Romantismul

Definiţii ale romantismului

• Romantism- mişcare literară şi artistică, apărută în Europa la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX, ca o reacţie împotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate şi imaginaţie şi prin zugrăvirea de eroi excepţionali;

• Romantism- denumire dată teoriilor care pun accent pe intuiţie ca metodă de cunoaştere, pe libertatea şi spontaneitatea de gândire şi de faptă, precum şi pe pasiuni şi interese în morală, ca o reacţie contra filosofiei clasice, raţionale.

• Punctul de plecare în evoluţia termenului însusi apare sub forma ,,romant’’ în limba franceză veche,cuvânt care derivă din forma latină târzie ,,romanticus”. 

• Pentru denumirea noului fenomen , epoca întrebuinţa perifraza : ,,este vorba de inimile sau sufletele simţitoare, de ceea ce ştiinta denumeste în general les cœurs tendres sau les ames sensibles’’

• Cuvântul şi-a îmbogăţit sensurile în ambianţa literară a secolului al XVIII-lea. În lupta care se dădea în acest secol între raţiune şi sentiment, el s-a asociat în mod spontan partidei sentimentale. 

• Romantismul- apare iniţial în zona care va fi mai târziu Germania (mişcarea a avut şi ea o importanţă fundamentală în unificarea germană prin mişcarea Sturm und Drang şi în Anglia.

• Romantismul este caracterizat prin exprimarea experienţei şi sentimentelor personale, subliniind drama umană, iubirea tragică, idealurile politice revoluţionare, misticismul, cultul Evului Mediu, exotismul, violenţa, folosind efecte de mişcare, pulsare, tensiune, contraste, culori (portocaliul). Subiectivizează lumea exterioară, idealizând realitatea.

Caracteristici

• prezenţa eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor;• exprimarea cu prioritate a sentimentului şi sensibilităţii;• libertatea creaţiei, absenţa oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la

clasicism)• întoarcerea spre trecut şi adoraţia trecutului, în special al Evului Mediu şi goticii;• îmbogăţirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme;• exprimarea specificului naţional în literatură;• tendinţa de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor şi

libertăţii;• apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje ţări exotice cere reflectă

dorinţa de evadare din viaţa reală;• descoperirea folclorului naţional;• aspiraţia spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină şi cunoaşterea totală;• apar culegerile de basme şi folclor naţional şi includerea limbajului popular în

literatură;• teme romantice: viaţa, moartea, iubirea, libertatea, exotismul.

• Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii;

• Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate;

• Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât în specia literară cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme filosofice;

Opozitia cu clasicismul

• romantismul înlătură şi neagă normele şi metodele prescrise de clasicism; nu există decât legi generale, specifice artei literare în sine, izvorâte din natura compoziţiei sau a subiectului tratat;

• faţă de supremaţia legii şi a unui raţionalism rece, romantismul afirmă primatul subiectivităţii, al sentimentului şi fanteziei creatoare, al spontaneităţii şi sincerităţii emoţionale;

• izvoarele de inspiraţie, ca şi temele operei literare sunt mult lărgite, dându-se o atenţie deosebita tradiţiei populare, istoriei şi folclorului, considerate ca manifestări specifice ale genului popular;

• natura, cu totul ignorată în literatura clasică devine obiect de admiraţie şi mijloc de exprimare a sentimentelor.

Romantismul în arta plastică

Pictură. Sculptură. Arhitectură.

Romantismul în arta plastică

• Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul și neoclasicismul sunt pur și simplu două fețe ale aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității;

• Căutarea de exotic, de neprimitor și de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea senzațiilor extreme, paradisurile artificiale și naturalețea în aspectul său rudimentar, lansarea în „aventuri” și îmbarcarea în nave cu destinația polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumiți artiști ai romantismului.

Romantismul în pictură

• În pictură, romantismul se manifestă prin frumusețe bizară care decurge din stranietate. Natura romantică este conturată cel mai bine prin tensiune și impulsuri;

•Pictorii romantici aleg personalitățile istorice contradictorii ca teme ale operelor lor;

•Romantismul introduce în pictură sentimentul melancoliei care întotdeauna însoțește un anumit moment al zilei precum amurgul sau apusul soarelui.

Reprezentanți ai romantismului în picturăFrancisco José de Goya y Lucientes 

(1746-1828)

•a fost un important pictor și creator de gravuri spaniol;

• La 24 de ani obține o bursă din partea Academiei din Parma, în Italia;

• În 1773 se căsătorește cu Josefa, sora mai mică a maestrului său îndrumător, Francisco Bayeu;

• Ani de-a rândul Goya a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai secolului al XVIII-lea;

• Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl eliberează de convenția picturii oficiale.

Saturn devorându-și fiii

• O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-și fiii, prezintă o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur și speriat;

• Goya creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată;

• Perioda în care se izolează este considerată apogeul creațiilor sale, dominate de teme triste, inspirate din realitatea epocii, motiv pentru care sunt cunoscute precum „picturi negre”.

• Impactul creațiilor lui este deprimant, considerate de-a dreptul macabre pentru unii, dar valoarea lor este unică, fiind precursorul picturii moderne și o sursă de inspirație pentru urmașii săi.

Caspar David Friedrich

(1774-1840 )

• În anul 1794 tânărul artist începe cursurile Academiei Regale de Artă din Copenhaga;

• În 1798 Friedrich se mută la Dresda pentru a continua studiile la Academia de Artă din acest oraş;

• În 1805 își expune lucrările în cadrul unui eveniment organizat de Goethe;

• Peisagistica lui Friedrich este alcătuită din "peisaje naţionale", expresii ale noţiunii de "libertate naţională“;

• În 1835 suferă de un accident cerebral.

Crucea de pe munte

• Natura artistului este de o frumusețe deosebită, unică, putând întâlni în picturile sale ceața dimineților, apusul soarelui, copaci, dealuri sau elemente religioase;

• Extrem de important la Caspar este modul de ilustrare a religiei. În pictura „Crucea de pe munte”, crucea nu reprezinta elementul fundamental al tabloului, fiind mult mai importanți copacii de brad sau munții;

• Astfel, artistul îmbină, printr-o putere creatoare desăvârșită, dragostea profundă față de religie cu dragostea față de natura Germaniei.

Ferdinand Victor Eugene Delacroix

(1798 -1863)

•În 1805 moare tatăl artistului iar familia se mută la Paris;

• Micul Eugène începe studiile la Liceul Imperial, face scrimă și continuă studiile muzicale;

• În 1822 expune la Salon primul său tablou: Dante și Vergiliu în Infern;

• În 1832 călătorește în Maroc unde studiază pictura spaniolă;

• Pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a Galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primăria Parisului;

• Pictează și biserici pariziene;

• În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase.

Dante și Vergiliu în Infern

• Delacroix pictează câte 12-13 ore pe zi, și tabloul va fi terminat în mai puțin de trei luni;• În timpul lucrului la pânză, un prieten îi citește cu glas tare din "Infernul" lui Dante, căci tocmai cântul al VIII-lea al capodoperei italiene constituie tema principală de inspirație a tabloului; • Păcătoșii se agață de barcă sau încearcă să se urce în ea. Printre ei, Dante îi recunoaște pe florentini; • Dante și Vergiliu în Infern al lui Delacroix se opune în mod cert școlii neoclasice, care domina la acea vreme epoca; • Delacroix construiește cu ajutorul culorilor spațiu pictural, conferă profunzime și folosește fără ezitare încărcătura expresivă specifică culorilor.

Theodore Gericault

(1791- 1824)

• Anii de tinerețe corespund perioadei războaielor napoleoniene fiind martor al unor vremuri de răscruce;

• Creația lui Géricault poartă semnul transformărilor istorice ale unei epoci marcate de contradicții;

• A frecventat cursurile Liceului Royal din Paris;

• Era pasionat de pictură și îi plăcea cel mai mult să picteze cai;

• Prima sa operă importantă este Ofițer de vânători din garda imperială, imagine a victoriilor pe câmpurile de bătălie în timpul imperiului, tablou expus la Salonul din Paris în același an.

• Debutantul a fost aclamat ca un maestru, repurtează un succes de prestigiu - la vârsta de douăzeci și unu de ani - și primește medalia de aur.

Pluta meduzei

• Timp de aproape nouă luni muncește fără odihnă la compoziția Pluta Meduzei;

• În iulie 1816, fregata marinei regale "Meduza" se lovește de o stâncă în apropierea coastei de apus a Africii. Funcționari superiori care se aflau pe navă iau în posesie cele șase bărci de salvare, abandonând naufragiații. 149 de persoane, majoritatea soldați, se îmbarcă pe o plută improvizată care plutește în derivă timp de 13 zile. Doar 15 naufragiați supraviețuiesc și au putut fi salvați, după ce pe plută s-au petrecut scene de groază. Istoria "Meduzei" îl captivează și se întâlnește și cu foști naufragiați, dorind să înțeleagă atmosfera care domnea pe plută;

•Ecoul romantic este determinat de gama de culori și de jocul de lumini și umbre.

Joseph Mallord William Turner

(1775-1851)

• a fost pictor și gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului. Specializat în peisaje și scene marine, era considerat de impresioniștii francezi ca unul dintre principalele modele artistice;

• La 12 ani compune desene și acuarele - majoritatea reproduceri din memorie - după diferite gravuri;

• În anul 1789 este primit ca elev al școlii la Royal Academy;

• În 1792 expune la Academie Catedrala Malmesbury și Panteonul, dimineața, după incendiu;

• În 1819 Turner face prima călătorie în Italia și se întoarce cu aproape 1500 de desene în creion și peniță.

Pescar pe mare

• Realizează tabloul Pescari pe mare  în 1796, o marină în care se întrezăresc marile obsesii cromatice de mai târziu ale pictorului;

• Este primul tablou pictat în ulei de Turner;

• Prezintă pasiunea sa față de mare, natură și furtuni.

Romantismul în sculptură

• Romantismul în sculptură le-a permis sculptorilor oportunitatea de a crea opere deosebite și inedite care erau diferite de modelele din trecut;

• Lucrările romantice în sculptură se bazează pe o imaginație liberă care apelează la emoții și trăiri sentimentale.

François Rude

(1784 – 1855)

• Până la vârsta de 16 ani a lucrat ca sculptor în piatră la atelierul tatălui său în Dijon;

• Succesul său atinge apogeul în anul 1833, atunci când primește premii pentru sculpturile sale care acum sunt amplasate la Muzeul Louvre din Paris;

• În cinstea numelui său, a fost inaugurat în anul 1947, la Dijon, Muzeul Rude.

La Marseillaise

• Impunătorul Arc de Triumf, cu o înălţime de cincizeci de metri, a fost proiectat de Napoleon, dar lucrările de construcţie s-au încheiat abia in 1836, la 20 de ani după ce împăratul a încetat să mai conducă destinele Franţei;

• Arcul de Triumf este decorat cu sculpturi minunate realizate de François Rude;

• Printre acestea se numără şi lucrarea „Plecarea voluntarilor", cunoscută în special sub denumirea de „La Marseillaise".

Auguste Rodin

(1840-1917)

• A fost un sculptor, grafician și pictor francez;

• Rodin a revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiența directă;

• În 1907, în atelierul lui Rodin a lucrat și Constantin Brâncuși;

•  În 1853, la vârsta de 14 ani, este admis la Școala specială de desen și matematică;

• Urmează o perioadă de călătorii de studii în Italia (1875-1876), la Florența și la Roma, pentru a "descoperi secretele lui Michelangelo" și un turneu al catedralelor gotice din centrul Franței (1877);

• În anul 1907, Rodin se instalează în Hôtel Biron din Paris, care în anul următor va deveni "Muzeul Rodin".

Burghezii din Calais

• Compoziția "Burghezii din Calais" este cumpărată de statul englez și va fi instalată în grădinile Westminster din Londra, în fața Parlamentului;

• Şase bărbaţi, de vârste diferite, sunt înfăţişaţi în mişcare iar pe feţele lor se citeşte suferinţa;

• Deşi subiectul este eroic, sacrificiul de sine pentru salvarea comunităţii, sculptorul a ales dimensiunea impunătoare dar nu şi-a prezentat personajele în poze neutre, glorioase, după cum se obişnuia în monumente ci a dezvăluit zbuciumul interior ca şi modul personal de a-şi înfrunta destinul manifestat prin gesturi sau chiar prin absenţa lor.

Romantismul în arhitectură

• Romantismul în arhitectură nu are caracteristici de stil;

• Clădirea trebuie să se adreseze sufletului, sensibilității umane;

• Avea la baza folosirea oțelului, din care se alcătuia un "schelet" sau un cadru de susținere a clădirii. Întrucât pereții nu mai aveau de susținut greutatea proprie, clădirile puteau fi mai înalte;

• Folosirea pietrei (travertine, marmură) se face numai la clădirile monumentale, ca placaje și elemente de decorație.

Charles Barry

(1795- 1860)

• A fost un arhitect englez recunoscut pentru reconstrucția Parlamentului din Londra;

• În fiecare an, începând cu 1812- 1815, Barry și-a expus lucrările la Academia Regală din Londra iar în 1840 a devenit asociat al acestei academii;

• În 1850 a primit medalia regală de aur iar în 1859 a devenit președintele Institului Regal a Arhitecților Britanici;

• În 1857 a devenit și membru a Institului American de Arhitectură.

Palatul Westminster

• Capodopera arhitectonică în stil gotic renascestist pe care o puteți vedea astăzi a fost construită între 1840 și 1888 de către Charles Barry care a proiectat clădirea astfel încât să se potrivească cu Westmister Abbey care se află în apropiere;

• Cele două turnuri impunătoare, bine-cunoscute obiective turistice în Londra sunt turnul ceasului Big Ben și turnul Victoria în vârful căruia steagul este arborat atunci când Parlamentul se află în sesiune;

• Multe dintre aranjamentele din interior în stil victorian sunt creația asistentului lui Barry, Augustus Pugin.

Tower Bridge

• Acum mai bine de 100 de ani, în epoca victoriană a fost construit acest pod care a devenit unul dintre cele mai importante și cunoscute obiective turistice din Londra;• Pasaje pietonale au fost făcute pentru a permite oamenilor să traverseze Tamisa în timp ce podul poate fi ridicat pentru a permite vapoarelor mari sa treacă.

Piața Trafalgar

• În aprilie 1840, un proiect, întocmit de Charles Barry a fost acceptat, iar construcția a început în câteva săptămâni;

• Proiectul a avut în vedere nivelarea pieței, construirea unei terase și a unei șosele pe latura de nord, în fața National Gallery;

• Scările situate la capetele terasei duc la nivelul pieței unde sunt montate plinte pentru sculpturi și socluri pentru sistemul de iluminat;

• Piața a fost deschisă pentru public la 1 mai 1844, deși pavajul de asfalt nu era complet, iar fântânile nu funcționau. În jurul columnei lui Nelson erau încă garduri de protecție, iar schelele nu fuseseră încă îndepărtate în totalitate.

Joseph Paxton

(1803- 1865)

• a fost un arhitect englez;

• membru al Parlamentului din Londra din 1854-1865;

• recunoscut pentru design-ul Palatului de Cristal din Londra.

Palatul de Cristal

• Palatul de Cristal (Crystal Palace) este o galerie enormă din fier şi sticlă, din Hyde Park, Londra, ce a găzduit Marea Expoziţie din 1851;

• Proiectată de constructorul de sere sir Joseph Paxton, reprezintă o remarcabilă îmbinare de componente prefabricate;

• Structura ei complicată, formată din tije de fier ce susţin pereţii din sticlă transparentă a inaugurat un standard arhitectural pentru expoziţiile internaţionale de mai târziu, de asemenea găzduite în sere din sticlă.

Romantismul în literatura universală

Literatura dramatică, lirică, epică

“Romantismul este liberalismul în artă.” Victor Hugo

Romantismul a apărut prima dată în literatura germană concomitent cu apariția clasicismului și interacționând cu acesta. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a apărut și în literatura engleză,iar în anii 1820 în literatura franceză și rusă.

Punctul de plecare al acestui amplu curent artistic îl constituie

mişcarea literară germană cunoscută sub numele de Sturm und Drang (Furtună şi avânt), dar şi tendinţele înnoitoare din literatura franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește clasicismului. Tema centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-plan.

„Romanticul este un om pentru care visul există, atât ca mod de cunoaştere a vieţii psihice, cât şi ca izvor de poezie. În această mare familie romantică se pot aşeza scriitori din toate secolele. Romantismul, departe de a fi un curent literar trecător, este dimpotrivă un mod permanent de viaţă sufletească, capabil mereu de înnoire creatoare, atât în ce priveşte explorarea mişcărilor sufletului, cât şi în ce priveşte expresia” (Al. Philippide– Studii de literatură universală, Ed.

Tineretului, 1966, p. 117).

• prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor• libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri

estetice (prezente la clasicism)• îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și

stilistic• dorința de evadare din viața reală• aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și

cunoașterea totală)

Caracteristicile generale ale literaturii romantice:

Teme romantice:

- istoria medievală (idealul cavaleresc)- folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul- trecutul istoric (Evul Mediu)- natura locală sau spațiile exotice- excepționalul (situații, personaje)- timpul (evadarea din realitate în fantezie, vis, trecut istoric,

spațiu natal sau spații exotice)-  atmosfera nocturnă- antiteza trecut-prezent

Personajul romantic:

- erou exceptional în împrejurări excepționale

- antiteza (înger-demon); titanul, geniul

- provine din toate mediile sociale

- exprimă victoria pasiunii asupra rațiunii

- definește particularul, unicul, individualul

 Stilul romantic:

- este metaforic

- susține fuziunea genurilor și a speciilor

- promovează  lărgirea și îmbogățirea vocabularului

literar prin elemente de limbaj popular, arhaic etc.

- cultivă grotescul, urâtul, ironia

- specii dramatice: drama istorică (V. Hugo, Puskin), filozofică, lirică (Shelley)

- specii lirice: meditația, elegia, romanța (Lamartine, V. Hugo)- specii epice: legenda, balada (H. Heine), poemul (Heine, Byron,

Keats, Puskin, Lermontov), nuvela (istorica, fantastica - E.A. Poe), romanul (istoric, de aventuri, fresca - W. Scott, V. Hugo, E.A. Poe)

Specii cultivate și reprezentanți în literatura universală

Reprezentanți ai romantismului în literatură Victor Hugo 

• n. 26 februarie 1802- d. 22 mai 1885

• A fost un poet, dramaturg, romancier și uneori pictor, de origine franceză.

• Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841.

• Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey.

• Victor Hugo s-a îndrăgostit și logodit în secret cu iubita lui din copilărie. Hugo s-a căsătorit cu Adèle în 1822. Cuplul a avut 5 copii: Lèopold (în 1823), care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lèopoldine (1824), Charles (1826), François-Victor(1828) și Adèle (1830).

Opera• Primele opere ale lui Victor Hugo au fost

profund influențate de Francois-Rene de Chateaubriand. Victor Hugo a publicat primul său roman, Han din Islanda, în 1823, la numai 21 de ani.

• Acesta a scris poeme, ode și balade, drame și tragedii, romane și pamflete.

• Printre operele sale cele mai cunoscute pot fi numite Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.

• În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” și „Istoria unei crime”. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate. Hugo a scris în exil și Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut roman al său.

• Mizerabilii (franceză: Les Misérables) este cel mai mare roman al lui Victor Hugo – roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială. Portretul Cosettei de Emile Bayard, de pe coperta ediției

originale a romanului Les Misérables (1862)

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de

Lamartine)

• (n. 21 octombrie 1970 în Mâcon - d. 28 februarie 1869 în Paris)

• A fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei Franceze.

• Alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.

• A scris o poezie a emoțiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic și contemplativ, datorat aspirației nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanța dintre natură și starea sufletească a eului liric.

Opera• 1820: Meditații poetice ("Méditations poétiques");• 1823: Noi meditații poetice ("Nouvelles Méditations poétiques");• 1830: Armonii poetice și religioase ("Harmonies poétiques et religieuses");• 1835: Amintiri, impresii, gânduri și peisaje în timpul unei călătorii în

Orient ("Souvenirs, impressions, pensées et paysages pendant une voyage en Orient");

• 1836: Jocelyn. Episod. Jurnal găsit la un preot de țară ("Jocelyn. Épisode. Journal trouvé chez un curé de village");

• 1838: Căderea unui înger ("La chute d'un ange");• 1839: Reculegeri poetice ("Recueillements poétiques");• 1847: Istoria Girondinilor ("Histoire des Girondins");• 1849: Raphaël, pagini din anul douăzeci ("Raphaël, pages de la vingtième

année");• 1849: Graziella ("Graziella");• 1856 - 1869: Curs familiar de literatură ("Cours familier de littérature");• 1857: Via și casa ("La Vigne et la Maison").

Johann Christoph Friedrich von Schiller 

• (n.10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Baden-Württemberg - d. 9 mai 1805, Weimar), înnobilat în anul 1802, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din „prinții poeziei germane”.

• Schiller în 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat în Academia Militară, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg.

• Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt”). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găsește ecou în frământările sociale ale timpului.

Friedrich Schiller în jurul anului 1790, de A. Graff

Schiller ca medic militar al regimentului de grenadieri „Augé”, 1781/1782. Tablou de Philipp Friedrich Hetsch

Opera• În 1781 publică drama Die Räuber („Hoții”),

jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate.

• Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp și alte lucrări cu carater radical și este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen.

• În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale Conjuratia lui Fiesco, și Kabale und Liebe („Intrigă și iubire”), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 scrie poezia Zur Freude („Către bucurie”), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.

Schiller citind din drama sa „Hoţii” în pădurea Bopser. Schiţă de Viktor von Heideloff

• Jacob Ludwig Carl Grimm (n. 4 ianuarie 1785 – d. 20 septembrie 1863) și Wilhelm Carl Grimm (n. 24 februarie 1786 – d. 16 decembrie 1859) s-au născut în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt, Germania, într-o familie cu nouă copii, dintre care au supraviețuit doar șase.

• Au urmat cursurile Universității din Marburg unde istoricul și juristul Friedrich von Savigny le-a aprins interesul pentru filologie și studii germanice — un domeniu în care sunt considerați a fi pionieri — și în același timp le-a dezvoltat o curiozitate pentru folclor, care a crescut într-o pasiune de o viață pentru culesul basmelor germane.

• Apariția romantismului în secolul al XIX-lea a reîmprospătat interesul pentru poveștile din folclor și a reprezentat o formă pură de literatură si cultură națională pentru cei doi frați.

• Frații Grimm Jacob și Wilhelm Grimm, au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre multe altele, Albă ca zăpada, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel.

• La 20 decembrie 1812 Frații Grimm au publicat primul volum din colecția de basme Kinder- und Hausmärchen („Povești pentru copii și familie”), conținând 86 de povești; al doilea volum, conținând alte 70 de povești, a apărut în 1814.

• Cu scopul de a întocmi un tratat academic asupra basmelor populare, frații au stabilit o metodologie pentru culegerea și înregistrarea acestora, metodologie care a devenit baza studiilor folclorice.

• Prima lor culegere a fost revizuită și publicată de mai multe ori între anii 1812 și 1857, crescând de la 86 de povești până la mai

mult de 200.

Opera

Coperta primului volum de poveşti al Fraţilor Grimm (1812)

George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron 

• (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.

• Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”.

• Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi.

Opera• Printre cele mai cunoscute opere ale sale

sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.

• George Gordon, lord Byron (1788-1824), poet romantic englez. Temperament liric, violent și excentric, natură solitară, a avut o existență aventuroasă.

• Creator al eroului romantic (denumit ulterior byronian), sumbru și impetuos, dominat de pasiuni tumultoase și mai ales de sentimentul exacerbat al eului, a lăsat o operă animată de o rară vervă satirică („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Don Juan”, „Manfred”) care a exercitat o puternică influență asupra romantismului european. În conflict cu societatea engleză a epocii, s-a exilat pe continent.

Lord Byron pe patul de moarte, pictat deJoseph-Denis Odevaere c.1826 Ulei pe pânză, 166 × 234.5 cm. Muzeul Groeninge,Bruges.

Percy Bysshe Shelley 

• (n. 4 august 1792, d. 8 iulie 1822) a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză.

• Shelley nu a trăit suficient să se bucure de succesul operei sale. Unele lucrări ale sale au fost publicate, dar nu puține, au fost mai apoi interzise după tipărire. Se spune că în timpul vieții nu a încasat mai mult de 50 de lire sterline din scrierile sale.

• Shelley a fost de asemenea celebru pentru prieteniile sale cu John Keats și Lordul Byron. Cea de-a doua soție a lui Shelley a fost romanciera Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein.

Opera

• Faima i-au adus-o poemele clasice Odă vântului de apus, Odă unei ciocârlii și Mascarada anarhiei, care sunt printre cele mai populare și cele mai lăudate poeme de limbă engleză.

• Cu toate acestea, lucrările sale majore sunt poemele vizionare Prometeu descătușat, Alastor, Adonis, Revolta islamului, precum și piesa neterminată Triumful vieții. Familia Cenci și Prometeu descătușat sunt piese dramatice scrise în cinci, respectiv patru acte. De asemenea, a scris romanele în stil gotic Zastrozzi și Cavalerul de Rozacruce, precum și proză scurtă Asasinii și Colosseumul.

• Doar 50 de cititori, aproximativ, i-au citit lucrările până la moarte. În 1813, la vârsta de 21 de ani, a tipărit primul său poem Crăiasa Mab, un poem radical și revoluționar, în 250 de exemplare. 

Funeraliile lui Shelley de Louis Edouard Fournier (1889); pictați în centru, de la stânga, Trelawny, Hunt și Byron

Mormântul lui Shelley în Roma - Piatra funerară

Alessandro Francesco Tommaso Manzoni 

• (n. 7 martie 1785, Milano - d. 22 mai 1873, Milano) este unul dintre cei mai mari poeți și scriitor italian.

• A scris romane, dramaturgie, fiind un teoretician al romantismului italian. Este autorul recenziei "Scrisoare asupra romantismului".

• Cea mai cunoscută operă a sa este romanul său celebru Logodnicul , piatra de temelie a literaturii italiene apărut în anul 1827.

Portretul lui Alessandro Manzoni, Francesco

Hayez(1841), Pinacoteca Brera di , Milano.

Litografie de Alessandro Manzoni

Opera

• Spre deosebire de alți artiști romantici, Manzoni a dus o viață retrasă, fără acțiuni sau declarații spectaculoase. Faima sa, deja mare printre contemporanii săi, este, prin urmare, în principal legate de operele sale, care sunt esențiale:

• Pentru Romantismul italian, deoarece Manzoni și-a exprimat sentimentele patriotice mari, devenind o sursă de inspirație pentru națională Risorgimento, și o credință profundă religioasă, încercând să mențină o referință constantă la realitatea de vieti in fiecare reale ale oamenilor;

• Pentru literatura noastră, pentru că Logodnicul a pus bazele în operele italiene și este o formă narativă necunoscută până acum în literatura italiană.

Monumentul lui Alexandru Manzoni Lecco . În fundal de munte Resegone

Mormantul lui Alessandro Manzoni, în Cimitirul Monumental Milano

Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi, Conte 

• (n. 29 iunie 1798, Recanati - d. 14 iunie 1837, Napoli) este considerat, alături de Dante, cel mai mare poet italian, precum și unul dintre cei mai mari gânditori ai acestei țări.

• La vârsta de 15 ani, Giacomo cunoștea deja mai multe limbi și a citit aproape tot: limbile clasice, ebraica, limbi moderne, istorie, filosofie și filologie (precum științele naturii și astronomie).

•  Leopardi își îndrepta atenția spre filosofia materialistă și senistică (Pascal, Voltaire, Rousseau). Așa încheia convertirea lui filosofică. În această perioadă (1819-1823) aparținand de asemenea, compoziției cu numele de "Idilli", Infinitul, Luna si alte Canturi (publicate în Bologna în 1824) și convertirea lui "de la frumos la adevar", cu intensificarea ulterioară a elaborărilor sale filosofice, inclusiv teoria placerii.

Opera

• Motivele centrale ale operei sunt constituite de meditația neliniștită a eului poetic, pierdut în infinitul misterios al universului, efemeritatea iubirii și imposibilitatea atingerii fericirii umane, conștiința durerii cosmice și a neantului, care anihiliează iluziile și miturile individului, distrăgându-l de la viața ingenuă și naturală, instinctuală - considerată ca un blestem al naturii - și frânată, de asemenea, de legile unei societăți întemeiate pe egoism.

• Viziunea lirică este predominant idilică, cu unele accente polemice, survenite din acceptarea solitară a salvării și din înțelegerea inutilității revoltei.

1815: Eseu asupra erorilor populare ale anticilor ("Saggio sopra gli errori popolari degli antichi")1831/1835: Cântece ("Canti")1827/1834: Mici opere morale ("Operette morali")1845: Studii filologice ("Studi filologici")1898/1900: Însemnări ("Zibaldone'")1813: Istoria astronomiei de la origini până în 1811 ("Storia dell'astronomia dalle origini al 1811")1878/1880: Opere inedite.

Alexandr Sergheevici Pușkin 

• n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837

• Este un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne.

• Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira—asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.

Puşkin la şaisprezece ani, recitând un poem

Opera

• 1814 - Apare în "Vestnic Evropi" (Mesagerul Europei) Către un amic versificator, poezie

• 1820 -Ruslan i Ludmila (Ruslan și Ludmila), poem• 1822 -Kavkazskiy Plennik (Prizonierul din Caucaz), poem• 1824 -Fântana din Bahcisarai, poem• 1827 -Tsygany (Țiganii), poem• 1829 -Poltava, poem• 1830 -Micile tragedii• 1831 -Boris Godunov, scrisă în 1825, drama• 1831 -Povestirile răposatului Belkin, proză• 1825 -Evgheni Oneghin, roman în versuri• 1832 -Dubrovski, roman în proză• 1833 -Mednyy Vsadnik (Călărețul de aramă), poem• 1833 -Pikovaya Dama (Dama de pică), nuvelă

"petersburgheză"• 1834 -Istoria lui Pugaciov, proză• 1836 -Kapitanskaya Dochka (Fata căpitanului), proză• Kirdzhali Kircali• Gavriiliada

Monumentul lui Puşkin din Regiunea Leningrad

Puşkin şi soția sa (Moscova, str. Arbat)

Mihail Iurievici Lermontov 

• n. 15 octombrie [S.V. 3 octombrie] 1814 d. 27 iulie [S.V. 15 iulie] 1841

• A fost un scriitor romantic rus.

• În scurta lui viață a fost un dușman declarat al țarismului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii.

• Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Mihail Lermontov în 1837

• Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.

• Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemeul Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

1830: Poetul 1830: Nu te încrede în tine însuți1835: Bal mascat 1837: Borodino 1837: Moartea poetului1839: Meditație 1839: Trei palmieri 1840: Un erou al timpului nostru 1841: Demonul.

Romantismul în muzică

Romantismul muzical este un curent artistic ce s-a format la sfîrşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX, mai întîi în literatură apoi în muzică.

Romantismul s-a manifestat în muzică prin intensitatea emoţională a melodiilor, libertatea formei muzicale, îmbinarea, deseori, a muzicii cu literatura şi trecerea foarte rapidă dintr-o tonalitate în alta, partitura fiind caracterizată printr-o modulaţie continuă, care simboliza neliniştea autorului. Acesta aduce ideea de exprimare a sentimentelor, în dauna acţiunii propriu-zise. Reprezentarea muzicală este direcţionată mai mult spre cuvânt şi imagine vizuală, fapt care înseamnă începutul epocii de glorie a muzicii cu program, specifică genurilor instrumental şi simfonic. Sfârşitul secolului al XIX-lea este dominat de trăsăturile muzicii wagneriene: cromatizarea excesivă şi melodia infinită.

Caracteristici ale muzicii romantice

Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmia foarte variată şi contrastele ritmice ascuţite dau o mai mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica se diversifică cu linii simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu desfăşurări libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei.

Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei funcţiuni tonale în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare, modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalităţii.

Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea elementelor de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare, permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme, dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrala.

Forme muzicale ale muzicii romantice instrumentale

• Balada

• Rapsodia 

• Liedul 

• Impromptu 

• Elegie 

• Nocturna 

• Baracola 

• Balet

• Uvertura 

• Simfonie 

• Suita 

Trăsăturile caracteristice a romantismului muzical sunt:

- real – ideal,

- comic – tragic,

- trecutul poporului,

- natura,

- conflictul dramatic,

- singurătatea,

- izgonirea.

Muzica se caracterizează printr-o expresivitate emoţională.

a) pe prim plan apare omul cu problemele lui vitale;

b) concret şi expresiv apare tabloul naturii.

Romantismul muzical dă naştere la noi curente:

• verism,• impresionism,• expresionism

Reprezentanţi ai romantismului în muzică

Richard (Wilhelm)Wagner• (n. 22 mai 1813, Lipsca; d. 13 februarie

1883, Veneția)• Compozitor, dramaturg și teoretician al

artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

• A studiat la Dresda și la Lipsca , luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling.

• 1834 a compus primele opere Die Feen (Zânele), Das Liebesverbot (Dragostea interzisă) şi mai multe piese ochestrale.

• 1836 se căsătoreşte cu actriţa Minna Planner

• Alte opere: Rienzi, Olandezul

Zburător, Tannhäuser, Kapellmeister

Franz Schubert (1797 – 1828)

• Compozitor austriac, a trăit doar 31 ani, toate creaţiile au rămas neterminate, cauza fiind o viaţă plină de lipsuri, insuccese, istovirea forţelor fizice şi spirituale. Observînd capacităţile muzicale, tatăl începe ocupaţiile (canto, vioară, pian). Corul

bisericesc contribuie mult la dezvoltarea lui muzicală.

• Prima lucrare Fantezia pentru pian

• Cîntecul ocupă locul central în creaţia lui ex.: Regele pădurii, Serenada, Ave Maria, Vis de primăvară, Frumoasa morăriţa, Margareta la torcătoare, toate fiind pe versurile lui Göte.

Robert Schumann (1810 – 1856)

• Compozitor german, întruchipat cu 3 trăsături:muzician, poet şi critic.

• Primeşte o educaţie decentă, minimă atenţie îi acordă muzicii.

• Kuntş, un om solid şi pedant, îl învaţă să cânte la pian, dar părănţii îl orientează spre juridică rece şi uscată

• Prima lucrare a fost piesa instrumental-corală

• Compozitii la pian

• Op. 1, Variații ale numelui "Abegg" (1830)

• Op. 2, Papillons, (1829—1831)

• Op. 4, Intermezzi (1832)

• Op. 5, Impromptus [pe o tema a Clarei Wieck] (1833)

• Op. 6, Davidsbündlertänze (1837)

Frédéric Chopin (1810 – 1849)• Compozitor polonez de muzică pentru

pian în perioada romantismului. • Este considerat drept unul dintre cei mai

prolifici și influenți compozitori de muzică pentru acest instrument.

• El este cunoscut drept “poetul pianului”, fiind un maestru al muzicii în perioada romantică.

• Majoritatea compoziţiilor au fost scrise pentru a fi interpretate la pian. Cu toate că erau complexe din punct de vedere tehnic, acestea puneau accent pe nuanţă şi pe expresivitate.

• Opere: Marea fantezie pe arii poloneze, Poloneza Militară, Marele Vals, Adio, Gustul apei.

Johannes Brahms (1833-1897)• Compozitor romantic german, care a trăit

cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).

• Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală „Un recviem german” (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradițional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther.

• Creaţia camerală: lieduri Romanţele Mageloniei

• Creaţia orchestrală• Creaţia corală si vocal-simfonică

Franz Liszt (1811-1886)

• Compozitor maghiar din Regatul Ungar, unul dintre cei mai renumiţi pianişti al tuturor timpurilor.

• A provenit dintr-o familie în care muzica era iubită şi cultivată.

• Creatia sa este impresionantă prin consistenţă, diversitate şi valentele multiple ale mesajului muzica orchestrală şi de cameră

• Liszt a militat pentru progresul muzicii nu numai prin compoziţii şi concerte, ci şi prin scris.

• Primul Concert pentru pian şi orchestră în Mi bemol major

• al II-lea Concert pentru pian şi orchestră în La major 

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893)• Marele gânditor al muzicii universale a

învocat continuu forma muzicală, urmărind un plan muzical dramatic ce influenţează structura simfonică.

• Este unul dintre cei mai apreciaţi compozitori ruşi ai Romantismului.

• Prima sa operă, Fierarul Vakula cunoscută mai târziu sub titlul Pantofiorii țarinei, a obţinut premilul I la concursul de operă.

• Simfonia a IV-a i-a adus gloria

• Opere: Lacul lebedelor ,Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci ; operele Mazeppa și Dama de pică.

• Frumoasa din pădurea adormită

Hector Berlioz (1803-1869)• Marele compozitor francez s-a născut în

localitatea la Cote-Saint-Andre.

• În 1830 scrie Simfonia Fantastică,inspirat fiind de dragostea pentru tragediana irlandeză Harriet Smithson

• Compune, scrie cronici muzicale, întreprinde turnee europene :1842-1843, Belgia și Germania,1845-1846, Praga, Viena, Budapesta, 1847, Sankt Petersburg și Moscova. În intervalul 1847-1848 dirijează la Londra .

• Muzica orchestrală: Simfonii: Fantastică, Simfonia Harold în Italia, Simfonia Dramatică Romeo și Julieta.

• Muzica vocală și corală cântată Opt scene din Faust,legenda dramatică Damnațiunea lui Faust,pentru solist

• Opere: Benvenuto Cellini, Troienii, Beatrice și Benedict

Giuseppe Verdi (1813-1901)• Compozitor italian, vestit mai ales pentru

creațiile sale în muzica de operă.

• Copilăria și adolescența i-au fost marcate de eforturile pe care le făcea împreună cu familia pentru a depăși sărăcia și grijile de zi cu zi.

• Prima sa operă(la 26 de ani),Oberto,conte di San Bonifacio,cu un succes de public.

• Opere: Lombarzii în prima cruciadă, Ernani, Cei doi Foscari, Ioana d’Arc, Alzira, Attila, Macbeth(1847), Hoții ,Corsarul, Bătalia de la Legnano, Luise Rigoletto(1851), Trubadurul, Traviata(1853), Vecerniile siciliene, Simon Boccanegra, Puterea destinului, Don Carlos, Aida(1872), Othello(1887), Falstaff(1893).

Romantismul în arta dramatică

Drama romantică

• suferă şi ea efectul supremaţiei poeziei.

Primul efect este că teatrul romantic e scris în versuri, ceea ce pentru sec. XX e greu acceptabil.

• Personajele vorbesc aparte, detaşându-se de intrigă, în adevărate discursuri versificate.

În dramaturgie noua formulă romantică este pregătită de mai mulți factori, cum ar fi:

• Atenția acordată soartei popoarelor subjugate sau maselor  oropsite, 

• interesul arătat studiilor istorice,

• răspândirea romanelor sentimentaliste,

• succesul extraordinar al melodramei-pregătește publicul pentru receptarea dramei romantice. 

• Acțiunea piesei dramatice este condusă de autor în 

mod arbitrar spre deznodământe surprinzătoare , de

efect patetic, sentimental.

• Personajele sunt firi pasionale, cu temperamente

înflăcărate, vulcanice, cu reacții neașteptate, capabile

de un eroism sublim.

De obicei drama romantică se identifică cu una istorică, cu subiecte luate chiar din legendă.

• Teatrul romantic preferă monologuri ample și tiradele eroice sau sentimentale de efect.

• Stilul este încărcat cu simboluri, metafore, comparați, antiteze, personificări, repetiții – stil predominant liric.

Speciile dramatice

• poemul dramatic,

• drama sentimentală,

• drama istorică.

Arta dramatică se manifestă în următoarele țări:

Franta- toate caracterele proprii teatrului romantic se întâlnesc în dramele unor romantici francezi ca :

• Musset(Lorenzaccio),• Vigny(Chatterton),• Victor Hugo( Regele petrece, Notre damme de

Paris,.)

ALFRED DE MUSSET(1810-1857)

• A fost un scriitor francez. Unul din primii reprezentanți ai romantismului din Franța.

• A frecventat cenaclul lui Victor Hugo.

Opera de teatru Lorenzzacio(1835)

Inspirată din istoria renaşterii italiene

Alfred de Vigny (1797-1863)

•  A fost poet și dramaturg francez unul dintre promotorii principali ai romantismului.

Piesa de teatruChatterton(1835)

Victor Hugo (1802-1885)• Reprezentantul cel mai notoriu al DRAMEI

ROMANTICE e VICTOR HUGO, la care dimensiunea sentimentală şi cea istorică sunt inseparabile. El preia subiecte nu numai din istoria Franţei, ci şi a Angliei şi Italiei, preferand istoria Spaniei.

• Piesele sale cele mai de succes, HERNANI şi RUY BLAS, se petrec in mediul spaniol, considerat de Hugo cel mai propice desfăşurării pasiunilor.

Piesă de teatruHermani(1830)

Piesă de teatru RUY BLAS(1838)

Notre-Dame de Paris(1831)

Coperta primei ediții a romanului Notre-Dame de Paris din1831