Traficul de organe – “comerțul morții”

Drd. Neagu Mona-LisaDrd. Dumitrescu Margareta

Este cu adevărat corpul uman sacru? Ori este doar un produs de larg consum, numai bun să fie tăiat în bucăți și lăsat la cheremul forțelor cererii si ofertei? Sărăcia oamenilor, disperarea lor de a trăi sau de a face bani duc la acest comerț sinistru, unde demnitatea umană a ajuns sa fie călcată în picioare.

Prin prezenta lucrare ne propunem să evidențiem modalitatea în care criza donatorilor favorizează traficul de organe, felul în care acest fenomen a luat amploare și reglementările legale ce stau la baza acestui concept.

Cuvinte cheie: organe, comert, donatori, dreptul la viata, fenomen antisocial.

Potrivit unui articol recent apărut în revista americană ”Wired” , răspunsul la

intrebarea “Este corpul uman un produs de larg consum?” este o problemă de perspectivă : cît

ar fi corpul uman de “templu”, cînd noi, oamenii, avem nevoie de “piese de schimb”, devenim

dintr-o dată foarte deschiși la o eventuală tranzacție care ne-ar putea salva viața. Problema

este că cererea pentru acest soi de “piese de schimb” depășește cu mult oferta existentă. În

Statele Unite, ca de altfel în toate țările civilizate, este ilegal să vinzi organe umane; ele pot fi

luate doar de la donatori decedați sau de la cei vii dispuși să renunțe la unul din pură

mărinimie, ceea ce înseamnă că nu există prea multe organe la dispoziție și că în cazul

oricărei resurse aflate ori în afara legii ori prea reglementată, piața neagră prosperă.

Uneori, pe această piață, furnizorii direcți sunt oameni disperați, platiți cu sume infime

pentru donații riscante; alteori, organele sunt furate de la cei recent decedați. Și, din cînd în

cînd, se întamplă și ca oamenii să fie pur și simplu omorîți pentru organele lor.

În urma accesării mai multor pagini web , în căutare de noi date ,informații despre

traficul de organe, am avut ocazia de a descoperi pentru mine lucruri pe care nu le știam,

povești de viață unde organele săracilor,victimelor de război și prizonierilor devin o marfă,

fiind cumpărate ori furate pentru a fi transplantate unor beneficiari bolnavi și bogați.

Studiile efectuate la nivel gobal de diferite instituții, cercetători etc. de la studiu la studiu,

relevă noi metode de trafic, noi grupări criminale, noi zone geografice în care traficul de

organe ia amploare.

Profesoara de antropologie și director al programului de Antropologie Medicală de la

Universitatea California, Berkeley, Nancy Scheper-Hughes este o autoritate în materie:

începînd din 1996, ea s-a implicat în investigații pe teren pe tema traficului global de organe,

1

din Brazilia, Argentina și Cuba în Republica Moldova, Israel și Turcia, din India pînă în

Africa de Sud și Statele Unite. “Parte din munca mea este să fac lumea să înțeleagă că nu este

vorba doar de o legenda”, declara Nancy Scheper-Hughes într-un interviu pe tema miturilor

care circulă în jurul traficului de organe, răspîndite în egală măsură în țările industrializate, cît

și în cele sărace. Cine n-a auzit de legenda urbană despre turistul care acceptă o băutură de la

un necunoscut într-un bar și se trezește într-o cadă plină cu gheață, plin de sînge și cu un bilet

pe care scrie: “Ți-a fost extirpat un rinichi: du-te repede la spital” ? O imagine dramatică care,

însă, nu corespunde în totalitate realitîții. Turiștii occidentali bogați constituie grupul cu

gradul cel mai scăzut de risc pe piața traficului de organe; categoria cu gradul cel mai mare de

risc o constituie cea a populației sărace, care trăiește la periferia marilor orașe din țările în

curs de dezvoltare.

Profesoara este și co-fondatoare a organizației Organs Watch, înființată în 1999 ca o

mică organizație umanitară neguvernamentală, dedicată promovării unui program de susținere

în cazurile de violare a integrității fizice a populațiilor vulnerabile. Grație activitații sale, a

fost descoperită existența unei rețele mondiale de trafic de organe și țesuturi unde, în anumite

cazuri, sunt recoltate, fără consimțămînt prealabil, organe și țesuturi de la cadavre. Scheper-

Hughes a descoperit, de exemplu, o rețea care, pornind din Coreea de Sud și sfîrșind în

America de Nord, profită de prevederile legislative ambigue.

“Mare parte din legile transplantului de organe datează din anii ’80 și seamănă toate

între ele. De obicei, în morgile spitalelor și în închisorile de stat, legistul are însărcinarea de a

preleva țesuturi în exces de la cadavre neidentificate și de a le expedia la costuri de analiză

acceptabile”. În această rețea extrem de încurcată, țesuturile în exces devin tot mai valoroase

cu fiecare escală și, în final, ajung să valoreze 2.500 dolari bucata. Profiturile devin, așadar,

considerabile.

Acest sistem de vînzare-cumpărare nu se limitează doar la implicarea cumpărătorului

și a vînzătorului. Recent s-a afirmat și figura asa-numitului “broker”, un soi de om de afaceri

internațional, care adeseori are legături cu crima organizată și care lucrează în colaborare

strînsă cu “vînătorii” de rinichi locali. Aceștia, explică Scheper-Hughes, sunt, la rîndul lor,

persoane foarte sărace, care de obicei și-au văndut deja un rinichi. Merg în favelas, în ghetouri

și, ridicîndu-și tricoul pentru a-și arăta cicatricea operației, spun: “Uite, eu n-am murit și am și

caștigat 10.000 de dolari. Poți s-o faci și tu”. Sigur că potențialii pacienți sunt minșiși în

legătură cu banii pe care urmează să-i primească.

Atunci cînd tentația banului nu este suficientă pentru a convinge o persoană să se

separe de o parte a corpului, se recurge la înșelătorii și violență. “Uneori, cum se întamplă în

2

anumite sate din Republica Moldova, acestor persoane li se promite un loc de muncă, ca

sofer, zugrav sau muncitor în construcții în Turcia, unde, odată ajunși, sfîrșesc în mîinile unui

broker care-i informează că munca lor constă în a-și vinde un rinichi, dacă mai vor să se

întoarcă vii acasă, în Moldova”. În aceste cazuri, subliniază Scheper-Hughes, “există o mafie

în toată puterea cuvîntului, care le forțează pe aceste persoane, cu pistolul la tamplă, să se

așeze pe masa de operație”.

Realitatea crudă este că în lume există o reală lipsă de organe și acest fapt implică

existența unui univers întunecat, unde legea cererii și a ofertei se amestecă cu concepte

echivoce de integritate fizică, criminalitate și trafic de carne vie. Este oricum, numai simplu

nu, explică Scheper-Hughes: “Nu se poate generaliza și defini tot ceea ce se întîmplă drept

trafic de organe. În anumite cazuri, tranzacția survine de comun acord, chiar dacă ea

contravine legii din practic toate țările”.

În mod ironic, legile pieței merg mînă în mînă cu prejudecățile oamenilor, adică

rinichii nu costa toși la fel, ci în funcție de persoana de la care provin. Astfel, un broker

israelian oferea unei cliente posibilitatea de a alege între rinichi de proveniență braziliană și

israeliană: vînzătorul brazilian primea 2.000 de dolari, cel israelian 20.000, pentru că, și pe

această piață, cu cît plătești mai mult, cu atît oferta devine mai bogată.

Problema traficului de persoane în scopul prelevării de organe este parte integrantă a

Protocolului Naţiunilor Unite pentru Prevenirea, Suprimarea şi Pedepsirea Traficului de

Persoane, în special de femei şi copii, anexat la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei

Organizate Transnaţionale, adoptată la New York în anul 2000, însă în literatura de

specialitate nu s-a publicat foarte mult cu privire la acest subiect.

Includerea acestei forme de exploatare în cadrul Protocolului a urmărit să acopere

acele situaţii în care persoana este exploatată în scopul obţinerii de către traficant de profit de

pe „piaţa de organe”, precum şi a situaţiilor în care persoana este traficată în scopul prelevării

organelor sale şi/sau a unor părţi ale corpului. În prima situaţie, piaţa este determinată de

cerere şi ofertă. Aceia care au nevoie disperată de un transplant de organe vor cumpăra un

organ de la cei care sunt extrem de săraci, ori de la brokerii care, prin violenţă sau prin

înşelăciune, obţin un organ. În cea de-a doua situaţie, care nu face obiectul acestui document,

„muti”(medicină tradiţională din Africa în care se folosesc unele părţi ale corpului) implică

prelevarea de părţi ale corpului, inclusiv cranii, inimi, ochi ori părţi genitale care sunt vândute

3

şi folosite de anumiţi practicanţi ai magiei negre pentru a îmbunătăţi sănătatea, a spori

influenţa, bogăţia ori a creşte fertilitatea1.

Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe este o infracţiune prevăzută de

Protocolul privind traficul de persoane. Protocolul nu are în vedere întregul trafic de organe

umane, după cum nu include transferul de organe pentru profit. Traficul de organe prevăzut

de Protocol se referă doar la situaţiile în care o persoană este traficată în scopul prelevării de

organe2.

Alarmată de potenţiala dezvoltare a exploatării nevoilor umane, a sărăciei şi a

lipsurilor în scopul traficului de organe umane de către grupurile criminale, prin folosirea

violenţei, constrângerii şi răpirii, în special a copiilor, în scopul exploatării lor prin efectuarea

unei operaţii de transplant de organe, Consiliul Economic şi Social a propus, la ce-a de-a 47-a

Adunare generală din 21 iulie 2004, un proiect de rezoluţie privind prevenirea, combaterea şi

pedepsirea traficului de organe umane. Cu această ocazie, s-a solicitat statelor membre să

adopte măsurile necesare pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea prelevării ilicite şi a

traficului de organe umane şi îmbunătăţirea schimbului de experienţă şi de informaţii în acest

domeniu.

În Rezoluţia 59/156 din 20 decembrie 2004, intitulată « Prevenirea, reprimarea şi

pedepsirea traficului de organe umane », Adunarea Generală a ONU cere Secretarului General

să pregătească un studiu cu privire la întinderea fenomenului pentru supunerea lui discuţiei în

cadrul Comisiei de Prevenire a Criminalităţii şi de Justiţie Penală la cea de-a 15-a sesiune.

Acest raport cu privire la prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de organe umane,

prevede că "dimensiunea relaţiei dintre traficul de organe şi traficul de persoane (şi alte forme

ale criminalităţii organizate) este neclară"3. Raportul scoate la iveală legătura dintre

vulnerabilitatea acestor infracţiuni şi factorii sociali cum ar fi şomajul, lipsa de educaţie şi

sărăcia, dar afirmă că situaţiile în care persoanele au fost traficate în scopul prelevării de

organe nu sunt comune, obişnuite, deşi au existat câteva cazuri.

Raportul se referă de asemenea la problema traficului de copii în scopul prelevării de

organe. Deşi nu există nici o dovadă certă cu privire la acest tip de trafic, s-a precizat faptul că

mulţi copii răpiţi sau pierduţi au fost ulterior găsiţi morţi cu organele prelevate. Raportul se 1 Nancy SCHEPER-HUGHES, Bodies of Apartheid: the Ethics and Economics of Organ Transplantation in South Africa, Centrul pentru Studii Africane, 28 septembrie 1999, disponibil la adresa: http://sunsite.berkeley.edu/biotech/organswatch/pages/bodiesapart.html 2 A se vedea Raportul privind prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de organe umane, ONU, Consiliul Economic şi Social, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală, 21 februarie 2006, E/CN.15/2006/10, disponibil la adresa: http://www.unodc.org/unodc/en/commissions/CCPCJ/session/15.html.3 Idem, paragraful 81.

4

referă la faptul că este posibil, din punct de vedere medical, să se transplanteze un organ de

copil în corpul unui adult4.

Traficul de organe însuşi, separat de donator, nu este prevăzut de Protocol, datorită

faptului că prelevarea de organe nu impune întotdeauna elemente coercitive. Pentru a se

realiza infracţiunea de trafic de persoane în scopul prelevării de organe, persoana respectivă

trebuie să fie transportată în scopul prelevării organelor sale5. Astfel, se poate face o distincţie

între vânzarea ilegală de organe şi traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe:

În cazul vânzării ilegale de organe , singurele bunuri transportate sunt organele

prelevate de la donatori vii sau de la cadavre şi folosite în scopuri diferite.

În cazul traficului, recrutarea şi transportul persoanelor de la care au fost prelevate

organele se face prin forţă, ameninţări violente şi alte forme de constrângere.

În cazul traficului de organe se pot distinge trei tipuri de organe:

-cele care sunt cumpărate, vândute şi transplantate în ţara de origine a donatorului;

-cele transplantate în ţara de origine a primitorului şi

-cele transplantate în ţările din lumea a treia datorită legislaţiei permisive ori a prezenţei

medicilor care cooperează cu infractorii.

În ciuda atenţiei sporite a guvernelor şi organizaţiilor neguvernamentale asupra

traficului de persoane, precum şi a donatorilor de organe, lipsesc cu desăvârşire informaţii

despre programe pentru prevenirea şi combaterea traficului de organe.

În mod cert o problemă importantă este cea a traficului de organe în sensul înşelării

persoanelor şi constrângerii acestora pentru a-şi vinde organele. Majoritatea persoanelor

consimt să îşi vândă un rinichi, dar dezamăgirea lor vine în momentul în care primesc o sumă

de bani foarte mică sau când nu mai primesc bani deloc. În multe cazuri, victimele nu sunt pe

deplin informate cu privire la natura procedurii, modalităţile de recuperare şi impactul

prelevării de organe asupra sănătăţii lor.

Consimţământul poate fi obţinut prin variate modalităţi de constrângere (prin răpire, ucidere şi

vânzare de persoane) ori profitând de vulnerabilitatea victimei6. Termenul „folosirea de

poziţia de vulnerabilitate” se referă la orice situaţie în care persoanele implicate nu au nici o 4 Idem, paragraful 82.5 A se vedea documentul 011. Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe şi părţi ale corpului , prezentat în cadrul Forumului din Viena cu privire la lupta împotriva traficului de fiinţe umane (UN.GIFT B.P.: 011), Iniţiativa Globală a Naţiunilor Unite de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, 13 - 15 februarie 2008, pag.5,disponibil..la..adresa: http://www.ungift.org/docs/ungift/pdf/vf/backgroundpapers/BP011HumanTraffickingfortheRemovalofOrgans.pdf 6 PEARSON, Elaine, Coercion in the Kidney Trade? A background study on trafficking in human organs worldwide, Deutsche Gesellschaft fur Technische Zusammenarbeit (GTZ) GmbH, Aprilie 2004, pag.5, disponibil la adresa : www.gtz.de/de/dokumente/en-svbf-organ-trafficking-e.pdf

5

alternativă reală sau acceptabilă decât cea de a se supune abuzului. Au existat situaţii în care

victimele s-au dus la doctor sau la spital pentru o boală oarecare sau accident, iar în spital,

rinichiul persoanei să fie prelevat fără cunoştinţa sau consimţământul acesteia.

O altă modalitate de săvârşire a acestui infracţiuni constă în recrutarea sau scoaterea în

afara ţării a victimei pentru un loc de muncă, care apoi nu se mai materializează. Asemenea

persoane pot fi ţinute în „case de siguranţă” şi constrânse din punct de vedere psihologic să

rămână acolo. În asemenea situaţii, victimele pot fi anesteziate, iar la trezire să descopere că

rinichiul lor a fost prelevat. De asemenea, persoanei i se poate „da posibilitatea” să-şi vândă

un rinichi ori poate fi ameninţată ori constrânsă prin violenţă să procedeze în acest mod.

Victima poate fi înşelată de un chirurg sau broker cu privire la procedurile sau consecinţele

prelevării de organe (de exemplu, i se spune victimei că operaţia este minoră, că se poate

întoarce la muncă imediat şi că nu va suferi nici un efect negativ din cauza prelevării

rinichiului respectiv).

Cei care îşi vând organele nu sunt obligaţi să ia măsuri legale împotriva traficanţilor,

în sensul că mulţi dintre cei implicaţi nu pot înainta o plângere penală către organele

competente, datorită faptului că au semnat false declaraţii prin care au acceptat să îşi doneze

rinichiul. Traficul se realizează dacă unul dintre actele şi mijloacele stabilite de art.3 lit.a din

Protocolul de la Palermo au fost folosite pentru exploatarea unei persoane.

Există şi posibilitatea ca organele sau ţesuturile să fie prelevate din corpul persoanelor care au

fost declarate prematur decedate în moarte cerebrală. În aceste cazuri, nu au fost respectate

normele medicale ori medicamentele au fost administrate pentru a simula moartea cerebrală la

pacienţii aflaţi în comă. În unele state, medicii specialişti refuză să se implice în asemenea

cazuri din cauza rolului determinant avut de grupările de crimă organizată.

În prezent nu există statistici cu privire la amploarea traficului cu organe. Experţii

estimează că în fiecare an au loc cel puţin câteva mii de transplanturi ilegale de rinichi de la

donatori vii neînrudiţi, iar o mare parte dintre aceste cazuri sunt traficate7.

Legătura dintre traficul de persoane şi cel de organe nu a fost stabilită cu precizie. Totuşi,

atunci când se compară traficul cu organe, în sensul constrângerii pentru vânzarea de organe,

cu traficul de femei pentru servicii sexuale, se pot observa anumite asemănări.

În ambele situaţii „supravieţuitorii” se confruntă adesea cu discriminarea în

comunitate din cauza a „ceea ce au făcut”. Argumentele morale condamnă folosirea corpului

în acest scop, de exemplu, prostituţie sau vânzare de organe. Cauzele ambelor tipuri de trafic

le constituie sărăcia şi discriminarea pe motive de sex, care poate fi mai puţin semnificativă în

7 Idem

6

privinţa traficului de organe din anumite ţări. În ciuda acestor asemănări, argumentele pro şi

contra legalizării comerţului sexual ori a comerţului cu organe pentru a combate traficul ilegal

nu pot fi susţinute.

Din cercetările efectuate în ţările în care traficul cu organe constituie o problemă, se

pare că vânzarea unui organ nu îmbunătăţeşte situaţia economică a persoanei în cauză, iar

pentru cei care trăiesc în sărăcie, fără a avea acces la îngrijiri medicale, acest lucru poate

determina mari probleme de sănătate. Toate aceste aspecte medicale trebuie prevăzute în orice

sistem de reguli privind vânzarea de organe.

Dacă ar fi să acceptăm faptul că traficul cu rinichi este o problemă minoră, dar

semnificativă, atunci ar trebui luate măsuri împotriva lui numai în ţările unde se ştie că există.

Asemenea măsuri ar trebui să se concentreze pe oferirea de informaţii către potenţialii

vânzători de rinichi, în aşa fel încât aceştia să fie mai bine informaţi cu privire la riscurile pe

care le implică şi la impactul asupra lor a procedurii de transplant şi a traficului. Asemenea

persoane ar trebui să ştie cum să minimalizeze efectele negative.

Se pot face şi unele conexiuni între “traficul de carne vie” (prostituţie-proxenetism),

prin dispariţia misterioasă a unor persoane şi probabilitatea folosirii lor în furnizarea de

organe umane unor clinici din străinătate care se ocupă cu transplantul de organe. Aceste

operaţii de transplant sunt realizate de echipe specializate de medici asupra donatorilor acestor

organe, care sunt recrutaţi de reţele ilegale, cu o vastă arie de acţiune. Recrutarea se realizează

prin promisiuni de mari sume în valută persoanelor care, având un nivel de trai foarte scăzut,

îşi dau acordul în vederea realizării transplantului.

Persoanele implicate în activităţile de trafic de organe şi ţesuturi şi implicit în activităţile de

transplant ilegal pot fi:

-directorii unităţilor medicale în care se efectuează operaţii de transplant;

-persoanele din conducerea spitalelor şi medicii specialişti;

-tehnicienii din laboratoarele de sânge şi ţesuturi;

-neurologii;

-asistentele medicale;

-operatorii de turism din cadrul firmelor de transport şi al agenţiilor de turism care

organizează călătorii, obţin paşapoarte şi vize;

-agenţii de asigurări medicale;

-„vânătorii de rinichi” (care „recrutează”donatorii din ţară şi străinătate din rândul populaţiei

vulnerabile sau marginalizate);

-organizaţiile religioase şi societăţile de binefacere, care uneori apelează la brokerii de organe;

7

-organizaţiile de avocaţi care asigură consilierea juridică a pacienţilor, care uneori apelează la

brokerii de organe8.

Potrivit Recomandării Consiliului Europei nr.1611 din anul 2003 privind traficul de

organe în Europa, legea penală ar trebui modificată astfel încât intermediarii şi personalul

medical implicat în procedurile de transplant ilegale să răspundă penal, în timp ce vânzătorii

„donatori” să fie exoneraţi de răspundere penală, cu condiţia să nu fie în mod direct implicaţi

în activităţi ilicite de trafic de organe9. Cei care şi-au vândut un rinichi, spre exemplu, ar

trebui să aibă acces la informare, la asistenţă juridică, medicală şi socială, inclusiv consiliere

psihologică.

Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Biomedicinei din 1997 stipulează

în art.21 că „nu trebuie obţinute câştiguri materiale prin exploatarea organismului uman sau a

ţesuturilor şi organelor sale”. Convenţia menţionează în continuare că „prelevarea de organe

şi ţesuturi umane poate avea loc cu o informare corespunzătoare şi cu consimţământul

donatorului”. Ţara noastră a ratificat această Convenţie prin Legea nr. 17 din 22.02.2001.

Traficul cu organe rămâne un sector invizibil al traficului în privinţa iniţiativelor anti-

trafic. Nu ar trebui să fie dificil să se extindă cu succes activităţile împotriva traficului de

persoane şi în acest domeniu nou şi asupra noilor grupuri ţintă, în ţările în care traficul cu

organe este o problemă semnificativă.

Se poate afirma că traficul de organe şi ţesuturi umane constituie o formă de

manifestare a criminalităţii organizate. Unii experţi estimează că vânzarea ilegală de organe se

ridică la cel puţin câteva mii de transplanturi pe an. Nu se poate stabili însă câţi dintre aceşti

vânzători de organe au fost traficaţi şi câţi au făcut o tranzacţie ilegală de vânzare a propriilor

organe, în mod voluntar.

Există de asemenea, o evidentă creştere a „turismului pentru transplant”, în care

diferite persoane călătoresc, deseori împreună cu chirurgii lor, în vederea achiziţionării de

organe, în timp ce donatorii plătiţi aparţin segmentelor sociale defavorizate.

Turismul de transplant depinde de patru categorii de persoane:

a. pacienţii disperaţi care doresc să călătorească la distanţe foarte mari şi care fac faţă unor

condiţii de nesiguranţă considerabile pentru a obţine transplantul de care au nevoie;

8 A se vedea documentul 011. Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe şi părţi ale corpului , prezentat în cadrul Forumului din Viena cu privire la lupta împotriva traficului de fiinţe umane (UN.GIFT B.P.: 011), Iniţiativa Globală a Naţiunilor Unite de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, 13 - 15 februarie 2008, pag.5,disponibil..la..adresa: http://www.ungift.org/docs/ungift/pdf/vf/backgroundpapers/BP011HumanTraffickingfortheRemovalofOrgans.pdf 9 Council of Europe, Trafficking in organs in Europe: Recommendation 1611 (2003), Parliamentary Assembly.

8

b. vânzătorii de organe disperaţi şi în continuă mişcare;

c. chirurgii corupţi care vor să încalce legea sau care ignoră regulile şi normele medicale

străvechi;

d. brokerii de organe şi alţi intermediari cu legături stabilite cu persoane cheie din lumea

întunecată a turismului de transplant.

Traficul de organe umane constituie un teren de lucru pentru grupările de crimă

organizată, care, uneori, au în structura lor membrii ai lumii medicale. Organizaţia Mondială a

Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi-au exprimat în repetate rânduri

dezaprobarea faţă de vânzarea corpului uman şi a părţilor sale, în special procurarea de organe

şi ţesuturi de la persoane în viaţă sau furnizarea de stimulente financiare rudelor donatorilor

decedaţi.

Fenomenul traficului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu atinge doar

ţările în curs de dezvoltare, dar şi ţările industrializate. În Irlanda, 32 spitale publice şi private

au fost închise pentru desfăşurarea unor activităţi ilicite de trafic de organe de la copiii

internaţi în acele clinici. Aceste spitale au recunoscut că au prelevat organele de la copiii

decedaţi, pentru a fi vândute laboratoarelor farmaceutice.

În concluzie, Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane defineşte

traficul de organe ca fiind „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea

unei persoane, utilizând ameninţări sau constrângeri sau profitând de o poziţie de

vulnerabilitate, în scopul prelevării de organe de la aceasta”10. Statele care ratifică

Protocolul au obligaţia de a incrimina în legile penale infracţiunile privind traficul de organe

şi trebuie să ia în considerare luarea de măsuri pentru recuperarea fizică, psihologică şi socială

a victimelor, incluzând, în cooperare cu organizaţiile nonguvernamentale consilierea şi

informarea victimelor, asistenţa psihologică, medicală şi materială11.

Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din

200012 specifică că vânzarea de copii în scopul transferării organelor lor pentru obţinerea de

profit trebuie considerată un act criminal.

În 1991, Grupul de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie şi-a exprimat

preocuparea asupra “informaţiilor privitoare la copii, ca fiind victime ale traficului de organe,

în scopul realizării de transplanturi ilegale”13. Grupul de Lucru a observat ulterior că probe

10 Art. 3 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane11 Art. 6 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane12 Art. 3 din Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din 200013 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 16-a sesiune, Documente ale Naţiunilor Unite, 1991

9

evidente ale incidenţei implicării şi ale extinderii acestui fenomen sunt dificil de obţinut şi a

cerut Secretariatului General să invite agenţiile Naţiunilor Unite şi pe alţii să-şi continue

investigaţiile pentru a strânge date cu privire la traficul de organe umane.

În 1996, Comisia pentru Drepturile Omului a solicitat Secretariatului General să

examineze, în cooperare cu agenţiile Naţiunilor Unite de profil (în special Organizaţia

Mondială a Sănătăţii şi Interpolul) reconsiderarea acuzaţiilor privitoare la prelevarea de

organe şi ţesuturi de la copii şi adulţi în scopuri comerciale14. Comisia a solicitat statelor

membre să întărească legislaţia existentă sau să adopte legi noi, care să-i pedepsească aspru pe

cei care, în mod conştient, participă la traficul de organe, în mod special organe aparţinând

copiilor15.

În februarie 200816, Parlamentul European enunţa necesitatea actualizării planului de

acţiune al Consiliului Europei privind traficul cu fiinţe umane, în care să se includă şi un plan

de acţiune pentru combaterea traficului de organe, astfel încât să faciliteze cooperarea mai

strânsă între autorităţile relevante. În acest sens, s-a solicitat ca planul de acţiune să se refere

la date corecte şi verificate privind cantităţile, tipurile şi originile organelor provenite din

traficul ilegal.

În cadrul dezbaterilor privind elaborarea Convenției Consiliului Europei împotriva

traficului de organe umane , APCE a adoptat o Recomandare în care invită Statele sale

membre să-și armonizeze legislația cu standardele Convenției de la Oviedo.

În cadrul elaborării Convenției Consiliului Europei împotriva traficului de organe

umane , APCE a recomandat Comitetului de Miniștri , în cadrul ședinței din 23 ianuarie 2013,

să completeze dispozițiile proiectului convenției referitoare la măsurile de prevenire a

traficului de organe , protecția victimelor și colaborarea națională și internațională în lupta

împotriva traficului de persoane. APCE a cerut de asemenea instituirea unui Comitet la

părților ”independent, puternic și eficient ” ca să se asigure monotorizarea strictă a convenției.

Textul adoptat, pe baza unui raport elaborat de Bernard Marquet (Monaco, ALDE) ,

subliniază importanța deosebită de a proteja persoanele vulnerabile, în special persoanele

private de libertate și persoanele care nu sunt în măsură să-și dea consimțămîntul deplin și

14 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. 61/ 1996; Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 21-a sesiune, Documente ale Naţiunilor Unite15 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. 61/ 1996; Programul de acţiune asupra traficului de persoane şi exploatării prin prostituţie şi altele, Documente ale Naţiunilor Unite16 Edit BAUER, AVIZ destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară privind donările şi transplanturile de organe: Acţiuni politice la nivelul UE, 2007/2210(INI), Parlamentul European, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, 28.02.2008

10

informat pentru o intervenție , din motive legate de vîrsta lor (în cazul minorilor) sau de

incapacitatea mintală a acestora.

De asemenea, Adunarea salută dispozițiile din proiectul de convenție, care prevăde

deschiderea acesteia spre semnare de către statele care nu sunt membre ale Consiliului

Europei , chiar și înainte de intrarea sa în vigoare, ceea ce va favoriza domeniul de aplicare

geografică cît mai largă, și a recomandat Comitetului de Miniștri să elaboreze o foaie de

parcus pentru pregătirea unui protocol adițional împotriva traficului de țesuturi și celule

umane. Adunarea a recomandat de asemenea Comitetului de Miniștri să încurajeze acele state

membre care nu au făcut încă acest lucru, să semneze și să ratifice celelalte două convenții ale

Consiliului Europei care se referă la combaterea traficului de organe umane , și anume :

Convenția privind drepturile omului și biomedicina și protocolul adițional privind transplantul

de organe și țesuturi de origine umană ( STCE nr.186 ) . Republica Moldova a semnat și a

ratificat acest protocol intrînd în vigoare din 1 iunie 2006.

Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane ( STCE nr.197 ). În

Republica Moldova aceasta este în vigoare din 1 februarie 200817.

17 http://www.infoeuropa.md/cooperarea-europeana/consiliul-europei-elaboreaza-o-conventie-privind-combaterea-traficului-de-organe-umane/

11

BIBLIOGRAFIE

1. Council of Europe, Trafficking in organs in Europe: Recommendation 1611 (2003),

Parliamentary Assembly.

2. Documente ale Naţiunilor Unite, 1991.

3. Edit BAUER, AVIZ destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă

alimentară privind donările şi transplanturile de organe: Acţiuni politice la nivelul

UE, 2007/2210(INI), Parlamentul European, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi

afaceri interne, 28.02.2008.

4. http://www.infoeuropa.md/cooperarea-europeana/consiliul-europei-elaboreaza-o- conventie-privind-combaterea-traficului-de-organe-umane/

5. Nancy SCHEPER-HUGHES, Bodies of Apartheid: the Ethics and

Economics of Organ Transplantation in South Africa, Centrul pentru

Studii Africane, 28 septembrie 1999.

6. PEARSON, Elaine, Coercion in the Kidney Trade? A background study on trafficking

in human organs worldwide, Deutsche Gesellschaft fur Technische Zusammenarbeit

(GTZ) GmbH, Aprilie 2004.

7. Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane.

8. Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din

2000.

9. Raportul privind prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de organe umane,

ONU, Consiliul Economic şi Social, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi

Justiţie Penală, 21 februarie 2006.

10. Documentul 011. Traficul de fiinţe umane în scopul prelevării de organe şi părţi ale

corpului, prezentat în cadrul Forumului din Viena cu privire la lupta împotriva

traficului de fiinţe umane (UN.GIFT B.P.: 011), Iniţiativa Globală a

Naţiunilor Unite de luptă împotriva traficului de fiinţe umane, 13 - 15

februarie 2008.

12