184881646 Interviul Clinic Prezentare Powerpoint
-
Upload
lavinia7025737 -
Category
Documents
-
view
107 -
download
4
description
Transcript of 184881646 Interviul Clinic Prezentare Powerpoint
Interviul clinic
Studente: Bala Raluca, Sass Daria
Psihodiagnostic și evaluare clinică
Etimoligia cuvântului: gr. Diagnostikos- capacitate de a
distinge; de la dia- între și gnosis- cunoaștere) denotă o
activitate de cunoaștere.
Psihodiagnosticul de referă la cunoașterea factorilor
psihologici ai subiectului uman, cu relevanță pentru diverse
activități.
Psihodiagnosticul clinic vizează cunoașterea factorilor
psihologici cu relevanță pentru sănătate și boală.
Cunoașterea acestor factori se realizează prin procesul de
evaluare clinică în care se utilizează metode diverse:
testarea psihologică, interviul clinic (liber, structurat,
semistructurat) etc.
Daniel David prezintă un model de psihodiagnostic și
evaluare clinică. Modelul este unul prototip în domeniul
clinic- psihodiagnostic și evaluare clinică nosologică- (gr.
Nosos- rău, boală), care se referă la încadrarea tabloului
clinic al pacientului într-o anumită categorie de tulburare
psihică.
În funcție de orientarea teoretică din psihologia clinică,
există și alte modele de psihodiagnostic și evaluare clinică
(de exemplu, psihodiagnostic și evaluare clinică
funcțională, în care nu se urmărește încadrarea tabloului
clinic al pacientului într-o categorie nosologică, ci
identificarea unor factori psihologici, cognitivi-
comportamentali, care să explice tabloul clinic și
problemele de viață ale pacientului).
Secvențele procesului de
psihodiagnostic și evaluare clinică
nosologică:
Încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumită categorie nosologică (fazele I și II se realizează prin interviu clinic și testate psihologică) ;
Particularizarea, detalierea și sintetizarea datelor culese în fazele I și II, pentru a înțelege mai bine dinamica fiecărui individ, dincolo de categoria nosologică în care a fost încadrat tabloul său clinic. Aici se detaliază diagnosticul nosologic în probleme concrete de viață pentru fiecare pacient (faza III se realizează prin interviu clinic și testate psihologică).
Repere teoretice:
• “clinic” = cuvântul grecesc “kline” (pat);
• examenul clinic = vizează demersul de obţinere de informaţii la patul bolnavului (medicină);
• învăţământ clinic = se referă la procesul de dobândire de cunoştiinţe în contact direct cu bolnavul, lângă patul acestuia ;
Ce este interviul clinic?
• Interviul clinic are ca scop interpretarea informaţiei referitoare la pacient. Ea va facilita pe de o parte evaluarea şi tratamentul, iar pe de altă parte, îl va ajuta pe pacient să îşi înţeleagă propriul comportament patologic, direcţionându-l pe drumul vindecării.
• Din perspectiva psihologiei, interviul clinic are
sens oarecum diferit, el urmăreşte obţinerea de
informaţii şi înţelegerea funcţionării psihologice
a unui subiect prin focalizrea asupra trăirilor
acestuia şi punând accent pe relaţia stabilită în
cadrul situaţiei de interviu.
Factori:
• obiectivele interviului: diagnostic, terapie, cercetare etc.;
• modelele teoretice şi formarea profesională a clinicianului;
• personalitatea, vârsta subiecţilor şi aspectele particulare ale interacţiunii în cursul interviului;
• persoana care formulează cererea, cui îi aparţine iniţiativa interviului: subiectului, familiei, instituţiei, cercetătorului;
• momentul şi condiţiile în care se desfăşoară interviul: prin conversaţie, mediul spitalicesc sau consultaţia externă, context de criză sau nu.
Carl Rogers
(1902-1987)
Noţiuni:
•acceptarea celuilalt;
•centrarea pe persoană;
•empatie;
•non-directivitatea;
•comprehensiune.
Fiecare interviu este unic, la fel cum
fiecare pacient este unic, fiind
influenţat de o multitudine de
factori.
Pacienţii comunică problemele lor sub
diverse forme:
• spun tot ce au pe suflet, uneori cu un debit verbal greu de întrerupt;
• scot în evidenţă anumite probleme,
dar ascund unele aspecte neplăcute,
jenante;
• prezintă confuz problemelor lor,
datorită mecanismelor de apărare.
Tipuri de interviu clinic:
• interviul non-directiv: este centrat pe
persoană;
• interviul semi-directiv: are la bază un ghid
care cuprinde principalele teme ce vor fi
explorate împreuna cu subiectul;
• interviul directiv: folosit în cadrul psihologiei
clinice pentru completarea informaţiilor
obţinute cu ajutorul altor metode.
Ghidul unui interviu clinic
semistructurat cuprinde:
• date de identificare;
• motivul internării;
• istoria bolii actuale;
• boli anterioare;
• anamneza;
• examinarea statusului mental;
- descrierea generală: impresia generală, comportament şi activităţi psiho-motorii, atitudinea faţă de clinician;
- dispoziţie, stări afective şi gradul de adecvare ale acestora la situaţie;
- vorbire;
- tulburări perceptive;
- gândire-procese, forme, conţinuturi;
- procesele senzoriale şi cognitive: ritmul şi nivelul conştiinţei, orientarea spaţio-temporală, memorie, concentrare, gândire abstractă, nivel informaţional şi inteligenţă:
- capacitatea de autocontrol;
- coerenţa, claritatea, spirit critic.
Tehnici pentru îmbunătățirea
eficienței diagnosticului și
interviului clinic
Pregătirea pentru interviul inițial
Determinarea scopului interviului.
Clasificarea parametrilor interviului
Conceptualizarea interviului ca ”o muncă în doi”
Ascultarea cu atenție și interes a pacientului
Structura interviului
Utilizarea unor termeni concreți
Combinarea interviului
Identificarea antecedentelor și consecințelor devierilor comportamentale
Tehnici pentru îmbunătățirea
eficienței diagnosticului și
interviului clinic 2
Distingere între aptitudini și motivație
Stabilirea unui etalon de comportamente
Evitarea unor patternuri de expentanțe
Utilizarea unor strategii de infirmare a diagnosticului
Evitarea erorii fundamentale de atribuire
Combinarea datelor statistice de la testări cu cele de la interviu
Să nu se pună un diagnostic în timpul ședinței interviului
Alternative
Stabilirea duratei ședinței
Faza I
Indicat ca interviul să înceapă cu o discuție despre situații care îl pun pe pacient într-o poziție confortabilă de încredere și siguranță -> duce la dezanxientizarea lui și poate facilita comunicarea dintre pacient și clinician.
În această fază se inregistreză numele și prenumele pacientului, vârsta, cetățenia, naționalitatea și domiciliul, date furnizate de pacient sau aparținători- în cazul unor tulburări grave sau a copiilor. Se notează și motivul trimiterii.
Dacă terapeutul dovedește cunoștințe în domeniul de interes al pacientului, aceasta poate contribui la dezvoltarea pozitivă mai rapidă a relației terapeutice.
Apoi, treptat, se virează spre obiectul interviului, menținând un limbaj de interfață, cu caracteristici diferite de la pacient la pacient.
Faza I continuare
În continuare, interviul trebuie să vizeze următoarele aspecte, care aproximează de fapt, axele de diagnostic din DSM:
Descrierea acurată a tabloului clinic (Axa 1- tulburările clinice, Axa 2- Tulburările de personalitate), debutul și evoluția acestuia: ”De când au început problemele? De când ai observat aceste modoficări? Înainte de Crăciun? ”
Prezența altor boli somatice sau psihice, internări anterioare (Axa 3- condițiile medicale);
Condițiile socio-economice, informații despre familie, situații stresante (Axa 4- stresorii psihosociali);
O perspectivă generală asupra stării pacientului (Axa 5- indicele global de funcționare)
Faza I
• Această fază se încheie prin realizarea unui
diagnostic nosologic ipotetic și identificarea
unor factori ipotetici declanșatori,
determinanți, favorizanți, predispozanți și de
menținere a simptomatologiei.
Faza II
În acesată fază urmează o investigare detaliată a comportamentului și
funcțiilor psihice.
Investigarea prin interviu trebuie să fie dublată de o investigare obiectivă
prin teste psihologice, acolo unde acest lucru este posibil.
Componentele psihologice investigate în cursul interviului clinic:
Factorul perceptiv
Comportament
Memorie
Dispoziție afectivă
Personalitate
Depersonalizare, derealizare
Obsesii
Compulsii
Atenție
Gândire și inteligență
Orienaterea
Conștiința bolii
Faza II
• La sfârșitul acestei faze, se clasifică și
se definitivează diagnosticul nozologic
prezumptiv.
Faza III
În faza a treia, în cadrul psihodiagnosticului și evaluării clinice, se poate trece la o investigație detaliată, care vizează surprinderea structurii și dinamicii individuale a pacientului și oferă informații suplimentare (față de cele obținute în primele două faze care au contribuit la diagnosticul nosologic), prin reliefarea modului în care categoria nosologică se particularizează în cazul pacientului în discuție. Analiza vizează cele patru nivele de analiză a subiectului uman: subiectiv-afectiv (emoțional), cognitiv, comportamental și biologic-fizilogic.
Faza III
• La sfârșitul fazei a treia, avem atât o
categorie de diagnostic nosologic, cât și
particularizarea acesteia prin surprinderea
dinamicii individuale a pacientului.
Rezumând,
psihodiagnosticul și evaluarea clinică
nosologică presupun următoarele
componente principale:
• Formularea diagnosticului nosologic- DSM- faza
I și II
• Detalierea diagnosticului nosologic prin
surprinderea dinamicii acestuia în cazul unui
pacient- țintă (faza III);
• Operaționalizarea diagnosticului nosologic în
probleme de viață specifice pacientului
(stabilirea listei de probleme).
Reguli facilitatoare ale
diagnosticării și evaluării clinice
• Alternanța întrebărilor deschise (mai ales la
început) cu întrebări țintite/închise (mai ales după
stabilirea unei comunicări deschise și fluente);
• Comunicare non-verbala adecvată;
• Reflectări empatice frecvente;
• Atenție la ce spune pacientul, dar și la cum spune.
Modul în care spune un lucru arată perspectiva lui
asupra lucrurilor.
Sursele rezistențelor care apar din partea
pacientului pot fi:
• Pacientul este prea grav afectat de boala sa
pentru a susține o comunicare relevantă;
• Expectanțele sale față de terapeut sau terapie
sunt nesatisfăcute;
• A fost adus împotriva voinței lui.
Tehnicile pentru spargerea
rezistențelor urmează
trei pași principali
• Reflectarea empatică a rezistenței
pacientului;
• Abordarea indirectă a pacientului;
• Oferirea de întăriri pentru implicarea
pacientului în procesul de diagnostic.