Tema nr. 2

8
2. Organizaţiile şi mediul 2.1 Impactul activităţii organizaţiilor asupra mediului, probleme regionale şi locale Implicaţiile economice ale problemelor de mediu sunt foarte dinamice. Urmărirea excelenţei ecologice nu mai este o opţiune ci o premisă a succesului. Publicul şi agenţiile guvernamentale monitorizează organizaţiile în vederea stabilirii implicaţiilor acţiunilor lor şi a determinării acceptabilităţii lor din punct de vedere ecologic. Problemele ecologice care provoacă îngrijorări azi nu sunt noi, doar că opinia publică solicită, în momentul de faţă, trecerea la fapte. Multe partide politice se străduiesc să devină mai „verzi”. Principalele probleme ecologice sunt: Efectul de seră – reprezintă creşterea cantităţii de dioxid de carbon din atmosferă până la un nivel la care a declanşat o modificare climatică progresivă. Acest fenomen are implicaţii pentru agricultură, în controlul anumitor boli, are consecinţe politice şi economice pe termen lung da mare anvergură. Reducerea stratului de ozon – datorită folosirii freonului în diverse activităţi industriale. Acest fenomen creşte frecvenţa apariţiei cancerului de piele. Ploaia acidă – acest fenomen distruge peştele din lacuri şi râuri, distruge pădurile de conifere (probleme mari 1

description

tema

Transcript of Tema nr. 2

2

2. Organizaiile i mediul

2.1 Impactul activitii organizaiilor asupra mediului, probleme regionale i locale

Implicaiile economice ale problemelor de mediu sunt foarte dinamice. Urmrirea excelenei ecologice nu mai este o opiune ci o premis a succesului. Publicul i ageniile guvernamentale monitorizeaz organizaiile n vederea stabilirii implicaiilor aciunilor lor i a determinrii acceptabilitii lor din punct de vedere ecologic.

Problemele ecologice care provoac ngrijorri azi nu sunt noi, doar c opinia public solicit, n momentul de fa, trecerea la fapte. Multe partide politice se strduiesc s devin mai verzi.

Principalele probleme ecologice sunt:

Efectul de ser reprezint creterea cantitii de dioxid de carbon din atmosfer pn la un nivel la care a declanat o modificare climatic progresiv. Acest fenomen are implicaii pentru agricultur, n controlul anumitor boli, are consecine politice i economice pe termen lung da mare anvergur. Reducerea stratului de ozon datorit folosirii freonului n diverse activiti industriale. Acest fenomen crete frecvena apariiei cancerului de piele. Ploaia acid acest fenomen distruge petele din lacuri i ruri, distruge pdurile de conifere (probleme mari n Peninsula Scandinavic, Germania, Marea Britanie). Acest fenomen va face s devin mai scumpi combustibilii de tipul crbunilor. Materialele toxice exist o reacie politic de protejare a populaiei fa de aceste riscuri printr-un numr mare de legi i reglementri costisitoare. Eliminarea deeurilor toxice depozitarea peste frontier a deeurilor toxice a devenit o problem tot mai des ntlnit.Probleme regionale, probleme locale.

Avnd n vedere implicaiile activitilor organizaiilor i sfera lor de cuprindere este destul de greu s spunem care dintre consecine constituie probleme regionale i care constituie probleme locale, deoarece de cele mai multe ori ele se ntreptrund. Cu toate acestea vom ncerca o partajare a lor. Cei mai muli specialiti (Lock Dennis, Manualul Gower de Management, Codecs 2001, p.81-88) consider ca i probleme regionale urmtoarele:

Apele freatice au fost depistate zone foarte ntinse contaminate, fie cu materiale folosite n agricultur, solveni sau reziduuri toxice. Costurile de curare sunt mari, iar calitatea corespunztoare a apei nu poate fi atins. Pdurea tropical afecteaz probleme globale de mediu (schimbri climatice, dispariia unor specii, eroziunea, deertificarea i foametea). Drept urmare ncepnd din 1988 Banca Mondial a luat iniiativa de a se asigura c fondurile acordate de ea pentru dezvoltare nu afecteaz ecosistemul pdurilor tropicale. Zonele slbatice activitile din aceste zone sunt foarte strict monitorizate de ctre diverse organizaii i agenii guvernamentale, fapt ce le poate face deosebit de costisitoare. Drepturile indigenilor poate fi o problem regional, naional sau local. Acestea vizeaz drepturile asupra pmntului i resurselor minerale, precum i unicitatea cultural i religioas. Lupta pentru aceste drepturi este bine orchestrat i are un caracter politic.n ce privesc problemele locale, acestea sunt foarte complexe, iar motivele obieciilor locale fa de dezvoltare pot varia: pericol pentru sntate din cauza deeurilor toxice sau radioactive, compromiterea unui peisaj, mirosul etc.

Concluzii:

1. Problemele ecologice au un efect tot mai mare asupra organizaiilor.2. Aspectele de mediu impun unele dintre cele mai importante restricii n dezvoltarea infrastructurii i organizaiilor.3. Problematica proteciei mediului trebuie s ocupe un loc important n planificarea pe termen lung sau mediu a oricrei companii.4. Ecologismul devine tot mai instituionalizat i mai politizat, jucnd un rol important n organizarea i planificarea guvernamental.5. Industria trebuie s fie pregtit s se implice inclusiv la nivelul cercetrii tiinifice, la nivelul evalurii riscurilor i la nivelul educaiei.6. Organizaiile trebuie s ia n considerare toate aspectele ecologice pe termen lung i scurt.7. Orice achiziie de firm trebuie supus unei analize de mediu.8. Unele probleme de mediu pe termen lung vor afecta pieele.9. Opinia public i manifest preferinele de cumprare n funie de percepia performanelor ecologice.10. Aspectele de natur ecologic pot oferi oportuniti de afaceri.11. Nici un aspect de protecie a mediului nu poate fi ignorat.2.2 Responsabilitatea social a corporaiilor

Termenul de responsabilitate social are o semnificaie diferit pentru fiecare om, de aceea exist numeroase definiii pentru responsabilitatea social, ca de exemplu:

1. Responsabilitatea social reprezint obligaia unei organizaii de a aciona de o manier care s fie att n interesul su, ct i al stakeholderilor si.

2. Responsabilitatea social este obligaia managerilor de a ntreprinde aciuni care protejeaz i mbuntesc att bunstarea societii privit ca ntreg, ct i interesele organizaiei.Exist n literatur dou abodri contradictorii ale responsabilitii sociale (RS).

Abordarea clasic care susine c singura responsabilitate a managementului este maximizarea profitului. Cel mai de sem reprezentant al acestei abordri este economistul american Milton Friedman, care a formulat principalele argumente mpotriva RS. Abordarea socio-economic susine c managementul oricrei organizaii trebuie s aib ca obiectiv bunstarea social i nu doar profitul corporaiei. Reprezentantul de seam al acestei abordri este Paul Samuelson, n cadrul ei formulndu-se argumentele pro RS. Tot acestei abordri i aparine i modelul general acceptat de RS elaborat de Keith Davis.Argumentele pro i contra RS sunt relativ uor de identificat dac analizm definiiile prezentate, aa c nu vom insista asupra lor ci vom prezenta principiile modelului lui Davis:

1. Responsabilitatea social apare datorit puterii sociale.

2. Firmele trebuie s opereze ca un sistem deschis n ambele direcii, fiind deschise la comunicarea cu societatea i dezvluind ctre public operaiunile lor.

3. Costurile i avantajele sociale ale unei activiti, produs sau serviciu trebuie calculate amnunit i luate n considerare atunci cnd se iau decizii privind respectiva activitate, produs sau serviciu.

4. Costurile sociale ale fiecrei activiti, produs sau serviciu trebuie trecute asupra consumatorului.

5. Firmele, datorit spiritului civic, au responsabilitatea de a se implica n anumite probleme sociale care depesc domeniul lor obinuit de operaiuni.

Am vzut ca indiferent de argumentul sau de combinaia de argumente mbriat de manageri, ei trebuie s depun un efort concertat pentru:

A ntreprinde toate activitile de RS cerute de lege.

A lua n considerarentreprinderea voluntar a unor activiti de RS care nu sunt solicitate de lege.

A informa toate persoanele implicate de msura n care organizaia lor se va implica n ntreprinderea activitilor de RS.

Analiznd aciunile ce trebuie s le desfoare managerii organizaiilor se contureaz nivelurile de implicare social a firmelor sau aa cum spune S Prakash Sethi cele trei abordri de management pentru ndeplinirea obligaiilor sociale, anume:

1. Abordarea obligaiilor sociale implic doar ndeplinirea obligaiilor legale, minimum de obligaii sociale. Obiectivul principal este maximizarea profitului i a capitalului acionarilor. Managerii adepi ai acestei abordri pot fi foarte activi n direcia schimbrii legislaiei i a limitrii RS, vor susine candidai politici ce sprijin implicarea ct mai redus a guvernului n activitatea economic.2. Abordarea responsabilitii sociale implic ndeplinirea obligaiilor legale i a obligaiilor sociale ce afecteaz direct activitatea economic. Managerii nu au doar obiective economice ci i responsabiliti sociale. Pe lng profit managerii manifest i dorina de implicare n derularea unor programe sociale, firmele caut s ctige aprecierea opiniei publice prin implicarea n aciuni sociale.3. Abordarea sensibilitii sociale implic ndeplinirea obligaiilor legale i sociale legate de probleme ce afecteaz chiar indirect activitatea economic. Astfel de manageri nu au numai obiective economice i sociale, ci trebuie s anticipeze problemele sociale viitoare i s acioneze imediat pentru rezolvarea lor.

Analiznd aceste abordri observm c pe msur ce o organizaie se ndreapt dinspre abordarea obligaiilor sociale spre abordarea sensibilitii sociale managementul va deveni mai proactiv. Aa deci, managerii proactivi fac ceea ce este prudent din punctul de vedere al organizaiei pentru a reduce riscurile asociate problemelor sociale indiferent dac o astfel de aciune este sau nu solicitat de lege.

Strategii de responsabilitate social Strategia obstrucionist (Lupta mpotriva cererilor sociale) reflect n principal prioritile economice, cererile sociale aflate dincolo de interesele recunoscute ale organizaiei sunt respinse. Strategia defensiv (ndeplinete minimul cerut de lege) organizaia se conformeaz doar cerinelor legale, presiunilor pieei competitive i poate cerinelor venite din partea militanilor pentru RS. Strategia de acomodare (ndeplinete minimul cerut de etic) organizaia i accept RS, ncearc s satisfac criteriile economice, legale i etice. Comportamentul organizaiei este n concordan cu normele, valorile i ateptrile predominante n societate, dar uneori acest lucru se ntmpl datorit unor presiuni din afar. Strategia proactiv (Fii lider n domeniul iniiativelor sociale) urmrete implicarea activ n direcia satisfacerii nevoilor sociale curente i anticipate. Organizaia ntreprinde aciuni preventive pentru evitarea impactelor sociale negative ale activitii sale i se implic n anticiparea i rezolvarea problemelor sociale pe cale de apariie.PAGE 5