reducerea

riscului. Astfel, majoritatea produselor de creditare au atasate asigurări ale garanţiilor sau ale vieţii

şi integrităţii debitorilor. În acest fel, băncile îşi asumă doar rolul de ofertanţi de monedă, predând

riscul institutţiilor financiare specializate.

Chiar dacă există şi un credit pentru consum, el nu exprimă adevărata menire a creditului

comercial. Nici creditul pe care brutarul, de exemplu, îl face gospodinei până la chenzină, nici

creditul pe care braseria îl face unui client statornic până la salariu, nici împrumutul la care recurge

un cap de familie pentru a umple golul creat în bugetul familiei, nu pot oferi o imagine corectă

asupra rolului pe care îl îndeplineşte creditul în societatea modernă, acela de instrument al creşterii

producţiei, al extinderii pieţei de desfacere şi în general al dezvoltării economice şi al progresului

social. În epoca actuală creditul serveşte finanţării extinderii şi modernizării producţiei sau a

desfacerii (achiziţionarea de materii prime, de resurse energetice, de stocuri de marfă, de

echipament tehnologic şi de tehnologie, de material rulant, mobilier etc.) dar totodată şi finanţării

progresului economic şi creşterii nivelului vieţii (construirii de noi surse de energie, căi de

comunicaţie, locuinţe şi creării unor facilităţi de cumpărare pentru consumatori).

24 G. Petit-Dutailis, „Le risque du crédit bancaire”, citat în Ion Turcu, „Operaţiuni şi contracte bancare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p. 92.

57

Specific sistemului bancar românesc este acordarea creditelor în altă valută decât cea în care

sunt obţinute veniturile, rezultând din această practică un risc al creditării mai mare ca urmare a

riscului de schimb valutar.

Banca Transilvania a înţeles nevoia descentralizarii deciziilor, cu scopul de a crea o banca

tot mai flexibilă astfel încât acesta sa devina principalul avantaj competitiv. Un alt atuu de care BT

ar trebui sa profite la maximum este faptul ca deciziile importante se iau pe plan local, si anume la

sediul central din Cluj-Napoca, care îi confera implicit un grad mult mai ridicat de operativitate în

comparatie cu celelalte banci aflate în fruntea clasamentelor, în marea majoritate a lor cu capital

majoritar strain. Mai mult, acest lucru poate oferi posibilitatea dezvoltarii unor produse care nu pot

fi implementate de alte banci. Putem lua exemplul Creditelor 1 Ora, destinat IMM-urilor, care a

produs putina vâlva în momentul lansarii sale pe piata. Care este motivul real? Faptul ca majoritatea

bancilor se aflau în imposibilitatea “copierii” acestui tip de credit, creat pe o platforma care respecta

regula de baza: rapiditatea. Întrucât acest tip de produs nu exista pe pietele straine în care

functioneaza sediile-mama, implementarea unui produs în totalitate nou, si implicit cu un grad

foarte ridicat de risc, a fost imposibila. si toate acestea în conditiile în care creditul pentru capital de

lucru si cel pentru investitii s-a bucurat si se bucura în continuare de un real succes. Sectorul IMM-

urilor este unul deosebit de profitabil si care sufera o evolutie semnificativa, si de aceea, în ceea ce

priveste pozitionarea BT pe acest sector se doreste a fi perceputăca fiind: “Banca numarul 1 pentru

IMM-uri”.

Sistemul bancar românesc este unul cu posibilităţi foarte reduse în ceea ce priveşte

menţinerea gradului de noutate a produselor. Totuşi, Banca Transilvania reuşeşte să ofere o gama

larga de produse, de la credite ipotecare, la cele turistice, de la depozite pentru copii, la depozite în

lei şi valută.

Ca şi în cazul studiat în prezenta lucrare, băncile îşi asumă riscuri prin acordarea unor

credite persoanelor fizice fără a solicita garanţii reale imobiliare. Aceste credite au valori mici, sunt

mai costisitoare şi necesită o analiză financiară şi de risc mai elaborate. Sunt totuşi mai apreciate de

solicitanţi, având costuri iniţiale mai reduse, documentanţia dosarului de aplicare fiind de asemenea

mai restrânsă.

Procedurile şi scoring-urile fac ca gestionarea riscurilor într-o instituţie finaciar-bancară

mare să fie mult mai uşoară, iar responsabilitatea cu privire la acordarea creditului să fie bine

delimitată. De asemenea, delimitarea proceselor din interiorul băncii în operaţiuni simple, determină

şi reducerea timpul alocat analizei şi acordării creditelor.

Totuşi, începând cu luna septembrie a anului trecut, o dată cu intrarea în vigoare a

prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, volumul

documentaţiei de credit a crescut substanţial, băncile fiind obligate să informeze corect şi complet

consumatorii cu privire la toate aspectele privitoare la facilităţile de credit aprobate şi acordate.

58

Cu privire la creditarea persoanelor fizice prin intermediul creditului, se poate sublinia faptul

că actuala situaţie economică a atras numeroase modificări legate de creşterea riscului de creditare.

Astfel că a crescut costul total al creditului şi şi s-a stabilit un plafon minim al venitului eligibil.

Mai mult, a crescut cantitatea de documente solicitate şi/sau emise de bancă la acordarea unui

credit. Bancile încearcă în acest fel să îşi acopere cât mai bine riscurile legate de un eventual litigiu

în instanţă.

În cazul prezentat în această lucrare, creditul a fost aprobat. Clientul a semnatul contractul

de credit pentru suma de 25000 lei pe o perioadă de 60 de luni. Din analiza creditului au rezultat

următoarele:

- Capacitatea de rambursare a clientul este de 632 leu lunar.

- rata lunară a creditului este de 363 lei.

- verificările efectuate la angajator au relevat veridicitatea informaţiilor declarate şi prezentate

în documentele depuse la dosar.

- verificările în bazele de date ale SC Biroul de Credite SA şi în Centrala Riscurilor de Credit

au reflectat un istoric foarte bun de creditare al clientului;

- au fost constituite garanţiile prevăzute de norma internă, respectriv gajul pe soldu conturilor

curente şi gajul asupra veniturilor clientului, acestea fiind publicate conform legislaţiei în

vigoare.

Suma aprobată a fost trasferată în contul curent al clientului. Întrucât acesta urma să

utilizeze creditul într-o perioadă ulterioară, suma a fost depusă într-un depozit bancar cu scadenţă la

o lună cu o dobândă anuală de 7,15%.

59

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

CEZAR BASNO, NICOLAE DARDAC, CONSTANTIN FLORICEL, „MONEDĂ, CREDIT,

BĂNCI”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001.

FLORIN COMAN, „ACTIVITATEA BANCARĂ. PROFIT ŞI PERFORMANŢĂ”, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

VASILE DEDU, „GESTIUNEA BANCARĂ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.

LUCIAN C. IONESCU, „BĂNCILE ŞI OPERAŢIUNILE BANCARE”, Editura Economică,

Bucureşti, 1996.

T. LOPEZ, „RISK MANAGEMENT”, Editions de Banque Degroaf, Luxemburg, 1996.

ILIE MIHAI, „TEHNICA ŞI MANAGEMENTUL OPERAŢIUNILOR BANCARE”, Editura

Expert, Bucureşti.

MARIA NICULESCU, „DIAGNOSTIC GLOBAL STRATEGIC”, Editura Economică, Bucureşti,

1997.

ION NIŢU, „MANAGEMENTUL RISCULUI BANCAR”, Editura Expert, Bucureşti, 2000.

ALEXANDRU OLTEANU, „MANAGEMENT BANCAR”, Editura Macarie, 2000.

ION PURCARU, „MATEMATICI FINANCIARE”, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

RĂDUŢ C. RADU, „CREDITAREA AGENŢILOR ECONOMICI”, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2003.

CONSTANTIN ROTARU, „MANAGEMENTUL PERFORMANŢELOR BANCARE”, Editura

Expert, Bucureşti, 2000.

LUMINIŢA ROXIN, „GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1996.

ION STANCU, „FINANŢE”, Editura Economică, Bucureşti, 1999/2002.

MARICICA STOICA, „MANAGEMENT BANCAR”, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

ROŞCA TEODOR, „MONEDĂ ŞI CREDIT”, Editura Altep, Alba Iulia, 2004.

* * *

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI:

Rapoarte anuale 2001-2010

Colecţia CAPITAL, 2004-2010.

PIAŢA FINANCIARĂ, 2004-2010.

TRIBUNA ECONOMICĂ, „RISCUL ECONOMIC ŞI FINANCIAR - BANCAR”, Editura SC

Tribuna Economică SA, 1997.

60

ZIARUL FINANCIAR, 2005-2010.

* * *

Legea bancară nr. 58/1998, republicată în 2005.

Legea nr. 357 din 6 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

137/2001 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002.

Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010

www.bnro.ro - Site-ul oficial al Băncii Naţionale a României

www.btrl.ro - Site-ul Băncii Transilvania.

61