Post on 27-Jun-2015
JARo
man
ia
Studiu de caz
Dezvoltarea unei afaceri în turism poate fi rentabilă atât la oraş, cât şi în mediul rural, mai ales având în ve-dere că în România numărul turiştilor este în continuă creştere, urmând tendinţele de pe piaţa internaţională. Anual, se estimează o creştere de aproximativ 3,5% în domeniul turistic mondial.
Demararea şi conducerea unei astfel de afaceri nu se află numai la îndemâna întreprinzătorilor din regiu-nile dezvoltate, ci pot fi realizate cu succes şi în regiu-nile rămase în urmă din punct de vedere economic.
Argumente pentru lansarea afacerii: • Statul sprijină în prezent zonele care au potenţial
turistic, ceea ce permite crearea de noi locuri de muncă şi deci obţinerea unor venituri suplimenta-re, va lo rificarea potenţialului piscicol, dezvoltarea meş te şugurilor tradiţionale (artizanat). Veniturile obţi nute în urma desfăşurării de afaceri în turism pot determina creşterea considerabilă a calităţii vieţii în regiunile marginalizate.
• Înfiinţareaşiadministrareauneipensiunituristice,în mediul rural sau urban, reprezintă o oportuni-tate în special pentru cei ce doresc să pornească o activitate pe cont propriu, însă dispun de un capital limitat. Amenajarea casei de la ţară sau a celei de vacanţă implică o sumă minimă necesară pentru demararea acestei afaceri. Totuşi, pentru a vă bucu-ra de succes, este nevoie să cunoaşteţi în detaliu şi să evaluaţi toate aspectele implicate de dezvoltarea acestei afaceri, de la avantaje, dezavantaje şi riscuri până la modul în care trebuie să acţionaţi pentru atragerea clienţilor.
• Întreprinzătorii care doresc să investească într-opensiune turistică trebuie să ţină cont de faptul că oferta în afara hotelurilor este în continuă creştere. De aceea, ei trebuie să ştie să satisfacă în cel mai bun mod posibil nevoile turistice ale indivizilor din toate categoriile sociale. Astfel, este foarte important de ştiut că, potrivit unor sondaje, cea mai mare parte a turiştilor caută locuri liniştite, neaglomerate. Un număr important de turişti consideră că blocurile şi clădirile-turn urâţesc peisajul şi, de aceea, preferă localităţile cu caracter predominant rural.
• ÎnRomânia,turismulruralreprezintăoşansăreală,mai ales pentru agricultorii afectaţi de criza din sec-torul agricol, care doresc să încerce o activitate nouă, folosindu-se de mijloacele pe care le deţin deja.
PENSIUNE TURISTICĂ ŞI
AGROTURIS TICĂ1
1. Acest studiu de caz reprezintă o adaptare după lucrarea Pensiune turistică şi agroturistică. O afacere cu piaţă în plină creştere de Maria Rusu, Marian Velcea, Laurian Tănăsescu, Ren-trop & Straton, ediţie revăzută şi completată, Bucureşti, 2003
JARo
man
ia
2
Avantajele afacerii Este de preferat ca turismul rural să se orienteze către domeniul ecologic şi cultural, atât datorită atractivităţii, cât şi datorită impactului pozitiv asupra comunităţii. Aceste manifestări conduc la avantaje generale şi avantaje particulare.
Avantaje generale: • Popularizareazonelorrespective.• Punereaînvaloareabogăţiilorsatului,alezonei.• Noilocuridemuncăînpensiunilecuvolumcrescutdeclienţi.• Consolidareaunorafaceridefamilie.• Modernizareainfrastructuriilocale.• Dezvoltarea activităţilor economice pe plan local, prelucrarea unor materii prime din
producţie proprie: carne, lapte, lână, lemn etc.• Creştereaniveluluideculturăşieducaţieînrândullocuitorilor.• Conservareaşiprotecţiamediuluirural.• Ridicareaniveluluidetraiînzonelerurale.
Avantaje particulare: • Investiţiile relativmici necesare pentru amenajarea casei şi în dotările necesare pentru
desfăşurarea acestei activităţi.• Posibilitateadeabeneficiadeînlesnirifinanciareprinfacilităţioferitedestatpentrudome-
niul turismului. De asemenea, după aderarea României la Uniunea Europeană, activităţile de tipul turismului rural sau al agroturismului, în special cele care determină conserva-rea şi promovarea patrimoniului naţional, sunt sprijinite prin alocarea de bani din fon-durileeuropene. Întreprinzătoriidinacestdomeniuauprioritate la instalareade liniidetelecomunicaţii (telefon, fax, internet etc.), plătesc energia electrică, gazul metan şi servici-ile de telecomunicaţii la tariful pentru uz casnic (în cazul în care capacitatea de cazare nu depăşeşte 5 camere).
• Oferta lorvafi cuprinsăatât înmaterialeledepromovare turisticăeditatedeMinisterulTransporturilor,ConstrucţiilorşiTurismului,câtşiînacţiuniledepromovareîntreprinsedebirourile de informare ale Ministerului, din ţară şi din străinătate.
• Piaţaînplinăcreştere:numărulturiştilorcarepreferăsăsecazezelapensiuniatâtdinme-diul rural, cât şi din cel urban şi care, după o vacanţă petrecută aici, doresc să revină sau să viziteze şi alte pensiuni este din ce în ce mai mare. De asemenea, cercetările arată că turiştii străini care vin în România doresc să se cazeze în alte spaţii decât în hoteluri.
• Nuestenecesarăopregătiretehnicăspecială:pentruaaveasuccesestenecesarsăaveţio pensiune bine situată, să aveţi un puternic simţ al ospitalităţii, al organizării şi să ştiţi să gătiţi.
• Posibilitateadeavindeclienţilorproduseobţinuteînpropriagospodărie,prevăzutăprinlege. De asemenea, există şi oportunitatea de a oferi servicii suplimentare (ghid turistic, organizare de activităţi specifice sau tradiţionale, excursii etc.), pentru creşterea veniturilor firmei.
• Posibilitateadealucraîmpreunăcuîntreagafamilie.
JARo
man
ia
3
Dar... există şi câteva dezavantaje şi riscuri Suntem datori să le amintim şi pe acestea, pentru ca acela care porneşte afacerea să ştie ce greutăţi ar putea întâmpina, cum le poate preveni sau soluţiona.
• Caracterulsezonieralturismuluiarputeareprezentauninconvenientdinanumitepunctede vedere, cum ar fi:
– În sezonul de vârf, infrastructura unei localităţi poate să nu facă faţă nevoilorturiştilor.
– Preţurileînsezonpotfipreamari.– Aglomeraţia poate creşte pe durata sezonului, afectând atractivitatea pentru vii-
tori turişti.– Intensitatea exploatării posibilităţilor turistice este relativ redusă. Această ex-
ploatare relativ redusă ascunde o formă de şomaj structural (aproximativ 25% din personal este sezonier şi de obicei provine din alte localităţi).
Caracterulsezonierestevalabilşiînceeacepriveşteturismulruralsauagroturismul.Întim-pul iernii, serviciile se pot limita doar pentru sfârşitul de săptămână.
• Activitateaînturismceremultefort,oatenţiedeosebitălacondiţiiledecazareşipentruprepararea hranei.
• Înspecialceicareînceppentruprimaoarăoafaceretrebuiesăfieatenţilaposibileleriscuri.Acesteatrebuiesăfiecunoscuteşipreîntâmpinate.Iatăcarearputeaficelemaimaripro-bleme:
• Supraevaluarea posibilităţilor de câştig: după ce pensiunea a început să fiecunoscută şi să funcţioneze în regim normal, sunt necesari doi ani pentru a se obţine un profit convenabil.
• Supraevaluareaconcurenţilordirecţi şimai ales indirecţi: concurenţiidirecţipotfiuşorevaluaţi,prinobservarealorcuatenţie.Problemaapareînspecial înceeace priveşte concurenţii indirecţi (restaurante specifice sau hoteluri), pentru că este mai greu de calculat câţi clienţi ar putea atrage de la pensiunea noastră.
• Începereaactivităţii într-ozonăsăracăînatracţii,carenusepoateridica lanive-lul aşteptărilor clienţilor: dacă pensiunea este aşezată într-o zonă bună, cu peisaje frumoase,nuvorfiproblemesăgăsiţiclienţi. Încazcontrar,trebuiesăfiţifoarteinventivi pentru a-i convinge pe turişti să vă viziteze pensiunea. De exemplu, se pot organiza turnee sportive sau alte întreceri, cărora să li se facă publicitate.
• Neglijareaoaspeţilor:nuestesuficientsăvălimitaţilaaleofericlienţilorocamerăşi mâncăruri bune.
• Luarea încalcul, înmodexagerat, aposibilităţilorde fructificarea înlesnirilorfi-nanciare:modalitateadeobţinereaacestorînlesnirifinanciarenuestesimplă.Încea mai mare parte a cazurilor, pentru a face o cerere în acest sens este necesar să demonstraţi că aţi început activitatea sau cel puţin că intenţionaţi serios să o începeţi.Pentruaprimiacestefacilităţiestenecesarsăvăargumentaţicerereapemaimulteplanuri.Înfinal,dacăcerereaseaprobă,baniinuvorsosiimediat:înune-le regiuni este posibil să se aştepte chiar câţiva ani.
JARo
man
ia
4
Desfăşurarea activităţii
Mediul economic în care evoluează afacereaDe cele mai multe ori, demararea unei afaceri are la bază intuiţia privind evoluţia pieţei într-un anumit domeniu.
Ţinând cont că fiecare persoană are nevoie de odihnă şi recreere, cererea în turism nu va dispărea niciodată şi tot mai mulţi turişti vor prefera să-şi petreacă timpul liber în mijlocul naturii, alegând pensiunile turistice în locul altor posibilităţi de cazare.
Având în vedere că pensiunile turistice rurale reprezintă doar 7,45% din totalul structurilor de pri-mire existente, putem afirma că piaţa pensiunilor turistice rurale este relativ nouă şi în plină dez-voltare.
Clienţiipensiuniipotfiatâtpersoanefizice,din ţarăsaudinstrăinătate,din toatecategoriiledevârstă şi din cele mai diferite categorii sociale, cât şi persoane juridice.
Descrierea afacerii Cadefiniţie,pensiuneaturisticăreprezintăostructurădeprimireturistică,avândocapacitatedeca-zare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural şi până la 20 de came re în mediul urban. Aceasta funcţionează în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţii de pregătire şi servire a mesei.
Înaceststudiudecazvomluaînconsiderareopensiunecuoptcamere.Clădireexistădeja,darnueste amenajată pentru o astfel de activitate şi investiţia va viza amenajarea ei conform standardelor în vigoare.
Înfuncţiedecaracteristicileconstrucţiei,calitateadotărilorşiaserviciiloroferite,pensiuneaturisticăruralătrebuiesăfieclasificatăşisăiseatribuieunnumărdemargarete.Clasificareaarecascoppri-oritar protecţia turiştilor, constituind o formă codificată de prezentare a nivelului de confort şi a calităţiiserviciiloroferite.ClasificareasefacedecătreMinisterulTurismului.Criteriilepentrustabili-reastandardelorşimargaretelorpensiuniisuntprezentateînanexaIataşatăacestuistudiu.
Caserviciisuplimentaresepotoferiurmătoarele:
Servicii utile:– servicii de poştă, telecomunicaţii, internet şi publicitate;– servicii personale (frizerie, coafură etc.).
Servicii de completare a confortului:– închirieri (aparate radio, frigidere, televizoare, pături suplimentare etc.).
Servicii de agrement:– servicii de educaţie fizică şi sport (închirierea de biciclete, canoe şi bărci, organiza-
rea de excursii călare, amenajarea unor zone pentru praticarea sporturilor în aer liber: gimnastică, bedminton, volei, fotbal, minigolf etc.);
– servicii de cultură şi artă;– diverse alte servicii (piscină, saună, sală de fitness, masaj etc.).
Localizarea afaceriiPensiuneatrebuiesăfiesituatăîntr-ozonăcaresăofereacceslaatracţiituristicepentruvizitatori.Deasemenea,pensiuneatrebuiesădispunădeocurteinterioarăşilocdeparcare.Poatefiamplasatăatât în zona de litoral, cât şi în zona muntoasă sau de şes, atât timp cât există obiective turistice în zonă sau posibilitatea de a fi întreţinute activităţi de agrement.
JARo
man
ia
5
Pensiunea trebuie săfie racordată la canalizare, curent electric, sădispunădeapăpotabilă,băidotatecuduşşiWC.Fiecarecamerăartrebuisăaibăosuprafaţădecelpuţin8m2.
Pensiuneavatrebuisărespectetoatenormeledemediuînvigoare.
Resurse necesare:• materiale(echipamente,materiiprime) Spaţiul destinat pensiunii turistice se compune din:
– clădire cu camere pentru închiriat, formată din opt dormitoare cu câte două paturi, optbăidotatecuduşşiWC,unlivingfolositşicasalădemeseşiobucătărie;
– clădire compusă din două dormitoare pentru familia patronului, o baie, o spălătorie şi o încăpere care va fi utilizată pentru păstrarea proviziilor alimentare;
– un teren folosit pentru cultivarea legumelor;– parcare pentru opt autoturisme.
Fiecaredormitorareosuprafaţăde14m2 (camere duble). Accesul în dormitoare şi băi este direct, fără a se trece prin alte încăperi.
Pensiuneatrebuieprevăzutăcuutilităţileimpusedenormeledeturism,respectivilumina-re electrică, iluminare naturală, încălzire locală, reţea de canalizare şi apă curentă. Studiul seaxeazăpeopensiunecedispunedeoptcamere.Pentrupatrudintreelesevorrealizainvestiţii pentru procurarea de mobilier adecvat, pentru dotarea camerelor de toaletă cu instalaţii sanitare moderne şi pentru dotarea bucătăriei cu toate echipamentele necesare. Considerămcăcelelaltepatrudormitoaresuntdejadotatecorespunzător.
De asemenea, pensiunea este prevăzută cu telefon şi fax care vor fi puse la dispoziţia turiştilor.
• umane Pentruînceputulactivităţiidepensiuneturistică,necesaruldepersonalpoatefifoartemic.
Aşa cum am mai spus, familia dumneavoastră se poate implica cu succes în desfăşurarea activităţii şi fără o instruire specială.
De exemplu, soţia sau mama dumneavoastră se poate ocupa cu alegerea, pregătirea şi ser-virea meniului, tatăl se ocupă de întreţinerea echipamentelor din dotare, iar copiii pot avea grijă de menţinerea curăţeniei.
Dumneavoastră, ca administrator, vă veţi îngriji de aprovizionarea cu alimentele şi băuturile pentru servirea clienţilor, precum şi cu celelalte materiale necesare, cu desfacerea produse-lor şi menţinerea relaţiilor cu terţii.
Relaţiile cuAdministraţiaFinanciară şi alteautorităţi ale statuluipotfi încredinţateunuicolaborator specializat în contabilitate şi autorizat să onoreze aceste obligaţii.
Încazulîncarefamilianusevaimplicaînafacere,puteţiapelaladiverşicolaboratoripentrupersonalul de întreţinere şi la un bucătar.
Platapersonaluluisevafacesăptămânal,lanivelulcorespunzătorpieţeimuncii.Pelângăvenitul de bază, se pot avea în vedere stimulente recompensatorii, pentru iniţiative şi efort deosebit.
JARo
man
ia
6
Scenariul de personal necesar pentru primul an de activitate:
Nr. crt. Funcţia Nr. persoane Tip contract1 Administrator 1 Asociat unic2 Bucătar 1 Angajat permanent3 Personalîntreţinere 1 Colaborare4 Contabil 1 Colaborare
• capital Clădireaexistentănecesităoamenajarecorespunzătoarepentruaobţineoclasificarede
trei margarete. Amenajarea constă în operaţii de ridicare a gradului de confort prin dotarea cu mobilier adecvat, de cea mai bună calitate, cu instalaţii noi şi în modernizarea unora deja existente, în dotarea bucătăriei şi a livingului cu echipamentele necesare. Achiziţionarea unui autoturism Dacia este de asemenea necesară.
Nr. crt. Denumire investiţie Valoare(RON)1 Amenajare clădire 1.0002 Dotări 4 dormitoare 10.0003 Amenajări şi dotări 4 băi 4.8004 Amenajare living 3005 Amenajare bucătărie 7006 Achiziţia unui autoturism Dacia 25.000
TOTAL 41.800
Planificarea activităţii
Plan de marketingÎnfiinţarea unei pensiuni turistice vă permite să oferiţi clienţilor serviciile pe care doar le-ammenţionat la începutul studiului, la standarde ridicate de calitate:
A. găzduirea turiştilor pentru o anumită perioadă de timp;B. pensiune completă (cazare + 3 mese/zi) sau demipensiune (cazare + 2mese/zi);C. serviciisuplimentare.
Clienţiipotfiatâtpersoanefizice,dinţarăsaudinstrăinătate,dintoatecategoriiledevârstăşidecele mai diferite condiţii sociale, cât şi firme şi asociaţii etc.
UnmijlocdeavăfacereclamăesteînscriereapeportaluriledeturismdinRomânia.Cumtotmaimultepersoaneutilizează Internetul pentru a se informadesprediferite domenii, un site Inter-net reprezintă un mijloc pentru clienţi de a afla de pensiunea dumneavoastră, fiind la îndemâna studenţilor, a clasei de mijloc, a firmelor sau a diverselor asociaţii şi fundaţii.
Ometodădirectădeavăfacecunoscutăofertaşideavăatrageclienţiesteaceeacaopersoanădinfamilie sau un cunoscut să meargă la gara din localitatea dumneavoastră pentru a le prezenta turiştilor afişe şi poze cu pensiunea şi pentru a-i conduce pe cei interesaţi cu o maşină până la pensiune.
Agenţiile de turism vă pot asigura publicitatea pentru toată gama de clienţi.
De asemenea, o reclamă permanentă în cataloagele firmelor de turism sau în cele de servicii, în ziarele de mare tiraj sau în revistele de specialitate vă poate aduce multe comenzi.
JARo
man
ia
7
Afacerea poate fi promovată prin intermediul clienţilor pe care i-aţi avut şi care au plecat mulţumiţi de serviciile oferite. Aceştia le vor povesti prietenilor, rudelor, colegilor despre sejurul minunat pe care l-au avut în pensiunea dumneavoastră şi îi vor determina pe aceştia să vă viziteze.
Studenţii (şi nu numai) pe care i-aţi avut clienţi sau pe care îi puteţi atrage în promovarea afacerii dumneavoastră pot împărţi pliante sau pune afişe în cămine sau în alte locuri, dacă în schimbul acestui serviciu le oferiţi anumite facilităţi.
Fiecărui client îi va fi oferită o fişă de prezentare a pensiunii, cu datele specifice şi tarifelecorespunzătoare.Fişavaconţinefotografiicoloralespaţiuluişidotărilor,câtşiohartăazonei,cuatracţiile specifice. Aceasta va avea darul de a fideliza clientela şi de a-i servi acesteia pentru a reco-manda prietenilor să apeleze la serviciile dumneavoastră.
La sosirea clienţilor puteţi să le oferiţi fructe locale, băuturi răcoritoare locale, materiale de prezen-tare etc.
La plecare, le puteţi oferi clienţilor daruri din grădina de legume proprie, în ambalaje inscripţionate cu numele pensiunii, eventual într-un coş împletit care va putea fi folosit la piaţă pentru cumpărături, un borcan cu dulceaţă de fructe din zonă, preparată de dumneavoastră etc.
Datele firmei nu vor lipsi de pe nici un material sau produs oferit. De aceea, este avantajos să existe omarcăînregistratălaOSIM,caresăasigureogaranţieacalităţiioferteidumneavoastră.
Unii dintre clienţii dumneavoastră (îndeosebi studenţii) pot accepta, în schimbul unui comision sau pentru diferite facilităţi la cazare, să vă găsească clienţi în zona în care locuiesc sau printre colegi şi prieteni.
Puteţioferidiscounturipentrucopiiiclienţilor,pentruclienţiicarerevinperiodic,pentrugrupuriorganizate.
Ofertavaputeafidistribuităşiprinagenţiiledeturismalesededumneavoastră.Deasemenea,eavaputeafiguraîncataloagelepentruclienţiistrăini.Înacestscopsevorcontacta:
– ambasadele României;– asociaţii de turism străine;– asociaţii româneşti specializate.
Încadrulagenţiilordeturismalesededumneavoastră,puteţiexpuneposterereprezentândpensiu-nea dumneavoastră sau peisaje din zonă.
Plan financiar. Buget
Investiţiainiţialăvafiurmătoarea:
Nr. crt. Denumire investiţie Valoare(RON)1 Amenajare clădire (văruit, vopsit) 1.0002 Dotări4dormitoare(8paturi,4dulapuri,4mese,
8scaune,4cuiere,4veioze,4aparateradio&TV)10.000
3 Amenajări şi dotări 4 băi 4.8004 Amenajare living 3005 Amenajare bucătărie 7006 Achiziţia unui autoturism Dacia (pentru aprovizio nare,
transport turişti, drumuri la bancă)25.000
TOTAL 41.800
JARo
man
ia
8
Costul alimentelor care trebuie cumpărate pentru asigurarea mesei turiştilor, al produselor deigienăşialconsumabilelorestede25RON/zi/turist.
PentrucapensiuneasăobţinăoclasificaredetreimargaretedelaMinisterulTurismului,estenece-sarcapersonaluldedeserviresăurmezecursurideperfecţionare.CostulacestorcursuriorganizatedeAgenţiaJudeţeanăpentruOcupareaForţeideMuncăestede300RON.
Pentrupromovare,firmaîşivaconstruiunsiteweb.Persoanacarevaconstruisite-ulsevaocupaşideînregistrareaacestuiapeportaluriledeturism.Costulpecareîlvombugetapentrurealizareasite-uluipensiuniinoastrevafide500RON.
Pentrucelelalteactivităţidepromovare,firmaşi-apropussăalocesumade2000RON.
Pentrucadourilecelesuntoferiteturiştilorlaplecare,potfialocate5%dinvaloareaîncasărilor.
Pentruasigurareaaprovizionării,transportulturiştilor,drumurilabancăetc.,sevaluaînconsiderareachiziţionarea în luna ianuarieaunuiautoturismmarcaDacia, învaloarede25.000RON.Pentruaceasta va fi plătit un avans de 30% din valoarea maşinii, iar diferenţa va fi achitată pe baza unui credit bancar pe 3 ani cu o dobândă de 14% pe an.
Cheltuielilecubenzinaşiîntreţinereamaşiniileestimămlaomediede300RON/lună.
Costuluneinopţidecazarevafide:
–20RON/noapte/turistînlunamai;–30RONRON/noapte/turistînlunaiunie;–50RON/noapte/turistînlunaiulie;–65RON/noapte/turistînlunaaugust;–30RON/noapte/turistînlunaseptembrie.
Înafarasezonului,preţulvafide30RON/noapte/turist.
Costulpentruopensiunecompletă–3mese/zi(înlunamai)estede30RON/zi/turist.
Seprevizioneazăcă20%dinturiştivoroptapentruvariantacu3mese/zi,iar80%nuvordorisămănânce la pensiune.
De asemenea, în luna mai, pensiunea va avea un grad de ocupare de 15%, în iunie de 40%, în iulie de75%,înaugustde80%,iarînseptembriede20%.Acestepreviziuniaufostfăcuteluândîncon-siderare o pensiune de opt camere, cu o capacitate de cazare de 16 persoane.
JARo
man
ia
9
Nr.
crt.
Ian.
Feb.
Mar
.A
pr.
Mai
Iun.
Iul.
Aug
.Se
p.Oct.
Nov
.D
ec.
Tota
l
1Nu
mer
ar di
spon
ibil la
înce
putu
l lunii
06.3
004.5
0216
.504
106
199
1.060
1.756
13.90
212
.058
9.723
8.175
Veni
turi
2Ve
nitur
i din
vânz
ări
00
00
1.930
6.900
20.82
028
.175
3.450
00
061
.275
3Ca
pital
socia
l1.0
000
00
00
00
00
00
1.000
4Cr
edit
achiz
iţie a
utot
urism
17.50
00
00
00
00
00
00
17.50
05
Împr
umut
din
parte
a as
ociat
ului (
soţia
sau
oric
are
alt
mem
bru a
l fam
iliei)
13.70
00
17.00
00
2.000
00
00
00
032
.700
6To
tal v
enitu
ri32
.200
017
.000
03.
930
6.90
020
.820
28.1
753.
450
00
011
2.47
5
Chel
tuie
li7
Amen
ajare
a spa
ţiului
030
050
020
00
00
00
00
01.0
008
Achiz
iţie m
aşină
17.50
00
00
00
00
00
00
17.50
09
Rate
cred
it m
aşină
7.500
598
598
598
598
598
598
598
598
598
598
598
14.07
910
Dotă
ri dor
mito
are
00
010
.000
00
00
00
00
10.00
011
Dotă
ri baie
00
2.400
2.400
00
00
00
00
4.800
12Do
tări l
iving
00
030
00
00
00
00
030
013
Dotă
ri buc
ătăr
ie0
00
700
00
00
00
00
700
14Re
aliza
re si
te w
eb0
025
025
00
00
00
00
050
015
Găzd
uire s
ite w
eb0
050
5050
5050
5050
5050
5050
016
Activ
ităţi
prom
ovar
e0
00
1.000
00
00
1.000
00
02.0
0017
Costu
ri per
sona
l0
00
010
010
010
010
010
010
010
010
05.0
0018
Cursu
ri per
fecţio
nare
00
300
00
00
00
00
030
019
Cont
abil
100
100
100
100
100
100
100
100
100
100
100
100
1.200
20Co
misi
on at
rage
re tu
rişti
00
00
7727
683
31.1
2713
80
00
2.451
21Al
imen
te0
00
037
595
01.8
501.9
7547
50
00
5.625
22Pr
odus
e de i
gienă
şi cu
răţe
nie0
00
074
01.9
203.7
203.9
7096
00
00
11.31
023
Cado
uri t
urişt
i0
00
096
345
1.041
1.409
172
00
03.0
6424
Benz
ină şi
între
ţiner
e maş
ină30
030
030
030
030
030
030
030
030
030
030
030
03.6
0025
Chelt
uieli d
iverse
500
500
500
500
500
500
500
500
500
500
500
500
6.000
26Re
stitu
ire îm
prum
ut că
tre as
ociat
00
00
00
10.00
05.0
000
00
015
.000
27Im
pozit
pe ve
nit
00
00
00
132
00
787
00
919
28To
tal c
heltu
ieli
25.9
001.
798
4.99
816
.398
3.83
76.
039
20.1
2416
.029
5.29
42.
335
1.54
81.
548
105.
848
29Nu
mer
ar di
spon
ibil (
rând
1 +
rând
6 –
rând
28)
6.300
4.502
16.50
410
619
91.0
601.7
5613
.902
12.05
89.7
238.1
756.6
276.6
27
Situ
aţia
pre
vizi
onat
ă a
fluxu
lui d
e nu
mer
ar p
entr
u pr
imul
an
de a
ctivi
tate
Previziune
aesteestim
ativăşiestede
pend
entădeclim
atulecono
micşid
enu
măruldeclienţişicon
tracte.Pen
truestim
aream
luatîn
con
side
rareopen
siun
ecu
opt c
amer
e, d
intr
e ca
re p
atru
era
u de
ja a
men
ajat
e.
JARo
man
ia
10
Plan de afaceri pentru credit
Acţiunile întreprinse până la solicitarea creditului sunt:– întocmirea studiului de piaţă: contactarea clienţilor posibili, consultarea acestora privind
oferta, prospecte, întocmirea unei liste de clienţi posibili;– stabilirea materialelor necesare şi a surselor de achiziţie;– stabilirea planului de marketing.
Analiză SWOT
Puncte tari Puncte slabe
• Amplasamentul• DotarelanivelulComunităţiiEuropene• Strategii şi tactici de marketing bine definite• Politicadepreţuricompetitivă
• Lipsa de experienţă în acest domeniu a mana-gerului
• Bugetul limitat pentru promovare
Oportunităţi Ameninţări
• Posibilităţideobţinereaunorgranturi• Calitateaslabăaserviciilorconcurenţei• Existenţa unui segment de populaţie cu pu-
tere financiară• Cerereatotmaimaredeserviciituristice
• Concurenţaexistentăsaucarepoatesăaparăca urmare a succesului pensiunii
• Inflaţiaşicrizamacroeconomică• Variaţii mari ale cursului valutar• Instabilitateadobânzilorbancare• Majorarea impozitelor şi taxelor• Caracterulsezonieralafacerii,ceeacenuasi-
gură un venit stabil pe tot parcursul anului• Neglijareaoaspeţilor
Exemple de afaceri similare PensiuneaTataLice–http://www.pensiuneatatalice.ro/PensiuneaMai–http://www.pensiunea-mai.ro/PensiuneaKatharinaBran–http://www.cazare-pensiune-bran.ro/PensiuneaVoichiţa–http://www.pensiuneavoichita.ro/PensiuneaConfort–http://www.pensiunea-confort.ro/
Bibliografie online InformaţiidesprepensiunidinBran–http://www.zonabran.ro/turism_bran-news-30-Studiu_de_caz_pensiuni_in_Bran.htmlSitepentrupromovareapensiunilorşitestareapieţei–http://www.pensiuni.org/Sitepentrupromovareapensiunilorşitestareapieţei–http://www.pensiuni-vile.ro/
JARo
man
ia
11
ANEXA ICriteriile minime care trebuie respectate de pensiunile turistice
de 1 margaretă, din mediul rural
Criterii generale:• Clădirile, inclusivanexelegospodărești,
trebuie să fie în stare bună.• Căile de acces proprii și spațiile
înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fiebineîntreținute.
• Pensiuneatrebuiesăaibăcurtepropriecuspațiiverzi.
• Pensiunea trebuie să aibă împrejmuiriesteticeșieficiente.
Organizareaspațiilor:• Accesulîncamerelededormitșiîngru-
purile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pen-tru dormit.
• Pensiunea trebuie să aibă spații cores-punzătoareșiigienicepentrupregătireamesei, dotate cu echipamente de pre-parareșiconservareaalimentelor.
• Grupsanitarcomun.
Instalații:• Încălzirecusobădeteracotăsaucualte
echipamente admise.• Instalație de apă curentă rece la
bucătărie.• Racordlarețeauapublicădecanalizare
sau la mijloace proprii de colectare șiepurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeauaelectrică publică.
Suprafațaminimăacamerelor(metripătrați):
• Camerăcuunpat–8• Camerăcu2paturi–11• Camerăcu3paturi–11• Camerăcu4paturi–16• Dormitoruldinapartamente–11• Salonuldinapartamente–11
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 4
EchiparesanitarăGrupsanitarcompusdin:
– 1cabinăWCla10locuri(poateexistașiWCuscat).
– 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldășirecela10locuri(poatefișiînaerliber).
– 1cabinădedușcuapăcaldășirecela15locuri.
Dotarea camerelor:• Patcusaltea.• Plapumă, pled sau pături (câte două
bucățidepersoană).• Pernemari.• Cearșafpentrupatșicearșafplicpentru
pled, pătură sau plapumă.• Masășiscaune.• Cuier.• Oglindă sau toaletă la dispoziția
turiștilor.• Prosoapepentrufață.• Periipentruhainesaupantofi.• Scrumiere(opțional).• Perdeleobturante saualtemijloacede
obturare a luminii.• Pahare(2bucățidepersoană).
JARo
man
ia
12
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
- demifotolii, scaune;- masăsaumăsuță;- perdea, covor de calitatea celor din dor-
mitor.
Dotarea bucătăriilor:• Mașină de gătit sau reșou electric cu
minimum două ochiuri.• Vaseșiustensiledebucătărie.• Echipamentpentrupăstrareaprinfriga
alimentelor.
Alte criterii:• Anexele gospodărești pentru creșterea
animalelor șipăsărilorvorfiamplasateși întreținute astfel încât să nu creezedisconfortpentruturiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-vete rinar.
JARo
man
ia
13
Criteriile minime care trebuie respectate de pensiunile turistice de 2 margarete, din mediul rural
Criterii generale:• Clădirile, inclusivanexelegospodărești,
trebuie să fie în stare bună.• Căile de acces proprii și spațiile
înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fiebineîntreținute.
• Pensiuneatrebuiesăaibăcurtepropriecuspațiiverzi.
• Pensiunea trebuie să aibă împrejmuiriesteticeșieficiente.
Organizareaspațiilor:• Accesulîncamerelededormitșiîngru-
purile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pen-tru dormit.
• Pensiunea trebuie să aibă spațiicorespunzătoare și igienice pentrupregătirea mesei, dotate cu echipa-mentedepreparareșiconservareaali-mentelor.
• Grupsanitarcomun.
Instalații:• Încălzirecusobădeteracotăsaucualte
echipamente admise.• Instalație de apă curentă caldă/rece la
bucătărie.• Racordlarețeauapublicădecanalizare
sau la mijloace proprii de colectare șiepurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeauaelectrică publică.
Suprafațaminimăacamerelor(metripătrați):
• Camerăcuunpat–9• Camerăcu2paturi–12• Camerăcu3paturi–16• Dormitoruldinapartamente–12• Salonuldinapartamente–12
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 3
EchiparesanitarăGrupsanitarcompusdin:
– 1cabinăWCla10locuri(poateexistașiWCuscat).
– 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldășirecela10locuri(poatefișiînaerliber).
– 1cabinădedușcuapăcaldășirecela15locuri.
Dotarea camerelor:• Pardoseli acoperite integral sau parțial
cu covoare sau carpete.• Patcusaltea.• Plapumă, pled sau pături (câte două
bucățidepersoană).• Pernemari.• Cearșafpentrupatșicearșafplicpentru
pled, pătură sau plapumă.• Cuverturidepat.• Masășiscaune.• Dulap sau spații amenajate pentru
haine,cuumerașe.• Cuier.• Oglindă sau toaletă la dispoziția
turiștilor.• Veiozăsauaplicălacapulpatului.• Prosoapepentrufață.• Prosoapeplușatepentrubaie(1bucată/
persoană).• Periipentruhainesaupantofi.• Scrumiere(opțional).• Perdeleobturante saualtemijloacede
obturare a luminii.• Pahare(2bucățidepersoană).• Televizorșiaparatderadioînspațiico-
mune.
JARo
man
ia
14
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– demifotolii, scaune;– masăsaumăsuță;– perdea, covor de calitatea celor din dor-
mitor.
Dotarea bucătăriilor:• Mașină de gătit sau reșou electric cu
minimum două ochiuri.• Vaseșiustensiledebucătărie.• Echipamentpentrupăstrareaprinfriga
alimentelor.
Alte criterii:• Anexele gospodărești pentru creșterea
animalelor șipăsărilorvorfiamplasateși întreținute astfel încât să nu creezedisconfortpentruturiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
JARo
man
ia
15
Criteriile minime care trebuie respectate de pensiunile turistice de 3 margarete, din mediul rural
Criterii generale:• Clădirile, inclusivanexelegospodărești,
trebuie să fie în stare foarte bună.• Căile de acces proprii și spațiile
înconjurătoare ale pensiunii trebuie să fiebineîntreținute.
• Pensiuneatrebuiesăaibăcurteproprie,cuspațiiverzi.
• Pensiunea trebuie să aibă împrejmuiriesteticeșieficiente.
• Pensiunea trebuie să aibă curte cuamenajări florale.
Organizareaspațiilor:• Accesulîncamerelededormitșiîngru-
purile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pen-tru dormit.
• Pensiunea trebuie să aibă spațiicorespunzătoare și igienice pentrupregătirea mesei, dotate cu echipa-mentedepreparareșiconservareaali-mentelor.
• Estenecesarcapensiuneasăaibăspațiupentru servirea mesei, dotat cu mobilier (mese,scaune,banchete)șiinventardeservire.
• Camerele trebuie să aibă grup sanitarpropriu.
Instalații:• Încălzirecentralăsaucugazelasobăde
teracotă,maipuținlaunitățilesezoniereestivale.
• Sursă de încălzire în camerele de baie(încălzire centrală sau alte echipamente admise).
• Instalație de apă curentă caldă/rece labucătărie.
• Racordlarețeauapublicădecanalizaresau la mijloace proprii de colectare șiepurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeauaelectrică publică.
Suprafațaminimăacamerelor(metripătrați):
• Camerăcuunpat–10• Camerăcu2paturi–13• Dormitoruldinapartamente–13• Salonuldinapartamente–14
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 2
Echiparesanitară• Camerele trebuie să dispună de grup
sanitar propriu (cadă sau cuvă de duș,lavoarșiWC)
Dotarea camerelor:• Pardoseli acoperite integral sau parțial
cu covoare sau carpete.• Mobilier uniform ca stil și de calitate
superioară.• Patcusomierăcusalteasaupatcusal-
tea relaxa.• Plapumă, pled sau pături (câte două
bucățidepersoană).• Pernemari.• Cearșafpentrupatșicearșaf-plicpentru
pled, pătură sau plapumă.• Cuverturidepat.• Masășiscaune.• Dulap sau spații amenajate pentru
haine,cuumerașe.• Cuier.• Oglindă sau toaletă la dispoziția
turiștilor.• Veiozăsauaplicălacapulpatului.• Prosoapepentrufață.• Prosoapeplușatepentrubaie(1bucată/
persoană).• Periipentruhainesaupantofi.• Scrumiere(opțional).• Perdeletransparente.• Perdeleobturante saualtemijloacede
JARo
man
ia
16
obturare a luminii.• Pahare(2bucățidepersoană).• Televizor și aparat de radio în cameră,
garsonieră sau apartament.
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– fotolii sau canapea;– masăsaumăsuță;– perdea, covor de calitatea celor din dor-
mitor;– frigider;– set de pahare pentru apă, vin, coniac.
Dotarea bucătăriilor:• Plităelectricăsaucugaze.• Vaseșiustensiledebucătărie.• Echipamentpentrupăstrareaprinfriga
alimentelor.
Alte criterii:• Telefonladispozițiaturiștilor.• Minimum o persoană din cadrul pen-
siunii să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu.
• Anexele gospodărești pentru creștereaanimalelor șipăsărilorvorfiamplasateși întreținute astfel încât să nu creezedisconfortpentruturiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
JARo
man
ia
17
Criteriile minime care trebuie respectate de pensiunile turistice de 4 margarete, din mediul rural
Criterii generale:• Clădirile, inclusivanexelegospodărești,
trebuie să fie în stare foarte bună.• Căiledeaccespropriișispațiileînconju-
rătoare ale pensiunii trebuie să fie bine întreținute.
• Estenecesarcapensiuneasăaibă:–curteproprie,cuspațiiverzi;–împrejmuiriesteticeșieficiente;– curte cu amenajări florale;–suprafețedejoacăpentrucopii;– parcare proprie.
Organizareaspațiilor:• Accesulîncamerelededormitșiîngru-
purile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pen-tru dormit.
• Holuldeprimire,însuprafațăminimăde12metripătrați,vafimobilatșidecorat.
• Sufrageria trebuie dotată cu echipa-mentadecvat,decalitate superioară șicu inventar de servire de calitate.
• Camerelevoraveagrupsanitarpropriu.
Instalații:• Încălzirecentralăsaucugazelasobăde
teracotă,maipuținlaunitățilesezoniereestivale.
• Sursă de încălzire în camerele de baie(încălzire centrală sau alte echipamente admise).
• Instalație de apă curentă caldă/rece labucătărie.
• Racordlarețeauapublicădecanalizaresau la mijloace proprii de colectare șiepurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeauaelectrică publică.
Suprafațaminimăacamerelor(metripătrați):
• Camerăcuunpat–15• Camerăcu2paturi–18• Dormitoruldinapartamente–18• Salonuldinapartamente–18
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 2
Echiparesanitară• Camerele trebuie să dispună de grup
sanitar propriu (cadă sau cuvă de duș,lavoarșiWC).
Dotarea camerelor:• Pardoseli acoperite cu covoare sau
mochetă de bună calitate (pardoselile din parchet,marmură și altematerialesimilarepotfiparțialacoperite).
• Mobilier uniform ca stil și de calitatesuperioară.
• Patcusomierăcusalteasaupatcusal-tea relaxa.
• Salteadinlână,cuogrosimede5cm.• Plapumă, pled sau pături (câte două
bucățidepersoană).• Pernemari.• Cearșafpentrupatșicearșaf-plicpentru
pled, pătură sau plapumă.• Cuverturidepat.• Masășiscaune.• Dulap sau spații amenajate pentru
haine,cuumerașe.• Cuier.• Oglindă sau toaletă la dispoziția
turiștilor.• Veiozăsauaplicălacapulpatului.• Prosoapepentrufață.• Prosoapeplușatepentrubaie(1bucată/
persoană).• Halatdebaie.
JARo
man
ia
18
• Periipentruhainesaupantofi.• Scrumiere(opțional).• Perdeletransparente.• Perdeleobturante saualtemijloacede
obturare a luminii.• Pahare(2bucățidepersoană).• Vazecuflori.• Televizor și aparat de radio în cameră,
garsonieră sau apartament.
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– fotolii sau canapea;– masăsaumăsuță;– perdea, covor de calitatea celor din dor-
mitor;– frigider;– set de pahare pentru apă, vin, coniac.
Dotarea bucătăriilor:• Plităelectricăsaucugaze.• Cuptorcumicrounde.• Vaseșiustensiledebucătărie.• Echipamentpentrupăstrareaprinfriga
alimentelor.
Alte criterii:• Telefonladispozițiaturiștilor.• Minimum o persoană din cadrul pen-
siunii să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu.
• Anexele gospodărești pentru creștereaanimalelor șipăsărilorvorfiamplasateși întreținute astfel încât să nu creezedisconfortpentruturiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar.
• Minimum20%dinalimentesăprovinădin surse locale.
• Asigurarea posibilității turiștilor de aachiziționa suveniruri,produsealimen-tare sau nealimentare cu specific local.
JARo
man
ia
19
Criteriile minime care trebuie respectate de pensiunile turistice de 5 margarete, din mediul rural
Criterii generale:• Clădirile, inclusivanexelegospodărești,
trebuie săfie în stare foartebună și săse încadreze în stilul arhitectural cu spe-cific local.
• Căile de acces proprii și spațiileînconjurătoare ale pensiunii trebuie să fiebineîntreținute.
• Estenecesarcapensiuneasăaibă:– curteproprie,cuspațiiverzi;– împrejmuiriesteticeșieficiente;– curte cu amenajări florale;– suprafețedejoacăpentrucopii;– amenajări în aer liber pentru
odihnă și relaxare (chioșcuri, pa-vilioane, terase acoperite etc.);
– garaj sau adăpost acoperit, pre-cumșiparcareproprie.
Organizareaspațiilor:• Accesulîncamerelededormitșiîngru-
purile sanitare trebuie să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pen-tru dormit.
• Holuldeprimire,însuprafațăminimăde12metripătrați,vafimobilatșidecorat.
• Sufrageria trebuie dotată cu echipa-mentadecvat,decalitate superioară șicu inventar de servire de calitate.
• Suprafațaminimăasalonuluitrebuiesăfie de 20 m2.
• Serecomandăcapensiuneasăaibăele-mente de bun-gust în interior.
• Camerelevoraveagrupsanitarpropriu.
Instalații:• Încălzirecentralăsaucugazelasobăde
teracotă,maipuținlaunitățilesezoniereestivale.
• Sursă de încălzire în camerele de baie(încălzire centrală sau alte echipamente admise).
• Instalație de apă curentă caldă/rece labucătărie.
• Racordlarețeauapublicădecanalizaresau la mijloace proprii de colectare șiepurare.
• Clădirea să fie racordată la rețeauaelectrică publică.
Suprafațaminimăacamerelor(metripătrați):
• Camerăcuunpat–16• Camerăcu2paturi–20• Dormitoruldinapartamente–20• Salonuldinapartamente–20
Număr maxim de paturi simple într-o cameră – 2
Echiparesanitară• Camerele trebuie să dispună de grup
sanitar propriu (cadă sau cuvă de duș,lavoarșiWC).
Dotarea camerelor:• Pardoseli acoperite cu covoare sau
mochetă de bună calitate (pardoselile din parchet,marmură și altematerialesimilarepotfiparțialacoperite).
• Mobilier uniform ca stil și de calitatesuperioară.
• Patcusomierăcusalteasaupatcusal-tea relaxa.
• Salteadinlânăcuogrosimede5cm.• Plapumă, pled sau pături (câte două
bucățidepersoană).• Pernemari.• Cearșafpentrupatșicearșaf-plicpentru
pled, pătură sau plapumă• Cuverturidepat.• Masășiscaune.• Dulap sau spații amenajate pentru
haine,cuumerașe.• Cuier.
JARo
man
ia
20
• Oglindă sau toaletă la dispozițiaturiștilor.
• Veiozăsauaplicălacapulpatului.• Prosoapepentrufață.• Prosoapeplușatepentrubaie(1bucată/
persoană).• Halatdebaie.• Periipentruhainesaupantofi.• Scrumiere(opțional).• Perdeletransparente.• Perdeleobturante saualtemijloacede
obturare a luminii.• Pahare(2bucățidepersoană).• Vazecuflori.• Televizor și aparat de radio în cameră,
garsonieră sau apartament.• Televizorșiaparatderadioînspațiico-
mune.
Garsonierele și apartamentele vor avea în plus:
– fotolii sau canapea;– masăsaumăsuță;– perdea, covor de calitatea celor din dor-
mitor;– frigider;– set de pahare pentru apă, vin, coniac.
Dotarea bucătăriilor:• Plităelectricăsaucugaze.• Cuptorcumicrounde.• Vaseșiustensiledebucătărie.• Echipamentpentrupăstrareaprinfriga
alimentelor.
Alte criterii:• Telefonladispozițiaturiștilor.• Minimum o persoană din cadrul pen-
siunii să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu (în cazul pensiuni-lor cu peste 5 camere, criteriul este ob-ligatoriu).
• Anexele gospodărești pentru creștereaanimalelor șipăsărilorvorfiamplasateși întreținute astfel încât să nu creezedisconfortpentruturiști.
• Animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veteri nar.
• Minimum20%dinalimentesăprovinădin surse locale.
• Asigurarea posibilității turiștilor de aachiziționa suveniruri,produsealimen-tare sau nealimentare cu specific local.
JARo
man
ia
21
Condiţii obligatorii pe care trebuie să le respectaţi
Opțiuniledumneavoastrăprivindclasificareaimpun,pelângăcondițiileobligatoriipentrucapen-siuneasăfiefuncțională,șiexistențaunorcondițiisuplimentarepecaretrebuiesăleasigurați:
• Menținereagrupurilorsanitareînperfectăstaredefuncționareșicurățenie.• Furnizareaapeicaldelagrupurilesanitareșiînspațiiledeproducțiedinstructuriledeprimi-
re turistice unde acest criteriu este obligatoriu, potrivit normelor.• Asigurareaunortemperaturiminimede18°Celsiusîntimpulsezonuluireceînspațiilede
cazareșideservireamesei.• Deținereaautorizațiilor: sanitară, sanitar-veterinară,demediu șideprevenire și stingere
aincendiilor–PSI,încazulunitățilorpentrucare,potrivitlegii,esteobligatorieobținereaacestora.
• Programuldefuncționarealdiscotecilorsaualaltorunitățicuprogrammuzical,organizateînaerliber,sănudepășeascăora1:00noaptea.
• Funcționareastructurilordeprimireturisticenumaiînclădirisalubre,cufațadezugrăviteșibineîntreținute.
• Evitarea poluării fonice, în sensul respectării nivelului maxim de zgomot stabilit prinreglementări specifice.
• Respectareareglementărilorlegaleînvigoareceprivescactivitateadesfășuratăprinstruc-tura de primire turistică.
• Expunerealalocvizibilafirmei,cudenumireașitipulunitățiișiînsemneleprivindcategoriade clasificare.
Criterii suplimentare Înplusfaţădecondiţiileobligatoriişicriteriileminimeprezentate,sevorrespectaanumitecriteriisuplimentare, în funcţiedecategoria încarese încadreazăpensiunea. Înacestsens,proprietariiunei pensiuni pot alege între următoarele criterii suplimentare:
Construcţii,aspectgeneralşiechipareexterioară:
PuncteDrum carosabil până la poarta pensiunii 3Semnalizare (indicator) de la şoseaua principală 2Situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6Iluminatexterior 3Încadrareaînstilularhitecturalcuspecificlocal 7Izolareafonicăaclădirii 6Ambianţa generală a exteriorului:
– Aspectul construcţiilor 10– Aspectul anexelor gospodăreşti 10– Amenajarea spaţiilor exterioare (curte, livadă, grădină, spaţii amenajate în aer
liber pentru divertisment)10
JARo
man
ia
22
Dotarea camerelor:
Izolareafonicăîntrecamereşispaţiilecomune 8Salon de primire – living cu spaţiu amenajat pentru deconectare, lectură, conversaţie 10Draperii sau jaluzele pentru obturarea luminii 3Şemineu 9Bibliotecă (cărţi, reviste, ziare, albume) 8Dotare cu jocuri de societate (şah, table, rummy, cărţi de joc) 4Biliard 8Tenis de masă 8Aer condiţionat 10Telefon în fiecare cameră 10Decorarea de ansamblu a interiorului 10Calitateamobilierului,armoniaculorilor 10
Dotarea bucătăriilor:
Adaptarea suprafeţei şi a dotărilor la numărul de camere 8Veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperecheate, în număr corespunzător capacităţii de cazare
6
Aparatură electrică:– Robot-mixer 3–Cafetieră 3–Cuptorcumicrounde 6–Hotă 8– Maşină de spălat vase 10
Alte dotări şi amenajări:
Masă şi fier de călcat 2Maşină automată de spălat rufe 10Foehn 3Grătarînaerliber 3Locuri de joacă amenajate pentru copii 10Sală de fitness 10Saună 10Piscinăînaerliber 8Piscinăacoperită 10Terenuri de sport proprii sau intermediare la terţi 8Obiecteşiechipamentepentrupracticareasporturilor(schiuri,sănii,biciclete) 8Aparat video 2Antenă satelit prin cablu 2Posibilităţideparticipare,cadivertisment,launeleactivităţigospodăreşti 8
JARo
man
ia
23
Proprietariidepensiunipotalegeîntrecriteriilesuplimentareenumeratemaisus,cucondiţiasăacumuleze numărul de puncte necesar pentru categoria din care face parte pensiunea.
Punctajelesuntvalabileatâtpentrupensiunileturisticeurbane,câtşipentrucelerurale:
5 stele/margarete – 150 puncte 4 stele/margarete – 120 puncte 3stele/margarete–80puncte 2 stele/margarete – 40 puncte
Cum se clasifică spaţiile de preparare şi servire a mesei Înaintedeaîncepesăvăconstruiţisausăvăamenajaţipensiunea,trebuiesăvăgândiţinunumailacategoria în care doriţi să fie clasificată aceasta, ci şi la standardul la care doriţi să fie cotat spaţiul de preparare şi servire a mesei. Aşadar, aveţi următoarele variante pentru care puteţi opta:
•ClasaA–camerăpentruservireameseişirecreere,culocpentrupreparareahranei,numaipentru turişti.
•ClasaB–camerăpentruservireameseişirecreere,înfolosinţăcomunăcuproprietarul,cuacces la bucătăria acestuia.
•ClasaC–numaiacceslabucătăriaproprietarului,fărăcamerădeservitmasasaurecreere.Înacestcaz,turistulfienuiamasaîncadrulpensiunii,fieîşipreparăsingurhranaşi mănâncă în camera în care doarme.