Teoria epigenetica a lui E.G.Erikson

Este unul din cei mai importanţi continuatori ai lui Freud, a cărui teorie are relevanţă pentru psihologia dezvoltării copilului. Interesul lui Erikson pentru dezvoltarea copilului creşte după ceîncheie studiile Institutului psihanalitic din Viena, când deutează preocupările sale privindtratamentul şi educaţia copiilor. !remisele celui de"al II"lea #ăzoi $ondial îl aduc pe Erikson laînceputul anilor %&' în (tatele )nite, unde elaorează una din cele mai valoroase dezvoltări aleteoriei psihanalitice. *n +-', pulică lucrarea hildhood and (ociet/, lucrare de mare circulaţieşi în prezent în literatura psihologică. Erikson duce 0ormulările psihanalitice mult mai departedecât cele timpurii realizate de Freud. ercetările lui Erikson şi scrierile sale au e1tins gândirea psihanalitică la domenii cum ar 0i2 antropologia culturală, psihologia socială, dezvoltareacopilului, psihologia gestaltistă, literartura şi arta. 3pera lui Erikson vine în spri4inul pro0esioniştilor cu un suport care depăşeşte cercurile psihanalitice ale teoreticienilor şi practicanţilor 5 între acestea 0iind activităţile sociale, educaţia specială, educaţia timpurie,îngri4irea copilului, psihiatria, psihologia şi consilierea con0esională. 6eoria dezvoltării personaleşi sociale a lui Erikson propune aordarea stadială a 0ormării personalităţii pe latura socializării.7acă psihologia copilului descrie o dată cu !iaget dezvoltarea cognitivă a copilului, teoria luiErik Erikson propune o stadialitate a dezvoltării cunoaşterii sinelui în interacţiunea cu ceilalţi,respectiv, accentuează asupra mediului social al dezvoltării copilului.

In0luenţele mediilor 0izice, sociale, culturale şi ideatice acţionează ca parteneri ale proceselor iologice şi psihologice, înnăscute, care modelează dezvoltatarea personalităţii individului.7eoarece societatea dezvoltată o0eră diviziunea muncii, copilul contemporan se trezeşte implicatîn diverse instruiri, 0ormări şi moduri de a coopera cu adulţii, care îşi asumă responsailitatea pentru echilirul cores"punzător învăţării şi unăstării copilului. *n mod curent, orice adult aretendinţa de a accentua şi de a direcţiona dezvoltarea naturală a copilului în cadrul diversităţiimediului său şi, în 0inal, tiparele potenţiale sunt trans0ormate în tipare de e1istenţă. 6reptat,individul adoptă un anume stil de viaţă. onceptele religioase şi idealiste servesc în plus ca liniide ghidare pentru modelarea individului, care are nevoie de o e1plicaţie clară a vieţii în luminaunei teorii sau credinţe inteligiile. #eligia şi ideologia asigură această e1plicaţie necesarădincolo de limitele raţiunii individuale. ultura completează aspectul uman al vieţii. 3ameniitrăiesc prin 0orţe instinctuale, iar cultura insistă pe utilizarea 8corespunzătoare a acestor 0orţeinsitinctuale9. $ediul cultural, aşa cum este interpretat de individ, este cel care selecţioneazănatura e1perienţei 0iecărui individ. opilul şi părinţii nu sunt niciodată singuri: prin conştiinţa părintelui, generaţiile iau în consideraţie acţiunile copilului, a4utându"l să se integreze în sistemulsău de relaţii prin aproare, sau deza"proare, analiză care merge până în cele mai neplăcutedetalii. Iniţial, copilul se con0runtă cu societatea prin corp. ontactele 0izice sunt pentru copil primele evenimente sociale, care 0ormează începuturile tiparelor psihologice alecomportamentului său social ulterior. $odurile principale în care o cultură, o categorie sau grupetnic îşi organizează e1perienţa sunt transmise prin aceste e1perienţe 0izice timpurii care leagăcopilul pentru totdeauna de mediul său de origine. 3 ast0el de îndoctrinare culturală timpurie,consideră Erikson, este în cea mai mare parte transmisă şi simţită inconştient.

Erikson presupune că adolescenţa prelungită, situaţie 0oarte 0recventă în ţările occidentale,creează o distanţă considerailă între maturizarea psihosomatică şi psihosocială şi a0ecteazădezvoltarea personalităţii. 3 copilărie lungă trans0ormă omul într"un virtuos tehnic şi mental, dar în acelaşi timp lasă un rest de imaturitate emoţională care durează toată viaţa sa. Erikson presupune că marile di0erenţe între culturi şi grupuri sociale nu reprezintă nişte variaileindependente şi nici nu e1plică di0erenţele individuale. Erikson consideră di0erenţele individualeca 0iind 0actori reciproci şi intrerrelaţionaţi. Instruirea copilului a4ută să ţină pe cel mic şidependent în viaţă şi unăstare şi 0oloseşte în mod automat ca o asigurare de continuare şi

 

conservare a calităţilor unice ale societăţi. Erikson accentuează că asistăm la o discrepanţă întrecultura tradiţională şi sarcinile societăţii contempo"rane. ;ceastă nouă accentuare se transmite şicopilului prin educaţie, deoarece copilul percepe conştiinţa contemporanilor părinţilor săi şi preocuparea acestora privind variailele culturale e1istente şi construirea unei noi societăţi.#elaţia copilului cu mediile 0izice, sociale, culturale şi ideatice demonstrează, spune Erikson, căîn dezvoltarea sa copilul are nevoie de societate, şi invers. Erikson micşorează interesul de studiuasupra clasicului triunghi descris de Freud 5 mamă, tată, copil 5, aşa cum apare el în comple1eleElectra şi 3edip şi, deşi acceptă cadrele de ază ale dezvoltării psihose1uale, el se a1ează pein0luenţele psihosociale ale dezvoltării. Erikson pune în evidenţă 0elul în care 0iecare stadiucontriuie la dezvoltarea unei personalităţi unice şi, în acelaşi timp, îl spri4ină pe individ sădevină un memru activ şi creator al societăţii. El consideră că o serie de con0licte azalecaracterizează dezvoltarea, iar primele cinci stadii eriksoniene merg în paralel cu cele descrise deFreud pe coordonatele de vârstă, însă mai departe ele se deoseesc simţitor. 6eoria lui Eriksondi0eră de cea a lui Freud, pentru că acesta nu consi"deră că cele mai importante evenimente aledezvoltării au loc numai în perioada copilăriei şi descrie maniera în care proleme psihosocialesemni0icative apar pe tot parcursul vieţii, şi a 0ost printre primii care a recunoscut dezvoltarea caun proces întins pe toată durata vieţii.

3 altă mare di0erenţă între teoria lui Erikson şi cea 0reudiană este aceea că Erikson pune accentul pe rolul E<3"ului mai mult decât pe rolul ()!E#E<3"ului, teoria lui Erikson 0iind mai puternicorientată către dezvoltarea unui E<3 sănătos =ceea ce Erikson numeşte identitate> decât perezolvarea unor con0licte interioare puternice. !reocuparea centrală a teoriei eriksoniene, şi o altădi0erenţă 0aţă de teoria lui Freud, este dezvoltarea unei personalităţi sănătoase, ceea ce deschide o perspectivă pozitivă în psihanaliză. Erikson avertizează că dezvoltarea normală pentru 0iecarestadiu treuie corelată şi înţeleasă împreună cu conte1tul cultural al dezvoltării copilului şisituaţia de viaţă unică a 0iecărui individ.

7ezvoltarea pentru Erikson este un proces evolutiv, azat pe o succesiune universale1perimentată de evenimante iologice, psihologice şi sociale şi implică un proces autoterapeuticde vindecare a cicatricilor apărute ca urmare a unor crize accidentale şi naturale, inerentedezvoltării. 7ezvoltarea în sine constă, spune Erikson, dintr"o serie de perioade ale copilăriei,care presupun o varietate de sumedii, care depind de etapa pe care a atins"o copilul, dar şi demediile e1perimentate în timpul etapelor anterioare. !rimele - etape descrise de Erikson sunt în principal o re0ormulare şi o e1tindere a etapelor de dezvoltare psihose1uală ale lui Freud, dar, pentru Erikson, acestea sunt etape de mişcare continuă. )n individ nu are o personalitate, ci îşiredezvoltă propria personalitate. Fiecare etapă descrisă de el se remarcă prin propria sa temă dedezvoltare şi relaţia cu etapele anterioare şi ulterioare, precum şi prin rolul pe care îl 4oacă înschema generală a dezvoltării. 7ezvoltarea urmează o traiectorie în zigzag de la o etapă la alta,deşi este cunoscută datorită regularităţii de apariţie. Erikson consideră că părintele şi copilul doar  percep sensul real al dezvoltării, îşi comunică reciproc înţelegerea inconştientă a procesului dedezvoltare pe măsură ce stailesc nişte relaţii în evoluţia de dezvoltare comună. )n nou născut poate 0i descris ca un 8generalist9 care se specializează din ce în ce mai mult pe durata uneicopilării prelungite. *n 0iecare etapă a dezvoltării, individul treuie să se con0runte şi săstăpânească o prolemă centrală care este dilema etapei respective. riza de dezvoltare a0erentăeste universală, iar situaţia particulară se de0ineşte din punct de vedere cultural. *n multe ţărioccidentale, înţărcatul =?ean> este considerat ca o criză de dezvoltare: de 0apt, este prima crizădin învăţarea încrederii 5 încredere 8în9 şi acceptarea schimării ca parte a regularităţii şi previziilităţii evenimentelor de viaţă ma4ore. !e măsură ce 0iecare dilemă se rezolvă, individul poate trece la etapa următoare. ;st0el, dezvoltarea este un proces continuu cu 0iecare 0azăreprezentând o parte egală a continuităţii, deoarece 0iecare 0ază are antecedente în 0aza anterioarăşi soluţie 0inală în 0azele ulterioare.

 

Erikson propune ipoteza con0orm căreia oamenii trec prin opt stadii pe parcursul întregii vieţi. *n0iecare stadiu are loc o criză, ori un moment critic, de a cărui rezolvare depinde cursul dezvoltăriiulterioare. $a4oritatea oamenilor rezolvă aceste crize satis0ăcător şi e0ectele acestora suntîndepărtate pentru a se mişca spre alte provocări dictate de ritmul vieţii, dar e1istă persoane carenu rezolvă complet aceste crize şi e0ectele lor continuă să pună proleme mai târziu pe parcursulvieţii. 7e e1emplu, se consideră că mulţi adulţi au încă de rezolvat proleme ce ţin de crizaidentităţii mani0estată în adolescenţă. Fiecare 0ază succesivă asigură posiilitate găsirii de noisoluţii la prolemele anterioare, în timp ce e1istă permanent un element de conservatorism, pentru că orice achiziţie anterioară se regăseşte, su o anumită 0ormă, într"o 0ază ulterioară.Etapele de dezvoltare constituie schema E<3"ului şi oglinda ierarhiei celor mai relevantestructuri sociale. Individul trece la o etapă superioară atunci când este pregătit din punct devedere iologic, psihologic şi social şi când pregătirea coincide cu conte1tul social. Fiecare 0azăintroduce piedici puternice din partea societăţii şi toate la un loc întâmpină o serie de di0icultăţiinstituite în viaţa umană. E1istă & variaile esenţiale2

 5 legile interne ale dezvoltării care, ca şi procesele iologice, sunt ireversiile:

 5 in0luenţele culturale, care speci0ică cota di0erită de dezvoltare aşteptată şi 0avorizează anumiteaspecte ale legilor interne în de0avoarea altora:

 5 răspunsul idiosincretic al 0iecărui individ şi modul său particular de a se dezvolta, ca răspuns lacerinţele societăţii.

Erikson descrie @ etape de dezvoltare epigenetica, dintre care ultimele & ţin de vârsta adultă, dar prima şi ultima etapă a copilăriei =0azele + şi -> sunt tratate cu mai multă atenţie decât celelalte &0aze ale copilăriei. Interesul special pentru cele A 0aze, respectiv + şi -, se datorează 0ascinaţiei pecare au e1ercitat"o asupra lui, şi datorită importanţei strategice în e0orturile de creştere acopilului în noul conte1t occidental contemporan. Fiecare 0ază poate 0i considerată atât ca o criză pe verticală, culminând cu o soluţie psihosocială indivi"duală, cât şi ca o criză pe orizontală, careimpune o soluţie satis0ă"cătoare personal şi social, pentru prolema 0orţelor motivaţionale. eleopt stadii ale vieţii după Erikson se identi0ică cu o criză ma4oră ce treuie rezolvată pentru aîntruni condiţiile unei personalităţi sănătoase. )ltimele trei stadii descriu maturitatea, pentru că,aşa cum am arătat, Erikson, spre deoseire de alţi teoreticieni, nu consideră că dezvoltarea seîncheie cu adolescenţa, iar individul treuie să parcurgă şi ultimele trei stadii pentru a progresa.u 0iecare stadiu parcurs şi prin oţinerea unei rezolvări, individul capătă o dimensiune acompetenţei sale

I. !erioada de la naştere la +@ luni corespunde crizei relative la construireaîncrederii versus pierderea încrederii. El 0oloseşte cuvântul versus pentru a indica lupta vitalădintre doi poli. #elaţia copilului cu mama este determinantă în această perioadă. Importanţa psihologică se a1ează pe relaţia de tip 8a lua "8 a da în schim9.

II. !erioada de la +@ luni la & ani corespunde crizei relative la autonomie versus îndoială sauteamă. !unctul central în această criză este relaţia cu părinţii. 7escrierea psihologică a stadiului poate 0i contrasă în semni0icaţia conţinută de două vere 8a păstra9 şi 8a lăsa9 să plece, a eliera.

III. !erioada de la & ani la B ani corespunde crizei relative la doi determinanţi opoziţi, şianume, iniţiativăversus sentimentul de vină. #elaţiile ce determină echilirul între cei doideterminanţi sunt cele cu 0amilia in general, iar descrierea psihologică a stadiului coincide cue1plorarea posiilităţilor sinelui sau restrângerea lor.

 

IV. !erioada de la B la +A ani corespunde în concepţia lui Erikson cu nevoia de a produceCconstrui lucruri. riza este determinată de opoziţia între această nevoie şi sentimentul dein0erioritate sau credinţa în incapacitate. #elaţiile ce determină soluţionarea crizei sunt celelegate de mediul şcolar. Intrarea în şcolaritate este un pas enorm pentru cei mai mulţi copii.V. !erioada de la +A la +@ ani corespunde con0lictului între construirea identităţii şi con0uzia lanivelul asumării rolurilor. #elaţiile determinante sunt cele dezvoltate la nivelul grupului de prieteni şi cele determinate de poziţia de conducător sau de condus. 7escrierea psihologică poatesă se constituie în aza alegerii de tipul a 0i sau a nu 0i tu însuţi. !erioada adolescenţei estedeterminată de răspunsul la întrearea2 8cine sunt euD9 Erikson consideră adolescenţa un stadiucaracterizat de 0urtu"noase schimări psihologice datorate deciziilor su presiunea alegeriicarierei şcolare şi pro0esionale, 0apt ce determină chestionări şi rede0iniri ale unor aspecte ale personalităţii construite în timpul stadiilor timpurii..

VI. !erioada tinereţii corespunde alegerii între intimitate şi izolare. #elaţiile determinante suntlegate de e1perienţe privind competiţia, cooperarea, prietenia, se1ualitatea. ;1a psihologică dupăErikson este aceea a descoperirii şi pierderii sinelui în celălalt.

VII. !erioada de viaţă adultă corespunde alegerii între repro"ducere şi autoconstrucţie. #elaţiiledeterminante sunt cele cu partenerul şi relaţiile de muncă. ;1a psihologică este o0erită desintagma 8a avea gri4ă de9 C 8a se ocupa de9.

VIII. !erioada ătrâneţii este caracterizată de criza generată de pendulareaîntre integritate şidisperare, a1a psihologică 0iind descrisă de capacitatea de a 0ace 0aţă ideii de anu mai 0i, de a muri.

iliogra0ie2(tanciu., <., Istoria pedagogiei., E.7.!, ucuresti, +A!ospai, ;., schite din istoria psihologiei, umina, hisinau, +G