TEZĂ DE DOCTORAT

IMPACTUL INFRACŢIONALITĂŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

ASUPRA DEZVOLTĂRII

(REZUMAT)

Conducător ştiinţific: Prof. universitar dr. Doctor Honoris Causa DAN POPESCU

Doctorand, Gheorghe Roghină

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Sibiu 2008

1

MOTTO:

„Viaţa noastră ca şi Totul în care ne

aflăm e alcătuită într­un mod neînţeles

din libertate şi necesitate”

Goethe

2

INTRODUCERE

În perioada de tranziţie, România s­a caracterizat prin incapacitatea valorificării

avantajelor economice, sociale, demografice, culturale, educaţionale şi informaţionale ale

sistemului capitalist. Cauzele acestei stări de lucruri rezidă în faptul că mediul economic

românesc a avut, în această perioadă, ca specific înlocuirea concurenţei cu clientelismul

politic, obţinerea, de fapt, a unui loc preferenţial pe piaţă nu prin lupta de concurenţă, ci prin

sprijin politic şi guvernamental; de asemenea, populaţia, în marea ei majoritate, are o atitudine

şi un comportament de tip colectivist­egalitarist, considerând că este dreptul ei să fie o

„populaţie asistată”, percepându­i pe cei care au iniţiativă individuală şi sunt adevăraţi

profesionişti ca pe nişte infractori. La acestea mai sunt adăugate şi alte explicaţii, la fel de

reale şi plauzibile, care ţin de modul în care Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială

au evaluat situaţia României în perioada de tranziţie. Este vorba de faptul că s­a subestimat

echilibrul ce trebuia realizat între costul economic şi cel social al reformei, comprimându­se

consumul, cu efecte negative în planul politicii bugetare. Astfel, suplimentarea veniturilor la

buget, realizată prin sporirea fiscalităţii, nu a condus la o creştere corespunzătoare a

cheltuielilor pentru investiţii şi dezvoltare, ci a cheltuielilor pentru consumul social.

Rezultatul a fost că, în loc să asistăm la o dezvoltare economică prin procese

investiţionale, s­a ajuns la o creştere a finanţării politicilor de subvenţii şi plăţi sociale.

Totodată, s­au produs în ţara noastră mari întârzieri în privatizare şi în restructurarea

sectoarelor cu pierderi. Fiscalitatea ridicată a depreciat mediul economic românesc şi mai

mult, nu numai prin dispariţia unui număr important de întreprinderi care nu au putut face faţă

fiscalităţii, dar şi pentru că a condus la dezvoltarea unor practici de economie subterană, de la

evaziune fiscală la contrabandă 1 .

Evoluţia fenomenului criminalităţii economico­financiare se află în strânsă corelaţie

cu dinamica întregului ansamblu economico­social, constituind o reflectare indirectă a

disfuncţionalităţii acestuia 2 .

În ultimii doi ani, în contextul în care România este stat membru UE, s­au făcut unele

progrese în prevenirea şi combaterea crimei organizate şi a corupţiei, atât în plan legislativ,

cât şi în cel al aplicării în practică a legislaţiei 3 .

1 Comaniciu C. ­ Fiscalitatea – valenţe multidimensionale, Editura Universităţii „Lucian Blaga”Sibiu, Sibiu , 2005, pag. 53 2 Banciu D. – Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002, pag. 146 3 Legea 521 din 24.11.2004 privind modificarea şi completarea Legii 78 din 08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi O.U. 124 din 6 septembrie 2005.

3

Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii a impus realizarea unei strategii

globale care include măsuri economice, sociale, tehnico­organizatorice şi legislative

referitoare la toate sferele economico­sociale.

În ceea ce priveşte legislaţia penală, s­au elaborat norme legislative care definesc şi

incriminează activităţile cuprinse în sfera criminalităţii economico­financiare organizate, care

permit ridicarea operativă a imunităţii unor personalităţi oficiale care s­ar afla în astfel de

structuri, care permit folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere şi înăsprirea sancţiunilor

pentru persoanele depistate că practică acte de criminalitate economico­financiară.

De asemenea, au fost stabilite strategii preventive destinate, în special, ocrotirii

instituţiilor financiar­bancare, care vizează: instruirea în domeniul tehnic, economic şi juridic

a organelor abilitate să lovească în criminalitatea economico­financiară, în scopul unei mai

bune înţelegeri a operaţiunilor financiare, al limitării secretului bancar, al întăririi rolului

instituţiilor financiare în semnalarea operaţiunilor dubioase, al extinderii cooperării dintre

sistemul financiar­bancar şi organele abilitate pentru combaterea şi estomparea criminalităţii

economico­financiare.

Strategia de prevenire a criminalităţii organizate 4 acoperă un domeniu foarte întins şi

diversificat, iar sectoarele şi subiectele care solicită atenţie sunt într­o continuă schimbare. De

aceea s­au făcut studii privind factorii care favorizează apariţia sau infiltrarea crimei

organizate în diferite domenii. De exemplu, existenţa cererii de bunuri şi servicii prohibite

oferă organizaţiilor criminale posibilitatea de a obţine profituri frauduloase 5 .

Apariţia unor noi bunuri şi servicii ilicite, pentru care există cerere, determină

constituirea unei noi „pieţe negre” şi, în consecinţă, a unei categorii aparte de vânzători

specializaţi.

Practica demonstrează că în perioada actuală a crescut exploziv criminalitatea

organizată 6 . Această recrudescenţă a criminalităţii a generat un sentiment de acută insecuritate

în rândul majorităţii populaţiei, care se simte frustrată. În aceste condiţii, aspecte importante

ale calităţii vieţii se află în curs de deteriorare, suspiciunea fiind sentimentul pregnant al

perioadei actuale.

Astfel a devenit imperios necesară eliminarea din Strategia Naţională Anticorupţie pe

perioada 2001 – 2004 a principalelor obstacole în calea eficienţei luptei împotriva corupţiei şi

elaborarea unei noi Strategii Naţionale Anticorupţie pe perioada 2005 – 2007 7 , sarcină care a

revenit Ministerului Justiţiei. Printre obiectivele prioritare ale acestei strategii se înscriu :

4 H.G. nr. 2209/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate 5 Bîrle V. – Frauda fiscală, Editura Teora, Bucureşti, 2005, pag. 110 6 Bidu I. – Crima organizată transfrontalieră, Editura ANI, Bucureşti, 2004, pag. 36 7 H.G. nr. 1295/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupţie

4

prevenirea corupţiei în mediul de afaceri, reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta

împotriva corupţiei, creşterea integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar,

întărirea capacităţii instituţionale a Parchetului Naţional Anticorupţie, actualmente Direcţia

Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru realizarea acestor obiective strategice s­a elaborat un Plan de acţiune extrem de

minuţios, care conţine ― pe lângă alte elemente foarte importante ― implementarea completă

a tuturor instrumentelor anticorupţie ale ONU, UE, Consiliului Europei, OECD etc.,

coordonate cu acţiunile organelor interne ale statului Român cu atribuţii în domeniu.

Ministerul Public reprezintă pilonul principal între instituţiile statului implicate în

combaterea criminalităţii organizate deoarece prin atribuţiile sale specifice are rolul de

conducere şi coordonare a întregii activităţi de cercetare penală efectuată în scopul reprimării

acestui fenomen infracţional.

În lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei sunt angrenate instituţiile

statului de drept cu responsabilităţi în realizarea, protejarea şi afirmarea intereselor

fundamentale ale României. Potrivit Legii nr. 30/2003 privind Combaterea Criminalităţii

Organizate, Ministerul Public obţine informaţii privind infracţiunile de criminalitate

organizată şi mare corupţie de la Poliţia Română, Inspectoratul General al Poliţiei de

Frontieră, SRI, SIE, SPP, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la alte instituţii cu atribuţii în

domeniu. Informaţiile obţinute, conexate cu baza de date a parchetelor din alte cauze, duc la

analize strategice pertinente privind componenţa grupurilor implicate în comiterea de fapte ale

criminalităţii organizate şi legăturile dintre acestea.

Analizele strategice, cele tactice şi hărţile relaţionale privind grupurile şi reţelele din

ţară şi cele cu legături transnaţionale puse la dispoziţia procurorilor dau acestora posibilitatea

să transforme datele şi informaţiile în probe pentru a fi administrate în procesul penal.

În cauze complexe, de macrocriminalitate organizată, cu implicări în mai multe

sectoare de activitate, sunt formate echipe complete de lucru sub conducerea procurorului, cu

cooptarea unor specialişti în finanţe, bănci şi alte domenii.

Structura centrală şi cele teritoriale ale Ministerului Public cooperează cu Ministerul

Administraţiei şi Internelor, SRI, SIE, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apărării Naţionale. De

asemenea, se colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru

Control (Garda Financiară, Autoritatea Naţională Vamală), Oficiul Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor, Curtea de Conturi, Camera de Comerţ şi Industrie, diferite

ministere, Banca Naţională a României, Comitetul Român pentru Probleme de Migrări şi

Refugiaţi, Comitetul Român pentru Adopţii etc.

5

Structurile specializate ale Ministerului Public cooperează cu structuri similare din alte

ţări, precum şi cu organisme internaţionale abilitate în domeniul crimei organizate, Eurojust,

Europol, Centrul S.E.C.I. şi Interpol 8 .

Analizând fenomenul infracţional, pe principalele sale componente şi anume: crima

organizată, corupţia şi înalta criminalitate financiar­bancară, Ministerul Public a ajuns la

următoarele concluzii:

• Adaptând rapid „modelele” din alte ţări, infractorii care acţionează pe piaţa traficului

de droguri sau de persoane, a contrabandei, ori în domeniul fraudelor financiar­

bancare s­au constituit în grupuri bine structurate, cu ramificaţii şi puncte de sprijin în

teritoriu şi, nu de puţine ori, în exterior. Structurile astfel conturate au utilizat cele mai

moderne mijloace de comunicare şi deplasare rapidă, inclusiv de transferare pe cale

electronică a profiturilor obţinute din infracţiuni;

• În majoritatea cazurilor cercetate penal, aceste profituri au fost utilizate într­un procent

important pentru coruperea funcţionarilor publici, infractorii obţinând astfel sprijinul

direct sau protecţia acestora ;

• tendinţă manifestată pregnant este şi aceea ca, pe calea spălării banilor, proveniţi din

infracţiuni, grupările criminale să acapareze zone sau întregi sectoare economice,

creând aparenţa unor activităţi licite;

Principalele tendinţe ale fenomenului criminalităţii ― în componentele sale care

prezintă cel mai mare pericol pentru societate ― sunt organizarea, modernizarea şi

internaţionalizarea.

Rezultatele obţinute de Ministerul Public în ultimii ani sunt pe măsura creşterii

fenomenului de criminalitate şi corupţie. Piaţa schimburilor clandestine şi ilicite a furnizat mii

de inculpaţi cercetaţi sau judecaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală, contrabandă, trafic de

persoane, prostituţie, proxenetism, luare şi dare de mită etc. Nu există domeniu al pieţei sau al

activităţii economico­sociale în care să nu se manifeste fenomene de criminalitate şi corupţie.

Dosarele soluţionate şi în curs de soluţionare de către Parchet şi Justiţie se referă la

afaceri cu petrol, fond forestier, masă lemnoasă, alcool, tutun, privatizări ilegale, inginerii

financiare, infracţiuni bancare, spălare de bani, trafic de fiinţe umane şi trafic de droguri şi

precursori etc.

Dacă în perioada de tranziţie s­au analizat cu predilecţie cazurile de mică corupţie, în

ultimii trei ani accentul s­a pus pe marea corupţie practicată la cele mai înalte niveluri ale

vieţii politice şi economice. Faptul este într­adevăr pozitiv, dar trebuie să recunoaştem că el

nu a fost o iniţiativă internă, ci o obligaţie impusă de aderarea la Uniunea Europeană.

8 Hurdubaie I. – Cooperarea judiciară europeană, Editura MAI, Bucureşti, 2003, pag. 111

6

Obţinerea statutului de membru al UE oferă avantajul major pe care­l va avea

România de a participa la cea mai mare piaţă unică din lume cu toate oportunităţile ei de

creştere economică.

Situaţia actuală a României va permite nu numai mişcarea fără precedent a bunurilor,

persoanelor, serviciilor şi capitalului, dar şi a fenomenului criminalităţii economico­

financiare, cu elemente de extraneitate. Din aceste considerente, lupta împotriva criminalităţii

organizate şi a corupţiei trebuie să fie continuă şi fermă 9 .

Prezenta teză doreşte evidenţierea certă a raportului evolutiv dezvoltare criminalitate,

atât în plan naţional cât şi global şi de asemeni reliefarea unor factori contributivi ai

dezvoltării economice globalizate şi ai globalizării criminalităţii.

Conţinutul aspectelor evidenţiate mai sus a făcut obiectul studiului concretizat sub

următoarea structură:

CAP. I. GLOBALIZAREA ÎN LUMEA COMTEMPORANĂ. CONŢINUT,

SEMNIFICAŢII ŞI EFECTE

CAP. II. CADRUL GENERAL ŞI SPECIFIC AL CRIMINALITĂŢII ECONOMICE

INTERNAŢIONALE

CAP. III. DROGURILE ŞI TERORISMUL – EFECTE ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII

CAP. IV. DEZVOLTARE – CRIMINALITATE: “CORELAŢII” ŞI

“DISFUNCŢIONALITĂŢI”

CAP. V. ALBIREA BANILOR MURDARI – O REDIMENSIONARE A

CRIMINALITĂŢII INTERNAŢIONALE

SCURTĂ OPINIE ASUPRA UNUI FENOMEN ATÂT DE COMPLEX;

MĂSURI PROPUSE PENTRU EFICIENTIZAREA ACŢIUNII DE

CONTRACARARE A INFRACŢIONALITĂŢII

9 Miclea Damian ­ „Combaterea crimei organizate”, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2004, pag. 154

7

CAP. I. GLOBALIZAREA ÎN LUMEA COMTEMPORANĂ. CONŢINUT,

SEMNIFICAŢII ŞI EFECTE

Globalizarea este un proces complex de ordonare multidimensională şi corelativă a

lumii, prin care oamenii acceptă ceea ce­i aseamănă şi pun pe planul doi ceea ce îi separă.

Acest proces se bazează pe liberalizarea accesului la randament şi modernitate, pe informaţii

libere, finanţe permisive şi tehnologie occidentală, pe accesul liber la accumulare cinstită de

bogăţie şi putere.

Globalizarea devine, aşa cum scria Thomas Friedman, expresia unui sistem care se

integrează în cel mai înalt grad şi care rămâne permanent deschis integrării. Aceasta înseamnă

că intrarea în sistem este liberalizată, iar excluderea din sistem este o posibilitate excepţională.

În sfârşit , putem afirma că globalizarea este procesul de asigurare a funcţionalităţii economiei

globale în cadrul unei societăţi globale apte să creeze structuri de decizie globală capabile să

rezolve probleme globale.

Ca atare, globalizarea nu trebuie considerată ca un proces de concentrare progresivă a

economiilor naţionale cu obiectivul final de a creea o economie mondială coerentă, sub

pretextul creşterii interdependenţelor dintre economiile naţionale, al adâncirii diviziunii

muncii şi al formării pieţei mondiale. Deci globalizarea nu poate fi doar internaţionalizare,

mondializare sau imperialism, în care să domine interresele exclusive ale unui anumit stat. De

asemenea, globalizarea nu trebuie văzută ca o tendinţă pur transnaţională, impusă de marile

firme şi companii transnaşionale care îşi valorifică profitabil avantajele tehnologice. În acest

context, o ţară este considerată puternică dacă are companii transnaţionale puternice capabile

să transfere în ţară o parte din produsul intern al altor ţări. Globalizarea nu trebuie redusă doar

la libertatea transfrontalieră, după cum nici fenomene transnaţionale, ca de exemplu sărăcia,

nu sunt produse ale globalizării.

De asemenea, nu trebuie să confundăm globalizarea cu excesul unei singure

megatendinţe, cum ar fi, de exemplu, autonomizarea şi expansiunea pieţelor de capital, prin

care economiile naţionale devin amplasamante investiţionale în condiţiile unor substanţiale

dereglementări naţionale. În aceste condiţii se consideră că ţara cea mai capitalizată este cea

mai puternică, putând astfel dicta regulile jocului, iar democraţia devine inutilă lăsând locul

dictaturii elitelor minoritare. Apare astfel o polarizare a omenirii, sesizată de Harald Schuman,

în sensul că bogăţia, puterea şi cultura se concentrează la 20% din populaţie, iar sărăcia,

marginalizarea, dependenţa şi ignoranţa la 80% din populaţia globului 10 .

10 Martin H. P., Schuman H., Capcana globalizării. Atac la democraţie şi bunăstare, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag.78.

8

Este evident că toate aceste interpretări de mai sus au o evidentă subordonare

ideologică şi nu pot genera un model explicativ real al globalizării. Deci globalizarea este mai

mult decât efectul creşterii interdependenţelor globale, mai mult decât produsul nevoii de

unificare a pieţelor, mai mult decît libertatea transfrontalieră, mai mult decât răspunsul la

problemele globale ale omenirii, mai mult decât internaţionalizare.

Putem afirma deci că globalizarea nu este mondializare, nu este o nouă socializare la

scară planetară, nu este răspunsul strategic la criza de identitate a postcapitalismului, nu este

americanizarea lumii şi nu este un nou imperialism. Deşi valori ca naţiune, stat, suveranitate

etc. sunt nevoite să se redefinească sau chiar sunt puse tot mai insistent la îndoială,

globalizarea trebuie văzută ca un sistem, ca un întreg al diversităţilor policentrice, şi nu al

părţilor centrifuge sau autonomizate 11 .

Mai trebuie menţionat că globalizarea nu trebuie confundată cu suporturile sale

tehnicoinformative (transporturile, comunicaţiile etc.) care într­adevăr au o evoluţie tot mai

spectaculoasă. Acestea nu generează globalizare, ci sunt consecinţe ale globalizării. Economia

se globalizează prin acţiunea actorilor globali, care sunt alţii decât statele naţionale, şi au

putere financiară globală, idei globale şi practici globale ce înlesnesc triumful liberalismului

economic.

Globalizarea se va desfăşura în continuare sub influenţa unei puternice forţe ce va

determina schimbări spectaculoase pe planeta noastră în următoarele două decenii şi care este

“noua economie mondială, un concept mai larg şi mai interesant decât cel de noua economie

axat pe Internet” 12 . Această nouă economie mondială are două motoare puternice care o

propulsează: primul este revoluţia tehnologică, iar cel de­al doilea este revoluţia

economică..

Revoluţia economică este uşor de rezumat: în ultimii douăzeci de ani numărul acelor

care trăiesc în econmii de piaţă a crescut de la un miliard şi jumătate de oameni, la aproape

şase miliarde. La ora actuală, nu mai există, practic, nici o ţară care să nu fi adoptat politici

orientate spre forţele pieţei. Aproape toate ţările au redus barierele vamale, au privatizat

întreprinderi din sectorul public, când acest lucru părea rezonabil, au diminuat rolul statului ca

operator economic, sporind rolul său în materie de reglementare şi stimulare, şi au deschis

concurenţei anumite utilităţi publice. În general, pieţelor li se asigură un rol tot mai important,

limitându­se totodată intervenţiile agenţilor publici 13 . Chiar şi în puţinele excepţii, cum sunt

Cuba, Coreea de Nord, încep să apară semne vagi de pregătire în vederea tranziţiei

11 Marin D., Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică , Bucureşti, 2004, pag. 57. 12 Rischard J.F., Al doisprezecelea ceas, douăzeci de probleme globale, douăzeci de ani pentru a le rezolva, Editura Millenium Press, Bucureşti, 2004, pag. 11. 13 Yergin D., S J. Stanislaw , La Grande Bataille; des marchés à l’assault du pouvoir, Odile Jacob, Paris, 2000, pag.23.

9

spreeconomia de piaţă concurenţială. La 1 iulie 2001, Jiang Zemin, preşedintele Republicii

Populare Chineze, decidea să deschidă porţile Partidului Comunist, antreprenorilor

capitalişti 14 .

În prezent, singura dezbatere reală se referă la echilibrul ce trebuie asigurat între

orientarea bazată pe rolul pieţei şi diversele modalităţi concrete de reglemetare sau de

protecţie statală. Dacă, însă această dezbatere importantă continuă (cu o vivacitate specifică în

Europa, însă nu numai pe acest continent), nimeni nu ia în considerare cu seriozitate o

revenire la modelul planificării centralizate sau la sistemul întreprinderilor de stat.

Fie că ne place sau nu, revoluţia economică este un fenomen durabil şi reprezintă unul

din cele două motoare care propulsesază noua economie modială. Chiar şi evenimentele din

11 septembrie, care au dus la o reafirmare a rolului statului în domenii legate de securitate, nu

au împiedicat acest motor să funcţioneze. Am putea afirma chiar contrariul, având învedere

hotărârea sporită cu care naţiunile s­au dus la întâlnirea, din noiembrie 2001, de la Doha,

pentru a începe un nou ciclu de negocieri sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului

(OMC).

Al doilea motor al noii economii mondiale, revoluţia tehnologică, este poate mai

puternic, şi legătura între aceste două forţe de antrenare nu este doar o teorie abstractă. În

centrul acestei revoluţii tehnologice se regăsesc telecomunicaţiile şi tehnologiile informatice

cu produsele lor realizate la costuri scăzute, două sectoare care au încurajat tot felul de

revoluţii conexe ­ în domeniul materialelor de vârf, al nanotehnologiilor (obiecte

microscopice), roboţilor care îi imită sau chiar îi depăşesc pe oameni, biotehnologiilor şi

multor alte domenii. Electronica inteligentă acoperă în prezent toate aspectele imaginabile ale

activităţii umane: marea majoritate a miliardelor şi miliardelor de micro­cipuri utilizate în cele

mai variate domenii, este inserată în cele mai diverse obiecte, nu doar în calculatoare.

Simplu spus, revoluţiile tehnologice precedente se bazau pe o transformare a energiei

sau a materialelor. Revoluţia actuală transformă timpul şi distanţa, ceea ce face ca ea să

pătrundă în profunzime ţesutul social. Fapt cel puţin la fel de important, ea plasează

cunoştiinţele şi creativitatea în fruntea factorilor de producţie, cu mult înainte ca importanţă

faţă de capital, muncă şi resurse naturale.

Prin efectele lor conjugate, revoluţia economică şi cea tehnologică generează o nouă

economie mondială, profund diferită de cea care a precedat­o. Noua economie mondială,

propulsată simultan de cele două motoare, merge mult mai departe decât simpla utilizare a

noilor tehnologii: câmpul său de acţiune implică pieţe noi, produse noi, metode noi de

execuţie şi de fabricaţie, o nouă stare de spirit.

14 Friedman Th.L., A Big Stride Along the Capitalist Road to Liberty, New York Times, 13 august 2001.

10

Este foarte posibil ca mecanismele care animă noua economie mondială să fie exact cele

din care am putea să ne inspirăm pentru a renova în profunzime instituţiile umane şi a

reinventa metodele de rezolvare a problemelor globale.

În urma analizei influenţei globalizării asupra domeniului social, am ajuns la concluzia

că în România este necesară, pe de o parte, schimbarea culturii generale a sărăciei bazată pe o

economie bolnavă, adică ineficentă, cu modelul bunăstării bazate pe muncă şi, pe de altă

parte, adaptarea externă a sistemului de politici sociale la imperativele şi logica europenizării

şi globalizării, cât şi adaptarea internă a acestui sistem legată de sărăcie şi excluziune socială.

Analiza costurilor şi beneficiilor globalizării economice pentru România am realizat­o

ţinând cont de faptul că suntem într­o dureroasă tranziţie de la economia de comandă la

economia de piaţă liberă, cu o clasă politică şi managerială abia în formare. Suntem convinşi

că România va ajunge să joace un rol tot mai important în economia europeană, pe măsură ce

interesele noastre se vor împleti tot mai mult cu cele ale Uniunii Europene, cu toate că nu

dispunem încă de capitalul şi managementul necesar.

Totodată, în lucrare atragem atenţia asupra riscurilor presupuse de globalizarea economică.

Astfel, pentru România există nu numai riscuri economice şi sociale, dar şi riscuri legate de

securitate sau riscuri etnice. În majoritatea ţărilor lumii globalizarea trezeşte spaime,

coagulează opoziţii şi naşte atitudini antiglobalizare. Toate aceste aspecte au fost analizate în

lucrare, demostrându­se în final că globalizarea este şi bună şi rea.

CAP. II. CADRUL GENERAL ŞI SPECIFIC AL CRIMINALITĂŢII ECONOMICE

INTERNAŢIONALE

Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s­au intensificat măsurile

şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă

şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise

cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar­bancar,

fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare

interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie) cât şi opinia publică.

Asemenea de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de

intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor;

fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată,

specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

11

Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi

explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi

intensitatea lor de la o ţară la alta; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că

sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative

deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi,

grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt

determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse

societăţi cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales

că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce ţin

de propria lor etiologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de

anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat

într­o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite

criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de

la o societatea la alta cât şi de la o perioadă la alta).

Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată

de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o

permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.

Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu

scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de delicte şi

crime, ce violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri,

agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau utilitară se constată

amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei organizate şi organizaţiilor

criminale profesioniste.

Asistăm la o aşa numită ”internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul

diferitelor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi

crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a

violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.

Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată decât printr­o

cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare în acest sens

investigaţii cu caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.

Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii şi înlăturarea, prin

acest concept, a susţinerilor biologizante, psiho­sociologizante, corespunde realităţii obiective

12

şi reprezintă una din premisele majore necesare cercetărilor criminologice fundamentale în

scopuri profilactice. 15

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care

trăim devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are

acelaşi sens. Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie de

alta. Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.

La ora când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când

mijloacele de transport şi comunicare s­au modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii

internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii moderne,

implementarea elementelor noi de structură deschid continuu noi posibilităţi criminalităţii

internaţionale.

Expresia „criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie de infracţiuni

delimitate juridic. Ea se aplică totuşi, la un număr mare de infracţiuni, cum ar fi falsul de

monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sunt prevăzute de

diverse convenţii internaţionale.

În toate cazurile menţionate, autorii infracţiunilor se dovedesc a fi greu de identificat

şi de arestat. Numai cooperarea şi conlucrarea internaţională, schimbul de informaţii între

autorităţile de poliţie ale ţărilor cointeresate vor contribui la aducerea infractorilor în faţa

justiţiei.

Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă, ea datând încă din secolul

al XIX­lea, deşi interesul pentru realizarea acesteia era unul politic şi mai puţin generat de

necesitatea reducerii criminalităţii.

Astfel, au fost dezvoltate instituţii de cooperare organizate în funcţie de problematica

pe care o abordau sau de teritoriul pe care aveau competenţe.

Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa de lucru şi facilitarea

capacităţilor de cooperare poliţienească la nivel european, care, în prezent, se regăsesc într­un

concept mai larg: un spaţiu european al libertăţii, securităţii şi justiţiei. Strategia de Securitate

a Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2003, prevede o întărire a capacităţilor interne de

asigurare a securităţii cetăţenilor din spaţiul comunitar, prin:

– o mai bună cooperare poliţienească la nivel european;

– colectare centralizată a datelor prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen;

– o politică transversală de combatere a drogurilor;

– o politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie ilegală;

– managementul integrat al frontierelor externe ale Uniunii Europene;

15 Ursa V., Criminologie­EdituraIsept­1996

13

– o luptă puternică împotriva terorismului internaţional;

– o strânsă cooperare cu statele nemembre.

CAP. III. DROGURILE ŞI TERORISMUL – EFECTE ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII

Identificarea şi neutralizarea ameninţărilor la adresa securităţii (înţeleasă ca stare de

siguranţă colectivă) presupun, printre altele, definirea dezvoltării globale.

De regulă acest proces este perceput ca făcând referire la chestiuni economice şi

financiare, o abordare parţial corectă sau parţial greşită dacă avem în vedere că la nivelul

opiniei publice, globalizarea apare ca o uniformizare la scară mondială a nivelului de trai şi a

celui de dezvoltare.

Dezvoltarea globală se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca

obiectiv realizarea integrării internaţionale pe diferite paliere: economic, politic, militar

şi de securitate, socio­cultural.

Dacă în secolele anterioare, cursul istoriei era determinat în mare proporţie de

evenimentele ce aveau loc în anumite regiuni ale lumii, astăzi, în secolul XXI, viitorul

omenirii se naşte şi se modelează în cele mai diverse şi de neimaginat zone. Aceasta datorită

unei reţele de determinări şi influenţări aflată într­o continuă extindere.

Dezvoltarea globală nu lasă prea multe şanse statelor de a trăi izolat. Pe de o parte,

populaţiile lor resimt nevoia de a fi reprezentate şi conduse pe scena internaţională, iar pe de

altă parte, evoluţiile dintr­o zonă a lumii au un impact rapid, surprinzător de rapid asupra

alteia. „Ceea ce individuali­zează actualul model al globalizării este intensitatea şi, dacă se

poate spune astfel, globalismul ei (în sensul că fenomenul globalizării nu mai lasă astăzi nici

un fel de insule virgine în raport cu efectele sale – este un fenomen global şi atotcuprinzător)“.

Tot mai evidentul sistem global înlătură normele clasice de organizare, diluează

delimitările dintre problemele interne şi afacerile externe ale statelor, dintre economie şi

securitate naţională şi nu mai tratează suveranitatea ca o chestiune de „totul sau nimic“.

Efectele globalizării sunt multiple şi au intensităţi variate, ceea ce poate conduce la o

integrare şi asimilare deplină, necondiţionată de către societăţile unor state sau la o anumită

reticenţă, dacă nu chiar ostilitate, în acceptarea lor de către altele.

Efectele sunt pozitive şi negative, aşa după cum însuşi procesul ce le generează poate uni

sau dezbina omenirea.

Efectele pot fi economice, politice, militare, culturale, religioase, sociale, demografice şi

ambientale. Înţelegerea acestor aspecte este importantă pentru că interacţiunea dintre ele poate

14

fi constructivă sau distructivă, poate accelera ritmul şi complexitatea transformărilor la nivel

global sau, dimpotrivă, le poate reduce.

Caracteristica principală a dezvoltării globale o constituie fluxul rapid, în continuă

creştere şi adeseori generator de discrepanţe, de bunuri, servicii, persoane, capital, idei,

informaţii, tehnologie, cultură, modă, armament şi acţiuni criminale.

Globalizarea creează oportunităţi deosebite şi conduce la progres în anumite domenii:

• pieţele financiare şi comerciale au trecut în faza de integrare a activităţii şi funcţionării

lor;

• producţia s­a internaţionalizat graţie firmelor cu activitate globală;

• privatizarea a căpătat proporţii mondiale;

• noile tehnologii sunt mai uşor de asimilat;

• comunicaţiile elimină distanţele şi apropie fizic oamenii;

• problemele globale sunt acum, parte a conştiinţei noastre.

Există, însă, şi fenomene de:

• fragmentare şi slăbire a coeziunii sociale;

• creştere a inegalităţilor atât pe plan intern, cât şi între state;

• exacerbare a ataşamentului din punct de vedere identitar la comunitatea locală sau

naţională;

• distrugere a sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

• proliferare a armamentului şi a crimei transnaţionale.

Din păcate efectele negative ale globalizării nu sunt identificate (voit sau nu) de timpuriu

sau nu sunt conştientizate într­atât încât să nu lase spaţiu şi timp de manifestare forţelor ostile

securităţii la nivel mondial.

Aşadar există şi un alt aspect al globalizării, mai puţin vizibil dar foarte periculos pentru

ceea ce înseamnă siguranţa lumii. Criminalitatea, sub toate formele ei (traficul de armament,

de materiale nucleare şi de droguri, imigraţia ilegală, spălarea banilor), dar şi terorismul

constituie o ameninţare globală, atât prin amploarea de nestăvilit (deocamdată), cât şi prin

varietatea şi, de ce nu, ingeniozitatea mijloacelor de care dispun şi pe care le utilizează pentru

atingerea propriilor obiective.

Crima organizată şi terorismul nu sunt fenomene noi apărute pe scena lumii. Ceea ce este

nou este ritmul lor rapid de propagare, amploarea reţelelor ce le susţin sau uşurinţa cu care

eludează legea.

Crima organizată. Definirea crimei organizate este sursă de controversă între organizaţiile

internaţionale. Grupul de experţi asupra crimei organizate din cadrul Consiliului Europei şi

Comisiei Europene au căzut de acord asupra existenţei a patru criterii obligatorii:

15

• colaborarea dintre trei sau mai multe persoane;

• conlucrarea lor se face pentru o lungă sau indefinită perioadă de timp;

• aceste persoane sunt suspectate de comiterea unor infracţiuni grave sau chiar au săvârşit

asemenea fapte;

• obiectivul acţiunii lor comune este de a obţine profit/putere.

Criteriile opţionale se referă la:

• obiect/domeniu de activitate propriu/clar definit;

• disciplină internă şi control;

• utilizarea violenţei sau a altor instrumente în scopul intimidării;

• influenţă prin corupţie sau alte mijloace, asupra mediului politic, mass­media,

structurilor de implementare a legii, administraţiei publice;

• acţiune la nivel internaţional.

Mult timp crima organizată a prezentat un interes foarte scăzut pentru elementul politic,

deşi în anii ‘70 începuse să penetreze serios societăţile occidentale, dar şi cele central şi est

europene. Schimbările radicale de la sfârşitul anilor ‘80 au fost privite de reţele criminale ca o

oportunitate în executarea operaţiunilor transfrontaliere pe întregul continent şi nu numai.

Statisticile arată că în Europa de Vest au sporit considerabil furturile de maşini, infracţiunile

economice, spălarea banilor, traficul ilegal de armament şi deşeuri radioactive, corupţia,

traficul de droguri, infracţiunile legate de imigraţie (traficul de persoane şi trecerile ilegale de

frontieră, falsificarea de vize şi paşapoarte, utilizarea ilegală a mâinii de lucru din statele

sărace), precum şi infracţionalitatea legată de prostituţie sau alte forme de exploatare sexuală.

În Europa Centrală şi de Est, pe lângă tipurile de acţiuni menţionate mai sus, se practică

infracţiunile împotriva proprietăţii, extorcarea şi falsificarea de bani.

Crima organizată internaţională a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, în parte

datorită unor motive proprii (capitalul uman, material şi financiar deosebit, perfecţionarea

continuă a organizării şi a modului de operare), dar şi datorită exploziei globalizării. În multe

state, valorile tradiţionale legate de respectul faţă de autoritate şi comunitate au fost înlocuite

cu dorinţa de parvenire individuală cu orice preţ, iar multe dintre statele în care se manifestă

acest fenomen experimentează democraţia pentru prima dată. Multe guverne sunt mai

preocupate, la acest început de secol, de propria supravieţuire, decât de sursa devizelor.

Altele, pentru a facilita comerţul mondial şi pentru a­i face faţă, şi­au cosmetizat instituţiile şi

structurile financiare, au relaxat restricţiile legate de procedurile vamale sau de acordare a

vizelor, ceea ce a permis crimei organizate internaţionale să se infiltreze cu uşurinţă în

structurile economiei licite.

16

În era globalizării, organizaţiile situate în afara legii nu mai au nevoie de o bază

teritorială de unde să­şi coordoneze acţiunile. Revoluţia tehnologică a creat posibilitatea

şefilor de reţele să­şi conducă afacerile, indiferent de locul unde se află. Multe dintre acţiunile

lor pot fi duse la îndeplinire prin intermediul reţelei de calculatoare şi telecomunicaţii.

Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la Internet şi tehnologia de comunicaţii

supersofisticată, permit structurilor criminale intensificarea comiterii de infracţiuni cu autori

neidentificaţi, erodându­se astfel autoritatea statelor.

CAP. IV. DEZVOLTARE – CRIMINALITATE: “CORELAŢII” ŞI

“DISFUNCŢIONALITĂŢI”

În lumea de astăzi, mai mult ca oricând, a luat o amploare fără precedent crima

organizată, cu nucleul ei dur, criminalitatea economicofinanciară, precum şi corupţia,

fenomene ce tind să erodeze baza sistemului economic şi să afecteze instituţiile fundamentale

ale statului de drept.

Tot mai mult, organizaţiile criminale profită de contradicţiile generate de

permisivitatea sau chiar lipsa unor legi, de neaplicarea legilor existente, de relaţiile

neadecvate dintre sferele politice, economice şi administrative, precum şi de ineficienţa ori

slaba colaborare între structurile interne abilitate în combaterea fenomenului infracţional.

Infiltrarea structurilor crimei organizate în cadrul structurilor economice îngrădeşte

libertatea de acces la investiţii, afectează forţa de muncă, consumul, pieţele de desfacere,

proprietatea, capitalul, activitatea productivă, ceea ce are consecinţe negative asupra

bunăstării populaţiei şi dezvoltării economice.

Criminalitatea organizată şi corupţia sunt fenomene omniprezente, care pot fi întâlnite

în ţări diferite din punct de vedere economic sau al dezvoltării sociale. Deşi anumite societăţi

sunt mai vulnerabile decât altele şi pot suferi mai mult de pe urma efectelor devastatoare ale

criminalităţii organizate şi corupţiei, totuşi nicio ţară din lume nu este, în prezent, imună la

influenţa distructivă a corupţiei şi criminalităţii organizate.

Extinderea şi evoluţia rapidă a criminalităţii organizate şi a corupţiei se află în legătură

strânsă de cauzalitate cu dinamica întregului ansamblu economico­social, constituind o

reflectare indirectă a carenţelor şi disfuncţionalităţii acestuia.

Combaterea crimei organizate şi a corupţiei nu poate fi eficientă decât în condiţiile

unei redresări economice, politice şi morale a societăţii, ca premisă hotărâtoare pentru a se

asigura respectarea legii de către cetăţeni. Se impun a fi stopate multitudinea de fapte

17

criminale îndreptate împotriva proprietăţii, împotriva intereselor economico­financiare ale

statului sau intereselor legitime ale populaţiei.

Experienţa a demonstrat că nu există o singură abordare în combaterea crimei

organizate şi a corupţiei care să fie cu adevărat eficientă. Succesul poate fi asigurat de o gamă

largă de strategii care acţionează în mod concertat. Aceste strategii trebuie să includă măsuri

care să diminueze condiţiile de proliferare a corupţiei şi a rezultatelor acesteia, să contribuie la

detectarea practicilor corupte şi la pedepsirea celor care se fac vinovaţi de acte de corupţie.

Programele împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei se bazează în principal pe

două elemente.

Primul element se referă la înfăptuirea reformelor economice, financiare şi

administrative, care pot reduce la minim condiţiile care favorizează criminalitatea organizată

şi corupţia.

Al doilea element constă în întărirea instituţiilor care, printre altele, informează

publicul în legătură cu comportamentele corupte şi costurile acestora, precum presa,

parlamentul, agenţiile de monitorizare şi instituţiile judiciare.

În plan economic, reformele impun restructurare economică şi accelerarea procesului

de privatizare, echilibrarea balanţei de plăţi şi stabilitatea monedei naţionale, reducerea

inflaţiei şi a şomajului, creşterea nivelului de trai şi retehnologizarea industriei etc.

În ultimii ani, o serie de cercetători şi comentatori din presă au afirmat că în

economiile de tranziţie, în special în fosta Uniune Sovietică şi în Europa de Est, precum şi în

anumite economii în curs de dezvoltare, liberalizarea pieţei şi privatizarea au amplificat

corupţia.

Specialiştii recomandă prudenţă maximă în iniţierea reformelor economice, mai ales

dacă instituţiile juridice nu sunt încă suficient de bine dezvoltate. Experienţa a arătat că

reformele economice, dacă sunt prost concepute şi implementate necorespunzător sau

insuficient fondate, pot stimula, întradevăr, corupţia. Dacă reformele sunt bine gândite şi

aplicate, corupţia se diminuează. Transformarea unui monopol public în monopol privat

deţinut de câteva persoane influente şi care s­a produs prin maşinaţiuni obscure va reprezenta

un regres în lupta împotriva corupţiei. În schimb, dacă un monopol public este demonopolizat

şi apoi privatizat printr­o licitaţie transparentă, poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei.

Drepturile de control discreţionar ale oficialilor pot fi reduse drastic printr­un set de

măsuri economice care să vizeze eliminarea ― chiar parţială ― a restricţiilor economice.

Reformele economice convenţionale pot avea un efect considerabil: stabilizarea

macroeconomică înlătură drepturile discreţionare asupra furnizării de subvenţii şi acordări de

credite avantajoase, privatizarea depolitizează întreprinderile de stat, iar consolidarea unei

18

societăţi care susţine concurenţa şi liberalizarea extinsă a pieţei reduce condiţiile care

favorizează toleranţa faţă de corupţie.

Simpla reformă a politicilor macroeconomice este insuficientă în lupta împotriva

criminalităţii şi a corupţiei. Un accent special trebuie pus pe reforma fiscală în sensul creării

unui regim simplu, nediscreţionar, de impozite moderate, însoţit de o aplicare hotărâtă a legii

şi de eliminarea scutirilor, pe reforma guvernamentală şi bugetară constând în crearea unor

mecanisme transparente şi solide din punct de vedere financiar pentru gestionarea veniturilor

şi a cheltuielilor şi, pe termen lung, reforma instituţională amplă cuprinzând ― printre altele

― reforma vamală şi juridică.

Reforma administrativă trebuie îndreptată către dezvoltarea şi sprijinirea unui sistem

administrativ care să protejeze procesul de luare a deciziilor, să reglementeze conflictul de

interese în sectorul public, să reformeze procedurile specifice serviciului public, pentru ca

acestea să corespundă într­o mai mare măsură interesului public.

Diminuarea criminalităţii organizate şi a corupţiei este posibilă în fiecare ţară care

utilizează o combinaţie de strategii. De altfel, Institutul pentru Dezvoltare Economică a Băncii

Mondiale a recunoscut că programele anticorupţie eficiente combină mai multe strategii.

Toate modalităţile utilizate în efortul făcut împotriva infracţionalităţii economico­financiare şi

a corupţiei (conferinţe, simpozioane, seminarii, ateliere de lucru) la care participă

parlamentari, funcţionari publici, reprezentanţi ai sectorului privat sunt canale prin care se

transmit informaţii mai departe către alte grupuri din societate, contribuind astfel la procesul

de informare publică în legătură cu acest fenomen.

Lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei nu poate avea succes în afara

sprijinului public. Dacă cetăţenii de rând şi firmele sunt obişnuiţi să dea mită şi să plătească

pentru serviciile oferite de stat, considerând mita drept „un rău necesar”, înaintea oricărei

reforme sistematice de combatere a corupţiei este esenţială o schimbare de mentalitate.

Rolul societăţii civile este un element important în cadrul unui sistem de dezvoltare a

integrităţii naţionale ; statul nu­şi poate desfăşura activităţile fără susţinere din partea

cetăţenilor. Societatea civilă oferă reţelele necesare pentru abordarea unor probleme de interes

comun printre care se numără şi corupţia. Este, de altfel, în interesul cetăţenilor să se implice,

deoarece majoritatea cazurilor de fraude economico­financiare şi de corupţie apar în guvern şi

în sectorul privat, societatea civilă fiind principala victimă. Societatea civilă se poate implica

în combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei bazându­se pe experienţa organizaţiilor

neguvernamentale, contabililor, avocaţilor, universitarilor, sectorului privat şi a cetăţenilor de

rând. Toate aceste elemente trebuie să conducă la întărirea legăturii dintre cetăţeni şi poliţie,

procuratură şi justiţie.

19

CAP. V. ALBIREA BANILOR MURDARI – O REDIMENSIONARE A

CRIMINALITĂŢII INTERNAŢIONALE

În acest capitol am descris pe scurt originea infracţiunii spălării baniilor şi necesitatea

de combatere a acesteia, am arătat câteva generalităţi, precum şi ce este spălarea banilor,

etapele şi metodele acesteia şi posibilul subiect al infracţiunii. De asemenea am enumerat

posibilele măsuri de protecţie împotriva spălării banilor şi legile din România cu privire la

infracţiunea de spălare a banilor.

Evaziunea fiscală se „combină” cu operaţiunile de spălare a banilor nu numai în

România. 16 Ţările dezvoltate din punct de vedere economic se confruntă cu astfel de probleme

de ani de zile şi nu întotdeauna fac faţă combaterii angrenajelor financiare şi fiscale:

combinaţia dintre evaziunea fiscală şi spălarea banilor sau alte acte de corupţie.

În plan mondial, guvernele sunt preocupate de cunoaşterea filierelor prin care se

asigură spălarea banilor, caută soluţii de anihilare şi îşi îmbunătăţesc sistemul legislativ, în

funcţie de evoluţia faptelor incriminate. Încrengăturile operaţiunilor de tip mafiot sunt atât de

complexe încât, lupta împotriva corupţiei în general şi a procedeelor de spălare a banilor în

mod deosebit, trebuie să fie un proces continuu.

Spălarea banilor murdari este ultima verigă a lanţului infracţional 17 în care deţinătorii

de importante fonduri, obţinute prin fraudarea statului, a firmelor, instituţiilor publice sau

cetăţenilor le dau un caracter legal şi prin acest capital financiar creat intră în circuitul

economic şi social, călcând regulile şi principiile competiţiei, a democraţiei şi a statului de

drept. Ea este o manevă frauduloasă de deturnare a fondurilor societăţii de la rostul şi raţiunea

lor economico – financiară, realizată prin complicitate cu reprezentanţi ai instituţiilor publice,

băncilor, firmelor sau a instituţiilor publice.

Spălarea banilor murdari se realizează prin operaţiuni sofisticate, folosindu­se

instrumente şi metode „performante”, specifice fenomenului globalizării, făcând dificile

acţiunile de combatere a ei.

16 Bîrlu Vasile, Evaziunea fiscală şi corupţia în sistemul fiscal, pag. 206­207 17 Cristis Nicolae ­ Evaziune fiscală şi spălarea banilor, Editura Hamangiu, 2006, pag 59

20

SCURTĂ OPINIE ASUPRA UNUI FENOMEN ATÂT DE COMPLEX;

MĂSURI PROPUSE PENTRU EFICIENTIZAREA ACŢIUNII DE

CONTRACARARE A INFRACŢIONALITĂŢII

Mafia mută şi neiertătoare, trăgând din umbră firele politicii şi ale marii finanţe este un mit

lovit de moarte sau o caracatiţă încă vie?

Aceasta este întrebarea care se pune în secolul nostru, dacă aceste organizaţii criminale

sunt realităţi crude ale societăţii noastre sau au rămas simple „povestiri”. Un singur lucru este

cert, faptul că aceste organizaţii criminale fac parte din peisajul vieţii noastre şi vor dăinui atât

timp cât condiţiile sociele, economice şi politice ale omenirii nu se îmbunătăţesc substanţial.

În lucrarea prezentată am încercat realizarea unei „fresce” a acestor organizaţii

criminale mondiale. Lucrarea prezintă organizaţiile criminale din toate punctele de vedere,

astfel încât am încercat să surprind rădăcinile pe care acestea le au în istorie precum şi să

dezvolt prezentarea acestora în ceea ce priveşte codurile comportamentale, caracteristici,

domenii de acţiune ale acestor „giganţi ai violenţei”.

Pentru a aduce mai multă lumină am realizat prezentarea acestora şi dezvoltarea lor la

nivel mondial, mai ales a Mafiei sub toate aspectele: formarea acestor grupări mafiote,

structura, dezvoltarea acestora, „legile interne” care domnesc în cadrul acestor organizaţii;

legi fără de care Mafia n­ar fi reuşit impunerea ei la o scară aşa de mare precum şi implicarea

ei prin violenţă în viaţa socială, economică şi politică a statelor unde s­a dezvoltat.

Pentru o înţelegere mai bună a pericolului violenţei care domneşte astăzi, am încercat

prezentarea ultimului „flagel” care loveşte societatea contemporană şi care poate fi privit tot

prin priisma organizaţiilor criminale, adică „terorismul” care putem spune că a atins şi a

întrecut chiar caracterul violent al Mafiei din zilele noastre.

Organizaţiile criminale ale secolului nostru sunt asemenea unor „industriaşi” care s­au

dezvoltat prin violenţă, prin înşelăciune, prin crimă, deci prin moduri ilegale care contravin

bunei dezvoltări a vieţii mondiale.

Ceea ce este înfricoşător este faptul că acest „virus” a atins cote maxime atât în lume

cât şi în ţara noastră considerată un „pionier” în ceea ce priveşte organizaţiile criminale de tip

mafiot.

România putem spune că a devenit o „piaţă” de viitor Mafie, organizaţiile mafiote

româneşti se disting prin amplitudinea violenţei cu care săvârşesc actele criminale, uneori

mult mai dure decât în ţările unde activitatea mafiotă este bine dezvoltată. România fiind o

ţară de tranziţie, reprezintă terenul prielnic pentru activităţile mafiote, legislaţia statului român

având carenţe în ceea ce priveşte contracararea unor asemenea grupări mafiote.

21

Având în atenţie politica penală în domeniul analizat, reliefarea spectelor generale şi

specifice ale criminalităţii internaţionale şi naţionale, consider ca oportună luarea în

considerare a următoarelor măsuri care ar putea avea un rol în eficientizarea acţiunii de

contracarare a fenomenului criminalităţii în plan naţional:

1. Adoptarea de urgenţă a standardelor intrenaţionale în materie

de sancţionare a corupţiei, a crimei organizate şi a fenomenului

de spălare a banilor. În acest sens se va avea în atenţie prioritar:

• înăsprirea sancţiunilor penale;

• armonizarea legislativă la nivelul comunităţii

europene;

2. Înfiinţarea unui organism interdepartamental puternic format

din poliţişti specialişti finanţe şi procurori, cu drept de control

nelimitat şi posibilităţi de a pune ordine în acest domeniu;

3. Înfiinţarea de urgenţă a unui Institut Naţional de Criminologie

care să abordeze cu prioritate marile probleme create de

criminalitate;

4. Perfecţionarea sistemului judiciar de prevenire, descoperire şi

combatere a manifestărilor infracţionale;

5. Promulgarea şi aplicarea de urgenţă a unor modificări ale

Codului penal şi ale Codului de procedură penală;

§ incriminarea indivizilor cu infracţiuni prin simpla

aparteneţă la grupările mafiote;

6. Elaborarea unei legislaţii ferme financiar bancare aptă de a

stopa fenomene ca frauda şi reciclarea banilor;

7. Crearea şi întărirea unor unităţi anti­mafia în poliţie

§ modernizarea şi dotarea acestor unităţi;

§ specializarea şi pregătirea resurselor umane

angrenate în lupta anti­mafia;

8. Adoptarea unei legislaţii corespunzătoare în ceea ce priveşte

traficul de droguri;

22

9. Crearea unor programe cadru de colaborare între organismele

de combatere a criminalităţii la nivel naţional şi internaţional:

§ selecţionarea şi specializarea cadrelor din poliţie şi

justiţie care să ducă lupta împotriva organizaţiilor

criminale;

10. Adoptarea de către Guvernul României a unei politici eficiente

în domeniul social, economic şi de mediu.

Pentru a combate fenomenul criminalităţii trebuie să se îmbunătăţească condiţiile de

trai ale populaţiei, acestea reprezentând izvoare ale organizaţiilor criminale.

Întrebarea care se pune este dacă vor dispărea vreodată organizaţiile criminale?, ceea

ce nu va fi posibil datorită interpătrunderii acestora în viaţa de zi cu zi şi racolării din ce în ce

a mai multor indivizi tineri în rândurile organizaţiilor, indivizi care se bucură de câştiguri

financiare rapide şi totodată de renumele care şi­l fac.

Mafia, acest bătrân monstru al adâncurilor, se pare că este nemuritor, deci va fi o

prezenţă sigură de­a lungul timpului în societate.

Materialul prezentat reliefează în mod concret valenţele pozitive şi negative ale

societăţii contemporane în toate etapele ei de dezvoltare economică, acţiunile statului în

beneficiul şi detrimentul cetăţeanului, conlucrarea internaţională între state şi dimensionarea

acţiunii globale în materie de criminalitate.

Toate aceste rezultate, situaţia socio­economică internaţională, problematica în

materie de mediu, creşterea criminalităţii mondiale şi în special a flagelului numit „terorism”

ne determină să ne întrebăm: Ce primează în societate, viaţa sau beneficiul?

Un răspuns greu de ales, foarte greu de determinat dar suntem obligaţi să mergem mai

departe.