1

UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

TEZĂ DE DOCTORAT

POLITICI ŞI STRATEGII DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE ÎN

CONTEXT EUROPEAN

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT PROF.UNIV.DR. MIHAI ARISTOTEL UNGUREANU

DOCTORAND: RIZEA MARINEL

SIBIU 2011

2

POLITICI ŞI STRATEGII DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

A EVAZIUNII FISCALE ÎN CONTEXT EUROPEAN

Lucrarea trateaza o problematica cunoscuta , dar de mare importanta , privind gasirea celor mai

adecvate politici si strategii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale , in conditiile Romaniei de tara

membra a Uniunii Europene .

Astfel , lucrarea pune in discutie o tema de actualitate , dar reprezinta si un deziderat necesar in

orice economie , cu atat mai mult intr-o economie de tranzitie , amenintata de crize economice si

politice . Teza se doreste a fi un demers de cercetare si de furnizare de solutii la o serie de aspecte cu

care se confrunta Romania , privind combaterea evaziunii fiscale in conditiile actuale , in care se face

tot mai mult simtita perioada de criza economico- financiara pe care o traversam .

Scopul lucrarii a fost acela de a prezenta si analiza diferite probleme conceptuale si metodologice ,

de fiscalitate si evaziune fiscala in context national si european si de evidentiere a unor politici si

strategii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale in tarile membre ale Uniunii Europene .

Cu toate că evaziunea fiscală este unul dintre aspectele căruia doctrina de specialitate îi acordă o

atenţie deosebită în studierea materiei dreptului fiscal, terminologia utilizată pentru a desemna acest

fenomen este imprecisă, iar domeniul pe care îl explorează este incert. Prin urmare, nu numai că

evaziunea fiscală reprezintă o noţiune dificil de precizat dar, pe lângă aceasta, nu există o definiţie

legală a fraudei fiscale.

Evaziunea şi frauda fiscală sunt unul din capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni cât şi de

tehnocraţii în materie fiscală. , sunt fenomene economico-sociale complexe deosebit de importante cu

care toate statele se confruntă în prezent şi ale căror consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai

mult, eradicarea fiind practic imposibilă.Statele trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de

preîntâmpinarea şi limitarea acestor fenomene.

La nivelul Uniunii Europene, evaziunea şi frauda fiscală au consecinţe grave asupra bugetelor

statelor membre şi asupra sistemului de resurse proprii, conducând la încălcări ale principiului

impozitării juste şi transparente, şi poate denatura concurenţa afectând astfel funcţionarea pieţei

interne

Din analiza critică a stadiului actual al cadrului legislativ internaţional şi al literaturii ştiinţifice

în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, tema de cercetare poate avea un aport

semnificativ la dezvoltarea cunoaşterii în domeniu.

Astfel, absenţa în acest domeniu, a unor lucrări care să analizeze politicile şi strategiile de

prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în context European, relaţia între instituţiile naţionale şi

internaţionale, performanţele sistemelor de control şi investigative din acest domeniu, metodele şi

tehnicile de investigare şi cercetare a criminalităţii financiar-fiscale, stadiul lacunar în care se găseşte

3

cercetarea de specialitate în acest moment în privinţa celor mai importante concepte utilizate în acest

domeniu, insuficienta cunoaştere a normelor de drept comunitar în domeniu şi a modalităţilor optime

de preluare a acestuia în dreptul intern, cât şi ignorarea experienţei investigative, legislative, doctrinare

şi jurisprudenţiale de către unele ţări membre ale Uniunii Europene, sunt aspecte ce se impun a fi

evidenţiate.

Cercetarea a vizat, în principal urmatoarele aspecte :

I. Aprofundarea unor abordări-conexe anterioare:

Prezentarea şi analiza conceptelor de fiscalitate şi evaziune fiscală în context national

şi european.

� Aspecte privind evaziunea fiscală în societatea contemporană în contextul fenomenului de

globalizare, formele de manifestare ale criminalităţii financiar-fiscale, instrumente juridice de prevenire

şi combatere a evaziunii fiscale, economia subterană, spălarea banilor proveniţi din evaziune şi fraudă

fiscală.

� Evaziunea fiscală în cadrul criminalităţii afacerilor şi evoluţia cadrului legislativ, necesitatea

combaterii fenomenului evaziunii fiscale .

� Analiza celor mai frecvente metode folosite în schemele de evaziune fiscală atât la nivel naţional

cât şi la nivel european.

II. Elaborarea unor abordări noi:

A. Analiza prevederilor naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale

� Analiza infracţiunilor de evaziune fiscală şi a elementelor de practică judiciară în domeniu.

� Exploatarea experienţei legislative a statelor membre ale Uniunii Europene dar şi altor state în

domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, experienţă care va fi analizată în paralel cu legislaţia

naţională, pentru a evidenţia diferentele şi a identifica posibile soluţii aplicabile în dreptul intern.

Criteriul de analiză a prevederilor naţionale va consta într-un nivel echivalent de protecţie penala a

valorilor sociale ocrotite de norma juridică specifică. Acesta este de altfel şi obiectivul instrumentelor

internaţioale elaborate în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.

� De asemenea, s-a analizat nivelul de implementare a prevederilor europene în legislaţia română,

dacă aceste prevederi pot fi îmbunătăţite, precum şi alte instrumente necesare pentru combaterea

evaziunii fiscale.

� Analizarea aspectelor metodologice specifice infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv,

competenţa cercetării şi procedura administrativă şi judiciara în cazul investigării acestor infracţiunii.

B. Analiza sistemelor de control fiscal, investigativ şi de cooperare pentru prevenirea şi

combaterea evaziunii fiscale.

� Analiza dificultăţilor întâmpinate cu ocazia investigării infracţiunilor de evaziune fiscală în

contextul cooperării reprezentanţilor autorităţii fiscale cu cei ai poliţiei, parchetului şi instanţei de

judecată .

4

� Motivarea necesitătii existentei unui spaţiu judiciar-fiscal intern şi european coerent, care să

asigure măsuri eficiente în prevenirea şi combaterea fenomenului evaziunii fiscale. Analiza prezentă si

de perspectivă a spatiului judiciar european, în virtutea prevederilor Tratatului de Reforma de la

Lisabona din decembrie 2007 şi a Directivelor Parlamentului şi Consiliului European privind

combaterea evaziunii şi fraudei fiscale la nivel european.

� Prezentarea şi analizarea organizaţiilor şi organismelor interne şi europene cu atribuţiuni în

domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii şi fraudei fiscale .

� Analiza critică a sistemului investigativ naţional pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale,

respectiv, instituţiile cu atribuţiuni de aplicare a legii şi instituţiile cu rol de control şi de cercetare

penală.

C. Abordarea criminologică a infracţiunilor de evaziune fiscală .

� Analiza factorilor criminogeni, a cauzelor generatoare şi condiţiilor favorizatoare a infracţiunii de

evaziune fiscală .

� Analiza profilului personalităţii infractorului specializat în operaţiuni de evaziune fiscală .

� Prezentarea şi analiza dimensiunii statistice a evaziunii fiscale în România, rezultată din

compararea evidenţelor statistice, ale Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autoritatii

Naţionale a Vămilor, Garzii Financiare, Inspectoratului General al Poliţiei Române .

III. Adaptarea unor abord ări-conexe anterioare:

A. Managementul strategic şi operaţional al prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale .

� Prezentarea unor consideraţii cu privire la managementul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale,

respectiv principiile care stau la baza exercitării actului managerial, funcţiile procesului de management.

� Prezentarea unor aspecte de management strategic al României în domeniul prevenirii şi

combaterii evaziunii fiscale.

� Analizarea unor aspecte de management operaţional al prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.

B.Politici de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în tările membre ale Uniunii

Europene.

� Evidenţierea politicilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în statele membre ale Uniunii

Europene

� Prezentarea şi analizarea vulnerabilităţilor cu impact direct asupra disciplinei financiare şi implicit

a evaziunii fiscale, care în sistemul financiar românesc se constituie ca principală sursă de bani murdari

şi totodată ca una din cele mai simple şi eficiente scheme de spălare a banilor.

Capitolul I , intitulat ,, CONSIDERATII GENERALE PRIVIND FISCALITATEA SI EVAZIUNEA FISCALA “ , este structurat in patru subcapitole respectiv : 1. Conceptul de fiscalitate

Noţiunile privind ,,fiscalitatea”, ,,sistemul fiscal” şi ,,fiscul” au apărut pe o anumită treaptă de

dezvoltare a societăţii, pentru a răspunde unor necesităţi obiective economico-financiare şi sociale ale

statului.

5

Abordările teoretice existente, cât şi experienţa practică permit conturarea concluziei că fiscalitatea

defineşte sistemul de principii, reguli şi norme legiferate privind: evidenţa şi gestiunea contribuabililor,

stabilirea, evidenţierea şi stingerea obligaţiilor fiscale, controlul şi soluţionarea plângerilor, acordarea de

asistenţă fiscală contribuabililor pentru cunoaşterea şi aplicarea corectă a legislaţiei fiscale .

Orice bună desfăşurare a complexului de activităţi fiscale presupune o existenţă a unor structuri

specializate, investite cu autoritate în domeniu, care să asigure şi să coreleze toate aspectele fiscale.

Realizarea obiectivelor politicii fiscale, potrivit atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de lege, se

face prin structurile centrale şi teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de

Administraţie Fiscală.

Parteneriatul fiscal este o modalitate de a dezvolta afaceri ori de a desfăşura activităţi care necesită

abilităţi cognitive şi presupune o inteligenţă care să mărească capacitatea oamenilor de a rezolva

împreună probleme complexe.

Există o instituţie a statului care are atât drepturi, cât şi obligaţii şi contribuabilii care au, în mod

asemănător, drepturi şi obligaţii stabilite prin lege; drepturile autorităţii fiscale sunt obligaţii ale

contribuabilului, iar drepturile contribuabilului sunt obligaţii ale autorităţii fiscale.

Inteligenţa partenerială trebuie să înceapă cu identificarea drepturilor şi obligaţiilor partenerului,

acceptate social, şi asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea acestora.

Reconstrucţia relaţiilor între contribuabil şi stat, realizarea unui parteneriat performant depinde de

capacitatea de inovaţie a autorităţii fiscale pe baza valorilor comune şi a mobilizării noilor energii ale

economiei de piaţă.

Scopul final al parteneriatului fiscal este împlinirea dezideratului de creştere a conformării

voluntare, prin înţelegerea şi împlinirea dorinţelor acceptate social ale contribuabilului. Aceasta

presupune ca în relaţiile parteneriale, înainte de a solicita contribuabilului să se comporte ca un partener

perfect, să ne întrebăm care ar trebui să fie atitudinea administraţiei fiscale, principiile şi metodele,

dimensiunea obligaţiilor care ar putea determina contribuabilul să aibă comportamentul unui adevărat

partener.

2. Conceptul de evaziune fiscală

Fenomen deosebit de nociv, paradoxal şi reprobabil, evaziunea fiscală a fost şi este o prezenţă

nedorită, cu direcţii de evoluţie şi incidenţe diferite, în orice ţară, indiferent de mărime, nivel de

dezvoltare, mecanisme de guvernare sau sistem politic. Pe măsură ce globalizarea economică

progresează iar fluxurile financiare se amplifică, evaziunea fiscală şi varianta sa agravantă frauda fiscală

cunosc o puternică diversificare în forme de manifestare şi conţinut, iar pe măsura extinderii şi

consolidării fenomenului de integrare , acestea se internaţionalizează şi se derulează - de cele mai multe

ori - în structuri transfrontaliere.

Definiţiile date fenomenului sunt în esenţă generate de ideea eludării (ilegale) de la plata sumelor

aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor ce ar trebui să alimenteze bugetul.

6

Prin fraudă fiscală se înţelege sustragerea, în mod fraudulos, de la declararea, plata impozitelor sau

omiterea cu bună ştiinţă a îndeplinirii obligaţiilor fiscale la termenele stabilite prin legile fiscale, fie că s-

a ascuns cu bună ştiinţă o parte din sumele supuse impozitării, fie că s-a organizat insolvabilitatea sau s-

a împiedicat, prin alte mijloace ilegale, plata impozitului.

Multitudinea procedeelor folosite de contribuabili pentru a eluda sistemul fiscal au fost clasificate

de literatura de specialitate în patru categorii de evaziune fiscală: frauda tradiţională sau prin disimulare,

frauda juridică ,frauda contabilă , frauda prin evaluare.

3. Consecinţele evaziunii fiscale asupra formării resurselor bugetare ale statului

Strategiile de aşezare a impozitelor, pe baza obiectivelor politicii statului în domeniul fiscalităţii,

influenţa disciplinei fiscale în combaterea economiei subterane şi a fraudei fiscale, perfecţionarea

metodelor şi procedeelor folosite de aparatul fiscal în aşezarea, perceperea şi controlul impozitelor, sunt

probleme de maximă importanţă pentru asigurarea alimentării sistemului de bugete publice cu resursele

minime necesare.

Fraudarea fiscului comportă două elemente obligatorii: un element material - încălcarea legii

fiscale şi unul intenţional - dorinţa de a eluda impozitul.

Efectul major al fraudei fiscale este, în primul rând, privarea statului de veniturile cuvenite.

4. Consecinţele evaziunii fiscale asupra mediului de afaceri din România

Mediul de afaceri este distorsionat de practicile evazioniste prin săvârşirea faptelor de fraudă

fiscală se produce o diferenţă între capacitatea de plată a contribuabililor şi cuantumul impozitelor

plătite de către aceste persoane.

Această diferenţă reprezintă resursele obţinute de contribuabil fără a suporta costul finanţării.

Indiferent de forma evaziunii fiscale săvârşite de contribuabili, se produce şi o concurenţă

neloială între subiecţii din economie, prin:

� obţinerea de resurse financiare în mod gratuit de către contribuabilii care se sustrag de la plata

impozitelor sub adăpostul legii sau prin fraudă;

� riscul de a suporta impozite mai mari sau impozite noi de către contribuabilii care se

conformează voluntar, reducându-şi corespunzător resursele financiare destinate finanţării

activităţii economice;

� posibilitatea vânzării produselor la preţuri mai mici de către contribuabilii care săvârşesc fapte

de fraudă fiscală, datorită costurilor reduse cu finanţarea activităţii economice.

Capitolul II , intitulat ,,CAUZELE APARI ŢIEI ŞI EVOLU ŢIEI EVAZIUNII

FISCALE “ este structurat in patru subcapitole , respectiv :

1. Incoerenţa şi instabilitatea cadrului legislativ

Complexitatea, permanenta transformare şi dezvoltare a relaţiilor din diferite domenii de activitate

sau apariţia unor noi asemenea domenii au impus şi impun, în permanenţă, asigurarea unui cadru

legislativ corespunzător, coerent şi eficient.

7

Apreciem că stabilitatea legilor fiscale, dar şi elaborarea acestor norme legale, în baza principiilor

echităţii fiscale, pot reprezenta modalităţi de prevenire a fraudei fiscale.

2.Presiunea fiscală – cauză esenţială a evaziunii fiscale

Având în vedere faptul că impozitul este perceput de contribuabil ca o amputare a veniturilor sale

de către autoritatea publică, trebuie să admitem şi necesitatea cuantificării presiunii fiscale la diferite

niveluri.

� Presiunea fiscală naţională

În general, presiunea fiscală este dată de rata fiscalităţii, care se calculează ca raport între suma totală a

încasărilor fiscale percepute pe o anumită perioadă şi mărimea produsului intern brut realizat în aceeaşi

perioadă.

� Presiunea fiscală la nivelul contribuabililor .

Pentru contribuabili, impozitele pe care le plătesc statului sunt percepute ca elemente de presiune

fiscală, cu atât mai accentuate cu cât ponderea lor în valoare adaugată realizată este mai mare.

� Presiunea fiscală individuală

Pe lângă presiunea fiscală măsurată la nivel naţional şi a contribuabilului se poate cuantifica şi

presiunea fiscală individuală, resimţită sub aspect psihologic şi care măsoară pragul toleranţei la

impozite.

3. Motivaţia evaziunii fiscale- reacţie şi raţiune economică

Motivaţia unei persoane de a-şi îmbunătăţi nivelul de trai prin evaziune fiscală şi fraudă are

următoarele componente:

� latura psihologică – potrivit căreia persoana îşi analizează comportamentul, are reprezentarea

acţiunilor sale, însă concluzionează că raportat la munca depusă, veniturile sale sunt nemulţumitoare

dacă ar plăti toate impozitele şi ca atare acceptă riscul de a fi prins, asumându-şi responsabilitatea.

� latura socială – se reflectă în nivelul de trai al persoanei, raportat la nivelul de trai general. În

funcţie de presiunea fiscală exercitată de stat, nivelul de trai al contribuabililor creşte sau scade.

� latura economico-materială.

4. Economia subterană formă de manifestare a evaziunii fiscale

Definită în diverse moduri, cum ar fi „economia subterană”, „economia informală”, „neoficială”,

„invizibil ă”, „gri” sau „ocultă”, „economie ascunsă”, „neobservată” sau „necontabilizată” – lumea

afacerilor subterane, intrată în vocabularul specialiştilor sub denumirea de economie subterană,

desemnează ansamblul activităţilor de natură economică şi financiară ilegale, de natură infracţională,

prin care se urmăreşte obţinerea de avantaje şi profituri materiale.

Exagerarea ponderii economiei subterane este la fel de dăunătoare ca şi banalizarea importanţei

sale. Dificultăţi există nu numai în definirea economiei subterane, ci şi în evaluarea acesteia, în

cuantificarea ei, domeniu în care s-au exprimat opinii nefondate ştiinţific.

În prezent, există un consens că economia subterană a ajuns să reprezinte o parte semnificativă

8

din activitatea economică în toate ţările.

� Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice ce se realizează în afara legilor

penale, sociale sau fiscale sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor naţionale, deci acelea care

se regrupează în activităţi disimulate, ilegale sau frauduloase şi private .

Metodologia general acceptată cuantifică economia subterană ca procent din PIB, toate celelalte

comparaţii statistice fiind apoi extrapolate de la acest indicator macroeconomic (ex: rata forţei de muncă

„la negru”, importurile neoficiale etc).

Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană este deosebit de cuprinzătoare, fapt

justificat prin fluiditatea, dinamica şi flexibilitatea sa în raport cu realitatea economică respectiv:

frauda fiscală,munca la negru,activităţile criminale.

Capitolul III , intitulat ,, FORME DE MATERIALIZARE A EVAZIUNII

FISCALE ”, este structurat in patru subcapitole respectiv :

1. Analiza modalităţilor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală pe categorii principale de

impozite şi taxe

In toate timpurile , multitudinea obligatiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor , au

facut sa stimuleze ingeniozitatea acestora de a inventa diverse procedee de eludare a legilor fiscale .

Acţiunile de combatere a formelor de manifestare a fraudei fiscale au efect sporit, de regulă,

când cei desemnaţi să emită procedurile fiscale sau de inspectie fiscală au stabilit şi utilizează căi şi

metode cât mai diversificate, realiste şi eficiente, adaptate la diversele forme de manifestare ale

fenomenului.

În practica, însă, nici o lege nu poate să prevadă ingeniozitatea contribuabililor şi nici

diversitatea situaţiilor concrete. În consecinţă, singura soluţie o constituie modificarea legislaţiei, în

scopul eliminării lipsurilor legislative şi a permisivităţii unor legi.

Evaziunea fiscală legală există atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor

persoane sau categorii sociale sunt sustrase de la impunere datorită modului în care legislaţia fiscală

dispune de stabilirea obiectului impozabil.

Evaziunea ,,legală” sau mai bine spus ,,tolerată” exprimă acţiunea contribuabililor de a ocoli

legea, aceştia recurgând la o combinaţie neprevăzută de legiuitor şi, deci, tolerată prin scăpare sau

eroare. Ea nu poate fi posibilă decât datorită inadvertenţelor sau lacunelor legislative şi este frecventă

mai ales în perioadele când apar noi forme de întreprinderi sau categorii de impozite.

Frauda fiscală se manifestă în numeroase forme deoarece reprezintă, în principiu, tot ce se

desfăşoară dincolo de limita cadrului legal, cu acelaşi scop bine definit de a ocoli impunerea fiscală,

adică infinite combinaţii de situaţii, fapte şi strategii ilegale.

Semnificative sunt modalităţile de fraudă fiscală după natura acestora:

� majorarea cheltuielilor deductibile fiscal;

9

� transferul bazei de impozitare;

� modalităţi de plată a partenerilor în regimul fraudei fiscale;

� desfăşurarea de activităţi fără documente legale sau neînregistrarea lor în contabilitate;

� societăţile comerciale de tip „tun” reprezintă forma cea mai avansată de fraudă fiscală ;

� organizarea şi conducerea de activităţi contabile duble ;

� falsurile şi frauda fiscală ;

� neaplicarea legii fiscale şi calculul incorect al impozitelor şi taxelor datorate statului .

2. Conexiunile dintre crima organizată şi evaziunea fiscală

Referitor la factorii generali care favorizează dezvoltarea criminalităţii organizate se evidenţiază

faptul că stabilirea unor pieţe financiare mondiale şi globalizarea economică au generat importante

oportunităţi pentru grupurile implicate în crima organizată. Domeniul cel mai vizat îl reprezintă

contrabanda transfrontalieră, frauda legată de taxa pe valoarea adăugată, precum şi afaceri ilegale prin

care este afectată direct economia europeană .

Schimbările sociale produse în spaţiul european, generate de libera circulaţie a bunurilor, a

banilor, a serviciilor şi a persoanelor, au un efect deosebit asupra oportunităţilor de criminalitate

economico-financiară. Este cât se poate de clar faptul că mobilitatea sporită a oamenilor şi

urbanizarea în derulare rapidă, au condus la un mare nivel de anonimitate în societate, lucru care

favorizează activităţile infracţionale şi sporeşte dificultatea descoperirii lor .

Analiştii în materie cunosc faptul că grupurile crimei organizate exploatează absenţa sau

ambiguităţile unor reglementări legale, gradul ridicat de coruptibilitate a unor funcţionari din domeniul

economic, financiar, vamal şi judiciar, situaţii ce le facilitează finalizarea acţiunilor ilegale.

Nu se poate vorbi de crimă organizată fără a se face referire la spălarea banilor, mijlocul prin care

organizaţiile de tip mafiot dau aparenţă legală profiturilor obţinute din activităţi ilegale, pentru a se

folosi apoi, nestingheriţi, de aceşti bani, pentru a-i reinvesti în dezvoltarea activităţilor care i-au produs,

sau în alte afaceri aparent legale.

Sofisticatul mecanism de făcut şi spălat bani murdari funcţionează, în cele mai multe cazuri, cu

sprijinul, consultanţa şi expertiza specialiştilor din domeniul financiar-bancar, al investiţiilor şi bursei.

Spălarea banilor se desfăşoară la linia de demarcaţie dintre activităţile ilicite şi cele licite.

Spălarea banilor este un proces prin care profiturile obţinute de pe urma criminalităţii sunt

transformate în scopul ascunderii sau mascării originilor ilicite.

3. Paradisurile fiscale şi companiile off-shore-atracţii şi sprijin pentru evaziunea fiscala

Dirijarea finanţelor mondiale către centrele ,,off-shore” poate fi comparată cu circuitul apei în

natură. Apa, ca şi banii, este folosită şi refolosită, încheindu-şi în final circuitul în marile rezervoare ale

oceanelor. Masa monetară, aidoma apei, circulă de la un stat la altul. O parte din ea este vizibilă

autorităţilor, o alta destul de substanţială ,,se scurge” în subteran către marile rezervoare ale

paradisurilor fiscale .

10

Avantajele companiilor off-shore sunt date pe de o parte de impozitarea zero sau foarte scăzută, iar

pe de altă parte de posibilitatea utilizării diferitelor tratate privind evitarea dublei impunere.

Aceste centre financiare joacă un rol distructiv. Ele servesc drept subterfugiu în sistemele fiscale

din mai multe state. Exportul capitalurilor asociată cu frauda fiscală privează ţările în dezvoltare de

sursele necesare serviciilor sociale.

Multe entităţi încearcă să beneficieze de avantajele oferite de această deplasare a capitalului către

centrele ,,off-shore”. Scutirile de impozite şi taxe, precum şi confidenţialitatea cu privire la rezultatele

financiare şi identitatea proprietarilor societăţilor, sunt factori care au dus în aceste jurisdicţii, nu numai

societăţi ce doreau să-şi maximizeze profitul prin orice mijloace legale, în speţă prin diminuarea

obligaţiilor fiscale în favoarea profitului, dar şi evazioniştii şi „afaceriştii dubioşi” de toate

naţionalităţile

Orice contribuabil este tentat să plătească impozite şi taxe cât mai mici sau să nu plătească nici un

fel de impozit. Pentru a profita de o astfel de slăbiciune umană, de-a lungul timpului au existat teorii

care au creat o legislaţie de atragere a fondurilor financiare, acordându-se facilităţi deosebite, dintre

care cea mai importantă o constituie scutirea de impozite ori nivelul acestora extrem de redus.

Metodele convenţionale ale fraudei fiscale internaţionale cu nuanţă legală, constau în special în

două tehnici:

� transferul profiturilor către o ţară cu impozite reduse, prin manipularea preţurilor tranzacţiilor;

� nerepatrierea veniturilor încasate în străinătate, prin manipularea remuneraţiilor. Procedeul este

frecvent întâlnit în cazul profesiunilor artistice şi sportive.

Schemele off-shore constau în stabilirea şi domicilierea unei entităţi juridice (corporaţie, holding,

fundaţie) prin intermediul căreia se derulează afaceri cu alte entităţi domiciliate în afara statului

respectiv, şi care oferă scutire de la plata impozitelor pe profit, pe creşterile de capital, pe dividende, pe

dobânzi, etc.

4. Frauda care afectează TVA-ul în contextul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene

Prin operaţiuni intracomunitare se înţelege acele livrări de bunuri ce sunt expediate sau

transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se

efectuează livrarea sau de altă persoană în contul acesteia, inclusiv transferul de către o persoană

impozabilă, de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru.

Formele de manifestare a fraudelor cu TVA cu ocazia tranzacţiilor intracomunitare sunt multiple,

nu există o inventariere a acestora ci numai câteva analize pe cazuri concrete, în cadrul discuţiilor

privind aceste fraude există denumirea de ,,fraude tip carusel”, specific acestora fiind înlănţuirea

operaţiunilor şi tranzacţiilor comerciale, exact ca un carusel.

Influentele fraudei de tip „carusel” se localizează nu numai la nivelul obligaţiilor fiscale sustrase

de la impozitare, dar si al distorsionării mecanismelor concurenţiale ale pieţei, se ajunge în situaţia ca cel

11

comite frauda în afară de faptul că nu plăteşte impozitul TVA, dar are şi un avantaj că poate

comercializa marfa la un preţ mai mic, în detrimentul celorlalţi comercianţi.

Trebuie menţionat faptul că nu de puţine ori, metodele de volatilizare a masei impozabile a TVA,

prin intermediul fraudei de tip carusel, sunt combinate cu tehnicile de contabilitate creativă, astfel că, în

aceste situaţii, obiectivul de performanţă al reglementarilor contabile referitoare la reflectarea unei

imagini fidele a situaţiei financiare a unei societăţi comerciale, pentru toţi utilizatorii de informaţii îşi

pierde din consistenţă.

TVA nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe

profit in situaţia in care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate

informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale in vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se

solicita deducerea TVA.

În opina noastră, raportarea la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie cu privire la

deductibilitatea TVA poate constitui garantul unei interpretări uniforme şi unei aplicări unitare a

reglementarilor comunitare, având în vedere faptul ca Deciziile Curţii Europene de Justiţie sunt

obligatorii pentru statele membre, acestea prevalând asupra dispoziţiilor interne.

Capitolul IV , intitulat ,, LEGISLA ŢIA FISCAL Ă-FACTOR DETERMINANT ÎN

PREVENIREA ŞI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ” , este structurat in trei subcapitole

respectiv :

1. Infracţiunile reglementate de legea specială

Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale , aşa cum se arată încă din titlul său, o

lege penală specială şi are un dublu scop:

� Să atragă atenţia contribuabilului asupra obligaţiei fiscale pe care o are – adică de a suporta o parte

din cheltuielile publice – şi să-l prevină asupra consecinţelor păgubitoare la care se expune ca urmare a

nerespectării obligaţiei stabilite de lege;

� Să constituie instrumentul juridic pe baza căruia să fie angajată răspunderea penală a celor ce

încalcă legea.

Obiectul juridic

În cazul tuturor infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, obiectul juridic îl constituie

relaţiile sociale, de natură economică, care se formează şi evoluează în momentul constituirii şi

materializării în formă pecuniară a resurselor bugetare necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor

publice.

� Subiectul activ nemijlocit al tuturor infracţiunilor reglementate de lege este, de regulă, calificat şi

este reprezentat fie de contribuabilul persoană fizică, fie de reprezentantul contribuabililor persoane

juridice.

12

� Subiectul pasiv al infracţiunilor fiscale este statul sau unităţile administrativ-teritoriale (comuna,

oraşul, judeţul) ale căror resurse financiare necesare suportării cheltuielilor publice au fost sau pot fi

afectate prin săvârşirea infracţiunii.

Latura obiectivă

La infracţiunile de evaziune fiscală, elementul material al laturii obiective se exprimă într-o variată

gamă de acţiuni sau inacţiuni. Tratarea acestora se va face pentru fiecare infracţiune în parte.

Latura subiectivă

Fără excepţie, infracţiunile împotriva regimului fiscal se săvârşesc cu intenţie, fie ea directă sau

indirectă.

2. Implicaţii criminologice ale evaziunii fiscale

Clarificarea etimologiei actului infracţional presupune relevarea rolului personalităţii infractorului, a

situaţiei concrete de viaţă în care se săvârşeşte fapta antisocială şi a mecanismelor psihologice care

permit procesul complex al trecerii la comiterea actului interzis de legea penală.

Personalitatea infractorului reprezintă o categorie psihologica complexa care cuprinde noţiunea

psihosociala de personalitate şi noţiunea juridico-penala a infractorului.

Studiul complex al actului infracţional antrenează cercetări pluridisciplinare. Factorii psihologici

principali implicaţi în actul infracţional constau în analiza modului în care structurile de personalitate

(motivaţie activitate, potenţial intelectual, creativitate, etc.) se manifestă în etapele de comitere a

infracţiunilor (pregătirea, trecerea la acţiune, atitudinea de regret, indiferenţă, lipsă de implicare sau

satisfacţie postantiinfracţională).

Infractorul financiar este o noţiune specie a noţiunii generice de infractor, diferenţa pecifică fiind

constituită din domeniul în care acţionează, respectiv sfera economică şi financiară.

Utilizând metoda analizării şi extrapolării controalelor fiscale la ansamblul plătitorilor de impozite,

organele de inspecţie fiscală au oferit o apreciere relativ fidelă a mărimii fraudei fiscale la nivel naţional,

în multe situaţii impunându-se măsura investigării penale, sens în care s-a recurs la sesizarea organului

de urmărire penală specializat din cadrul Ministerului Public.

3. Situatia statistica privind evaziunea fiscala pe teritoriul Romaniei

Sunt prezentate si analizate rezultatele obtinute in prevenirea si combaterea evaziunii fiscale de

catre structurile Agentiei Nationale de Administrare Fiscala respectiv : Activitatea de Inspectie Fiscala

Garda Financiara , Autoritatea Nationala a Vamilor in perioada 2008-2009 .

De asemenea este prezentata evolutia infractiunilor de evaziune fiscala conform Inspectoratului

General al Politiei Romane in perioada 2008-2009 .

13

Capitolul V, intitulat ,,MANAGEMENTUL PREVENIRII ŞI COMBATERII

EVAZIUNII FISCALE ” , este structurat in patru subcapitole respectiv :

5.1 Dimensiuni conceptuale privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Îmbunătăţirea eficacităţii în prevenirea şi combaterea fraudei fiscale constituie o necesitate, în

măsura în care acestea distorsionează activitatea economică şi condiţionează calitatea serviciilor publice

şi a prestaţiilor sociale.

Percepţia sistemului fiscal ca fiind nedrept, neîncrederea în volumul şi calitatea serviciilor publice

şi neasocierea de către cetăţeni a nivelului veniturilor publice cu bugetul de cheltuieli, reprezintă factori

care fac dificilă îndeplinirea spontană a obligaţiilor fiscale.

În consecinţă, administraţia fiscală, în măsura posibilităţilor, trebuie să dezvolte o politică de

comunicare care să transmită cetăţenilor caracterul necesar al fiscalităţii, legătura dintre veniturile

bugetare şi serviciile publice şi principalele rezultate obţinute în prevenirea şi combaterea evaziunii

fiscale.

O altă dimensiune prin care normele sociale pot fi influenţate de acţiunile guvernamentale sunt

legate de suportul pe care programele le primesc de la populaţie. Un suport larg tinde să legitimeze

sectorul public şi să impună o anumită normă socială de conformare. Ca urmare, este posibil că gradul

de conformare voluntară să fie mai ridicat atunci când exemplul public transmis către o comunitate este

popular şi este recunoscut.

Gradul de conformare diferă de la ţară la ţară şi de la impozit la impozit şi dacă luăm în discuţie

opinia că un individ raţional ar trebui, virtual, să nu declare nici un venit, nivelul diferit de disciplină

fiscală trebuie să fie analizat cu atenţie pentru determinarea cauzelor, a factorilor de influenţă.

Controlul rămâne principalul mijloc de combatere a fraudei fiscale dar pentru aceasta el trebuie să

se bazeze pe o planificare riguroasă a acţiunilor, stabilirea unor obiective clare şi precise, eliminarea

abordărilor prea nominale orientate spre verificarea unui număr minim de contribuabili şi descoperirea

unei anumite sume a debitului, primând realizarea acţiunilor simple şi rapide faţă de controalele de fond.

Realizarea acţiunilor simple şi rapide deşi necesare, nu trebuie să fie în detrimentul investigaţiei şi al

verificărilor cu dificultate tehnică mărită.

În plus, efectul acţiunilor de control asupra conformării voluntare este un element de luat în

considerare în planificare, după cum este şi rata de recuperare a debitului fiscal descoperit.

5.2 Reforma administraţiei fiscale

Administraţia fiscală trebuie să urmeze un curs în mijlocul unor aşteptări contradictorii, respectiv

presiunea nevoilor de asigurare a serviciilor publice - în permanentă creştere, în antagonism cu

presiunea fiscală asupra masei impozabile - ce se doreşte minimizată.

Societatea în care trebuie să opereze administraţiile fiscale - inclusiv din punct de vedere

microeconomic - nu mai este imuabilă. Apar zilnic schimbări. Administraţia fiscală trebuie să fie

flexibilă pentru a se adapta la standardele Uniunii Europene.

14

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are în subordine structurile de administrare şi colectare

a veniturilor bugetare din cadrul Direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului

Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Cele trei finalităţi care guvernează activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt:

� finalitatea disuasivă, de creştere a civismului fiscal, în domeniul înregistrării, declarării, plăţii

voluntare;

� finalitatea bugetară, care vizează să colecteze impozitul eludat, cu rapiditate şi eficientă;

� finalitatea represivă, care sancţionează comportamentele frauduloase.

Conştientizarea unei impozitări excesive în multe ţări, a condus la apariţia unui puternic curent

anti-impozit. care a determinat reforme fiscale importante. În consecinţă, pe plan mondial, politica de

scădere a ratelor impozitelor şi taxelor a devenit o modă de mare amploare: după unele opinii, ca

dimensiune, ar putea fi comparată numai cu ampla mişcare de privatizare.

Reforma administraţiei fiscale a cuprins şi ţările mai puţin dezvoltate, care au întreprins o serie de

măsuri care au inclus politici tradiţionale , cum ar fi:

� introducerea unui program efectiv de control care să identifice contribuabilii care nu declară,

precum şi pe cei care declară mai puţine venituri sau solicită deduceri şi credite supraevaluate;

� aplicarea consistentă şi de mai multe ori a penalităţilor uşoare;

� utilizarea reţinerii la sursă ori de câte ori este posibil;

� facilitarea plăţilor prin sistemul bancar;

� utilizarea informaţiilor din terţe surse pentru a verifica comportamentul la declarare.

Administraţiile fiscale din ţările în curs de dezvoltare au introdus politici care pun accent pe

serviciile oferite contribuabililor prin următoarele metode:

� promovarea educării contribuabililor şi dezvoltarea de servicii pentru asistarea acestora în

parcurgerea paşilor necesari pentru completarea şi transmiterea declaraţiei sau plata impozitelor;

� transmiterea de mesaje publicitare prin care se prezintă legătura dintre impozite şi serviciile

publice ce sunt oferite în contrapartidă;

� simplificarea impozitelor şi a plăţii;

� promovarea conformării voluntare prin reducerea costurilor asociate cu plata impozitelor, pentru

contribuabili;

� asigurarea stabilităţii relative a sistemului fiscal;

� adoptarea principiului general al autoevaluării impozitului;

� promovarea unui „cod de etică" al celor doi parteneri - contribuabil şi fisc.

5.3 Politica fiscală şi politica de administrare a veniturilor statului

Identificarea liniilor directoare ale politicii fiscale a statului într-un moment istoric dat se impune

cu necesitate în acele cazuri în care căutăm a desprinde concluzii nu numai cu privire la ţintele urmărite

15

prin aceste politici ci şi în privinţa acelor situaţii obiective care generează tendinţa organică de

împotrivire la sarcina fiscală din partea debitorului fiscal şi motivează actul evazionist.

Prin intermediul politicii fiscale, se poate acţiona în sensul protejării şi încurajării sau, dimpotrivă,

descurajării anumitor ramuri sau activităţi economice, conturându-se în acest mod aşa-numitul

„intervenţionism fiscal", care poate viza obiective diferite, cum sunt:

� stimularea agenţilor economici în vederea realizării de investiţii în anumite domenii de activitate

sau în anumite zone considerate defavorizate din punct de vedere economico-social;

� creşterea calităţii şi competitivităţii produselor şi serviciilor;

� stimularea exporturilor;

� protejarea mediului înconjurător;

� eradicarea sau, cel puţin, reducerea ponderii „muncii la negru";

� reducerea şomajului;

� creşterea nivelului de viaţă etc.

Politica fiscală are o strânsă legătură cu politica economică şi socială, ceea ce reiese, în special, din

faptul că unele obiective economico-sociale se aduc la îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum ar

fi scutirile şi reducerile de impozite şi taxe sau aplicarea unor deduceri din materia impozabilă.

Măsurile de reformă a sistemului fiscal sunt menite să asigure, pe de o parte, constituirea resurselor

financiare publice, în mod raţional, fără a provoca distorsiuni în domeniul preţurilor, iar, pe de altă parte,

facilitarea creşterii performanţelor în asigurarea resurselor publice fără să inhibe spiritul antreprenorial,

ci dimpotrivă, să contribuie la angajarea agenţilor economici în maximizarea profiturilor şi

creşterea investiţiilor.

Eficienţa fiscalităţii se observă atât în modul în care impozitele şi taxele colectate la bugetul de stat

se reîntorc sub forma calităţii serviciilor publice, cât şi în modul în care ele asigură, în mod sustenabil,

menţinerea şi extinderea bazelor de impozitare. Reforma legislaţiei fiscale impune reducerea continuă a

scutirilor şi exceptărilor la plata impozitelor şi a taxelor şi lărgirea bazei de impozitare pentru creşterea

transparenţei mediului de afaceri şi îmbunătăţirii competiţiei.

In condiţiile democraţiei în ţara noastră partide cu orientări diferite se succed la putere la intervale

mai lungi sau mai scurte de timp şi este firesc ca acestea să promoveze propriile lor politici financiare.

Important este, însă, ca partidele aflate la putere, indiferent de orientarea lor politică să nu piardă din

vedere faptul că nici o societate nu trebuie să consume mai mult decât produce şi că progresul social

economic al ţării nu poate fi realizat prin împovărarea şi sărăcirea populaţiei ci pe calea prosperităţii

acestora. În toate împrejurările, factorii de decizie, indiferent de culoarea lor politică au datoria morală şi

obligaţia legală să promoveze şi să apere interesul naţional.

De aceea, o preocupare de cea mai mare însemnătate a organelor de decizie în domeniul politicii

financiare a statului, trebuie să fie circumscrierea cheltuielilor totale ale societăţii în limitele resurselor

ce pot fi mobilizate pe plan naţional. Această cerinţă reflectă un adevăr axiomatic şi anume acela că nici

16

o societate nu trebuie să consume mai mult decât produce. În cazul în care o colectivitate naţională

nesocoteşte această cerinţă, ea o va face contractând împrumuturi în străinătate adesea în condiţii

împovărătoare şi care îi limitează posibilitatea de dezvoltare economică şi socială”

Pentru stimularea creşterii economice, statul are mai multe instrumente:

� finanţarea sau realizarea de investiţii directe, pe care sectorul privat nu le-ar furniza în cantităţi

adecvate, din cauza eşecului pieţei (proiecte de infrastructură, educaţie primară, cheltuieli pentru

sănătate);

� oferirea eficientă de anumite servicii publice de bază care sunt necesare pentru asigurarea

condiţiilor de bază pentru desfăşurarea activităţii economice şi a investiţiilor pe termen lung (prin

minimizarea costului aferent realizării unui anumit volum de bunuri şi servicii publice);

� finanţarea propriilor activităţi, astfel încât să fie minimizate distorsiunile aferente deciziilor de

economisire şi reinvestiţii aferente sectorului privat.

Politica fiscală poate fi şi trebuie modificată mai frecvent, pentru că se poate face mai uşor şi mai

rapid decât dacă ar trebui să se schimbe sistemul său de aplicare.

Regimurile fiscale din statele membre au forţat nota prin aplicarea unor cote relativ ridicate pentru

segmente scăzute de venit, ceea ce a descurajat asumarea riscurilor şi crearea de întreprinderi, cele deja

înfiinţate întâmpinând dificultăţi în finanţarea proiectelor lor.

5.4. Inspecţia fiscală

Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii

declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării

legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor

aferente acestora.

Inspecţia fiscală se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care

au obligaţii de stabilire,reţinere şi plata a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate

bugetului general consolidate, prevăzute de lege .Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi

neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscala sau, după caz, de compartimentele de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, ori de alte autorităţi care sunt competente,

potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general

consolidate.

Capitolul VI, intitulat ,,POLITICI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A EVAZIUNII

FISCALE ÎN T ĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ” , este structurat din patru

subcapitole dupa cum urmeaza :

6.1. Aspecte generale privind politicile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în

tările membre ale Uniunii Europene

17

Veniturile fiscale, indiferent de modalitatea procurării acestora, constituie principalul mijloc de formare

a resurselor bugetului de stat.

Politica fiscală a Uniunii Europene are ca subiect numai impozitele indirecte, politicile

referitoare la impozitele directe fiind lăsate la latitudinea autorităţilor naţionale. În acest context, din

ce în ce mai frecvent, administraţiile fiscale trebuie să se confrunte cu regulamente internaţionale şi

comunitare, care să permită orientarea politicilor lor.

Ţările membre ale Uniunii Europene care practică contabilitatea de tip francez au un număr mai

mare de sancţiuni în raport cu ţările care utilizează contabilitatea de tip anglo-saxon.

6.2 Sancţionarea faptelor de evaziune fiscală în ţările Uniunii Europene.

În 1957 se semnează tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene, din aceasta

făcând parte Belgia, Franţa, Luxemburg, Italia, Olanda şi Germania.

Tratatul include cadrul general privind fiscalitatea în Uniunea Europeană, în articolele 90-93:

Când un stat iese în faţă prin absenţa sau slăbiciunea nivelului de impozitare a veniturilor,

capitalurilor sau a tranzacţiilor, dar mai ales prin instaurarea unei confidenţialităţi în materie fiscală,

protejând persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi pe teritoriul său cu orice titlu (societăţi

paravan, conturi anonime), este clar că s-a decis să facă concurenţă fiscală. Este lesne de înţeles că

statele dezvoltate au favorizat acest sistem sau destul de mult timp au închis ochii la ceea ce se

întâmplă.

Comisia Europeană a atras atenţia, în nenumărate ocazii, asupra faptului că frauda fiscală, şi în

special cea în materie de T.V.A., provoacă dereglări ale pieţei interne, favorizează concurenţa neloială

şi pe cale de consecinţă, reduce simţitor veniturile publice.

Comisia Europeana a adoptat în luna august 2009, în cadrul strategiei de combatere a evaziunii

fiscale şi a fraudei, o propunere de modificare a Regulamentului cooperarii administrative în domeniul

taxei pe valoare adaugatǎ, extinzând şi întărind cadrul legal pentru schimbul de informaţii şi cooperare

între autorităţile fiscale.

Unul dintre elementele principale ale propunerii este crearea unei baze legale de acces a

EUROFISC, structura operaţionalǎ comună, care să permită statelor membre să acţioneze rapid în

lupta împotriva fraudelor.

EUROFISC, va coordona agenţiile fiscale din cele 27 state ale Uniunii Europene, după ce primul

pas în această direcţie va fi unificarea bazelor de date privind contribuabilii.

6.3. Aprecieri privind politica de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în statele

membre ale Uniunii Europene

Sunt prezentate fapte si acte de inspectie fiscala si sanctiunile contraventionale sau penale in tari

membre a Uniunii Europene respctiv: Franta, Anglia, Germania, Spania, Belgia, Finlanda, Portugalia,

Luxemburg, Bulgaria.

6.4. Unele aspecte din legislaţia Elveţiei şi Statelor Unite Ale Americii

18

Legea elveţiană face o distincţie între evaziune fiscală, ca omisiune de a declara anumite

venituri şi frauda fiscală (faux dans le titre, escroquerie).

Pentru persoanele străine, fiscul elveţian nu acţionează în nici un fel dacă nu sunt rezidente în

Elveţia. Băncile nu au dreptul să informeze fiscul decât în caz de afaceri de natură penală.

Originalitatea pe care o oferă Elveţia este că impozitele sunt votate de către popor. Guvernele

federative şi cantoanele nu au, aşadar, aceleaşi puteri de decizie ca şi celelalte state în materie fiscală.

Codul de Procedură Fiscală al Statelor Unite prevede mai mult de 150 de amenzi

administrative pentru diferitele încălcări ale prevederilor legale.

Daca un agent economic nu se conformeaza cu obligatia de a depune declaratia de impozit risca

sanctiuni civile cat si penale .

Capitolul VII , intitulat ,,CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND POLITICILE ŞI

STRATEGIILE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE “ , este strucurat

in trei subcapitole respectiv:

7.1. Concluzii generale privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Linia cauzală care duce la evaziune fiscală poate fi trasată pe următoarele puncte

nodale:organizare socială - > stat - > fiscalitate - > evaziune fiscală.

Pentru limitarea cazurilor de opţiune în favoarea evaziunii fiscale sunt necesare măsuri complexe

care vizează cadrul de organizare şi gestionare a societăţii în întregul său, şi cu precădere puterile

publice ce trebuie puse în slujbă exclusivă, în ultimă instanţă, a cetăţeanului contribuabil. La nivelul

individului aceste măsuri trebuie percepute prin canalul fiscalităţii, ca o reducere a presiunii fiscale

individuale.

Plecând de la ideea că experienţa ţărilor dezvoltate acumulată în domeniul cunoaşterii tuturor

mecanismelor presupuse de economia de piaţă, inclusiv în ceea ce priveşte manifestările evaziunii

fiscale, ar putea constitui un exemplu de urmat şi pentru legislaţia noastră, am acordat un important

spaţiu din lucrare cunoaşterii legislaţiei specifice din 12 state din întreaga lume.

În condiţiile în care integrarea europeană a României a devenit o realitate iar dimensiunea

internaţională a evaziunii fiscale nu poate fi neglijată, adoptarea unor măsuri pe plan internaţional este

singura de natură a asigura eficienţă acţiunilor întreprinse, sens în care considerăm utilă adoptarea

unor măsuri vizând reprimarea scurgerii de importante resurse financiare prin intermediul paradisurilor

fiscale. În acest sens în opinia noastră ar fi util să fie avut în vedere la stabilirea obligaţiilor bugetare

ale unui cetăţean român toate veniturile pe care le realizează acesta indiferent în ce colţ al lumii.

Ni se pare interesantă soluţia, identificată deja de unele legislaţii străine, de a aplica anumite

sancţiuni nepecuniare

Iată de ce apreciem că prevenirea anumitor comportamente ilicite, cum sunt cele manifestate în

materia realizării veniturilor bugetare, excede dreptului penal regăsindu-se mai degrabă la nivel

educaţional şi social.

19

Tocmai de aceea cunoaşterea experienţei altor state, a tendinţelor manifestate în domeniu pe plan

naţional şi internaţional, pătrunderea tuturor sensurilor reglementărilor în vigoare şi propunerea de

măsuri concrete în vederea asigurării unei eficienţe sporite a cadrului legislativ existent, alături de

identificarea măsurilor necesare şi utile în prevenirea evaziunii fiscale au constituit elementele centrale

ale demersului nostru ştiinţific prin a căror analiză am încercat să contribuim la realizarea unui

deziderat naţional şi internaţional.

7.2. Schimbări în abordarea problematicilor administrativ-fisca le

Considerăm că este nevoie de schimbări în abordarea problematicilor administrative fiscale,

respectiv simplificarea prin modificarea legislaţiei şi politicii fiscale, reducerea numărului de forme şi

introducerea de noi reguli interne, regulamente şi proceduri.

Opinăm că este nevoie de o nouă politică fiscală în raport cu tratamentul care trebuie aplicat

contribuabilului. Tipul de tratament trebuie să fie bazat, atât cât este posibil, pe situaţia specifică a

fiecărui contribuabil. În acest sens, punctele de plecare sunt profilul fiscal şi riscul.

Administraţia fiscală are nevoie să se bazeze în combaterea fraudei fiscale pe trei faze diferite ale

tratamentului contribuabilului: prevenirea prin asigurarea serviciilor adecvate, intensificarea verificărilor

generale şi depistarea fraudei într un mod specializat

Considerăm că alături de formele considerate clasice, administraţia fiscală va trebui să introducă şi

alt tip de control. În locul verificării ulterioare a aspectelor fiscale relevante, cum este cazul inspecţiei

fiscale, observarea la locul desfăşurării activităţilor economice are ca scop controlul situaţiei curente a

activităţilor în curs de desfăşurare, în momentul în care au loc.

Distinct de aceasta, este necesar ca administraţia fiscală să poată utiliza cea mai mare paletă

posibilă de metode sau proceduri, cum ar fi verificarea extinsă, verificarea simplificată, controlul

situaţiei fiscale pe ansamblu, verificarea punctuală a unui element, pentru a adapta mai bine mijloacele

disponibile la avizele financiare, făcând cel mai adesea recurs la proceduri uşoare, controale pe perioade

scurte, pentru a favoriza şansele de recuperare.

Exprimăm opinia că strategiile de control vor trebui să se bazeze exclusiv pe analiză de risc pentru

îmbunătăţirea selecţiei contribuabililor şi a sectoarelor cu risc ridicat. Este o orientare absolut necesară,

având în vedere că toate statele membre ale Uniunii Europene utilizează această metodă.

Una din soluţiile propuse de prezenta teză abordează necesitatea organizării de structuri

specializate în controlul contribuabililor cu risc ridicat în momentul înregistrării fiscale şi ulterior

acesteia (post-monitorizare).

Mai afirmăm că în actualul context, îmbunătăţirea cooperării prin încheierea de protocoale cu

alte instituţii naţionale şi internaţionale ar fi deosebit de benefică pentru administraţia fiscală.

Considerăm că pentru prevenirea şi combaterea eficientă a evaziunii şi fraudei fiscale este foarte

important managementul de înaltă calitate aplicat în cadrul administraţiei fiscale.

20

Exprimăm opinia că sancţiunea administrativă este de preferat celei penale, pentru că prezintă cel

puţin două avantaje:

� este mai operativă decât un proces penal, care implică parcurgerea unor proceduri obligatorii, de

lungă durată:

� sancţiunile administrative prezintă avantajul că au un impact favorabil asupra încasărilor bugetare.

7.3. Propuneri de constituire a unei structuri specializate de analiză a informaţiilor în cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala

Considerăm că efectiva utilizare a unui departament de „financial intelligence” este crucială

pentru orice instituţie cu atribuţii în combaterea fraudelor fiscale. Un departament de „intelligence”

furnizează instituţiei din care face parte informaţiile, cunoştinţele şi recomandările de care managerii au

nevoie pentru a-şi duce la îndeplinire sarcinile

Oportunitatea înfiinţării unui astfel de departament se datorează lipsei actuale de informaţii de care

ar trebui să dispună inspectorii fiscali înainte de demararea unui control operativ şi inopinat.

Centralizarea informaţiilor, atât a celor oferite de contribuabili, cât şi a celor obţinute de la terţi, va

permite creşterea eficienţei activităţii de inspectie fiscală.

Procesul de „finacial intelligence” este un proces care include mai multe activităţi (colectarea,

evaluarea, colaţionarea, analiza, diseminarea şi reevaluarea informaţiilor privind societăţile comerciale

precum şi asociaţii şi administratorii acestora care fac parte din grupuri de crimă organizată specializate

în săvârşirea de fraude fiscale şi spălarea sumelor de bani provenite din acestea).

Exprimăm opinia că misiunea generală a conceptului de „finacial intelligence” este aceea de obţine

informaţii cu valoare despre societăţi comerciale, asociaţi, administratori, persoane şi grupuri care sunt

implicate în activităţi de fraudare a bugetului de stat, să înţelegi cum îşi desfăşoară acţiunile, să descrii

modul în care acţionează şi nu în ultimul rând, să prevezi viitoarele acţiuni pe care aceştia le vor

desfăşura.

Sunt două moduri de a folosi conceptul de „finacial intelligence” sau informaţia cu valoare în

domeniul fraudelor fiscale: tactic sau strategic. Fiecare se bazează pe aceleaşi informaţii brute şi în

general se completează una pe cealaltă, ambele fiind la fel de importante în combaterea fraudelor fiscale.

Exprimăm opinia că şi în România, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (cu structurile din

subordine), ar trebui să realizeze o evaluare a indicatorilor de eficienţă şi calitate a activităţii efectuate şi

să procedeze la o întărire a capacităţii instituţionale şi la o „reaşezare” a priorităţilor.

Considerăm că prin înfiinţarea unui departament de „financial intelligence”, Agenţia Naţională de

Administrare Fiscală (cu structurile din subordine), va putea să prevină şi să combată cu succes fraudele

fiscale din ce în ce mai complexe care sunt desfăşurate prin moduri de operare dintre cele mai

sofisticate, foarte greu de depistat prin metode clasice de verificare.

21

În plus, acest tip de fraudă se adaptează foarte repede la măsurile de contracarare întreprinse de

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi speculează „slăbiciunile” Direcţiilor Generale ale

Finanţelor Publice din fiecare judeţ pe teritoriul căruia au ramificaţii. Astfel, de îndată ce simt că se

înteţesc şi se concentrează controalele şi inspecţiile fiscale într-un anume punct al teritoriului sau în jurul

unei anume metode frauduloase, grupările criminale opresc afacerile ilegale şi testează alte metode.

Opinăm de asemenea că, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (cu structurile din subordine),

ar trebui să se adapteze la noile cerinţe şi manifestări în domeniul fraudelor fiscale, printr-o implicare tot

mai largă în activitatea judiciară, fiind necesar să devină prima verigă în identificarea infracţiunilor şi a

autorilor acestora în domeniile în care au atribuţii de control şi să asigure în timp util furnizarea de

informaţii organelor de urmărire penală – poliţie şi/sau parchet, printr-o colaborare în cadrul unor echipe

operative mixte.

În România, până în prezent nu există o instituţie naţională pentru pregătirea şi formarea

personalului specializat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu cele două importante

structuri ale sale, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, deşi infracţionalitatea în

domeniul financiar – fiscal se dovedeşte a fi în creştere exponenţială, iar grupările criminale organizate

sunt din ce în ce mai ermetice, mai greu de penetrat, iar metodele utilizate în vederea realizării fraudelor

sunt din ce în ce mai sofisticate, mai tehnice şi mai aplicate pe subdomenii.

În consecinţă considerăm că se impune înfiinţarea cu maximă urgenţă a unui Institut specializat în

pregătirea şi formarea de personal calificat pentru Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor.

Putem concluziona că prin generarea de „intelligence” tactic sau strategic, Agenţia Naţională de

Administrare Fiscală va putea să prevină şi să combată cu succes fraudele fiscale din ce în ce mai

complexe care sunt săvârşite prin modalităţi dintre cele mai sofisticate, foarte greu de depistat prin

metode clasice de cercetare.

Astfel, succesul luptei împotriva fraudelor financiar – fiscale depinde în mare măsură de

implementarea în cadrul A.N.A.F. a unui departament de analiza informaţiilor eficient, care prin

implementarea unor intelligence performante şi prin diferite metode şi tehnici de analiza informaţiilor să

reuşească să aducă informaţii cu valoare atât pentru cazurile concrete aflate în lucru („intelligence

tactic”), dar şi pentru dezvoltarea unor strategii pe termen lung („intelligence strategic”) care să ajute la

micşorarea acestor fenomene.