Pata picturala se obtine vibrand culoarea prin diferiteprocedee sau tehnici de lucru. Tratarea picturala vizeazaredarea efectelor de lumina-umbra, aproape-departe si dematerialiate a obiectelor , cu ajutorul culorilor. Pata picturalapoate sugera dinamism, miscare, tensiune sau poate redavolumul si spatial.

Pentru ca plasticitatea unei picture sa fie accentuata,pata de culoare se vibreaza utilizand diferitetehnici:fuzionare, ondulare, grizare, tusare scurta, nuantare,monocromie, transparenta, stropire etc.Prin utilizarea petei picturale in realizarea compozitiilor plastice, se obtin armonii cromatice rafinate si expresive.

Pentru a obtine diferite expresivitati plastice, patapicturala poate fi realizata pe suprafata uscata sau umeda.Pe suport uscat, contururile sunt precise, pe suport umed ,contururile fuzioneaza si pata are un aspect difuz.*3.AMESTECURI CROMATICE SI ACROMATICE Legile culorii se refera la toate ipostazele si relatiile in carese pot afla culorile una fata de alta sau una in contextulcelorlalte, precum si la efectele produse de aceste realatii siipostaze. De accea, o problema importanta in perceptiaculorilor este cea a amestecurilor .In practica , exista trei tipuri de amestecuri cromatice si acromatice: -amestecul fizic

-amestecul optic -amestecul substrativ * Amestecul fizic

Amestecul fizic este procedeul prin care se realizeazacombinarea materiala dintre culori. Practicienii afirma ca prinamestec fizic se pot obtine aproximativ 900 de tente deculoare pe care le paote distinge retina ochiului.*3. Cristea,Maria- Metodica predarii educatiei plastic in invatamantul primar Practic, prin amestecul fizic dintre culori si dintre culori si nonculori se pot obtine nuante, tonuri si griuri colorate. Amestecul fizic poate fi realizat prin mai multe tehnici si

procedee:

-amestecul pe paleta sau direct pe suportul de lucru;

-fuzionarea culorilor asezate pe o suprafata umeda;

-suprapunerea culorilor prin plierea si presarea hartiei etc

Din amestecul fizic al culorilor si nonculorilor se obtin:•

Tonurile –rezulta din amestec fizic dintre o culoare si alb sau negru in cantitati diferite(tonuri inchise si tonurideschise). Cand amestecul cu alb sau negru este progresiv ,se obtine scara tonala a unei culori sau degradeul . Acestase prezinta ca o succsiune de tonuri spre inchis candamestecul se realizeaza cu alb. Daca intr-o pictura seutilizeaza doar tenetele unei culori diferentiate ca tonalitate

prin amestecuri cu alb si cu negru, tema plastica este “monocromia”. •

Nuantele –rezulta din amestecul fizic dintre o culoare si cele semene, vecine in cercul cromatic, cu conditia ca una din cele doua culori intrate in amestec sa fie luata in cantitate mai mare. Procedeul de obtinere a nuantelor se numeste

nuantare.

Exemple:

G+O=nuante de la galben la oranj

R+O=nuante de la rosu la oranj

R+Vi=nuante de la rosu la violet

A+Vi=nuante de la albastru la violet

A+Ve=nuante de la albastru la verde

G+Ve=nuante de la galben la verde*griurile colorate se obtin din amestecul fizic a doua complementare plus alb, iar procedeul se numeste girzare. Griurile colorate se numesc tonuri rupte si se mai obtin prin:

-amestecul fizic a doua complementare;

-amestecul fizic a doua culori opuse in cercul cromatic;

-amestecul fizic a unei culori primare cu o culoare binara

degradul al II-lea; -amestecul fizic dintre o culoare pura si gri neutru. *griurile neutre- amestecul fizic dintre alb si gri neutru.

AMESTECUL OPTIC Amestecul optic sau aditiv presupune compunerea unei

tente colorate, provocata de juxtapunerea unor tente mici deculoare pura sau rupta. Fenomenul reconstituie optic dominantcromatica a unei suprafete care a fost divizata in tente mici.Juxtapunand pe o suprafata tente scurte de rosu si albastru,amestecul se realizeaza optic si se percepe violetul. Candtentele juxtapuse sunt culori complementare, acestea se exaltareciproc.Cunoasterea efectelor rezultate din juxtapunerea culorilor duce la realizarea unor armonii cromatice deosebit de rafinate.

Astefel , se observa:

-complementarele juxtapose se exalta reciproc;

-culorile calde juxtapose se racesc;

-culorile reci juxtapose incalzesc;-o culoare calda juxtapusa albului devine luminoasa;

-griul juxtapus unei culori se coloreaza usor in complementara acelei culori. In concluzie, se observa ca toate culorile isi modifica sarcina cromatica si valorica in functie de culorile juxtapuse. AMESTECUL SUBSTRATIV

O alta modalitate de amestec cromatic se realizeaza prinsuprapunerea tentelor transparente de culoare. La prescolari siscolarii mici nu se poate utiliza acest procedeu, deoareceimplica multa acuratete si pricepere.

Suprapunearea se poate realiza numai cu acuarela fluidizata,asezata pe suprafata hartiei si abia dupa ce s-a uscat sesuprapune alta culoare fluidizata,fara a se freca suprafata cu

pensula. Daca prima tenta este un rosu intens si dupa uscarese suprapune o tenta de galben transparent, se percepeoranjul. *3. Cristea,Maria- Metodica predarii educatiei plastic in invatamantul primar Practic, prin amestecul fizic dintre culori si dintre culori si nonculori se pot obtine nuante, tonuri si griuri colorate. Amestecul fizic poate fi realizat prin mai multe tehnici si

procedee:

-amestecul pe paleta sau direct pe suportul de lucru;

-fuzionarea culorilor asezate pe o suprafata umeda;

-suprapunerea culorilor prin plierea si presarea hartiei etc

Din amestecul fizic al culorilor si nonculorilor se obtin:•

Tonurile –rezulta din amestec fizic dintre o culoare si alb sau negru in cantitati diferite(tonuri inchise si tonurideschise). Cand amestecul cu alb sau negru este progresiv ,se obtine scara tonala a unei culori sau degradeul . Acestase prezinta ca o succsiune de tonuri spre inchis candamestecul se realizeaza cu alb. Daca intr-o pictura seutilizeaza doar tenetele unei culori diferentiate ca tonalitate

prin amestecuri cu alb si cu negru, tema plastica este “monocromia”. •

Nuantele –rezulta din amestecul fizic dintre o culoare si cele semene, vecine in cercul cromatic, cu conditia ca una din cele doua culori intrate in amestec sa fie luata in cantitate mai mare. Procedeul de obtinere a nuantelor se numeste

nuantare.

Exemple:

G+O=nuante de la galben la oranj

R+O=nuante de la rosu la oranj

R+Vi=nuante de la rosu la violet

A+Vi=nuante de la albastru la violet

A+Ve=nuante de la albastru la verde

G+Ve=nuante de la galben la verde

*griurile colorate se obtin din amestecul fizic a doua complementare plus alb, iar procedeul se numeste girzare. Griurile colorate se numesc tonuri rupte si se mai obtin prin:

-amestecul fizic a doua complementare;

-amestecul fizic a doua culori opuse in cercul cromatic;

-amestecul fizic a unei culori primare cu o culoare binara

degradul al II-lea; -amestecul fizic dintre o culoare pura si gri neutru. *griurile neutre- amestecul fizic dintre alb si gri neutru.

AMESTECUL OPTIC Amestecul optic sau aditiv presupune compunerea unei

tente colorate, provocata de juxtapunerea unor tente mici deculoare pura sau rupta. Fenomenul reconstituie optic dominantcromatica a unei suprafete care a fost divizata in tente mici.Juxtapunand pe o suprafata tente scurte de rosu si albastru,amestecul se realizeaza optic si se percepe violetul. Candtentele juxtapuse sunt culori complementare, acestea se exaltareciproc.Cunoasterea efectelor rezultate din juxtapunerea culorilor duce la realizarea unor armonii cromatice deosebit de rafinate.

Astefel , se observa:

-complementarele juxtapose se exalta reciproc;

-culorile calde juxtapose se racesc;

-culorile reci juxtapose incalzesc;-o culoare calda juxtapusa albului devine luminoasa; -griul juxtapus unei culori se coloreaza usor in complementara acelei culori. In concluzie, se observa ca toate culorile isi modifica sarcina cromatica si valorica in functie de culorile juxtapuse. AMESTECUL SUBSTRATIV

O alta modalitate de amestec cromatic se realizeaza prinsuprapunerea tentelor transparente de culoare. La prescolari siscolarii mici nu se poate utiliza acest procedeu, deoareceimplica multa acuratete si pricepere.

Suprapunearea se poate realiza numai cu acuarela fluidizata,asezata pe suprafata hartiei si abia dupa ce s-a uscat sesuprapune alta culoare fluidizata,fara a se freca suprafata cupensula. Daca prima tenta este un rosu intens si dupa uscarese suprapune o tenta de galben transparent, se percepeoranjul.FLUIDIZAREA CULORILOR : *culoare-lumina, adica efectul”inregistrat” in special de retina ca rezultat al fenomenului de dispersie a luminii in sase culori principale si

*culoare-substanta(pigment,vopsea), adica material organica sau anorganica in care lumina este partial incorporate , decimaterial care are o anumita calitate pigmentara, cromatica inaproximativ aceleasi nuante ca “replici” la nuantele spectrale,intre care aceleasi sase culori principale; este sensul practic cucare se opereaza in artele vizuale, cu deosebire in picture;

Acestea sunt doar starile potentiale ale culori , pentru ca eanu este altceva decat un raport perceput ca impresie vizuala infunctie de anumite conditii; este efectul “confruntarii”(juxtapunerii) unei vopsele cu suprafata-suport, a doua materiipigmenatre cu ambianta bipolara limina-intuneric etc.; inacesta situatie, material de o anumita calitate pigmentara( sazicem, rosie) respinge (reflecta) culoarea-lumina cu care seidentifica(tot rosie) si absoarbe restul spectrului ; de aceeaorice culoare este perceputa numai pe lumina, in conditii binedeterminate (calitatea si intensitatea sursei si emisieiluminoase, acuitate vizuala, claritate atmosferica etc;)

Din punct de vedere pigmentar, exista: culori propiu-zise(cromatice) si neculori(acromatice); consecianta imediata:neculorile (albul si negrul) nu se folosesc ca atare, nemodificate(cel putin in primele etape ale educatiei vizuale) si nici doar

pentru deschiderea sau inchiderea culorilor pure; acest prinsecret cu privire la neculori si la rolul lor fata de celelalte poatefi facut cunoscut copiilor la prima activitate din clasa I: “intai leamestecam intre ele (culorile) si apoi, daca este nevoie, ceeace rezulta se deschide cu alb) sau se include( cu negru)”/Fluidizare: -pigmentul, material pigmentara sau substanta pura sub forma de particule foarte mici (“praf”) nu se poate folosi ca atare, cica vopsea; in aceasta stare, materiei pigmentare i s-auadaugat substante de umplutura si un liant ( apa, ulei.etc.)care, fara a o altera, o fac mai mult sau mai putin consistenta

(dupa cum este produsa:sub forma de pastille, in tuburi sau indiferite alte recipient) pentru a putea fi transportata, cuajutorul pensulei pe o suprafata-suport (hartie, carton, panzasau pe oricare alt suport special pregatit) la care sa adere catmai bine, se foloseste acelasi liant; de aici si denumirea deacuarele (culori de apa sau culori sub forma de pastille al carorliant este apa), uleiuri (pentru cele al caror liant este ileiul de in, uleiul sicativ etc. dar si cu “dizolvanti” ai liantilor mai mult saumau putin grasi, cum ar fi terebentina sau esenta de petrol),acrilice si vinilice,care se :inmoaie” cu apa , dar –dupazvantare- devin ireversibile la apa. Alte vopsele de apa sunt:gusa si tempera. La gradinita si in primele clase primare suntcontraceptive precautiile tehnice si tehnologice de genul“trataroo plate” , uniforme tonal si fara urme de pensulatie, aacuarelei pe suport umed tot timpul lucrului si alte asemeneavariante “pretioase”.Ce se explica si se demonstreaza: ~nescesitatea ordinii de atelier; pregatirea pastelor necesareinainte de lucru; folosirea in comun a vaselor cu apa (deregula, cate doua); evitarea risipei de culoare (spalare excesivaa pensulei) si de hartie (invii o plansa neterminata nu gresita,iar greselile se pot corecta”) etc.~posibilitatile de intrebuintare si ,implicit, calitatile

Picture ulei Acrilic

Tempera Gouache

Culorile in viata noastra

Culoare si afectivitate. Efectele psihologice ale culorilor Culoarea, aceasta fermecatoare însusire a tuturor lucrurilor,constitue una din componentele importante nu numai aleechilibrului ambiantei interioare a locuintei, ci si a starii noastreafective. O culoare este cu atât mai calda cu cât se apropie maimult de rosu, si cu atât mai rece cu cât este mai dominantalbastrul. Culorile închise induc stari depresive, descurajante,cele prea vii sunt obositoare, iar culorile deschise înveselesc.Tot culoarea este cea care ne face bucurosi, deschisi,

comunicativi, sociabili sau, dimpotriva, tacuti, interiorizati,meditativi.

Culorile au putere de influentare asupra starii fiziologice aorganismului, proceselor psihice si starii noastre afective, lucrudovedit printr-o serie de cercetari stiintifice. De exemplu, unmediu înconjurator prea monoton si rece, din punct de vederecoloristic, induce o crestere a tensiunii nervoase, o stare deiritare permanenta, pe când alegerea cu discernamânt aculorilor creeaza o stare de buna dispozitie si optimism.*ALB: Efecte psihologice: expansivitate, usurinta, suavitate, robustete, puritate, raceala; este obositor prin stralucirea ceprezinta datorita capacitatii de reflexie totala a luminii.Semnificatie psihologica si rezonanta afectiva: pace, împacare,liniste, inocenta, virtute, castitate, curatenie, sobrietate.Aspectele fizicii culorii

Lumina monocromatică

Culoare intervalul de lungimi de undă intervalul de frecvenţe

Culorile pure (monocromatice) vizibile

roşu ~ 610-780 nm ~ 480-405 THz

oranj ~ 590-650 nm ~ 510-480 THz

galben ~ 575-590 nm ~ 530-510 THz

verde ~ 510-560 nm ~ 600-530 THz

azur ~ 485-500 nm ~ 620-600 THz

albastru ~ 452-470 nm ~ 680-620 THz

violet ~ 380-424 nm ~ 790-680 THzLumina monocromatică este o radiaţie electromagnetică

perfect sinusoidală. Lumina monocromatică (ideală) secaracterizează prin puterea P transportată ş i prin frecvenţa f aoscilaţiei. Alternativ, în loc de frecvenţă, se utilizează lungimede undă , unde c este viteza luminii în vid. Luminamonocromatică este vizibilă pentru ochiul uman numai dacălungimea de undă se încadrează între aproximativ 380-400 nm

şi 700-760 nm (sau, echivalent, frecvenţa ei este între aproximativ 750 THzşi 430 THz).

Caracterizarea culorii luminii Lumina produsă de o sursă luminoasă este, în general, un

amestec (o sumă) de radiaţii electromagnetice de diferitelungimi de undă ş i intensităţi, adică, echivalent, o suprapunerede radiaţii monocromatice. O caracterizare completă a luminiise poate face doar prin exprimarea puterii radiate pe fiecarelungime de undă (sau, echivalent, pe fiecare frecvenţă).Această caracterizare este dată de o funcţie de distribuţiespectrală a puterii (engl. Spectral Power Distribution — SPD).

De remarcat că, de fapt, puterea radiată exact pe o anumitălungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcţia dedistribuţie spectrală a puterii este puterea radiată într-uninterval de lungimi de undă sau de frecvenţe, raportată lalăţimea intervalului. Ca atare, distribuţia spectrală a puteriiluminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea deundă, sau după frecvenţă.Descompunerea spectrală Spectrul luminii albe, descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiaţiilor de diferite lungimi de undă, adică

separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: * Utilizând dispersia luminii (variaţia indicelui de refracţie alunui material transparent în funcţie de lungimea de undă), printrecerea luminii prisme optice. Un fenomen similar are loc încazul curcubeului.Prin difracţia luminii printr-o reţea de difracţie. Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru apariţie. Caracterizarea culorii corpurilor

O suprafaţă care reflectă lumina reflectă independent fiecarecomponentă spectrală (fiecare frecvenţă sau, echivalent,fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culoriiunui obiect se face printr-o funcţie care dă, pentru fiecarelungime de undă (sau frecvenţă), raportul dintre puterearadiaţiei reflectateşi puterea radiaţiei incidente. Astfel, dacăradiaţia incidentă are distribuţia spectrală a puterii s(λ)şi

suprafaţa are funcţia coeficient de reflexie pe lungime de undăc(λ), lumina reflectată va avea distribuţia spectrală a puterii data de:Reprezentarea culorilor obiectelor

Pentru obiectele care reflectă sau transmit lumina, nicioreprezentare din trei componente reale nu poate descriesuficient culoarea. Este posibil să se creeze două obiecte Aşi Bşi d o u ă surse de luminăS şi R astfel încât: Sşi R au aceeaşi culoare perceptuală (aceleaşi valori XYZ, dar spectre distincte), iluminate de S, obiectele Aşi B au aceeaşi culoare perceptuală (lumina reflectată de cele două are aceeaşi descriere XYZ) iluminate de R, obiectele Aşi B au culori perceptuale diferite (valori XYZ diferite). CUPRINS INTRODUCERE I.CULOAREA •

Proprietatii, contraste, amestecuri,semnificatii

• Culori spectrale

• Culori pigmentare

• Culori primare

• Culori binare de gradul I

• Culori binare de gradul II

• Culori calde• Culori reci

• Culori complementare

II. NONCULORILE

III. PATA DE CULOARE

IV. AMESTECURI CROMATICE SI ACROMATICE

V. AMESTECUL OPTICVI.AMESTECUL SUBSTRATIV VII. CULORILE IN VIATA NOASTRA VIII. ASPECTELE FIZICII CULORII IX. CARACTERIZAREA CULORII LUMINII

X. DESCOMPUNEREA SPECTRALA

XI. CARACTERIZAREA CULORII CORPUROLOR

XII. PERCEPTIA CULORII DE CATRE OCHI

XIII. PERCEPTIA CULORII OBIECTELOR

XIV. TEMPERATURA DE CULOARE

XV. REPREZENTAREA CULORI OBIECTELORXVI. ANEXA

BIBLIOGRAFIE Rotaru, Maria/Dumbrava , Maria EDUCATIA PLASTICA ININVATAMANTUL PRIMAR. Editura “Gheorghe Cartu- Alexandru”,1996.Constantin ,Paul CULOARE “ARTA AMBIENT” editura Meridiane, Sibiu, 1979 Constantin , Paul “SA VORBIM DESPRE CULOARE” , editura “ Ion

Creanga” , Bucuresti, 1986

Galthe, TEORIA CULORILOR, Editura Principes, Iasi, 1995

Lazarescu, Liviu “CULORILE IN ARTA” , Editura Polirom. Iasi2009 Pirnog. Ion “GHID METODIC DE EDUCATIE PLASTICA: Editura Compania, Bucuresti , 2007

ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC 

Punctul plastic este o forma plana sau spatiala, ale carei dimensiuni sunt reduse in raport cu suprafata sau spatiul in care se afla. Aceste dimensiuni trebuie sa fie aproximativ egale.

Punctul plastic poate avea marimi diferite in raport cu marimea suprafetei pe care el se afla.

Punctul plastic are diferite forme:-         pete obtinute prin atingerea suprafetei cu un instrument de lucru;-         forme geometrice diverse;- forme abstracte;-         forme inspirate din natura.Compunerea unei suprafete cu ajutorul punctului se realizeaza linear (vertical,

orizontal, oblic) sau intr-o suprafata in ordine - dezordine. Ordinea sau dezordinea se refera la marimea, culoarea, pozitia si forma punctelor. Punctul poate avea rol in sine sugerand „florile pe camp”, „stele pe cer”, „spectatori in tribuna”, „flori, fructe sau frunze in pomi” etc. Punctul are si un rol secundar, subordonat unei forme. In acest caz punctul structureaza forma - tehnica folosita de pictorii impresionismului. Punctul are si rol decorativ de infrumusetare a unor suprafete conform principiilor artei decorative (repetitia, altemanta, simetria, asimetria, inversiunea etc.). intr-o compozitie plastica cu ajutorul punctului se obtin si unele efecte cu caracter expresiv determinate de marimea, culoarea si pozitia acestora:

-         punctele de marimi diferite pot da impresia de spatiu (mare - aproape, mic - departe);

-         punctele realizate in culori calde au tendinta de apropiere, pe cand cele reci se departeaza;

-         caracterul greu - usor este obtinut prin inchiderea sau deschiderea culorii (punctele deschise par usoare, iar cele inchise devin mai grele);

Intr-o compozitie plastica, punctul poate fi centru de interes fie prin contrast de culoare, de marime, de directie, fie prin locul pe care-1 ocupa in cadrul compozitiei.

Punctul expresiv, cu rol in sine, poate reprezenta elemente plastice legate de efectul de distanta, cum ar fi: casute indepartate, explozii de artificii, stoluri de pasari, cer instelat.

 

LINIA  

Linia, in artele plastice, este o suprafata care are una din dimensiuni (lungimea) mult mai mare fata de cealalta dimensiune (latimea). Teroretic, linia ia nastere prin deplasarea pe o suprafata a unui punct intr-o anumita directie linia este creata deplasand un varf de pix, penita, creion, pensula, carbune, bat etc. dupa o anumita directie. In acest caz instrumentul de lucru determina grosimea liniilor (subtiri, medii, groase).Structura si aspectul liniei sunt determinate de natura instrumentului care o creeaza. Linia mai poate fi creata din insiruirea unor elemente de limbaj plastic (puncte, linii, suprafete) pe o anumita directie. Linia are un rol de sine statator, poate fi subordonata suprafetei ca structurare interioara a acesteia sau poate contura o forma .In functie de directia pe care se deplaseaza punctul, linia poate fi: dreapta, franta etc. Traseul continuu sau intrerupt determina caracterul intrerupt sau continuu al ductului liniei. Pozitia liniei pe suprafata de lucru poate fi: verticala, orizontala, oblica. Expresivitatea liniei se obtine in functie de traiectorie, structure, lungime, grosime pozitie, culoare, valoare, amplasare in spatiul plastic si de natura instrumentului de lucru. Linia verticala ca element dominant intr-o compozitie plastica da sentimentul de inaltare, monumentalitate, fermitate. Linia oblica in compozitia plastica creeaza miscare, instabilitate si agitatie. Linia curba sugereaza armonie, miscare, dinamism. Linia franta reda neliniste, duritate, tensiune.

 

FORMA In general forma este aspectul exterior al unei figuri, determinata de limitele

fizice ale acesteia. Figura perceptuala se poate modifica odata cu orientarea ei spatiala sau cu cea a mediului ambiant. Cand percepem o figura o interpretam constient sau inconstient, ea reprezentand forma unui continut si fiind forma vizibila a continutului, determinata de regulile intrinseci ale structurii care dau cheia nevazuta a configuratiilor formale ale sistemului reprezentat de fenomene, obiecte, procese indiferent de natura lor. In artele plastice forma are mai multe acceptii, dintre care cele mai uzuale sunt - forma spontana; - forma elaborata;

Forma spontana in pictura se poate obtine accidental sau dirijat prin diferite procedee tehnice cum ar fi: monotipia, dirijarea culorii cu un jet de aer, prin suflarea libera sau printr-un tub in diferite sensuri a unor pete de culoare fluidizata,

prin stropirea cu pensula pe foaia umeda sau uscata, prin imprimarea cu ajutorul unor materiale textile imbibate cu una sau mai multe culori etc.

Forma elaborata este creata de om pe baza sugestiilor din natura, ea poate lua infatisari de ornament sau de semn plastic comunicand idei, cunostiinte sau provocand sentimente si trairi. Forma plastica elaborata se realizeaza in mod constient pe baza transfigurarii unor forme naturale.

 

CULOAREA Culoarea este realitatea subiectiva generata de interactiunea a trei factori:

ochiul, lumina si suprafata obiectului. Culoarea se percepe numai in prezenta luminii naturale (solare) sau artificiale. In afara de culoarea formelor si fenomenelor din natura, exista culori lumina (spectrale) si culori pigment (vopsele). Culorile spectrale se obtin prin descompunerea unei raze de lumina solara trecuta printr-o prisma triunghiulara de cristal proiectata pe un ecran, obtinandu-se cele sapte sapte culori pure (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Fenomenul a fost descoperit in secolul al XVII-lea de catre savantul englez Isaac Newton. Culorile pigmentare (vopselele) sunt compuse din pulberi colorate combinate cu diferiti lianti. In functie de liantul folosit sunt vopsele pe baza de apa (acuarele, tempera, guase) si vopsele pe baza de ulei.

Combinarea culorilorCercul cromatic al lui Johannes Itten este alcatuit din: culori primare, binare,

nuante, culori calde si reci, complementare. Culori primare(rosu, galben si albastru) numite si fundamentale sau de baza

deoarece nu iau nastere din combinarea altor culori pigment. Culori binare de gradul I (oranj, verde, violet) care se obtin din amestecul

fizic a culori primare (R + G = O;A + G = Ve; A + R = Vi) in cantitati aproximativ egale.

Culori binare de gradul II (tertiare) se obtin prin amestecul unei culori primare cu o culoare binara de gradul I (R + O; G + Ve; A + Vi).

Culori ternare (binare de gradul III) se obtin din amestecul fizic in anumite cantitati a doua culori binare de gradul I (O + Vi = maro; Vi + Ve = gri albastruS Ve + O = acru inchis).

Culori luminoase si culori intunecate. Daca vrem sa definim gradul de luminozitate sau de intunecime a unei culori, atunci vorbim de tonalitatea sau valoarea ei. Tonalitatea o putem varia prin amestecarea unei culori pure cu alb sau negru.

Culori calde si culori reci Culorile din cele doua categorii sunt determinate de impresia calorica pe care o culoare sau alta ne-o produce cand o privim. Astfel culorile galben, oranj, rosu ne dau senzatia de caldura, ne duc cu gandul la soare, foc, zilele calduroase etc. Din contra, culorile albastru, verde, violet, ne dau senzatia de frig, rece, racoare, ne due cu gandul la zilele friguroase, la racoarea padurilor, a

apei etc. Cea mai calda culoare este oranjul, deoarece este obtinuta din amestecul fizic a doua culori calde(R +G). Cea mai rece culoare din categoria culorilor reci este considerata culoarea albastru pur, deoarece celelalte culori reci au in amestec si culori calde (verde = albastru, violet = rosu + albastru).

Culori complementare Complementara elementara unei culori primare este acea culoare asezata diametral opus in cercul cromatic si nu are in componenta ei culoarea primara respectiva. Perechile de culori complementare sunt: - rosu - verde (G + A); galben - violet (R + A) si albastru - oranj (G + R); Din amestecul fizic al celor trei culori primare rezulta griul neutru, griul perfect, deoarece el contine toate culorile spectrului luminii (R, O, G, Ve, A, I, Vi). Din amestecul fizic a doua culori complementare rezulta, de asemenea, griul neutru: R + Ve = R + (G + A). Alaturate aceste perechi se resping, se exalta reciproc, se pun in valoare una pe alta, iar asezate la distanta, se atrag reciproc.

Amestecul fizic al culorilor si nonculorilorPrin amestecul fizic a doua sau trei culori din cercul cromatic se pot obtine un

numar foarte mare de tente distinctive pentru retina. Amestecul fizic poate fi realizat prin tehnica fuzionarii culorilor transparente pe suport umed, prin tehnica indoirii si presarii hartiei, dupa ce, in prealabil, au fost asezate pete de culori pe suprafata interioara prin tehnica amestecului pe paleta ori direct pe suportul de lucru.

Posibilitati de amestec al culorilor si nonculorilorAmestecul fizic de alb si negru. Prin amestec de alb si negru se poate obtine

o scara a valorilor constand in numeroase trepte de griuri neutre (valorice). Amestecul culorilor cu alb sau negru. Prin amestecul fizic cu alb culorile se

deschid, isi pierd stralucirea, intensitatea si se lumineaza. Prin amestecul fizic cu negru culorile isi pierd stralucirea, luminozitatea, intunecandu-se. Cand o culoare se amesteca cu negru tonul ei se stinge (se rupe); prin amestec cu alb tonurile se lumineaza. In amestec treptat cu alb sau negru se obtin tonuri deschise si respectiv inchise ( scara tonala ). De remarcat este faptul ca unele culori in amestec cu negru isi schimba caracterul, de exemplu galben plus negru da un verde kaky.

Amestecul fizic dintre culorile vecine. Prin amestecul a cate doua culori vecine, semne pe cercul cromatic, una fiind luata in cantitate mai mare, se vor obtine diferite nuante ale acelei culori. Acestea juxtapuse (succesiv dupa stralucirea lor) formeaza game complexe ale culorii respective.

Amestecul fizic dintre culorile opuse pe cercul cromatic. Din amestecul fizic a doua culori complementare, luate in cantitati diferite, plus alb sau negru se obtin griuri colorate (grizare). Ruperea unei culori pure se realizeaza prin:

a)      - amestec cu complementara sa (R + Ve; Ve + R) in cantitati neegale; b)      - amestec cu alta culoare rupta R + (A + 0); c)      - amestec cu alb sau negru; d)      - amestec cu gri neutru.Game cromatice

Gama cromatica este o succesiune de culori dispuse intr-o gradatie armonioasa. Ea este conditionata de existenta unei anumite dominante cromatice si realizeaza unitatea coloristica a compozitiei plastice. Clasificarea gamelor:

a)                     – gama simpla, care se formeaza prin amestecul fizic a doua complementare sau a doua culori opuse (una calda, cealalta rece);

b)                     – gama compusa , care se realizeaza dezvoltand paralel doua sau trei perechi de complementare.

Contraste cromatice si de alb-negru

Contrastul presupune existenta a doua elemente opuse. Vorbim despre contrast atunci cand intre doua efecte de culoare pe care le comparam, se constata deosebiri si intervale clare. Cand aceste diferente cresc la maximum, se realizeaza un contrast de opozijie sau polaritati (mare - mic, negru - alb, rece - cald). Contrastele se pot percepe numai prin comparatii: un element este mai mic sau mai mare cand il raportam la alt element. Contrastele joaca un rol de seama in lumea culorilor. Cand sunt juxtapuse, creeaza efecte deosebite, conflicte dintre culori sau dintre alb - negru. Teoria despre culoarea constructiva a lui Johannes Itten consemneaza sapte contraste:

1.                     contrastul culorii in sine este cel mai simplu contrast cromatic si se obtine prin juxtapunerea tentelor de culori pure (culori primare si culori binare). Efectul obtinut prin juxtapunerea culorilor primare este cel mai puternic. Puterea contractului culorii in sine scade cu cat culorile folosite se indeparteaza de culorile primare. Prezenta albului si negrului amplifica expresivitatea acestui contrast deoarece intervin efectele caracteristice de crestere a luminozitatii, respectiv stralucirii culorilor. O pata de culoare primara sau binara, inconjurata de negru, devine mai palida ca intensitate cromatica, dar mai luminoasa. Pentru a realiza acest contrast sunt necesare cel putin trei culori. Contrastele culorilor in sine sunt nenumarate si prin urmare si posibilitatile de varietate a expresiei coloristice sunt nesfarsite (exemplu: modificarea valorii culorii sau a raporturilor cantitative).

2.                     contrastul deschis - inchis ( clar-obscur ) Acest contrast se obtine prin juxtapunerea unor culori cu luminozitati diferite ( valori total diferite). Pentru a obtine efectul de contrast deschis - inchis este necesara alaturarea culorilor si a nonculorilor cu luminozitati egale sau apropiate de culori si nonculori de intunecime egala sau apropiata, respectand cerintele acordului cromatic. Folosind albul si negrul, cu toata gama valorica rezultata din amestecul acestora, florile luminoase cu toate seriile de griuri colorate, se poate realiza contrastul inchis - deschis sau clar - obscur. Acest contrast sugereaza si unele efecte impresive: aproape - departe, greu – usor.

3.                     contrastul cald – rece se realizeaza prin alaturarea culorilor calde cu cele reci. Un contrast pur se poate obtine inlaturand efectele celorlalte contraste (in special de clar - obscur), aducand culorile calde si reci la aceeasi treapta de luminozitate sau intunecime. Pentru

obtine efectul maxim de cald - rece se juxtapune culoarea cea mai rece – albastru - cu cea mai calda - oranjul. Intr-o compozitie culorile calde dau impresia de aproape, iar cele reci - de departare. Contrastul prezinta si importanta pentru efectele perspectivale si plastice. Raportului cald - rece din coloristica ii pot corespunde si altc efecte expresive dupa Itten: rece - cald, umbros - insorit, transparent - opac, linistitor – agitat, rar - des, vaporos - de pamant, departe - aproape, usor - greu, umed - uscat. Aceste efecte arata posibilitatile expresive ale contrastului cald - rece. In natura obiectele indepartate apar intotdeauna de culoare mai rece, din cauza stratului de aer interpus intre privitor si aceste obiecte.

4.                     contrastul complementarelor Doua culori pigmentare, care amestecate dau griul neutru, sunt culori complementare. Legea complementarelor este baza creatiei armonice deoarece prin indeplinirea ei, in ochiul nostru, se creeaza un echilibru deplin. Pe cercul cromatic al lui J. Itten complementarele sunt diametral opuse: R <> Ve; G <> Vi; A <> O; sau: G + O <>A + Vi;R + O <> A+ V; R + Vi <> O + Ve. Culorile complementare folosite in raporturi juste de cantitate dau stabilitate compozitiei, fiecare culoare ramanand neschimbata in puterea ei stralucitoare. Fiecare pereche de complementare are caracteristicile ei. Astfel, perechea culorilor G - Vi, prin natura ei contine nu numai contrastul complementar, ci si clar- obscur, deoarece galbenul este cea mai luminoasa culoare iar violetul – cea mai intunecoasa. In contrastul complementar se cere ca una din cele doua culori sa fie dominanta ca intindere, stralucire si ca suita de tente rupte ale acesteia. Intr-o compozitie plastica se pot dezvolta si doua sau trei perechi de complementare.

5.                     contrastul simlutan Prin contrastul simultan intelegem fenomenul prin care ochiul nostru cere, pentru o culoare pura data, in mod simultan, culoarea ei complementara, producand-o de lasine, daca aceasta nu este prezenta. Acest efect optic se obtine, practic, prin suprapunerea unui gri neutru, de intindere redusa (patrat, cerc, linie), pe o suprafata de dimensiuni mari, intens colorata, griul aflandu-se optic spre culoarea complementara culorii pure pe care el este suprapus.

6.                     contrastul de calitate Contrastul de calitate consta in opozitia dintre culorile saturate, stralucitoare si culorile amestecate, tulburate Culorile pot fi tulburate in mai multe moduri. O culoare pura se tulbura cu alb, negru, gri, cu complementara respectiva.

7.                     contrastul de cantitate Contrastul de cantitate se refera la raportul de marime a doua sau mai multe suprafete colorate. Este contrastul „mult – putin” sau „mare – mic”. Caracterul activ al unei culori este determinat de puterea ei de stralucire si marimea petei colorate. Pentru a evalua puterea de stralucire sau lumina, trebuie sa comparam culorile pure fata de un fond gri - negru. Vom constata in acest sens ca valorile de lumina ale fiecarei culori in parte nu sunt egale . Astfel

Goethe a stabilit raporturile numerice de luminozitate a culorilor spectrale: galben =9, portocaliu = 8, rosu = 6, violet = 3, albastru = 4 si verde = 6. Valorile perechilor de culori complementare sunt: G-Vi=l/4:3/4 ; A-O=l/3:2/3 ; R-Ve=l/2:l/2 Raporturile de cantitate mentionate sunt valabile numai in cazul cand culorile sunt folosite la puterea lor de stralucire maxima.

 

COMPOZITIA PLASTICA Compozitia consta in modalitatea organizarii elementelor de limbaj plastic

intr-un ansamblu omogen, echilibrat, indistructibil, capabil sa transmita privitorului emotia si mesajul autorului. Modalitati de organizare a compozitiei plastice - scheme compozitionale: compozitie in friza; compozitie in registru; compozitie in triunghi; compozitie circulara; compozitie in spirala; compozitie radiala; compozitie pe verticala; compozitie pe orizontala; compozitie pe diagonala (oblica); In functie de schema de organizare se obtin compozitii inchise si deschise cu efect statice si dinamice.

Compozitia inchisa sugereaza ca actiunea se desfasoara in interiorul spatiului plastic avand un centru de interes. In acest caz elementele sunt ordonate pe scheme compozitionale in forma de triunghi, patrat, cerc, oval.

Compozitia deschisa sugereaza ca actiunea se continua si in afara spatiului plastic avand unul sau mai multe centre de interes. Centrul de interes este zona din compozitia plastica catre care se indreapta prioritar privirea si se obtine prin: aglomerare de detalii; - modulari liniare (subtire - gros); - contraste (inchis - deschis, cald - rece, mare - mic, aglomerat – curat). Compozitia cromatica are o importanta deosebita in raport cu compozitia suprafetelor si valorilor. Astfel, caracterul static sau dinamic, liniile de forta, cel de interes, tensiunile, cromatica, ritmul ca si orice alt mijloc de expresie plastica subordonate structurii compozitionale de baza, singura in stare sa le reuneasca intr-un tot omogen. In ordonarea elementelor compozitiei plastice inchise sau deschise trebuie sa se tina seama de ritm, intrucat prin el se structureaza miscarea, dinamismul compozitiei. Ritmul plastic ia nastere prin succesiunea gandita, intentionala a elementelor de limbaj plastic. Expresivitatea ritmului plastic consta in modalitatea de ordonare a elementelor de limbaj plastic si, cu cat organizarea ritmurilor este mai inedita prin noutatea ei, cu atat compozitia este mai expresiva.

Compozitia statica se realizeaza prin organizarea semnelor plastice intr-un echilibru stabil, elementele constitutive incadrandu-se intr-o forma geometrica stabila (triunghi, patrat, dreptunghi, piramida).

Compozitia dinamica presupune structurarea semnelor plastice intr-un echilibru instabil prin folosirea liniilor curbe, spirale, oblice, intretaiate, ce dau configuratiei ansamblului miscare, dinamism. Daca compozitia statica are in general un singur centru de interes, compozitia dinamica poate avea mai multe centre de interes. Important este sa existe in compozitie unitate ce se manifesta prin

legatura logica, constructiv - formala, propozitionala dintre parti si ansamblu, dintre continut si forma.

Compozitia decorativa presupune imbinarea elementelor plastice intr-un tot armonios. Aceste elemente se pot lua din natura, geometrie, din arta popoarelor antice, din arta moderna, arta populara sau din imaginatie. Inglobarea fireasca, unitara si armonioasa a elementelor in forme compozitionale nu poate fi facuta intamplator, ci pe baza cunoasterii principiilor compozitionale decorative, in scopul obtinerii unor expresivitati plastice. Aceste principii sunt: repetitia, alternanta, simetria etc. Repetitia este un procedeu de ornamentare, de compunere a unor elemente, motive, tinandu-se seama de ritm si cadenta. Ea presupune fie repetarea unui element de limbaj plastic (punct, linie, pata, forma) fie repetarea unui motiv decorativ. Alternanta este o succesiune de cel putin doua elemente diferite ca forma, marime, culoare si pozitie. Simetria exprima echilibru intr-o compozitie plastica, ea presupune existenta unei axe ce are de o parte si de alta elemente si motive asezate la distante egal departate de ea.O forma este simetrica daca axa de simetrie o imparte in doua parti egale, ale caror puncte coincid prin suprapunere. Un ansamblu compozitional poate deveni simetrie cand axa de simetrie imaginara orizontala sau verticala separa compozitia in doua parti identice. Formele naturale sau create pot avea una sau mai multe axe de simetrie orientate orizontal, vertical sau oblic. Simetria este una dintre legile fundamentale de structurare a formelor naturale. Formele compozitionale folosite in arta decorativa sunt: friza, chenarul decorativ, jocul de fond etc.

Friza este suprafata in forma de banda in care se ordoneaza motive si elemente dupa legile artei decorative.

Chenarul este o banda decorativa ce decoreaza o suprafata de jur imprejur. Jocul de fond este compozitia ce se bazeaza pe o retea in care motivele

decorative sunt organizate in functie de legile artei decorative . 

TEHNICI DE LUCRU SI MATERIALE  Tehnica acuarelei Acuarela se fluidizeaza cu apa, obtinandu-se un lichid colorat si care asternut

cu pensula pe hartie, nu se sterge prin atingere, dupa uscare. Ea se poate folosi pe hartie uscata sau umeda. Pe suprafata umeda fuzioneaza cu usurinta obtinandu-se amestecuri diverse de culoare, cu efecte neasteptate si expresive. Principiile acuarelei constau in transparent, prospetime, luminozitate si puritate.

Tehnica Temperei si a Guasei Tempera si guasa sunt culori opace si dense. Ele se deschid numai in

combinatii cu alb, spre deosebire de acuarela, care se poate deschide prin transparenta si diluare cu apa.

Tehnica colajului si decolajului Colajul este un procedeu de organizare a unei forme sau compozitii plastice cu ajutorul unor materiale diverse (hartie colorata, plante, fire etc.). Colajul se realizeaza prin taierea sau ruperea formelor

intregi, a unor parti ale acestora din hartie, materiale textile etc. si lipirea totala sau partiala pe suportul compozitii plastice. Decolajul este procedeul prin care efectele expresive se obtin prin dezlipirea, prin ruperea fragmentara a unor materiale lipite in prealabil pe un suport de hartie panza, lemn, carton etc.

Tehnica monotipiei Acest procedeu face parte din tehnicile grafice, prin el obtinandu-se anumite efecte. Tehnica are un caracter de unicat cu efecte coloristice si decorative copmozitionale. Lucrarile prin tehnica monotipiei presupun folosirea ca suport de lucru a unor materiale ca sticla, metalul, linoleumul, pe care se realizeaza imaginile propuse. Se metode de lucru:

1.- Acoperirea suportului cu cerneala tipografica, culori de ulei subtiate, tempera, pe care se deseneaza, prin zgariere, cu un varf de bat, pasla, deget etc., imaginile propuse. Deasupra se aseaza coala de hartie si apoi se preseaza cu ruloul intreaga suprafata. Se ridica cu grija hartia care va avea imprimata pe verso compozitia cu linii deschise pe fond colorat.

2. – Peste suportul acoperit cu cerneala tipografica cu ruloul, se pune usor coala de hartie ( poate fi si divers colorata) peste care se va transpune, cu un creion prin conturare, hasurare sau prin apasare cu degetul in anumite portiuni, compozitia plastica ( partea colorata a hartiei se va aseza cu fata spre suport). Se vor imprima numai zonele care au fost presate cu creionul sau degetul. Ridicandu-se plansa de pe suport, aceasta va avea un aspect grafic in culoarea cernelei de imprimare. Dupa uscare, se mai poate interveni cu acuarela transparenta in zonele neimprimate pentru a mari expresivitatea ansamblului.

3. – Desenarea sau pictarea pe suport a compozitiei cu pensula folosind una sau mai multe culori ( tempera, guasa, ulei, tusuri etc.) combinate sau nu, peste care se suprapune coala de hartie presandu-se apoi pe toata suprafata. Prin tehnica monotipiei al doilea exemplar imprimat apare mult mai slab colorat, culoarea cu intregile ei calitati expresive, transpunandu-se doar pe primul exemplar.

Tehnica linogravurii Se foloseste ca suport de lucru o suprafafa de linoleum (suprafata lucioasa se

va inlatura cu o hartie abraziva) pe care se schiteaza compozitia plastica cu creionul sau pixul. Avand in vedere ca se vor imprima numai suprafetele nescobite ale suportului, se vor inlatura cu ajutorul unor daltite de un anumit tip, toate suprafetele care nu dorim sa fie imprimate ( scobirea nu este profunda). Peste linoleumul gravat se transpune o pelicula subtire de cerneala tipografica cu ajutorul unui rulou, apoi se pune peste aceasta suprafata coala de hartie care va fi presata bine in final. Specific linogravurii este aspectul grafic, linia avand un rol preponderent.

Tehnica desenarii cu ceara Se deseneaza cu ceara bruta, solida, formele plastice pe hartie, dupa care se

astern culorile de apa (acuarela, guasa diluata) in functie de subiectul compozitiei, sau in prima faza se realizeaza un fond colorat peste care se deseneaza cu o bucata de ceara, apoi acoperindu-se cu o culoare intreaga suprafata .

Tehnica decolorarii cu pic Se acopera intreaga suprafata a hartiei cu cerneala apoi cu varful unei pensule

subtiri sau al unui betigas inmuiat in solutia de pic, se deseneaza deasupra o compozitie plastica. Solutia de pic decoloreaza cerneala si desenul apare deschis, aproape alb, pe fondul acesteia. Se poate folosi picul si sub forma de pulbere

presarata neuniform peste cerneala umeda cu care a fost acoperita o compozitie mai veche.

Tehnica imprimarii cu tesaturi rarite Se aseaza pe o coala de hartie materialul textil, dupa ce in prealabil a fost

imbibat in culoare si apoi stors, peste care punem alta foaie de hartie pe care o presam. Aceste foi imprimate pot constitui fondul unor compozitii cu subiecte diferite.

Tehnica picturii pe sticla Se realizeaza pe hartie, peste care se aseaza sticla, transpunand desenul cu tus

negru prin intermediul unei pensule fine, al penitei cu toc, sau al altor instrumente. Tusul se fixeaza, dupa caz. Culoarea de tempera in amestec cu aracet sau de ulei mai diluat va acoperi la inceput detaliile, peste care, dupa uscare, se va suprapune peste intreaga lucrare. In pictura pe sticla se folosesc culori vii, armonioase, cu aspect decorativ, acestea devenind placute si atragatoare. Trebuie sa tinem cont de faptul ca imaginea pictata apare pe spatele sticlei, inversata dreapta-stanga fata de desenul de pe hartia model.

Tehnica frotajului Este tehnica imprimarii dupa suprafetele unor structuri din natura. Se imprima

prin suprapunerea foii de hartie peste structura aleasa, usor denivelata, cu ajutorul creionului negru moale sau al creioanelor colorate, cu care se freaca atent hartia. Se poate freca si cu minele colorate asezate pe lat.

Tehnica amprentei si a stampilei Stampilele se confectioneaza din diferite materiale cum ar fi: plastilina, guma

de cauciuc, cartof, pluta etc., prin gravarea desenului pe suprafata materialului respectiv. Stampila se acopera cu culoare umeda, dupa care se aseaza pe suprafata de hartie prin presare urmarind anumite retele compozitionale. Tehnica amprentei se refera la imprimarea unor structuri usor denivelate din natura. Suprafata structurata se acopera cu un amestec fluid de culoare si apoi se preseaza cu fata colorata peste foaia de desen, urmarind intentia compozitionala.

Tehnica modelajului Prin aceasta tehnica se realizeaza prelucrarea artistica a unor materiale

maleabile cum ar fi: lutul, argila, plastilina etc. Modelarea se realizeaza cu ajutorul palmelor si al degetelor. Pentru obtinerea unor forme in aceasta tehnica, se folosesc si instrumente speciale, numite ebosoare, care au diferite profile si forme (semirotunde, triunghiulare). Se pot realiza: - basoreliefuri (gen de modelaj in relief putin profilat fata de suprafata de fundal; - altorelief (gen de modelaj in relief, puternic profilat fata de suprafata plata de fundal); - rond - bosse (forma care poate fi vazuta de jur - imprejur, forma in sine ce poate reprezenta diferite obiecte, portrete, pasari).