”¾ƒ¼µ½‚ Microsoft Office Word (2)

download ”¾ƒ¼µ½‚ Microsoft Office Word (2)

of 36

  • date post

    01-Jul-2015
  • Category

    Documents

  • view

    88
  • download

    7

Embed Size (px)

Transcript of ”¾ƒ¼µ½‚ Microsoft Office Word (2)

Metode pentru stabilirea cronologiei relative si absoluteMasurarea timpului si ordonarea culturilor preistorice in secvente cronologice au fost unele dintre cele mai importante preocupari ale arheologilor inca de la inceputurile cercetarii stiintifice. In acest capitol vom examina modul in care arheologii stabilesc relatii cronologice intre artefacte si situri. Fenomenele istorice se desfasoara in spatiu si timp. Pentru prezentarea si studierea lor este necesara stabilirea cronologiei, fixarea datei sau delimitarea intervalului de timp in care acestea s-au desfasurat. Fara precizarea succesiunii si duratei cronologice, descrierea evenimentelor istorice nu este decat o insiruire a unor evenimente necontrolabile a caror interdependenta este de neimaginat. Astfel ca, pentru perioadele istorice in care ne lipsesc izvoarele scrise cronologia, timpul desfasurarii acestora, ne este indispensabila. Cercetarile asupra timpului desfasurarii faptelor istorice sunt atat de importante pentru arheologi incat s-au elaborat metode speciale pentru stabilirea cronologiei istorice. Arareori este posibil sa se stabileasca datele de timp preistoric cu mare exactitate, in date absolute. De cele mai multe ori se pot stabili doar corelatii dintre diferite evenimente, fapte sau artefacte. Astfel se opereaza cu date de cronologie relativa, acestea transformandu-se ulterior in date de cronologie absoluta. Deci, principalele modalitati de a ajunge la fixarea pozitiei cronologice a unui obiect decurg din cronologia relativa sau din cronologia absoluta. Cronologia absoluta indica anul sau luna, ziua si, chiar, ora desfasurarii evenimentului pe cand cronologia relativa stabileste relatiile / raportul dintre doua artefacte, fapte sau alte evenimente, folosind termeni precum inainte, mai devreme, dupa, mai tarziu etc. Preistoriei ii sunt caracteristice, in primul rand, datele de cronologie relativa, faptele fiind raportate la altele a caror cronologie absoluta ne este necunoscuta. In ultimele decenii datele de cronologie absoluta devin tot mai importante in urma exploziei tehnologiilor din societatea contemporana. Astfel, multe raportari cronologice relative au fost transformate in date absolute mai ales prin intrebuintarea metodei datarii cu C14. Pentru stabilirea datei la care se raporteaza un obiect sau o situatie arheologica se analizeaza si studiaza contextul si conditiile de pastrare stratigrafica, acumularile din depozit fiind comparate cu alte situatii (stratigrafia verticala, orizontala si comparata). In a doua etapa se studiaza tehnicile de realizare a artefactelor (factura, textura, structura, finisare, ardere, slefuire s.a.) pentru stabilirea unei evolutii tipologice sau tehnologice si pentru stabilirea cronologiei relative si absolute a sitului sau artefactelor componente. Cronologia absoluta se obtine prin metode fizico-chimice, geo-cronologice, izvoare scrise etc. Cronologia relativa se exprima printr-o mare varietate de forme, diferind ca modalitati de exprimare stiintifica de la o epoca istorica la alta. La fundamentul acestor datari sta studiul unor structuri si corespondente de baza: -; baza paleontologica prin mineralizarea osemintelor si acumularea fluorului; dinamica polenului (elemente de botanica); evolutia taliei si faciesului unor specii (elemente zoologice) sau prin evolutia taliei, faciesului si ocupatiilor omului (elementele de antropologie);

-; baza geologica prin studiul variatiilor glaciare, a nivelului marilor, a apelor si teraselor continentale, a temperaturilor marii s.a. Dintre acestea cea mai importanta este metoda varvelor (straturi de argila) depuse ca urmare a topirii ghetarilor pe terase sau funduri de lacuri, langa morene. Studiul morenelor si recesiunea ghetarilor lasa numeroase straturi cu varve care ofera o scara de cronologie relativa sau absoluta (dupa anumite datari fizico-chimice). Sincronizarea datelor stabilite de geologi cu cele ale paleobotanistilor sau paleozoologilor si arheologilor duce la stabilirea unor date de cronologie. In obtinerea acestor date trebuie sa se tina seama si de alte elemente cum ar fi viteza sau intensitatea de sedimentare sau eroziune; -; baza petrografica prin studiul granulometric al nisipurilor, inlocuirea geo-chimica a unor substante cu altele, studiul evolutiei stalagmitelor sau studiul patinei si lustrului suprafetei obiectului; -; baza arheologica care poate fi de natura stratigrafica, sincronica distributiva, tipologica, cantitativa si secventiala; -; baza pedologica prin studiul originii si evolutiei solului in conditii normale si dupa interventia antropica sau prin studiul depunerilor si straturilor de guano alternante cu cele arheologice in pesteri; prin analiza microstratigrafiei determinata de evolutia humusului, a oxidului de potasiu (K2O) si fosfor (P2O5) sau a altor elemente geo-chimice ale solului. Studiul resturilor unei comunitati omenesti trebuie facut in contextul ecologic din care aceasta face parte. Analiza stiintifica a comunitatii trebuie facuta in functie de sistemul din care face parte. Acest sistem este definit prin termeni ca mediul geografic sau habitat. Ambientul este format dintr-o structura corelata formata din mediul geografic, geologic, faunistic si floral, reconstituit dupa resturile de polen. Metode pentru stabilirea cronologiei relative Primii anticari si teologi se luptau cu enigma legendei biblice a Creatiei, cu fosilele animale si artefactele gasite in diferite contexte. Modul nostru de implicare personala in istoria umanitatii se extinde numai pe durata vietii individului. Implicarile individuale se rezuma la viata parintilor, a rudelor sau prietenilor. Finalul vietii biologice corespunde cu momentul culminant in viata propriei familii. Legatura cu istoria lunga o gasim prin referirile la trecutul familiei, istoria comunitatii, a natiunii si a lumii. Putini oameni au, insa, simtul perspectivei atat de dezvoltat incat sa cuprinda intreaga existenta a experientei umane. Sistemul de clasificare al celor trei epoci. Pana in secolul al XIX-lea lumea a avut o securitate intelectuala confortabila, oamenii speculau liber asupra originii lor, mai cu seama din perspectiva orizonturilor create de viziunea biblica a Creatiei. Oamenii nu isi puteau inchipui daca s-a intamplat ceva sau nu inaintea acestui proces. Crestinii reflectau la eternitatea neumbrita si fixa a lui Dumnezeu. Cei 6 000 de ani a lui Ussher erau suficienti pentru toata preistoria. Chiar si periodizarea acestor ani se constituia intr-o problema de netrecut. La sfarsitul secolului al XVI-lea unii anticari au scris despre epocile preistorice ale pietrei, bronzului sau fierului. Acest concept a fost redescoperit de arheologii scandinavi la inceputul secolului al XIX-lea. In anul 1806, profesorul Rasmus Nyerup de la Universitatea din Copenhaga se plangea ca tot ce ne-a provenit din lumea pagana este invaluit intr-o ceata groasa, apartine unui spatiu de timp pe care nu-l putem masura. Acesta si altii erau responsabili pentru modul dezlanat si desperecheat in care erau aranjate exponatele in Muzeul National Danez. Anul 1816 il

aduce custode al acestui muzeu pe Jungensen Thomsen (1788-1865). Acesta a ordonat colectiile muzeului, clasificandu-le in trei grupe reprezentand epoca pietrei, bronzului si fierului, folosind observatiile de context din mormintele descoperite nedistruse. Thomsen se plangea ca aceste trei epoci sunt rupte cronologic. Clasificarea indrazneata propusa de autorul amintit in randurile anterioare a fost preluata de alt danez, J. J. A. Worsaae, care a demonstrat valabilitatea stratigrafica de baza a sistemului prin studierea mai multor obiecte descoperite in toata Europa. Metoda devine cunoscuta ca sistemul celor trei epoci, realizandu-se o subdivizare tehnologica a trecutului preistoric. Aceasta le-a dat arheologilor un context larg in care obiectele gasite de acestia puteau fi plasate. Aceasta prima incercare de ordonare cronologica a trecutului preistoric a fost adoptata ca o baza pentru clasificarea primara a siturilor, supravietuind si astazi. Metoda tipologica. Ideile lui Ch. Darwin despre evolutia speciilor au exercitat o influenta profunda asupra stiintelor naturii. In aceleasi decenii in care darwinismul a primit fundamentarea stiintifica, H. Hillebrand face in anul 1871 incercarea aplicarii ideilor evolutionismului si asupra produselor muncii omenesti. Suedezul Oskar Montelius (1843-1921) a elaborat, in anul 1885, metoda tipologica prin care a aratat ca omul este supus in munca sa legilor evolutiei si va ramane supus lor... Evolutia poate sa decurga incet sau repede, intotdeauna omul este insa nevoit in crearea unor forme noi, sa asculte de aceleasi legi ale evolutiei care sunt valabile si in restul naturii. Cu ajutorul metodei tipologice s-a elaborat o schema care stabileste succesiunea cronologica a artefactelor de la simplu la complex. Se stabilesc serii tipologice in care fiecare artefact isi are locul propriu urmarindu-se, totodata, si etapele succesive ale transformarii acestuia. Se constata ca in momentul in care un artefact ajunge la perfectionare maxima transformarile sale inceteaza. Fiecare obiect reprezinta, in lantul seriei tipologice, o veriga care permite sa se precizeze pozitia lui fata de formele premergatoare si cele ulterioare. Locul care il ocupa acesta in cadrul categoriei respective, indica, in linie ascendenta sau descendenta, totodata, cronologia lui relativa fata de celelalte piese. In ultima jumatate de secol tehnica de ordonare a artefactelor dupa morfologia lor s-a dezvoltat in mod deosebit. Studii recente ale acestei tehnici se bazeaza pe presupunerea ca popularitatea oricarui artefact sau caracteristici culturale este tranzitiva. Toate obiectele au o perioada de maxima popularitate, caracteristicile culturale schimbandu-se, gradual, in timp. Evolutia tipologica a daltilor t2u21un Odata stabilita secventa tipului de artefacte exista posibilitatea de a inseria situri singulare sau componentele singulare