1

Eu și Avenor Collegede Alexia Netcu, cls. a VII-a

Sunt nouă în şcoala aceasta, dar nu mă simt așa. Acesta este primul meu an la Avenor College, dar deja m-am integrat. Copiii şi profesorii m-au primit aici cu braţele deschise, cu căldură şi prietenie. Chiar dacă mie nu mi-e greu, profesorii încearcă să facă totul mai uşor pentru mine, ei mă ajută şi îmi explică. Colegii, de asemenea, mă tratează ca pe una de-a lor şi cu unii m-am împrietenit foarte bine.Cursurile la Avenor College sunt foarte interesante şi eu apreciez micile jocuri creative pe care le facem ca să ne

aprofundăm cunoştinţele. Noul nume şi noua clădire a şcolii mă încântă în mod egal, dar nu asta este esenţialul. Toţi aceşti factori m-au făcut să mă simt ca acasă. În plus, nu contează dacă sunt singura persoană pe care o ştiu căreia îi place să citească în franceză, eu am şi voi avea mereu o pasiune pentru limba franceză. M-am bucurat când am auzit că în această şcoală, chiar dacă are curriculum britanic, se fac ore de franceză şi astfel pot învăţa mai mult. Sunt aşa de fericită că m-am mutat aici, deoarece am ajuns într-un loc cu elevi şi profesori model, în care dezvoltarea personală, cunoaşterea și prietenia sunt pe primul loc. “I’d do it all over again !”

Mi-a fost greude Alma Tudor

Alma a fost până anul trecut, când a trebuit să plece în Germania, eleva școlii noastre. În prima ei vacanță a dat fuga în București și a venit să-și vadă foștii colegi.Vin acum dintr-un orășel numit Aachen, care se află în nordul Germaniei. M-am acomodat

deja acolo, mă simt bine la școală, deja am prietene... La un moment dat, câțiva colegi, aflând că e ziua mea, mi-au făcut un cadou: o felicitare. M-a bucurat, fiindcă nu mă așteptam la gestul acesta. Am un coleg român care este de la șase ani în Germania, deci nu mai are niciun fel de probleme. Mă înțeleg bine cu el, pentru că putem vorbi și-n germană și-n română.

La început, însă, mi-a fost foarte greu. În prima zi de școală nu e frumos, ca aici, cu deschidere festivă, ci se începe direct cu ore. Am avut emoții foarte mari și am tot rugat-o pe mama să nu mă ducă deloc la școală. Mi-a fost foarte greu, sin-gurul lucru care m-a ajutat a fost faptul că anul trecut am fost la ei în vizită, deci îi cunoșteam. Aici e cu to-tul altfel decât acolo. Dacă profesorii de aici predau cu dragoste și au înțelegere față de copii, dorind doar să-i învețe cât mai mult ca ei să aibă un viitor bun, acolo n-am simțit asta. Din mai multe motive, unii profesori nu-și fac bine materia, ne pun doar să cop-iem ceva din carte după care nici măcar nu ne mai explică. Sau, dacă ne explică, ne încurcă și mai mult. Matematica, fiind predată în germană, e grea pen-tru mine. Noroc că tatăl meu e profesor și-mi poate explica totul în românește. Mai am noroc și cu una dintre bunicile mele care e profesoară de germană. Altfel cred că mi-ar fi fost aproape imposibil. Am venit acum să-mi văd colegii, dar și profesorii. Mi-a fost dor de tot ce este aici.

Clasa a VIII-a este greade Horia Muraru, cls. a VIII-a

După cum vă spune şi titlul, clasa a VIII-a este FOARTE grea. Am fost avertizați, de nenumărate ori şi de mulți profesori că acesta va fi unul dintre cei mai grei ani din viaţa noastră şcolară şi aş vrea să vă mărturisesc că nu s-au înșelat.

Materia nouă de anul acesta, combinată cu recapitulările frecvente şi proiectele de la clasă ne ocupă mare parte din timpul liber. Cantitativ, temele au crescut faţă de anul trecut, lucru datorat apropierii examenului de Evaluare Naţională din iunie, anul viitor. La toate acestea, se adaugă şi presiunea psihică a unui examen important din viaţa noastră, până la care mai sunt doar câteva luni. Stresul ne afectează pe toți: pe noi, elevii, pe profesorii noștri, care se străduiesc să ne ajute cât pot de mult, pe părinți, care au emoții cel puţin la fel de mari ca ale noastre.

Eu, unul, încerc să-mi păstrez calmul, să mă descurc cu toate lucrurile pe care le am de făcut şi nu pot spune că am întâmpinat probleme mari până acum, dar, foarte probabil, voi face şi eu cunoştinţă cu ele. Cu toate că eu reușesc să mă descurc, nu ştiu dacă este la fel de ușor şi pentru ceilalți colegi… Ei, oare, ce părere au despre clasa a VIII-a? Este grea sau nu?

REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ ŞCOLARĂ - NOIEMBRIE - 2013

Nr. 2

“Lum

ea su

bacv

atic

ă” -

Vera

Mun

tean

u, c

lasa

a II

-a d

elta

Domnul Goe în notă clasică la Școala Avenor

material de Claudia Alexa, profesor DramăEvident toată lumea din școala noastră era familiarizată cu năzdrăvăniile lui Goe. Trupa mini ALEGRÍA a jucat cu succes piesa lui Caragiale în Assembly pentru tema “Bune maniere”. Timp de lucru scurt, dar voință maximă! Rezultatul? O jumătate de oră plină de hai, cu beretă pentru artiști pe care e musai să scrie „Les Formidables”!Când am mers în fața copiilor și am interpretat rolul povestitorului din piesa de teatru Domnul Goe, am simțit că zbor. Eram emoționată și bucuroasă. Toată lumea se uita la mine și la colegii de pe scenă. Am uitat să vă spun că piesa lui Caragiale este foarte amuzantă și m-am distrat grozav. Îmi place foarte tare de Clau, profesoara mea de Drama, și să joc în rolurile pe care le alege pentru noi. Ce să mai, m-am simțit minunat și abia aștept să joc în următoarea piesă!

Ariana Pop, cls. a II-a

Înainte de piesa Domnul Goe am avut mari emoții, dar, după ce mi-am învățat replicile, emoțiile au dispărut. Eu am jucat rolul povestitorului așa că am putut citi (cu intonație foarte bună, ce-i drept!) replicile. Toată lumea a fost atentă și încântată de prestația noastră. La final, toți ne-au felicitat și ne-au aplaudat. Și să vă spun un mic secret: am avut numai două zile la dispoziție să repetăm!

Teodora Răducanu, cls. a II-a

Domnul Goe a fost foarte amuzant. Cel mai mult îmi place când îi spune bărbatului din tren „Urâtule!”, pentru că așa mai spun uneori băieții în realitate. Publicul nostru a reacționat foarte simpatic, adică a început să râdă și asta m-a emoționat foarte tare. Îmi place acest sentiment, am impresia că oamenii se simt bine. Dacă se va mai repeta piesa, mie mi-ar plăcea să joc toate rolurile pentru că le iubesc: unul într-o zi, altul în altă zi și așa mai departe.

Sofia Trindade, cls. a II-a

Clubul de cinemaLa Avenor College în fiecare seară de luni se vorbește despre filme. Dar nu despre ultimele super-producții pe care le-am văzut, nici despre serialele în vogă de la TV, ci despre cum se alcătuiesc poveștile din imagini. Despre cum o poveste se poate încheia în notă diferită și ne poate surprinde; despre cum fotoliul confortabil de spectator poate deveni, dintr-o dată, o provocare. Cei care ne îndrumă sunt doi regizori iubiți de spectatori și apreciați de critică: Radu Muntean și Radu Jude. Cum a apărut ideea acestor întâlniri și cum reușește să-și găsească timp pentru ele, veți afla din cele ce urmează de la Radu Muntean.Am început acest club din mai multe motive. În primul rând, cred că e o ocazie și pentru mine, ca regizor, să-mi cultiv publicul. E, prin urmare, și un interes egoist. Am început de vreun an și ceva să le pun copiilor mei – Vlad și Vera – și altfel de filme decât cele de desene animate tradiționale care rulează acum pe ecrane. Am observat o mare disponibilitate pentru altfel de filme decât cele care se încadrează în clișeul acesta de film american, extrem de previzibil. M-am gândit la acest club ca la un loc în care să-i învăț pe copii să se uite la un film, să aibă răbdare și să nu se aștepte să explodeze ceva la treizeci de secunde. Ziceam la un moment dat că vizionarea unui film de calitate presupune câteodată la fel de mult efort ca lectura unei cărți. E interesant să lucrez cu copii, pentru că au o mare curiozitate pentru nou. Asta îi face să fie mai receptivi poate la genul de filme de autor care nu se încadrează în schema producțiilor comerciale. Am lucrat cu copii și la filmări, iar acolo trebuie abordați diferit decât restul actorilor. Dar nu mi-e greu, fiindcă sunt bine antrenat, am doi acasă.

ACTUALITATEA

3

Icoane și iconari… în directreportaj de Catinca Romcea, Sara Mușetescu și Andrei Blaer, cls. a IV-a

Joi, pe data de 24 octombrie, 2013, noi, clasele a IV-a am fost împreună la un atelier de icoane, în Otopeni, cu Liana, Georgiana, Nicoleta și Claudia (Alexa). Acolo am văzut cum se fac icoanele și cum se muncește. Expoziția s-a ținut la Casa de Cultură și primul lucru pe care l-am aflat a fost că icoanele sunt tablouri care se pictează cu niște pigmenți speciali, frumos colorați. Acolo erau foarte mulți iconari cu tehnici diferite. Totul era plin de culoare și contur. Am văzut cum un domn făcea o icoană din mozaic, un alt domn folosea lut, iar la acesta am observat cum se poate lucra în relief. Peste tot, unde ne uitam, erau scene din viața sfinților! Chiar dacă aveau stiluri diferite de lucru, am observat ca toate aveau ceva în comun: erau din greu muncite! De exemplu, o doamnă a terminat un chip în două ore! Unora dintre noi ni s-a părut că acele chipuri ies, pur și simplu din tablou și strigă: ”Pictează-mă”!

Icoanele erau extraor-dinare și ne bucurăm că am văzut cum se fac, iar acest lucru a fost posibil datorită unei mame a unui coleg de la clasa a VI-a (doamna Scripcariu), care ne-a explicat în detaliu. La sfârșitul vizitei noastre trebuia să reproducem o icoană, pe cea care ne-a plăcut cel mai mult. A fost greu, dar am reușit cu toții să desenăm câte ceva. A fost o ”mini-excursie” reușită, pe care am meritat-o după atâtea teste și teme!

O mică excursie la Piscu de Mirela Mucenic, cls. a V-a

Într-o zi de marți, eu și clasa mea am hotărât să mergem într-o mică excursie, într-un sătuc lângă București numit Piscu. Când am ajuns, doamna Scripcariu, mama colegului nostru Ioan de la clasa a VI-a, ne-a condus într-o sală de clasă ca de pe vremuri! Totul era din lemn iar în loc de o tablă magnetică se afla o tabla neagră, pe care se scria cu creta. Acolo am vorbit despre izvoarele istorice, dar și despre Piscu. După aceea, Nea Mitică ne-a arătat cum se face o oală de lut iar toată lumea a rămas uimită de câtă îndemânare avea! Olicica îi ieșise perfect! Din moment ce

toți vroiau să fie primii la olărit, a trebuit să tragem la sorți ca să nu rămână nimeni supărat. Când mi-a venit rândul, mi-am înmuiat mâinile în apa călduță din galeată și m-am apucat de treabă. După aceea, am mers să vedem camera în care se confecționau războaie de țesut. Prin vitrină se pu-teau observa niște păsări absolut minunate! Erau păuni, găini și gâște. De acolo a venit să ne ia dom-nul Scripcariu să ne arate atelierul său. Am rămas uimită când am aflat că domnul Scripcariu este au-torul operei de artă intitulată ,,Arca lui Noe’’ situată lângă Cărturești! Tot timpul m-am întrebat cine a creat-o.

Prețuind ceea ce avem…material realizat de Claudia Alexa,

profesor Travel Around UK

“Cum erau copiii de altădată?”, ne-am întrebat toți cei înscriși la clubul de cultură și civilizație britanică, Travel Around UK. Probabil fericiți ca și noi, cu jucării și mulți prieteni, cu timp liber și școli impunătoare ca Avenor. La lecția despre epoca victoriană, însă, am fost impresionați de condițiile grele de trai ale unor copii de vârsta noastră. Și parcă acum prețuim mai mult ceea ce avem.

Copiii de atunci erau foarte chinuiți și mi se pare că erau tratați cu multă cruzime. Îmi este foarte milă de ei. Oamenii se foloseau de copii și le promiteau niște sume de bani la sfârșitul muncii pe care nu le mai obțineau niciodată. Viața lor era îngrozitoare și cred că și astăzi există copii care nu pot învăța și muncesc pentru o bucățică de pâine în același timp în care eu vin la școală fericită. Dacă aș fi trăit în epoca victoriană și aș fi fost regină, aș fi împărțit toată averea mea săracilor. Iar dacă m-aș fi născut într-o familie atât de săracă, aș fugi departe ca să nu mă găsească nimeni.

Sânziana Constantinescu, cls. a II-a

Recunosc, copiii de atunci erau amărâți. Cred că și eu dacă aș fi trăit pe vremea aceea aș fi avut o viață tare grea. Dacă aș putea, aș da-o în judecată pe regină. Dar nu cred că existau avocați atât de buni ca acum. Dacă aș fi stăpânul și aș vrea să mă folosesc de un copil, cred că m-aș bate singur.

Matei Dan, cls. a II-a

ACTUALITATEA

“Cop

ilări

a” -

Nec

tari

a Al

exa,

cla

sa a

II-a

alfa

4

(continuare material pagina 3)

Copiii erau sărmani pentru că existau adulții care îi păcăleau ușor. Pentru doi bănuți trebuiau să muncească toată ziua. Îmi pare rău că nu puteau fugi de acasă, dar cred că pe stradă ar fi dus-o și mai rău. Eu văd viața lor urâtă și nemiloasă. Nu e corect că nu puteau merge la școală. Ar fi trebuit să aibă toți o școală frumoasă ca a mea! Cu cluburi incluse că altfel nu ar fi avut bani să le plătească.

Andrei Tănase, cls. a II-a

Copiii victorieni se simțeau destul de rău în sufletul lor. Nu știu încă ce să cred dar simt că îmi este milă de ei. M-a șocat tot ce am aflat despre ei pentru că nu îmi închipuiam că pot exista oameni care să râdă de copii. Și, dacă aș avea un prieten de pe vremea aceea, cred că i-aș da zece saci de bănuți ca să creadă mama lui că a muncit foarte mult.

David Santana, cls. a II-a

Acum am înțeles cât de greu este să fii sărac. Și cât de bine este să le ai pe toate. Și mi-aș dori să am un job bine plătit ca să schimb lumea prin mai mulți bani. Ca să nu mai existe copii bătuți și care nu au ce mânca. Dacă aș fi trăit și eu atunci cred că aș simți durere mare. Dar nu pot să îmi închipui că trăiesc pe vremea aia și nici nu aș vrea să am un astfel de prieten sărac pentru că m-aș întrista foarte tare.

Alec Anton, cls. a III-a

În vremea aceea copiii munceau din greu și cred că erau chinuiți. Munceau la mină, la fermă, în fabrici de chibrituri, erau coșari, țesători, vânzători, spălători. Cred că ar trebui dată o lege care să apere pe toți copiii din lume. Iar eu, dacă aș putea face ceva cu puterile mele, aș pune toți cei patruzeci de lei din alocație și i-aș dona lor pentru că mi-e milă de ei!

Vera Muntean, cls. a II-a

Eu cred că toți copiii erau buni dar supraveghetorii lor erau foarte răi și aveau niște sentimente urâte. Eu, Eric, dacă aș fi un copil de pe vremea aceea, aș fi suficient de puternic ca să fac un plan în care aș omorî-o pe regină!!! Dacă ar trebui, mi-aș lua drept ajutoare niște gărzi de la palat care ar trăda-o. Pentru că nu trebuie să mai existe niciodată copiii care nu pot merge la școală sau care nu știu să citească și să scrie. Un băiețel din film nici nu își mai amintea cum se numește și câți ani are. Asta este foarte trist.

Eric Mironescu, cls. a II-a

La început mi se părea drăguț să trăiești într-o epocă în care s-au inventat atâtea lucruri. dar acum încep să cred că este groaznic. Dacă aș putea să-i ajut cumva pe acești copii!... Mă întreb cum reușeau ei să facă atâtea lucruri într-o singură zi, să munceacă așa, ca niște oameni mari, și să stea într-o fabrică 17 ore! Urăsc pe cei care se foloseau de acești copii și cred că în locul lor aș fi fugit din țară.

Vlad Voicu, cls. a II-a

Copiii din epoca victoriană au fost păcăliți pe nedrept. Eu, dacă aș fi fost în locul lor, nu aș fi crezut pe nici unul din oamenii care mă plătesc. Și chiar i-aș convinge să muncesc pentru vreo douăzeci de lei pe săptămână. Condițiile pe care le aveau ei sunt mult mai grave decât ale noastre. Îmi pare rău pentru ei, chiar foarte rău. Dacă o fetiță din vremea aceea ar vrea să fie prietena mea aș ajuta-o cât de mult aș putea și i-aș povesti lucruri frumoase la culcare, după o zi de muncă, să uite că a doua zi trebuie să o ia de la capăt.

Ana Ștefan, cls. a II-a

Dacă trăiam în acea epocă nu aș fi supraviețuit nici măcar până la vârsta de 10 ani. Cred că dacă ar exista o mașină a timpului, aș fi mers în acea epocă și le-aș fi adus jucării, mâncare și bani. Eu îi simt ca pe niște bijuterii vechi, foarte vechi. Dacă aș fi fost un copil din acea epocă mi-aș dori să lucrez ca vânzător de mini-market pentru că este mai puțină muncă fizică. Dacă cineva mi-ar da câțiva bani de aur probabil că aș lucra timp de 9 ore. Un sfat pe care l-aș da unui copil victorian? “Dacă mai crezi că îți vor da bani cei care ți-au promis, vei regreta amarnic!” Și apoi i-aș scrie un pamflet:

Vânzătorii,

Buni, deștepți.

Calculează, citesc, gândesc.

Destul de omenesc.

Puțin nebunesc.

Radu Avram, cls. a III-a

ACTUALITATEA“T

oam

na”

- Dia

na C

răci

un, c

lasa

a II

I-a

alfa

5

Dacă nu învățăm, o să ne pară rău...material de Nicoleta Ionescu, profesoară de Limba română

După primele concursuri școlare din acest an, i-am întrebat pe elevii clasei a VIII-a cât de utilă li se pare această experiență. Iată răspunsurile lor:

”Concursurile școlare sunt importante, fiindcă te poți evalua cu ajutorul lor. Afli la ce nivel ai ajuns cu pregătirea și îți dai seama cât mai ai de lucrat ca să-ți atingi scopul. Pregătirea pentru examen mi se pare o idee bună, deoarece așa ajungi să-ți aprofundezi materia. În plus, îl poți întreba oricând pe profesorul cu care faci pregătire ceea ce nu știi.” (Theo Todirașcu)

”Orice testare este utilă, pentru că te pregătește pentru examenul de capacitate. Din păcate, cele organizate de școală se desfășoară în weekend, ceea ce înseamnă că noi ne pierdem timpul liber. Orele de pregătire pentru Evaluarea Națională ne sunt de mare folos. Ar fi și mai bine dacă ar fi trecute în orar mai devreme, ca să ne putem concentra mai bine.” (Adi Buligoanea)

”Eu cred că pregătirea pentru examen ne folosește. În orele acestea ajungi să înțelegi lucruri pe care nu le-ai reținut sau nu le-ai știut până acum.” (Daria Brandenburg Decuseară)

”Orice concurs școlar este folositor, fiindcă te ajută să consolidezi materia de la școală. Orele speciale de pregătire pentru examen, ca și simulările de sâmbătă – o dată la două săptămâni – sunt și ele utile, însă, prin acumulare, devin obositoare.” (Horia Muraru)

”Legat de concursurile școlare, nu mă încântă deloc ideea de a veni în weekend la școală. Pe de altă parte, ele ne ajută să ne obișnuim cu genul acesta de testare și să fim mai relaxați la examenul adevărat care va urma. În timpul orelor de pregătire de seară, simt nevoia unor pauze. Poate și alții ar avea nevoie de asta.” (Luca Enache)

”Concursurile școlare, ca și simulările, mi se par foarte utile, doar că sunt prea dese. M-au ajutat să-mi revizuiesc greșelile.” (Lucian Popescu)

”Evaluările sunt foarte utile pentru pregătire examenului, deoarece ajungi să te obișnuiești cu subiectele, ca și cu tensiunea din sala de concurs. Facem foarte multe ore de pregătire pentru examen, mult mai multe decât alți copii, iar asta poate ne va aduce un avantaj.” (Ruxandra Trebea)

”Concursurile școlare sunt niște metode foarte bune de a te evalua alt profesor, din afara școlii. Singurul lor dezavantaj este că au loc în weekend, diminețile. Pregătirea pentru examen este esențială. Chiar dacă nu pare așa de important, acest examene ne vor defini viitorul. Dacă nu învățăm acum, o să ne pară rău mai târziu. Nu ratez, prin urmare, nicio oră de pregătire pentru examen.” (Alexa Tălăpănescu)

”Testările la care suntem expuși sunt o bună pregătire pentru examenul cel ”mare”, adică Evalu-area Națională. Trebuie să învăț constant ca să reușesc. ” (Fabian Nicolae)

Curiozități miciCatinca Pancea din cls. a II-a delta o întreabă pe profesoara ei de suflet, Ramona Ungureanu: ”Cum reușești să cânți atât de frumos?”

Cred că da-torez asta și mulților ani de studiu – fac muzică de la șapte ani –, dar și pentru că vo-cea reprezintă o parte din noi. Căldura s u f l e t e a s c ă , b u n ă t a t e a , d ă r u i r e a , dorința de-a sprijini și de-a ajuta sunt factori esențiali în a ști să-ți folosești vo-cea și în a o dărui. Foarte mulți au o voce foarte bună, însă nu sunt disponibili, nu vor s-o ofere. Sunt egoiști. Dar mie îmi plac foarte mult copiii și, pen-tru că-mi iubesc meseria, n-am simțit-o niciodată ca fiind apăsătoare. Consider că a-mi folosi vocea este, de fapt, o investiție. Renasc lângă toți copiii din preajma mea.

Toamna – poezie la comun

de IV Omega

La ora de lectură, toată clasa a IV-a Omega a studiat câteva poezii de toamnă, din autori diferiți. După ce am observat stilurile și expresiile, am încercat o metodă interesantă, numită Dragonul și am scris o poezie ”la comun”. Fiecare a scris un vers, l-a aco-perit și, în final a citit. După ce am văzut că are sens, dar n-are rimă, am rugat-o pe Liana, învăţătoarea noastră, să ne ajute și a ieșit... această poezie:

Toamna este aurie și frumoasă,

Frunzele copacilor cad mereu,

Iar vremea este friguroasă

Și suflă un vânt rău.

Toamna, covoarele sunt gratis,

Păsările nu mai ciripesc,

Iar frunzele cad din copacii vii

Și zboară cu hainele lor aurite în înaltul ceresc.

Toamna e o doamnă veselă

Ea aduce ploaie multă,

Frunze căzute peste tot

Și o zi mai scurtă.

DIN ȘCOALĂ

6

Să numărăm zilele de ṣcoală !material de Delia Raț, învățătoare

Viaţa o măsurăm în clipe dar ṣi în zile. Pentru școlari, fiecare zi este unică și plină de surprize. Emoţiile, gândurile, sarcinile, activitaţile individuale ṣi de grup sunt interesante, utile, construc-tive. Proiectul clasei a II-a Omega “Să numărăm zilele de ṣcoală” a început în septembrie 2012. Atunci ne-am ṣi cunoscut: copii ṣi doamna învățătoare. Autentici și curioși. Deschiși către nou și harnici.

Proiectul a luat naṣtere din dorinţa de a-i ajuta pe copii să înțeleagă trecerea timpului, să conṣtientizeze progresele făcute, să învețe să numere, să rostească corect numerele până la 100, să colaboreze la realizarea unui panou pe care numărăm zilele de ṣcoală. Învăţăm astfel ṣi

matematica: ordinea numerelor, formarea zecilor, vecinii. Comunicăm zilnic ṣi ne implicăm în alegerea cartonaṣului cu numărul zilei. Astfel, cu atenție, am lipit în fiecare zi de școală, numărul zilei respective. Simplu dar extrem de eficient!

La 100 de zile de școală (în 21 februarie 2013) am adus colecții personale (maṣinute, brățări, cărți, pietre, cartonaṣe, accesorii), am făcut expoziţia numărului 100, am “călătorit în

timp” vizionând poze din primele 100 de zile, am creat primul text cu acest nume, am punctat evoluția personală ṣi de grup ṣi am realizat cât de mult am crescut ṣi cât de mult ne place la ṣcoală. O sărbătoare trăită cu entuziasm, emoţie ṣi savurată cu un tort delicios alături de colegii din clasele I Alfa și I Delta.

În 4 octombrie 2013 am sărbătorit 200 de zile de ṣcoală. Suntem mai mari. Împreună cu colegii de la clasele a II-a Alfa ṣi a II-a Delta am participat, în funcţie de pasiuni și talente, la ore comune: lectură/scriere, matematică/logică, sport/perspicacitate. La Assembly, am făcut expoziţia numărului 200. Am avut un tort comun, mare si delicios.

Vom continua să numărăm zilele de ṣcoală ! La 300 de zile de ṣcoală ne dorim să facem activităţi împreună cu clasele a III-a (Provocăm ṣi admirăm!) iar la 400 de zile de ṣcoală ne dorim un Carnaval al personajelor preferate (cu roluri și scenete).

La 500 de zile de ṣcoală sărbătoarea va fi coordonată de elevi.

Ce avem de spus noi, elevii, acum la 200 de

zile de ṣcoală?“O zi de ṣcoală pentru mine este ca multe râsete

blânde ṣi mă simt aṣa bine pentru că am atâţia prieteni.” (Ariana Pop)

“Pentru mine ṣcoala înseamnă o iubire de la multe alte persoane care ne cunosc ṣi mai înseamnă învățătura.” (Teodora Răducanu)

“ Eu așa văd o zi de ṣcoală: frumoasă și distractivă!” (Victoria Stroe)

“Împreună cu doamna învăţătoare ṣi cu colegii, fiecare zi de ṣcoală e aṣa cum îmi doresc!” (Sara Chirivilă)

“Eu sunt fericit la ṣcoală atunci când învăț multe lucruri.” (Vlad Pagnejer)

“Învăţ mai mult ṣi citesc mai mult!” (Oteea Năstase)

“Pentru mine ṣcoala înseamnă joacă, învătătura ṣi atenţie.” (Alex Ene)

“La ṣcoală îmi place ora de cunoaṣterea mediului ṣi de Delia” (Alecu Jude)

“Am învățăt mai multe lucruri decat mi-am imaginat.” (Luca Păiuṣ)

“O zi de ṣcoală este liniștită, frumoasă ṣi cu multe activităţi” (Tamara Nedea)

“Îmi place ora de cunoaṣterea mediului ṣi că învăț, scriu, citesc și chiar mănânc.” (Luca Drăgan)

“Până acum am învățat să rezolvăm adunări ṣi scăderi cu trecere peste ordin” (Matei Dumitriu)

“Momentul preferat al săptămânii pentru mine este ora de limba română.” (Sânziana Constantinescu)

PAGINA CLASEI II OMEGA

“Toa

mna

” - A

lexa

ndra

Pet

ri, c

lasa

a II

I-a

alfa

7

Scurtă călătoriede Ana Constantinescu, cls a VII-a

Am 12 ani. Copilăria rămâne încet, pe nesimțite, în urmă. Aș vrea să pot opri timpul în loc. Și pentru că nu pot, pășesc ușor, dar cu multă speranță, pe drum, înainte. Nimic din tot ceea ce este în jurul meu nu s-a schimbat. Părinți, profesori, colegi, prieteni sunt aceiași, dar, parcă, nimic nu mai e la fel. Sau, poate, m-am schimbat eu.... Râd mai puțin, plâng mai mult, vorbesc mai puțin, ascult mai mult. Încerc să înțeleg cât mai mult. Mi se pare că sunt tot mai puțin înțeleasă... Adulții mă tratează și acum ca pe un copil, dar se așteaptă să reacționez ca un adult. Fac și spun lucruri în care nu mă regăsesc, pentru a le fi pe plac unora, a căror părere, de fapt, nu mă interesează, rănesc oameni dragi, numai pentru că mă simt rănită, râd când mai degrabă aș plânge...

Aș vrea ca, într-o bună zi, să mă pot scutura de tot ceea ce nu sunt eu. Aș vrea să aflu cât mai repede cine sunt. Va trebui să mă caut. Poate chiar acum! Cu mult curaj, mă îndrept către Eminența Sa Cenușie, creierul, ce-mi spune cel mai adesea ce să fac. El trebuie să știe exact cine sunt eu, cine vreau să fiu, ce cale trebuie să apuc. Se spune că e foarte deștept. Dar îl găsesc ocupat până peste cap. E plin de fel de fel de gânduri, pentru unele dintre ele chiar mă privește mustrător. Mă rușinez, le adun repede și încerc să le ascund undeva unde să nu le mai vadă, promit că voi scăpa de ele cât mai curând. Dar tot nu are timp să stea de vorbă cu mine, trebuie să coordoneze activitatea tuturor organelor, treabă complicată, ce nu-i permite nici o pauză. Și, în plus, mai are de făcut și tema la mate pe care, ca de obicei, am lăsat-o pe ultimul moment, și trebuie să lucreze repede, repede, ca să o poată termina la timp. Un sfat, totuși, gasește timp să-mi dea:

- Du-te, mai bine, la Marea Inimă, inima ta știe cu siguranță ce e de făcut, care este drumul tău. Ascultă-ți inima! îmi spune și se apucă de o problemă de geometrie. Îl las să-și vadă de treabă, educația e foarte importantă pentru viitorul meu.

Pornesc pe un vas subțirel de sânge, cu grijă să nu stric ceva, și ajung la Inimă. E mare, foarte mare inima mea. Și așa trebuie să fie pentru că port în ea tot ceea ce mi-e drag, părinți, prieteni, locuri, lucruri, sărbători, apusuri și răsărituri, pe scurt tot ceea ce a facut-o vreodată să tresară. Strâmbă puțin din nas când îi spun că am ajuns la ea sfătuită de Creier. Uneori, cei doi, nu se prea înțeleg. Inima vrea ceva, Creierul altceva. Încerc să-i explic că dacă s-ar rezolva con-flictul acesta dintre ei, eu aș fi mult mai liniștită. Mi-e atât de bine când vor același lucru... Dar inima e capricioasă. Nu vrea să cedeze. Și poate pe undeva are dreptate când îmi spune că n-aș fi mai fericită fără conflictul dintre ei, că de fapt, așa e viața.

Plec gânditoare mai departe, dau o raită și prin stomac. Găsesc aici câțiva fluturi frumos colorați. N-am să vă spun mai multe despre motivul prezenței lor, dar mă fac să zâmbesc. În afară de fluturi... mai nimic. Îmi amintesc că, de atâtea griji, n-am prea mâncat azi. Respir adânc

și ies printre buzele întredeschise. Sunt mulțumită, am înțeles că, sprijinită de inimă și creier, voi avea într-o bună zi puterea să aleg singură cine vreau și ce vreau să fiu.

O excursie ciudatăde Petra Valmar, cls. a IV-a

Într-o zi frumoasă de primăvară, am mers într-o mică excursie în pădure. Am denumit împreună cu profesoara care ne însoțea această acțiune Salvați pădurea de gunoi. Ne-am pus tricouri la fel, pe care scrisesem mesaje eco, mănuși și mergeam spre mijlocul pădurii

în timp ce adunam gunoaiele în saci menajeri. Am ajuns într-un luminiș și toți curățam cu spor. Deodată, am auzit o voce: “Curățați-mă, vă rog, prieteni! Vă rog!”. Mi-am dat seama că e glasul pădurii în care intrasem... Dar, în același timp, alte voci o acopereau: „O să vă invadăm! Niciodată nu veți reuși să scăpați de noi!”. Erau vocile gunoaielor aruncate de oameni. Nu le-am băgat în seamă și-mi ziceam în continuu: „O să reușim, eu voi reuși!” După aproximativ o oră în care m-au tot sâcâit, am reușit, împreună cu colegii mei din școală, să eliberăm pădurea de gunoaie. La sfârșit, am pus și o pancardă prin care să interzicem gunoaielor să alerge prin pădure libere și să chinuie copacii și iarba, care ne dau viață tuturor. Fără ei, noi, oamenii și chiar gunoaiele nerecunoscătoare, nu am exista!

LITERATURĂ

“Toa

mna

” - C

atin

ca R

omce

a, c

lasa

a IV

-a o

meg

a

“Toamna” - Tania Viju, clasa a IV-a omega

8

Aventurile unui jeleude Felix Lucuțar, cls. a IV-a

A fost odată un jeleu. El a fost cumpărat de un băiețel de la magazinul de dulciuri. Pentru că nu voia să fie luat din raft și mâncat, a început să se zbată, ca să scape. Degeaba...copilul nici măcar n-a simțit ceva. Ajuns acasă, copilului i-a venit o idee: să doneze jeleul unui copil sărac, de Halloween. Ce bucuros a fost jeleul când a auzit așa ceva. Știa că va mai trăi măcar două zile, nu doar o oră...

A venit ziua livrării. Jeleul a rupt punga, încercând că scape, dar trebuia să fugă pe furiș. Oamenii aceia din jurul lui tot luau pungile cu dulciuri și le mutau în mașini. Degeaba ieșise el din pungă, că era blocat între sute de cutii, în automobil. I-a venit o idee: să se urce pe pereți, apoi pe tavanul mașinii și de acolo să aștepte până oamenii termină descărcatul. Mai

avea doar o problemă de rezolvat: de fiecare dată când aproape ieșea din grămada de dulciuri, mașina trecea peste vreo groapă și el cădea la loc... Când credea că nu are nicio șansă, a văzut o sfoară. A legat-o de el, și a aruncat-o spre o bară de metal. Exact când a făcut asta, mașina s-a oprit, iar oamenii au deschis portbagajul. S-a oprit, sperând să nu-l vadă...nu-l văzuseră!

Din păcate, unul din ei avea mirosul foarte dezvoltat și l-a găsit chiar când credea că a scăpat! Acesta l-a luat de pe tavan și l-a dat unui copil, care stătea lângă el. Băiatul nici măcar nu s-a uitat la el și l-a și înghițit, cu lăcomie!

În acel moment, jeleul a realizat că nu e așa de rău să fii mâncat și să ajungi în stomacul unui om. Era...ca la muzeu și chiar a început să-i placă. Până nu încerci ceva nou, nu știi dacă e bine sau rău.

O bomboană ne povesteștede Ana Caterina Ciușcă, cls. a IV-a

Bună, dragii mei! Eu sunt Lili. Mă aflu la școala Avenor și mă pregătesc să ajung la niște copii care au nevoie de mine. Am foarte mulți prieteni, care stau împreună cu mine, într-o pungă. Dar, iată, am pornit! Punguța în care mă aflu eu este una sportivă. Noi, dulciurile, am decis să mergem pe jos, că e mai sănătos. Pe drum ne-am întâlnit cu o sticlă de suc de portocale. Ea a spus că vrea și ea să ne însoțească. Ne-am bucurat și am aprobat-o. Când mergeam, cântam și ne distram. Apoi am întâlnit un biscuit crănțănit (în lumea dulciurilor, ”crănțănit” înseamnă biscuit-clovn). L-am luat și pe el cu noi. Ne-a făcut să râdem pe tot

drumul.

Am ajuns! Copiii ne-au primit cu mare bucurie. Ei au descoperit că suntem bomboane vorbitoare și nu ne-au mai mâncat, ci am devenit foarte buni prieteni.

O descoperire genialăde Tudor Buligoanea, cls. a V-a

Era o zi obișnuită pentru H o m o e r e c t u s . Mergea spre râu ca să bea apă și a văzut un pește sărind din apă. În mintea lui se gândea că ar fi un prânz excelent așa că s-a dus să îl prindă. Toată lumea se uita la el cu interes deoarece era prima dată când omul dădea dovadă de un astfel de curaj. A tot încercat dar peștele îi scăpa deoarece era ud. Toți oameni au râs.

— Huga tu! a spus omul.

— Haba-hba! strigau ceilalți.

Așa că omul s-a dus să își construiască un instrument cu care să prindă peștele. Au trecut zile întregi iar când oamenii intrau în ,,casă’’ omul se supăra și striga:

— Hubi-Dubi!

Și așa toți se speriau și plecau. Când instrumentul a fost gata, omul a ieșit din ,,casă’’ și a strigat:

— Ugaaaaaaa!!! ARMA di!!!!

Apoi a ținut un discurs lung despre creația lui numită ,,ARMA’’:

— Chaga arma se te scu haba-haba gu-gu te… I uga uga!!!!!!!!

Mulțimea a aclamat:

— Uga!

După, omul s-a dus la râu pentru a pune în practică arma suliță. A intrat în apă. Părea concentrat; iar în momentul în care un pește a sărit, omul a aruncat sulița în el. Aceasta a fost cea mai mare descoperire a lui Homoerectus!

FANTASIA“T

oam

na”

- Son

ia L

ucuț

ar, c

lasa

a II

I-a

delta

9

-Felicitări! Ești primul pacient care încearcă metoda aceasta și care nu a pățit nimic!

- Dar cum rămâne cu „greșeală de începători”?

- Dacă ți-aș fi spus, mai făceai operația?

- Normal că nu!!! Puteam să mor! Ce…

- Calmează-te! Era doar un test! Voiam să văd dacă te-am reparat. Nu ești primul care face operația. Poți merge acasă!

Eu sar în sus de bucurie. Acasă, în sfârșit!

După 2 ani

Nu se poate așa ceva! Am ajuns din nou aici! Iar la azil! Și asta doar pentru că doctorul a uitat să-mi șteargă memoria! Se pare că informațiile erau prea ciudate pentru creier și s-a defectat ceva. Păi, a doua oară e cu noroc. Sau era a treia? În fine, urați-mi noroc!

LITERATURĂ

“O se

ară

frum

oasă

” - E

va P

reot

easa

, cla

sa a

III-

a om

ega

“Toa

mna

” - P

etra

Bus

urca

, cla

sa a

III-

a al

fa

“O v

acan

ţă id

eală

” - S

ara

Chi

rivi

la, c

lasa

a II

-a o

meg

a

Un tratament experimentalde Melania Ciocianu, cls. a VI-a

Astăzi este ziua. Blestemata zi în care am fost declarată nebun. Blestemata zi de acum doi ani când am ajuns să locuiesc în azilul ăsta groaznic. Și totodată ziua în care o să mi se facă operația pe creier. Aș vrea să știu și de ce, dar mi-au șters memoria. Au considerat că în felul ăsta nu voi repeta ce am făcut. Tot ce îmi amintesc este ziua în care am ajuns aici. Mă aflu într-un pat de spital în drum spre sala de operații. Au zis că nu este nevoie de anestezie. Am ajuns. Un doctor ne întâmpină. Începe să vorbească despre CHESTIE (cum îi spuneau ei faptei pentru care m-am pomenit aici). După o vreme, doctorul zice:

- Aceasta este o operație specială. Metodele pe care le vei vedea aici îți vor fi șterse din memorie. Ideea este că vom folosi un aparat care să creeze un tu interior care se va putea plimba prin corpul tau. Într-un fel, te vom adormi pe tine și vom crea un tu care să poată repara ce nu merge bine în creierul tău. Este greu de explicat, dar vei înțelege pe parcurs. Vom ține legătura printr-o cască specială.

Fără să apuc să spun ceva, mă trezesc cu o mască pe față și, în secunda următoare, ajung inconștientă. Dintr-o dată, mă trezesc în interiorul corpului meu. Ce ciudat! Mă aflu în gură. Este foarte scârbos, dar mă gândesc că este gura mea, așa că o iau în jos pe gât. Îl aud pe doctor în cască:

- Trebuie doar să-ți imaginezi unde vrei să mergi și vei apărea acolo. Închipuie-ți că te afli în creier.

Încerc, dar apoi realizez ceva. Oare dacă mă aflu în gât pot respira? Nu o să mor? Dintr-o dată, mă trezesc în nas. Și mai scârbos!

- Greșeală de începător. Mai încearcă o dată! spune doctorul.

Dintr-o dată, îmi vine altceva în minte. Oare inima mea încă mai bate sau doctorul a oprit-o temporar? Fără să vreau, ajung în inimă.

- Nu, nu, nu! Îmi pierd răbdarea! Creier, creier, creier!

De data asta mă concentrez și ajung în creier.

- Atinge partea din dreapta a creierului și vei fi ca nou, spune doctorul. Fac cum mi-a spus și simt deja diferența.

- Ce e asta, magie?! întreb eu.

Într-o clipă, mă aflu în picioare, în mijlocul sălii.

10

PO(VESTE) DINTR-O LUME FANTASTICĂNoaptea, când mergi prin pădure, este chiar

înfricoşător. La fiecare pas simţi pe cineva în spatele tău, auzi nişte foşnete de frunze … Şi, cu cât fugi, cu atât pare că umbra din spatele tău chiar te urmăreşte. (Constantin Oprescu, cls. a VI-a)

Povestea mea are o fărâmă de adevăr. Aceasta este despre o fată care îşi găseşte iubirea adevărată, dar - din păcate - mama ei nu este de acord cu această relaţie. Cele două se ceartă, iar deznodământul este unul trist: fata se aruncă de pe o stâncă în apele învolburate ale Lacului Razelm şi moare. Locul despre care vă vorbesc se află lângă satul bunicilor mei, departe de civilizaţie, la “capătul lumii”, după cum sugerează chiar denumirea lui – Capul Doloşman. Acolo, până nu demult, stătea chiar pe marginea prăpastiei un pietroi uriaş, pe care localnicii îl numeau VAVILKIN PRISTOL – după numele de familie al fetei blestemate. Legenda spune că aceasta, la miezul nopţii, se iveşte din negură, îmbrăcată într-o rochie albă, se aşează pe piatra ei şi plânge după iubirea pierdută. Bunicul meu mi-a povestit că, în copilărie, împreună cu alţi tovarăşi de joacă, au fost noaptea la acest loc, în speranţa că vor întâlni năluca. Tot ce s-a întâmplat a fost că au tras o sperietură grozavă atunci când, la miezul nopţii, s-au întâlnit în zonă cu pescarii care veneau de pe lac….. (Dimitri Ioniță, cls. a VI-a)

Eram în tabără, în Anglia, acum trei ani. Stăteam într-o clădire foarte mare de cărămidă roşie, în care erau copii din toată lumea. Ni s-a spus de către profesorii de acolo că pe acel loc a fost înainte un spital şi că erau colţuri “bântuite”. Nu ştiam ce să cred. La un moment dat, când era momentul de culcare, m-am dus să beau apă pe hol, unde era o ţâşnitoare. Acolo era întuneric, dar sclipea şi o luminiţă aprinsă. Am băut apă şi, după ce am intrat înapoi în cameră, m-am uitat în spate prin geamul de la uşă. Lângă ţâşnitoare erau nişte ochi roşii. M-am speriat rău de tot şi m-am ascuns în pat, sub plapumă. M-am gândit la această întâmplare un an, dar treptat, amintirea s-a estompat. (Ana Ilinca Segărceanu, cls. a VI-a)

PO(VESTE) DINTR-O LUME REALĂ

Vara trecută, mi-am petrecut o săptămână de vacanţă la ţară, în Ardeal. Printre copiii din sat, mi-am făcut doi prieteni: Nicu din vale, de 14 ani, şi Jenucu (Eugen) lui Floruţ, de 10 ani. Amândoi învaţă la şcoala din Buia. Pe lângă excursiile noastre cu bicle, băieţii m-au iniţiat în arta culesului de fructe de la vecini. Prunele de la vecinul din stânga au fost cele mai gustoase. Nicu stă într-o casă cu un pod şi şopron mare. Ne-a invitat vineri seara să ne arate ceva. A spus să fie secret, să nu vorbim cu părinţii sau cu fraţii. Suna tentant şi înfricoşător. Nu am lăsat-o pe Tania să vină cu mine, fetele erau excluse din start. După ce-am mâncat nişte mămăligă cu brânză, i-am spus bunicii că ne uitam la TV, când, de fapt, ne-am furişat afară, pe fereastră. A fost palpitant. Destinaţia noastră era podul casei. Cum în pod nu era lumină electrică, toţi trei ne îndemnam care să urce primul. Luasem cu mine o lanternă de buzunar, aşa că am preluat comanda, deoarece Jenucu murea de frică. În pod erau cutii, perdele rupte, bocanci vechi, mănuşi, căciuli şi două cuiburi de viespi. La lumina lanternei, perdelele arătau ca nişte fantome. Aveam inima cât un purice, dar eram în frunte … cu lanterna…

- Ssssssst, ce se aude din colţul ăla ??? Jenucu şi Nicu nu au cel mai elevat vocabular …

- Aoleu .… sunt două perechi de ochi roşii !!! Doamne!

În spaima noastră, am început să ne îmbrâncim să ajungem cât mai repede la scară. Dar cine să mai ajungă!? Ne-am rostogolit într-un colţ şi am căzut în şopron, într-o grămadă de fân, unul peste celălalt. Şopronul avea uşa deschisă şi lumina din curte ne-a permis să vedem că nu e niciun extraterestru. Speriat, plin de fân şi fără lanternă, am alergat acasă. Nu am zis nimic alor mei, aşa le promisesem prietenilor mei. Ştiam că nu aş mai fi avut voie să merg la ei... A doua zi, ne-am întâlnit. Nicu zice distrat:

- Mari pămpălăi suntem! Ne-am speriat de nişte maţe.

La care eu, şugubăţ:

- A fost un elefant în cireş!

La lumina zilei, podul arăta banal. Am găsit şi lanterna rătăcită ... (Rareș Vîju, cls. a VI-a)

FANTASIA“T

oam

na”

- Ana

Cat

erin

a C

iusc

a, c

lasa

a IV

-a o

meg

a

11

Știați că...de la Ioan Scripcariu, clasa a VI-a

Pământulul călătorește în jurul Soarelui cu viteza de 106.000 km/h.

Soarele călătorește prin Calea Lactee cu viteza de 800.000 km/h.

Calea Lactee se deplasează prin Univers cu viteza de 2.172.000 km/h.

Într-un gram de sol se află 100.000.000 de microbi.Un fir din pânza unui păianjen care să înconjoare

Pământul ar cântări 300 de grame.În decurs de 70 de ani, inima unui om pompează aproximativ 500 de milioane de litri

de sânge în corp.Girafa este singurul mamifer care nu are corzi vocale și care nu poate emite sunete.Portocalul este un arbore care provine tocmai din China.Chiar dacă girafele au gâtul foarte lung, el este format din tot atâtea oase (vertebre) ca și

cel al omului, adică 7 vertebre.Prin plămânii noștri trec zilnic 15.000 litri de aer.

O baterie mică cât un nasture care conține 1g de mercur este de ajuns pentru a contamina un metru cub de sol pentru 50 de ani.

Țânțarii bat din aripi de aproximativ 50 de ori pe secundă.Stomacul crocodililor conține atât de mult acid clorhidric încât poate să digere oase,

copite și chiar coarne.Cele mai îndepărtate obiecte de noi sunt galaxiile aflate la 12 miliarde de ani lumină.

Sunt atât de departe încât lumina care vine de la ele “obosește” până la noi și capătă culoarea roșie. Fiind atât de vechi, aceste galaxii ne spun cum arăta universul la acea vreme.

Spectacol pe cer - Cometa anuluide Daniel Berteșteanu, prof. Geografie și Biologie

Cometa ISON a fost descoperită anul trecut de către doi astronomi ruși. Numele ei vine de la “International Scientific Optical Network”, locul de muncă la care cei doi astronomi lucrează. La acea vreme se afla departe de noi, dincolo de orbita planetei Jupiter. Cometa ISON provine de la marginea sistemului solar dintr-o zonă numită Norul lui Oort, foarte bogată în fragmente de gheață și rocă. Ele se lovesc unele de altele și intră astfel pe orbite

care le trimit spre Soare fiind atrase de gravitația acestuia. Cu cât se apropie mai mult de Soare cu atât viteza și temperatura lor cresc (2000 grade Celsius la o viteză de 1300 Km/h), apa din ele se evaporă și formează în spatele lor o coamă strălucitoare.

Pe 28 noiembrie cometa se va afla la periheliu (adică cea mai mică distanță față de Soare-2 milioane de kilometri), moment mult așteptat de toți astronomii. Majoritatea cometelor se dezintegrează când ajung la periheliu din cauza radiațiilor, temperaturiilor ridicate și stress-ului gravitațional la care sunt supuse. Dacă va supraviețui, vom avea încă o șansă să o vedem când va trece pe lângă Pământ (26 decembrie), în drumul ei de întoarcere spre locul de unde a venit-Norul lui Oort. În luna ianuarie planeta noastră va trece prin norul de resturi (coada cometei) lăsat în urmă de nucleul acesteia. Ele vor intra în atmosferă și vor arde, fenomen numit ploaie de meteoriți. Norul este mai mare decât planeta? Da! Să ne temem? Nu! Este ca și cum noi ne-am izbi de ceață. Doare?

Astronomii prezic că începând cu 15 noiembrie și până la 31 decembrie, cometa ar trebui să fie suficient de strălucitoare ca să se poată observa și cu ochiul liber. În decembrie, cometa se poate observa atât dimineața spre est, cât și seara nord-vest.

De ce sunt importante cometele? Ele sunt niște resturi care au rămas de la formarea Sistemului Solar, în urmă cu 4 miliarde de ani. Fiind înghețate și atât de vechi, ele oferă astronomilor indicii importante despre compoziția chimică a planetelor și a Soarelui și a modului în care ele s-au format.

MAGAZIN

“Ven

etia

” - V

lad

Pope

scu,

cla

sa a

IV-a

alfa

12

INTERVIUL NUMĂRULUI ȘCOALĂ

© 2013 Avenor College

Redactori: Alexia Netcu, Alma Tudor, Horia Muraru, Catinca Romcea, Sara Mușetescu, Andrei Blaer, Mirela Mucenic, Catinca Pancea, Ana Constantinescu, Petra Valmar, Felix Lucuțar, Caterina Ciușcă, Tudor Buligoanea, Melania Ciocianu, Constantin Oprescu, Ana-Ilinca Segărceanu, Dimitri Ioniță, Rareș Vîju, Ștefan Nemțoi, Ioan Scripcariu.

Profesori coordonatori: Claudia Alexa, Liana Ilincescu, Florin Chitic și Ileana Bighiu.Profesori colaboratori: Nicoleta Ionescu, Răzvan Taliu, Delia Raț și Daniel Berteşteanu.Desenul de pe coperta revistei: Vera Muntean, clasa a II-a delta.

Avenor College = ISSN 2284 – 8622 ISSN-L = 2284 – 8622 Tipãrit la Ubik com srl

Ioan Nemțoi: Un artist nu se poate opri din creaţie

interviu de Ştefan Nemţoi, cls. a VII-a

Ce înseamnă să fii artist?

Să fii artist înseamnă să fii un creator de frumos (pictură, ceramică, sculptură, sticlă, grafică, fotografie, etc), să creezi opere care să sensibilizeze şi să bucure sufletele oamenilor. Un artist creează valori care îmbogăţesc patrimoniul cultural al unei ţări sau al umanităţii. El caută originalitate în opera pe care o creează şi prin asta fiecare artist este unic şi opera lui este unică.

Când ai ştiut că vrei să te faci artist?

Încă din copilărie s-a născut în interiorul meu o sensibilitate pentru culoare şi pentru forma în spaţiu. Pot să-ţi spun că pe la vârsta de 8-9 ani, pe când tatăl meu mă trimitea în vacanţă cu oile în pădure, neavând alte jocuri, am descoperit pe marginea unui râu bucăţi de argilă din care modelam tot felul de forme. Cred că ăsta a fost începutul.

Nu e greu să faci sticlă?

Nu este greu deloc. Chiar dacă sticla se modelează la temperaturi de peste 1000 - 1200 de grade dacă îţi place nu este greu. Nimic nu este greu când îţi place şi iubeşti ceea ce faci. Când iei sticla din cuptor ea este ca o lavă sau ca o miere de albine, iar tu o modelezi şi o controlezi cu talentul tău, iar acest lucru îţi creează o bucurie.

Ce îţi place mai mult, pictura sau sticla?

Sticla este cea care mă atrage cel mai mult dar sunt deopotrivă fascinat şi de culoare.

Crezi că oricine poate să lucreze sticlă?

Desigur, cine este atras de acest material minunat poate să facă sticlă. Totuşi, trebuie să ştie că acest mod de a te exprima ca artist este mai greu şi mai costisitor.

Din ce se face sticla?

Sticla se produce într-un cuptor special. Materialul din care este confecţionat cuptorul trebuie să reziste la o temperatură de 3000 de grade. În cuptor se introduce nisip, calcar, sodă calcinată, cioburi de sticlă într-un anumit procent. Cuptorul se încălzeşte cu gaz în combinaţie cu aer de combustie pentru a ridica puterea calorică de topire sau se mai încalzeşte şi cu curent electric. Temperatura pentru topirea materialelor şi obţinerea sticlei este de 1450 – 1500 grade şi timpul minim de atingere a acestei temperaturi este de 24 ore. Temperatura de lucru a sticlei este de 800-850 grade.

Mai produci sticlă?

Un artist nu se poate opri din creaţie, visul fiecărui artist este să lase în urma sa o operă cât mai vastă.

Educație muzicală la Avenor College

de Răzvan Taliu, coordonator al postului de radio al școlii

De ce radio? Pentru că educă, pentru că e fun, pentru că sudează echipa, pentru că e util pentru o comunicare rapidă și eficientă și pentru că…educă!J Așadar, radioul este binevenit, în primul și în ultimul rând, pentru că educă! Queen spunea într-o melodie: “Stick around ‘cause we might miss you/When we grow tired of all this visual!”. Momentul în care oamenii devin sătui de vizualul la care se refereau cei de la Queen se pare că s-a apropiat foarte mult. Știm că din ce în ce mai mulți oameni evită televizorul, preferând să primească informația de pe internet și...de la radio!

Ideea de bază este să folosim radioul nostru intern pentru a înlesni c o m u n i c a r e a dintre elevi și profesori, pentru a afla p r e f e r i n ț e l e și pasiunile copiilor noștri și astfel să îi putem îndrepta în cea mai bună direcție! Ca atare, Radio Avenor

urmărește să fie vocea școlii care îi educă și îi ghidează neîncetat pe copii. Există deja rubrici de genul Citatul zilei, Bancul zilei, Evoluția muzicii moderne, Momente clasice. Criteriul pe care îl aplic, principiul după care mă orientez, de care țin cont și în viața de zi cu zi în privința alegerii melodiilor, este ca fie melodia, fie formația, cântărețul/cântăreața să fie celebră – aș zice chiar „celebrissimă”! –, acceptându-le în același timp și pe cele noi care sună bine și au ceva de spus.

Educația muzicală vizează în primul rând elevii. Ei sunt cei mai expuși la pericolele morale pe care le implică lipsa acestei educații. Când spun pericole morale, mă refer la falsele valori și la non-valori. Însă un copil „expus” la muzică de calitate se va deprinde să asculte și să caute permanent acest gen de muzică, respingând influențele nefaste pe tot parcursul vieții lui. Prin urmare...let there be radio!! J