1

Teste grilă drept roman

1. Romanii sunt consideraţi un popor de:

a) filosofi;

b) jurişti;

c) filosofi şi jurişti;

2. Care din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Justinian:

a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi

nedrept;

b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da

fiecăruia ce este al său;

c) dreptul este arta binelui şi a echităţii.

3. Una din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Ulpian:

a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi

nedrept;

b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da

fiecăruia ce este al său;

c) dreptul este arta binelui şi a echităţii.

4. Care din definiţiile de mai jos îi este atribuită lui Celsus:

a) jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi

nedrept;

b) principiile dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da

fiecăruia ce este al său;

c) dreptul este arta binelui şi a echităţii.

5. Prima şcoală de drept roman s-a fondat la:

a) Bologna;

b) Ravenna;

c) Pavia.

6. În sec.XI în oraşul Bologna s-a format:

a) şcoala istorică a dreptului roman;

b) şcoala postglosatorilor;

c) şcoala glosatorilor.

7. Cel mai valoros reprezentant al şcolii istorice a dreptului roman a fost:

a) profesorul Accursius;

b) profesorul Jacques Cujas;

c) profesorul Savigny.

2

8. Este considerat cel mai mare romanist al tuturor timpurilor:

a) profesorul Bartolus;

b) profesorul Andre Alciat;

c) profesorul Theodor Mommsen.

9. Criteriul pe baza căruia putem distinge între dreptul public şi privat ne este înfăţişat de

către:

a) jurisconsultul Ulpian;

b) jurisconsultul Celsus;

c) jurisconsultul Paul.

10. Dreptul privat roman spre deosebire de toate celelalte sisteme de drept ale antichităţii:

a) a rămas un simplu document arheologic;

b) prezintă numai o valoare culturală sau de cunoaştere;

c) a trăit o viaţă proprie, în sensul că a supravieţuit societăţii care l-a creat.

11. Dreptul civil cuprinde:

a) totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre cetăţenii romani;

b) totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi peregrini;

c) normele juridice care se aplică nu numai tuturor fiinţelor umane, ci şi tuturor

vieţuitoarelor.

12. În epoca lui Justinian dreptul ginţilor a devenit:

a) un drept natural;

b) un drept general;

c) un drept internaţional privat.

13. La jumătatea secolului VI î.Hr., regele Servius Iulius a iniţiat două reforme care priveau:

a) o reformă socială şi o reformă administrativă;

b) o reformă socială şi o reformă a regimului politic;

c) o reformă economică şi o reformă administrativă.

14. Adunarea poporului care a luat naştere în epoca regalităţii se cheamă:

a) comitia curiata;

b) concilium plebis;

c) comitia centuriata.

15. Comitia tributa este :

a) o adunare a plebeilor ce adoptă hotărâri denumite plebiscite;

b) o adunare la lucrările căreia participau toţi cetăţenii romani;

c) o adunare care exercita atribuţiuni de ordin religios şi în domeniul privat.

16. Magistraţii care exercitau cele mai importante atribuţiuni de ordin judiciar erau:

3

a) pretorii;

b) questorii;

c) edilii curuli.

17. Termenul Augustus avea următoarea semnificaţie:

a) primul dintre egali;

b) comandant al legiunilor romane;

c) sfânt sau demn de a fi venerat.

18. Restitutio in integrum reprezenta:

a) exercitarea controlului asupra legalităţii actelor cu caracter individual, inclusiv asupra

actelor administrative;

b) un procedeu administrativ prin care pretorul desfiinţa actul juridic păgubitor pentru

reclamant;

c) o jurisdicţie exercitată de către consuli, care puteau judeca orice procese şi puteau

pronunţa orice pedepse.

19. Colonii siliţi proveneau din rândul:

a) sclavilor;

b) prizonierilor de război;

c) celor legaţi de pământ, vânduţi odată cu moşia de care erau legaţi.

20. Imperiul roman de răsărit s-a bizantinizat în anul:

a) 395;

b) 476;

c) 565.

21. Izvoarele dreptului în sensul formal desemnează:

a) totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor juridice;

b) totalitatea condiţiilor materiale de existenţă, care determină o anumită reglementare

juridică;

c) sursele de cunoaştere a fizionomiei instituţiilor juridice în cadrul diferitelor sisteme de

drept.

22. Izvoarele dreptului în sens material desemnează:

a) totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor juridice;

b) totalitatea condiţiilor materiale de existenţă, care determină o anumită reglementare

juridică;

c) sursele de cunoaştere a fizionomiei instituţiilor juridice în cadrul diferitelor sisteme de

drept.

23. Izvoarele specifice epocii clasice sunt:

a) obiceiul şi legea;

b) senatusconsultele şi constituţiunile imperiale;

c) constituţiunile imperiale şi obiceiul.

4

24. Obiceiurile nejuridice:

a) erau întemeiate pe vechi tradiţii şi exprimau interesele tuturor membrilor societăţii;

b) erau obligatorii prin sancţionarea lor de către stat;

c) erau ţinute în secret de către pontifi.

25. În epoca postclasică importanţa obiceiului creşte:

a) datorită decăderii producţiei şi reînvierii unor practici ale economiei naturale;

b) datorită faptului că obiceiurile popoarelor din provincie nu veneau în contradicţie cu

principiile şi legile romane;

c) datorită confuziei între normele de drept şi cele religioase.

26. Legea celor XII Table a fost adoptată în anul:

a) 461 î.Hr.

b) 451 î. Hr.

c) 441 î. Hr.

27. Dacă cetăţenii erau de acord cu proiectul de lege răspundeau prin:

a) antiquo;

b) iubet;

c) uti ragas.

28. În vederea ratificării legii trebuie să se pronunţe în acest sens:

a) adunarea poporului;

b) magistratul;

c) senatul.

29. Textul unei legi era cuprins în:

a) praescriptio;

b) rogatio;

c) sanctio.

30. În cazul în care încălcarea dispoziţiilor din rogatio are drept sancţiune plata unei amenzi

legea este:

a) perfectă;

b) mai puţin perfectă;

c) imperfectă.

31. Legea celor XII Table:

a) corespunde întrutotul condiţiilor materiale de existenţă ale societăţii romane din secolul al

V-lea î. Hr.;

b) cuprinde dispoziţii împrumutate de la greci;

c) prezintă foarte multe elemente comune cu dreptul grec.

32. Legea celor XII Table:

5

a) a fost abrogată în vremea împăratului Augustus Octavianus;

b) a fost abrogată în vremea împăratului Constantin;

c) nu a fost abrogată niciodată.

33. Edictele valabile pe durata întregului an se numeau:

a) edicta perpetua;

b) edicta repentina;

c) album.

34. Edictul pretorului a fost sistematizat în timpul împăratului:

a) Traian;

b) Hadrian;

c) Marc Aureliu.

35. A afirmat că: ”dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil”:

a) Ulpian;

b) Marcianus;

c) Paulus.

36. Jurisprudenţa sacrală devine laică în anul:

a) 321 î.Hr.

b) 311 î Hr.

c) 301 î.Hr.

37. Agere ca activitate ce o desfăşura jurisconsultul se referă la:

a) îndrumările date judecătorilor cu privire la felul în care trebuie condus un proces;

b) consultaţiile juridice date cetăţenilor în cele mai variate domenii;

c) explicaţiile date cetăţenilor în legătură cu forma actelor juridice.

38. Cavere ca activitate ce o desfăşura jurisconsultul se referă la:

a) îndrumările date judecătorilor cu privire la felul în care trebuie condus un proces;

b) consultaţiile juridice date cetăţenilor în cele mai variate domenii;

c) explicaţiile date cetăţenilor în legătură cu forma actelor juridice.

39. A creat în spiritul echităţii acţiunea de dol:

a) Quintus Mucius Scaevola;

b) Aquilius Gallus;

c) Servius Sulpicius Rufus.

40. Şcoala sabiniană a fost fondată de către:

a) Caius Ateius Capito;

b) Marcus Antistius Labeo;

c) Massurius Sabinus.

6

41. Şcoala proculiană a fost fondată de către:

a) Marcus Antistius Labeo;

b) Proculus;

c) Caius Cassius Longinus.

42. A fost considerat de contemporani drept cel mai mare jurisconcult:

a) Gaius;

b) Ulpius Domitius;

c) Aemilius Papinianus.

43. Sunt lucrări cu caracter enciclopedic care cuprind dreptul civil şi dreptul pretorian:

a) Institutiones;

b) Sententiae;

c) Digesta.

44. Reprezintă scrieri cu caracter cazuistic care prezintă speţe imaginare, create în scopul de

a valorifica subtilitatea gândirii juridice:

a) comentariile ad edictum;

b) colecţiile de questiones;

c) Sententiae.

45. Răspunderile date de către jurisconsulţi investiţi cu ius publice respondendi au devenit

izvoare de drept în sens formal în timpul împăratului:

a) Octavianus Augustus;

b) Hadrian;

c) Marc Aurelius.

46. Prin legea citaţiilor din anul 426 a împăratului Valentinian al III-lea a fost confirmată

autoritatea lucrărilor a:

a) cinci jurisconsulţi;

b) şase jurisconsulţi;

c) şapte jurisconsulţi.

47. Hotărârile Senatului au devenit izvoare de drept în sens formal în vremea împăratului:

a) Traian;

b) Hadrian;

c) Marcus Aurelius.

48. Erau instrucţiuni date de împărat înalţilor funcţionari de stat atât în domeniul

administrativ cât şi în cel penal:

a) edicta;

b) decreta;

c) mandata.

49. Reprezentau hotărâri judecătoreşti date de către împărat:

7

a) decreta;

b) edicta;

c) rescripta.

50. Prima încercare de sistematizare a dreptului roman a fost făcută prin:

a) Codul Theodosian;

b) Codul Gregorian;

c) Codul Hermogenian.

51. Reprezintă o culegere oficială de constituţiuni imperiale:

a) Codul Hermogenian;

b) Codul Theodosian;

c) Codul Gregorian.

52. Codul lai Justinian a fost redactat de o comisie formată din 10 membrii care l-a avut în

frunte pe:

a) Teofil;

b) Doroteu;

c) Tribonian.

53. Fragmentele extrase din lucrările jurisconsulţilor au fost sistematizate în:

a) 30 de cărţi;

b) 40 de cărţi;

c) 50 de cărţi.

54. Reprezintă o lucrare care se adresează studenţilor:

a) Institutiones;

b) Codex;

c) Digestele.

55. Glosele reprezintă:

a) modificări pe care juriştii le-au făcut cu bună ştiinţă;

b) texte devenite anacronice şi adaptate la noua situaţie;

c) alteraţiuni de text făcute din eroare, cu ocazia copierii manuscriselor clasice.

56. Pedepseşte cu o pedeapsă publică fapta creditorului care prin violenţă ia un bun din

patrimoniul debitorului său:

a) Costituţia lui Valentinian al II-lea;

b) Lex Iulia de vi publica et privata;

c) Drecretum Marci.

57. Prin Decretum Marci:

8

a) se pedepseşte cu o pedeapsă publică fapta creditorului care, prin violenţă ia un bun din

patrimoniul debitorului;

b) se pedepseşte cu pierderea creanţei creditorul care, chiar fără folosirea violenţei, ia un bun

de la debitorul său;

c) se pedepseşte cu piederea dreptului de proprietate proprietarul care intră în stăpânirea

lucrului său prin mijloace violente.

58. Caracterul formalist al legislaţiunilor este dat de faptul că:

a) părţile erau obligate să se prezinte în faţa magistratului şi să pronunţe anumiţi termeni;

b) legisacţiunile erau prevăzute în legi şi erau redactate după termenii legilor;

c) atât părţile cât şi magistratul pronunţau formule şi termeni care trebuiau respectaţi cu cea

mai mare stricteţe.

59. Era o convenţie prin care părţile stabileau data la care urmau să se prezinte în faţa

magistratului:

a) Vadimonium eztrajudiciar;

b) Condictio;

c) In ius vocatio.

60. Era dreptul magistratului de a supraveghea îndeplinirea formelor proprii legislaţiunilor

prin care părţile urmau să-şi valorifice pretenţiile:

a) imperium;

b) stipulationes praetoriae;

c) iurisdictio.

61. Pronunţarea cuvântului dico avea următoarea semnificaţie:

a) magistrul numea pe judecătorul ales de către părţi;

b) magistratul atribuia obiectul litigios, cu titlu provizoriu, uneia din părţi;

c) magistratul ratifica declaraţia unei părţi, recunoscând dreptul acesteia.

62. Când magistratul ratifica declaraţia unei părţi, recunoscând dreptul acesteia, pronunţa:

a) do;

b) dico;

c) addico.

63. În procedura legisacţiunilor, litis contestatio avea următoarea semnificaţie:

a) părţile puteau recurge la serviciile unui avocat;

b) judecătorul pronunţa o sentinţă de condamnare sau de absolvire;

c) luarea de martori.

64. Reprezintă o legisactiune de judecată:

a) manus iniectio;

b) pignoris capio;

c) condictio.

65. Pignoris capio semnifica:

9

a) cererea de judecător sau arbitru;

b) luarea de gaj;

c) acţiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietate şi la creanţe.

66. Reprezintă o parte principală a formulei:

a) adiudicatio;

b) prescripţiunile;

c) excepţiunile.

67. Reprezintă o parte accesorie a formulei:

a) demonstratio;

b) prescripţiunile;

c) condemnatio.

68. Demonstatio a formulei cuprindea:

a) afirmarea pretenţiilor reclamantului;

b) cauza judiciară a pretenţiilor reclamantului;

c) mijloacele de apărare prin care pârâtul nu nega în mod direct pretenţiile reclamantului.

69. Litis contestatio în procedura formulară consta în:

a) jurămâtul pe care reclamantul îl făcea în faţa magistratului;

b) eliberarea de către pretor a unei acţiuni civile, când exista o acţiune corespunzătoare;

c) remiterea unei copii de pe formulă sau din dictarea ei de către reclamant pârâtului.

70. Dreptul nou creat în virtutea efectului creator a lui litis contestatio era întotdeauna:

a) un drept real;

b) un drept de creanţă;

c) un drept nepatrimonial.

71. În cazul în care una dintre părţi murea după litis contestatio:

a) trebuia operată o modificare a formulei;

b) moştenitorii se puteau prezenta în faţa judecătorului şi continua procesul;

c) procesul se oprea nemaiputând continua cu moştenitorii.

72. Cel mai vechi reprezentant în justiţie a fost:

a) cognitor;

b) procurator;

c) postulare pro alio.

73. Venditio bonorum însemna:

a) vânzarea cu amănuntul a bunurilor debitorului;

b) vânzarea în bloc a bunurilor debitorului;

c) redeschiderea procesului între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect.

74. În procedura extraordinară judecătorul era:

a) o persoană particulară;

10

b) ales din rândul proprietarilor cu cele mai întinse domenii;

c) un funcţionar public.

75. În procedura extraordinară recunoaşterea drepturilor şi executarea sentinţei se realizau

prin:

a) participarea nemijlocită şi exclusivă a organelor de stat;

b) citarea făcută de către reclamant pe baza autorizaţiei magistratului;

c) prezenţa obligatorie a pârâtului.

76. Se bucurau de o personalitate completă numai cei care întruneau următoarele elemente:

a) status libertatis şi status civitatis;

b) status libertatis şi status familiae;

c) status libertatis, status civitatis şi status familiae.

77. Aveau caput (personalitate sau capacitate):

a) fiul de familie;

b) şefii de familie;

c) sclavii.

78. Potrivit unui text din Paul s-a statuat un principiu potrivit căruia personalitatea începe :

a) la naşterea persoanei;

b) din momentul concepţiei;

c) din momentul dobândirii capacităţii de fapt.

79. Străinii care veneau la Roma pentru a nu cădea în sclavie trebuiau :

a) să se pună sub protecţia unui cetăţean roman;

b) să se căsătorească cu un cetăţean roman;

c) să se angajeze la un cetăţean roman.

80. Cetăţenii care sufereau anumite pedepse puteau fi vânduti ca sclavi:

a) numai în cetatea Romei;

b) peste hotare;

c) numai statului roman.

81. Sclavii:

a) puteau întemeia o familie potrivit dreptului roman;

b) aveau dreptul să se plângă în justiţie dacă era lovit sau suferea o vătămare corporală din

partea unui terţ;

c) trăiau în simple uniuni de fapt fără consecinţe juridice (contubernium).

82. Ius honorum însemna:

a) dreptul de a alege;

b) dreptul de a încheia acte juridice;

c) dreptul de a candida la o magistratură.

11

83. Dreptul de a încheia acte juridice potrivit dreptului civil roman era:

a) ius commercii;

b) ius connubii;

c) ius suffragii.

84. Modul originar de dobândire a cetăţeniei era:

a) prin beneficiul legii;

b) naşterea;

c) prin naturalizare.

85. A acordat cetăţenia aproape tuturor locuitorilor liberi ai imperiului:

a) lex Iulia;

b) lex Plautia Papiria;

c) Edictul împăratului Caracalla.

86. Latinii veteres se bucurau de următoarele drepturi:

a) ius commercii;

b) ius commercii şi ius suffragii;

c) ius commercii, ius connubii şi ius suffragii.

87. Proveneau din rândul sclavilor dezrobiţi fără respectarea formelor solemne:

a) latinii coloniari;

b) latinii iuniani;

c) latinii fictivi.

88. Dediticii erau:

a) acei peregrini care puteau uza de dreptul cetăţii în care locuiau;

b) o categorie inferioară de peregreni;

c) oameni liberi cu o condiţie juridică specială.

89. Bona desemna:

a) dreptul patronului de a dispune de bunurile dezrobitului;

b) respectul pe care dezrobitul îl datora stăpânului său;

c) serviciile datorate de către dezrobit patronului său.

90. Serviciile datorate de către dezrobit patronului său erau desemnate prin cuvântul:

a) Bona;

b) Obsequim;

c) Operae.

91. Addicti erau:

a) fiii de familie vânduţi de către părinţii lor în scopul realizării unui câştig;

b) debitorii insolvabili atribuiţi creditorilor lor;

c) oamenii liberi care se angajau ca gladiatori.

12

92. Erau oameni liberi care se angajau ca sclavi:

a) persoanele in mancipio;

b) addicti;

c) auctorati.

93. Prin lex a maioribus constituto a fost introdus:

a) colonatul servaj;

b) colonatul voluntar;

c) colonatul silit.

94. Puterea asupra descendenţilor era desemnată prin:

a) dominium;

b) patria potestas;

c) dominica potestas.

95. Mancipium semnifica:

a) puterea bărbatului asupra soţiei;

b) puterea cumpărătorului asupra fiului vândut de către tatăl său;

c) puterea asupra sclavilor.

96. Nu erau sub puterea lui pater familias:

a) copiii;

b) nepoţii din fii;

c) nepoţii din fiice.

97. Putem afirma că:

a) toţi agnaţii sunt cognaţi;

b) toţi cognaţii sunt agnaţi;

c) toţi cognaţii sunt rude de sânge.

98. Fiul de familie devenea persoană sui iuris:

a) la moartea tatălui său;

b) la împlinirea vârstei de 25 de ani;

c) la moartea lui pater familias.

99. Reprezenta o formă de căsătorie rezervată numai patricienilor:

a) confarreatio;

b) usus;

c) coemptio.

100. Vârsta necesară pentru căsătorie a fost fixată la:

a) 12 ani pentru fete şi 16 ani pentru băieţi;

b) 12 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi;

c) 14 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi.

13

101. Adrogaţiunea consta în:

a) trecerea unui fiu de familie de sub puterea lui pater familias sub puterea altui pater

familias;

b) actul prin care o persoană sui iuris trece sub puterea altei persoane sui iuris;

c) un procedeu de creare a puterii părinteşti pe cale artificială.

102. Emanciparea se folosea în vederea încheierii de acte juridice în nume propriu faţă de:

a) fiica de familie;

b) femeia sui iuris;

c) fiul de familie.

103. Reprezentau asociaţiile de oameni săraci:

a) societates publicanorum;

b) collegia fabrorum;

c) collegia tenuiorum.

104. Impuberul care nu se afla sub puterea părintească era pus sub tutelă:

a) până la împlinirea vârstei de 7 ani;

b) până la împlinirea vârstei de 14 ani;

c) până la împlinirea vârstei de 18 ani;

105. Curatela:

a) asigură protecţia incapabililor de fapt;

b) îi protejează pe cei loviţi de incapacităţi fireşti;

c) asigură protecţia incapabililor de drept.

106. În epoca lui Justinian patrimoniul era desemnat prin cuvântul:

a) substantia;

b) familia;

c) patrimonium.

107. Făceau parte din categoria res mancipii:

a) banii;

b) drepturile de creanţă;

c) pământul Romei.

108. Productele:

a) sunt create de un alt lucru, în mod periodic, fără a-i consuma substanţa;

b) sunt lucruri cărora le liseşte caracterul periodicităţii;

c) sunt lucruri care pot fi înlocuite unele cu altele.

109. Putem afirma că:

a) toţi posesorii sunt în acelaşi timp şi proprietari;

b) toţi proprietarii sunt în acelaşi timp şi posesori;

c) toţi proprietarii nu sunt în acelaşi timp şi posesori

14

110. Sarcina probei revine:

a) reclamantului;

b) pârâtului;

c) persoanei martoră în proces.

111. Este un interdict recuperandae possessionis causa”:

a) utrubi;

b) uti possidentis;

c) unde vi.

112. Este un interdict retinendae possessionis causa:

a) unde vi;

b) interdictul de claudestina possessione;

c) uti possidentis.

113. Animus al detentiunii are următoarea semnificaţie:

a) intenţia de a păstra lucrul pentru altul;

b) intenţia de a păstra lucrul pentru sine;

c) efectuarea tuturor actelor materiale prin care se realizează stăpânirea asupra unui lucru.

114. Drept subiectiv de proprietate reprezintă:

a) acea posibilitate de a stăpâni un lucru prin putere proprie şi în interes propriu;

b) totalitatea normelor juridice care reglementează modul de repartiţie a mijloacelor de

producţie, precum şi a produselor;

c) acea posibilitate de a stăpâni un lucru prin puterea altuia şi în numele altuia.

115. Vorbeşte despre împărţirea teritoriului Romei de către Romulus între triburi:

a) Titus Livius;

b) Varro;

c) Dionis din Halicarnas.

116. Prin reforma sa, Romulus a atribuit fiecărui cetăţean:

a) două iugăre de pământ;

b) trei iugăre de pământ;

c) patru iugăre de pământ.

117. Proprietatea quiritară este considerată o instituţia accesibilă:

a) cetăţenilor şi peregrinilor;

b) numai peregrinilor;

c) numai cetăţenilor.

118. Caracterul absolut al proprietăţii quiritare are următoarea semnificaţie:

a) proprietatea quiritară aparţinea numai cetăţenilor;

b) proprietatea quiritară nu cunoştea nicio îngrădire;

c) proprietatea quiritară nu se pierdea prin trecerea timpului şi nici nu putea fi revocată.

15

119. Faptul că proprietatea quiritară nu se pierdea prin trecerea timpului şi nici nu putea fi

revocată, denotă caracterul:

a) exclusiv;

b) absolut;

c) perpetuu.

120. Iniţial, cetăţenii, foloseau tradiţiunea numai în scopul transmiterii:

a) lucrurilor mancipii;

b) lucrurilor nec mancipii;

c) atât lucrurilor mancipii cât şi celor nec mancipii.

121. Proprietatea pretoriană s-a aplicat la origine, în cazul:

a) transmiterii proprietăţii asupra unui res mancipi prin tradiţiune;

b) transmiterii proprietăţii asupra unui res nec mancipi prin tradiţiune;

c) transmiterii proprietăţii asupra unui res nec mancipi prin mancipaţiune.

122. Prin reforma pretorului privind dobândirea lucrurilor res mancipi prin tradiţiune, lucrul

se consideră a fi:

a) în patrimoniul dobânditorului;

b) în patrimoniul transmiţătorului;

c) în patrimoniul ambilor.

123. Acţiunea publiciană acordată de pretor lui accipiens în scopul redobândirii posesiunii

putea fi intentată:

a) numai împotriva lui tradens;

b) numai împotriva terţilor;

c) atât împotriva lui tradens, cât şi împotriva terţilor.

124. Proprietatea provincială constă în:

a) stăpânirea locuitorilor din provincii asupra solului;

b) stăpânirea locuitorilor din provincii asupra sclavilor;

c) stăpânirea locuitorilor din provincii asupra bunurilor mobile.

125. Proprietatea peregrină a dispărut:

a) prin constituţia lui Hadrian;

b) prin constituţia lui Marc Aureliu;

c) prin edictul lui Caracalla.

126. Gaius, prin lucrarea sa, Institutule, ne arată că proprietatea poate fi dobândită:

a) potrivit dreptului natural (iure naturali);

b) potrivit dreptului civil (iure civili);

c) potrivit dreptului natural sau potrivit dreptului civil.

127. Proprietatea putea fi dobândită potrivit dreptului natural prin:

16

a) mancipaţiune;

b) ocupaţiune;

c) uzucapiune.

128. Proprietatea putea fi dobândită potrivit dreptului civil prin:

a) tradiţiune;

b) in iure cessio;

c) accesiune.

129. Res derelictae erau:

a) lucrurile fără stăpân;

b) lucrurile duşmanilor;

c) lucrurile părăsite.

130. În cazul mancipaţiunii era necesară prezenţa a:

a) 5 martori;

b) 7 martori;

c) 10 martori.

131. La început mancipaţiunea a fost utilizată în scopul transmiterii proprietăţii asupra:

a) bunurilor mobile;

b) bunurilor imobile;

c) bunurilor incorporale.

132. Mancipaţiunea fiduciară a funcţionat:

a) când plata preţului (cântărirea metalului) constituia o condiţie de formă a actului;

b) înainte de apariţia monedei în sens modern;

c) după apariţia monedei în sens modern.

133. Termenul în vederea dobândirii lucrurilor mobile prin uzucapiune este:

a) un an;

b) doi ani;

c) trei ani.

134. Traditio simbolica se aplică în cazul:

a) transmiterii unui teren;

b) transmiterii unei case;

c) când chiriaşul se transformă în posesor şi proprietar.

135. Potrivit soluţiei date de împăratul Justinian, devenea proprietarul lucrului nou creat:

a) proprietarul materiei dacă lucrul nou creat putea fi adus la starea iniţială;

b) proprietarul materiei dacă lucrul nou creat nu putea fi adus la starea iniţială;

c) specificatorului materiei dacă lucrul nou creat putea fi adus la starea iniţială.

136. Alluvio reprezenta:

a) insula care apărea în mijlocul râului;

17

b) unirea unui lucru imobil cu un lucru mobil;

c) depunerile care se formau pe malul unui râu.

137. Dacă o persoana ridica pe terenul său o clădire folosind materialul altei persoane,

proprietatea asupra clădirii revenea:

a) proprietarului materialului de construcţie;

b) proprietarului terenului;

c) constructorului.

138. În cazul intentării acţiunii în revendicare, proprietarul trebuia să:

a) să fie proprietar quiritar;

b) să fie posesor;

c) să fie proprietar pretorian.

139. În cazul obligării de către judecător de a satisface pretenţiile reclamantului, pârâtul

prefera:

a) să plătească o sumă de bani, stabilită chiar de reclamant;

b) să satisfacă pretenţiile reclamantului şi să restituie lucrul;

c) să refuze exercitarea oricărei obligaţii;

140. În vederea intentării acţiunii publiciene erau necesare:

a) toate condiţiile uzucapiunii;

b) toate condiţiile uzucapiunii, cu excepţia termenului;

c) toate condiţiile uzucapiunii, cu excepţia justei cauze.

141. Pretorul a acordat proprietarului pretorian:

a) iusti domini;

b) exceptio iusti domini;

c) replicatio rei vindicatae et traditae.

142. Dacă imobilul dominant este o clădire servitutea se numea:

a) urbană;

b) rustică;

c) personală.

143. Via însemna:

a) dreptul de a trece prin fondul aservit călare sau pe jos;

b) dreptul de a trece cu carul prin terenul altuia;

c) dreptul de a mâna turmele prin terenul altuia.

144. Este o servitute personală:

a) ius pascendi;

b) habitatio;

c) servitus oneris ferendi.

145. Se poate afirma:

18

a) se poate aservi propriul lucru;

b) servitutea poate fi transmisă unor terţi;

c) toate servituţile sunt drepturi reale.

146. Emfiteoza are următoarele caracteristici:

a) este un drept inalienabil

b) este un drept transmisibil urmaşilor;

c) nu este un drept viager.

147. Suma de bani pe care o plătea anual titularul dreptului de superficie se numea:

a) solarium;

b) canon;

c) vectigal.

148. Face parte din categoria sui heredes:

a) soţia căsătorită fără manus;

b) fiul emancipat;

c) adrogatul.

149. Fraţii, verii, precum şi nepoţii din frate sau de văr vin la moştenire în calitate de:

a) gentiles;

b) sui heredes;

c) adgnatus proximus.

150. Fac parte din categoria moştenitorilor pretorieni:

a) adgnatus proximus;

b) bonorum possessio unde liberi;

c) gentiles.

151. Soţul şi soţia căsătoriţi fără manus fac parte din categoria:

a) banorum possessio unde legitimi;

b) banorum possessio unde cognati;

c) banorum possessio unde vir et uxor.

152. S-a acordat un drept la succesiune mamei faţă de copiii rezultaţi din căsătoria fără

manus prin:

a) senatusconsultul Tertulian;

b) senatusconsultul Orfitian;

c) constituţia împăratului Justinian.

153. Potrivit reformei lui Justinian, intră în categoria a treia a moştenitorilor:

a) descendenţii;

b) fraţii şi surorile consangvini sau uterini;

c) ascendenţii, fraţii şi surorile bune şi copiii lor.

154. Testamentul calatis comitiis era accesibil:

19

a) numai patricienilor;

b) numai plebeilor;

c) atât patricienilor, cât şi plebeilor.

155. Soldaţii aveau acces numai la testamentul:

a) calatis comitiis;

b) in proncintu;

c) per aes et libram.

156. Nu impunea vreo condiţie de formă:

a) testamentul nuncupativ;

b) testamentul militar;

c) testamentul pretorian.

157. Nu-şi pot face testament:

a) sclavii publici;

b) fiul de familie care avea un peculium castrense;

c) impuberii.

158. Se face prin instituirea de către testator a unui moştenitor, pentru descendentul său lipsit

de minte:

a) substituirea vulgară;

b) substituirea pupilară;

c) substituirea quasi-pupilară.

159. Rudele civile din a doua sau a treia categorie de agnati făceau parte din categoria:

a) heredes extranei;

b) heredes sui et necesarii;

c) heredes necesarii.

160. Reprezintă o declaraţie de acceptare expresă, dar nesolemnă:

a) cretio;

b) pro herede gestio;

c) nuda voluntas.

161. Nu puteau primi nimic prin moştenire:

a) cei fără copii, dar căsătoriţi;

b) celibatarii;

c) sclavii.

162. Petiţia de hereditate are un caracter:

a) temporar;

b) universal;

c) poartă asupra unui lucru determinat.

20

163. Prin această formă de legat, testatorul transmite direct legatarului proprietatea asupra

unui bun determinat:

a) legatul per vindicationem;

b) legatul per damnationem;

c) legatul per praeceptionem.

164. A dispus că legatarul nu poate primi mai mult decât heredele:

a) Legea Furia testamentaria;

b) Legea Voconia;

c) Legea Falcidia.

165. Fideicomisul a fost sancţionat juridiceşte în epoca:

a) împăratului Augustus;

b) împăratului Hadrian;

c) împăratului Marc Aureliu.