istoria medievala universala

7/29/2019 istoria medievala universala

1/143

UNIVERSITATEASPIRU HARETFACULTATEA DE ISTORIE

ECATERINA LUNG GHEORGHE ZBUCHEA

ISTORIE MEDIE UNIVERSAL

I

EUROPA MEDIEVAL(secolele V-XV)

EDITURA FUNDAIEIROMANIA DE MAINEBucureti, 2003

1


2/143

CuprinsCuvant inainte ..............................................................................................................................3

Introducere .................................................................................................................................3I. Spaiul european in evul mediu timpuriu ............................................................................6

I.1. Sfarsitul imperiului roman i marile migraii .....................................................................6I.1.1. Sfaritul imperiului roman ......................................................................................6

I.1.2.Lumea germanic inaintea crerii statelor succesoare .............................................8

I.1.3. Marile migraii ale neamurilor germanice ...............................................................9I.1.4. Vechii slavi i migraia lor .....................................................................................13

I.1.5.Consecinele marilor migraii ..................................................................................17I.2. Structuri politice ..................................................................................................................18

I.2.1. Statele succesoare ale Imperiului ...........................................................................18

I.2.2. Statul carolingian ....................................................................................................24I.2.3. Ultimele invazii .......................................................................................................26

I.2.4. Lumea scandinav in evul mediu ............................................................................30I.2.5. Framiarea feudal .................................................................................................31

I.2.6. Imperiul ottonian .....................................................................................................32

I.2.7. Lumea Bizanului pan in secolul al XI-lea ............................................................34

I.2.8. Slavii de sud............................................................................................................ 42I.2.9. Rusia kievian .........................................................................................................45

I.3. Economie i societate.......................................................................................................... 47

I.3.1. Economie i societate in secolele III-VII ................................................................47

I.3.2. Economie i societate in perioada carolingian ......................................................49I.3.3. Condiia femeii in evul mediu..................................................................................51

I.4. Relaiile feudo-vasalice....................................................................................................... 55I.5. Aspecte culturale in secolele V-XI ....................................................................................58

I.6. Cretinismul i Biserica (secolele IV-XI).............................................................................68

II. Evul mediu dezvoltat .............................................................................................................76II.1. Economie i societate in secolele X-XV ............................................................................76

II.1.1. Demografie i via material ................................................................................76II.1.2. Aspecte sociale .......................................................................................................77

II.1.3. Criza secolului al XIV-lea ......................................................................................78

II.1.4. Conflicte sociale in lumea rural ............................................................................80II.1.5. Oraul medieval ......................................................................................................83

II.2. Cretinismul i Biserica in secolele XI-XV .......................................................................86II.2.1. Lupta dintre Biseric i puterea politic (secolele XI-XIII)....................................86

II.2.2.Ordinele monastice in Occident............................................................................. 88

II.2.3. Ereziile medievale ..................................................................................................90II.2.4. Cruciadele............................................................................................................... 91

II.2.5. Criza papalitii i marea schism a Bisericii occidentale (secolele XIV-XV).......93II.2.6. Biserica ortodox in secolele XI-XV .....................................................................95

II.3. Viaa politic european intre framiare i centralizare.................................................... 98

II.3.1. Evoluia statului medieval occidental (secolele X-XV).Procesele de centralizare politic.......................................................................................98

II.3.2. Framiarea politic in Germania i Italia ............................................................105II.3.3. Europa central - rsritean in secolele X-XVI ...................................................109

II.3.4. Formarea statului rus ...........................................................................................116

II.3.5. Bizanul in secolele XI-XV .................................................................................119II.3.6. Lumea sud - slav in secolele XI-XIV................................................ 125

II.3.7. Inceputurile Imperiului Otoman .........................................................................127

II.4. Cultura in secolele XII-XV............................................................................................. 129II.4.1. Cultura in Europa occidental .............................................................................129

II.4.2. Cultura in lumea ortodox...................................................................................136

2


3/143

Cuvant inainteAcest manual a fost gandit ca o carte care s se adreseze unui public mai larg, fiind destinat in

primul rind studenilor de la facultile de istorie, dar i altor posibili cititori, fie c sunt studeni la alte

faculti, elevi, profesori, sau pur i simplu persoane interesate de trecut i fascinate de tainele

acestuia.De aceea, structura crii oglindete programa cursului de Istorie medie european, aa cum

este acesta organizat pentru studenii anului I de la Facultatea de Istorie a Universitii Spiru Haret,

dar incearc s rspund unor nevoi mai ample de informare, care depesc cadrul, prin fora lucruriloringust, al unui curs cu durata de un semestru. Pe de alt parte, el se adreseaz i studenilor anului III

de la aceeai facultate, care studiaz istoria Bizanului i istoria Sud-Estului Europei. Aceastintreprindere ni s-a prut cu atat mai necesar cu cat, de mult vreme, dup tiina noastr, in Romania

nu au mai aprut sinteze originale pe tema istoriei medievale universale.

Specificul de manual a impus unele limite acestei lucrri, care a trebuit s opereze o selecieintre temele considerate definitorii pentru epoca tratat, i uneori chiar in cadrul acestor teme, din

raiuni didactice, dar i de spaiu.Luand in considerare extraordinara bogie a manifestrilor de via medieval, aceast lucrare

se constituie mai degrab intr-o introducere pentru cei care doresc s aprofundeze cunoaterea unui

trecut pe care se bazeaz in mare msur realiti ale prezentului.

Alte limite sunt datorate, in mod inerent, formaiei i subiectivitii autorilor. Din generaiidiferite, cu specializri complementare pe diverse spaii ale continentului, cu viziuni uneori personaleasupra unor aspecte care au fcut obiectul prezentei lucrri, autorii imprtesc ins un set de valori i

obiective comune, legate de necesitatea realizrii unui invmant de calitate, la standarde europene, i

bazat pe cele mai noi i mai valoroase achiziii in domeniu. De aceea, fr s elimine total diferenelede stil, acetia au incercat o prezentare cat mai omogen a materialului, pornind de la o structur

unitar, i de la aceleai obiective cognitive i educaionale.Ca atare, manualul pe care il oferim incearc s in o cumpn dreapt intre informaia care

constituie substana insi a domeniului istoriei, i interpretarea, care d form acestei informaii, i o

preface intr-o construcie cu sens, generatoare de invturi mai semnificative decat simpla acumularede date i cifre.

Structurarea materiei s-a fcut pe baza criteriului cronologic, dar exist i teme ce transcendlimitele cronologice rigide, de aceea in anumite cazuri au fost necesare derogri de la acest principiu.

Bibliografia consultat pentru realizarea unei astfel de lucrri a fost foarte abundent i, din

necesiti de concizie i inand seama i de publicul-int, am prezentat la sfaritul manualului numaiacele lucrri care pot ajuta in mod deosebit pe cei doritori s-i completeze informaia pe diverse teme

care ii intereseaz. In acelai timp, in afar de lucrrile eseniale, de referin, am inut s precizm cuprioritate acele lucrri existente in limba roman, opere originale sau traduceri, mai vechi sau foarte

recente, care sunt uor accesibile i pot permite doritorilor s-i completeze informaia sau s rspund

unor curioziti pe care lucrarea noastr sperm s le fi starnit. Totodat, in lucrrile pe care le-am citatin bibliografie, se gsesc indicate i alte titluri, ceea ce ingduie celor interesai s-i realizeze o

imagine mult mai cuprinztoare asupra stadiului cercetrii referitoare la diferite subiecte.Contieni de limitele i scderile inerente unei lucrri care ii propune asemenea obiective, dar

care trebuie s corespund i unor exigene didactice bine definite, sperm totui c aceast lucrare ii

va dovedi repede utilitatea, umpland golul care exist pe piaa romaneasc de cursuri i manualeuniversitare i rspunzand, in acelai timp, i intereselor i exigenelor unor cat mai numeroase

categorii de cititori.

INTRODUCEREI.Noiunea de ev mediu

Evul mediu, literal veacul de mijloc, desemnad perioada care se intinde intre Antichitate i

epoca modern, este o sintagm care astzi poate fi destul de frecvent intilnit graie mijloacelor de

comunicare in mas, care in mod obinuit o folosesc in sens peiorativ. Cele mai rele lucruri se petrecprecum in evul mediu, o mentalitate retrograd este medieval, .a.m.d. Pentru cei care ii mai aduc

aminte de lucrurile invate in coal, evul mediu inseamn rani erbi sau iobagi exploatai la sage deseniori rzboinici i parazitari, masacre, epidemii, foamete, vrjitorie, Inchiziie, torturi Culorile in

3


4/143

care este zugrvit epoca sunt cele mai violente, predominind roul sangelui vrsat in cele mai

inspiminttoare chipuri i negrul tenebrelor din castelele lugubre.Exist ins i o imagine mai idilic a evului mediu, promovat de unele poveti care ne-au

incantat copilria, dar mai ale de filmele made in Holliwood. Dincolo de aceste exagerri, pentru

muli dintre noi evul mediu inseamn cavaleri, castele, pduri cu zane i catedrale.Trebuie ins s spunem c mai toate aceste imagini sunt, dac nu in intregime eronate, mcar

parial i motenesc un filon sau altul al gandirii europene. Imaginea negativ a fost creat i impus

de Renatere, in vreme ce revalorizarea este datorat mai ales artitilor romantici din secolul al XIX-lea, care au descoperit in evul mediu surse de inspiraie potrivite sensibilitii lor avantate.

S incepem cu mitul evului mediu intunecat, despre care spuneam c are o originerenascentist. La baza acestei idei se afl o anumit concepie despre istorie, care susine c fiecare

civilizaie are un moment de apogeu i un declin, dup care o alta ii ia locul. Astfel, umanitii, care in

secolele XV-XVI redescopereau unele aspecte ale Antichitii necunoscute pan atunci sauneremarcate, au considerat c intre aceast epoc pe care o admirau i vremea in care triau ei, i pe

care o voiau o readucere al via a lumii antice, a existat o perioad intermediar. Se ntea astfel ideeade veac de mijloc, de ev mediu, in sensul de epoc de tranziie, aflat la mijloc intre Antichitatea

clasic i era modern in care aceti oameni considerau c se afl. Aceast imprire a istoriei in trei

epoci a fost impus in secolul al XVII-lea de germanul Christopher Kellar (care i-a latinizat numele

in Cellarius, urmand moda umanist), in tratatele sale intitulate in mod semnificativ Historia antiqua(1685),Historia medii aevi (1688) iHistoria nova (1696).

Problema cea mare nu a reprezentat-o ins periodizarea, care in fond poate fi justificat de

necesiti didactice, ci conotaia negativ care a fost asociat ideii de ev mediu. O epoc de tranziie

este in general considerat ca fiind lipsit de originalitate i de trsturi perene, ea pierzandu-icontururile fie in perioada care a precedat-o, fie in cea care ii urmeaz. Dar o tranziie de 1000 de ani

(considerand, asemeni umanitilor, c evul mediu ar incepe pe la anul 500 i s-ar termina pe la 1500)este totui un pic cam dificil de acceptat.

Vom pstra ins denumirea de ev mediu intrucat ea este consacrat de o folosire indelungat i

pentru c, aa cum artam mai sus, ea poate rspunde unor raiuni didactice de periodizare a istorieiumanitii in epoci. Trebuie totui s fim contieni de inelesurile ei ascunse i s o utilizm doar in

sens propriu, i nu in manierele metaforice i evident eronate pe care le aminteam chiar in primeleranduri.

II. Limitele evului mediuIn ceea ce privete limitele cronologice ale evului mediu, aici trebuie fcute cateva precizri.

Este vorba in primul rand de un concept inventat de europeni i aplicabil la istoria european, astfel c

trebuie s fim circumspeci atunci cand il folosim pentru alte zone geografice. Exist unele similitudiniintre ceea ce se intampl in Europa in secolul al IV-lea i ceea ce se petrece in China cam tot atunci,

dar e greu de spus dac putem aplica acestei regiuni aceeai gril cronologic precum spaiului

european. Sau, ca s dm alt exemplu, putem studia in cadrul istoriei medievale universale civilizaiileprecolumbiene, pentru c apogeul lor coincide cu limitele pe care le-au fixat europenii acestei

perioade. Dar cand ne dm seama c in momentul descoperirii Americii de ctre Columb majoritateaindigenilor de acolo triau in epoca de piatr, i doar unele civilizaii atinseser stadiul neoliticului,

perspectiva se schimb. De aceea, putem incerca s vorbim despre evul mediu i in cazul altor

civilizaiidecat cea european, dar fiind intotdeauna foarte ateni la diferenele specifice.Revenind ins la incercarea de a trasa limite cronologice evului mediu, i acceptand c acestea

sunt artificiale, rodul unor convenii intre istorici, s prezentm cateva dintre datele care au fostavansate. Sfaritul lumii romane i deci, in mod automat, inceputul celei medievale a fost plasat in

momente diferite in funcie de criteriile pe care le-au folosit savanii. Unii dintre istorici au propus

criza secolului al III-lea ca moment de inceput al unei noi lumi, datorit schimbrilor politice petrecuteatunci, noului decupaj administrativ, regionalizrii puterii i crizei monetare, care fac s apar un alt

tip de stat in urma reformelor lui Diocleian i Constantin. Alii au folosit criteriul religios,

considerand c data de 313, a conversiunii lui Constantin la cretinism, ar marca momentul sfarituluiAntichitii i al inceputului evului mediu. Sunt de asemenea propuneri care aleg data impririi

definitive a Imperiului Roman in partea de Apus i partea de Rsrit, survenit la moartea lui TeodosieI, in 395. Pentru muli istorici, sfaritul lumii romane a fost opera barbarilor, de aceea data tradiional

4


5/143

de inceput al evului mediu este considerat depunerea in 476 a ultimului imprat, Romulus

Augustulus, de ctre Odoacru. Acestor date timpurii li s-a opus cea avansat de istoricul belgian HenriPirenne, care a considerat c sfaritul lumii antice a fost adus de transformarea Mediteranei, in secolul

al VIII-lea, datorit arabilor, din centrul economic al acestei lumi intr-o barier politic i cultural.

Este evident c fiecare dintre aceste date poate fi acceptat sau respins, in funcie de propriileconcepii ale fiecruia i de criteriile pe care le consider a fi cele mai importante. Credem ins c este

esenial s gandim istoria nu ca pe o succesiune de buci intre care exist rupturi violente, ci ca pe o

evoluie continu. Din aceast perspectiv, perioada secolelor III-VIII, considerat in urm cu catevadecenii una a evului mediu timpuriu tinde s fie acum gandit ca epoca Antichitii tarzii, ceea ce

inseamn s deplasm accentul de pe ideea de ruptur pe cea de continuitate.La fel de controversat ca momentul inceputului este cel al sfaritului evului mediu. Datele

propuse au fost ocuparea Constantinopolului de ctre turci in 1453, apogeul Renaterii italiene in

secolul al XV-lea, descoperirea Americii de ctre Columb in 1492, revoluiile burgheze din rile deJos (sfaritul secolului al XVI-lea) i din Anglia (jumtatea secolului al XVII-lea). Se poate observa c

aceste date au fost stabilite la randul lor pe baza unor criterii diferite, i iau in considerare ca puncte dereferin spaii geografice diferite. Ca s ne referim i la spaiul romanesc, istoricii consider c aici

evul mediu a durat pan la sfaritul secolului al XVIII-lea. Aceasta corespunde probabil i ideii despre

un lung ev mediu, care ar fi cuprins perioada preindustrial situat intre secolele IV-XVIII.

Ca s oferim totui unele limite clare, precizm c folosim conceptul de ev mediu pentru aceaparte a istoriei universale care incepe cu decderea Imperiului Roman (secolele III-V) i se incheie cutransformrile societii europene din jurul anului 1500.

III. Raportul dintre evul mediu i feudalismO alt problem este cea a suprapunerii aproape automate intre evul mediu i feudalism, pe

care o intalnim inc destul de frecvent. Mai intai trebuie s artm ce inelegem prin feudalism,

concept folosit de lumea tiinific in mai multe sensuri. La originea cuvantului se afl termenul feud,care se pare c provine din limba franc veche, avand sensul de vite, i mai general, de bogie. In

timpul Imperiului carolingian, prin feud se desemna o concesiune funciar condiionat de indeplinirea

slujbei vasalice. De la acest termen s-au format mai tirziu derivate precum feudal, feudalism,feudalitate.

Astzi, prin feudalism, cei mai muli istorici ineleg organizarea societii care se bazeaz perelaii feudo-vasalice, adic pe acordarea de ctre un senior a unei buci de pmant (feud sau fief)

unui vasal, care in schimb ii datoreaz o serie de servicii (sfat i ajutor). Dac definim astfel

feudalismul, inseamn c nu intalnim societate feudal decat in Europa apusean i central, in statelecruciate din Orient, i poate in Japonia medieval, unde exist o serie de similitudini cu sistemul

feudo-vasalic occidental.Exist ins i unii istorici, influenai de ideile lui Marx, care considera c feudalismul este o

etap din evoluia omenirii care precede capitalismul. Pentru ei feudalismul este acea form de

organizare a societii in care proprietarii de pmanturi pretind de la ranii dependeni rente inproduse, bani sau munc. O astfel de definire a feudalismului permite ca trsturi ale acestuia s fie

regsite in foarte multe societi omeneti, situate in timp intre comuna primitiv i capitalism.De aceea, inand seama de problemele terminologice existente, va trebui de fiecare dat s

incadrm cu atenie o societate sau alta intr-un feudalism generic, i s inem seama de marea

complexitate a organizrilor sociale. Un lucru pare ins destul de sigur, i anume c nu putem pune inmod automat semnul egalitii intre ev mediu ifeudalism.

IV. Aspecte specifice ale evului mediuCursul de fa va incerca s evidenieze trsturile specifice ale perioadei medievale, care in

Europa s-a caracterizat prin predominarea unei societi rurale, prin rolul modelator al cretinismului,

printr-un spaiu fizic diferit de cel de azi datorit prezenei extinse a pdurilor, prin alte concepiidespre spaiu i timp, prin alt mod de a tri viaa de zi cu zi decat cel ce ne e astzi specific. Sursele

care ne permit reconstituirea acestei perioade sunt cele narative i literare, intre care amintim cronicile,

vieile de sfini, cantecele de gest sau literatura curteneasc, alturi de care se relev, din ce in ce maiimportante, sursele juridice (codurile de legi, culegerile de cutume) sau administrative (cadastre,

poliptice, registre de impozite). Exist i numeroase surse nescrise care ne pot ajuta la reconstituireaistoriei evului mediu, precum cele puse la dispoziie de arheologie, numismatic, sigilografie,

5


6/143

heraldic, istoria artei sau a arhitecturii. Folosirea lor corect, cu spiritul critic necesar istoricului ne va

permite s ne formm imaginea unui ev mediu cu lumini i umbre, dar extrem de interesant prin ceeace i-a fost cu adevrat caracteristic, i care poate fi relevat printr-o cercetare atent i corect. I.

SPAIUL EUROPEANIN EVUL MEDIU TIMPURIUI.1. Sfaritul imperiului roman, marile migraii I statele succesoare imperiuluiI.1.1.Sfaritul imperiului roman

Imperiul roman, care in secolele III-IV trece prin profunde transformri, ofer cadrulinstituional pe care il vor prelua regatele succesoare, astfel incat trebuie s-i reamintim in cateva

cuvinte situaia. In secolul al III-lea, Imperiul fusese atins de o criz instituional, economic, sociali militar, care fusese soluionat prin reformele realizate de Diocleian i Constantin. Criza

demografic afectase potenialul economic i militar al statului roman; soluia pruse s fie apelul la

barbari care s lupte in locul romanilor i s cultive tot in locul lor pmanturile. Creterea importaneiarmatei dusese la instabilitate politic, legiunile fiind acelea care ridicau sau doborau impraii.

Vechile instituii romane, precum magistraturile ori Senatul ii pierduser orice influen. Criza moralse reflecta in cutrile pe plan religios, in succesul religiilor orientale care aduceau sperana unei

mantuiri dintr-o lume marcat de nenorociri. Intre aceste religii orientale, cretinismul se rspandea

incet dar sigur, ca religie persecutat uneori, dar cel mai adesea ignorat. Diocleian este cel ce

reuete intr-un timp destul de scurt s pun capt crizei, instituind in plan politic regimul tetrarhiei, incare, pstrand unitatea teoretic a imperiului, imprea responsabilitile intre patru coimprai,capabili s administreze mai bine teritoriul i problemele aprute. Se reorganizau i armata i sistemul

impririi administrative. Constantin ii continu politica, sporind centralizarea, puterea aparatului

birocratic i fora armatei. Msurile in plan economic revigoreaz producia i comerul i redaumonedei, acum de aur, puterea care avea s se menin multe secole in partea rsritean a imperiului.

Datorit acestor reforme, Imperiul se transformase intr-o monarhie absolut, cu caracter militar iautocratic.

Impratul Domnind peste un Imperiu care din 395 s-a imprit in dou, Imperiul roman deapus i Imperiul roman de rsrit, impraii trebuie s concilieze dualitatea real cu ideea menineriiunei uniti ideale. Ficiunea Imperiului unic s-a pstrat pan la depunerea in 476 a ultimului imprat

apusean, Constantinopolul considerandu-se dup aceea singura capital a statului roman ce se repliasepe malurile Bosforului. Fie c rezideaz in Occident fie in Orient, impratul deine puterea suprem,

ca ef al armatei, surs a legii i impritor de dreptate, aprtor al Bisericii (advocatus Ecclesiae). El

conduce ajutat de un numeros aparat birocratic, in randurile cruia se disting apropiaii si, comiii(comes, -ites) care se ocup cu strangerea impozitelor sau cu administrarea bunurilor impratului. Pe

lang administraia central exist i una local, in general la nivelul oraelor.

Justiia Dreptul roman este unic, valabil pentru toi cetenii Imperiului. El se bazeaz peCodul teodosian, promulgat in acelai timp in Orient de Teodosie al II-lea i in Occident de

Valentinian al III-lea in anul 438. Acesta ii pstreaz valabilitatea in Occident pentru cei de origine

roman i in timpul regatelor barbare succesoare ale Imperiului, in vreme ce in Orient se adaug pe la

530 Codul lui Iustinian.

Armata Armata este condus de imprat, care este comandant suprem, dar care deleag o partea puterilor sale generalilor.Magister militum, titlu pe care il poart cel ce se afl in fruntea armatei, dinsecolul al V-lea este de obicei un barbar. De asemenea, majoritatea ofierilor i o parte important a

soldailor sunt de origine germanic, artand gradul de barbarizare a armatei romane in momentul in

care au loc marile migraii.

Biserica Devenit religie oficial, cretinismul s-a organizat pe baza structurilor administrativeale Imperiului. Entitile religioase corespundeau diviziunilor administrative, la nivelul provinciilor

(mitropolii, arhiepiscopate) sau al circumscripiilor de baz numite civitates (episcopate). Astfel, oserie de instituii ale Imperiului roman tarziu au fost perpetuate de Biseric mai bine de o mie de ani.

La nivelul structurii de baz, civitas, episcopul este ales de comunitatea local, de cler i popor,consacrat de un alt episcop, i instalat pe via in fruntea turmei sale. Doar in caz de dezordini grave

poate fi demis, prin hotrirea unui sinod de episcopi. Puterile sale sunt foarte mari, i in zonele in care

6


7/143

autoritatea civil se dezintegreaz mai repede i mai profund, el preia o parte tot mai important a

atribuiilor administrative i judiciare ale vechilor funcionari. Creterea autoritii episcopilor s-afcut in mod evident prin favorurile de care acetia s-au bucurat din partea lui Constantin i a

urmailor lui, prin care li se acord scutiri i subvenii, ca i puterile magistrailor romani, in mod

tradiional rezervate guvernatorilor de provincii.

Aristocraia In Imperiu, de schimbrile care fuseser angrenate de criz i de soluionarea ei aubeneficiat in primul rand marii proprietari funciari, care au din nou, ca nobilime senatorial, un rol

politic important din vremea lui Constantin. Bogai, in relaii stranse cu puterea imperial care iifolosete iari in conducerea statului, protejai de miliiile lor private, membrii aristocraiei

senatoriale pstreaz tradiiile unei culturi elitiste care de fapt simbolizeaz privilegiile lor de clas. Deaceea, se opun barbarilor atata vreme cat consider c privilegiile le sunt puse in pericol; pactizeaz

ins cu ei atunci cand vd in acetia mijloace de a pstra esenialul din societatea in care erau obinuii

s triasc. Nu numai relaiile cu puterea imperial constituiau pentru ei sursa de putere, ci i relaiileconstituite pe plan local, prin intermediul cstoriilor i al alianelor familiale, ori al relaiilor

clientelare. Astfel, se defineau identiti locale care faciliteaz inelegerea cu barbarii, atunci cand numai poate fi vorba de o putere imperial occidental.

Clasele de jos Constatm folosirea in agricultura Imperiului tarziu a muncii colonilor, preferaisclavilor nu doar pentru c erau mai eficieni, ci i pentru c li se putea pretinde serviciul militar, ceea

ce face statul s se preocupe de meninerea acestei rezerve de recrutare. Sclavii continu ins s fieutilizai in cultivarea pmantului, reuind uneori s cumpere o bucat de pmant pe care s o poattransmite copiilor, i cstorindu-se frecvent cu persoane libere din straturile de jos ale societii. In

secolele III-IV, deoarece colonii sunt legai de pmantul pe care s-au nscut i de statutul pe care l-au

motenit, se poate spune c situaia lor se apropie de cea a sclavilor agricoli, a cror condiie seimbuntise intr-o anume msur. Aceast apropiere a situaiei celordou categorii este o trstur pe

care o motenete evul mediu timpuriu, care este martorul contopirii diferitelor categorii de raniaservii in grupul relativ omogen al erbilor.

Chiar dac ranii liberi, mici proprietari de pmant, nu au disprut in aceast perioad de

sfarit a lumii romane, ei au devenit din ce in ce mai rari i sunt zdrobii sub povara impozitelor ctrestat. O posibilitate de a scpa de abuzurile colectorilor de impozite este de a se pune sub protecia unui

patron care ii poate apra, bineineles in schimbul serviciilor pe care ei pot s i le presteze. Adesea,aceast protecie presupune cedarea bucii de pmant care aparinea ranului ctre patron, care i-o

las spre cultivare, in schimbul unor taxe in bani sau in natur. Oricum ins, protecia se poate

transforma in timp in opresiune, ranul lipsit de mijloace fiind acum la discreia patronului su.O alt variant de supravieuire pentru aceti rani pauperizai de revenirea ineluctabil a unor

impozite imposibil de suportat este reprezentat de revoltele bagauzilor, pe care le constatm inGalia de la sfaritul secolului al III-lea pan in secolul al V-lea.

In sfarit, o alt opiune care li se prezint ranilor oprimai de colectorul de impozite sau de

proprietarul domeniului pe care locuiesc este fuga. Prsind domeniul pe care nu mai pot tri, ei ii potcuta un alt proprietar care s le ofere condiii mai bune. Nu sunt ins rare cazurile in care fug chiar

mari proprietari, incapabili s mai plteasc impozitele in condiiile depopulrii domeniilor lor. Seapreciaz c in acest fel au fost prsite, la sfaritul antichitii, circa 20% din terenurile cultivabile,

fenomen cu consecine catastrofale din punct de vedere economic i social. Impozitul pentru loturile

rmase necultivate se repartiza ranilor rmai pe domeniu, ceea ce nu fcea decat s le agravezesarcinile i s-i determine s incerce la randul lor s fug. Pe de alt parte, exist aceste vaste suprafee

agricole abandonate, pentru a cror repunere in valoare pare s fie o soluie primirea barbarilor inImperiu in grupuri masive.

1.1.2.Lumea germanic inaintea crerii statelor succesoareAspecte ale culturii materiale Inaintaii popoarelor germanice s-au individualizat candva pe

la mijlocul mileniului I i. Hr. dintr-o mas de neamuri din care mai fceau parte slavi, celi sau finezi.

Principalele caracteristici ale acestei lumi germanice sunt importana conferit creterii animalelor,infierului. Fierarii din spaiul german tiau s obin oelul, din care realizau sbii superioare calitativ

celor romane. Neamurile germanice practicau o agricultur extensiv, care putea antrena grupuriintregi in micare pentru gsirea de noi suprafee cultivabile. Este posibil ca acest tip de agricultur s

7


8/143

fi contribuit la punerea in micare a unor populaii intregi care in momentul declanrii marilor

migraii intr in Imperiu cerand nu atat bani i produse, cat pmanturi de cultivat.Comerul este destul de restrins, necesitile fiind asigurate in mare parte din producia intern.

Negustorii romani aduc de regul obiecte de lux, preferate de aristocraia care acumula pe diferite ci o

bogie din ce in ce mai mare. Schimbul intern care exist e mai degrab unul de daruri, care pune injoc relaiile sociale i prestigiul din interiorul comunitii sau in relaie cu alte grupuri.

Aspecte spirituale Exista in spaiul german o scriere specific, runic, dar aceasta era

destinat inscripiilor cu caracter religios i era destinat unei pturi subiri de iniiai, pentru restulsocietii ea trebuind s rman secret. De aceea nici nu a fost folosit pentru a fixa in scris creaii

culturale ale vechilor germani. Este foarte posibil ca in perioada la care ne referim acum s fi existat omultitudine de diviniti tribale, care doar treptat s-au unificat, dand la iveal ciiva zei principali.

Zeul Tyr, identificat cu Marte, era onorat uneori cu jertfe omeneti, pentru a aduce succesul in

lupt. Mai tarziu, i s-a suprapus Odin sau Wotan, cu acelai rol de zeu suprem, stpan al campului debtlie. A lsat urme in calendar, numele su fiind purtat de ziua de mari (Dienstag, Tuesday). Donar,

cu numele su mai tarziu de Thor, era identificat cu Hercule, datorit forei sale i luptelor duseimpotriva unor montri feroce. Atributul su era ciocanul, i mai era considerat stpanul fulgerului,

dovad a suprapunerii sale pariale cu Jupiter. De la el ii trage numele ziua de joi (Donnerstag,

Thursday) care era pentru romani ziua lui Jupiter-Jovis. O alt zeitate care a lsat urme in numele unei

zile a sptmanii este Freya (Freitag, Friday), comparat cu Venus in calitatea ei de stpan adragostei. In plus ins, ea era i zeia cstoriei, dar i a morii.

In perioada marilor migraii, vechiul cult, intrat in declin, nu a oferit decat in rare cazuri o

opoziie eficient cretinrii.

Organizarea social Societatea germanic primitiv era una patriarhal. In ea autoritatea odeineau efii de familie, oameni liberi care pot purta armele. Exist numeroase deosebiri de bogie i

de statut in cadrul comunitilor germanice. Este posibil ca unii locuitori ai satelor, chiar liberi capersoan, s fi fost dependeni intr-un fel sau altul de membrii mai bogai i mai influeni ai

comunitii. In societatea germanic existau i sclavi, provenii cel mai adesea din prizonierii de

rzboi.Familia, mult mai extins decat cea nuclear a zilelor noastre, se afla sub autoritatea tatlui,

care poate hotri soarta soiei (sau a soiilor, cci uneori sunt mai multe), a copiilor, a sclavilor.Legturile de rudenie extinse asupra familiei materne i paterne constituie clanul. Triburile erau

comuniti care la origine se formaser probabil pentru a controla resursele dintr-o anumit regiune.

Sunt diverse elemente care pot da coeziune unui trib: o conducere politic sau militar puternic; ocontiin a unei origini comune exprimat in culte religioase particulare; o unitate lingvistic. Ins

sunt i elemente care concur la disoluie. Tribul poate fi i rezultatul succesului in rzboi sau almigraiei, in sensul c invingtorii intr-un conflict ii pot absorbi pe invini, care ii pierd astfel

identitatea, sau c o parte a unui trib poate intra in conflict cu o alta, i rezultatul poate fi deplasarea i

intemeierea unui nou trib. De aceea, pe tot parcursul istoriei germanice se constat c tribul nu este ostructur stabil, ci una in permanent reelaborare, astfel incat formarea tribului, etnogeneza, este

continu. Tribul funcioneaz i ca o comunitate politic. Instituia suprem in cadrul fiecrui trib esteadunarea oamenilor liberi capabili s poarte arme i deci s participe la aciunile rzboinice.

Organizarea tribal a vechilor germani presupunea i existena unor conductori, cu nume i

funcii diferite: rege, pe care germanicii il aleg din pricina nobleii sale, din familia regal, i unconductor militar, dux, ales pe baza valorii demonstrate in lupt. In perioada migraiilor este vorba in

general de astfel de conductori militari.O alt instituie specific germanic este cea a grupului de rzboinici asociat unui ef militar.

Esenial in acest caz este tovria rzboinic a unor tineri, lupttori clare, dornici de glorie i de

prad, care se adun in jurul unui conductor vestit pentru succesele sale militare, jurandu-i fidelitatei fiind recompensai de acesta pe msura realizrilor. Selecia lupttorilor poate depi graniele

tribului, iar in anumite cazuri, acest comitatus poate sta la baza formrii unui nou trib (etnogenez

continu).

8


9/143

I.1.3.Marile migraii ale neamurilor germaniceCauzele marilor migraiiContactele cu lumea roman i rolul lor

Incepand de prin secolul al III-lea al erei cretine, popoarele germanice au inceput s se

indrepte spre lumea roman in tentative de migraie destul de greu de explicat, autorii antici vorbind deo suprapopulare a regiunilor nordice, dar care este greu de susinut. O alt ipotez vorbete de o

deteriorare a climei care ar fi survenit in Scandinavia i in zonele baltice in aceast period, ceea ce

este posibil, dar nu pare s explice suficient acele pulsaii migratorii. Valorile rzboinice ale societiigermanice, dorina de afirmare pe cimpul de lupt i dobindirea przii aductoare de bogie i de

prestigiu ar putea s constituie motivaiile unora dintre expediiile consemnate in surse. In sfarit, nutrebuie omise nici micrile altor populaii, care ii pot impinge pe germanici spre lumea roman sau ii

pot antrena in migraie.

Limesulroman, frontiera imperiului, fusese intotdeauna permeabil, permiind ptrunderea unorinfluene romane in interiorul lumii germanice. Intre acestea se numr folosirea monedei, creterea

semnificativ a puterii i prestigiului efilor militari, dintre care muli serveau in armata roman caauxiliari, dobandind cunotine de limb i elemente ale civilizaiei romane, i devenind astfel din ce in

ce mai interesai de bogiile imperiului.

Slbiciunile sistemului de aprare roman a permis din secolul al III-lea unor popoare intregi s

intre in Imperiu in cutare de noi pmanturi. Pe de alt parte, migraia goilor in zona rsritean alumii germanice a declanat o reacie in lan, din care trebuie s menionm invazia cvazilor imarcomanilor din 166, oprit de romani cu eforturi imense.

Accelerarea procesului de etnogenezLa sfaritul secolului al II-lea se constat la triburile din apropierea limesului sau chiar din

profunzimea pdurii germanice o schimbare important a structurii. Datorit rzboaielor neintrerupte,

rolul activitii militare in interiorul triburilor a devenit esenial. Tribul nu are alt ans desupravieuire decat militarizarea total care antreneaz transformarea sa intr-o armat. Prin aceasta se

accentueaz religioase. Pstrandu-i vechiul nume, tribul se construiete de fapt acum in jurul efului

rzboinic. Toi cei ce lupt alturi de el sunt considerai membri ai tribului,indiferent de neamul lor.Rolul hunilor

Se mai adaug intre cauzele care in mod tradiional sunt considerate rspunztoare dedeclanarea marilor migraii i unele care in de situaia din Asia, de unde au venit hunii, care au pus in

micare, prin efectul bulgrelui de zpad, neamurile intalnite. Se presupune c deplasarea hunilor

spre apus a fost determinat de o deteriorare climatic, astfel incat au fost obligai s caute noi punipentru animalele lor.

Desfurarea marilor migraiiNu vom folosi termenul de invazie, care face apel doar la aspectul militar, ci pe cel de

migraie, care surprinde mai bine esena fenomenului petrecut in urma invaziei hunilor, cand

popoare intregi, nu doar armate, s-au pus in micare cutand noi pmanturi unde s triasc la adpostde dumani dar i de spectrul foametei.

Hunii In 376, asupra goilor din Nordul Mrii Negre nvleau hunii, marcand inceputulmarilor migraii. Pentru societatea sedentar a ostrogoilor, ocul reprezentat de aceti nomazi de oferocitate ieit din comun a fost foarte mare, datorit superioritii militare a hunilor, clrei rapizi i

extrem de abili in manuirea arcului i a arcanului.Invini, o parte a ostrogoilor se altur hunilor, pe care ii vor urma in campaniile lor ce-i

poart prin intreaga Europ. O alt parte se retrage in Peninsula Crimeea, unde ii vor menineindependena pan la 1475. Unda de oc ii atinge apoi pe vizigoi, dintre care unii se refugiaz

inuntru arcului carpatic, dar cea mai mare parte a acestora caut s-i gseasc scparea dincolo de

Dunre, in Imperiul roman. Imperiul accept aezarea hunilor in Pannonia. Se pare ins c ei nu s-austabilit niciodat in numr mare pe teritoriul de azi al rii noastre, poate i pentru c pe atunci in zon

predominau pdurile, iar ei, pentru a-i crete hergheliile de cai, preferau evident spaiile deschise pe

care le gseau spre Marea Neagr sau in pusta pannonic. Din aceast zon organizau raiduri de pradin Imperiul Roman de Rsrit i au incercat s porneasc i la cucerirea Occidentului, sub conducerea

lui Attila, fiind oprii cu greutate in 551, prin lupta de la Campiile Catalaunice.

9


10/143

Goii Se consider c ar fi fost originari din Scandinavia, de unde au trecut pe continent i auinceput s coboare spre sud. Pe la 230 probabil c se aflau deja la nord de Marea Neagr, intinzandu-se intre Carpai, Don, Vistula i Marea de Azov.

In ultima parte a secolului al III-lea, in urma presiunii exercitat de goi in colaborare cu triburi

dacice libere i cu ali barbari, impratul Aurelian, dup ce reuise s-i inving, retrage totui armata iadministraia din Dacia pentru a intri linia Dunrii. La rsrit de Nistru, sub conducerea familiei

regale a Amalilor, se organizeaz un regat al greutungilor sau al ostrogoilor. La apus de Nistru,

tervingii sau vesii (vizigoii) alctuiesc la randul lor un nou nucleu politic, descentralizat dar dinamic,in frunte cu familii aristocratice dintre care se va distinge cea a Balthilor.

Aezarea goilor la apus de Nistru s-a petrecut pe la sfaritul secolului al III-lea i inceputulcelui urmtor. Acum incepe se pare i rspandirea cretinismului printre goi. Ulfila, cel ce avea s fie

apostolul goilor, era nscut dintr-un nobil got i o cappadocian ai crei prini sau bunici fuseser

luai prini in 257. Ulfila ajunge in 330 la Constantinopol, ca membru al unei delegaii gotice. Aicidobandete bune cunotine de greac i latin, i la 341 devine episcop al rii getice. Succesul lui

este mai mare decat al misionarilor care il precedaser, deoarece era got de neam inalt, bucurandu-sedeci de o audien mai larg, i mai ales pentru c reuete s realizeze o traducere a Bibliei in gotic,

pe care o ridic astfel la rang de limb de cult. Intrucat in momentul ederii sale in Imperiu, credina

oficial nu mai era cea stabilit la Niceea, ci arianismul, ce susinea c Iisus este inferior Tatlui,

evanghelizarea goilor se petrece folosind o variant moderat a acestei confesiuni, care doar lasfaritul secolului al IV-lea este considerat definitiv eretic. Arianizarea goilor a fost accentuat imai mult in timpul trecerii lor in Imperiu, cand impratul Valens, arian la randul su, le trimite

misionari care ii instruiesc in acest spirit. Ulterior, chiar dac in Imperiu ortodoxie a redevenit credina

de la Niceea, goii pstreaz arianismul ca o posibil msur de conservare a unei identiti in pericolde a fi pierdut o dat cu renunarea la o form proprie de credin religioas.

Ostrogoii Sosirea neateptat a hunilor conduce in 375-376 la prbuirea rapid i total aregatului ostrogot situat la rsrit de Nistru. Btrinul rege Hermanaric, incapabil s organizeze

rezistena, s-a sinucis, probabil fiindc aa ii cereau riturile ancestrale, regatul ostrogoilor a rmas fr

cpetenie, i a fost realmente spulberat.Cea mai mare parte a ostrogoilor s-au supus hunilor, pe care

i-au urmat in peregrinrile lor rzboinice prin Europa, mai ales c acestea erau aductoare deprzi bogate. Alte grupuri au incercat s se refugieze din calea hunilor in Imperiul roman. Cei rmai

pe vechile lor teritorii ii menin o vreme autonomia.

Ostrogoii au participat in tabra hunic la lupta de la Campiile Catalaunice din 451, dar dupinfrangerea de aici i mai ales dup moartea lui Attila i destrmarea imperiului hunic, ostrogoii ii

recapt totala libertate de micare. Prefer s rman pentru o vreme federai in Pannonia, in specialin zona dintre Viena i Belgrad. Prin anii '80 ai secolului al V-lea, eful acestora era Teodoric. Fiu al

regelui ostrogot Thiudimir, in 559 tanrul Teodoric era lsat ostatic la Constantinopol drept garanie

pentru respectarea tratatului incheiat atunci cu Imperiul. Acolo a rmas vreme de zece ani, timp in carea beneficiat de o educaie de bun calitate, ceea ce i-a ingduit s se familiarizeze cu valorile culturii

greco-romane ca nici un alt ef barbar de dinaintea sa. Astfel, el a fost capabil s se amestece cu multpricepere in jocurile politice din Imperiu, sprijinindu-l, de exemplu, pe Zenon impotriva rivalilor

acestuia. Victoriile obinute i-au permis s dobandeasc un statut mai favorabil pentru ostrogoii si,

aezai de aceast dat ca federai in Moesia. De aici erau foarte uor de organizat expediii chiarimpotriva Constantinopolului, cum s-a i intamplat in 486, dar i impotriva bandelor rivale de

ostrogoi care se mai gseau in Imperiu. Colaborarea cu impratul Zenon ii adusese lui Teodoric titlulde consul i de magister militum (ef militar suprem), ca i adoptarea de ctre familia imperial. De

aici numele de Flavius pe care il poart, i care ilustreaz faptul c era cetean roman i membru al

celei de-a doua dinastii flaviene, creia ii aparinuse i Constantin cel Mare.Cum goii lui Teodoric reprezentau cea mai important i mai amenintoare for barbar

existent in acel moment pe teritorul Imperiului de rsrit, ca s scape de venicele lor deplasri i

jafuri, impratul Zenon il trimite pe Teodoric in Italia. Aceasta trebuia s fie eliberat de domniailegitim (tirania) lui Odoacru, generalul barbar ce il detronase la 476 pe ultimul imprat al apusului.

Ostrogoii lui Teodoric au plecat din Balcani in 488 i, dup ce au urmat valea Dunrii, auintrat in Italia prin nord-est. Odoacru rezist trei ani, dar apoi este silit s impart puterea cu Teodoric.

10


11/143

In 493, prin asasinarea lui Odoacru, regele ostrogoilor ii vedea indeplinit visul de a fi singurul stpan

al Italiei.

Vizigoii Vizigoii stabilii pe teritoriul actualei Romanii continuau s fie doar o parte aamestecului de populaii gsit aici, intre care triburile dacilor liberi, geto-dacii romanizai i fotii

provinciali romani aveau un loc destul de important. Acestui amalgam de popoare, vizigoii ii aduceauins o structur politic, in care puterea era deinut de efi rzboinici in stare s il organizeze ca pe o

confederaie gotic.

In momentul in care a avut loc confruntarea cu hunii, in marea ei majoritate aristocraiaterving l-a abandonat pe regele Athanaric i a cutat scpare dincolo de Dunre. Cei rmai au intrat

in marea confederaie multietnic aflat sub conducerea hunilor.Funcionarii romani din Tracia, provincia in care fuseser aezai vizigoii, profit de pe urma

situaiei lor dificile, vanzandu-le alimentele la preuri exorbitante i gsind diferite mijloace de a-i

exploata. In aceste condiii, in 377 izbucnete o formidabil revolt a vizigoilor, pentru potolireacreia se deplaseaz la faa locului insui impratul Valens. In lupta care are loc la Adrianopol, in 378,

impratul este ins ucis, i din acest moment goii nu mai pot fi inui sub control, deplasandu-se dinprovincie in provincie i jefuind. Pe la 395, cel mai de seam conductor al goilor era Alaric, unul

dintre cei aezai atunci in Moesia. Dup ce i-a consolidat puterea in Balcani, inelegand probabil c

din provinciile srcite ale Imperiului de Rsrit nu mai are ce jefui, Alaric ii indreapt atenia spre

Italia. In 410, profitand de problemele interne ale statului roman, vizigoii lui Alaric asediaz icuceresc Roma, pe care o jefuiesc timp de cateva zile, respectand ins, dup cum arat unele surse,lcaurile cretine i pe cei ce s-au refugiat in ele. Probabil c pentru muli locuitori ai Imperiului,

cucerirea vechii capitale era semnul sfaritului unei lumi. Pentru goii lui Alaric pare s nu fi fost

altceva decat un episod in drumul lor spre inuturi mai sigure, unde s poat tri in pace i bogie.Idealul era Africa de nord, provincie neafectat inc de jafurile altor barbari, i care la vremea

respectiv reprezenta granarul Imperiului. Vizigoii ajunseser deja in sudul Italiei, stranseser corbiicu care s ajung in Sicilia i de acolo in Africa, dar furtuna i moartea subit a lui Alaric i-au

impiedicat.

In fruntea goilor a ajuns acum Athaulf, cumnatul lui Alaric. Dorina acestuia pare s fi fostinelegerea cu romanii, de pe urma creia ii dduse seama c ar avea doar de citigat. Ca semn

probabil al incercrii de integrare in lumea roman, acesta se cstorete in 414 cu Galla Placidia, soraimpratului Honorius, care fusese luat prizonier cu ocazia jafului Romei. In acest moment vizigoii

se aflau in sudul Galiei, i in 418, ei sunt aezai in Acvitania ca aliai ai romanilor impotriva

vandalilor din Spania. De acum incepe cucerirea Spaniei i organizarea unui regat ce se intindea deambele pri ale Pirineilor.

Vandalii Inrudii cu goii, cum pare s dovedeasc apropierea dintre limbile lor, vandalii erauca i acetia originari din Scandinavia. Din secolul al III-lea, constatm divizarea lor in dou grupuri,

silingii, de la care de altfel se pare c i-a luat numele Silezia, i hasdingii, care erau situai intre

cursurile superioare ale Vistulei i Nistrului. In secolul al III-lea hasdingii sunt in Pannonia, iar silingiipe cursul superior al Mainului. Acestea sunt zonele pe care vandalii le vor ocupa pan in momentul

apariiei hunilor.Dup anul 400, datorit presiunii hunilor, vandalii hasdingi se pun in micare ctre apus, i

intilnindu-i pe silingi, se restabilete contactul intre cele dou grupuri ale aceluiai neam. In 405 erau

deja pe Rin, pe care, impreun cu alte grupuri barbare il foreaz in 406, revrsandu-se in Imperiu.Impreun cu alanii i suevii traverseaz Galia, jefuind totul in calea lor, apoi, temandu-se de reacia

trupelor romane, trec Pirineii. Dincolo de aceti muni ei socoteau, pe de o parte, c se vor gsi laadpost, iar pe de alt parte tiau c vor afla bogii pe care nu apucaser s le jefuiasc alii. Dup

trecerea Pirineilor in 409, Spania, incapabil de rezisten armat datorit rzboiului civil care o sfiia,

le cade prad cu uurin. Barbarii ii impart teritoriile astfel: hasdingii se aeaz in Galicia, silingii inBaetica (Andalusia), suevii in colul de nord-vest (aproximativ in ceea ce este azi Portugalia).

Vizigoii ins deveniser federai in slujba Imperiului, i in numele acestei aliane incep s

lupte in Spania impotriva acestora. Regele vizigot Wallia reuete s-l prind i s-l expedieze laRavenna pe regele siling i s-i distrug in aa fel regatul, incat aceasta a disprut din istorie. Rmai

fr conductor, silingii se altur hasdingilor, i de acum inainte se poate vorbi de o singur ramurvandal.

11


12/143

Longobarzii Originea longobarzilor, ca i a altor neamuri germanice, este plasat inScandinavia, din care, trecand pe continent, s-ar fi aezat pentru o vreme pe rmul meridional alBalticii, pentru a inainta apoi pe Elba. Afirmarea lor mai puternic pe planul relaiilor internaionale

dateaz din secolul al VI-lea, cand din Pannonia, unde se stabiliser intre timp, lanseaz raiduri care

ajung pan in Dalmaia. In aceast perioad unii dintre longobarzi s-au cretinat, sub influenabizantin, in rit ortodox. Catigarea unei pri a elitei la arianism s-a fcut mai tarziu, in vreme ce o

parte important a populaiei pare s fi rmas pgan.

Pe la 566 avea loc lupta lor, aliai cu avarii, impotriva gepizilor. Coaliia avaro-longobard i-ainvins pe gepizi, care au prsit in numr mare Pannonia i s-au aezat in Transilvania. In armata cu

care generalul roman Narses pune capt existenei statului ostrogot din Italia se gseau i cateva mii delongobarzi. Este foarte probabil ca acest prim contact cu peninsula s le fi revelat acestora

posibilitile interesante de imbogire existente inc aici, in pofida rzboaielor pustiitoare din ultimele

decenii.Hotrarea de a prsi Pannonia i a incepe riscanta aciune de recucerire a unei Italii de-abia

reintrat sub control bizantin a fost datorat ins foarte probabil ameninrii reprezentate de avari,aliai din ce in ce mai nesiguri i periculoi. Incepe o mare migraie spre apus, intrarea lor in Italia

fiind plasat la anul 568. Oraele italiene sunt cucerite unele dup altele, cu excepia Romei, Ravennei

i a altor Alboin, longobarzii ii aeaz centrul stpanirii lor la Pavia.

Anglo-saxonii Menionai pentru prima oar in secolul al II-lea al erei cretine, saxonii inceps fie mai frecvent pomenii in surse la sfaritul secolului al III-lea, cand particip la raiduri pe mareimpreun cu francii. Spre sfaritul Imperiului roman erau situai de-a lungul cursurilor inferioare ale

Weserului i Elbei. Anglii, inrudii cu ei, puteau fi gsii in aceeai perioad in sudul peninsulei

Iutlanda, in vreme ce iuii, alt neam din aceeai familie germanic ocupau partea nordic a acesteipeninsule, creia i-au dat probabil numele. Trebuie s-i menionm i pe frizoni, pe rmurile de la vest

de Weser, deoarece fac parte, alturi de angli, saxoni i iui, dintre neamurile care au invadat fostaBritanie roman, germanizand-o.

Situaia vechii provincii romane, prsit de legiuni in primul deceniu al secolului al V-lea a

uurat cucerirea. Rmsese pe loc o populaie romanizat puin numeroas, i o populaie celtic slabromanizat. Lipsii de protecia legiunilor, locuitorii Britaniei sunt o prad uoar pentru vecinii lor

barbari: scoti - strmoii irlandezilor de astzi- i picti-inaintaii scoienilor. De aceea, dup eeculincercrilor de a se apra singuri, ii cheam in ajutor pe germanicii de pe continent, care sosesc mai

intai intr-un grup condus de doi frai: Hengist i Horsa. Acetia ii inving pe barbarii din nord, dar apoi

refuz s mai plece, chemandu-i rudele de pe continent i aezandu-se in Britania.Condiiile din Britania erau favorabile invadatorilor, cci elementele administraiei romane

rmase in insul dup plecarea legiunilor au deczut treptat, i locul lor a fost luat de forme deorganizare local mai primitive, inspirate probabil i din tradiiile celtice. Legturile cu continentul,

pstrate o vreme i dup retragerea armatei, au fost total intrerupte atunci cand Imperiul a pierdut in

favoarea francilor litoralul Galiei de dincolo de Canalul Manecii. Rezist o vreme mai indelungatorganizarea municipal. Se presupune c nu a fost vorba de o colonizare organizat, ci c familii mai

mari sau mai mici s-au instalat incepand din partea oriental a insulei. De-abia pe la 500 se pare c auinceput s apar primii regi, care ii atribuie toi o origine divin. In pofida numelor atribuite

diferitelor regiuni, care ne-ar determina s credem c aezarea s-a fcut in grupe etnice compacte

(Wessex=saxonii de vest: Eastanglia=anglii de est, .a;), se pare c populaia era de fapt amestecat.Grupurile tribale au stat probabil la baza organizrii teritoriale condus de subreguli (regiori). In faa

avansului anglo-saxonilor i al celorlali germanici venii impreun cu ei, britonii se retrag spre zonelemai greu accesibile din vest (Cornwaill, ara Galilor) sau se refugiaz pe continent, in peninsula

numit pan atunci Armorica i care de acum inainte va purta numele de Bretania. Cum limba englez

nu cuprinde decat 15-16 cuvinte de origine celtic i cum majoritatea oraelor romane au fostabandonate, fr a fi locuite de invadatori, este probabil s nu fi existat o convieuire semnificativ

intre anglo-saxoni i celi. Nu putem ins accepta nici masacrarea in totalitate a britonilor care nu s-au

refugiat din calea nvlitorilor, dei unele consemnri de asemenea masacre exist in sursele literare.Francii La gurile Rinului, pe malul su drept, se gseau francii, o confederaie de neamuri

inrudite unele cu altele, individualizate in masa germanic relativ recent sub acest nume comun. Din adoua jumtate a secolului al III-lea au incercat mereu s invadeze Galia, fiind respini cu mare greutate

12


13/143

de imprai. Cu toate acestea ei inainteaz continuu, i din 358 ii gsim ca foederati in Toxandria, pe

malul sudic al riului Meuse (Brabantul de nord). Un mare numr dintre ei intr in randurile armateiromane din Galia, i unii sunt aezai de Imperiu in regiunile nordice ale acestei provincii, pentru a

pune in valoare terenurile agricole abandonate. Vedem deci cum intrarea francilor in Imperiu este lent

i imbrac diferite forme, combinand raidurile militare cu ptrunderea panic, dar nu mai puineficient. Spre deosebire de ali migratori, ei nu au intrerupt niciodat contactul cu locurile de origine,

ceea ce a contribuit la intrirea permanent a elementului barbar aezat in Galia. De la mijlocul

secolului al V-lea francii incep cucerirea sistematic a Galiei, pe care o desviresc in secolul al VI-lea, in timpul domniei lui Clovis i a succesorilor acestuia.

I.1.4. Vechii slavi i migraia lor in primele secole ale evului mediuIn istoria european, migraia slavilor in primele veacuri medievale a avut, in general, aceeai

insemntate i urmri pentru partea central rsritean i balcanic a continentului european precuminvaziile germanice in prile sale apusene, ce fcuser mai inainte parte din statul roman. De altfel, au

existat o serie de asemnri sau similitudini in ceea ce privete cauzele i modalitatea de desfurare amigraiilor unora i altora, precum i in ceea ce privete inceputurile vieii lor statale in cadrul unor

structuri in curs de feudalizare.

Inceputurile istoriei vechilor slavi Inceputurile istorice ale slavilor nu sunt bine cunoscutepan astzi. O serie de elemente ale istoriei lor mai vechi sunt inc viu disputate, emiandu-se tot felulde teorii. Este cert c limba slav veche a fcut parte din ramura rsritean a limbilor ce alctuiaufamilia indo-european. In Antichitate, vechii slavi s-au aflat departe de marile state i arii de

civilizaie, astfel c tirile scrise despre ei au fost puine, incomplete i deci controversate (de exemplu,

Tacitus, Pliniu cel Btran etc.). Majoritatea cercettorilor consider c patria primitiv a slavilor acuprins un areal puin intins intre Vistula (poate i Oder) la apus i bazinul mijlociu al Niprului inspre

rsrit (poate chiar spre cursul mijlociu al fluviului Volga). Ei erau la inceputul erei noastre inconjuraide diverse alte populaii, precum neamuri baltice i finice, goi, celi, scii i sarmai, la care s-au

adugat diverse neamuri de origine asiatic ce au strbtut mai lent sau mai rapid spaiile nord-pontice

de la Urali spre inima Europei, precum hunii, avarii, protobulgarii, khazarii. Ulterior, destui dintreacetia au fost asimilai topindu-se in masa slav.

Realitatea istoric a existenei iniiale a unui nucleu slav nu foarte numeros i nici prea intinsteritorial este demonstrat i de existena unei limbi comune, a vechii limbi slave, care a premers

cronologic migraia lor i a stat la baza tuturor limbilor slave din toate cele trei ramuri ce s-au

cristalizat ulterior in plan european. Astfel, de exemplu, sunt comune tuturor slavilor unele denumiride inventar agricol, de metal, unelte, indeletniciri etc. ca i destule elemente ale caracteristicilor

umane, traiului, mitologiei chiar. Cu timpul, evident c au aprut dialecte care ulterior au dus laformarea diverselor limbi slave. Primele tiri scrise demne de luat in seam despre slavi nu sunt mai

vechi de secolul al VI-lea: Procopius din Cezareea, Mauricius, Iordanes etc. tirile acestora coroborate

cu rezultatele spturilor arheologice permit reconstituirea unor aspecte ale primelor veacuri dinexistena lor medieval. invaziile germanice in prile sale apusene, ce fcuser mai inainte parte din

statul roman. De altfel, au existat o serie de asemnri sau similitudini in ceea ce privete cauzele imodalitatea de desfurare a migraiilor unora i altora, precum i in ceea ce privete inceputurile vieii

lor statale in cadrul unor structuri in curs de feudalizare.

Inceputurile istoriei vechilor slavi Inceputurile istorice ale slavilor nu sunt bine cunoscutepan astzi. O serie de elemente ale istoriei lor mai vechi sunt inc viu disputate, emiandu-se tot felul

de teorii. Este cert c limba slav veche a fcut parte din ramura rsritean a limbilor ce alctuiaufamilia indo-european. In Antichitate, vechii slavi s-au aflat departe de marile state i arii de

civilizaie, astfel c tirile scrise despre ei au fost puine, incomplete i deci controversate (de exemplu,

Tacitus, Pliniu cel Btran etc.). Majoritatea cercettorilor consider c patria primitiv a slavilor acuprins un areal puin intins intre Vistula (poate i Oder) la apus i bazinul mijlociu al Niprului inspre

rsrit (poate chiar spre cursul mijlociu al fluviului Volga). Ei erau la inceputul erei noastre inconjurai

de diverse alte populaii, precum neamuri baltice i finice, goi, celi, scii i sarmai, la care s-auadugat diverse neamuri de origine asiatic ce au strbtut mai lent sau mai rapid spaiile nord-pontice

de la Urali spre inima Europei, precum hunii, avarii, protobulgarii, khazarii. Ulterior, destui dintreacetia au fost asimilai topindu-se in masa slav.

13


14/143

Realitatea istoric a existenei iniiale a unui nucleu slav nu foarte numeros i nici prea intins

teritorial este demonstrat i de existena unei limbi comune, a vechii limbi slave, care a premerscronologic migraia lor i a stat la baza tuturor limbilor slave din toate cele trei ramuri ce s-au

cristalizat ulterior in plan european. Astfel, de exemplu, sunt comune tuturor slavilor unele denumiri

de inventar agricol, de metal, unelte, indeletniciri etc. ca i destule elemente ale caracteristicilorumane, traiului, mitologiei chiar. Cu timpul, evident c au aprut dialecte care ulterior au dus la

formarea diverselor limbi slave. Primele tiri scrise demne de luat in seam despre slavi nu sunt mai

vechi de secolul al VI-lea: Procopius din Cezareea, Mauricius, Iordanes etc. tirile acestora coroboratecu rezultatele spturilor arheologice permit reconstituirea unor aspecte ale primelor veacuri din

existena lor medieval. seam in spaiul sud-est european au aprut aa numitele sklavinii, forme deorganizare intermediare intre sistemul tribal i cel statal.

La fel de necunoscut i deci generatoare de tot felul de ipoteze, multe cu coloratur politic,

din epoca romantic pan astzi, sunt i problemele spiritualitii, ale vieii religioase a vechilor state.Cu certitudine se tiu doar imprejurrile in care diferitele segmente ale lor s-au cretinat in secolele

VIII-X, de regul prin decizii politice, nu o dat transpuse in practic prin mijloace violente alemonarhilor lor din Moravia, Bulgaria, Polonia i Rusia. Anterior, veacuri de-a randul vechii slavi au

fost politeiti, termenul de bog adic de zeu fiind comun in toate limbile slave. Adorau zeiti ce

intruchipau fore i fenomene ale naturii, petrecandu-se i un anume fenomen de acceptare a unei

zeiti supreme stpanitoare a lumii (precum Perun, devenit intr-un anume fel simbolic pentru slaviirsriteni). S-au conturat diverse practici religioase pgane, inclusiv fenomene ale magiei practicate insanctuare de ctre slujitori specializai, multe dintre practicile pgane meninandu-se destul vreme i

dup cretinare i strbtand veacurile mai ales prin creaia popular oral.

Migraia slavilor Migraia slavilor din nucleul lor primordial spre toate punctele cardinale afost un fenomen care aparine celui de al doilea val al migraiilor, parial i asalt impotriva lumii

cretine. Astzi, cauzele migraiilor slavilor, ca de altfel i a altor populaii, sunt inc departe de a fielucidate pe deplin, diversele ipoteze sau argumentri starnind discuii, controverse etc. i fiind mai

mult sau mai puin acceptate. Oricum, se pare a fi contribuit la plecarea din locurile de origine mai

muli factori, neputand fi stabilit o anumit pondere, in timp sau ca mrime a acestora. O dat cuplecarea neamurilor germanice, a goilor cu precdere, de la sud de Marea Baltic, in spaiul de la

Apus de slavi s-a creat un anumit vid de populaie pe care acetia s-au grbit s-l umple. O situaieasemntoare e posibil s fi aprut i in Rsrit, in bazinul mijlociu al fluviului Volga mai puin

populat de nomazii clrei in venic micare. Astfel de imprejurri au avut, in orice caz, un rol

secundar, neputand explica aciunile expansioniste ale slavilor la sute i sute de kilometri de locul lorde origine. La fel ca i in cazul germanilor sau al turanicilor din Asia Central, i in cel al slavilor a

fost invocat o explozie demografic in primele secole ale erei noastre, astfel incat surplusul depopulaie creat atat de creterea seam in spaiul sud-est european au aprut aa numitele sklavinii,

forme de organizare intermediare intre sistemul tribal i cel statal.

La fel de necunoscut i deci generatoare de tot felul de ipoteze, multe cu coloratur politic,din epoca romantic pan astzi, sunt i problemele spiritualitii, ale vieii religioase a vechilor state.

Cu certitudine se tiu doar imprejurrile in care diferitele segmente ale lor s-au cretinat in secoleleVIII-X, de regul prin decizii politice, nu o dat transpuse in practic prin mijloace violente ale

monarhilor lor din Moravia, Bulgaria, Polonia i Rusia. Anterior, veacuri de-a randul vechii slavi au

fost politeiti, termenul de bog adic de zeu fiind comun in toate limbile slave. Adorau zeiti ceintruchipau fore i fenomene ale naturii, petrecandu-se i un anume fenomen de acceptare a unei

zeiti supreme stpanitoare a lumii (precum Perun, devenit intr-un anume fel simbolic pentru slaviirsriteni). S-au conturat diverse practici religioase pgane, inclusiv fenomene ale magiei practicate in

sanctuare de ctre slujitori specializai, multe dintre practicile pgane meninandu-se destul vreme i

dup cretinare i strbtand veacurile mai ales prin creaia popular oral.

Migraia slavilor Migraia slavilor din nucleul lor primordial spre toate punctele cardinale afost un fenomen care aparine celui de al doilea val al migraiilor, parial i asalt impotriva lumii

cretine. Astzi, cauzele migraiilor slavilor, ca de altfel i a altor populaii, sunt inc departe de a fielucidate pe deplin, diversele ipoteze sau argumentri starnind discuii, controverse etc. i fiind mai

mult sau mai puin acceptate. Oricum, se pare a fi contribuit la plecarea din locurile de origine maimuli factori, neputand fi stabilit o anumit pondere, in timp sau ca mrime a acestora. O dat cu

14


15/143

plecarea neamurilor germanice, a goilor cu precdere, de la sud de Marea Baltic, in spaiul de la

Apus de slavi s-a creat un anumit vid de populaie pe care acetia s-au grbit s-l umple. O situaieasemntoare e posibil s fi aprut i in Rsrit, in bazinul mijlociu al fluviului Volga mai puin

populat de nomazii clrei in venic micare. Astfel de imprejurri au avut, in orice caz, un rol

secundar, neputand explica aciunile expansioniste ale slavilor la sute i sute de kilometri de locul lorde origine. La fel ca i in cazul germanilor sau al turanicilor din Asia Central, i in cel al slavilor a

fost invocat o explozie demografic in primele secole ale erei noastre, astfel incat surplusul de

populaie creat atat de creterea strbtut de diveri alogeni intre care i varegii (normanzii) cestrbteau teritoriul de la Marea Baltic la Marea Neagr. Deja la mijlocul secolului al IX-lea, acolo s-

au pus bazele a ceea ce avea s devin vechiul stat rus sau Rusia kievian, condus de dinastiagermanic a Riuricizilor.

Comparativ, expansiunea spre apus a slavilor e mult mai bine cunoscut in desfurarea ei in

raport cu cea din prile rsritene ale Europei. Ea a putut fi reconstituit prin analiza surselor narative,a toponimiei, prin analizarea i interpretarea documentelor aduse la iveal de spturile arheologice.

Expansiunea spre apus a fost favorizat neindoielnic pentru slavi i de diminuarea pentru cateva secolea prezenei in zon a elementului germanic. Astfel, dup veacul al IV-lea, a inceput un avans lent, dar

continuu al slavilor spre Occident. Ei au atins, de exemplu, pe o lung distan coastele Mrii Baltice,

apropiindu-se chiar de Hamburg, unde ulterior sunt consemnai cu ocazia conflictelor cu Carol cel

Mare. Au ajuns, de asemenea, inspre zonele centrale ale Germaniei, ca de exemplu in Brandeburg,acolo unde peste secole avea s se nasc Berlinul, capitala de mai tarziu. Au atins apoi inuturileMoraviei i Boemiei, colinele Alpilor rsriteni. Nu puini au fost cei care atrai de condiiile naturale

s-au stabilit in Pannoia, in Campia Dunrii de Mijloc, unde au fost apoi gsii i asimilai de ctre

maghiarii lui Arpad. Detaamente avansate ale lor au ajuns pan inspre Marea Adriatic, mai cu seamin zona Triest. Aceti slavi au ajuns aadar departe in inima Apusului. Cercettorii sunt de acord c

Berlin sau Leipzig sunt nume slave, toponimia fiind de altfel confirmat i de arheologi. Ulteriormigraiei in teritoriile ocupate de ei, destinul slavilor apuseni a fost dublu. O parte dintre ei au dat

natere diverselor popoare ce alctuiesc segmentul occidental al familiei slave, precum: polonezii,

cehii, slovacii. Slavii din Pannonia au disprut prin exterminare sau colonizare o dat cu constituireacoroanei Sfantului tefan. O bun parte a slavilor dintre Alpi i Marea Baltic au disprut ca urmare a

aceleai duble realiti, exterminare i asimilare ca urmare a contraofensivei germane sub steagulcrucii, cand elementul germanic s-a instalat/reinstalat in Rsrit pan in Prusia Oriental, unde s-au

stabilit ulterior Cavalerii Teutoni. Au disprut in felul acesta numeroase populaii germane atestate la

hotarul mileniilor I i II precum: polabii, lusacienii, prusienii etc. Mult mai bine cunoscut estemigraia slavilor in spaiul balcanic stpanit de Imperiul Bizantin, in care exista o insemnat tradiie

istoriografic, i in care numeroi istorici au consemnat date de tot felul privind prezena slavilor.Secole de-a randul, lumea bizantin a fost confruntat cu problema slav i o astfel de realitate i-a

gsit locul in paginile scrise de numeroi istorici, de la Procopiu din Cezareea pan la impratul

crturar din secolul X, Constantin Porfirogenetul. In unele izvoare, conform terminologiei arhaizantespecific bizantinilor, aceti slavi apar i cu denumirea de gei

(Marcelinus Comes). Cei mai muli istorici, precum: Procopiu, Mauriciu, Menandros Protector,Teofilact Simocatta, vorbesc despre o ramur rsritean a slavilor, anii, i o alta apusean, respectiv

sclavinii. In istoriografie, problema acestora este extrem de disputat. S-au emis multe ipoteze, teorii

privind caracteristici, itinerarii urmate, destin istoric etc., inclusiv in legtur cu o prezen a lor,acceptat mai mult sau mai puin, in spaiul Romaniei de mai tarziu.

Dup cum s-a observat, nucleul iniial al slavilor s-a aflat departe de zona Dunrii de Jos. Nu setie cand i in ce imprejurri au aprut slavii in prile Nistrului inferior i ale Prutului. In secolul XX

o istoriografie interesat i manipulat politic a lansat teza unei contribuii consistente a slavilor la

crearea unui aa zis popor moldovenesc, inrudit, chipurile, i tritor alturi de poporul roman.Falsitatea unui asemenea aseriuni este prea evident pentru a mai fi combtut, ea gsindu-i din cand

in cand i astzi adepi, ca i o alt tez tot atat de absurd i neconform cu adevrul precum este

aceea a formrii poporului roman undeva in Balcani, la Sud de Dunre i deci a unei iluzorii stpanirislave timp de secole asupra unei bune pri a Romaniei de mai tarziu.

Se pare c migraia slavilor spre sud i sud-vest a fost favorizat intr-o anumit msur devidul politic de putere creeat in urma destrmrii confederaiei hunice, dup moartea lui Attila in 453.

15


16/143

Oricum, bogiile de tot felul ale prilor rsritene ale statului roman, precum i slbiciunea sa tot mai

evident in condiiile crizei generale a antichitii, au stimulat i potenat atacurile slavilor. In modsigur frontiera nordic a imperiului romano-bizantin a fost atacat pentru prima dat de grupuri

consistente de slavi in vremea impratului Anastasius (491-518). Probabil c dup anul 500 au devenit

tot mai dese atacurile slavilor atat la Dunrea de Jos prin Moldova i Muntenia, cat i, pornind dinPannonia, la sud de Sava, in prile central vestice ale Balcanilor, acolo unde mai tarziu s-au stabilit

croaii i sarbii.

In cursul secolului al VI-lea, slavii au ptruns in Imperiul Bizantin, de regul impreun cu totfelul de alte populaii barbare precum : avarii, protobulgarii, etc., i cel mai adesea sub conducerea

acestora. Ei au dobandit repede priceperi sporite in tehnica asedierii cetilor i mai cu seam aoraelor fortificate. Slbiciunea militar, starea proast a fortificaiilor de la frontiera nordic, neglijate

de administraie, precum i numrul relativ mic al soldailor din cetile interioare au permis slavilor

s-i extind continuu raza de aciune a atacurilor lor. Din zona Dunrii i Savei au ajuns i au pustiitMacedonia, Tesalia, Dalmaia i Epirul. Au ajuns sub zidurile Constantinopolului i au trecut pe la

Termopile in Peloponez, iar monoxilele lor i-au transportat in insulele greceti ale Mrii Egee. Ovreme, impratul Iustinian (527-565) a reuit s asigure stoparea prezenei slave, mai ales ca urmare a

activitii generalului Chilbudios. Atunci au fost consolidate puncte de sprijin ale Imperiului la nord de

Dunre, precum Lederata, Constantiniada Daphne, Sucidava, au fost intrite vechile ceti i ridicate

altele. Politica apusean de reconquista a avut drept rezultat golirea Peninsulei Balcanice de foremilitare, ca i sectuirea financiar a imperiului, ceea ce a favorizat reluarea victorioas pe o scarmult mai larg a atacurilor slave. Timp de decenii, incursiunile barbarilor in Imperiu au avut i o alt

caracteristic. De regul, atacurile se desfurau cu repeziciune, cat mai in adancime, dup care,

incrcai de prad in oameni i bunuri, invadatorii se retrgeau in bazele lor de plecare aflate dincolode frontierele imperiului. Spre sfaritul veacului ei au inceput s renune la deplasarea spre nord,

rmanand in prile periferice i chiar in cele de interior. Astfel, spre sfaritul secolului VI s-au stabilitin pri ale Dalmaiei, ale Croaiei i Serbiei de mai tarziu. Stabilirea slavilor la sud de Dunre i Sava

a fost vremelnic contracarat nu numai cu mijloace militare. Astfel, diplomaia bizantin, conform

unor procedee folosite nu o dat cu succes, a stimulat disensiunile interne, luptele dintre diverselepopulaii aflate la hotare impiedicand in acest fel, cateodat, aciuni concertate impotriva

Constantinopolului. Apoi, continuandu-se de asemenea o tradiie mai veche, numeroase sume de banica i bunuri de valoare de tot felul s-au indreptat de la Bizan spre atacatori, reprezentand in fapt o

form de tribut, deci de impiedicare a expediiilor de jaf, de rscumprare a pcii. Astfel de mijloace

au amanat, nu au inlturat primejdia. Impratul bizantin Mauriciu (582-602), a incercat s schimbefundamental o situaie care era tot mai grav pentru destinele statului su. Succesivele i central

vestice ale Balcanilor, acolo unde mai tarziu s-au stabilit croaii i sarbii.In cursul secolului al VI-lea, slavii au ptruns in Imperiul Bizantin, de regul impreun cu tot

felul de alte populaii barbare precum : avarii, protobulgarii, etc., i cel mai adesea sub conducerea

acestora. Ei au dobandit repede priceperi sporite in tehnica asedierii cetilor i mai cu seam aoraelor fortificate. Slbiciunea militar, starea proast a fortificaiilor de la frontiera nordic, neglijate

de administraie, precum i numrul relativ mic al soldailor din cetile interioare au permis slavilors-i extind continuu raza de aciune a atacurilor lor. Din zona Dunrii i Savei au ajuns i au pustiit

Macedonia, Tesalia, Dalmaia i Epirul. Au ajuns sub zidurile Constantinopolului i au trecut pe la

Termopile in Peloponez, iar monoxilele lor i-au transportat in insulele greceti ale Mrii Egee. Ovreme, impratul Iustinian (527-565) a reuit s asigure stoparea prezenei slave, mai ales ca urmare a

activitii generalului Chilbudios. Atunci au fost consolidate puncte de sprijin ale Imperiului la nord deDunre, precum Lederata, Constantiniada Daphne, Sucidava, au fost intrite vechile ceti i ridicate

altele. Politica apusean de reconquista a avut drept rezultat golirea Peninsulei Balcanice de fore

militare, ca i sectuirea financiar a imperiului, ceea ce a favorizat reluarea victorioas pe o scarmult mai larg a atacurilor slave. Timp de decenii, incursiunile barbarilor in Imperiu au avut i o alt

caracteristic. De regul, atacurile se desfurau cu repeziciune, cat mai in adancime, dup care,

incrcai de prad in oameni i bunuri, invadatorii se retrgeau in bazele lor de plecare aflate dincolode frontierele imperiului. Spre sfaritul veacului ei au inceput s renune la deplasarea spre nord,

rmanand in prile periferice i chiar in cele de interior. Astfel, spre sfaritul secolului VI s-au stabilitin pri ale Dalmaiei, ale Croaiei i Serbiei de mai tarziu. Stabilirea slavilor la sud de Dunre i Sava

16


17/143

a fost vremelnic contracarat nu numai cu mijloace militare. Astfel, diplomaia bizantin, conform

unor procedee folosite nu o dat cu succes, a stimulat disensiunile interne, luptele dintre diverselepopulaii aflate la hotare impiedicand in acest fel, cateodat, aciuni concertate impotriva

Constantinopolului. Apoi, continuandu-se de asemenea o tradiie mai veche, numeroase sume de bani

ca i bunuri de valoare de tot felul s-au indreptat de la Bizan spre atacatori, reprezentand in fapt oform de tribut, deci de impiedicare a expediiilor de jaf, de rscumprare a pcii. Astfel de mijloace

au amanat, nu au inlturat primejdia. Impratul bizantin Mauriciu (582-602), a incercat s schimbe

fundamental o situaie care era tot mai grav pentru destinele statului su. Succesivele i neintrerupteleatacuri ale slavilor i ale aliailor lor distruseser masiv aezrile rurale i urbane, depopulate in mare

msur, lsaser in paragin intinse suprafee de pmant i chiar zone locuibile, dezorganizaserintregul sistem de funcionare a statului, anunau insemnate modificri etnodemografice. Impratul

soldat Mauriciu a organizat mai multe expediii la Dunre i inspre Pannonia pentru a sili pe slavi s se

retrag din Peninsul i s renune ulterior la atacuri. Cu ocazia acestor lupte, izvoarele bizantineconsemneaz i existena unor cneji, aadar conductori ai slavilor, precum: Ardagast, Pirogast i

Musokios. In anul 600, in faa forei dar i a unor consistente subsidii anuale (120.000 nomisme),avarii i aliaii lor slavi se angajau s lase in linite i pace grania nordic a imperiului. Doi ani mai

tarziu, in anul 602, nemulumite de a ierna la Dunre in ar ostil i nepltite, trupele de la Dunre s-

au rsculat indreptandu-se spre Constantinopol, unde, dup asasinarea lui Mauriciu, au impus ca

imprat pe fostul centurion Focas (602-610).Dispariia armatei bizantine din prile nordice ale provinciilor orientale a avut drept urmare

stabilirea masiv a slavilor in Peninsula Balcanic. In cea mai mare parte a acesteia, administraia

bizantin a fost inlturat. In anul 626 avarii i aliaii lor au intreprins un mare asediu al

Constantinopolului, in timp ce impratul Heraclius (610-641) lupta in rsrit cu persanii. Dup asediuldin 626, factorul avar s-a diminuat continuu, disprand ulterior in spaiul balcanic. In cea mai mare

parte a acestuia, pan in Grecia central i chiar in insule, se aezaser triburile slave. Debuta in felulacesta istoria propriu-zis a slavilor de sud, a etnogenezelor lor i a primelor lor formaiuni politico-

statale. In acelai spaiu al Europei de sud-est continuau s existe i realiti mai vechi, precum

Imperiul constantinopolitan devenit Imperiul grec medieval, precum i romanitatea oriental ce setransforma treptat in romanism, cu cele dou pri componente ale sale: balcanic i nord-dunrean.

Prin intreaga sa desfurare, prin amploarea in timp i spaiu, prin consecinele sale ce au implicataproape jumtate din spaiul continentului european, migraia slavilor se inscrie ca unul dintre cele mai

de seam procese istorice de la inceputurile vremurilor medievale.

1.1.5. Consecinele marilor migraiiMarile migraii au adus cu ele distrugeri materiale i pierderi de viei omeneti, dar evaluarea

acestora trebuie fcut cu grij i fr exagerri. Societatea european s-a ruralizat, centrul de greutate

al vieii oamenilor incetand s mai fie oraul, dar procesul incepuse inc din timpul crizei Imperiului

roman. S-a schimbat i infiarea etno-lingvistic a Europei, dand natere in Occident popoarelormoderne, de origine romanic, pe de o parte, sau germanic, pe de alta, iar in Orient popoarelor slave

sau romanice, precum romanii. Transformarea Imperiului roman de Apus s-a accentuat, i, in cele dinurm, acesta a disprut, lsand locul unor state succesoare, in care elementul germanic se suprapune

peste vechile structuri romane, dand natere unei sinteze originale ce a stat la baza civilizaiei

medievale. In est, Imperiul Bizantin perpetueaz motenirea roman, in forme ins din ce in ce maidiferite de cele originare, pe de o parte, iar pe de alt parte, transmite modelul bizantin formaiunilor

politice ale slavilor. Spiritualitatea s-a modificat i ea, atat pe baza aportului germanic sau slav, cat idatorit cretinismului, acceptat in toate statele succesoare, i care vine cu propriile sale valori i

concepii. Intre oameni s-au instituit relaii personale, fie c era vorba de proprietarul de pmant i

ranii care il lucrau sau de seniorul i de cei care ii datorau serviciul militar. Germenii relaiilorfeudale care aveau s caracterizeze Europa medieval apreau deja in statele succesoare.

17


18/143

I.2. Structuri politiceI.2.1.Statele succesoare ale Imperiului

Regatul hunic Conglomeratul de popoare pe care hunii, urmand principiul bulgrelui dezpad le inglobaser in randurile lor pe msur ce le infringeau in lupt a primit din partea unor

istorici numele de Imperiu hunic. Este foarte clar ins c nu putem vorbi de o organizare de stat

propriu zis decat din secolul al V-lea, mai precis din anii 425-434, cand ei ii consolideaz stpanireain Pannonia. Puterea Imperiului hunic rezida in mod esenial in fora militar, bazat pe organizarea

i armamentul din perioada nomad. Teritoriul stpanirii hunilor este greu de delimitat cu precizie,cci, dei ei domin un spaiu la prima vedere imens, care se intinde de la Oder la Irti, exist

nenumrate discuii cu privire la felul in care ii exercit ei aceast dominaie. Stpanirea efectiv a

hunilor cuprindea Pannonia i zone din Serbia, din actuala Romanie, poate chiar din Silezia. Apogeulputerii hunilor se situeaz in perioada domniei lui Attila, biciul lui Dumnezeu. In 451, regele hun

pleac in fruntea armatelor sale de pe malul Dunrii, trece Rinul in apropiere de Mainz, invadeazBelgia. La sfaritul lui mai, hunii erau in faa oraului Orleans, pe care il asediaz. Aetius, fost aliat al

hunilor, contientizase pericolul in care se afla lumea roman i cu ultimele fore ale Imperiului

organizeaz aprarea. De fapt nu e vorba atat de trupe romane propriu-zise, cci armata imperial numai cuprindea de mult nativi romani in numr semnificativ, ci de un conglomerat de mercenari i aliai

barbari, intre care se gseau franci, burgunzi i vizigoi. Infruntarea decisiv are loc la 20 iunie 451, inChampagne, la Campus Mauriacus sau Campiile Catalaunice. Sursele occidentale vorbesc despre o

incletare gigantic, avand loc nu atat intre dou armate, cat intre dou civilizaii, i fiind incheiat cu

infrangerea hunilor.In primvara lui 452, Attila pornea din nou impotriva Occidentului, vizand de aceast dat

Italia. Sunt devastate orae precum Aquileea, Padova, Mantua, Verona, Brescia .a. Scopul lui Attilaprea s fie cucerirea Romei, dar in urma celebrei intilniri cu papa Leon cel Mare, regele se

rzgandete i se indreapt spre rsrit. Bineineles c ne putem intreba in ce msur la luarea unei

asemenea hotrari a contribuit puterea de convingere a papei sau aceasta s-a suprapus ameninriiimpratului Marcian care ataca atunci in mod oportun la Dunre. In 453, moartea lui Attila anun

sfaritul puterii hunice.

In urma luptelor dintre fii si, imperiul hunic se dezmembreaz. Neamurile germanice sau dealt origine care fuseser supuse hunilor ii desfoar de acum inainte o existen independent.

Forele centrifuge acioneaz i in randul hunilor, diferitele triburi urmand s aib destine diferite.Unele triburi intr in slujba Imperiului de rsrit, fiind stabilite la sud de Dunre, altele rman tributare

Imperiului in Pannonia.

Regatul ostrogot In 493, prin moartea lui Odoacru, Teodoric, regele ostrogoilor, rmaneasingurul stpan al Italiei. De acum inainte el va domni cu echitate peste goi i romani, pe care dorete

s-i vad trind in pace, imprindu-i sarcinile meninerii statului in bune condiii. Romanii pstrauexercitarea funciilor civile, administrative, in vreme ce goii asigurau serviciul militar. Regatul su

cuprindea, in afar de Italia, coasta dalmat, Pannonia, o parte din sudul Franei, iar dup infrangereavizigoilor de ctre franci, in 507, Teodoric a asigurat i guvernarea Spaniei, in numele nepotului su

minor, motenitorul tronului.Cat vreme a domnit, pan in 526, in Italia a fost pace, i mai toi regii barbari din Occident, cu

care de altfel se i incuscrise, vedeau in el un arbitru. La moartea sa, puterea a fost preluat de fiica sa

Amalasuntha i de fiul ei minor. Problemele au inceput in regatul ostrogot in momentul in care tanrulrege a murit i Amalasuntha i-a dat seama c nu va putea conduce singur. De aceea i-a luat imediat

titlul de regin i l-a asociat la domnie pe vrul su Teodahad, care destul de repede a suprimat-o,

pentru a rmane singur la domnie.Totul ar fi rmas o problem intern a regatului ostrogot, dac in acel moment la conducerea

Imperiului bizantin nu s-ar fi aflat Iustinian, care tocmai repurtase, prin generalul su Belizarie, ovictorie surprinztor de uoar impotriva regatului vandal din Africa de nord, pe care il cucerise. Prea

astfel deschis calea recuceririi zonelor czute in mana barbarilor i a refacerii vechiului Imperiu

roman unitar.Primele confruntri se soldeaz cu victorii gotice. Apoi, sub comanda lui Belizarie,

invingtorul vandalilor, bizantinii incep s preia iniiativa. Teodahad fiind asasinat in urma unei

18


19/143

revolte, conducerea a fost luat de Vitiges, membru al aristocraiei gote i, sub conducerea lui, rzboiul

continu cu incrancenare. Cu toat rezistena, in 539 Ravenna, capitala regatului, este cucerit prinasediu i regele got este luat prizonier i dus in Imperiul de Rsrit, unde ii triete ultimii ani in

condiii foarte onorabile.

Puterea este preluat in 541 de ctre Totila, care reuete s reinvie rezistena gotic i sintarzie cu mai bine de un deceniu recucerirea total a peninsulei de ctre bizantini. Sub conducerea

lui, goii recuceresc parial terenul pierdut, dar inferioritatea lor in faa armatelor bizantine era din ce

in ce mai evident. Din momentul in care conducerea armatelor imperiale este preluat de talentatulgeneral Narses, iniiativa trece de partea acestora. In 552, intr-o btlie extrem de sangeroas, Totila

este ucis. Luptele mai continu caiva ani, dar romanii erau deja invingtori. Parte ucii, partedeportai, parte integrai in armata bizantin, in 555 ostrogoii dispreau de pe scena istoriei. Regatulvizigot

In 418, vizigoii fuseser aezai in Acvitania ca aliai ai romanilor impotriva vandalilor dinSpania, impotriva crora desfoar o serie de campanii. Vor rmane astfel intre Loara i Garonna intr-

o relativ inactivitate pan in 451, anul confruntrii cu hunii. Victoria de la Campiile Catalaunicemarcheaz apogeul puterii vizigoilor, care in momentul acela reprezentau cea mai puternic for

barbar din Europa. Din a doua jumtate a secolului al V-lea incepe cucerirea Spaniei, care este supus

in intregime vizigoilor, mai puin colul ei de nord-vest unde se gseau suevi, pan in 484. Centrul de

greutate al regatului vizigot era ins inc in Galia, unde se gsea i capitala Toulouse. La inceputulsecolului al VI-lea aprea ins o nou for pe scena Galiei, reprezentat de francii lui Clovis. Dornics-i extind stpanirea spre sud, regele f

istoria medievala universala

Documents

Transcript of istoria medievala universala