Curs istorie medie universală - 1 (Mureşan)

- perioada de tranziţie între Antichitatea clasică şi Evul Mediu=Antichitatea târzie; sec III-VII/VIII

- unul dintre istoricii care susţin această teorie este Henri Pirenne în "Mahommed şi Carol cel Mare" - agonia Imperiului Roman până în sec VII/VIII, prin comunicarea economică, comercială, tranzitul de idei între Occident, N Africii şi Orient; în sec VII/VIII - arabii izolează Europa Occidentală de E Mediteranei; Europa Occidentală se va interioriza, va migra spre N, spre interior, spre hinterland; teorie puţin acceptată!!!

- viaţa religioasă a acestei perioade a fost studiată de Henry I.Marron: "Istoria Bisericii în perioada Antichităţii târzii" - după el, Antichitatea Târzie (303-604)

- au existat mari imperii şi în afara Imperiului Roman (Imperiul Persan=Sassanid, Chinez); şi ele au fost nevoie să se opună nomazilor şi semi-nomazilor, de multe ori căzând pradă acestora

- !!! sec III/IV-VII/VIII - conflict între civilizaţiilor sedentare şi cele (semi)nomade, în gen germanice

Imperiul Roman- cel mai spectaculos Imperiul al Antichităţii, datorându-se geniului organizatoric roman şi

Mării Mediterane- are o fizionomie specifică: Marea Mediterană joacă un rol important - mijlocul cel mai

rapid, eficient şi ieftin de comunicaţie între provinciile imperiului motivul: transportul pe uscat dura mai mult şi aducea cantităţi mai mici de marfă, în

ciuda drumurilor şi podurilor romane (eg: cu Egiptul şi Africa de Nord - o săptămână pe mare, câteva luni pe uscat)

- în plus, în cazul unor disidenţe, romanii interveneau mult mai repede şi puteau anihila conflictele (eg: Imperiul Persan după sec II)

- motivele decăderii din sec V (476): 476 - comandantul germanicilor, Odoacru, îl alungă pe împăratul de 13 ani Romulus

(ironic…) Augustus, supunându-l la un domiciliu forţat în Campania tatăl lui Romulus Augustus, Oreste (barbar) ocupase tronul printr-o altă lovitură de stat,

îndepărtându-l pe antepenultimul împărat roman (într-un fel, ultimul împărat roman), care va conduce o formaţiune în Dalmaţia timp de 10 ani după alungare

sec III-V: declanşarea crizei Imperiului Roman:(1)pov politic - din sec III, IR intră în defensivă (deşi până atunci dusese o politică de cucerire); problema: războaiele de expansiune aduceau venituri, iar cele defensive, pierderi; veniturile veneau din exploatarea resurselor, valorificarea sclavilor -> veniturile obţinute de stat prin vânzare; Marile latifundii: 900-1500 sclavi, locuitorii urbani: 2-3 sclavi; apariţia pe piaţă a unei mărfi ieftine realizate de sclavi; dacă erau mulţi rezultă erau ieftini rezultă obţinerea unei producţii ieftine- lipsa războaielor duce la lipsa de sclavi - aşadar scade productivitatea- încercări de a ieşi din criză: recurgerea la colonat şi la sclavii cazaţi (colonii erau liberi din punct de vedere juridic, ei arendau pământul comform unei înţelegeri, o parte din producţie - proprietarul; sclavii cazaţi = încercarea romană de a rentabiliza munca cu sclavi; aceşti sclavi primeau un lot de pământ şi dreptul de a se căsători, în schimbul unei părţi a rezultatului muncii lor); la un moment dat, datorită fluctuaţiei colonilor, aceştia sunt legaţi de pământ- o a treia categorie: liţii (lider) - mai ales în N Galiei, = barbari de dincolo de limes cărora li se oferă terenul agricol spre exploatare în zonele limitrofe ale IR; mai mult primeau

1

pământ spre exploatare cu unica condiţie de a apăra limesul în caz de atac extrem ->autorii romani târzii, sec IV-VI: "am ajuns că barbarii ne apără de barbari";- romanii încearcă astfel să atenueze criza producţiei de scumpirea sclavilor- IR nu mai era în expansiune, scădea afluxul monetar ->criză militară

(2) pov militar - manifestarea crizei: elita societăţii (categoriile superioare de militari), datorită faptului că soldele nu se mai plăteau la timp şi în unele cazuri plata de bani a soldaţilor e convertită în annone=un fel de bonuri pe baza cărora puteai ridica o cantitate de cereale din depozitele statului=de fapt, cu o plată în natură -> cariera militară nu mai este o tentaţie, mai ales pentru elite; armata romană începe să aibă probleme de recrutare; pătrund marginali ai societăţii romane şi recrutări de barbari - mercenari- aceste recrutări de barbari se făceau de obicei printr-un foedus (tratat); seminţiile germanice ce vor accepta vor avea trata şi se vor numi foederati- diferenţa între liţi şi foederaţii: primii se aşază în IR pe cont propriu (vor fi asimilaţi), cei din urmă veneau în IR şi aveau dreptul ca în perimetrul acordat lor să se conducă după datinile proprii- uneori: solidarizarea foederaţilor cu năvălitorii - sf IR- totuşi, există conducători militari federaţi, ce au apărat foarte bine IR: Arbogast, vandalul Stilidun, gotul Gainas, Ricimer, Aetius; în plus, ei pacificau anumite regiuni din interiorul regiunilor stăpânite de ei- nu putem pune pe seama acestei "barbarizări" căderea IR !!!!!- neplata soldelor: jafuri ale militarilor asupra provincialilor - aceştia sunt nevoiţi să se pună sub protecţia unor potentaţi locali; această înţelegere se va numi patrocinium (patronat); în schimbul protecţiei, patronul cerea o anumită plată; nemaiprimind protecţie din partea statului, aceşti provinciali nu îşi vor mai plăti dările: împăraţii romani, mai ales Teodosius tună şi fulgeră împotriva acestor potentaţi locali

(3) pov financiar - alte probleme financiare: pauperizarea micilor proprietari agrari - abandonarea proprietăţilor şi îndreptarea spre Roma şi alte mari oraşe (Constantinopol, Alexandria), unde vor îngroşa rândurile păturii sociale sărace a capitalei- astfel, se ajunge la o cifră de 300.000 plebei la Roma; formează o masă de manevră, fiind folosiţi de patricieni (panem et circense)- importarea cerealelor şi fiarelor sălbatice costa -> caseta imperială (=finanţele statului) se împuţina- împăratul roman caută surse de finanţare: amplificarea impozitelor; alte nemulţumiri sociale şi inflaţie

(4) pov social (şi financiar…) - elita, concentrată în marile oraşe, era marea consumatoare de produse de lux: mirodenii, obiectele vestimentare (eg: mătase din China), bijuteriile (mai ales pentru femei), aur şi pietre preţioase, parfumurile (mosc=secreţie a unei glande a unei căprioare; tămâie); toate erau importate = cheltuieli suplimentare- se ajunge la o criză financiară endemică=permanentă- în ultimele secole ale imperiului au loc mai multe răscoale, care uneori se travestesc în haine religioase, dar au numai cauze sociale şi financiare; donatiştii, agonisticii şi bagauzii - mişcări de durată lungă (sec IV-V)- această răscoală endemică a bagauzilor va fi suprimată de nişte migratori: alanii, conduşi de regele Goar, care la cererea generalului Aetius vor înăbuşi răscoala

2

- dincolo de aceaste motivaţii economice, sociale, fiscale, militare ale declinului IR nu se poate neglija cu totul aspectul crizei de conştiinţă, religioasă, traversată în ultimul secol de existenţă a IR de către Imperiu

- religia romană era relativ tolerantă: accepta religiile popoarelor cucerite, dar, romanii intră în conflict cu cele două religii monoteiste: iudaismul şi creştinismul

- sfatul le-ar fi acceptat dacă monoteiştii ar fi acceptat la rândul lor zeii oficiali; urmează tensiuni, persecuţii; cu timpul acest conflict devine unul social: monoteismele au mai mare succes printre membrii păturilor defavorizate

- soluţiile adoptate de împărat pentru a submina conflictul s-au dovedit superficiale, odată cu această creştinare (edictul lui Constantin) apar ereziile (eg: arianismul, condamnat prin consiliul de la Niceea)

- după unii, creştinismul a avut influenţă nefastă asupra IR prin defetismul promovat de această religie - lucru discutabil; populaţiile germanice erau şi ele creştine (ariene), datorită îmbrăţişării ereziei creştine de către gotul Wulfila şi propagarea sa printre germanici;

- totuşi, barbarii nu au reprezentat niciodată mai mult de 15% din populaţie (de aceea goţii evitau dispersarea pentru a nu fi asimilaţi) ->problema: cum de această majoritate (aprox 60 milioane de oameni) au acceptat dominaţia acestei minorităţi? răspuns: populaţiile germanice erau războinice, în timp ce cetăţenii romani au fost

educaţi timp de decenii să fie apăraţi, să nu aibă nevoie să lupte; în plus, confruntarea ideologică nu este foarte mare, deşi eretici, germanii erau totuşi creştini -> cetăţenii nu reacţionează; căderea IR se datorează foarte mult pasivităţii dobândite prin educaţie de către romani

- totuşi, de ce se prăbuşeşte doar IR de Apus şi nu şi cel de Răsărit? provinciile cele mai bogate, cele mai importante din IR de Răsărit au fost protejate prin

aşezarea lor geografică favorabilă de atacurile barbarilor - eg: Siria, Palestina, Fenicia, Libanul; au fost afectate provinciile din Peninsula Balcanică, dar acestea nu erau vitale pentru finanţele, demografia IR de Răsărit - au existat tot timpul resurse pentru plata şi cumpărarea păcii

IR de Răsărit, prin amplasamentul său geograifc era vecin cu Orientul - mărfurile orientale care trebuiau să ajungă în final în Occident erau tranzitate prin provinciile IR de Răsărit -> venituri prin revânzare, se vorbeşte despre o hegemonie a aurului în această zonă

IR de Răsărit era mai populat (2/3 din populaţia IR), era mai urbanizat şi mai productiv pe plan meşteşugăresc -> banii din V veneau şi se concentrau aici

duşmanul permanent el IR de Răsărit - Imperiul Parţilor, târziu Imperiul Persan al dinastiei Sassanide, era la rândul său tot un Imperiu - deşi au existat conflicte numeroase, unele grave între aceste imperii, fiind vorba de 2 state bine definite, pacea se respecta: IR de Răsărit se putea reface

şansa IR de Răsărit de a supravieţui IR de Apus- deşi provinciile bogate din N Africii aparţin IR de Apus, acestea sunt hărţuite de invadatori

(începând cu sec III), deşi erau aparent protejate din punct de vedere geografic; invaziile au fost favorizate de apariţia dromaderului ca mijloc de locomoţie printre popoarele berbere

- aceste provincii vor fi apoi cucerite de vandali, supăraţi pe romani, care îi zgândăriseră- poziţia geografică a Constantinopolului a făcut ca acesta să nu fie cucerit niciodată, spre

deosebire de Roma, jefuită şi distrusă parţial de două ori în ultimele secole de existenţă ale IR de Apus, care s-a prăbuşit din punct de vedere politic, social, şi administrativ, dar dănuieşte oricum!!!

3

Istorie universala medievala – curs 2

Bibliografie: Brion Marcel - Attila; Viaţa hunilorIpoteze/supozitii – legate de inceputul migratiilor

1. cresterea demografica impresionantaSursa – Iordanes, care nici macar nu e contemporan cu inceputul migratiei gotilor: gotii

nu mai aveau suficient spatiu2. fenomene climatice – pentru ca cresteau animale depindeau de clima; posibila seceta

din anumite regiuni ale stepei euro-asiatice – urmeaza un efect al “bulgarelui de zapada”; o alta ipoteza legata de migrarea germanicilor: racire climatica

3. fascinatia fata de resursele, bogatiile, standardul de viata din IR1, 2, 3 – motivatiile fundamentale; lor li se adauga cauzele conjuncturale, care explica

esp de ce la sf sec IV forfota populatiilor migratoare se accentueaza

La sfarsitul sec IV se pune in miscare o populatie turanica (mongola) – HUNII; inscriptiile dovedesc faptul ca ei vorbeau un grai turcic.

De unde apar ei la frontierele Europei?Ipoteza: sunt o semintie ce s-a desprins dintr-un corp de popoare migratoare – HIUN-NU.

In secolele I-II e.n., o buna parte a acestei populatii vine infranta din confruntarea cu imperiul chinez al dinastiei HAN, la care se adauga presiunea altor populatii migratoare – se indreapta spre V.

Temporar se aseaza pe valea fluviului IAXARTE=SIR DANA (se varsa in M Araba). In ce a constat superioritatea chineza vs calaretii migratori?

Ipoteza: din sec I e.n., armata chineza este dotata cu ARBALETE – precizie mare, pe distante mici – eficienta.

Trupele chineze intra in teritoriul hunilor si la acest fenomen se adauga foametea (din cronici chineze) – hunii pleaca.

- Dupa ce s-au asezat pe Iaxarta.Ipoteza: sec IV – constransi sa isi continue deplasarea spre V, de o seceta din zona.

355 – hunii apar in zona fluviului Volga (frontiera estica a Europei) 360-370 – hunii ingenuncheaza si integreaza o populatie de origine iraniana – ALANII

(urmasii alanilor sunt azi o minoritate din Rusia - osetii); o parte din alani sunt tarati de huni

- In N M Negre, hunii se lovesc de ostrogoti: 375 – Balanur, conducatorul hunilor, il invinge pe Ermanaric – cond. ostrogotilor (se

sinucide); la conducerea ostrogotilor urmeaza Withimor, care este invins la randul lui de huni; ostrogotii sunt angrenati si ei.

- hunii vs vizigoti – intre Dunare si Nistru ip: vizigotii infranti partial de huni 376 – liderii vizigotilor il roaga pe Valens (IR) sa le permita accesul in IR Valens, simpatizant al arianismului – ii accepta, iar vizigotii trec DunareaIp: vizigoţii au trecut pe la Silistra, sub conducerea a doi lideri: Fritigern şi Alavivus, în 376

- această traversare este relatată (împreună cu aspectul hunilor) de surse romane: Ammianus Marcellinus, Iordanes, Sidonius Apollinarius

4

- după un an sau doi, hunii - aliaţi cu alanii şi ostrogoţii - invadează estul IR; raid la S de Dunăre

- aprox 380, hunii se aşează în Panonia aducând sub ascultare o serie de alte populaţii migratoare germanice, aşezate în Europa Centrală: gepizii, carpii, herulii, skirii, rugii, longobarzii

- pe de altă parte, hunii dislocă pe suevi, vandali- nu ştim exact ce au făcut hunii între aprox 380 - înc sec V - când încep să fie pomeniţi

datorită atacurilor tot mai violente aprox 395 - anumite grupuri de invadatori hunici trec în Armenia şi ajung până în

Cappadocia (regiunea central SE a Anatoliei) - atacă chiar Antiochia (N Siriei) aprox 401 - un rege vandal - Godegisel (moare în 406; urmaşul său este Guntarich,

care pe 31 decembrie 406 trece Rinul pe gheaţă prin apropiere de Mainz) - încheie o alianţă cu suevii, precum şi cu anumite grupuri de alani, ce fugiseră din calea hunilor; împreună se duc şi mai mult spre V, ajungând în vecinătatea frontierei de pe Rin - o străpung în 406

- astfel, alanii, suevii şi vandalii ajung în Galia, iar IR se alarmează, însă nu avea trupe destule - aşadar, este nevoit să disloce legiuni din Bretania (406-407), pentru a le aduce în Galia

- până în 409 - alanii, suevii, vandalii jefuiesc Galia, apoi trec Pirineii şi ajung în Spania

- hunii - la începutul sec V: cer tribut IR de Apus şi celui de Răsărit- în ciuda faptului că generalul Aetius (IR de Apus - magister militum) era în relaţii foarte

bune cu hunii: a fost o vreme ostatic la huni s-a folosit de contingente de huni pentru a reprima anumite populaţii germanice ce se

inflitrează în IR de Apus, precum vizigoţii, francii, burgunzii aprox 433-434 - cade pentru o scurtă perioadă în dizgraţie şi se refugiază la huni

- această situaţie relativ armonioasă se dezagreghează când din fruntea Confederaţiei hunilor dispar Mundziuch (tatăl lui Attila) şi Rua - fraţi

- Attila ajunge în fruntea hunilor împreună cu fratele său Bleda (aprox 433-434); de acum înainte: tributul IR de Apus şi de Răsărit - se dublează se cere mai ales de la IR de Răsărit să returneze pe toţi hunii angajaţi mercenari în

slujba IR (dar aceştia nu vor să vină…) - se ajunge la o stare conflictuală- între timp hunii continuă raidurile - 436: măcelăresc burgunzii din zona oraşului Worms

(sursă de inspiraţie pentru Cântecul Nibelungilor)- 435 - probabil suprimându-şi fratele - Attila=singurul conducător al hunilor şi populaţiilor

satelite- presiunile hunilor sunt tot mai acute - iniţial asupra IR de Răsărit

477: hunii atacă şi pustiesc Peninsula Balcanică - trecătoarea Termopile tributul sporeşte le 2100 livre de aur

- 449 - an decisiv pentru orientarea hunilor lui Attila IR de Răsărit - delegaţie la curtea hunilor, condusă de Priscus Panaites (descriere a

hunilor din perioada lor de semi-sedentarizare şi Attila avea reşedinţă - palat de lemn, terme de piatră, curte fastuoasă); Priscus Panaites negociază cu hunii orientarea lor spre V şi renunţarea la eventualele atacuri

Euxodiu = şef al răsculaţilor din Galia (bagauzii) - se refugiază la huni; ip: informaţii despre Galia; astfel, în 451 - Attila cu o armată consistentă se îndreaptă spre V

5

- pretextul pentru atacarea IR de Apus este unul de ordin matrimonial: sora împăratului roman Valentin III (Honoria) supărată că fratele ei i-a asasinat iubitul i-ar fi trimis mesaj lui Attila, oferindu-i mâna ei; dar Valentin a refuzat şi s-a iscat conflictul

- în Galia, hunii jefuiesc o serie de aşezări, rezistă doar Orleans; trec pe lângă Parisul din epoca romană; supravieţuirea oraşului Orleans îi va permite generalului Aetius să îşi concentreze forţe suficiente în locul Campus Maurianus (lângă Troyes); Aetius mobilizează vizigoţii din S Galiei, francii, burgunzii etc

- a obţinut Aetius o victorie ? Nu ştim exact. Însă este cert faptul că hunii au fost respinşi; ei se repliază totuşi

- 452 - hunii năvălesc în N Italiei şi pradă Aquileea, Milanul, Verona, Pavia, până când (din izvoare) le iese în cale o delegaţie condusă de Leon I (episcopul Romei); îi îmbunează (probabil cu daruri substanţiale) şi Roma e salvată

- 453 - Attila se mai căsătoreşte o dată (probabil) cu o germanică/burgundă: Hildiko; apoi, moare

- din 454 hunii sunt conduşi de cei doi fii ai lui Attila: Elac şi Ernac - se confruntă cu o revoltă a populaţiilor germanice subjugate (esp ostrogoţii şi gepizii) Ernac refuză să participe la conflict Elac e învins de germanici la Medao - 454

- principalii beneficiari ai victoriei: regele gepid Ardanic - fondatorul statului gepid din Panonia şi Transilvania regele ostrogot Valamir - se aşează în S Panoniei

- Ermac se războieşte cu un alt frate al său - rezultă slăbirea forţelor hunilor în Europa Centrală şi de Est

- 481 - între Dunăre şi Nipru se mai menţine o ramură a hunilor, apoi sunt aspiraţi de bulgari (origine: turanică) - I pas: stat pe cursul fluviului Volga

ip: până la domnia lui Iustinian ar fi supravieţuit un mic grup de huni în Dobrogea; apoi au dispărut- hunii sunt prezenţi în câteva mari poeme epice ale Evului Mediu:

Cântecul Nibelungilor Walthamis Cântecul lui Hildebrand

Tablou al populaţiilor germanice: ostrogoţi, vizigoţi, longobarzi, gepizi, carpi, heruli, skiri, rugei, alamani, bavarezi, burgunzi, franci, vandali, suevi, saxoni, anglii, guţi, friscani, danezi, sveavi, iuţi

Alanii- grup iranian care parţial s-a raliat triumviratului alani-suevi-vandali- se pare că un grup de alani conduşi de regele Goarn a refuzat să continue marşul spre

Peninsula Iberică şi s-a pus în slujba lui Aetius, contribuind la suprimarea răscoalei bagauzilor

- un al nucleu alanic ajunge în Peninsula Iberică, unde, după 409, se vor aşeza în Lusitania (=Portugalia) şi în regiunea din jurul oraşului Cartagina

- pentru că erau puţini numeric nu au reuşit să stăpânească temeinic zonele ce le-au fost atribuite

- 418 - alanii vor fi pulverizaţi de atacurile vizigoţilor, care fuseseră trimişi în Peninsula Iberică de către împăratul roman în slujba căruia erau

- alanii care au scăpat de acest raid se vor alia cu aşa-numiţii vandali hasdingi (se aflau în NV Pen Iberice - provincia Galicia

6

- împreună cu aceştia se vor deplasa în următorul deceniu spre sud şi după o scurtă escală în provincia Andaluzia, vor traversa Coloanele lui Hercule (Strâmtoarea Gibraltar) şi vor invada provinciile romane din N Africii

- în N Africii - regatul vandal, iar alanii vor fi asimilaţi de către vandali- regii vandalilor din N Africii - denumirea de Rex Vandalorum et Alanorum

Vandalii- populaţia germanică cea mai numeroasă din această alianţă tricefală- sunt probabil originari din N Danemarcei de azi- divizaţi în două confederaţii: hasdingi şi silingi- sunt pomeniţi încă de la sfârşitul secolului I e.n. de către autorii romani şi greci romanizaţi:

Pliniu, Ptolemeu, Dio Cassius- translaţia lor spre sud (Europa Centrală) este oprită la sf sec IV de către huni, care îi

împing spre vest- în 406 pătrund în Galia, iar în 409, în Peninsula Iberică- HASDINGII se stabilesc în Galicia; SILINGII - în Betica (centrul şi SE Pen Iberice)- 418 - în urma raidului iniţiat de vizigoţii conduşi de regele Valia, silingii sunt distruşi- 419-420 - vandalii hasdingi şi alanii părăsesc Galicia şi trec în Baetica, profitând de golul

instaurat de distrugerea silingilor; apoi - atacă în 426 Insulele Baleare şi se pare, chiar coastele Mauretaniei

Enigmă: în IR exista o legislaţie dură faţă de supuşii romani care îi învaţă pe germanici să navigheze, DAR vandalii după ce s-au aşezat în Baetica învaţă să navigheze- 428: ocupă portul Cartagina=bază maritimă romană- 429 - probabil: considerând că au epuizat resursele din Baetica şi Andaluzia, conduşi de

Gaiserich, trecu în Africa- au plecat din Tarifa, au ancorat în zona Tangerului de azi- marş spre est, de-a lungul coastei africane- 430: încep asediul localităţii Annaba (=Hippo Rhegius); în acest oraş era episcop Sf

Augustin - moare în timpul asediului; vandalii cuceresc oraşul în 432- în afara oraşului Cartagina (lângă fosta Cartagina punică), vandalii se inflitrează în

aproape întreaga provincie Africa, se presupune şi datorită colaborării cu adepţii ereziei DONATISTE donatismul - după 313 e.n. s-a pus problema dacă episcopii creştini ce au renunţat la

credinţă şi au colaborat cu IR înainte de 313 pot să îşi reprimească funcţia; contestă revenirea în ierarhie a episcopilor compromişi, DAR episcopul Romei nu îi susţine

Donatus=un lider creştin din N Africii, foarte activ în această mişcare de purificare a Bisericii Creştine

- 435 - împăratul roman Valentinian III, văzând că nu poate recupera Africa din lipsă de trupe, îi propune lui Genserich statutul de federat

- Genserich acceptă să fie subordonat al Romei, dacă avea autonomie; pentru că încă nu controla toată regiunea

- în următorii ani se convinge de slăbiciunea IR de Apus - în 439: ocupă Cartagina; se pare că la Cartagina vandalii au sechestrat toată flota romană din N Africii şi cu ajutorul ei atacă în 440 Sicilia

- 442 - Valentinian al III-lea, intimidat de succesele vandalilor recunoaşte prezenţa regatului vandal ca stat independent în fostele provincii din N Africii

- în N Africii, Genserich recurge la exproprieri financiare şi le va împărţi pământurile celor mai importanţi strategi şi ofiţeri ai săi; loturi mai mărunte - SORS - vor fi dăruite războinicilor săi

7

- aproximativ 80.000 de oameni au trecut strâmtoarea, doar aproximativ 15.000 luptători ->în urma exproprierii nu apare un conflict cu populaţia autohtonă, chiar dacă li se mai iau pământurile

- o parte a populaţiei romanizate este totuşi expulzată; pentru că nu beneficia de un aparat administrativ adecvat, Genserich va apela la mulţi din foştii funcţionari romani şi limba latină va deveni limbă oficială

- sub raportul moravurilor, vandalii adoptă obiceiuri romane; singurul element ce le-a dat vandalilor posibilitatea de a-şi păstra identitatea a fost religia, arianismul, DAR acest lucru a creat tensiuni -> pt că vandalii vor instala proprii lor episcopi, înlocuindu-i pe cei vechi

- după 450, Genserich va întrepătrunde cu ajutorul flotei atacuri asupra coastelor italice, hispanice şi chiar elene;

- 455 - jefuieşte Roma (sacked Rome)- vandalii aduc în sfera lor de influenţă pe lângă Insulele Baleare, Sardinia şi Corsica- în ceea ce priveşte Sicilia, după 476, vandalii o retrocedează parţial lui Odoacru, regele

herulilor şi skirilor (care îl înlătură pe ultimul împărat al Romei) în schimbul unui tribut; Odoacru avea nevoie de Sicilia, pentru a livra cereale populaţiei din peninsulă

- aprox 500 - Sicilia este parţial reocupată de ostrogoţii regelui Teodoric, însă dominaţia este doar temporară, asupra părţilor V

- 476 - Genserich moare -> în fruntea regatului vandal se vor perinda: Cumerich, Gunthamud, Huderich, Hilderich, Gelimer

- 533 - Belizarie (debarcă în N Africii şi profită de o conjunctură favorabilă - cucereşte Regatul Vandal) Gelimer era cu flota în Sardinia, iar când revine, la începutul lui 534 este învins, luat

prizonier şi trimis cu tezaur cu tot în Asia Mică- 539-540 - rămăşiţe ale vandalilor - refugiaţi la populaţia maură - au încercat o rezistenţă -

EŞEC -> "istoria vandalilor sfârşeşte-n neant"

SUEVII- menţionaţi prima oară în sec I e.n. de istoricul roman Cornelius Tacitus, pe litoralul Mării

Baltice; au coborât spre sud şi o vreme au stat în regiunea Suavia din Germania de azi, pentru a apoi, sub presiunea hunilor să o ia spre vest

- în Hispania se aşează în S Galiciei- după plecarea vandalilor hasdingi - 419 - ocupă întreaga provincie Galicia şi sub

conducerea regelui Hermeric întemeiază un regat în colţul NV al Peninsulei Iberice - cu reşedinţa la Braga (N Portugaliei de azi)

- la concurenţă cu vizigoţii ei cuceresc o parte din provincia Spania, ocupând Merida în 439 şi Sevilla în 441

- 456 - regele vizigot Teodoric îi atacă pe suevi la sugestia împăratului Avitus şi reuşeşte să îl învingă, apoi să îl ucidă pe Rechiarius - regele suevilor Braga - prădată de vizigoţi, iar suevii reuşesc să se regrupeze doar prin anii 464-465,

sub regele Remismundus, care pentru a intra în graţiile vizigoţilor, va accepta să se convertească la arianism

- sec VI - suevii trec la catolicism (aprox 561) - indignarea vizigoţilor, care în 585 anexează regatul suevilor şi îl capturează pe ultimul lor rege Andeca (Andeca)

- în deceniile următoare, pentru că între timp şi vizigoţii adoptaseră catolicismul, suevii îşi vor pierde total elementele de diferenţă - vor fi asimilaţi

8

Istorie medie universală - curs 3 (Mureşan)

Vizigoţii

- vizigoţii - doi conducători: Fritigern şi Alaricus- probabil - împăratul roman Valens - acordul pentru vizigoţi, pentru că era arian- Istoria lui Ammianus Marcellinus - 377, vizigoţii ce fuseseră cantonaţi în provincia Thracia,

se răscoală împotriva autorităţilor romaneExplicaţii: contractul încheiat între vizigoţi şi IR - vizigoţii să primească alimentaţie până să înceapă să cultive pământul; urmau să lupte alături de IR; ip: reprezentanţii administraţiei romane nu le-au acordat alimentele şi poate chiar au cerut bani (le-au cerut vizigoţilor să îşi vândă copiii ca şi sclavi) - consecinţă: revolta - vizigoţii ameninţă chiar Constantinopolul- în 378, august, la Adrianopol - trupele lui Valens sunt înfrânte, iar împăratul e ucis; se pare

că în toiul bătăliei Valens s-ar fi refugiat într-o căsuţă, iar vizigoţii ar fi dat foc căsuţei pentru că nu ştiau că împăratul e acolo

- vizigoţii=problemă pentru diverşi împăraţi romani- după Valens, Teodosiu I=unul dintre ultimii împăraţi eficienţi ai IR; în 382 ajunge cade la

înţelegere cu vizigoţii şi îi cantonează în Moesia- înainte de moartea lui Teodosiu (395), generalul roman de origine vandală Stilicon încheie

în 392 un nou foedus, pentru că la conducerea vizigoţilor ajunsese Alaric- 395 - moartea lui Teodosiu: Arcadiu (E) şi Honoriu (V); simţind conjunctura de criză, Alaric

jefuieşte Peninsula Balcanică până în Pelopones, părăsind spaţiul ce îi fusese dedicat conform înţelegerii; vizigoţii se aşează temporar în Illyricum

- 401 - Alaric între până în N Italiei o expediţie de jaf; Honoriu se refugiază la Ravenna - poziţie strategică excelentă mai ales în condiţiile confruntărilor cu populaţiile migratoare; Ravenna se află într-o zonă joasă, mlăştinoasă, în apropiere de Marea Adriatică, fiind o zonă nesănătoasă, neigienică

- Alaric tatonează relaţiile cu Honoriu: cere tribut de la locuitorii Peninsulei Italice, se amplasează în S Panoniei şi o parte a Dalmaţiei

- în 405 - invazie a ostrogoţilor (sub conducerea lui Radagais) în N Italiei; sunt respinşi de Stilicon; însă Honoriu îl ucide pe Stilicon, considerându-l un potenţial rival la tron

- Alaric profită de ocazie şi în 408 invadează Italia; ajunge la porţile Romei, cere tribut şi se repliază în Toscana încercând să dechidă negocieri; scopul său era obţinerea de subsidii importante

- Honoriu - foarte dificil în tratativele diplomatice, aşa că în 410 Alaric atacă Roma şi (se pare) cu complicitatea unui segment al aristocraţiei romane pătrunde în oraş: 24-27 august jefuieşte Roma; apoi o ia spre S - îşi propusese probabil să treacă în Sicilia (o provincie bogată), iar de acolo în provincia Africa (cea mai prosperă provincie a IR de Apus)

- Alaric o va lua prizonieră şi pe Galla Placedia, soria lui Honorius, dar împăratul nu a reacţionat deloc

- Oricum, vizigoţii nu reuşesc să treacă în Sicilia, aşa că se reîntorc spre N, însă în regiunea oraşului Provenza Alaric moare

- Athaulf îi urmează lui Alaric; el îi conduce pe vizigoţi în S Galiei, unde va întemeia primul stat vizigot în interiorul IR; cuprindea aproximativ provinciile Aquitania, Narbonne (între

9

Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană); Athaulf se căsătoreşte cu Galla Placedia şi are reşedinţa la Toulouse: Regatul TOLOSAN al vizigoţilor

- Athaulf moare în 415 şi urmează la tron Wallia, care va conduce destinele regatului tolosan până în 418, când se va încheia un nou foedus cu împăratul roman: prevedea obligaţia vizigoţilor ca aliaţi de a interveni în Peninsula Iberică vs vandali, suevi, alani

- în timpul lui Teodoric I (418-451), regatul tolosan trece printr-o perioadă de consolidare; Teodoric va fi un aliat de bază al împăraţilor romani împotriva altor seminţii migratoare (eg: suevii din Peninsula Iberică - expediţia din 429, confruntarea cu hunii de la Campus Mauritanus - 451 - Teodoric va muri pe câmpul de luptă)

- Teodoric II - aproximativ un deceniu; va avea relaţii excelente cu împăraţii romani, va adopta conduita, moravurile romane şi va începe să extindă statul şi în Peninsula Iberică

- Euric (466-484) - a rămas celebru prin aşa-numitul codex Euricianus=I culegere de legi a barbarilor, aprox 475

- în toate regatele barbare prima principiul personalităţii legilor - legile se aplică pe principiul etnic;

- urmaşii lui Euric: Alaric II (484-507) - constituirea unui cod de legi pentru populaţia romană subordonată, care să fie mult mai simplu, mai operand decât legea romană propriu-zisă: BREVIARUL - Lex Romana Visigothorum (aprox 506), inspirată din Codex Theodosianus (438)=culegere de legi concepută după Theodosius II

- 507 - lupta de la Vouille - Alaric II este ucis, în urma campaniei spre S a lui Clovis (regele francilor); intervine regele ostrogoţilor din Italia, Theodoric - îl avertizează pe Clovis să oprească expansiunea spre S - aşadar, Clovis renunţă să obţină o ieşire la Marea Mediterană

Consecinţe: Acvitania este ocupată de franci, iar aici sunt închise toate bisericile ariene, iar preoţii alungaţi; vizigoţii migrează spre Spania- consolidare a statului vizigot la S de Pirinei526-531 - în timpul lui Amalaric, reşedinţa statului e mutată de la Toulouse la Barcelona: le mai rămâne vizigoţilor doar Septimania (fâşie îngustă) pe tărâmul Mării Mediterane531-549 - criză dinastică - în fruntea regatului vizigot din Spania ajung doi monarhi de origine ostrogotă - cel mai important: Teudis- în timpul lui Teudis francii traversează Pirineii şi asediază Saragosa- vizigoţii încearcă al rândul lor să îşi constituie un cap de pod în N Africii: ocupă temporar

portul Ceuta pe care ulterior îl pierd549-567 - în fruntea regatului vizigot revine o echipă de regi autohtoni: Agila (1) şi Athanagild (2)

Reconquista programată de Justinian - debarcă în zona Chartagina, recuperând mai ales provincia Baetica din SE Peninsulei Iberice

cei doi suverani vizigoţi mută reşedinţa la Merida (1) şi Toledo (2) (regatul toledan al vizigoţilor)

- regele Leovegild (568-586) - activitate prodigioasă în consolidarea statului vizigot 585 - distruge definitiv regatul suevilor din NV peninsulei extinde stăpânirea în Andaluzia şi învinge un raid al bascilor la Victoriacum

- regele vizigot Reccared şi arienii - convertiţi la creştinismul catolic primele persecuţii ale evreilor şi convertirea lor cu forţa încearcă să îi alunge pe bizantini din SE peninsulei - victorie!

- 633 - al patrulea conciliu de la Toledo: proclamarea principiului electiv în desemnarea regilor vizigoţi episcopii vizigoţi să afurisească pe orice uzurpator

10

- unificare a sistemului legislativ în timpul lui Reccesvint - contopirea celor două sisteme juridice; de ce acum? Renunţarea la arianism a dus la asimilare

- ultimul mare rege vizigot: WAMBA (672-680) se naşte o instituţie tipic medievală, ce va fi apoi aplicată la nivel continental -

ritualul încoronări şi al ungerii monarhului medieval- tulburări care vor anemia puterea militară şi autoritatea regală în statul vizigot

mişcări ale marii aristocraţii: Gardingii - conduşi de comitele Paul Septimani va permite păturilor rurale de a intra în rândurile armatei - nemulţumirea

aristocraţiei- ultimul rege vizigot: Roderic (aprox 709/710) - trădat de aristocraţia din anturajul său

Aquila (fostul rege) şi Witiza (nemulţumit că nu a ajuns la tron) apelează la mauri din Africa şi primesc sprijinul lui Tarik - debarcă în peninsula Iberică cu aprox 7000 însoţitori

- 711: lupta de la Gaudalete - o parte a aristocraţiei vizigote, coordonată de doi fraţi ai lui Witiza: Sisbert şi Oppa - îşi vor trăda regele şi trec în tabăra invadatorilor; Roderic piere în luptă

- Tarik ocupă Toledo, Cordoba, Saragosa

Cauzele colapsului statului vizigot: nemulţumirea aristocraţiei=elementul de stabilitate evreii persecutaţi - colaborare cu invadatorul regii vizigoţi - menţinându-şi mult timp credinţa ariană, au întârziat procesul de

omogenizare- creştinii şi reprezentanţii Bisericii se refugiază în N peninsulei în regiunea numită azi

Oviedo; la 718, aristocratul Pelagius întemeiază regatul Asturilor=un mic stat creştin, care de pe la mijlocul sec IX se extinde treptat, ocupând provincia Galicia, N Portugaliei, Castilia

- în condiţiile stăpânirilor vizigote, o singură personalitate majoră a culturii europene: Isidor din Sevillia - autorul unei compilaţii enciclopedice de vaste proporţii: ETYMOLOGIAE

Ostrogoţii

- târâţi de huni până în Panonia, unde în 380 se aşează- 405 - invadează N Italiei conduşi de Radagus- 406 - învinşi la Fiesole de strategul Stilicon- apoi, sub hegemonia hunilor până în 454- 454 - lupta de la Medao şi destrămarea regatului hunilor - ostrogoţii se emancipează şi se

aşează în jurul lacului Balaton sub conducerea regelui Valamer- fratele lui Valamer, Thiudimer, are un fiu: Teodoric- 461 - Teodoric e dus în calitate de ostatic la curtea de la Constantinopol a împăraţilor IR

de Răsărit - contact cu civilizaţia romană şi se pregăteşte pe planul mentalităţii pentru viitoarea sarcină politică ce îi va reveni după 473: rege al ostrogoţilor

- în urma tratativelor cu împăratul roman Veron, ostrogoţii sunt amplasaţi în Macedonia- Teodoric se revoltă şi cu trupele sale blochează în 478 Constantinopolul- împăratul roman Zenon, pentru a anihila acest pericol permanent, care periclita chiar

siguranţa capitalei, îi dă lui Teodoric titlul de patricius şi îl convinge să îşi orienteze trupele spre Peninsula Italică, unde în 476 se constituise regatul germanic al lui Odovacar (Odoacru)

11

- 489-493 - campanie, în urma căreia Teodoric îl învinge pe Odoacru (se repliase la Ravenna) şi întemeiază, cu asentimentul IB (împărat: Anastasius) un regat ostrogotic

- în teorie, Teodoric=doar rege al împăratului bizantin DAR în practică=un monarh autocefal- la teritoriile pe care le stăpânea în Peninsula Italică, Teodoric va mai adăuga provincia

romană Dalmaţia şi segmente din provinciile Panonia, Raetia, Norricum- pe plan politic va stabili o serie de relaţii dinastice cu regatele germanice învecinate: franc,

vizigot, burgund, vandal- va recuceri parţial Insula Sicila (devine o importantă sursă de produse agricole pentru

regatul său)- pe plan intern va încerca să instaureze un regim de coexistenţă armonioasă între

ostrogoţii arieni şi romanii catolici; o anumită segregaţie socială totuşi există: doar reprezentanţii etniei ostrogote aveau dreptul să poarte arme şi slujeau în rândurile armatei, pe când romanii constituiau aparatul administrativ - coerent, dar rudimentar

- îi va promova ca dregători pe o serie de reprezentanţi notorii ai Antichităţii Romane Târzii: Cassiodor, Symachus, Boetius (chiar dacă erau creştini catolici)

de la Cassiodor - corespondenţă (aprox 500 scrisori)=VARIAE; Cassiodor va întemeia o mănăstire -Vivarium, în care va promova copierea manuscriselor antice latine

Boetius - autorul unei lucrări filozofice: Mângâierile Filozofiei- Teodoric - animat de spiritul edilitar roman

înfrumuseţarea Ravenni va construi propriul monument funerar - celebrul Mausoleu al lui Teodoric

- va domni ca rege al regatului ostrogot din Italia între 493-526- în ultimii ani de dominaţie devine foarte suspicios vizavi de această aristocraţie italică,

suspectând-o (în virtutea unor motive se pare întemeiate) că pregătea un complot împotriva sa, în înţelegere cu IR de Răsărit: îi va persecuta şi executa pe Boetius şi Symmachus; în 524 îl arestează chiar şi pe papă

- după moartea sa - 526 - în fruntea regatului ostrogot ajunge minorul Athalaric, care guvernează sub tutela mamei sale, Amalaswintha - ip: a sprijinit tacit campania generalului Belizarie vs vandali; ea va fi temporar exilată pe o Insulă din Lacul Bolsena, dar după moartea fiului său (534) va reveni al putere alături de noul rege: Theodahad, care o va asasina

- asasinarea Amalaswinthei va oferi un pretext potrivit lui Iustinian de a interveni în Peninsula Italică: Belizarie debarcă în 53-536 şi îl învinge pe Theodahad

- trupele romane pătrund în Roma, iar ostrogoţii aleg un nou rege, în persoana lui Vitigis: asediază temporar Roma şi este copleşit în final de strategia superioară a romanilor - 540: capitulează al Ravenna

- tot în 541 - ostrogoţii se răscoală sub conducerea lui Hildibad care va fi asasinat tot în acest an

- urmaşul său, Eraric=incompetent; ostrogoţii îl promovează pe Totila=strateg de geniu - doar cu aproximativ 5000 războinici ostrogoţi va recuceri aproape toată Italia, aducând sub controlul său şi Sardinia, Corsica, Dalmaţia

- REPLICA: IB trimite un nou general - eunucul Narses - 549-552: reuşeşte treptat să erodeze stăpânirea ostrogotă, îl învinge pe Totila (moare eroic în luptă) la Taginae (552); regele ostrogoţilor devine Teya, dar şi el va fi învins la sfârşitul anului 552 la poalele Muntelui Vezuviu

- câteva grupuri armate ostrogote mai rezistă în Munţii Apenini până în 555, iar în 561 este semnalată o revoltă a ostrogoţilor la Verona şi Brescia, în N Italiei - vor fi reprimate

12

BURGUNZII

- un alt trib germanic ce poate fi plasat în primul val- nu se ştie exact care e ţinutul lor originar

ip: regiune din S Norvegiei de azi - Borgund Insula daneză din Marea Baltică - Bornholon

- sec V - semnalaţi pe malurile Rinului- 436: generalul roman Aetius îi convinge pe huni să îi atace pe burgunzi - înfrângerea

catastrofală evocată în Cântecul Nibelungilor; regele Gunthiar moare cu ocazia episodului dramatic, iar burgunzii se repliază spre sud

- supravieţuitorii sunt cantonaţi în 443 ca federaţi, într-o regiune din Elveţia de azi; aici rămân ca federaţi fideli ai IR participând la:

lupta de la Campus Maurianus - 451 campania vs suevi - 456

- după 476 regele Hilperic structurează un regat burgund, care se întindea din provincia franceză de azi - Champagne - până la Munţii Alpi Maritimi (de S)

- aprox 500 - statul burgund este atacat de francii conduşi de regele Clovis; regele lor Gundoval se convertise la catolicism ca şi Clovis, dar e capturat şi ucis

- un urmaş al său - Gondomir - reuşeşte să îi învingă pe franci în 524 şi să se menţină la putere până prin 533-534

- apoi, regatul burgund este încorporat în statul franc merovingian

Sistematizare - legat de prima fază a Marilor Migraţii sec IV - sec VII/înc sec VIII cuprinde mai multe valuri de invazie/migraţieformal - I val=hunii, vizigoţii, burgunzii, suevii, alanii, ostrogoţii, vandalii (esp seminţii de origine germanică şi li se adaugă seminţii de origine turanică, iraniană) populaţiile migratoare din primul val au succese spectaculoare, întrucât profită de

criza gravă traversată de IR de Apus aceste seminţii nomade-seminomade (mai puţin hunii) îşi constituie regate în zone

puternic romanizate toate aceste regate barbare de primă generaţie, nedispunând de o castă

funcţionărească proprie vor utiliza pătura aristocratică autohtonă în slujba statului lor

principiul personalităţii legilor şi se menţine o segregaţie între etnicii germanici - populaţia autohtonă romanizată

- rezultatul: marea masă a acestor state barbare de primă generaţie, nereuşind să se consolideze vor avea o existenţă efemeră

- caz atipic: vizigoţii - şi datorită faptului că sunt dislocaţi din S Galiei, reuşesc să întemeieze în Spania un stat mai durabil

13

Istorie medie universală – curs 4 (Mureşan)

Al doilea val- cronologic corespunde populaţiilor care prin aproximativ secolele V-VI se insinuează în

anumite provincii sau foste provincii ale IR de Apus- trăsături caracteristice:

populaţii mai obscure şi (poate) mai puţin numeroase nu fac incursiuni spectaculoase şi nu rup relaţia cu bazele lor de expansiune aproape toate sunt de sorginte germanică; mult mai omogeni aprox 440-534 – procesul de insinuare majoritatea au reuşit să constituie formaţiuni statale durabile

- protagoniştii: FRANCII

FRANCII- origine obscură; până în Epoca Renaşterii s-au construit tot felul de legende legate de

genealogia lor; nu ştim exact nici de unele le vine numele – ipoteze: termen germanic – frekkr=curajos frakka=un anumit tip de lance francus=liber

- ultimele ipoteze: se ştie puţin despre trecutul francilor înainte de contactul cu IR, pentru că ei sunt rezultatul unei sinteze tribale între mai multe neamuri germanice: sicambrii, batavii, chamavii, rupterii (apar în De bello gallico - Caesar)

- francii sunt evocaţi prima oară pe la mijlocul sec III, într-o sursă latină mediocră: Historia Augusta=culegere de mai multe surse istoriografice minor Ammianus Marcellinus: francii sunt localizaţi în Toxandria locus; ipoteză: regiune din

Belgia de azi (la NV de actualul oraş Anvers) – aşadar, nu erau foarte numeroşi autorul bizantin Procopius din Caesare

- dpv al fizionomiei locatorice – două uniuni tribale salienii – lex salica – s-a păstrat aproape integral, deşi poate cu unele deformări; a fost

elaborată în latină, după existenţa statului – probabil multe din legile germanice tradiţionale au fost adaptate

ripuarii – lex ripuaria – doar fragmente s-au păstrat din ea(legislaţie distinctă!)

- începutul pătrunderii francilor în istorie se face prin legendarul Meroveu (Merowed) – dă numele primei dinastii a regilor franci: Merovingieni

- primul menţionat de surse latine: Childeric – conclucrase cu generalul roman Aegidius; avea probabil reşedinţa la Tournai sau la Cambrai

- după moartea sa, fiul său Clovis (Chlodovech) preia puterea – “modernul” Louis (Ludovicus) ajunge comandant-rege al francilor salieni la 16 ani profită de anarhia din IR îi aduce sub autoritatea sa pe francii ripuari 486 – atacă statul lui Syagrius (în N Galiei – un mic stat privat, după 476; regiune la N

de Parisul de azi, cu reşedinţa la Soissons) Syagrius cere protecţia lu Alaric II (regele vizigoţilor ce avea reşedinţa la Toulouse),

dar Alaric II îl extrădează pe Syagrius şi Clovis îl execută rapid pe la aprox 493, Clovis se căsătoreşte cu o principesă burgundă, creştină catolică,

numită Clothilda

14

ip: Clothilda a avut un rol major în convertirea lui Clovis la creştinism aprox 496-497 – Clovis se războieşte cu alamanii şi thuringii; ip: s-a rugat la mormântul

Sfântului Martin, iar apoi a avut succese uimitoare, şi s-a convertit – nu ştim data exactă

ştim că s-a convertit de Crăciun; a fost botezat de Renigius, ulterior sanctificata Sf Remi; cronicile: încă 2000 de războinici franci s-au creştinat cu regele lor

francii, treptat, la sf sec V-înc sec VI, s-au creştinat în masă la catolicism, spre deosebire de ceilalţi barbari, ce se convertiseră la arianism

aprox 500-501 – francii vs burgunzi (conduşi de Gundovald), pentru ca apoi, în 507, francii să încheie o alianţă cu Gundovald vs Alaric II

507 – victoria de la Vouille (la N de Poitiers); Alaric II moare pe câmpul de luptă; chiar şi Anastasios (IB) l-a felicitat pe Clovis pentru victorie

Clovis dublase suprafaţa de dinainte; îşi extindea autoritatea asupra unei numeroase populaţii gallo-romane (creştină, de rit catolic, persecutată sub vizigoţi)

H.Pirenne: aceşti franci reprezentau aprox 5% din populaţia Galiei – minoritate, peste o masă compactă de gallo-romani.- francii creştini vor fi uşor acceptaţi ca şi pătură conducătoare; osmoza între cele două

populaţii (franci şi gallo-romani) realizându-se mult mai repede decât în alte zone, unde diversitatea religioasă a dus la relaţii foarte reci (eg: statul vizigot din Spania sau cel vandal din Africa de Nord)

- Clovis mută reşedinţa la Paris, unde va fi şi îngropat după moartea sa din 518- problema după moartea lui Clovis: succesiunea; pentru regii merovingieni regatul

reprezenta o proprietate privată – aşadar, statul franc se împarte între fiii lui Clovis, acest obicei menţinându-se pentru aprox 250 de ani

- în secolele de după moartea lui Clovis, doar incidental există un stat franc unitar, care să acopere o bună parte din fostul stat al lui Clovis

- conturarea în patru regiuni: Austrasia – NE Neustria – SV Aquitania – centru-V Narbonne – S

- existau şanse foarte mari de erodare a statului, însă mulţi dintre aceşti fraţi mor fără să aibă urmaşi pe linie masculină sau se războiesc între ei – procese de reagregare

- doar spre începutul sec VIII – pericol f serios: sarazinii- două surse: Istoria lui Grigore din Tours + Cronica lui Fredegard- printre succesorii mai importanţi ai lui Clovis:

Theuderich – îi combate pe thuringi (531) Theudebert – recucereşte Provence (537) de la ostrogoţi; 534 – lichidează regatul

burgund; îi asimilează pe alanii ce se aflau cantonaţi lângă Loara; supun pe britonii celţi din Peninsula Armoricană; se confruntă cu saxonii germanici (NV); organizează chiar un raid prădalnic până în Pannonia

Childeric din Aquitania – aprox 542: expediţie dincolo de Pirinei – îi pune în alertă pe vizigoţi

- urmează o generaţie mai puţin iscusită în domeniul militar – în a doua jumătate a secolului VI, francii pierd avantajele militare şi dominaţia în zonele periferice ale stăpânirii lor: vasconii (gasconii) ocupă S Aquitaniei bretonii din Peninsula Armoricană se emancipează

15

- pe de altă parte, regii franci din Austrasia (unde intra şi Burgundia) încheie cu pact cu IB vs longobarzi – aprox 584; aşadar, regii franci vor organiza numeroase expediţii vs longobarzi, până în 591, majoritatea dovedindu-se insuccese

- la începutul sec VII – există două tentative reuşite de reunificare a statului franc: Chlotar şi Dagobert Chlotar ajunge în 584 regele al Neustriei, iar din 613, până în 629, rege al tuturor

francilor Dagobert – între 629-639 aduce sub autoritatea sa Austrasia, Neustria, Aquitania şi

Burgundia; încheie o alianţă cu IB, de la care primeşte subsidii- în 638 îi supune pe gasconi, intervine în N Spaniei şi în Italia longobardă, fără succese

decisive- are două eşecuri politice remarcabile:(1) respins de locuitorii statului slav din Boemia – statul lui Samo (=negustor franc, propulsat

rege efemer)(2) pierde de sub control triburile saxone – în sec VI plătiseră tribut francilor- după moartea lui Dagobert (639)=ultimul mare suveran merovingian – urmează o

perioadă de haos în Galia francă, timp de un secol- conflictul se manifestă pe patru direcţii:

între moştenitorii la succesiune confruntări între Austrasia şi Neustria confruntări între puterile regale centripete şi aristocraţiile locale sau regionale

centrifuge între monarh şi majordomi (maior domus)

- nu există un singur majordom:1 pt Neustria, 1 pentru Austrasia etc Asemenea unor prim-miniştri

- aveau în subordine pe înalţii funcţionari ai palatelor regale şi acumulează treptat o autoritate majoră, în detrimentul regilor=prezenţe fantomatice, numite de cronicarii francii: regii leneşi/trândavi

- ascensiunea majordomilor este similară cu fenomenul ce are loc în Japonia sec XII: shogunatul

- la începutul sec VII, sarazinii – destrămarea regatului vizigot 720 – la N de Pirinei 721 – asediul Toulouseului (apărat de comitele Eudes) – raidurile următoare au

succes; se cere ajutorul majordomului Austrasiei, Carol Martel- Martel provenea dintr-o familie de majordomi; tată său a fost Pepin Herstahl; Martel

ajunge majordom în 716 717-719 – supune regatul Neustriei şi aduce sub autoritatea Autrasiei o bună parte din

Germania nordică 738 – numeroase campanii militare vs saxoni: cucereşte Frizia (N Olandei de azi) suprimă tendinţele de independenţă ale ducatului Bavariei obţine victoria de la Poitiers – 732 vs arabi

Cum de a reuşit să îi oprească pe arabi?Ip: Carol Martel a organizat un corp de cavalerie şi ar fi unul dintre primii suverani occidentali care a folosit scările aplicate la şa (poate, preluate de la avari) – f puţin probabil: Carol Martel – probabil – corp masiv de călăreţi- sigur: Martel a realizat o importantă reformă pe plan social şi funciar, recurzând la o primă

secularizare a averilor bisericeşti şi mănăstireşti (aprox 2/3 din teritoriul funciar al statului) – acordă donaţii funciare unor fideli ai săi, asigurându-se de sprijinul lor – cristalizarea unui nucleu de militari motivaţi şi fideli

16

- francii salvează astfel Europa Occidentală de o eventuală robie

- urmaşul lui Martel: Pepin cel Scurt (le Bref) – îi trimite la mănăstire pe ultimii regi merovingieni 747 – ales de Adunarea războinicilor franci ca şi noul suveran al lor DAR pentru că

Pepin şi-a dat seama că gestul său va putea fi privit ca ilegitim – efort pentru legitimare: îi cere episcopului Bonifaciu să îl sfinţească ca şi rege şi cere investitura papală de la Papa Zaharia şi Ştefan II

Ştefan II îl va sacraliza pe Pepin la Saint Dennis: 753; odată cu Pepin cel Scurt – o nouă dinastie: a Carolingienilor

ALAMANII- o populaţie germanică care începe să fie menţionată de izvoarele latine incidental în sec

III şi mai frecvent în sec IV- alamanii=rezultatul unui proces de regrupare a unor triburi germanice dispersate;

denumirea lor: alamanni=”toţi oamenii” (structura compozită)- atu-ul lor militar: cavaleria cu săbii lungi- se infiltrează în IR de Apus – aprox 406: ruperea Rinului- aproximativ un secol trăiesc în regiunea Alsaciei de azi – E Franţei- 506 – în urma atacurilor france se repliauă în fosta provincie romană Raetia (Elveţia, o

vreme aflându-se sub protectorat ostrogot- după 536, ajung sub controlul regilor merovingieni ai Austrasiei - îşi extindeau autoritatea

şi în Burgundia- se creştinează pe la înc sec VI; pe la aprox 590 – episcopie creştină la Konstanz- ip: convertire globală în perioada care urmează, mai ales în timpul misiunii de

evanghelizare a Sf. Columban- sec VII – îşi recâştigă independenţa, profitând în bună măsură de anarhia ce se

instaurase în statele france, inclusiv în Austrasia- francii revin în forţă la începutul sec VII şi îi împing pe alamani – 709-712- sec IX – regiunea locuită de alamani devine un comitat al Imperiului franc, iar istoria lor

începe să se confunde cu cea germană- în regiunea locuită de alamani – confederaţia cantoanelor elveţiene

ANGLII, SAXONII, IUŢII- iuţii – la începutul sec V: în Peninsula Iutlanda (~Danemarca de azi)- saxonii şi anglii: regiunea NV a Germaniei şi azi şi orizont maritim spre M Nordului- aceste populaţii germanice (ip.) – prima jumătate a sec V, profită de abandonarea

Britanniei de către IR de Apus (406-410): 406 – dislocate nişte legiuni în Galia vs vandali, suevi etc 410 – renunţarea la provincie, în mod oficial

- după 410 – surse scrise medievale destul de puţine şi foarte obscure: de natură hageografică – Viaţa Sfântului Germanius din Auxerre

- erezie: pelagianism – se conturează acum pe continent şi devine f populară mai ales în Arhipeleagul Britanic; Germanius primeşte misiunea de a se deplasa aici şi de a combate aceste devieri ale localnicilor – el vine de două ori în Britannia: 429 şi 440-444

(1) 429 – susţine că în localitatea Verulamium, conducerea o avea un tribun; stilul de viaţă roman persista; pe la aprox 430, populaţia celto-romană=un fel de federaţie de foste oraşe romane, conduse atât de episcopi, cât şi de decurioni pe plan administrativ

17

Germanius s-a pus la un moment dat în fruntea unor asemenea locuitori şi a respins atacurile picţilor şi scoţilor(2) 440-444 – Germanius constată că respectiva societate celto-romană atrăsese un grad avansat de descompunere; instituţiile romane fuseseră abandonate, iar populaţia se angregase în triburi conduse de tirani- ceva similar este relatat şi se celelalte surse scrise referitoare la istoria Britanniei în sec V:

o istorie a unui autor medieval – Gildas – concepută doar în sec VI: “Despre cucerirea şi distrugerea Britanniei”

sf sec VII-înc sec VIII – călugărul Beda Venerabilul: “Istoria ecleziastică a Britanniei pentru sec VII-VIII”

începutul sec IX – o “istorie a britonilor” concepută după anul 800, de un oarecare Nennius

- alte surse literare Beowulf – în grai germanic târziu – sec XII-XV – surse care abordează subiectul istorico-literar legendar al regelui

Arthur şi al cavalerilor mesei rotunde(1)Chretien de Troyes – sec XII – romane în versuri(2)Robert Mace – Gestele britonilor(3)Geoffrey of Mommauth – Istoria regilor Britaniei – sec XII(4)Thomas Malory –Moartea lui Arthur

- toate aceste surse confirmă faptul că populaţia celto-romană din Britania a susţinut pe la mijlocul sec V o suită de atacuri efectuate atât de celţii de dincolo de limes, cât şi de invadatori germanici (eg: anglii, saxonii, iuţii; unii susţin că li se adaugă şi frizonii); aceşti invadatori au profitat de vidul de putere

- se pare că populaţia – apeluri la armata romană, generalului Aetius (446), dar romanii nu au furnizat nici un ajutor militar

- 449 – au debarcat în regiunea comitatului Kent doi fraţi: Hancist şi Horsa +~1000 luptători, chemaţi de un lider local: Vortigern; aveau rol de mercenari vs picţi şi scoţi (celţii din N )

- populaţia locală mai avea lider – Ambrosius Aurelianus (ip: descindea dintr-o fostă familie consulară romană)

- cronicile: invadatorii germanici refuză să plece – Hancist o cere de soţie pe Rowena, fiica lui Vortigern

- ce poate fi atestat: o campanie de ocupare a regiunilor din S, E, N Britaniei de valuri succesive de invadatori germanici (anglii, saxonii, iuţii)

ip: celţii romanizaţi să se ralieze în jurul unui potentat local şi victorie la Mons Baudonicus (cronici)+ material arheologic – care atestă faptul că invaziile au fost pentru un moment stopate- sec VII: invadatorii revin – celţii împinişi în Ţara Galilor şi Peninsula Cornwall- tot o parte a populaţiei celtice – independenţa în Scoţia de azi- alte grupuri – refugiate în Irlanda şi Peninsula Armoricană=Bretagne (azi)- invadatorii anglo-saxoni – structuri statale; ip: iniţial 16 mici regate- se vor agrega aprox 7 regate – formaţiunile statale se vor numi generalizat Heptarhia

anglo-saxonă (7 state)- cele mai importante:

Northumbria=Bernice şi Deira East England Kent Wessex Essex

18

Mercia Sussex

- până la năvălirea vikingilor (sf sec VII-înc sec VIII) – aceste state se vor confrunta între ele, luptând mai ales pentru hegemonie

- în prima jumătate a sec VII – în timpul lui Edwin – Northumbria a jucat rolul principal- sfârşitul sec VII – mai ales în timpul lui Penda şi Offa – Mercia profită şi de resursele

aurifere din Ţara Galilor – instaurase hegemonia şi aici- puţin înainte de invaziile normande, Wessex-ul devine predominant, mai ales în timpul

Egbert – petrecuse 14 ani pe continent, la curtea lui Carol cel Mare- în a doua jumătate a sec IX, cele mai multe dintre statele anglo-saxone:

(1) sunt ocupate de vikingi (eg: Northumbria) SAU(2) acceptă un statut de vasalitate – mari contribuţii financiare

- lupta vs invadatorii este condusă de Alfred cel Mare (aprox 871-901) copilărit la Roma; se opune cu succes invadatorilor începutul anului 878 – învins de danezi (se aflau la gurile Tamisei) Alfred se retrage strategic în regiunea mlăştinoasă Somerset, unde reorganizează

resursele militare – toamna 878 – victorie zdrobitoare vs invadatori, la Ethandune tratat cu danezii – le recunoaşte stăpânirea asupra GB de Est (Essex) şi asupra unei

părţi din Mercia; celelalte teritorii ale anglo-saxonilor (S şi centru) – sub autoritatea lui Alfred

901 – Alfred=întemeietorul regatului englez medieval organizează miliţii locale vs danezi şi construieşte castele întărite

- după moartea sa – o suită de 7 regi ai Angliei: Edward, Athelstam, Edmund, Edwid, Edwig, Edgar, Edward Martirul; Ethelbert=al 8-lea, uzurpator, accede la putere cu sprijinul mamei sale vs Edward Martirul

Istorie medie universală (Mureşan) - Curs 5

- al treilea val de migraţii din punct de vedere cronologic: ~a doua jumătate a sec VI-sf sec VII; a fost declanşat pe fondul situaţiei conturate de Reconquista pornită de Justinian, cu scopul declarat de a reagrega IR

Consecinţe: Pen Italică - vid de putere; atrage invazia longobarzilor (germanici!), care părăsesc

Pannonia, ce va fi ocupată de avari (=populaţie turcică originară din ip. Asia Centrală, venea în acel moment din stepel nord-pontice)

Iustinian mobilizează o mare parte din forţele sale militare pe frontul occidental şi pe cel oriental (împotriva perşilor), linia Dunării rămânând extrem de vulnerabilă; favorizând infiltrarea bulgarilor şi slavilor în Peninsula Balcanică

după Iustinian, situaţia în Pen Balcanică ~ cu cea din sec IV (! năvăliri!) regiunea nord-pontică - abandonată de avari, bulgari, o parte a slavilor; va fi

ocupată de khazari (=neam turcic) - vor construi un important stat până în sec IX-X

Longobarzii- ip: proveneau din Scandinavia (asemenea altor populaţii germanice)- anul 5 î.e.n. - viitorul împărat Tiberiu îi învinge pe fluviul Elba- sec II e.n. - semnalaţi din nou vegetând în apropiere de Pannonia- sec V e.n. - pătrund în Pannonia şi se pare că erau convertiţi deja la arianism- cei mai importanţi regi din sec VI:

Wacho (510-540) - relaţii cu IB şi statul merovingian

19

Andoin - 552 colaborează cu IB vs ostrogoţi Alboin - 567 colaborează cu avarii vs gepizi - victorie!

(gepizii: la mij sec V - principalii beneficiari ai destrămării Imperiului hunic al lui Attila)- 568 migrează cu longobarzii spre N Italiei, invadează Câmpia Padului (ocupă principalele

centre urbane \ Pavia - rezistă până în 572, an în care şi Alboin e asasinat - probabil se soţia sa, gepidă)

Cleph - aprox 574 e asasinat şi el - seminţia longobară trece printr-o perioadă de interregn (instabilitate politică)

- timp în care IB reuşeşte să-şi consolideze stăpânirea în Peninsula Italică, în câteva regiuni: Ravenna devine exarhat, ducatele de Pentapolis, Tuscia, Roma, Neapole

- deşi criză politică - longobarzii ajung şi în S Peninsulei Italice, unde fondează două ducate: Spoleto şi Benevento

- 584 - regele Authari - îşi impune autoritatea asupra tuturor longobarzilor, însă doar sub urmaşul său, Agilulf, putem vorbi de o reconciliere a acestor dominatori minoritari cu populaţia locală din Peninsula Italică: căsătoria lui Agilulf cu Theodolinda=principesă bavareză, catolică

- Agilulf - reşedinţa la Monza- 626 - longobarzii mută reşedinţa la Pavia şi treptat îi asediază pe bizantini, alungându-i

aproape complet din peninsulă- sec VII-VIII - longobarzii cuceresc Padova, Genoa, Tarentul, 751-Ravenna; IB menţin doar

câteva puncte din S Italiei- deşi în 671 longobarzii renunţă la erezia ariană pentru a se converti la catolicism, relaţiile

lor cu papalitatea rămân foarte încordate mijlocul sec VIII - Ştefan II se deplasează la Ponthion, în regatul franc şi încheie un

tratat cu primul monarh din dinastia francă carolingiană (Pepin cel Scurt) francii pătrund în două rânduri (754, 756) în Pen Italică vs longobarzi

- regele franc crează statul pontifical - ocupa întregul centru al Peninsulei Italice şi îl dăruieşte Papei

- Carol cel Mare - chemat de papa Hadrian I - 774 - pătrunde în Peninsula Italică şi îl învinge pe regele Desideriu (longobard) la Pavia; îl tunde şi îl trimite la mănăstire

- longovarzii se mai menţin în cele două ducate, dar îşi pierduseră puteea

Avarii- aprox mijlocul sec VI, venind din zona Mării Caspice, ating frontiera dunăreană a IB- Iustinian nu permite hanului lor - Baian - să traverseze Dunărea; acesta se îndreaptă spre

V şi aliat cu longobarzii, distruge statul gepizilor- apoi, avarii se aşează în Panonia şi anumite regiuni ale Transilvaniei; atacă în mai multe

rânduri IBeg: 582 - avarii lui Baian cuceresc Sirmium

- sec VII - 626 - avarii şi slavii asediază Constantinopolul- în anii următori, raiduri în Peninsula Balcanică (Salonic) şi spre V (pradă Veneţia, Bavaria,

Thuringia)- sf sec VII-înc sec VIII - avarii sunt excluşi din Peninsula Balcanică, din calitatea lor de

spoliatori, de către bulgari ("bulgarii negri") - avarii vor mai fi pericol doar pentru Italia de Nord

- în Pannonia se semisedentarizează, iar regii lor stabilesc un fel de reşedinţă: Ring-ul avar- datorită contactului cu Occidentul, bat monedă- sec VIII - reiau atacurile asupra Nordului Italiei, afectând mai ales regiunea Friuli

20

- 787 - efectuează un atac asupra Bavariei - eşec pe durată lungă! ducele Bavariei era vasal al regelui francilor - represalii conduse de Carol şi de fiul său Pepin (2 expediţii vs avari: 791, 795-796) - Ring-ul e distrus, iar majoritatea avarilor devin vasali ai Imperiului Carolingian

- din 822 e.n., avarii nu mai sunt pomeniţi în nici un izvor; "să dispari repede precum avarii" - dicton al cronicarilor Evului Mediu

Slavii- trec odată cu avarii spre Europa Centrală şi SE- origine - ip. o serie de seminţii preslave erau cantonate încă din primele secole î.e.n. şi

primele secole e.n. în bazinul superior al Niprului (mlaştinile Pripet-ului)- printre primii autori ai Antichităţii târzii, care îi evocă: Jordanes, Procopiu din Caesarea,

Fredegar (cronicar franc - epoca merovingiană)- evocaţi sub mai multe denumiri: anţi, venzi, sclavini + derivaţii- ip: anţii=aristocraţie de origine sarmatică care exercita rolul conducător în aceste triburi

slave- sec IV-VII - în timp ce slavii încep să migreze masiv spre V şi S ei aveau fie o organizare

oligarhică, fie una monarhică (1 cneaz)- până în sec VI-VII - se dispersează pe aproape jumătate din continentul european; ating

fluviul Elba, Boemia, Alpii Orientali şi Corintul- populaţiile baltice (lituanienii, ruşii etc) sunt ocolite de aceste seminţii slave în expansiune

(nu se ştie de ce)- sec VI - slavii ajung pentru prima dată sub zidurile Adrianopolului şi Constantinopolului

(551 e.n.)- 578 - ajung în Dalmaţia şi jefuiesc Corintul- sec VII - +avarii, ajung până la Marea Egee- în Macedonia, Tessalia şi Peloponez întemeiază aşezări compacte- croaţii şi sârbii pătrund ceva mai târziu în Peninsula Balcanică, chemaţi se pare de

împăratul Heraclius şi se instalează în provincia Illyria Inferioară- în ceea ce priveşte albanezii de origine ilirică şi macedo-românii de origine latină - repliere

fie în regiunile montane greu accesibile, fie în zonele periferice ale Peninsulei Balcanice- slavii din Balcani se vor organiza din punct de vedere instituţional inspirându-se din

modelele furnizate în acea perioadă de IB, Imperiul Carolingian (extins până în Dalmaţia), Imperiul Bulgar (zonele estice ale Pen Balcanice)

- primii slavi balcani ce au un stat la începutul sec IX - CROAŢII - sub conducerea lui Ljudovit, se emancipează de sub stăpânirea francilor şi încearcă să creeze, împreună cu sârbii şi slovenii, un stat care se întindea din Pannonia, până în regiunea Dalmaţiei

I tentativă de agregare statală - anihilată de fraci şi bulgari:(1) croaţii din Dalmaţia ajung sub protectoratul francilor(2) cei din S Pannoniei ajung sub stăpânire bulgară

(1) - până în 807 - încorporaţi în statul franc - aderă la creştinismul occidental latin; în 925, regele Tomislav îşi primeşte coroana chiar de la papa Ioan X; reşedinţa I regat croat: NIR; în timpul sec XI înglobează şi valea râului Neretva, populată mai ales de piraţi slavi

(2) - sec X, profită de decesul ţarului Simeon - 931, sub conducerea principelui Ceslav întemeiază şi ei un stat vecin cu (1); la scurt timp, Reconquista IB balcanică, condusă de Vasile II - Serbia devine themă bizantină

- doar în 1035 sârbii recâştigă autonomia - statul lor având drept nucleu regiunea Bosniei de azi

21

- episcopia statului sârbilor - se desprinsese din patriarhia bulgară (~925) şi fusese amplasată la Ras (Novi Pazar)

- slavii s-au dispersat şi spre vest- ip: în a doua jumătate a sec VI pătrund în Boemia şi Moravia sub presiunea avarilor- 623-659 - în regiunea locuită de slavii occidentali se întemeiază aşa-numitul stat al lui

Samo (ip: traficant de sclavi, merovingian - cronicarul franc Fredegar)- deşi nu era slav şi nici prea războinic, Samo va fortifica acest prim stat al slavilor, se va

alia cu principele sorbilor (neam slav occidental), Dervan - îi voi respinge pe avari şi pe francii regelui Dagobert

- după moartea lui Samo, statul se destramă şi populaţia slavă din Boemia achită tribut (din 806) lui Carol cel Mare

- după distugerea statului avar (începutul sec IX) de către trupele lui Carol cel Mare, slavii occidentali, conduşi de ducele Mojinir, întemeiază în 833-836 aşa-numitul stat al Moraviei Mari - îngloba din punct de vedere geografic inclusiv Slovacia de azi

- împăratul franc Ludovic Germanicul încearcă să îl subordoneze pe Rastislav (urmaşul lui Mojinir) - 846; Rastislav se va adresa lui Mihail III (IB), care îi va trimite doi misionari: Chiril şi Methodiu - vor traduce textele liturghice în limba slavă cu ajutorul alfabetului glagolitic - derivat de ei din limba greacă

- papa Hadrian II va trata cu diplomaţie apariţia în Europa Centrală a celor doi misionari bizantini: pentru a îl câştiga de partea sa pe Methodiu, îl numeşte arhiepiscop de Sirmium în 867 şi acceptă predicarea liturghiei în limba slavă

- 885 - după moartea lui Methodiu se renunţă la liturghia slavă, Rastislav e orbit şi înlăturat- urmaşul său - Svatopluk - va accepta suzeranitatea statului franc- statul Moraviei Mari - distrus de maghiari în 907, după lupta de la Pressburg

- slavii din Boemia rămân sub vasalitate francă în sec IV- principele/duceleBoyvoi – 850-894 – sprijinit de monarhul franc, se creştinează în 869;

totuşi, doar la începutul sec X, urmaşul său Vaţlav (915-925) va pune bazele primei dinastii a Boemiei Pyeysl; va fi asasinat cu complicitatea fratelui său, Boleslav cel Groaznic, devenind primul martir şi sfânt al cehilor

- Boleslav cel Groaznic se luptă mult pentru a menţine independenţa statului; în 950 este constrâns să se declare vasal al regelui german Otto I

- Boleslav va profita de pe urma acestei subordonări: 955 – Otto I îi învinge pe maghiari la Lechfeld; odată maghiarii înlăturaţi, Bolselav

va anexa şi Moravia de acum înainte, Boemia se va dezvolta în strânsă legătură cu statul german

- regiunea actuală a Poloniei era locuită din sec IV î.e.n. de triburi slave (eg: veneţii slavi), având centre tribale la Cracovia, Wvoclaw, Sandomir, Poznan;

- izvoare care îi amintesc pe proto-polonezi Cronica geografului bavarez Viaţa lui Methodiu – lucrarea hageografică Cronica călătorului arab Ibrahim-Ibn-Jakub relatarea unui trimis al regelui GB, Alfred cel Mare – Wulfstan cronicarul carolingian Widukind de Corvey I cronicar polonez efectiv – Anonymus Gallus

22

- aceste izvoare furnizează informaţii cu privire la câteva uniuni tribale din regiune: silezieni, mazovieni, polabi, pomerani, vislani

- conducătorii uniunilor tribale: cnezii- reşedinţele lor fortificate: grody=castre- I principe care iniţial constituie un stat al polonezilor este Mieszko (960-992); el este un

lider care profită de victoria lui Otto I (955) – întemeiază un stat cu reşedinţa la Gniezno – este considerat întemeietorul dinastiei Piastilor

965 – căsătorie cu Dubrova (cehă) 966 – creştinare; exemplul său e urmat şi de supuşi 968, la Poznan – prima episcopie poloneză, condusă de un episcop – Jordan –

numit cu asentimentul Romei- un succesor important: Boleslav cel Viteaz

într-o primă fază are relaţii excelente cu Imperiul German; Otto III întreprinde pe la ~1000 un pelerinaj la Gniezno, unde era înhumat Sf Adalbert, un misionar german (fost episcop la Praga)

după această vizită imperială, Gniezno devine arhiepiscopie, iar la Wroclaw şi Cracovia – episcopii

în a doua fază a domniei – suită de conflicte cu suveranul german Henric II (motivul: aspiraţia lui Boleslav cel Viteaz de a subordona Boemia – regiune vasală împăraţilor germani)

1004-1018 – numeroase ciocniri militare între statul polonez şi cel german

BULGARII- între sec V-VII, triburile proto-bulgare erau cantonate în regiunea de stepă de la N de

Marea Caspică- sec VI – acest grup de populaţii turanice se divide în două entităţi etnice

(1) bulgarii negri – migrează spre zona Kulean-ului (între M Neagră şi Caspică)(2) se îndreaptă spre nord – se aşează pe cursul inferior al râului Kama, afluent al fluviului

Volga bulgarii boreali – vor întemeia un stat cunoscut sub numele de Bulgaria Mare, cu

centrul în localitatea Bolgav; în sec XIII va fi dizlocat de invazia mongolilor(1) – mijlocul sec VII – conduşi de hanul Kubrat- reuşesc să se emancipeze de sub hegemonia avarilor şi încheie o alianţă cu IB şi cu

triburile slave din zonă- pe la aprox 680, hanul Asparuh, sub presiunea unei alte populaţii turcice venită în

regiunea Kuleanului -–khazarii – îşi va conduce supuşii la S de Dunăre, cu asentimentul împăratului bizantin, Constantin VI Pogonatul

- centrul din Peninsula Balcanică: Pliska- doar hanul bulgar Tervel va fi recunoscut de IB ca şi conducător politic al unei formaţiuni

statale independente- populaţia – constituită iniţial în E Bulgariei de azi – extindere la începutul sec IX, în timpul

hanului Krum (808-814) va ocupa aşezarea bizantină Serdica (Sofia) 811 – îl învinge pe împăratul IB Nikeforos I, care şi moare în luptă

- urmaşul lui Krum: Omurtag – îşi extinde şi mai mult stăpânirea în detrimentul IB – împinge frontierele statului bulgar până în valea râului Mariţa

- urmaşul lui Omurtag: Malamir – ip: acea pătură conducătoare bulgară se slavizează – dovada: onomastica (Malamir – rezonanţă slavă)

23

- mijlocul sec IX – conducătorul statului bulgar se creştinează: 864 – ia numele de Boris (naşul său: IB Mihail III)

- urmaşul lui Boris – Simeon (893-927) – încearcă printr-o manevră politică să subordoneze chiar IB autorităţii sale, încoronându-se la 913 ca împărat-asociat al lui Constantin VII şi preluând titlul de ţar (cezar)

- 926 – va întemeia o patriarhie la Preslav- 972 – dinastia bulgară dispare pe fondul operaţiunii de recucerire a Peninsulei Balcanice,

condusă de IB Nikeforos Phokas şi Ioan Tzimiskes- peste câţiva ani, în regiunea fostului ţarat bulgar, un lider se pare de origine armeană –

Samuel (Samuil) – restaurează un stat slav - această formaţiune statală este distrusă la 1001 de campania IB Vasile II supranumit

Bulgaroctonul (ucigaşul de bulgari)

- habitatul slavilor orientali a fost până la începutul sec IX, regiunea dintre Nistru-Nipru- sunt amintiţi în regiunea respectivă de istoricii antici târzii: Iordanes, Procopiu- ip: începutul sec VII au fost învinşi de avari şi constrânşi să se deplaseze treptat spre nord- triburile slave orientale cele mai importante: crivicii, dragovicii, dreolianii, polianii, buianii,

ulicii, dulbii, sivemanii, voldmenii – sunt evocate de Constantin VII Porfirogenetul în lucrările sale "Despre administrarea imperiului“ şi “Cartea de învăţătură pentru fiul său Romanos”, dar şi în aşa-zisa Cronică a lui Pseudo-Nestor de la Kiev, intitulată “Povestea vremurilor de demult”

- aceste uniuni tribale slave-orientale efectuau deseori incursiuni în zonele de frontieră ale IB şi prosperau de pe urma faptului că peste teritoriul lor treceau principalele rute comerciale utilizate de negustorii orientali

- ip: sec IX, peste unele dintre aceste uniuni tribale slave, se suprapune dominaţia varegilor (numiţi de IB varangi, iar de alte populaţii: RUS); erau probabil suedezi, care derulau pe cursul râurilor Nipru şi Volga atât activităţi comerciale, cât şi expediţii de jaf

- în Cronica lui Pseudo-Nestor e consemnat aşa-numitul episod legendar al chemării varegilor

Scenariul: populaţia slavă din NV Rusiei de azi i-ar fi invitat pe trei fraţi varegi (Rurik, Sineus, Truvor) să vină şi să reinstaureze ordinea în trei aşezări ale lor: Ladoga Veche, Pelozevo, Izborsk; după maortea unui frate al său, Rurik îşi va extinde stăpânirea şi asupra localităţii Novgorod (important centru comercial) – aprox 862După moartea lui Rurik, alţi doi lideri varegi: Askold şi Dir – eliberează Kievul de sub hegemonia khazarilor.Mai apoi, pe la 870/879-912 – Oleg constituie un stat care încorpora pe lângă Novgorod şi centrul comercial Smolensk, precum şi Kievul, unde era reşedinţaAtât Oleg, cât şi urmaşul său Igor (Ingvar) vor ataca în repetate rânduri IB, inclusiv Constantinopolul (Ţarigradul); în urma câtorva dintre aceste atacuri, vor încheia două tratate favorabile, cu IB: 911, 944Văduva lui Igor – Olga (Helga) – se creştinează la Constantinopol, avându-l drept naş pe Constantin VII Porfirogenetul; ia numele creştin de Elena. Însă fiul ei, Sviatoslav – I dintre principii statului kievean, ia nume slav, va refuza să se creştineze; va juca un rol important în distrugerea statului khazar (967) şi în slăbirea statului bulgar.După 977-980 (perioadă de interregn) ajunge cneaz, adică principe al Kievului, nepotul Olgăi: Vladimir (980-1019) – se creştinează în 988/989 – după ce se căsătoreşte cu principesa bizantină Ana, sora lui Vasile II şi Constantin VII; actul său individual de convertire – în Crimeea, la Kherson; în anul următor, la Kiev, convertirea colectivă a supuşilor săi, care se produce prin botezuri succesive în apele Niprului

24

- elementul vareg intră în fuziune cu cel slav, mai ales în timpul urmaşului lui Vladimir, Iaroslav cel Înţelept (1019-1054), deşi soţia sa era de origine scandinavică

Bibliografie:Dvornik Fr. – Slavii în istoria şi civilizaţia europeană, Bucureşti 2001Tamara Kundratieva – Vechea Rusie, Bucuresti 2000

Istorie medievală universală - Curs 6 (Mureşan)

Vizavi de scenariul de constituire a instituţiei statale la slavii orientali - două teze:1. teza normandistă2. teza antinormandistăIstoricii sunt împărţiţi în aceste două tabere1. - accentuează rolul scandinavicilor - 6 argumente majore:

statul kievean a fost întemeiat de varegi, în epoca expansiunii vikinge cuvântul rus -derivă din "ruotsi" - denumire folosită de finlandezi, când se refereau la

vecinii lor din Suedia numele proprii ale personalităţilor ce au avut un rol important în procesul de constituire

şi consolidare a statului au un fundament onomastic scandinav - Rurik derivă din Roereck, Igor din Ingvar, Oleg din Helg

în izvoarele bizantine se subliniază faptul că la tratativele purtate cu ruşii în 911, 944, interlocutorii erau scandinavi

cascadele Niprului au denumiri scandinavice o serie de termeni administrativi în limba rusă sunt de origine scandinavică: grid (gardă

de corp), knut (bici), iabetuik (pace)2. - esp istoriografia sovietică

cuvântul rus - derivă dintr-un hidronimic, râul Ros, din vecinătatea Kievului încă din secolul VI, există premise pentru constituirea unor formaţiuni statale slave în E

Europei acel episod al chemării varegilor şi ocuparea Kievului de către Oleg, nu au decât un rol

secundar, periferic în istoria fondării Rusiei Kievene principala sursă narativă referitoare la evenimentul respectiv, Cronica lui

PseudoNestor, nu trebuie luată ad litteram varegii, chiar dacă au jucat un rol, nu au fost decât o minoritate războinică, cantonând

mai ales în zonele mărginaşe ale oraşelor slave în limba rusă - foarte puţini termeni scandinavici aceşti aventurieri normanzi/varegi au fost rapid asimilaţi de populaţia slavă - au fost

puţini, rol minor

Al doilea asalt asupra Europei- înc sec VIII-sec XIII- populaţii eteroclite în ceea ce priveşte rădăcinile etnice

sarazinii - numele occidental pentru musulmani normanzii/vikingii/varegii - scandinavici (germanici) maghiarii - populaţie de origine fino-ugrică, poate parţial amestecată şi cu elemente

turcice neamuri turcice: khazarii, pecenegii, cumanii mongolii - aprox mijlocul sec XIII

25

Sarazinii- nu doar arabii propriu-zişi ci şi alte seminţii, mai ales din N Africii ()berberi, islamizate- expansiunea islamică cuprinde două etape:(1) începe cu anul 632 (moare profetul Mahomed); sec VII - expansiune spectaculoasă:

Imperiu uriaş, care se întindea de la Heart (S Afganistanului de azi) - Tanger (Maroc), de la Baku (reg M Caspice) - Aden (S Pen Arabe)

(2) începe în sec VIII; marchează pătrunderea arabilor până: NV Indiei - regiunea Sindh=Pakistanul de azi Asia Centrală - Horezm şi Transoxiana (zona lacului Aral) Tarik Ibn Ziyat (lider islamic N African) - aprox 711-714 supune întreaga Pen Iberică

(\ fâşie îngustă în zona NV - la poalele Pirineilor)- insucces în Asia Mică - blocaţi pentru o vreme de IB- Poitiers - 732 - Carol Martel; se pare că această victorie nu a fost aşa decisivă -

musulmanii rămân stăpâni pe zona Narbonne - până în 759 (epoca regelui Pepin cel Scurt)

- sarazinii - după ce sunt blocaţi pe căile terestre de expansiune, devin foarte periculoşi şi insistenţi pe plan maritim; se pare că au atras de partea lor pe copţi (adepţii ereziei copte), care fuseseră persecutaţi de IB, ca monofiziţi; aceştia îi primesc pe islamici şi colaborează cu ei în acest domeniu al navigaţiei (IB scapă doar datorită "focului grecesc")

- piraţii sarazini din Meditera Occidentală - esp sec IX; erau originari din Spania Islamică şi Africa de Nord

- sec IX - aceşti piraţi cuceresc treptat Sicilia, apoi Insulele Baleare, precum şi Creta (Mediterana Orientală)

- chiar dacă nu îşi propun să cucerească definitiv Corsica şi Sardinia, ei terorizează coastele acestor insule din Marea Tireniană - populaţia este obligată să se retragă în zonele montane, centrale ale insulelor şi să practice un păstorit trashumant

- piraţii sarazini - foarte insistenţi în atacurile pe care le efectuează asupra coastelor meridionale ale Galiei (mai ales raidurile din Provence - Marsillia, Arles)

- la Livi şi Traxinetum ei chiar îşi constituie veritabile baze de atac- de la Traxinetum (în apropiere de Saint Tropez-ul de azi) atacă pelerinii care se îndreaptă

spre Roma- atacă permanent (cu o frecvenţă foarte mare) întregul litoral, de la Genoa până spre S

Italiei (Neapole) - mai ales mănăstiri (jaf!), călugării fiind luaţi ca sclavi şi vânduţi- în S Italiei - între 812-846 - ei ocupă mai multe localităţi importante: Taranto, Bari,

Beneventum, Ponza- evacuaţi din S doar la sf sec IX, prin intervenţia trupelor bizantine trimise de Nikefor

Phokas- atacurile islamice continuă şi din S Alpilor - de unde vor fi exacuaţi pe la sfârşitul secolului

X- dar raiduri ale acestor piraţi asupra unor mănăstiri din S Franţei sunt încă semnalate în

sec XI-XII, în pofida faptului că între timp Sicilia fusese recuperată de către lumea creştină (cu ajutorul unor trupe din regiunea franceză Normandia - în N Franţei)

A. în legătură cu dominaţia maritimă exercitată de aceştia asupra bazinului occidental al Mediteranei s-au emis mai multe teorii H.Pirenne (belgian): "Mahomed şi Carol cel Mare" - susţine în esenţă că Antichitatea

târzie s-a putut menţine în Europa Occidentală până în sec VIII, în primul rând datorită faptului că comerţul (deci, comunicaţiile comerciale între Europa Răsăriteană, cea Occidentală şi Egipt) nu au fost întrerupte

- argumente:

26

sub ostrogotul Teodoric, Peninsula Italică menţine relaţii comerciale atât cu Imperiul Răsăritean, cât şi cu S Mediteranei (dovada: prin portul Ostia, un comite numit de regele ostrogot se ocupa de importul de cereale)

contraofensiva lui Iustinian redă Italiei grânarul=Africa de Nord Pirenne susţine că încă şi la sf sec VI (după invazia longobarzilor), Sicilia continua să

furnizeze cereale Romei până în sec VIII, pentru iluminat se folosea uleiul de măsline (importat) până în sec VIII se utilizează papirusul (importat din Egipt) se importă în continuare mătase, mirodenii din Orient sau vinuri din Siria (Grigore din

Tours evocă frecvent vinul de Ascalon - din Palestina) pelerinii până în sec VIII navigau de la Marsilia la Roma - nu exista pericol pe mare o serie de regi merovingieni aveau experţi în probleme comerciale (eg: Chidleric pe

Priscus, Dagobert pe Solomon)Concluzia lui Pirenne: în ciuda faptului că barbarii au distrus unitatea lumii romane, ei i-au conservat instituţiile şi cultura; schimburile comerciale între Orientul industrial-artizanal şi Occidentul agricol s-au menţinut până în sec VIII - lumea antică supravieţuieşte până la Islam- partea a doua a tezei lui Pirenne: începând cu sec VIII - declinul lumii Occidentale şi mai

ales a reminiscenţelor antice; acest fenomen se datorează faptului că musulmanii au blocat Marea Mediterană, ei jefuiesc Roma în 846, în sec X Barcelona şi Pisa

- suveranii musulmani controlează atât traficul comercial, cât şi circulaţia monetară în bazinul Mediteranei

- Ibn Khaldun (filozof) afirmă (şi Pirenne preia această aserţiune) că în sec IX-X, creştinii nu mai puteau pune pe apă nici măcar o scândură, darămite o navă

- pe de altă parte, susţine H.Pirenne, căile comerciale terestre spre Orient ale Occidentului sunt blocate la început de instalarea avarilor în Europa Centrală, iar apoi de prezenţa maghiarilor în Pannonia

- pe de altă parte, porturile de la Marea Nordului (Quentonic, Duurstede, Etaples) care încă supravieţuiesc în epoca carolingiană sunt distruse de primele invazii ale normanzilor

- se ridică în schimb centre, porturi dezvoltate de către normanzi în regiunile baltice (Hedeby, Birka)

Consecinţele acestui status quo: Occidentul care se confundă în bună măsură cu Imperiul Carolingian, devine o putere strict continentală, în care viaţa urbană e paralizată, în care traficul comercial este doar interregional, unde ………………e prima forţă (putere financiară) unde câţiva negustori organizează trafic cu ocazia rarelor târguri sau iarmaroace: tămâie, odăjdii (haine preoţeşti), piper şi eventual fildeş - singurul târg mai important din perioada Imperiului Carolingian e St Denis şi e semnificativ

(susţine H.Pirenne) că într-o anumită măsură, Carol cel Mare interzice şerbilor accesul la târguri

- în timpul lui Carol cel Mare se introduce etalonul Ag - scoaterea monedelor de Aur, baterea doar a monedelor de Ag

! Europa Occidentală nu mai are rezerve de aur, comerţul viabil, nu mai practica comerţ cu Orientul - izolare, ruralizare!

B. începutul anilor '70, teoria lui Maurice Lombard- reproşuri - H.Pirenne e mult prea optimist când afirmă că în secolele V-VIII se practica un

comerţ de anvergură, spectaculos în bazinul M Mediterane şi că exista o continuitate în lumea romană

- în realitate, în vremea respectivă, căile de comunicaţie erau compromise, navigaţia se limita la cabotaj

27

- rezervele de aur dispar din Europa Occidentală tocmai în acea perioadă, tocmai datorită tributurilor pe care barbarii le pretindeau de la populaţia autohtonă, post-romană

- în al doilea rând, faptul că anumiţi regi merovingieni, longobarzi sau anglo-saxoni bat ocazional monede de aur, nu este o dovadă că în epocă se practica un comerţ dinamic, profitabil

- faptul că împăratul Carol cel Mare a introdus etalonul de argint a avut consecinţe benefice întrucât a suprimat haosul financiar (după căderea Imperiului Apusean circulau foarte multe monezi cu valori aleatorii) ! pe atunci se pare că la un gram de argint corespundeau 40 grame argint (azi, raportul e de ~1 la 5)

- în plus, relaţiile cu lumea arabă sunt privite dintr-o perspectivă mult prea pesimistă: în ciuda faptului că sarazinii periclitau coastele Occidentale ale Mediteranei, există foarte multe dovezi că între cele două populaţii duşmane existau şi intense relaţii comerciale

- arabii dispuneau de rezerve importante de aur, datorită economiei de jaf pe care o practicaseră în prima parte a expansiunii lor, şi ca urmare puteau achiziţiona sclavi, arme, lemn şi materiale de construcţii, din lumea Occidentală; în schimb ofereau fie aur, fie produse: mirodenii, obiecte de lux, parfumuri sau ulei de măsline

- Ibn Khordadhbeh - prin aşa numita Companie a sihadhaniţilor: un fel de cartel comercial al unor negustori, în general evrei originari din Spania, care practicau comerţul spre Orient, ajungând până în India şi chiar în Extremul Orient

- varegii din Baltica fie spre M Neagră, fie spre M Caspică: comerţ fie cu populaţiile slave, fie cu lumea arabă, fie cu cea bizantină

Normanzii/vikingii/varegiii- populaţii scandinavice care exercită o presiune constantă asupra Europei Occidentale cu

sec VIII- primele ştiri despre populaţiile scandinavice aparţin unor autori greco-latini

eg: navigatorul grec Pytheas, care descrie o călătorie în nordul Europei, îi pomeneşte pe suoni, probabil strămoşii suedezilor autori latini: Plinius, Pomponius Mela sec VI - alţi doi autori: Iordanes şi Procopius din Caesare, amintesc în operele lor

anumite seminţii din nordul Europei- ştiri mai numeroase referitoare la normanzi, danezi, ascomani, vikingi sau varegi - apar

începând cu sec IX, când aceste populaţii scandinavice încep să efectueze raiduri regiunile de litoral ale Europei Occidentale mai târziu şi în amontele anumitor cursuri de apă

- ca urmare, majoritatea ştirilor provin de la victimele acestor atacuri Ribert - călugăr ce scrie "Viaţa lui Ansgar" Adam din Bremen - autorul lucrării "Istoria Pontifilor Bisericii Hamburgheze" Saxo Grammaticus - lucrarea Gesta Danorum Cronicarul Widukind de Corvey (scrie şi despre slavi…)

- surse ne-germanice, din arhipeleagul britanic Cronica anglo-saxonă - compilaţie de anale Analele din Ulster Cronicon Scottorum

- importante izvoare referitoare la varegi - aparţin autorilor arabi Al Tartuschi - călător din sec X care ajunge până în Danemarca Ibn Fadlan - călătoreşte la bulgarii de pe Volga şi întâlneşte negustori varegi mai ales

în regatul khazar Ibn Khordadhbeh

28

- acestora li se adaugă un izvor slav: Cronica lui Pseudo-Nestor, care se referă în special la geneza zonei Kievene

- autori bizantini: Constantin Porfirogenetul - ştiri despre danezi- izvoare interne: celebrele Saga=legende dedicate unor eroi normanzi; celebre sunt cele

închinate lui Egil (Eghil), Ngal, Harald, Kormak - scrierile autorului islandez Snorit Sturluson

- e destul de greu de descifrat motivul care determină această expansiune fără precedent a scandinavicilor, începând cu sec VIII

- ipoteze: modificări în societatea scandinavică, determinate de suprimarea dreptului ereditar de

moştenire o anumită explozie demografică perioada de modificări climatice (climă mult mai blândă - sec VIII-XIII) - ar fi favorizat

expansiunea maritimă+ dezvoltarea anumitor tehnici de navigaţie şi chiar mijloace de orientare (ip.)- la sfârşitul sec VIII - aprox. 793, o flotă normandă atacă pe nepregătite Insula Lindisfarne

(N Britaniei), jefuind complexul monastic de acolo; unul dintre primele atacuri- la începutul sec IX, mai ales piraţii de origine norvegiană atacă sistematic arhipeleagurile

din N Britaniei: I-lele Hebride, Orkney, Shettland, Faroer (aici se pare că invadatorii au colonizat insulele; până azi aici se vorbeşte o limbă străveche scandinavică)

- tot norvegienii atacă în sec IX coastele Irlandei şi ale Scoţiei; întemeiază chiar aşezări (eg: Dublin); un şef normand, Turrgeis (Turger) pătrunde chiar şi în interiorul insulei, luând-o parţial în stăpânire

- sf sec VIII-înc sec IX - danezii atacă mai ales coastele imperiului carolingian, jefuiesc Aquitania, Frizia - se avântă şi în amontele unor căi fluviale: atacă pe la mijlocul secolului IX Parisul, Tours, Koln, Hamburg

- alţii asediază coastele estice ale GB 836 jefuiesc Londra 866-870 - supun la tribut Northumbria, Mercia, East England

- singurul stat anglo-saxon care opune rezistenţă: Wessexul; rol important: Alfred cel Mare vs Guthrum

- în ciuda faptului că Alfred cel Mare reuşeşte să polarizeze în jurul statului său o acţiune de rezistenţă faţă de invadatorii scandinavi, la începutul secolului XI; danezii revin în calitate de invadatori şi chiar ocupanţi ai teritoriului britanic

- 1002-1035 - în funtea regatului englez ajung monarhi danezi, precum Sven, Knut, Harol şi Harthaknut

- aceasta ar fi o primă fază de vagă normandizare a regiunii locuite de anglo-saxoni- în 1041 revine din exil monarhul anglo-saxon Eduard Confesorul; domneşte până în 1066;

întrucât moare fără urmaşi complică situaţia politică a Angliei el a fost în exil în Normandia (Franţa; ducat constituit la înc sec X de ducele danez-

viking Rollo; regii Normandiei erau vasali faţă de regele Franţei) în ultima parte a şederii a fost găzduit de regele Guillaume (Wilhelm) - ducele normand ip: Eduard ştiind că nu are succesor i-ar fi promis tronul Angliei

- în ciuda acestei promisiuni, aristocraţia engleză îl alege ca rege pe Harold, fiul lui Godwin=aristocrat englez care colaborase cu monarhia scandinavică

- Harold avea un frate - Tostig - care râvnea şi el la coroană; dezamăgit, se refugiază în Norvegia, unde îl contactează pe regele Harald (Hadrad) - aventurier celebru; îl convinge pe Harald să atace regatul anglo-saxon şi să sprijine accesul său la tron

29

- în 1066, vikingii debarcă în nordul Angliei, dar Harold îi învinge la Stanford Bridge; cu această ocazie mor şi Harald şi Tostig

- între timp, se află că şi Wilhelm debarcase în S Angliei şi periclita Londra- Harold: atac intempestiv - octombrie, bătălia de la Hastings; normanzii din Normandia îl

înfrâng şi îl ucid pe Harold- Wilhelm Cuceritorul devine primul rege al Angliei din dinastia Normandă (vorbitoare de

franceză)- până în sec XIV, aristocraţia engleză va stăpâni în general ambele zone; după Războiul

de 100 de ani, franceza va fi desfiinţată ca limbă oficială

- pe de altă parte, suedezii îşi îndreaptă atenţia spre est - încă din sec VI-VIII întemeiază o serie de aşezări cu caracter comercial pe coastele sudice ale Mării Baltice, iar mai ales pe parcursul sec IX, urcând pe râul Neva şi coborând pe Nipru, ajung la Marea Neagră, în timp ce alţii coboară pe Volga ajungând până la Marea Caspică

- se presupune că unii au străbătut Marea Caspică şi au ajuns până în statul Abasizilor- mai puţin menţionaţi ca jefuitori, mai mult ca şi comercianţi, mercenari (în slujba slavilor,

IB)- ip: rol destul de important în constituirea slavilor estici- normanzii pătrund şi în Marea Mediterană - sec IX - pradă coastele Atlantice ale

Peninsulei Iberice: Asturia, Lisabona; pătrund apoi în Marea Mediterană - jefuiesc Sevilla, dar şi coastele occidentale ale Italiei

- în fine, pe la mijlocul sec IX, în S Italiei, apare un comite normand, Robert Guscard (din N Franţei), chemat în zonă pentru a îi respinge pe bizantini; în înţelegere cu papalitatea cucereşte treptat întreaga Sicilie de la sarazini

- un succesor al său, Robert II Guscard, va unifica posesiunile sale din S Italiei cu Sicilia recuperată de la arabi şi va crea un prim stat normand în bazinul mediteranean, aşa-numitul Regat al celor două Sicilii

- normanzii au jucat un rol major în explorarea Atlanticului de Nord 871 - Gardar Savarvarson - un navigator din Norvegia - ajunge în Islanda unde

întâlneşte câteva comunităţi de călugări irlandezi - îi transformă în sclavi şi îşi impune hegemonia

colonizare sistematică a Islandei începe în 874; pe la mijlocul sec IX existau aproximativ 50.000 colonişti scandinavi

la sf sec X - probabil după 980 - Eric cel Roşu descoperă S Groenlandei (cea mai nordică şi mai întinsă insulă a Pământului); pe coasta SE întemeiază două colonii: Orientală şi Apuseană, unde până pe la aprox 1300 au trăit între 2000, 4000 colonişti scandinavi

aprox 1000 - urmând indicaăţiile unui navigator scandinavic - Bjarni, fiul lui Eric cel Roşu - Leif - se deplasează spre V şi descoperă mai multe trecători pe care le numeşte: Helluland (ţara pietrelor plate), Markland (ţara pădurilor), Vinnland (ţara vinuzlui)

- teoria coform căreia America de Nord ar fi fost descoperită acum - singura dovadă arheologică din NV Americii s-a descoperit pe insulaTerra Nova (New Foundland)

- aprox 1300 - Groenlanda e abandonată probabil datorită modificărilor climatice - scăderea avântului de expansiune

Istorie medie universală - CURS / (Mureşan)

Maghiarii

30

- din punct de vedere lingvistic aparţin grupului fino-ugric- din punct de vedere etnic sunt înrudiţi cu vogulii şi ostiacii, de care însă s-au despărţit se

pare încă din secolul V î.e.n.- sec VII e.n. - maghiarii erau integraţi în aşa-numitul Imperiul onoguro-bulgar, ceea ce

denotă că puţinele cuvinte de origine turcică/iraniană prezente în limba maghiară au fost probabil împrumutate tocmai în acest interval de timp, în urma contactului cu bulgarii şi onogurii

- în a doua jumătate a sec VIII - maghiarii ajung sub hegemonia statului khazar - populaţie de origine turcică

- specific pentru perioada tribală a maghiarilor: existenţa unui şef suprem: KENDE doi demnitari subalterni: GYULA şi HORKA

- puţinele mărturii ale vremii: maghiarii - rolul de strângători ai impozitelor pentru această castă a khazarilor sec IX - statul khazar intră în declin, iar maghiarii sunt dislocaţi (cel puţin, o parte din

ei) în anul 830 de către pecenegi=seminţie turcică, care pentru început îi împing în regiunea dintre Volga-Kuban, iar ulterior relativ departe spre V, într-o regiune numită Etelkoz (geografic determinată ca referindu-se la suprafaţa teritorială dintre Prut-Nipru sau chiar Siret-Nipru)

ip: o parte a populaţiei maghiare - în amontele Volgăi, în apropiere de bulgarii orientali (ce se află aici până în sec XIII - invazia mongolă); înainte de sec XIII, un călugăr din Ungaria a reuşit să ajungă la "strămoşii" săi din E, reuşind chiar să comunice cu ei

- în regiunea Etelkoz, maghiarii au fost contactaţi de regele german Arnulf, care i-a antrenat într-o expediţie vs Sviatopluk=suveranul

Moraviei Mari (Cehia şi Moravia de azi) - 892 IB - să îl atace dinspre N pe ţarul bulgar Simeon=o forţă concurentă a IB; 895;

profitând de acest fapt, pecengii le-au atacat maghiarilor din nou sălaşurile, le-au luat soţiile şi copiii (!Dezastru!)

- maghiarii conduşi de kendele Kurzan şi gyula-ul Arpad, se deplasează spre V, începând cu 896 ->bazinul Carpatic şi Panonia

- în Panonia, triburile şi clanurile maghiare se suprapun peste o populaţie majoritar slavă - ip: până în sec X o asimilează treptat

- 898 - sub comanda lui Arpad maghiarii invadează şi distrug statul Moraviei Mari- de la sf sec IX, maghiarii=sursă permanentă de anxietate pentru aproape toate regiunile

din Europa Occidentală; eg: 899-933/936 - maghiarii invadează sezonier Lombardia, Bavaria, Alsacia şi Lorena

- sunt învinşi la Merseburg - 933/936 de Henric Păsărarul (monarh german); maghiarii se vor replia

- murind Henric Păsărarul, maghiarii conduşi de Bulcsu, întreprind până în 955 aprox 20 de raiduri asupra Europei, ocazie cu care traversează chiar şi Pirineii, ajungând până în N Spaniei

- invaziile maghiarilor se manifestă şi în direcţia IB- 948: împăratul bizantin le oferă un tribut, dar condiţionează această plată cu creştinarea

lui Bulcsu - ip: s-a creştinat doar formal - dovada: 955 - ofensivă asupra Europei Occidentale, care se va solda cu un eşec Otto I se aliază cu Boleslav ducele Moraviei şi la Lechfeld îi învinge pe maghiari la 10

august 955; Balcsu şi fiii săi sunt luaţi prizonieri, Balcsu fiind executat la Regensburg (SE Germaniei de azi)

31

- 970 - IB iniţiază o contraofensivă care le asigură controlul până la linia Dunării - nu vor mai plăti tribut maghiarilor

- liderul maghiar Geza va încerca să îşi protejeze poziţia (970-977), printr-o serie de relaţii matrimoniale în care îşi implică fiii şi fiicele (trei din fete căsătorite cu dogele Veneţiei, fiul ţarului bulgar, principele polonez; fiul său Vajk - căsătorie cu o principesă bavareză, Gisella - era creştină)

- Vajk ajunge să îi succeadă tatălui său la conducerea triburilor maghiare, din 997- ~1000, poate şi sub influenţa soţiei sale, el se creştinează, luând numele de Ştefan +

primeşte titlul de rege de la papa Silvestru II!!! viitorul regat maghiar se va contura sub influenţa catolicismului occidental!!! 1001 - prima arhiepiscopie, la Esztergom 1014 - mitropolie la Kalocsa până în 1049=revoltă păgână; aşadar, nu există o creştinare instant în 1000

- regele Ştefan are reşedinţa la Alba Regia (Szekesfehervar)- sec XI - maghiarii=populaţie sedentară în centrul Europei

Khazarii- nu se prea ştie de unde au apărut; există mai multe ipoteze:

(1) khazarii au venit în Europa de E târâţi de huni; kahazarii=nucleu tribal sub stăpânirea hunilor; sec V

Argumente: mărturia lui Priscus Panaites - pomeneşte printre neamurile supuse de huni, pe

akaţâri; oricum, nu mai ştim nimic de ei, până în sec VII(2) khazarii=populaţie turcică; până la sf sec VI au fost integraţi într-un mare imperiu turcic: Turkut - din Asia centrală; dezagregându-se acest imperiu, khazarii se afirmă esp în regiunea Mării Caspice şi a Caucazului

- ip: 627 - împăratul bizantin Heraklios s-a aliat cu aceşti khazari în cursul celebrei campanii pe care a întreprins-o vs Cosroes II, suveranul persan sassanid (ofensivă vs IB la înc sec VII; după ce Phokas - stare anarhică în IB, perşii au reuşit să cuprindă multe posesiuni ale IB - Egipt, Palestina, Siria, parte din Asia Mică; ip: alianţe ale persului cu avarii şi turcii; elita bizantină îl alungă pe Phokas şi îl promovează pe Heraklios=exarh al Africii, near Cartagina; Heraklius odată ajuns la putere - campanie foarte dibace vs perşi: navighează cu flota bizantină până la Trapezunt, debarcă în estul Asiei, traversează Caucaz, pătrunde direct în Persia, iar într-un an doi ajunge la Persepolis)!!! primele atestări ale khazarilor!!!

- 641 - khazarii îi subordonează pe bulgari, întărindu-şi potenţialul - după dispariţia Imperiului Sassanid - 652 - arabii îşi continuă ofensiva spre nord, urmărind

să pătrundă în stepele nord-pontice, prin Caucaz în trecătoarea Derbent, khazarii i-au învins, obligându-i să se retragă;

khazarii~francilor stopează expansiunea arabă- apoi, khazarii sunt evocaţi de o serie de cronicari şi călători arabi: Ibn Fadlan, Al-Masudi,

Ibn Rusta, Ibn Haukal, Ishtakri; datorită faptului că erau adversarii lor din nord- khazarii sunt evocaţi şi de surse bizantine, întrucât o serie de suverani ai

Constantinopolului au fost implicaţi în diverse relaţii cu khazarii: împăratul Iustinian II (2 etape de domnie: 688-695, alungat de pe tron: se refugiază în

Crimeea şi fuge la khazari; reuşeşte chiar să se căsătorească cu fiica hanului khazar, care se şi creştinează luând numele de Teodora ~ soţiei lui Iustinian I, revine, 705-711) - paradoxal, va muri într-un conflict cu khazarii, chiar în Crimeea

32

sec VIII - Constantin Porfirogenetul - căsătorie în 732 cu o principesă khazară - ia numele de Irina; fiul lor va fi viitorul împărat Leon IV - va primi porecla de "khazarul"

- între timp, khazarii - mai multe centre de putere: Balandjan, Samandar, Itil, Saskel, Mator Ka ( la Marea de Azov)

- în epocă, arabii numeau Marea Caspică: Bahr ul Khazar- 685-686 - khazarii îşi extind dominaţia şi asupra Caucazului - esp Georgia, Armenia,

Albania caucaziană- în prima jumătate a secolului VIII, khazarii - II W cu arabii (732-737 - khazarii învinşi) DAR

în Imperiul Arab începe conflictul Omeiazi-Abassizi- 740 - în vremea kaganului Bulan khazarii adoptă religia iudaică- din izvoarele vremii - aveau un stat organizat original:

existau doi potentaţi: kagan şi beg aveau palate implantate pe sol - există haremuri (max 25 soţii) aveau şi castele mobile - deplasate pe roţi; aveau în vârf un măr de aur - sistem de

viaţă sezonieră (cum se strica vremea, se repliau în oraşele lor) pe de altă parte, kaganul era ales dintr-o familie ce avea o anumită instrucţie, dar dacă

domnea mai mult de 40 de ani era ucis aveau un sistem juridic complex - 7 mari judecători, care erau împărţiţi (2 pt

musulmani, 2 pt creştini, 2 pt khazarii iudaici, 1 destinat vikingilor, bulgarilor şi altor păgâni)

- până în 833 (începe să se contureze un declin), această populaţie turcică şi-a exercitat hegemonia asupra maghiarilor, bulgarilor şi a populaţiei stătuleţelor slave din vecinătate

- din sec X - statul khazar începe să fie periclitat: de pecenegi şi de varegi - reuşesc să agregheze populaţia slavă - Rusia kieveană

- statul khazar - distrus la 965 de Sviatoslav - cneazul kievean - iar ultimele grupuri khazare s-au refugiat în Pen Crimeea - au fost în 1016 pulverizate de o expediţie bizantină

- la începutul sec XI khazarii dispar: ~965 - convertiţi la Islam SAU s-au risipit în Europa de V

Pecenegii- tot un neam turcic; grecii îi numesc patzinakoi - mulţi cred că sunt un neam turcic venit din Asia Centrală, unde între secolele VII-VIII

fusese menţionat (de izvoare chineze şi de cele uigure=populaţie turcică)- sec IX - pecenegii ajung la fluviul Volga- în a doua jumătate a secolului IX traversează fluviul, îi alungă pe maghiari şi până spre sf

sec IX ajung pe cursul inferior al Niprului- încep să îşi subordoneze anumite triburi slave: tiverţi, ulici; şi se islamizează- devin un pericol pentru IB, participând la o alianţă cu bulgarii, maghiarii, ruşii conduşi de

cneazul Igor- în general, în epocă, pecenegii sunt acuzaţi de o lipsă de caracter: se aliază şi se întorc

împotriva aliaţilor (eg: 920 - îl atacă pe Igor şi îl iau prizonier; îl ucid pe Sviatoslav)- evocaţi în asedii ale Kievului; se aliază cu Borislav cel Viteaz- 1034 - conflict cu Iaroslav cel Înţelept (Kiev)- din sec XI: se risipesc în spaţiul extracarpatic (constituie anumite enclave nord-dunărene)

şi în regiunea Pannoniei- cert: sec XIII - suveranul maghiar Ludovic I de Anjou le dă pecenegilor stăpânirea asupra

teritoriilor din apropiere de lângă Peşenova- ip: 1064/5 - un important segment din etnica pecenegă - un exod în Peninsula Balcanică,

sub conducerea hanului Kegen

33

- IB - aliaţi cu cumanii, îi înving în 1091 pe pecenegi în lupta de la Lebunion; de acum înainte, pecenegii vor fi folosiţi de IB ca potenţial militar în Peninsula Balcanică şi în Asia Mică

- sunt evocate contingente pecenege în slujba IB cu ocazia cruciadelor I-III; - printre autorii bizantini care îi evocă se numătăr: Anna Comnena, Constantin VII

Porfirogenetul, Ioanis Skylitzes- există referiri la pecenegi şi în lumea iudeo-arabă: Al Barki, Ibn Rusta, evreul arabizat

Benjamin din Tudela (în Spania)- alte referiri:

armeanul Matei din Edessa cronicarul german Otto von Freising lucrările islandezului Snorri Sturluson

- pecenegii sunt asimilaţi în Peninsula Balcanică - sec XI-XIII- odată cu dispariţia pecenegilor, locul lor va fi luat de cumani

Cumanii- cunoscuţi sub diverse denumiri: kipcak, kuhn, polovţî- informaţii în legătură cu ei din diverse surse precum:

Codex Cumanicus=vocabular latin-persan-cuman, elaborat se pare în coloniile genoveze de la M Neagră

letopiseţele ruseşti lucrările unor cronicari ai cruciadelor: Robert de Clari, Villehardouin, Joinville

- referiri: cronicarul maghiar Simon de Keza - autorul cronicii Gesta Hungarorum Otto von Freising Henric de Lituania - cronica litoniană arabul Idrisi

- în ciuda faptului că sunt de origine turcică, antropologic par să se deosebească de alte triburi turanice, întrucât sunt descrişi ca fiind blonzi şi cu ochi albaştri

- din sec XI îşi întind supremaţia asupra unui vast teritoriu, care se întindea de la lacul Balhaş (Asia Centrală) până la arcul carpatic

- de la sf sec XI - întreprind numeroase incursiuni în Tracia (S Dunării) 1061-1210; organizează aproximativ 50 de raiduri în teritoriile locuite de slavii orientali=ruşii

- în epocă, cumana devine chiar o limbă scrisă, datorită mai ales misionarilor care întreprind o activitate de prozelitism în mediul lor

- 1223 - cumanii - în pofida faptului că se aliază cu cnezii ruşi, sunt învinşi al Kalka de către avangarda trupelor mongole

- drept urmare, în 1228 - cumanşii aşezaţi în S Moldovei de azi, se vor converti la creştinism şi se va organiza chiar Episcopia cumană (Milcov)

- alte comunităţi cumane - la înc sec XIII - în Peninsula Balcanică, în calitate de mercenari ai Ţaratului bulgar şi sunt angrenaţi în conflictele lui Ioniţă cel Frumos cu Imperiul Latin de Răsărit (1204-)

- în 1238-1239 - mongolii îi zdrobesc pe cumani în zona Astrahanului; cumanii conduşi de hanul Kuthen se refugiază în Ungaria, cerând azil

- regele Bella III le repartizează un teritoriu între Dunăre şi Risa; ip: cumanii vor avea un comportament discutabil, iar în 1241 vor trece de partea mongolilor;

- până prin sec XVI se vor păstra anumite grupuri cumane; au supravieţuit în perimetrul statului maghiar în două districte: Cumania Mică şi Cumania Mare

- sec XIII - cumanii - în slujba Imperiului de la Niceea (supravieţuieşte după 1204)

34

Mongolii=ultimii migratori care asaltează Europa pe la sfârşitul primei jumătăţi a sec XIII- spaţiul de origine - ip: teritoriul semi-deşertic de la N de Marele Zid Chinezesc- mulţi istorici consideră că ei sunt urmaşii triburilor botezate de cronicile chineze hunn-nu

(=rău mirositor) - atacaseră în repetate rânduri Imperiul Chinez în primele secole ale erei noastre

- date înainte de marea lor expediţie sunt foarte rare, deoarece chinezii după ce i-au respins din China în sec XIV au distrus se pare toate scrierile mongole în alfabet tibetan

- s-a păstrat o singură lucrare: elaborată se pare în epoca noii dinastii chineze Ta Ming (=lumină mare); a construit un noi Imperiu Chinez după expulzarea mongolilor în sec XIV, lucrarea se numeşte Istoria Secretă a Mongolilor

- alte fragmente de informaţii din izvoarele chineze- înainte de sec XIII, mongolii duceau o viaţă nomadă, de crescători de animale, de vânători

şi pescari fiind organizaţi în clanuri (OBOK=os), precum şi în triburi conduse de hani- şefii de clan se numeau BAHADURI, iar aceştia constituiau un fel de pătură aristocratică,

botezată cu un termen generic: NOYONI- războinicii propriu-zişi se numeau NOKEN- există şi membrii ai clanurilor învinse - un fel de marginali ai societăţii mongole, botezaţi

ARAŢI- mongolii propriu-zişi: trăiau în această vastă regiune de câmpie de la S de taigaua

siberiană o serie de populaţii înrudite cu mongolii: naimanni, kemiţii, markiţii, onguţii, tătarii + o populaţie de origine turcică: uigurii; unii erau păgâni, alţii budişti, există şi maniheeni sau creştini nestorieni; există o mare toleranţă faţă de credinţele religioase ale altor popoare, pe care le vor subjuga

- schimbarea radicală - la sf sec XII, când un şef de clan pe nume TEMUGIM, fiul lui Yesuge declanşează un proces de unificare 1197 - ales han al mongolilor 1206 - în urma unui kurultai (=o adunare a tututor şefilor de clan şi trib) este

recunoscut ca han suprem, de către toate aceste populaţii de sorginte mongolă evocate mai sus

întrucât han suprem=GINGHIS HAN, Temugim va prelua această denumire- după 1206, Ginghis Han va contura sistemul de moştenire a puterii în această nouă

organizare a confederaţiei tribale mongole- urmaşii săi urmau să fie aleşi de către un asemenea kurultai, dar numai dintre

descendenţii săi care se trăgeau din soţia sa, Borte- acest grup restrâns de potenţiali moştenitori se ve numi generic Altân Kin=Osul de Aur- primii 4 potenţial moştenitori, fiii lui Borte: Ogotai (va ajunge mare han), Tului, Djoci,

Djagatai- următorii mari hani: Guyuk, Mongke, Kubilai- Ginghis Han începe după 1206 o campanie de extindere a autorităţii mongolilor; el supune

o serie de populaţii vecine, cum ar fi kerghizii, uigurii, tanguţii; acest proces de expansiune îl încheie până în 1211

- 1211-1223 - mongolii mai cuceresc: N Chinei, statul turcic Horezm condus de Aladin Mohamed, pradă Afganistanul şi anumite regiuni din NV Indiei

- 1223 - o coloană mongolă îi învine la Kalka pe cumani- 1225 - mongolii se repliează în regiunile lor de baştină- 1227 - se pare - moare Ginghis Han

35

- doar în 1229 este ales mare han Ogotai (până în 1241); mongolii desăvârşesc cucerirea Chinei de Nord, supun Azerbaidjanul, Georgia, Armenia, Coreea în Extremul Orient şi încep să hărţuiască Imperiul Chinei de Sud condus de dinastia Song

- tot la iniţiativa lui Ogotai: atacul asupra Europei1236-1239: îi supun de cumani şi bulgari; atacă şi distrug majoritatea cnezatelor ruseşti (mai puţin republica negustorească a Novgorodului)

- 1240 - mongolii pătrund în Ucraina şi în Galiţia- 1241 - o coloană mongolă îi învinge pe polonezi la Hmielnik, mongolii pătrund pe teritoriile

ţării noastre şi înfrâng trupele regelui maghiar la Mohi, pe râul Sajo- distrugerea Cracoviei, precum şi a trupelor principelui Henric de Silezia în lupta de la

Liegnitz- 1242 - o coloană mongolă ajunge în Croaţia unde distruge Zagrebul şi ajunge până la M

Adriatică, prădând Spalato (Split)- 1242 - soseşte veste morţii lui Ogotai; repliere pe Volga- între 1242-1246, soţia lui Ogotai, Turaki - pentru că nu se alesese alt han; în sfârşit este

ales mare han Guyuk (are reşedinţa la Karakorum), dar în 1248 moare- până în 1259 va fi mare han Mongke- mongolii îşi extind stăpânirea asupra Iranului, cuceresc Irakul (jefuiesc Bagdadul) şi

pătrund în Siria unde vor fi prima oară învinşi de trupele sultanilor mameluci din Egipt- 1260 - ajunge mare han Kubilai; mută reşedinţa la Beijing; cel puţin regiunea extrem

asiatică a Imperiului mongol adoptă manierele chineze- în acelaşi timp, Kubilai avordă o foarte mare autonomie regiunilor stăpânite de mongoli în

zonele V (M Caspică, Neagră), precum şi regiunilor stăpânite în Persia sau Irak - 2 hanate mongole, care îi erau subordonate în teorie lui Kubilai(1) în Iran: hanatul Il Khanizilor(2) zona Occidentală: hanatul Poartei de Aur

- în vremea lui Kubilai: extindere mai ales spre SE Asiei: Tibet, Birmania, Cambodgia, Assam; un singur mare eşec: flota vs Japonia - eşec de două ori - o dată învinsă şi o dată distrusă de un taifun

- aprox 1368 - mongolii sunt expulzaţi din China - puterea lor în extremul Orient se restrânge foarte mult

Istorie medie universală - M.Crăciun - Curs 8

- 1300-1600: perioada în care se formează trăsăturile societăţii moderne; foarte dinamică (eg:

monarhiile centralizate - chiar tendinţe spre absolutism; Renaşterea, Marile Descoperiri Geografice, Reforma); urmărim rădăcinile unor fenomene contemporane

studiu asupra schimbării <> situaţii statice perioadă văzută în istoriografie foarte pozitiv; s-a tins spre minimalizarea elementelor

medievale ale acestei perioade (eg: Renaşterea - se subliniază contrastul cu Evul Mediu; prezentată chiar ca o epocă a individualismului, o epocă care întoarce spatele Bisericii - FALS)

- contrastele Ev Mediu clasic vs 1300-1600(A) Evul Mediu clasic

36

lume agrară; baza economiei=exploatarea pământului; deţinerea de pământ conferă puterea economică; dictează ierarhia socială

societatea tripartită=model ideal care promova imobilitatea socială (oratores, bellatores, laboratores) - prima oară: Ganshof (Feudalismul), apoi Jacques Le Goff (studiile din "Pentru un al Ev Mediu")

relaţiile sociale, construite în jurul feudalismului; VASAL - cuvânt cheie; sistemul vasalic este unul bine articulat prin relaţii personale (Ganshof, Marc Bloch - "Societatea feudală")

se formează sistemul dinastic european - eg: Capeţienii (Franţa), Plantageneţii (GB) - s-au conturat din sec XI; sistem de guvernare şi administraţie ce a dus spre centralizarea unei monarhii

Biserică suprastatală; omniprezentă; oferă societăţii o ideologie, modelul unei adevărate monarhii, cea papală (Colin Morris - The Papal Monarchy)

De ce?(1) Biserica crează o teorie despre guvernare - o literatură destinată principilor; miroirs

sau speculum, textele unor clerici: Salisbury (promovarea unor modele, cum ar fi cel tripartit), Adalbert de Laon - traducerea propusă pentru Eduard Confesorul (textul cel mai timpuriu ce conţine această idee), sau cea pentru Boleslav Gură Strâmbă (Polonia; traducerea cea mai târzie)

În al doilea rând, Biserica oferă un model comportamental individual, diseminat (texte: Exempla - diseminate oral, integrate în predică; Manuale de Confesor - cum ar fi dorit Biserica să se comporte societate) şi implementat(2) Biserica este un model de dezvoltare instituţională; din sec XI-XIII, este o instituţie

centralizată datorită monarhiei papale (model copiat de autorităţile seculare, monarhiile europene); pune la dispoziţie specialişti (clericii sunt cei care ştiu latina - vor fi folosiţi în diplomaţie, administraţie; ca agenţi ai monarhiei, pe la curţi)

expansiune doar interioarăeg: Le Goff - insuliţele de civilizaţie (Civilizaţia Occidentului Medieval); doar o foarte

mică parte a Europei era efectiv cultivată/civilizată; acolo se făcea simţită prezenţa omului; scopul acestei lumi era cucerirea teritoriilor interioare, a pământului - pentru a obţine mai mult teren agricol se apela la defrişare (brutală, esp prin arderea pădurilor), asanare;

- "zâna defrişării" (Melusine) - aduce adundenţă- legenda Sf Marcel şi balaurul - asemenea unei transpuneri a unui episod legat de

asanarea mlaştinilor din jurul Parisului! legendele: înfrângerea naturiieg: Fernand Braudel (Mediterana în timpul lui Filip II) - procesul de colonizare a

câmpiei (câştigarea câmpiei) - teritoriile montane ale spaţiului Mediteranei se dezvoltă mai repede, devenind un rezervor de populaţie pentru câmpie (unde există apă stătută, zone mlăştinoase, improprii agriculturii), teritoriu ce trebuia câştigat prin asanare, irigaţie; Europa a găsit în câmie Americile sale interioare- efortul economic al Europei este centrat pe sine, excepţie făcând Cruciadele, care aruncă

Europa în afara graniţelor ei geografice

(B) 1300-1600De unde vin factorii schimbării?

un început (a); elementele care aduc schimbarea - modernitatea un sfârşit (b) de drum; ce era specific Evului Mediu clasic atinge acum un punct

terminus

37

(a) Michel Mollat - Genese medievale de la France Moderne XIV-Xve siecle; caută în perioada 1300-1600 germenii modernităţii

(b) Johan Huizinga - Amurgul Evului Mediu

!!!de la un nivel psihologic- umea Evului Mediu este dominată de o mare angoasă, ce se manifestă în:

preocuparea foarte puternică pentru Sf Lumii (eg: în predici) fervoarea religioasă populară, entuziasmul pentru pelerinaje, cruciade măsuri extreme: flagelanţi, asceza pasiunea pentru dansul macabru iconografie intercesorie

- preocuparea cărţilor lui Jean Delumeau: Naissance de la Reforme; Frica în Occident (evaluarea angoaselor şi exploroarea anxietăţilor, a fobiilor)

- această instabilitate a epocii crează o stare de nelinişte, de culpabilitate - sentimentul păcatului; pesimism

- tema Sf Lumii, Judecata de Apoi - domina obsesiv mentalul colectiv- subiect al artei momentului: Discursul despre Moarte; expresia literară: Ars Moriendi (Cum

să mori corect) - moartea bună=asigură mântuirea; moartea rea - lipsită de Sacrament; iconografic

- conotaţii sociale: moartea este marele egalizator- preocuparea pentru mântuirea personală depăşeşte dorinţa de mântuire colectivă; interes

pentru Patimile lui Isus (emotivitatea exacerbată, imitare - imitatio Christi), interes pentru întrupare (cultul copilului Isus, încurajat mai ales de dominicani în mănăstirile pentru femei), cultul Euharistic (noi sărbători; Corpus Christi, Sf Sânge (Sanctus Sanguinis); iconografie specifică), noi imagini (eg: Vir Dolorum), credinţa în intercesori (mediatori) - cultul mariologic, cultul sfinţilor

- iau amploare cumpărarea mântuirii - indulgenţele=absolvire completă de păcate; iniţial se acordau doar celor plecaţi în Cruciadă, apoi vor fi vândute şi nu doar de papalitate, ci şi de episcopi localiip: inflaţia de indulgenţe le-a devalorizat; dar în epocă existau foarte multe obiecte personale devoţionale însoţite de un text al unei indulgenţe - entuziasmul populaţiei sugerează existenţa unei credinţe reale, populaţia medievală credea în puterea intercesorie a acestor obiecte, nu există o devalorizare;indulgenţele=motiv pentru a acuza Biserica de corupţie

- idee sacramentală asupra lumii; sacrul=relicva - ce vine în contact cu relicva primeşte anumite proprietăţi (eg: mergi în pelerinaj şi iei ulei de acolo)

- sentiment foarte puternic al mâniei lui Dumnezeu; omul=singur în faţa Judecătorului său; manifestările de pietate se modifică: liturghia îşi pierde din importanţă, accentul cade pe elevaţia OSTIEI - se încurajează dezvoltarea dramatică a acestei prezentări (+o pregătire psihologică)

- există în epocă multe manifestări ale fervorii religioase (eg: extaz, viziuni, procesiuni religioase) - manifestările excesive alternează cu formele vieţii populare

- religia populară - formată în foarte mică măsură din cunoaşterea teologică şi în foarte mare măsură din viaţa sacramentală

- dezinformare - "apostoli" ce lansează cele mai îndrăzneţe speculaţii; cultul Sfinţilor- există şi elemente de control în epocă: din sec XIII papalitatea insistă pe regularizare

!!! cartea lui Andre Vauchez!!!

38

B - să oprească fenomenul apariţiei unui număr foarte mare de sfinţi; nu mai era canonizat oricine; ÎNSĂ mulţimea este contra, dorea miracole - numărul de sfinţi locali tot creşte (apogeul: flagelaţii - spuneau că înduplecă mânia cerească prin acţiunile lor)

- penitenţa publică - auto-flagelarea, pentru a imita suferinţele lui Cristos- această angoasă are nişte cauze cât se poate de reale:

foarte multe războaie (eg: Războiul de 100 de ani) marea pandemie de ciumă nebunia regilor ameninţarea turcă războaiele husite Marea SchismăO permanentă stare de calamitate şi mizerie; numeroase texte care descriu sărăcia, nesiguranţa; evenimente acestei perioade au forţat schimbarea

Situaţia politică- perioada se deschide cu războiul de 100 de ani; din punctul de vedere al consecinţelor

acesta a fost privit de istoriografie ca şi fenomenul ce a dus la formarea statelor naţionale Franţa şi GB

- Franţa şi GB au avut destinele legate din 1066; existenţa unei puteri franceze în afara Franţei (la curtea engleză se vorbea franceza)

- 1300-1550 - cum s-au despărţit cele două coroane, cum şi-au delimitat sferele de influenţă;

- se dezvoltă noi atitudini şi practici diplomatice: GB - foloseşte presiunea economică, pentru a avea colaboratori împotriva Franţei: în

provinciile flamande, împărţite între comiţi francezi, DAR controlate economic de englezi (existau oraşe vorbitoare de engleză); comerţ cu postav, lână

amestecul Franţei în Scoţia - legăturile matrimoniale (eg: Mary Queen of Scots) DAR exista un deziderat al Angliei de a include Scoţia şi Wales în GB

- 1284: act prin care Wales e integrată (Statutes of Rhuddlaw), DAR Scoţia recunoştea monarhul englez doar ca pe un senior; se ajunge în 1292 la conflictul între John Balliol şi Robert Bruce; diferenţa între Scoţia şi GB - chiar şi la nivel legislativ: Common Law (GB; precedentul) vs Legea romană (Scoţia), existând apoi o diferenţă de limbă (franceză şi engleză în GB; vs galică în Scoţia)

- punctul culminant: înfrângerea lui Edward la Stirling Bridge de către William Wallace; - 1298: victoria lui Edward la Falkirk, iar în 1306: Robert Bruce (nepotul candidatului din

1290) s-a declarat rege- doar după moartea Elisabetei, James VI al Scoţiei devine şi James I al Angliei -

INTEGRARE

- cronologie a acestui conflict- 1337 - începe Războiul de 100 de Ani; prima fază durează până în 1369- <>100 de ani de conflict continuu; există perioade lungi de relativă pace- nu este doar un război franco-englez- e legat de succesiunea la tronul francez

1328 - moare Carol VII, ultimul Capeţian; DAR orice monarhie are propriile probleme interne (eg: Franţa - statutul Gasconiei - războiul devine unul civil!!!)

- faza II: 1375-1415 - mai calmă în conflicul internaţional succesiunea la tronul GB; între 1377-1379 - ocupat de Richard II

39

în Anglia, impozitul devine anual situaţia Franţei: sistemul apanajelor (=teritorii ale regalităţii oferite principilor din familia

regală; guvernate în beneficiul Coroanei DAR sec XIV: tendinţa ca aceste teritorii să devină ereditare - dobândesc o autonomie, care implică evoluţia Franţei spre monarhie cu control coerent) vs monarhie

problema schismei papale: Avignon; papalitatea se află sub control francez, în timp ce GB, Germania, Italia sprijină papii de la Roma; Franţa, Scoţia, Castilia, Neapole, Milano - sprijină Avignonul

nebunia regelui Carol VI (francez) - perioadele de stabilitate: conducea cu Louis, ducele de Orleans (căsătorit cu Valentina Visconti, fiica lui Giangaleazzo Visconti, duce de Milano); perioadele de instabilitate: decizia politică era preluată de ducii de Anjou, Berry şi Philip, ducele Burgundiei (1369-1404)

războiul civil din Franţa între Burgunzi şi Orleans (Armagnac) 1399: revoluţia engleză - opoziţie faţă de Richard II, ce este depus printr-un act al

parlamentului; precedent periculos!!! Henry, earl (duce) de Lancaster cere coroana şi este aclamat de Lancaster; titlul nu va fi contestat până în 1460 - Richard, duce de York (Războiul celor două roze)

- faza IV: 1413-1435 cea mai reprezentativă victorie GB: bătălia de la Agincourt (?) consolidarea poziţiei engleze în Franţa; episodul Jeanne d'Arc; Delfinul este încoronat la Reims în 1429: Carol VIIMituri romantice: formarea naţiunii francere (FALS)

Consecinţele războiului1. politice- excluderea regilor englezi din Franţa de Vest- războiul de 100 de ani="război civil francez"- pe parcursul războiului monarhia recuperează teritorii şi integrează altele; creează un

suport ideologic pentru fidelitatea faţă de coroană2. sociale- revoluţie militară: eg - praful de puşcă, folosirea tunului în asediu; sec XV: archebuza;

standardizarea şi calibrarea armelor (iniţial, tunurile foloseau pietre, apoi: proiectile metalice standardizate)

- oraşele devin puncte importante, strategice: fortificaţiile; oraşele plăteau taxă pentru a întreţine fortificaţiile şi sunt sprijinite de monarhi (le scutesc de anumite taxe); astfel, creşte importanţa asediilor

- scade importanţa cavaleriei (importanţă doar reziduală: de statut, prestigiu); creşte importanţa arcaşilor

- democratizare a armatei, inclusiv pentru posturile de comandă; democratizare până la un punct, pentru că nobilimea rămâne cea mai bine pregătită pentru arta războiului; democratizarea: esp datorită generalizării folosirii prafului de puşcă (aprox 1450) - armele: corpuri tot mai mari (nobilimea - comanda; oamenii de rând - sacrificaţi)

- superioritatea engleză din punct de vedere militar - armata a funcţionat mai devreme cu mercenari; ţăranii=arcaşi

- consecinţe la nivelul mentalităţii cavalerul tindea să se comporte după o etichetă tradiţională (curajul individual!) războiul=ansamblu de lupte individuale, bazate pe merit personal; cod al onoareieg: Chanson de Roland - Chanson de Geste; 1070 - e deja în manuscrise; episodul real: atac al bascilor; Saragosa, Aquitania, trecătoarea Ronceveaux; Olivier

40

codul onoarei nu mai există în timpul războiului de ani - eg: înfrângerea Franţei la Poitiers şi Crecy

alături de cavaler se afirmă soldatul; tehnica militară evoluează, iar războiul devine o profesie; armatele feudale nu erau suficiente - era nevoie de efective, de noi modalităţi de recrutare; soluţia: mercenariatul

legăturile tradiţionale ale vasalităţii nu erau eficiente războiul devine o carieră atrăgătoare esp pt fiii mai mici şi bastarzii excluşi din schema

împroprietării războiul este şi o sursă de profit (solda, cadourile, pensiunea, renta, fiefurile, prăzi,

răscumpărări); "războiul hrăneşte războiul" - pacea nu este o situaţie foarte clară; războiul este costisitor: armatele trebuie întreţinute, dar tot ele distrug baza economică - atacau civilii, proprietăţile

3. economice- sistem fiscal tot mai covârşitor- 1300 - o oaste de tip feudal, doar în cazuri excepţionale; existau trupe salarizate- 1285 - englezii - obligaţi să se echipeze individual, în funcţie de starea lor economică- 1363 - Anglia - se cere pregătirea unor arcaşi civili- triumful soldatului mercenar asupra cavalerilor; aprox 1450 - aproape doar mercenari DAR

neplata soldelor - JAF; GB - foloseau cavalcade ca practică distrugătoare vs civili; eg: distrugeri de oraşe,

recolte etc

4. morale- apariţia unui discurs foarte bine articulat, împotriva războiului

Jean Froissart - s-a referit la asediul de la Limoges 1395, Philippe de Meziers comenta că războiul nu mai este o artă a luptei onorabile, ci

o activitate lucrativă

Războiul de 100 de Ani este:1. o problemă dinastică; se caută o soluţie a unei probleme complexe, mult mai greu de

perceput- revendicarea tronului = doar un pretext, pentru ca regele să poată păstra toate fiefurile;

aşadar: cauze economice2. o problemă economică (eg: Gasconia şi Burgundia, dar şi controlul unor spaţii - eg: Scoţia,

Flandra) GB - cucerirea zonelor limitrofe Flandra - există loialităţi dinastice (faţă de Franţa), dar şi economice (faţă de Anglia)

3. criză puternică a sistemului feudală- nu există nici o posibilitate de soluţionare directă din punct de vedere dinastic- autoritatea: tot mai mult în mâinile regelui Franţei- vasalitatea - intolerantă pentru Plantageneţi: relaţia cu Franţa trebuia distrusă- Flandra nu a găsit o soluţie de neutralitate: incapacitatea de adaptare a realităţilor feudale

- Războiul a durat aproximativ 138 de ani; a fost aproape o stare continuă

41

- tratatele de pace propun soluţii imposibile din punct de vedere principial; = un reziduu al lumii feudale

- incompatibilitatea existenţei a două suveranităţi pe pământ francez:: era nevoie de separarea efectivă a celor două puteri, de naşterea a două monarhii independente

- nu există mijloacele pentru o victorie definitivă- la sfârşit: Anglia şi Franţa; evoluţie în sec XV-XVI: de consolidare; competiţie în plan

internaţional

- Spania - peninsula Iberică - o serie de formaţiuni cu instituţii foarte diferite; existenţa unei ideologii ce favoriza unificarea, un sentiment: Hispania = termen ce desemnează Peninsul Iberică, invocat pentru a stimula unificarea

- unificarea - dificilă Reconquista -de la musulmani (o ocupaseră în sec XII aproape total); apoi, doar

Granada DARPortugalia se despărţise de Castilia; orientare atlanticăNavara şi Ţara Bascilor - dinastia franceză; Pirinei

- Aragon şi Castiglia (=Spania centrală) - uniune dinastică (dinastia Catalană) 1409 - încorporează Sicilia, Sardinia, Barcelona, Valencia foarte multe coaste = vocaţia maritimă, orientarea economică şi politică; Mediterana

devenise inaccesibilă datorită IO; reorientare spre destinul atlantic- economie agrară, dar terenul nu prea este fertil

creşterea oilor - Mesta (?) - monopol economic: element de presiune politică- lupta cu musulmanii

formarea unei nobilimi puternice, supranumerale (mai ales raportată la o populaţie creştină!)

oraşe puternice- aceşti hidalgo sunt nişte paraziţi pentru monarhie;- cei care susţineau financiar monarhia erau berberii, musulmanii, evreii; integrarea acestei

populaţii se face prin convertire (face loc unor suspiciuni) - dacă nu: expulzare (rezultă: dezavantaj economic); pentru Andaluzia - expulzarea musulmană a adus dezavantaje

- relaţiile etno-religioase sunt o problemă reală berberii convertiţi=moriscos sau cei neconvertiţi sunt toleraţi în multe regiuni doar

pentru că erau utili din punct de vedere economic evreii - sunt expulzaţi din GB (1290) şi Franţa (1307); aveau în general în Occident

condiţii foarte dezavantajoase; de aceea, mulţi evrei se îndreaptă spre Europa de Est; în Spania exista mai multă toleranţă decât în restul Occidentului, iar până în sec XV, evreii au fost o comunitate puternică în această ţară; ei nu aveau rol politic decât dacă se converteau (nr de CONVERSOS - marranos - creşte în timp); dinastiile se bazau pe finanţele evreilor, dar societatea avea o atitudine ostilă faţă de ei (esp din 1449)

- era nevoie de o ideologie, pentru a exista o coerenţă; aceasta va fi oferită de creştinism; regatul spaniol va avea cea mai strânsă colaborare cu Biserica

Imperiul German- mai fragmentat ca niciodată- statutul lui Frederic II acordat principilor: le dădea drepturi egale, transformându-i în regi

E şi centru - există state coerente cum ar fi ducatul Bavariei (condus de familia Wittelsbach), Austria (condusă de familia Habsburg), statele ordinului teuton în Prusia, marca Brandenburg

42

- regele Germaniei era considerat împăratul Romano-German şi era încoronat la Roma de către papă nominal el stăpânea Ţara de Jos, Germania, Boemia, Italia (până la Roma) real: foarte puţin din Italia (esp după 1273), Germania - esp domeniile familiei

- împăratul acorda feude imperiale şi titluri imperiale unor familii- familia de Habsburg a primit din sec XIV titlul imperial - succesiunea nu este ereditară; alegerea este făcută de către cei 7 principi electori,

desemnaţi în Bula de Aur a lui Carol al IV-lea, din 1356; principii electori erau arhiepiscopii de Mainz, Trier şi Koln, la care se adăugau patru principi seculari: contele palatin al Rinului, ducele Saxoniei, Margraful de Brandenburg, regele Boemiei; această stare de fapt îi exclude de la putere de ducele Austriei şi pe cel al Bavariei!!!

- Bula de Aur (1356) - permite o guvernare locală mai puternică, ce porneşte dintr-un centru imperial; termenul de Germania este doar unul generic, monarhia nu era una funcţională şi nu putea asigura un control coerent

Elveţia- valoare strategică- confederaţie a cantoanelor de munte- după ce Habsburgii se instalează în Austria îşi pierd interesul faţă de Elveţia- federaţia: 3 cantoane formează o alianţă în 1291, punând astfel bazele confederaţiei; - 3 oraşe mari - Lucerne, Zurich, Bern - li se alătură în 1353; iar apoi se alătură şi două

zone rurale- alianţa a devenit independentă de facto în 1386, iar de iure în 1490, printr-o concesie a

împăratului Maximilian; - din 1523 se adaugă şi alte cantoane- nu există o autoritate centrală nici măcar la nivel teoretic- cantoanele luptau între ele des când interesele se ciocneau; devin cei mai de temut

soldaţi-mercenari (eg: faza cu statul papal)

Liga urbană- are ca bază oraşul liber=privilegiu regal/imperial- liga hanseatică (Hansa) este o ligă atipică, a oraşelor din N Germaniei; se ocupă DOAR

de politică economică; există o dietă centrală: rezoluţii (esp politica comercială) şi decizii militare; este o asociaţie permanentă; uneori intervenea pentru a controla dezordinea în oraţele membre

- 1382: Liga Saxonă - reînnoită periodic; membrii plăteau: Regensburg, Brunswich, Gottingen

Italia- oraşul polariza activitatea economică; = centru de activitate politică- împăratul are din sec XIII o putere limitată- există şi facţiuni imperiale (Ghibelini - Weiblingen) şi anti-imperiale (Guelfe - Welf) în oraşe- Lombardia şi Toscana se bazau pe oraşe stat: autoritatea asupra teritoriilor agrare din

zonă- oraşele-stat se aflau şi sub presiunea Marilor Puteri; eg: Genova, Florenţa - ameninţate de

Franţa- Veneţia îşi extinde autoritatea asupra oraşelor Padova, Vicenza şi Verona în 1405- Florenţa controla Toscana şi anexează Pisa, Siena, Pistoia- în centru există state mici (! Domină statul papal), cum ar fi Urbino, Ferrara (familia Este)

43

- S - Sicilia este condusă de Angevini (! Legături cu Ungaria); iar pentru Neapole se dă o luptă între francezi şi aragonezi

- se afirmă în secolele XIV-XV - despotismele (aparţin unor dinastii din oraşe) familia della Scalla la Verona familia Este la Ferrarainiţial funcţionari ai oraşului, vor uzurpa instituţiile republicane, menţinându-le aparent

- conciliile au dominat guvernarea italiană urban- Milano este primul care a evoluat în această direcţie

personalitatea lui Giangalleazzo Visconti iniţial - familia Visconti - 1359: capitală separată la Pavia şi Milano; principiu al politicii

momentului: cu toate că Imperiul are o putere limitată, împăratul are prestigiu -putea oferi titluri care legitimau o uzurpare ce exista deja de facto

- Veneţia - există instituţiile republicane dogele=simbol prestigios control real: oligarhia familiilor din Marele Consiliu (1296: s-a închis registrul familiilor;

se vor adăuga 30 de familiii - aşadar, mobilitate socială foarte redusă) mai exista un senat al familiilor şi un comite titlul nobiliar - la un număr destul de mare de familii 1348 - ciuma: scădere demografică a populaţiei; foarte mulţi oligarhi aveau nevoie de

bani- Florenţa - sistem guvernamental complicat; persoane influente din anumite familii puteau fi

alese în consilii orăşeneşti 1427 - introduce CATASTRO=impozitul direct 1433 - Cosimo de Medici: control asupra Consiliului - controlează alegerile Lorenzo de Medici (1469-1492)

- apariţia despoţilor este explicabilă: ameninţare externă şi consolidarea facţiunilor interne

Italia- miliţii ale cetăţenilor şi armate de mercenari- apar condotierii=căpitani militari; Francesco Sforza - ajunge duce la Milano; căsătorit în

familia Visconti; - esp sec XIV-XV - cele cinci Mari Puteri din Italia s-au consolidat (?)- 1454 - Pacea de la Lodi - crează o alianţă a statelor Nord vs Sud

Influenţa geografiei- Roberto Lopez - expusă în cartea sa "Naissance de l'Europe"- Fernand Braudel - "Mediterana şi lumea mediteraneană în timpul lui Filip al II-lea"

Curs 9 - Istorie Medie Universală

Instituţiile guvernării- guvernarea de azi s-a dezvoltat în cele trei secole de după 1300- mecanismele de centralizare ale statului modern (controlează teritoriul, supuşii=cetăţeni)

sunt diferite de cele ale statului medieval (se baza pe relaţiile personale)- statul medieval conferea atribuţiile guvernării unor instituţii locale: comiţi (administrau

comitatele), duci (administrau ducatele), margrafi- statul modern:

renunţarea la organismele de tip feudal

44

desfiinţarea autonomiilor locale sistemul vasalic - înlocuit cu cel al cetăţeanului supus monarhiei

- exemplul cel mai timpuriu al instituţionalizării GB - începe înainte de 1200; apoi Franţa, regatele Iberice principate teritoriale - înainte de 1450; esp în Ţările de Jos; aşadar, procesul nu este

încă complet persistă în Franţa obiceiuri locale, particularisme, iar în Estul Germaniei, Slovenia -

funcţiile guvernării - la nivel local, iar unde nu există oraşe, în sarcina nobilimii

1. Monarhia- Evul Mediu Târziu: instituţionalizare a monarhiei- Înainte: regele=figură mitică, rege sfânt, din voia lui Dumnezeu; regalitatea sacră are o

rădăcină germanică la care se adaugă influenţa creştinismului (Dei gratia); credinţa era foarte puternică în Anglia şi Franţa - "regele tămăduitor"; Marc Bloch: "Regii Taumaturgi" (1923; prima lucrare de antropologie istorică) - regele putea vindeca prin atingere scrofulele (boală a pielii)

- la sfârşitul Evului Mediu - regalitatea are deja un caracter diferit

a. imaginea despre guvernare şi ideea de regalitate i. la nivelul elitei intelectuale (esp clerici)- discurs tot mai coerent despre guvernare, iniţiat de clerici: autori de tratate şi manuale de

guvernare- ideea de regalitate sacră supravieţuieşte DAR calităţile monarhului bun sunt regândite

valoarea intelectului ca armă - exploatată în trei moduri(1) teorii referitoare la evoluţia istoriei(2) modul în care înţelegeau guvernarea(3) valorificarea cunoaşterii şi inteligenţei

- studiul istoric - interes tot mai mare din sec XII interes pentru originea, ridicarea şi căderea imperiului; ipoteze găsite în epocă(1) astrologii - legat de jocul astrelor(2) teologii - explicaţia planului divin(3) între cele două extreme se află apologeţii cunoaşterii: exaltă locul inteligenţei, al

înţelepciunii în guvernare; favorizează disciplinele care dezvoltă inteligenţa; ce ar fi trebuit să înveţe un monarh pentru a fi înţelept: dezvoltarea artelor liberale=cheia principală a civilizaţiei trecute

- până în sec XI, tinerii gentilomi pregătiţi pentru politică vor fi încurajaţi să studieze şi să citească istorie;

- se trece la studiul concret al unor imperii cunoscute: grec, roman, evreu- cel mai apropiat pentru spiritul medieval: Imperiul Roman

se observă discrepanţa dintre resursele IR timpuriu şi cele ale teritoriilor cucerite de ei; apar explicaţii ale succesului roman: nu erau găsite în valoarea militară, CI se considera că ştiinţa şi doctrina Romei (moştenite de europeni) erau elementele responsabile pentru succesul IR

- alt loc legat de eficienţa practică a inteligenţei: BIBLIA foarte multe pasaje asociază regalitatea cu înţelepciune; o propulsare a cunoaşterii

conferă forţă cei 3 Magi<>3 regi în varianta originală a Bibliei, se subliniază înţelepciunea lor; DAR

Evul Mediu în transformă în regi, din sec X, transformând un vers din Psalm; chiar

45

atunci, împăratul Otto III (pe jumătate grec) dorea să demonstreze cât de învăţaţi pot fi şi regii; aşadar, se ajunge la statutul intelectual al Magilor ca regi: regii-Magi=bărbaţi învăţaţi; sec XII: oraşul Koln îi adoptă ca sfinţi patroni

regii Vechiului Testament - Solomon=reprezentant al înţelepciunii; Carolingienii încep promovarea sa; element de legendă: Solomon=presupusul autor al 3 din Cărţile Bibliei (Proverbele, Cartea Înţelepciunii, Ecleziaştii)

- alt subiect: Alexandru cel Mare= carieră militară; exemplu al succesului, puterii; nimic din cariera sa nu sugera înţelepciunea; însă, se adaugă o aură legendară pornind de la faptul că Alexandru a fost elevul lui Aristotel (=întruchiparea raţiunii umane); succesele lui Alexandru s-ar datora astfel geniului intelectual al lui Aristotel

- foarte multe mijloace de expresie a acestei idei Secretum Secretorum (Cartea Secretelor) - presupus corpus al sfaturilor pe care

Aristotel i le-ar fi dat lui Alexandru; origine orientală; şi astăzi s-au mai păstrat 250 manuscrisuri (dovadă a popularităţii extraordinare în epocă!)

apariţia tiparului a ajutat la diseminarea acestei cărţi; cel puţin 40 de ediţii ale lucrării în diferite limbi; lucrarea era foarte citită la TOATE nivelele societăţii

succesul se datorează şi faptului că Aristotel era foarte popular (a fost introdus în Europa de arabi): legitimarea valorii sale academice DAR mai ales datorită mesajului cărţii: intelectul=cheia puterii politice

- reflectarea practică a teoriilor puterea - exercitată printr-un guvernământ centralizat; avea nevoie de resurse umane:

nu erau născute neapărat în sfera puterii, dar au dobândit calităţile necesare- sursa acestei pregătiri a agenţilor guvernării: manuale - temă: arta guvernării; sfaturi

practice, public foarte larg; - Secretum Secretorum=ghid al guvernării practice; eg: regele: cum să aleagă un ministru;

se caută 15 calităţi (atributele generale ale unui gentilom) şi nici una nu e o calitate militară; 7 se referă chiar la intelect (eg: abilitatea de a înţelege repede, de a analiza o situaţie complexă, de a lua o hotărâre, de a se exprima clar); modelul pentru lisă: unul grec, cu rădăcini în filozofia lui Platon; este surprinzător interesul epocii medievale pentru acest subiect

- alte lucrări:(A) din sfera monarhiei franceze

lucrarea lui Philippe de Beaumanoir - "Coutumes de Beauvaisis" - scrisă în 1290; sfaturi referitoare la numirea viceregilor: autorul însuşi a lucrat în această calitate; s-au păstrat 34 de manuscrise; apare iar lista calităţilor necesare acestor funcţionari: nici iubirea faţă de Dumnezeu, nici cea faţă de rege nu sunt primele; prima este înţelepciunea, iar ultima este loialitatea (! Ce schimbare faţă de vasalitate!)

(B) din sfera monarhiei engleze* lucrarea lui Brunetto Latini - "Li Tresors" - scrisă în 1268; pentru elitele sociale; audienţă totuşi foarte largă; azi, s-au păstrat 73 de manuscrise ŞI mai ştim de încă 15 manuscrise pierdute; prima secţiune vorbeşte despre funcţia de VODESTAT=funcţionar ales în fruntea unei comune - se cer 12 calităţi (prima este înţelepciunea - prin experienţă; ultima: iubirea faţă de Dumnezeu, loialitatea); primul sinonim cu bunul-simţ era raţiunea

ii. la nivelul opiniei publice- se poate uşor explica narativ eşecul unei epoci datorită slăbiciunii conducătorului: curent

popular foarte răspândit

46

- eg: legenda conform căreia templierii l-ar fi blestemat pe Filip cel Frumos; de aceea, următorii regi au fost jalnici;

- de foarte multe ori circumstanţele determină modul de percepţie a personalităţilor(1) Filip IV al Franţei = ca un rege învins; blamat de contemporani, chiar dacă nu el e

responsabil pentru situaţie; dezastrele din 1356, 1360(2) Ioan cel Bun - contemporanii: regele prizonier; scara valorilor: curajul militar, generaţia

sa a trăit consecinţele: coroana nu elimină nevoia de simţ politic !!!(3) Carol VI=regele nebun; a suferit din cauza disensiunilor şi rivalităţilor din anturajul său;

a luat cele mai contradictorii şi paradoxale decizii; aşadar, orice individ se simţea îndreptăţit să îşi facă singur dreptate; chiar dacă exista un val de simpatie faţă de el, era amestecat cu îndoiala faţă de capacitatea de a guverna şi cu dispreţ

(4) Roi de Bruges (?) - dubii legate de naşterea sa şi implicit de legitimitatea sa; recunoscut în Sud (Toulouse), dar fără finanţe, fără armată; = rege itinerant; nu prea era luat în serios de societate

(1)-(4) - imagine populară negativă

b. ideea despre propriul rol pe care o avea regalitatea - studiu de caz: Elisabeta a Angliei - există foarte multe surse + e vorba de o regină- ascensiunea sa la tron: pusă în context; este fiica lui Anne Boleyn (soarta sa pune în

evidenţă vulnerabilitatea şi puterea monarhiei Tudorilor) şi Henric VIII, fiind exclusă de la succesiune când mama sa a fost executată

- Henric VIII obţinea ce vrea, DAR era şi manevrat de către consilierii şi curtenii săi; el reprezenta puterea formală exercitată de puterea informaă a consilierilor (eg: cazul lui Anne Boleyn)

- corespunde educaţia Elisabetei cu modelul monarhului înţelept? 1558 - când devine regină, nu avea nici un fel de educaţie formală; a învăţat arta guvernării din mers; avea educaţie clasică (a studiat la Cambridge): ştia franceza, italiana, latina, greaca; politica: din observaţii

- uitase evenimentele din 1536 (căderea în dizgraţie a mamei ei), dar i-au fost amintite curând de către Alexander Alesius care îi pune la dispoziţie o relatare a evenimentelor ea reţine că o femeie în politică este vulnerabilă datorită emoţiilor şi că un conducător

al GB putea deveni unealtă a intrigilor de la curte- guvernarea Elisabetei este întemeiată pe imagini

ea a folosit foarte eficient imaginea propagandistică: acest lucru îi va deruta timp de secole şi pe istorici

- ILUZII - lansate imediat după ascensiunea la tron; au fost eficiente foarte mult timp(1) Elisabeta a moştenit haos politic(2) Elisabeta a inaugurat o epocă de aur

(1)- procesiunea de încoronare a trecut pe lângă tablouri regizate cu atenţie

tabloul din Cornhill: Elisabeta - înconjurată de patru personaje=virtuţile (iubirea faţă de supuşi, înţelepciunea, justiţia, religia); fiecare dominând viciul corespunzător (rebeliunea+insolenţa, nebunia+vanitatea, adulaţia+mita, superstiţia+ignoranţa);

triumfa asupra relelor trecutului- tehnica suporterilor Elisabetei: şi tiparul şi amvonul (predica discredita regimul trecut şi

vorbea de începutul unei noi ere)- Elisabeta a discreditat guvernarea predecesorilor, esp pe cea a surorii ei, punând-o pe

seama alianţelor cu Spania (! Deci, cu catolicismul)

47

- Elisabeta era obligată să îşi diferenţieze regimul, pentru că existau suficiente elemente comune cu sora ei; eg: erau femei amândouă

- în Epoca Medievală - două modele ale regalităţii regele sfânt: Eduard Confesorul, Ludovic cel Pios regele cuceritor

- regele se individualiza printr-o serie de atribute: era bărbat, matur, sănătos la minte, heterosexual, avea capacitatea de a procrea; putea să nu aibă urmaşi, doar dacă era modelul castităţii, al virginităţii

- regina trebuia să fie un model de feminitate; <>monarh; doar rolul soţiei; nici un rol activ în guvernare, doar în viaţa domestică şi reproducătoare

- astfel, o regină care guvernează era privită ca o anomalie; trebuia să beneficieze de un construct social, cultural diferit

- sexul unui individ <> gen; sexul este o condiţionare biologică, pe când genul este construit prin educaţie;

- femininul şi masculinul sunt constructe culturale; sunt transmise şi asumate conferind o identitate precisă de gen în contextul social; gender framing: costumul, pieptănătura, atitudinile

- Elisabeta, fiind o regină care guvernează, este obligată să îşi reconstruiască identitatea de gen; şi-a asumat rolul unui bărbat; acţiunea de a accepta tronul este percepută ca o anomalie în epocă

- mulţi critici contemporani, care acuzau biologicul şi în cazul lui Mary Tudor; texte: guvernarea unei femei sfida ordinea firească a lucrurilor - eg: Fr. Bacon - "Queens were for the most part wicked, ungodly, superstitious and given to idolatry and to all filthy abominations"; iar exemplele la care se face apel erau Jezebel, Athalia şi Herodias; John Knox proclamase conducerea unei femei "the regiment of women monstruos"; suficiente motive pentru Elisabeta să se teamă de critici

- avea o problemă de imagine ce trebuia soluţionată- predici şi literatura sec XVI; englezii: un ideal feminin - <>necăsătorită; <>conducător;

=căsătorită, tăcută, obedientă, inferioară bărbaţilor; în timpul Elisabetei, clerul susţinea că autoritatea femeii este împotriva legilor naturii (eg: Shakespeare - Îmblânzirea Scorpiei)

- noroc că există un Consiliu şi un Parlament compuse din bărbaţi- Elisabeta - foarte marcată pentru că era femeie; marcată de modul în care o vedeau

bărbaţii; reacţia ei a fost foarte subtilă: îşi asumă rolul de femeie, demonstrează că până şi regina se supune acestor

convenţii- exista o contradicţie între idealul unei femei şi cel al unui monarh; nici măcar protestanţii

nu erau de acord cu femeile (John Knox - publică în 1558 "The First Blast of the Trumpet" - vs Mary Stuart; citatul de mai sus - şocul său când Elisabeta va ajunge regină: va spune că în cazul ei Dumnezeu a făcut o excepţie); politica religioasă ar putea compensa pentru că era femeieCalvin: uneori, Dumnezeu dă unei femei calităţi excepţionale pentru a servi planul său divin

- Elisabeta îşi crează o imagine <>de cea a unei femei obişnuite; =una excepţională; suporterii ei erau de acord, sperând că succesiunea va aduce un moştenitor -> aşteptarea că Elisabeta se va căsători la un moment dat; motiv de controverse unii istorici interpretează rezistenţa căutării unui soţ ca o manifestare a şovinismului

masculin; soţul să îi preia funcţia

48

alţii, consideră că susţinătorii ideii căsătoriei sunt preocupaţi de problema succesiunii; nu doreau ca soţul ei să guverneze, pentru că ar fi limitat ambiţiile consilierilor; eg: Cristopher Haigh în lucrarea "Elizabeth I" - "They sought not for a consort for the Queen but a father for her son - not a sovereign but a stud"

- Parlamentul îi cere Elisabetei să se căsătorească şi să producă un moştenitor; tactic, Elisabeta acceptă, de dragul supuşilor săi

- până în 1576 căsătoria reginei era arma preferată în intrigile diplomaticii; Elisabeta se străduia să demonstreze că nu e ca şi celelalte femei: aşadar, respingea căsătoria

- cum dorea să fie văzută?- ca un conducător capabil; nu dorea să complice lucrurile prin asocierea la domnie; a

încercat să definească atributele monarhiei feminine: <>atac brutal asupra stereotipurilor; a acceptat imaginea oficială, ba chiar ridiculiza caracteristicile propriului sex

- nu a încercat să schimbe ideea, ci să se elibereze de ea- ? care au fost imaginile folosite pentru a o reprezenta pe regină în poezie, portrete?

apare ca o zeiţă adorată, ca o Fecioară, ca o zeiţă a lunii; era Cynthia, Diana, Belphoebe, Astraea cea virginală sau o vestală; se insistă pe ideea de castitate; viaţa ei era dedicată lui Dumnezeu, Bisericii, regatului; nu să se dedice unui soţ

- dupa 1578, aceasta temă va fi preluată şi de clasa politică care o va dezvolta; 1582, Thomas Bentley îi dedică Elizabetei "The Monument of Matrons", portretizând-o

ca mireasa lui Cristos şi mamă a bisericii 1600, John Dowland în "The Second Book of Airs" a inclus cântece dedicate Elizabetei

în locul rugăciunilor dedicate Fecioarei şi a propus formula Vivat Eliza pentru un Ave Maria

- Elisabeta - căsătorită cu regatul; =soţia şi mama poporului; se adresează poporului în 1599 cu formula "all my husbands, my good people" SAU "every one of you, as many as are Englishmen are children and kinsmen to me"

- poziţia ei de mamă fecioară apare şi în rugăciunile ei- era mult deasupra femeilor obişnuite- invoca în mod deliberat memoria tatălui ei, Henric al VIII-lea = model propagandisti; 1560,

Thomas Chaloner, diplomat şi prieten al lui William Cecil, îi dedica reginei o lucrare intitulată "In Laudem Henrici Octavi Carmen Panegiricum"

- când primea vizitatori în Privy Chamber la Whitehall, se aşeza în faţa frescei lui Holbein dedicată Tudorilor, pentru a sublinia descendenţa sa, legitimându-şi domnia şi consolidându-şi autoritatea

- Elisabeta sublinia statutul său diferit; se detaşează de slăbiciunile feminine, pentru că este regină; 1579, îi mulţumea lui Dumnezeu pentru că "making me (though a weak woman) yet the

instrument to set forth the glorious gospel of thy dear son Christ Jesus"; conducătorul secular, protectoare a Evangheliei

- a fost o femeie cu curaj masculin, ca un hermafrodit politic (regină şi rege)- Elisabeta se proiectează ca un miracol şi este acceptată ca atare (eg: s-au compus

balade în cinstea ei)

- sexul Elisabetei=instrument al propagandei; se bucura de favoruri divine, aşadar aceasta era o sursă de legitimare (eg: după ce a fost excomunicată de papă - pentru că favoriza protestantismul); perpetua un model medieval; deţinea autoritatea din voinţă divină;

49

- Elisabeta - sentiment acut al demnităţii regale, monarhul de drept; ezită să intervină pentru a sprijini o revoltă vizavi de alt monarh (eg: rebeliunea protestantă din Scoţia, Franţa, Ţările de Jos), pentru a nu duce la diminuarea propriilor sale drepturi

- Elisabeta insistă asupra drepturilor principilor, ca o parte a propriei sale autorităţi; - a fost în pericol pe tot parcursul vieţii ei, având parte de conspiraţii, tentative de asasinat;

unele dintre ele fiind pericole reale: 1569 - revolta baronilor din nord; are şi conotaţii religioase (parţial catolici) 1571 - conspiraţia Ridolfi 1583 - planul lui Francis Throckmorton 1586 - conspiraţie catolică în favoarea lui Mary Stuart 1599 - atac al cercului din jurul lui Essex

- chiar dacă uneori erau orchestrate de agenţii guvernării; - după ce este excomunicată de papă, consideră că şi supuşii ei sunt scoşi de sub această

autoritate; - paranoia reginei în ultimii ani

- perioadele de război aduceau taxe mari; se puteau transforma în revolte populare; rezultă: Elisabeta se preocupa de creşterea popularităţii şi loialitatea poporului, astfel protejându-se şi de tentativele de asasinat;

- importanţa acordată imaginii ei populare Elisabeta nu prezintă doar o imagine subtilă, construită pentru elita socială, ci una

simplă, directă, pentru masele din regat; o parte din efort este preluată şi de aparatul de guvernare - eg: clerul - bisericile parohiale care se roagă pentru regină, predicând binecuvântare divină acordată ei; judecătorii şi şerifii

- cereau o supunere formală, dar care nu este suficientă; aşadar, Elisabeta să se prezinte poporului pentru a câştiga loialitate; în Londra era uşor - ea având apariţii publice frecvente (eg: pe Tamisa, în spectacolele de stradă; eg: 1554 - de sfântul Gheorghe se plimbă pe Tamisa - un adevărat spectacol: salve, muzică, focuri de artificii);

- regină publică: 17 noiembrie = ziua ascensiunii la tron; se sărbătoreşte printr-o procesiune; relatări contemporane menţionează că atunci când poporul striga "God save your majesty", Elizabeta răspundea cu modestie "God bless you all, my good people", iar poporul era făcut să simtă că erau într-adevăr supuşii ei cei buni şi iubiţi

- în afara Londrei, se desfăşoară peregrinarea de vară a reginei; aproximativ 10 săptămâni, când face turul comitatelor; aceasta era o modalitate de a stabili o relaţie în special cu nobilimea şi cu poporul; includeau şi vizite comerciale în oraşele corporative - eg: Winchester (1560), Cambridge (1563), Coventry (1565), Oxford (1566), Warwick (1572), Bristol (1574), Worcester (1575), Norwich (1578)

- esp în zona de sud şi cea centrală a regatului- aceste vizite erau pregătite cu grijă, itinerariul fiind prestabilit de vice-cancelar şi regină,

purtându-se în acest sens o corespondenţă cu oraşele şi nobilii ce urmau a fi vizitaţi- regina se familiariza cu regiunea ce urma să o viziteze, înainte de a pleca; nu călătorea

foarte departe - eg: în N şi în V - maximum până la Bristol

- se publicau relatări ale vizitelor, cu foarte multe detalii; existenţa tiparului a permis publicarea de imagini şi portrete controlate eficient şi distribuite

- există versiuni oficiale copiate în cantităţi mari;- Compania Pictorilor şi Vopsitorilor - 1575, 1578 - se stabilesc astfel de reguli; în 1581 -

apare o carte cu astfel de ordonanţe

50

- din 1579 se utilizează stilul alegoric: reprezentări simbolice ale Elisabetei, care sunt diferite de reprezentările fidele

- din 1580, există copii en-gross, fiind o preocupare pentru eşantionul de jos al pieţei: cei din clasele înalte - camee cu imaginea reginei; plebea - medalioane din metal obişnuit; purtarea lor reprezenta un gest de loialitate faţă de regină

- 1580 - cu ajutorul tiparului - gravurile se plasează în cărţi; făcându-se imprimări de masă; din 1594 - se ia decizia oficială ca Elisabeta să fie reprezentată în imagini doar etern tânără; campania oficială are drept scop eliminarea imaginilor care o reprezentau ca pe o femeie în vârstă

- baladele puse în circulaţie, ca o expresie a sentimentelor faţă de regină, sunt unelte neoficiale pentru creşterea popularităţii; sunt imnuri de mulţumire;

- autorii şi tipografii intuiau când vânzările ar fi mers; orice moment de criză depăşit era amintit

- în 1590 - se schimbă tehnica propagandei; până atunci, propaganda era legată de evenimente reale; acum - era războiului: calitatea vieţii a scăzut, ceea ce a făcut ca imaginea de prosperitate să fie greu de susţinut; astfel, în baladele despre Sfânta Doamnă se pune accentul pe grija Elisabetei faţă de popor, faţă de cei săraci: "Regina săracilor"; este momentul în care se încearcă guvernarea prin iluzii

- de la procesiunea din 1559, Elisabeta a încercat să stabilească o relaţie intimă cu oamenii obişnuiţi; eg: oprea trăsura când cineva din mulţime dorea să îi ceară ceva; aceste gesturi ale reginei fiind ulterior relatate şi răspândite, făcându-i pe oamenii simpli să se simtă importanţi

- în timpul peregrinării, gazdele erau onorate cu astfel de gesturi de afecţiune; pentru Elisabeta, orice oraş era oraşul ei preferat, de care se despărţea cu lacrimi în ochi

- Elisabeta făcea gesturi caritabile: distribuia bani mulţimii, în timpul procesiunii; - tradiţia tămăduirii - esp după 1570

vindecă la Whitehall de Paşti şi în timpul peregrinărilor 1575 - Kenilworth - a atins 9 victime; 10 în 1596 şi 38 în Vinerea Mare în 1597

- ea modifică ceremonia religioasă, eliminând rugăciunile catolice şi traducând această slujbă în engleză

- au existat atacuri vizavi de această practică de vindecare, acest obicei fiind totuşi o dovadă a sprijinului divin;

- relaţie afectivă regină - supuşi discursurile Elisabetei pe această temă sunt foarte asemănătoare; probabil că exista

un discurs model pe marginea căruia borda tema centrală: calităţile Elisabetei şi legitimitatea domniei ei identificarea cu poporul ei

- relaţiile cu diplomaţii - rolul de regină iubitoare, devotată intereselor supuşilor;

- proiecţia virginală - cel mai greu de acceptat, datorită realismului supuşilor şi comportamentului ei; a fost acuzată că ar fi amanta lui Robert Dudley (?)

- au existat zvonuri legate de o posibilă asasinare a soţiei acestuia, precum şi o posibilă alianţă cu Spania (cum că ar fi vrut să sprijine catolicismul)

- după 1561 aceste zvonuri scad în intensitate; - alte perioade proaste apar când ducele de Alencon ar fi un posibil soţ al ei; apoi,

scandalurile vor fi tot mai puţin frecvente; imaginea reginei Fecioare devine tot mai veridică

- în 1568 - i se dedică o carte despre căsătorie; în 1582 - Thomas Bentley îi dedică un elogiu al virginităţii

51

- protestanţii susţineau imaginea pentru a împiedica căsătoria ei cu un catolic- această imagine putea duce la o stare de confuzie cu imaginea Fecioarei Maria; există

voci din popor care se îndoiau de această imagine, pentru că vedeau în Elisabeta un simbol sexual

- imaginile Elisabetei par să fi generat un adevărat devotament faţă de ea; nu se ştie cât a fost spontan şi cât diseminat

- comemorarea zilei de 17 Noiembrie: ritualul de la curte, sărbători populare; tras de clopote, rugăciuni, predici, masă, băutură, dans

- această sărbătoare avea o răspândire geografică tot mai largă; din 1576, ziua de 17 Noiembrie este adăugată la calendarul oficial al Bisericii Anglicane; există o carte specială pentru serviciul religios dedicat acestei sărbători; 1585 - Edmund Bunny publică "Certain Prayers and Other Godly Exercises for the 17 th

of November"- în concluzie există în epocă un devotament atât individual, cât şi comunal faţă de

Elizabeta; izbucnire de simpatie populară - eg: după conspiraţii; securitatea reginei=bunăstarea naţiunii; amestecul sentimentelor patriotice cu cele religioase

- regina=eroină protestantă, salvatoare a religiei engleze, apărătoare a Evangheliei; regina=imagine produsă de protestanţi; Elisabeta este regina lor; îi dedică balade, scenete, în care ea are rolul lui Deborah, judecătoare şi restauratoare a casei lui Israel

- în 1563, John Foxe, în "Acts and Monuments" a povestit cum ea a fost apărată de divinitate pe parcursul domniei surorii ei, aşa încât să poată restaura religia cea adevărată

- Elisabeta este apărătoarea protestantismului vizavi de catolicism- au apărut 20 de cărţi protestante dedicate reginei- Elisabeta nu reuşeşte mereu să se ridice la nivelul aşteptărilor; nu dorea să fie doar o

regină a protestanţilor, dar nici nu putea să rişte să piardă sprijinul loreg: la sfârşitul domniei, incapacitatea Elisabetei de a mai juca rolul de mamă iubitoare pentru supuşii săi; fiind vreme de război - cresc impozitele, creşte rata şomajului - aşadar, recesiune economică;

- în 1595-1596 - revolte legate de lipsa hranei + din cauza preţurilor ridicate; săracii se dedau la furat; ca o consecinţă: se înăspresc pedepsele (eg: moarte pentru furt) se erodează imaginea Elisabetei ca apărătoare a săracilor

- regina începe să fie învinuită de aceste probleme şi îşi pierde devotamentul supuşilor- prezenţa la Curte începe să scadă; publicul doreşte noi eroi - esp masculini

eg: Earl of Essex - propus ca formulă alternativă pentru conducere- succesorul va fi James al Scoţiei;- către sfârşitul domniei sale, când pe 25 martie 1603, moartea ei este anunţată, Londra a

amuţit; viitorul apare nesigur; până seara: se striga "We have a king"

Istorie medie universală - curs 10-11 (M.Crăciun)

! reprezentare<>modalitate de propagare

Atribuţiile concrete ale regalităţii- legislaţia Europei are un nucleu cutumiar care nu dispare complet- legea=responsabilitatea regelui; nu e contestată de nimeni; este împărţită ocazional cu o

parte din sfetnicii săi, ce deţineau feude direct de la rege

52

- se observă legătura cu funcţia judiciară: monarhul=judecător; regele poate folosi o reţea de tribunale; justiţia=activitate lucrativă (adică, se pot produce venituri); acestă funcţie a regelui e contestată de nobili şi cavaleri, care pretind drepturi judiciare asupra propriilor supuşi; aşadar, ne confruntăm cu efortul monarhului de a câştiga acest drept juridic

(1) până în 1300, în GB reuşeşte !; pe un teritoriu mult mai larg decât domeniul regal- greets=acte vândute litiganţilor; pot apela direct la justiţia regală (esp prin reprezentanţii

acesteia)(2) Franţa - aici exista problema domeniului regal foarte mic; extindere pe parcursul secolului

XIV, prin anexarea fostelor posesiuni engleze; regele nu dispune de un aparat, există totuşi acei baifi şi senechou (?) care au funcţii fiscale şi judecătoreşti; fiecare feud are instituţii financiare separate, chiar curţi - astfel, nu li se permite indivizilor să apeleze direct la tribunalul regal

- sec XIV: statul birocratic (->centralizare)(1) GB - instituţii permanente ce exercitau funcţiile guvernării şi în absenţa regelui; o ultimă

consecinţă a fost chiar limitarea puterii monarhului mai ales în favoarea nobililor(2) Franţa (şi Spania) - monarhii: au unelte care permit prelungirea autocraţiei;- regele s-a servit mai ales de dreptul de judecător suprem în centralizare; tribunalul regal

se substituie tribunalelor seniorale

- până în sec XIV, funcţia judecătorească este câştigată de marile monarhii;(1) - progresele cele mai rapide le face GB - profită de cucerirea normandă ce introdusese

un sistem centralizat: al judecătorilor itineranţi (sec XII) + legea comună (Common Law); precedentul judiciar era foarte important

- până la sf sec XIII, Common Law este cofidicată şi se supun curţii toate cauzele criminale şi civile; după războiul celor două roze, cauzele excepţionale vor fi judecate deStar Chamber=Consiliul Restrâns(2) - Franţa - până în sec XV regele devine stăpânul justiţiei

- assis (?)=concilii locale de justiţie; mai mult formal şi onorific, fiind sub conducerea unui magistrat al regelui (ce judeca după cutuma ţării); vor fi înlocuite cu tribunalele regelui (legea propriu-zisă)

Succesul mecanismelor centralizării depinde de:(a) birocraţie ierarhizată(b) justiţie controlată de rege(c) armată permanentă (vezi curs 1!)- completări la (c): armata s-a transformat dintr-o armată feudală într-una de mercenari,

armata de mercenari trebuia plătită, aşa că armata de nou tip a ridicat foarte mult costurile guvernării

- pentru a întreţine aceste mecanisme ale guvernării şi a acoperi cheltuielile politicii externe este nevoie de resurse - aşadar, este nevoie de un sistem fiscal foarte bine implementat

- în problema impozitelor, ideal este să ajungă în trezoreria regală; impozitele eficiente sunt cele plătite de toţi supuşii regelui, dar aceste impozite generale sunt foarte rare în Evul Mediu

- de aceea apare rezistenţă când se încearcă impunerea impozitelor generale; nobilimea şi clerul erau obişnuiţi să nu plătească impozite (feud=beneficium, pentru că erau scutiţi de impozite!) + existau honores: puteau impozita locuitorii de pe domeniile lor; într-o primă fază atribuţiile regalităţii erau delegate înspre vasali, dar acest sistem se va întoarce

53

împotriva regalităţii, intermediarii adunând banii în folosul propriu: impozitele nu mai ajung la trezoreria regală

- natura puterii monarhice suferă o schimbare în perioada Evului Mediu puterea - se va baza nu doar pe stăpânire pământului (şi acordarea de feude; când

regele îşi asigura loialitatea prin acest sistem tradiţional; feudele date vasalilor viager erau acordate mai ales din pământul ce nu aparţinea domeniului regal - eg: din cuceriri); în schimbul donaţiilor, vasalii ofereau consilium (implicaţi în legislaţie şi politică) et auxilium (armată); honores - aşadar administrare

sec XIV - puterea regală depindea de puterea regelui de a legifera + de modul în care reuşea să perceapă taxe pe venituri

- până în sec XIII, regii trăiau din veniturile domeniilor lor (dacă domeniul era mic şi venitul era mic!); situaţia se schimbă cu permanentizarea războiului: regalitatea caută mijloace de a obţine venituri extraordinare de la vasali şi de la alţi supuşi ce nu îi sunt direct vasali (nobilimea mică, orăşenii, clerul) - EGALIZARE ÎN FAŢA LEGII

- în urma războiului de 100 de ani, s-au implementat impozite anuale în GB şi s-a pus tot mai mult problema factorilor de decizie în privirea impozitelor -> formulele reprezentative Corporative (Rege vs Parlament)

- impozitele pe export şi pe import nu necesitau aprobarea Parlamentului; iniţial, impozitele erau colectate în momente extraordinare

Instituţiile noi: instituţiile reprezentative- (1) GB: 1215 - Magna Charta - cere regelui să obţină aprobarea Consiliului înainte de a

colecta venituri suplimentare; acest document nu este unul modern, ci unul extrem de medieval: nobilimea încerca să protejeze privilegiile; totuşi, documentul va deschide drumul spre Parlament Iniţial, în 1239: Parlament=întrunire specială a Consiliului Regal Provisions of Oxford: convocarea Parlamentului cel puţin o dată pe an (impusă

regelui!); Parlament=sesiuni ale Consiliului Regal; Parlamentul primea petiţii de la persoanele care nu făceau parte din consiliul Regal, de

la Commons; astfel, va apărea distincţia între Camera Comunelor şi cea a Lorzilor Parlamentul va primi apoi atribuţii financiare; corpul social - prin reprezentanţi -

reînnoia astfel dreptul de a colecta taxe; majoritatea Parlamentelor se ocupau de problemele financiare

este interesant că în GB cavalerii, nobilimea mică şi orăşenii se întruneau împreună cele două camere nu au putere legală; Lorzii audiau petiţiile comunelor (iar mulţi

membrii ai Casei Comunelor erau subordonaţi direct unor membrii ai Casei Lorzilor; astfel, şi locul în Casa Comunelor devenea unul ereditar)

Parlamentul GB nu este întemeiat pe principiul stărilor; astfel, dacă pe Continent clerul=starea I, în Parlamentul GB nu participă deloc; au o adunare separată: Convocation; astfel, clerul nu este implicat în legislaţia seculară

dacă pe continent nobilimea mică şi mare alcătuia starea a II-a, în BG nobilimea mică nu participa la adunare ca indivizi, ci ca reprezentanţi ai comitatului

totuşi, Parlamentul are o slăbiciune fatală: este întrunit doar dacă e convocat- sec XIV: de 151 ori; - 1390-1530: 92 de ori- 1347-1399: 25 ori- 1461-1483: 6 ori (în timpul lui Eduard IV)se observă tendinţa de a convoca Parlamentul tot mai rar; frecvenţa mare de convocări este prezentă când există stare permanentă de război

54

sec XV: funcţia legislativă şi financiară a Parlamentului este necontestată; regii îl convoacă însă doar când au nevoie de bani: când apar şi alte surse financiare, îl vor convoca tot mai rar

(2)Franţa - Stările Generale- baza autorităţii regelui este duală: material (domeniu) şi legal (legislator)- regele emite edicte (=ordonanţe regale) - valoare de lege în tot regatul

în GB, ordonanţa are doar funcţie administrativă<>statut, care are valoare de lege- atât Parlamentul Angliei, cât şi cel al Franţei îşi încep cariera drept curţi (tribunale); de

altfel, Parlamentul Franţei rămâne cu funcţie pur judiciară- fiscalitatea este totuşi şi în Franţa o problemă presantă - sec XIII: nevoia de venituri

mecanismul: regele putea percepe impozite pentru apărarea regatului, dacă declara o stare de urgenţă (nu neapărat din motive militare!)

se ajunge la o impozitare tot mai drastică- iniţial creşte puterea stărilor (Estates Generales=adunarea consultativă); frecvent în sec

XIV - scop legat de aprobarea impozitelor- apoi, clerul şi nobilimea cer scutirea de impozit direct; în sec XIV, impozitul direct era un

fenomen excepţional- pe la mijlocul sec XIV se întruneau mult mai rar decât Parlamentul Angliei (datorită

dimensiunii şi fragmentării Franţe); nu aveau capacitatea legislativă şi consultativă ce permitea Parlamentului Angliei să poată şantaja regalitatea

- 1450 - din impozite se formau veniturile Coroanei; impozitul direct<>impozit indirect: distincţia consta puţin în Franţa, dar mult în Anglia

- regii puteau impozita fără acordul Stărilor Generale, indiferent de situaţie: război sau viaţă domestică; pe când în Anglia dacă aveau nevoie de impozite în timpul războiului aveau nevoie de aprobarea Parlamentului

(3) Peninsula Iberică- problema era mai mare=unificarea!; Castilia şi Aragon aveau iniţial adunări reprezentative

distincte (Cortes), care funcţionau tot pe principul stărilor- Aragon: cortes-ul era format din

camera Populară (22 oraşe şi 3 comune rurale) clerul=stare separată 2 stări nobiliare: magnaţii (ricos homines) şi hidalgosfuncţie legislativă şi financiară

- Castilia: 3 stări şi puterea de a vota impozitele

(4) Imperiul German- adunările se numeau Diete (LandTage), dar exista şi o Dietă Imperială (Reichstatt);

funcţionau mai ales după principiul stărilor- specific: burghezia=ultima care câştigă dreptul de a participa în organism - Reichstatt=doar consultativ; putere mică; doar cei convocaţi de împărat (aprox 30 principi

imperiali, episcopi - cler înalt, principi mai mici)

Conceptul de CORPORATISM- guvernarea regală înainte de 1200: rege şi indivizii consultaţi de el

55

- sec XIII - o schimbare: regele foloseşte mai multe persoane, iar multe persoane îşi vor exprima opinia prin reprezentanţi; apar corporaţiile=reînvierea legislaţiei romane

- corporaţiile au la bază un grup de persoane ce funcţionează ca o unitate; au personalitate juridică

- înainte, regele intra în contact direct cu vasali; apoi: sistemul se dezichilibrează (schimbare treptată, lentă); monarhii mai interacţionau cu nobilimea, dar în relaţii cu oraşele nu mai interacţionau cu indivizii, ci cu corporaţiile -> dezintegrare a sistemului feudal, evoluţie spre modernitate prin reprezentare

Dinamica instituţiilor reprezentantive- din punct de vedere principial, toate aceste adunări au o limită foarte importantă: se

întrunesc doar când sunt convocate; în societăţile rurale stabile, exista marea nobilimea care se întrunea foarte rar, pentru scurt timp şi având o agendă limitată (tipic pentru Franţa!)

- când nobilimea mică devine destul de puternică ->adunare importantă (Polonia, Lituania)- unde există oraşe au loc adunări mai numeroase ce încercau să influenţeze puternic

decizia politică (eg: GB, Castilia şi Aragon)- densitatea mare a populaţiei şi oraşele cu privilegii extinse (mai ales cele imperiale)-

>politica economică este foarte importantă; întruniri frecvente dominate de oraşe, decizii ratificate de principe (eg: în spaţiul urban - ligile urbane; Italia - oraşele mari; se dezvoltă economic mult mai ales datorită comerţului maritim); tot în Italia: absenţa colaborare oraş-zona rurală (nu au adunări separate)

- evoluţia distinctă Occident-Europa Central-Estică V Europei: sec XV-XVI - evoluţie spre absolutism=pas spre modernitate; V era

avangarda Estul şi Centrul Europei: dualitate a puterii - nobilimea mult mai bine reprezentată;

reviriment al proprietăţii mari (! iobagi); rol mai mic al oraşului - mai ales oraşe comerciale ce exportau materii prime; monarhia stărilor - nobilimea şantajează monarhia

Robert Evans: şi lumea dualităţii poate fi o cale alternativă spre modernitate- suporterii cei mai activi ai centralizării:

burghezia - pun la dispoziţia regelui foarte buni funcţionari; interes în susţinerea monarhiei împotriva particularismelor

Biserica - din punct de vedere administrativ: instituţie ce furnizează agenţii regalităţii; apoi se erijează în arbitru al conflictelor europene, în agent diplomatic şi susţine "pacea creştină"; Biserica furnizează ideologia unificatoare (esp pentru Spania, unde exista o societate foarte eterogenă, ce trebuia unită): modele de guvernae, modalităţi de a implementa o ordine socială, legitimează puterea prin ungerea cu mir–>conferă caracterul inviolabil al monarhului, pentru că puterea de origine divină este nelimitată

CURTEA=în imediata proximitate a puterii; anturajul regelui- 1605: Louis Guillon: lucrare despre Curtean, pentru că există foarte multe prejudecăţi, ce

îl prezentau pe curtean într-un mod negativ; Guillon prezintă un ideal, iar portretul curteanului ideal este unul plin de calităţi: nobil, frumos, agil, expert în arta războiului şi luptei, cunoscător al dansului, muzicii, poet, lingvist, istoric, maestru în arta conversaţiei, cu un umor foarte fin; atitudinea sa faţă de principe să nu fie una servilă, ci ascultătoare; să nu aştepte favoruri, iar activităţile sentimentale să fie lipsite de excese (eg: să nu se ocupe cu jocurile de noroc); să spună adevărul fără să se teamă

- un curtean virtuos va forma un principe virtuos (şi invers!)- Guillon ne permite două concluzii:

56

tensiunea ce domina sec XVI, în ceea ce priveşte viaţa de curtean; existau doi poli(a) curtenii=sfătuitori nobili ai principelui, cultivaţi, civilizaţi şi civilizatori(b) critică fără milă pe curteni: paraziţi, sclavi ai plăcerii, epicureni, atei, lacomi, bârfitori etc inspiraţia sa literară: Baltazar Castiglione: Curteanul (Il Cortegiano) - 1528

- totuşi, în ce măsură erau valabile aceste concepţii înainte de Castiglione?- în Antichitate se credea că ierarhia cerească este reflectată pe pământ: se pune în

valoare centrul- în Evul Mediu şi Renaştere - anturajul=imagine a iadului; Curtea este un loc periculos, al

desfrânării Pierre de Brois - sec XII: curteanul=martir ce ajunge în Iad analogie între Curte şi Hades sec XVI: Jean Bouchais - curtea=antecamera Iadului 1125: William Rufus este descris ca fiind înconjurat de paraziţi; curtenii jefuiesc ţăranii;

curteanul are plete pe umeri, îmbrăcat extravagant, tinerii bărbaţi rivalizau cu femeile, lipsiţi de nerv, efeminaţi, asaltatori ai Castităţii, încurajau o turmă de prostituate

sexualitatea nesatisfăcută a Curteanului: machiaj, bijuterii ~femeilor- Critica: la nivelul masculinităţii şi la adresa ambiţiei (=păcat capital)- un curtean să nu aspire să fie ca un nobil, şi nici să nu coboare la nivelul curtezanei!- existau foarte multe legi vs lux (interzicerea ostentaţiei) ->eg: petiţii către Consiliul

Orăşenesc, în care tinerele cer că îşi poarte bijuteriile- Andreas Capelanos: Tratatul Despre Dragostea Curtenească - reproş la încălcarea regulii

masculinităţii- Franţa sec XVI: curtenii sunt criticaţi pentru hainele împopoţonate şi homosexualitate

1405: Jacques le Grand predică împotriva efeminării şi destrăbălării Curţii- ideea implicită: curtenii=degeneraţi- pentru ca un individ să reuşească la Curte, el trebuie să fie neapărat corupt

eg: Facultatea de Vicii unde studiază curteanul- odată succesul obţinut, apare invidia şi ura altora- o astfel de viaţă este contrapusă unei imagini idealizate a vieţii rurale- în ciuda acestor imagini, Curtea=atracţie pentru foarte mulţi tineri ambiţioşi

mecanismele Curţii sunt tot mai complexe, mai ales la curţi mai mici (eg: Curtea burgundă, Italia)

- în sec XV - dezintegrarea structurilor sociale ->formalizarea excesivă a funcţiilor la Curte, pentru a menţine vechile ierarhii (ceremonii!), dar şi pentru a introduce şi legifera altele noi

- literatura dedicată etichetei sociale - pragmatică (instrucţiuni despre comportament - eg: necesitatea de a te pieptăna, spăla, de a tăia unghiile)

- tratate specializate: legat de organizarea unor festivităţi de stat, despre administrarea unor domenii

- aşadar, foarte rar apare o imagine pozitivă a curteanului, ca şi consilier valoros; imaginea pozitivă nu o găsim în cărţi despre curteni, ci în cele destinate principilor, pentru a îşi putea alege curtenii (care trebuie să aibă calităţi precum înţelepciune, onestitate, încredere) 1479: Diomede Caraffo - prezintă curteanul optim

- oare Castiglione foloseşte tradiţii anterioare sau le depăşeşte? Ce se întâmplă cu imaginea curteanului după publicarea lucrării sale el condamnă viciile, dar nu face referiri la lucrări anti-curteneşti sau la cele care se

referă la etichetă

57

misiunea curteanului: de a servi stăpânul; =o meserie există un curtean lipsit de vicii, care este mai mult decât un consilier, având tot felul de

calităţi, dar la un nivel superificial (glorificarea unui amateurism); la mijlocul sec XVI acest lucru va fi satirizat

modelul: Cicero, dar apare o asemănare cu dezbaterile medievale: mod de organizare scolastică (Q and A)

influenţa literaturii cavalereşti şi a curţilor feudale italiene, unde e cultura e dominată de femei (eg: Urbino, Ferrara)

- totuşi, care e realitatea dincolo de imagine? tradiţional: Curtea - să servească persoana regelui; sediul principal al guvernării;

regele se consultă cu miniştrii - se decide politica, astfel Curtea devine o instituţie sec XIII: divizare în departamente; distincţie între serviciile aduse persoanei regelui şi

cele aduse monarhiei; Curtea devine un guvern- eg: curtea franceză=instituţie politică vitală; acţionau diverse influenţe, favoruri; principiul

OPERATIV: cine are acces la urechea regelui are acces la putere; tendinţă de expansiune a Curţii: 1522 - aprox 540 funcţionari - 60 de categorii; cheltuieli: 65.000 livre (1517)

1535 - aprox 620 funcţionari; cheltuielile: 112.000 livre (1531)Epoca lui Francisc I- influenţa italiană este un efect al implicării Franţei în războaiele italiene şi conexiunea

familiei Anjou cu familia Visconti- mulţi italieni caută protecţia; alianţe matrimoniale: mulţi italieni vin în Franţa (eg: căsătoria

Caterinei de Medici cu regele Franţei)- multe călători în Italia ale francezilor: observă că femeile=ornament necesar al curţii;

interesul pentru artă, cultură- curtea italiană devine un model; un nivel de extravaganţă mai ales la nivel de clădiri

(interes pentru clădirea civilă, în timpul Renaşterii) + preocupare pentru îmbrăcăminte, alimentaţie, distracţie

- Critica: deja în sec XVI - viza mai ales curteanul de profesie; extravaganţa=semn al decăderii fizice şi morale

- mobilitatea curţii franceze: mişcări legate de sezon (iarna - la un anumit castel; de primăvara se punea în mişcare - nu doar datorită lipsurilor materiale ale regalităţii, ci şi din motive de natură politică şi socială); unitatea naţională devenea importantă, existând o preocupare pentru centralizare: regele trebuie să cunoască regatul în mod direct; contact personal cu supuşii

- există itinerarii ale regelui stabilite cu mare atenţie; mai ales Francisc I vizita biserici, mănăstiri, inspecta fortificaţii, castele, poduri, lua parte la spectacole; există o regie a spectacolului: intrarea festivă a regelui; intrarea regală=propagandă, influenţă asupra maselor

(în ultimul deceniu al sec XX: interes crescut pentru fenomenul intrărilor în literatură; simbolistică; eg: Doru Radosav: "Arătarea împăratului")- o încoronare sau o înmormântare regală sunt prilej de spectacol, DAR nu puteau fi văzute

decât de puţini supuşi intrarea se repeta, într-o varietate de locuri organizată de orăşeni - se puteau identifica cu misterul regalităţii

- până la sf Evului Mediu=spectacol magnific; conotaţii religioase, politice; accent pe oferirea de daruri, schimb de jurăminte (contract al loialităţii), slujbă de mulţumire în biserica principală a oraşului, un banchet

- darul: Natalie Ziemon Davis - studiază simbolistica (esp pt Franţa)

58

- după 1350, atât guvernul regal cât şi cel local, fac cheltuieli mari pentru spectacolele publice=un aspect important al construirii loialităţii;

- eg: cultul monarhiei în Franţa ceremonia ungerii la încoronare - conferă regelui un caracter aproape sacru nu există monarh franceză care să aibă dreptul de a ţine Liturghia, DAR avea dreptul

să primească cupa (~clerului) darul vindecării (Franţa, GB) - regii taumaturgi; s-a restrâns în timp la abilitatea de a

vindeca prin atingere scrofulele; ceremonial, mai ales cu ocazia celor patru mari sărbători - eg: 1530 - 1731 oameni atinşi de regele Franţei

- menţinerea Curţii ~ recrutării unei armateBenvenuto Cellini - erau necesari 12.000 de cai pentru a trasporta curtea Franţei în peregrinări (! mobilier, veselă; pentru că numai castelele regale vizitate frecvent erau mobilate)

- dacă nu se foloseşte un castel regal, era greu de găsit o gazdă; regele poate poposi în abaţie sau la han, iar însoţitorii se adăposteau pe unde puteau

- eg: 1520 - au vizitat un oraş mic; nu existau destul locuinţe, aşa că s-au ridicat 300-400 corturi

- deşi Francisc I prefera peisajul rural, nu putea evita Parisul=foarte important din punct de vedere economic; aşa că era obligat să stea în capitală, cel puţin o dată de an (esp iarna, primăvara) prezenţa sa în oraş nu era neapărat dorită de parizieni, pentru că făcea tot felul de

glume pe seama cetăţenilor (eg: când era tânăr se deghiza şi umbla prin oraş; după ce a ajuns rege, în mai 1517, călărea în oraş noaptea şi frecventa stabilimente cu reputaţie discutabilă)

1525 - înfrângere şi captivitate în Spania, iar parizienii s-au bucurat, ba chiar au încercat să conteste regenţa mamei sale

- viaţa de zi cu zi - este cunoscută în foarte mică măsură există probabil o rutină datorată temperamentului monarhului eg: Francisc I prefera activitatea fizică (chiar şi-a pus viaţa în pericol - 1521: asediu-

spectacol; un curtean l-a lovit în cap cu un buştean în flăcări; 1523: fractură, căzând de pe cal); Francisc petrecea cât mai mult timp la vânătoare; o prefera obligaţiilor politice - critică din partea ambasadorilor

- alte distracţii: femeile; eg: Francisc I a fost acuzat că relaţia cu sora sa Marguerite era incestuoasă; anii '20 - avea probabil sifilis

- adevărul despre viaţa personală a regelui rămâne ascuns: prima metresă: madame de Chateaubriand nu l-a influenţat politic, dar următoarea

metresă l-a influenţat- creşte rolul femeilor - esp:

(1) Louise de Savoia (mama) - care între 1515-1524 este regentă; şi în rest, are un rol moderator la curte

(2) Marguerite d'Angouleme (sora) - autoare de poeme religioase; Heptameronul, inspirată de Boccaccio; suspectată de simpatii luterane; nu a operat o ruptură definitivă cu Roma, dar credinţa ei are nuanţări mistice

(3) Claude de France (prima soţie) - nu vine în întâmpinarea exigenţelor estetice ale epocii; are 7 copii în 9 aniLeonora de Portugalia (a doua soţie), sora lui Carol V - nu a reuşit să se impună la

Curte şi nici în inima regelui.

Curtea austriacă (IH)

59

- această curte are un rol foarte interesant în sec XVI, mai ales pentru că Habsburgii=familie internaţională, cu posesiuni împărţite între Carol V şi Ferdinand

- 1558 - Ferdinand stabileşte ramura sa clar în Europa Centrală; - dinastia domnea prin: regi, duci, magrafi, conţi; dinastia era singura legătură între diferitele

teritorii- curtea lega posesiunile disparate ale IH

teritoriile ereditare (Austria Superioară, Inferioară ->N Italiei) coroana boermă, ungară - Boemia, Moravia, silezia, Lusaţiacentrul: punctul principal al ducatelor autriece - VIENA (rivale: Innsbruck, Gratz)Praga=capitala istorică a BoemieiUngaria: Bratislava

- după 1556, fiii lui Ferdinand - curţi separate- (1658-1705) Leopold I - în sfârşit stabileşte reşedinţa la Viena; până atunci, Ferdinand I şi

Maximilian II folosiseră Viena ca bază de plecare, Rudolf II a avut reşedinţa la Praga, iar Ferdinand II la Gratz

- Viena aparţine din 1282 patrimoniului austriac; <>identitate distinctă; nobilimea locală joacă un rol important; bunăstarea oraşului depinde de prezenţa împăratului

- Curtea=centrul pentru toate tipurile de activitate; eg: Biserica, Universitatea, tiparul, cultura - toate cu sediul la curte; supşii=şi membrii ai unei corporaţii

- funcţiile practice ale Curţii: administraţia şi deciziva politică: la Viena sau la Praga ridicarea guvernului regal în detrimentul puterii locale VS declin al Casei Regale în

favoarea unor instituţii moderne- mecanismele curţii internaţionale

Obertmeister - probleme generale (bucătăria, cămara, pivniţele) Oberthoftmarschal - asupra curtenilor: jurisdicţia Şambelan - afacerile interne, inclusiv primea oaspeţii şi audienţele Obertstahlmaster - se ocupa de grajduri; îl însoţeşte pe suveran în călătorii

- aceste demnităţi nu puteau răspunde necesităţilor administraţiei întregului teritoriul- sec XVI: departamente:

Consiliul privat (se întrunea în principiu zilnic) Cancelaria Reichhofratt - consilierii aulici Hofkamer - Trezoreria Hofkriegstatt - Min de Război

- există o tensiune între reich (imperiu) şi Hof (curte)- unele departamente (eg: Trezoreria) îşi restrâng atribuţiile la nivelul IH; Min de Război -

esp în E (pericolul IO)- după 1526 (Mohacs!) - puterea IH devine considerabilă, dar structurile din Boemia şi

Ungaria au o organizare distinctă ce se menţine până la reformele din sec XVIII- după războiul de 30 de ani, centrul de greutate se mută de la Praga la Viena, iar Ungaria

va fi condusă de un rege- curtea IH=centru politic pentru toate teritoriile central-europeneCurs 11!!!! structura primelor trei cursuri şi jumătate:

Monarhia - esp atribuţiile monarhului şi strategii (dorinţa de centralizare=element de modernitate; esp atribuţia judiciară)

Consiliul şi Curtea (Curtea<>de anturajul regal<>doar de persoane cu funcţii personale; devine un fel de guvern, fiind împărţită în departamente)

60

Adunările reprezentative - definire şi atribuţii; diferenţele între diferite spaţii (esp GB vs Franţa)

(Modelul dinastiei de Habsburg)- sistemul social - nu există un singur grup care să domine curtea; funcţiile la Curte aparţin

în mod tradiţional ordinelor privilegiate (eg: magnaţii - cele mai înalte demnităţi)- până în timpul lui Leopold I, Consiliul privat este un club închis al unor familii înrudite DAR

nobilimea nu era cea care deţinea monopolul influenţei la curtea Habsburgică; puteau face carieră şi persoanele cu origine modestă şi cu talent Maximilian II - avea servitori credincioşi care aparţineau clasei de mijloc sau de jos sec XVII: în fruntea trezoreriei se aflau mai ales membrii ai clasei de jos; de altfel,

niciodată nobilimea nu va fi cea care controla trezoreria, pentru că nu se avea încredere în ea

avocaţii şi preoţii împrumuturile se făceau de la burghezie şi de la evrei

- dinastia Habsburgică acorda mult respect protestanţilor şi evreilor, deşi am putea crede că curtea IH=exclusiv catolică…

- administraţia era totuşi deficitară (proceduri prea vagi)- 2 trăsături majore

(1) nu este o curte intelectuală(2) nu există înclinaţii militare foarte puternice; puterea depindea parţial de controlul

armatei; mai ales după 1526 împotriva IO; armata era condusă de un grup internaţional de generali, iar Consiliul de Război putea fi uneori un grup de presiune;

! nu există o clasă militară bine definită, W=necesitate neplăcută- persoane cu carieră militară impresionantă: Lazarus Schwenic (?) - comandant umanist,

Raymondo Montecopeli (1609-1680), Eugeniu al Savorei - nu există un favorit al curţii care să influenţeze decizia imperială; există doar consilieri

Habsburgii sunt pur şi simplu practici; se defineau printr-un cod al responsabilităţii personale

- nu există nici acea savoare anecdotică, nici acea influenţă feminină provocatoare de scandal Ferdinanzii (I, II, III) şi Maximilian I - fideli soţiilor doar Rudolf II - o oarecare promiscuitate (scuza: e celibatar), dar femeile din viaţa lui

nu s-au impus în politică- figuri feminine importante: Eleonora Gonzaga (curtea de la Viena), soţia lui Ferdinand III

Cum sunt răsplătite serviciile la Curte?- plate pentru funcţionarii înalţi nu era regularizată; salariile nu puteau acoperi costurile

rezidenţei la curte; - nu există salar constant, există doar donaţii în bani şi pământ- funcţionarii mici tindeau să nu fie plătiţi la timp!!!dezvoltarea corupţiei- eterogenitatea Curţii: formaţie foarte diferită a membrilor, diversitate de poziţii adoptate,

pluritate lingvistică - eg: Maxi II ştia ceha şi maghiara limbile dominante erau latina, germana, spaniola, italiana (Rudolf ştia 4 limbi, iar

Leopold 3) departamentul boem: limba oficială era ceha maghiara folosită în cancelaria şi trezoreria ungară + corespondenţa cu autorităţile

otomane de la Buda

61

- curtea este foarte deschisă influenţelor, mai ales în secXVI: Ferdinand I, Maximilian II, Rudolf sunt mult mai cosmopoliţi decât succesorii lor; au călătorit mult; foloseau Viena doar ca oraş de odihnă<>capitală Rudolf II folosea Praga ca şi capitală de la Ferdinand II: opţiune pentru Viena şi construcţii în oraş (grădini foarte bine

proiectate, Prater-ul, Palatul Favorit, Schonbrun)

- evoluţie paralelă: cea a impactului evoluţiei sociale din sec XVII consolidarea unei nobilimi imperiale în detrimentul altor ordine; familiile aristocratice se

grupează în jurul ierarhiei; caracter exclusivist progresul ortodoxiei catolicesec XVI-XVIII: evoluţie în care protestantismul este eliminat din Europa Centrală, pentru că afilierea religioasă a IH este la catolicism

De ce? sec XVI: sprijin moderat pentru Roma; Ferdinand I avea instituţii catolice, dar chiar el

cere papei concesii în legătură cu cupa pentru laici şi căsătoria preoţilor + drepturile de patronaj

Maximilian II - deşi nu se rupe de Roma, e suspect de simpatii protestante puternice; se spune că ar fi vrut să devină luteran; nu persecută pe nimeni

Rudolf II - oscilaţii temperamentale - nu te poţi lămuri care îi sunt opţiunile; fie vs Roma, fie vs sectanţi; foarte interesat de Talmud, Kaballa, alchimie, ocultism etc

Practic în sec XVI, protestanţii ocupă funcţii în stat apoi, se merge spre o situaţie în care există o alianţă fundamentală cu Roma; după

1600 ajunge la putere o nouă generaţie Mathias - curte contra-Reformată la Viena; <>politician foarte decis, este oscilant şi

amână deciziile irevocabile; datora poziţia suportului protestanţilor aşadar nu putea identifica total dinastia Habsburgilor cu Roma

Ferdinand II (din Stiria) - la Gratz avea o curte frecvent catolică; o va asocia cu structura imperială

1620: victoria de la Muntele Alb, împotriva insurgenţilor din Boemia, îi confirmă împăratului ideea că erezia (protestantismul)=lipsă de loialitate faţă de dinastie

- astfel, monarhia Habsburgică asimilează drept principii politice cele ale catolicismului: unitate, ierarhie, pietate, mister; fiind o curte catolică va avea ca misiune protejarea catolicismului

Efectele imediate apar confesorii, iezuiţii sistem foarte elaborat al devoţiunii în Capela Curţii foarte multe ceremonii reînviate la palat se naşte topografia modernă religioasă a Vienei, mai ales datorită ordinelor care îşi

ridică Biserici- Habsburgii nu au devenit simple marionete ale Romei, ci legaţii Romei vor fi subordonaţi

politic Habsburgilor- pietas Austriaca - plusa umilinţa Casei imperiale şi recunoştinţei pentru darurile oferite de

Dumnezeu Ferdinand II - pelerinaj la Biserica din Stiria Leopold - 1679 - coloană simbolică pentru a mulţumi cu ocazia sfârşitului epidemiei de

ciumă împăraţii - luau masa cu călugării

- presiune în sensul conformităţii asupra supuşilor

62

1650: foarte puţini protestanţi la curte chiar ambasadorii se retrăgeau în Ungaria, într-un oraş protestant convertirea frecventă, mai ales în cazul elitelor, pentru a îşi păstra poziţia

- religia=complement al statului Habsburg- catolicismul oferea suport spiritual suveranităţii imperiale; contrareforma îi oferea o nouă

autoritate culturală- influenţa Curţii nu e dependentă 100% de suportul material; în 1683, Viena nu era un oraş

luxos, pentru că nici dinastia, nici Biserica, nici nobilimea, nu au investit într-un oraş expus- în Praga Habsburgii au moştenit mult (eg: Citadela, la care au adăugat în timp corpuri -

eg: Strada Artizanilor)- una din funcţiile importante ale Curţii era civilizaţia; impactul civilizator al Curţii

Habsburgice: Maximilian I îşi petrecea timpul cu un cerc de umanişti, artizani; şi succesori săi au fost cultivaţi; dar aveau şi pasiuni tradiţionale, cum ar fi vânătoarea diferite personalităţi aduse la curte: istorici, matematicieni, astronomi (Johannes

Kepler), biblioteca Curţii (Hofbibliotek - eg: Peter Lambeck ? ), botanişti, artizani, medici, ambasadori interesanţi, poeţi, plasticieni (mai ales portretişti)

la Praga: Spienger, Giuseppe Archimboldo moda colecţiilor de artă şi curiozităţi; jocurile mecanice patronajul artistic: grădini, colecţii, construcţii, menajeria lui Rudolf muzica - organistul Freuiberger, elevii lui Monteverdi: Francesco Cavalli, Marco

Antonio Cesti- pietatea şi devoţiunea sunt dublate de simboluri ale puterii

împăratul: trei încoronări - coroana imperială, cea Boemă şi cea maghiar omagiul naşterile (foarte multe!) - alianţele matrimoniale înmormântările carnavaluri, baletul ecvestru (hergheliile de la Lipiţa) spectacole cu teme politice, filozofice

Concluzii- 1500-1700: curtea austriacă s-a schimbat foarte mult; Habsburgii devin arbitrii gustului şi

educaţiei pentru Europa Centrală ->o civilizaţie distinctă: central Europeană - rolul curţii: palier ezoteric (retras) ŞI palier public

Rudolf II - predilecţie de a sta cu astrologii, alchimiştii, DAR până şi el este preocupat de consolidarea dinastiei

"curte în interiorul curţii" - Maximilian, cu umaniştii constructul pentru exterior - practica patronajului=act a cărui finalitate este publică;

Habsburgii realizează un patronaj continuu - se menţine unitatea Europei Centrale- constructul Austriei=constructul dinastiei DOAR curtea=absolutistă; atracţie pentru toate

nivelurile societăţii

Curtea Engleză- dinamica relaţiilor dintre instituţii (monarhie, consiliu, adunări reprezentative) - cazul GB

este cel mai bine documentat

Relaţia Elisabeta - curte, în imaginile publice- exagerarea conform căreia Elisabeta inaugurează un nou regim; există totuşi o bază

a restrâns Consiliul (Privy Council) a înlocuit membrii din Consiliu cu suporterii ei

63

la Curte, Elisabeta s-a înconjurat mai ales de rudele mamei ei şi personalul domestic- aşadar, e vorba de o formă de guvernământ cu bază foarte îngustă, bazată pe loialitate

faţă de protestantism şi faţă de monarh (excluzând suporterii lui Mary Tudor a exclus suporterii catolicismului)

- a adunat persoane cu experienţă publică şi a făcut compromisuri cu conservatorii (retorica<>politica ei)

- continuitatea puterii a fost mascată de continuitatea reformelor; accent pe inovaţii- Edmund Spenser - The Faerie Queene - dualitatea femeie-regină: Glorianna şi Belle

fevre (?)- cult al Elisabetei care acoperă ambele roluri: deasupra curţii ca suveran, funcţiona ca

fecioară în cadrul curţii (onoarea sa era apărată de cavaleri)- etala maiestatea + jocuri romantice, seducţie politică; asemenea unei curtezane cochete- dorea ca politicienii să devină curteni; dorea o politică curtenească

din cauza faptului că politicienii nu putea anticipa ce rol li se va cere, erau nesiguri- ritualurile de la Curte erau folosite ca tehnici de manipulare politică, politica fiind o

activitate continuă, un subiect al relaţiilor personale al curţii- existau persoane care o puteau influenţa fără să aibă funcţii; orice curtean era un potenţial

politician, dacă prindea ocazia favorabilă; de aceea era nevoie de prezenţă efectivă la Curte, pentru a avea succes politic şi a primi favoruri

- succesul unui curtean acasă depindea de capacitatea de a obţine patronaje, depindea de favorurile suveranului

- agenţii Curţii şi scriitorii de scandal transmiteau către populaţie ştiri despre curteni; competiţia se dădea între cei mai importanţi, cum ar fi Robert Dudley (earl of Leicester) sau William Cecil

- politicienii aveau nevoie de afecţiunea reginei, devenind astfel suplicanţi adoratori- Elisabeta în ipostaza de Glorianna - asemenea unei icoane formalizate, a autorităţii

centrale; nici un curtean nu îndrăznea să ignore rolul principal al Elisabetei, oricât de familiară ar fi fost cu el; astfel, regina îşi tratează curtenii ca pe cei mai buni prieteni: viaţa la Curte celebra o zeiţă pământeană, regina schimba daruri cu curtenii, iar spectacolele de la Curte puneau accent pe calităţile reginei, prin metafore 1581 - ultimele stadii ale negocierilor pentru căsătoria cu ducele de Alencon - se

prezintă o alegorie foarte elaborată: dorinţa şi disperarea luptau pentru virginitatea Elisabetei; frumuseţea reginei era asediată cu flori, iar virtutea apără castelul, fiind învingătoare; mesajul reginei reiese clar: ea nu vrea căsătoria; astfel, prin spectacole se realiza şi îndoctrinarea participanţilor

- Elisabeta="obiect mult dorit de curteni", punând doamnele de la Curte într-o poziţie dificilă acestea nu puteau intra în competiţie cu regina Elisabeta era împotriva căsătoriilor la curte; era nevoie de aprobarea ei; motivul ar

putea fi gelozia sau unul politic: Elisabeta nu dorea ca doamnele de la curte să devină pionii unor politicieni

doamnele erau folosite pentru informarea reginei; aveau totodată un rol important în distribuirea patronajelor

însă şi regina putea fi manipulată, dacă doamnele o trădau- Elisabeta a intensificat prea mult competiţia, a ridicat temperatura emoţională a Curţii la un

nivel prea înalt -> se fac gesturi emoţionale, unii au atitudini iresponsabile, având loc reacţii facţionaliste foarte periculoase (conflictele din 1560-90 au destabilizat politica GB); curtea a devenit un câmp minat, deciziile politice fiind afectate

64

- declinul veniturilor aristocraţiei din posesiunile funciare - aşadar, competiţie pentru patronaj DAR cheltuielile pentru război erau foarte mari, fiind o frână în calea generozităţii regale;

- Elisabeta este cea responsabilă pentru probleme domniei bază socială foarte îngustă - oameni în vârstă (cu care colaborase de la început) sau

fiii unor foşi consilieri ->regim dominat de deţinători de funcţii multiple nu alege membrii noi, prefera funcţii vacante; astfel, în 1597, doar 11 membrii în

Consiliul Regal, nici unul neaparţinând aristocraţiei regionale curtenii pierd şi ei din influenţa reală, iar nobilimea provincială este exclusă

- frustrare pentru foarte mulţi ambiţioşi, care se îndreaptă spre Essex (=un lider destul de carismatic)

Relaţia Elisabeta-Consiliu Regal (tot mai mic din punct de vedere numeric)- Elisabeta putea alege consilierii şi îi alegea dintre prieteni; totuşi, trebuia să respecte nişte

criterii: consilierii să poată sfătui coerent, să aibă o autoritate efectivă - compoziţia Consiliului Regal - şi în funcţie de distribuirea puterii în societate: nu poate fi

format doar din cei mai puternici, pentru că ar fi ameninţat-o pe regină- iniţial: 1/2 nobili, apoi grupul magnaţilor scade în detrimentul curtenilor- lucrările Consiliului sunt dominate de elementul oficial, iar magnaţii provinciali nu veneau

efectiv la Consiliu- iniţial existau opinii diverse, dar apoi s-au făcut excluderi (eg: catolici; alianţe

matrimoniale), grupul devenind tot mai restrictiv, chiar ereditar- foarte mulţi din cei mai puternici oameni au fost excluşi din ConsiliuConcluzii generale- 1572-1601: Consiliul era periculos de îngust şi de slab- grupul conducător avea aceeaşi atitudine politică; protestanţi vs catolici: considerau că

Liga catolică trebuie combătută de o Ligă protestantă- însă Elisabeta nu era de acord, nefiind dispusă să trădeze monarhii europeni din motive

confesionale; 1565: declară că nu va sprijini supuşi împotriva principelui lor; avea vederi foarte legitimiste asupra politicii: relaţiile internaţionale le percepea ca relaţii între monarhi (ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!); aşadar, nu susţinea ideea unei alianţe ideologice a supuşilor împotriva conducătorilor

- !!! exista un potenţial pentru conflict între Elisabeta şi grupul protestant din Consiliul Regal Consiliul încearcăimpunerea de alianţe cu protestanţii Elisabeta tărăgănează şi refuză

- soluţia. Consiliul Regal considera că e de datoria lui să ofere orice fel de sfaturi, chiar dacă Elisabeta nu le susţine; doarea să fie onest; totuşi, implementa decizia reginei, indiferent de opţiunea lui; !!! acest model ideal nu era neapărat respectat

- chiar dacă nu făţiş, William Cecil era foarte bine plasat pentru a o manipula pe Elisabeta, pentru că el controla informaţia; folosea ambasadele din străinătare şi raporturile ambsadorilor (care sugerau soluţii pe care le trimiteau lui Cecil)

- obiecţiile regale<>refuz final; = o problemă ce trebuia ocolită; se organizau comploturi care să o convingă pe regină

- aşa că Elisabeta trebuia să fie atentă la stratagemele politice; ea devine tot mai suspicioasă şi face mereu apel la tergiversare

- intră în opoziţie cu consilierii ce doreau angajarea reginei în politicăExemplul problemei căsătoriei- iniţial au existat foarte mulţi voluntari (esp din rândurile nobilimii engleze, dar şi principi

străini, chiar catolici - eg: arhiducele de Austria); acesta era un aspect jenant pentru curte

65

- episodul legat de Robert Dudley=căsătorit; hotărârea Elisabetei de a se căsători cu el a fost una problematică; consiliul a încercat să îi arate reginei prin Wiliam Cecil nivelul ostilităţii poporului faţă de această variantă, iar Elisabeta va renunţat, asumându-şi rolul deregină-fecioară

- de acum, ea va fixa termeni foarte duri pentru pretendenţi; va folosi problema căsătoriei ca o armă politică pentru a incita pretendenţii şi a calma opinia publică

- ei îi plăcea să fie unicul centru al atenţiei şi nu vedea avantaje în a se căsători- varianta principe străin era foarte periculoasă, pentru că obliga la anumite alianţe şi la

anumiţi duşmani; varianta ducele de Alencon (înrudit cu familia regală franceză) - este o opţiune periculoasă, pentru că ducele era catolic (propunerea de căsătorie cu Alencon este un exemplu relevant pentru relaţia cu Consiliul)

- secretarul Elisabetei insista să se ia o decizie, dar regina tot amâna argumente PRO: ar fi împiedicat Franţa şi Spania să se alieze împotriva GB + ar fi avut

influenţă în politica Franţei faţă de revolta din Ţările de Jos argumente CONTRA: aversiunea reginei faţă de căsătorie + obiecţiile protestanţilor

- din 1579, martie, începe o campanie împotriva căsătoriei prin predici ->ostilitatea publică John Stocks scrie o carte vs căsătorie, care ar fi ameninţat religia Reformată şi chiar

independenţa GB; apoi, adaugă că Elisabeta era prea în vârstă (46 de ani!) pentru a avea un copil; reacţia reginei este foarte dură, însă efectul este unul negativ: relevarea contrastului între patriotismul victimelor şi decizia reginei de a se căsători cu un străin

- consiliul profită de situaţie; regina chiar se gândeşte serior să aducă în consiliu catolici pentru a o susţine

- episcopul Cox redactează şi el un tratat vs căsătorie, cu foarte multe caricaturi- elaborarea unui poem în latină: broaşte vs şoareci (frog=francez), existând şi un cântecel

pentru popor (nunta dintre broască şi şoarece)- într-un final Elisabeta a cedat, victoria fiind de partea Consiliului ce a reuşit să manipuleze

opinia publică; în 1581, Alencon părăseşte Anglia

- consilierii doreau să rezolve problema căsătoriei prin intervenţia Angliei în favoarea protestanţilor

- un alt exemplu ar fi problema acţiunii militare în Ţările de Jos

- este interesant să analizăm cum suveranul reuşeşte să reziste opoziţiei consiliului şi să îşi impună punctul de vedere? cum controla regina consiliul?- în prima parte a domniei chema consiliul doar pentru dezbateri speciale, când părerea ei

era susţinută de o minoritate ce avea nevoie de sprijinul ei- divide et impera: discuta individual cu ei, apoi cu un grup restrâns- nu recruta consilierii cei mai importanţi dintre suporterii ei; pentru că avea nevoie de

varietate de opinii- numea consilierii în perechi contrastante- încerca să se apere de presiunea politică evitând întâlnirile cu consiliul plenar- ea asculta şi opiniile altor oameni informaţi

Relaţia cu Parlamentul- care e rolul potrivit pentru regină când se întâlneşte cu Parlamentul? Regina crede că îi

poate convinge dacă le explică destul de clar; are o atitudine condescendentă; îi tratează asemenea unor copii

66

- Parlamentul fusese convocat de 28 de ori în 30 de ani înaintea domniei ei, iar în primii 30 de ani ai domniei sale este convocat de 9 ori (total de convocări pt toată domnia: 13 ori)

- reticenţa Elisabetei în a convoca Parlamentul, pe care îl vedea ca pe o "necesitate regretabilă"

- lipsa de entuziasm a reginei era împărtăşită şi de membrii Parlamentului prezenţa în cele două camere scădea pe măsură ce sesiunea avansa participarea efectivă era f scăzută (aprox 10%)

- Parlamentul<>locul unor conflicte constituţionale dramatice; era convocat de regină când se aprobau impozite (în 12 convocări din 13) DAR solicitările financiare trebuiau justificate

- aşadar, regina avea nevoie de strategii- influenţarea compoziţiei Parlamentului

la nivelul Camerei Lorzilor, în 1559 înlătură episcopii catolici la nivelul Camerei Comunelor: întărirea influenţei patronilor puternici

- dificultăţile reale apăreau când Consilierii Regali agitau Comunele pentru a exercita presiune asupra reginei (eg: 1563 - în problema succesiunii; în 1581 - în problema legilor anticatolice; 1586 - executarea lui Mary Stuart)

- aşa cum consilierii manipulau informaţia, încercau să manipuleze şi Parlamentul; William Cecil era cel care dirija munca Parlamentului (ordinea de zi!), folosindu-l ca o unealtă de presiune; pentru că Elisabeta dorea domnie "cu asentimentul poporului"

- Elisabeta nu era 100% de acord cu Parlamentul eg: excluderea lui Mary Stuart de la succesiune - regina e de acord, dar refuză să

voteze actul propus; Parlamentul exercită noi presiuni în 1586-7, dar regina amână luarea deciziei; este înscenat un complot pentru a o speria pe regină şi a o forţa să acţioneze - la 8 februarie 1857 are loc execuţia lui Mary Stuart

- apoi, în problema suveranităţii asupra Ţărilor de Jos, presiune pentru a colabora cu Spania, dar Elisabeta refuză o intervenţie militară

- Parlamenul se mai ocupa de problemele financiare şi de cauzele private- crizele apar când tehnicile obişnuite ale Elisabetei sunt depăşite, iar ea nu poate învinge

Consiliul; atunci trebuie să îl înfrângă în Parlament; arma este propria ei personalitate(1) discursurile Elisabetei - dedica foarte mult timp elaborării lor; chiar ea ţinea

discursurile, chiar dacă cancelarul putea să o substituie; discursurile erau răspunsuri la petiţii, iar regina se adresează în situaţii critice: indignare la adresa Lorzilor şi afecţiune, deferenţă faţă de Comune

(2) limitarea ariei de dezbateri - limitarea folosirii Parlamentului pentru anumiţi consilieri şi impunerea unor subiecte tabu, ce nu erau de competenţa Parlamentului

(3) limitare cuvântului - nu le permite membrilor Parlamentului să se opună direct ordinelor regale

DAR în practică, (2) şi (3) nu aveau succes 100%; se ajungea la temele tabu, exercitându-se presiunea publică în problemele cheie (eg: Reforma, succesiunea, Mary); se pun în evidenţă zonele sensibile- Parlamentul nu a încercat în mod deliberat să se opună Elisabetei- Elisabeta foloseşte retorica şi acordă concesii ocazionale; împiedică Parlamentul să îi

prezinte acte la care ea avea obiecţii; în caz contrar, există dreptul de VETOPROBLEME ECONOMICE ŞI DE INTEGRARE SOCIALĂEvul Mediu Central=creştere economică şi demografică

după 1270 - criză în Europa la începutul sec XV: aprox stabilitate; o uşoară creştere economică 1470 - criză recuperare

67

1550 - criză mică recuperare 1590 - criză

- criza agrară creşterea producţiei agricole şi populaţiei rurale (sec XII-XIII) ->creşterea pământului

arabil: îndiguiri, asanări, defrişări; dezvoltare EXTENSIVĂ (<>intensivă)- invenţiile tehnice - de multe ori nu au fost acum implementate pe scară largă; sunt

implementate doar când se ajunge la o epuizare a solului- agricultura medievală este extensivă din punct de vedere al forţei de muncă; nu există

capital ţărănesc care să fie investit în produsele tehnologice- rata creşterii populaţiei scade

pământurile fermierilor reduse la vânzare şi diviziune- clima mai proastă: răcirea de după 1290 ->Europa nu putea hrăni populaţia; pământurile

neocupate erau nepotrivite pentru agricultură- 1310 - criza începe cu recolte proaste->cresc preţurile–>epidemie de tifos–>foamete<

populaţia scade chiar înainte de 1348-1350- a doua cauză a crizei este marea epidemie de ciumă (esp efecte psihologice)- ciuma bubonică - bacil adus turci- epidemia a început în China; adusă în V în 1347 de genovezi; ultima epidemie avusese

loc prin sec VI; aşadar asistăm la o răspândire foarte rapidă acum- ciuma pulmonară - răspândire prin aer; septicemia însoţeşte boala (există condiţii de

igienă precară)- între 1348-1350 este pierdută aprox 1/3-2/5 din populaţia Europei; oraşele mari sunt cele

mai afectate- impactul dezastrului demografic în timp<>de circumstanţele particulare; doar după 1450

populaţia revine la normal din punct de vedere demografic- ciuma afectează două categorii clar: oamenii în vârstă şi cei foarte tineri- efect la nivelul mâinii de lucru (! Nu chiar aşa dezastruos)

anterior, Europa a fost suprapopulată; ciuma ~ unei corecturi (unii cercetători susţin această idee - eg: Thomas Malthus)

- scăderea demografică, răcirea climei, recoltele mai proaste nu duc în mod necesar la criză; există mecanisme mai subtile fluctuaţiile de preţuri în termen scurt ciuma loveşte în lunile calde - lipsa de hrană duce la inflaţie; salarii mari pentru

lucrători; sunt afectaţi mai ales ţăranii care au proprietăţi mai mari decât ce puteau lucra cu familia

o bună parte a producţiei va fi orientată înspre preţurile ridicate de la oraş DAR mortalitatea a afectat grav oraşul şi se ajunge la o supraproducţie (eg: preţul cerealelor scade)

guvernarea oraşelor este ameninţată de revoluţii; au început să stocheze cereale când preţurile scad, pentru ca să le poată vinde apoi sub preţul pieţei

comerţ la mare distanţă cu cereale şi în Europa de N ->puteai achiziţiona de unde preţurile erau mai mici

- ţărănimea a fost foarte afectată; dezavantaje: salarii mari, preţuri joase pentru grâne; mulţi ţărani vând pământul şi se mută la oraş; oraşele îşi revin astfel rapid după ciumă

- există o altă alternativă pentru ţărani: cultivarea de legume din 1450: rotaţia de şase câmpuri cu culturi alternative

68

materii industriale; eg: pt coloranţi creşterea animalelor (eg: oi - lână; + carne, brânză, ouă) -> îngrădirea câmpurilor

- consecinţele pozitive: apariţia unui european mai sănătos (alimentaţie mai bogată)

Ce se întâmplă în oraşe?- harta urbană a Europei este aproape completă până în sec XIV; apar oraşele mari

aprox 200.000 locuitori are cel mai mare oraş: Parisul între 100.000-200.000: Granada, Veneţia, Genova, Milano între 75.000-100.000: Sevilla, Florenţa, Ghent sub 75.000: Neapole, Siena, Koln

- în centrul şi estul Europei: Praga (=compusă din cinci oraşe mai mici); oraşele mari au aprox 10.000 locuitori

- datorită imaginaţiei din zona rurală->urbanizare (esp spre capitale); oraşele: rată a mortalităţii>rurală; gospodării mai mici

- diversificarea şi intensificarea activităţii oraşului; bunuri manufacturare: specializare- minusuri: esp muncitori necalificaţi; foarte mulţi săraci (şomeri!)Istorie medie universală - curs 12 (M.Crăciun)

Reacţia faţă de mişcarea de imigraţie a populaţiei rurale în oraşe- breslele şi ghildele (esp cele care garantau şi loc în consiliul oraşului) au devenit mai

exclusiviste: obţinerea brevetului de meşter se face tot mai greu- tendinţă a menţinerii pieţii în familiei: statutul de meşter devine chiar ereditar; pentru a

transmite atelierul, statutul- era necesară achitarea unor taxe, o pregătire intensă şi îndelungată pt a accede la poziţia

de meşter- cea mai mare parte a producţiei industriale se făcea în casă DAR era necesară şi o

ucenicie formală (esp pentru cei care nu au fost învăţaţi meserie în familii specializate)- dacă nu puteai achita taxele sau dacă nu îndeplineai alte condiţii puteai lucra pe postul de

angajat cu salar; pentru ca angajaţii să-şi apere interesele apar asociaţii ale salariaţilor (esp Franţa, Valea Rinului); autorităţile din oraşe considerau aceste asociaţii distructive, nişte grupuri de presiune şi de aceea dorea să le limiteze

- !!! nu este adevărat că dacă nu erai meşter nu puteai lucra însă meşterii apaţineau elitei economice a oraşului şi aveau drepturi politice

- dimensiunea politică a asociaţiilor: control asupra locurilor din Consiliul oraşului(concluzii) asociaţiile profesionale urbane devin din ce în ce mai restrictive; se produce o diferenţiere: elita ghildei (produse care nu aveau legătură cu ocupaţia iniţială a asociaţiei)- meşterul avea dreptul de a forma ucenici, de a avea ateliere; el coordonează procesul de

producţie şi nu primeşte propriu-zis salar- erau puţine meseriile care necesitau pregătire înaltă; existau foarte multe munci

necalificate, dar acestea aveau un caracter intermitent, contractele variind între 1 zi şi 1 săptămânăconsecinţă: orice disfuncţie, boală, accident era foarte distructivă pentru om; dacă erai artizan te mai putea ajuta cumva familia, dar dacă erai calfă situaţia era disperată

- ghildele recunoscute oficial controlau doar o parte din activitatea comercială- există ghilde compozite- sistemul reprezentativ este cu atât mai rigid cu cât oraşul este mai mare

69

eg: domeniul textil - producţia se diversifică; ghildele dominante se ocupau cu producţia de lux (!profit mare), iar cele mai puţin însemnate cu restul producţiei - aşadar, se încerca eliminarea concurenţei -> Ghent (Ţările de Jos), Franţa şi oraşe din Italia- postavurile nu mai domină aşa tare piaţa (mai ales în GB), apar produse mai uşoare:

pânzeturi (comerţ interregional) - in, bumbac; şansă şi pentru alte oraşe sau apar noi asociaţii/ghilde în oraşele unde domeniul textil era la el acasă

- aceste noi plante sunt importuri (esp bumbacul) şi devin o nouă oportunitate economică pentru oraşele comerciale (eg: Veneţia=intermediar)

- toate oraşele se confruntă cu problema hranei: import de cereale şi alte materii prime- cu cât forţa de muncă este mai mare ea este mai diversificată, se produc produse de lux,

iar oraşul devine mai dependent de import; acesta este un risc asumat prin activităţile economice specializate

- toate oraşele au încercat să se extindă prin comerţ interregional, DAR în sec XIV exportul era slab; totuşi, creştea ponderea operaţiilor industriale

- politică de protecţionism - se cumpăra en-gross din lumea rurală; chiar dacă nu era o calitate foarte bună, preţurile erau mici şi se vindeau pe piaţa germană şi în estul Europei

- industrializarea lansează noi bunuri pe piaţa internaţională- oraşele s-au dezvoltat mai ales ca pieţe pentru materia primă a zonei rurale; aveau nevoie

de cereale -> o posibilitate pentru elită de a consolida capitalul- profită de preţurile ce scad după 1348, dar apare ameninţarea întreruperii de recolte

(război, secetă); aşadar, se stocau grâne pentru perioade de criză- exista pretenţia ca produsele din zona unui anumit oraş să fie aduse în acea localitate; în

cazul oraşelor care nu aveau un hinterland destul de puternic, erau contractate convoaie pentru aprovizionare (existau oficii speciale)

- avantaj pentru oraş: poate vinde produsele în zona sa rurală (eg: Italia ->zonă rurală=complet lipsită de industrie)

- toate aceste elemente ale schimbării conţin elemente ale modernităţii- modernitatea este asociată cu capitalismul; ce tip de capitalism? <>capitalismul industrial,

=capitalism comercial; cele trei secole de după 1300 reprezintă triumful capitalismului comercial

- capitalismul este un concept greu de definit foarte puţine persoane produc tot ce au nevoie; <>economie autarhică; apare o

producţie pentru piaţă (=punct nodal) ->dependenţă faţă de piaţă, de mecanismele ei; capitalismul implică proprietatea particulară a mijloacelor de producţie; proprietatea

particulară este garantată prin lege esenţa capitalismului este investiţia; banul surplus este reinvestit, pentru a produce şi

mai muţi bani; apare riscul!

- faţă de teoria de mai sus, practica momentului era următoarea aprox 1250 foarte puţine state europene produceau suficientă hrană; se cumpăra

hrana necesară, având loc un schimb monetar; moneda începe să devină compensaţia serviciilor şi plata pentru bunurile manufacturate; aprox 1300 moneda este generalizaă (constrast cu Evul Mediu timpuriu)

- de la 1300 apare o lipsă a monedei pt că:(1) nu există suficient metal preţios - 1390-1420: situaţie acută; producţia minelor a scăzut

(nu pentru că rezervele de metal preţios s-au terminat, ci pentru că nu există galerii

70

destul de adânci, nu există tehnica necesară; nu se putea scoate apa ce inunda galeriile, apoi nu se ştiau consolida galeriile, care deveneau foarte înguste)

(2) există o balanţă negativă a comerţului: Europa este dezavantajată faţă de Levant până prin sec XIII; foarte mult argint din Europa lua drumul Orientului, în schimbul produselor de lux mult râvnite (IB furniza brocart, purpură, mirodenii, parfumuri)

soluţia: mine noi în Europa Centrală (esp în Boemia) şi metalul preţios din noile teritorii descoperite (esp America Latină)

exista o reţea de schimb interregional încă din 1300; această reţea s-a extins chiar dacă nu exista capital destul, având efect asupra tranzacţiilor de mare valoare

mecanismele de credit: primitive, chiar şi în oraşele italiene (I bancheri); Augsburg (fam Fugger), Florenţa (fam Medici)

Andrei Oţetea: f mult domeniul economicDelumeau - în Civilizaţia Renaşterii

- mecanismele capitaliste le găsim mai ales în oraş, dar ating şi mediul rural; unde erau mulţi ţărani proprietari se investea în pământ; speculă

- şi orăşenii investeau în proprietăţi- munca era răsplătită prin salariu- suprapopularea de până la 1300 şi competiţia pentru slujbă: salariile reale au scăzut la sf

sec XIII; totuşi, stăpânii de pământ nu au profitat: existau chirii, dobânzi în creştere; inflaţia creştea aprox cu 2% pe an

- până la 1300, cei mai mulţi ţărani produceau pentru piaţă- 1290-1330: preţuri ridicate pentru industrie, agricultură ->beneficiul producătorului;

surplusul devenea profitabil- foarte puţini ţărani aveau nevoie de produse de lux (ale oraşului), cumpărând chiar

uneltele de le fierarii locali; astfel, zona rurală nu era o piaţă pentru bunurile de la oraşe, ci vindea la oraş

- doar după 1348: impact al oraşului asupra satului- populaţia urbană depindea de hrana din sate: profită esp marii proprietari de pământ ce

aveau: * pământuri răspândite (nu sunt afectate toate odată)* pământuri lângă pieţe reale* pământuri cu acces la mână de lucru

- pentru fermierii mai mici exista o reţea mai bună de drumuri; tracţiune cu cai (în loc de boi!); la începutul Evului Mediu - izolare, datorită lipsei de comunicare; majoritatea transporturilor se făceau pe apă; acum: întreţinerea drumurilor; astfel, chiar şi un surplus modest putea fi exploatat; chiar şi ţăranii mai mici profită de acest capitalism incipient, de accesul la pieţe, de pământul fertil

- în oraşe există forţă de muncă artizanală foarte bine regularizată; cererea de bunuri nespecializate scade

- capitalismul: impact asupra industriei rurale; esp în zonele miniere, unde produsele miniere erau prelucrate (eg: fierul)

- salarizarea (din oraş) are efect asupra construcţiilor la sat- mulţi se angajau din necesitate (eg: femeile - esp văduvele) ->forţă de muncă rurală

importantă pentru industria textilă (lucrări cum ar fi torsul, prelucrarea firelor se făceau şi acasă)

Poziţia statului în aceste mecanisme- controlul statului=centralizare (=trăsătură a modernităţii)

71

- statul nu prea deţinea bunuri; în ciuda progresului centralizării, există foarte multe reguli locale

- statul se implică tot mai mult, cei mai mulţi monarhi încercau să trăiască din veniturile obişnuite, DAR s-au dovedit insuficiente; nevoia de venituri suplimentare - eg: impozite; taxele pe comerţ erau stabilite doar de rege

- nevoile financiare ale regalităţii tot creşteau; se caută modalităţi noi de venituri; se ajunge la noi forme de reglementare economică: monopoluri ale regalităţii, pe care le putea concesiona pentru profit; era mai comod pentru stat să adune sume mari de bani de la puţini contribuabili -> aşadar, monopoluri comerciale acordate oraşelor sau referitoare la export (unor negustori străini - esp germani, italieni; aceştia primeau şi privilegii fiscale); aceşti beneficiari erau uşor de controlat, de exemplu prin şantaj

- există şi motivaţii politice ale statuluieg: negustorii GB - privilegii pentru împrumut

- comerţul cu lână în GB şi Flandra ->pune în evidenţă cum reglementările economice instituite de principi pot avea efecte neprevăzute; creşte preţul lânii, marfa se caută în altă parte; GB începe să producă textile, mai slabe

calitativ decât cele flamande; le închide doar pieţele foarte selecte; produsele GB sunt cumpărate pentru că erau mai ieftine (nu exista problema transportului mărfii, nu existau taxe de transport, ghildele=noi - slabe din punct de vedere politic aşadar nu pretindeau salarii aşa mari); astfel, GB exportă chiar şi în Ţările de Jos (\Flandra) şi pe noua piaţă din Europa de Est, prin oficiile hansei

din sec XV: exportul de postav mai mare decât cel de lână; se produce astfel un gol pe piaţa de lână

astfel, se va importa în Flandra lâna din Castilia; devenind în Spania creşterea oilor ocupaţia principală (MESTA=asociaţia crescătorilor de oi), se distrug terenurile agricole prin păşunat

Consecinţe sociale- economia odată modificată se structurează o societate nou- Evul Mediu - societatea: după criteriul funcţional

schema societăţii este un construct artificial, produs al elitei clericale, care dorea să proiecteze o anumită imagine asupra societăţii

schema<>realitate; există mobilitate socială: fiii mai mici - meseria armelor sau căsătorii pentru a urca pe scara socială; cariera clericală - mai ales la nivelul înalt al ierarhiei=foarte atrăgătoare (aceasta explică plângerile de simonie - cumpărare de episcopate)

mobilitate socială în creştere- acum, ordinul de laboratores se nuanţează foarte mult

Ţăranul- ţărănimea este foarte puţin cunoscută pentru că producătorii de izvoare nu erau interesaţi

de ţărani SAU transmit imagini distorsionate

- literatura medievală- ţăranul nu apare în Evul Mediu timpuriu; paradoxal, pentru că activitatea principală este

agricultura; ciudat, pentru că în epoca anterioară agricola=personaj important (Varro - De rustica, Cato - De agricultura, Vergilius)

- agricultorul nu mai este susţinut de fundalul economic, social, mental ideologia Evului Mediu nu e favorabilă muncii (esp celei umile, manuale)

72

De ce? (1) moştenire greco-romană - societate ce trăia din munca sclavilor(2) moştenire barbară - exlstau viaţa militară, războinicul(3) moştenire iudeo-creştină - accent: întâietatea vieţii contemplative

ideologia benedictină: munca manuală=o formă de penitenţă există o realitate juridică ce nu e favorabilă muncii; nu există ţăran liber, ci o masă de

servi, coloni; culpabilizare a acestor clase, fiind produs un chip hidos, nediferenţiat al ţăranilor

regresul realismului în literatură şi artă - esp datorită Bisericii ->promovează un univers al simbolurilor

Cum apare ţăranul? cu termenul de paganus (păgân); termen folosit din sec V mai ales pentru ţărani

(rusticus paganus) datorită superstiţiilor, păgânismului organizat al religiei romaneţăranul=monstru (servus pecati) păcătos; vicios din naştere termenul de pauper (=sărac); urbanus vs rusticus <-> civilizat vs necivilizat în literatură ţăranii nu au nume; ţăranii=masă amorfă, primejdioasă; se recrutează

pseudo-profeţii, ereticii rusticus=ignorant, analfabet, fără cultură vs clerul instruit; =povară pentru Biserică paysant/villain - villanus=locuitorul unui sat, DAR primeşte sens periorativ: individ

dubios, de proastă calitate sec XI-XII: rusticul - mai aproape de animal decât de om

- Italia sec XIII era o societate urbanizată, ce vorbea de acei "oameni bestiali şi rurali"

- există într-adevăr şi o tradiţie monastică ce glorifică viaţa ţăranului (ce trăieşte în natură), dar această literatură este înecată de literatura ostilă, satirică, în proză şi versuri - inclusiv în lirica trubadurilor Dante: "ţăranii împuţiţi să plece din Florenţa" Petrarca - aceeaşi idee

- un soi de conflict de clasă, dispreţ al intelectualilor faţă de ţărănime- viziune negativă asupra sărăciei

Romanul Rozei=pol opus al exaltării sărăciei din textele franciscane Dion Perot - 1250: Manual de Etică

- needucat-animal: în mediul umanist; stigmatizarea este un produs al intelectualilor

- imaginea în artă sec XII: imagini ale păstorilor, ţăranilor - grotesc; <> de ceilalţi sec XV: imagini în gravură: trupuri mici, deformate; cu gesturi vulgare; se sugerează o

distanţă culturală oraş - sat Peter Bruegel cel Bătrân: foarte multe elemente care par realiste; dar Bruegel a fost un

locuitor al oraşului şi un umanist; picturile sale fac parte din satira umană, detaliile trădează acest lucru: ipostaze stereotipe

- realitatea din spatele imaginii- din ce în ce mai mult: ţărănimea liberă (esp în Occident); pentru că nobilul strânge mai

degrabă fondurile în numerar, din concesionare, amenzi, decât din servicii, obligaţii- noţiunea de ţăran liber nu înseamnă prosperitate; şi această categorie datora servicii, dar

familia lui nu avea această obligaţie; serviciile în bani domină, uneori ţăranul şerb achitând mai puţin bani decât cel liber

- servitutea poate fi considerată un mecanism de protecţie; garanţia locului în care stă

73

- Europa Centrală: puterea regalităţii e mai scăzută, nu poate proteja ţărănimea de aristocraţia funciară; tendinţă de aservire; nobilimea=clasă al cărei statut depinde de domeniu

- reacţia ţărănimii în faţa crizei sec XIV: 1381 - GB - revoltă semnificativă a ţăranilor, condusă de Wat Tyler -

>inspiraţie religioasă; discurs vs distincţiile de clasă; lozinca: Dumnezeu i-a creat pe oameni egali (inspiraţie: discursurile mendicanţilor: sărăcia=virtute; se cere egalitate socială); program destul de coerent: cereau fixarea de obligaţii în bani

jacquerrie - Franţa; Gh Doja - Ungaria; Muntzer - 1524-5 - războiul ţărănesc, ce are şi o componentă religioasă

- soarta şefilor revoltei este tragică; revoltele sunt învinse uşor, pentru că nu erau suficient de bine pregătite

- în GB, efectul revoltelor este aparent unul pozitiv emanciparea ţărănimii şi trecerea sa sub jurisdicţia regală scade preţul concesiei funciare - sec XV: lupta pentru chiriaşi; piaţă imobiliară mult mai

fluidă - volatilă DAR ţăranii nu se mutau dintr-un sat în altul, ci la oraş (dacă aveai pământ nu aveai de ce să te muţi, dacă nu aveai nu aveai nici bani cu care să cumperi)

ţărani dislocaţi de la ţară: migrează spre oraş; îngroşau rândurile şomerilor

Situaţia socială a oraşului- imaginea despre oraş: Lucien Febvre sugerează că în sec XVI nu există o urbanitate

reală; omul sec XVI=fundamental ruralDAR mulţi lăudau oraşele franceze; mândria orăşenilor: Paris=minune a lumiicum arătau de fapt oraşele?- oraşul=loc fortificat, înconjurat de ziduri crenelate; drum desfundat spre poarta îngustă

(pod mobil, soldaţi); o cruce grosolană; pe deal: spânzurătoare cu trupuri atârnând; deasupra porţii: un cap, picior sau mână, pentru a sublinia forţa justiţiei; drumul noroios era îngust spre poartă, apoi se lărgea, mergând capricios prin oraş; pe drum era bălegar, noroi (sau praf); existau animale, păsări - chiar dacă autorităţile încercau să rezolve problema

- fiecare familie avea casa ei cu grădină (legume!), pod folosit ca depozit (provizii pentru iarnă), cuptor, presă lângă pivniţă (vin!), grajd, hambar (vaci, porci, oi)

- foarte mult rural în viaţa urbană; - avocaţii primeau clienţi care plăteau şi în natură- dormitoarele: vara - flori, frunze, verdeaţă pentru a menţine răcoarea; iarna - paie (ţineau

cald)- livezi, grădini în oraş=o versiune mai mare a satuluiDAR factorul uman face diferenţa!!!Le Goff: lumea urbană era tot mai stratificată, existau grupuri de populaţie care desfăşurau viaţa doar în oraş: patriciat urban (din proprietari de atelier, nobilime fostă rurală, negustori - adună bani şi schimbă modul de viaţă, bancheri), ucenici şi angajaţi, sărăcime, lumea de la periferia societăţii ce nu aparţine schemei tradiţionale- nuanţare a spectrului social şi polarizare esp politică: accesul la putere prin consiliile

orăşeneşti, magistraţi - important esp pt oraşele libere- la nivelul de jos al spectrului social

populaţie rurală foarte multă venită aici - problema indigenatului; se încearcă limitarea dreptului străinilor de a se instala în oraş pt că maj erau săraci, chiar şomeri, constituind o povară

74

sărăcia era greu de îndurat înainte de 1300 (sărac=şi slab, nu doar o stare economică); Biserica vorbea de săraci în sensul scriptural (eg: văduve, orfani, handicapaţi)

sensul economic al sărăciei: aprox 1300 - esp după 1350=problemă gravă - pt că: creşterea preţurilor cerealelor, număr mare de imigranţi refugiaţi datorită războaielor

rate ridicate ale decesului: problema văduvelor<>lucru profesional după 1348: incertitudine economică - există chiar populaţie capabilă să muncească,

dar care nu muncea

Concluzie: înainte de 1300 erai sărac dacă nu munceai, după 1300: şi în cazul unora din cei care munceau; de ce?

standardul general al existenţei era mai ridicat, dar asta se zice pentru că existau mai multe bunuri manufacturiere pe piaţă, resurse de alimentaţie mai variată; acest standard general era însă accesibil celor care aveau pământ sau erau angajaţi permanent

cresc toate preţurile (\cereale), afectând pe cei fără loc de muncă fix salariile cresc şi datorită mortalităţii după 1348, dar se ignoră veniturile reale, reflectate

de puterea de cumpărare construită în jurul nevoilor societăţii- discrepanţă nevoi-resurse; se vede la mai multe categorii sociale- incertitudini morale- aşadar, venitul mediu este IRELEVANT- fluctuaţiile de preţ datorită stării materiale a populaţiei; ! valoarea reală a salariului

contează- sărăcia=răspândită, în oraşele din N Europei şi datorită fiscalităţii- politica fiscală a oraşelor: scutiri de taxe sub un anumit nivel (esp taxele pe proprietăţi),

fiscalitate mare pentru cetăţeni cu venituri mari; DAR există şi impozitele indirecte: taxe la poartă, la piaţă, pe băutură - afectează săracii

Veniturile reale- un meşter ce lucrează constant trăia bine; un artizan fără atelier trebuia să lucreze

continuu, dar el era temporar angajat- muncitorii necalificaţi: două slujbe ca să susţină familia (şi femeia se angaja) + caritatea- sărăcia=o problemă şi se căutau mecanisme de rezolvare a ei

facilităţi: spitalul (=azil caritabil - aprox 1300 existau deja spitale în oraşe) - esp fundaţii private, administrate de Biserică (esp de ordinele religioase - ospitalierii)

stabilimente caritabile întemeiate de ghilde - se ocupau mai ales de meşterii din sânul lor, de văduve, orfani;

pe lângă parohii - cofraternităţi în sens caritabil: scop spiritual şi material oraşul dădea facilităţi organizaţiilor de mai sus; oraşul nu mai era mulţumit de prezenţa

sărăciei la suprafaţă ->până în 1400 se făceau eforturi pentru alungarea cerşetorilor (conexiunea: sărăcie - vagabondaj - criminalitate)

- la Paris, cerşetorii au fost forţaţi să lucreze la proiecte publice- exista teama de potenţialul distructiv al sărăcimii DAR violenţa era de fapt provocată şi de

dezordinile/răzbunările bogaţilor- minusuri pt viaţa de la oraş: lărgirea prăpăstiei bogaţi-săraci, şomaj, restricţii în domeniul

participării politice- revoltele urbane: nu esp datorită problemelor economice, ci a motivaţiilor politice- violenţa generală a vieţii urbane (a) <> insurecţii (b)

75

(a) - motive: prezenţa armelor în acest spaţiu - existau reguli foarte stricte, iar guvernarea le

interzicea DAR aceasta este teorie; aproape fiecare avea un cuţit + existau meserii cu acces la arme (eg: măcelarii)

locurile de socializare: tavernele, bordelurile, băile publice=acoperire pentru prostituţie, case de pariuri

alcoolul - existau impozite foarte mari pe bere, vin; rezultă: se consuma mult solidaritatea familială - esp în rândurile bogaţilor; vendetta: pentru insulte, gesturi etc;

în sec XIV există şi arbitraje + executare ex officio de Tribunalele oraşului justiţia: tribunalele nu aveau dreptul să dea sentinţe violente DAR tribunalul princiar

oficia mutilări, omoruri ca şi spectacole publice; loc special de execuţie(b) revoltele aveau mai ales motive politice; cauza cea mai frecventă fiind impozitele în

creştere, iar cauza profundă fiind protestul politic- 1358: Jacqueria - începe în mediul rural- Florenţa - vopsitorii - nu erau recunoscuţi de ghildă- cei care nu erau meşteri, nu făceau parte din categoriile omologate ->nu aveau rol în

decizia politică

- războiul=accelerator al conflictelor urbane- revoltele aveau succes dacă erau sprijinite de patriciat, cu un program coerent; şefii

revoltelor erau recrutaţi din meseriile mai active şi mai bogate

Elemente de modernitate ale oraşului social: apar clase noi, ce vin din afara sistemului; capital acumulat prin "meserii ilicite"

(Le Goff) economic: există activităţi ce stimulează dezintegrarea sistemului feudal patriciatul imită nobilimea - eg: Delumeau, Negustori şi Bancheri; clasă de mijloc

mobilă, cu agendă politică; artizani de un anumit nivel, artişti, tipografi specific cultural - lume a culturii pragmatice; perfecţionarea tehnicilor de propagandă;

=teritoriul culturii vernaculare (literatus=acces la cultura în limba latină); cultură pragmatică, legată de cifre, cultură matematică

Nobilimea- patriciatul dorea înnobilarea; nobilimea dorea să fie ca patriciatul, să prospere economic- criza economică determină criza nobilimii: nevoia de a se angaja în activităţi lucrative- decăderea rolului tradiţional al nobilimii: în armată (cavalerul devine desuet), politic

(atracţia Curţii se menţine); un nou tip de nobilime, "de robă", cu funcţii în guvernare- nobilimea pierde stilul de viaţăLawrence Stone: studiu al aristocraţiei engleze

Relaţia cu monarhia (Studiu de caz - GB)- nobilimea - tratata cu multă circumspecţie, esp magnaţii trebuiau atraşi de regalitate;

nobilimea: sfatul pentru monarhie, puterea în teritoriu- federaţia de comitate <-> federaţie de magnaţi- nobilii=intermediarii esenţiali monarh-supuşi; nobilii reprezintă puterea locală, controlau

alegerile pentru controlul Comunelor; de aceea monarhul trebuia să controleze nobilimea- nobilii constituie Camera Lorzilor; au prestigiu, bani, oameni; conduceau comitatele în timp

de pace şi comandau armata în război

76

- Elisabeta avea nevoie de puterea lor în interes propriu; trebuia să o controleze - modalităţi:(1) dimensiunea ei - când Elisabeta ajunge la tron existau 59 de magnaţi; la sfârşitul

domniei ei existau 55; regina are o atitudine conservatoare: doar 10 titluri noi conferite unor membri ai familiei regale SAU în caz de excepţie, foarte loiali: William Cecil; Elisabeta a redus dimensiunea nobilimii

(2) supraveghere atentă (~IH) - nobilii, mult timp la Curte; aprox 2/3 erau şi curteni(3) informaţia - William Cecil avea date foarte amănunţite (eg: genealogii - legitimitatea

înrudirii); =instrument politic valoros- Elisabeta nu a încercat să distrugă nobilii, decât când reprezentau o ameninţare directă

eg: revolta nobililor din nordDilemă a monarhiei legată de aceste provincii din nord: să acorde funcţiile unor magnaţi locali SAU să aducă oameni din afara comitatului (aceştia nu ar fi avut aceeaşi autoritate regională); Elisabeta alege a doua variantă: N condus de S- revolta nobililor din nord, din 1569, a fost interpretată ca o ultimă tentativă a nobilimii de a

acapara puterea DAR <>feudală; există conotaţii ideologice, religioase (distrugerea Bibliei în engleză, reintroducerea altarului)->revoltă catolică; apoi, a fost şi o revoltă politică: Mary Stuart devine un simbol; s-a datorat şi unei greşeli politice a Elisabetei: îi exclusese pe nobilii din N de la putere

Morala: nu e bine să excludă magnaţii- Elisabeta trata nobilimea ca pe o familie extinsă; schimbau cadouri; era naşa de botez a

copiilor nobililor, îi vizitează în peregrinări- regina acordă favoruri pentru nobilime, deoarece se teme de ei, dar are nevoie de ei- asocierea nobilimii în politică, în decizii controversate ->nevoia aprobării aristocraţilor- favoruri: scutiri de taxe, acumulări de datorii, pensii, bani din trezorerie, plătea pentru

înmormântări- Elisabeta menţine statutul social al clasei: ezită să îi pedepsească; foarte rar îi execută

public, pentru a nu îi umili (eg: cazul Mariei Stuart)

Problema autonomiilor regionale (Studiu de Caz: Franţa)- principii cu apanaje=autonomi- ultimele mari domenii (eg: ducatul de Bretagne, de Foie), aflate la periferie- principate formate prin apanaje reglae; iniţial: instituite de suveran pentru bunăstarea fiilor

mai mici; apanajele păreau o soluţie pozitivă, de ataşare a vechilor domenii de casa regală; controlate prin rezervarea unor drepturi regale, omagiul liege (1 vasal are mai mulţi seniori, dar există un senior liege=superior celorlalţi)

- minusuri ale acestei politici: mai ales după mpartea lui Carol V, în numele lui Carol VI guvernează ducii de Burgundia……………………………………………………………..

Concluzii- structură socială mai nuanţată; există lume care nu e prinsă aici- MARGINALITATEAJ.C.Schmitt: Istorie a marginalilor - ia în considerare istoria apariţiei preocupărilor pentru marginali; există o influenţă a evoluţiei sociale asupra modului în care se scrie istoria (eg: contextul politic al sec XX - tendinţa spre marginali după II WW - epocă neliniştită, de ascensiune a stângii, de contestare: anticolonialism, mişcări protestatare; contextul intelectual: revoluţie a educaţiei - 1968: Franţa, Italia, schimbare totală a sistemului universitar; revoluţie în disciplina istorică)- până atunci: istoria de la centru; post anii '50: istoria ajunge la o relativizare a perspectivei

77

- periferia - antropologia şi sociologia: preocupare pentru marginalitate(1) antropologia: există puţine regiuni ce puteau fi studiate în Amazonia; aşadar, se

centrează pe marginalii proprii; politically correct vs etnocentrism(2) sociologia: analizele cantitative la comportamentul maselor; se ia act de cei excluşi, de

masa tăcută (nu apare în documente); interesul pentru criminalitate, pentru neintegrarea socială, pentru vagabondaj; proiectat spre trecut

- creaţiile literare: teatrul lui Brecht- marginalitatea conştientă - eg: mişcarea protestatară din anii '60 (eg: ecologiştii)- J.C.Schmitt: marginalitate conştientă (voluntară, asumată) şi involuntară- există două modele interrpetative: 1. marginalitatea din pov al integrării

2. marginalitatea din pov al rupturii- abordare structuralistă: există elemente funcţionale

Curs Universală - CURS 13- partea societăţii care nu îşi găseşte locul în schema omologatăJ.C.Schmitt: abordarea structuralistă - marginalitatea=concept care poate fi înţeles prin raportare la o stabilitate structurală a Evului Mediu- marginalitatea=spaţială; tot ce se află în afara Europei Creştine- marginalitatea: proiecţiile unui univers oniric; importanţa imaginilor vizuale - problema

interpretării acestui tip de sursă- 2 moduri de raportare

(1) grila asimilării - eg: sec XVI - gravura olandeză: prezentarea indigenului din Brazilia cu arc şi săgeţi asemenea barbarului lumii antice; proiecţia unor imagini cunoscute: <>realism; alt exemplu: un lama tibetan reprezentat asemeni unui preot catolic (mărgelele de rugăciune ca şi un rozar)

- reflectare a sinelui: Saladin - asimilabil unui cavaler; Vasco da Gama - vede în India statui ce reprezentau pe Brahma/Vishnu/Shiva - iar el o consideră Sfânta Treime

(2) construirea conştientă/inconştientă a culturii exotice <>propriieg: Cântecul lui Roland: islamul prezentat ca opus creştinimului, având ca Treime Diabolică: Apollo, Mahomed, Pergaman?- teritoriul al deviaţiei: sexualitate deviantă, erezii; sunt exilate deprinderile inadmisible în lumea creştină

De ce?- în momentul unor întâlniri culturale, apare stereotipul <> 100% fals, DAR exagerează

anumite trăsături ale realităţii, simplifică, într-un mod negativ, chiar ostil, agresiv- conceptul de privire=termen împrumutat de la Jacques la Cone; privirea distorsionează

(polii: artistul, spectatorul); pov condiţionat cultural - există un pov occidental- ca istorici, căutămpov ştiinţific; există şi pov colonial, dominant, masculin; ~unor coduri

culturale- există şi stereotipuri pozitive: "nobilul sălbatic" - concept introdus din sec XVI - atinge

culmea în sec XVIII; idealizarea societăţii primitive - văzută ca o lume a purităţii, paradis pe pământ (eg: Tahiti, Patagonia, Polinezia - paradis terestru) VS sălbaticul-canibal (majoritatea!) - dispreţ, condescendenţă

- căutarea stratului de teamă care determină această ostilitate- inversiuni ale imaginii de sine a spectatorului ("ceilalţi" - animale -> producţie de rase

monstruoase, plasate de literatura medievală în acele teritorii îndepărtate)- unele personaje erau deja inventate de greci (plasate în China, India, Etiopia) - Bonnard:

analiză interesantă despre Eliada şi Odiseea (scrisă pentru o lume de navigatori ce

78

explorau marea de vest; Ulise - peripeţii: oameni cu cap de câine, cu un singur picior, un singur ochi, canibali, pigmei - sec XIX, redescoperiţi de Livingstone, amazoane)Plinius: transmite stereotipurile grecilor Evului Mediu -> bestseller: Călătoriile lui Mandeville - Mandeville, Sir John (1300?-1372), author of the famous book generally known as Travels of Sir John Mandeville, written in Norman French and published between 1357 and 1371. Versions in English, Latin, and several other European languages were produced, in at least 300 manuscripts. Virtually nothing is known of Mandeville. What is certain is that much of the book was borrowed from narratives written by several world travelers, cleverly compiled into an enormously entertaining and influential first-person narrative, a compendium of medieval knowledge and speculation concerning such places as Jerusalem, India, and China.

- teorii legate de climă: oamenii din climatul prea rece sau prea cald nu puteau fi 100%umani ->percepţii distorsionate

- când India şi Etiopia devin mai familiare: relocare a stereotipurilor în Lumea Nouă- monstruozitate fizică şi morală (eg: canibalismul) gravură după descoperirea Braziliei: indigenii=canibali; există într-adevăr anumite

populaţii (eg: masculii adulţi Tupinamba - mănâncă carne umană, a duşmanului, doar în anumite ocazii); <>element cotidian; =rituri, dimensiune religioasă; DAR această gravură dă impresia că este hrană obişnuită a tuturor membrilor tribului ->dezumanizare a celorlalţi

- rezistenţa acestor moduri de raportare la celălalt există stereotipuri şi azi - civilizaţiile extraterestre - gândite ostile cel care nu aparţine grupului e considerat inamic (eg: comunistul pentru Occident,

teroristul azi); ! acelaşi gen de activităţi poate fi văzut pozitiv când i se pune eticheta de guerillă (! burii); culpabilizare a Islamului

- lumea Europei - foarte multe frontiere interioare- pădurea=spaţiu despărţit de normalitate

Goff: "pustie pădure"=spaţiul unei lumi/culturi alternative; pădurea este asociată păcatuluiIstoria ideii pustie-pădure- pustiul=fenomen religios - joacă un rol important în marile religii (iudaism, creştinism,

islamism); poate reprezenta valorile opuse ale oraşului, civilizaţiei- influenţa Bibliei: Vechiul Testament (pustiul=loc de încercări, al rătăcirii) şi Noul Testament

(pustiul=loc primejdios, al ispitelor, se manifestă Satana)- Orientul creştin - sec IV: pustiul=loc de retragere al eremiţilor (eg: Antonie, Ieronim)- eremitismul occidental vrea să preia modelul (nu există deşert - aşadar apelează la insule,

mare); mănăstirea=cetate alternativă (eg: cistercienii - construcţii departe de lume DAR au creat adevărate oraşe funcţionale economic - eg: Fountains Abbey - Yorkshire-ul de Nord; fondată în 1132)

- apostolat urban vs retragere în pustiu ideologia franciscană - cerşit şi retragere din lume + fenomen urban (subzistenţa)- viziune paradisiacă despre pustiu: familiaritate, prietenie cu animalele sălbatice (eg:

Ieronim cu leul, Pavel din Teba cu corbul, Godrich cu leul, Sf Francisc predică animalelor)- există şi viziunea negativă: pustiul=loc al întâlnirii cu Satana; pustiul insular, marin -

familiar călugărilor celţi, nordici (Scandinavia) Navigatio Sancti Brendani - străbate Atlanticul într-un papuc de piele Vita lui Columban - viaţă de sec VI; pustiul: tot marea- echivalarea pustiu-pădure (eg: Vita lui Columban)- pădurea=domeniu de excludere; are funcţii simbolie

79

Romanul Curtenesc - Tristan şi Isolda (late 12th century) of Thomas d'Angleterre and Béroul; and the anonymous Auccassin et Nicolette (1225?); Chretien de Troyes: Percival sau povestea graalului ("loc al spaimelor"), Ivan; trubadurii: Bernard Martin (Chanson de Geste), Guillaume d'Orange

Saga lui Harald - scrisă în Islanda de Snorri Sturluson- pădurea=loc al singurătăţii- pentru ţărani este un loc în care caută hrana (ghindă, ceară, miere)- în "Ivan" - pădurea este un loc de graniţă; - la fel în ciclul Arturian- loc de refugiu în ciclul Arturian, sau Chanson de Geste; sau Tristan şi Isolda, Auccassin et

Nicolette- loc de penitenţă - eg: Tristan şi Isolda- loc al încercărilor, aventurilor, al marginalităţii, desidenţei (eg: Robin Hood)- loc al vrăjitoarelor, demonizat (eg: Sabatul)

- tehnica - eg: moara=spaţiu de socializare; facilitarea schimbului de idei, erezia - eg: Mennochio - Brânza şi Viermii

- oraşul are o situaţie ambiguă iniţial: exclus datorită ocupaţiilor împovărate de tabuuri: bani, murdărie, sânge (Le Goff);

imagine negativă în producţiile medievale ale clerului; lume a pierzaniei

Cum se face integrarea lumilor marginale?- prin muncă, utilitate socială (coalizare Biserică-stat)- prin familie sau grupuri sociale- omul medieval se simte bine doar în grup, sistem de solidarităţi- în literatura medievală, persoanele singure sunt suspecte, vagabonzi; lumea medievală

favorizează corporaţia esp după 1215 (Lateran IV): preocupare a Bisericii de a integra laicii - breslele, confraternităţile religioase

- marginalitatea=lume paralelă; există o cultură a marginalităţii: limbaj, vestimentaţie, esp dacă e vorba de marginalitate asumată (eg: lumea circului, a spectacolului - jonglerii, actorii - putea spune lucruri chiar la Curte pentru care alţii ar fi fost pedepsiţi)

- sihaştrii, leproşii (semne distinctive), franciscanii (funia), cistercienii- evreii - semne distinctive: tichie galbenă (eg: în reprezentări artistice)- ideea că ereticii pot crea o lume alternativă - eg: catharii, anabaptiştii (eg: mennoniţii -

peste ocean, în America de Nord), frăţia boemă- există grupuri excluse global (evrei, leproşi, săraci, eretici, vrăjitoare), separate voluntar

(sectele); sunt izolate: segregare, ghettoizare- atitudinea societăţii Robert More (?): societatea=persecutorie; folosirea criteriului utilităţii sociale + ideologia

creştină; există un sistem de clasificare ce duce la persecuţie(1) "celălalt" - etichetat ca diferit; se marchează diferenţa(2) proces de stigmatizare - celălalt este făcut responsabil prin scenarii elaborate, pentru

relele societăţii (eg: evreii - responsabili pentru epidemii; fură ostia şi o desecrează; canibali); culpabilizarea acestui grup

(3) persecuţia propriu-zisă: grupul respectiv îşi pierde bunurile, chiar viaţa; exil; procesul persecutor implică autoritatea politică prin agenţii ei (eg: witch hunt)

Robert Stigner (?) sugerează: clasificarea duce la stigmatizare; - problema receptării bagajului cultural social, pentru a face ca o societate să fie de acord

cu procesul persecutor; nu e suficientă decizia puterii (eg: vecinii care denunţă!)

80

- diferă de la o societate la alta cine este stigmatizat - eg: homosexualitatea în Europa de N vs Italia, unde au trăit homosexuali celebri (eg: Michelangelo, Caravaggio)

RENAŞTEREA- definirea conceptului origine franceză (Renaissance) - acum: utilizat universal; =înnoirea cultural-artistică esp în

Italia pt contemporani: restauraţie, reînnoire (eg: Paulo Giovio? - 1446 - literatura italiană a

renăscut)- Burckhardt: Renaşterea a dus la modernitate; oamenii - ca indivizi; spiritul individualist;

esp în Italia, pov artistic; Florenţa=noua Atenă- Renaşterea=esp feomen italian; Italia - are prioritate; de ce? teologia scolastică - insucces aici oraşele italiene - guvernare republicană - preocupare pt studiul Republicii Romane

(=model) prosperitatea economică (esp Florenţa) - apare conceptul de timp liber; atmosferă pentru

activităţi recreative (literatură, artă) IB decade politic - exod de intelectuali greci spre V, esp în Italia (ce e destul de aproape

de Constantinopol) + existau contacte tradiţionale IB-oraşe italiene; asistăm la o Renaştere a limbii greceşti, care a catalizat un interes pentru Antichitatea clasică (Roma, Grecia Antică)

- conceptul de umanism I - 1808: formă de educaţie ce accentuează studiul Antichităţii clasice; se referă mai ales

la profesorii ce predau artele liberale: poezia, gramatica, retorica- legătura între umanism-universitatea italiană- umanismul: dedicat studiului filologiei clasice; definit ca o nouă filozofie, a Renaşterii

definiţie nesatisfăcătoare: prea limitativă, constatativă- ?de ce doreau umaniştii studiul Antichităţii clasice =mijloc pentru scop: promovarea elocinţei orale şi scrise (clasicii erau un model)- filozofia Renaşterii - reacţie faţă de scolastică (Italia nu prea agrea scolastica)- Renaşterea=epocă a platonismului <> de aristotelismul medieval- istoriografia Marxistă: Renaşterea=fenomen antireligios- Hans Baron?: Renaşterea=mişcare republicană (eg: interes pentru Cicero, datorită ideilor

sale politice)- probleme ale acestei interpretări majoritatea umaniştilor sunt esp filologi (preocupaţi de stil, elocinţă), nu filozofi umanismul=eterogen; idei platonice şi aristotelice; există umanişti ce par atei (interesaţi de

magie), dar şi umanişti foarte pioşi - nu există o filosofie coerentă- Paul Ostatisteles: umanismul=mişcare educaţională, preocupată de promovarea elocinţei;

asemenea unui program cultural; Antichitatea este modelul

- umaniştii erau interesaţi de cum erau obţinute şi exprimate ideile: preocupare pentru izvoare (Ad fontes!)

- eliminarea glosselor medievale din texte, purificare a textelor- se urmăreşte identificarea surselor, se dezvoltă critica istorică şi filologică a textului eg: Lorenzo Valla - 1440: Donaţia lui Constantin - fals exegeza biblică - se transferă critica; purificarea Vulgatei- traduceri mai bune datorită cunoaşterii limbii greacă şi ebraică

81

Emanuel Tremedius (?) - evreu Roechlih (?)

- prioritate a avut Italia, dar Renaşterea se dezvoltă şi în nord- diferenţe N-Italia prioritate cronologică a artei Renaşterii italiene; umanismul nordic este tributar

umanismului italian- ? cum ajung ideil Renaşterii - Italiene în nordul Europei

(1) studenţi din N Europei la universităţi italiene; artişti ce studiau în Italia; diplomaţi, ambsadori ajunşi în Italia

(2) corespondenţa - genul epistolar (eg: Marsillio Ficino - volume întregi de scrisori esp în latină)

(3) cărţi - tiparul; Italia: Veneţia - presa aldină (Aldo Manuzzio); cărţi reluate de tipografii din nord în latină sau traduse (eg: tipografia din Basel)

- umanismul din N Europei (A)<>de cel din Italia (B)- 3 teme mari ce domină nordul

(1) bonne litterae - elocinţă orală, scrisă(2) programul religios dedicat revitalizării corporative a Bisericii creştine

în Italia - conştientizarea subiectivă a individului vs (A) - reformarea comunităţilor (eg: stat, Biserică)(3) notă distinct pacifistă - eg: Erasm (limba şi problema graniţelor naţionale; pledează

pentru comunicare europeană: nu există în mod real graniţe naţionale)

- Renaşterea este un subiect ce ţine de istoria socială arta şi spiritualitatea Renaşterii apar într-o societate: sunt încadrate- problema producătorului şi consumatorului de artă existenţa unei pieţe publice pentru această artă; publicul se angajează activ chiar în

producerea acestei arte (! comanditarii, patronii)- patronajul artistic: implică resurse strict materiale; se pune întrebarea ce categorii le

aveau? ce fel de artă consumau cei care nu îşi permiteau investiţiile? De ce investeau? De ce devine obiectul artistic dezirabil?

îi interesa valoarea artistică (dimensiunea estetică); doreau împodobirea caselor DAR dacă luăm în considerare şi producţia de artă mai modestă: oamenii nu doreau artă

doar din motive estetice; arta=simbol de statut

- funcţia artei în perioada Renaşterii (în comparaţie cu arta medievală - (m))(m)=artă esp religioasă; prezenţa ei într-un contest divers, liturgic şi paraliturgic, în case, pe străzi; funcţii: didactică (1), mnemonică (2), interpelativă/devoţională (3)- (1)(2) - fundament: Grigore cel Mare - în urma controversei iconoclaste din IB: arta pe

pereţii Bisericii este ca o biblie a săracilor- (3) - textele lui Th. Aquinas: adaugă elementul devoţional- (1) - doreşte să transmită mesajul intrinsec teologic al iconografiei- (2) - doreşte să aducă la suprafaţă cunoştinţe anterioare- (3) - pentru a angaja publicul în interacţiune directă cu imagine, pentru a îi modela

pietateaRenaştere:- arta - încărcătură de idei ce trebuie transmisă publicului larg; mesaj religios, social

(obiectul de artă=simbol de statut), politic (portretul regal include mesaje politice)

82

- arta ajută la construcţia unei proiecţii: rafinament existenţial- în Renaştere, producţia artistică se diversifică; genuri noi: peisaj, portret, alegorii inspirate

din Antichitate; în foarte mare măsură rămâne o artă religioasă

- arta din Nordul Europei - reflectă ideea Reformării Bisericii- arta Renaşterii nordice=artă religioasă ce integrează mişcările mistice sau reformatoare- este modul în care aceste idei ce domină momentul pot fi transmise publicului larg

(1) prin carte=accesibilă esp celor care ştiu să citească(2) prin cuvânt - esp predică(3) prin imagine !!! - studiul modalităţilor folosite pentru a transmite teologie congregaţiilor

Pictura de panou/retablul- pictura de frescă nu e favorizată de mediul din Nord; se dezvoltă relieful în lemn, pictura

de panou- 1215 (Lateran IV): oficial - doctrina prezenţei reale (trupul şi sângele lui Isus - prezente în

ostie şi vin) -> apariţia elevaţiei ostiei (le permite credincioşilor să îl vadă pe Dumnezeu)- panourile existau şi ante 1215, dar vor atinge răspândirea maximă post-Lateran IV- se ajunge oficierea liturghiei în faţa mesei altarului; când se eleva Sacramentul, preotul

stătea cu spatele la congregaţie (anterior: preotul stătea în spatele mesei altarului, cu faţa la congregaţie) -> apariţia unui panou pictat ce va decora altarul; acum, numai bloca vizibilitatea; panoul pictat se numea retrotabulariu sau retablu, fiind un fond vizual al ritualului elevaţiei

- deşi acest panou nu e necesar din pov canonic, poate avea funcţii de sprijin; de aceea va fi favorizat (! nu de Biserică)

- răspândirea retablului este favorizată şi de sinodul de la Trier (1310): dedicaţia altarului trebuie să fie foarte clar indicată fie prin inscripţie, fie prin picturi sau sculpturi -> imaginea=funcţia de identificare a dedicaţiei altarului

- prezentarea acestor retabluri este foarte diferită: există altare ce au un singur panou pictat ( ) poliptice de factură sieneză (cele gotice)- tipul polipticului cu voleţi mobili (triptic pt Ţările de Jos, poliptic pentru Germania -

Flugealtar) în jurul unui scrin sau panou central pictat- piesle secundare: coronament - sculptat deasupra retablului, predela - dedesupt: poate

ridica polipticul (măreşte vizibilitatea, uşurează închiderea voleţilor)- sculptura, pictura - polipticele îmbină sculptura în lemn cu pictura panoului scrinul central: sculptură 3D intradosul voleţilor mobili: sculptură în relief sau pictat extradosul voleţilor mobili: pictat- motivaţie religioasă: îndepărtarea idolatriei; retablul: dinspre devoţional înspre narativ

(funcţia mnemonică şi didactică)

Iconografia- arta nordului Europei=religioasă, comunitară- dorea să angajeze şi individul şi societatea; logica alegerii subiectelor; retablurile: la

graniţa gotic - Renaştere; - tematică a retablurilor şi numărul lor mare: informaţii despre experienţa religioasă în

epocă; iconografie cu mesaj, experienţa laicilor ce comandaseră polipticele şi doreau să fie reprezentaţi în câmpul compoziţional

83

- când donatorul=persoană importantă: aprobă retablul modelului după ce vede schiţa (putem şti ce dorea patronul!)

- tematica dominantă: Cristocentrică - accent asupra patimilor; alte scene: copilăria, misiunea sa terestră - minimalizate

- foarte multe teme cu semnificaţii euharistice, mariologice- multe retabluri sunt combinate: Isus şi Maria 1499 - triptic de piatră pentru Biserica din Nurnberg - comandat de Paul Folcata (?) - 3

scene din ciclul patimilor: cina, Ghetsimani, Arestarea(Veit Stoss: In 1499 he carved three stone reliefs, based on the life of Christ, in the Church of Saint Sebaldus in Nürnberg. )

1513: Andreas Stucher (?) - Nurnberg - figură a Sfântului Andrei pentru aceeaşi biserică Bunavestire - tot în acea biserică - 1518: Anton Stucher (?) Altarul - 1520-3: Biserica Carmelită din Nurnberg - Adormirea Copilului Isus, iar pe aripile

polipticului: Fecioara- viziunea Sf Brigid este un exemplu de preocupare pentru misticism; autor: Veit Stoss

Altarul Marian de la Cracovia- construit pentru biserica parohială dedicată Fecioarei; =comandă germană; curtea regală:

patronaj DAR altarul a fost realizat din fonduri adunate cu ajutorul unor subscripţii ale orăşenilor

- lui Stoss i se cere povestea Fecioarei ca mamă a lui Isus; accent: rolul Fecioarei în procesul mântuirii

scena centrală: Adormirea şi ridicarea trupească la cer (Ev Mediu târziu!) a Fecioarei pe margine - profeţii: continuitatea Vechiul-Noul Testament coronament: Sf Stanislav şi Adalbert = patronii Poloniei pe aripi: scene Cristice când altarul este închis: 12 scene (ciclul mariologic/cristic)

- modificările pe care le suportă cultul Fecioarei iniţial - Fecioara=figură minusculă în medalion apoi - Fecioara - ridicarea trupească; scenă a încoronării ei fie de către Isus, fie de către

Treime- există un precedent în Polonia: catedrala Breslau

- Stoss: uneşte Adormirea şi ridicarea; reliefarea schemei orizontale (a evoluţiei istorice) şi a celei verticale (a procesului mântuirii)

- apostolii: conferă istoricitate momentului; nu sunt individualizaţi, fiind folosiţi ca simboluri ale creştinităţii; =corp colectiv

Scopul polipticului: de a influenţa privitorul prin simţuri - să trezească sentimente religioase intense şi să transmită idei teologice subtile (funcţia instructivă şi cea devoţională)- patronii Poloniei: localizare geografică; Polonia - integrată în procesul creştin;

Fecioara=regină a Poloniei

- Hans Sch……: Altarul cu Isus Grădinar- Paul din Levocea (?)=elev al lui Stoss: Altarul Sf Iacob

- foarte multă iconografie cu sens euharistic

84

- imagine Isus al Milelor (vir dolorum) - concepte legate de Euharistie; scop: se a stimula devoţiunea pesoanelor; origine bizantină: asociată cu coborârea de pe cruce şi plângerea -Crist mort

sec XIII: apare în Europa Occidentală - esp în ilustraţia de carte, apoi panou individual, apoi pe amvon sau altar

Crist fie în picioare, fie întins, cu ochii deschişi; îşi arată rănile; flancat de Fecioară şi Ioan Evanghelistul; îngerii colectează în cupe sângele; dogma transsubstanţierii; imagine devoţională asociată indulgenţei

concomitenţa=ambele elemente sacramentale (trup, sânge) sunt prezente în ambele specii ale Sacramentului; accent al Bisericii Catolice pe acest element, pentru a combate cererea cupei de laici

Vir Dolorum - compoziţie Liturghia Sfântului Grigore- Isus ce se ridică din Pământ; prezent pe altar; forma medievală a povestirii: Grigore se pregătea să oficieze liturghia, iar o femeie contestă transsubstanţierea, Grigore se roagă: apare un deget însângerat (se transformă în Isus vir dolorum pe altar) în ostie

- gravură comandată lui ………….Mehemen (?): o icoană de la Constantinopol adusă la Roma, Santa Croce în Gerusso - nu e suficient să ceară doar ca credincioşii să se roage în faţa imaginii; pentru ca să aibă cât mai mulţi acces, se asociază o gravură; legătura cu viziunea sacramentală în viaţa de zi: dacă intri în contact cu ceva sacru, devii sacru (aşa şi cu gravura!)

- instrumentele patimilor: arma Christi=obiecte sau abrevieri picturale ce sugerează ciclul patimilor; funcţie mnemonică şi interpelativă dacă sunt pe obiecte de cult

eg: coroana cu spini, cuiele, buretele, zarurile, mantia, cocoşul, arginţii, ciocanul, lancea - îţi aduc aminte episoade narative

codurile culturale erau cunoscute societăţii- Rănile lui Isus - 5 răni: rol mnemonic, educativ sugerează esp moartea lui Isus + rolul mântuitor al sacrificiului cristic; pe obiecte

devoţionale personale - eg: inel- Vera Facis = imaginea adevărată a lui Isus; =imagine devoţională ip: asemenea imagini nefăcute de o mână omenească există! 2 legende - imprimarea miraculoasă a feţei lui Isus

(1) - E - regele Acva - Isus îşi şterge faţa cu un prosop(2) V - Sf Veronica îi oferă un sudarium spre Golgota: se imprimă imaginea

se confecţionează sudarium-uri ca obiecte devoţionale: din materiale ieftine DAR oamenii cred în valoarea lor intercesorie

Doctrinele transmise de aceste imagini- există o serie de reînnoiri în teologie, pentru a induce un nou tip de pietate; se pun

accente noi- 1215 - Lateran IV - doctrina prezenţei reale- imaculata concepţie - controversă dominicani - franciscani acceptată în 1438 la conciliul de la Basel conceperea miraculoasă a Fecioarei de către Ana franciscanii prin Danscotus (?) sunt pentru; ideea ar fi existat în mintea Creatorului de

totdeauna dominicanii (Aquinas) resping ideea; Fecioara este pură DAR nu e exceptată de la păcatul

originar: e sanctificată in utero promovată de Biserică doar din 1854 (sec XIX!!!)

85

- există doctrina ridicării trupeşti la cer; Fecioara=comântuitor alături de Isus; Fecioara în artă: compasiunea (Stabat Mater)

- există în epocă accent asupra suferinţei mântuitoare a lui Isus - reflectat de dorinţa de a se identifica cu Cristos - imitatio Christi

- toate aceste doctrine sunt exprimate în artă- promotorii: mişcările religioase specifice Evului Mediu târziu; spaţiul predilect: Ţările de

Jos, Germania accentul comunitar- Erasmus de Rotterdam, Thomas Morus doreau o reformare a creştinismului, a societăţii

(lucrări ce se referă la social: Utopia, Elogiul Nebuniei)

(1) misticismul - mistici germani: Maister Echat (?)- curent ce a dominat sec XIII-XIV; producţie literară şi artistică- esp femei (esp terţiare); existenţa unui segment social interesat de experienţa religioasă

individuală; nu aparţin elitei intelectuale- nota comună: accentul hristocentric - componenta afectivă- contemplarea lui Isus, meditaţie, identificare, retrăirea suferinţei pentru a se mântui- contemplarea Patimilor, cultul euharistic(2) devotio moderna - grupare laică: după regulă religioasă creată de ei- în Nordul Europei; imitarea vieţii lui Cristos, esp viaţa- atitudine pioasă- producţii de carte - lucrarea lui Thomas a Kempis: Imitatio Christi - stimula dezvoltarea

devoţiunii individuale- pagini ale acestei cărţi=modele pentru pictura de frescă- influenţa mişcării franciscane: literatura lor devoţională influenţează mai ales pictura

italiană; nu mai contează aspectul triumfal al Învierii, ci suferinţa - observabil din sec XIII lucrarea cea mai importantă: Meditationes Vitae Christi - de un franciscan anonim

(Pseudo Bonaventura) Speculum Umanes Salvatione- literatura devoţională specifică nordului Europei: pleacă de nu doar de la Evanghelie, ci şi

de la profeţiile ce se împlinesc prin Viaţa Mântuitorului; extrapolare a Săptămânii Patimilor; identificare cu suferinţa; tratarea foarte amănunţită a Patimilor - descrieri foarte grafice, reflectate în artă (tot mai multe episoade: 34-52 - ale ciclului Patimilor)

eg: Durer sec V: 2-3 episoade în acelaşi câmp compoziţional (eg: pe un relicvariu) acum: expandare a evenimentelor; brodare dincolo de textul Evangheliei(3) reforma observantă în mişcarea mendicantă: franciscani, dominicani- revoluţia din sec XIII: accentuează importanţa penitenţei pentru mântuire pentru omul de

rând; analizarea conştiinţei; penitenţa: nu doar prin acţiuni pozitive, ci şi prin atitudinea pioasă

- franciscanii: promovarea modelului sărăciei; în textele lor se insistă pe faptul că Isus trăieşte în sărăcie

* Legenda Major: prezintă viaţa Sf Francisc ~ vieţii lui Isus(4) al treilea ordin: viaţa femeilor - terţiare, beghine- toate ideile franciscane sunt răspândite şi în ordinul laicilor- număr semnificativ de laici trăiesc după regula franciscană, interiorizând modelul Cristic

86

- iniţial: ideea de regulă=acei oameni laici doresc să îşi închine viaţa lui Dumnezeu; departe de lume, împreună (monahismul!); clericalizarea ordinelor religioase se petrece după sec XII

- ordinele eremitice din oraşe: doresc să se angajeze în apostolat practic- cistercienii - doresc reînvierea regulii benedictine; se retrag din lume (eg: Mănăstirea

Cârţa - jud Sibiu)- mendicanţii: modele pioase compatibile cu viaţa urbană (! Le Goff)- teatrul medieval apare din cel de mistere; drama liturgică; piesele au ca subiect esp

patimile - eficienţă în a spune povestea şi în a implica credincioşii

Curs universala - nr 14 (M. Crăciun)

- Retro Tabularium - funcţia retablul - relaţie cu spaţiul liturgic; semnificaţia liturghiei este decodificată pentru

participant prin imagini; participare activă; unii istorici consideră că nu există legătură între modificările Liturghiei şi cele aduse retablului DAR există o influenţă a liturghiei asupra retablului

- dedicaţia altarului sau a capelei şi celebrarea acelui cult în anul liturgic (anul liturgic=succesiune de sărbători ale Bisericii)

- funcţia principală a altarului: relicvariu SAU focus al devoţiunii- polipticele=fond pentru celebrarea Liturghiei; cele care au subiect narativ sunt foarte

potrivite pentru public; spre deosebire de arta non-narativă (reprezentările iconice) care este mai uşor de asociat cu devoţiunea individuală; foarte multe poliptice (mai ales cele foarte mari) sunt destinate altarului principal al Bisericii

- funcţia educativă a imaginii religioase pov al clerului: ajutor pentru a clarifica sensurile Liturghiei pov al laicilor: instruire

- nivelul de educaţie al spectatorilor şi experienţa religioasă anterioară sunt esenţiale pentru a interioriza conceptele doctrinare: astfel, se putea construi pietatea comunităţilor

- reacţia publicului poate fi şi intens emoţională (rezultă: catharsis); imaginile religioase au un rol important în modul în care indivizii se raportează la sacru

- cum funcţionau polipticele? ipoteză: acel format cu voleţi mobili a adăugat funcţii noi şi a favorizat ceremonii noi în

jurul altarului; voleţii mobili sunt o reflectare a procesului Reformator vs idolatrie: nu mai prezintă figurile sacre astfel încât să provoace adorare fizică; aripile sunt deschise doar de sărbători, iar statuile nu sunt astfel văzute în fiecare zi

- altarele şi polipticul aparţin spaţiului liturgic; au rol dublu: pt cler sunt un instrument, iar laicilor le oferă dreptul la opinie (ei dau banii!)

- polipticul este astfel cel care exprimă un punct de vedere şi/sau induce un model pios

- atenţia acordată Patimilor este dublată de atenţia acordată Sacramentului: reiterează în fiecare săptămână sacrificiul Cristic şi reînnoieşte promisiunea mântuirii; Sacramentul nu este celebrat doar în săptămâna Patimilor, ci în mod frecvent

- mai multe culte Euharistice interrelaţionate (sec XII); apogeu: sec XIII-XV; Euharistia este un simbol unificator Sacramentul nu este încărcat de interese locale; e universal valabil limbajul sacramental este diferit de cel asociat cu locurile de pelerinaj (limbaj uneori

foarte local!)

87

astfel, Euharistia oferă un cadru pentru interacţiune, comunicare pentru identităţi distincte

Sacramentul mediază graţia prin ritualuri independente de graniţele politice Euharistia este orientată spre prezent (răsplată tangibilă: comuniunea), dar şi înspre

protecţia celor morţi (rugăciunile intercesorii); !!! Le Goff: Naşterea Purgatoriului- puterea exercitată de Sacrament asupra relaţiilor sociale: manifestări simbolice; cei care

deţineau autoritatea puteau articula acest simbol prin poziţia lor: idiomuri simbolice hegemonice; cei care nu le respectă sunt excluşi; astfel, Sacramentul te exclude din societatea dominant creştină

- elevaţia ostiei, pelerinajele, imaginile devoţionale, responsabilitatea = funcţii integrative ale individului în comunitatea creştină

- interesul pentru Liturghie: datorită funcţiei interpelative; Liturghia este celebrată în orice Biserică, aşadar integrează aproape întreaga comunitate şi are un impact maxim asupra populaţiei (~ TV azi)

- menţinerea atenţiei congregaţiei în timpul Liturghiei era un element foarte important; mai ales că oamenii mergeau şi pentru socializare, ba chiar prin Biserică circulau animale; astfel, atmosfera nu prea era una de reculegere

- 1311-1312: Conciliul de la Vienne - s-a discutat despre lipsa de atenţie în cadrul Liturghiei; ! nu înseamnă că enoriaşii erau indiferenţi

- putem estima atitudinea comunităţilor prin gradul de implicare în Liturghie, prin dorinţa de a participa la Liturghie: de exemplu, câţi doresc Sacramentul, la câte Liturghii participă etc; avem date concrete: donaţii, testamente etc.

- Liturghia=comemorarea sacrificiului lui Isus; transsubstanţierea; Euharistia=doctrina centrală a creştinismului în Evul Mediu, simbolizând răscumpărarea păcatelor omenirii, fiind ritualul central ca mediator creştin - Dumnezeu

DAR Liturghia ca eveniment <> 100% de Liturghia ca şi comuniuneeg: Kim Woods: sec XV - Liturghia=afacere clericală; congregaţia este un simplu spectator; cel mai important moment nu este primirea Sacramentului, ci elevaţia ostiei, reprezentată foarte des (un motiv ar fi şi faptul că primirea Sacramentului era un eveniment rar: doar de Crăciun, Paşti)- pentru laici, Liturghia=eveniment la care asistau ca şi spectatori; un rit privat al clericilor;

nu există dialogul cu congregaţia, ci doar cu Dumnezeu; DAR există o dorinţă populară puternică de a participa

- această dorinţă colectivă face ca elevaţia Ostiei să devină elementul central în sec XIII; - Liturghia este omologată cu o acţiune sacramentală

preotul=personajul principal; face efectivă prezenţa reală a lui Isus prin cuvintele asupra Ostiei

pentru laici, Isus este prezent doar printr-un act de vizionare sacramentală; laicii percep elevaţia ca elementul fundamental, unii venind doar de aceea la Biserică (eg: există femei care fugeau de la o Biserică la alta, pentru a prinde elevaţia!)

- contemplaţia=întâlnire personală privitor-obiect; trăsătură caracteristică a imaginii în epocă

- pov cler: laicii sunt doar spectatori; participare foarte limitată a acestora, chiar dacă se presupunea că ritul trebuia să provoace răspunsuri

- laicul are nevoie de un intermediar: semnificaţia preotului este foarte mare; în sec XV-XVI: papalitatea reformatoare pune accent pe Sacrament şi pe faptul că este controlat 100% doar de cler; aşadar, papa promovează puterea mediatoare a clerului

88

- frecvenţa comuniunii: Conciliul Lateran IV (1215) - s-a hotărât că laicii, să se cuminice cel puţin de patru ori

pe an şi se cere ca prezentarea spirituală a comuniunii să fie riguroasă experienţa laicilor referitoare la Sacrament derivă din observaţii şi acea devoţiune

privată; reflectă participarea ACTIVĂ retragerea cupei pentru laici sugerează că Sacramentul este considerat tot mai preţios;

laicul este considerat tot mai nedemn să intre în contact cu Sacramentul sec XIII-XIV: apare dorinţa de a primi Sacramentul frecvent (paralel cu ascensiunea

devoţiunii Euharistice) -> se ajunge la o celebrare deasă a Liturghiei (clerul: impune limita la o dată pe zi!)

- de ce doreau credincioşii Sacramentul? importanţa participării la Liturghie şi importanţa Sacramentului sunt subliniate de cler:

eliberarea de rău predica este folositoare; explicaţie istorică despre dezvoltarea Cinei Domnului; are o

bază scripturală- problemă social-politică ce respingea chiar autoritatea clericală; până în sec XIII:

problema apariţiei trupului lui Cristos în Euharistie definea chiar cine aparţinea comunităţii creştine şi cine nu

- celebrarea Liturghiei în fiecare Duminică=responsabilitatea preotului paroh DAR elementul coercitiv pentru populaţie este adus de sancţiunea autorităţii seculare membrii Consiliului Orăşenesc participă fastuos la Liturghie: model de devoţiune

pentru comunitate Consiliul Oraşului închide porţile duminica şi în zilele de sărbătoare, pentru a evita

întreruperile; interzice băutul, închide tavernele (eg: chiar azi, în GB, duminica, crâşmele sunt închise în timpul Liturghiei)

- Corpus Christi=sărbătoare ce are în centru Sacramentul; cult dedicat trupului lui Isus; potenţial didactic şi funcţie interpelativă; introdus de femei; excese în devoţiunea Euharistică ce aparţin mai ales femeilor: viziuni mistice legate de Isus (eg: călugăriţele dominicane dezvoltă cultul copilului Isus); imitatio Christi foarte intens: unica hrană fiind Sacramentul studii: Caroline Bynum - "Holy Feast and Holy Fast", "Jesus as Mother", "Women

Mystics in the 13th century"; Rudolf Bell - "Holy Anorexia"esp beghinele (membre laice, după regula franciscană) din Ţările de Jos au un rol esenţial în întemeierea cultului; progres de la recunoaşterea locală în dioceze Liege (scrisoarea pastorală Inter Alia din 1246) la o acceptare generalizată dominicanii au adoptat cultul în 1304 Clement V - 1311: Conciliul de la Vienne - statutul oficial al cultului; scrisoarea papală

Si Dominium a fost încorporată în noua colecţie de legi, Clementine, din 1317 cultul a fost reintrodus în practica universală de Dominicani, prin Cartularul de la Lyon

(1319) indulgenţă acordată celor ce participau la Liturghie în acea zi exista un officium al acestui cult, care se presupune că a fost scris de Thomas Aquinas între 21 mai-20 iunie - Corpus Christi este o sărbătoare mobilă (dată: în funcţie de

Paşti)- cultul este unul problematic: nu sugerează familiaritatea unui cult local şi are semnificaţii

complexe; avantajele ar fi: universalitatea

89

semnificaţia teologică ce ţine atât de doctrina prezenţei reale, cât şi de doctrina concomitenţei, conform căreia atât trupul cât şi sângele lui Iisus sunt prezente în ostie

încorporare a cultului în viaţa ecleziastică: prezenţa lui în Liturghiere, teatrul religios, procesiuni

Receptarea mesajului transmis de retablu- problema vizibilităţii

culorile foarte vii: retablul mai ales pentru altarul principal; dimensiune foarte mare văzut în două moduri de congregaţie

(1) de la distanţă - vizibilitate redusă DAR(2) de aproape - pentru a primi Sacramentul: în vede progresiv, în timp ce avansează

spre altar înconjurat de perdele şi draperii: receptarea picturii are loc în timpul procesiunii rituale

şi prin gesturi ale clerului: deschid draperiile, aprind lumânările; muzica liturgică, tămâierea, sunetul clopoţelului -> aşadar, nu se rezumă doar la simţul văzului; spectacol complex, dramatic; inducerea unei stări psihice

- cât înţelegeau din concept? Lynn Jacobs (concept lansat de Michael Baxandall) - period eye; polipticele- sugestii referitoare la gust; o societate posedă o cultură vizuală generală ce se manifestă

în toate formele artistice; nu se limitează doar la gust, ci include şi anumite simboluri- putem înţelege procesul decodificării bazat pe o cultură comună- reacţia este răspunsul activ: frecvent - rugăciunea; diferenţele dintre rugăciunea publică şi

cea privată- impactul modurilor de a se ruga asupra artei, din pov al valorilor religioase ale unei epoci

există donatori de altare incluşi în câmpul compoziţional; sunt reprezentaţi rugându-se (esp îngenuncheaţi, cu rozar, cărţi de rugăciune)

(1) fenomenul patronajului(2) dorinţa donatorului de a fi reprezentat contemplând persoana sacră=act devoţional; de

altfel, chiar privirea unui altar nu este doar o experienţă estetică, ci un act de credinţă, interiorizare a imaginii: funcţia interpelativă

- mesajul teologic se transmitea şi prin ilustraţia de carte; tiparul: cantitate mare, preţ în scădere; permite ca gravuri unicate să fie reproduse, cu un text minimal ca explicaţie; diseminarea artei

- gravura: aproximativ o treime din cărţile de dinainte de 1500 erau ilustrate; majoritatea ilustraţiilor: pentru literatură scripturală, devoţională, dar şi pentru opere narative; apar foarte multe noi compoziţii

- există totuşi o continuitate stilistică ce o putem remarca; Augsburg, Ulm, Nurnberg se numără printre centrele puternice în acest domeniu; un alt exemplu ar fi tipografia lui Anton Koberger, asociat de Durer

- în 1495, Durer se află în Italia; realizează acum ciclul Apocalipsei legat de revelaţia Sfântului Ioan; acest ciclu va fi tipărit în 1498; Apocalipsa poate fi comparată cu un portofoliu de imagini

- asistăm la răsturnarea raportului text (f puţin) - ilustraţie (f multe)

- ? cum s-a eliberat gravura de statutul artizanal? factori tehnici

90

cultivarea unei noi pieţe- gravura este subordonată prestigiului altor medii artistice; putea fi o simplă copie a unor

lucrări existente; pentru majoritatea gravurilor pot fi urmărite rădăcinile lor în mediul picturii (esp Ţările de Jos); există piaţă (eg: atelierul lui Rogier van der Weyden, 1399-1464) pentru copii ale tablourilor celebre; se fac copii după imagini devoţionale (retablurile nu erau foarte accesibile)

- popularitatea foarte mare a unor compoziţii inventate în tradiţie neerlandeză; improvizaţie în jurul unui vocabular standard

- există practica de a face şi de a răspândi desene de atelier, adică potenţiale modele pentru gravuri

- echilibrul conservatorism-inovaţie matriţă (lemn SAU metal) vs gravura tipărită când se discuta alegerea subiectului: mai ales între tipograf-gravor; tipografii caută

modele noi- aprox 3000 de gravuri păstrate din Europa Nordică a sec XV; şi chiar mult mai multe

tipărituri pe foi- s-au păstrat 115-116 gravuri realizate de Martin Schongauer (Colmar; aprox 1450-1491);

foarte mulţi imitatori ai săi, esp ai gravurii "Drumul crucii"; acest artist a fost influenţat mai ales de Rogier van der Weyden (1399-1464) şi Dieric Bouts (căsătorit în 1448-1475)

- ciclul Patimilor al lui Weltzen von Alumut (?) - 1480-1490 (activ) - îl copiază insistent pe Schongauer

- Israel van Meckenem nu este foarte original; copiază şi poate crează lucrări şi în stilul propriu; este bijutier de profesie, tatăl său fiind aşa numitul Maestru al Patimilor din Berlin introduce mecanismul producerii pe scară largă a gravurilor în N Europei; valorifică

potenţialul lor comercial influenţat de întâlnirea cu Hans Holbein cel Bătrân la Augsburg: scene cu Fecioara noi strategii pentru a rezolva relaţia imagine - text: primele gravuri care aveau scrise pe

ele indulgenţeeg: imagine din 1480 a Liturghiei lui Grigore (Santa Croce din Roma!) - promite 20.000 ani mai puţin în Purgatoriu pentru orice recitare a rugăciunii DAR nu este o indulgenţă autorizată datorită interesului societăţii pentru aceste subiecte gravura se bucură de popularitate;

Israel publică un număr de gravuri mici în seturi (cicluri narative)=foarte potrivite pentru a fi legate în cărţui devoţionale; această idee a seturilor de gravuri mici exista deja la Maestrul banderolelor

se adresează unui public regional foarte multe din gravurile sale cu caracter secular sunt caracterizate prin umor

- cea mai mare problemă a gravorilor: de a investi lucrurile comune cu semnificaţii- introducerea banderolelor în jurul figurilor; de multe ori nu sunt scrise - se presupunea că

cei ce le cumpără le vor inscripţiona chiar ei SAU dacă sunt subiecte religioase, cu rugăciuni; publicul este invitat să comenteze asupra imaginii: scop în economia edificării

- acest gen de artă este un instrument al aculturaţiei; rol în răspândirea ideilor, propagandă;- banderolele sunt o invitaţie la interpretare; trezesc asociaţii; compararea imaginii cu un

aforism: se încearcă angajarea publicului, colaborarea sa- subiecte - mai ales alegorice; gravuri citite în maniera unui aforism

eg: regele David - asociat cu aforisme din psalmi; cugetări populare şi aforisme din Scriptură

91

sugestii foarte obscure (! pt noi) din Vechiul Testament sau înţelepciunea populară

- Kleine Meister (1500-1550) - grup de gravori; gravuri de dimensiune foarte mică (dimensiuni ce variază de la cea a unui timbru la cea a unei cărţi de joc); format împrumutat de la italieni (în Renaştere - se numeau Mieli?); artefact preferat de colecţionari; sugerează intimitatea (esp pt patriciatul urban) datorită contemplaţiei private; pov foarte contrastant faţă de funcţia publică a gravurilor mari

- Reprezentanţi: Sebald Beham (1500-1550), Barthel Beham (1502-1540) - se formează în atelierul lui

Durer; activitate în Nurnberg; anchetaţi în legătură cu opiniile religioase (1525) - expulzaţi: "cei trei artişti fără Dumnezeu"

al treilea: Albrecht Altdorfer - el iniţiază genul în Germania, fiind cel mai cunoscut Georg Peucz (1500-1550), Jakob Binck, Heinrich Aldebreuer (1502-1555), Maestrul

J.B. (poate Willibold Pirckheimer)- primii trei: pov agnostici - s-au distanţat şi de Durer; sunt adepţii unui radicalism Reformat,

pe linie spirituală; influenţaţi probabil de Andreas Bodenstein din Karlstadt sau de Thomas Muntzer

- Hans Denck: a fost şi el investigat pentru că nega elocvent autoritatea civilă şi religioasă- Luther: capul răutăţilor=Ottilie Beham (sora fraţilor Beham); căsătorită cu Sebastian

Franck din 1528; Sebastian Franck a avut un mare rol în definirea toleranţei religioase, prin ideile sale avangardiste

- când la Nurnberg este proclamat luteranismul: cei trei artişti "fără Dumnezeu" şi reprimiţi şi vor avea succes

- prin ce sunt interesante gravurile grupului Kleine Meister oferă o imagine foarte complexă a ţăranului german; între accent moralizator - simpatie

- chiar ridicularizare; să ţinem cont că ei reflectă un pov urban; imaginea ţăranului=gest politic important; validarea unei culturi a rezistenţei în faţa controlului străin; pentru a se individualiza politic, umaniştii pun accentul pe cultura rurală; totuşi, ţăranul rămâne un tip; astfel, ambivalenţa din literatură faţă de ţăran este prezentă şi în gravură

pentru cei trei artişti "fără Dumnezeu", ţăranul este foarte important, fiind expresia Războiului Ţărănesc German; mesaj politic referitor la femei - reflectă prejudecăţile societăţii paternaliste; Germania lui Luther este

una dominată de bărbaţi; viaţa în cadrul căsătoriei se desfăşoară sub supraveghere masculină; egalitatea sexuală este văzută doar ca o egalitate în păcat

- lucrările lui Lyndal Roper ("The Holy Household", "Oedipus and the Devil") prezintă o societate convenţională, represivă, în care stereotipurile legate de femei persistă; femeile ce joacă roluri importante sunt fie eroine, fie personificarea unor concepte alegorice (esp negative: Moartea, Nebunia), a unor deviaţii (Aristotel şi Phyilis); accente voyeuriste: Suzanna la baie

- receptarea acestor artefacte exemplu de colecţionar ar fi Hartmann Schedel (din Nurnberg) - colecţionează gravuri

şi le lipeşte în cărţile din biblioteca sa; fie conexiuni inteligente (directe sau indirecte) SAU conexiuni ce ne pot părea fără nici o relevanţă; datorită lui au supravieţuit foarte multe cicluri ale Patimilor, cele mai multe gravuri fiind de producţie locală (Nurnberg)

Between 1488 and 1493, Wolgemut's shop was engaged in the sizable task of providing numerous woodcut illustrations for the Nürnberg Chronicle (Welt Chronik - 1493), by

92

Hartmann Schedel, and Dürer must have received extensive instruction in making drawings for woodcut designs.

- cui erau destinate aceste gravuri? public cvasi-educat, cvasi-alfabetizat, dincolo de capacitatea claselor de jos singura ocazie în care elitele sunt înlăturate: când există compoziţii cu subiecte erotice gravurile grupului Kleine Meister - sec XVI: sunt colecţionate în mod activ, lipite în cărţi,

adunate în dosare- chiar şi Durer realizează seturi de imagini: 1512 - Micile Patimi, 1511 - Viaţa Fecioarei- legătura producţie de gravuri - tipografie

creşte popularitatea cărţilor portabile; cost mai mic unele gravuri se poate să fi fost produse de la început ca ilustraţii

- gravurile pot fi organizate tematic, aşezare pe rafturi; în casele mai sărace sunt plasate pentru a înlocui pictura de panou

- tematica: esp alegorică (Antichitate, Biblie); angoase ale epocii: mortalitatea, sexualitatea- publicul: clasa de mijloc, patriciatul; sunt relevante pentru cunoscătorii de carte

Artiştii- în Occidentul Europei, Renaşterea este un fenomen urban (! Le Goff: Negustori şi

Bancheri)- arta are funcţie de statut- biografii de artişti din mediul nordic- chiar dacă nu sunt originari din oraşe mari gravitează în jurul acestora; eg: Nurnberg,

Augsburg, Koln, Ulm, Basel, Regensburg; pentru că aici există prosperitate Martin Schongauer îşi deschide un atelier la Colmar în 1471 Stefan Lochner (născut la Meersburg, Lacul Konstanz c. 1410-1451) are un atelier la

Koln Michael Wolgemut (1434-1519) - lucrează şi la Munchen, dar îşi deschide un atelier în

oraşul natal: Nurnberg Cranach are atelier la Wittenberg

- artiştii se trag mai ales din familii de artizani; se formau în familie, apoi: ascensiune, ca artişti Schongauer începe cu tatăl său, bijutier la Colmar Albrecht Durer (1471-1528) - fiu de bijutier (loc de baştină: Ungaria); naşul său este

Anton Koberger; format de tată împreună cu fratele său, Hans Hans Holbein cel Tânăr (Augsburg 1497 - Londra 1543) este format de tatăl său, Hans

Holbein cel Bătrân (Augsburg 1460 - Basel 1524) Lucas Cranach (localitatea de origine) cel Tânăr (Wittenberg 1515 - Weimar 1586)

este fiul lui Hans Maller- oameni pluricalificaţi: arhitecţi, bijutieri, gravori

Mathis Nithard Gothard Grunewald (Wurzburg 1480 - Halle 1528) - a fost inginer hidraulic

- pregătirea şi-o făceau într-un atelier mare, iar poi, urma de obicei o călătorie Durer - ucenicia între 1486-1489 la M.Wolgemut (scrisoarea lui Durer din 1506, prin

care îl recomandă pe acest maestru şi fratelui său; îi face un portret maestrului în 1519); apoi, călătoreşte pe Valea Rinului, ajunge în Olanda, apoi vrea să meargă la Colmar pentru a îl întâlni pe Schongauer (pe când ajunge, acesta murise); în 1492 se află la Basel, unde activează ca ilustrator de carte; apoi, ajunge în Italia: Veneţia, Padova, Mantua; în 1495 se întoarce la Nurnberg; a fost influenţat de italienii Andrea Mantegna (1431-1506) şi Antonio del Pallaiuolo (1432-1498); realizează schiţe în

93

natură când traversează Alpii; între 1506-1507 se află din nou în Italia - realizează "Sărbătoarea Ghirlandelor de Trandafiri" pentru comunitatea germană din Veneţia

- idealul profesional: să lucreze în oraş mare, într-un atelier mare, activ şi să beneficieze de comenzi prestigioase, de un patronaj constant (ideal: princiar, regal) Schongauer are un mare atelier la Colmar Wolgemut - lucrează în atelierul tatălui său, condus după moartea acestuia de mama

sa; în 1473 se căsătoreşte cu fiica unui alt deţinător de atelier, combinând două afaceri puternice; astfel, devine cel mai activ din Nurnberg; produce mai ales retabluri, având nevoie de un personal numeros; apoi, realizează în atelierul său şi matriţe pentru gravură: s-au păstrat aprox 645 matriţe şi mai mult de 1000 de ilustraţii din atelierul său

Durer - foarte multe comenzi de la ducele Saxoniei (Frederic cel Înţelept) şi de la împăratul IH Maximilian; din 1515 primeşte un stipendium anual, ce va fi ratificat şi de Caol V; Durer - datorită preocupării sale pentru gravură, colaborează şi cu tipografii, astfel în 1498 apare prima ediţie a Apocalipsei; realizează şi autoportrete: interes pentru anatomia artistică

Mathis Grunewald - pictor al lui Frederic cel Înţelept; are atelier la Wittenberg, lucra cu fiii săi în acel atelier; mai avea o f…………..şi era partener la o tipografie ce publică între 1523-1525 literatură Reformată DAR preia comenzi şi de la cardinalul von Brandenburg

Bruegel cel Bătrân - la Augsburg Hans Holbein cel Tânăr - cele mai multe comenzi civice; în 1519 este membru al

breslei pictorilor din Basel (1520: cetăţean); pentru că Reforma progresează se orientează spre Franţa, unde speră să obţină patronaj regal; planurile nu îi reuşesc pe moment, dar în 1526, prin intermediul lui Erasmus îi este prezentat lui Thomas Morus şi pleacă la curtea Angliei; tentativa sa de a se întoarce la Basel eşuează, aşa că se reîntoarce în Anglia; într-o primă fază, majoritatea clienţilor săi sunt negustori ai Hansei, dar cu sprijinul lui Anne Boleyn (II soţie Henric VIII) realizează fresca de la Whitehall (glorifică dinastia Tudorilor; nu a supravieţuit, fiind distrusă în incendiul din 1698); după portretul lui Anne of Cleves cade în dizgraţie

- prestigiul şi competenţa profesională le asigură artiştilor loc în breaslă, obţinerea cetăţeniei, participarea în viaţa politică Stefan Lochner este consilier al oraşului Hans Baldung Grien (Schwabisch Gmund 1484/5 - Strasburg 1545) este magistru al

breslei sale Lucas Cranach este consilier şi primar la Wittenberg

!!!! ascensiunea de la artizan la artist, ce avea chiar şi rol în decizia politică !!!!!

Reforma=finalul; distructivă pentru carierele pictorilor- cum se adaptează?

Lucas Cranach - lucrează pentru reformatori alţii renunţă la meserie (eg: Grunewald), unii reorientându-se spre tipografie sau

părăsind ţara (Hans Holbein)- Reforma are o atitudine negativă faţă de imagine şi arta religioasă

94

Reforma- speculaţie teologică, heterodoxie a existat şi înainte DAR doar la nivelul elitelor; cea

populară era lipsită de conducător, fără coerenţă- noua speculaţie teologică va avea consecinţe ireversibile; eg: evoluţia de la Biserica

Universală la cea naţională; teologii alternative; curente care dau diverse definiţii creştinismului; apar Biserici ce oferă căi alternative pentru mântuire

- DEFINIREA Reformei capcana definirii ca un fenomen liniar: proiecţie a trecutului a înţelegerii de azi; noi

cunoaştem deja consecinţeleRenaşterea este un concept poligator (?), un liant, o etichetă istorică; uneşte mai multe schimbări minore într-o modificare generală termenul desemnează o mişcare ce implică o modificare drastică la nivelul instituţiilor,

practicilor, ideilor; există o dimensiune socială şi una intelectuală sec XVI - Reforma=necesitatea reformelor în Biserică din pov administrativ, moral,

legal; unii doreau şi o Reformă a teologiei, manifestând interes pentru epoca Bisericii timpurii

alte sensuri ale termenului: luteranism, calvinism, Reformă radicală (esp anabaptism), Contra-Reformă; !!!! sens larg: Reforma=toate cele patru mişcări

termenul de Reformă este folosit şi pentru a marca o epocă a transformărilor (eg: Pierre Chanu)

sens mai restrâns - Reforma PROTESTANTĂ - există o serie de sinteze ce pleacă de la acest punct de vedere; eg: Andrew Pettigree

conceptul de Reformă mainstream: Luterană şi Calvină; termenul de protestant este un termen capcană; el este folosit corect doar pentru

perioada de după Speyer (februarie, 1529): se hotărăşte să nu se mai tolereze luteranismul în Germania; reacţia: în aprilie, 6 principi şi reprezentaţii din oraşe s-au întrunit să PROTESTEZE

termenul de evanghelic - se referă mai ales la luteranism sau la o primă fază a Reformei; o dezvoltare spontană a acesteia, înainte de instituţionalizare

Reforma înseamnă pentru contemporani o purificare interioară Contra-Reforma: manifestări anti-protestante ale catolicismului; sec XVI-XVII;

- iniţial: istoriografia germană, de pe poziţii protestante - Reforma este o mişcare progresivă, reflectă modernitatea, iar Contra-Reforma este retrogradă DAR această idee e tributară condiţiilor create de 1555 (Augsburg) - cuius regio eius religio - şi Westfaliei (1648): consolidează graniţele confesionale

- iniţial, termenul de Contra-Reformă nu era menit extrapolării, referindu-se la teritoriul Imperiului Romano-German

- reacţia: istoricii catolici contestă termenul de Contra-Reformă şi propun termeni alternativi: Reînnoire catolică, Reformă/Reformare catolică, Restaurare catolică; mai ales istoriografia germană: Hubert Jedin (lucrarea sa în 50 de volume despre conciliul de la Trento: "Geschichte des Konzils von Trient"); termenul de Reformă Catolică corectează impresia negativă şi ia în considerare toate tentativele de a Reforma Biserica din iniţiativă monastică, papală etc

- Jean Delumeau ("Le Catholicism entre Luther et Voltaire"): preocupat de contrastul creştinism medieval - creştinism modern timpuriu; creştinismul post-tridentin: catehizare a congregaţiilor; transformări: "recreştinare"; Trento încearcă o consolidare instituţională, o clarificare doctrinală (! Controlul producţiei de carte), doreşte cler mai disciplinat şi mai bine educat, aprobă cărţile fundamentale pentru uz în Biserică: noul Liturghier, Breviar,

95

Catehismul lui Peter Canissuis; Delumeau: Reforma şi Contra-Reforma sunt un proces îndelungat; el este făcut responsabil pentru teza creştinării profunde post-tridentin şi a culturaţiei; Delumeau continuă aceste idei în "La Peur en Occident" şi în "Le Peche et le Peur" - analizează anxietatea, frica, vinovăţia, păcatul

- John Bossy: "Christianity in the West" - preocupat de transformarea catolicism mediu târziu în catolicism modern timpuriu; Evul Mediu este o societate comunitară, pe când creştinătatea post-tridentină este o lume a individului

- Michael Mullett: toate aceste Reforme îşi au originea în catolicismul medieval târziu (=o nouă direcţie de cercetare; accent pe continuitate); La Longue Duree (?) (Braudel)

- John O'Malley - lucrare din 2000/1 - "Trent and all That" - propunere terminologică puţin lipsită de originalitate; nou termen: catolicism modern timpuriu - termen foarte neutru, ce nu rezolvă nimic

- Ronnie Po-chia Hsia - "The World of Catholic Renewal" - chinez ce lucrează în SUA; propune conceptul de reînnoire catolică pentru a defini transformările; preocupat de similitudinile procedeelor Reformei şi Contra-Reformei - noi martiri, noi liturghii etc; interpretare a evenimentelor din ţările catolice şi lumea de peste ocean: !!!misiunile din China, America; liniile directoare ale analizei: reorganizarea doctrinei şi a Bisericii, manifestările sociale, întâlnirea Europa - lumea necreştină

- Reforma=ca proces de modernizare; o religie modernă e contrapusă unei religii tradiţionale; aprox din anii '70, Reforma este definită prin introducerea conceptului de confesionalizare (creat de Heinz Schilling şi de Wolfgang Reinhard); legată de fenomenul politic confesionalizare: atingerea unei uniformităţi religioase; loialitate faţă de stat; Biserica

se concurează cu aceste state noi formate - are şanse să supravieţuiască doar ca Biserică teritorială, colaborând cu statul; astfel, statul se va implica în problemele Bisericii (eg: GB)

chiar şi în interiorul catolicismului - modificarea raportului papă - stat naţional; (eg: Franţa galicană)

Reinhard: termenul de Konfessionelles Zeitalter - scoate în evidenţă modernitatea Contra-Reformei

conceptul de Konfessionsbildung - creat de Ernst Zeeden ("Das Zeitalter der Gegen reformation von 1555 bis 1648" - 1979); consolidarea internă a unei noi confesiuni este un proces evident în cadrul religiilor noi: trebuiau să se clarifice doctrinal; explorarea structurilor paralele între confesiuni

- procesul de disciplinarizare socială - introdus de Geert Ostreich şi elaborat de Roonie Po-chia Hsia în "Social Discipline in Germany and Central Europe" (1989) - semnificând toate modalităţile implicate în procesul de definire a statului: acţiuni ale statului (vrea cetăţeni model) şi ale Bisericii (vrea credincioşi model); se considera că un credincios model va fi şi un cetăţean model (aşadar, se insistă pe moralitatea comunităţilor)

- Paolo Prodi (italian): integrează concluziile istoriografiei germane; asemenea lui Delumeau: Reforma - creştinare profundă; include toate segmentele sociale, chiar pe cele marginale; înţelegere mai completă a doctrinei; tentativă de a reevalua periodizarea Reformei=proces îndelungat, ce se încheie cu confesionalizarea (sec XVI!); nu doar transformări instituţionale, ci şi din pov al Liturghiei, al comportamentului; MINUS: separarea prea tranşantă Biserica - instituţie VS comunitatea creştină; pune problema asemenea unui proces dinamic ce integrează instituţia şi comunitatea;

- la fel, şi istoricii francezi consideră că discursul este produs de elită DAR la cererea comunităţii

96

Concluzie: Reforma = succesiune de evenimente ce au dus la un soi de victorie protestantă; concepte precum sola fide, sola Scriptura, predestinarea, libertatea creştină, preoţimea universală, poziţia asupra Sacramentului- eg: cum e interpretată Euharistia: Biserica Catolică - transsubstanţiere, Luther -

cosubstanţialitatea, Zwingli şi Calvin - comemorarea- teologii:

Martin Luther (1483?-1546) Ulrich Zwingli (1484-1531) - reformează Zurich-ul Jean Calvin - din lumea universitară franceză

- cum se face diseminarea? Robert Wuthnow - "Communuties of Discourse" - Reforma este o comunitate creată

prin discurs; discursul crează solidaritate; Luther nu ar fi avut succes cu un discurs strict teologic, dar el propune soluţii la crizele existenţiale

diseminarea: esp prin intermediul cărţii (Biblia - traduceri)- traducerea Bibliei - 1522 - Luther (Noul Testament); 1534 - toată Biblia; 1545 - adnotări şi

glosse; ilustraţii: Cranach; Luther traduce într-o germană simplă; tiraj: 84 ediţii primare, 253 ediţii secundare

- Calvin - "Instituţiile religiei creştine "- Luther - cele patru lucrări: On Christian Liberty,1519; To the Christian Nobility,1520; The

Babylonian Captivity of the Church,1520; On the Bondage of the Will,1525- cărţile fundamentale ale Reformei: Profesiunile de Credinţă - conţin clarificările doctrinare

Confesiunea de la Augsburg este principalul text luteran; Confesiunea helvetică - pt calvinism

- lucrările polemice - Luther: "Discuţiile la masă" diseminare prin cuvânt: rolul predicii - 1544: predicile lui Luther sunt publicate (eg: cele

referitoare la arta religioasă) diseminare prin imagine - eg: Durer, Cranach etc; imaginea are două roluri importante

în Reformă(1) sens pozitiv: exprimă doctrina(2) (esp în partea evanghelică - datoria de a se converti) - folosirea polemică a imaginii -

esp. anti clerul catolic; termeni foarte expliciţi (eg: demon surprins în procesul defecaţiei - în fecale: călugări)

!!!! rolul TIPARULUI

- Reforma are aşadar două faze(1) evanghelică - predicatori, misionari; caută noi aderenţi(2) instituţionalizare

- Reforma - formarea unui cler nou=mai bine educat; trebuie să explice mesajul; controlat de sus

Modalităţile de formare a identităţii confesionale1. prin catehism = doctrina Întrebare-Răspuns; eg: Luther, calvinii - Catehismul de la

Heidelberg; rugăciuni, cântece2. se schimbă aspectul Bisericii (eg: la unitarieni dispare altarul)Problema receptării - condiţionată de nivelul de educaţie, preocuparea faţă de şcoală

Răspândirea Reformei - există două grile interpretative - depind de două linii directoare(1) forţele motrice în diseminare(2) viteza

97

- rezultă patru modalităţi de Sus, lent de Sus, rapid de Jos, rapid de Jos, lent

Anabaptism- Melchior Hoffman (1523, devine anabaptist), Jan din Leyde, Balthasar Hubmeier, Menno

Simons, David Joris

Alţi reformatori- Oecolampadius - activ la Basel- Martin Bucer - reformează Strassburg-ul- Andreas Ossiander (1498-1552)

MARIA CRĂCIUN – CURSURI

Cursul ITrăsături definitorii ale evului mediu clasic (sec. 11-13):

d.p.d.v. economic → lume agrară exploatarea pământului d.p.d.v. social → societate tripartită imobilitate socială (împărţire în stări). Relaţiile

sociale sunt constituite în jurul relaţiilor vasalice (relaţii personale). d.p.d.v. politic → se întăreşte sistemul dinastic, prin conturarea monarhiilor (sec. 11):

Capeţienii în Franţa şi Plantageneţii în Anglia. Aceste două dinastii creează un sistem de guvernare clar şi distinct, spre o centralizare şi o administraţie publică reală.

d.p.d.v. ecleziastic → avem de-a face cu o Biserică suprastatală: „Roma universală” în competiţie cu Imperiul German. Având această poziţie dominantă, Biserixa oferă societăţii o ideologie, o teorie despre guvernare, un model de funcţionare al societăţii. Aceasta mai oferă:

un model comportamental individual, implementat prin „exempla” (categorii de mici texte cu tente moralizatoare introduse în predici sau în manualele de confesor)

modelul de dezvoltare instituţional, prin apariţia şi evoluţia monarhieipapale Biserica este o instituţie centralizată, acest model fiind luat de autoritatea seculară (regalitatea). De asemenea, Biserica pune în slujba regalităţii o serie de specialişti în administraţia statului: ex. Thomas Becket

Europa este o lume în expansiune interioară: cucerirea „spaţiului sălbatic”, pădurea, se face prin asanare, defrişare etc. Singura expansiune externă a Europei în această perioadă este cruciata: pregătirile acestora forţează evoluţia economică.

Elementele schimbării spre modernitate (sec. 14-16):Specificitatea evului mediu clasic atinge un punct critic după care dezintegrându-se apar germenii schimbării. Lumea pare dominată de angoasă (stare permanentă de război, prezenţa bolii în cotidian, nebunia regilor) impresia generală este cea de permanentă calamitate şi mizerie mortalitatea este foarte riridicată, iar speranţa medie de viaţă este scăzută, din cauza:

războaielor, foametei → lumea este tocită d.p.d.v. biologic, productivitatea agricolă este scăzută,

tehnicile de conservare ale hranei sunt nesatisfăcătoare. epidemiilor → Marea Ciumă: nu există medici, nici profilaxie reacţie de panică şi apelarea

la protecţia sfinţilor protectori (în special Sf. Sebastian)Sărăcia acestei populaţii este alimentată şi de impozitele crescute pentru susţînerea eforturilor militare.

98

Efectele psihologice sunt: sentimentul sfârşitului lumii, al îmbătrânirii premature în mişcarea erudită a epocii există o sensibilitate exacerbată a unei lumi alienante, neliniştite,

culpabile şi un sentiment acut al păcatului, datorată influenţei patristicii în teologie (Augustin – păcatul originar este nelipsit din persoana fiecăruia). Ca urmare apare sentimentul imposibilităţii mântuirii, a lumii de apoi, obsesia dansului macabru, a morţii.

Acest apetit este alimentat şi de spectacolul de stradă şi de literatură: producţia de manuale care te învaţă să mori („ars morienti”). În această perioadă se naşte ideea de purgatoriu. Există o preocupare puternică pentru mântuirea persoanei ce ajunge să depăşească mântuirea comunitară.

Societatea exclude ereticii din rândul comunităţii se ajunge la asumarea individuală a mântuirii de păcate. Posibilitatea mântuirii de păcate este asociată sacrificiului cristic se creează coordonatele unei pietăţi cristocentrice patimile lui Hristos sunt imitate („imitatio cristi” → specific pt. evul mediu târziu) şi contemplate pentru a fi puse în practică. Accentul este pus pe scenele cu Iisus copil / Iisus pe drumul crucii. Tot aceasta duce la apariţia unor noi sărbători euharistice (cultul trupului şi sânhelui lui Hristos), Corpus Christi - cult local, încurajat de beghine (Belgia) - -femei religioase laice – mişcare de pietate populară.

În acelaşi context al obsesiei păcatului: se manifestă cultul fecioarei („Mater misericordiae”) şi al sfinţilor. ia amploarea cumpărarea mântuirii prin intermediul indulgenţelor. La înxceput acestea erau

acordate de papă celor care plecau în cruciate sau celor care donau bunuri Bisericii. Cu timpul, acestea aveau să fie acordate şi de episcopi sau abaţi (pt. munca benevolă de ajutorare a comunităţilor monahale). Inflaţia de indulgenţe acestea se devalorizează oamenii îşi pierd încrederea în puterea lor.

sacramentul bisericii se modifică elevaţia ostiei în actul liturgic pentru a fi văzută de credincioşi.

femeile au viziuni euharistice, majoritatea fiind anorexiceSentimentul foarte puternic al mâniei lui Dumnezeu îl aşează pe om singur în faţa judecăţii. Concluzie: epoca este una a individualităţii, care se manifestă şi în pietate se caută soluţii

individuale. Pietatea personală este centrată pe imitarea lui Hristos şi pe interioritatea trăirilor în contrast cu perioada anterioară când avea întâietate comunitatea (riturile de trecere, marile sărbători ale sfinţilor era celebrate în comun).

Această schimbare se datorează acsensiunii civilizaţiei urbane, dominată de un model laic ce duce la contestarea regulilor de până atunci. Are loc o dezvoltare a sportului anticlerical: laicii întră în asociaţii clericale, se implică şi doresc putere de decizie sec. 15 se manifestă controlul statului asupra Bisericii, aceasta fiind considerată ca o instituţie Biserica nu mai are carcater suprastatal, nemaideţinând monopolul carităţii. Curentul minorit – curentul milenarist.

În rândul mulţimilor această evoluţie alterează formele spirituale au loc o serie de deviaţii religioase rezultate din defectele de înţelegere şi comunicare înfloresc cultele locale şi predicatorii-vindecători. Papalitatea reacţionează încercând să regularizeze actele de canonizare, totuşi, întâmpină o serie de probleme: excentricităţile flagelanţilor sau permanentizarea penitenţelor publice.

D.p.d.v. politic războiul de 100 de ani are consecinţe asupra formării statelor naţionale. În urma acestui eveniment două state se creează: Franţa şi Anglia, şi se delimitează sferele de influenţă. De asemenea apar atitudinile şi practicile diplomatice (ex. Anglia folosea presiunea economică asupra Flandrei pentru a-şi colaborarea acesteia împotriva Capeţîenilor). Franţa contrabalansează aceste acţiuni prin intervenţiile ei în Scoţia.

Anglia vroia să unifice insulele, dar Scoţia era un regat ce nu recunoştea suveranitatea Angliei între cele două spaţii există diferenţe remarcabile: coduri de legi diferite, lingvistica etc. Puncrtul

99

culminant al luptei dintre Scoţia şi Anglia: înfrângerea lui Eduard la Stirling Bridge, de către William Wallace şi revanşa engleză.

Războiul de 100 de ani: 4 etape1337-1369 → caracterul unui război naţional, conflict legat de suuceesiunea la tronul Franţei1369-1375 → 1375 – 1415 → fază calmă, atenţia fiind focalizată asupra problemelelor interne al Angliei

(succesiunea la tron, schimbarea fiscalităţii) şi Franţei (sist. Apanajelor regale)În această fază are loc şi:problema schismei papale mutarea scaunului papal la Avignon Anglia, Imperiul şi Italia

sprijinăpapalitatea de la Roma, iar Franţa, Scoţia şi Milano sprijină papalitatea de la Avignon. problema nebuniei lui Carol puterea este preluată de Louis de Orleans, căsătorit cu o fiică a lui

Gianluigi Galleazzoproblema creşterii ducatului Burgundiei războiul civil din Franţarevoluţia engleză din 1399, când Richard II este înlocuit cu Henric de Lancaster, cu ajutorul

Parlamentului precedente periculoase pentru monarhie: detronarea regelui de către Parlament şi electivitatea acestuia.

1415-1435 → victoria engleză de la Azincourt, episodul Ioanna d’Arc şi încoronarea lui Carol VII la Reims.

Cursul II: Instituţiile guvernăriiUnele state au evoluat spre monarhii regale, centralizate, altele şi-au păstrat structura federativă. Anglia

este cel mai vechi exemplu de stat centralizat, urmează Franţa şi regatele iberice. Multe principate provinciale îşi dezvoltă instituţiile de guvernare. În Franţa existau particularisme judiciare, sociale.

În evul mediu târziu monarhia se instituţionalizează. Legislaţia europeană are un nucleu cutumiar în majoritatea statelor care nu au dispărut complet. Această legislaţie cutumiară s-a combinat cu cea romană, introdusă de Biserică. Legea era responsabilitatea regelui, pe care o împărţea cu un consiliu format din cei mai apropiaţi colaboratori. Aceştia erau nobili care primeau funcţiile direct de la rege. Legislaţia era legată de funcţia legislativă a regelui. Activitatea judiciară era una lucrativă pentru că în acest fel regele făcea bani. Împărţirea justiţiei nu era un atribut regal. Toţi nobili exercitau drepturile judiciare asupra supuşilor lor efortul monarhiei de a câştiga dreptul de a-şi judeca supuşii. În Anglia, până la 1300, doar regele îşi exercita funcţia juridică pe unh teritoriul mai extins decât propriul său domeniu. El are judecători care circulă prin comitate şi de la care se cumpărau acte de către cei care doreau să se judece.

În Franţa nu există un astfel de sistem, aici domeniul regal fiind foarte mic chiar dacegel era cel care legifera, acesta nu avea controlul justiţiei pe un teritoriu atât de vast. De abia după 1300, acesta avea să aibă o extindere fulminantă. Aici existau instituţii judiciare separate şi curţi care împart justiţia. Indivizii nu mputeau apela la justiţia regală, tocmai datorită faptului că nu exista acel sistem al judecătorilor itineranţi ca în Anglia.

În Anglia crearea unor instituţii permanente va duce la limitarea puterii regelui în favoarea funcţionarilor respectivi. În Franţa şi Spania, instituţionalizarea guvernării regale curs opus celui englez. Monarhii aveau dreptul de a prelungi funcţionarea instituţiilor. Regele nu-si mai întemeiază puterea pe posesia asupra pământului, ci pe capacitatea de a legifera.

Până în sec. 13 regii trăiesc din venituri, care le erau suficiente pe timp de pace, dar nu şi în caz de război regele impunea impozite extraordinare. Permanentizarea războiului necesitatea obţinerii unor venituri şi de la cler şi nobilimea mică şi de la orăşeni statutul de egalitate în faţa legii, ceea ce-i facepasibili de impozitare directă.

Parlamentul. În Anglia, în 1215, regele Ioan Fără Ţară a fost nevoit să accepte magna Charta Libertatum, în care se specifica obligativitatea aprobării consiliului înainte de a percepe taxe noi. În

100

1239 apare termenul de parlament, pentru a desemna întrunirea Marelui Consiliu, pentru stabilirea impozitelor.

Al doilea act care stă la baza parlamentului englez este Provisions of Oxford (1258), prin care se cerea regelui întrunirea parlamentului o dată pe an. Primele parlamente au fost sesiuni cu carcater regal. Ulterior parlamentul a devenit bicameral. Acesta este un ansamblu judiciar care primeşte şi atribuţii fiscale. Taxele imp[use de rege nu erau perpetue, ci legate de un context, de o situaţie majoritatea parlamentelor au început să aibă ca preocupaţie principal-fiscală, numai după 1300 primind şi o funcţie legislativă.

Guvernarea regală era individuală şi personală. Regele se consulta cu cei din anturajul imediat. După 1250, regele are mai mulţi colaboratori. Foarte multe persoane care vor să se consulte cu regele trimit reprezentanţi care să le susţină cererea. Sistemul reprezentativ presupune apariţia corporaţiilor: un grup care funcţionează ca o unitate. Când regele era senior, acesta intra în contac cu persoane individuale şi prin intermediul acestora cu vasalii lor. Începând din 1200, când relaţiile feudale se deteriorează şi atunci când regele intră în contact şi cu alte categorii sociale el se loveşte de aceste corporaţii. Nobilimea mică şi orăşenii intră în cadrul Camerei Comunelor. Camera Comunelor şi Camera Lorzilor nu au putere egală. Camera Lorzilor audia petiţile depuse de membrii Camerei Comunelor. Aceştia au o putere mai mare. De asemenea membrii Camerei Lorzilor, marii nobili erau convocaţi individual de către rege, în timp ce membrii Camreie Comunelor, nobilii mici, îşi trimiteau reprezentanţi. Important este de menţionat faptul că Parlamentul englez enu este întemeiat pe sistemul stărilor bine definite. Clerul nu participă la întrunirile parlamentare, aceştia având o adunare separată.

Războiul de 100 de Ani a schimbat situaţîa financiară a Regatului Angliei necesitatea unor noi impozite. Întrebarea era cine avea să decidă pentru acestea regele şi parlamentul intră într-o competiţie directă pentru impunerea taxelor indirecte. Cele mai lucrative impozite erau cele pentru comerţ, pentru că acelea nu necesitau votul Parlamentului. După 1300 regalitatea a cheltuit mult pe lucruri inutile, pe diferite spectacole legate de diferite momente din viaţa regelui. Aceasta se datora faptului că loialitatea faţă de rege era mai uşor de stimulat dacă persoana regelui avea valoare sacră toate momentele importante ale vieţii regelui erau învestite cu o semnificaţie aparte spectacolele erau menite de a hrăni imaginaţia poporului trebuiau să fie cât se poate de pompoase necesitau mulţi bani.

În faţa acestor probleme Parlamentul avea o slăbiciune: nu se putea întruni, ci trebuia covocat de către rege între 1390-1530, acesta a fost convocat de 92 de ori. Faptul că parlamentul nu a fost convocat permanent şi constant se datorează perioadei de linişte nu se necesita impunerea unor noi impozite nu era nevoie de convocarea parlamentului

Stările Generale. În Franţa adunarea reprezentativă se numea Stările Generale. Aici baza autorităţii regelui era duală:

materială, sprijinită pe domeniul regal legislativă, regele emite ordonanţe cu valoare de lege valabile pe tot teritoriul regatului.

La început aceste ordonanţe aaveau doar o valoare fiscală: regele declara starea de urgenţă şi necesitatea strângerii unor noi impozite, atunci când nevoile o cereau.

În această perioadă, nevoile regalităţii au dus la o impozitare drastică creşte puterea adunării. Totuşi, Stările Generale nu erau consultate în probleme politice, care nu aveau o tentă financiară. Până la mijl. sec. 14, Stările Generale se întruneau mai des, funcţia adunării franceze fiind aceeaşi cu cea a Parlamentului englez. Acum, dacă în Anglia regii aveau nevoie de impozite doar pe vreme de război, în Franţa nevoia creşterii acestora era permanentă de multe ori regii francezi impuneau impozite fără acordul Stărilor Generale.

Clerul şi nobilimea considerau că aveau o funcţie importantă în societatea (unii se rugau, ceilalţi se luptau) era firesc să fie scutiţi de impozitele directe.

101

Cortesurile. În Pen. Iberică două regate erau cele mai importante: Aragon şi Castilia. Acestea aveau amândouă

adunări reprezentative asemănătoare cele franceze, pe principiul stărilor. În regatul Castiliei, cortesurile grupau trei stări: nobilimea, clerul şi orăşenii, având o funcţie predominant fiscală. În regatul Aragonului existau 3 cortesuri separate: pentru Aragonul propriu-zis, pentru Catalunia şi pentru Valencia, care erau formate din 4 stări: nobilimea mare, nobilimea mică, clerul şi orăşenimea.

Landstag-urile.În Germania, adunările reprezentative erau dietele numite Landstag. Majoritatea erau organizate

peprincipiul stărilor. Imperiul avea un Reichstag, care însă avea doar un rol consultativ, fă nici o funcţie legislativă sau financiară. În cadrul acestuia erau convocaţi principi, clerul şi nobilimea mică.

Seim-urile.În Polonia adunările reprezentative se numeau seimuri şi erau structurate pe acelaşi sistem de stări: cler,

magnaţi şi mica nobilime. În general adunările de stări din Europa de E aveau putere de veto puteau bloca deciziile conducătorilor de acolo. Seim-ul polonez nu făcea excepţie.

Dinamica instituţiilor reprezentative toate adunările suferă din cauza limitelor: se întruneai doar la convocarea regelui acestea au o agendă limitată şi nu sunt convocate permanent când nobilimea mică e puternică lupte în interiorul acestor adunări unde existau oraşe cu forţă de muncă specializată, adunările încercau influenţarea puterii

politice: Anglia, Castilia, Aragon. în oraşele unde existau ligi puternice, deciziile erau ratificate numai de rege, după e erau

aprobate: Germania. în Italia de S s-au dezvoltat, de pe urma comerţului, o serie de oraşe foarte puternice.

Cursul IIIMonarhia Eşecurile guvernării s-au explicat prin lipsa capacităţii regalităţii. Nu e corect a blama anumiţi monarhi

deoarece de cele mai multe ori circumstanţele au dictat modul lor de a acţiona. Filil VI avea reputaţia de „rege învins”, fiind înbvinuit pentru înfrângerile suferite de francezi în timpul Războiului de 100 de Ani. Eşecul însă a fost provocat de ambiţiile nemăsurate ale unor membrii ai anturajului regal şi de anarhia instaurată. Ioan II era considerat „regele prizonier’. Acesta a fost trădat de colaboratorii săi, pe care el însuşi şi i-a ales. Acest rege a trăit tot timpul cu idealul unei epoci apuse, trăind într-o epocă pe care nu a înţeles-o. Carol VI era numit „regele nebun”. În cazul incap[acităţii mentale a regelui exerciţiul puterii era în pericol, odată cu înaintarea în vârstă momentelesale de luciditate erau tot mai rare a fost victima intrigilor anturajului de la curte sancţiona hotărâri la întâmplare fiecare supus se simţea îndreptăţit de a-şi face singur dreptate. Lui Carol VII, „regele din Bourges”, i se contesta dreptul la tron, pe motiv că nu ar fi fost fiul legitim al defunctului. Acesta va fi recunoscut doar în S Franţei, dar fără a avea un sprijin financiar sau armat nu putea guverna. El avea o curte itinerantă şi profita de pe bunăvoinţa unor seniori.

În toate aceste cazuri situaţia guvernării a fost permanent periclitată. De altfel, la sf. sec. 14, în general, toate monarhiile europene erau periclitate, tocmai datorită faptului că adunările reprezentative

102

capătă o tot mai mare importanţă. În Franţa, de exemplu, Stările Generale se întruneau pentru a decide pacea, războiul sau impozitele, toate acestea fiind atribuţii regale.

Ordonanţa din 1413 a fost impusă de stări regelui francez. Stările s-au folosit de revoltele populare şi de ideile reformatoare ale intelectualilor. Această ordonanţă limita puterea regelui. Era un proiect de reformă administrativă. Totuşi, această ordonanţă a fost un ansamblu mult prea raţional pentru a putea fi pus în practică universitarii care l-au alcătuit îşi pierduseră contactul cu realitatea ordonanţa a eşuat.

Un rol important în succesul restaurării autorităţii monarhice l-au avut apanajele. Apanajele regale au fost create chiar de regi pentru a-şi asigura resurse şi pentru a-şi asigura moştenitorii. Pentru monarhie politica apanajelor a fost o soluţie de a ataşa vechile domenii de dinastie.

După moartea lui Carol V, regenţii lui Carol VI au luat decizii mai ales pe plan personal politica externă a

Franţei a avut un carcater oscilant domină ideea sorţi schimbătoare, a roţii norocului, într-o atmosferă în care controversele erau violente şi răzbunările erau la ordinea zilei. Astfel, coroana devine un simpul obiect, iar Parisul era teatrul reglărilor de conturi, pierzându-şi astfel prestigiul pe care ar fi trebuit să-l aibă ca şi capitală. De multe ori violenţele au degenerat în masacre.

Guvernarea depindea de finanţe, care erau asigurate de aceleaşi categorii ca înainte. Universitarii voiau să impună reformele, dar nu reuşesc. La curte diverse persoane deţineau temporar puterea.

EconomiaEvul mediu este o perioadă a crizei economice, situaţia economică fiind una fluctuantă: perioadele de

criză au alternat cu cele de creştere economică şi demografică. Această criză se explică prin faptul că până pe la 1300 lumea este covârşitor una agrară. Pe parcursul sec. 12-13, producţia agricolă şi populaţia cresc o extindere teritorială: asanări, defrişări producţia sporită nu a fost efectul unui progres tehnic, dorinţa implementării unor inovaţii tehine apărând doar atunci când productivitatea solului scădea simţitor. Oricum, ţărănimea era lipsită de orice fel de capital, iar mâna de lucru era una extensivă.

Următoarele 3 secole după 1300 au reprezentat un triumf al capitalismului comercial. Economia de tip capitalist s-a caracterizat prin faptul că puţine persoane produc ce au nevoie. Ei depind de mecanismele pieţii. E echivalent cu sanctitatea asupra proprietăţii particulare. O economie capitalistă oferă posibilitatea unei îmbogăţiri prin competiţie. Esenţa acestei economii este investiţia, dat, totuşi, existau şi riscuri.

De la 1250, puţine state produc suficient economia devine una în care alimentele se cumpărau apar relaţii de piaţă care implicau circulaţia monedelor şi un monetar. Pe la 1300, economia duce lipsă de monetar, de metale preţioase în compoziţia monedelor, producţia minelor era scăzută, iar balanţa comerţului era negativă Europa era în dezavantaj faţă de Levant, de unde se aduceau produse de lux, fluxul monetar fiind unidirecţional. Totuşi, în Europa se descoperă noi surse: se deschid noi mine, în sec. 15, cum au fost cele de pe domeniul Habsburgilor.

În această perioadă apare o reţea de schimb interrelaţional. Nu existau bani pentru tranzacţii mari apar mecanismele de credit. Mult mai prezentă în oraş, cu timpul această formăş economică pătrunde şi în lumea satului, unde ţăranii proprietari speculează cu pământ. Dar cei care profită din plin de aceasta sunt tot nobili şi orăşenii, care cumpără pământ cu bani proveniţi din alte surse de venit decât agricultura. Oricum, pământul era întotdeauna o investiţie sigură.

Munca era răsplătită printr-un salariu. În evul mediu muncitorii urbani şi cei rurali erau retribuiţi pentru tot felul de munci prestate. Suprapopularea şi competiţia pentru slujbe salariile reale scad până la sf. sec. 13. stăpânii de pământ nu au putut beneficia întotdeauna de această situaţie. Aceştia aveau de a face cu 2 categorii de ţărani: cei servili, care au obligaţii în muncă, şi cei liberi care luau un lot în arendă, în schimbul căruia trebuiau să acorde unele servicii proprietarului. După 1300, obligaţiile în muncă sunt de multe ori înlocuite în obligaţii băneşti. Totuşi, servitutea era şi un fel

103

de protecţie: chiar dacă nu-şi putea îndeplini obligaţia, ţăranul servil nu era evacuat de pe lot, cum se întâmpla cu ţăranul liber. Acesta trebuia să încheie un contract de arendare, în care erau stipulate obligaţiile. Oricum, şi aceştia aveau o protecţie, care venea în cele mai multe cazuri de la stat.

Până către 1300, majoritatea ţăranilor nu duceau o viaţă mizeră. Preţurile produselor au crescut în beneficiul producătorilor, suprapopularea fiind acută în zoele urbane, astfel că surplusul obţinut de ţăran putea fi valorificat în oraş. Oricum, puţini ţărani aveau nevoie de produsele de la oraş, care erau, mîn special, produse de lux.

După marile epidemii de ciumă situaţia se schimbă. Cei care au profitat au fost marii proprietari, care până la urmă se aleg şi cu forţa de muncă şi cu obligaţiile în produse. Aceştia de multe ori aveau domeniile dispersate, astfel că dacă unul era calamitat, celelalte putea produce cât pentru celălalt.

Reţeaua de drumuri se perfecţionează dezvoltarea transporturilor şi a relaţiilor comerciale. Dacă costurile de transport erau mai mici profitul era mai mare.

Relaţiile cu oraşul erau destul de complexe. Capitalismul are repercursiuni asupra mediului rural. Oraşele încă mai depind de acest mediu pentru aprovizionare ţărănimea profită de pe urma acestei dependenţe. În oraş, exista o forţă de muncă artizanală organizată în bresle şi ghilde, afectată de scăderea cererii de produse nespecializate. Se introduce şi salarizarea, mai ales în construcţii, stimulent absolut necesar având în vedere amploarea unor construcţii (catedralele) şi nevoia unei forţe de muncă. Această forţă venea în special din zona rurală. Această forţă de muncă rurală mai era folosită şi în industria alimentară sau textilă.

Relaţia stat-economieSpre sf. sec. 13, statele sunt to mai implicate în economie, chiar dacă nu deţinea multe bunuri. Cele

mmai multe reglementări în privinţa economiei au rămas la nivel local. Prezenţa statului se face simţită. Regii încercau să trăiască din venituri de pe domeniul regal, taxe, dar acestea devin insuficiente pentru modul lor de viaţă costisitor impun taxe pe activitatea comercială regalitatea impozitează, are monopolul, impune reglementări economice. Era mai uşor să colecteze sume mari de la puţini oameni decât sume mici de la mai mulţi. Monarhii acordau un monopol unui oraş şi percepe impozite de la acesta. Oraşelor li se acordă monopol pentru comerţul cu anumite produse, manufacturi, privilegii de export erau acordate străinilor incluzând scutiri de taxe, de care autohtonii nu beneficiau apare concurenţa. Totuşi, negustorii străini nu erau agreaţi şi erau uşor de şantajat. De la aceştia regalitatea lua bani împrumut, pe care, însă, nu-i mai dădea înapoi.

Unele reglementări erau dictate de morive politice: comerţul cu lână al englezilor cu Flandra. Anglia era mare producătoare de lână, pe care o exportau în mare parte în Flandra, unde existau oraşe specializate în producţia de postavuri. Când Anglia decide să nu mai exporte o cantitate atât de mare preţul postavului francez creste. Anglia începe o producţie de textile, dar nu de aceeaşi calitate şi, în ciuda calităţii inferioare, aceasta este cumpărată pentru că este mai ieftină. Acest lucru se datora faptului că englezii nu aveau probleme cu transportul pe mare şi nu existau taxe de export.

Cursul IV: Criza economicăCriza agrarăÎncepând cu sec. 13, rata creşterii populaţiei scade. Ascensiunea oraşului ascunde criza rurală, oferind

ţăranilor o piaţă de desfacere pentru produsele lor. Criza se declanşează din cauza unei modificări de climă - răcire a climei consecinţe în agricultură Europa nu-şi mai poate hrăni populaţia. Terenurile nu mai erau fertile, iar în jurul anului 1310, obţinându-se recolte proaste, se instalează o criză care va determina creşterea preţurilor la produsele agricole foamete, care e urmată de o epiemie de tifos scăderea numărul populaţiei.

Epidemiile de ciumă

104

Primul val de ciumă care a devastat Europa a fost ciuma bubonică. Bacilul a fost adus din Asia, de puricii care parazitau de şobolani. Sursa a fost China, iar mijlocul de transport a fost asigurat de navele genoveze. În 1347, ciuma ajunge în porturile europene se răspândeşte rapid în 2 ani cuprinde toată Europa. În principiu boala nu era fatală dacă nu se spărgeau bubonii, dar în condiţiile igienice medievale, acest lucru era imposibil. Al doilea val a fost ciuma pulmonară, care era mult mai periculoasă, modul de răspândire fiind aerosol. Al treilea val a fost septicemia.

Europa a pierdut între 30-40% din populaţie, cele mai afectate zone fiind cele urbane. Populaţia s-a refăcut abia după 1450. epidemia a fost violentă, dpdv demografic tocmai pentru că a lovit în bătrâni şi, mai ales, în generaţia tânără. Astfel, cu toate că natalitatea a crescut, tânră generaţie a fost decimată de epidemie. În perioada anterioară Europa a fost suprapopulată si pământul nu rămânea nelucrat, dar forţa de muncă era în plus epidemia din 1348-1450 a adus demografia la o stare acceptabilă.

Scăderea demografică, clima vitregă nu au dus la un nivel de viaţă mai scăzut decâtîn cazul în care acestea erau dublate de o criză economică. Totuşi, fluctuaţiile preţurilor au înrăutăţit situaţia în mediul rural. Clima caldă înrăutăţea situaţia , provocând o explozie a epidemiei criză demografică criză a producţiei creşterea preţurilor. Marii proprietari ajungă să plătească salarii foarte mari angajaţilor. Au fost afectaţi şi ţăranii cu ceva pământ.

Mortalitatea era mai ridicată în oraşe. În zona rurală a existat o supraproducţie de cereale care a dus la scăderea a preţului lor ţăranii nu-şi mai puteau recupera investiţia declanşarea crizei.

Guvernarea oraşelor a încercat să controleze situaţia, aceasta fiind ameninţată de fiecare dată când preţul cerealelor creştea va stoca cereale atunci când preţul este scăzut îi permitea să menţină un preţ scăzut pentru pâine.

Comerţul la mare distanţă cu cereale se dezvoltă în Germania de N şi în E afectând piaţa. Ţărănimea era prinsă între două dezavantaje: preţurile mici şi salariile mari vând pământul şi se mută la oraşe oraşele îşi revin mai uşor.

Rezultatul benefic a fost că Europa evului mediu târziu a fost mult mai urbanizată o bună parte a populaţiei trăia la oraşe, îndreptându-se spre marile capitale.

Scăderea preţului la cereale a afectat întreaga Europă, singura alternativă a celor păgubiţi fiind reorientarea: trecerea la cultivarea legumelor, care avea un preţ mai ridicat. Până la 1450 se dezvoltă şi tehnica. Mulţi dintre cei lăsaţi pe dinafară s-au apucat să cultive plante menite pentru industria textilă sau folosite ca şi coloranţi. Creşterea animalelor devine mult mai rentabilă decât agricultura, pentru că preţurile la carne, unt, brânză rămân ridicate. Oile erau crescute pentru lână începe îngrădirea câmpurilor folosite pentru hrănirea şi creşterea acestora. vitele erau crescute pentru hrană, produse din piele, îngrăşământ natural.

Din toate acestea se trage concluzia că europeanul era mult mai sănătos: dieta lui conţine mai multe proteine ameliorarea şi dispariţia unor boli.

Criza urbanăHarta urbană a Europei era mai mult sau mai puţin completă până în sec. 14. apar oraşe mari: Paris –

200 000 de locuitori, Granada, Veneţia – 100 000, Florenţa, Kent – 70 – 95 000, Koln, Neapole, Siena – 50 – 60 000.

Au existat mai multe modele de dezvoltare urbană. Multe oraşe aveau o bază preexistentă romană. Cele care apar ca oraşe episcopale se dezvoltă în jurul unei pieţe şi nu aveau activităţi economice. După apariţia activităţilor economice, oraşul va creşte apar suburbiile: Milano se dezvoltă circular, de la vârful dealului cu palatul episcopal spre poalele dealului.

Oraşul avea relaţii cu împrejurimile, absorbind populaţia din jur diversitate ocupaţională. Rata mortalităţii era mare, gorspodăriile erau mici, din cauza densităţii. Imigraţia a creat probleme, pentru că majoritatea celor care veneau nu erau calificaţi au invadat piaţa slujbelor inferioare. Cele mai multe ghilde au făcut ca brevetul de meşter să fie cât mai greu de obţinut, aceasta fiind o

105

metodă de conservare şi de monopolizare pentru membrii familiilor lor. Unele organizaţii au facut ca statutul de meşter să fie ereditar. Cea mai mare parte a producţiei îşi avea baza în casă, pentru cei din afară fiind nevoie de o ucenicie formală. Cei cu ucenicie care nu puteau plăti taxa pentru statutul de meşter lucrau pentru un salar apar societăţi ale salariaţilor în Franţa, Germania, fiind privite cu suspiciune de autorităţi şi văzute ca revoluţionare.

Ca urmare a acestei situţaii ghildelke profesionale au ajuns să aibă o componentă tot mai aristocratică apare o elită a comercianţilor, care se specializează în produse care nu mai aveau nici o legătură cu ocupaţia iniţială a ghildei.

Datorită faptului că nu putea deveni meşteri, muncitorii nu aveau nici drepturi politice, pentru că ghildele aveau o funcţie politică destul de importantă în consiliile orăşeneşti. Meşterii erau proprietarii atelierului şi aveau dreptul de a-i forma pe alţii. Au locuriler de muncă asigurate, coordonează procesul de producţie de acasă, creează locuri de muncă. Nu asu salar, dar trăiau din profitul ce le rămânea după plata salariilor. Ghildele acopereau o importantă parte a activităţii vieţii urbane.

Unele ghilde erau compozite având meşteri din mai multe domenii. Puteau avea un loc în consiliu. Cu cât oraşul era mai mic, cu atât sistemul ghildelor era mai puţin rigid.

Auă apărut tipuri de ţesături noi. Unele oraşe erau specializate în produse de lux. Oraşele mai miciavea, în general, o producţie de calitate mai inferioară. Postavul din lână nu mai domina piaţa. Se răspândesc produse mai uşoare: pânzeturi din in şi bumbac, care ţin de existenţa unei pieţe mult mai largi (mai multe categorii sociale).

Toate oraşele importă cereale şi materii prime. Cu cât oraşul era mai mare, cu cât produsele erau mai luxoase, cu atât depindea mai mult de import.

Slujbele ce necesitau o calitate înaltă erau puţine şi restrictive, dar erau bine plătite. Cele care nu cereau o calificare erau abundente. Nu existau contracte de muncă decât pe termene scurte (1 zi, 1 săptămână). Daotirtă nesiguranţei locului de muncă, o persoană împreună cu familia acesteia areu supuşi sărăciei foametei şi epidemiei.

Unele oraşe care s-a extins prin comerţ interregional au fost afectate de industrie. Unele ghilde au impus un monopol pe piaţa locală. S-au creat pieţe speciale pentru producţia industrială, în lumea germano-slavă.

Coimerţul a promovat industrializarea. Oraşele s-au dezvoltat ca piaţă pentru materia primă pentru industrie. Importă cereale. Au profitat de preţurile mari ale cerealelor, dar erau ameninţate de orpirea furnizării acestoira în perioade de criză. Oraşele care controlau zona rurală din împrejurimi nu aveau pretenţia ca pridusele agricole să fie aduse obligatoriu la ele pe piaţă.

106