Tema 12

9
Lascu Elena, 641 CB Tema 12 a) Tipuri de sisteme pentru care solicit acreditarea Analiza oportunitatii implementării unui sistem de certificare în aria lucrărilor de construcții . În componența acestui organism ar putea intra reprezentanți ai unor instituții publice relevante (ANRMAP, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice etc.), reprezentanți ai asociațiilor profesionale și patronale (ARACO), reprezentanți ai mediului academic din universități și institute de cercetare. Indiferent de componență, un astfel de organism trebuie să îndeplinească cel puțin anumite cerințe fundamentale, printre care amintim: - Să fie independent, imparțial și să nu reprezinte interese individuale sau de grup. - Să asigure accesul egal și facil al oricărui aplicant (să nu impună condiții financiare sau administrative excesive, să nu restricționeze accesul operatorilor economici în funcție de mărimea companiei sau de apartenența la o anumită asociație profesională etc.); - Să analizeze competența operatorilor economici pe baza unor proceduri și criterii obiective și transparente; - Să dețină personal competent în diferite specializări, pentru a asigura o evaluare corectă și riguroasă a competențelor operatorilor economici care solicită un anumit tip de certificare. În cadrul/sub tutela acestui organism se pot înființa comisii de evaluare care ar urma să realizeze verificările și să emită rapoarte pe baza cărora operatorii economici vor obține certificarea anumitor competențe pentru o perioadă de timp definită. În comisii vor fi cooptați specialiști în domeniul construcțiilor, propuși de asociațiile profesionale și de universități. O altă variantă ar putea fi instituirea unui sistem de acreditare a unor organisme private care, pe baza acestei acreditări, ar urma să funcționeze ca organisme de certificare și ar avea competența să

description

caic

Transcript of Tema 12

Page 1: Tema 12

Lascu Elena, 641 CB

Tema 12

a) Tipuri de sisteme pentru care solicit acreditarea

Analiza oportunitatii implementării unui sistem de certificare în aria lucrărilor de construcții . În componența acestui organism ar putea intra reprezentanți ai unor instituții publice relevante (ANRMAP, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice etc.), reprezentanți ai asociațiilor profesionale și patronale (ARACO), reprezentanți ai mediului academic din universități și institute de cercetare. Indiferent de componență, un astfel de organism trebuie să îndeplinească cel puțin anumite cerințe fundamentale, printre care amintim:

- Să fie independent, imparțial și să nu reprezinte interese individuale sau de grup.- Să asigure accesul egal și facil al oricărui aplicant (să nu impună condiții financiare sau administrative excesive, să nu restricționeze accesul operatorilor economici în funcție de mărimea companiei sau de apartenența la o anumită asociație profesională etc.);- Să analizeze competența operatorilor economici pe baza unor proceduri și criterii obiective și transparente;- Să dețină personal competent în diferite specializări, pentru a asigura o evaluare corectă și riguroasă a competențelor operatorilor economici care solicită un anumit tip de certificare.

În cadrul/sub tutela acestui organism se pot înființa comisii de evaluare care ar urma să realizeze verificările și să emită rapoarte pe baza cărora operatorii economici vor obține certificarea anumitor competențe pentru o perioadă de timp definită. În comisii vor fi cooptați specialiști în domeniul construcțiilor, propuși de asociațiile profesionale și de universități. O altă variantă ar putea fi instituirea unui sistem de acreditare a unor organisme private care, pe baza acestei acreditări, ar urma să funcționeze ca organisme de certificare și ar avea competența să examineze dosarele operatorilor economici și să emită certificate de competențe corespunzătoare. Un astfel de sistem poate fi întâlnit în Germania, unde certificarea este acordată de astfel organisme private care îndeplinesc cerințele standardului european EN ISO/IEC 17021 și care își desfășoară activitatea de evaluare pe baza unor proceduri clar stabilite în cadrul unui regulament emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Dezvoltării Urbane.

Acreditarea Laboratoarelor de etalonare Acreditarea Laboratoarelor de încercări Acreditarea Laboratoarelor de analize medicale Acreditarea Organismelor de certificare sisteme de management Acreditarea Verificatorilor de mediu

b) Structura minima a organigramei

Page 2: Tema 12

Lascu Elena, 641 CB

Page 3: Tema 12

Lascu Elena, 641 CB

c) Politica organismului de certificare tinand cont de principiul impartialitatii si independentei

Directorul si Comitetul pentru Asigurarea Impartialitatii au responsabilitatea asigurării imparţialităţii, independenţei şi integrităţii funcţionării OC-TS ca organism de Certificare. Politica OC TRANS-STANDARD este de a fi imparţial şi perceput ca imparţial de către părţile interesate în certificare:

- Clienţi OC TRANS-STANDARD - Clienţi ai organizaţiilor ale căror sisteme de management au fost certificate - Asociaţii pe sectoare economice - Organizatii ale consumatorilor - Organizaţii neguvernamentale - Autoritati

OC TRANS-STANDARD aplică corect principiile care stau la baza politicii de imparţialitate şi care permit furnizarea încrederii în procesul de certificare:

- imparţialitatea - competenţa personalului - responsabilitate - transparenţa accesului la informaţii - asigurarea confidenţialităţii - modul de tratare a reclamaţiilor

Politica privind imparţialitatea şi evitarea apariţiei posibilelor conflicte de interese a OC TRANS-STANDARD se bazează pe identificarea şi minimizarea factorilor care o pot afecta, indiferent dacă provin din cadrul organismului de certificare sau din activităţile altor persoane, organisme sau organizaţii: - acţionarea în interese personale, la nivel de organism sau persoane - evaluarea propriilor activităţi - efectuarea de audit intern pentru sistemele de management ale clientilor certificaţi de OC TRANS-STANDARD - familiaritatea sau încrederea care pot înlocui dovezile de audit atunci când OC TRANS-STANDARD sau o persoană desemnată este prea încrezătoare sau familiară faţă de o altă persoană - plăţi de comisioane pentru vânzări sau stimulente pentru aducerea de noi clienţi - încercările de intimidare, la nivel de organism sau individ

d) Responsabilitatile functiilor care figureaza in organigrama

Persoana care își asumă managementul tehnic trebuie să aibă cel puțin următoarea calificare: Studii universitare relevante pentru domeniul de activitate al FIC (medic, biolog,bichimist, chimist, inginer, etc.); Experiență profesională relevantă în activități de evaluarea conformității (încercare/măsurare/ etalonare/ inspecție) relevante pentru domeniul de activitate al FIC(analize medicale, alimente, mediu, metrologie etc.); Cunoașterea standardului ISO/CEI 17043 și a documentelor internaționale referitoare la proiectarea, operarea și evaluarea schemelor de încercări de competență; Cunoașterea sistemelor de management relevante (ISO/CEI 17025, ISO 15189,ISO/CEI 17020, ISO 9001, ISO Guide 34) dobândite prin parcurgerea cu succes aunor instruiri teoretice / sau prin practică în domeniu;

Page 4: Tema 12

Lascu Elena, 641 CB

Cunoașterea legislației aferente domeniului de activitate al FIC. Coordonatorul trebuie să aibă calificare, experiență și instruire relevante pentru domeniul specific schemei

experiență profesională îndelungată, în activități de încercare/ măsurare/ etalonare,relevantă pentru domeniul tehnic al schemei PT;

experiență în proiectarea și operarea schemelor PT ; cunoștințe de statistică de bază și statistică aplicată la comparări interlaboratoare; cunoașterea legilor, standarelor, ghidurilor și documentelor relevante pentru activitățile impuse de

schema PT; cunoașterea procedurilor de asigurarea calității rezultatelor; cunoașterea politicilor și procedurilor FIC.

Grupul tehnic care realizează proiectarea schemei trebuie să aibă:

- Experiență de lucru recentă în domeniul tehnic al schemei;- Cunoștințe detaliate privind obiectele supuse încercării și, dacă este cazul, alegislației aferente lor- Cunoştinţe recente referitoare la echipamentele și metodele și procedurile de încercare, măsurare,

etalonare,- Cunoștințe avansate de statistică aplicată la comparări interlaboratoare

Familiarizare cu cerințele tehnice de acreditare pentru încercări/ etalonări/ analize (validarea metodelor, trasabilitate metrologică, incertitudine de măsurare,asigurarea calității rezultatelor). O persoană poate coordona mai multe scheme din același domeniu tehnic.

e) Structura de principiu a documentatiei de functionare

OC trebuie să documenteze structura organizaţională, liniile de autoritate şi relaţiile cu celelalte părţi, obligaţiile, responsabilităţile şi autorităţile întregului personal OC şi trebuie să identifice managementul care are autoritatea şi responsabilităţile pentru:

a) dezvoltarea politicilor; b) supervizarea implementării politicilor şi procedurilor; c) supervizarea situaţiei financiare; d) dezvoltarea serviciilor, schemelor de certificare a SM; e) efectuarea auditurilor, certificărilor şi capacitatea de răspuns la reclamaţii; f) decizii referitoare la certificare; g) delegarea autorităţii către comitete, persoane pentru a realiza în numele său activităţi definite; h) aranjamente contractuale; i) asigurarea resurselor adecvate pentru activităţile de certificare.

OC trebuie să aibă regulamente pentru funcţionarea fiecărui comitet.

f) Conditii pentru acordarea, mentinerea, extinderea, limitarea, suspendarea si retragerea certificarii

Certificatul <CE> de conformitate este valabil 3 ani de la data emiterii, dacasistemul de asigurarea calitatii, este in continuare implementat si eficace, lucru care se va demonstra prin audituri de supraveghere. Inainte de expirarea certificatului <CE> de conformitate se va efectua un audit de recertificare/ reevaluare si incepe un nou ciclu de certificare. Activitatile de supraveghere trebuie sa includa audituri la fata locului (audituri de supraveghere), precum si alte activitati ca de exemplu:

Page 5: Tema 12

Lascu Elena, 641 CB

- solicitari de informatii adresate clientului certificat privind unele aspecte ale certificarii, precum si de a furniza documente si /sau iregistrari;- analizarea oricaror declaratii ale clientului privind activitatile acestuia (deexemplu materiale promotionale, website, etc.;- alte mijloace de monitorizare a performantelor clientului certificat <CE>;

Auditurile de supraveghere se desfasoara cu o frecventa anuala, la 11 luni de la data terminarii auditului initial de certificare etapa II (si nu de la data emiterii certificatului). Auditurile de supraveghere sunt audituri la fata locului, dar nu sunt in mod necesar audituri complete. Programul auditurilor de supraveghere trebuie sa includa cel putin: - auditurile interne si analiza managementului - o analiza a corectiilor si actiunilor corective intreprinse pentru neconformitatile identificate in timpul auditului anterior - tratarea reclamatiilor - eficacitatea sistemului de asigurarea calitatii cu privire la realizarea obiectivelor clientului certificat - continuitatea controlului operational; - analiza oricaror modificari; - utilizarea a oricaror referiri la certificare; - analize ale controalelor efectuate de supravegherea pietii.

Demararea procesului de recertificare/ reevaluare trebuie sa fie începută de organizaţie cu cel putin 3 luni inainte de expirarea certificatului. Organizatia trebuie sa transmita catre SRAC o cerere de certificare/recertificare/reevaluare ferma pentru incheierea actului aditional de recertificare/reevaluare. Scopul auditului de recertificare/reevaluare este de a confirma continuitatea indeplinirii tuturor cerintelor standardului sistemului de management si ale altor documente normative aplicabile, precum si continua conformitate si eficacitate a sistemului de management ca un intreg si aplicabilitatea lui pentru domeniul certificat. Auditul de recertificare/reevaluare acopera toate cerintele standardului a cerintelor directivei si include analiza documentelor, precum si analiza rapoartelor auditurilor de supraveghere anterioare.

g) Cuantumul taxei de acreditare si costurile totale in vederea acreditarii

Nr. crt.

Etapa procesului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii

Tariful 1), 3), T

Preţul etapei 2)

1 Examinarea documentaţiei tehnice generale a tipului de produs 200 € T2 Verificarea documentaţiei tehnice specifice şi emiterea

raportului de verificare corespunzător500 € T

3 Auditul/inspecţia la locaţiileSolicitantului (incluzînd, dacă este cazul şi eşantionarea produselor pentru încercare

Dacă Solicitantul nu aplică un SMC

200 € / zi / evaluator

300 € + (T×NZE)4)

Dacă SMC aplicat de Solicitant nu este certificat

200 € / zi / evaluator

150 € + (T×NZE)4)

Dacă SMC aplicat este certificat de un organism acreditat

200 € / zi / evaluator

100 € + (T×NZE)4)

Page 6: Tema 12

Lascu Elena, 641 CB

Dacă SMC aplicat este certificat de un organism care deţine acreditare MLA

200 € / zi / evaluator

T×NZE4)

3 bis

Evaluarea suplimentară (numai dacă este cazul) max. 200 € / zi / evaluator

T×NZE4)

4 Evaluarea laboratorului de încercări (numai dacă este cazul)

Laborator de terţă parte 500 € T4)Laboratorul Solicitantului 150 € T4)

4 bis

Supravegherea efectuării încercărilor (numai dacă este cazul) 200 € / zi / evaluator

T×NZE4)

5 Evaluarea şi validarea rezultatelor încercărilor5) 300 € pentru un referenţial, la care se adaugă 100 € pentru fiecare referenţial suplimentar

T

6 Evaluarea de sinteză a dosarului de certificare, pentru fiecare produs

150 € T

7 Eliberarea certificatului de conformitate pentru fiecare produs certificat

200 € T

8 Redevenţa anuală6) pentru fiecare produs certificat 200 € / an T