Traian Miheţ Cuptor de Paine

2
Traian Miheţ – meşter de cuptoare pentru copt pâine Pe domnul Traian Miheţ l-am întâlnit întâmplător într-una din zilele trecute construind un cuptor tradiţional de copt pâine la vatră într-o gospodărie tocmai în satul Lăzeşti ce aparţine de comuna Scărişoara. Mai întâi de toate neam interesat puţin de viaţa domniei sale şi iată ce ne-a spus: "M-am născut în Poiana Vadului si am 60 de ani. Tata a fost pădurar şi mama se ocupa de gospădărie. La vârsta de 5 ani am rămas orfan. Am urmat clasele I-VIII în Poiana Vadului, apoi profesionala de mecanici utilaj la Cluj-Napoca. După terminarea şcolii am lucrat 2 ani de zile la Cluj, după care m-am întors acasă şi m-am angajat la UMTF Câmpeni unde am lucrat 1 an de zile, apoi am făcut stagiul militar, în total am 24 de ani lucraţi la stat. După stagiul militar m-am căsătorit cu soţia Silvia având împreună 3 copii, 2 băieţi şi o fată. Pe lângă profesiunea mea de bază am lucrat în diverse meserii, ştiind să lucrez şi cu lemnul, şi cu zidăria, la acoperişuri de case, etc. " Ceea ce ne-a creat un deosebit interes a fost să aflăm de la un adevărat meşter de cuptoare pentru copt pâine mai multe detalii legate de construcţia acestuia. Iată ce nea spus domnul Miheţ: "Legat de construcţia unui astfel de cuptor ce vă pot spune este că primul cuptor l-am făcut la mine acasă, m-o învăţat nevoia si am mai învăţat de la un vecin de- al meu zidar. De când am făcut primul cuptor la mine acasă am continuat să fac astfel de cuptoare încât la ora actuală cred că am un număr de peste 50 realizate, peste tot unde am fost solicitat de oameni. Pentru realizarea unui astfel de cuptor se face în primul rând fundaţia, cea mai indicată fiind zidăria de piatră şi umplătură cu grohotă, tot cu piatră, cum se zice, la nivel de 1 m, unde vine vatra la cuptor. Apoi vine un strat de cioburi, sticlă spartă, cât mai multe cioburi, după care vine maltărul sau văcălaşul, vatra vine pusă la boloboc şi după aia vine bolta. Întâi 3 rânduri drepte şi apoi bolta, din cărămidă. Se pune tencuială mai groasă în partea exterioară ca să dea înclinaţie la cărămidă şi tot aşa până în vârf. Când este gata se mai dă un strat de tencuială. După ce este gata se arde până se albesc cărămizile, pentru că în interior nu se tencuie. Când s-a albit cărămida în interior atunci cuptorul este gata. Se lasă să se stâmpere, de

description

f

Transcript of Traian Miheţ Cuptor de Paine

Traian Mihe meter de cuptoare pentru copt pine

Pe domnul Traian Mihe l-amntlnit ntmpltor ntr-una dinzilele trecute construind un cuptortradiional de copt pine la vatrntr-o gospodrie tocmai n satulLzeti ce aparine de comunaScrioara. Mai nti de toate neaminteresat puin de viaa domnieisale i iat ce ne-a spus: "M-amnscut n Poiana Vadului si am 60de ani. Tata a fost pdurar i mamase ocupa de gospdrie. La vrstade 5 ani am rmas orfan. Am urmatclasele I-VIII n Poiana Vadului,apoi profesionala de mecanici utilajla Cluj-Napoca. Dup terminareacolii am lucrat 2 ani dezile la Cluj, dup care m-am ntorsacas i m-am angajat la UMTFCmpeni unde am lucrat 1 an dezile, apoi am fcut stagiul militar, ntotal am 24 de ani lucrai la stat.Dup stagiul militar m-am cstoritcu soia Silvia avnd mpreun 3copii, 2 biei i o fat. Pe lngprofesiunea mea de baz am lucratn diverse meserii, tiind s lucrezi cu lemnul, i cu zidria, laacoperiuri de case, etc.

"Ceea ce ne-a creat un deosebitinteres a fost s aflm de la un adevratmeter de cuptoare pentrucopt pine mai multe detalii legatede construcia acestuia. Iat ce neaspus domnul Mihe: "Legat deconstrucia unui astfel de cuptor cev pot spune este c primul cuptorl-am fcut la mine acas, m-onvat nevoia si am mai nvat dela un vecin de-al meu zidar. Decnd am fcut primul cuptor lamine acas am continuat s facastfel de cuptoare nct la ora actualcred c am un numr depeste 50 realizate, peste tot undeam fost solicitat de oameni. Pentrurealizarea unui astfel de cuptor seface n primul rnd fundaia, ceamai indicat fiind zidria de piatr iumpltur cu grohot, tot cu piatr,cum se zice, la nivel de 1 m, undevine vatra la cuptor. Apoi vine unstrat de cioburi, sticl spart, ctmai multe cioburi, dup care vinemaltrul sau vclaul, vatra vinepus la boloboc i dup aia vinebolta. nti 3 rnduri drepte i apoibolta, din crmid. Se pune tencuialmai groas n partea exterioarca s dea nclinaie lacrmid i tot aa pn n vrf.Cnd este gata se mai d un stratde tencuial. Dup ce este gata searde pn se albesc crmizile,pentru c n interior nu se tencuie.Cnd s-a albit crmida n interioratunci cuptorul este gata. Se lass se stmpere, de azi pe mine. Adoua zi poi s faci foc din nou sse albeasc i poi deja s bagipine i coace. Ca s se coacpinea bine, trebuie ca dup ce s-aalbit cuptorul, trebuie jruit un pic,adic dup ce s-au ars lemnele semprtie jarul peste toat vatra i llai 3-4 minute, apoi jarul se scoateafar cu drgul i apoi se d cu unmaterial mbibat n ap, de secur de jar i cenu. Dup ces-a fcut i operaiunea asta sepune o bucat de ziar i dac ziarularde i se coxeaz tare este preaars cuptorul i mai trebuie lsat unpic i mai dat odat cu ap i dacziarul nu se aprinde atunci poi sbagi pinea." Mult lume se ntoarcela prepararea pinii n modtradiional, la vechile noastre cuptoarede pe vremea bunicilor istrbunicilor notri, cnd copii fiindi cnd se fcea pinea n cuptorera o adevrat srbtoare, maiales c pe lng pine se maifceau i alte bunti tradiionalecu un gust i o savoare inegalabili mai ales ecologice." Ioan Radu