STRATEGIA DE PROMOVARE ADRESATĂ PERSOANELOR ANGAJATE DIN REGIUNILE DE

IMPLEMENTARE SUD-VEST OLTENIA, CENTRU, BUCUREŞTI-

ILFOV, SUD-MUNTENIA, SUD-EST ȘI NORD-EST, PRIVIND

NEVOIA DE FORMARE PROFESIONALĂ LA NIVELUL TUTUROR

REGIUNILOR DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI ŞI

BENEFICIILE PARTICIPĂRII LA PROGRAMELE FPC

Varianta finală

Titlul proiectului

Progres și calitate în industria alimentară prin formare

profesională continuă (PC-IA-FPC)

Cod proiect POSDRU/182/2.3/S/152544

Denumirea activităţii

A.1.1. Elaborarea unei strategii de promovare adresată

persoanelor angajate privind nevoia de formare

profesională la nivelul tuturor regiunilor de

implementare a proiectului şi beneficiile participării la

programele FPC

Perioadă de implementare a

activităţii L1 – L5

1

AUTORI

Elaborat,

Expert promovare FPC (S)

FLORENȚA CLAUDIA DUMITRU

Expert promovare FPC (P1)

ANCA CHESĂRAICU

Expert promovare FPC (P2)

IULIANNA BEJANARU

Coordonare elaborare

Verificat/Avizat,

Responsabil implementare activităţi proiect (S)

IULIAN NICUȘOR DUMITRU

Responsabil implementare activităţi proiect (P1)

VERONICA PAULA CĂLIANU

Responsabil implementare activităţi proiect (P2)

CRISTINA MARCU

Avizat,

Manager proiect

DRAGOŞ VASILE FRUMOSU

2

CUPRINS

1. Introducere

2. Cadrul strategic general al formării profesionale continue

2.1. Documente strategice care definesc cadrul planificării strategice pentru Educația și formarea profesională și

LLL (învăţarea pe tot parcursul vieţii)

2.2. Cadrul actual al organizării și funcționării formării profesionale

3. Contextul socio-economic general al regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Progres și

calitate în industria alimentară prin formare profesională continuă (PC-IA-FPC)”

(POSDRU/182/2.3/S/152544)

3.1. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

3.2. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Centru

3.3. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare București-Ilfov

3.4. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

3.5. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Est

3.6. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Nord-Est

4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în

cadrul proiectului „Progres și calitate în industria alimentară prin formare profesională continuă (PC-IA-

FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/152544)

4.1. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

4.2. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Centru

4.3. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov

4.4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

4.5. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est

4.6. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est

5. Situația ocupării resurselor umane la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului

„Progres și calitate în industria alimentară prin formare profesională continuă (PC-IA-FPC)”

(POSDRU/182/2.3/S/152544)

5.1. Viziune de ansamblu

5.2. Măsuri de ocupare a resurselor umane

5.3. Aspecte privind formarea profesională continuă

5.3.1. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

5.3.2. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Centru

5.3.3. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare București-Ilfov

5.3.4. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia

5.3.5. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Sud-Est

5.3.6. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Nord-Est

5.4. Viziune integratoare

3

6. Analiza SWOT la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Progres și calitate în

industria alimentară prin formare profesională continuă (PC-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/152544)

6.1. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

6.2. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Centru

6.3. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov

6.4. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

6.5. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est

6.6. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est

7. Aspecte generale privind politica de promovare a formării profesionale continue

7.1. Sfera de cuprindere a promovării formării profesionale continue

7.2. Obiectivele activității de promovare a formării profesionale continue

7.3. Caracteristicile promovării formării profesionale continue

7.4. Formele de promovare a formării profesionale continue

7.5. Etica în promovare

8. Viziunea, prioritățile și obiectivele specifice ale Strategiei de promovare adresată persoanelor angajate

din regiunile de implementare a proiectului, privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC

9. Obiectivele specifice și direcțiile de acțiune pentru promovarea formării profesionale la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

10. Planul de acțiune privind promovarea formării profesionale la nivelul tuturor regiunilor de

implementare a proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

11. Concluzii

12. Bibliografie

4

1. Introducere

Prezenta Strategie de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de implementare Sud-Vest

Oltenia, Centru, București-Ilov, Sud-Muntenia, Sud-Est și Nord-Est privind nevoia de formare profesională

la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului și beneficiile participării la programele FPC este

elaborată în cadrul proiectului „Progres și calitate în industria alimentară prin formare profesională continuă (PC-IA-

FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/152544) implementat de către FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN

INDUSTRIA ALIMENTARĂ, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu FEDERAȚIA PATRONALĂ ROMÂNĂ

DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ - ROMALIMENTA, în calitate de Partener național 1, şi S.C. ABEONA S.R.L., în

calitate de Partener național 2.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea accesului și participării a 728 persoane angajate în

întreprinderi/instituții din sectoarele economice incluse în direcțiile actuale de politica industrială (Procesarea

alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară) și din zonele foste industrializate la programe de FPC, în vederea

obținerii unei calificări complete și actuale, prin activități destinate calificării/recalificării, în corelare cu cerințele pieței

muncii, competitivității și dezvoltării durabile.

Prin obiectivele sale specifice, proiectul urmăreşte:

dezvoltarea oportunităților de formare profesională și promovarea beneficiilor FPC prin campanii de promovare

adresate persoanelor angajate din 6 regiuni de dezvoltare;

promovarea accesului angajaților la programe FPC, în vederea obținerii unui certificat de calificare cu

recunoaștere națională;

promovarea principiilor egalității de șanse, protecției mediului, siguranței și sănătății la locul de muncă.

Rezultatele anticipate pentru implementarea activităţii A.1. Campanii de promovare privind oportunităţile de formare

profesională a persoanelor angajate, potrivit cererii pieţei muncii şi a ofertei forţei de muncă vizează:

1) A.1.1. Elaborarea unei strategii de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare

profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele

FPC vizează:

1 strategie de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului și beneficiile participării la programele FPC elaborată.

2) A.1.2. Elaborarea, tipărirea şi distribuirea de materiale de promovare în rândul angajaţilor cu scopul de a

populariza oportunităţile/avantajele/beneficiile formării profesionale la nivel regional vizează:

1 set materiale de promovare în rândul angajaților cu scopul de a populariza oportunitățile/avantajele/beneficiile

formării profesionale la nivel regional (1000 pliante, 1000 broșuri, 1000 mape de promovare) elaborate;

1000 pliante, 1000 broșuri, 1000 mape de promovare distribuite.

3) A.1.3. Organizarea şi desfăşurarea a 5 seminarii regionale de promovare adresate persoanelor angajate, privind

nevoia şi oportunităţile de formare profesională la nivel regional, precum şi posibilităţile pe care le oferă piaţa

actuală pentru dezvoltarea unei cariere de succes vizează:

5 seminarii regionale de promovare privind nevoia și oportunitățile de formare profesională la nivel regional,

precum și posibilitățile pe care le oferă piața actuală pentru dezvoltarea unei cariere de succes organizate;

150 participanți la seminarii regionale de promovare adresate persoanelor angajate (30 participanți/seminar).

5

RELEVANȚA PROIECTULUI FAȚĂ DE POLITICILE ȘI STRATEGIILE COMUNITARE:

Obiectivele și activitățile proiectului sunt în acord cu ultimele Recomandări ale UE privind educația și formarea

profesională, și anume: Recomandarea Consiliului nr 5/08.07.2014 privind creșterea calității și a accesului la învățarea

pe tot parcursul vieții și adaptarea la necesitățile pieței forței de muncă; Comunicatul de la Bruges al Miniștrilor

educației și formării profesionale (2010) privind întărirea cooperării în educație și formare profesională pentru perioada

2011-2020; Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă; Cadrul European al Calificărilor; Cadrul European de

Referință privind Asigurarea Calității în Educație și Formare profesională; Strategia UE de Ocupare; Liniie Directoare

Integrate pentru Creștere Economică și Ocupare; Rezoluția European Trade Union Confederation privind mai multe

investiții în învățarea pe tot parcursul vieții pentru locuri de muncă de calitate. Activitățile proiectului corespund

obiectivelor Strategiei Europa 2020, celor 3 priorități (creștere inteligentă, creștere durabilă, creștere favorabilă

incluziunii) și 5 ținte pentru 2020 (legate de politicile de educație și formare precum și de cele ale pieței muncii) și

Strategiei UE de dezvoltare durabilă prin furnizarea de programe de calificare/recalificare a 728 angajați din sectorul

economic Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară.

RELEVANȚA PROIECTULUI FAȚĂ DE POLITICILE ȘI STRATEGIILE NAȚIONALE/ REGIONALE/

LOCALE:

Prin structura grupului țintă vizat - 728 angajați din sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie

alimentară, proiectul răspunde direcțiilor de acțiune și obiectivului STRATEGIEI NAȚIONALE PENTRU

COMPETITIVITATE 2014-2020, integrarea provocărilor cheie (resursele umane și educația, eficiența și excelența) mai

ales în direcția ocupării prin activități industriale competitive. Proiectul este în acord cu obiectivul STRATEGIEI

NAȚIONALE PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ A ROMÂNIEI – Orizonturi 2012-2020-2030, cu prioritatea

tematică 4 din CADRUL STRATEGIC DE REFERINȚĂ 2007-2013 și cu obiectivul principal al STRATEGIEI

NAȚIONALE PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ 2013–2020. Prioritățile strategice naționale ale politicii

de ocupare a forței de muncă, stabilite în Planul Național de Reforme, în PND și în CSNR, reprezintă coordonate ale

desfășurării proiectului.

RELEVANȚA PROIECTULUI FAȚĂ DE INDICATORII DE OUTPUT/ REZULTAT ASUMAȚI DE

ROMÂNIA PRIN POSDRU ȘI DCI:

Prin obiectivele și activitățile propuse, proiectul conduce la creșterea ratei de participare la învățarea pe tot parcursul

vieții, respectiv la atingerea pragului de referință pentru acest criteriu în anul 2020 (la nivel UE 15%; la nivel RO 10%)

potrivit Concluziilor Consiliului privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și

formării profesionale (ET 2020), în conformitate cu necesitatea apelului pentru CPP 182. Prin sprijinirea a 728 angajați

din sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară în vederea participării la programe FPC

în vederea calificării/recalificării acestora, proiectul va asigura creșterea numărului participanților la programe FPC

conform indicatorului de program 1 (indicator realizare imediată), creșterea ponderii participanților la programe de FPC

certificați conform indicatorului de program 3 (indicator de rezultat), creșterea numărului de programe de

calificare/recalificare furnizate conform indicatorului de program 4 (indicator de resurse), precum și creșterea numărului

de participanți la instruire certificați-FPC conform indicatorului de program 8 (indicator de rezultat) pentru DMI 2.3

din cadrul DCI POSDRU.

NEVOIA IDENTIFICATĂ LA NIVEL NAȚIONAL/ REGIONAL/ LOCAL ȘI JUSTIFICAREA ACESTEIA ÎN

RAPORT CU POSDRU ȘI DCI:

Nevoia de personal calificat în ocupații specifice sectorului PROCESAREA ALIMENTELOR ȘI A BĂUTURILOR/

INDUSTRIE ALIMENTARĂ, identificat și definit în Strategia Naționala pentru Competitivitate (SNC) 2014-2020 ca

sector economic cu potențial competitiv, s-a identificat prin consultarea partenerilor naționali și autorităților locale din

regiunile vizate (SVO, C, BI, SM, SE, NE), a reprezentanților asociațiilor profesionale, grupurilor formale/ informale,

dar și studiul strategiilor și analizelor la nivel regional. Pe fondul condițiilor nefavorabile descrise în SNC 2014-2020,

6

proiectul răspunde nevoilor de formare prin calificare/recalificare specifice la nivel regional, dar și nevoilor de formare

profesională și ocupare identificate la nivelul persoanelor angajate cu domiciliul/resedința în zone foste industrializate și

limitrofe acestora. Potrivit informațiilor ANOFM, în cadrul Programului de guvernare 2013–2016 există direcții de

acțiune pentru FPC (creșterea calificării și a productivității muncii prin promovarea programelor de FPC a salariaților,

adaptate la oportunitățile de dezvoltare economică).

NEVOIA IDENTIFICATĂ ÎN ZONELE DEFAVORIZATE:

În prezent, conform datelor furnizate în Comunicatul de presă al ANOFM privind rata șomajului în luna septembrie

2014, populația activă civilă la nivel național a scăzut la 1.01.2014, față de 1.01.2013 cu 20,5 mii persoane, de la 9063,4

mii persoane la 9042,9 persoane. Niveluri ridicate ale ratei șomajului au fost atinse în județele: Buzău (9,59%), Dolj

(8,71%), Olt (7,89%), Gorj (7,38%). De asemenea, a fost identificată nevoia și stabilite zonele defavorizate vizate astfel:

Alba prin HG 813/1999, Gorj prin HG 191/HG 192/ HG 193/1999, Bacău prin HG 207/1999, Buzău prin HG

989/2001, Neamț prin HG 1013/2002. Potrivit datelor Buletinului Statistic de Industrie nr. 8/2014, în luna august

2014 se constată: scăderi ale producției de -4,8% în industria alimentară și de -4,9% pentru fabricarea băuturilor

(referitor la indicele producției industriale), scăderi ale cifrei de afaceri de -6,1% la fabricarea băuturilor și de -5,6%

pentru industira alimentară. Studiul previzional privind cererea de formare profesională la orizontul anului 2013 și în

perspectiva anului 2020 (Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale, 2012)

prognozează o creștere semnificativă a cererii de forță de muncă în următoarele luni în domeniul industriei alimentare de

4%.

SOLUȚIA ADOPTATĂ PENTRU REZOLVAREA NEVOII IDENTIFICATE:

Proiectul se înscrie în cadrul legislativ care reglementează FPC cu sprijin european și urmărește atingerea obiectivelor:

crearea oportunităților de formare profesională și promovarea beneficiilor FPC în 6 regiuni de dezvoltare; promovarea

accesului a 728 angajați la cursuri de FPC care respectă standardele recunoscute la nivel UE. Proiectul are relevanță la

nivelul grupului țintă, în vederea calificării/recalificării, răspunzând nevoilor persoanelor din zonele foste

industrializate, inclusiv cele limitrofe acestora, prin participarea la programe FPC adecvate cerințelor pieței muncii, cu

respectarea standardelor de pregătire și a Nomenclatorului calificărilor.

7

2. Cadrul strategic general al formării profesionale continue

2.1. Documente strategice care definesc cadrul planificării strategice

pentru Educația și formarea profesională și LLL (învăţarea pe tot

parcursul vieţii)

STRATEGIA EUROPA 2020

(aprobată în 2011) cu privire la creștere inteligentă realizabilă prin investiții majore în educație, cercetare și inovare

sustenabilă, o creștere incluzivă, cu accent pe crearea de locuri de muncă și reducerea sărăciei (Comisia Europeană).

Cele șapte inițiative emblematice definite prin strategie au o puternică conexiune – directă sau indirectă - cu formarea

profesională prin:

Creștere inteligentă

1. Agenda digitală pentru Europa;

2. Uniunea de inovare;

3. Tineretul în mișcare;

Creștere sustenabilă

4. Resurse eficiente pentru Europa;

5. Politici industriale pentru era globalizării;

Creștere incluzivă

6. Agenda pentru noi deprinderi și ocupații;

7. Platforma Europeană împotriva sărăciei.

Strategia Europa 2020 stabilește ținte specifice la nivel european pentru educație și formare profesională în funcție de

evoluția acestor indicatori în perioada de referință relevantă, pe baza cărora fiecare stat membru și-a stabilit propriile

ținte:

Indicatori

Unitate

Perioada de referință

Ținta

RO

Ținta

EU

2005 2009 2010 2011 2012 2013 2020 2020

Rata de ocupare

%

63.6 63.5 63.3 62.8

63.8 63.9

70 75

(20-64 ani)

Rata de părăsire %

19.6 16.6 18.4 17.5

17.4 17.3

11.3 10

timpurie a școlii (18-24 ani)

Rata cuprinderii în %

11.4 16.8 18.1 20.4

21.8 22.8

26.7 40

învățământ terțiar (30-34 ani)

Participare in LLL

%

1,6 1,5 1,3 1,6

1,4 2

12 15

(25-64 ani)

(Sursa: Eurostat, actualizare: 15/06/2014)

8

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL

ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR: Un nou impuls pentru cooperarea

europeană în domeniul educației și formării profesionale pentru a sprijini strategia Europa 2020

EFP ar trebui să fie oferite într-un mod integrat, în care parteneriatele, dialogul și programele să fie concepute în strânsă

colaborare de către instituțiile de educație și formare, de autoritățile de la toate nivelurile și de sectorul privat. Ar trebui

susținute parteneriate mai eficiente între instituțiile care oferă programe de EFP, angajatori și serviciile de consiliere și

plasament profesional, prin stabilirea unor priorități precise, bazate pe realitate, și prin utilizarea eficientă a unor date

actuale, fiabile și puse la dispoziția tuturor.

EFP reprezintă un element important al oricărei strategii de reducere a dezavantajelor sociale și economice. Este dovedit

că îmbunătățiri relativ mici ale competențelor forței de muncă pot avea un impact substanțial asupra bunăstării viitoare

a unui stat național.

În virtutea funcțiilor sociale și economice ale EFP, este esențial ca acestea să aibă ca parte integrantă o combinație

adecvată de calificări, precum și mobilitatea transnațională/transvocațională, inclusiv învățarea unor limbi străine.

Mobilitatea poate contribui la depășirea barierelor lingvistice și dezvolta încrederea în sine, cultiva capacitatea de

adaptare, simțul responsabilității, competențele interculturale și poate spori atractivitatea pe piața muncii.

Trebuie avut în vedere faptul că o participare crescută a adulților la învățarea de-a lungul vieții reprezintă o provocare

pentru multe autorități care dețin competențe în domeniul educației la nivel local, regional și național și că, pentru

depășirea lacunelor actuale și viitoare în materie de competențe, trebuie atins un echilibru, pentru fiecare caz în parte,

între măsurile de calificare axate pe îmbunătățirea competențelor-cheie și cele de însușire a unor cunoștințe și aptitudini

profesionale specifice, atât în cazul tinerilor, cât și în cazul forței de muncă adulte.

Situația economică actuală ar putea face dificilă, pentru autoritățile de la nivel local, regional și național, menținerea

nivelurilor de investiții în educație și formare din prezent. Cu toate acestea, pentru ca Europa să poată concura pe scena

economică globală, ar trebui depuse eforturi susținute pentru dotarea forței de lucru actuale și viitoare cu tipul de

competențe necesare pentru ca economia să înflorească. Toate nivelurile de guvernare ar trebui să colaboreze pentru a

aduce investițiile la nivelul nevoilor de competențe, ceea ce trebuie să asigure accesul Europei la o rezervă de lucrători cu

înaltă calificare ca motor al redresării economice.

Rolul esențial al EFP în învățarea de-a lungul vieții și în mobilitate:

Acțiuni-cheie pentru crearea de abordări flexibile, à la carte, ale EFP, care să aibă ca scop maximizarea accesului

la o educație și o formare continuă, precum și crearea de sisteme flexibile bazate pe recunoașterea rezultatelor

învățării. Printr-o ofertă în care persoanele care învață să poată alege realmente între cursuri și instituțiile care

oferă programe de EFP, se poate garanta accesul la educație și formare indiferent de situația persoanei care

dorește să învețe;

Elaborarea de programe EFP care au ca obiectiv crearea unor căi cu adevărat deschise dinspre EFP către

învățământul universitar. Pentru ca acest lucru să poată fi realizat, instituțiile de învățământ superior (IIS) ar

trebui îndemnate să colaboreze cu toate nivelurile de guvernare și între ele, pe întreg teritoriul UE, precum și cu

interesele din sectorul privat, pentru a crea cursuri profesionale de calitate, care să ofere o formare relevantă și

de înaltă calitate în materie de competențe. Ar trebui încurajate schimburile de bune practici în conceperea de

cursuri profesionale de nivel mai înalt și consolidată coerența prin elaborarea unor programe comune continue;

Pentru a urgenta redresarea economică a Europei, pentru a ridica nivelul competențelor, a crește nivelul de

ocupare a forței de muncă și pentru un angajament în direcția obiectivului principal al Strategiei Europa 2020,

de a investi 3% din PIB-ul UE în cercetare-dezvoltare, ar trebui ca instituțiile care oferă EFP să aibă

posibilitatea să vină cu mai multe oferte în materie de EFP de calitate mai bună. Ar trebui încurajată utilizarea

învățării prin muncă, inclusiv ieșirea din sala de clasă, ar trebui asigurate condițiile necesare pentru ca și

persoanele care nu au înclinații academice să poată obține o calificare care să le permită să se integreze cu succes

pe piața muncii și totodată ar trebui asigurată paritatea dintre calificările profesionale și diplomele cu orientare

mai academică. De asemenea, învățarea în cadrul clasei ar trebui adaptată într-un mod cât mai cuprinzător

nevoilor și metodelor de învățare individuale, pentru a dezvolta astfel și creativitatea, spiritual inovator și cel

9

antreprenorial. Un sistem EFP eficient și atractiv poate juca un rol esențial ca posibilitate de reluare a studiilor

pentru persoanele care părăsesc timpuriu școala și poate totodată contribui la rezolvarea problemei ratei înalte

de șomaj a tinerilor în Europa;

Pentru a se realiza tranziții de success între fazele de învățare și locul de muncă, ar trebui oferită consiliere și

îndrumare care să le permită persoanelor care învață să aibă informații relevante la momentul oportun, pe baza

cărora să poată face alegeri în materie de carieră. Aceste servicii de consiliere profesională ar trebui să fie

disponibile în toate etapele învățării, atât pentru tineri cât și pentru adulți, permițând luarea de decizii în

procesul de învățare care să fie relevante pentru piața actuală a forței de muncă, dar oferind consiliere și după

încheierea ciclurilor de studii. Pentru a-și putea îndeplini funcția în mod corespunzător, serviciile de consiliere

ar trebui să aibă la dispoziție informații actualizate, fiabile și coordonate despre situația pieței forței de muncă și

despre necesitățile viitoare imediate ale acesteia;

Este de importanță crucială ca programele de EFP oferite într-o anumită regiune să fie recunoscute în întreaga

UE, pentru a se încuraja mobilitatea și schimburile. Această abordare va trebui să fie susținută prin mecanisme

de garantare a unei calități înalte și constante, care să fie recunoscute de părțile implicate relevante (autoritățile

competente, partenerii sociali, instituțiile care oferă programe de EFP și persoanele interesate să studieze);

Date fiind responsabilitățile autorităților competente din statele membre pentru domeniul abordat, metoda

deschisă de coordonare (MDC) este modalitatea de lucru potrivită pentru cooperarea europeană în materie de

educație și formare;

Luarea în considerare și utilizarea proiectelor de tipul Soft Open Method of Coordination (metodă deschisă de

coordonare simplificată) (SMOC), care sprijină transferul practicilor EFP între regiuni prin sistematizarea

științifică a învățării și prin transfer.

Sporirea atractivității și excelenței în EFP prin calitate și eficiență:

Sprijinirea sistemelor de asigurare a calității, cum ar fi cele recomandate în Cadrul european de referință pentru

asigurarea calității în educație și formare profesională (EQAVET);

Asigurarea calității reprezintă cheia pentru o ofertă flexibilă și transferabilă în materie de EFP. Cu toate acestea,

astfel de sisteme au implicații financiare la nivel local și regional, unde se află majoritatea instituțiilor care oferă

servicii EFP. De aceea, este esențial ca orice astfel de sisteme să țină cont de sistemele de asigurare a calității

existente pe plan local și să încerce să se bazeze pe bunele practici existente;

Utilizarea diferitelor forme de formare la locul de muncă. Pentru rezolvarea lacunelor în materie de competențe

esențiale ale forței de muncă este indispensabil ca forța de muncă actuală să participe activ la EFP, deoarece cea

mai mare parte a forței de muncă viitoare, de care depinde redresarea economică, este deja prezentă pe piața

muncii;

Pentru a se ridica nivelul formării la locul de muncă, întreprinderile vor trebui să susțină astfel de inițiative și

să fie active în acest sens. Va fi crucială găsirea stimulentelor potrivite pentru intensificarea cooperării între

instituțiile care oferă programe de educație și formare și mediul de afaceri. Într-o abordare bazată pe guvernanța

pe mai multe niveluri, ALR se află în poziția cea mai favorabilă pentru a elabora și întreține relații cu mediul de

afaceri, mai ales cu întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), care asigură locuri de muncă pentru o proporție

semnificativă a forței de muncă europene. Încurajarea dezvoltării competențelor în aceste întreprinderi va

sprijini creșterea economică în acest sector important;

susține ideea că relevanța EFP pentru piața forței de muncă poate fi consolidată prin elaborarea de instrumente

de planificare prospectivă, pentru a armoniza competențele cu locurile de muncă, și subliniază că instituțiile

care oferă EFP, în colaborare cu ALR (autoritățile locale și regionale) și cu reprezentanții ai pieței forței de

muncă locale, se află în poziția privilegiată de a putea recunoaște nevoile și de a adapta programele în

consecință, pentru a reflecta insuficiențele sau surplusurile, lipsa anumitor competențe sau competențele care

nu mai au relevanță;

10

Adaptabilitatea și flexibilitatea persoanelor care învață și a celor care lucrează este esențială. Pentru a atinge

aceste deziderate, EFP trebuie să le doteze cu calificări adaptabile și flexibile, bazate pe competență, care să fie

adaptate nevoilor actuale și viitoare ale întreprinderilor;

O mai mare capacitate de reacție la nevoile pieței pentru EFP, pentru ca viziunea unei forțe de muncă adaptabile

și flexibile să devină realitate. Cu toate acestea, trebuie observat că nevoile întreprinderilor nu sunt întotdeauna

în concordanță cu nevoile autorităților în ceea ce privește participarea socială și politicile de coeziune, iar

cerințele legate de flexibilitatea forței de muncă trebuie contrabalansate prin asigurarea unui nivel

corespunzător de securitate pentru individ (așa cum o arată și conceptul de „flexicuritate”);

Pentru multe sectoare sau întreprinderi individuale este adesea dificil să-și anticipeze cu exactitate necesitățile

cu mai mulți ani în avans și să aibă o viziune de ansamblu asupra necesităților în materie de profesii și domenii

profesionale din cadrul unui sector. Prin urmare, trebuie să se realizeze un echilibru atent în formarea

profesională între cursurile de specializare și cele generale și trebuie, de asemenea, adoptate măsuri de calificare

atât pe termen mai lung și mai de durată, cât și pe termen scurt și cu efecte mai rapide. În acest context trebuie

evidențiate posibilitățile și necesitatea cooperării între sectorul public și cel privat. Prin îmbunătățirea

competențelor-cheie se creează condițiile necesare pentru ca individul să facă față schimbărilor rapide și

neprevăzute de pe piața forței de muncă;

Analiza nevoilor de competențe ale întreprinderilor poate reprezenta o povară administrativă pentru ALR, mai

ales dacă aceasta este o sarcină pe care nu o desfășoară de obicei. Pentru ca o astfel de analiză a competențelor să

fie relevantă, ea trebuie adusă la zi în mod periodic, întrucât nevoile angajatorilor se pot schimba cu rapiditate.

În acest domeniu ar trebui încurajată împărtășirea cunoștințelor cu administrațiile care nu utilizează în prezent

astfel de tehnici, printre altele în ceea ce privește sistemele de analiză.

COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT: Vocational education and training for better skills, growth

and jobs Accompanying the document Communication from the Commission Rethinking Education:

Investing in skills for better socio-economic outcomes

Sunt identificate principalele provocări și propuneri de acțiuni la nivel național și european:

formarea profesională atractivă și incluzivă - cu profesori de înaltă calificare și a formatorilor, metode de

învățare inovatoare, infrastructura de înaltă calitate și facilități, cu înaltă relevanță pe piața forței de muncă, și

căi de continuare a programului de educație și formare;

formarea profesională inițială (IVET) de înaltă calitate, care permite elevilor să dobândească competențe

profesionale specifice, combinate cu competențele cheie, și care poate fi general recunoscută (din nou) ca o

opțiune atrăgătoare pentru părinți și societate, de aceeași valoare ca educația generală. IVET ar trebui să ofere

elevilor atât dezvoltarea competențelor cheie, cât și a competențelor profesionale specifice;

învățarea la locul de muncă să fie inclusă în toate cursurile formare profesională inițială, asigurându-se că

tinerii au cunoștințele, aptitudinile și competențele de care au nevoie pentru un prim pas de succes pe piața

forței de muncă. Companiile pot fi furnizori de formare profesională, împreună cu școlile VET sau alte instituții

de învățământ / educație și formare;

formare profesională continuă ușor accesibilă pentru toți angajații, indiferent de baza educațională, angajatori,

antreprenori independenți și șomeri, care facilitează atât dezvoltarea competențelor cât și schimbarea carierei;

îmbunătățirea permeabilității între diferitele subsisteme de educație și formare (educație școlară, EFP,

învățământul superior, educația și formare continua a adulților) și validarea învățării non-formale și informale,

incluzive a competențelor dobândite la locul de muncă;

un spațiu european pentru educația și formarea profesională, cu sisteme de calificări transparente, care să

permită transferul și acumularea rezultatelor învățării, precum și recunoașterea calificărilor și competențelor și

care să faciliteze mobilitatea transnațională;

oportunități crescute pentru mobilitatea transnațională a studenților VET și a profesioniștilor VET;

11

servicii de informare pe tot parcursul vieții ușor accesibile și de înaltă calitate, de orientare și consiliere, care

formează o rețea coerentă și care permit cetățenilor europeni să ia decizii și să gestioneze procesul de învățare și

cariera profesională dincolo de profilul traditional profesional.

THE BRUGES COMMUNIQUÉ ON ENHANCED EUROPEAN COOPERATION IN VOCATIONAL

EDUCATION AND TRAINING FOR THE PERIOD 2011-2020 (Comunicatul de la Bruges privind

intensificarea cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale pe perioada 2011-2020)

Până în 2020, sistemele europene de EFP ar trebui să fie mai atractive, să aibă o mai mare relevanță, să fie mai orientate

către carieră, mai inovatoare, accesibile și flexibile comparativ cu 2010 și ar trebui să contribuie la excelență și echitate în

învățarea de-a lungul vieții, oferind următoarele:

EFP atractivă și favorabilă incluziunii, dispunând de cadre didactice cu nivel înalt de calificare, metode

inovatoare de învățare, infrastructură și spații de înaltă calitate, o puternică relevanță pentru piața forței de

muncă și direcții de continuare a educației și formării;

EFP inițială de înaltă calitate (EFP-I) pe care cursanții, părinții și societatea în ansamblu să o poată considera o

opțiune atrăgătoare, având aceeași valoare ca educația generală. În urma EFP-I, cursanții ar trebui să

dobândească atât competențe-cheie, cât și competențe profesionale specifice;

EFP continuă, ușor accesibilă și orientată către carieră (EFP-C) pentru angajați, angajatori, întreprinzători

independenți și șomeri, care să faciliteze atât dezvoltarea competențelor, cât și schimbările în carieră;

Sisteme flexibile de EFP bazate pe abordarea orientată către rezultatele învățării, care sprijină parcursuri

educaționale flexibile, care permit permeabilitatea între diferite subsisteme de educație și formare (educație

școlară, EFP, învățământ superior, educația adulților) și care oferă validarea învățării non-formale și informale,

inclusiv competențele dobândite la locul de muncă;

Un spațiu european al educației și formării, cu sisteme transparente de calificări, care să permită transferul și

acumularea rezultatelor învățării, precum și recunoașterea calificărilor și competențelor și care să faciliteze

mobilitatea transnațională;

Oportunități substanțial sporite de mobilitate transnațională a studenților și profesioniștilor în domeniul EFP;

Servicii de informare, orientare și consiliere ușor accesibile și de înaltă calitate, de-a lungul vieții, care formează

o rețea coerentă și care permit cetățenilor europeni să ia decizii bine fundamentate și să își gestioneze parcursul

educațional și cariera profesională depășind profilurile tradiționale legate de gen.

Obiectivele strategice pentru perioada 2011-2020:

1. Îmbunătățirea calității și eficienței EFP și sporirirea atractivității și relevanței acesteia: EFP ar trebui să aibă o

relevanță deosebită pentru piața forței de muncă și pentru carierele individuale. Pentru a spori atractivitatea EFP, țările

participante ar trebui să urmărească următoarele obiective și acțiuni:

transformarea EFP-I într-o opțiune atractivă de învățare

promovarea excelenței, calității și relevanței EFP-I și EFP-C

2. Transformarea în realitate a învățării de-a lungul vieții și a mobilității:

permiterea accesului flexibil la învățare și calificări

dezvoltarea unei abordări strategice privind internaționalizarea EFP-I și EFP-C și promovarea mobilității

internaționale

3. Sporirea creativității, inovării și spiritului antreprenorial:

promovarea inovării, creativității și spiritului antreprenorial, precum și a utilizării TIC (atât în privința EFP-I,

cât și în privința EFP-C)

4. Promovarea echității, coeziunii sociale și cetățeniei active:

realizarea EFP-I și EFP-C favorabile incluziunii

5. Obiective transversale:

o mai mare implicare a părților interesate din domeniul EFP și o mai mare vizibilitate a realizărilor cooperării

europene în acest domeniu

12

guvernanța coordonată a instrumentelor europene și naționale în materie de transparență, de recunoaștere, de

asigurare a calității și de mobilitate

intensificarea cooperării între politica EFP și alte domenii relevante de politică

îmbunătățirea calității și comparabilității datelor pentru elaborarea politicilor UE în domeniul EFP

utilizarea adecvată a sprijinului UE

STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A ROMÂNIEI ORIZONTURI 2013–2020–

2030

Îmbunătăţirea radicală şi diversificarea ofertei educaţionale a întregului sistem de învăţământ şi formare profesională din

România este recunoscută ca un obiectiv prioritar de importanţă strategică şi o condiţie obligatorie pentru transpunerea

în fapt a principiilor dezvoltării durabile pe termen mediu şi lung.

Orizont 2013. Obiectiv naţional: Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin corelarea educaţiei şi

învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea oportunităţii sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă

a muncii modernă, flexibilă şi incluzivă.

Promovarea principiului educaţiei permanente prin învăţarea pe tot parcursul vieţii reprezintă pentru România o

direcţie de acţiune prioritară, dată fiind serioasa rămânere în urmă în privinţa participării la diferite forme de calificare,

recalificare, specializare sau perfecţionare profesională (de peste 5 ori sub media UE), ca şi de dezvoltare socială şi

personală. Preocupările în acest domeniu sunt esenţiale pentru dezvoltarea personală, civică şi socială, precum şi din

perspectiva şanselor de obţinere a unui loc de muncă mai bine remunerat prin valorificarea rezultatelor învăţării

dobândite, de la educaţia timpurie până la studiile post-universitare şi alte forme de educaţie a adulţilor în contexte

formale cât şi non-formale sau informale. Raţiunea dezvoltării şi diversificării acestor forme de educaţie (formală, non-

formală şi informală) şi de formare profesională se leagă de creşterea relevanţei competenţelor astfel obţinute de către

participanţi pe piaţa muncii. Comitetele Sectoriale vor stabili, pe baza priorităţilor strategice de dezvoltare

socioeconomică, nevoile de formare profesională a resurselor umane, definind calificările şi competenţele necesare pieţei

muncii pe termen scurt şi mediu.

Programele şi formele de educaţie permanentă se adresează tuturor grupelor de vârstă şi nivelurilor de calificare, dar au

o importanţă specială în cazul tinerilor, în special al celor care au abandonat şcoala înainte de finalizarea cursurilor (rata

şomajului la această categorie este de 3,5 ori mai mare decât şomajul general), al persoanelor vârstnice apte de muncă şi

al populaţiilor defavorizate sau altor grupuri vulnerabile. Amploarea fenomenelor constatate în România, ca şi

experienţa pozitivă dobândită în alte ţări ale UE, reclamă o abordare coerentă la nivel naţional, corelată inter-sectorial şi

realizată în cooperare cu partenerii sociali. Faţă de numărul de participanţi la programe de calificare şi reciclare

profesională de 187 mii persoane în anul 2004, se stabileşte ca, la nivelul anului 2015, efectivele să ajungă la minimun

360 mii, din care 160 mii femei; ponderea elevilor sau studenţilor sprijiniţi în tranziţia de la şcoală la viaţa activă, care

au obţinut un loc de muncă sau au participat la cursuri ulterioare, să ajungă la 65%, iar numărul celor ce beneficiază de

serviciile de consiliere în carieră să crească de la circa 86 mii, în 2005, la 400 mii, în 2015.

Orizont 2020. Obiectiv naţional: Atingerea nivelului mediu de performanţă al UE în domeniul educaţiei şi formării

profesionale, cu excepţia serviciilor în mediul rural şi pentru grupurile dezavantajate, unde ţintele sunt cele ale UE

pentru 2010.

Pentru acest orizont de timp se vor avea în vedere, sub rezerva elaborărilor şi fundamentării ulterioare, următoarele

direcţii strategice de acţiune:

Restructurarea ciclurilor de învăţământ pe baza profilului de formare specific, şi redefinirea programelor de

pregătire în funcţie de nivelurile de referinţă agreate pentru Cadrul Naţional al Calificărilor, astfel încât să fie

asigurate transparenţa sistemului care sprijină învăţarea pe tot parcursul vieţii, precum şi mobilitatea

ocupaţională. Operaţiunile de restructurare trebuie să ducă la asigurarea accesului şi la îmbunătăţirea

substanţială a calităţii ofertei de pregătire prin dobândirea de competenţe care să susţină dezvoltarea personală,

competitivitatea şi dezvoltarea durabilă;

13

Deschiderea sistemului formal de educaţie prin recunoaşterea achiziţiilor de învăţare dobândite în contexte non-

formale sau informale. Este de aşteptat ca, până în 2020, să existe acces real la centre de validare a competenţelor

dobândite în asemenea contexte, promovând astfel importanţa acordată experienţei de viaţă şi muncă şi

relevanţa ofertei educaţionale, atât pentru aspiraţiile celor care învaţă cât şi pentru nevoile de dezvoltare

economică şi socială.

Cuprinderea în sisteme de învăţare permanentă, recalificare sau reciclare profesională se va ridica la minimum

15% din grupa de vârstă 25-64 ani.

Creşterea calităţii procesului de formare a personalului didactic şi de conducere din învăţământ prin sisteme

flexibile, pentru înnoirea stocului de cunoştinţe, punând accentul pe promovarea comportamentelor de tip

„practician reflexiv”, capabil să transmită abordări interdisciplinare în susţinerea dobândirii rezultatelor

învăţării, în special a celor derivate din exigenţele socio-culturale, economice şi ambientale ale dezvoltării

durabile.

Accentuarea pregătirii tinerilor pentru a se instrui pe tot parcursul vieţii, pentru a dobândi inteligenţa socio-

emoţională şi capacitatea de a se adapta competitiv pe piaţa muncii din Uniunea Europeană.

Dezvoltarea unor programe de studiu diferenţiate conform specificului regiunilor şi nevoilor

elevilor/studenţilor, acoperirea unui spectru larg şi echilibrat de domenii ale 89 cunoaşterii pentru înţelegerea în

profunzime a legăturilor corelative între aspectele economice, sociale şi de mediu, însuşirea limbilor străine,

valorizarea oportunităţilor pentru învăţare inter- şi trans-disciplinară, dobândirea de abilităţi privind

planificarea/cercetarea atât la nivel individual cât şi în echipe, implicarea participativă în serviciile pentru

comunitate; spiritul de responsabilitate faţă de problemele globale comune; respect faţă de valorile universale,

multiculturalitate şi specificul identitar; dezvoltarea curiozităţii creatoare şi (auto)interogarea continuă.

Extinderea învăţământului şi formării profesionale de calitate în mediul rural, cultivarea egalităţii de şanse şi

atragerea în sistemul educaţional a tinerilor din grupurile defavorizate.

Extinderea cooperării internaţionale prin iniţierea şi participarea la programe şi proiecte europene, bilaterale,

transfrontaliere; încurajarea participării diasporei ştiinţifice româneşti la proiecte educaţionale realizate în

România, şi la evaluarea proiectelor, programelor şi politicilor educaţionale relevante pentru domeniul

dezvoltării durabile.

Orizont 2030. Obiectiv naţional: Situarea sistemului de învăţământ şi formare profesională din România la nivelul

performanţelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privinţa serviciilor educaţionale

oferite în mediul rural şi pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilităţi.

Principiile şi practicile dezvoltării durabile vor fi încorporate organic în ansamblul politicilor educaţionale. În

baza direcţiilor strategice care urmează să fie convenite, în linii generale, în anul 2009, se vor realiza exerciţii de

viziune bazate pe evaluarea comparativă a rezultatelor obţinute la fiecare 5 ani, cel relevant pentru orizontul

2030 fiind anul 2019.

Eficienţa internă şi externă a sistemului de educaţie, de la educaţia timpurie la studiile post-doctorale, de la

educaţia formală la cea non-formală, de la formarea profesională iniţială şi continuă până la accesul echitabil la

învăţare, în condiţii de calitate, va fi în continuare obiectivul principal. Învăţarea eficientă va rămâne o

prioritate, iar formele şi metodele de predare vor fi caracterizate prin diversitatea şi flexibilitatea abordărilor

pedagogice, şi se vor concentra pe formarea deprinderii de a învăţa şi de acumula cunoştinţe utile şi a capacităţii

de a aplica aceste deprinderi într-un spectru larg de domenii.

Metodologia de evaluare, certificare şi atestare a calităţii actului educaţional, precum şi a relevanţei acestuia pe

piaţa muncii se va alinia la procedurile de raportare la reperele de performanţă adoptate în Uniunea Europeană,

şi la cele mai bune practici existente pe plan mondial.

Extinderea în continuare a cooperării internaţionale.

14

STRATEGIA NATIONALĂ DE CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI INOVARE 2014 – 2020

Obiective generale:

OG1. Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare. Obiectivul vizează susţinerea performanţei

operatorilor economici pe lanţurile globale de valoare. Strategia susţine tranziţia de la competitivitatea bazată pe costuri

la cea bazată pe inovare. Aceasta presupune dezvoltarea capacităţii firmelor de a absorbi tehnologie de ultimă generaţie,

de a adapta aceste tehnologii la nevoile pieţelor deservite, şi de a dezvolta, la rândul lor, tehnologii sau servicii care să le

permită progresul pe lanţurile de valoare.

OG2. Creşterea contribuţiei româneşti la progresul cunoaşterii de frontieră. Strategia susține creşterea vizibilităţii

internaţionale a cercetării şi dezvoltării experimentale din România. Activitățile CD la frontiera cunoaşterii presupun

formarea unei mase critice de cercetători în domeniile cele mai promiţătoare, menținerea avansului în domeniile de nişă,

unde cercetarea românească are deja avantaj comparativ - consacrat sau emergent -, standarde internaţionale de evaluare

pentru proiectele de cercetare, şi iniţiative ştiinţifice de anvergură, precum cele dezvoltate în jurul marilor

infrastructuri.

OG3. Creşterea rolului ştiinţei în societate. Ştiinţa şi tehnologia devin relevante pentru societate atunci când efectele lor

se resimt în viaţa cotidiană a cetăţeanului. În acest scop, cercetarea şi inovarea răspund nevoilor concrete ale mediului

economic şi ale sectorului public, în special celor de creștere a calității serviciilor oferite (precum sănătatea sau

securitatea cetăţenilor), şi oferă perspective de angajare atrăgătoare în sectorul privat unui număr cât mai mare de

persoane. Strategia urmăreşte atât rezolvarea problemelor societale prin soluţii inovatoare, cât şi furnizarea de expertiză

în elaborarea politicilor publice.

Obiective specifice:

OS1. Crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativa sectorului privat, prin instrumente de antrenare a

antreprenoriatului şi a comercializării rezultatelor CD, precum şi prin credibilizarea parteneriatelor dintre operatorii

publici şi cei privaţi.

OS2. Susţinerea specializării inteligente, prin concentrarea resurselor în domenii de cercetare şi inovare cu relevanţă

economică şi cu potenţial CD demonstrat, prin parteneriate public-public, care să conducă la concentrare, eficienţă şi

eficacitate, şi public-privat, care să deblocheze potențialul identificat.

OS3. Concentrarea unei părţi importante a activităţilor CDI pe probleme societale, pentru dezvoltarea capacității

sectorului CDI public de a solicita şi adopta rezultatele cercetării şi de a răspunde unor teme legate de provocările globale

de importanţă pentru România.

OS4. Susţinerea aspiraţiei către excelenţă în cercetarea la frontiera cunoaşterii prin internaţionalizarea cercetării din

România, evaluare internaţională, creşterea atractivităţii sistemului CDI românesc, prin mobilitate şi parteneriate.

Obiective specifice transversale:

OS5. Atingerea până în 2020 a masei critice de cercetători necesară pentru transformarea CDI într-un factor al creşterii

economice, prin asigurarea unei evoluţii rapide şi sustenabile, numerice şi calitative, a resurselor umane din cercetare,

dezvoltare şi inovare.

OS6. Dezvoltarea unor organizaţii de cercetare performante, capabile să devină operatori regionali şi globali, prin

stimularea defragmentării sistemului CDI, concentrarea resurselor şi prioritizarea alocării lor, încurajarea

parteneriatelor public-public şi public-privat, finanţarea ştiinţei şi evaluarea impactului acesteia, noi modele de finanţare

pentru a facilita inovarea.

STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ 2014 - 2020

Viziune pentru anul 2020: Piaţa muncii din România va fi o piaţa performantă, dinamică şi flexibilă, în care minim

70% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 si 64 ani vor avea acces la un loc de muncă de calitate, conform cu

capacitatea şi competenţa lor şi venituri care să le asigure un trai decent.

Obiectiv general: Atingerea unui nivel sustenabil de ocupare a forței de muncă susţinut de competitivitate economică,

coeziune socială și dezvoltare durabilă.

15

Obiective specifice și direcții de acțiune:

O1. Creșterea ocupării în rândul tinerilor și prelungirea vieții active a persoanelor în vârstă, subsumând următoarele

direcții de acțiune:

1.1. Diminuarea șomajului în rândul tinerilor și a numărului de tineri din categoria NEETs (care nu sunt în ocupare,

educație sau formare).

1.2. Creșterea participării pe piața muncii a persoanelor în vârstă.

O2. Îmbunătățirea structurii ocupaționale și participării pe piața muncii în rândul femeilor și persoanelor aparținând

grupurilor vulnerabile, cuprinzând următoarele direcții de acțiune:

2.1. Reducerea ocupării în agricultura de subzistență și facilitarea relocării acestei resurse umane către activități non-

agricole.

2.2. Creșterea participării femeilor pe piața muncii, inclusiv prin măsuri suport de reconciliere a vieții profesionale cu

cea de familie.

2.3. Creșterea participării persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile pe piața muncii prin dezvoltarea de măsuri care

să combine suportul social cu activarea.

O3. Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare și competenţe adaptate la cerințele pieței muncii,

cuprinzând următoarele direcții de acțiune:

3.1. Sprijinirea adaptabilităţii şi dezvoltării permanente a forţei de muncă corelate cu schimbările structurale ale pieței

muncii.

3.2. Îmbunătăţirea nivelului de competenţe al persoanelor șomere și inactive apte de muncă pentru a facilita reintegrarea

acestora pe piața muncii.

O4. Îmbunătățirea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe

piața muncii, cu următoarele direcții de acțiune:

4.1. Consolidarea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața

muncii.

4.2. Consolidarea dialogului social la toate nivelurile pentru a facilita adoptarea, implementarea și respectarea politicilor

cu impact pe piața muncii

STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPETITIVITATE (SNC) 2014 - 2020

Pentru a putea construi o viziune coerentă de dezvoltare economică competitivă a României, este necesar şi firesc ca

analiza să fie completată de definirea câtorva premise cheie de interpretare a procesului de transformare propus. Cele

patru premise ce urmează nu sunt menite a rezuma comprehensiv toate ideile de dezvoltare, ceea ce ar fi de altfel şi

imposibil, ci doar să esenţializeze câteva direcţii, cât mai simple, de construcţie a viitorului. Aceste direcţii, pe scurt, se

referă la:

#1 Restructurarea sectoarelor economice în direcţia unor poziţii competitive superioare.

#2 Formarea masei critice de firme competitive prin crearea unui mediu atractiv, transparent şi inovativ.

#3 Integrarea marilor jucători într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei.

#4 Integrarea societăţii într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei.

Premisa viziunii #1 Valorificarea celor mai bune avantaje de care dispune România, a specializărilor de vârf în producţie

şi cercetare, precum şi a resurselor locale de calificare, iniţiativă antreprenorială şi factori naturali.

Premisa viziunii #2 Creşterea atractivităţii condiţiilor pentru dezvoltarea competitivă a afacerilor prin reglementări

transparente şi stimulative pentru inovare.

Premisa viziunii #3 Formularea direcţiilor de politică publică în jurul iniţiativelor şi realizărilor cu impact major asupra

creării valorii adăugate în mediul de afaceri.

Premisa viziunii #4 Corelarea iniţiativelor de dezvoltare la nivel sectorial, teritorial şi societal pentru formarea eficientă

şi integrată a avantajelor competitive.

Viziunea Strategiei Naţionale pentru Competitivitate: Dezvoltarea unui ecosistem competitiv de afaceri, bazat pe

un mediu de reglementare stabil, centrat pe antreprenoriat, inovare și creativitate, care să pună accent pe încredere,

16

eficienţă și excelenţă și să plaseze România în primele 10 economii la nivel European. Într-o exprimare succintă,

viziunea propune angajamente din partea societăţii din România pentru susţinerea excelenţei, încurajarea descoperirii

antreprenoriale şi o calitate mai bună a vieţii.

Priorităţi strategice:

Prioritatea 1: Îmbunătăţirea mediului de reglementare

Prioritatea 2: Acţiuni parteneriale între mediul public şi mediul privat

Prioritatea 3: Factori şi servicii support

Prioritatea 4: Promovarea celor 10 sectoare de viitor: Potențialul de exporturi al sectoarelor românești de afaceri în

general și al celor 10 sectoare cu potențial de specializare inteligentă este nevalorificat în întregime, iar rata de investiții

străine directe în cele 10 sectoare cu potențial de specializare inteligentă este redusă. În mod distinct față de celelalte

priorități, obiectivele stabilite sub umbrela creșterii competitivității celor 10 sectoare au fost stabilite mai mult într-o

manieră proactivă prin identificarea acelor domenii unde România poate avea o contribuție semnificativă la nivel

mondial. Așadar, provocările nu reprezintă niște nevoi urgente care trebuie abordate (așa cum se întâmplă de exemplu,

în cazul problemei de suplinire a forței de muncă sau de rata crescută de dependență), ci o gândire de tipul ce se poate

face pentru a îmbunătăți punctele tari pe care România le are – o mentalitate care de altfel ar trebui adoptată din ce în ce

mai larg.

Sectoare propuse:

Turism şi ecoturism

Textile şi pielărie

Lemn şi mobilă

Industrii creative

Industria auto şi componente

Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor

Procesarea alimentelor şi a băuturilor

Sănătate şi produse farmaceutice

Energie şi management de mediu

Bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii

Prioritatea 5: Pregătirea Generaţiei 2050 şi provocări societale

STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE A RESURSELOR UMANE DIN PERSPECTIVA ÎNVĂȚĂRII

PE TOT PARCURSUL VIEȚII 2009 - 2020

La orizontul anului 2020, România va avea o forță de muncă calificată şi flexibilă în contextul pieței europene şi globale.

Investiția în resursele umane va fi una dintre pârghiile principale ale creşterii economiei naționale. Educația, formarea

profesională inițială şi continuă, precum şi cercetarea, vor trebui să contribuie la întregul proces investițional în

resursele umane, astfel încât ele să poată sprijini de o manieră reală capacitatea economiei naționale, şi implicit a

resurselor umane, de a face față presiunilor competitive crescânde de pe piața unică europeană şi de pe cea globală.

Această viziune integrată va contribui la atingerea obiectivelor actuale la nivel național şi a obiectivelor Uniunii

Europene privind politica de coeziune, ocuparea forței de muncă şi învățarea pe parcursul întregii vieți, aşa cum ele sunt

definite în cadrul Strategiei Lisabona şi sunt reflectate în politicile care privesc învățământul preuniversitar,

învățământul tehnic şi profesional, învățământul superior şi educația adulților.

Având în vedere direcțiile de dezvoltare prognozate a avea un impact asupra indivizilor şi organizațiilor din România

până în anul 2020, obiectivul general al SIDRU este: Îmbunătățirea capacității şi calității sistemelor de dezvoltare a

resurselor umane care să conducă la creşterea şi asigurarea unui un nivel stabil de ocupare, un nivel mai ridicat al

calității vieții şi o coeziune socială efectivă pentru acei cetățenii ai României aflați în risc de excluziune socială, în

vederea atingerii până în anul 2020 a nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai

dezvoltării durabile.

17

Ținte strategice pentru anul 2020:

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 de ani) să crească de la aproximativ 59%, în 2008, la

65%, în 2020;

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă să crească de la aproximativ 64% în 2008, la 70-75%, în

2020;

Rata de participare a copiilor în vârstă de 4 ani la educație timpurie să fie de minim 90%;

Ponderea tinerilor de 15 ani care obțin rezultate scăzute privind alfabetizarea funcțională să fie de maxim 15%;

Părăsirea prematură a sistemului de educație de către tineri, grupa de vârstă 18-24 ani, să fie de până la maxim

10%;

Ponderea populației de 22 de ani care a absolvit nivelul de învățământ secundar superior să fie de minim 85%;

Creşterea participării adulților, grupa de vârstă 25-64 ani, la educație şi formare până la nivelul de minim 12%;

Numărul de participanți la programele de calificare sau recalificare destinate grupurilor vulnerabile să crească

de la 6.487 în 2005 la 170.000 în 2020;

Numărul participanților la programele de formare dedicate specialiştilor în domeniul incluziunii sociale să

crească de la 4.795 în 2005 la 20.000 în 2020.

Obiective strategice integratoare şi obiective specifice:

1. Crearea unui sistem funcțional de evaluare a nevoilor reale şi de definire a direcțiilor de dezvoltare a resurselor

umane, în contextul actual al pieței europene şi globale

2. Asigurarea unor sisteme de formare inițială de calitate pentru copii şi tineri

3. Dezvoltarea profesională ca suport pentru o oferta de forță de muncă pe piața muncii, flexibilă şi articulată

cererii potențiale de muncă

4. Valorificarea pe piața muncii a competențelor şi potențialului fiecărui individ/grup cu risc de excluziune social

STRATEGIA FORMĂRII PROFESIONALE DIN ROMANIA PENTRU PERIOADA 2014-2020

Strategia formării profesionale pentru perioada 2014 - 2020 stabileşte patru obiective strategice, realizate prin 17 direcţii

de acţiune și acțiuni specifice, astfel:

Obiectivul strategic 1. își propune asigurarea relevanței sistemelor de FP în raport cu cererea și tendințele pieței

muncii și exprimă, de fapt, filozofia dezvoltărilor în formarea profesională prin care acest sector își aduce o importantă

contribuție la dezvoltarea economică locală – regională - națională și europeană. Strategia ţine cont de caracterul

regional al dezvoltării economice şi de disparităţile existente în termeni de acces şi participare la FPA.

Obiectivul strategic 2. definește modul în care sistemul de formare profesională se adresează beneficiarilor direcți, fie

prin formare inițială fie prin formare continuă, de fapt încurajând învățarea de-a lungul întregii vieți. Strategia va

încerca să furnizeze un răspuns adecvat la nevoile persoanelor, angajatorilor şi comunităţilor în materie de formare

profesională de calitate pentru piaţa muncii.Prin direcțiile de acțiune aferente acetui obiectiv strategic vizăm o

contribuție semnificativă la realizarea obiectivului major al Strategiei EU2020, și anume creșterea ratei de ocupare, cu

ținta de 75%.

Obiectivul strategic 3. are în vedere cerințele de asigurare a calității pentru întregul sistem de formare profesională,

cerință esențială pentru o contribuție recunoscută la creșterea competitivității economiei naționale și europene, care se

poate realiza doar prin procese, sisteme și mecanisme asigurate din perspectiva calității, într-o abordare armonizată cu

sistemele europene de calitate.

Obiectivul strategic 4. scoate în evidență caracteristicile esențiale ale tuturor acțiunilor din sectorul formării

profesionale care, pentru a fi eficiente și relevante, este necesar a fi realizate prin cooperare, în cadrul unor parteneriate

funcționale la toate nivelurile de acțiune, și cu filozofia încurajării creativității și valorizării inovării. Aceste principii

sunt prezente și pătrund toate prioritățile de acțiune concrete, însă definirea lor în cadrul unui obiectiv distinct va

accentua importanța stragegică a acestora în contextul actual.

18

CEDEFOP: ON THE WAY TO 2020: DATA FOR VOCATIONAL EDUCATION AND TRAINING POLICIES.

COUNTRY STATISTICAL OVERVIEW UPDATE 2013

Documentul permite realizarea unor comparații între performanțele statelor membre, deosebit de utile în stabilirea

țintelor realiste, pentru perioada de programare stabilită, și a acțiunilor suport prin care aceste ținte se pot realiza.

Pentru România, documentul evidențiază o serie de aspecte relevante, care fundamentează partea de analiză și de

prognoză:

Date statistice validate privind atractivitatea, accesul și flexibilitatea formării profesionale

Ponderea tinerilor înscriși în formare profesională inițială (IVET) este relativ mare, 63,1% în comparație cu

50,3% media europeană (2011);

Rata de participare a adulților în programe de formare pe parcursul întregii vieți (LLL) a fost în 2012 de 1,4%,

mult sub valoarea europeană de 9%;

Persoanele șomere au disponibilitate mai redusă de participare la programe de LLL;

Ponderea angajatorilor care au oferit programe de formare profesională continuă (FPC) în 2010 a fost de 24%

față de 60% nivel european;

Rata de participare a angajaților la programe de formare profesională continuă a fost de 18% față de 38% la

nivel european;

Rata de participare în formarea la locul de muncă (on-the-job training) este de 10% față de 21% media

europeană

Comparând datele pentru Romania cu media europeană, în evoluție se observă că diferențele cresc, însemnând o

înrăutățire a situației, relativ la media europeană.

Date statistice privind investiții, dezvoltarea de competențe, relevanța în raport cu piața muncii

Ponderea tinerilor (30 - 34 de ani) cu nivel de educație terțiar în VET (ISCED5b) este de 1,8%, mult sub media

europeană de 8,6%;

Investițiile întreprinderilor pentru formarea profesională continuă, ca pondere a costurilor cu forța de muncă

(labour cost) este de 0,4%, jumătate față de media europeană;

Avem un rezultat peste media europeană privind numărul de limbi străine în învățământul secundar superior,

fiind de 1,9 față de valoarea europeană de 1,2;

Rata de angajare a absolvenților de IVET (vârsta de 20 - 34 de ani) pentru nivelele ISCED 3-4 este de 82,1%,

peste media europeană de 79,1%;

Datele arată că absolvenții de IVET au șanse mai mari de angajare în raport cu absolvenții de învățământ

general, deși rata de angajare de 4,1% rămâne în urma valorilor europene de 5,6%;

Rata de părăsire timpurie a școlii de 17,4% este peste media europeană de 12,8%, cu ținta națională asumată de

10%;

Cu toate că ponderea tinerilor din învățământul superior a crescut semnificativ de la 12,4% în 2006 la 18,1% în

2010, respectiv 21,8% în 2012, valorile rămân în urma celor din Europa, unde ținta asumată este de 40%;

Rata de angajare a populației (20 - 64 de ani) este de 63,8%, sub media europeană de 68,5%, în raport cu ținta

de 75%;

Ponderea tinerilor în situație de părăsire timpurie a școlii este de 20,4%, peste media europeană de 17%, iar rata

de angajare a tinerilor (20 - 34 de ani) de 11% este sub valorile europene de 14,5%.

CADRUL STRATEGIC PENTRU COOPERARE EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI ŞI FORMĂRII

PROFESIONALE „EDUCAŢIE ŞI FORMARE 2020” (ET 2020)

„Educaţie şi formare 2020” (ET 2020) este un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi

formării profesionale, creat pe baza predecesorului său, programul de lucru „Educaţie şi formare 2010” (ET 2010). Acest

cadru prevede obiective strategice comune pentru statele membre, inclusiv un set de principii pentru atingerea acestor

obiective, precum şi metode de lucru comune cu domenii prioritare pentru fiecare ciclu de lucru periodic. Cadrul ET

2020 a fost creat pe baza realizărilor programului de lucru „Educaţie şi formare 2010” (ET 2010), în scopul de a

19

răspunde la provocările care sunt încă de actualitate în ceea ce priveşte crearea unei Europe bazate pe cunoaştere şi

transformarea învăţării pe tot parcursul vieţii într-o realitate pentru toţi.

Principalul scop al cadrului este de a sprijini statele membre în ceea ce priveşte dezvoltarea în continuare a sistemelor lor

de educaţie şi formare. Aceste sisteme ar trebui să asigure tuturor cetăţenilor mijloacele necesare pentru a-şi atinge

potenţialul, precum şi să asigure prosperitatea economică durabilă şi capacitatea de integrare profesională. Cadrul ar

trebui să ia în considerare întregul spectru de sisteme de educaţie şi formare profesională dintr-o perspectivă a învăţării

pe tot parcursul vieţii, acoperind toate nivelurile şi contextele (inclusiv învăţământul non-formal şi informal).

Sunt stabilite patru obiective strategice ale cadrului:

realizarea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii – sunt necesare progrese privind punerea

în aplicare a strategiilor de învăţare pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea cadrelor naţionale pentru calificări în

legătură cu Cadrul european al calificărilor şi stabilirea unor parcursuri educaţionale mai flexibile. Ar trebui să

fie extinsă mobilitatea şi să se aplice Carta europeană a calităţii pentru mobilitate;

îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei educaţiei şi formării – toţi cetăţenii trebuie să poată dobândi competenţe-

cheie, iar toate nivelurile de educaţie şi formare profesională trebuie să devină mai atractive şi mai eficiente;

promovarea echităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei active – educaţia şi formarea ar trebui să permită tuturor

cetăţenilor să dobândească şi să dezvolte abilităţi şi competenţe necesare pentru a permite ocuparea unui loc de

muncă şi continuarea învăţării, cetăţenia activă şi dialogul intercultural. Dezavantajul educaţional ar trebui să

fie remediat prin asigurarea unui învăţământ preşcolar de înaltă calitate;

stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi

formare – promovarea dobândirii de către toţi cetăţenii a unor competenţe transversale şi garantarea bunei

funcţionări a triunghiului cunoaşterii (educaţie-cercetare-inovare). Ar trebui promovate parteneriatele dintre

întreprinderi şi instituţiile de învăţământ, precum şi comunităţile mai largi de cursanţi, care să implice

reprezentanţi ai societăţii civile şi alte părţi interesate.

În domeniul educației au fost stabilite următoarele criterii de referință pentru 2020:

cel puțin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta obligatorie de școlarizare ar trebui să

frecventeze învățământul preșcolar

ponderea tinerilor de 15 ani care nu au suficiente cunoștințe de citire, matematică și științe ar trebui să fie sub

15%

procentul cazurilor de abandon școlar în cadrul sistemului de educație și formare ar trebui să fie sub 10%

cel puțin 40% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani ar trebui să fi absolvit o formă de

învățământ superior

cel puțin 15% din adulți ar trebui să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții

cel puțin 20% din absolvenții de învățământ superior și 6% din cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani care

au o calificare profesională inițială ar trebui să fi urmat în străinătate o parte din studii sau o parte a

programului de formare

proporția de angajați absolvenți (persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, absolvente de studii de nivel

secundar superior sau universitar) care și-au terminat studiile în urmă cu 1-3 ani ar trebui să fie de cel puțin

82%.

LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE NR. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare reglementează ÎPV în

România, incluzând aspectele principale ale educației și formării profesionale într-un mod integrat și coerent, și, de

asemenea, identifică roluri și responsabilități. Legea include cerințe privind recunoașterea și certificarea competențelor

obținute prin intermediul educației formale, non-formale și informale. Legea prezintă, de asemenea, rolul altor ministere,

precum Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor Publice,

Ministerul Culturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Afacerilor Interne.

Pentru a avea o abordare sistematică a ÎPV este necesară și implicarea altor ministere - Ministerul Fondurilor Europene,

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice precum și a autorităților administrației publice locale.

20

LEGEA NR. 279/2005 PRIVIND UCENICIA LA LOCUL DE MUNCĂ, republicată, a creat un cadru pentru

promovarea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a calității calificărilor profesionale. Evaluarea și certificarea

formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile legale privind formarea

profesională a adulților și se finalizează cu un certificat de calificare. Legea prevede finanțarea activităților de ucenicie la

locul de muncă: angajatorii pot primi lunar subvenții de la fondul asigurărilor de șomaj dacă angajează ucenici. Acest

act normativ este complementar cu altele, referitoare la practică și stagii de pregătire.

LEGEA NR. 258/2007 PRIVIND PRACTICA ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR, cu modificările și completările

ulterioare, le oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi experiență profesională înainte de absolvire. Stagiul preliminar de

practică are rolul de a sprijini elevii/studenții în alegerea specializării. Schema Garanția pentru Tineri este o inițiativă

finanțată prin fonduri UE care intenționează să stimuleze și să faciliteze tranziția tinerilor de la școală pe piața muncii

prin stimulente pentru mobilitate, subvenții pentru locuri de muncă, îndrumare profesională și consiliere pentru

antreprenoriat, stimularea afacerilor, ucenicie la locul de muncă, stagii de practică, precum și parteneriate între școli,

universități și diferite organizații.

LEGEA NR. 335/2013 PRIVIND EFECTUAREA STAGIULUI PENTRU ABSOLVENȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT

SUPERIOR, cu modificările și completările ulterioare, asigură tranziția absolvenților de învățământ superior de la

sistemul de educație la piața muncii. Absolvenții vor beneficia de o perioadă de stagiu de șase luni la primul loc de

muncă ce se va finaliza cu o evaluare. Dacă evaluarea este pozitivă, stagiarii vor primi un certificat semnat de angajator,

iar perioada de stagiu se va adăuga la vechimea în muncă. Dacă evaluarea indică rezultate nesatisfăcătoare, stagiarii vor

primi o adeverință care atestă finalizarea stagiului. De asemenea, angajatorii care încheie un contract de stagiu pot primi

subvenții de la fondul asigurărilor de șomaj.

LEGEA NR. 78/2014, PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVIĂȚII DE VOLUNTARIAT:

(i) prevede relația dintre voluntar și organizația gazdă,stabilită prin intermediul unui acord cadru,

(ii) recunoaște voluntariatul ca experiență profesională,

(iii) furnizează un certificat de competențe dobândite prin voluntariat (certificatul conține opt competențe cheie, conform

Cadrului național și european al calificărilor, similare celor din certificatul Youthpass).

LEGEA NR. 76/2002 PRIVIND SISTEMUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ ȘI STIMULAREA

OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ reglementează formarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de

muncă, precum şi a persoanelor care desfășoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează

venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi care sunt inregistrate la agenţiile pentru

ocuparea forţei de muncă. Programele de formare, asigură, conform legii, inițierea, calificarea, recalificarea,

perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională a persoanelor în

căutarea unui loc de muncă se face ţinându-se seama de cerinţele de moment şi de perspectivă ale pieţei muncii şi în

concordanţă cu opţiunile şi aptitudinile individuale ale persoanelor respective. Formele prin care se realizează formarea

profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică şi specializare ș.a., în condiţiile

legii. Activitatea de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se desfăşoară pe baza Planului

Naţional de Formare Profesională, a cărui finanţare se realizează din bugetul asigurărilor de şomaj, în baza indicatorilor

stabiliţi.

ORDONANŢA DE GUVERN NR. 129/2000, PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULŢILOR,

APROBATĂ PRIN LEGEA NR. 167/2013 (pentru modificarea şi completarea OG nr. 129/2000 privind formarea

profesională a adulţilor) asigură cadrul legal pentru formarea profesională a adulților. Formarea profesională a adulților

care se încheie cu un certificat de calificare profesională, un certificat de absolvire și/sau un certificat de competențe

profesionale este o activitate de interes general și face parte din sistemul național de educație și formare.

21

PRINCIPALELE INSTRUMENTE EUROPENE PENTRU FORMAREA PROFESIONALĂ:

EQF – Cadrul European al calificărilor: este un cadru comun de referinţă menit să servească drept instrument de

traducere între diferite sisteme şi niveluri de calificări, atât pentru învăţământul preuniversitar, cât şi pentru

învăţământul superior. Elementul central al EQF este un set de opt niveluri de referinţă, fiecare nivel fiind definit de un

set de descriptori (prezentaţi în termeni de cunoştinţe, abilităţi și competențe) care indică rezultatele învăţării relevante

pentru calificările de la nivelul respectiv, în orice sistem de calificări. Setul precizează:

ceea ce ştie persoana care învaţă;

ceea ce înţelege persoana care învaţă;

ceea ce este capabilă să facă persoana care învaţă.

EQF nu este conceput pentru a înlocui sistemele naţionale de calificări, ci pentru a completa acţiunile statelor membre

prin facilitarea cooperării între acestea.

ECVET – Sistem European de Credite pentru Educaţie şi Formare Profesională este un cadru metodologic comun

care facilitează acumularea şi transferul de credite aferente rezultatelor învăţării între diversele sisteme de calificări.

Scopul acestui sistem este de a promova mobilitatea transnaţională şi accesul la învăţarea pe tot parcursul vieţii. ECVET

nu este menit să înlocuiască sistemele naţionale de calificări, ci să optimizeze comparabilitatea şi compatibilitatea între

acestea. ECVET se aplică tuturor rezultatelor obţinute de o persoană în diversele sisteme de educaţie şi formare, care

sunt ulterior transferate, recunoscute şi cumulate în vederea obţinerii unei calificări. Această iniţiativă le permite

cetăţenilor europeni să obţină mai uşor recunoaşterea formării, competenţelor şi cunoştinţelor dobândite în alt stat

membru.

EQAVET – Cadrul european de referinţă pentru asigurarea calităţii în formarea profesională este un

instrument important de susţinere a statelor membre în promovarea şi monitorizarea îmbunătăţirii continue a sistemelor

de educaţie şi formare profesională (EFP), pe baza unor criterii și a unor indicatori de calitate comuni. Cadrul trebuie

luat în considerare la nivelul sistemului EFP, al furnizorilor EFP şi la nivelul acordării calificărilor. Acesta asigură o

abordare sistemică a calităţii, acoperind şi interrelaţionând nivelurile importante şi actorii. Accentul este pus pe

monitorizarea şi îmbunătăţirea calităţii, prin combinarea evaluării interne şi externe, a evaluării şi a proceselor pentru

îmbunătăţire, susţinută de analiză cantitativă și calitativă.

ESCO – Sistemul european de clasificare a aptitudinilor/competenţelor, calificărilor şi profesiilor: clasificarea

dispune de anumite caracteristici unice şi inovatoare: va fi multilingvă, se va baza pe aptitudini/ competențe şi va fi

publicată într-un format deschis, care va putea fi utilizat de programele informatice ale părţilor terţe. Astfel, clasificarea

va deveni un element de bază al portalurilor online de locuri de muncă, al instrumentelor de consiliere profesională şi al

bazelor de date privind posibilităţile de învăţare, generând beneficii concrete pentru solicitanţii de locuri de muncă,

persoanele care doresc să îşi schimbe cariera, cursanţi şi angajatori.

2.2. Cadrul actual al organizării și funcționării formării profesionale

Educația și formarea sunt determinante pentru schimbările din plan economic și social. Flexibilitatea și securitatea

necesare în vederea sporirii numărului și calității locurilor de muncă depind de garantarea faptului că toți cetățenii

dobândesc competențele de bază și își actualizează cunoștințele pe parcursul întregii vieți. Învățarea de-a lungul întregii

vieți contribuie la susținerea creativității și inovării și permite participarea deplină la viața economică și socială.

În România, formarea profesională este asigurată prin două sisteme complementare: sistemul de formare profesională

inițială și sistemul de formare profesională continuă; prin formarea profesională iniţială resursele umane dobândesc o

22

calificare care permite obținerea unui loc de muncă și apoi, prin formarea profesională continuă, dezvoltarea carierei

profesionale pe parcursul vieții, în concordanță cu cerințele pieței muncii în continuă dezvoltare și cu aspirațiile

personale.

FORMAREA PROFESIONALA INIȚIALĂ furnizată prin învățământul profesional și tehnic - ÎPT este

reglementată prin legea Legea educației naționale nr. 1/2011 și regulamentele aferente. Formarea profesională iniţială

pentru persoanele care au finalizat învăţământul obligatoriu şi nu au o calificare este reglementată prin LEGEA nr.

279/2005 (Republicată 2012) privind ucenicia la locul de muncă.

Formarea profesională inițială se referă la programele de formare cuprinse în învățământul obligatoriu și la cele urmate

de absolventț imediat dupa finalizarea acestuia prin care se asigură dobândirea unei calificări profesionale.

Formarea profesionala inițială se realizează în învățământul preuniversitar prin:

învățământ profesional

învățământ liceal, filiera tehnologică

învățământ postliceal

Învățământul superior asigură formarea profesională inițială pentru cele mai ridicate niveluri de calificare.

Obiectivele strategice ale învățământului profesional și tehnic vizează dezvoltarea unui sistem de învățământ consolidat

pentru:

a răspunde cerințelor unei societăți bazată pe cunoaștere

a spori gradul de ocupare și dezvoltare economică

a crește gradul de coeziune economică și socială

a dezvolta exercitarea cetățeniei democratice

Finalitățile educaționale ale învățământului profesional și tehnic vizează:

asigurarea dezvoltării personale și profesionale a elevilor astfel încât aceștia să devină cetățeni activi la nivelul

comunității, să participe la viața activă, civică și profesională

asigurarea șanselor egale de acces în învățământul profesional și tehnic, precum și dezvoltarea profesională a

fiecărui elev în funcție de aspirațiile și potențialul individual de învățare

asigurarea condițiilor de calitate în organizarea și desfășurarea proceselor manageriale, de educație și formare

profesională în fiecare unitate școlară organizatoare de învățământ profesional și tehnic

asigurarea șanselor de dezvoltare profesională a fiecărui elev în vederea dobândirii unei calificări pentru care

există oportunități de ocupare în meserii sau ocupații oferite de piața muncii locală, județeană, regională,

națională, precum și pentru continuarea învățării de-a lungul întregii vieți în vederea adaptării la schimbările

tehnologice specifice economiei bazată pe cunoaștere

Premisele organizării parcursurilor de formare profesională prin învățământul profesional și tehnic sunt următoarele:

asigură pregătire pentru învățare pe tot parcursul vieții

se realizează în vederea obținerii unei duble recunoașteri, academică și profesională, care permit atât continuarea

studiilor cât și angajarea pe piața muncii

se realizează prin oferta de achiziții de învățare atât din domeniul disciplinelor academice, cât și al celor strict

legate de profesionalizare, aceasta pentru că pregătirea de tip academic este considerată predictor al

adaptabilității pregătirii față de cerințele locului de muncă

se bazează pe achizițiile din domeniile de competențe cheie realizate în timpul învățământului obligatoriu

23

Schema sistemului de formare profesională inițială prin ÎPT – parte a sistemului național de educație (sursa:

www.tvet.ro):

În urma unor programe comprehensive de reformă care au vizat întregul sistem dar și componente specifice, ÎPT a

înregistrat o serie de progrese, care constituie repere pentru dezvoltarea viitoarei strategii. În acest sens, Raportul

naţional asupra implementării Cadrului strategic pentru cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării

profesionale ET 2020, elaborat de către Institutul de Științe ale Educației (București, aprilie 2011) menționează

următoarele:

Progrese în domeniul curricular: Noul cadru legislativ susţine explicit centrarea învăţământului românesc pe

competenţe, demers care a debutat cu unele măsuri punctuale la nivel de curriculum încă din 2003. Conform legii,

curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe cele 8 domenii de competenţe cheie, iar

învăţământul liceal vizează dezvoltarea competenţelor specifice în funcţie de filiera de formare/calificare. În acest context,

al centrării pe competenţe, este restructurat şi sistemul de evaluare. Pentru învăţământul profesional și tehnic,

finalitățile formării sunt definite în termeni de rezultate ale învățării – competențe, cunoștințe – abilități - deprinderi, în

concordanță cu cerințele permanent actualizate ale mediului economic.

Progrese prin reconfigurarea sistemului de învăţământ profesional: Pentru încurajarea accesului la învăţământul

profesional şi tehnic, noul cadru legislativ a introdus măsuri de reconfigurare a structurii acestuia. Astfel, învăţământul

profesional poate fi organizat în şcoli profesionale care pot fi unităţi independente sau afiliate liceelor tehnologice.

Standardele de pregătire profesională se realizează pe baza standardelor ocupaţionale validate de comitete sectoriale.

Programele de pregătire profesională se finalizează cu examen de certificare a calificării. Răspunzând cerințelor actuale

ale economiei a fost definită forma de învăţământ profesional și cu durata de 3 ani, după finalizarea clasei a VIII-a.

Progrese în descentralizare: Pentru asigurarea participării la o educaţie de calitate, s-a propus înfiinţarea Consorţiilor

şcolare, care se bazează pe parteneriate contractuale între unităţile de învăţământ, pentru a asigura: mobilitatea

personalului între şcolile membre ale consorţiului; utilizarea în comun a resurselor şcolilor din consorţiu; lărgirea

oportunităţilor de învăţare oferite elevilor și recunoaşterea reciprocă a rezultatelor învăţării și evaluării acestora. De

asemenea, pentru a susţine deschiderea şcolii către comunitate, o parte dintre măsurile de descentralizare administrativă

şi financiară a sistemului educaţional prevăd o implicare mai amplă a actorilor şcolari (familie, autorităţi locale, agenţi

economici) şi luarea deciziilor la nivelul şcolii (ex. stabilirea ofertei curriculare opţionale/în dezvoltare locală, selectarea

personalului didactic).

24

Progrese privind susţinerea unor noi medii de învăţare: Pentru creşterea calităţii predării şi pentru susţinerea

învăţării pe tot parcursul vieţii, s-a stabilit înfiinţarea Bibliotecii Şcolare Virtuale și a Platformei şcolare de e -Learning,

care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple

de probe de evaluare.

FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ – este reglementată prin Legea nr. 167/2013 pentru modificarea și

completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

Educația și formarea continuă a adulților este continuarea firească a educației și formării inițiale, ca o necesitate

obiectivă impusă de tranziția către o economie și o societate bazate pe cunoaștere, precum și de nevoia de împlinire

profesională și permanentă dezvoltare individuală. A apărut astfel conceptul integrator de învățare pe parcursul întregii

vieți (lifelong learning), care include educația inițială și educația adulților, ca forme de învățare menite să asigure

dezvoltarea generală a individului, inclusiv pe cea profesională.

Investiția constantă în individ pe parcursul întregii vieți va permite crearea/ dezvoltarea unor resurse umane

performante, de înaltă competență, capabile să susțină încorporarea progresului tehnologic şi creşterea durabilă a

economiei naționale, precum şi dezvoltarea socială şi culturală. Firmele româneşti au nevoie de forță de muncă calificată

pentru a face față competiției dure pe piața europeană şi pentru a fi capabile să se adapteze continuu schimbărilor. De

altfel, “educația permanentă în vederea obținerii unor calificări noi, a extinderii specializării şi perfecționării” a

reprezentat un obiectiv de guvernare pentru perioada 2009-2012. Învățarea pe tot parcursul vieții este o oportunitate şi

pentru persoanele din medii defavorizate de a se integra pe piața muncii.

Principalele acte normative care reglementează sistemul de FPA din România sunt:

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;

Legea nr 167/2013 pentru modificarea şi completarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a

adulţilor, precum şi actele normative subsecvente OG 129/2000 (referitoare la normele de aplicare,

metodologiile, procedurile, clasificările şi nomenclatoarele specifice), prin care sunt reglementate:

criteriile şi procedurile de asigurare a calităţii programelor de FPA;

formarea profesională, evaluarea şi certificarea bazate pe competenţe;

evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale de învăţare;

Codul Muncii (Legea nr. 53/2003), care are prevederi specifice cu privire la formarea profesională în

întreprinderi şi care stipulează obligaţia companiilor de a forma profesional personalul la fiecare doi ani (sau la

fiecare trei ani, în cazul întreprinderilor cu un număr mic de angajaţi);

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, modificată

prin Legea nr. 107/2004 şi Legea nr. 580/2004, prin care sunt reglementate măsurile active şi pasive împotriva

şomajului;

Acte normative referitoare la formarea profesională reglementată la nivel sectorial. Aceste reglementări pot să se

refere la conţinutul formării, condiţiile de acces la formare, furnizarea formării, evaluarea şi certificarea

rezultatelor formării.

Prin legislaţia FPA din România au fost implementate principiile europene de bază referitoare la transparenţa

calificărilor şi la recunoaşterea competenţelor şi calificărilor, indiferent de contextul de învăţare în care acestea au fost

dobândite – formal, non-formal sau informal.

În prezent, există premise pentru creşterea coerenţei sistemului de educaţie şi formare profesională (EFP), privit în

ansamblu, există o bază conceptuală pentru implementarea unui sistem de credite transferabile în sistemul de FPA.

Atât legislaţia FPA, cât şi tot ansamblul legislativ care se referă la Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC) şi la formarea

profesională iniţială şi continuă trebuie revizuite, astfel încât să se aducă necesarele clarificări şi să se elimine

ambiguităţile metodologico-legislative cu privire la dezvoltarea calificărilor şi a standardelor asociate, relaţia dintre

ocupaţii şi calificări, relaţia dintre standarde ocupaţionale şi standarde de pregătire profesională, gestionarea şi utilizarea

25

Registrului Naţional al Calificărilor – RNC şi a Registrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior -

RNCIS, responsabilităţile instituţionale asociate acestor activităţi.

În prezent, în România, singurul sistem care permite parcurgerea tuturor nivelurilor de calificare este sistemul de

educaţie şi formare profesională iniţială. Este însă o construcţie „închisă”, care nu acceptă intrări din celelalte sisteme de

formare profesională şi care nu permite valorificarea rezultatelor învăţării asociate unei experienţe de muncă sau unor

alte contexte/ situaţii de învăţare.

Sistemul de FPA actual este un sistem cu un grad ridicat de flexibilitate sub aspectul construirii traseelor profesionale,

un sistem care favorizează alternarea perioadelor de pregătire profesională formală cu cele de muncă şi care permite

recunoaşterea experienţei de muncă, dar care cuprinde doar primele trei niveluri de calificare, deci poate fi considerat un

sistem „închis”.

Cadrul instituţional al formării profesionale a adulţilor cuprinde:

Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice are ca atribuţii principale, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii:

elaborează strategii şi politici naţionale în domeniul educaţiei, al formării profesionale, al cercetării, tineretului

şi sportului;

elaborează reglementări referitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului de educaţie din România;

monitorizează, evaluează şi controlează, direct sau prin organismele abilitate, funcţionarea sistemului

educaţional şi a furnizorilor de educaţie;

stabileşte mecanismele şi metodologii de validare şi recunoaştere a rezultatelor învăţării;

elaborează, împreună cu Ministerul Culturii, politicile în domeniul educaţiei nonprofesionale a adulţilor şi

vârstnicilor;

alte atribuţii, aşa cum apar ele specificate în legislaţia din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are ca atribuţii principale, în domeniul

învăţării pe tot parcursul vieţii:

elaborarea, împreună cu Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice a politicilor şi a strategiilor naţionale

privind formarea profesională a adulţilor;

reglementarea formării profesionale la locul de muncă şi a formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă;

monitorizarea, evaluarea, acreditarea şi controlarea directă sau prin organisme abilitate a furnizorilor de

formare, alţii decât cei din cadrul sistemului naţional de învăţământ;

alte atribuţii prevăzute de legislaţia din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Ministerul Culturii are ca atribuţii principale, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii:

stimularea creşterii gradului de acces şi de participare a publicului la cultură;

propune şi promovează parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu structurile societăţii civile

pentru diversificarea, modernizarea şi optimizarea serviciilor publice oferite de instituţiile şi aşezămintele de

cultură, în vederea satisfacerii necesităţilor culturale şi educative ale publicului;

promovează recunoaşterea competenţelor profesionale din domeniul culturii;

alte atribuţii prevăzute de legislaţia din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Autoritatea Naţională pentru Calificări – ANC îndeplineşte următoarele atribuţii în domeniul FPA:

propune Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi

Persoanelor Vârstnice elemente de politici şi de strategii naţionale, proiecte de acte normative referitoare la

sistemul naţional al calificărilor şi la formarea profesională a adulţilor;

participă la elaborarea de planuri sau programe de interes naţional în domeniul calificărilor şi al formării

profesionale continue;

elaborează, implementează şi actualizează Cadrul Naţional al Calificărilor, asigurând integrarea tuturor

nivelurilor de calificări profesionale şi academice obţinute în contexte de învăţare formală, nonformală şi

informală;

26

elaborează şi actualizează periodic metodologiile şi instrumentele necesare implementării Cadrului Naţional al

Calificărilor şi formării profesionale continue;

coordonează asigurarea calităţii în formarea profesională a adulţilor;

coordonează şi controlează autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulţilor;

autorizează centrele de evaluare a competenţelor profesionale, acreditează organismele de evaluare şi certifică

evaluatorii de evaluatori;

coordonează certificarea evaluatorilor de competenţe profesionale;

avizează înfiinţarea comitetelor sectoriale şi sprijină desfăşurarea activităţii acestora.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – ANOFM are următoarele obiective principale:

institutionalizarea dialogului social în domeniul ocuparii si formarii profesionale;

aplicarea strategiilor în domeniul ocuparii si formarii profesionale;

aplicarea masurilor de protectie sociala a persoanelor neîncadrate în munca.

Pentru realizarea obiectivelor sale, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca are urmatoarele atributii

principale:

organizeaza, presteaza si finanteaza, în conditiile legii, servicii de formare profesionala pentru persoanele

neîncadrate în munca;

orienteaza persoanele neîncadrate în munca si mediaza între acestea si angajatorii din tara, în vederea realizarii

echilibrului dintre cerere si oferta pe piata interna a fortei de munca;

propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice proiecte de acte normative în

domeniul ocuparii si formarii profesionale si al protectiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă.

Institutul Naţional de Statistică elaborează periodic Ancheta formării profesionale în întreprinderi (FORPRO).

Rezultatele Anchetei formării profesionale în întreprinderi (FORPRO), alături de informaţiile furnizate de alte anchete,

sunt utilizate de factorii de decizie în stabilirea de acţiuni şi măsuri pentru strategiile de dezvoltare economică şi socială,

cât şi în implementarea de programe privind măsuri active de îmbunătăţire a calificării forţei de muncă în vederea

sporirii gradului de acces pe piaţa muncii.

(sursa: http://www.anc.edu.ro)

27

Furnizorii de formare profesională trebuie să îşi adapteze şi să îşi actualizeze permanent oferta de educaţie şi formare

profesională, pentru a răspunde eficient nevoilor factorilor interesaţi, condiţie esenţială pentru a rămâne competitivi.

Dezvoltarea şi reformarea sistemului de formare profesională implică un proces de descentralizare menit să conducă la o

mai mare apropiere de nevoile reale la nivel regional şi local, precum şi să implice actorii locali în definirea ofertei de

formare.

O altă provocare care stă în față dezvoltărilor strategice derivă din aspectele legate de globalizare, situație în care cererea

nu mai este locală, nici regională, și o dată cu creșterea mobilității forței de muncă, sistemele pregătesc capitalul uman

pentru o piață globală a muncii.

De asemenea, orientarea către o societate bazată pe cunoaștere presupune implicarea sistemului de formare profesională

în transpunerea în practică a conceptului de învățare pe tot parcursul vieţii Este esențial ca formarea profesională să

promoveze în rândul beneficiarilor direcți o atitudine pozitivă pentru învățare, să asigure calitatea ofertei de formare si

relevanta acesteia în raport cu abilităţile, cunoștințele si nevoile persoanei.

28

3. Contextul socio-economic general al regiunilor de

dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Progres și calitate în

industria alimentară prin formare profesională continuă

(PC-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/152544)

3.1. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-

Vest Oltenia

PROFILUL SOCIO-ECONOMIC AL REGIUNII SUD-VEST OLTENIA: Regiunea Oltenia este situată în partea de sud-vest a României și cuprinde cinci județe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și

Gorj. În mare coincide cu vechea regiune istorică Oltenia, în limitele sale naturale: fluviul Dunărea la Sud, râul Olt (al

treilea ca mărime din România) la Est, Munții Carpați (Alpii Transilvaniei) la Nord și Vest. Cu o Suprafață de 29.212

kmp (locul 7 între regiunile României, 12,25% din Suprafața totală a țării) Oltenia formează un cadrilater aproximativ

simetric, pe axele Nord-Sud și Est-Vest). Râul Jiu traversează regiunea de la Nord la Sud. Vechi ținut de graniță, aflat

sute de ani între Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman, Oltenia de astăzi se învecinează la Sud cu Bulgaria, la Est

cu regiunea istorică Muntenia (azi Regiunea Sud Muntenia), la Nord cu Transilvania (Regiunea Centru), iar la vest cu

Banatul (Regiunea Vest) și cu Serbia (Republica Federativă Serbia - Muntenegru). Din punct de vedere administrativ, Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia include 5 județe (Dolj, Gorj, Mehedinți,

Olt, Vâlcea), cu localitățile structurate, în anul 2010, în 40 orașe, din care 11 municipii, 408 comune și 2 070 sate.

Dunărea intr-o Regiune transfrontalieră. Dunărea (care intră în România în amonte de Porțile de Fier) a reprezentat de-

a lungul timpului o importantă cale naturală de transport. Importanța strategică a Dunării ca un coridor pan-european

pentru tranzitul de mărfuri dintre Europa Centrala, Europa de Vest, Marea Neagră, regiunea Caucaziană, Asia

Centrală și Orientul Mijlociu și Orientul Îndepărtat, a fost reconfirmată de către Comisia Dunării prin înființarea

Coridorului VII și de către Guvernul României ce consideră că dezvoltarea coridorului este de o importanță strategică,

având în plan modernizarea sistemului de semnalizare și a măsurilor hidro-tehnice, asigurarea adâncimii minime de

navigație în punctele critice pe toată perioada anului, modernizarea și întreținerea infrastructurii portuare (baraje,

pilone, bazine și zone portuare).

CONTEXT EUROPEAN: În perioada de programare 2007-2013, regiunile din Uniunea Europeană au fost împărţite în

două categorii, în funcţie de venituri: regiuni mai puţin dezvoltate şi regiuni mai dezvoltate. Comisia Europeană a

stabilit, pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, crearea aşa-numitelor "regiuni de tranziţie", al căror PIB pe cap de

locuitor este cuprins între 75% şi 90% din media Uniunii Europene. Cele trei categorii definite vor fi eligibile pentru

investiţii după cum urmează: - Regiunile mai puţin dezvoltate, al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75% din media Uniunii Europene, vor

avea în continuare prioritate maximă în cadrul acestei politici. Rata maximă de cofinanţare este stabilită la 75 - 85% în

regiunile mai puţin dezvoltate, dar şi în regiunile ultra-periferice; - Regiunile de tranziţie, al căror PIB pe cap de locuitor este cuprins între 75% şi 90% din media Uniunii Europene, vor

avea o rată de cofinanţare de 60%; - Regiunile mai dezvoltate, cu un PIB pe cap de locuitor mai mare de 90% din media Uniunii Europene, vor avea o rată

de cofinanţare de 50%. Regiunea Sud Vest Oltenia se încadrează în categoria regiunilor „mai puţin dezvoltate”, fiind

caracterizată de un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75% comparativ cu media Uniunii Europene.

29

Oportunităţi de dezvoltare: Graniță naturală cu statele invecinate - Serbia si Bulgaria, fluviul Dunărea reprezintă un

imens avantaj pentru cel puțin patru poli de dezvoltare: turism, transport, agricultură și pescuit. Zonele transfrontaliere

România–Serbia și România-Bulgaria favorizează legăturile între comunitățile de o parte și de alta a graniței, creând,

totodată, premisele pentru atragerea de fonduri europene și dezvoltarea de proiecte comune. Astfel, se produce și o

schimbare a percepției - granița unește regiunile de pe ambele maluri, în loc sa le despartă. Interesul manifestat la nivel

european pentru teritoriul parcurs de Dunăre, concretizat prin Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării,

deschide oportunitatea de a avea conexiuni directe mai bune și mai rapide cu restul ţărilor riverane Dunării. Grație

poziționării geografice, regiunea Sud-Vest Oltenia a fost inclusă de Comisia Europeană pe harta coridoarelor de

infrastructură Rin-Dunăre şi Orient-Est-mediteraneean, două dintre cele nouă coridoare care vor revoluţiona

conexiunile est-vest. Construirea și punerea in funcțiune a podului Calafat-Vidin a unit sud-vestul României cu nord-

vestul Bulgariei printr-o legătură modernă și rapidă, facilitând tranzitul si schimburile comerciale dintre cele două țări.

Odată cu includerea sectorului Dunării în coridorul de transport Rin-Dunăre, conform noii politici privind

infrastructura de transport a UE în perioada 2014-2020, vor fi accesibile fonduri europene pentru proiecte de

infrastructură feroviară şi canale navigabile, porturi, platforme multimodale şi transport fluvial. Șoseaua Transalpina,

cea mai înalta șosea din România, are un rol covârșitor pentru conectivitate și turism. Având punctul cel mai înalt în

Pasul Urdele (la 2.145m), drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba.

Transalpina conectează patru județe - Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba – traversănd Munții Parâng de la sud la nord,

altitudinea cea mai mare avănd-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, in județul Vâlcea, unde se prezintă ca o șosea

de creastă. Totodată, poziționarea geografică a favorizat crearea unei zone de schimb cultural între două regiuni istorice

ale României – Oltenia şi Banat, zonă cu un potenţial deosebit pentru turism, cu o concentrare de elemente culturale,

vestigii istorice și confluențe multietnice.

Obstacole în dezvoltare: Dunărea, pe lângă importanța majoră de coridor de transport pan-european, a acționat ca o

bariera naturală. Vreme de cinci secole, Dunărea a reprezentat doar o frontieră politică și administrativă pentru statele

riverane sale, fiind, de multe ori, percepută ca o axă a izolării. Datorită poziției geopolitice strategice pe care o are

sectorul românesc al Dunării in contextul european, în exercițiul anterior de programare s-au făcut eforturi de-o parte și

de alta a malurilor în vederea diminuării rolului de graniță politică și transformării sale într-un coridor al înfrățirii. Ca

si Dunărea, Munții Carpați reprezintă o barieră naturală între Oltenia și regiunile vecine, respectiv regiunea Centru și

regiunea Vest. Tranzitul spre regiunea Centru se desfășoară prin trecătoarea Turnu Roșu – Valea Oltului către județul

Sibiu iar tranzitul spre Regiunea Vest se face prin trecătoarea Lainici către județul Hunedoara și prin defileul Dunării,

la Porțile de Fier către județul Caraș-Severin. Atât în sectorul de defileu, cât și în cel al trecătoarelor care ne leagă de

regiunile învecinate există risc de alunecări de teren, prăbuşiri şi rostogoliri de pietre. Fenomenele cu cea mai mare

desfăşurare, atât în sectorul depresionar cât şi cel de defileu, sunt cele de natură geomorfologică, de tipul alunecărilor de

teren și căderilor de roci. Defileul Oltului, între Turnu-Roşu şi Cozia, este recunoscut pentru producerea de procese de

tipul căderilor libere şi rostogolirilor de roci, curgerilor de debris pe versant, alunecări de teren şi procese de ravenare, în

special la intrarea în defileu, care duc la îngreunarea activităților antropice în zonă și a traficului. Aceste fenomene se activează în perioadele toamna-primăvara din cauza efectului îngheț-dezgheț. De asemenea,

trecătorile sunt extrem de expuse în cazul producerii avalanşelor și devin impracticabile iarna, în condiții de vreme

severă. Șoseaua Transalpina, fiind un drum alpin, este inchisă pe perioada iernii.

STRUCTURA POPULAŢIEI: Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, la 1 iulie 2011, Regiunea SV Oltenia are o populație de

2.225.108 locuitori, reprezentând 10.42% din populația totală a României, locul 7 dintre cele 8 regiuni ale țării.

Comparativ cu anul 2010, populaţia regiunii a fost în scădere cu 13.535 persoane. Această scădere a fost determinată, în

principal, de manifestarea unui spor natural negativ de 10.449 persoane.

30

La nivelul regiunii SV Oltenia, evoluția populației totale continuă trendul descendent manifestat după recensământul

din martie 2002, în anul 2011 față de anul 2002 populația regiunii a scăzut cu 105.684 persoane, reprezentând 4,53 %

din populația la nivelul anului 2002. Cele mai accentuate scăderi ale populației s-au înregistrat în județele Dolj cu 36.418 persoane și în Olt cu 30.894

persoane. Analizând distribuţia populaţiei regiunii, se poate observa faptul că, la mijlocul anului 2011, ponderea cea mai

mare a populaţiei era concentrată în judeţul Dolj (31.36% din populaţia regiunii), în timp ce ponderea cea mai mică a

revenit judeţului Mehedinți, unde era concentrată doar 12,98 % din populaţia regiunii Sud Vest Oltenia. Populația urbană de 1.068.281, concentrată în cele 40 de orașe, situează regiunea pe ultimul loc în contextul național, în

timp ce populația rurală de 1.156.827 situează regiunea pe locul 5 la nivel național. Municipiul Craiova a înregistrat cea

mai mare scădere a populației, respectiv 1.230 persoane din 2010 în 2011. Municipiul Tg Jiu a înregistrat cea mai mare

creștere a populației, respectiv, 341 persoane.

În funcție de etnie, populația din regiunea SV Oltenia este omogenă, în toate județele din regiune populația de etnie

română fiind în procent de 95%. Etnia roma este cea mai răspândită dintre etnii având un procent maxim de 4,68 % în

județul Dolj. Pentru toate celelalte etnii din regiune procentul este de sub 0.1%.

La nivelul regiunii populația roma a crescut cu 46.415 persoane, de la 16.252 în 2002 la 62.667 în 2012. În toate cele

cinci județe ale regiunii s-au înregitrat creșteri semnificative ale populației rome.

Structura pe categorii de vârstă a populației Regiunii SV Oltenia relevă apariția unui proces lent, dar constant de

îmbătrânire demografică cu implicații negative pentru economie și societate, fenomen caracteristic tuturor județelor

componente, datorită ratei scăzute a natalității, care contribuie în mod direct la reducerea ponderii populației tinere.

Dacă în anul 2004, ponderea populației cu vârsta peste 60 de ani reprezenta 20.93% din totalul populației, în anul 2011,

aceasta a ajuns la 22% din populația totală, față de populația cu vârstă cuprinsă între 0- 14 ani care are o pondere de

numai 14% din totalul populației.

Se remarcă, în Regiunea de Dezvoltare Sud - Vest Oltenia, reducerea ponderii populaţiei tinere (0-14 ani) în populaţia

totală, de la 14,3% în anul 2010, la 14,1% în anul 2011, în timp ce contingentele de populaţie vârstnică (60 ani şi peste)

s-au majorat de la 22,2% la 22,5%. În consecinţă, rata de dependenţă demografică s-a modificat de la 57,5%, în anul

2010, la 57,6%, în anul 2011.

Populaţia adultă (15-59 ani) a scăzut de la 1.421.156 persoane (63,5% din populaţia totală) în anul 2010, la 1.411.685

persoane (63,4% din populaţia totală) în anul 2011.

În cadrul populaţiei adulte, se observă scăderea grupei de vârstă 25-34 ani (de la 333.149 persoane, la 328.770 persoane),

a celei de 45-59 ani (de la 425.954 persoane, la 420.420 persoane) şi a populaţiei din grupele de vârstă 15 - 24 ani (de la

303.244 persoane, la 294.035 persoane), paralel cu creşterea populaţiei de 35 - 44 ani (de la 358.809 persoane, la 368.460

persoane).

Populaţia vârstnică (de 60 ani şi peste) a crescut de la 497.380 persoane, în anul 2010, la 500.166 persoane, în anul

2011. În cadrul structurii pe vârste a populaţiei vârstnice, se remarcă faptul că a scăzut numărul bătrânilor "tineri", de

60-74 ani, (de la 340.046 persoane, la 337.217 persoane), majorându-se cel al vârstnicilor "bătrâni", de 75 ani şi peste

(de la 153.334 persoane, la 162.949 persoane.

Efectele demografice şi social-economice ale acestei evoluţii a populaţiei Regiunii de Dezvoltare Sud - Vest Oltenia din

ultimii ani atrag după ele schimbări la nivelul diferitelor subpopulaţii (populaţia şcolară, populaţia feminină în vârstă

fertilă, populaţia în vârstă de muncă ş.a.

Rata dependenței demografice indica faptul ca în anul 2011, la nivelul Regiunii Sud Vest Oltenia, la 100 de persoane

potențial active (15-64 ani) reveneau 44 de persoane inactive ( 0-14 ani și peste 65 de ani). La nivel județean, cea mai

ridicată rată de dependență demografică a fost de 45.72% în județul Vâlcea iar cea mai scăzuta în județul Gorj.

ECONOMIA REGIUNII SUD-VEST OLTENIA:

Structura economică a regiunii Sud-Vest Oltenia este consecința atât a potențialului economic natural, cât si a tradiției

economice existente în regiune.

31

Tradiția economică moștenită din perioada comunistă vorbește despre o regiune divizată economic între agricultură

(județele Dolj și Olt) și o industrie bazată în special pe exploatarea intensivă a resurselor naturale existente (județele

Gorj, Vâlcea si Mehedinți). Schimbările generate de necesitatea modernizării economiei regionale si managementul

acestor schimbări de către factorii de decizie sunt principalii răspunzători pentru starea economică actuală a regiunii.

Structura economică sus-menționată este reflectată în repartizarea PIB regional între diferitele sectoare economice. Deși

justificată prin potențialul natural și tradiția economică din regiunea Sud-Vest Oltenia, această structurare a PIB pe

sectoare economice nu este compatibilă cu o economie modernă și dezvoltată, principala cauză fiind diferențele de

productivitate între diferitele sectoare economice.

Regiunea Sud-Vest Oltenia înregistrează la finele anului 2011 un produs intern brut (PIB) total de 44.840,6 milioane

RON la prețuri curente, în creștere cu 6,91% față de anul 2010.

Analiza dinamicii PIB din Regiunea Sud-Vest Oltenia în perioada 2000-2011, conform datelor furnizate de Anuarul

Statistic al României de Comisia Națională de Prognoză pentru anii 2010 și 2011, evidențiază o creștere cu aproximativ

524,29% % față de anul 2000, existând un trend crescător de la an la an pentru întreaga perioadă cu excepția unei

ușoare scăderi în anul 2009.

PIB total al Regiunii SV Oltenia reprezintă la nivelul anului 2011 doar 8,05% din valoarea PIB național, ocupând

ultimul loc între regiuni, această situație manifestându-se, de altfel, pe întreaga perioadă de analiză 2005/2011.

Regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia au ocupat în aceeași perioadă locurile 1, respectiv 2, restul regiunilor

înregistrând valori apropiate.

Analiza dinamicii PIB total din Regiunea Sud-Vest Oltenia în perioada 2005-2011, conform datelor furnizate de

Anuarul Statistic al României, evidențiază o creștere cu aproximativ 87%, existând un trend crescător de la an la an

pentru întreaga perioadă.

Analizând dinamica PIB la nivelul județelor regiunii Sud-Vest Oltenia, observăm că pe întreaga perioadă analizată,

județele și-au păstrat locul în ierarhia privind contribuția pe care au adus-o la formarea PIB regional. Astfel, județul

Dolj este leader în perioada de analiză 2005/2011, având o contribuție la realizarea PIB în anul 2011 de 32,50% din

valoarea regională, înregistrând o ușoară creștere cu 10,23% în anul 2011 față de anul 2010.

Județul Dolj este urmat de județul Gorj cu 22% contribuție la realizarea PIB regional. Cel mai mic aport îl aduce în toți

anii de analiză județul Mehedinți cu o contribuție de 10,42% la PIB-ul regional în anul 2011. Județul Vâlcea și Olt au o

contribuție la formarea PIB-ului regional de 18,63% respectiv 16,45% în anul 2011 în creștere cu 11,74% în județul

Vâlcea în anul 2011 față de anul 2010 și cu 13,35 % în județul Olt.

Analizând ponderea contribuției județelor la formarea PIB regional, remarcăm faptul că, în perioada analizată, județul

Dolj a avut cea mai mare creștere, de 2,92% în anul 2011 față de anul 2000. O ușoară creștere a înregistrat și județul

Gorj, evoluția contribuției acestui județ fiind mai degrabă liniară. Restul județelor au înregistrat scăderi ale ponderilor

în anul 2011, atât față de anul de referință 2000, cât și față de anul 2005.

Produsul intern brut pe cap de locuitor a cunoscut o dinamică pozitivă la nivelul anului 2010 înregistrând o valoare

de 18.735,10 lei prețuri curente, în creștere cu 5,24%% față de anul precedent.

Analiza indicatorului PIB pe cap de locuitor prezintă o importanță deosebită în contextul politicii de coeziune a Uniunii

Europene și a obiectivului acesteia de a reduce disparitățile de dezvoltare între regiuni.

Între regiunile de dezvoltare din România, Sud-Vest Oltenia a ocupat în fiecare an din perioada 2005-2009 penultimul

loc în ceea ce privește indicatorul PIB pe cap de locuitor, depășind doar regiunea Nord-Est din acest punct de vedere.

Astfel, în anul 2010, PIB-ul pe cap de locuitor a fost în regiunea Sud-Vest Oltenia de 18.735,1 RON, la prețuri curente,

cu 24,78% mai mare decât în regiunea Nord-Est, dar cu 6,68% mai mic decât în regiunea Sud-Est, cu 7,65% mai mic

decât în regiunea Sud Muntenia sau de 3,10 ori mai mic decât în București-Ilfov.

În ceea ce privește disparitățile dintre PIB pe cap de locuitor la nivel regional și media națională în perioada analizată, se

remarcă un fenomen îngrijorător, și anume adâncirea acestor disparități în perioada 2000-2008, de la 616,7 RON în

anul 2000 la 6.102,8 RON în anul 2008, o creștere de aproape 10 ori. Anul 2010 a adus o scădere mai puțin accentuată

a PIB pe cap de locuitor în regiunea Sud-Vest Oltenia comparativ cu media națională, diferența înregistrată fiind de

5.700,8 RON.

32

La nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, județele pot fi grupate în 3 nivele de dezvoltare din punctul de vedere al

indicatorului PIB pe cap de locuitor: cea mai mare valoare se înregistrează în județul Gorj, acest lucru menținându-se pe

toată perioada 2005-2009, urmat fiind de județele Vâlcea și Dolj, în ultima categorie încadrându-se județele Mehedinți și

Olt. Astfel, în anul 2009, PIB pe cap de locuitor în județul Gorj a fost de 23.203 RON, cu 22,54% mai mare decât în

județul Dolj, cu 27,80% mai mare decât în Vâlcea, cu 55,89% mai mare decât în Mehedinți și cu 77,92% mai mare decât

în județul Olt. Se remarcă astfel diferențe majore de dezvoltare între cele 5 județe, luând în considerare indicatorul PIB

pe cap de locuitor.

În ceea ce privește dinamica PIB per capita la nivelul județelor din regiunea Sud-Vest Oltenia, în perioada 2005-2010,

județul Gorj a înregistrat o creștere continuă și susținută, în timp ce județele Dolj și Mehedinți au înregistrat o

stagnare, iar județele Vâlcea și Olt o scădere însemnată. Astfel, în anul 2009, la nivelul regiunii, creșterea PIB per capita

din județul Gorj aproape că a acoperit stagnările sau scăderile celorlalte județe.

În ceea ce privește dinamica PIB per capita la nivelul județelor din regiunea Sud-Vest Oltenia, în perioada 2005-2010,

județul Gorj a înregistrat o creștere continuă și susținută, în timp ce județele Dolj și Mehedinți au înregistrat o

stagnare, iar județele Vâlcea și Olt o scădere însemnată. Astfel, în anul 2009, la nivelul regiunii, creșterea PIB per capita

din județul Gorj aproape că a acoperit stagnările sau scăderile celorlalte județe.

Pentru a analiza contribuția activităților economiei la formarea VABR, asigurând comparabilitatea datelor pentru

perioada 2000-2010, vom grupa activitățile economiei naționale conform CAEN Rev.1 și Rev.2 pe următoarele categorii:

Agricultură, silvicultură și pescuit; Industrie; Construcţii și Comerţ și servicii.

Structura economiei regionale, ținând cont de contribuția activităților economiei la formarea VABR, se prezintă

astfel:

sectorul comerț și servicii a înregistrat o creștere continuă în perioada 2000-2009, de la 2.754,5 la 17.322,7

milioane RON, contribuind în anul 2009 cu 48,1% la formarea VABR, iar in anul 2010 cu 43,56% , se poate

observa o scădere de 4,54% în anul 2010 față de 2009;

sectorul industrie a avut și el o creștere continuă, însă anii 2008 și 2009, odată cu manifestarea efectelor crizei

financiare, au marcat creșteri valorice reduse. In anul 2010 s-a inregistrat o creștere de 7,11 % față de anul

2009;

sectorul construcții a evoluat pozitiv, înregistrând creșteri continue de la an la an, ajungând în anul 2009 să

aibă o valoare de peste 10 ori mai mare decât în anul 2000;

agricultura, silvicultura și pescuitul au avut o evoluție fluctuantă, alternând anii de creștere (2006, 2008)

cu anii de scădere (2007, 2009, 2010), acest lucru arătând o dependență ridicată de condițiile climatice și

meteorologice.

Analizând cele patru domenii, remarcăm faptul că nivelul cel mai ridicat de contribuție la formarea VABR au avut-o

comerțul și serviciile, urmate fiind de industrie, contribuții reduse având construcțiile și agricultura. Față de anul 2000,

în anul 2009 si 2010, structura economiei regionale s-a modificat, crescând ponderile sectoarelor comerț și servicii (cu

6,8% in anul 2009 si cu 2,2% in anul 2010) , respectiv construcții (cu 6,5% in 2009 si cu 5,3% in 2010 ) și scăzând

ponderile sectoarelor industrie (cu 8,3%, respectiv 1,19% in 2010) și agricultură (cu 5,1% in 2009 si 6,5% in 2010).

Analizând structura PIB pe categorii de resurse și structura forței de muncă pe sectoare la nivel regional, remarcăm un

dezechilibru între sectorul Agricultură, silvicultură și pescuit și celelalte trei sectoare, manifestat printr-un raport diferit

între gradul de ocupare și contribuția la formarea VAB regional.

Astfel, în agricultură, în anul 2010, 47,5% din totalul persoanelor ocupate la nivel regional au contribuit doar cu 9,5%

la formarea VABR, rezultând astfel o productivitate extrem de redusă a acestui sector. Dintre motivele care stau la baza

acestui dezechilibru amintim: gradul redus de tehnologizare din sector, lipsa formării profesionale și a aplicării celor mai

noi tehnologii sau un grad ridicat de ocupare în agricultura de subzistență.

În celelalte trei sectoare, raportul între structura ocupării și a contribuției la structura PIB pe categorii de resurse este

invers, astfel, în anul 2010, în industrie, 18% din totalul persoanelor ocupate au contribuit cu 35,8% la formarea VAB,

33

în construcții, 4,3% din persoanele ocupate au contribuit cu 11,5% la VAB, iar în sectorul comerț și servicii, 29,1% din

persoanele ocupate la nivel regional au contribuit cu 43,5% la total VABR.

Activități economice pe sectoare (zone şi centre de concentrare a activităţii economice; zone şi centre care

înregistrează o dinamică a dezvoltării economice pe sectoare de activitate; zone monoindustriale, de declin

industrial, reconversie industrială, zone defavorizate din punct de vedere economic): Regiunile prezintă

anumite particularităţi în ceea ce priveşte structura lor economică, ceea ce face ca anumite sectoare să joace un rol

hotărâtor în dezvoltarea lor viitoare. Astfel economia regiunilor din sudul ţării, cum este și regiunea Sud Vest Oltenia

este influenţată de evoluţia sectorului agricol, acesta deţinând în zonele respective ponderi importante, ceea ce face ca în

anii cu condiţii vitrege pentru agricultură creşterea produsului intern brut să fie influenţată negativ. O altă

particularitate a regiunii este reprezentată de zonele în care industria extractivă avea un rol important (bazinul Văii

Jiului) şi a căror economie a fost afectată ca urmare a amplului proces de restructurare a sectorului minier.

Sectorul industrial s-a dezvoltat la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia încă din prima jumătate a secolului XX, motiv

pentru care toate oscilațiile acestui domeniu au avut efecte puternice și asupra populației. Închiderea unor unităţi

industriale în zonele monoindustriale a determinat apariţia unor grave probleme economice şi sociale, în special în zonele

amintite. Dezindustrializarea reprezintă unul dintre procesele cu efectele cele mai vizibile în perioada de tranziție de la

economia centralizată de tip socialist, la o economie de piață. Atfel, dezindustrializarea a lăsat în urmă spații dezafectate

care au parcurs ulterior procese de reconversie economică, aceste operațiuni afectând structurile spațiale, sociale și mai

ales economice. Zone în declin industrial sunt zone în care procesul de tranziţie a condus la reducerea considerabilă a

numărului locurilor de muncă, în special în industria prelucrătoare şi minieră. Totuşi, în comparaţie cu zonele

tradiţional subdezvoltate, ele au o situaţie satisfăcătoare a infrastructurii şi un mediu de afaceri relativ favorabil pentru

buna funcţionare a mecanismelor pieţei. Este însă necesară acordarea unei atenţii speciale tratării problemelor sociale

generate de restructurarea industrială.

Dezvoltare antreprenorială: În sensul modern al economiei de piață, un antreprenor este un agent economic care

adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a dezvolta proiecte noi. În acest

sens, un număr semnificativ de societăți acordă o mare atenție și recunoaștere antreprenorilor, în mare parte și datorită

aportului pe care îl aduc aceștia la evoluția mediului antreprenorial și a influenței pe care o au asupra indicatorilor

macroeconomici.

Dezvoltarea sectorului antreprenorial este puternic influenţată de ambientul socio-economic în care este luată decizia de

a dezvolta o afacere, în profil teritorial fiind evidente diferenţierile între urban şi rural (Falck, 2007), precum şi între

urban, zona de influenţă urbană şi ariile profund dezavantajate. În lucrările de specialitate antreprenoriatul apare ca un

rezultat al unei experienţe profesionale din perioada post-educaţională, idee care surprinde importanţa informaţiei în

dezvoltarea acestui sector economic.

Nivelul scăzut al dezvoltării antreprenoriale din România, relevat, între altele, de densitatea redusă a IMM-urilor

raportată la populație, mai exact valoarea de 24 de IMM-uri/1000 de locuitori, se situează mult sub media de 42 de

IMM-uri/1000 de locuitori din Europa. Ca urmare, IMM-urile nu reuşesc să contribuie semnificativ la Produsul Intern

Brut și la creșterea economică a țării, atât timp cât nu există un număr suficient de mare de firme și un cadru favorabil

înființării și creșterii lor.

Analiza privind dezvoltarea antreprenorială la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia este structurată pornind de la

momentul anului 2000, ulterior urmând a fi prezentat trendul general în perioada de analiză 2005-2011. Astfel la

nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, în anul 2011, erau înregistrate un număr de 32.500 unități locale active.

Numărul unităților locale active la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia înregistrat între anii 2005 și 2011 demonstrează o

evoluție ascendentă până în anul 2008 urmată de o scădere constantă până în anul 2011.

şi ariile profund dezavantajate. În lucrările de specialitate antreprenoriatul apare ca un rezultat al unei experienţe

profesionale din perioada post-educaţională, idee care surprinde importanţa informaţiei în dezvoltarea acestui sector

economic.

34

Nivelul scăzut al dezvoltării antreprenoriale din România, relevat, între altele, de densitatea redusă a IMM-urilor

raportată la populație, mai exact valoarea de 24 de IMM-uri/1000 de locuitori, se situează mult sub media de 42 de

IMM-uri/1000 de locuitori din Europa. Ca urmare, IMM-urile nu reuşesc să contribuie semnificativ la Produsul Intern

Brut și la creșterea economică a țării, atât timp cât nu există un număr suficient de mare de firme și un cadru favorabil

înființării și creșterii lor. Analiza privind dezvoltarea antreprenorială la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia este

structurată pornind de la momentul anului 2000, ulterior urmând a fi prezentat trendul general în perioada de analiză

2005-2011. Astfel la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, în anul 2011, erau înregistrate un număr de 32.500 unități

locale active. Numărul unităților locale active la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia înregistrat între anii 2005 și 2011

demonstrează o evoluție ascendentă până în anul 2008 urmată de o scădere constantă până în anul 2011. În unitățile

locale active din regiune, în anul 2011, au fost înregistrate 32.500 persoane, în scădere cu 2.610 persoane faţă de anul

precedent. Pe clase de mărime, 0,42% din personalul unităților locale active a fost concentrat în întreprinderile mari,

86,76% în microîntreprinderi, 2% în cele mijlocii şi 10,8% în cele mici. În regiunea Sud Vest Oltenia, cel mai ridicat

numar de de unități locale active se înregistrează in județul Dolj, diferențele față de celelalte județe fiind semnificative.

În anul 2011, in județul Dolj activau un număr de 11961 de unități, de 2,2 ori mai multe decât in județul Gorj și de 3,7

ori mai multe decât in Mehedinți, de 2,15 ori mai multe decât în Olt si de 1,9 ori mai mult decât în Vâlcea. Analizând

numărul de unități locale active în fiecare din cele 5 județe ale regiunii, se poate observa o creștere în perioada 2005-

2008, de o ușoara scădere in anul 2009 și o scădere mai consistentă in 2011. Singura exceptie o înregistrează județul

Dolj, unde, în anul 2009 înregistrează o scădere cu 360 de unități față de anul 2008.

JUDEȚUL DOLJ: Economia județului Dolj este reprezentată în cele mai multe dintre ramurile economice. După 1989,

industria județului a decăzut datorită existenței unor unități mari care nu au putut să se mențină într-o economie aflată

în reformare și reorganizare. Privatizarea nu a dus la obținerea rezultatelor economice scontate, unitățile care au rămas

funcționale având o capacitate de producție mult redusă față de anii de dinainte de 1989. Dintre acestea cele mai

importante sunt: producerea energiei electrice prin arderea cărbunelui, industria prelucrătoare (prelucrări mecanice

grele, utilaje grele, confecții metalice, automobile, mașini agricole, motoare și transformatoare electrice, locomotive,

electronică de putere, chimie, materiale de construcții, transporturi auto, pe calea ferată, aero, industrie alimentară,

industrie textilă) și agricultură. Cu toate că cea mai mare parte a populației este ocupată în mediul rural iar suprafața

agricolă este de calitate medie, producția agricolă este în scădere atât la producția vegetală cât și cea animalieră.

Viticultura este un sector aflat în proces de relansare prin zona Segarcea, singura zonă viticolă din județ recunoscută în

domeniu. Specificul economiei județului Dolj este industrial agrar, contribuția industriei la realizarea cifrei de afaceri

realizată în județ fiind majoră, iar populația ocupată în agricultură este majoritară față de totalul populației ocupate. De

mentionat că, în raport cu celelalte județe există un număr mai ridicat de persoane ocupate în industrie și industria

prelucrătoare.

Activitatea județului se bazeaza pe următoarele domenii:

-industrie (agroalimentară, construcții de mașini, chimică,mașini electrice și electronice, mașini agricole și tractoare,

automobile, reparații locomotive și material rulant);

- producția de energie electrică și termică pe bază de carbune, transport și distribuție apă, energie electrică și gaze;

- transport rutier, feroviar, naval și aerian;

- prestări servicii și comerț;

- construcții civile și industriale;

- agricultură și silvicultură.

În mediul urban iși desfasoară activitatea 84,6% dintre agenții economici,localizați în principal în municipiul Craiova

(91,7%). Majoritatea agenților economici activează în mediul urban iar regiile autonome în exclusivitate în mediul

urban. Din totalul de 12.508 agenți economici în Dolj, 10.583 activează în mediul urban și 1925 în mediul rural. Dintre

aceștia, 9647 în Craiova, 236 în Bailești, 235 în Calafat, 32 în Bechet, 111 în Dăbuleni, 240 în Filiași și 82 în Segarcea.

În municipiul Craiova se disting două mari platforme industriale: platforma de vest (CET Ișalnita, Doljchim, Fabrica de

bere, Elpreco Craiova) și platforma de est ( Ford S.A., MAT S.A., Popeci Utilaj Greu, SC Avioane SA,SC RELOC SA).

35

După clasa de mărime, marea majoritate a întreprinderilor active se înscriu în categoria micro și mici, cu o pondere de

97,7%.

JUDEȚUL GORJ: Economia județului Gorj are ca promotor industria extractivă și cea producătoare de energie electrică

prin arderea cărbunelui. Aceste două industrii ocupă cea mai mare parte a populației ocupate în industrie și contribuie

în cea mai mare parte la realizarea PIB-ului județului; scăderea continuă a cantității de energie produsă prin arderea

cărbunelui (prețul ridicat al acestui tip de energie, contractarea necesarului din țară datorită schimbării profilului

tehnologic trecându-se la tehnologii cu un consum redus energetic, creșterea ponderii producerii energiei din surse

regenerabile și din surse nucleare) va crea importante probleme în structura economică și socială a județului.

Alte industrii importante: exploatarea cărbunelui și a petrolului, fabricația articolelor tehnice din cauciuc, fabricarea

armamentului, fabricarea mobilei, industria textilă și industria alimentară.Turismul se află în fază incipientă, dar

prezintă un potențial apreciabil de dezvoltare.Agricultura este un sector neperformant, deși cea mai mare parte a

populației ocupate este în mediul rural; se practică o agricultură de subzistență, cu tehnologii și utilaje învechite.

Specificul economiei județului Gorj este industrial agrar, contribuția industriei la realizarea cifrei de afaceri realizată în

județ fiind majoră, iar populația ocupată în agricultură este majoritară față de totalul populației ocupate.

O particularitate caracteristică multora dintre oraşele gorjene este prevalenţa industriei (Târgu-Jiu – industrie şi

servicii, cu preponderenţa sectorului terţiar; Motru – industrie şi servicii, cu preponderenţa sectorului secundar; Ţicleni

– industrie extractivă; Turceni, Rovinari – industrie – producerea energiei electrice; Bumbeşti – Jiu – industria

prelucrătoare). Dependenţa de o singură activitate economică a fost accentuată şi de declinul altor activităţi economice

precum agricultura.

JUDEȚUL MEHEDINȚI: Economia județului este susținută, în cea mai mare parte de producția de energie electrică în

hidrocentralele de pe Dunăre; acest tip de producere a energiei va dăinui, utilizarea cu eficiență a surselor regenerabile de

energie fiind un obiectiv major al dezvoltării durabile spre care tinde și România. Alte industrii importante: fabricarea

de nave, confecții metalice, fabricarea de vagoane de marfă, apă grea, industria textilă și industria alimentară. Turismul

este puțin dezvoltat deși exploatarea potențialului turistic legat de Dunăre are o istorie veche. Agricultura este un sector

economic neperformant, practicându-se o agricultură de subzistență cu tehnologii și utilaje învechite și neperformante.

Viticultura este un sector cu potențial prin zonele Drincea, Vânju Mare și Corcova, zone aflate în plin proces de

retehnologizare și care au un nume recunoscut în domeniu. Agricultura și comerț-servicii sunt predominante în

structura ocupațională a populației. Specificul economiei județului Mehedinți este industrial agrar, contribuția

industriei la realizarea cifrei de afaceri realizată în județ fiind majoră, iar populația ocupată în agricultură este

majoritară față de totalul populației ocupate. Printre cele mai importante companii din judeţ se numără Regia Autonomă

pentru Activităţi Nucleare (RAAN), cu afaceri de circa 168,9 milioane de euro în 2011 şi peste 3.600 de angajaţi,

potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

JUDEȚUL OLT: Economia județului are ca reprezentant de frunte industria metalurgică, respectiv cea a producerii

aluminiului prin electroliza bauxitei și prelucrării acestuia în piese și profile destinate diverselor întrebuințări

industriale sau casnice. Datorită profilului industriei, Oltul este județul cu cel mai mare consum de energie electrică din

Regiune. Alte industrii: producerea de energie în hidrocentrale, fabricația de cabluri electrice, de țevi pentru industria

petrolieră, exploatarea resurselor de petrol, fabricarea de produse cărbunoase (anozi, electrozi pentru cuptoare electrice),

alimentară, textilă, mobilă. Agricultura dispune de suprafață arabilă de foarte bună calitate și de aproape jumătate din

populația ocupată dar, este un sector economic neperformant, practicându-se o agricultură de subzistență cu tehnologii

și utilaje învechite și neperformante. Specificul economiei județului Olt este industrial agrar, contribuția industriei la

realizarea cifrei de afaceri realizată în județ fiind majoră, iar populația ocupată în agricultură este majoritară față de

totalul populației ocupate. În raport cu județul Mehedinți, celălalt județ în care majoritatea populației este ocupată

predominant în agricultură, există un număr mai ridicat de persoane ocupate în industrie, în proporții apropiate de

celelalte județe. Economia județului se află î proces de restructurare și relansare, traversând și momente dificile.

36

Rezultatele obținute în domeniul restructurării și privatizării societăților comerciale în perioada 2004-2011 determină

continuarea procesului cu accent pe modernizarea și dezvoltarea agenților economici din sectorul productiv.

Activitățile industriale au o tradiție îndelungată în județul Olt și au fost determinate de planurile fostului regim

comunist. Unele din acele structuri s-au dezvoltat în companii profitabile. În județul Olt, industria reprezintă

principalul sector de activitate, fiind reprezentată de toate ramurile industriale insă, ponderea o deține sectorul

metalurgic, respectiv producerea și prelucrarea aluminiului, majoritatea agenților economici de profil fiind concentrați

în municipiul Slatina. În industria metalurgică societățile reprezentative sunt SC ALRO SA Slatina (aluminiu), SC

ELECTROCARBON SA (produse carbografitice). S.C. ARTROM S.A. Slatina firmă specializată în producţia de ţevi

trase, fără sudură, din oţel carbon, ţevi din oţel pentru foraj, atât pentru necesarul intern cât şi pentru export.

Industria cea mai importantă a Municipiului Slatina cât şi a judeţului Olt este industria aluminiului - producere şi

prelucrare, dar nu doar industria aluminiului a facut din Slatina un oraş industrial destul de dezvoltat, ci şi

întreprinderile mici şi mijlocii care au revigorat industria oraşului S.C. PRYSMIAN S.A. Slatina unitate

reprezentativã pentru producţia de cabluri electrice armate şi nearmate din aluminiu, face parte din holding-ul Pirelli,

20% din cifra de afaceri anuală este realizatã pe piete externe. S.C. ALTUR S.A. Slatina cel mai mare producător de

piese turnate şi pistoane auto din aluminiu, 40% din producţie fiind destinată exportului. Grupul italian Pirelli a

deschis o fabrică de anvelope S.C. PIRELLITYRES S.A., ce a creat locuri de muncă, dar şi perspective favorabile pentru

noi investiţii. În industria textilă şi a confecţiilor textile, principalele societăţi care activeazã sunt: S.C. GAMA S.A.

Scorniceşti, S.C. MINATEX S.R.L. Slatina, S.C. ROMANIŢA S.A.Caracal.

JUDEȚUL VÂLCEA: Fanionul economiei județului este industria chimică care, în principal prelucrează rezervele locale

de sare. În afară de produsele care utilizează drept materie primă sarea se produc substanțe anorganice de sinteză

utilizabile ca materii prime în diverse industrii. Alte industrii: producerea de energie electrică din surse regenerabile și

prin arderea combustibililor fosili, exploatarea rezervelor de cărbune și petrol, industria de prelucrări mecanice, industria

textilă, a încălțămintei, industria alimentară. Turismul, deși se află într-o ușoară regresie, reprezintă unul din punctele

forte ale economiei județului, în primul rând, prin stațiunile balneo-climaterice cu vechi renume. Agricultura este un

sector economic neperformant, practicându-se o agricultură de subzistență cu tehnologii și utilaje învechite și

neperformante. Viticultura este un sector aflat în proces de relansare prin zona Drăgășani, singura zonă viticolă din

județ recunoscută în domeniu. Specificul economiei județului Vâlcea este industrial agrar, contribuția industriei la

realizarea cifrei de afaceri realizată în județ fiind majoră. Sectoarele industrie-extractivă și industrie sunt bine

reprezentate în structura ocupațională a populației.

Industria judeţului cuprinde toate domeniile de activitate necesare unei dezvoltări economico-sociale armonioase:

chimia (125 agenţi economici);

construcţiile de maşini (23 agenţi economici);

energetică,

exploatarea cărbunelui, a petrolului şi a gazelor naturale (69 agenţi economici);

exploatarea şi prelucrarea lemnului (504 agenţi economici);

construcţiile industriale şi civile (1702 agenţi economici);

industria uşoară şi alimentară (1332 agenţi economici).

De-a lungul timpului au fost valorificate sarea din perimetrul Ocnele Mari, calcarul din bazinul Bistriţa - Costeşti,

pegmatitele de pe valea Lotrului, zăcămintele de hidrocarburi lichide şi gazoase de la Băbeni, lignitul din bazinul Olteţ,

Berbeşti, Alunu, precum şi marile rezerve de energie ale reţelei hidrografice Olt – Lotru.

Industria alimentară şi a băuturilor este cunoscută în special în zona municipiilor Rm.Vâlcea şi Drăgăşani şi a

oraşului Horezu, aceste zone având tradiţii în economia judeţului Vâlcea. Dintre agenţii economici importanţi putem

aminti:S.C. BOROMIR IND S.R.L. , S.C.FRALVIL S.A. Rm.Vâlcea, S.C. Velpitar S.A. Rm.Vâlcea, S.C. Diana Carvil

S.R.L. Rm.Vâlcea, S.C. Viticola S.A. Drăgăşani, etc.

Principalele centre urbane prezente în teritoriu, care pot fi identificate ca poli urbani de dezvoltare situaţi pe niveluri

ierarhice diferite, se consideră a fi următorii:

37

- pol naţional – municipiul Craiova, centru reprezentativ la nivel naţional, care poate dezvolta servicii terţiare de nivel

metropolitan, cu nivel economic ridicat, centru cultural şi universitar cu identitate recunoscută, sediu al unor instituţii

teritoriale cu rol regional şi arie de influenţă extinsă;

- poli regionali – municipiile reşedinţă de judeţ Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Drobeta – Turnu Severin, Slatina, centre

economice şi administrative importante cu influenţă la nivel regional, bine relaţionate în teritoriu, conectate la reţeaua

naţională sau europeană de transport; municipiul Râmnicu Vâlcea este centru al unor zone turistice importante la nivel

naţional.

- poli subregionali – municipiile Drăgăşani, Motru, Calafat, Caracal, centre urbane cu rol de echilibru la nivel judeţean,

parte dintre acestea cu dezvoltare economică deosebită şi poziţionare favorabilă.

Relaţiile între aceste centre urbane se manifesta diferenţiat. Craiova este capitala regională care îşi manifestă influenţa

asupra unui teritoriu foarte extins, având relaţii economice şi sociale, în principal, cu oraşele din nord – vestul, sudul şi

estul regiunii.

Municipiul Craiova este singurul centru urban în jurul căruia se poate constitui o zonă metropolitană, având în vedere

dimensiunea demografică şi aria de influenţă extinsă. Municipiul Râmnicu Vâlcea are potenţial pentru a dezvolta în

perspectivă zone periurbane.

Regiunea 4 Sud – Vest beneficiază de oraşe care pot fi considerate “porţi regionale” având în vedere posibilitatea

stabilirii unor legături naţionale/internaţionale directe prin reţelele de transport existente. Este cazul municipiului

Craiova care deţine un aeroport şi al oraşelor porturi la Dunăre Drobeta - Turnu Severin, Calafat şi Corabia.

Problemele cu care se confruntă regiunea sunt legate în primul rând de:

existenţa unor oraşe mici recent înfiinţate fără o infrastructură corespunzătoare;

declinul industrial masiv care s-a manifestat în toate judeţele, cea mai afectată fiind zona minieră a bazinului

carbonifer Gorj – Motru;

prezenţa unor zone cu grad redus de accesibilitate (cum este platoul Mehedinţi), parte din acestea având

dificultăţi de relaţionare cu centre urbane;

declinul unor zone turistice tradiţionale (Valea Oltului) şi valorificarea insuficientă a potenţialului turistic care

ar permite forme mult mai variate de exploatare.

La nivelul teritoriului regional pot fi constatate disparităţi referitoare atât la volumul şi structura resurselor umane cât

şi la profilul economic şi nivelul de dezvoltare a infrastructurii. Vâlcea face parte dintre judeţele industrializate din

nordul Olteniei, alături de judeţul Gorj, ceea ce explică perioada dificilă de restructurare industrială de care a fost

afectat.Reducerea populaţiei ocupate în judeţele Vâlcea şi Gorj a fost mai drastică din cauza restructurării industriei

extractive. În prezent structura populaţiei ocupate din aceste judeţe reflectă o orientare a economiei spre servicii şi o

ocupare mai redusă în agricultură comparativ cu judeţele sudice axate preponderent pe agricultură (între 44% şi 50%

din totalul populaţiei ocupate pe judeţele respective).

În urma unor studii la nivel naţional toate judeţele regiunii 4 – Sud-Vest Oltenia, au fost încadrate ca având un nivel de

dezvoltare a zonelor rurale redus sau foarte redus.

Analiza indicatorilor referitori la infrastructurile tehnice evidenţiază disparităţi importante între judeţele regiunii.

Judeţul Vâlcea se plasează într-o poziţie dominantă în domeniul infrastructurii turistice având o bază de cazare

semnificativă, care reprezintă 65% din capacitatea totală de cazare a regiunii Oltenia.

La nivelul Regiunii 4 - Oltenia, se pot identifica unele zone cu probleme complexe economice, sociale sau de mediu:

Zonele mari de restructurare industrială sunt arii mai extinse care cuprind centre economice cu probleme în dezvoltarea

sectorului industrial (conform H.G. nr. 399/2001). În regiunea sud-vest Oltenia sunt incluse 2 zone de restructurare:

aria centrată pe bazinul carbonifer al Olteniei, zona industrială Craiova – Slatina. Sudul judeţului Vâlcea, având ca

principal centru industrial municipiul Drăgăşani, este inclus în zona Craiova – Slatina.

Pentru a fi sprijinite în depăşirea problemelor cu care se confruntă, zonele cu industrii în declin au fost incluse printre

zonele prioritare stabilite la nivel naţional, care cuprind arii cu probleme complexe, zone de mare sărăcie sau cu probleme

de degradare a terenurilor. Dintre acestea în Oltenia se regăseste aria minieră a Olteniei (incluzând şi aria de exploatare

38

Berbeşti – Alunu din judeţul Vâlcea. Deşi identificarea acestor zone s-a realizat în urmă cu peste 10 ani politicile de

intervenţie s-au dovedit până în prezent insuficiente pentru a rezolva problemele complexe ce se manifestă.

Dependenta de industria miniera intrata in declin, cu consecintele sale sociale, este dovedita de existenta pe teritoriul

județului Gorj a 3 zone defavorizate, create in principalele zone de exploatare a carbunelui, unde procesul restructurarii

a generat cele mai importante probleme sociale: zona Motru-Rovinari, zona Albeni si zona Schela.

Pe teritoriul regiunii se pot identifica, de asemenea, 4 zone rurale cu dificultăţi de relaţionare fizică cu localităţi urbane

(distanţe mai mari de 25 km), conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea P.A.T.N. Secţiunea IV – Reţeaua de

localităţi. Acestea sunt situate în zona sudică de câmpie şi parţial în aria subcarpatică. Una dintre zonele profund rurale

se desfăşoară peste partea central – sudică a judeţului Vâlcea. Cele trei oraşe nou înfiinţate – Berbeşti, Băbeni, Bălceşti –

au restrâns teritorial dimensiunile acestei zone, dar nivelul actual de dezvoltare şi dotare al acestora este încă insuficient

pentru a-şi putea îndeplini rolul de furnizori de servicii.

Zona montană a Regiunii Sud – Vest Oltenia cu un cadru natural deosebit la care se asociază, în zona submontană,

numeroase monumente de arhitectură religioase sau civile, poate fi identificată ca zonă cu potenţial turistic ridicat

insuficient valorificat.Cooperarea judeţelor nordice ale Olteniei, la care se poate asocia zona Văii Jiului (regiunea Vest),

pentru care turismul reprezintă o alternativă la activităţile miniere, poate stimula dezvoltarea activităţilor turistice prin

implementarea unor programe integrate.(PAAR Vâlcea 2011).

3.2. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Centru

CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII CENTRU:

Regiunea Centru, constituită din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu este așezată în zona

centrala a Romaniei, în interiorul marii curburi a Munților Carpati, pe cursurile superioare si mijlocii ale Mureșului si

Oltului, fiind strabatută de meridianul 250 longitudine estică și paralela 46◦ latitudine nordică. Cu o suprafata de 34

100 kmp, reprezentând 14,3% din teritoriul Romaniei, Regiunea Centru ocupa pozitia a 5-a între cele 8 regiuni de

dezvoltare. Prin poziția sa geografică, realizează conexiuni cu 6 din celelalte 7 regiuni de dezvoltare, înregistrandu-se

distanțe aproximativ egale din zona ei centrală pana la punctele de trecere a frontierelor. Lipsit de câmpii propriu-zise,

relieful Regiunii Centru cuprinde părți însemnate din cele trei ramuri ale Carpaților Românești (aproape jumatate din

suprafața regiunii), zona colinara a Podisului Transilvaniei și zona depresionară de contact între zona colinară si cea

montană.

Regiunea deţine însemnate rezerve de gaz metan, minereuri auro-argentifere şi colorate, nemetalifere, sare, izvoare

minerale şi terapeutice, iar peste o treime din suprafaţă este ocupată de păduri. Arealul deţine însemnate resurse

hidrografice şi comparativ cu alte regiuni o reţea de transport dezvoltată (mai puţin în direcţia nord-sud), dar cea mai

însemnată bogăţie o reprezintă capitalul uman. Regiunea este caracterizată de o rată redusă a natalităţii şi de un proces

de îmbătrânire demografică, dar a reuşit să integreze armonios imigranţii din alte zone ale ţării. Meşteşugurile au

tradiţie seculară şi activităţile economice sunt foarte diversificate.

Cu o populaţie de 2.530,486 locuitori, în regiune se concentrează 11,7% din populaţia României. Media regională de

74,2 loc/ km2 este inferioară celei naţionale, cea mai mare densitate a populaţiei fiind în judeţul Braşov (111,4 loc/ km2),

iar sub media regională sunt judeţele Alba (60,7 loc/ km2) Covasna (60,3 loc/ km2), Harghita (49,2 loc/ km2).

Dacă iniţial motorul activităţii economice l-a reprezentat mineritul (aur, argint, cărbune şi sare), acum cele mai

însemnate ramuri sunt prelucrarea metalelor, chimia, toate ramurile industriei uşoare şi alimentare. Agricultura este

bine dezvoltată, cu specializare în cultura plantelor industriale, cultura cartofului, zootehnie, iar viticultura de calitate

are o răspândire deosebită.

Dezvoltarea activităţilor de producţie a fost favorizată de o poziţie favorabilă schimburilor de mărfuri, iar activitatea de

comerţ are tradiţie. 59,9% din populaţie se concentrează în mediul urban – cuprinsă în reţeaua de 57 de oraşe ale

regiunii. Un grad ridicat de urbanizare deţin Braşov (74,7%) şi Sibiu (67,6%), în timp ce în Harghita are o populaţie

predominat rurală (55,9%). Reţeaua urbană este bine conturată, iar cele mai multe dintre oraşele mici şi mijlocii au

39

structuri urbane mature şi bine dezvoltate. Cele mai mari oraşe cu peste 100 mii locuitori sunt variat dezvoltate şi

corespund unor puncte de interes comerciale şi productive pe vechi trasee de schimb economic.

ECONOMIA REGIUNII CENTRU:

În 2004, Regiunea Centru avea un PIB/loc de 3.056,9 euro (4% peste media naţională). Judeţele Sibiu şi Braşov

înregistrează valori mai mari decât media regională şi naţională, cu valori de 3198,7 respectiv 3.515,9 euro/locuitor.

Celelalte trei judeţe înregistrează valori ale PIB/locuitor aflate atât sub media regională cât şi sub cea naţională.

Industria şi serviciile contribuie la formarea PIB, cu respectiv 33,8% şi 47,4%. Sectorul agricol contribuie în proporţie

de 13,3%, iar sectorul de construcţii cu 5,4%.

Nivelul investiţiilor străine directe, însumează 1.610 mil euro pentru anul 2005 (7,35% din totalul ISD din România).

În planul dezvoltării intra-regionale, judeţele Braşov şi Sibiu se distanţează de celelalte judeţe. Lipsa de atractivitate a

judeţului Covasna se datorează infrastructurii de transport şi utilităţi foarte slab dezvoltată (densitate mică a căilor de

comunicaţie, stare nesatisfăcătoare a drumurilor publice).

În perioada 1999-2005 numărul întreprinderilor mici a crescut cu aproximativ 33% ca urmare de dezvoltării

microîntreprinderilor şi a oportunităţilor de finanţare oferite prin intermediul diferitelor programe. Numărul firmelor

mari, cu peste 250 de angajaţi a scăzut în special datorită restructurărilor marilor întreprinderi de stat. Cele mai multe

întreprinderi îşi desfăşoară activitatea în domeniul serviciilor şi a industrie, fapt reflectat şi prin contribuţia acestor

sectoare la formarea PIB.

Cea mai redusă dezvoltare economică o deţin arealele slab populate ale Munţilor Apuseni din judeţul Alba. Cele mai

dezvoltate areale industriale sunt situate pe şina sudică (dominată de nodurile Braşov şi Sibiu, cu sateliţii acestora) şi

specializate în industria constructoare de maşini, chimie, textilă şi alimentară. Şina centrală cuprinde aşezările

numeroase înşiruite pe Văile Târnavelor, cu industrie variată şi structuri urbane bine conturate şi atractive arhitectonic.

În nord se diferenţiază centre cu structuri economice mai specializate, unde domină industria constructoare de maşini,

chimia, industria mobilei, textilă şi alimentară.

In regiunea Centru funcţionează 11 parcuri industriale. Şapte dintre acestea sunt în proprietate publică, 3 în proprietate

privată şi unul este în parteneriat public-privat. Suprafaţa totală a acestor parcuri este de 436,75 ha, 355,67 fiind

greenfield. Mai funcţionează, de asemenea, 4 incubatoare dintr-un total de 21 la nivelul întregii ţări, numărul locurilor

40

de muncă create fiind de peste 250. La nivelul acestei regiuni, funcţionează 10% din totalul centrelor de consultanţă,

conform datelor disponibile din 2004 (Sursa: INS, Anuarele Statistice ale Romaniei).

POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII CENTRU:

Potenţialul Regiunii Centru este variat, dispunând atât de resurse naturale cât şi de resurse umane, sociale şi economice.

Reţeaua de universităţi din Regiunea Centru este foarte bine dezvoltată, cele din Târgu Mureş fiind renumite în

domeniul farmaceutic, al medicinei precum şi în domeniul artei teatrale, Braşov pentru profilul tehnic şi silvic, cea din

Sibiu pentru profile umaniste. Profilele de inginerie sunt, de asemenea, bine reprezentate.

Având o tradiţie în industria prelucrării lemnului, este explicabilă prezenţa a trei institute de cercetare care tratează

acest domeniu. În regiune, îşi desfăşoară activitatea şi alte două institute care cercetează istoricul regiunii.

Potenţialul turistic al Regiunii Centru este foarte variat, atât datorită reliefului cât şi datorită varietăţii istorice şi

culturale. Numărul staţiuni lor în care se practică sporturi de iarna este de 17, unele fiind de renume internaţional

(Predeal, Poiana Braşov, Păltiniş). În Regiunea Centru sunt baze importante de tratament, 4 staţiuni sunt declarate

staţiuni de interes naţional (Covasna-judeţul Covasna, Predeal - judeţul Braşov, Băile Tuşnad- judeţul Harghita,

Sovatajudeţul Mureş), iar alte 11 sunt considerate de interes local 1. Aceste staţiuni dispun de excepţionale resurse

curative naturale, dar de o infrastructura învechită, servicii necorespunzătoare, promovare insuficientă şi oferte

nediversificate. A început să se dezvolte agroturismul, beneficiind de potenţialul reprezentat de gospodăriile populaţiei

din mediul rural (sunt omologate de ANT 237 pensiuni agroturistice)

Potenţialul de dezvoltare al infrastructurii de afaceri este considerabil în Regiunea Centru şi se datorează existenţei

locaţiilor industriale nevalorificate, rezultate în urma restructurării industriale. Multe din aceste locaţii au fost

amenajate şi transformate în parcuri industriale pentru a găzdui investiţii.

Principalele domenii agricole care prezintă potenţial de dezvoltare şi reprezintă o sursă de locuri de muncă şi venituri

pentru zona rurală a Regiunii sunt creşterea animalelor, în special în zonele montane ale regiunii (care reprezintă aprox.

47% din teritoriul Regiunii), viticultura, cultivarea plantelor textile, a cartoful şi sfeclei de zahăr.

Ca rezultat al multiculturalismului de care se bucură această regiune, datorat convieţuirii de sute de ani a trei

naţionalităţi preponderente: români, germani şi maghiari, s-a conturat şi un profil al populaţiei din aceste zone,

populaţie cu tradiţii, educate în spiritul muncii şi disciplinei. Aceste caracteristici se regăsesc şi în seriozitatea cu care îşi

păstrează tradiţiile şi meşteşugurile conservate de-a lungul istoriei.

3.3. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare

București-Ilfov

CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII BUCUREŞTI-ILFOV:

Regiunea Bucureşti-Ilfov, constituită din municipiul Bucureşti – capitala României – şi judeţul Ilfov, este situată în

sudul ţării, în partea centrală a Câmpiei Române. Suprafaţa totală a Regiunii Bucureşti-Ilfov este de 1.821 km2 , din

care 13,1% reprezintă teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti şi 86,9% al judeţului Ilfov. Cele două entităţi

care alcătuiesc regiunea sunt totodată şi cele mai mici unităţi de nivel judeţean ale României din punct de vedere al

întinderii, ceea ce determina ca regiunea Bucuresti Ilfov sa fie cea mai mică regiune de dezvoltare din Romania.

Regiunea Bucuresti Ilfov se invecineaza cu 5 din cele 7 judete apartinand regiunii Sud Muntenia (Dambovita, Prahova,

Ialomita, Calarasi si Giurgiu), neavand raporturi de vecinatate cu alte regiuni din Romania. Capitala României,

Bucureşti, se află la 390 km distanţă de Sofia, 630 km distanţă de Belgrad şi 900 km distanţă de Budapesta, acestea fiind

cele mai apropiate capitale din Uniunea Europeana de Bucuresti. Regiunea Bucuresti-Ilfov nu se afla si nu are in

componenta sa judete care sa fie dispuse de-a lungul granitelor Romaniei motiv pentru care nu detine relatii

transfrontaliere si transnationale cu alte regiuni din Uniunea Europeana.

Reţeaua de localităţi a Regiunii Bucureşti-Ilfov era constituită în anul 2011 din 9 oraşe, 32 comune şi 91 sate. Dintre

cele 9 oraşe doar unul singur are rang de municipiu (Bucureşti).

41

Structura administrativ-teritorială a regiunii Bucureşti-Ilfov

Regiunea

Regiunea

Bucureşti-Ilfov

Municipiul

Bucureşti

Judeţul

Ilfov

Suprafaţa totală km2 1821 238 1583

Numărul oraşelor şi al

municipiilor 9 1 8

din care: municipii 1 1 -

Numărul comunelor 32 - 32

Numărul satelor 91 - 91

Sursa: Anuarul statistic al României

Potrivit datelor statistice de la Recensamantul Populatiei 2011, populaţia Regiunii era de 2.272.163, cu menţiunea că, în

contextul existenţei unor oportunităţi economico-sociale deosebite, numărul real al populaţiei care locuieşte în regiune

este, în realitate, mai ridicat decât cel înregistrat oficial. Regiunea Bucureşti-Ilfov se remarca prin gradul cel mai ridicat

de urbanizare pe ansamblul ţării, 92,2%. Municipiul Bucureşti, capitala ţării, este cea mai mare aglomerare urbană din

Romania, populaţia sa fiind in urma Recensamantului populatiei din 2011 de 1.883.425 (o densitate de aproximativ

8.160 locuitori/km2), ceea ce reprezintă circa 9% din populaţia totală a României şi peste 17% din populaţia urbană a

ţarii. Bucureştii sunt urmaţi, în cadrul Regiunii, de Buftea (circa 20.000 locuitori) şi Otopeni (peste 10.000 locuitori).

Populaţia rurală a regiunii este localizată exclusiv în Judeţul Ilfov, însumând de 221.710 de persoane la recensamantul

din 2011, respectiv 57 % din populaţia totală a judeţului Ilfov.

Municipiul București este împărțit în șase sectoare, fiecare dintre cele șase sectoare conținand un număr de cartiere. În

prezent, fiecare dintre cele șase sectoare administrative este condus de o primărie proprie si reprezentatat de un consiliu

local. Sectoarele sunt dispuse radial și numerotate în sensul acelor de ceasornic, astfel încât fiecare să aibă în

administrație o parte a centrului Bucureștiului. Cea mai mare populatie se intalneste in sectorul 3 (385439 locuitori,

21%), iar cea mai mică in sectorul 1 (225453 locuitori, 12%), care este si cel mai intins ca suprafata.

Distributia populatiei pe sectoare in municipiul Bucuresti (sursa: RPL 2011)

Privite în dinamica, datele indică o creştere mai rapidă, după anul 2006, a populaţiei din Judeţul Ilfov, generată mai ales

de relocarea unor activităţi dinspre Municipiul Bucureşti. Peste 53% din populaţia regiunii este de sex feminin –

1.211.043 de persoane la 1 iulie 2011, aceeaşi proporţie înregistrându-se, practic, şi în Judeţul Ilfov. Este demnă de

menţionat, sub aspectul structurii populaţiei pe grupe de vârstă ponderea ridicată – 68,47% la recensamantul din 2011

– a populaţiei în vârstă de 20-64 ani, care asigura majoritatea covârşitoare a populaţiei active. În acelaşi context, atrage

atenţia că în regiunea Bucureşti – Ilfov migraţia internă a determinat un sold migratoriu pozitiv, numărul persoanelor

sosite prin schimbarea domiciliului fiind constant mare respectiv aproape 7.777 în anul 2011.

42

Regiunea Bucureşti-lfov este cea mai dens populată regiune a României, având o populaţie de peste 2.000.000 locuitori

(cu o densitate de aproximativ 1200 locuitori pe km²), fapt ce o încadrează în categoria regiunilor NUTS 2, asimilate

regiunilor cu un prag demografic situat între 800.000 şi 3.000.000 milioane de locuitori.

Populaţia regiunii este distribuită invers proporţional cu dimensiunea celor două entităţi administrative. Populaţia

municipiul Bucureşti, cea mai mare aglomerare urbană din Romania (cu o densitate de peste 8000 locuitori/km²),

reprezintă circa 85% din populaţia regiunii, iar populaţia judeţului Ilfov acoperă restul de 15% din total.

Indicatorul care sintetizează mişcarea naturală a populaţiei este sporul natural, calculat ca difierenţă între numărul

născuţilor vii şi numărul deceselor dintr-o perioadă de referinţă. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov sporul natural a fost

unul preponderent negativ pe toată

perioada analizată, dar în crestere, de la - 3951 persoane în anul 2005, la - 2010 persoane în anul 2011.

Mişcarea internă a populaţiei se transpune în doi indicatori statistici şi anume: soldul schimbărilor de domiciliu şi soldul

schimbărilor de reşedinţă. În ceea ce priveşte soldul schimbărilor de domiciliu la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov, acesta

este pozitiv pe toata perioada analizată, dar în creştere de la 4796 persoane în anul 2005, la 7777 persoane în anul 2011.

Apogeul schimbărilor de domiciliu fiind atins în anul 2010, când valoarea brută a atins valoarea de 10437 persoane ce şi-

au stabilit domiciliul în regiune. Această evoluţie pozitivă se datorează stabilirii în judeţul Ilfov a unui număr mai mare

de locuitori. Spre exemplu în anul 2011, în judeţ s-au stabilit cu 9724 persoane mai mult decât numărul celor plecaţi, iar

în Bucureşti numărul celor stabiliţi a fost depăşit cu 1974 de numărul celor care au părăsit locaţia de domiciliu.

În cazul repartizării pe medii de rezidenţă, atât în anul 2010 cât şi în anul 2011, se poate observa că persoanele ce şi-au

schimbat domiciliu la nivelul regiunii, preferă în proporţie de aproximativ 60% mediul rural.

La nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov migraţia externă prezintă un sold pozitiv, numărul persoanelor imigrante depăşind

în mod constant numărul persoanelor emigrante. Conform datelor statistice prezentate de INS numărul emigranţilor la

nivel regional prezintă o traiectorie oscilantă, per total crescând cu aproape 240%, de la 1808 persoane emigrante în anul

2005, la 6106 persoane în anul 2011. În cazul persoanelor imigrante, în anul 2005 acestea însumau 2065 persoane, în

creştere până la un maxim de 6984 persoane în anul 2011.

ECONOMIA REGIUNII BUCUREȘTI-ILFOV:

Asa cum s-a întâmplat în multe alte state central si est-europene, capitala României a cunoscut un ritm de crestere

economica mult mai alert decât celelalte regiuni ale tarii, s-a adaptat cel mai rapid la schimbarile economice si sociale

produse de tranzitie si a atras cele mai multe investitii straine directe. În regiune sunt prezente toate ramurile

industriale, Bucuresti-Ilfov reprezentând principala aglomerare industriala din tara, dar forta de munca s-a reorientat

masiv, pe parcursul ultimilor ani, spre servicii, care în prezent contribuie cel mai mult la economia regiunii. Tot aici se

înregistreaza cel mai alert ritm de crestere a unor sectoare precum constructiile si imobiliarele, evolutii rapide

înregistrând si activitatile de retail, de distributie si de management.

DINAMICA PIB/LOCUITOR ÎN CONTEXT REGIONAL ŞI EUROPEAN:

Context regional. Evoluţie PIB/locuitor regional

PIB-ul pe locuitor în regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat o traiectorie ascendentă în perioada 2005-2008, crescând de

la 29.572,6 lei pe locuitor în anul 2005, la 58.060,6 lei pe locuitor în anul 2008 (cf. CAEN Rev. 1). În anul 2009 acesta

scade cu aproximativ 8%, până la 55.079,3 lei pe locuitor (cf. CAEN Rev. 2), dar în anul 2011, recuperează în totalitate

declinul înregistrat între anii 2008-2009, crescând cu 19%, de la 55.079,3 lei în 2009 la 65.757,3 lei în anul 2011.

Per ansamblul perioadei analizate 2005-2011, PIB-ul pe locuitor în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a dublat, crescând cu

122% faţă de valoarea înregistrată în anul 2005 şi depăşind în mod constant, cu peste 100%, valorile nominale

înregistrate la nivel naţional (13.362,8 lei pe locuitor în anul 2005 în creştere cu 95%, până la 26.099,9 lei pe locuitor în

anul 2011). Atât PIB-ul pe locuitor din muncipiul Bucureşti, cât şi cel din judeţul Ilfov depăşesc valorile medii ale PIB-

ului pe locuitor de la nivel naţional.

PIB-ul regiunii Bucureşti-Ilfov în preţuri curente, a crescut de la 65.307,1 milioane lei, în anul 2005, la 130.521,7

milioane lei preţuri curente, în anul 2008 (cf. CAEN Rev. 1). Între anii 2008-2011 (cf. CAEN Rev.2) PIB-ul regiunii a

43

prezentat o evoluţie oscilantă, determinată de momentul declanşării crizei economice mondiale, scăzând cu 8% în anul

2009, până la 124.288,8 milioane lei, în anul 2011, rederesându-se cu o creştere de 19%, până la 148.205,2 milioane lei.

Per totalul perioadei analizate 2005-2011, PIB-ul regiunii Bucureşti Ilfov în preţuri curente a crescut cu 126%. La

nivel judeţean, PIB-ul păstrează trendul crescător între anii 2005- 2008 şi se diminuează în anul 2009 cu 8% în

municipiul Bucureşti, respectiv 2% în judeţul Ilfov. În anul 2011 municipiul Bucureşti reuşeşte să acopere scaderea,

crescând cu 20%, până la 133.807,8 milioane lei, pe când judeţul Ilfov creşte cu 11% până la valoarea de 14.397,8

milioane lei.

Din totalul PIB-ului regional înregistrat în perioada 2005-2011, municipiul Bucureşti acoperă cca. 90%, restul de 10%

reprezentând contribuţia judeţului Ilfov. Din punct de vedere al contribuţiei la formarea PIB-ului naţional, graficul de

mai jos arată o contribuţia maxima a Bucureştiul de 24,01% atinsa în anul 2011, iar cea a judeţului Ilfov de 2,58% în

anul 2009 şi 2011. Contribuţiile minime înregistrate, atingând 20,02% pentru Bucureşti în anul 2006 şi 2,25% pentru

Ilfov în anul 2005.

Pe toată perioada analizată, Bucureştiul a fost lider în contribuţia atât la formarea PIB-ul regional, cât şi a celui

naţional.

Context național: Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov este atipică faţă de celelate regiuni ale României, având în

interiorul ei municipiul Bucureşti (capitala ţării) înconjurat de judeţul Ilfov, doua părţi componente ale regiunii ce

prezintă caracteristici total diferite. Cu toate astea, pentru a evidenţia poziţia regiunii faţă de celelalte 7 regiuni de

dezvoltare ale României s-a realizat o analiză comparativă a PIB-ului pe locuitor la nivel naţional.

PIB-ul pe locuitor în regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat o traiectorie ascendentă în perioada 2005-2008 (cf. CAEN

Rev.1), crescând de la de la 29.572,6 lei pe locuitor în anul 2005, la 58.060,6 lei pe locuitor în anul 2008. Între anii post

criză (cf. CAEN Rev.2) PIB-ul pe locuitor regional a oscilat, scăzând cu până la 8% între anii 2008-2009. În anul 2011

acesta a crescut cu 19%, până la 65.757 lei pe locuitor. PIB-ul/locuitor în regiunea Bucureşti Ilfov depăşeşte constant, cu

minim 120%, valoarea medie a PIB-ului/locuitor înregistrată la nivel naţional, pe toată perioada analizată. Cea mai

bună evoluţie a PIB-ului pe locuitor, după regiunea Bucureşti-Ilfov, a fost a regiunii Vest. Aici PIB-ul pe locuitor a avut

valori cuprinse între 15.064,7 lei pe locuitor în anul 2005, in creştere până la 28.940,4 lei în anul 2011. Valorile

înregistrate în această regiune au fost mai mari decât media naţională cu 1.701,9 lei in 2005, în creştere până la 2.840,5

lei în 2011. Următoarea regiune care se apropie foarte mult de valoarea medie a PIB-ului pe locuitor la nivel naţional

este Centru, cu sume cuprinse între 13.097,6 lei pe locuitor în 2005, în creştere până la 24.395,4 lei pe locuitor în anul

2011. Produsul Intern Brut al regiunii Bucureşti-Ilfov pe cap de locuitor exprimat la partitatea puterii de cumparare

standard (PPS) şi raportat la media Uniunii Europene (UE-27) a avut o evoluţie ascendentă între anii 2005-2008,

crescând de la 77%, la 117%, în anii 2009-2010, ca efect al crizei economice, manifestându-se o scădere uşoară de până

la 111%. Următoarea regiune cu o pondere considerabilă faţă de media UE-27 este regiunea Vest, ce a avut o creştere de

la 39% în anul 2005, la 53% în anul 2010. A treia regiune, este Centru, cu o creştere de la 34% în anul 2005, la 45% în

anul 2010. Apoi urmează regiunea Nord Vest, cu o evoluţie pozitivă între anii 2005-2010, de la 33% la 42%. Regiunile

Sud Est şi Sud Muntenia au înregistrat evoluţii aproape similare, crescând între anii 2005-2010 de la 29-30% la 38-

39%. Pe peunltimul loc, în topul PIB-ului pe locuitor a regiunilor României, se află Sud Vest Oltenia, cu o creştere de la

27% în anul 2005, până la 36% în anul 2010. Regiunea cu cea mai slabă evoluţie, pe toată perioada analizată, este

regiunea Nord Est, ce a înregistrat o creştere între anii 2005-2009 de la 23% la 30%, ca în anul 2010 sa scadă cu 1%,

până la 29%. Regiunea Bucureşti Ilfov are valoarea PIB-ului/locuitor peste limita de 90% din media UE în ultimii 3 ani

analizaţi, ceea ce va determina încadrarea ei in categoria regiunilor mai dezvoltate. Celelalte sapte regiuni de dezvoltare

din România vor continua sa fie cuprinse în categoria regiunilor slab dezvoltate ale Uniunii Europene, având un

PIB/locuitor sub 75% din media UE.

Conform propunerilor legislative privind politica de coeziune a UE pentru perioada de programare 2014-2020,

sprijinirea regiunilor mai puţin dezvoltate va rămâne o prioritate importantă a politicii de coeziune. Procesul de

recuperare a decalajului în cazul regiunilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic şi social va necesita

44

eforturi susţinute pe termen lung, iar regiunile mai dezvoltate trebuie să facă faţă unor provocări importante cum ar fi

concurenţa globală în economia bazată pe cunoaştere şi trecerea la economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Context european. Pentru a evidenţia situaţia economică a regiunii Bucureşti-Ilfov, în context european, au fost

selectionaţe un numar de 5 regiuni de dezvoltare NUTS 2, dintre ultimele state ce au aderat la Uniunea Europenă,

asemănatoare din punct de vedere a structurii teritoriale, după cum urmează: regiunea Iugozapade ce cuprinde capitala

Bulgariei, Sofia, regiunea Ungaria Centrala (Közép-Magyarország) ce cuprinde Budapesta, regiunea/voievodatul

Mazovia, ce cuprinde Varşovia, regiunea Praga, ce include capitala Cehiei cu acelaşi nume şi nu în cele din urma,

regiunea Bucureşti Ilfov.

Regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat rezultate pozitive în ceea ce priveşte PIB regional pe locuitor exprimat la paritatea

puterii de cumpărare standard (PPS), în primii 4 ani ai analizei. Astfel, în perioada 2005-2008, valoarea acestui

indicator a sporit cu aproximativ 40%, crescând de la 17.300 euro/locuitor exprimat la PPS în anul 2005 (echivalentul a

77% din media europeană), până 29.200 euro/ locuitor in anul 2008 (echivalentul a 117% din media europeana). În anul

2009, ca efect al crizei mondiale, acest indicator se diminuează, în valoare brută, cu 3.100 euro/ locuitor, ajungând la

26.100 euro/ locuitor exprimat la PPS, echivalentul a 111% din media europeana. În anul 2010, se observă o revenire,

PIB-ul pe locuitor în PPS, crescând cu 3,4%, până la 27.100 euro.locuitor exprimat în PPS. Cu toată această evoluţie

pozitivă înregistrată de Regiunea Bucureşti-Ilfov se impune următoarea precizare. În lumina ultimelor date statistice,

evoluţia produsului intern brut a regiunii Bucureşti-Ilfov a luat o turnură puternic descendentă, aproape toată creşterea

înregistrată în anul 2008 fiind anulată de evoluţiile economice înregistrate în cursul anului 2009. Mai mult descreşterea

înregistrată de regiunea Bucureşti Ilfov în anul 2009 a fost cea e-a doua cea mai severă scădere din toate regiunile NUTS

2 aşa cum se poate observa din graficul de mai jos. Regiunile de capitală care se poziţionează, din punct de vedere a

evolutiei PIB-ului pe locuitor in PPC, dupa regiunea Bucureşti-Ilfov, sunt: regiunea bulgara Iugozapad si

regiunea/voievodatul Mazovia. Regiunea Iugozapad, ce cuprinde capitala Sofia, are o evoluţie ascendentă a PIB-ului pe

ocuitor, ajungând de la 12.200 euro/locuitor exprimat in PPS în anul 2005, la 18.100 euro/locuitor exprimat în PPS în

anul 2008, în anul 2009 scade până la 17.700 euro/locuitor, iar în anul 2010 creşte cu aproape 4%, până la 18.400

euro/locuitor in PPS. Ca şi pondere faţă de media UE, această regiune prezintă o creştere de la 54% în anul 2005, la

75% în anul 2010, cu toate ca în valori brute înregistreaza o scădere. Regiunea Mazovia ce include Varşovia, are un

PIB/locuitor în PPS cuprins între 18.200 euro/locuitor în anul 2005 şi 24.900 euro/locuitor în anul 2010, fiind singura

regiune care prezintă o creştere neîntreruptă pe întreaga perioadă analizată. Ca şi pondere faţă de media UE, această

regiune prezintă o traiectorie ascendentă, de la 81% în anul 2005, la 102% în anul 2010. Dintre regiunile prezentate,

PIB-ul cel mai mare se regăseşte în regiunea Praga, aici PIB-ul pe locuitor creştere de la 37.400 euro/ locuitor exprimat

în PPS în anul 2005 la 43.700 euro/locuitor în anul 2008, iar in anul 2009, scade cu aproximativ 6%, până la 41.200

euro/locuitor. În anul 2010, se remarcă o revenire, PIB-ul crescând cu 1,9% până la valoarea de 42.200 euro/locuitor în

PPS. Ca şi procente faţă de media UE, regiunea înregistreaza o creştere de la 166% în anul 2005, până la 172% în anul

2010. Faţă de celelalte regiuni prezentate, regiunea Bucureşti Ilfov prezintă un lag considerabil, valoarea PIB-ului

regional pe locuitor măsurat la PPS fiind la jumatatea clasamentului.

În cazul PIB-ului pe locuitor în preturi curente pe toata perioada analizata, 2005-2010, regiunea Bucureşti-Ilfov se

plasează pe penulitimul loc în clasamentul celor 5 regiuni propupuse pentru comparaţie, cu un PIB/locuitor ascendent,

de la 8.100 euro/locuitor în 2005, până la 16.200 euro/locuitor în anul 2008, ca în anul 2009 să scadă până la 13.000

euro pe locuitor, iar în anul 2010 să crească cu 6%, până la 13.800 europ/locuitor. Regiunea cu evoluţia cea mai slabă

este din nou regiunea Sofiei, cu un PIB/locuitor în preţuri curente în creştere de la 4.500 euro/locuitor în 2005, la 8.200

euro/locuitor în 2010. Regiunea cea mai bine cotată prin valoarea PIB-ului pe locuitor, este Praga, cu sume cuprinse

între 21.500 euro/locuitor în 2005, în creştere până la 32.000 euro/locuitor în anul 2008, între anii 2009-2010

diminuandu-se cu aproape 4%, până la 30.900 euro/locuitor. Valoarea PIB-ului pe locuitor la nivelul regiunii Bucureşti

Ilfov se ridică la 36% din valoarea medie înregistrata la nivelul Uniunii Europene în anul 2005, crescând până la 65%

în anul 2008, iar în anul 2010 scade cu 9%, până la pragul de 56% din valoarea medie a UE-27. PIB-ul pe locuitor în

regiunea Sofiei acoperă 20% din media UE-27 în anul 2005, în creştere continuă până la 34% în anul 2010. Praga are

45

un PIB/locuitor situat la nivelul de 96% din media PIB-ului pe locuitor în UE-27 în anul 2005, în creştere până la

126% din media UE-27 în anul 2010. Budapesta are un PIB/locuitor cuprins între 63-65% din media UE-27 în anii

2005 – 2010, iar Varsovia are valori cuprinse între 45% din medie UE-27 în anul 2005 şi 61% în anul 2010. În ceea ce

priveşte creşterea reala a PIB-ului pe locuitor, se poate observa că în regiunea Bucureşti-Ilfov, PIB-ul/locuitor în preţuri

constante prezintă o creştere neîntreruptă între anii 2005-2008, ca în anul 2009, pe fondul declanşării crizei economice

mondiale scăderea reală să fie de 11,45 puncte procentuale faţă de anul anterior. În anul 2011 PIB-ul pe locuitor în

preţuri constante ajunge aproape de valoarea înregistrată în anul 2008, creşterea reala fiind de 8,7 puncte procentuale

faţă de anul 2010.

ACTIVITĂŢI ECONOMICE PE SECTOARE LA NIVELUL REGIUNII BUCUREȘTI-ILFOV:

Pentru o imagine cât mai clară asupra sectoarelor de activitate ce au contribuit la formarea PIB-ului regional, se impune

analiza valorii adăugate brute regionale (VABR) pe ramuri de activitate. Valoarea adăugată brută la nivelul regiunii

Bucureşti-Ilfov a crescut în perioada anilor 2005-2008 (cf. CAEN Rev.1) de la 57.379,3 milioane lei, la 116.070,4

milioane lei. Conform CAEN Rev.2, între anii 2008-2009, aceasta scade cu 7%, iar până în anul 2011 sporeşte cu 16%,

până la valoarea de 129.813,4 milioane lei. Per ansamblu perioadei analizate 2005-2011, crescând cu 126%.

La nivel regional, sectorul agricol are cea mai mică pondere în total VABR, 0,7% în anul 2005, în scădere până la 0,39%

în anul 2011. În valori absolute, sectorul prezintă o traiectorie oscilantă, pe durata anilor 2005-2011, dar în creştere per

ansamblu cu 35%, de la 374,6 milioane lei in anul 2005, la 506,3 milioane lei în anul 2011. În mod evident potenţialul şi

structurile economice sunt diferenţiate între judeţul Ilfov şi municipiul Bucuresti: agricultura având o prezenţă

dominantă în economia judeţului Ilfov.

Sectorul industrial prezintă o creştere continuă a valorilor adăugate burte înregistrate, de aproximativ 161%, de la

11.270,4 milioane lei în anul 2005, la 29.443,8 milioane lei în anul 2011. Din punct de vedere al ponderii în total

VABR, industria acoperă aproximativ 22%, reprezentând al doilea sector economic important în regiunea Bucureşti-

Ilfov. Industria, cu mai mult de 20% din VAB-ul regional, se situează sub media naţională de aproximatv 28-32%. Ca şi

principale activităţi industriale, în regiune găsim: maşini unelte, lacuri şi vopsele, preparate din carne, încălţăminte,

aparate şi instrumente de măsură şi control, mobilier, aparatură medicală, industria alimentară, jucării şi jocuri,

medicamente, etc. (conform topului realizat de către Camerele de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi a

judeţului Ilfov). Sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere spectaculoasă din punct de vedere a valorii adăugate

brute, de peste 200% între anii 2005-2008.

Sectorul comerţului prezintă o creştere a valorii adăugate brute de aproape 125%, de la 8.466,5 milioane lei în anul

2005, la 19.117,5 milioane lei în anul 2008 conform CAEN Rev.1. Între anii 2008-2011 (cf. CAEN Rev.2) aceasta scade

cu peste 39%, de la 28.687,1 milioane lei în 2008, la 17.484,4 milioane lei în 2011. Ca şi pondere în VABR, sectorul

comerţului acoperă un procent de 14 % din total.

Sectorul serviciilor concentrează peste 50% din totalul valorii adăugate brute înregistrate la nivelul regiunii Bucureşti

Ilfov. Per ansamlu acest sector prezintă o creştere de aproximativ 115% intre anii 2005-2011. Din total VAB regional,

acest sector acoperă cea mai mare parte, 54,9% în anul 2005, în scădere până la 52% în anul 2011. La nivel naţional,

cifrele arată altfel, agricultura are o pondere în VAB total naţional de 9,5% în anul 2005, în scădere pana la 7,45% în

anul 2011. Industria are o pondere în VAB total de 28,1% în anul 2005, în creştere până la 32,9% în anul 2011.

Construcţiile prezintă o traiectorie oşcilanta, dar per ansamblu, între anii 2005-2011 se constată o creştere a ponderii în

VAB total naţional, de la 7,4% în anul 2005, la 9,2% în anul 2011. Comerţul prezintă o creşterii a ponderii ăn VAB

naţional, de la 11% în anul 2005, la 12% în anul 2011. Serviciile au o pondere la nivel naţional de 44% în anul 2005, în

scădere până la 37% în anul 2011.

Economia regiunii se bazează în special pe sectorul terţiar şi industrie, cu o contribuţie la VABR în anul 2011 de 50% în

cazul serviciilor, respectiv 22% în cazul industriei. În ceea ce priveşte sectorul terţiar, domeniile care se remarcă la

nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov, prin prisma valorii adăugate brute (cf. CAEN Rev.1) sunt: tranzacţiile imobiliare,

transportul, depozitarea si comunicaţiile şi administraţia publică şi apararea. Domeniile cu cele mai mici valoari

adăugate sunt: sănătatea şi asistenţa socială şi hotelurile şi restaurantele.

46

DEZVOLTARE ANTREPRENORIALĂ LA NIVELUL REGIUNII BUCUREŞTI-ILFOV:

La nivel naţional, numărul de întreprinderi active, în perioada 2005-2008 (cf. CAEN Rev.1), a avut o traiectorie

crescătoare, de la 450.202 unităţi în anul 2005, până la 554.967 unităţi în anul 2008. Între anii 2008-2011 (cf. CAEN

Rev.2), traiectoria numărului de întreprinderi active devine descrescătoare, diminuându-şi valoarea de la 554.967

unităţi în anul 2008 până la 452.010 unităţi în anul 2011. Per total, datorită diminuării considerabile a ritmului de

creştere dintre anii 2008-2011, numărul întreprinderilor active, la nivel naţional, a sporit cu doar 0,4% între anii 2005-

2011. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, numărul de întreprinderi active a urmat aceaşi evoluţie, crescând de la

103.839 unităţi în anul 2005, la 129.940 unităţi în 2008, iar intre anii 2008-2011 scăzând până la 108.764 unităţi

active. Per total, între anii 2005-2011, creşterea acestui indicator este de 4,7%.

Ponderea numărului de întreprinderi active la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, în totalul numărului la nivel naţional

este de aproximativ 23,06% în anul 2005, in creştere până la 24,06% în anul 2011. Din acest total municipiul Bucureşti

a contribuit cu un număr de întreprinderi active de 96.782 unităţi în anul 2005, în creştere cu aprox. 20%, până la

117.813 în 2008. Între anii 2008-2011, creşterea înregistrată se anulează, valoarea nou înregistrata în anul 2011 fiind

de 95.934 unitati active. Judeţul Ilfov a înregistrat o evoluţie pozitivă pe toată perioada analizată, numărul de unităţi

crescând de la 7.057 întreprinderi active în anul 2005, la 12.830 întreprinderi active în anul 2011, în valori procentuale,

creşterea fiind de peste 80%. În ceea ce priveşte densitatea numărului de întreprinderi la 1000 de locuitori, acesta

prezintă un trend ascendent per total, atât la nivel naţional cât şi la nivel regional. În regiunea Bucureşti-Ilfov

densitatea întreprinderilor la 1000 de locuitori este dubla faţă de media înregistrata la nivel naţional şi în creştere cu 2%

în perioada analizată, de la aproximativ 47 întreprinderi la mia de locuitori în anul 2005, la 48 în anul 2011.

Din punct de vedere al împărţirii pe clase de mărime dupa numărul de salariaţi, numărul total de microîntreprinderi

active cu 0-9 persoane salariate, la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, a crescut în perioada 2005-2008, de la 92.738 unităţi

în anul 2005, la 116.052 unităţi în anul 2008. În perioada 2008-2011 (cf. CAEN Rev. 2), numărul microîntreprinderilor

scade cu 20.877 unităţi, până la 95.175 unităţi în anul 2011. Per ansamblu perioadei 2005-2011 numărul

microîntreprinderilor active creşte cu 2,6%. Valorile înregistrate în cadrul acestei categorii reprezintă 89% din totalul de

întreprinderi active la nivel regional, în anul 2005, în scădere până la 87% în anul 2011. În municipiul Bucureşti

existau în anul 2005, 86.677 microîntreprinderi active, în creştere până la 105.404 unităţi active în anul 2008. Între

anii 2008-2011 numărul acestora a scăzut până la 84.186 unităţi active în anul 2011, număr mai mic cu aproape 3%

faţă de valoarea din anul de referinţă 2005. Judeţul Ilfov avea în anul 2005 un număr de 6.061 microîntreprinderi active

în creştere cu 80% până la 10.989 unităţi active în 2011. Numărul întreprinderilor active cu 10-49 salariaţi la nivelul

regiunii a crescut între anii 2005-2008, de la 8.486 unităţi, la 10.835 unităţi, iar între anii 2008-2010 a scăzut cu 697

unitati (echivalentul a 7%), până la 10.138 unităţi active. În anul 2011 scăderea a fost recuperată în proporţie de 99%,

numărul de unităţi active ajungând la 10.808. Din acest total, municipiul Bucureşti are un număr de 7.752 unităţi

active în anul 2005, în creştere pana la 9.384 unităţi active cu 10-49 salariaţi în anul 2011. Judeţul Ilfov are 734 unităţi

în anul 2005, în creştere continuă până la 1424 unităţi în anul 2011.

Valorile înregistrate în cadrul acestei categorii reprezintă 8% din totalul de întreprinderi active la nivel regional, în anul

2005, în creştere până la 9,9% în anul 2011. Întreprinderile active cu un numar de salariaţi cuprins între 50-249

persoane, la nivel regional, şi-au sporit numărul de la 2104 unităţi în anul 2005, la 2251 unitati în anul 2011, în

scădere, totuşi, faţă de valoarea maximă înregistrată în anul 2008, de 2467 unităţi active. Ponderea acestei categorii de

întreprinderi, în numărul total de întreprinderi active de la nivel regional este de aproximativ 2% pe toata perioada

analizată. Din acest total regional, municipiul Bucuresti Ilfov are 1888 unităţi active în anul 2005, în creştere, per

ansamblu, până la 1903 unităţi active în anul 2011. Judeţul Ilfov are în acestă categorie 216 întreprinderi active în anul

2005, in creştere până la 348 unităţi în anul 2011. Analizând numărul de întreprinderi cu peste 250 persoane salariate,

în cadrul regiunii Bucureşti Ilfov, observăm că numărul acestora este în creştere, de la 511 unităţi active în anul 2005,

la 586 unităţi în anul 2008 (cf. CAEN Rev.1). Între anii 2008-2010 numărul lor scade cu 11% până la valoarea de 516

unitati active ca în anul 2011, această scădere să fie diminuată, numărul întreprinderilor mari crescând cu 3%, până la

530 unitaţi active.

47

Municipiul Bucureşti contribuie la aceste sume, cu un total de 465 unităţi active în anul 2005, în scădere până la 461

unităţi în anul 2011, iar judeţul Ilfov cu 46 unităţi active în anul 2005, în creştere aproape continuă până la 69 unităţi

active în anul 2011.

În urma analizei numărului de întreprinderi active pe clase de mărime în funcţie de numărul de salariaţi putem admite

că:

Regiunea Bucureşti Ilfov înglobează peste 20% din valoarea totală a întreprinderilor active la nivel naţional, pe

toată perioada analizată.

Cel mai mare număr de întreprinderi active se regăseşte în clasa de marime 0-9 salariaţi - microîntreprinderi,

atât la nivel naţional, regional cât şi pe judeţe.

Cel mai mic numar de întreprinderi active se regăseşte în clasa de mărime peste 250 salariaţi atât la nivel

naţional, regional cât şi pe judeţe.

Per ansamblul perioadei analizate, evoluţia acestui indicator, atât la nivel naţional, cât şi regional, prezintă o traiectorie

ascendentă între anii 2005-2008, iar în perioada post criză, 2008-2011, traiectoria devine descendentă, majoritatea

valorilor scăzând până aproape de nivelul celor înregistrate în anul 2005.

Regiunea Bucureşti-Ilfov prezintă o creştere a numărului de întreprinderi active de aproximativ 25% iîn perioada 2005-

2008 şi o scădere între anii 2008-2011 de 16%.

Numărul de IMM-uri atât din România cât şi din regiunea Bucureşti Ilfov reprezintă peste 98% din numărul total al

întreprinderilor active.

În sectorul industrial numărul întreprinderilor active creşte cu 14%, de la 10.378 unităţi active în anul 2005, la

11.879 unităţi în 2008 (cf. CAEN Rev.1).

Între anii 2008-2011, cf CAEN Rev. 2, industria intră în declin, iar numărul de întreprinderi active se diminuează cu

aproape 20%, de la 10.007 unităţi în anul 2008, la 8.071 unităţi active în anul 2011. Per ansamblu, în perioada

analizată 2005-2011, acest sector prezintă o scădere de peste 20%.

Analizând evoluţia cifrei de afaceri la nivelul unităţilor locale din regiunea Bucureşti Ilfov se poate observa că, per total,

acest indicator a avut un trend preponderent ascendent, cu excepţia scăderii cu 8,7% înregistrată între anii 2008-2009

(cf. CAEN Rev.2).

Astfel, cifra de afaceri din unităţile locale, la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov a crescut cu 116%, de la 167.818

milioane lei în anul 2005, la 363.875 milioane lei în anul 2011.

Raportând cifra de afaceri a unităţilor locale, de la nivel regional, la cea înregistrată la nivel naţional, constatăm că

Bucureşti-Ilfov întruneşte 32% din valoarea naţională în anul 2005, în creştere până la 35% în anul 2011.

Cifra de afaceri înregistrata în unităţile locale din sectorul IMM-urilor acoperă aproximativ 73-74% din totalul cifrei de

afaceri la nivelul regiunii Bucuresti Ilfov, pe toata perioada analizata, 2005 -2011.

Cifra de afaceri înregistrată în cadrul firmelor mari, cu peste 250 salariaţi creşte cu 109%, dela 44.745 milioane lei în

anul 2005, la 93.626 milioane lei în anul 2011 şi acoperă 25-26% din totalul cifrei de afaceri la nivelul regiunii.

Efectivul de personal din unităţile locale, la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, a însumat valoarea de 871.277

persoane în anul 2005, în creştere cu 11%, până la 973.732 persoane în anul 2011. Traiectoria acestui indicator a fost

ascendentă între anii 2005 -2008, sporindu-şi valoarea cu 20%. Între anii 2008-2010, cf CAEN Rev.2, traiectoria a fost

una descendentă, scăzând cu 10%, până la valoarea de 939.324 peroane. Anul 2011 a adus o creştere de 3,6% faţă de

valoarea înregistrată în anul 2010, efectivul de personal de la nivel regional ajungând sa însumeze 973.732 persoane.

Raportând aceste valori regionale, la cele înregistrate la nivel naţional, constatăm ca regiunea Bucureşti Ilfov deţine 20%

din totalul efectivului de personal din unitatile locale la nivel naţional, în anul 2005, în creştere până la 23% în anul

2011.

Sectorul IMM-urilor acoperă 68% din totalul efectivului de personal din unităţile locale ale Regiunii Bucureşti Ilfov, în

anul 2005, în creştere până la o pondere de 69% în anul 2011.

48

3.4. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-

Muntenia

CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII SUD-MUNTENIA: Regiunea Sud Muntenia este localizată în partea de sud a României, învecinându-se la nord cu regiunea Centru, la est

cu regiunea Sud - Est, la vest cu regiunea Sud – Vest, iar la sud cu Bulgaria, limita fiind dată de fluviul Dunărea. Cu o

suprafaţă de 34.453 km², reprezentând 14,5% din suprafaţa României, regiunea Sud Muntenia ocupă locul al 3-lea ca

mărime din cele 8 regiuni de dezvoltare. O caracteristică aparte, cu multiple implicaţii de ordin socio-economic, o

reprezintă faptul că este singura regiune din ţară ce conţine o regiune enclavă în partea mediană, şi anume regiunea

Bucureşti – Ilfov. Un alt aspect favorabil îl reprezintă şi prezenţa, în partea de sud, a fluviului Dunărea, fapt ce oferă

posibilitatea de a avea conexiuni cu cele opt ţări riverane, iar prin intermediul canalului Dunăre – Marea Neagră de a

avea ieşire la Marea Neagră şi acces la portul Constanţa, principala poartă maritimă a ţării.Din punct de vedere

administrativ, regiunea Sud Muntenia este formată din 7 judeţe (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa,

Prahova şi Teleorman), 16 municipii, 32 de oraşe şi 519 comune cu 2019 sate. În ceea ce priveşte suprafaţa regiunii, se

poate observa că cele mai mari DRAFT 11 ponderi sunt deţinute de judeţele Argeş (19,8%), Teleorman (16,8%) şi

Călărași (14,8 %), iar cea mai mică de judeţul Giurgiu (10,2 %).

STRUCTURA SISTEMULUI DE AȘEZĂRI ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA:

În momentul actual, în România sunt 320 de localităţi urbane – 103 municipii şi 217 oraşe. Acestea sunt repartizate

într-un mod echilibrat în teritoriu, inclusiv marile centre urbane, fiecare regiune de dezvoltare dispunând de câte un

oraş de aproximativ 250.000 locuitori, excepţie făcând regiunea de dezvoltare Sud-Est (oraşele Galaţi şi Constanţa au

peste 250.000 locuitori) şi regiunea de dezvoltare Sud – oraşul Ploieşti are o populaţie de doar 225.636 locuitori, în anul

2011. Restul reţelei urbane din România este compusă din oraşe mici şi mijlocii (aprox. 90% din totalul oraşelor). La

nivelul reţelei de localităţi urbane se distinge o mare diferenţă între Bucureşti şi celelalte oraşe, oraşele din regiunea Sud

Muntenia fiind puternic polarizate economic şi social de către capitală. De altfel, România se află pe locul 2 în UE, după

Ungaria, în ceea ce priveşte indicele de hipertrofiere a Capitalei – diferenţa dintre capitala ţării şi oraşul imediat următor

în ierarhia urbană. Bucureştiul, care cuprinde aproape 10% din populaţia ţării, a atras mai mult de 50% din investiţiile

străine directe din România. Această polarizare puternică a Bucureştiului a cauzat o slabă dezvoltare a oraşelor

adiacente, pe o rază de 100 de km ne-existând un oraş cu o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori (cu excepţia

Ploieştiului), incapabile să contrabalanseze sau să fructifice influenţa Capitalei. O altă caracteristică a regiunii este

prezența unor formațiuni de tip conurbație, respectiv existența unei concentrări de așezări urbane care se dezvoltă

independent, sunt învecinate și au de rezolvat probleme comune (de ex. alimentarea cu apă, energie, transportul în

comun, etc.). Un astfel de exemplu este Valea Prahovei din județul Prahova, unde orașele Breaza, Comarnic, Sinaia,

Bușteni, Azuga formează o zonă urbană compactă, lungă de peste 50 km, care se continuă în nord, în județul Brașov (cu

orașele Predeal, Rȃșnov și Brașov), și spre sud, cu Municipiul Cȃmpina și Zona Metropolitană Ploiești, creând un

culoar urban continuu, lung de peste 110 km. Aceste așezări urbane, de dimensiuni mici (sub 20.000 de locuitori), au

funcțiuni similare (preponderent terțiare – stațiuni turistice) și se confruntă cu probleme similare (traficul foarte intens,

îmbătrânirea populației permanente, extinderea necontrolată a perimetrelor construite, necesitatea de a investi în

infrastructură turistică și în protejarea patrimoiului natural și construit, etc.

Totodată, o oportunitate extraordinară este dată de faptul că regiunea Sud Muntenia este străbătută de cea mai

importantă axă de urbanizare din România – culoarul Brașov-Ploiești-București.

Un alt element distinctiv al regiunii îl constituie oraşele pereche de pe Dunăre – Turnu Măgurele-Nicopole, Giurgiu-

Ruse, Olteniţa-Turtucaia, Călăraşi-Silistra. O importanţă deosebită trebuie acordată centrelor urbane din vecinătatea

frontierelor, în cazul acestora fiind necesare măsuri de promovare a cooperării transfrontaliere, aceste centre urbane

putând să-şi extindă astfel zona de influenţă peste granite.

49

EVOLUȚIA NUMERICĂ ȘI DEMOGRAFICĂ, STRUCTURA AȘEZĂRILOR URBANE:

Analizând evoluția sistemului de aşezări s-a constat că numărul de localităţi cu statut urban din regiunea Sud

Muntenia a crescut de la 43, la nivelul anului 2003 la 48, în 2011 pe fondul unui proces amplu de reurbanizare care a

avut loc la nivel naţional. Astfel, un număr de 5 comune din regiune (Ştefăneşti – judeţul Argeş; Răcări – judeţul

Dâmboviţa; Amara, Căzăneşti şi Fierbinţi-Târg – judeţul Ialomiţa) au primit statut urban în perioada 2003 - 2004.

În pofida creşterii numărului de localităţi cu statut urban, populaţia urbană a regiunii Sud Muntenia a înregistrat o

scădere de peste 42.000 de persoane (-3,1%), de la 1.384.906, la 1.342.035 locuitori. Dacă ţinem cont de faptul că cele 5

localităţi rurale care au devenit oraşe în 2003 - 2004 însumau, la 1 iulie 2011, 37.259 de locuitori, scăderea, în

condicondiţii comparabile, a populaţiei din mediul urban a fost, în intervalul analizat, de circa 80.000 de persoane (-

5,8%).

Scăderea populaţiei din mediul urban a fost mai accentuată decât în mediul rural, astfel încât gradul de urbanizare

înregistrat la nivelul regiunii Sud Muntenia a înregistrat o valoare constantă atât în anul 2004, cât şi anul 2011, de

41,4 %, chiar şi în condiţiile creşterii numărului de oraşe cu 5. Prin urmare, putem vorbi despre un proces lent de

dezurbanizare înregistrat la nivel regional.

De asemenea, analizând gradul de urbanizare la nivel judeţean s-a concluzionat că acesta este distribuit neuniform.

Astfel, judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi se remarcă printr-un grad de urbanizare redus (sub 40%), în

timp ce în Prahova se înregistrează cel mai mare grad de urbanizare (50,2%).

Judeţele cu o rată scăzută a urbanizării (Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa) se remarcă printr-o reţea de

aşezări urbane de dimensiuni mici şi medii (sub 100.000 de locuitori), care nu au putut să funcţioneze caşi centre

polarizatoare pentru spaţiile rurale extinse, în plus aceste zone s-au aflat permanent în zona de dominaţie absolută a

Municipiului Bucureşti. La polul opus, judeţele Argeş şi Prahova dispun de doi poli urbani de dezvoltare bine

reprezentaţi (Piteşti şi Ploieşti), care au asigurat o dezvoltare mai echilibrată în raport cu capitala.

CATEGORII DE MĂRIME DUPĂ NUMĂRUL DE LOCUITORI:

Numărul de locuitori este unul din indicatorii care relevă situaţia economică a unei comunităţi, dinamica populaţiei

indicând evoluţia economică a unui oraş: oraşele care înregistrează creştere economică şi performează mai bine tind să

atragă populaţie, pe când cele care au o dinamică economică negativă au endin atragă populaţie, pe cand cele care au o

dinamică economică negative au tendinţa de a pierde populaţie sau de a stagna.

Astfel, în regiunea Sud Muntenia în ceea ce priveşte clasificarea aşezărilor rbane pe clase de mărime, în intervalul 2004 -

2011, se remarcă un fenomen de creştere a numărului de oraşe foarte mici (sub 10.000 de locuitori), de la 12 la 13,

respectiv scăderea numărul de oraşe mari de la 3 la 2. La nivelul anului 2011, peste jumătate dintre oraşele din regiunea

Sud Muntenia aveau sub 20.000 de locuitori. Mărimea medie a unui oraş din regiunea Sud Muntenia a scăzut de la

28.852 de locuitori, în 2004, la 27.959 de locuitori, în anul 2011. Cauzele acestei evoluţii constau din scăderea populaţiei

urbane şi intrarea unor comune în categoria oraşelor foarte mici.

În anul 2011, la nivelul regiunii Sud Muntenia, exista o singură localitate de rang I în judeţul Prahova, 14 localităţi de

rang II, cele mai numeroase fiind în Argeş, Ialomiţa şi Teleorman, 33 de localităţi de rang III, cele mai multe în Prahova

şi Dâmboviţa şi 519 localităţi de rang IV, predominante în judeţele Argeş şi Teleorman.

La 1 iulie 2011, oraş ele de peste 100.000 de locuitori reuneau peste 391.300 de locuitori, respectiv 29,2% din totalul

populaţiei urbane, în timp ce oraşele foarte mici (sub 10.000 de locuitori) doar 88.500 de locuitori, respectiv 6,6% din

populaţia urbană. În ceea ce priveşte distribuţia pe judeţe a reţelei de oraşe, aceasta variază de la 14 (judeţul Prahova), la

3 (judeţul Giurgiu).

ZONE DEFAVORIZATE ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA:

În regiunea Sud Muntenia se pot identifica şi anumite zone defavorizate datorită caracteristicilor geografice, după cum

urmează:

Zonele montane – sunt caracterizate printr-o limitare semnificativă a posibilităţilor de utilizare a terenurilor şi printr-

o creştere apreciabilă a costurilor de exploatare a terenurilor agricole, ca urmare a unor constrȃngeri (condiţii climatice

50

dificile şi existenţa unor pante abrupte, care conduc, împreună, la reducerea sezonului de cultivare, la necesitatea

folosirii unor echipamente agricole costisitoare, etc.)

La nivelul regiunii Sud Muntenia, acestea ocupă o suprafață relativ redusă (sub 10% din suprafața totală a regiunii),

respectiv nordul județelor Argeș, Dȃmbovița și Prahova.

Zone montane defavorizate

Județe Comune/orașe

Argeș Albeştii de Muscel, Aninoasa, Arefu, Berevoeşti, Boteni, Brăduleţ, Bughea de Jos, Bughea de Sus,

Câmpulung, Cetăţeni, Cicăneşti, Corbi, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Lereşti, Mioarele, Nucşoara,

Poienarii de Muscel, Rucăr, Sălătrucu, Stoeneşti, Şuici, Valea Mare Pravăţ

Dâmboviţa

Bărbuleţu, Bezdead, Buciumeni, Iedera, Moroeni, Pietroşiţa, Pucheni, Râu Alb, Runcu, Valea

Lungă, Vârfuri, Văleni Dâmboviţa, Vişineşti

Prahova Adunaţi, Ariceştii Zeletin, Azuga, Bătrâni, Bertea, Brebu, Buşteni, Cărbune

şti, Ceraşu, Comarnic, Cosminele, Izvoarele, Măneciu, Poseşti, Predeal-Sărari, Proviţa de Jos,

Proviţa de Sus, Salcia, Secăria, Sinaia, Slănic, Starchiojd, Şotrile, Ştefeşti, Talea, Tătaru, Telega,

Valea Doftanei

(sursa www.madr.ro)

În localitățile din aceste zone, densitatea populației este mult sub media județeană și regională, din cauza condițiilor mai

grele de viață (accesibilitate redusă, numeroase calamități naturale, etc.), practicarea agriculturii se face în condiț

ii puțin prielnice, predominantă fiind creșterea animalelor în mici exploatații individuale. În ultimii ani, aceste zone au

cunoscut un oarecare reviriment prin dezvoltarea turismului, însă prezintă în continuare decalaje mari de dezvoltare

față de zona sub-montană.

Zone defavorizate de condiţiile naturale specifice – prezintă vaste suprafeţe nisipoase, conducând astfel rapid la

apariţia secetei edafice şi afectând astfel recoltele. Ariditatea edafică se manifestă prin uscarea excesiv de prelungită a

profilului de sol, prăfuirea şi distrugerea structurii stratului arat. Aceste zone semi-aride pot susţine dezvoltarea

culturilor agricole însă cu un nivel mai scăzut al producţiilor agricole. Aşadar, cestea sunt zone în care activitatea

agricolă ar trebui sprijinită şi continuată, prin conservarea mediului înconjurător.

Zonele monoindustriale: Aceste zone au fost specifice mai ales perioadei comuniste, cȃnd unele dintre localitățile din

regiunea Sud Muntenia erau dependente de un singur agent economic. Exemple în acest sens ar fi următoarele localități:

Valea Călugărească (combinatul de îngrășăminte chimice), Cȃmpulung (Uzina de Automobile”Aro”), Plopeni, Mija

(uzine de armament), Mioveni (Uzina de Automobile”Dacia”), Schitu-Golești, Filipeștii de Pădure, Ceptura, Șotȃnga

(minerit), Valea Mare Prăvăț Combinatul de Lianți), ieni (Fabrica de Ciment), Brazi (Combinatul Petrochimic), Florești

(Uzina de anvelope), etc. După 1989, pe fondul restrȃngerii activității sau chiar închiderii acestor agenți economici,

aceste localități au fost cele mai afectate de procesul de restructurare economică, unele fiind chiar declarate zone

defavorizate.

STRUCTURA SOCIO-DEMOGRAFICĂ A POPULAŢIEI REGIUNII SUD-MUNTENIA:

Numărul populaţiei indică numărul de locuitori de pe un anumit teritoriu la un moment dat. La 1 iulie 2011, populaţia

regiunii Sud Muntenia era de 3.243.268 de persoane, reprezentând din punct de vedere procentual 15,2% din populaţia

României (21.354.396), fiind a doua regiune ca mărime din punct de vedere demografic. Analizând distribuţia populaţiei

regiunii Sud Muntenia, la nivel NUTS 3, se poate observa faptul că, la mijlocul anului 2011, 25% din populaţia

regiunii Sud Muntenia era concentrate în judeţul Prahova, în timp ce în judeţul Giurgiu era concentrate doar 9% din

populaţia regiunii.

Structura pe categorii de vârstă a populaţiei regiunii Sud Muntenia poartă amprenta caracteristică unui proces de

îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii, care a determinat reducerea absolută şi relative a

populaţiei tinere şi creşterea numărului şi, implicit, a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 de ani şi peste). Valorile

51

negative ale sporului natural, conjugate cu cele ale soldului migratoriu au avut ca efect scăderea constantă a populaţiei

regiunii de-a lungul perioadei analizate. Se observă faptul că în anul 2011 ponderea populaţiei sub 25 de ani a fost de

27,5 % la nivelul regiunii, în scădere cu 3 % faţă de valoarea înregistrată în anul 2004 (30,5%), în timp ce populaţia cu

vârsta cuprinsă între 25-64 de ani a înregistrat o creştere cu 2,6% anul 2011 faţă de anul 2004. Totodată, ponderea

populaţiei vârstnice de 65 de ani şi peste a crescut cu 0,4% în 2011 faţă de anul 2004.

La nivel NUTS 3, în anul 2011, ponderea cea mai mare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 0-24 de ani era concentrată

în judeţul Prahova (23,9%), în timp ce ponderea cea mai mica era concentrată în judeţul Giurgiu (8,8%). În ceea ce

priveşte populaţia cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani, cea mai mare pondere populaţiei era deţinută de judeţul

Prahova (25,7%), iar cea mai mica pondere a populaţiei se regăsea în judeţul Giurgiu (8,5%). O analiză succintă a

evoluţiei populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste din regiune, pe judeţe, arată că ponderea acesteia a crescut constant, în

toată perioada analizată, această evoluţie evidențiind tendinţa constantă de îmbătrânire a populaţiei. Astfel, în anul

2011, cea mai ridicată pondere a populaţiei vârstnice s-a înregistrat în judeţul Prahova (24,1%), iar cea mai scăzută în

judeţul Ialomiţa (8,6%).

EVOLUŢIA POPULAŢIEI ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA:

Începând din anul 2004, sub efectul scăderii natalităţii, suprapus peste cel al creşterii mortalităţii, regiunea Sud

Muntenia se confruntă cu fenomenul de scădere numerică a populaţiei, având la bază atât soldul negativ al migraţiei

externe cât şi sporul natural care este de asemenea negativ. Menţinerea acestui context socio-economic va duce la

deteriorarea în continuare a situaţiei demografice. Redresarea economică şi social nu implică şi o redresare demografică,

în condiţiile în care asistăm la crearea unui nou model reproductiv al tinerelor cupluri, bazat pe opţiune. O resursă

pentru revenirea la un spor natural pozitiv care trebuie luată în calcul este scăderea mortalităţii. Dacă rata mortalității

ar scădea la nivelul la care tinde să se stabilizeze media Uniunii Europene, respectiv de 9,7%, sporul natural ar deveni

pozitiv. Scăderea numărului populaţiei s-a datorat existenţei unei rate a natalităţii scăzute, situate în mod constant sub

media naţională, fiind cu aproximativ 0,5 născuţi vii la 1000 de locuitori sub aceasta. Evoluţia în timp a fost

asemănătoare cu cea de la nivel naţional, cu diferenţa că pe medii de rezidenţă, rata natalităţii din mediul urban este în

creştere, iar cea din mediul rural este în scădere. În acelaşi timp mortalitatea în regiune a fost în mod constant peste

media naţională, fiind mai mare decât aceasta cu 1,1 decedaţi la 1000 de locuitori.

Mortalitatea infantilă, s-a situat de asemenea, în mod constant peste media naţională, nivelul acesteia fiind puternic

influenţat de situaţia înregistrată în mediul urban. La 1 iulie 2011, populaţia regiunii Sud Muntenia era de 3.243.268

de persoane, reprezentând 15,2% din populaţia ţării. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2004, populaţia regiunii

Sud Muntenia a înregistrat o scădere cu 2,96% (-98.774 de persoane), tendinţă înregistrată şi la nivel naţional (-1,5%).

Astfel, populaţia regiunii Sud Muntenia a scăzut mai mult decât media la nivel naţional, ocupând astfel locul 7, fiind

urmată doar de regiunea Sud – Vest Oltenia.

La nivelul judeţelor regiunii Sud Muntenia, în anul 2011, în ceea ce privește rata natalităţii, judeţul Ialomiţa a ocupat

locul 1 (10,4 născuţi vii la 1000 de locuitori) în rândul celor şapte regiuni de dezvoltare iar ultimul loc a fost ocupat de

judeţul Teleorman (7,2 născuţi vii la 1000 de locuitori). Clasamentul s-a menţinut similar şi în dinamică, diferenţele

fiind nesemnificative de-a lungul perioadei de timp analizate. În ceea ce priveşte rata mortalităţii, acest indicator a

înregistrat valorile cele mai ridicate, în anul 2011 în judeţul Teleorman (17,3 decedaţi la 1000 de locuitori), iar cele mai

scăzute valori în judeţul Dâmboviţa (11,5 decedaţi la 1000 de locuitori).

ECONOMIA REGIUNII SUD-MUNTENIA:

Odată cu 1 ianuarie 2007, cu intrarea în Uniunea Europeană, România a devenit membru al unui model redistributiv,

ambivalent, economic și social, care folosește politica regională pentru a reduce decalajele între regiunile europene și care

joacă un rol esențial în obținerea creșterii economice, creearea de noi locuri de muncă și stabilitate demografică. Un

model cu finalitate socială și cu o strategie de reglementare care, prin fondurile structurale și de coeziune acordate,

difuzează prosperitatea dinspre centru spre periferie.

52

Pe plan economic, aderarea a adus României o creştere a Produsului Intern Brut, a schimburilor comerciale şi o

îmbunătăţire a balanţei comerciale. Efectele acestor tendinţe pozitive au fost puternic contracarate însă de evoluţia

inflaţionistă a economiei şi de deprecierea monedei naţionale.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, în intervalul analizat 2004 – 2011, economia a fost caracterizată printr-

o evoluție ușor ascendentă, influențată în foarte mare măsură de criza economică și financiară mondială, reflectată în

valorile principalilor indicatori de evaluare a creșterii economice. Un aspect important care se evidențiază pe tot

parcursul analizei economiei regiunii Sud Muntenia este legat de reunirea în cadrul regiunii a șapte județe care

formează două clase extrem de diferite în caracteristicile lor economice. Astfel, cele trei județe din nord – Argeș,

Dâmbovița și Prahova – dau baza industrial-regională care este impresionantă, depășind media națională și celelalte

patru județe din sudul regiunii – Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman – cu tradiție, în principal, în producția

agricolă și agroalimentară.

Produsul Intern Brut obținut în anul 2010 de regiunea Sud Muntenia totaliza 66.114,80 milioane lei prețuri curente

(15.716 milioane euro – 0,13% din media UE-27), reprezentând 12,6% din valoarea PIB național, ceea ce a condus la

ocuparea locului 2 în rândul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României, după București - Ilfov. Indicator macroeconomic

folosit pentru a măsura activitatea și creșterea economică într-o țară sau regiune, PIB regional s-a caracterizat, în tot

intervalul analizat, respectiv 2004 - 2010, printr-o evoluție pozitivă lentă.

În perioada analizată, la nivelul regiunii Sud Muntenia, valoarea indicatorului PIB în valori reale a înregistrat o

evoluție fluctuantă, ajungând în 2010 la un nivel de 96,1%, cea mai mare descreștere la nivel național în anul respectiv.

Evoluția PIB în valori reale se poate observa din următorul grafic:

Contributia celor 7 judete la Produsul Intern Brut regional, în 2010, evidențiază decalajul dintre performanța economică

a județelor din nordul regiunii specializate în industrie, comparativ cu cele din sudul regiunii influențate de evoluția

sectorului agricol. Astfel, județele Prahova și Argeș au realizat 27,5%, respectiv 25,1% din PIB regional, în timp ce

Giurgiu și Ialomița, județe cu o populație puțin numeroasă (în special cea ocupată civilă) și cu o structură economică

diferită au contribuit cu 8%, respectiv 7,3% la PIB regional.

Cel mai important indicator de analiză a disparităților regionale, PIB per locuitor la nivel teritorial, a înregistrat de

asemenea un trend ascendent în tot intervalul avut în vedere. Astfel, la 2010, PIB/locuitor calculat la paritatea de

cumpărare standard a fost de 20.288,2 lei/locuitor, respectiv 9.500 euro calculat la paritatea de cumpărare standard,

reprezentând astfel 39% din media UE-27. Privită din prisma acestui indicator, regiunea Sud Muntenia s-a situat pe

locul 5 la nivel național și pe locul 9 în topul celor mai sărace 20 de regiuni din UE (în scădere cu un loc față de anul

precedent), având aproximativ același nivel de dezvoltare cu unele regiuni din Ungaria (Észak- Magyarorszá sau Észak-

Alföld).

Diferențele apreciabile în ce privește dezvoltarea economică a județelor se reflectă în valorile indicelui de disparitate a

PIB/locuitor. La nivelul anului 2010, un singur județ din regiunea Sud Muntenia, și anume Argeșul, se regăsea printre

cele mai dezvoltate 10 județe din țară, având un indice de disparitate față de nivelul național de 106,3%, în timp ce

Prahova se situa în apropierea mediei naționale cu un indice de 91,6%. Celelalte județe prezentau o situație mai puțin

favorabilă, cu Teleorman printre ultimele 5 cel mai puțin dezvoltate județe, având un indice de 57,4% din media

națională.

Principalele sectoare care au contribuit, în anul 2010, la formarea PIB regional în Sud Muntenia au fost: comerțul și

serviciile - cu o pondere de 48,37%, în scădere față de anul precedent cu peste 2 puncte procentuale, pe fondul crizei

mondiale și scăderii puterii de cumpărare – și industria – cu o pondere de 35,49%. În intervalul 2008 – 2010, industria

și-a majorat contribuția la formarea PIB regional îndeosebi prin intermediul exporturilor, cu o creștere spectaculoasă în

timpul crizei internaționale de aproximativ 5 puncte procentuale, în 2010 față de 2009, fiind susținută în principal de

cererea externă.

În schimb, agricultura a păstrat același trend de scădere, atingând nivelul de 8% în 2010, tendință influențată în

principal de gradul mare de fărâmițare a terenului agricol și de practicarea pe o scară largă a agriculturii de subzistență.

Analiza structurii sectoriale a VAB-ului regional arată că ponderile principalelor sectoare de activitate au avut, în

intervalul 2004 - 2010, evoluții diferite și evidențiază tranziția treptată către o economie post-industrială bazată pe

53

sectorul terțiar. În perioada 2008 – 2010, sectorul „Agricultură, silvicultură şi pescuit” (cf CAEN rev 2) a înregistrat o

diminuare continuă a ponderii în VAB regional, scăzând de la 10,78% până la 8,99%. Sectorul „Industria” a înregistrat

o creștere importantă în 2010 după 2 ani de scădere, în timp ce sectorul „Construcții” a scăzut la 9,11% în 2010, după o

creștere formidabilă de 370% în intervalul 2004 – 2009, consecință a expansiunii sectorului imobiliar care a caracterizat

întreaga țară. În cazul sectorului „Comerț, servicii și altele”, evoluția a fost una oscilantă; astfel, după o sensibilă

creștere în 2009 față de 2008, comerțul și serviciile au atins nivelul de 42,10%, influențate fiind de efectele recesiunii

asupra puterii de cumpărare a consumatorilor și contracției cererii interne.

Valorile acestui indicator confirmă faptul că tranziția regiunii Sud Muntenia de la o economie bazată pe producție către

o economie bazată pe servicii este încă în curs de realizare, contribuția unora dintre sectoare, precum agricultura și

industria, la formarea VAB-ului atingând valori peste nivelul național (8,99% față de 6,41% și 39,80% față de 31,85%).

Acest aspect poate contribui la conturarea profilului economic al regiunii, accentuând importanța celor două sectoare în

economia regională.

Calculată ca raport între valoarea adăugată brută regională și populația ocupată civilă, acest indicator macroeconomic

exprimă, în principal, eficiența cu care este consumată munca. În perioada analizată 2004 - 2010, productivitatea muncii

a înregistrat un trend crescător, atingând în ultimul an de analiză un nivel de 91,64% din media națională, ocupând

locul 4 la nivel național (primul loc a fost ocupat de regiunea București – Ilfov cu 172,62% comparativ cu nivelul

național).

Pentru anul 2010, județele cu cel mai mare nivel al productivității muncii au fost Argeșul și Prahova, urmate de

Giurgiu (cu cea mai mare creștere față de anul precedent), Călărasi, Dambovita, Ialomita si Teleorman.

DEZVOLTARE ANTREPRENORIALĂ: O caracteristică a economiei de piață contemporane, indiferent dacă ne

referim la nivelul național, regional sau local, este situarea firmelor în prim-planul activității economice, pornind de la

premisa că dacă acestea sunt profitabile atunci toți cei implicați sunt afectați pozitiv și, în consecință întreaga economie.

O economie bazată pe antreprenoriat, fie că e la nivel naţional, regional sau de comunitate, diferă în mod semnificativ de

economiile non-antreprenoriale şi nu doar prin structura sau vigoarea economică, cât şi prin vitalitatea socială şi

calitatea vieţii. Structura unei economii antreprenoriale este foarte dinamică şi extrem de competitivă datorită rapidei

apariţii a unei afaceri noi şi a ieşirii de pe piaţă a uneia stagnante şi falimentare. O astfel de economie este populată rapid

cu firme cu ascendenţă rapidă, aşa-numitele firme înalt dinamice, în literatura de specialitate „gazelles”. Ele sunt cheia

dezvoltării economice (Hans Landström – „Handbook of research on venture capital”, 2009).

Mediul de afaceri din regiunea Sud Muntenia, în perioada 2004 - 2011, s-a caracterizat printro evoluție pozitivă, în

intervalul 2004 – 2008, urmat de o perioadă de regres, pe fondul crizei economice mondiale, care a influențat toate

sectoarele economice.

POTENȚIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII SUD-MUNTENIA:

Regiunea Sud Muntenia deţine un potenţial deosebit pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pentru anumite

categorii de produse cheie, fiind lider la nivel naţional în ceea ce priveşte producţia de carne, ouă, fructe şi pe locul 2 la

producţia de miere. Totuşi, valoarea adăugată a produselor agroalimentare, precum şi productivitatea fermelor sunt

limitate de problemele structurale, precum şi de fragmentarea din lanţul valoric. Această fragmentare din lanţul valoric

al sectorului agroindustrial produce efecte nedorite în economia României, însă impactul este mult mai mare în zonele cu

potenţial, aşa cum se prezintă situaţia în regiunea Sud Muntenia.

Competitivitatea sectorului agroalimentar este diminuată şi de deficienţele infrastructurii aferente, lipsuri majore fiind

semnalate, în special, în ceea ce priveşte capacitatea de stocare – depozitare în condiţii moderne pentru produsele

perisabile.

În ceea ce priveşte potenţialul turistic, în regiunea Sud Muntenia există 3 parcuri naturale. Pentru a putea fi protejate,

dezvoltarea lor trebuie să fie făcută în concordanţă cu cerinţele dezvoltării economice durabile, iar turismul practicat în

cadrul acestora să fie unul ecologic şi sustenabil.

54

În regiunea Sud Muntenia există 4.768 de obiective construite parte a patrimoniului naţional și 2.758 de

lăcaşuri de cult, dintre care 79 de biserici de lemn, precum și peste 100.000 ha de arii protejate de interes

național (parcuri naționale, rezervații naturale și monumente ale naturii). Cu toate acestea, un număr foarte

mic de obiective de patrimoniu din regiune au beneficiat de investiţii semnificative în restaurarea şi valorificarea

în scop turistic a acestora, multe dintre acestea fiind într-o stare avansată de degradare (case memoriale, conace,

etc.);

Regiunea Sud Muntenia reprezintă principala destinaţie de turism montan de iarnă din ţară, prin staţiunile din

judeţul Prahova. Acestea deţin totodată cea mai modernă şi dezvoltată infrastructură de schi, însă potențialul

pentru acest tip de turism este doar parțial valorificat, deoarece există zone cu potenţial important pentru

turismul montan de iarnă şi în județele Argeș, Dâmbovița și chiar Prahova.

În zona montană a regiunii există numeroase itinerarii turistice, însă cele mai multe dintre acestea nu

beneficiază de dotări specifice de semnalizare, informare, servicii pentru turiști, etc. Traseele turistice nu sunt în

marea lor totalitate marcate.

În ceea ce priveşte Dunărea, ce traversează regiunea de-a lungul celor 4 judeţe componente (Călăraşi, Giurgiu,

Ialomiţa, Teleorman), potenţialul turistic al acesteia fiind unul slab, deoarece porturile nu sunt în general

valorificate în scop turistic şi de agrement. Ca parte a reţelei de transport trans - europene, Dunărea are

potenţial pentru dezvoltarea turismului în zonele adiacente râului şi în Deltă şi pentru îmbunătăţirea

activităţilor din porturile fluviale, fiind parte din dezvoltarea transportului combinat.

În regiunea Sud Muntenia sunt înregistrate 2 stațiuni turistice balneoclimaterice, a căror infrastructură este în

mare măsură degradată. În cadrul Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Balnear în România,

elaborat pentru MDRAP în anul 2009, aceste stațiuni au fost încadrate în segmentul balnear social,

recomandându-se investiții care să le permită să devină stațiuni turistice naționale. În general, puţine staţiuni

balneare din România au reuşit să atragă clientela din străinătate, deoarece turismul balnear este, de regulă, un

turism naţional şi de proximitate. Acest lucru se datorează faptului că, în cazul tratamentelor balneare,

practicile sunt specifice fiecărui popor în parte. Trebuie să tindem către un turism balnear competitiv, care de

regulă se practică în staţiuni animate, cu patrimoniu, cu o abordare medicalizată, şi anume conceptul de „oraşe

termale”.

3.5. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Est

CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII SUD – EST:

Regiunea Sud-Est cuprinde 6 judete: Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea este situata in partea de

sud-est a Romaniei si se invecineaza la nord cu Regiunea Nord-Est, la vest cu Regiunea Centru, la sud-vest cu Regiunea

Sud-Muntenia si Regiunea Bucuresti - Ilfov, la sud cu Bulgaria, la est cu Republica Moldova, Ucraina si tarmul Marii

Negre, acoperind 35.762 km2 valoare ce reprezinta 15 % din suprafata totala a țării, regiunea fiind a doua ca marime din

cele 8 regiuni ale Romaniei.

Regiunea Sud - Est cuprinde aproape toate formele de relief: lunca Dunării, câmpia Bărăganului, podişul Dobrogei cu

Munţii Măcinului, iar partea de nord-vest a regiunii cuprinde o parte a Carpaţilor şi Subcarpaţilor de Curbură.

Totodată regiunea este străbătuta de fluviul Dunărea, cuprinde Delta Dunării şi este mărginit la est de întreg litoralul

românesc al Mării Negre.

În 2005, Regiunea avea o populaţie de 2.846.379 locuitori, reprezentând 13,1 % din populaţia ţării; densitatea de 79,6

loc/kmp este sub media pe ţară (90,7 loc/kmp), cea mai mare densitate a populaţiei fiind în judeţul Galaţi (138,9

loc/kmp), dominat de centrul industrial şi comercial cu acelaşi nume, iar cea mai mică, în judeţul Tulcea (29,7 loc/kmp),

unde condiţiile naturale şi economice sunt mai puţin propice.

Oraşele concentrează 55,5% din populaţie, cu tendinţe de diminuare. Industrializarea forţată de după război a condus la

concentrarea populaţiei în oraşele Galaţi, Brăila şi Constanţa.

55

Reţeaua de localităţi a regiunii Sud - Est era alcătuită din 35 de oraşe (dintre care 11 erau municipii) şi 1.447 de sate

(organizate în 354 de comune). Cel mai mare oraş al regiunii este Constanţa (307.447 locuitori), urmat de Galaţi

(298.941 locuitori), Brăila (locuitori), Buzău (137.161 locuitori), Focşani (101.294 locuitori) si Tulcea (92.676 locuitori).

În această regiune există o mare diversitate etnică, lingvistică şi religioasă:

Populaţia rromă (1,7%)

Comunitatea rusă (lipoveni) (0,9%) concentrată în zona Tulcea (16,350 locuitori)

Comunitatea greacă (0,1%)

Comunitatea turcă (1%) concentrată în zona Constanţa (27,914 locuitori)

Comunitatea tătarilor concentrată în zona Constanţa (23,230 locuitori).

ECONOMIA REGIUNII SUD – EST:

Specificul Reginii Sud - Est îl reprezintă disparităţile dintre nodurile de concentrare a activităţilor industriale şi terţiare

(Brăila - Galaţi; Constanţa - Năvodari), centrele industriale complexe izolate (Buzău, Focşani), areale cu specific turistic

(litoralul şi Delta Dunării) şi întinsele zone cu suprafeţe de culturi agricole şi viticole. Regiunii îi este caracteristică

discontinuitatea în teritoriu a activităţilor industriale şi îmbinarea cu activităţi terţiare (comerţ, servicii, turism) şi

agricole. Această situaţie este generată de specializarea intraregională. Astfel, Galaţi şi Constanţa sunt caracterizate de o

rată mai mare a populaţiei ocupate în industrie, Buzău şi Brăila cu procente mai mari de populaţie ocupate în

agricultură, Constanţa, Galaţi şi Tulcea în construcţie şi servicii. Restructurările industriale care au avut loc în

procesul tranziţiei la economia de piaţă, au dus la creşterea masivă a şomajului în marile centre de industrie grea (Galaţi,

Brăila, Buzău) şi în micile centre urbane mono-industriale. Activitatea intensă de construcţii de locuinţe proprietate

privată din jurul marilor centre urbane, litoral şi alte areale turistice din Subcarpaţi a preluat o parte din forţa de muncă

disponibilizată şi astfel şocul social al disponibilizărilor a fost atenuat. Deşi zona Brăila – Galaţi, Constanţa – Năvodari

a fost marcată de un puternic fenomen de disponibilizări, ultimii ani prezintă un oarecare reviriment al activităţilor

industriale, respectiv un proces de stabilizare a întreprinderilor nou create pe platformele marilor complexe industriale

restructurate. Astfel, pot fi menţionate atât întreprinderile (textile) care funcţionează la Brăila cât şi Combinatul de la

Galaţi precum şi rafinăria de la Midia Năvodari. Un alt exemplu de revigorare a industriei îl reprezintă Buzău, unde au

apărut numeroase întreprinderi noi, ca de exemplu cele de prelucrare superioară a lemnului şi sticlei, etc. Spre deosebire

de acest proces de oarecare stabilizare economică a marilor centre urbane, oraşele mici nu reuşesc să-şi găsească

echilibrul, pierzând în continuare locuri de muncă (Babadag, Negru Vodă, Hârşova, Făurei, Tulcea, Măcin, etc.). Aici

nu există investiţii străine şi din cauza unei infrastructuri deficitare (drumuri, alimentări cu apă, canalizări, etc).

56

POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII SUD – EST:

Regiunea Sud-Est dispune de o serie de resurse naturale, care valorificate corespunzător, pot juca un rol important în

dezvoltarea economico-socială. Dintre acestea, cele mai importante sunt zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale (Subcarpaţii

Buzăului, vestul judeţului Brăila şi sudul judeţului Galaţi), carierele de granit (Munţii Măcinului), sarea, etc. Alt

avantaj pe care regiunea îl poate valorifica, este reprezentat de prezenţa portului Constanţa, secondat de porturile

dunărene Galaţi, Brăila şi Tulcea. Legăturile acestora cu marile porturi ale lumii, pot fi folosite, atât pentru a asigura

materia primă necesară dezvoltării economiei regiunii, cât şi pentru a exporta bunuri produse atât în regiune, cât şi în

restul ţării..

Cel mai important potenţial pentru dezvoltarea regiunii, este reprezentat însă de resursele turistice:

Litoralul Mării Negre, care cuprinde 13 staţiuni, cu unităţi de cazare, tratament si agrement (hoteluri,

moteluri, vile, campinguri) desfăşurate de-a lungul a 70 km de coastă între Năvodari şi Mangalia.

Delta Dunării, care prezintă o atracţie ştiinţifică şi un potenţial turistic ridicat, în special după includerea sa în

1990, împreuna cu alte zone naturale adiacente, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Regiunea beneficiază de un fond balnear deosebit, cu o veche tradiţie Lacul Techirghiol, Eforie Nord (nămol

curativ cu proprietăţi asemănătoare celui de la Marea Moartă).

Regiunea prezintă şi un cadru promiţător pentru dezvoltarea agro-turismului (Brăila, Galaţi si Tulcea) cu

resurse importante pentru dezvoltarea turismului de agrement (vânătoare şi pescuit) în Insula Mică a Brăilei,

Insula Mare a Brăilei, etc.

Zona montana din Vrancea si Buzau prezinta interes turistic prin statiunile Soveja si Lepsa, respectiv zone

turistice unice in tara, cum ar fi: Vulcanii Noroiosi de la Paclele-Berca, pesterile de la Bozioru, Focurile Vii –

Lopatari si Salina de la Meledic.

Patrimoniul cultural-istoric al regiunii se remarcă cetăţile getice, romane, greceşti, bizantine şi locaşuri

mânăstireşti, majoritatea fiind concentrate în judeţele Tulcea şi Constanţa.

Potenţialul industrial al regiunii este foarte important şi diversificat, în acelaşi timp. În anul 2003, valoarea adăugată

brută a acestui sector (incluzând sectorul de construcţii) a fost de 2 mil. euro, reprezentând 31,3% valoarea adăugată

brută pe regiune. Industria regională este concentrată în special în centrele urbane:

Industria petrochimică este prezentă în Năvodari

Industria metalurgică în Galaţi şi Tulcea

Industria de echipamente în Brăila, Buzău, Constanţa, Tecuci

Industria de construcţie navală în Constanţa, Galaţi, Brăila, Tulcea, Mangalia, Midia

Industria materialelor de construcţie în Medgidia

Industria textilă în Brăila, Tulcea, Vrancea.

Principalele caracteristici ale industriei la nivel regional sunt:

este concentrată în marile oraşe, fiind foarte puţin prezentă în zonele rurale

Industria de procesare deţine primul loc în termeni de venituri şi rată de ocupare a populaţiei în această ramură.

Agricultura este de asemenea, un sector foarte important pentru economia regională: circa 40% din populaţia ocupată

lucrează în acest sector, care contribuie cu 16% la PIB regional. Terenurile cultivate deţin 65% din suprafaţa regiunii şi

prezintă potenţial de dezvoltare în viitor. Deşi există acest potenţial agricol, capacitate de procesare a produselor agricole

este limitată (scăzută) din cauza tehnologiilor depăşite. Gradul ridicat de fragmentare a terenului cultivat reprezintă un

alt obstacol pentru dezvoltarea agricolă. Potenţialul economic scăzut al fermelor mici şi managementul ineficient al

acestora au determinat, de asemenea, subdezvoltarea sectorului de procesare a produselor agricole.

În anul 2004, regiunea se ocupa primul loc la nivel naţional, în ceea ce priveşte producţia produselor specifice, şi anume

struguri şi floarea-soarelui, şi locul al doilea la producţia de grâu, cereale şi fasole. În ceea ce priveşte sectorul de creştere

a animalelor şi cel zootehnic, regiunea se situează pe primul loc la producţia de carne de oaie şi capră, şi de asemenea, de

lână.

57

3.6. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Nord-

Est

CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII NORD-EST:

Regiunea Nord-Est acoperă zona de nord-est a țării și este o parte a vechii regiuni istorice a Moldovei, fiind compusă din

șase judete: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Suprafața regiunii este de 3684983 ha (36850 kmp),

reprezentând aproximativ 15,46% din suprafața României, cele mai întinse județe fiind Suceava, cu o suprafață de 8533

kmp și Bacău, cu 662 kmp. Un aspect cheie al localizării geografice al Regiunii Nord-Est este faptul că se constituie în

frontieră estică a Uniunii Europene, cu implicații majore în ceea ce privește securizarea punctelor de trecere a frontierei,

avand o graniță de 184,2 km lungime cu Ucraina (terestră și fluvială) și de 562,3 km cu Republica Moldova (în

întregime fluvială – formată de râul Prut). Localizarea la limita estică a Uniunii Europene conferă regiunii un avantaj

strategic din punct de vedere al cooperării transfrontaliere cu Ucraina și Republica Moldova, în perspectiva apropierii

acestora de structurile europene. Cel mai apropiat oraș de dimensiuni mai mari aflat la mai puțin de 50 km de graniță

este Cernăuți, cu aproximativ 259 mii locuitori. Astfel, prin punctele de trecere a frontierei Siret (rutier) și Vicșani

(feroviar), se realizează o conexiune directă cu orașul ucrainian, iar fluxul de persoane și mărfuri este permanent. În ceea

ce privește localitățile urbane din Republica Moldova, cel mai apropiat oraș față de regiunea Nord-Est este Ungheni,

situat chiar pe malul Prutului, avaând conexiune directă doar feroviar cu România. Din punct de vedere rutier însă,

acesta se află la 25 km de punctul de trecere a frontierei Sculeni. În viitor se are în vedere reconstruirea podului rutier de

la Ungheni, distrus în al doilea război mondial, pentru scurtarea drumului spre Chișinău, dar și pentru o dezvoltare

economică a orașului Iași spre est printr-o mai bună cooperare cu orașul Ungheni. Cele mai mari orașe din afara

României situate relativ aproape de regiunea Nord-Est sunt Chișinău (capitala Republicii Moldova, situată la 130 km de

graniță și 145 km de municipiul Iași), Lviv/Liov (cel mai mare oraș din vestul Ucrainei – 729 mii locuitori, cu o zonă

metropolitană însumând aproximativ 1,5 mil. locuitori, situat la 300 km de graniță și 350 km de Suceava) și Odesa (cel

mai mare port al Ucrainei și al treilea cel mai mare oraș al țării-peste 1 mil. de locuitori, situat la 270 km de grniță și 340

km de Iași). Cooperările dintre Regiunea Nord-Est și țările cu care se învecinează constituie un prim pas important în

dezvoltarea relațiilor de schimb și a legăturilor culturale și economice cu acestea. Ținând cont de faptul că atât Republica

Moldova, cât și Ucraina au semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, poziția Regiunii Nord-Est reprezintă un

factor decisiv în sprijinirea dezvoltării transfrontaliere și înlesnirea parcursului pe care țările vecine îl au de străbătut

spre integrarea europeană, prin procese de dezvoltare a unor axe de transport coerente în partea de est a Europei, din

care să aibă de beneficiat și Regiunea Nord-Est. Regiunea Nord-Est este alcătuită din șase județe (Bacău, Botoșani, Iași,

Neamț, Suceava, Vaslui) cu o populație de 3302217 locuitori, situându-se din acest punct de vedere, pe primul loc intre

cele 8 regiuni ale țării (16,4% din populația toală a României).

Structura administrativ-teritorială a regiunii Nord-Est (2013)

unea201420222220132kjjbvvfffc

Regiunea

Nord-Est Bacău Botoșani Iași Neamț Suceava Vaslui

Suprafaţa totală, km2 36850 6621 4986 5476 5896 8553 5318

Densitatea populației 89,6 93,1 82,8 141 79,8 72,2 74,4

Număr municipii 17 3 2 2 2 5 3

Număr orașe 29 5 5 3 3 11 2

Număr și localități și sate

componente ale municipiilor și

orașelor

165 24 28 15 14 57 22

Număr commune 506 85 71 93 78 98 81

Număr sate aparținând

comunelor 2361 486 322 414 341 355 443

Sursa: Prelucrări baza de date TEMPO, prelucrare date RPL 2011 INS

58

Principalele centre ale regiunii Nord-Est:

Regiunea Nord-Est are 46 orașe (conform RPL din 2011), grupate după cum urmează:

3 localități urbane mari (cu peste 100.000 locuitori) – municipiile Iași, Bacău și Botoșani

5 localități urbane mijlocii (50.000-100.000 locuitori) – municipiile Suceava, Piatra Neamț, Bârlad, Vaslui,

Roman

20 localități urbane mici (10.000-50.000 locuitori) – 9 municipii și 11 orașe

18 localități urbane foarte mici (sub 10.000 locuitori).

Aspecte cheie ale regiunii Nord-Est:

peste 58% din populația regiunii locuiește în mediul rural;

scăderea populației în polii de dezvoltare Bacău și Suceava în perioada 2002-2011;

existența multor zone lipsite de orașe pe o rază de 25-30 km;

în mediul urban al regiunii Nord-Est, 40,4% din populație trăiește în zone dezavantajate sau marginalizate;

28 din cele 29 de orașe și 2 din cele 17 municipii din regiune au peste 50% din populație în zone dezavantajate.

Regiunea Nord-Est se situează pe primul loc între cele opt regiuni ale țării ca populație totală, 16,4% din

populația României;

În regiune există 46 de localități urbane, din care un pol de creștere – Iași și doi poli de dezvoltare urbană –

Bacău și Suceava;

Existența firmelor foarte mari din polul de creștere Iași, care excelează la nivel national în domeniul farmaceutic,

in fabricarea de echipamente electrice și motoare și în distribuția energiei electrice;

Existența firmelor de dimensiuni foarte mari în Bacău, care excelează la nivel national în construcții de

drumuri, prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre și fabricarea de aeronave comerțul de articole de fierărie,

din sticlă și pentru vopsit;

Existența firmelor de dimensiuni mari în Suceava, care excelează la nivel național în fabricarea de hârtie și

carton și fabricarea înghețatei;

În regiune sunt constituite asocieri de tip metropolitan în jurul municipiilor Iași, Bacău, Botoșani, Suceava,

Piatra Neamț, Vaslui, Roman și Târgu Neamț;

Legăturile internaționale ale regiunii sunt asigurate prin trei aeroporturi regionale (Bacău, Iași, Suceava), două

puncte de frontieră feroviare și cinci puncte de frontieră rutiere (către Ucraina și Republica Moldova);

La nivelul anului 2013 erau constituite 32 de asociații tip GAL (Grupuri de acțiune locală);

Instrumentele de dezvoltare teritorială propuse pentru perioada 2014-2020 (ITI și DLRC).

Zone urbane dezavantajate și marginalizate: Marginalizarea urbană se manifestă prin concentrarea spațială a

populației deprivate în comunități situate în anumite zone din interiorul așezărilor urbane. De aceea, pentru a analiza

acest fenomen, studiul a fost realizat la un nivel teritorial redus (sectoare de recensământ și nu la nivel de unitate

administrativă. Cea mai mică zonă geografică delimitată în vederea realizării unui recensământ este sectorul de

recensământ care cuprinde, de obicei, în jur de 200 persoane. Cu toate acestea, utilizând date agregate la nivel de sector

de recensământ se pot identifica sau reconstitui doar o parte din comunitățile dezavantajate. Dimensiunile cele mai

pertinente, mai practice, mai măsurabile și mai utile pentru definirea diferitelor tipuri de zone dezavantajate sunt:

(1) Capitalul uman (adica educație, sănătate și comportament demografic)

(2) Ocuparea forței de muncă

(3) Calitatea locuirii

Pentru fiecare dintre aceste dimensiuni poate fi atribuit un set de indicatori pentru care există date în recensământul

din 2011.

59

Distributia populatiei urbane pe regiuni si situarea in zone urbane dezavantajate

Indicatori Populatie urbana in zone dezavantajate

cheie % % in zone % in zone % in zone

% in zone

% in alte % in zone Total

\

total zone

dezavantajate

dezavantajate

dezavantajate

zone

nedezavan -

urban

margina-

% dezavantajate pe pe pe

lizate

urbane tajate (%)

populatie

locuire

ocupare

capital uman

Romania 32,2 5,2 9,9 11,7 3,2 2,3 67,8 100

NE 40,4 5,7 12,5 14,8 4,3 3,1 59,6 100

Date: INS, Recensamantul Populatiei si al Locuintelor 2011

La nivel urban național, 3,2% din populația urbană, 2,6% dintre gospodăriile din urban și 2,5% dintre locuințele din

urban se află în zone (sectoare de recensământ) marginalizate. Se înregistrează de asemenea discrepanțe regionale, dar

acestea sunt mai mici: proporția populației rezidente în zone dezavantajate variază între 40% în orașele din Nord‐Est

și 21% în regiunea București‐Ilfov. Ponderea populației din zonele marginalizate este de 4,3% în Nord‐Est și Centru,

4,2% în Sud‐Est și 3,7% în Vest, în timp ce celelalte regiuni prezintă rate egale sau mai mici decât media națională de

3,2%.

Tipuri de zone urbane dezavantajate:

Tipul 1. Zone dezavantajate pe locuire - daca prezinta concentrarea34 a cel putin doua din urmatoarele categorii

vulnerabile: (i) persoane ce traiesc in locuinte fara curent electric (ii) persoane ce traiesc in spatii supraaglomerate; (iii)

gospodarii confruntate cu nesiguranta locativa. Nu au un nivel scazut de ocupare in sectorul formal si pot prezenta sau

nu un nivel scazut de educatie.

Tipul 2. Zonele dezavantajate pe ocuparea fortei de munca - daca prezinta o concentrare de someri si/sau persoane

neincadrate pe piata formala a muncii. Aceasta categorie se refera in general la zone care au avut in perioada comunista o

concentrare mare de intreprinderi. In ciuda existentei unei forte de munca profesional calificata, aceste zone au avut

parte de putine investitii private in ultimii douazeci de ani si, drept consecinta, exista oportunitati reduse de angajare in

sectorul formal.

Tipul 3. Zonele dezavantajate pe capital uman - daca prezinta concentrarea a cel putin doua din urmatoarele categorii

vulnerabile: (i) populatie activa cu nivel scazut de educatie; (ii) copii; (iii) persoane cu dizabilitati sau alte probleme de

sanatate. Aceste zone urbane sunt locuite de persoane necalificate, care lucreaza in agricultura, constructii sau alte

sectoare, in multe cazuri, informal. Prin urmare, interventiile in acest tip de zone trebuie sa se concentreze pe calificarea

fortei de munca.

Tipul 4. Zonele urbane marginalizate - cumuleaza deprivari pe toate dimensiunile si sunt recomandate a reprezenta

tinta programului DLRC. In cele mai multe cazuri, acestea sunt zone intraurbane, sarace, izolate din punct de vedere

social si care nu sunt reflectate in statisticile privind ratele de saracie calculate la nivel de localitate sau judet, adevarate

pungi de excluziune sociala. Puternica stigmatizare cu care sunt asociate aceste locuri, pe langa lipsa sau slaba calitate a

serviciilor (educatie, sanatate, infrastructura) reduc drastic sansele populatiei de a scapa de saracie. Aceste zone sunt

candidatele cele mai potrivite pentru interventiile de tipul dezvoltarii locale plasate sub responsabilitatea comunitatii

realizate in orasele din Romania.

Zone monoindustriale la nivelul regiunii Nord-Est: In regiunea Nord-Est exista o serie de orase care, datorita

specializarii pe un anumit sector industrial au devenit dependente de acesta din punctul de vedere al dezvoltarii, al

locurilor de munca si al veniturilor. Orasele care isi concentreaza mai mult de 50% din productie, cifra de afaceri sau

angajati intr-o singura ramura industriala pot fi considerate monoindustriale. La nivelul anului 2002 se incadrau in

aceasta categorie urmatoarele orase:

Bicaz – peste 90% din productie si peste 85% din cifra de afaceri revenea industriei materialelor de constructii

si sectorului constructiilor

60

Buhusi – peste 55% din productie revenea industriei textile

Comanesti – peste 60% din productie revenea industriei lemnului

Onesti - peste 85% din productie si peste 75% din cifra de afaceri revenea inductiei chimice

Evolutia numarului de orase monoindustriale din Romania a crescut de-a lungul timpului din perioada interbelica (4

centre monoindustriale) pana in 1989 (43 de centre monoindustriale), ca apoi sa ajunga in 2002 la doar 24 orase

monoindustriale.

EVOLUȚIA POPULAȚIEI ȘI POTENȚIALUL DEMOGRAFIC AL REGIUNII NORD-EST:

Conform datelor statistice existente la 1 iulie 2013, regiunea Nord-Est avea o populatie stabila de 3.705.145 locuitori,

reprezentand 17,4% din populatia totala a tarii. Sub acest aspect, dintre cele opt regiuni de dezvoltare, regiunea Nord-

Est are cel mai mare numar de locuitori. Distributia pe judete este urmatoarea: Bacau – 707.045 loc, Botosani –

439.152 loc, Iasi – 849.670 loc, Neamt – 554.240 loc, Suceava – 708.302 loc si Vaslui – 446.736 loc.

In raport cu datele colectate si centralizate cu ocazia realizarii Recensamantului populatiei si locuintelor 2011 (date

finale iul. 2013) se constata ca populatia totala stabila a regiunii este de 3.302.217 locuitori, reprezentand 16,41% din

populatia totala a tarii. 616.168 persoane locuiesc in judetul Bacau, 412.626 in judetul Botosani, 772.348 in judetul

Iasi, 470.766 in judetul Neamt, 634.810 in judetul Suceava si 395.499 in judetul Vaslui. In comparatie cu datele

publicate ale Recensamantului Populatiei din 2002 populatia regiunii a scazut cu 11,8%. La nivel national, in perioada

2005-2013 are loc o usoara scadere a populatiei totale. Cu exceptia anului 2006 (cand o serie de comune au fost

declarate orase), in perioada de analiza are loc o descrestere continua in mediul urban. Mai mult, descresterea

inregistrata si in mediul rural indica faptul ca o parte a populatiei Romaniei a emigrat in alte State Membre.

Pentru regiunea Nord-Est, per total, se inregistreaza acelasi trend anual de descrestere usoara a populatiei. Pe medii de

rezidenta, descresterea este mai mare in mediul urban si se inregistreaza in perioada 2007-2011. In mediul rural, in

perioada 2007-2008 are loc o usoara crestere (migratie a populatiei dinspre urban spre rural), in timp ce in 2009-2013 o

usoara scadere ca urmare a migratiei externe.

Comparand datele de la Recensamantul Populatiei din 2002, respectiv 2011, pe medii de rezidenta, se poate observa ca

in mediul urban a avut loc o scadere a populatiei cu 10,2%, iar in mediul rural cu 12,9%. Structura pe sexe a

populatiei la nivel global, pe regiune, evidentiaza o repartizare echilibrata, 49,42% din populatia totala fiind barbati, iar

50,58% femei.

La nivelul localitatilor urbane cele mai mari densitati ale populatiei (superioare mediei regionale), in ordine

descrescatoare, se inregistreaza in:

judet Bacau: municipiile Bacau (3994 loc/kmp), Onesti (902 loc/kmp), Moinesti (500 loc/kmp), si orasele Buhusi

(477 loc/kmp), Comanesti (357 loc/kmp), Targu Ocna (259 loc/kmp);

judet Botosani: municipiile Botosani (2726 loc/kmp) si Dorohoi (472 loc/kmp), orasele Saveni (131 loc/kmp),

Darabani (119 loc/kmp), Bucecea (111 loc/kmp) si Flamanzi (107 loc/kmp);

judet Iasi: municipiile Iasi (3257 loc/kmp) si Pascani (517 loc/kmp), orasele Targu Frumos (652 loc/kmp),

Harlau (324 loc/kmp) si Podu Iloaiei (213 loc/kmp);

judet Neamt: municipiile Piatra Neamt (1345 loc/kmp) si Roman (2156 loc/kmp), orasele Roznov (245

loc/kmp), si Tirgu Neamt (472 loc/kmp);

judet Suceava: municipiile Suceava (2008 loc/kmp), Falticeni (1012 loc/kmp) Radauti (916 loc/kmp),

Campulung Moldovenesc (134 loc/kmp) si Vatra Dornei (111 loc/kmp), orasele Vicovu de Sus (361 loc/kmp),

Cajvana (359 loc/kmp) Gura Humorului (226 loc/kmp), Siret (209 loc/kmp), Salcea (185 loc/kmp), Milisauti

(160 loc/kmp), Liteni (142 loc/kmp) si Dolhasca (103 loc/kmp);

judet Vaslui: municipiile Barlad (4615 loc/kmp), Vaslui (1091 loc/kmp) si Husi (447 loc/kmp), orasul Negresti

(164 loc/kmp).

Cele mai scazute densitati ale populatiei (inferioare mediei regionale), in ordine crescatoare se inregistreaza in

urmatoarele localitati urbane:

judet Bacau: Slanic Moldova (42 loc/kmp);

61

judet Botosani: Stefanesti (58 loc/kmp);

judet Neamt: Bicaz (58 loc/kmp);

judet Suceava: Frasin (74 loc/kmp), Solca (55 loc/kmp), Brosteni (15 loc/kmp);

judet Vaslui: Murgeni (58 loc/kmp).

ECONOMIA REGIUNII NORD-EST:

În descrierea mediului economic al regiunii Nord-Est un indicator important îl reprezintă Produsul Intern Brut

Regional (PIBR), respectiv raportul în care cele trei sectoare mari economice (agricultura, industria şi serviciile)

contribuie la realizarea acestuia. Per total PIBR regiunii a crescut de la 18930,9 milioane lei preţuri curente în 2002 la

384429,9 în 2006 cf. Anuarului Statistic al României 2008. La nivelul anului 2008, raportul PIB pe locuitor în Nord -

est faţă de media naţională este de 0,675, fiind cel mai mic indice de disparitate regională din ţară (Sud Muntenia -

0,821; Sud est - 0,841; Bucureşti - 2,063). La nivelul anului 2006 (pentru care există ultimele statistici furnizate de

INS), serviciile şi-au adus cea mai mare contribuţie la formarea PIBR cu 59.31%, urmate de industrie cu 24.04%, si

agricultura cu 16.64%. În servicii aportul este asigurat în principal de serviciile publice (sănătate, învăţământ,

administraţie publică), tranzacţii imobiliare, transport-comunicaţii, comerţ si construcţii. Conform datelor Comisiei

Naţionale de Prognoză între anii 2005 şi 2008 în regiunea de dezvoltare Nord-est s-a produs o creştere constantă a PIBR

general ajungându-se de la 2,2% în 2005 faţă de 2004 până la o creştere substanţială de 6,4% în 2008 faţă de 2007.

După cum se poate observa în tabelul 3 agricultura a evoluat de la cifre negative spre creşteri relativ mici (o descreştere

de -15% în 2005 faţă de 2004 la 3,5 în 2008 faţă de 2007).

In descrierea mediului economic al regiunii Nord-Est un indicator important il reprezinta Produsul Intern Brut

Regional (PIBR), respectiv raportul in care cele trei sectoare mari economice (agricultura, industrie si servicii)

contribuie la realizarea acestuia. La nivelul anului 2003 (pentru care exista ultimele statistici furnizate de INS),

serviciile si-au adus cea mai mare contributie la formarea PIBR cu 59.31%, urmate de industrie cu 24.04%, si

agricultura cu 16.64%. In servicii aportul este asigurat in principal de servicii publice (sanatate, invatamant,

administratie publica), tranzactii imobiliare, transport-comunicatii, comert si constructii. Din datele prezentate in

tabelul 5.5 privind evolutia in structura a PIB-ului in perioada 1998-2003, se constata ca: - Ponderea sectorului

agricol,in structura de alcatuire a PIB regional ( inclusiv silvicultura si pescuit) au inregistrat anual o scadere usoara; -

sectorul industrial a avut o evolutie oscilanta in jurul unei ponderi medii de 26%; - sectorul serviciilor a inregistrat

anual o usoara crestere. Daca din punct de vedere structura ponderea industriei in PIRB are o valoare apropiata de cea

inregistrata in Statele Membre UE, in cazul agriculturii ponderea este inca mare in detrimentul serviciilor unde nivelul

ar trebui sa fie in jurul a 65% din PIBR. Totodata, desi agricultura are o contributie redusa in formarea PIBR, in acest

sector activeaza peste jumatate din populatia ocupata regionala, ceea ce arata gradul scazut de productivitate in domeniu

precum si practicarea unei forme de agricutura de subzistenta. In domeniul serviciilor, se constata o crestere anuala in

constructii si tranzactii imobiliare, in timp ce in sectorul comertului are loc o scadere continua.

Evolutia PIBR in perioada 1998-1999 a urmat o tendinta descrescatoare similara cu cea a PIB-ului national pentru

ambele facandu-se resimtite efectele liberalizarii cursului de schimb valutar si ale programelor de restructurare in

intreprinderile cu pierderi, incepute pe parcursul anului 1997. In Regiunea Nord Est, in anul 1999 descresterea

economica este cu 50% mai mare decat cea inregistrata la nivel national dar in anul 2000 descresterea a fost mult mai

mica fata de anul precedent, de 2.5%, in conditiile in care la nivel national a inceput procesul de relansare economica, cu

rezultat o cresterea economica de 2.0 %. Incepand cu anul 2001 s-a inregistrat o cresterea PIBR de 8,3 % tendinta

mentinuta in limita a 5.2 % in anii urmatori.

In perioada 1998-2003 se constata ca cele trei sectoare economice au detinut ponderi relativ constante din PIBR,

agricultura inregistrand o usoara descrestere insotita de o usoara crestere a serviciilor. In domeniul serviciilor, se

constata o crestere anuala in transporturi, constructii si tranzactii imobiliare, in timp ce in sectorul comertului si

hotelier-restaurante are loc o scadere continua. Incercand o estimare a ratei anuale de crestere a PIB-ului regional pe

baza prognozelor furnizate de Guvernul Romaniei si BNR in care se estimeaza ca la nivel national pentru perioada care

urmeaza PIB-ul va avea o crestere anuala de 5 % si tinand cont de faptul ca in anii 2001 si 2002 cresterea PIBR a avut

62

un ritm superior celui inregistrat la nivel national, putem prognoza ca si in regiune rata anuala de crestere a PIBR

pentru perioada urmatoare se poate afla in jurul unei valori medii de crestere de cca. 5%. Daca preluam estimarile

realizate in studiile INCSMPS (2005 – Phare TVET) privind piata muncii conform carora pentru perioada 2007-2012

contributiile la structura PIB-lui Regionii NE pentru cele trei sectoare mari ale economiei au ponderi in jurul valorilor:

agricultura va contribui cu 10%, industria cu 26% si serviciile cu 64%, putem configura anumite actiuni pe care

regiunea in ansamblul ei ar trebui sa le realizeze. In termeni reali se estimeaza ca pentru perioada 2007-2012 ritmul

mediu anual de crestere in agricultura este mai scazut, in jurul valorii de 2%, in industrie 3% si in servicii mai ridicat

la aproximativ 6%. In interiorul sectorului servicii, se estimeaza ca in cazul constructiior acestea vor creste cu 15%,

comertul cu 1% iar in ramura hoteluri-restaurante cu 2%. Numarul firmelor inregistrate din industrie, comert si

servicii din regiunea Nord-Est insuma 7494 la finele anului 2001. Dinamica inregistrarii acestora se plaseaza pe un

trend descrescator.

Economia regională contribuia, la nivelul anului 2005, în proporţie de aproape 12% la formarea produsului intern brut

naţional. Analizând aportul adus de regiune pe fiecare ramură se constată o contribuţie ridicată a agriculturii, de 18%, a

serviciilor publice în sănătate şi învăţământ, de 15% şi respectiv 17% la constituirea cifrelor PIB pe domenii. În schimb,

toate celelalte domenii de activitate din regiune au participări puţin sub media naţională. Daca preluăm estimările

realizate de Comisia Naţională de Prognoză conform cărora pentru perioada în 2012 contribuţiile la structura PIB-lui

regiunii NE pentru cele patru sectoare mari ale economiei vor avea ponderi în jurul valorilor de 16% pentru industrie,

11% pentru agricultura, 14 pentru construcţii şi 59% pentru servicii, putem configura anumite acţiuni pe care regiunea

în ansamblul ei ar trebui să le realizeze din perspectiva dezvoltării capitalului uman şi a resurselor umane. In termeni

reali se estimează ca pentru perioada 2007- 2012 ritmul mediu anual de creştere în agricultură este mai scăzut, în jurul

valorii de 2%, în industrie 3% şi în servicii mai ridicat la aproximativ 6%. În interiorul sectorului servicii, se estimează

ca în cazul construcţiilor acestea vor creşte cu 15%, comerţul cu 1% iar în ramura hoteluri-restaurante cu 2%. În cifre

absolute avem următoarele evoluţii estimate: - Industrie – 8863,3 mil. lei estimare pentru 2009 şi 10514,5 în 2012,

creştere estimată de 18,6%. - Agricultură – 5900,1 mil. lei estimare pentru 2009 şi 6980 în 2012, creştere estimată de

18,3%. - Construcţii –6497,5 mil. lei estimare pentru 2009 şi 8980,6 în 2012, creştere estimată de 38,2%. - Servicii –

29944,8 mil. lei estimare pentru 2009 şi 34809,6 în 2012, creştere estimată de 26%.

Pe judete, cea mai mare pondere a firmelor active in comert se inregistreaza in Bacau (61.9%), iar cea mai mica in

Neamt (48.5%). In industria prelucratoare cea mai mare pondere a firmelor active o gasim in Neamt (26.3%), iar cea

mai mica in Bacau (15%). Activitatea de constructii este mai bine reprezentata in Bacau (5.2%), iar activitatea de

tranzactii imobiliare este cel mai bine reprezentata in Iasi (8.8% din numarul de firme). Pe clase de marime, unitatile cu

pana la 10 salariati sunt majoritare in toate judetele, reprezentand, la nivelul regiunii, 85,9% din total, judetul Iasi

detinand locul I (cu 87,8% din firme cu sub 10 salariati). Firmele cu peste 10 salariati sunt mai bine reprezentate in

Neamt.

Dinamica firmelor cu capital strain, la nivelul regiunii Nord-Est, se poate spune ca a fost fluctuanta, inregistrand un

minim in perioada 1995-1996, dupa care numarul lor reincepe sa creasca, trendul general fiind de usoara crestere. Pe

judete, dinamica a inregistrat, dupa startul „in forta”, o perioada de scadere intre 1994-1996, dupa care a urmat o

perioada de crestere, insa mai putin spectaculoasa. Cel mai mare numar de firme cu capital strain le regasim in judetul

cu cel mai ridicat potential economic Iasi. Retinem insa ca importanta observatia cu privire la trendul de crestere a

firmelor cu capital strain in toate judetele.

In anul 2001, la nivel judetean aproximativ o treime din firmele cu capital strain se aflau in judetul Iasi, cele mai putine

firme de acest gen activand in Botosani si Vaslui. Insa din punct de vedere al volumului investitiilor straine directe

realizate in Regiunea Nord-Est aceasta este plasata pe ultimul loc, cu numai 3% din volumul total national.

In anul 2002, structura cifrei de afaceri a unitatilor locale active pe tipuri de activitati CAEN indica, la nivelul regiunii

pe locul 1, industria prelucratoare si, la mica distanta, comertul. Dintre judete, pentru industria prelucratoare, ponderea

cea mai mare o detine Neamt (50,2% din cifra totala de afaceri), iar cea mai mica Iasi (32,8%). Principala concluzie ce se

desprinde din analiza regionala si din tentativa de prognoza economica este ca, in Regiunea NE ca si in Romania, trebuie

intreprinse actiuni prin care sa se asigure o crestere durabila a ocuparii fortei de munca in sectoarele “locomotiva”.

63

Ramane in continuare fara raspuns intrebarea care vor fi sectoarele economice “locomotiva” in economia regiunii alaturi

de cea romaneasca. Singura certitudine pe care o putem exprima la acest moment este ca structua economica a regiunii

va trebui sa se schimbe, sa se adapteze unei structuri moderne, flexibile si competitive in competitia globalizata si ca

structura ocuparii in economia regiunii va trebui sa reflecte aceste schimbari din structura economica.

POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII NORD – EST:

Pe ansamblul Regiunii Nord-Est sunt evidente discrepanţele ca nivel dar şi ca potenţial de dezvoltare între vestul mai

dezvoltat al Regiunii şi estul mult rămas în urmă (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui). Şansa zonelor de est, limitrofe

graniţei de est a Uniunii Europene, Ucrainei şi Moldovei, este să se dezvolte ca areal de servicii de tranzit pentru

produsele provenite din ţările fostei URSS (înmagazinare, înnobilare şi pregătire prin segmentare şi împachetare etc).

Pentru aceasta trebuie efectuate lucrări de infrastructură, de creare a unor zone cu facilităţi specifice (parcuri logistice),

asemănătoare celor din porturile Belgiei, Olandei şi Germaniei, specializate în astfel de servicii.

Datorită condiţiilor favorabile de care dispune, a frumuseţii locurilor, purităţii aerului, apelor, zonelor montane din

judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava, precum şi a inestimabilului patrimoniu cultural şi religios existent, Regiunea Nord

Est deţine un potenţial turistic relativ ridicat, care poate fi comparat cu alte zone turistice renumite din ţară şi din

străinătate.

Alături de pitorescul regiunii, binecunoscuta ospitalitate, tradiţiile populare, obiceiurile, specificul gastronomiei

moldoveneşti, tradiţionalele degustări de vinuri din podgoriile Cotnari si Huşi dau culoare locală pentru atragerea

turiştilor.

Principalele tipuri de turism care pot fi practicate sunt: turismul cultural (muzeistic, etnografic, artistic), religios,

balneo-terapeutic, de agrement, de tranzit, agroturism.

Zona muntoasă şi deluroasă din vestul regiunii (judeţele Suceava, Neamţ, Bacău) deţin un potenţial turistic valoros, în

mare parte (exceptând Bucovina) insuficient dezvoltat, dar care, cu măsuri adecvate poate intra cu uşurinţă în circuitul

turistic european, cu specializarea „turism religios” (Putna, Neamţ, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ), Humor, Arbore,

Agapia, Văratec, Dragomirna, Bistriţa, Zamca, Secu, Sihăstria, Caşin), turism balneo-terapeutic (Vatra Dornei,

Câmpulung-Moldovenesc, Bălţăteşti, Oglinzi, Slănic Moldova, Târgu Ocna), turism etnografic, agro-turism, turism

rural, turism sportiv (alpinism, vânătoare, pescuit, sporturi extreme – zborul cu parapanta, rafting, orientare turistică,

mountainbike, schi).

Gradul de dotare a localităţilor şi originalitatea landschaftului bucovinean cât şi specificul deosebit al satelor, cu un grad

înalt de civilizaţie a populaţiei, pot juca un rol în turismul de lungă durată, cu activităţi sportive, agrement şi pentru

optimizarea sănătăţii (Vatra Dornei, Solca, Cacica şi pe Valea Bistriţei şi Moldovei).

Domeniu economic tradiţional al regiunii, industria de prelucrare a lemnului a cunoscut o creştere semnificativă în

ultimii ani (2001-2005), nu numai în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă (11.6% în 2004), dar mai ales privind

cifra de afaceri (cu 100% mai mult decât în 2001). Creşterea ponderii industriei de mobilă în totalul cifrei de afaceri

evidenţiază orientarea spre o valorificare superioară a lemnului.

De asemenea, industria textilă a înregistrat o creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri în anul 2004 (cu 150% faţă de

anul 2001), dar productivitatea este slabă datorită folosirii sistemului lohn care are o valoare adăugată mică.

64

4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane

la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului

„Progres și calitate în industria alimentară prin formare

profesională continuă (PC-IA-FPC)”

(POSDRU/182/2.3/S/152544)

4.1. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la

nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

Componentă de bază a vieţii sociale, cu largă determinare în sfera socială, educaţia a suferit modificări în ultimii ani în

structura populaţiei şcolare a unităţilor de învăţământ şi a personalului didactic.

La nivelul regiunii SV Oltenia populația școlara a scăzut cu 71.209 elevi. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la

nivelul învățământului primar și gimnazial, 51.618 elevi, urmat de învățământul profesional cu 26.606 elevi mai puțin

în anul școlar 2011/2012 față de anul școlar 2004/2005.

În perioada analizată au fost înregistrate și creșteri în rândul populației școalare din învățământul liceal dar și în cadrul

învățământului postliceal și de maiștri.

Ponderea cea mai mare a populației școlare, la nivelul regiunii o reprezintă populația școlară din învățământul primar și

gimnazial, 43,66%, urmată de ponderea de 26,75% pe care o are învățământul liceal. Cea mai mică pondere o are

învățământul profesional, cu o pondere de doar 0,35%

Analizând numărul populației școlare din anul școlar 2011/2012, comparativ cu 2004/2005, se pot enunța câteva

concluzii:

în anul școlar 2011/2012 s-a înregistrat o rata de descreștere a populației școlare față de anul școlar 2004/2005

de -16% la nivelul întregii regiuni;

Populația școlara din licee a înregistrat o creștere semnificâtiva cu 16.609 elevi, aceeași șituatie înregistrandu-se

în cazul scolilor postliceale și de maistri unde creșterea a fost cu 6.608 elevi

Se observa o scădere drastica a numărului de școlari din învatamantul profeșional din cauza desfiîntării unor

scoli/clase de profil tehnic și profeșional. Dacă în anul 2004/2005 populația școlară din acest domeniu era de

27.957, în anul 2011/2012 numărul de elevi era de 1.351.

numărul studentilor a înregistrat o scădere în anul 2011/2012 fata de anul 2004/2005 cu 11.057 studenti.

La nivelul Regiunii Sud Vest Oltenia, în anul școlar 2011/2012, populația școlară totală a fost de 381.465, cel mai mare

număr fiind în județele Dolj și Olt. La nivel regional, cele mai mari ponderi ale populației școlare s-au înregistrat în

învătământul primar și gimnazial (43.7%), urmate de cele din învătământul liceal (24.71%) și superior (10.67%).

La nivel de județ, aproape jumătate din populația școlară din fiecare județ al regiunii este curprinsă în învățământul

primar și gimnazial. Cele mai mari ponderi ale liceenilor s-au înregistrat în județul Gorj și Olt, iar cea mai mică în

județul Mehedinți. În județul Dolj se observă o pondere mai mare a școlarilor din învățământul superior (21.9%) față de

cel al școlarilor din învățământul liceal (20.59%).

Atât la nivelul Regiunii Sud Vest Oltenia cât și la nivel de județ, populația școlară din învățământul profesional și de

ucenici și din învățământul postliceal și de maiștri a înregistrat o pondere sub 4% din populația totală școlară. Cea mai

mare pondere a studenților s-a înregistrat în județul Dolj, peste 69 % din numărul de studenți la nivel regional, datorită

existenței Universității din Craiova, centru universitar cu tradiție. Cea mai mică pondere a studenților s-a înregistrat în

județul Olt, de numai 1,60% din totalul studenților la nivel regional.

65

Școala profesională a fost reintrodusă în sistemul de învățământ preuniversitar începând cu anul școlar 2012-2013,

INSă atractivitatea pentru această formă de școlarizare nu a fost semnificativă, chiar dacă a crescut în anul 2013-2014

față de 2012-2013. În continuare numărul de participanți este mult inferior solicitărilor agenților economici, iar

calificările nu acoperă în totalitate necesarul de pe piața muncii.

Absolvenții de gimnaziu optează în număr mic pentru învățământ profesional, fiind necesară o consiliere și orientare

profesională în concordanță cu aptitudinile și competențele personale, dar și corelată cu nevoile pieței muncii locală și

regională.

Din analiza informaţiilor disponibile, se poate aprecia că, deşi ameliorat în ultimii ani, gradul de acoperire a serviciilor

de orientare şi consiliere este insuficient, în special în mediul rural, datorită unui număr încă insuficient de consilieri în

sistem, arondării inegale a numărului de elevi care revin unui consilier, numărului mic al elevilor testaţi şi consiliaţi,

respectiv al orelor de consiliere/elev pentru orientarea carierei – practic nu se poate vorbi de un mecanism sistematic de

orientare şi consiliere în sprijinul unei decizii corect informate în alegerea carierei, respectiv a traseului de pregătire.

Populația școlară pe medii de rezidență este mult mai ridicată în cazul învățământului preșcolar, liceal, profesional,

postliceal și de maiștri în mediul urban decât în mediul rural. În cazul învățământului primar și gimnazial procentul

elevilor înscriși în mediul rural este mult mai ridicat decât cel din mediul urban.

În învăţământul primar şi gimnazial, la nivelul anului şcolar 2011/2012, unităţile de învăţământ au fost în scădere cu

17% faţă de anul şcolar 2010/2011.

Elevii Înscrişi în clasele I - VIII (înclusiv în învăţământul special), au fost în număr de 166.530 persoane (mai puțin cu

9.388 persoane faţă de anul precedent), din care 48% au fost înscrişi în învăţământul primar (față de 47,3% în anul

şcolar 2010/2011) şi 52% în învăţământul gimnazial (fata de 52,7% în anul şcolar 2010/2011).

Personalul didactic din învăţământul primar şi gimnazial a fost în scădere cu 379 persoane faţă de anul şcolar

precedent. Acest fapt se datorează diminuării cu 146 persoane a numărului personalului didactic din învăţământul

primar şi cu 233 persoane a numărului personalului didactic din învăţământul gimnazial.

Învăţământul liceal s-a desfăşurat în anul şcolar 2011/2012 în 160 unităţi şcolare, cu 102.060 elevi (cu 2.538 mai mult

faţă de anul şcolar precedent).

Dintre cele 160 de licee active în anul şcolar 2011/2012, 57 licee se regăsesc în filiera teoretică (licee teoretice), 89 licee în

filiera tehnologică (licee cu profil tehnic, cu profil resurse naturale şi cu profil servicii) şi 14 în filieră vocaţională (licee

de artă, cu profil pedagogic, sportiv şi teologic).Numărul elevilor înscrişi a fost mai mare în liceele din filieră tehnologică

(60.203 elevi), urmat de cel al elevilor înscrişi în filiera teoretică (37.607 elevi) şi din filieră vocaţională (4.250 elevi).

Comparativ cu anul şcolar 2010/2011, în anul şcolar 2011/2012, numărul elevilor înscrişi s-a majorat cu 2134 elevi în

liceele de filieră tehnologică, cu 250 elevi în cele de filieră vocaţională şi cu 154 elevi în liceele din filieră teoretică.

În învăţământul superior, la nivelul Regiunii Sud - Vest Oltenia, în anul universitar 2011/2012, au funcţionat 4

instituţii de învăţământ superior. Se remarcă faptul că în județul Dolj există cea mai mare concentrație atât a

instituțiilor de învățământ superior cât și a studenților înscriși.

Din totalul de 32.762 studenţi înscrişi, 29.293 studenţi (89,4%) au fost înscrişi în învăţământul de zi, 1.333 studenţi

(4,1%) în învăţământul cu frecvenţă redusă şi 2.136 studenţi (6,5%) în învăţământul deschis, la distanţă. Faţă de anul

universitar precedent, numărul studenţilor înscrişi a fost în scădere cu 23,8% (-10.224 studenţi).

În anul universitar 2011/2012, 51,5% din numărul studenţilor înscrişi au fost de sex feminin (52,8% în anul

universitar 2010/2011.

4.2. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la

nivelul regiunii de dezvoltare Centru

In regiunea Centru funcţionează 2.040 unităţi şcolare (17,2% din total ţară). Populaţia şcolară înregistrează o tendinţă

de scădere, principalele cauze fiind scăderea populaţiei de vârsta şcolară şi creşterea ratei abandonului şcolar. Caracterul

multietnic al populaţiei regiunii oferă oportunităţi pentru educaţia în limba maternă a minorităţilor. Învăţământul

66

superior este bine reprezentat în regiune activând 13 centre universitare și care deține locul 3 pe ţară privind ponderea

persoanelor ocupate cu studii superioare.

Conform datelor recensământului populației din anul 2011, 13,7% din totalul populației de peste 10 ani avea o diplomă

universitară, 3,7 % au studii postliceale sau de maiștri, 25,7% au absolvit liceul, iar 15,9% sunt absolvenți ai școlii

profesionale, restul populației cu vârsta mai mare de 10 ani având un nivel scăzut de pregătire școlară. Rata

analfabetismului depășește ușor 1%, fiind apropiată de media națională. Se constată modificări notabile față de

recensământul precedent în ce privește structura populației după studiile absolvite. Astfel, ponderea absolvenților de

studii superioare s-a dublat (de la 6,6% la 13,7%), în timp ce ponderea persoanelor fără o școală absolvită s-a redus de

aproape 3 ori iar a ponderea analfabeților a scăzut de la 2% la 1,2%.

Județele Brașov și Sibiu au cele mai ridicate ponderi ale populației cu studii superioare (18,3% respectiv 15,9% din

totalul populației de peste 10 ani), în timp ce ponderi de peste 50% ale populației cu un nivel scăzut de studii (primar,

gimnazial sau fără școală absolvită) se înregistrează în județele Covasna, Harghita, Mureș (procentaje cuprinse între

44% și 48% din totalul persoanelor de peste 10 ani). Comparativ cu majoritatea statelor europene ponderea persoanelor

cu studii superioare în totalul populației, la nivelul Regiunii Centru, este sensibil mai mică, decalajul fiind chiar mai

mare în cazul populației din mediul rural.

Atât la nivelul Regiunii Centru cât și la nivel național există diferențe foarte mari între învățământul din mediul urban

și cel rural. Față de mediul rural, infrastructura de învățământ din mediul urban este bine dezvoltată, elevii având acces

la educație și informație de calitate. Cu excepţia unor măsuri specifice la nivel național (de exemplu reabilitarea de şcoli,

facilitarea transportului pentru elevii din satele îndepărtate, comasarea unor şcoli, dotarea bibliotecilor şcolare etc.), nu

există programe de dezvoltare de ansamblu şi prioritare pentru învăţământul rural, acest aspect accentuând diferențele

dintre învățământul din mediul rural și cel urban. În satele mici există numai școli elementare, în multe situații clasele

I-IV fiind simultane, iar la sfârșitul clasei a IV-a foarte mulți părinți sunt confruntați cu probleme de ordin financiar ce

sunt un obstacol în trimiterea copiilor mai departe la școală. În mediul rural cadrele didactice joacă un rol dublu, nu

numai că instruiesc acești elevi, dar sunt și un factor activ în a-i convinge pe copii și părinții acestora de importanța

educației și de a-i sprijini în găsirea soluțiilor pentru continuarea pregătirii școlare a elevilor.

Datorita caracterului multilingvist al Regiunii Centru, învățământul este în cea mai mare parte în limba română, dar

existe zone precum județele Harghita și Covasna în care învățământul este în limba maghiară. În județele Sibiu și Mureș

există școli în care se studiază în limba germană, cum este de pildă Colegiul Brukenthal din Sibiu sau Liceul Teoretic

"Joseph Haltrich" din Sighișoara.

4.3. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la

nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov

NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA BUCUREŞTI-ILFOV:

Dintre toate regiunile ţării, in anul 2011, regiunea Bucureşti - Ilfov are cea mai mare pondere a populaţiei absolvente de

învăţământ superior, respectiv de 31,4% mai mare decat media UE (26.8%) acest lucru fiind de înţeles pentru că

municipiul Bucureşti atrage studenţi din toată ţara. Regiunea Bucureşti – Ilfov are cel mai mic procent al absolvenţilor

cu nivel scăzut de educaţie, respectiv de 11,6% pentru că majoritatea elevilor continuă studiile. La nivel national,

ponderea absolventilor de invatamant superior in populatia cu varste intre 30-34 ani a crescut constant in perioada

2008-2011 de la 16% la 20.4% in anul 2011, valoare care este insa cu mult sub media europeana pentru acelasi an

(34.6%). In regiunea Bucuresti Ilfov ponderea absolventilor de invatamant superior in populatia cu varste intre 30-34

ani inregistreaza valori peste media europeana pe toata perioada de analiza. In anul 2011, in regiunea Bucuresti Ilfov

valoarea ponderii absolventilor de invatamant superior din totalul populatiei in varsta de 30-34 ani inregistreaza o

valoare peste tinta Europa 2020 (40%).

In ceea ce priveste invatarea pe tot parcursul vietii, analiza datelor statistice Eurostat indica faptul ca Romania se

situeaza mult sub valorile mediei europeane (8,9%). Rata de participare a adultilor cu varste intre 25-64 ani la

67

educatie si formare arata ca doar 1.6% din forta de munca a participat la programe de educatie si formare in anul

2011. Aceasta pondere a cunoscut la nivel national o usoara crestere in anii 2008-2011 de 0,1 puncte procentuale. La

nivel regional in anul 2011, ponderea cea mai mare este inregistrata in regiunea Nord-Vest (2 %) la polul opus

situandu-se regiunea Sud-Vest Oltenia (0,8%) In regiunea Bucuresti-Ilfov valoarea ratei de participare a adultilor la

educatie si formare inregistreaza in intervalul 2008-2011 valori usor peste media nationala, aliniindu-se tendintei

nationale de crestere de doar 0.1 puncte procentuale. In 2011 in regiunea Bucuresti-Ilfov 1,9% dintre adulti au

participat la educatie si formare, procent identic cu cel inregistrat in regiunea Nord-Est.

STRUCTURA ŞI DINAMICA RESURSELOR DE MUNCĂ LA NIVELUL REGIUNII BUCUREŞTI-ILFOV:

Regiunea Bucureşti Ilfov este cea mai importantă regiune de dezvoltare a României, prin prisma indicatorilor forţei de

muncă, ponderea populaţie active în totalul naţional fiind de aproximativ 12% în anul 2005 şi 14% în anul 2011.

Populaţia activă a regiunii Bucureşti-Ilfov a cunoscut o creştere în perioada analizată, 2005-2011 de 15%, de la 1087.9

mii persoane active , la 1248.9 mii persoane active. Din acest total, municipiul Bucureşti are o contribuţie de peste 86%,

în valori brute dispunând de un număr de 1083.7 mii persoane active în anul 2011, în creştere cu 128.7 mii persoane

(13%) faţă de anul 2005. Judeţul Ilfov contribuie cu aproximativ 14% din totalul populaţiei active din regiune, în valori

fizice crescând de la 132.9 mii persoane în anul 2005, la 165.2 mii persoane în anul 2011. În ceea ce priveşte împărţirea

pe sexe a populaţiei active civile în regiune, populaţia feminină reprezinta în anul 2011 49% din total, iar populaţia

masculină restul de 51%. Numărul de persoane active de sex masculin a crescut cu 5%, de la 603.8 mii persoane în anul

2005, la 634.2 mii persoane în anul 2011, iar cel de sex feminin cu 27%, de la 484.1 mii persoane în anul 2005, până la

614,7 mii persoane active în anul 2011.

Contribuţiile muncipiului Bucureşti şi ale judeţului Ilfov la formarea populaţiei active civile în regiune se păstrează şi în

cazul impărţirii pe sexe, dar cu disparităţi evidente: numarul de persoane active de sex masculin, atât la nivelul regiunii

Bucureşti Ilfov, cât şi la nivel naţional, este mai mare, pe toată perioada analizată decât numărul de persoane active de

sex feminin.

Rata de activitate a populaţiei active din categoria de vârstă 15-64 ani la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov înregistrează

o tendinţă ascendentă în perioada analizată, crescând de la 63.8% în anul 2005, la 68.5% în anul 2011 şi depăşeşte în

mod constant valorile medii înregistrate la nivel naţional.

În cazul împărţirii pe medii de rezidenţă, conform datelor din tabelul de mai jos, se pot observa diferenţele existente

între ratele de activitate din mediul urban şi cele din mediul

rural. Rata de activitatea în mediul urban este mai mare decât cea din mediul rural cu până la 7%, dar în ambele cazuri

traiectoria este una ascendenta pe toată perioada analizată.

Rata de activitate împărţită pe sexe păstrează disparităţile evidenţiate la nivelul regiunii, rata de activitate a

persoanelor de sex masculin fiind în mod constant mai mare decât cea a persoanelor de sex feminin. În cazul persoanelor

de sex masculin, rata de activitate creşte de la 71.4% în anul 2005, la 75.9% în anul 2011, cu aproximativ 14% mai

mare decât cea a persoanelor de sex feminin. Rata de activitate în cazul femeilor a crescut de la 56.9% în anul 2005, la

59.6% în anul 2006 (maximul înregistrat în perioada analizata), a scăzut la 57.8% în 2007, apoi a crescut iar pana la

61,7% în anul 2011.

4.4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la

nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA SUD MUNTENIA:

În anul 2011 regiunea Sud Muntenia a ocupat ultimul loc în ceea ce privește ponderea persoanelor cu nivel superior de

educație (11,2%), situându-se mult sub media națională (14,9%), precum şi cu mult sub media europeană de 26,8%;

locul 4 în ceea ce privește ponderea persoanelor cu nivel mediu de educație (60,4%) și pe locul 3 în ceea ce privește

ponderea educației cu nivel scăzut de educație (28,4%), situându-se peste media înregistrată la nivel național de 25%.

68

Un alt indicator important care reflectă atât nivelul de educaţie al populaţiei, cât şi potenţialul de dezvoltare al regiunii

este ponderea populaţiei cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani, cu nivel de educaţie terţiară. Astfel, în perioada analizată,

se poate observa faptul că a avut loc o creştere constantă a valorii acestui ndicator, începând cu anul 2004, ajungând la

14,8% în anul 2011, ocupând astfel ultimul loc la nivel naţional, fiind cu 5,6% sub media naţională (20,4%) și cu

19,8% sub media europeană.

În perioada analizată, regiunea Sud Muntenia s-a încadrat în tendinţa de scădere a populaţiei şcolare înregistrată la

nivel naţional. Astfel, atât la nivel naţional cât şi la nivel regional principalii factori care au condus la scăderea

semnificativă a populaţiei şcolare au fost:

scăderea natalităţii

migraţia populaţiei

abandonul şcolar şi scăderea nivelului de trai cauzată de criza economică.

La nivel regional, se constată faptul că scăderea populaţiei şcolare nu se pliază pe populaţia judeţelor. Astfel, în perioada

analizată, cea mai semnificativă scădere a populaţiei şcolare s-a înregistrat în judeţul Argeş (-25.364 persoane), deşi

acesta nu este cel mai populat judeţ al regiunii Sud Muntenia. De asemenea, o scădere semnificativă a populaţiei şcolare

s-a înregistrat şi în judeţul Teleorman (-14.379 persoane) fiind cel mai puţin populat judeţal regiunii Sud Muntenia. În

mod paradoxal, la polul opus s-au situat două dintre judeţele mai puţin dezvoltate ale regiunii Sud Muntenia: Giurgiu

(-4.503 persoane) şi Călăraşi (-6.386 persoane).În anul 2011, cele mai ridicate valori ale populației școlare s-au

înregistrat în învățământul primar și gimnazial (245.833 elevi), urmate de cele din învățământul preuniversitar

(127.412) și universitar (26.110). Tendinţa general a fost de scădere continuă, aproape la nivelul fiecărei trepte de

şcolarizare, cea mai evidentă fiind în rândul studenţilor (de la 39.519 în anul 2004, la 26.110 în 2011). Pe de altă parte,

la nivelul preşcolarilor şi învăţământului liceal secundar s-a înregistrat o creştere în intervalul 2004 - 2011, astfel că,

populaţia şcolară de grădiniţă în anul 2004 era de 89.839, ajungând în anul 2011 la 94.675, în timp ce la nivel de liceu,

în anul 2004, erau înregistraţi un număr de 109.737 liceeni, ajungând în 2011 la 127.412 liceeni. Cel mai mare număr

de liceeni s-a înregistrat în județul Prahova, la polul opus regăsindu-se județul Giurgiu. O categorie importantă a

populaţiei şcolare este reprezentată de studenţi, al căror număr a scăzut constant în perioada analizată 2004 - 2011 de la

39.510 în anul 2004 la 26.110 în anul 2011.

Numărul studenţilor în profil teritorial, în anul 2011, cea mai ridicată valoare a numărului acestora s-a înregistrat în

județul Argeş, peste 41% din numărul de studenți de la nivel regional. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, existenţei

a două centre universitare în acest judeţ: Universitatea de Stat din Piteşti şi Universitatea Constantin Brâncoveanu. La

polul opus s-a aflat judeţul Giurgiu, unde nu a fost înregistrat niciun student, cauza fiind inexistența unei universități

sau a unei filiale ale acesteia.

Abandonul şcolar este mult mai frecvent în comunităţile de romi şi se datorează sărăciei, coroborate cu lipsa de educaţie

a părinţilor. Combaterea acestui fenomen este văzută prin aplicarea de programe de tip “after school” şi înfiinţarea de

centre de zi pentru copiii proveniţi din familii sărace. În acest context, în anul şcolar 2010/2011, situaţia abandonului

şcolar în regiunea Sud-Muntenia, pe forme de învăţământ a fost următoarea: 1,4% în învăţământul primar, 1,8% în

învăţământul gimnazial, 2,4% în învăţământul liceal, 20,6% învăţământul profesional şi de ucenici şi 5,8% în

învăţământul postliceal şi de maiştri. La nivelul celor şapte judeţe componente ale regiunii Sud Muntenia, cea mai mare

rată a abandonului şcolar în învăţământul primar s-a înregistrat în judeţul Călăraşi (2,5%), iar cea mai scăzută în

judeţul Argeş (doar 1%). În ceea ce priveşte învăţământul gimnazial, cea mai ridicată rată a abandonului şcolar s-a

înregistrat în judeţul Călăraşi (3,5%), iar cea mai scăzută, în judeţul Argeş (1,1%). Referitor la învăţământul liceal, în

anul 2011, cea mai mare rată a abandonului şcolar s-a înregistrat în judeţul Călăraşi (3,0), în timp ce judeţul Teleorman

a avut cea mai scăzută rată a abandonului şcolar în rândul liceenilor (0,7%). Cea mai ridicată rată a abandonului şcolar

în învăţământul profesional s-a înregistrat în judeţul Teleorman (34,3%), iar în ceea ce priveşte învăţământul postliceal

şi de maiştri pe primul loc s-a situat judeţul Ialomiţa (11,9%).

Părăsirea timpurie a şcolii se referă la persoanele de 18 – 24 de ani are nu sunt incluse în niciun sistem de şcolarizare şi

care au doar educaţie primară sau gimnazială. Şi din acest punct de vedere România, cu o rată a părăsirii timpurie a

sistemului educaţional de 20,9,%, se situează cu mult peste media europeană de 16,6%, fiind printre ţările cu cea mai

69

ridicată valoare a acestui indicator din Uniunea Europeană. La nivel regional, regiunea Sud Muntenia a ocupat locul 2

în rândul celor opt regiuni de dezvoltare, în anul 2011 (27,6%), fiind devansată doar de regiunea Centru (33,5%), la

polul opus situându-se regiunea Bucureşti-Ilfov (13,2%).

4.5. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la

nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est

In ceea ce privește educația la nivelul regiunii, se constată existența instituțiilor de învațămant de toate gradele

(preșcolar, primar si gimnazial, liceal, profesional, postliceal, superior) aflate atât în sector public cât si privat, a

centrelor de reeducare și reorientare profesională, inclusiv a instituțiilor de învatamant special pentru copiii cu

deficiențe. Ceea ce este important și trebuie să se sublinieze este lipsa infrastructurii de învățământ în unele zone rurale

izolate. Prin urmare, în aceste zone copiii familiilor sărace au acces limitat sau deloc in instituțiile de învățământ.

La nivel regional, în anul şcolar 2005/2006, în învăţământul public existau 570 grădiniţe, care au trebuit să facă faţă

creşterii numărului de copii înscrişi, în ultimii ani. Pentru învăţământul primar şi gimnazial, existau 1.000 de şcoli, iar

cel liceal era deservit de 176 de licee. Acestora li se adaugă 9 şcoli profesionale şi de ucenici, precum şi 11 unităţi

postliceale, a căror bună funcţionare este esenţială pentru asigurarea pieţei forţei de muncă cu persoane calificate în

diferite domenii. Pentru formarea unei forţe de muncă înalt calificate, absolut necesară pentru asigurarea dezvoltării

regiunii, este esenţială buna funcţionare a celor 9 universităţi cu 58 de facultăţi existente în regiune. Cele mai

importante sunt universităţile din Constanţa şi Galaţi.

In anul școlar 2011/2012, dintre cei 466.122 elevi și studenți înscriși în sistemul de învățământ din Regiunea Sud – Est,

85.430 erau încadrați în învățământul preșcolar, 208.733 în învățământul primar și gimnazial, 111.455 în

învățământul liceal, 1.772 urmau o școală profesională, 11.052 urmau o formă de învățământ postliceală și de maiștri și

45.988 urmau o instituție de învățământ superior. Se constată astfel că Regiunea Sud – Est procentul fiecărui nivel de

instruire este apropiată mediei naționale, cu excepția învățământului superior, unde se înregistrează o rată de participare

cu circa 4% mai mică decât media națională.

Populația școlară feminină este concentrată mai ales în ciclurile de învățare generale sau teoretice fiind accesate mai ales

de populația masculină, astfel că indicatorul comun de referință privind eliminarea decalajelor dintre sexe în privința

educației tehnice nu este atins.

Populația școlară a cunoscut o scădere între anii 2005/2006 și 2011/ 2012 de 537.316 de elevi și studenți, iar la nivelul

Regiunii Sud – Est de 52.777 de personae. Cu toate acestea, s-a înregistrat o creștere în învățământul preșcolar de 3.776

elevi, în cel liceal de 14.393, dar mai ales în învățământul postliceal și de maiștri 5.910, cu 115% mai mult.

Numărul de studenți la nivel național și regional a crescut între anii universitari 1992/1993 și 2010/2011, ca să înceapă

să scadă începând cu anul 2011/2012. Unul din motivele posibile ar fi și scăderea semnificativă a promovabilității la

bacalaureat în ultimii 2 ani. Din cei 539.852 din România în anul școlar 2011/2012, 45.988 erau înscriși la facultățile

din Regiunea Sud – Est, aceștia fiind concentrați mai ales în orașele Constanța și Galați.

În 2011, 20,4% din populația României cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani absolvise o formă de învățământ terțiar,

ceea ce reprezintă o creștere seminificativă față de nivelul de 13,9% din 2007. Participarea femeilor este cu aproximativ

cu 7% mai ridicată decât cea a bărbaților, deși decalajul între sexe este aproximativ jumătate din cel existent la nivelul

UE. Cu toate acestea,înscrierea într-o formă de învățământ superior după terminarea liceului a scăzut puternic de la

53,6% în 2007/2008 la 35,2% în 2011/2012. La nivelul regiunii 24,04% din populația ocupată cu vârsta între 25-34 ani

au terminat o formă de învățământ terțiar. Din populația ocupată având vârstă între 35-44 ani, 14,51% au studii

superioare.

Rata abandonului școlar în 2010/2011 a fost în creștere față de anii școlari și 2009/2010 la nivelul învățământului

primar la nivelul Regiunii Sud – Est. Cele mai mari creșteri ale ratei abandonului școlar au fost la învățământul liceal și

mai ales la cel professional unde rata a fost de 24,4% pentru Regiunea Sud – Est în anul 2010/2011. Cele mai afectate

județe din regiune au fost județele Vrancea și Constanța pe nivelul abandonului școlar în ciclul primar (2,2% față de

70

media regiunii de 1,7%), Tulcea și Brăila la cel gimnazial (3,6% față de media regiunii 2,5%). De asemenea, Brăila

(33,1%), Galați (29,4%), Tulcea (28,8%) și Constanța (24,9%) au avut rate ale abandonului școlar mult peste media

națională în ciclul professional (19,8%) (Sursa: INS, Anuarele Statistice ale Romaniei).

4.6. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la

nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est

NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA NORD-EST:

In regiunea Nord-Est, în prezent, populația în vârstă de 0-15 ani reprezintă 66 % din populația rurală și analizând

transferul de la un ciclu de educație și formare la un ciclu superior, se constată o creștere a numărului de elevi ce

părăsesc școlarizarea. Elevii ce părăsesc sistemul de educație/formare sunt majoritar din mediul rural, având ca factor

favorizant, venituri reduse pe membru de familie.

Din analiza datelor statistice s-a concluzionat dupa cum urmeaza:

Pe durata instruirii preuniversitare sunt recuperări reprezentand 8% din populația școlară.

Pe durata instruirii preuniversitare sunt pierderi de 24,55% din populația școlară.

7,7 % dintre cei înscriși în clasa a 9-a părăsesc studiile și devin șomeri.

5,25% din populația școlară intră în șomaj la terminarea unei calificări de nivel 1 sau 2.

4,8% din populația școlară intră în șomaj la terminarea liceului.

1,6% din populația școlară intră în șomaj la terminarea studiilor superioare.

52,75% din populația școlară este angajată la terminarea unui ciclu de formare nivel 1, 2, 3, 4, 5.

Cauzele pentru situația privind neparticiparea la educație sunt multiple: situație familială foarte grea, familie

numeroasă, dezinteresul elevului, lipsa de supraveghere, regim educațional necorespunzator: severitate excesivă,

indiferență, părinți plecați în străinatate, elevi plecați din țară, angajare temporară, familie dezorganizată, repetenție,

părăsirea domiciliului, vagabondaj, căsătorie (pentru romi), refuzul părinților de a trimite copilul la școală, părinți

bolnavi, alcoolici etc. Dintre cauzele identificate, ponderea cea mai mare o are dezinteresul elevului, lipsa de

supraveghere, regimul educational corespunzator: severitatea excesivă/indiferența, părinți plecați la muncă în

străinătate, a doua cauză o reprezintă și refuzul părinților de a trimite copilul la școală, mai ales în mediul rural. Din

analiza rezultatelor obtinuțe la evaluarea la examenul de capacitate și bacalaureat în Regiunea N-E s-a constatat că:

absolvenții a 8 clase sau liceu proveniți din unități școlare din mediul urban sunt mai bine pregătiți decât cei

din mediul rural;

absolvenții de liceu proveniti din grupurile școlare sunt mai prost pregătiți decât cei din mediul rural.

absolvenții unităților școlare ce au tradiție în formare, au rezultate superioare unităților școlare ce au asimilat

noi programe de formare profesionala pentru calificări care nu constituie ofertă de formare tradițională.

71

5. Situația ocupării resurselor umane la nivelul regiunilor de

dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Progres și calitate în

industria alimentară prin formare profesională continuă

(PC-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/152544)

5.1. Viziune de ansamblu

Schimbările continue de pe piața muncii şi din societatea românească necesită o actualizare continuă a cunoştințelor şi

deprinderilor, precum şi o creştere a adaptabilității lucrătorilor şi întreprinderilor. De aceea, participarea la educație şi

formare în mod continuu ajută la o prezență activă a acestora pe piața muncii pe parcursul întregii vieți.

Competitivitatea intreprinderilor şi calitatea serviciilor este dependentă în mod direct de investițiile pe care acestea le fac

în dezvoltarea resurselor umane prin formarea continuă a forței de muncă.

Participarea adulților din România la învățare pe parcursul întregii vieți este încă la cote modeste. Tendința înregistrată

însă pentru prima jumătate a decadei actuale a fost evident una crescătoare, progresul față de finele deceniului al 10-lea

(deceniul tranziției de la plan la piață în România) al secolului 20 fiind mai mult decât evident. Întreprinderile

româneşti şi-au multiplicat efortul pentru formarea profesională a salariaților, în special pentru cea continuă, această

evoluție fiind un efect al masivei investiții directe în economia românească, indiferent de caracterul mai mult sau mai

puțin speculativ al acesteia. Pentru intervalul 2006-2008, investiția în formare profesională şi-a continuat cursul

ascendent, nivelul pe care îl putem presupune ca fiind atins în momentul imediat anterior contagiunii fiind de natură a

plasa România pe o cu totul altă poziție în ceea ce priveşte formarea profesională a adulților şi mai ales formarea de

intreprindere.

Finanțarea formării profesionale cel mai adesea de către participant şi nu de către angajator constituie încă, una din

barierele principale pentru participare la instruire. Crearea de oportunități prin care responsabilitatea finanțării să se

împartă şi din care atât participantul, cât şi angajatorul să poată identifica beneficii reale pentru fiecare poate contribui

la schimbarea de atitudine față de educație şi formare. Paşi importanți în această direcție s-au făcut în special după anul

2005, când este evident că resursele aflate la îndemâna întreprinderilor pentru formare profesională au crescut

considerabil.

Efortul public pentru formarea profesională continuă joacă un rol important în dezvoltarea calificărilor şi competențelor

forței de muncă şi conferă oportunități pentru toate grupurile active pe piața muncii, în special în perioade de recesiune

şi mai ales de depresiune economică. Dezvoltarea unor instrumente pro-active prin care lipsa de disponibilități a

întreprinderilor şi evident a indivizilor să fie suplinite de către stat care şi în acest domeniu să îşi joace rolul de „lender

of last resort” (finanțator al ultimei şanse) este de o importanță crucială. Industria formării profesionale este o industrie

de tip downstream (de aval al lanțului valorii adăugate), extrem de vulnerabilă la ciclicitatea economică. Dacă într-o

astfel de circumstanță ea este lăsată „at its own devices” sau altfel spus doar în voia pieței, toate câştigurile obținute în

ultimii ani vor fi pierdute. Sprijinirea de către stat a industriei formării profesionale a adulților şi în genere a eforturilor

direcționate către formarea profesională ale intreprinderilor şi chiar indivizilor şi comunităților reprezintă una din

modalitățile de ieşire din criză, cu caracter doar moderat-inflaționist.

Timpul reprezintă o barieră semnificativă pentru participarea adulților la educație şi formare continuă, aceştia având

multiple îndatoriri profesionale sau/şi familiale. Cu toate acestea, pot fi dezvoltate forme de instruire flexibile, adaptate

nevoilor şi posibilităților acestora, cum ar fi învățământul la distanță, e-learning sau programe flexibile muncă-studiu,

care să conducă la dobândirea de noi cunoştințe şi deprinderi.

72

Diferitele cunoştințe şi deprinderi necesare pentru dezvoltarea personală şi profesională sunt dobândite şi în context

informal şi nonformal, motiv pentru care certificarea şi recunoaşterea acestora le va permite lucrătorilor să reintre mai

uşor în sistemul formal de pregătire în vederea dobândirii de noi calificări, precum şi de a beneficia de oportunitățile

existente pentru a reintra pe piața muncii.

5.2. Măsuri de ocupare a resurselor umane

Ritmul rapid al schimbărilor de pe piața muncii în ceea ce priveşte mobilitatea forței de muncă, apariția de noi calificări,

necesitatea dezvoltării spiritului antreprenorial, impune o capacitate administrativă sporită a serviciului public de

ocupare, pentru a face față cerințelor unei societăți dinamice. În acest sens, este necesară îmbunătățirea în continuare a

calității şi eficienței serviciilor oferite, accentul sporit asupra măsurilor active şi abordarea preventivă a şomajului,

formarea personalului propriu în sensul creşterii standardelor de acordare a serviciilor de ocupare, dezvoltarea şi

modernizarea centrelor de formare profesională pentru adulți în scopul furnizării pentru şomeri de competențe,

deprinderi şi abilități profesionale care să le faciliteze accesul la ocupare.

Serviciile de informare şi consiliere profesională au un rol esențial în activitatea desfăşurată de serviciile publice de

ocupare, de calitatea acestora depinzând în mare măsură rezultatele aplicării celorlalte tipuri de servicii de stimulare a

ocupării, în special formarea profesională. Analizând activitatea de informare şi consiliere prin AJOFM şi furnizori

externi, la nivel național, se observă o evoluție ascendentă în ceea ce priveşte numărul beneficiarilor acestor servicii

Până la sfîrşitul anului 2007, au fost cuprinse în programe de formare profesională gratuite 46.999 persoane, ceea ce a

reprezentat numai 85,45% din numărul de persoane planificat.

Începând cu anul 2007, ca urmare a modificărilor legislative, stimularea încadrării în muncă a absolvenților a îmbrăcat

noi valențe, aceasta vizând ambele segmente ale pieței muncii: angajator şi absolvent. Subvențiile acordate angajatorilor

pentru încadrarea în muncă a absolvenților de învățământ, diferențiate în funcție de nivelul studiilor absolvite de cel

angajat, au avut un aport important la ocuparea tinerilor înregistrați în evidențele ANOFM.

În contextul politicii de încurajare a auto-ocupării, respectiv de a sprijini activitățile antreprenoriale ale şomerilor,

ANOFM oferă servicii de asistență şi consultanță gratuită pentru inițierea de către şomeri a unei activități pe cont

propriu, atât prin efort propriu cât şi prin intermediul furnizorilor de servicii specializate. ANOFM sprijină

comunitățile cele mai afectate de şomaj prin implementarea programelor al căror scop este ocuparea temporară a

şomerilor în servicii de dezvoltare locală. Deşi este o măsură costisitoare, cu implicații asupra gradului de reîntoarcere în

şomaj a participanților, ocuparea temporară în servicii de interes comunitar a constituit, pe lângă reducerea fenomenului

de sezonalitate privind forța de muncă determinat de unele activități economice, atât o alternativă pentru şomerii care au

reale probleme de reinserție pe piața muncii şi de mobilitate profesională, cât şi o contribuție, pe perioadă limitată de

timp, la prevenirea şomajului de lungă durată şi obținerea unor venituri din muncă necesare cheltuielilor curente.

Aspecte problematice:

1) Abordările de tip pro-ciclic în planul policitilor de piața muncii, ce nu iau în considerare caracteristicile specifce ale

economiei româneşti sunt şi vor fi permament profund dăunătoare. Aplicarea lor poate compromite orice perspectivă de

dezvoltare pe termen lung.

2) Echilibrul cerere-ofertă de pe piața muncii din România este puternic distorsionat, distorsiunile fiind urmarea logică a

unei istorii recente marcată de turbulențe majore (şocuri exogene aleatoare); Aplicarea unor politici de ieşire din

depresiune care ar conduce la o şi mai puternică contracție a cererii de dragul realizării unor echilibre macro-economice

iluzorii ar afecta acest echilibru de o manieră ireversibilă.

3) Concordanța dintre cererea şi oferta de muncă pe piața românească era caracterizată până la declanşarea Depresiunii

Econmice Mondiale de variații eratice, de multiple inconsistențe dar, reflecta în acelaşii timp o economie în plină

dezvoltare (creştere economică puternică însoțită de volatilitate ridicată a pieței); Cum starea de maturitate economică

73

nu a putut fi atinsă de economia românească până la momentul declanşării depresiunii este foarte probabil ca

dezechilibrele deja prezente se vor accentua fiind posibilă apariția unor noi dezechilibre.

4) Sistemul de educație este hipertrofiat la nivelul terțiar fiind dominat acum de un proces cu caracter inflaționist şi

depreciativ asupra produsului final; Efectele combinate ale supra-producției de absolvenți şi ale investiției directe

realizate cu precădere în sectoare de downstream vor determina o puternică presiune asupra sectorului public ca şi

generator de locuri de muncă necesitând o calificare/pregătire ridicată, vor conduce la un declin în termeni reali şi posibil

chiar nominali a salariilor cu efecte negative asupra cererii agregate dar, ar putea genera acea presiune necesară în

vedera schimbării de filozofie cu privire la investiția în resursa umană, în special în ceea ce priveşte formarea inițială.

5) Investiția directă din România ultimilor ani, deşi masivă şi fără îndoială generatoare de creşteri de productivitate,

vizibile de altfel atât în creşterea salariilor cât şi în creşterea generală a nivelului de trai, s-a realizat totuşi cu precădere

în sectoare cu caracter speculativ, de downstream al lanțului valorii adăugate (servicii, construcții, asamblări, deservire

de procese ori de produse realizate pe alte piețe etc). O astflel de ocupare, deşi aparent capabilă să absoarbă cohortele din

ce în ce mai numeroase de absolvenți cu calificări din ce în ce mai ridicate este extrem de vulnerabilă la şocuri exogene de

tipul depresiunii economice. Ea nu creează în mod real o structură economică cu un oarecare grad de autonomie ci

perpetuează caracterul de econmie mică deschisă al României, predispusă la dezechilibre majore ale balanței de plăți. O

astfel de structură nu creează cadrul pentru o investiție de termen lung în resursa umană ci doar pentru o investiție în

salturi, ea însăşi speculativă şi vulnerabilă.

6) Migrația pentru ocupare în străinătate este fără îndoială unul dintre fenomenele cu caracter profund perturbator ce

afectează în prezent piața românească a muncii. Dacă declinul economic din economia mică deschisă care este în prezent

România se va prelungi față de declinul economic al piețelor mature din U.E. atunci, dezechilibrele create de migrația

masivă se vor accentua iremediabil. Migrația masivă pentru muncă nu este decât aparent un avantaj şi aceasta doar în

cazul în care piețele de origine şi respectiv de destinație sunt neadiacente ori alternativ au un grad redus de integrare. În

caz contrar, migrația pentru muncă este doar unul din canalele prin care piața mai puțin dezvoltată dar deschisă

importă dezechilibre fără a putea niciodată să genereze contramăsuri la acestea.

7) În ultimii ani, pe fondul unei creşteri economice accelerate, efect al dezvoltării unei puternice excrescențe speculative

la nivel global cu epicentrul în piața S.U.A. dar şi în unele economii mature din U.E., pe piața românească a muncii dar

şi pe alte piețe din Centrul şi Estul continentului (ex: Polonia) s-a manifestat un fenomen în aparență ciudat: coexistența

deficitelor şi excedentelor de forță de muncă.

8) La momentul actual există un capital suficient de studii şi analize de piața muncii, cu un grad rezonabil de sofisticare

a instrumentarului de analiză, inclusiv pe segmentul studierii cererii şi ofertei de calificări. Ceea ce lipseşte însă, este

atât capacitatea de sinteză din partea decidenților ceea ce face ca o bună parte din acest capital să rămână nevalorificat

dar şi componenta de prognoză, inclusiv în ceea ce priveşte cererea şi oferta de calificări unde, dezvoltările sunt de abia

într-un stadiu incipient.

9) Intervențiile de piața muncii, în special cele de tipul măsurilor active au rămas înghețate în timp din punct de vedere

procedural la momentul finalizării tranziției de la plan la piață. Între timp piața însă a evoluat, ceea ce a făcut ca acest

tip de intervenție să intre practic într-o fază letargică în ultimii câțiva ani. Depresiunea economică mondială deşi

asemănătoare ca efecte de suprafață cu anumite perioade ale tranziției de la plan la piață este în substanța ei diferită.

10) Investiția în resursa umană a fost într-o creştere evidentă în ultimii ani şi o următoare cercetare statistică națională

ar putea reliefa chiar progrese mult mai însemnate înregistrate în perioada de vârf a creşterii economice. Cu toate acestea,

o serie de analize efectuate asupra acestui proces investițional, aşa cum se profila la începutul actualei decade, arată în

mod clar concentrarea investiției în resursa umană în zona aşa-numitelor sectoare speculative, respectiv a acelor sectoare

din avalul lanțului valorii adăugate, ale căror evoluții urmăresc practic ciclicitatea economică. Altfel spus, o mare parte

din această investiție se va pierde. Este de aceea necesar ca într-o perioadă de depresiune statul să intervină masiv în

acest sector şi prin măsuri direcționate să încurajeze investiția în resursa umană în acele sectoare ale căror evoluții sunt

mai puțin sensibile la ciclicitatea economică.

74

5.3. Aspecte privind formarea profesională continuă

5.3.1. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE

DEZVOLTARE SUD-VEST OLTENIA

Forța de muncă: Evoluţia forţei de muncă din Regiunea de Dezvoltare Sud - Vest Oltenia a fost în ultimii ani

influenţată, în general, de aceiaşi factori care au afectat întreaga viaţă economico - socială a ţării noastre:

adoptarea unei noi structuri de relaţii economice bazate pe sistemul de piaţă liberă şi concurenţială;

restructurarea întreprinderilor mari şi mijlocii care produceau pierderi esenţiale pentru economie;

scăderea nivelului de pregătire şi calificare a personalului salariat;

scăderea natalităţii care afectează structura populaţiei tinere în vârstă de muncă - efect al scăderii nivelului de

trai şi al nesiguranţei zilei de mâine;

integrarea dificilă a categoriilor socio-profesionale care au fost disponibilizate.

Conform balanţei forţei de muncă din regiune, la sfârşitul anului 2011 s-a constatat o creştere a resurselor de muncă

cu 4,4 mii persoane faţă de sfârşitul anului precedent (1.441,3 mii persoane în anul 2011, faţă de 1.436,9 mii persoane în

anul 2010).

Populaţia ocupată în Regiunea de Dezvoltare Sud - Vest Oltenia era de 1024 mii persoane. Dintre acestea, bărbaţii

deţineau o pondere de 54,5%, iar proporţia persoanelor rezidente în mediul urban era de 44,3%. Populatia ocupata

civila în anul 2011, în regiune, a fost de 828,9 mii persoane (dintre care 395,0 mii femei), în scădere faţă de anul

precedent cu 3,9 mii persoane (+7,2 mii femei). Ponderea bărbaţilor în populaţia ocupată civilă era relativ ridicată

(52,4%), comparativ cu cea a femeilor (47,6%). Distribuţia pe activităţi (CAEN Rev.2) a populaţiei ocupate civile

existente la sfârşitul anului 2011, a evidenţiat ponderi superioare în: agricultură, silvicultură şi pescuit (40,1%),

industrie (19,0%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (11,4%), Cele mai

reduse ponderi au fost deţinute de către următoarele activităţi: tranzacţii imobiliare (0,3%), activităţi de spectacole,

culturale şi recreative (0,5%), informaţii şi comunicaţii (0,6%), intermedieri financiare şi asigurări (0,7%).

Conform Cercetãrii statistice asupra forţei de muncǎ în gospodǎrii (AMIGO) din Regiunea de Dezvoltare Sud - Vest

Oltenia, în anul 2011 populaţia activǎ era de 1.100 mii persoane, ca şi în anul precedent. Din numărul total al

persoanelor active, 55,4% erau de sex masculin, iar 54,4% aveau domiciliul în mediul rural.

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în anul 2011 de 65,2%, mai mare pentru

bărbaţi (73,0% faţă de 57,2% pentru femei) şi pentru mediul rural (70,1% faţă de 60,8% pentru mediul urban).

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a atins în anul 2011, în Regiunea de Dezvoltare Sud -

Vest Oltenia nivelul de 60,3% (față de 59,2% în anul precedent). Rata de ocupare a persoanelor în vârstă de muncă a

fost mai mare pentru bărbaţi (66,5%) decât pentru femei (54,1%) şi în mediul rural (66,3%) decât în mediul urban

(54,9%).

Distribuţia populaţiei ocupate după nivelul de instruire, în anul 2011, evidenţiază faptul că majoritatea (49,4%)

erau absolvenţi ai învăţământului liceal (inclusiv treapta I) şi profesional. Dintre persoanele ocupate de sex masculin,

cele mai multe au absolvit licee şi şcoli profesionale, în timp ce în rândul persoanelor de sex feminin o pondere

semnificativă (57,5%) o deţineau absolventele învăţământului liceal (înclusiv treapta I) şi gimnazial. În totalul

populaţiei ocupate, persoanele cu studii universitare au deţinut o pondere de 14,7%, iar absolvenţii învăţământului

postliceal şi tehnic de maiştri au reprezentat 4,7%. Persoanele cu nivel scăzut de instruire (gimnazial, primar, fără

şcoală absolvită) au reprezentat 31,2% din totalul persoanelor ocupate; dintre acestea, 94,1% locuiau în mediul rural şi

56,1% erau femei. Din analiza structurii populaţiei ocupate prin prisma statutului profesional, în anul 2011, rezultă că

salariaţii continuă să deţină cea mai mare pondere (50,6%). Lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali

neremuneraţi reprezentau 48,7% din populaţia ocupată. Numărul mediu al salariaţilor din Regiunea de Dezvoltare Sud-

Vest Oltenia a fost în anul 2011, de 361.744 persoane, cu 2064 persoane mai puţin faţă de anul 2010. Cei mai mulţi

salariaţi se regăseau în: industrie (32,1%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi

75

motocicletelor (15,4%), învăţământ (9,9%), sănătate şi asistenţă socială (9,0%), construcţii (7,7%), administraţie

publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public (5,5%), transport şi depozitare (5,1%).

În privinţa activităţilor economice din sectoarele primar şi secundar se poate evidenţia, faţă de anul anterior, creşterea

numărului mediu al salariaţilor cu 2.584 persoane în industrie, cu 1.436 persoane în activităţi de servicii administrative

şi activităţi de servicii suport, cu 572 persoane în activităţi profesionale, ştiînţifice şi tehnice, cu 399 persoane în

tranzacţii imobiliare, cu 111 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit. Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul

anului 2011 a fost de 69.252 persoane (faţă de 84.595 persoane în anul 2010), reprezentând 7,7% din populaţia activă

civilă. Din totalul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul anului 2011, 43,5% erau de sex feminin (41,8% în anul 2010).La

nivelul anului 2011, 35,7% dintre şomeri erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj (48,1% în anul 2010).Şomerii

neindemnizaţi reprezentau 64,3% din totalul şomerilor (51,9% în anul 2010). În cadrul şomerilor înregistraţi pe

categorii de personal şi nivel de pregătire, la sfârşitul anului 2011, 68,1% erau cu studii primare, gimnaziale şi

profesionale (67,9% în anul 2010), 24,2% cu studii liceale şi postliceale (23,9% în anul 2010), iar 7,7% cu studii

universitare (8,2% în anul 2010). Rata şomajului înregistrata în anul 2011 a fost de 7,7% (7,1% pentru femei),

respectiv de 9,2% (8,4% pentru femei) în anul 2010. În anul 2011, rata locurilor de muncă vacante a fost de 0,43%,

niveluri superioare înregistrându-se în ramurile: tranzacţii imobiliare (4,21%), administraţie publică şi apărare;

asigurări sociale din sistemul public (1,13%), activităţi de spectacole şi culturale (0,97%), transport şi depozitare

(0,82%), sănătate şi asistenţă socială (0,75%).

Populația activă: Din punct de vedere statistic, populaţia activă reprezintă acea parte din populaţie, care se încadrează

în limitele legale de vârstă şi sănătate, care potenţial poate fi angajată la un moment dat. La nivelul regiunii de

dezvoltare Sud – Vest Oltenia, populația activă din punct de vedere economic a evoluat negativ în intervalul 2006 -

2011, reducându- se continuu după anul 2008 când s-a înregistrat o ușoară creștere, ajungând în anul 2011 la numai

1.100 mii persoane (11.03% din nivelul național), față de 1.118 mii persoane în anul 2006 (11.33% din nivelul

național). La nivelul anului 2011, în Regiunea Sud-Vest existau un total de 1.110 mii persoane active, ceea ce înseamnă

o reducere cu 18 mii de persoane faţă de 2006, ca urmare a scăderii demografice. Această fluctuaţie şi scădere a populaţiei

se observă în cazul ambelor sexe. Din totalul populaţiei active în 2011, populaţia feminină reprezenta 44 % şi populaţia

masculină 56%. Suportând influența creșterii șomajului, dar și pe cea a diminuării populației ocupate, evoluția

populației active în intervalul analizat evidențiază faptul că participarea la activitatea economică pentru segmentul de

vârsta 15-64 ani a înregistrat în anii 2008, 2010 o ușoară creștere, urmând ca până în 2011 să ajungă la o rata de

65,2%.

Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în anul 2011 de 65,2%, mai mare pentru

bărbaţi (73,0% faţă de 57,2% pentru femei) şi pentru mediul rural (70,1% faţă de 60,8% pentru mediul urban). Aceasta

situație este dată, în primul rand, de migrația de la oraș la sat a forței de muncă de peste 50 de ani, cât și de insuficienta

inserție pe piața muncii a populației rurale de vârstă tânără. La nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Vest Oltenia,

populația activă din punct de vedere economic a evoluat negativ în intervalul 2006 - 2011, reducându- se continuu după

anul 2009 când s-a înregistrat o ușoara creștere, ajungând în anul 2011 la numai 1100 mii persoane (11.03% din

nivelul național), față de 1118 mii persoane în anul 2006 (11.33% din nivelul național).

Rata de activitate a resurselor de muncă reprezintă raportul, exprimat procentual, dintre populaţia activă civilă şi

totalul resurselor de muncă. În anul 2011 rata de activitate cea mai mare este în județul Vâlcea-66,96%, urmat de

jutetul Dolj cu o rata de activitate de 63,72%. Cea mai mică rata de activitate se înregistreaza în județul Gorj, respectiv

56,73%. La analiza înteregională, procentul persoanelor active de gen masculin este mai ridicat față de cel al personelor

de gen feminin, pentru toate județele regiunii, cea mai mare diferența înregistrându-se în județul Mehedinți, unde

femeile reprezintă doar 26% din totalul persoanelor active.

Populația ocupată: Analiza acesteia, reflectă la nivelul Regiunii Sud- Vest în anul 2011 existenţa a 1.024 mii persoane

ocupate ceea ce INSeamnă o valoare mai mare față de anul 2005 cu 19 mii persoane. Cea mai mică valoare a numărului

populației ocupate s-a înregistrat în anul 2010-1017 mii persoane.

În perioada 2005-2011, fluctuaţia populaţiei ocupate reflectă dinamica fluctuaţiei populaţiei active pe categorii de sex. La

nivelul anului 2011 din totalul populaţiei ocupate, populaţia masculină reprezenta 54%, iar cea feminină 46%.

76

În ceea ce priveşte evoluţia acestui indicator în funcţie de mediul de rezidenţă, populaţia ocupată din mediul rural

numără 571 mii persoane iar în mediul urban 454 mii persoane. De asemenea, raportul urban-rural din totalul populaţie

ocupate este de 44% urban – 56% rural.

Populaţia ocupată civilă: Categoriile de persoane incluse sunt: salariaţi care lucrează în una din activităţile

economiei naţionale la unităţi din sectorul public, mixt, privat, cooperatist, obştesc; patroni - conducători de unităţi

private - care utilizează pentru realizarea activităţii forţă de muncă salariată; lucrători pe cont propriu; lucrători

familiali neremuneraţi. Populaţia ocupată civilă nu cuprinde cadrele militare şi persoanele asimilate acestora,

neangrenate în activităţi economice, deţinuţii şi salariaţii organizaţiilor politice şi obşteşti. Observând datele privind

populatia ocupată civilă pe principalele activități ale economiei în anul 2011, în judeţele din Sud-Vest Oltenia, remarcăm

faptul că un număr ridicat de angajaţi din aceste judeţe sunt concentraţi în agricultură, respectiv 332,3 mii persoane,

industria ocupând 157,7 persoane. După industrie un număr important de angajaţi sunt concetraţi în comerţ.

Agricultura ocupă locuri fruntașe în toate județele regiunii, INSă este evidentă o diferențiere la nivelul județului Gorj,

unde diferența față de industrie este mică: 37,9 mii persoane concentrate în agricultură și 34,3 mii persoane concentrate

în industrie. În anul 2000, situația concentrării activității economice prezintă aproximativ aceleași caracteristici

specifice anului 2011, respectiv faptul că agricultura deține supremația cu 484 mii persoane față de 183,8 mii persoane

ocupate în industrie. Este identificabilă o scădere a numărului de persoane concetrate în agricultură și o creștere

constantă, începând cu anul 2006, a sectorului comercial în regiunea Sud-Vest Oltenia. În ceea ce privește analiza

interjudețeana, în județul Dolj era concentrata 35.2% din populația ocupată din întreaga regiune, în timp ce județul

Mehedinți deținea cel mai mic procent, de 12.68% din populația ocupată. Analiza populației civile ocupate indică faptul

că în județul Dolj se înregistrează cea mai mare scădere a populației civile ocupate față de 2008, respectiv 15,5 mii

persoane, la polul opus situându-se județul Vâlcea unde scăderea a fost doar de 3,4 mii persoane. Din punct de vedere al

structurii de ocupare, se pot observa diferențe importante între județele regiunii. Se pot contura două profile: unul cu

ocupare ridicată în sectorul agricol și redusă în servicii (Olt, Dolj și Mehedinți) și unul cu ocupare relativ mică în

agricultură și mai ridicată în servicii (Gorj, Vâlcea). În ceea ce privește rata de ocupare se constată ca la nivelul regiunii

cea mai mare pondere o reprezintă populația ocupată în activități de comerț și servicii -25%, urmată de populația

ocupată în agricultură cu o rata de ocupare de 22,9% . Acesta situație este valabilă pentru județele Dolj, Olt și Vâlcea în

care ponderea populației ocupate în comerț și servicii este mai mare decât cea a populației ocupate în agricultură. În

județele Mehedinți și Olt ponderea populației ocupate în agricultură este mai mare decât cea a populației ocupate în

comerț și servicii.

Regiunea de dezvoltare Sud - Vest Oltenia avea o rată de ocupare de 60.3%, pentru intervalul 15 - 64 ani la nivelul

anului 2011, în scădere cu 1.0 puncte procentuale față de nivelul anului 2007, dar în creștere cu 1.1 puncte procentuale

față de 2010. Analiza ratei de ocupare pe sexe, relevă faptul că în perioada 2005- 2011, diferențele ratelor de ocupare

între cele doua sexe s-au menținut peste 10 puncte procentuale.

Structura populației ocupate pe sexe: În ceea ce privește diferențierea pe sexe , este de remarcat faptul că rata de

ocupare a populației de sex feminin se situează la 12.4 puncte procentuale față de rata de ocupare a populației de sex

masculin. Această diferență se menține relativ constantă pe toată perioada analizată.

Structura populației ocupate pe grupe de vârste: Populația ocupată este dominata de populația matură între 25 și 54

ani. În cadrul acestei grupe de vârsta, ponderea cea mai mare o reprezintă populația cu vârste cuprinse între 35 -44 ani (

79,4 %), într-o ușoară creștere față de anul 2005 ( 77.1%). Pentru populația ocupată din grupa de vârsta 55-64 de ani,

se observă o diferență de 1.9 % la nivelul anului 2011 față de anul 2005. Rata de ocupare pentru grupa de vârsta 15-24

ani are cea mai mică rata de ocupare (23,5%) inserția pe piața muncii pentru această grupă de vârstă fiind mult mai

dificilă.

Structura populației ocupate pe domenii de activitate: Distribuția populației ocupate pe sectoare de activitate

evidențiază implicarea acesteia în activități agricole într-o proporție semnificativă (48%). Față de începutul intervalului

analizat se constată, totuși, diminuarea greutății specifice a agriculturii, 49 procente în anul 2005. O economie

dezvoltată presupune o preponderență a populației ocupate în servicii, o proporție mai mică a populației ocupate în

sectorul secundar (industrie și construcții) și o foarte mică proporție a populației ocupate în agricultură, în regiunea Sud

77

-Vest Oltenia înregistrându-se o inversare a procentelor, cele mai multe persoane fiind încă ocupate în agricultura de

subzistență.

Structura populației ocupate după statutul profesional: În totalul populației ocupate, ponderea majoritară revine

salariaților, aceștia continuând să reprezinte cea mai importantă componentă a acesteia. Este de remarcat, faptul că, în

intervalul 2005 – 2011, cea mai mare pondere , în afară de categoria salariaților, o are grupa patronilor, urmată de cea a

lucrătorilor familiali neremunerați.

Numărul de salariați: Numărul mediu al salariaţilor reprezintă media aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor

zilnice de salariaţi din luna respectivă - înclusiv din zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale - împărţită la

numărul total al zilelor calendaristice. În anul 2011, în regiunea SV Oltenia a fost înregistrat un număr mediu de 362

mii de salariați, situând regiunea pe ultimul loc din țară. În anul 2011, la nivelul Regiunii Sud Vest Oltenia, cea mai

mare pondere o reprezintă salariații din industrie 32% din totalul salariaților, urmată de industrie și constructii –

38.92%, pe ultimul loc situându-se salariații în domeniul agriculturii 2.23%. În cadrul sectorului serviciilor, cel mai

mare număr de salariați este în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și

motocicletelor, urmat de sectorul sănătății și cel al învățământului. Evidențierea pe sexe a numărului mediu de salatiați

arata faptul că în anul 2011 fața de anul 2010 s-au înregistrat creșteri ale salariaților de gen feminin în sectorul

construcțiilor, al comerțului cu ridicata, al hotelurilor, al tranzacțiilor imobiliare, al activităților de servicii

administrative și domeniul activității de spectacole. În ceea ce privește situația numărului mediu de angajați pe județele

componente ale regiunii, situația arata ca în județul Dolj sunt cei mai multi angajați-115 mii persoane, în timp ce în

județul Mehedinți sunt cei mai putuni: 41 mii persoane. Județele Mehedinți, Olt și Vâlcea sunt singurele județe din

regiune care au înregistrat creșteri ale numărului de angajati în 2011 față de 2010. În anul 2011, numărul salariaților

din județul Dolj este cel mai mare, 362 mii persoane, reprezentând 31,77% din totalul salariaților din regiune. Pe

ultimul loc se află județul Mehedinți cu un număr total de 41 mii salariați, reprezentând 11,33% din totalul salariaților

din regiune. La nivel județean, procentajul cel mai mare il ocupă salariații în domeniul industriei, județul Dolj fiind pe

primul loc cu un procent de 65.69% din numărul total al salariaților,mai mare decât media regională de 58,83% din

salariați, pe ultimul loc situându-se județul Gorj,cu 52,31% de salariați în domeniul serviciilor. Cei mai puțini salariați

sunt în domeniul Agriculturii, silviculturii și pescuitului, județul Mehedinți având cel mai mare procentaj (2,62%), mai

mare și decât media regională de 2,23%.

5.3.2. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE

DEZVOLTARE CENTRU

Forţa de muncă şi migraţia: Populaţia activă reprezintă 42,5% din total (sub media pe ţară – 45,5%). Gradul de

ocupare este de 39,8%, un procent de 39,3% din populaţie fiind ocupată în sectorul serviciilor şi 29,3% în industrie. În

judeţele Braşov şi Sibiu, ponderea populaţiei ocupate în industrie şi servicii este ridicată, aceste fiind şi judeţe cu o

activitate industrială predominantă. În Harghita şi Mureş distribuţia populaţiei pe sectoare este relativ echilibrata, în

jur de o treime pe fiecare sector. Cu toate aceste ocuparea în agricultură este mai mare decât media naţională (peste

30%). In prezent, judeţul Braşov, în special în municipiul Braşov se confruntă cu probleme de ocupare ca urmare a

restructurării uzinele constructoare de maşini Roman şi Tractorul şi alte companii industriale de apărare şi a

disponibilizării masive a personalului. In judeţele Covasna, Harghita şi Alba sunt în curs de definitivare a proceselor de

restructurare a zonelor miniere Baraolt, Bălan şi zona minieră Apuseni. Acelaşi proces este parcurs şi de oraşele cu

structuri productive monoindustriale în domeniile metalurgiei, chimiei şi industrie constructoare: Aiud, Zlatna,

Făgăraş, Victoria, Copşa Mica, Dumbrăveni, Ocna Mureş, Târnăveni, Luduş, Râşnov, Gheorgheni, Topliţa, Întorsura

Buzăului. Migraţia populaţiei în ultimii ani s-a desfăşurat atât înspre alte ramuri de activitate în timp ce în perioada

imediat după 1990 a marcat o plecare masivă spre ţări ale Europei Occidentale, în special Germania. Regiunea, prin

structura sa economică complexă, deţinea un capital însemnat de recunoaştere profesională, în special în domeniul

tehnic. Reducerea activităţii industriale a determinat migrarea specialiştilor către alte ramuri de activitate sau în

exterior, acestea au urmări într-o viitoare revigorare a economiei tradiţionale.

78

Șomajul: Rata şomajului la nivel regional a avut o evoluţie oscilantă în perioada 1996-2009, cea mai scăzută rată

înregistrându-se în anul 2007 (4,8%), iar cea mai ridicată în 1999 (11%). La sfârşitul anului 2009 rata şomajului în

Regiunea Centru era de 9,6% (7,8% la nivel naţional), cea mai înaltă valoare înregistrându-se în judeţul Alba (12,6%),

iar cea mai redusă în judeţele Mureș și Sibiu (8,1% respectiv 8,2%). În rândul femeilor rata şomajului a fost mai scăzută

(5,6%), aceeaşi situaţie întâlnindu-se la nivelul ţării (4,6%). Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul anului a avut o

evoluţie asemănătoare ratei şomajului. Numărul cel mai scăzut de şomeri s-a înregistrat în 2007 (53425 persoane), iar

cel mai mare în 1999 (130941 persoane). Se remarcă apariţia după anul 1996 a două categorii noi de şomeri - beneficiarii

de ajutor de integrare profesională şi beneficiarii de plăţi compensatorii. Ponderea şomerilor neindemnizați este în

continuă creştere, ajungând la sfârşitul anului 2009 la 65,2% la nivel regional si la 61,4% la nivelul întregii ţări.

Numărul şomerilor din regiune a scăzut în fiecare an, începând cu 2001, pe măsură ce procesele de restructurare

economică începute în perioada 1997-2000 s-au încheiat. Restructurările au afectat ramuri economice cu o pondere

importantă, precum industria construcţiilor de maşini, industria chimică, industria de apărare, industria minieră,

consecinţele cele mai puternice resimţindu-se în judeţele Braşov, Alba, Harghita şi Mureş. La reducerea şomajului a

contribuit şi migraţia masivă din ultimii ani a forţei de muncă spre ţările Europei Occidentale. Judeţul Braşov a

înregistrat cea mai mare reducere a ratei șomajului între anii 2004 și 2008, după ce, anterior, avusese rate înalte ale

şomajului. Sibiul a reușit să-și mențină cea mai redusă rată a șomajului din Regiunea Centru (de 3,1%) timp de 2 ani

consecutivi, în 2007 și 2008, semn al dinamismului economic al acestui județ. Anul 2009 a adus o creștere semnificativă

a ratei șomajului din Regiunea Centru care la finele anului a ajuns la 9,6% (105439 persoane aflându-se în evidențele

ANOFM). Toate cele șase județe au înregistrat rate ale șomajului mai mari decât rata medie la nivel național, în 3 județe

– Alba, Covasna și Harghita - depășindu-se pragul de 10% (sursa: www.adrcentru.ro)

Raportul de dependenţă economică: Un indicator socio-economic important şi sensibil la variaţiile de pe piaţa forţei

de muncă este raportul de dependenţă economică. Acesta relevă situaţia ocupării forţei de muncă, la un moment dat,

dintr-o perspectivă mai largă, nu doar economică ci şi socială, punând în evidenţă anumite corelaţii între populaţia

activă ocupată, populaţia activă neocupată şi populaţia inactivă. Ca efect cumulat al recesiunii economice din perioadele

1997-1999 și 2009-2010 și al accentuatului proces de îmbătrânire demografică înregistrat după 1990, raportul de

dependenţă economică s-a deteriorat an de an, crescând de la 1293 ‰ în 1996 la 1574‰ în 2003, scăzând apoi la 1520‰

în 2009. Situaţia la nivelul întregii ţări este chiar mai gravă, valoarea acestui raport fiind de 1556‰ în anul 2009. Se

constată diferenţe notabile între judeţele din Regiunea Centru, cel mai redus raport de dependenţă economică

înregistrându-se în judeţul Alba (1322‰), iar cel mai ridicat în judeţul Covasna (1677‰).

5.3.3. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE

DEZVOLTARE BUCUREȘTI-ILFOV

La nivelul României, împărţirea resurselor de munca / populaţiei ocupate pe sectoare de activitate este relativ

proporţională, spre exemplu în anul 2005 32.2% din persoanele ocupate se aflau în agricultură, 30.3% în industrie şi

construcţii şi 37.5% în domeniul serviciilor. Pe parcursul perioadei analizate aceste procente s-au modificat, sectorul

serviciilor castigând teren în faţa agriculturii (28.6% din persoanele ocupate lucrau în agricultură, 28,8% în industrie şi

construcţii şi 42.6% în sectorul serviciilor). Populaţia ocupată la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov are o tendinţă de

creştere per ansamblu de aproximativ 10%, de la 962 mii persoane ocupate în anul 2005, la 1051 mii persoane în anul

2010, cu o scădere mică în anul 2007, de la 1023 mii persoane, la 1018 mii persoane. Ca pondere în populaţia ocupată

totală a României, regiunea oscilează cu o contribuţie cuprinsă între 10.51% în anul 2005 şi 11.58% în anul 2011.

În cazul regiunii Bucureşti Ilfov ponderea persoanelor ocupate în agricultura este de doar 1.1% în anul 2011, în scădere

cu 0.5% faţă de nivelul din 2005. În industrie şi construcţii ponderea populaţiei ocupate scade de la 30.5% în anul 2005,

la 22.6% în anul 2011. Sectorul serviciilor este stâlpul de rezistenţă în regiunea Bucureşti Ilfov, populaţia ocupată fiind

de 67.9% în anul 2005, în creştere până la 76.3% în anul 2011. Prin urmare, se poate constata că situaţia regiunii este

total diferită de cea naţionala, fiind vorba de o regiune de capitală cu un grad ridicat de urbanizare.

79

La nivel naţional, împărţirea pe sexe a populaţiei ocupate este următoarea: numarul de persoane ocupate de sex masculin

creşte de la 5011 mii persoane în anul 2005 la 5026 mii persoane în anul 2011, iar numărul de persoane ocupate de sex

feminin scade de la 4136 mii persoane în anul 2005, la 4112 mii persoane în anul 2011. În anul 2005 persoanele de sex

masculin au lucrat în proporţie de 31.5% în agricultura, 34.9% în industrie şi construcţii şi 33.6% în servicii. În anul

2011, repartiţia persoanelor ocupate de sex masculin s-a modificat astfel: 27.3% lucrau în agricultură, 35.9% în

industrie şi construcţii şi 36.8% în servicii.

Persoanele de sex feminin au fost ocupate: în agricultură în proporţie de 33% în anul 2005, în scădere până la 30.2% în

anul 2011, în industrie şi construcţii în proporţie de 24.8% în anul 2005, în scădere până la 20.1% în anul 2011 şi în

servicii în proporţie de 42.2% în anul 2005, în creştere până la 49.7% în anul 2011.

În regiunea Bucureşti Ilfov împărţirea pe sexe a populaţiei ocupate verifică direcţia trasată de evoluţia de la nivel

naţional. Astfel, populaţia ocupată de sex masculin a crescut de la 510 mii persoane în anul 2005 la 558 mii persoane în

anul 2011. Procentele pe sectoare de activitate fiind următoarele: 1.8% în agricultura în scădere până la 1,2% în anul

2011, 34.5% în industrie şi construcţii în anul 2005, în scădere până la 28,7% în anul 2011 şi 63.7% în servicii în anul

2005, în creştere până la 70,1% în anul 2011. Populaţia ocupată de sex feminin înregistrează valori mai mici decât cea

de sex masculin, crescând totuşi de la 452 mii persoane în anul 2005, la 500 mii persoane în anul 2011. Din acest total,

1.3% din persoanele ocupate de sex feminin sunt în agricultură în anul 2005, în scădere până la 0.9% în anul 2011,

25.9% din persoanele ocupate sunt în industrie şi construcţii, în scădere până la 15.8% în anul 2011 şi 72.8% din

persoanele ocupate de sex feminin se regăsesc în sectorul serviciilor în anul 2005, în creştere până la 83.3% în anul

2011.

Din punct de vedere a împărţirii pe medii de rezidenţă, numărul de persoane ocupate este mai mare în mediul urban

decât în mediul rural. La nivel naţional populaţia ocupata din mediul urban prezintă valori cuprinse între 4889 mii

persoane ocupate în anul 2005, în creştere până la 5072 mii persoane ocupate în anul 2011, iar la nivelul regiunii

Bucureşti Ilfov valori cuprinse între 885 mii persoane ocupate în anul 2005, în creştere până la 977 mii persoane ocupate

în anul 2011. În mediul rural, la nivel naţional, numărul persoanelor ocupate prezintă un trend descrescător, scăzând de

la 4258 mii persoane în anul 2005, la 4066 mii persoane în anul 2011. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov trendul este

unul crescător, numărul de persoane ocupate sporind de la 77 mii persoane în anul 2005, la 81 mii persoane în anul

2011.

În regiunea Bucureşti Ilfov ponderea persoanelor ocupate în agricultura din mediul urban este în scădere, de la 0.4% în

anul 2005, la 0.2% în anul 2011. Construcţiile şi industria în mediul urban scade de la 30.5% persoane ocupate în anul

2005, la 21,9% în anul 2011, iar serviciile în mediul urban, câştigă teren prin creşterea de la 69.1% persoane ocupate în

anul 2005, la 77.9% persoane ocupate în anul 2011.

În mediul rural repartizarea pe sectoare de activitate este diferită după cum urmează: ponderea persoanelor ocupate în

agricultura a scăzut de la 15.6% în anul 2005, la 11.2% în anul 2011, în industrie şi construcţii, ponderea persoanelor

ocupate creşte de la 30.4% în anul 2005, la 31,6% în anul 2011, iar în sectorul serviciilor ponderea persoanelor ocupate

creşte de la 54% în anul 2005, la 57,2% în anul 2011.

Rata de ocupare la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, calculată ca raport între populaţia ocupată şi populaţia totală cu

vârste cuprinse între 15-64 ani, prezintă un trend crescător în perioada analizată, crescând de la 59,4% în anul 2005, la

64,7% în anul 2011. Aceasta valoare inregistrata in anul 2011 pozitioneaza regiunea cu cca 6% peste valoarea

înregistrata la nivel naţional si usor peste media UE 27 (64,1 % in anul 2011). În ceea ce priveşte împărţirea ratei de

ocupare la nivelul Regiunii Bucureşti Ilfov pe grupe de vârstă situaţia se prezintă astfel: în cazul persoanelor tinere (15-

24 ani), rata de ocupare este mai mică decât media naţionala (care oscileaza între 25.6% în anul 2005, în scădere până la

23.8% în anul 2011) şi are un trend preponderent crescător, de la 21.3% în anul 2005, la 23.4% în anul 2011. În cazul

grupei de vârstă 25-54 ani, rata de ocupare este considerabil mai mare decât cea în cazul tinerilor şi depăşeste constant

media naţională cu un procent cuprins între 4.7% în anul 2005 şi 9.5% în anul 2011. Rata de ocupare în randul

persoanelor cu vârstă curpinsă între 55-64 ani era în creştere în perioada analizată, de la 26.6% în anul 2005, la 32.2%

în anul 2011, dar nu a depăşit niciodată media naţionala cuprinsă între 39.4% în 2005 şi 40% în 2011.

80

Rata de ocupare a regiunii pe sexe prezintă disparităţi mari, pe toate categoriile de vârstă, procentul de ocupare a

persoanelor de sex feminin fiind inferior celui a persoanelor de sex masculin. Spre exemplu, în categoria de vârstă 15-24

ani, diferenţele au valori cuprinse între minim 3.7% în anul 2005 şi maxim 4.8% în anul 2011. Concluzionând asupra

structurii populaţiei ocupate în regiunea Bucureşti Ilfov pe sexe şi medii de rezidenţă putem afirma că:

Numărul total de persoane ocupate este în creştere în perioada analizată.

Ponderea persoanelor ocupate în agricultura este mică, în comparatie cu ponderea din sectorul serviciilor.

Numărul persoanelor ocupate de sex masculin depăşeste în mod constant numărul persoanelor ocupate de sex

feminin.

Numărul persoanelor ocupate este mai mare în mediul urban decât în cel rural, diferenţele constând în

modalitatea de repartizare pe sectoare de activitate.

Rata şomajului pe categorii de vârstă, medii de rezidenţă şi sexe.

Numărul şomerilor înregistraţi la nivel naţional a avut o evoluţie pozitivă în perioada 2005-2007, scăzând cu 30%,

echivalentul a 155.129 persoane. În perioada 2007-2009, numărul şomerilor creşte substanţial cu aproximativ 92%, de

la 367.838 persoane în anul 2007, la 709.383 persoane fără loc de muncă în anul 2009. Între anii 2009-2011 numărul

şomerilor a oşcilat, pe ansamblu scăzand cu aproximativ 40%, până la suma de 461.013 persoane fără loc de muncă.

Numărul femeilor şomere înregistrate la nivel national de catre Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă a

suferit acelaşi declin constant în perioada 2005-2007, scăzând cu 52.598 persoane, de la 219.224 persoane în anul 2005,

la 166.626 persoane în anul 2007. Între anii 2007-2009, numărul femeilor fără loc de muncă sporeşte considerabil, de la

166.626 persoane în 2007, la 302.124 persoane în 2009. Între anii 2009-2011, numărul femeilor fără loc de muncă scade

cu 30%, până la 203.677 persoane. În numărul total al şomerilor înregistraţi, persoanele de gen masculin reprezintă

majoritatea (58% în anul 2005, respectiv 55.8% în anul 2011).

La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, numărul total de şomeri înregistraţi prezintă o traiectorie oscilantă, scăzând per

ansamlul perioadei analizate cu aproape 6%, de la 25.789 persoane fără loc de muncă în anul 2005, la 24.396 persoane în

anul 2011. Aceste valori reprezintă aproximativ 5% din numărul total de şomeri înregistrati la nivel naţional. În ceea ce

priveşte contribuţia judeţelor la formarea numărului total de şomeri din regiune (distributia numarului de someri pe

judete), se poate constata că în proporţie de peste 88% aceştia se regăsesc în municipiul Bucureşti, restul de 12%

regăsindu-se în judeţul Ilfov.

În cazul împărţirii pe sexe, numărul şomerilor de sex feminin este în permanenţă mai mare în comparaţie cu numărul

şomerilor de sex masculin, peste 52% din numărul total de şomeri din regiune fiind de gen feminin.

În cazul împarţirii pe niveluri de educaţie situaţia se prezintă astfel: în anul 2005 aproximativ 70% din numărul total de

şomeri înregistraţi la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov se regăseau printre cei care au absolvit învăţământul primar,

gimnazial şi profesional, 22% din total absolviseră liceul şi doar 8% se numărau printre cei cu studii universitare.

În anul 2011, situaţia se schimbă radical, 49% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel regional proveneau

din categoria celor cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 31% aveau studii liceale sau postliceale şi 20% aveau

studii universitare.

Rata şomajului BIM (ponderea şomerilor definiti cf criteriilor Biroului International al Muncii în populaţia activă) a

înregistrat, la nivel naţional, o valoare de 7,7% în anul 2011, în creştere cu 0,2% faţă de valoarea înregistrată în anul

2005.

La nivelul regiunii Bucuresti Ilfov valorile sunt mai mici, dar în scădere , de la 6.9% în anul 2005 până la 5,4% în anul

2011. Minimul perioadei analizate înregistrându-se în anul 2008, la nivelul de 3.4%. Împărţirea ratei şomajului din

regiunea Bucureşti Ilfov pe sexe evidenţiază faptul că rata şomajului în rândul persoanelor de sex masculin este în

permanenţă mai mare faţă de cea a persoanelor de sex feminin. În perioada analizată, rata şomajului persoanelor de gen

masculin scade cu 1,9%, de la 7,6% în anul 2005, la 5,7% în anul 2011, iar cea e persoanelor de gen feminin scade de la

6,2% în anul 2005 la 5,1% în anul 2011.

În ceea ce priveşte împărţirea pe categorii de vârstă, la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov cele mai înalte rate ale şomajului

se înregistrează în grupa de vârstă 15-24 ani, cu valori curpinse între 23% (în anul 2005) şi 22,2% (în anul 2011), iar

cele mai scăzute pentru grupa de vârstă 55-64 ani, cu valori între 5% (în anul 2005) şi 4,7% (în anul 2011).

81

Rata şomajului BIM pe grupe de vârstă şi medii de rezidenţă (%):

În cadrul grupei de vârstă 25-54 ani, rata şomajului a înregistrat o evoluţie oscilantă, dar în scădere de la 5,4% în anul

2005, la 4,2% în anul 2011.

Rata şomajului BIM pentru grupele de vârstă 15-24 şi 25-54 ani este mai ridicată în mediul rural decât cea din

mediul urban în perioada 2005-2009, dar în perioada 2010-2011 lucrurile se inversează. Pentru categoria de vârstă 55-

64 ani rata şomajului pe medii de rezidenţă este mai ridicată în mediul urban decât cea din mediul rural în perioadele ce

se suprapun cu creşterea/revenirea economică şi se înversează în perioade marcate de instabilitate economică.

Rata şomajului de lungă durată la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov prezintă o traiectorie descendentă între anii 2005-

2010, scăzand cu 3,9%, de la 4,1% în anul 2005, la 0,2% în anul 2010. În anul 2011 crescând uşor până la 0,3%.

În cazul împărţirii pe medii sexe, se poate afirma că pe toata perioada analizată, rata şomajului de lungă durată a

persoanelor de sex masculin a fost mai mare decât cea a persoanelor de sex feminin cu până la 1%, tendinţa ce se verifică

şi la nivel naţional. Disparităţi întâlnim şi în cazul împrţirii pe medii de rezidenţă, unde spre deosebire de situaţia

naţională, rata şomajului de lungă durată în regiunea Bucureşti Ilfov este mai ridicată în mediul rural decât cea din

mediul urban, dar în scădere pe toata perioada. Rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor (15-24 ani) la nivelul

regiunii Bucureşti Ilfov are o traiectorie oscilantă dar descrescatoare de la 15.7% în anul 2005, la 3.3% în anul 2011.

Rata mai mare se regăseşte în randul persoanelor de sex masculin, în scădere totuşi de la 17.9% în 2005, la 3.9% în

2011. Singurul an în care rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de sex feminin a fost mai mare este anul

2008: rata in randul tinerilor fiind de 7.9%, iar în rândul tinerelor de 8.7%. Analizând această rată la nivelul mediilor

de rezidenţă, constatăm că ea este mai mare în mediul rural, cu valori în scădere de la 13.7% în 2005, la 4,2% în 2011.

În mediul urban Înregistrându-se valori între 16% în 2005 în scădere până la 3.1% în anul 2011.

La nivel naţional proporţiile se păstrează cu o singură excepţie, rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor fiind

mai mare în mediul urbal (cu valori între 18.2% în 2005, în creştere până la 20,8% în 2011), spre deosebire de cel rural

unde rata este între 8.7% în 2005 şi 10.3% în 2011.

În urma analizezi numărului de şomeri şi a ratei şomajului pentru perioada 2005-2011 se evidenţiază următoarele:

Numărul total de şomeri înregistrat atat la nivel naţional, cât şi la nivelul regiunii Bucureşti

Ilfov a urmat un trend descendent per ansamblu între anii 2005-2011, doar în anul 2009 evidenţiindu-se o

creştere substanţială.

Există disparităţi mari pe sexe şi medii de rezidenţă a numărului de şomeri, respectiv a ratelor şomajului.

Numărul cel mai mare de şomeri se regăseşte în rândul persoanelor absolvente de învaţământ primar, gimnazial

şi profesional

Rata şomajului are nivelul cel mai ridicat în randul grupei de vârstă 15-24 ani.

Şomajul de lungă durată per total în regiunea Bucureşti Ilfov este cu mult mai mic decât media naţională.

Rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor este mare, atât la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov cât şi la

nivel naţional, dar în scădere uşoară, disparităţile pe sexe şi medii de rezidenţă păstrându-se.

Locuri de muncă vacante: Numărul locurilor de muncă vacante la nivel naţional înregistrează o creştere de 25% în

perioada 2005-2008, în valori brute crescând de la 73380 posturi disponibile, la 92222 locuri. În perioada 2009-2011,

numărul acestora scade în mod drastic cu până la 72%, valoarea bruta înregistrată în anul 2011 fiind de 26057 locuri de

muncă disponibile. Numărul locurilor de muncă vacante, (posturi platite, nou create, neocupate sau care vor deveni

vacante) la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, a crescut în mod constant în perioada 2005-2008, de la 16331 posturi

disponibile, la 24045 posturi, între anii 2008-2011 (anii post criză) scăzând cu 74%, până la valoarea de 6171 locuri

vacante. Numărul total de locuri de muncă de la nivelul regiunii reprezintă 22,25% din totalul locurilor de muncă de la

nivel naţional în anul 2005 şi 23,7% în anul 2011.

În ceea ce priveste numărul de locuri de muncă disponibile la nivelul regiunii Bucuresti-Ilfov pe tipuri de

activităţi economice, sectorul contributor net este cel al serviciilor, sector care prezintă o evoluţie ascendentă în

perioada analizată, ponderea în totalul regional crescând cu 6,68%, de la 63,96% în anul 2005, la 70,64% în anul 2011.

82

Sectorul cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile este cel al agriculturii, ponderea acestuia scăzand de la 1,16% în

anul 2005 la 0,76% în anul 2011. Sectorul construcţiilor prezintă săderea cea mai drastică, dela 9,58% în 2005, la

1,91%.

Numărul mediu de salariaţi: Numărul mediu de salariaţi la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov are o traiectorie

ascendentă între anii 2005-2008, cf CAEN Rev.1, crescând cu 22%, de la 837.053 persoane în anul 2005, la 1.025.786

persoane în anul 2008. Între anii 2008-2011, cf. CAEN Rev. 2, traiectoria a devenit descendentă, numărul mediu de

salariaţi înregistrând o scădere de aproape 12%, până la 911.534 persoane salariate.

Raportat la nivelul naţional, regiunea are în anul 2005 o contribuţie de 18% din totalul numărului mediu de salariaţi,

în creştere până la 20,9% în anul 2011.

Analizând contribuţia fiecarui judeţ la formarea numărului total de salariaţi din regiune se poate observa că în proporţie

de peste 88%, municipiul Bucureşti este în poziţia contributorului net, judeţul Ilfov având o contribuţie de 8,97% în

anul 2005, în creştere până la 11,17% în anul 2011.

Din perspectiva analizei pe sectoare ale economiei, se poate observa că în regiunea Bucureşti Ilfov cel mai mare număr

mediu de salariaţi se regăseşte în sectorul teriţiar. Aici evoluţia este una ascendentă, crescând în valori brute de la

389.090 persoane în anul 2005, la 499.997 persoane în anul 2011. Ca şi pondere din totalul regional, acest sector

acoperă 46,4% în anul 2005, în creştere până la 54,85% în anul 2011.

Al treilea sector care se remarcă prin prisma acestui indicator este cel industrial. Numărul mediu de salariaţi în acest

domeniu prezintă o scădere de până la 29%, de la 185.555 persoane în anul 2005, la 133.353 persoane în anul 2011.

Ponderea acestui sector în numărul mediu total de salariaţi de la nivel regional este de 22,17% în anul 2005, în scădere

până la 14,63% în anul 2011.

Împărţirea numărului mediu de salariaţi pe sexe la nivel naţional se prezintă astfel: numărul mediu de salariati de sex

masculin este mai mare decât cel de sex feminin şi prezintă un trend descendent din 2005, de la 2413 mii persoane, până

în 2011, la 2301 mii persoane în anul 2011. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, regula se respectă, numărul salariaţilor

de sex masculin fiind mai mare decât cel feminin, în creştere constantă de la 447 mii persoane in 2005, la 486 mii

persoane în anul 2011. Numărul de femei oscilând de la 390 mii persoane in 2005, la 426 mii persoane în 2011. Din

aceste totaluri, Municipiul Bucureşti are o contribuţie de 408 mii persoane salariate de sex masculin, în 2005, în creştere

până la 428 mii persoane in 2009 şi de 354 mii persoane salariate de sex feminin in 2005, in crestere pana la 406 mii

persoane în anul 2011. Judeţul Ilfov are o contribuţie de 39 mii persoane salariate de sex masculin în 2005, în creştere

pana la 58 mii persoane în 2011 şi de 36 mii persoane salariate de sex feminin în 2005, în creştere până la 44 mii

persoane în anul 2011.

5.3.4. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE

DEZVOLTARE SUD-MUNTENIA

Structura și dinamica resurselor de muncă: Reformele economice, dar mai ales criza economică au influențat evoluţia

societăţii româneşti de-a lungul ultimilor ani, cu profunde transformări pe piaţa muncii. Modificarea condiţiilor sociale

au avut drept consecinţă reducerea sporului demografic natural şi mai cu seamă accentuarea migraţiei temporare şi

definitive, cu efecte directe asupra scăderii constante a populaţiei şi pe cale de consecinţă a populaţiei active. Analizând

structura pe grupe de vârste a populaţiei active se constată tendinţe evidente de îmbătrânire a acesteia. Resursele de

muncă, respectiv populaţia în vârstă de muncă, include bărbaţii în vârstă de 16-64 ani şi femeile în vârstă de 16-59 ani,

conform legislaţiei în vigoare în anul 2011. Pe fondul scăderii drastice a natalităţii de după 1989, ponderea resurselor de

muncă în total populaţie a înregistrat o creştere. Fenomenul a fost similar Evoluţia societăţii româneşti de-a lungul

ultimilor ani a fost influenţată atât de reformele economice, dar mai ales de criza economică, fenomene soldate cu

profunde transformări pe piaţa muncii. Modificarea condiţiilor sociale au avut drept consecinţă reducerea sporului

demografic natural şi mai cu seamă accentuarea migraţiei temporare şi definitive, cu efecte directe asupra scăderii

constante a populaţiei şi pe cale de consecinţă a populaţiei active. Analizând structura pe grupe de vârste a populaţiei

active se constată tendinţe evidente de îmbătrânire a acesteia. Resursele de muncă, respectiv populaţia în vârstă de

83

muncă, include bărbaţii în vârstă de 16-64 ani şi femeile în vârstă de 16-59 ani, conform legislaţiei în vigoare în anul

2011. Pe fondul scăderii drastice a natalităţii de după 1989, ponderea resurselor de muncă în total populaţie a înregistrat

o creştere. Fenomenul a fost similar şi în regiunea Sud Muntenia.

În anul 2011, regiunea Sud Muntenia s-a clasat pe locul 2 între cele opt regiuni de dezvoltare în ceea ce priveşte

volumul resurselor de muncă (2085,6 mii de persoane), după regiunea Nord Est. Totodată, referitor la repartizarea pe

sexe, regiunea Sud Muntenia a urmat tendinţele naţionale, conform cărora, în anul 2011, resursele de muncă de sex

masculin erau uşor mai ridicate decât ele de sex feminin, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi la nivelul fiecărui judeţ

component. În ceea ce priveşte rata de ocupare a resurselor de muncă, în regiunea Sud Muntenia s-a păstrat aceeaşi

evoluţie descrescătoare înregistrată atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Astfel, în anul 2011 regiunea Sud

Muntenia a ocupat locul 6 între cele opt regiuni de dezvoltare (55,4%), situându-se mult sub media națională(59,6%).

De asemenea, rata de ocupare a resurselor de muncă de sex masculin (56,2%) a fost mai ridicată decât rata de ocupare a

resurselor de muncă de sex feminin (54,5%). Totodată, în ceea ce priveşte epartizarea pe medii de rezidenţă, se constată

faptul că trendul a fost de creştere a ratei de ocupare a resurselor de muncă în mediul urban şi de uşoară descreştere în

mediul rural.

În anul 2011, rata de activitate a resurselor de muncă pentru regiunea Sud Muntenia a ocupat locul 6 (59,2%) în

rândul celor opt regiuni de dezvoltare, situându-se mult sub media la nivel național (62,8%). Totodată, în anul 2011, în

ceea ce privește repartizarea pe sexe, rata de activitate a resurselor de muncă a fost mai ridicată în rândul bărbaților

(60,4%), decât în rândul femeilor (57,9%), fiind în uşoară scădere faţă de anul 2010.

Perioada 2004 - 2011 a fost marcată de o evoluție oscilantă a ratei de activitate a populației cu vârsta 15-64 de ani, cea

cea mai scăzută valoare fiind înregistrată în anul 2005 (64,3%), iar cea mai ridicată valoare fiind înregistrată în anul

2007 (66,3%). În anul 2011, la nivelul regiunii Sud Muntenia rata de activitate a populației cu vârsta cuprinsă între

15-64 de ani a fost 62,1%, astfel situându-se sub media de la nivel național (63,3%). În ceea ce privește diferențierea pe

medii de rezidență, rata de activitate a populației 15-64 de ani a fost mai ridicată în mediul urban (64,3%) față de mediul

rural (60,2%). Totodată, acest indicator a atins valori mai ridicate, la nivel regional, în rândul populaţiei masculine

(70,6%) comparativ cu rata de activitate a populaţie de sex feminin (53,4%).

Rata de ocupare a populaţiei: În perioada analizată, atât la nivel național, cât și la nivel regional, rata de ocupare a

populației (15-64 de ani), a urcat constant până în anul 2008, ajungând la 61% în regiunea Sud Muntenia, apoi a

scăzut ușor până la 55,3% în anul 2011. În anul 2011, rata de ocupare a populației (15-64 de ani) a fost mai scăzută în

mediul rural (54,2%), comparativ cu mediul urban (56,6%). Totodată, în ceea ce privește rata de ocupare a populației

(15-64 de ani), pe sexe, în anul 2011, rata de ocupare în rândul populației de sex masculin (62,9%) era mult mai

ridicată, decât rata de ocupare a populației (15-64 de ani) de sex feminin (47,6%). Similar cu tendinţa înregistrată la

nivel naţional, în funcţie de sectorul de activitate, se constată faptul că, în 2011, ponderea cea mai ridicată a populaţiei

ocupate civile a lucrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (429,6 mii persoane, reprezentând aproximativ 37,1% din

populaţia ocupată civil la nivel regional), în industrie 254,7 mii de persoane şi în comerţ 135,4 mii de persoane. Sub

efectul crizei economice, numărul persoanelor ocupate a scăzut în ultimii ani în cele mai multe activităţi economice:

industrie, comerţ, transporturi, tranzacţii imobiliare, administraţie publică și învăţământ. Cu toate acestea, există

domenii precum hoteluri şi restaurante, intermedieri financiare şi, surprinzător, sănătate în care populaţia ocupată a

înregistrat creşteri.

Numărul mediu al salariaţilor pe judeţe, medii de rezidenţă, sectoare ale economiei, sexe: Evoluţia numărului

mediu al salariaţilor de la nivelul regiunii Sud Muntenia, în perioada analiztă s-a înscris în tendinţa înregistrată la

nivel naţional. Astfel, în perioada 2004 - 2008 a avut loc o creştere continuă a numărului mediu al salariaţilor, până la

601.000 persoane în anul 2008, urmând apoi o scădere constantă în anii 2009 şi 2011, până la 514.078 persoane. Astfel

în anul 2011, regiunea Sud Muntenia s-a situat pe locul 4, la nivel naţional, în ceea ce priveşte numărul mediu de

salariaţi, fiind depăşită de Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest şi Centru. În ceea ce priveşte repartizarea numărului mediu al

salariaţilor pe cele şapte judeţe componente ale regiunii Sud Muntenia, în anul 2011, majoritatea salariaţilor era

concentrată în judeţele dezvoltate din nordul regiunii, respectiv Prahova (156.988 persoane) şi Argeş (124.853

84

persoane), reprezentând 54,8% din numărul mediu al salariaţilor de la nivelul regiunii Sud Muntenia. La polul opus s-

au situat judeţele din partea de sud, slab dezvoltate, precum Giurgiu (30.577 persoane) şi Călăraşi (40.611 persoane).

Referitor la repartizarea numărului mediu al salariaţilor pe sexe, în anul 2011, în regiunea Sud Muntenia 271 de mii de

salariaţi erau de sex masculin, în timp ce numărul mediu al salariaţilor de sex feminin a fost uşor mai scăzut 243 de mii

de persoane. Referitor la repartizarea salariaţilor pe activităţi ale economiei naţionale, se poate observa faptul că în anul

2011, în regiunea Sud Muntenia, majoritatea salariaţilor era concentrată în industrie 34,3%, în comerţ cu ridicata şi cu

amănuntul, repararea autovehiculelor şi a motocicletelor 14,8%, în învăţământ 8,3% şi în sănătate şi asistenţă socială

8,1%. La polul opus, cel mai mic număr de salariaţi a fost concentrat în următoarele activităţi: 0,5% în tranzacţii

imobiliare, 0,8% în informaţii şi comunicaţii şi 1% în activităţi de spectacole, culturale şi recreative. Din punct de

vedere al indicatorului numărul mediu al salariaţilor din regiunea Sud Muntenia se remarcă o împărţire structurală a

regiunii între judeţele din nordul său – Argeş, Dâmboviţa şi Prahova – şi cele din sud – Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi

Teleorman. Astfel, judeţele de nord se remarcă ca având un număr mediu al salariaţilor ridicat în industrie, construcţii

şi comerţ, cu menţiunea că judeţul Dâmboviţa se poziţionează în intervalul de tranziţie către judeţele de sud. În ceea ce

priveşte agricultura, judeţele de câmpie prezintă valori ridicate ale indicatorului. Ialomiţa şi Călăraşi prezintă cea mai

dramatică scădere a numărului mediu al salariaților, aceste judeţe înjumătăţindu-şi numărul de angajaţi în agricultură.

În acelaşi timp se constantă o specializare a judeţelor pe activităţi ale economiei naţionale şi anume: Prahova în turism

(hoteluri şi restaurante), Argeş în silvicultură şi exploatare forestieră, iar judeţele din sud, Călăraşi, Ialomiţa şi

Teleorman în agricultură (agricultură şi vânătoare). Conform datelor statistice cu privire la numărul mediu de salariați

ocupați în principalele sectoare de activitate, județul Giurgiu înregistrează cele mai ridicate date pentru sectoarele

comerț, industria prelucrătoare și industria extractivă, clasându-se sub media regională la nivelul fiecărui sector. De

asemenea, județul Dâmbovița se situează peste media regională în silvicultură și exploatare forestieră, cu un număr

mediu de salariați de aproximativ două ori mai mic decât cel înregistrat în primul județ clasat (Argeș). Județul

Dâmbovița, ca număr mediu de salariați ocupați în industrie (în special industriile prelucrătoare și extractivă), respectiv

în construcții se situează pe locul trei, după județele Prahova și Argeș.

Rata şomajului BIM, pe categorii de vârstă a populaţiei, judeţe, medii de rezidenţă şi sexe: Ca urmare a

dezechilibrelor apărute pe piaţa forţei de muncă (unde oferta de forţă de muncă depăşeşte cererea), apare fenomenul

şomajului. Transformările socio-economice şi criza economică au influenţat puternic fenomenul şomajului atât la nivel

naţional, cât şi la nivel regional. În România şi în alte state din Uniunea Europeană, măsurarea volumului şomajului se

realizează prin indicatorul: şomajul BIM (Biroul Internaţional al Muncii). Astfel, din analiza indicatorilor statistici, se

poate observa faptul că rata şomajului BIM în perioada analizată a avut un trend descendent în perioada 2005-2008,

apoi, pe fondul efectelor crizei economice a înregistrat o creştere continuă până în anul 2011 (10,4%), ocupând locul 2 la

nivel naţional, depăşind cu mult media naţională (7,4%) . De asemenea, se poate observa faptul că în anul 2011 rata

şomajului BIM a fost uşor mai ridicată în rândul bărbaţilor (10,5%), decât în rândul femeilor (10,3%). Totodată, se

observă o rată scăzută a şomajului BIM în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani (4,7% - locul 3 la

nivel naţional), precum şi o rată crescută a acesteia în rândul populaţiei tinere 15-24 de ani (32,9% - locul 2 la nivel

naţional).

5.3.5. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUA ÎN REGIUNEA DE

DEZVOLTARE SUD-EST

Forţa de muncă şi migraţia: În 2005, populaţia ocupată reprezenta 36,1% din total, cea mai mare parte în servicii

(44,5,%) şi agricultură (32%), urmate de industrie (23,5%). Se remarcă ponderea ridicată a populaţiei ocupate în

sectorul serviciilor în judeţele Constanţa şi Galaţi, datorită staţiunilor turistice din lungul litoralului şi prezenţei

porturilor Constanţa şi Mangalia, şi respectiv Galaţi. Spre deosebire de acestea, în judeţul Vrancea, aproximativ 49%

din populaţia ocupată lucrează în agricultură, iar 62% din populaţia judeţului locuieşte în mediul rural.

Piața forței de muncă, joacă un rol hotărâtor în asigurarea creşterii economice şi a productivității pe termen lung.

Crearea condițiilor pentru creşterea competențelor profesionale, în scopul asigurării unui proces de producție

85

performant, care să dea naştere unor produse competitive, capabile să facă față cerințelor pieței, devine o prioritate

absolută.

Problemele cu care se confruntă Regiunea Sud-Est, şi în egală măsură întreaga țară, sunt legate, în special de scăderea

populației totale, active şi ocupate. Scăderea numărului total al populației, a avut repercursiuni majore şi asupra pieței

forței de muncă. În 2005 in regiune există un număr de 1.147 mii persoane populație ocupată, ceea ce reprezentă 12,5 %

din totalul la nivel național. Atât la nivel național, cât şi la nivelul Regiunii Sud-Est, se remarcă în anul 2005 o scădere

foarte accentuată (173000 persoane față de anul 2000) a populației ocupate. Totodată, se observă şi tendința de

îmbătrânire a acesteia, 23,2% din populația ocupată în anul 2005, reprezentă persoane în vârstă de 45-54 ani.

Îmbătrânirea populației poate genera ieşirea unor competențe importante de pe piața forței de muncă, în domenii de

interes, ca: domeniul cercetării, în care se observă o scădere vertiginoasă a numărului de salariați, învățământ

pre/universitar, industrie etc., şi totodată nevoia de formare initiala şi/sau continua în domenii slab dezvoltate în

prezent: asistență medicală specifică vârstei a III-a, activități de întreținere şi profilactice, activități de socializare

dedicate persoanelor vârstnice, activități de tip «part time».

Activitatea economica a regiunii in ultimii ani se caracterizeaza prin intrarea in declin a ramurilor industriale, generand

lichidarea si/sau restructurarea marilor intreprinderi (cu impact negativ asupra şomajului) şi înființarea de

întreprinderi mici si mijlocii.

Conform datelor statistice la nivel regional, în ultimii ani ponderea în economia regiunii o dețin micro întreprinderile,

întreprinderile mici si mijlocii. Majoritatea întreprinderilor mari activeaza în industria prelucratoare, construcții,

transport si depozitare. Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale la nivelul fiecărui județ din

Regiunea Sud-Est, evidențiază sectoarele CAEN, care concentrează cea mai mare parte a populației ocupate, în

următoarea ordine: agricultură, industrie prelucrătoare, comerț. După aceste trei poziții se constată că intervin

particularități de la un județ la altul în ceea ce priveşte ordinea sectoarelor de activitate, în funcție de numărul populației

ocupate.

Lipsa locurilor de muncă adecvate, salarizarea neatractivă, dar şi calificarea necorespunzătoare determină plecări masive

a activilor spre arealele de creştere economică din ţară sau străinătate. Migraţia cea mai accentuată se înregistrează în

judeţul Vrancea, în special din cauza structurii economice neconsolidate, unde populaţia tânără a părăsit masiv

localităţile pentru a lucra în străinătate.

Şomajul: Cu o valoare de 6,4% (2005) depăşeşte media ţării (5,9%). Disponibilizările din industria metalurgică

(MITTAL GROUP) au determinat ca judeţul Galaţi să deţină cea mai ridicată rată a şomajului (8,3%), urmat de Buzau

(7,4%) si Brăila (6,8%). Schimbările structurale în economia regiunii au determinat scăderea somajului. Astfel, se

observă o scădere semnificativă a ratei şomajului în regiune în 2004 față de 2003, care continuă şi în 2005. În Regiunea

Sud-Est rata şomajului a scăzut de la 8,1 % în 2003 la 6,4 % în 2005. De asemenea, se observă o scădere a ratei

şomajului în 2005 față de 2003 în toate județele regiunii, cu excepția judetului Buzău unde dupa o scădere uşoara în

2004, nivelul şomajului a atins în 2005 din nou nivelul din 2003. La nivelul regiunii, cea mai mare rată a şomajului la

sfarşitul anului 2005 s-a înregistrat în județul Galati (8,3%). Reducerea șomajului poate fi explicata prin amploarea

pensionarilor, plecarilor la munca in strainatate, muncii in economia subterana, dar si prin faptul că cei mai multi

șomeri nu se mai înregistreaza la Oficiile Forței de Munca. Din totalul şomerilor înregistrați în anul 2005, aproximativ

43% reprezintă şomeri de sex feminin, respectiv un număr de 30.283 persoane. În privința segmentelor de şomaj

specifice, ponderea femeilor în total şomeri precum şi a tinerilor în total şomeri la nivel regional depăşesc valorile

înregistrate la nivel național. Având în vedere că în anul 2005 față de anii precedenți, se înregistrează o scădere în ceea

ce priveşte personalul din agricultură, industrie, construcții, comerț şi alte servicii, județele Constanța şi Galați se

mențin pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul persoanelor ocupate, depăşind media pe regiune. Rata de participare

la forța de muncă, reprezentand raportul dintre populația activă civilă şi populația totală în varstă de muncă, a fost

apropiată de valoarea la nivel national (sursa: www.adrcentru.ro, INS, Anuarele Statistice ale Romaniei)

86

5.3.6. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUA ÎN REGIUNEA DE

DEZVOLTARE NORD-EST

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Statistică, scăderea populaţiei ocupate atinge cote alarmante în întreaga

regiune în anul 2009. Începând cu anul 2010, se vor înregistra creşteri ale populaţiei ocupate civile însă valorile

înregistrate vor fi mai mici chiar şi decât cele prognozate în 2007 (excepţie doar în judeţul Suceava). Comparativ cu

celelalte regiuni ale ţării, în regiunea de nord est se vor înregistra cele mai mari scăderi ale populaţiei ocupate civile între

anii 2008 şi 2009. În general, se remarcă un trend descrescător în toate regiunile ţării, cu o uşoară tendinţă de creştere

începând cu anul 2010.

În ceea ce priveşte ocuparea la nivel naţional, în perioada 2005 - 2009, aceasta a crescut de la 57, 7 % în 2005 la 58,6 %

în 2009. Rata de ocupare la nivel naţional a crescut mai mult în rândul populaţiei masculine, decât în rândul populaţiei

feminine, astfel încât, la finalul anului 2008, decalajul procentual între ratele de ocupare ale celor două sexe era de 13,2

puncte procentuale (65,7% pentru bărbaţi, faţă de 52,5% pentru femei). La nivel regional, în intervalul de timp analizat,

se constată o scădere a ratei ocupării de la 61,5 în 2005 la 60,6 în 2009. În acelaşi timp însă, observăm că rata ocupării la

nivel regional este mai crescută decât cea de la nivel naţional pe parcursul întregii perioade analizate (2,5 pp în 2007).

Cel mai mare decalaj procentual între cele două sexe, la nivelul regiunii de nord est, este de 7,9 puncte procentual în

2009 (64,5% pentru bărbaţi, faţă de 56,6% pentru femei).

Cel mai mare număr de persoane neindemnizabile din regiunea de nord est, se înregistrează în anul 2007, în judeţul Iaşi

(14.350 de persoane). Observăm că în acest judeţ, la nivelul aceluiaşi an, există un decalaj de 4,2 ori mai mare între

numărul persoanelor indemnizabile şi cele neindemnizabile. În judeţul Vaslui se remarcă un număr îngrijorător de mare

de persoane neindemnizabile atingând un maxim de 12.191 de persoane doar în prima jumătate a anului 2010. Totodată

trebuie menţionat faptul că, raportat la numărul de locuitori din judeţul Vaslui, numărul persoanelor neindemnizabile

aflate în evidenţele AJOFM Vaslui este extrem de mare apropiindu-se de cel din judeţul Iaşi tendinţă care se

înregistrează pe parcursul întregului interval de timp analizat. Creşteri ale numărului de persoane neindemnizabile, în

detrimentul celor indemnizabile se mai înregistrează în anul 2010 în judeţele: Neamţ (10372 faţă de 8212), Botoşani

(5245 faţă de 4979).

Şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM în toată regiunea de nord est, provin în special din mediul rural. Datele colectate

indică un număr aproape triplu de şomeri care provin din mediul rural comparativ cu cei care provin din mediul urban

în judeţul Vaslui şi un număr dublu de persoane şomere din mediul rural faţă de cele din mediul urban în judeţul Iaşi.

Menţionăm, că la nivel regional, judeţele cu cea mai mare pondere a populaţiei rurale sunt Neamţ (61.8%) şi Vaslui

(58.8%) iar cu cea mai mică pondere Iaşi (52.3%) şi Bacău (54.3%).

Măsurile active de stimulare a ocupării constau în:

acordarea unor servicii de mediere a locurilor de muncă vacante, de informare şi consiliere profesională, de

consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente şi iniţierea unei afaceri;

organizarea unor cursuri de formare profesională;

subvenţionarea locului de muncă pentru persoanele cu handicap, absolvenţi, şomeri peste 45 de ani sau unici

susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care mai au 3 ani până la pensie;

acordarea unor alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea şomajului;

stimularea mobilităţii forţei de muncă;

acordarea unor credite în condiţii avantajoase;

încheierea de contracte de solidaritate în baza Legii nr. 116/2002;

ocuparea temporară a forţei de muncă în lucrări de interes comunitar;

acordarea primei de încadrare pentru absolvenţi.

Rata de participare a şomerilor la măsurile active în perioada 2007 – 2010 (sem. I) înregistrează un trend crescător în

judeţele Bacău, Botoşani şi descrescător în Suceava şi Vaslui. Cea mai mare rată de participare a şomerilor la măsuri

active în regiunea de nord est se înregistrează în judeţul Suceava în anul 2007 (95,99%).

87

În ceea ce priveşte rata de participare a şomerilor la cursurile de formare profesională, se remarcă judeţul Botoşani cu cea

mai crescută valoare din regiune: 27,99% în 2008. Precizăm că în regiunea Nord Est toate agenţiile, cu exceptia

Vasluiului, au Centre de formare profesională.

Situaţia locurilor de muncă vacante în judeţele regiunii de Nord-Est: Din datele furnizate de AJOFM-le din

regiunea de Nord-Est, se constată o scădere alarmantă a numărului de locuri de muncă vacante începând cu anul 2009

(excepţie judeţul Bacău). Domeniile în care au fost comunicate cele mai multe locuri de muncă vacante de către

angajatori au fost:

în judeţul Bacău - constructii (zidar, dulgher, zugrav, fierar betonist, instalator), comert (vanzator, gestionar),

industria confectiilor din textile, blanuri si pielarie (operator confectioner imbracaminte), hoteluri si restaurante

(ospatar, barman, bucatar), domeniul prelucrarilor mecanice (lacatus mecanic, electrician, mecanic);

în judeţul Botoşani, pentru anul 2009, în domeniul construcţiilor 1710 (din care muncitori necalificati in

construcţii 1232), avand totodata si gradul de ocupare cel mai mare (72%), confectii textile şi pielarie = 1006

(din care confecţioner imbrăcăminte - 315) - cu gradul de ocupare de 31%; pentru anul 2010, in domeniul

constructiilor 1735 (din care muncitori necalificati in construcţii 862), avand totodata şi gradul de ocupare cel

mai mare (50%), confecţii textile şi pielărie = 511 (din care confectioner imbracaminte - 227) - cu gradul de

ocupare de 44%;

în judeţul Iaşi – construcţii, servicii şi mecanic;

în judeţul Neamţ - 50% in domeniul serviciilor de orice fel, inclusiv servicii medicale si 650 posturi ca vanzator,

15% in domeniul constructiilor si fabricarii diverselor produse necesare in acest domeniu, 35% fabricarea de

produse textile, alimentare, telecomunicatii-ingineri, operatori, tehnicieni , montatori, masinisti; pentru anul

2010, 45% in domeniul serviciilor, 18% in domeniul constructiilor si fabricarii diverselor produse necesare in

acest domeniu, 30% fabricarea de produse textile, alimentare, mobila, fire textile,mase plastice, energie electrica,

extractie gaze, iar restul in domeniul cultivarii plantelor si cresterii animalelor. Pentru persoane cu studii

superioare au fost solicitari pentru Director societati comerciale, ingineri in domenii de productie, cercetare;

în judeţul Vaslui - muncitor necalificat in constructii, muncitor necalificat la poduri si drumuri, vanzator,

muncitor necalificat in agricultura, confectioner.

La nivelul regiunii de Nord-Est se observă:

o tendinţă de scădere a populaţiei ocupate civile – poate fi datorită migraţiei extene, sau datorită problemelor

economice din zonă;

rată mare a şomajului în rândul populaţiei din mediul rural ceea ce necesită iniţierea unor acţiuni care să vizeze

o mai bună adaptare a acestor categorii de persoane la cerinţele de pe piaţa muncii;

număr mare de persoane neindemnizabile şi care beneficiază de prevederile Legii venitului minim garantat

416/2002;

persoanele defavorizate nu accesează serviciile oferite de AJOFM ceea ce impune o mai bună colaborare

interinstituţională şi eventual modificarea legislaţiei (foştii deţinuţii să fie obligaţi să acceseze serviciile AJOFM,

diferenţa între ajutorul acordat persoanelor cu handicap şi salariul minim pe economie sa fie mai mare etc.);

nivel de educaţie scăzut în rândul şomerilor din evidenţele AJOFM;

şomajul în rândul persoanelor de sex feminin este mai scăzut decât în rândul bărbaţilor (femeile îşi găsesc mai

uşor un loc de muncă în străinătate, acceptă mai uşor un loc de muncă prost plătit etc.);

forţa de muncă excedentară poate fi reorietată spre servicii de tip îngrijire la domiciliu copii sau bătrâni,

persoane în stadiul terminal de boală etc.

88

5.4. Viziune integratoare

O viziune integratoare începe să se contureze tot mai mult ca o necesitate stringentă în privința intervențiilor pentru

compatibilizarea într-un grad cât mai ridicat a cererii de cunoştințe, competențe, abilități şi deprinderi de muncă cu

oferta sistemului de învățare pe parcursul întregii vieți, existând mai multe demersuri în acest sens. Capacitatea

individuală şi colectivă de a face față provocărilor unei piețe a muncii caracterizată de un grad ridicat de volatilitate şi

aflată în continuă transformare, necesită existența unor rute flexibile şi alternative de învățare permanentă care să

permită completarea educației de bază, precum şi formarea sau actualizarea competențelor forŃei de muncă, atât prin

sistemul formal cât şi prin sisteme informale sau non-formale de pregătire. În plus este necesară promovarea incluziunii

sociale şi în sfera învățării permanente prin promovarea principiului egalității de şanse şi oportunități pentru forța de

muncă potențială, fie că acesta provine din interiorul sau din afara pieței muncii, ori aparține grupurilor defavorizate. În

acest context se detaşează ca importanță facilitarea accesului la învățare prin informare şi suport financiar.

Dezvoltarea resurselor umane trebuie concentrată pe creşterea investițiilor în educație şi formare, inserția şi menținerea

pe piața muncii a cât mai multor persoane, creşterea calității ofertei de muncă, îmbunătățirea adaptabilității lucrătorilor

şi întreprinderilor, promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile.

Intervenția masivă a puterii publice în calitate de „lender of last resort” devine un factor determinant. Cu toate acestea

ea trebuie să se facă nu din afara întreprinderii şi a comunității şi nici de „deasupra individului” ci în parteneriat cu

întreprinderea, comunitatea şi indivizii.

89

6. Analiza SWOT la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în

cadrul proiectului „Progres și calitate în industria alimentară

prin formare profesională continuă (PC-IA-FPC)”

(POSDRU/182/2.3/S/152544)

6.1. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

PUNCTE TARI

Conectivitate și accesibilitate: Regiune de tranzit cheie între Banat și Muntenia (București), Regiunea SV

Oltenia este traversată de 3 Axe prioritare ale rețelei europene de transport (TEN-T): Axa prioritară 7 rutieră,

Axa prioritară 18 fluviul Dunărea, Axa prioritară 22 (feroviara). Podul Calafat-Vidin și întegrarea acestuia în

coridorul IV Pan European asigură conectivitatea regiunii cu partea de sud a Europei.

Cel mai mare producător de energie din România cu resurse energetice refolosite: Rețeaua hidrologică, alături

de configurația reliefului, conferă regiunii rolul energetic principal în România prin exploatarea potențialului

apelor curgătoare care traversează regiunea: fluviul Dunărea, râurile Jiu și Olt. Pe teritoriul Olteniei se află

complexele hidroenergetice Porțile de Fier (printre cele mai mari din Europa) – județul Mehedinti și Lotru-Olt –

în județul Vâlcea (printre cele mai mari din România). Mai mult, aproape de zonele miniere Motru – Valea

Jiului, funcționează două din cele mai mari centrale termoelectrice din România: Rovinari și Turceni.

Fluviul Dunărea, o resursă importantă pentru industrie și turism: Dunărea reprezintă frontiera naturală a

regiunii cu Serbia și Bulgaria, pe o lungime de peste 387 km și constituie Axa prioritară TEN-T 18. De

asemenea, Dunărea reprezintă o resursă importantă pentru turism, porturile dunărene Orșova, Drobeta Turnu-

Severin și Calafat, urmând să figureze pe lista vaselor de croaziera străine ce vor circula pe Dunăre. Fluviul

Dunărea reprezintă o sursă importantă de pescuit, iar întreaga regiune este considerată un adevărat paradis

pentru vânătoare. Pentru toate cele trei județe de la Dunăre, Olt, Dolj și Mehedinti, vecinătatea acestui fluviu

poate constitui un potențial turistic, prea puțin exploatat în prezent.

Aeroportul Internațional Craiova: Aeroportul Internațional Craiova se află la șapte kilometri de centrul orașului

Craiova, pe șoseaua Craiova-București (DN65, E574). Pista de decolare/aterizare are o suprafață de 2500 x 60

m, calea de rulare o suprafață de 380 x 14 m, iar platforma pentru îmbarcare 75 x 110 m. Dotarea tehnică a

Aeroportului Craiova permite operarea în regim de Aeroport Internațional, având în vedere cele mai recente

lucrări de modernizare și achiziție. Modernizarea Aeroportului Internațional Craiova și a rețelei de transport

rutier vor duce la întenșificarea schimburilor și la cresterea capacitatii de atragere a invesitiilor străine în

unități productive.

Regiunea este bogată în resurse minerale (cărbune, izvoare minerale, roci de construcție, sare, petrol, etc):

Regiunea dispune de importante resurse minerale în principal cărbune și petrol (județul Gorj, județul Vâlcea),

precum și de izvoare minerale cu proprietăți deosebite (județul Vâlcea).

Industria lemnului (Subcarpații Olteniei) și serviciile de transport din regiune sunt competitive: Zonele

muntoase și subcarpații Olteniei dispun de resurse forestiere, precum și de facilități de exploatare și transport

competitive.

Universitatea din Craiova este unul din cele mai importante centre universitare din țară: În regiunea Oltenia

funcționează un număr de 3 universități de stat (2 în Craiova – Universitatea din Craiova și Universitatea de

Medicîna și Farmacie și una în Targu Jiu – Universitatea de Stat Constantin Brancuși) și 5 private (2 în

Craiova, 2 în Rm. Vâlcea, 1 în Drobeta Turnu Severin).

90

Potențial turistic și cultural diversificat: arii protejate, parcuri naturale, munți, peșteri, zone rurale nepoluate,

ape minerale și stațiuni balneare, pescuit și vânătoare, atracții culturale, mânăstiri în zone pitorești: Regiunea

Oltenia are un potențial turistic bogat, care creează condiții favorabile pentru practicarea următoarelor forme de

turism: turism montan-munții, turismul speologic, turismul balnear, turismul rural, parcuri naturale, turism

istoric, religios și cultural.

Suprafețe întinse de terenuri agricole, cu soluri fertile, propice unei agriculturi moderne: Regiunea Oltenia

dispune de o suprafață agricolă totală de 1.810.676 ha, reprezentând 12,3% din suprafață agricolă a țării.

Zone de concentrare a industriei moderne: Slatina - aluminiu, cu numeroase investitii de capital Internațional,

Ford – a doua mare companie de automobile din România: Singurul producător de aluminiu din țară; cea mai

mare pondere în exportul regional

Existența fortei de munca cu o buna educatie înitiala

PUNCTE SLABE

Infrastructura de transport insuficient dezvoltată

Nu există un drum expres sau o autostradă în regiune; DN 65 Craiova-Slatina-Pitești nu corespunde cerințelor

europene în ceea ce privește transportul de călători și mărfuri; Lipsa conectărilor și a facilităților eficiente inter-

modale intre rețeaua de cale ferată și cea de căi navigabile interioare constituie un obstacol pentru exportul

produselor cu valoare adaugată scăzută din regiune, cum ar fi metalele, lemnul, materii prime agricole, produse

miniere, etc.

Densitatea căilor ferate în regiune este cea mai mică din țară – 33,9 km/1000 km², iar zona de câmpie de-a

lungul Dunării nu beneficiază deloc de rețea de cale ferată.

De asemenea, nu există puncte de trecere a frontierei pe calea ferată la Drobeta Turnu Severin, spre Iugoslavia

fluxurile de marfă și persoane între regiune și țările învecinate fiind îngreunate.

Lipsa poturilor comerciale specializate

Infrastructura de afaceri pentru agricultura insuficient dezvoltată

Regiune rurală cu o pondere mare a populației ocupate în agricultură și o rentabilitate scăzută a activităților

agricole datorată fărâmițării terenurilor, unităților productive mici, mecanizării reduse etc

În anul 2011, la nivelul Regiunii Oltenia, sectorul agricol concentra 40% din populația ocupată civilă și

contribuia cu un procent de aproximativ 10 % la formarea PIB regional.

Infrastructura de utilități și mediu insuficient dezvoltată (apă, canalizare, epurare, gaze, managementul

deșeurilor, comunicații), în mediul rural, dar și în multe orașe.

Lungimea rețelei de alimentare cu apă a regiunii Oltenia este de la 6.741 km ( 10,68% din totalul national) -

penultimul loc între regiuni); La nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia , la sfarșitul anunului 2010, 41,52% (186

localitati) din localități componente nu aveau instalații de alimentare cu apă potabila și se aflău exclusiv în

mediul rural.

Cu o lungime a rețelei de canalizare regională de de 1.772 km la sfarșitul anului 2010 km, regiunea Oltenia

ocupa ultimul loc între regiuni. De asemenea, exceptând regiunea București, are cel mai mic nr. de localități

conectate.

Lungimea rețelei de furnizare a gazelor naturale este de 2.087 km, reprezentând 6,26 % din lungimea rețelei de

gaze naturale la nivel național (33.338 km), și plasează regiunea Oltenia pe ultimul loc în țară.

Rețeaua de termoficare este foarte veche și generează pierderi plătite de către populație.

Calitatea apei este necorespunzătoare.

Regiune “de graniță” slab dezvoltată (la granița cu Bulgaria și Serbia).

Fluviul Dunărea a acționat de-a lungul timpului ca o barieră naturală, de-a lungul laturii sudice a regiunii,

îngreunând relațiile economice.

Capacitate scăzută de atragere a invesițiilor străine directe.

Infrastructura de afaceri în stadiu incipient de dezvoltare (inclusiv pentru agricultură).

91

Infrastructura de afaceri a regiunii Oltenia este formată din două parcuri industriale operaționale, situate în

județul Dolj la Craiova, și în județul Gorj la Sadu și 5 incubatoare de afaceri. Cele 5 incubatoare de afaceri

reprezintă 26% din totalul incubatoarelor active.

Ultimul loc în țară ca și număr de IMM-uri în regiune și cel mai mic număr de IMM-uri cu capital strain din

țară.

Cu 32.500 unități locale active la nivelul anului 2011 regiunea Sud-Vest Oltenia se află pe ultimul loc din cele

opt regiuni din punct de vedere al numărului IMM. Microîntreprinderile reprezintă 86,77 % din numărul total

de IMM-uri.

Insuficienta și standardul scazut al infrastructurii turistice și de agrement, calitatea slabă a serviciilor din

turism.

În anul 2011, baza materială cuprindea 377 structuri de cazare (7,5% din totalul national), număr ce o situează

pe penultimul loc comparativ cu celelalte regiuni. Cu un număr de 18.274 locuri de cazare (24,5% din totalul

național), regiunea ocupă ultimul loc la nivel național.

Infrastructură de acces spre zonele turistice slab dezvoltată, utilități turistice nemodernizate și dotarea tehnică

necorespunzătoare duc la un indice de utilizare a capacităților aflate în funcțiune scăzut.

Prezența unor zone monoindustriale

Regiunea Oltenia include mai multe zone monoindustriale situate îndeosebi în județul Gorj, precum bazinele

miniere Motru și Rovinari.

Existența unor areale geografice cu densitate scăzută a populației și un grad redus de accesibilitate (est, sud,

centru).

În ceea ce privește densitatea populației, Oltenia se află sub media pe țară și are un număr relativ mare de sate și

localități mici. Cu excepția județului Dolj, celelalte județe au o densitate a populației mai scăzută decât media

națională și un număr de localități per kilometru pătrat mai mare, sau mult mai mare. Ca urmare, aceasta

contribuie la izolare și sub-dezvoltare. De aici rezultă necesitatea de invesiții substanțial mai mari în

infrastructura pe cap de locuitor pentru a atinge același nivel al serviciilor ca în zonele cu o densitate mai mare

a populației.

Probleme serioase cu sărăcia, servicii sociale precare.

Sărăcia este asociată atât cu indivizii, cât și cu anumite comunități. Comunitățile afectate sunt în special cele

din zonele rurale, o înaltă gravitate a fenomenului fiind atinsă și în comunitățile de rromi.

Economia rurală a regiunii Oltenia, aproape total dependentă de agricultură, a devenit o “economie a

subzistenței”, singurul ei rol fiind acela de a asigura necesitățtile de bază pentru cea mai mare parte a

populației.

Probleme de mediu afectând apa, aerul, solul și subsolul.

Investitiile insuficiente pentru refacerea solului în zonele miniere au condus la existența unor suprafețe

degradate extinse. Lipsa investițiilor în modernizarea instalațiilor de canalizare publică și cele ale apei potabile

au repercursiuni asupra calității apei furnizate cu consecințe asupra sănătății populației.

Calitatea scăzută a infrastructurii de sănătate.

În anul 2011 în Oltenia funcționau 38 de spitale și 3 policlinici, regiunea ocupând ultimul loc pe țară (alături

de regiunea Vest) din punctul de vedere al numărului de unități spitalicești proprietate de stat. Calitatea slabă a

infrastructurii spitalicești și slaba dotare cu echipamente și tehnologii de ultimă generație este foarte gravă în

mediul rural.

Decalaj între pregătirea oferită de școală și cerințele pieței muncii.

O analiză comparativă a ratei șomajului la tineri și ratei somajului de lungă durată sunt o dovadă clară a lipsei

de corelare între sistemul educațional inițial și continuu și cerințele reale de pe piață.

Disparități educaționale între mediul rural și urban.

Calitatea educației în mediul rural este afectată de infrastructura de educație slab dezvoltată, de motivația

insuficientă a personalului și de situația materială slabă a populației rurale.

92

Infrastructura de educație insuficientă și neadaptată standardelor moderne în materie.

Infrastructura educațională la nivel regional se află într-o stare destul de avansată de degradare și cu o dotare

insuficientă.

Infrastructura de cercetare inovare slab dezvoltată și grad redus de punere în practică a rezultatelor cercetării

inovării.

Infrastructura de cercetare în regiunea Oltenia este reprezentată de 26 institute și centre de cercetare, din care

13 în agricultură și silvicultură.

Activitatea de constituire a clusterelor se află în stadiu incipient.

Grad redus de urbanizare și existența unor areale urbane degradate cu infrastructura de utilități învechită,

clădiri aparținând patrimoniului cultural în stare avansată de degradare, lipsa zonelor verzi și de recreere,

insuficiența transportului public.

52% din populația regiunii trăiește în mediul rural.

Spațiul periurban mai slab dezvoltat. Din 408 UAT doar 40 sunt orașe.

Decalaj informațional (digital divide), inclusiv în (și între) orașe;

Slaba dezvoltare a industriei cu valoare adăugată mare (Strategia de reindustrializare)

Lipsa mecanismelor de finanțare a afacerilor (business angel, business venture.

Număr redus de abonamente internet; număr redus de calculatoare mai ales în mediul rural.

Prelucrarea produselor agricole și piscicole; industrie electrotehnică.

OPORTUNITĂŢI

Potențial de exploatare a Dunării ca un coridor de transport cu cost redus;

Valorificarea podului Calafat – Vidin și integrarea acesuia în Coridorul IV European va duce la facilitarea

schimburilor cu partea de sud a Europei;

Existența unui potențial turistic favorabil dezvoltării unui turism durabil în regiune;

Potențial crescut pentru turismul montan, rural, balnear, Dunărean, religios etc;

Dezvoltarea sectorului serviciilor va oferi oportunități pentru crearea de noi locuri de muncă;

UE alocă fonduri substanțiale prin programele operaționale ;

Potențial crescut pentru agricultura ecologică

Potențial crescut pentru agroturism (în special în nord);

Interes pentru înființarea clusterelor;

Valorificarea potențialului piscicol

Disponibilitatea forței de muncă pentru recalificare și dezvoltarea abilităților

AMENINŢĂRI

Creșterea disparităților inter și intraregionale;

Creșterea ratei șomajului în urma privatizării întreprinderilor mari și a restructurării industriale;

Problemele acumulate în industria extractivă a cărbunelui încă greu de rezolvat;

Creșterea competiției pentru produsele agricole, putând defavoriza unele sectoare tradiționale, în prezent

competitive la export;

Migrația masivă a tineretului datorită lipsei locurilor de muncă;

Regim silvic – incoerența legislativă în ceea ce privește stațiunile montane (legea 50, legea 350, legea 526)

Risc natural (inundații, deșertificarea, eroziunea malurilor)

93

6.2. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Centru

PUNCTE TARI

Poziţionată în zona centrală a României, are legături directe cu 6 din celelalte regiuni de dezvoltare

Principală zonă de legătură cu partea estică a ţării (Est şi Sud-Est)

Populaţie cu nivel ridicat al civilizaţiei, educată în spiritul hărniciei şi al ordinii

Diversitate etnică

Grad ridicat de urbanizare - Regiunea cu cele mai multe localităţi urbane: 57 de localităţi urbane dintre care 3

oraşe cu peste 100.000 de locuitori

Reţea echilibrat răspândită în teritoriu de centre urbane mici şi mijlocii (~ 60% din totalul localităţilor urbane)

Numeroase localităţi cu importanţă istorică şi culturală a patrimoniului construit

Existenţa a două aeroporturi internaţionale (Târgu Mureş, Sibiu);

Reţea de bază a infrastructurii feroviare satisfăcătoare cu două importante intersecţii (Braşov, Teiuş)

Reţea bine reprezentată de drumuri publice traversata de principalele şosele europene (E81, E68, E60) şi de

culoarul IV European

Existenţa infrastructurii sociale şi educaţionale de bază în oraşe

Existenţa unor reţele de pregătire profesională

Centre universitare specializate şi centre de cercetare (Brasov, Târgu Mureş, Sibiu)

Potenţial turistic ridicat utilizabil pe tot parcursul anului datorat peisajului montan, tradiţiilor, monumentelor

arhitecturale şi istorice

Existenţa numeroaselor staţiuni turistice şi centre balneoclimaterice (parţial modernizate - Poiana Braşov,

Predeal, Păltiniş, Sovata, Băile Tuşnad etc)

Numeroase arii protejate-parcuri naţionale, parcuri naturale, monumente ale naturii şi rezervaţii

Capacitate turistică ridicată

Deţine o treime din parcurile industriale din România

Sector industrial diversificat

Orientarea industriei spre prelucrarea resurselor şi produselor existente în regiune

Existenţa unei infrastructuri de producţie disponibilă

Tendinţa de creştere a numărului IMM-urilor şi a start -up –urilor

Resurse de muncă calificate în numeroase domenii de activitate (tradiţii în agricultură şi industrie)

Un mare potenţial de utilizare a suprafeţelor industriale ce dispun de o infrastructură de bază (reutilizarea

fostelor zone industriale)

PUNCTE SLABE

Datorită configuraţiei specifice a reliefului, accesul rutier şi feroviar se realizează doar pe anumite culoare de

trecere

Amplificarea migraţiei , în special a populaţiei tinereşi a celei de origine germane

Sporul natural negativ şi procesul de îmbătrânire a populaţiei

Peste 50% din oraşele Regiunii au o structură economică monoindustrială

Reducerea funcţiilor urbane a localităţilor mici

Mediu construit degradat (inclusiv a numeroaselor obiective istorice şi culturale urbane)

Infrastructură edilitară învechită

Lipsa amenajărilor urbane sau necorespunzătoare

Lipsa condiţiilor de acces în instituţii publice pentru persoane cu handicap

Infrastructura de transport local necorespunzatoare, în special în zonele montane din nord-vestul regiunii

(inclusiv reţea de transport public deficitar, în special în marile centre urbane)

94

Pondere redusă a drumurilor judeţene şi comunale modernizate

Densitate redusă a drumurilor publice

Infrastructură feroviară veche cu viteze de circulaţe foarte reduse, incompatibilă cu cerinţele Uniunii Europeneă

Infrastructura educaţională şi sanitară deficitară în unele sate montane isolate

Lipsa sau uzura morală ridicată a dotărilor în sistemul educaţional (în special în învăţământul profesional) şi

sanitar, cu preponderenţă în mediul rural

Probleme educaţionale la grupele de populaţie sarace, în special rromi: creşterea numărului copiilor

institutionalizaţi

Necorelarea ofertei educaţionale cu nevoile de pe piaţa muncii

Subvalorificarea resurselor turistice din Regiune

Reţelele turistice tematice la nivel regional sunt slab dezvoltate sau inexistente

Protecţia necorespunzatoare a turiştilor care efectuează drumeşii montane la mare altitudine sau în anotimpul

de iarnă Calitatea scazută a serviciilor şi a informaţiilor turistice

Lipsa programelor şi a resurselor financiare necesare protejării patrimoniului

Durată redusă a şederii turiştilor

Reducerea aportului turismului în PIB-ul regional faţă de anii anteriori

Utilităţi turistice nemodernizate şi dotare tehnică necorespunzătoare

Indicele de utilizare a capacitătţlor turistice aflate în funcţiune este scăzut

Existenţa unor unităţi de cazare la standarde calitative necorespunzătoare

Investiţii reduse în tehnologii de protecţie a mediului

Distribuire neechilibrată a parcurilor industriale pe teritoriul Regiunii (6 din 11 sunt în judeţul Braşov)

Disparităţi între numărul de IMM-uri înfiinţate în zonele mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, între

mediul urban şi cel rural

Serviciile de consultanţă în domeniul afacerilor sunt slab dezvoltat

Sectorul cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic şi inovare în declin, număr redus de personal

Relaţiile de colaborare dintre cercetarea universitară şi sectorul economic slab dezvoltate pentru nivelul actual al

relaţiilor economice internaţionale

Serviciile de cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic şi inovare din cadrul întreprinderilor economice sunt slab

dezvoltate sau inexistente

OPORTUNITĂŢI

Poziţie avantajoasă a regiunii în raport cu proiectele europene care vizează infrastructura de transport

Crearea de parteneriate pentru dezvoltarea urbană integrată a localităţilor

Elaborarea de planuri de dezvoltare inter-orăşeneşti, metropolitane (zona Braşov, Sibiu)

Dezvoltarea parteneriatelor sat-oraş

Programele europene care vizează sprijinirea afacerilor, pregătire profesională şi reconversie pe piața forței de

munca

Programe europene pentru reabilitarea / modernizarea de diverse infrastructuri (de afaceri, sociale, educaţie)

Procesul de globalizare va determina creşterea competitivităţii

Potenţial de dezvoltare a cercetării în domeniile productive

Crearea unor centre tehnologice şi de cercetare orientate către valorificarea potenţialului regional

Existenţa Planurilor Regionale de Acţiune pentru Dezvoltarea Invăţământului Profesional şi Tehnic

Armonizarea politicilor sociale naţionale cu cele europene

Creşterea cererii pe plan internaţional pentru turismul cultural, eco-turism şi turism balnear

Creşterea interesului UE pentru noile state membre

95

AMENINŢĂRI

Creşterea gradului de îmbătrânire a populaţie

Gradul de sărăcie şi izolare a unor zone generează fenomene de depopulare crează premisele dispariţiei unor

localităţi (în special în zone montane cu accesibilitate redusă)

Nerespectarea reglementărilor urbanistice în dezvoltarea oraşelor

Creşterea disparităţilor între centrele urbane care beneficiază de finanţări şi oraşele mici şi mijlocii

(monoindustriale, cu funcţii urbane diminuate, etc) care nu au acces la finanţare

Degradarea mediului natural pe axele noi de transport (în cazul neluării de măsuri corespunzătoare)

Politicile protecţioniste ale UE vor determina scăderea importanţei produselor autohtone faţă de cele ale ţărilor

membre

Libera circulaţie a forţei de muncă, în special a celei înalt calificate, va afecta calitatea şi cantitatea resurselor

umane de pe piaţa muncii

Capacitatea lentă de adaptare a întreprinderilor la modificările care apar în structura pieţelor

Lipsa unor programe adecvate de sprijin ar putea duce la enclavizarea unor grupuri de populaţie dezavantajate

Lipsa unor strategii de investiţii care să ia în considerare evoluţiile demografice

Pericolul degradării florei şi faunei în zonele protejate datorită turismului necontrolat

6.3. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov

PUNCTE TARI

Cel mai important nod de transport rutier-feroviar-aerian, strabatut de cele mai multe coridoare de transport

TEN-T (rutier, feroviar).

Regiunea Bucuresti-Ilfov are cea mai mare densitate de cai ferate la 1.000 kmp de teritoriu, (153,2 km/kmp),

ceea ce înseamna mai mult de 3 ori media nationala (45,2 km/kmp). Aceasta cifra pentru municipiul Bucuresti

se ridica la 416 km/kmp adica de cca 9 ori media nationala.

Conectivitate intraregionala si interegionala buna (DN modernizate complet, DJ+DC modernizate 74%).

Regiunea Bucuresti-Ilfov este principalul nod de autostrazi din Romania, repectiv A1, A2 si A3.

Regiunea Bucuresti-Ilfov include aeroportul international Henri Coanda-Otopeni cel mai mare aeroport

international din România, cu o preconizata crestere a fluxului de pasageri în perioada 2014-2020.

Trend descrescător al concentratiilor de noxe sub formă de gaz si pulberi in suspensie.

Punerea în funcţiune în anul 2011 a staţiei de tratare a apelor uzate de la Glina faza I.

Nivel cel mai ridicat în profil naţional al resurse umane cu educatie superioara.

Cea mai extinsă reţea de instituţii de învăţământ superior.

Nivel ridicat de atractivitate a universitatilor din Bucuresti.

Ponderea mare a sectorului de servicii în planul economiei regionale, sector principal angajator al forţei de

muncă înalt calificată şi calificată.

Municipiul Bucureşti principalul angajator în sectorul administraţiei publice naţionale şi locale, angajator de

forţă de muncă înalt calificată şi calificată.

Rata de dependenţă demografică - “povara economică” a populaţiei în vârstă de muncă scazuta.

Durata medie a vieţii (speranţa de viaţă) a populaţiei din Regiunea Bucureşti Ilfov in usoara crestere.

Castigul salarial mediu brut lunar în Regiunea Bucureşti Ilfov are o evoluţie pozitiva.

Ponderea populatiei care locuieste in gospodarii cu intensitate redusa a muncii este in scadere relativa.

Regiunea Bucureşti-Ilfov prezintă cea mai mare atractivitate din punct de vedere al investiţiilor străine directe.

Pondere importanta a IMM-urilor in regiune.

Regiunea Bucureşti-Ilfov înregistrează cea mai mare densitate a facilităţilor cu profil de cercetare dezvoltare

inovare, inclusiv sectorul agricol.

96

Număr mare de întreprinderi inovative.

Regiunea înregistrează în plan naţional cota cea mare a investiţiilor cu caracter inovativ.

Ponderea cea mai ridicată a clusterelor in profil national.

PUNCTE SLABE

Nivel de accesibilitate redus fata de UE: indicele de accesibilitate (UE27=100) 48 accesibilitate cai ferate, 55

accesibilitate drumuri.

Lipsa conectarii aeroportului cu orasul prin reteaua de metrou sau prin alte linii rapide de transport.

Aglomerarea traficului în zona urbana, cu tendinte de crestere.

Stare nesatisfacatoare a strazilor orasenesti.

Soseaua de centura din jurul Bucurestiului subdimensionata.

Transportul public nu beneficiaza de benzi separate care sa duca la timpi de deplasare redusi.

Tendinta in scadere de utilizare a transportului public.

Transport electric urban nemodernizat.

Retea de metrou insufficient de dezvoltata.

Sistem de transport intraregional deficitar.

Cai ferate si statii neoperationale.

Conectivitate intermodale redusa intre statiile de cale ferata.

Sisteme integrate IT&C pentru sistemul de transport aflate in faza incipienta de dezvoltare.

Lipsa unui sistem integrat de plata al calatoriilor intraregional.

Sistematizarea circulatitiei neadaptata numarului in crestere de mijloace de transport.

Terminale intermodale de pasageri si marfa neadecvate ca numar si capacitate la cerintele economiei regionale.

Capacitate insuficientă de epurare a apelor uzate produse de către localități, precum și de colectare selectivă și

prelucrare a deșeurilor.

Slaba calitate a corpurilor de apă de suprafață și subterane.

Numar insuficient de cladiri reabilitate termic.

Slaba utilizare a sistemelor de energie termica din surse regenerabile.

Nivel ridicat de pierderi in retele de distributie a apei si a agentului termic datorit gradului ridicat de uzura al

magistralelor si retelelor termice primare si secundare.

Utilizare redusa a centralelor de cogenerare de inalta eficienta.

Sistem de iluminat public partial eficient energetic.

Infrastructura serviciilor publice insufient dezvoltata si dotata.

Capacitate insuficienta de gestiune a deşeurilor periculoase, municipale, constructii si demolari, echipamente

electrice si electronice (colectare, sortare, prelucrare, valorificare, neutralizare).

Slaba colectare selectiva a deseurilor în municipiul Bucuresti si cvasi-absenta acesteia în judetul Ilfov.

Nivelul concentrațiilor de particule în suspensie PM10 sunt peste limita admisa.

Absenta unui sistem operational activ pentru managementul calitatii aerului.

Calitate necorespunzatoare a apei salbei de lacuri de pe raul Colentina (13 lacuri).

Promovare redusa a identitatii culturale si istorice a regiunii.

Zone si monumente cu potential turistic ridicat neamenajate sau nerestaurate.

Zone de recrere si sport reduse ca numar pentru o regiune de capitala europeana.

Masuri la scara insuficienta de promovare a incluziunii sociale si combaterii saraciei.

Disparităţi intra-regionale în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare şi dezvoltare personală.

Acces redus al grupurilor dezavantajate la educaţie şi la piaţa muncii, în general şi la studii superioare şi locuri

de muncă de calitate.

Valoarea ratei de participare a adultilor la educatie si formarea de competente pe tot parcursul vietii mult sub

media europena.

97

Parteneriat redus între instituţiile de învăţământ şi mediul de afaceri.

Rata abandon scolar printre cele mai ridicate la nivel national.

Nivel redus de productivitate faţă de media europeană (sub 70% din media UE).

Nivel redus al competitivităţii în contextul globalizării economiei.

Număr redus de branduri regional cu impact naţional sau internaţional.

In regiune, cel mai ridicat nivel al somajului se inregistreaza in randul tinerilor (categoria de varsta 15-24 ani)

Sectorul productiv este în continuare un consumator de energie pe produs faţă de media UE.

Structuri de sprijinire a afecerilor si infrastructura aferenta insuficient dezvoltata.

Servicii locale de suport a IMM-urilor slab dezvoltate.

IMM-uri insuficient orientate catre cunoastere si creare de produse si servicii bazate pe inovare.

Slaba integrare a cercetării universitare cu mediul de afaceri.

Cheltuielile firmelor pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare înregistrează un nivel scăzut comparativ

cu media UE.

Insuficienta integrare a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor la nivelul firmelor, în special a IMM-urilor.

Disparităţi intra-regionale semnificative de natură să influenţeze adâncirea fenomenului de separare digitală.

Existenţa unor zone cu acoperire redusă din punct de vedere al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Numar redus de centre de excelenta in materie de cercetare, inovare si transfer tehnologic.

Managementul defectuoas al terenului (evidenta terenurilor, clarificarea dreptului de proprietate, etc).

Expolatatii agricole individuale cu suprafata sub media la nivel national.

Pondere redusa a suprafetei agricole detinuta in asociere (12%).

OPORTUNITĂŢI

Modernizarea si extinderea preconizata a soselei de centura.

Finalizarea conexiunilor intre austrazi. (A1, A2 si A3).

Masuri active de fluidizare a traficului în municipiul Bucuresti.

Sprijinirea actiunilor de mediu si de transport prin fonduri europene.

Cantitatea mare de deseuri urbane ofera posibilitatea crearii unei piete a serviciilor si a reciclarii.

Potential de producere a energiei regenerabile din surse fotovoltaice si geotermale.

Promovarea ocupării forţei de muncă, promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei sunt obiective cheie

ale strategiei Europa 2020.

Reluarea creşterii economice.

Dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere.

Creşterea investiţiilor în educatie.

Promovarea de măsuri active privind incluziunea sociale a grupurilor defavorizate

Stimulente guvernamentale care promovează ocuparea forţei de muncă.

Importanţa specială acordată competitivităţii de strategia Europa 2020, în special în tipul de regiune „mai

dezvoltata” în care se incadreaza regiunea Bucureşti-Ilfov.

Structura economică ce favorizează o dezvoltare bazată pe creştere inteligentă, dezvoltarea unei economii bazate

pe cunoaştere şi inovare

Creşterea integrării economice la nivelul UE.

Preconizata aderare la moneda unică europeană.

Demararea investitiei la cel mai puternic laser din lume ELI- Extreme Light Infrastructure.

Sprijinirea difuzarii si adoptarii de noi tehnologii, în special tehnologii generice esentiale.

Sprijinirea investitiilor în solutii inovatoare si în infrastructuri si echipamente de cercetare, în special atunci

când ele sunt de interes european.

Încurajarea inovarii si a crearii unei baze de cunostinte în zonele rurale.

98

AMENINŢĂRI

Reduceri ale bugetelor aferente sectorului transporturi.

Înrautatirea conditiilor de trafic care sa conduca la mentinerea nivelului peste media admisa a emisiilor de noxe.

Înrautatirea gradului de accesibilitate fata de media europeana prin reducerea ritmului de recuperare a

decalajelor.

Cresterea afectiunilor populatiei datorate unui grad de poluare crescut.

Întârzierea aplicarii planurilor de mediu din cauza lipsei de mecanisme si scheme de cofinantare adecvate la

capacitatea financiara, în special în cazul localitatile mici.

Evoluţii negative economice care să conducă la înrăutăţirea ocupării forţei de muncă.

Riscul creşterii infracţionalităţii în ariile sociale defavorizate fapt de natură să conducă la sporirea dificultăţilor

şi a costurilor incluziunii sociale.

Agravarea riscului sărăciei pe fondul unei reveniri a crizei economice.

Întârzierea măsurilor de sprijinire a economiei şi reintrarea în recesiune economică.

Recuperare economică lentă în măsură să afecteze atractivitatea regiunii din punct de vedere al investiţiilor

străine directe.

Nediminuarea fenomenului de Brain Drain.

Reducerea stimulentelor economice de natură să încurajeze cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi inovarea la

nivel naţional.

Menţinerea unui nivel scăzut faţă de media europeană a cheltuielilor IMM-urilor în ceea ce priveşte cercetarea,

dezvoltarea tehnologică şi inovarea în interiorul firmelor.

Incetinirea ritmului cresterii economice.

6.4. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

PUNCTE TARI

Resurse naturale (mare varietate a reliefului, zona de nord resurse ale subsolului, turism, zona de sud – zona

agricola - primul loc din punct de vedere al suprafetei agricole, acces fluvial)

Pondere ridicata a fortei de munca tanara – 27,2 %

Pondere ridicata a populatiei ocupate in partea de nord a regiunii – pe ansamblul regiunii la 01.01.2005

populatia ocupata 14,4 % - locul 2 comparativ cu celelalte regiuni

Existenta institutiilor de invatamant superior in fiecare judet

Existenta programelor de formare si reconversie profesionala

Retea de transport dezvoltata ca arie de acoperire si densitate

Procent mare al IMM-urilor in total unitati active (99,2%)

Existenta unui numar mare de intreprinderi reprezentative la nivel regional si national (Lukoil, Dacia Renault,

Petrobrazi, Arpechim)

Volum mare al investitiilor (in special in partea de nord) – locul 3 comparativ cu celelalte regiuni

PUNCTE SLABE

Lipsa actualizarii si transmiterii informatiilor privind ocuparea catre actorii interesati

Calitatea slaba a infrastructurii

Repartizarea neuniforma a investitiilor in regiune (investitii scazute in partea de sud)

Tehnologii invechite

Interes scazut din partea angajatorului pentru perfectionarea angajatilor proprii

Interes scazut pentru invatarea pe parcursul vietii

Slaba dezvoltarea a activitatii de marketing – in mod special la nivelul IMMurilor

99

Politicile slabe de motivare a angajatilor

Protectia mediului

Existenta unor domenii de activitate cu salarii neatractive

Scaderea populatiei active

Cresterea abandonului scolar

Insuficienta armonizare a sistemului educational si de formare profesionala cu cerintele pietei muncii (ex. In

agricultura lipsa persoanelor instruite)

Existenta unui numar mare de comunitatii de rromi care au in cadrul lor o pondere mare de persoane analfabete

Marginalizarea persoanelor in varsta pe piata muncii

Gradul de ocupare a resurselor de munca sub media la nivel national

OPORTUNITĂŢI

Crearea de noi locuri de munca in anumite domenii prin intermediul investitiilor (servicii, constructii, turism)

si existenta programelor pentru agricultura FERMIERUL, SAPARD

Posibilitatea de dezvoltare a transportului fluvial

Mobilitatea fortei de munca - Migratia interregionala si in UE

Colaborarea in domeniul formarii profesionale cu furnizorii autorizati

Dezvoltarea programelor de includere sociala (persoanele de etnie rroma)

Existenta capitalei in centrul regiunii

Existenta centrelor universitare puternice

Vecinatatea cu Bulgaria – existenta si dezvoltarea unor programe transfrontaliere

Obligativitatea adoptarii normelor europene privind dezvoltarea activitatilor economice

AMENINŢĂRI

Regresul unor domenii economice precum industria chimica, extractiva, metalurgica si in domeniul mecanic

Atractivitatea scazuta a unor locuri de munca (invatamant, sanatate)

Cadrul legislativ descurajant pentru investitori, angajatori si pentru exercitarea unor ocupatii

Economia subterana

Lipsa informatiilor reale privind piata muncii

Subventii insuficiente pentru agricultura

Evolutia economica si sociala imprevizibila pe termen mediu si lung

Incetinirea ritmului de crestere economica

6.5. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est

PUNCTE TARI

Poziţia strategică a regiunii cu deschidere către pieţe est-europene şi asiatice

Coridoarele de transport pan-europene

Porturi maritime (Constanţa – important port maritim şi cel mai mare de la Marea Neagră, Mangalia şi Midia

petrolier) şi fluvio-maritime (Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina) şi aeroporturi (Constanţa - M. Kogălniceanu, şi

parţial Tulcea şi Buzău)

Producţie de energie electrică nucleară ieftină (centrala Cernavodă)

Producţie şi zăcăminte de hidrocarburi şi gaze în zona maritimă a platoului continental, roci de construcţie

(Dobrogea)

Suprafeţe agricole mari şi soluri fertile cu condiţii favorabile pentru o agricultură ecologică. Potenţial economic

extrem de valoros în Delta Dunării: una dintre marile rezervaţii naturale ale lumii. Sector de turism relativ bine

100

dezvoltat (litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, staţiuni balneo-climaterice: Lacu Sărat, Techirghiol, Sărata

Monteoru, unele pensiuni agro-turistice în zonele montane şi în Delta Dunării, mănăstirile din nordul

Dobrogei si din Muntii Buzaului si Vrancei)

Capacitate ridicată de cazare (circa 40% din capacitatea de cazare turistică estivală a României)

Sectorul de IMM mai bine dezvoltat în comparaţie cu alte regiuni (12,4% din nivelul naţional, locul III din cele

8 regiuni)

Industrie diversificată, cu valoare adăugată ridicată a producţiei (petrochimie – Năvodari, metalurgie – Galaţi şi

Tulcea, constructoare de maşini - Buzău), construcţii navale - (Constanţa, Galaţi, Brăila, Tulcea, Mangalia,

Midia)

Forţă de muncă flexibilă şi calificată (nivel de instruire ridicat – 9,9% persoane cu studii superioare, locul IV)

PUNCTE SLABE

Numeroase oraşe mici cu structuri urbane insuficiente (Măcin, Isacea)

Nivel redus de eficienţă şi siguranţă a traficului pe reţelele de transport

Izolarea localităţilor din zona Deltei Dunării, cu nivel ridicat de sărăcie a populaţiei

Legături de transport instabile a zonei de nord a Dobrogei cu malul stâng al Dunării

Cheltuieli de cercetare, dezvoltare şi inovare foarte mici (numai 3,4 % din total)

Resurse naturale limitate (excepţie hidrocarburi)

Vulnerabilitate mare a zonei subcarpatice datorată izolării satelor, insuficienţa lucrărilor hidrotehnice,

drumurilor de acces şi mişcărilor tectonice

Caracter sezonier al turismului pe litoral

Absenţa unor politici şi programe coerente de dezvoltare şi nivel ridicat al preţurilor în turism

Infrastructura de turism este slab dezvoltată sau învechită: discrepanţă mare între vechile şi noile facilităţi

Număr redus al investiţiilor şi repartizare neuniformă pe teritoriul regiunii

Nivel redus de dezvoltare a sectorului IMM (excepţie Constanţa)

Dezvoltare insuficientă a infrastructurilor de servicii publice, utilităţi în oraşe şi management necorespunzător

al deşeurilor

Rata şomajului ridicată

Veniturile mici ale populaţiei din regiune

Emigraţie puternică a forţei de muncă în ultimul deceniu

Dotare medico-sanitară insuficientă şi cu acoperire redusă a spaţiului rural şi a Deltei

Rata de penetrare redusă a telefoniei fixe (2003 – 20% faţă de 57% în UE 15)

Fragmentarea terenurilor agricole conduce la diminuarea mecanizării şi productivitate redusă în agricultură

OPORTUNITĂŢI

Potenţial ridicat de dezvoltare a turismului în domeniul ecologic, religios, cultural, balneoclimateric

Interes internaţional ridicat pentru conservarea biodiversităţii şi promovarea turismului (Delta Dunării)

Determinat de situarea strategică a Mării Negre, investiţiile străine pot determina o creştere a competitivităţii

prin transfer tehnologic, pieţe noi şi management modern, atât pentru societatea din UE, pentru export, cât şi

cele extracomunitare care penetrează spaţiul european.

Creşterea cererii consumatorilor pentru produse ecologice stimulând astfel îmbunătăţirea ofertei acestora şi

specializarea în condiţii naturale prielnice

Posibilitatea elaborarii de proiecte cu finantare din fonduri structurale pentru susţinerea dezvoltării/ inovării,

cercetării şi transferului de tehnologie

Pol al producţiei de energie electrică ieftină cu posibilităţi de export (extinderea centralei Cernavodă)

Construirea reţelei de autostrăzi şi modernizări

101

Transportul feroviar favorizează apariţia de centre logistice pentru mărfuri cu destinaţie şi provenienţă central

europeană

Apariţia de zone industriale în lungul canalului Dunăre-Marea Neagră pentru prelucrarea primară a

produselor în vrac importate din ţările central-europene

AMENINŢĂRI

Concurenţa zonelor turistice din străinătate cu o oferta turistică de calitate superioară şi preţuri competitive

Accentuarea procesului de dezindustrializare; capacitate redusă de susţinere financiară a modernizării şi

management defectuos al pieţelor de desfacere

Riscul migrării masive a populaţiei din mediul rural către urban şi creşterea şomajului după integrarea

României la UE, datorită incapacităţii gospodăriilor ţărăneşti dar şi a fermelor de a concura cu produsele

agricole comunitare

Riscul emigrării restului de populaţie, determinat de pierderea locului de muncă după integrare

Riscul deprofesionalizării categoriilor de populaţie cu calificări superioare din cauza lipsei locurilor de muncă

Riscul relocalizării unor sectoare industriale către exterior (Republica Moldova şi Ucraina), din cauza costurilor

mai reduse (în special în industria uşoară)

Riscul nerealizării reformei administrative pentru descentralizarea financiară şi administrativă

Globalizarea şi fluctuaţiile valutare pot marginaliza anumite sectoare ale economiei şi chiar să ducă la dispariţia

acestora (textile, ind uşoară, construcţii de maşini, conserve)

Risc mare de producere a calamităţilor naturale (inundaţii, alunecări de teren, erodarea zonei costiere)

6.6. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est

PUNCTE TARI

Drumul european E85 (străbate regiunea pe direcţia nord-sud), coridorul pan-european IX; trei aeroporturi

internaţionale Iaşi, Suceava şi Bacău

Trei centre universitare cu infrastructură de bază în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării în Iaşi, Suceava,

Bacău

Centre culturale (Iaşi, Suceava), mănăstiri (Agapia, Văratec, Voroneţ, Iaşi, Moldoviţa, Suceviţa, etc),

monumente istorice (Cetatea Neamţului, Cetatea de Scaun a Sucevei, Hanul Domnesc din Suceava, Biblioteca

Centrală Universitară din Iaşi, Biserica Trei Ierarhi - Iaşi, etc.), de importanţă naţională şi internaţională

(patrimoniul UNESCO)

Bucovina: zonă tradiţional mai dezvoltată (sectorul serviciilor) cu influenţă asupra arealelor limitrofe

Ofertă turistică diversificată, cu specific în eco şi agroturism

Infrastructura de telecomunicaţii bine dezvoltată şi cu un grad ridicat de acoperire

Număr ridicat de IMM-uri de mărime mică şi mijlocie ale localnicilor reîntorşi din străinătate (doar în

Bucovina)

Specific meşteşugăresc (lemn, olărit, textile) şi culinar bine conturate

Resurse de sol (păduri de răşinoase, soluri fertile), subsol (sare, hidrocarburi), resurse hidroenergetice

Forţă de muncă calificată în industria chimică, petrochimică, metalurgică, textilă, lemn şi prelucrarea acestuia

PUNCTE SLABE

Cea mai scăzută valoare a indicatorului PIB regional/locuitor dintre toate regiunile (71,7% din media naţională

- 2002)

Cea mai ridicata rată a sărăciei dintre toate regiunile – 40.7% în 2001 (calculată conform metodologiei CAPSIS,

pe baza indicatorul agregat al veniturilor şi beneficiilor sociale)

102

Cea mai mare rată de mortalitate infantilă dintre toate regiunile (20.1 decese/1000 născuţi vii - judeţul Vaslui-

23.5 decese/1000 născuţi vi), superioară mediei naţionale (16.7 decese/1000 născuţi vii)

Productivitatea muncii inferioară celei naţionale

Cel mai redus număr de IMM-uri dintre toate regiunile ţării;

Productivitate slabă în agricultură ( numai 21% din PIB regional);

Nivel scăzut al infrastructurii rutiere modernizate, precum şi legături aeriane deficitare

Grad scăzut de ocupare turistică în raport cu potenţialul turistic existent

Grad scăzut de atractivitate a majorităţii oraşelor mici şi mijlocii neavând un profil economic bine conturat (cel

mai redus procent de ISD, grad scăzut de ocupare turistică);

Grad scăzut al populaţiei ocupate în domeniul serviciilor, inclusiv în construcţii

Ponderea ridicată a populaţiei concentrate în mediul rural (59.23%)

Rată ridicată a şomajului în regiune (12.3% in judeţul Vaslui);

Numeroase întreprinderi puţin viabile cu capacitate redusă de adaptare technologică şi managerială

Vulnerabilitate la fenomene naturale (inundaţii, alunecări masive de teren), datorită lucrărilor civile

insuficiente şi tăierilor masive de păduri

Relaţii de transport dificile spre Vestul Europei, în special în perioada de iarnă (trecători carpatice des blocate:

Tihuţa şi cheile Bicaz)

Vulnerabilitatea structurală a populaţiei datorită plecării masive a bărbaţilor la muncă în stăinătate, agravată de

tendinţa de limitare a ofertelor pentru femei (preconizată criză a industriei uşoare)

Resurse de subsol (hidrocarburi) limitate şi tăieri masive a pădurilor

OPORTUNITĂŢI

Posibilitatea dezvoltării schimburilor comerciale datorită amplasării regiunii pe viitoarea graniţă de est a

Uniunii Europene: zone de concentrare pentru logistica produselor destinate comerţului cu Estul Europei;

Încurajarea practicării unor noi forme de turism şi valorificarea moştenirii istorice, culturale spirituale şi de

tradiţie;

Posibilitatea dezvoltării mediului de afaceri ca rezultat al construcţiei parcurilor industriale, ştiinţifice şi a

incubatoarelor de afaceri

Materii prime: materiale de construcţii, lemn capabile să atragă investitorii străini

Modernizarea aeroporturilor din regiune pot susţine mediul de afaceri regional şi pot devini puncte de plecare

pentru itinerariile turistice regionale

Experienţă profesională şi infuzie de capital provenind de la persoanele care lucrează în străinătate

AMENINŢĂRI

Lipsa de coeziune a măsurilor de dezvoltare economică şi socială pe fondul accentuării lipsei de încredere a

populaţiei în redresarea economică a ţării

Slaba competitivitate a firmelor de profil din regiune cu cele din statele membre după accederea României în U.E

Continuarea exodului „materiei cenuşii” şi, în general, a forţei de muncă, către alte regiuni ale ţării şi în

străinătate

Creşterea în continuare a gradului de sărăcie a populaţiei în regiune

Extinderea zonelor afectate de dezastre naturale (alunecări de teren, inundaţii)

Mărirea discrepanţei între zona Bucovinei, mai dezvoltată şi restul regiunii

103

7. Aspecte generale privind politica de promovare a formării

profesionale continue

7.1. Sfera de cuprindere a promovării formării profesionale continue

Promovarea este unul dintre cuvintele foarte intens utilizate în contextul economiei de piaţă, considerat de mulţi ca fiind

secretul succesului în afaceri. în sens restrâns, prin promovare se înţelege efortul făcut de o organizaţie pentru a-şi

prezenta oferta într-o lumină favorabilă astfel încit să vândă cât mai mult şi mai repede. Această abordare este însă

simplistă şi nu reliefează în mod direct importanța și adevărata putere a promovării formării profesionale continue, aceea

de a crea o anumită imagine cu privire la un serviciu/eveniment/idee, de a schimba opinii şi atitudini în rândul unor

categorii din cele mai diverse ale publicului, de a determina audienţa să acţioneze într-o anumită direcţie.

Datorită acestei puteri, tehnicile de promovare nu se aplică numai în domeniul economic, unde s-au născut şi sau

consacrat, ci şi în domenii nelucrative, cum ar fi social, cultural sau chiar politic. Sub aspect semantic, promovarea

reprezintă acţiunea de „a susţine, a spijini făcând să progreseze, să se dezvolte”.

Această semnificaţie arată caracterul pozitiv, cel puţin din punct de vedere lingvistic, al termenului. Rezultă că

promovarea este o acţiune utilă şi necesară în ultimă instanţă și în cazul formării profesionale continue.

Transferarea conceptului în plan economic a generat şi căpătarea unei conotaţii negative, unii considerind că necesitatea

realizării unor acţiuni de promovare se datorează numai slăbiciunii elementului promovat şi are menirea de a ascunde

anumite defecte, uneori în detrimentul clienţilor. Credem că în realitate promovarea realizată de organizațiile furnizoare

de programe de formare profesională continuă este un proces complex, pozitiv atât pentru organizaţie cât şi pentru

societate (dacă se desfăşoară cu bună credinţă şi respectă principiile şi regulile acestei activităţi). De altfel, dacă nu ar fi

utilă pentru organizaţiile economice sau nonprofit, şi ar fi dăunătoare societăţii, aceasta activitate nu ar fi luat

amploarea de care se bucură în prezent.

O definire cuprinzătoare a acestui proces complex, în context economic, este dificil de realizat. Din multitudinea celor

existente în literatura de specialitate, ne-am oprit asupra a două care identifică promovarea în afaceri ca fiind:

un program dirijat care include metode şi tehnici de comunicare, realizat cu scopul de a prezenta potenţialilor

solicitanți organizaţia, serviciile sale și beneficiile; de a comunica atributele importante ale serviciilor; de a

facilita accesul acestora şi astfel de a contribui la maximizarea efectelor pe termen lung;

un ansamblu de activităţi cu obiective şi mijloace de acţiune extrem de variate, presupunând o informare atentă

a potenţialilor solicitanți şi a intermediarilor, acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de alegere, de

sprijinire a acestui proces de ofertare a programelor de formare profesională continuă prin calificare/recalificare.

Deşi este un termen larg răspândit, publicul neavizat încă mai confundă promovarea cu propaganda, publicitatea sau

reclama.

Termenul PROPAGANDĂ ar putea fi considerat în anumite situaţii un sinonim al promovării, în sensul că se foloseşte

restricţionat la anumite situaţii neeconomice, reprezentind o acţiune de răspindire a unor idei care prezintă şi susţin o

teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi.

Relaţia dintre promovare şi PUBLICITATE este ca de la întreg la parte, deoarece aceasta din urmă este o tehnică anume

de promovare, care implică utilizarea unor mijloace specifice, nepersonale pentru transmiterea unor idei şi convingerea

publicului (cum ar fi inserarea de anunţuri în mass media).

Termenul de RECLAMĂ se foloseşte de obicei în contexte economice mai specializate, desemnând anunţul publicitar

propriu-zis.

104

În limbaj obişnuit, conceptul poate desemna şi acţiunea de publicitate sau chiar aceea de a răspindi informaţii elogioase,

de a crea o imagine pozitivă, deci de a promova.

7.2. Obiectivele activității de promovare a formării profesionale

continue

Pe termen lung, obiectivul urmărit prin promovare este de a plasa formarea profesională continuă pe o poziţie dominantă

ca destinaţie de conferinţe – seminarii – afaceri, într-un cadru natural deosebit. Destinaţia se vrea de clasă, stilată,

elegantă, accesibilă la un anumit nivel, respectiv firmelor multinaţionale, instituţiilor publice şi organizaţiilor private

puternice. Pe termen scurt, în funcţie de domeniul de pregătire profesională, activitatea de promovare are scopuri

punctuale, de prezentare şi stimulare a accesării programelor de formare profesională continuă.

Pentru ca o organizaţie să aibă succes în afaceri pe termen lung, să se impună pe piaţă ca un furnizor de formare

profesională serios, cu o ofertă adecvată pentru a satisfacere optim clienţii săi, ea trebuie să desfăşoare o amplă activitate

de promovare. Aceasta duce în principal la creşterea încrederii publicului, la informarea acestuia cu privire la

modificările care intervin în activitatea firmei şi a ofertei, precum şi la dezvoltarea relaţiilor organizaţiei cu toate

componentele mediului intern şi extern.

Prin intermediul promovării o organizaţie poate atinge numeroase obiective, care să contribuie direct şi/sau indirect la

succesul său. Obiectivele vizate de diferite campanii de promovare sunt subordonate obiectivelor de marketing pe termen

lung ale organizaţiei respective. Ele trebuie să susţină celelalte politici de marketing ale întreprinderii.

Obiectivele urmărite prin intermediul campaniilor de promovare se pot grupa astfel:

a) comunicarea cu publicul: urmăreşte transmiterea de mesaje, informarea publicului cu privire la ofertă şi

diverse programe sau acţiuni întreprinse de organizaţie, prezentarea noilor servicii oferite, informarea despre

noi modalităţi de accesare a serviciilor, beneficiile participanților la programe de formare profesională continuă,

combaterea zvonurilor nefavorabile, obţinerea unor informaţii/opinii de la diferite categorii ale audienţei;

b) dezvoltarea imaginii organizaţiei: se are în vedere crearea, impunerea şi dezvoltarea imaginii de marcă a

organizaţiei şi ofertei sale, (re)poziţionarea firmei şi a serviciilor oferite (programe de formare profesională

continuă);

c) promovarea ofertei de formare profesională: în principal se urmăreşte creşterea încrederii publicului în

furnizorul de formare profesională şi oferta sa, stîrnirea interesului şi a dorinţei de încercare a ofertei

comercializate, stimularea participanților la programe de formare profesională continuă etc.

d) educarea publicului: campaniile de promovare urmăresc influenţarea modului de gândire şi comportament al

publicului.

O organizaţie trebuie să aibă în permanenţă în vederea atingerea unor obiective generale de promovare pe termen lung.

La dezvoltarea unor campanii specifice de promovare, se fixează diferite obiective pe termen mediu şi scurt, subordonate

obiectivelor generale. La alegerea obiectivelor campaniilor de promovare se au în vedere mai mulţi factori, printre care:

publicul-ţintă, conjunctura de pe piaţă, imaginea firmei, caracteristicile ofertei etc.

În funcţie de aceşti factori, obiectivele fixate pot fi proactive sau reactive. Primele vizează modelarea atitudinii şi a

comportamentului diferitelor categorii de public precum şi valorificarea (uneori în mod ofensiv) a unei conjuncturi

favorabile, în timp ce obiectivele din a doua categorie urmăresc combaterea unor factori care influenţează negativ

imaginea organizaţiei şi comercializarea ofertei sale de formare profesională.

Prin campaniile de promovare, o organizaţie furnizoare de programe de formare profesională continuă poate urmări

atingerea unor obiective specifice raportat la diferite categorii de public. Astfel, se poate urmări modificarea opiniilor,

atitudinii şi/sau a comportamentului faţă de furnizorul de programe de formare profesională continuă şi/sau oferta sa a

105

numeroase segmente ale audienţei, cum ar fi: solicitanții potenţiali, participanții efectivi la programe de formare

profesională continuă, beneficiarii finali, distribuitorii, concurenţa, personalul, opinia publică etc.

În cazul organizaţiilor furnizoare de programe de formare profesională continuă, promovarea trebuie să urmărească în

mod consecvent următoarele obiective:

crearea unei imagini atractive şi puternice, de organizaţie furnizoare de programe de formare profesională de

încredere, preocupată de satisfacerea nevoilor şi dorinţelor solicitanților de programe de formare profesională;

prezentarea în permanenţă a ofertei (în special în cazul serviciilor pentru calificări profesionale care sunt

intangibile şi prezintă un grad mai ridicat de risc) şi activităţii sale;

stimularea ofertei de programe de formare profesională continua și beneficiile acestora;

crearea şi susţinerea unei reţele de relaţii cu diferite categorii ale publicului;

comunicarea bidirecţională cu solicitanții de programe de formare profesională;

fidelizarea solicitanților de programe de formare profesională.

7.3. Caracteristicile promovării formării profesionale continue

Activitatea de promovare trebuie să fie o preocupare continuă, pe termen lung a oricărei organizaţii furnizoare de

programe de formare profesională continuă. Desigur că o organizaţie, mai ales una de dimensiuni reduse şi cu resurse

limitate, nu îşi poate permite să desfăşoare în permanenţă campanii de promovare. De altfel nici nu ar fi justificat din

perspectiva valorii adăugate. Organizaţia furnizoare de programe de formare profesională continuă trebuie să

monitorizeze în permanenţă piaţa, schimbările în ceea ce priveşte caracteristicile şi obiceiurile publicului, modificările de

imagine şi mesajele care circulă, indiferent de emitent. Campaniile de promovare se vor desfăşura numai atunci cînd

efectele proiectate a fi obţinute justifică eforturile necesare.

Promovarea trebuie să fie un proces riguros proiectat. Campaniile de promovare se vor desfăşura numai pe baza unor

planuri realizate în urma unor cercetări de marketing şi vor avea în vedere atît interesele pe termen scurt ale organizaţiei

furnizoare de programe de formare profesională continuă, cît şi cele pe termen lung. în prealabil aceste planuri trebuie

pretestate pentru a se asigura atingerea obiectivelor fixate. în timpul şi la încheierea fiecărei campanii de promovare

organizaţia desfăşoară controlul şi evaluarea rezultatelor. Observaţiile făcute şi concluziile desprinse vor fi folosite

pentru îmbunătăţirea procesului promoţional şi a campaniilor viitoare. La baza promovării stau atît obiective de ordin

cantitativ-economice, cît şi de natură calitativă, obiective socio-politice sau chiar culturale. Datorită schimbărilor din

mediu, politica de promovare trebuie să fie flexibilă, adaptabilă noilor situaţii.

Mesajele transmise în cadrul campaniilor de promovare trebuie să fie clare, concise, să fie convingătoare. Ele trebuie să

fie astfel concepute încît să determine o schimbare a publicului-ţintă, cum ar fi reevaluarea unor atitudini, adoptarea

unor idei noi, modificarea comportamentului, achiziţia unor produse, implicarea în diferite acţiuni şi altele. Pentru a fi

luat în consideraţie de audienţă, mesajul trebuie să fie credibil şi atrăgător. Modul de formulare şi transmitere trebuie să

ţină cont de publicul-ţintă, de credinţe şi sistemul de valori, de nevoile şi dorinţele sale.

Publicul-ţintă al promovării nu este format exclusiv din solicitanții de programe de formare profesională (ca de exemplu,

angajați necalificați), dar aceştia sunt cel mai des vizaţi. Procesul de comunicare-promovare se adresează practic oricărei

persoane care se află în mediul extern sau intern organizației. Trebuie proiectate şi transmise mesaje către persoane şi

organizaţii din cele mai variate, cum ar fi concurenţă, parteneri de afaceri, instituţii financiare sau angajaţi

potenţiali/efectivi, pentru a se dezvolta o imagine de ansamblu completă, mai credibilă şi mai atrăgătoare. Nu trebuie

uitat că rareori o campanie de promovare este receptată exclusiv de publicul-ţintă. Practic accesul la mesaje este liber

oricărei persoane, care va evalua informaţiile primite şi, implicit, organizaţia emitentă, oferta şi activitatea sa.

106

7.4. Formele de promovare a formării profesionale continue

O campanie de promovare a furnizării de programe de formare profesională continuă include mai multe tehnici specifice,

care îşi aduc fiecare contribuţia la atingerea obiectivelor fixate. Unele dintre tehnicile de promovare acţionează prin

comunicare personală, altele prin comunicare impersonală. Unele dintre ele stimulează direct clienţii să acceseze

serviciile organizației furnizoare de programe de formare profesională continuă, altele indirect. Unele acţionează pe

termen scurt, altele determină efecte pe termen lung.

Principalele forme pe care le îmbracă promovarea sunt:

1) publicitate: formă de prezentare comercială nepersonală a organizaţiei şi ofertei sale, cu acţiune pe termen lung

şi impact în special la nivelul imaginii, a caracteristicilor organizaţiei şi ofertei sale, precum şi la nivelul

încrederii publicului în firmă/serviciile prezentate;

2) relaţii publice: un set de tehnici, interpersonale de multe ori, care au menirea principală de a dezvolta pe

termen lung imaginea organizaţiei prin schimbarea eventualei atitudini neîncrezătoare şi dezvoltarea unui

comportament favorabil firmei şi mai bunei colaborări cu diferite componente ale mediului. Astfel se încurajează

indirect accesul serviciilor de formare profesională continua şi creşte satisfacţia cursanților/beneficiarilor;

3) promovarea ofertei de servicii de formare profesională continuă: o serie de metode care duc la sporirea

accesului programelor de formare profesională continuă pe termen scurt prin generarea de avantaje materiale

imediate pentru cursanți/beneficiari;

4) marcă: dezvoltarea şi utilizarea unui semn distinctiv care reprezintă organizaţia/oferta şi căruia i se asociază o

serie de simboluri şi caracteristici de calitate menite să ducă la recunoaşterea rapidă şi creşterea încrederii în

societate/servicii;

5) manifestări promoţionale: utilizarea unei game largi de tehnici promoţionale în cadrul unor evenimente de

tip expoziţional care au scopul principal de a prezenta organizaţia, dar contribuie şi la stimularea directă a

afacerilor;

6) forţe de vânzare: utilizarea unor agenţi care să prezinte şi să ”vândă” serviciile organizaţiei fără intermediari,

menţinînd în permanenţă legătura cu solicitanții şi mediul;

7) sponsorizare: susţinerea şi asocierea organizaţiei cu diverse evenimente sau persoane în scopul dezvoltării şi

îmbunătăţirii imaginii organizaţiei;

8) marketing direct: o tehnică de promovare prin care organizaţia se adresează nemijlocit unui număr mare de

persoane în scopul de a le determina să desfăşoare o anumită acţiune sau numai pentru a le informa cu privire la

schimbări şi activităţi prezente sau viitoare organizate de firmă.

De cele mai multe ori, tehnicile de promovare prezentate succint anterior acţionează complementar, fiind deci obligatorie

asocierea lor într-un mix promoţional pentru ca respectiva campanie de promovare să fie eficientă şi organizaţia să-şi

atingă în mod optim obiectivele. Alegerea şi combinarea celor mai potrivite tehnici de promovare pentru o anumită

situaţie se face în funcţie de diverşi factori, cei mai importanţi fiind: caracteristicile publicului ţintă, resursele

organizaţiei, imaginea prezentă a firmei şi a ofertei sale. De asemenea stabilirea mixului de promovare se face ţinîndu-se

cont şi de o serie de considerente de natură etică şi morală.

7.5. Etica în promovare

O acţiune de promovare bine proiectată şi corect desfăşurată poate influenţa puternic modul de gândire şi comportare a

diferitelor categorii ale publicului care receptează respectiva campanie. Datorită acestei puteri, cei care dezvoltă şi

derulează diferite tehnici de promovare trebuie să evalueze cu grijă efectele pe care campania lor le poate avea asupra

publicului, dincolo de efectele benefice pentru organizaţia pe care o reprezintă. Ei au responsabilitatea morală ca prin

107

îndemnurile lor să nu ofenseze publicul, să nu contribuie direct sau indirect la orice formă de discriminare, să nu

afecteze sănătatea sau integritatea solicitanților de programe de formare profesională continuă.

Cea mai frecventă problemă de natură etică cu care se confruntă organizaţia este crearea efectivă a mesajului

promoţional, mai exact stabilirea limitei pînă la care ea poate să înfrumuseţeze, să idealizeze organizaţia, activitatea şi

oferta sa. Întotdeauna promovarea prezintă firma şi oferta sa într-o lumină favorabilă, omite eventualele aspecte care nu

atrag publicul, care ar putea stârni suspiciunea acestuia. Această abordare este de înţeles şi acceptată de public, cu

condiţia ca elementele omise să nu se dovedească a fi dăunătoare ulterior solicitanților de programe de formare

profesională continuă, aceştia să nu fie înşelaţi în ceea ce priveşte obţinerea beneficiilor şi a satisfacţiilor la care se

aşteptau atunci când au accesat serviciul căruia i se făcuse promovare. O problemă etică şi morală majoră apare atunci

cînd mesajul promoţional este transmis special pentru a induce în eroare publicul, conţine cu bună ştiinţă informaţii

false.

Uneori campaniile de promovare au ca obiectiv sau ca rezultat indirect educarea publicului, determinarea lui să adopte

anumite comportamente şi idei. în aceste situaţii realizatorul campaniei se poate confrunta cu probleme de etică şi morală

dacă modelele pe care le propune vin în contradicţie cu normele general acceptate de grupul căruia i se adresează, cu

caracteristicile persoanelor vizate.

Adesea promovarea este acuzată de public că manipulează, că instigă tinerii la comportamente indecente, că are drept

scop înşelarea clienţilor organizaţiei ca aceasta să-şi vândă serviciile cât mai scump. O altă învinuire adusă celor care

organizează campaniile promoţionale, în special a celor de sponsorizare, este lipsa de sinceritate, faptul că ei – cel puţin

în opinia unei părţi a publicului – urmăresc exclusiv avantaje materiale şi de imagine, în realitate nu îi interesează

aspectele sociale/culturale ale manifestărilor/ persoanelor sponsorizate. Fără îndoială că în unele cazuri particulare toate

aceste acuzaţii sunt reale. Considerăm însă că dacă se respectă principiile care ar trebui să guverneze politica de

marketing, campaniile de promovare nu contravin nici unei reguli etice, contribuind chiar la bunăstarea generală.

Deoarece, pentru unele organizaţii furnizoare de programe de formare profesională continuă, succesul financiar este mai

important decît respectarea unor norme etice, precum şi în urma evoluţiilor din societatea contemporană, unele state au

impus anumite reglementări cu privire la desfăşurarea promovării, în special a publicităţii. Astfel este interzisă

inducerea în eroare a publicului cu privire la caracteristicile de bază ale serviciului oferit, utilitatea sa, originea şi

condiţiile de accesare.

108

8. Viziunea, prioritățile și obiectivele specifice ale Strategiei

de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de

implementare a proiectului, privind nevoia de formare

profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a

proiectului şi beneficiile participării la programele FPC Formarea profesională continuă – Formarea de‐a lungul vieții reprezintă totalitatea activităților cu scop

educațional, realizate de‐a lungul vieții, în vederea îmbunătățirii cunoştințelor, abilităților şi competențelor, din

perspectivă personală, civică, socială şi/sau a inserției pe piața muncii. Formarea continuă - Formarea de‐a lungul vieții

reprezintă totalitatea activităților cu scop educațional, realizate de‐a lungul vieții, în vederea îmbunătățirii

cunoştințelor, abilităților şi competențelor, din perspectivă personală, civică, socială şi/sau a inserției pe piața muncii

(surse: „Making a European Area of lifelong learning a Reality”, Comunicarea Comisiei, COM (2001) 678 final;

„Modernisation of the Education and Trainig Systems towards the 2010 common goals”, Proiectul comun al

Consiliului/Comisiei de raport/notă de orientare pentru statele membre, pentru anul 2006, 17 decembrie 2004).

Analizele socio-economice în domeniul educației și formării profesionale realizate la nivel național a evidențiat o serie

provocări privind atingerea țintei stabilite de România pentru anul 2020, și anume:

cele mai scăzute ponderi de participare la formarea profesională continuă se înregistrează în cazul persoanelor

cu nivel redus de educație și calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajați și a

celor cu vârste de peste 40 de ani;

discrepanțe pe medii de rezidență și pe sexe (în defavoarea mediului rural și, respectiv, în defavoarea persoanelor

de sex masculin).

A fost semnalată și nevoia de profesionalizare a practicienilor, cu rute flexibile de acces și progres în carieră, precum și

un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în acest domeniu, sistem care să conducă la

consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestei profesii. De asemenea, în perioada următoare, provocarea se

va situa la nivelul nevoii de diversificare a rolurilor personalului din educația și formarea profesională a adulților, cum

ar fi facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competențe, designer de formare, ș.a. care să

răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație și formare a

adulților.

De asemenea, au fost identificate o serie de bariere în calea participării la formarea continuă:

stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator;

informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare;

lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente;

accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și nonformale

Viziunea Strategiei de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPCpoate fi definite astfel:

109

Dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor forței de muncă angajate în sectorul economic Procesarea

alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în Strategia Națională pentru Competitivitate

SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv) din regiunile de dezvoltare Sud-Vest

Oltenia, Centru, Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Est și Nord-Est și a persoanelor provenind din

zonele foste industrializate, în scopul adaptării continue a nevoilor, intereselor și abilităților

individuale la cerințele pieței muncii

Obiectivele europene și direcțiile de acțiune privind formarea profesională continuă

1. Transpunerea în realitate a conceptului de formare continuă prin (sursă: “Conclusions by the Council

Education/Youth/Culture on education in the framework of the mid‐term review of the Lisbon Strategy”,

Bruxelles, 14 februarie 2005):

multiplicarea oportunităților de formare continua;

adoptarea de măsuri privind armonizarea activităților profesionale cu viața de familie;

identificarea costurilor aferente diverselor categorii de persoane implicate în procesul de învățare de‐a lungul

vieții;

elaborarea de strategii naționale privind suprimarea obstacolelor pentru accesul la formarea continuă al

persoanelor mai mult sau mai puțin calificate;

adoptarea unui program de acțiune integrată, în domeniul formării continue.

2. Nivelul mediu de participare înregistrat în UE trebuie să fie de 12.5% din populația adultă activă (sursă:

„Integrated guidelines for Growth and Jobs 2005‐2008”, Consiliu, 23 mai 2005)

3. Recunoaşterea şi validarea educației şi formării non‐formale şi informale (sursă: „Modernisation of the

Education and Trainig Systems towards the 2010 common goals”, Proiectul comun al Consiliului/Comisiei de

raport/notă de orientare pentru statele membre, pentru anul 2006, 17 decembrie 2004)

4. Crearea cadrului instituțional adecvat de natură să permită desfăşurarea procesului de formare

continua (sursă: „Cohesion Policy in support of growth and jobs community strategic guidelines, 2007‐2013”,

Non paper of Directorates general Regional Policy and Employment, Bruxelles, 10 mai 2005)

5. Promovarea formării continue prin parteneriate la nivel național sau regional, economic și social

(sursă: „Modernisation of the Education and Trainig Systems towards the 2010 common goals”, Proiectul comun

al Consiliului/Comisiei de raport/notă de orientare pentru statele membre, pentru anul 2006, 17 decembrie 2004)

Prioritățile și obiectivele vizate de Strategia de promovare adresată persoanelor angajate din

regiunile de implementare Sud-Vest Oltenia, Centru, Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-

Est și Nord-Est, privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de

implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC:

PRIORITATEA 1:

Dezvoltarea resurselor umane prin extinderea, diversificarea și creșterea calității serviciilor de formare

profesională continuă

Dezvoltarea resurselor umane la nivelul regiunilor de implementare a proiectului (Sud-Vest Oltenia, Centru, Bucureşti-

Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Est, Nord-Est) va fi una dintre prioritățile de dezvoltare în următoarea perioadă de

110

programare 2014-2020. Astfel, educația și formarea profesională continuă sunt determinante pentru schimbările din

plan economic și social. Investiția constantă în individ pe parcursul întregii vieți va permite crearea/dezvoltarea unor

resurse umane performante, de înaltă competență, capabile să susțină procesul de creștere durabilă a economiei precum și

dezvoltarea socială și culturală. Piața muncii are nevoie de forță de muncă calificată pentru a face față competiției dure

pe piața europeană și pentru a fi capabilă să se adapteze continuu schimbărilor. La nivel național, lipsește atât o viziune

integratoare cât și o lege specifică privind atât educația adulților precum și politici educaționale funcționale, menite să

stimuleze participarea adulților la învățare. Nu trebuie neglijat faptul ca în ultimul deceniu, piața muncii se află într-un

proces de continuă transformare. Astfel, pentru următoarea perioadă, pe lângă investiții în educație și formare

profesională, dezvoltarea resurselor umane trebuie să se concentreze atât pe inserția și menținerea pe piața muncii a cât

mai multor persoane, cât și pe creșterea calității ofertei de muncă. În condițiile actualei crize economico-financiare,

investiția în formare profesională continuă este pârghia pentru creșterea flexibilității și adaptabilității la noile provocări.

Obiectivele vizate de Prioritatea 1:

1) Sprijinirea sistemului de educație și formare din domeniul Industrie alimentară în scopul îmbunătățirii calității

educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții

2) Sprijinirea dezvoltării de programe educaționale din domeniul Industrie alimentară în funcție de cerințele pieței

muncii

3) Încurajarea și sprijinirea procesului de educație permanentă în vederea obținerii de calificări noi din domeniul

Industrie alimentară și a extinderii specializării și perfecționării

4) Sprijinirea diversificarea programelor destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități

pentru noi locuri de muncă pentru domeniul Industrie alimentară

5) Sprijinirea și încurajarea persoanelor cu înaltă calificare în vederea diminuării migrației externe a acestora prin

oferirea de oportunități de dezvoltare și valorificare a competențelor pe plan local și regional

6) Creșterea calității procesului de formare profesională continuă în mediul rural și facilitarea accesului la formare

profesională în domeniul Industrie alimentară a persoanelor din comunitățile izolate

7) Dezvoltarea de programe care vizează crearea de locuri de muncă prin care să se promoveze meseriile specifice

sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară

PRIORITATEA 2:

Promovarea și creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea competențelor forței

de muncă

Promovarea învățării pe parcursul întregii vieți este posibilă prin îmbunătățirea rezultatelor învățării și printr-un

sistem modern de evaluare și recunoaștere, utilizând toate instrumentele dezvoltate la nivel european în acest sens (EQF,

ECTS, ECVET, ESCO etc.), valorificând inițiativa de a dezvolta o arie europeană a deprinderilor și calificărilor.

Regândirea orientează, de asemenea, atenția pe care statele membre trebuie să o acorde procesului de dezvoltare

profesională a resurselor umane implicate în promovarea învățării pe parcursul întregii vieți. Noi abordări în învățare și

formare, inclusiv în educația adulților, pot maximiza eficacitatea și eficiența politicilor curente și pot crea noi sinergii cu

inițiativele din domenii relevante (economic, protecție socială).

Învățarea pe tot parcursul vieții (ÎPV) este un proces continuu de oportunități flexibile de învățare, corelând învățarea și

competențele dobândite în instituțiile formale cu dezvoltarea competențelor în contexte non-formale și informale, în

special la locul de muncă. Acesta reflectă un concept de învățare neîntreruptă, oricând și oriunde. Deși conceptul s-a

modificat de-a lungul timpului, raționamentul de bază rămâne același: oamenii trebuie să își actualizeze cunoștințele,

aptitudinile și competențele, ca indivizi, cetățeni și angajați. Acest lucru este esențial pentru a sprijini competitivitatea

în contextul unei economii globale a cunoștințelor bazată pe tehnologie și pentru a promova integrarea socială și

participarea la o societate democratică.

Tendințele demografice și de migrație sprijină nevoia de a extinde oportunitățile pentru ÎPV în România. Îmbătrânirea

populației și emigrarea au condus la declinul populației cu vârstă de muncă din România, aceasta reprezentând o uriașă

111

provocare pentru susținerea creșterii economice pe termen lung. Conform datelor statistice între anii 1990 și 2011,

populația totală a României a scăzut semnificativ, de la 23,2 milioane la aproximativ 21,3 milioane. În aceeași perioadă,

populația ocupată a scăzut de la 10,8 milioane la o valoare estimată de 9,1 milioane.

Până în 2050, se estimează următoarele:

populația cu vârstă de peste 65 de ani va reprezenta aproape 30% din populația totală, comparativ cu nivelul

actual de 15%

populația cu vârstă de muncă se va reduce cu peste 30% față de 2010, de trei ori mai repede decât media

pentru Europa de Vest.

Se estimează că peste 2 milioane de oameni cu vârstă de muncă (25% din forța de muncă) au emigrat în căutarea unor

oportunități de muncă mai bune în Europa sau în alte țări din lume.

Promovarea ÎPV este esențială pentru a realiza o serie de obiective europene și naționale cheie. Trebuie abordate

obiectivele identificate în Strategia Europa 2020:

creștere inteligentă, prin îmbunătățirea nivelurilor de educație și formare profesională;

creștere incluzivă, prin accentuarea ÎPV în vederea reducerii șomajului, sărăciei și excluziunii sociale;

creștere durabilă, prin accentuarea utilizării eficiente a resurselor și a competitivității prin ÎPV.

La nivel național, România continuă să sprijine eforturile de îmbunătățire a competențelor populației și de creștere a

ocupării forței de muncă și a productivității muncii, toate acestea bazându-se pe o participare mai mare la învățarea pe

tot parcursul vieții.

Doar 1,6% din adulții (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) din România au participat la ÎPV, comparativ cu media

UE de 8,9%, în 2011. În perioada 2007 – 2013, rata de participare a adulților la ÎPV a crescut ușor, de la 1,3% la 1,8%.

În 2011, această rată a scăzut la 1,6%, adică mult sub media UE de 8,9%. Obiectivul național al României pentru

învățarea pe tot parcursul vieții este de a crește participarea la 10% până în 2020.

Caracterul incomplet și calitatea slabă a educației, în special pentru anumite grupuri socio-economice, împiedică

dezvoltarea competențelor de bază pentru ÎPV.

În ciuda ratei scăzute de participare, cadrul legal pentru ÎPV în Romania este foarte bine reglementat, fiind un drept

garantat prin lege. Conceptul de ÎPV prevăzut de Legea educaţiei (Legea nr. 1/2011) include diversele forme de învăţare

menţionate mai sus şi este avută în vedere la întocmirea cadrului strategic pentru Guvernul României.

Acest concept vast face ca politicile privind coordonarea şi coerenţa să se confrunte cu mari provocări, deoarece depăşeşte

graniţele sectoriale şi administrative. ÎPV include ministerele Educaţiei Educației și Cercetării Științifice, al Finanţelor,

al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi altele, pe lângă partenerii sociali şi organizaţiile

societăţii civile, la nivel naţional şi local. În plus, ÎPV oferă beneficii de natură socială şi privată organizaţiilor şi

indivizilor. Drept rezultat, este în desfăşurare o dezbatere complexă privind responsabilităţile pentru ÎPV şi finanţarea

acesteia.

Dintre instrumentele dezvoltate la nivel european în vederea îmbunătățirii rezultatelor învățării prin sisteme moderne

de evaluare și recunoaștere fac parte:

Cadrul European al Calificărilor pentru învațarea de-a lungul vieții (EQF), are drept scop strângerea legăturii dintre

diferite sisteme naționale de calificări, acționând ca un dispozitiv prin care angajatorii și persoanele fizice înțeleg mai

bine calificările din diferite țări ale UE, facilitând astfel munca, studiul angajarea personalului în străinătate. Acest

cadru se referă atât la învățământul superior, cât și la formarea profesională. Cadrul ușurează, pentru oamenii din UE,

comunicarea informațiilor relevante cu privire la competențele și calificările lor. Creșterea gradului de transparență a

calificărilor permite cetățenilor să evalueze valoarea relativă a calificărilor și să îmbunătățească capacitatea angajatorilor

de a evalua profilul, conținutul și relevanța calificărilor pe piața muncii.

Cadrul European de Referință pentru Asigurarea Calității în Educație și Formare Profesională (EQAVET)

vine în ajutorul autorităților naționale pentru îmbunătățirea sistemelor de educație și formare profesională (VET), prin

dezvoltarea unor referințe europene comune. Ca instrument de referință, cadrul oferă sugestii metodologice pentru a

ajuta statele membre să evalueze în mod clar și coerent dacă măsurile necesare pentru îmbunătățirea calității sistemelor

lor EFP au fost implementate și dacă este necesară revizuirea acestora.

112

Obiectivele vizate de Prioritatea 2:

1) Dezvoltarea și implementarea unor instrumente de promovare a calității și accesibilitatății la programe de

formare profesională continuă pentru domeniul Industrie alimentară

2) Dezvoltarea competențelor cheie și transversale la nivelul programelor de formare profesională continuă din

domeniul Industrie alimentară

3) Crearea unor rute de formare flexibile în interiorul sistemului de formare profesională continuă din domeniul

Industrie alimentară, precum şi între sistemul de formare profesională continuă şi piaţa muncii;

4) Întărirea capacităţii furnizorilor de programe de formare profesională continuă de a desfăşura programe de

educaţie şi formare atractive şi de calitate corelate cu cerinţele pieţei muncii, în special în cadrul sectoarelor cu

potenţial de creştere, ca de exemplu Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în

Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv), în

vederea asigurării complementarităţii cu strategia de creştere a competitivităţii;

5) Promovarea parteneriatelor/rețelelor în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare

profesională din domeniul Industrie alimentară, în vederea creşterii accesului şi relevanţei educaţiei şi formării

prin raportare la nevoile pieţei muncii;

6) Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de învățare

pentru domeniul Industrie alimentară în contexte non-formale.

PRIORITATEA 3:

Îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare profesională pentru piața forței de

muncă

Potrivit Strategiei privind educația și formarea profesională pentru perioada de programare 2014-2020, cele mai

importante provocări cu care se confruntă în prezent sistemele de educație și formare țin de tensiunea și distanța din ce

în ce mai mare existentă între modalitățile tradiționale de a accesa informațiile și cunoașterea și noile forme de învățare

facilitate de TIC, noile media și rețelele sociale. Această tensiune pare să ascundă o separare digitală între instituții și

societate, între profesori și beneficiarii serviciilor educaționale și are consecințe profunde asupra tendințelor viitoare

privind participarea la învățarea pe parcursul vieții. Se promovează un exemplu de inițiativă prin se utilizează întregul

potențial al revoluției digitale, pentru a crește calitatea și accesibilitatea în educație și formare prin exploatarea tuturor

avantajelor pe care TIC și resursele educaționale deschise le aduce.

Aria promovării competențelor reprezintă prioritatea reformelor din statele membre, în timp ce toate ariile de intervenție

relevante pentru dezvoltarea unui sistem de învățare pe parcursul întregii vieți sprijină în mod eficace competitivitatea

și inovarea (surse: Comunicatul CE Regândirea Educației COM 2012, 669 final; documentul Education and Traning

Monitor; Recomandările Specifice de Țară, http:/ec.europa.eu/europe2020/index_en.htm). Astfel, sunt vizate:

Dezvoltarea unui sistem performant de educație profesională și tehnologică, ce oferă absolvenților deprinderile

necesare pentru a se insera cu succes pe o piață muncii globalizată;

Promovarea învățării la locul de muncă;

Întărirea ofertei pentru competențe transversale relevante pentru creșterea angajabilității, precum inițiative

antreprenoriale, deprinderi digitale sau limbi străine;

Reducerea numărului adulților care au un nivel redus de calificare (low-skilled adults) și atragerea companiilor

în programe de formare continuă, validarea competențelor dobândite în contexte non-formale și informale și

promovarea unor puncte de acces care integrează diferite servicii personalizate precum validarea competențelor

sau orientarea în carieră;

Promovarea parteneriatelor instituțiilor de educație și formare cu mediul de afaceri și a mobilității tinerilor și

adulților în cadrul parteneriatelor la nivel European.

113

Obiectivele vizate de Prioritatea 3:

1) Dezvoltarea și promovarea unor direcții de acțiune strategice de învățare pe tot parcursul vieții, în colaborare cu

partenerii sociali la nivelul regiunilor de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Centru, Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia,

Sud-Est, Nord-Est

2) Adaptarea educaţiei şi formării profesionale din domeniul Industrie alimentară la cerinţele pieţei muncii

3) Creşterea relevanţei ofertei de educaţie şi formare profesională din domeniul Industrie alimentară prin

anticiparea nevoilor pieţei muncii şi corelarea ofertei cu cererea;

4) Asigurarea aplicabilităţii procesului de învăţare din domeniul Industrie alimentară prin dezvoltarea formării la

locul de muncă;

5) Susținerea dezvoltării sistemelor de învăţare pentru adulţi specifice domeniului Industrie alimentară, în

conformitate cu standarde înalte de calitate;

6) Îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor adulţilor, facilitând accesul persoanelor provenind din zonele foste

industrializate și promovând obiectivul orizontal „îmbătrânirea activă”.

114

9. Obiectivele specifice și direcțiile de acțiune pentru

promovarea formării profesionale la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului şi a beneficiilor

participării la programele FPC

PRIORITATEA 1: Dezvoltarea resurselor umane prin extinderea, diversificarea și creșterea

calității serviciilor de formare profesională continuă

OBIECTIVUL 1 (aferent Priorității 1):

Sprijinirea sistemului de educație și formare din domeniul Industrie alimentară în scopul îmbunătățirii

calității educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții

Direcții de acțiune (Obiectivul 1 aferent Priorității 1):

Potrivit Recomandării Parlamentului European și a Consiliului (din 18 iunie 2009) privind stabilirea unui cadru

european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională, tranziția către o economie bazată pe

cunoaștere (Consiliul European de la Lisabona din 2000) necesită modernizarea și îmbunătățirea continuă a sistemelor

de educație și formare profesională („EFP”) ca răspuns la schimbările rapide din economie și societate, astfel încât

acestea să ajute la creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă și a incluziunii sociale și la îmbunătățirea accesului

tuturor la învățarea de-a lungul vieții. Liniile directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă

2005-2008 din cadrul procesului de la Lisabona solicită statelor membre dezvoltarea unor sisteme de învățare de-a

lungul vieții accesibile, care să răspundă necesităților în schimbare ale unei economii și societăți bazate pe cunoaștere.

Adaptarea și dezvoltarea capacităților sistemelor de educație și formare sunt necesare pentru îmbunătățirea relevanței lor

pe piața muncii. Obiectivele stabilite în politica de educație și formare profesională trebuie să le completeze pe cele ale

politicii economice și ale politicii privind piața muncii pentru a putea combina coeziunea socială și competitivitatea.

Îmbunătățirea calității educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții determină reorientarea către

sectoare cu înaltă valoare adăugată (cum ar fi Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară) și pentru

extinderea ocupațiilor cum sunt cele rezultate din politicile de „creștere durabilă”, politicile și legislația referitoare la

egalitatea de șanse între femei și bărbați și locurile de muncă din sectoarele economice cu potențial competitiv, vizate de

Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020.

Importanța-cheie a acumulării de competențe și calificări pe parcursul vieții active necesită strategii cuprinzătoare

pentru învățarea de-a lungul vieții și, în mod special, o nouă abordare a educației pentru adulți pe baza unor principii

comune precum responsabilitatea comună și parteneriatul, mecanisme eficiente de finanțare, căi flexibile și educație

inițială de calitate și formare continuă specifică. Pe baza progreselor realizate în politicile europene și naționale privind

educația și formarea profesională, trebuiesc încurajate și realizate comunicările privind punerea în aplicare a strategiilor

de învățare de-a lungul vieții și de dezvoltare a competențelor, actualizarea manualelor de politici europene prin care se

stabilește un cadru pentru punerea în aplicare a învățării de-a lungul vieții și un plan de acțiune reînnoit pentru

educația pentru adulți.

Promovarea învățării pe tot parcursul vieții este esenţială pentru a realiza o serie de obiective europene şi naţionale cheie.

Trebuie abordate obiectivele identificate în Strategia Europa 2020: creştere inteligentă, prin îmbunătăţirea nivelului de

educaţie şi formare profesională; creştere incluzivă, prin accentuarea învățării pe tot parcursul vieții în vederea reducerii

şomajului, sărăciei şi excluziunii sociale; şi creştere durabilă, prin accentuarea utilizării eficiente a resurselor şi a

competitivităţii prin învățare pe tot parcursul vieții. La nivel naţional, România continuă să sprijine eforturile de

115

îmbunătăţire a competenţelor populaţiei şi de creştere a ocupării forţei de muncă şi a productivităţii muncii, toate acestea

bazându-se pe o participare mai mare la învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Doar 1,6% din adulţii (cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani) din România au participat la programe de lînvăţare pe

tot parcursul vieţii, comparativ cu media UE de 8,9%, în 2011. În perioada 2007-2013, rata de participare a adulţilor la

învăţarea pe tot parcursul vieţii a crescut uşor, de la 1,3% la 1,8%. Obiectivul naţional al României pentru învăţarea pe

tot parcursul vieţii este de a creşte participarea la 10% până în 2020, potrivit Strategiei naționale de învățare pe tot

parcursul vieții 2015-2020. Cu toate acestea, decalajul dintre rata actuală şi ţinta pentru 2020 este semnificativ şi chiar

mai mare comparativ cu ţinta Uniunii Europene de 15%. Comparând performanţa României cu progresul înregistrat în

alte state membre, România înregistrează una dintre cele mai scăzute creşteri medii ale ratei de participare şi are

performanţe sub progresul minim cerut de Comisia Europeană.

OBIECTIVUL 2 (aferent Priorității 1):

Sprijinirea dezvoltării de programe educaționale din domeniul Industrie alimentară în funcție de cerințele

pieței muncii

Direcții de acțiune (Obiectivul 2 aferent Priorității 1):

Formarea profesională ar trebui să fie strâns legată de piața muncii și percepția privind lipsa de relevanță a acesteia este o

provocare imediată. Doar aproximativ o treime din absolvenții de licee și școli profesionale au găsit un loc de muncă la

un an de la absolvire. Cursurile de formare trebuie să fie organizate în funcție de ocupațiile care există în Clasificarea

ocupațiilor din România, dar aceasta nu este încă armonizată complet cu cerințele pieței muncii.

În afară de cursurile de formare propriu-zise mai există şi alte tipuri de formare profesională continuă. Între acestea, cele

mai des întâlnite sunt instruirea la locul de muncă, participarea la târguri, seminarii, conferinţe şi cercurile de pregătire.

Cea mai eficientă formă de corelare a conţinutului formării cu nevoile pieţei muncii se realizează atunci când formarea

are loc la cererea agenţilor economici, iar practica se desfăşoară în condiţii reale de muncă sau când furnizorii de formare

cooperează strâns cu agenţii economici din anumite sectoare de activitate. Oferta de formare continuă a angajaţilor

cuprinde o varietate de tipuri de cursuri şi forme de organizare, fapt care asigură o anume flexibilitate a sistemului de

formare continuă şi posibilităţi crescute de adaptare a acesteia la nevoile diferitelor categorii ţintă. Analiza acestei oferte

remarcă o serie de domenii prioritare de formare şi teme de interes pentru o pondere semnificativă din categoriile luate în

analiză, determinate, pe de o parte, de schimbările implementate la locul de muncă sau la nivel general pe piaţa muncii

şi, pe de altă parte, de nevoile de dezvoltare personală a acestora.

Pe lângă conţinuturile de formare specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie

alimentară propuse de programele de formare, un alt subiect distinct vizează resursele materiale şi umane implicate de

organizarea şi desfăşurarea formării continue. Analiza resurselor trebuie realizată din perspectiva suficienţei, calităţii şi

adaptării acestora la nevoile cursanţilor. Ipoteza de la care s-a pornit a fost aceea potrivit căreia calitatea superioară a

resurselor umane şi materiale utilizate în programele de formare determină o calitate şi o eficienţă ridicate ale formării în

ansamblu.

Condiţiile de microclimat, dotările şi materialele utilizate la cursurile de formare reprezintă aspecte importante pentru

buna desfăşurare a acestora în măsura în care susţin activitatea formatorului şi asigură contextul favorabil pentru

participarea activă a cursanţilor. La nivel general, peste 70% din angajați participanţi la formare apreciază „în mare” şi

„în foarte mare” măsură gradul de confort al condiţiilor în care s-au derulat activităţile de formare. Aprecierile

angajaților participanți la formare înregistrate prin chestionar sunt nuanţate de informaţiile obţinute prin interviurile

de grup. Majoritatea cursanților evidenţiază, ca o schimbare pozitivă, utilizarea în cadrul modulelor de formare a

mijloacelor audiovideo moderne (video-proiector, retroproiector, computer, laptop, televizor etc.), cu rol important în

facilitarea predării-învăţării şi în oferirea unui caracter atractiv formării. În destule situaţii însă, sunt oferite exemple

critice cu privire la rolul real pe care l-au avut noile tehnologii în derularea programelor de formare continuă. Dotările

tehnice moderne nu asigură în mod automat calitatea şi actualitatea unui curs de formare. O parte dintre formatori nu

au competenţele (tehnice şi pedagogice) necesare pentru utilizarea eficientă şi creativă a dotărilor tehnice în cadrul

116

cursurilor de formare. Astfel, apar situaţii în care utilizarea defectuoasă a noilor tehnologii duce la efecte contrare celor

proiectate. Deşi, utilizarea dotărilor tehnice trebuie să aibă rol de sprijin în activitatea de predare la cursurile de formare,

nu de puţine ori computerul este folosit de formatori numai pentru citirea unui text de pe ecran, ca „variantă modernă”

a lecturării suportului de curs de pe foi. Opiniile critice referitoare la utilizarea noilor tehnologii sunt completate cu cele

referitoare la materialele de învăţare utilizate în stagiile de formare. În general, se consideră că, în ultima perioadă,

acestea nu se mai rezumă numai la suportul de curs scris, ci iau forme variate, atractive şi eficiente: broşuri tipărite;

materiale pe suport electronic; materiale-resursă sub forma lecţiilor demonstrative sau a activităţilor educative ca

exemple de bună practică, înregistrate pe casete / CD etc. Calitatea resurselor umane implicate în programele de formare

continuă a angajaților (certificare, referinţe, specializări, experienţa de formator etc) reprezintă un criteriu important în

evaluarea şi acreditarea acestora. În concluzie, calitatea spaţiilor, a dotărilor tehnice şi a materialelor de învăţare, precum

şi calitatea formatorilor reprezintă aspecte determinante ale calităţii ofertei de formare. Alegerea unei strategii adecvate

de predare-învăţare constituie o premisă importantă pentru reuşita unei activităţi de formare. Modul în care aceste

strategii susţin transmiterea informaţiei către cursanţi şi facilitează procesul învăţării reprezintă de cele mai multe ori

condiţiile prioritare în determinarea succesului sau insuccesului programelor de formare. Acest demers de alegere a

strategiei adecvate este o acţiune complexă, care se realizează în funcţie de o multitudine de aspecte şi care oferă câmp

liber manifestării priceperii şi creativităţii formatorului.

OBIECTIVUL 3 (aferent Priorității 1):

Încurajarea și sprijinirea procesului de educație permanentă în vederea obținerii de calificări noi din

domeniul Industrie alimentară și a extinderii specializării și perfecționării

Direcții de acțiune (Obiectivul 3 aferent Priorității 1):

Pe piaţa muncii, adesea angajaţii nu au acces la informaţii despre oportunităţile de formare, iar angajatorii nu

beneficiază de stimulente suficiente pentru a oferi formare profesională. Angajaţii au acces limitat la informaţii despre

oportunităţile de formare, în special angajaţii mai în vârstă şi cei cu un nivel redus de educaţie. Datele Anchetei privind

educaţia adulţilor (AES Eurostat 2011) arată că peste 40% din angajaţii români cu un nivel scăzut de educaţie şi

competenţe nu caută informaţii despre activităţile de formare. În acelaşi timp, un procent de 30% dintre respondenţii

Anchetei – cel mai mare din toate ţările europene (media UE este 8%) – au declarat că lipsa sprijinului din partea

angajatorilor pentru participarea angajaţilor la educaţie şi formare reprezintă un obstacol. Deşi Codul Muncii prevede că

angajatorii trebuie să le ofere angajaţilor acces periodic la formarea profesională, în practică nu se respectă această

prevedere.

Principalul „consumator” de cursuri de formare continuă îl reprezintă sectorul public (aici fiind incluse atât

întreprinderile cât şi instituţiile administrative), aproximativ 70% dintre întreprinderile din sectorul public declarând

că au un plan anual de programe de formare destinate angajaţilor. De asemenea, merită menţionat faptul că dimensiunea

întreprinderii în termeni de număr de angajaţi are o influenţă directă asupra derulării programelor de formare

profesională. Astfel, potrivit datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, aproximativ 90% dintre întreprinderile

cu peste 1000 de angajaţi declară că oferă cursuri de formare pentru propriul personal, iar procentajul descreşte

ajungând la 36% în cazul întreprinderilor cu un număr de angajaţi cuprins între 10 şi 49.

Aceste cifre trebuie însă analizate din perspectiva obligativităţii prevăzută de Codul Muncii ca toate întreprinderile să

conceapă şi să implementeze un plan anual de formare profesională pentru angajaţi, constituit prin participarea

reprezentanţilor angajatorului şi ai angajaţilor. De asemenea, ponderea mare a întreprinderilor din sectorul public care

declară că oferă programe de formare profesională poate fi explicată pe de o parte de evoluţia sectorului administrativ,

precum şi de influenţa unor programe susţinute de Uniunea Europeană în contextul procedurilor de aderare. Cu alte

cuvinte, această cifră poate reprezenta o situaţie contextuală iar evoluţia acesteia merită urmărită în viitor. În acest

context unele precizări sunt interesante şi arată tendinţe ce necesită o investigare mai profundă pentru a putea

determina concluzii relevante legate de formarea profesională a angajaţilor. Potrivit datelor statistice INS, oferta de

formare a angajatorilor cuprinde atât cursuri de formare profesională cât şi alte forme de organizare a formării. Ponderea

117

întreprinderilor care au oferit atât cursuri de formare cât şi alte tipuri de pregătire profesională este foarte mare în

rândul întreprinderilor. Astfel, 81,7% dintre întreprinderile care au declarat că organizează formarea profesională a

angajaţilor optează, de obicei, pentru alte tipuri de organizare formării, decât cursurile de formare propriu- zise. Cea mai

mare pondere, ca tip de activitate de formare, o are instruirea la locul de muncă (57,7%), urmată de participarea la

târguri, seminarii, conferinţe (40,5%), iar cel mai rar întâlnite sunt cercurile de pregătire (19,1%). Rata globală de

participare a angajaţilor la formare (definită ca ponderea participanţilor la cursuri în totalul angajaţilor din toate

întreprinderile care au format obiectul anchetei) a fost în anul 2012 de 17,4%, cu 9,8 puncte procentuale (p.p.) mai mare

decât cea înregistrată în 2007 (7,6%).

Peste 2/3 dintre angajatori au afirmat că principalul efect al participării angajaţilor la cursurile de FPC, evidenţiat atât

la nivelulcompaniei, cât şi în activitatea angajaţilor, a fost creşterea calităţii produselor/serviciilor realizate. Alte efecte

importante precizate de către cei investigaţi au fost: îmbunătăţirea comunicării cu colegii/superiorii ierarhici (59,3%),

asumarea de noi responsabilităţi la locul de muncă (55,6%) îmbunătăţirea capacităţii de muncă în echipă (51,9%) şi

îmbunătăţirea managementul timpului (48,1%). Efectele menţionate de către angajatori ca fiind mai puţin evidente, în

urma participării angajaţilor la cursurile de FPC, au fost promovarea pe linie ierarhică a angajaţilor (25,9%) şi creşterea

iniţiativei în ceea ce priveşte sarcinile de serviciu (22,2%). Unul dintre efectele nedorite ale participării la formare, din

perspectiva angajatorilor, îl reprezintă fenomenul de migraţie a personalului, ca urmare a îmbunătăţirii competenţelor

dobândite la cursuri. În investigaţia noastră, datele arată că aproape 7,4% dintre angajaţii care au participat la formare

părăsesc compania pentru poziţii similare / superioare în firme concurente.

Impactul participării personalului la cursurile de FPC asupra companiilor (luând în considerare diferite aspecte:

calitatea resurselor umane, productivitatea companiei etc) se poate exprima astfel: peste 60% dintre angajatori au

afirmat că, în cea mai mare măsură, a crescut calitatea resurselor umane. Datele obţinute au mai evidenţiat creşterea

competitivităţii companiei (55,6%), a productivităţii acesteia (48,1%), a capacităţii de dezvoltare tehnologică a

companiei (37%) şi a coeziunii organizaţionale (33,3%). Faptul că, pentru angajatori, participarea la formare a condus

în mare măsură la creşterea calităţii resurselor umane, evidenţiază conştientizarea necesităţii participării angajaţilor la

cursurile de FPC atât pentru companie, cât şi pentru dezvoltarea personală a acestora. Acest lucru poate fi exemplificat

prin faptul că firmele sunt preocupate în proporţie ridicată (81,5%) de creşterea nivelului general de competenţă a

angajaţilor. Cu alte cuvinte, cu cât investim mai mult în resursele umane, cu atât cresc şansele companiei de a rezista pe

piaţa economică.

OBIECTIVUL 4 (aferent Priorității 1):

Sprijinirea și diversificarea programelor destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi

abilități pentru noi locuri de muncă pentru domeniul Industrie alimentară

Direcții de acțiune (Obiectivul 4 aferent Priorității 1):

Potrivit unei anchete privind formarea profesională continuă în întreprinderi realizată de INS, în anul 2010, faţă de

numărul total de întreprinderi care au reprezentat populaţia de referinţă a cercetării statistice (46.000), ponderea celor

care au oferit formare profesională continuă (FPC) angajaţilor s-a ridicat la 24,1%. Din totalul întreprinderilor care au

furnizat FPC angajaţilor, 82,7% au optat să îşi instruiască angajaţii prin intermediul altor forme de FPC (altele decât

cursurile), în timp ce 66,3% au furnizat cursuri (interne şi/sau externe) angajaţilor. Peste 7 mii întreprinderi au

organizat instruirea angajaţilor prin intermediul cursurilor. Rata globală de participare la cursurile FPC s-a situat la

17,8% în timp ce rata de participare la cursurile FPC a fost în anul 2010 de 41,2%. Această valoare a fost depăşită în

activităţile de: intermedieri financiare şi asigurări (64,2%), tranzacţii imobiliare (47,5%), comerţ cu ridicata şi cu

amănuntul (46,6%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat

(46,0%),industria prelucrătoare (45,4%), informaţii şi comunicaţii (42,7%). Cele mai mici rate de participare s-au

înregistrat în alte activităţi de servicii (19,0%) și construcţii (21,8%). O anchetă pe eșantion național realizată în anul

2011 identifică 3 categorii de angajați aflați în situație de risc pe piața muncii care ar putea reprezenta grupuri țintă

specifice pentru programele de formare profesională continuă până în 2020. Aceste categorii sunt: tinerii angajați (18-24

118

ani) cu nivel scăzut de educație și calificare, angajații peste 40 de ani cu nivel redus de educație și calificare profesională,

tinerii absolvenți (25-34 ani) de liceu teoretic sau învățământ superior care s-au angajat în domenii diferite față de

domeniul în care au absolvit și care, adesea, sunt angajați pe poziții inferioare în raport cu nivelul de studii pe care îl

dețin.

Schimbarea mentalităţii populaţiei, angajatorilor, partenerilor sociali şi a furnizorilor de FPC trebuie considerată o

precondiţie pentru implementarea cu succes a strategiei de FPC care vizează recalificarea angajaților la locurile de

muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă. Este necesară responsabilizarea comună a tuturor

actorilor cheie, incluzând lumea afacerilor, autorităţile locale, pe toţi cei care lucrează în educaţie şi formare, asociaţiile

profesionale şi societatea civilă şi, nu în ultimul rând, cetăţenii înşişi. Populaţia trebuie să conştientizeze rolul,

importanţa şi beneficiile FPC pentru dezvoltarea personală, reuşita profesională, evitarea excluziunii sociale şi pentru a

avea sentimentul de apartenenţă la societatea în care trăiesc. Mediul de afaceri trebuie conştientizat asupra beneficiilor

pe care le va aduce afacerilor şi mediului economic o forţă de muncă bine pregătită profesional, responsabilă şi motivată.

Învăţarea continuă pentru domeniul Industrie alimentară deschide perspectiva construirii unei vieţi împlinite şi pline de

satisfacţie, cu efecte pozitive asupra mediului economico-social, și poate fi realizată prin:

Dezvoltarea unor programe destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi

locuri de muncă pentru creşterea productivității şi ocupării pe piaţa muncii, creșterea volumului şi calității

educaţiei şi a formării profesionale, în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii.

Dezvoltarea unor programe care să conducă la conştientizarea şi schimbarea atitudinii persoanelor şi

instituţiilor implicate, în favoarea creşterii motivării participării la formare profesională continuă şi a învăţării

pe tot parcursul vieţii. Aceasta înseamnă: campanii mass-media destinate unor grupuri ţintă, publicarea în mod

regulat de materiale relevante pentru factorii interesaţi, referitoare la FPC, seminarii, conferinţe, programe de

pregătire. Programul se adresează persoanelor, angajatorilor, decidenţilor de la diferite niveluri (naţional,

sectorial, local), privind beneficiile FPC asupra dezvoltării carierei (prin găsirea mai facilă a unui loc de muncă,

salarizare la un nivel superior, mobilitate ocupaţională şi geografică crescută, pe piaţa muncii naţională şi

europeană, dezvoltarea spiritului antreprenorial), asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii companiilor

pe o piaţă globalizată, asupra evoluţiei societăţii româneşti către o societate bazată pe cunoaştere. De asemenea,

programul va avea în vedere crearea unei atitudinii pozitive şi favorabile a tinerilor din sistemul formal de

educaţie pentru învăţarea continuă.

Diseminarea exemplelor de „bune practici” şi „istorii de succes” pentru a sensibiliza persoanele, companiile,

partenerii sociali asupra beneficiilor pe care le poate aduce FPC.

Diseminarea informaţiilor privind oferta de servicii de informare, consiliere şi orientare profesională, oferta de

servicii de formare, posibilităţile de acces la aceste servicii, modalităţile de finanţare a FPC.

Principala provocare cu privire la participarea la formarea profesională continuă o reprezintă decalajul important pe care

îl înregistrează România în raport cu media UE. Faptul că în ciuda unor măsuri și programe special destinate creșterii

participării la FPC în perioada de programare 2007-2013 POSDRU nu a avut impactul așteptat asupra ratei de

participare la FPC indică necesitatea unor politici de flexibilizare a ofertelor actuale de formare continuă, în care

valorizarea competențelor dobândite în contexte informale și nonformale să conteze într-o pondere mai mare în obținerea

unei calificări. Consilierea în carieră și evaluarea competențelor pot oferi șansa recuperării deficitului de încredere în

eficiența formării continue, mai ales în cazul angajaților care au trăit experiența eșecului în sistemele formale de educație

(părăsirea timpurie a școlii, abandon școlar, trasee profesionale neconcordante cu abilitățile și interesele personale).

Participarea la programe de formare profesională continuă a angajaţilor pentru meserii specifice sectorului economic

Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară este influenţată de o serie de factori motivaţionali. Fie că e

vorba de dezvoltarea competenţelor (profesionale, de comunicare, muncă în echipă), fie că trebuie să facă faţă / să se

adapteze la noile schimbări tehnologice, fie că doreşte să avanseze în cadrul companiei, să îşi schimbe locul de muncă sau

pur şi simplu să îşi asigure stabilitatea pe postul deţinut etc., angajatul participă la diversele programe de formare

disponibile pe piaţă.

119

Astfel, cel mai frecvent invocate sunt motive precum: dezvoltarea competenţelor profesionale – 86%; dezvoltarea

competenţelor utile în plan personal (comunicare, muncă în echipă) – 64%; creşterea nivelului de salarizare – 59%;

avansarea în cadrul companiei – 54,9%. Pe locul doi, în funcţie de frecvenţa cu care au fost menţionate, se situează

motive de genul: asigurarea stabilităţii postului, utilizarea de noi tehnologii, recomandarea companiei, valorile

înregistrate de acestea fiind cuprinse în intervalul 45-50%.

În sfârşit, motivele cu o mai mică intensitate (exprimate de mai puţini dintre angajaţii investigaţi) se referă la găsirea

unui nou loc de muncă sau recomandarea unor persoane (altele decât cele din conducerea companiei) – aproximativ 3%.

In funcţie de categoria de personal din care fac parte angajaţii, sistemul de motivaţii prezintă următoarele tendinţe:

dezvoltarea competenţelor profesionale şi a celor personale sunt motivele care, în general, sunt cel mai frecvent invocate

de către toate categoriile de personal; stabilitatea pe post şi creşterea nivelului de salarizare sunt motive invocate, în

special, de către lucrătorii în producţie/servicii, dar şi de personalul din categoria middle management; în mod firesc,

având în vedere riscul mai redus privind pierderea postului şi nivelul maxim atins pe scara ierarhică, implicit a unui

nivel mai mare de salarizare, la aceste motive se referă în măsură mult mai mică cei din categoria upper management;

avansarea pe linie ierarhică înregistrează o distribuţie asemănătoare cu motivele menţionate mai sus în funcţie de

categoria de personal, explicaţiile fiind, de asemenea, similare; recomandarea companiei (a superiorului ierarhic sau a

conducerii/departamentului de resurse umane) acţionează cel mai puternic ca factor motivant la nivelul lucrătorilor în

producţie / servicii şi al maiştrilor şi tehnicienilor, valorile fiind apropiate – 51%, respectiv 49%.

OBIECTIVUL 5 (aferent Priorității 1):

Sprijinirea și încurajarea persoanelor cu înaltă calificare în vederea diminuării migrației externe a acestora

prin oferirea de oportunități de dezvoltare și valorificare a competențelor pe plan local și regional

Direcții de acțiune (Obiectivul 5 aferent Priorității 1):

Îmbătrânirea populaţiei şi emigrarea au condus la declinul populaţiei cu vârstă de muncă din România, acestea

reprezentând o uriaşă provocare pentru susţinerea creşterii economice pe termen lung. Între 1990 şi 2011, populaţia

totală a României a scăzut semnificativ, de la 23,2 milioane la aproximativ 21,3 milioane. În aceeaşi perioadă, populaţia

ocupată a scăzut de la 10,8 milioane la o valoare estimată de 9,1 milioane. Până în 2050, se estimează că: (i) populaţia cu

vârsta de peste 65 de ani va reprezenta aproape 30% din populaţia totală, comparativ cu nivelul actual de 15%, iar (ii)

populaţia cu vârstă de muncă se va reduce cu peste 30% faţă de 2010, de trei ori mai repede decât media pentru Europa

de Vest. În plus, se estimează că peste două milioane de oameni activi (25% din forţa de muncă) au emigrat în căutarea

unor oportunităţi de muncă mai bune în Europa sau în alte părţi ale lumii. Alte provocări constau într-o permanentă

rată scăzută a ocupării forţei de muncă, care, la un nivel de 64,7% (2014), se numără printre cele mai scăzute din UE;

un nivel scăzut al productivităţii comparativ cu alte State Membre UE; lipsa competenţelor, precum şi un grad ridicat

de analfabetism funcţional (37,3% potrivit rezultatelor Programului pentru evaluarea internaţională a elevilor din

2012), ceea ce ilustrează existenţa unor puncte slabe în sistemul de învăţământ.

Chiar dacă oferirea gamei potrivite de competențe este importantă, evitarea valorificării inferioare a talentelor și a

potențialului angajaților are o la fel de mare însemnătate. Aceasta necesită o mai bună cooperare între universul muncii

și cel al educației și formării, precum și o transparență sporită pe piața forței de muncă, mai presus de abordările

tradiționale care măsoară competențele numai prin calificări formale. Trecerea la abordări pe bază de calificări și

competențe duce deja la o schimbare semnificativă în sistemele de educație, pe piețele forței de muncă, precum și în

interacțiunea dintre acestea. La rândul său, aceasta are implicații importante pentru munca serviciilor de ocupare a

forței de muncă în domeniile evaluării competențelor, proceselor de stabilire de profiluri, furnizării de formare, cooperării

cu furnizorii de formare, orientării profesionale și în cel al consultanței pentru clienți (inclusiv angajatori).

Cooperarea între serviciile de ocupare a forței de muncă și de orientare în domeniul educației trebuie să fie consolidată,

astfel încât cele din urmă să poată oferi recomandări direct relevante pieței forței de muncă. Consultanța, stimulentele și

asistența oferită întreprinderilor, inclusiv IMM-urilor, sunt și ele esențiale pentru a contribui la dezvoltarea acestora și

pentru a profita la maximum de competențe la locul de muncă.

120

Angajatorii ar trebui să fie încurajați să cofinanțeze și să participe la activitățile instituțiilor de educație și formare, mai

ales în educația și formarea profesională din domeniul Industrie alimentară; aceste parteneriate pot să dezvolte și să

actualizeze profilele de competențe, programa multidisciplinară și calificările, precum și să faciliteze asigurarea de

educație la locul de muncă, de la ucenicie la doctorate industriale. Aceste parteneriate structurate ar putea oferi un

mijloc eficient și sistemic de dezvoltare a acestei interacțiuni. Pentru completarea golului de competențe pentru locurile

de muncă ale viitorului și pentru a face sistemele noastre educaționale să răspundă mai bine necesităților viitoare ale

economiei (de exemplu ale economiei ecologice), trebuie să se promoveze noi specializări academice pentru a se atinge o

masă critică necesară creșterii competitivității europene.

Numeroși factori fără caracter de reglementare influențează mobilitatea interregională și transnațională: găsirea unei

locuințe, limba, mecanismele pentru întoarcerea în țara de origine, „barierele” istorice și recunoașterea experienței

mobilității, în special în cadrul IMM-urilor. Eforturile recente de îmbunătățire a mobilității geografice s-au concentrat

pe înlăturarea obstacolelor legislative și administrative (de exemplu în domeniul recunoașterii calificărilor și în cel al

portabilității drepturilor la pensie suplimentară).

O mai bună monitorizare și anticipare a necesităților de competențe, precum și îmbunătățiri în recunoașterea

competențelor și calificărilor, inclusiv a celor obținute în afara UE, poate reduce substanțial „risipa de inteligență” a

migranților cu educație superioară angajați la locuri de muncă de slabă calitate sau cu nivel scăzut de competențe.

Respectând în continuare principiul preferinței comunitare și dreptul statelor membre de a determina volumele

admisiilor de lucrători cetățeni din țări terțe, o cartografiere a profilului competențelor cetățenilor din țări terțe care

locuiesc deja în UE ar fi esențială pentru determinarea modului în care extinderea cadrului legal al UE și a sistemelor

naționale de admisie pentru lucrători migranți ar putea ajuta la minimizarea deficitelor de competențe. O politică de

admisie flexibilă, bazată pe cerere, poate aduce o contribuție importantă la satisfacerea viitoarelor necesități de forță de

muncă. Concordanța competențelor poate fi îmbunătățită prin cooperare consolidată cu țări terțe în domeniile

recunoașterii competențelor, schimbului de informații privind necesitățile pieței forței de muncă și lucrului cu agenți de

recrutare și agenții de ocupare a forței de muncă.

OBIECTIVUL 6 (aferent Priorității 1):

Creșterea calității procesului de formare profesională continuă în mediul rural și facilitarea accesului la

formare profesională în domeniul Industrie alimentară a persoanelor din comunitățile izolate

Direcții de acțiune (Obiectivul 6 aferent Priorității 1):

Datorită ponderii ridicate a zonelor rurale, se pune accentul pe promovarea dezvoltării integrate şi durabile a acestora

prin optimizarea sectoarelor existente, încurajarea diversificării activităţilor economice şi sociale, sustinerea dezvoltarii

si modernizarii infrastructurii şi prin accesul la noile tehnologii.

În ceea ce privește populația rurală, aceasta are o rată de participare mult mai redusă la educație și formare pe diverse

niveluri. Aproximativ 45% dintre toți tinerii români trăiesc în mediul rural, dar, potrivit datelor curente furnizate de

Institutul Național de Statistică, numai 24% dintre elevi provin din mediul rural. Părăsirea timpurie a școlii este o

problemă în special în mediul rural din România. La nivelul învățământului secundar, rata abandonului școlar a fost de

aproximativ 1,5 ori mai mare în unitățile de învățământ din mediul rural decât în cele din mediul urban.

Mediul rural este caracterizat în general de o dotare publică redusă, în ceea ce priveşte sistemul de servicii oferite

populaţiei, asistenţa medicala, dotarea cu utilităţi a gospodăriilor (gaz metan, apă potabilă, telefonie) ceea ce crează

discrepanţe faţă de mediul urban. Din aceste considerente, se impune abordarea unor direcţii stricte de acţiune, cum ar

fi:

stimularea activităţilor tradiţionale pentru păstrarea şi transmiterea meseriilor tradiţionale;

dezvoltarea unor programe de formare profesională continuă relevante în mediul rural;

îmbunătățirea pregătirii forței de muncă din mediul rural cu scopul de a răspunde cât mai bine cerințelor de pe

piața muncii;

îmbunătățirea cunoștințelor tehnice și economice generale, specifice pentru agricultură și industria alimentară;

121

pregătire generală pentru managementul și administrarea fermelor;

facilitarea accesului la formare profesională a persoanelor din comunitățile rurale izolate;

încurajarea întreprinderilor care realizează produse tip “bio” de marcă; respectiv, înfiinţarea de ferme ecologice

– pilot şi promovarea acestora;

sprijinirea activităţilor existente şi demararea unor noi activităţi economice în zona rurală;

înfiinţarea de mici ateliere meşteşugăreşti şi dotarea acestora în mod corespunzător;

înfiinţarea de I.M.M.-uri pentru valorificarea vânatului, a fructelor de pădure, ciupercilor, colectarea laptelui de

vacă şi derivatele acestora – carne, lână, piei, etc;

promovarea formării profesionale continue în mediul rural prin intermediul seminariilor de informare,

târgurilor, expoziţiilor, mass-media şi internet;

înfiinţarea de unităţi de prelucrare a produselor animale şi vegetale.

Necesitatea activităților de formare profesională în mediul rural apare în contextul legat de creșterea competitivității și

diversificării produselor și activităților din agricultură, de restructurarea și modernizarea sectorului agricol, a

sectoarelor de procesare și comercializare pentru produsele agricole, de încurajarea afacerilor orientate spre piață, a

cerințelor pentru o gamă largă de abilități specifice domeniului Industrie alimentară, cât și de îndeplinirea obiectivului

gestionării durabile a terenurilor și protecției mediului, aplicarea de tehnologii și practice prietenoase mediului și de

utilizare a energiei regenerabile. Prin urmare, este necesar ca activitățile de formare profesională, informare și difuzare a

cunoștințelor să fie extinse și la persoanele adulte care sunt implicate în domenii care au legătură cu industria

alimentară.

Având în vedere nivelul scăzut al competenţelor şi cunoştinţelor de bază în rândul fermierilor, precum şi insuficienţa

cursurilor de formare profesională în general, este nevoie de servicii sustenabile pentru a creşte nivelul de pregătire al

fermierilor, precum şi al lucrătorilor din industria alimentară (în materie de management, marketing, procesare,

siguranţă şi igienă alimentară etc), în vederea transformării exploataţiilor acestora în unele viabile, orientate către piaţă,

adaptate standardelor europene.

Cursurile de formare profesională pentru fermieri vor asigura dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare în

vederea îmbunătăţirii generale a viabilităţii fermelor, a integrării mai bune pe piaţă (de exemplu, prin extinderea către

activităţi de procesare, marketing, ambalare, promovare etc), precum şi în vederea creşterii nivelului de conştientizare cu

privire la efectele schimbărilor climatice (inclusiv prin adoptarea de instrumente de management al riscurilor),

managementului durabil al pădurilor şi avantajelelor practicilor prietenoase cu mediul.

Formarea profesională continuă oferă completarea cunoştinţelor tinerilor fermieri, creşterea conştientizării şi adaptarea

la schimbările climatice, precum şi încurajarea adoptării de practici agricole prietenoase cu mediul (inclusiv practici

folosite în Industria alimentară/Procesarea alimentelor și băuturilor).

OBIECTIVUL 7 (aferent Priorității 1):

Dezvoltarea de programe care vizează crearea de locuri de muncă prin care să se promoveze meseriile

specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară

Direcții de acțiune (Obiectivul 7 aferent Priorității 1):

Programele de formare specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară spre care

se orientează angajaţii corespund, în general, prin tematica lor, nevoilor acestora privind o cât mai bună performare la

locul de muncă. Astfel, prin cursurile frecventate, angajaţii urmăresc fie să îşi aprofundeze cunoştinţele şi să îşi

îmbunătăţească aptitudinile pe care deja le deţin, fie să-şi dezvolte alte competenţe pe care consideră că vor trebui să le

stăpânească în viitorul apropiat. În ceea ce priveşte tematica programelor FPC la care au participat angajaţii din lotul de

sondaj (cu referire la ultimul curs absolvit) s-a constatat următoarea situaţie: cea mai mare frecvenţă o înregistrează

cursurile a căror tematică vizează noile tehnologii şi metodologii în profesie (42%); pe locurile secunde se plasează

managementul şi pregătirea în diverse profesii/ meserii, cu aproape 17% fiecare; iar pe ultimele locuri se situează

122

cursurile care au ca scop dezvoltarea personală şi relaţionarea cu clienţii – cu câte 7% fiecare – şi comunicarea/

relaţionarea interpersonală (6,5%).

În prezent există 672 de programe de formare profesională autorizate în Romania specifice domeniului industrie

alimentară, iar cele mai frecvent întâlnite calificări profesionale sunt cele oferite de furnizori la categoriile: Cofetar și

Brutar.

Tip program de formare

specifice Industriei alimentare Nr. programe

Calificare 466

Inițiere 34

Recalificare 2

Perfecționare 83

Specializare 87

Total programe 672

Este necesar ca angajatorii din sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară să îşi

dezvolte strategii privind formarea profesională a angajaţilor (pe termen lung, mediu sau scurt) în care să primeze

dezvoltarea profesională a angajaţilor. Competenţele transversale sunt tot mai vizibile pe agenda nevoilor de formare ale

companiilor. Dezvoltarea competenţelor profesionale se păstrează ca prioritate în formarea profesională continuă, dar

achiziţionarea competenţelor sociale şi a unor noi competenţe de bază (comunicare în limbi străine, de exemplu) sunt

aspecte devenite prioritare pentru evoluţia firmei şi dezvoltarea resurselor umane de care dispune. Cel mai important

efect, în urma participării personalului la cursuri de formare profesională continuă îl reprezintă sporirea calităţii

resurselor umane.

Pe ansamblu, însă, se poate vorbi despre un nivel ridicat de conştientizare a importanţei FPC în rândul angajatorilor,

determinat şi de percepţia pozitivă a acestora asupra impactului formării atât asupra angajaţilor, cât şi asupra companiei

– creşterea productivităţii, a competitivităţii şi, nu în ultimă instanţă, a profitului acesteia. De altfel, un nivel ridicat de

conştientizare a importanţei FPC

s-a constatat şi în cazul angajaţilor, aceştia menţionând efectele pozitive pe care formarea le-a avut asupra dezvoltării

profesionale şi personale.

Rata de participare la cursuri de formare este determinată de avansarea în vârstă şi acumularea de experienţă, care

începe să descrie o pantă descrescătoare după vârsta de 50 de ani, respectiv după 10 ani vechime în aceeaşi companie.

Majoritatea angajaţilor apreciază că este foarte utilă relaţia dintre competenţele profesionale dezvoltate în cadrul

cursului de formare şi cerinţele solicitate la locul de muncă. Indiferent de poziţia ocupată de angajaţi în cadrul

companiilor, s-a constatat că peste jumătate dintre aceştia sunt de părere că formarea este utilă pentru a se adapta la

cerinţele locului de muncă. Ca urmare a participării angajaţilor la FPC, principalul efect sesizat la locul de muncă de

către angajaţi este creşterea calităţii produselor / serviciilor realizate.

PRIORITATEA 2: Promovarea și creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții,

îmbunătățirea competențelor forței de muncă

OBIECTIVUL 1 (aferent Priorității 2):

Dezvoltarea și implementarea unor instrumente de promovare a calității și accesibilitatății la programe de

formare profesională continuă pentru domeniul Industrie alimentară

123

Direcții de acțiune (Obiectivul 1 aferent Priorității 2):

În perioada 2007-2011, România nu a realizat progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste între 25-64

ani la învățare pe parcursul întregii vieți, valoarea indicatorului înregistrând o ușoară creștere, de la 1,3% în 2007 la

1,6% în 2011. Alături de Bulgaria (1,2%), România ocupă ultimele locuri între țările UE la acest indicator. În aceste

condiții, România se află încă departe de ținta europeană pentru anul 2020 proiectată la o pondere de 15%. Analiza

socio-economică în domeniul educației și formării profesionale a evidențiat o serie provocări privind atingerea țintei

stabilite de România pentru anul 2020:

cele mai scăzute ponderi de participare la formarea profesională continuă se înregistrează în cazul persoanelor

cu nivel redus de educație și calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajați și a

celor cu vârste de peste 40 de ani;

discrepanțe pe medii de rezidență și pe sexe (în defavoarea mediului rural și, respectiv, în defavoarea persoanelor

de sex masculin).

De asemenea, au fost identificate o serie de bariere în calea participării la formarea continuă:

stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator,

informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare,

lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente,

accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și nonformale.

Analiza socio-economică a semnalat și nevoia de profesionalizare a practicienilor, cu rute flexibile de acces și progres în

carieră, precum și un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în acest domeniu, sistem care să

conducă la consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestei profesii. De asemenea, în perioada următoare,

provocarea se va situa la nivelul nevoii de diversificare a rolurilor personalului din educația și formarea profesională a

adulților, cum ar fi facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competențe, designer de formare,

ș.a. care să răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație și

formare a adulților.

Conform analizei socio-economice, principala provocare cu privire la evaluarea și certificarea competențelor dobândite în

contexte informale și nonformale o reprezintă dezvoltarea capacității instituționale de administrare și gestiune a

centrelor și a personalului care deservește centrele de evaluare și certificare a competențelor. Acoperirea geografică

restrânsă a centrelor, precum și concentrarea acestora în doar două regiuni de dezvoltare indică nevoia de a acoperi un

număr mai mare de potențiali beneficiari care să poată avea acces la astfel de servicii.

De asemenea, sunt necesare măsuri de informare a potențialilor beneficiari cu privire avantajele procesului de evaluare și

certificare, mai ales în rândul acelora care au nivel mai scăzut de calificare și pentru care evaluarea și certificarea

competențelor ar putea deveni o șansă reală pentru îmbunătățirea situației acestora pe piața muncii.

Conform analizei din PRAI:

În regiunea Nord-Est există la nivel regional firme de dimensiuni foarte mari în Bacău, care excelează la nivel

național în construcții de drumuri, prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre și fabricarea de aeronave

comerțul de articole de fierărie, din sticlă și pentru vopsit;

Regiunea Sud Muntenia deţine un potenţial deosebit pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pentru

anumite categorii de produse cheie, fiind lider la nivel naţional în ceea ce priveşte producţia de carne, ouă, fructe

şi pe locul 2 la producţia de miere;

Regiunea București-Ilfov, deşi marcată de restructurări masive, regiunea îşi păstrează un profil industrial

pronunţat, comparativ cu celelalte regiuni; existenţa a 2 parcuri industriale în regiune – din care se desprind

orientări strategice spre ramuri cu valoare adăugată mare (materiale de construcţii, industrie alimentară,

fabricarea de produse ecologice, electronică, IT, mecanică fină, servicii pentru întreprinderi, etc.); dinamica

investiţiilor în sectorul industrial: industria prelucrătoare beneficiază de cea mai mare pondere din totalul

investiţiilor brute la nivel regional (16,6%).

Regiunea Sud Vest Oltenia are o pondere în produsul intern brut pe total economie de aproximativ 8%. În

cadrul acestei regiuni industria are o pondere însemnată în economia regiunii, furnizând 32,6% din produsul

124

intern brut regional. Principalele domenii industriale existente în regiune sunt: metalurgia neferoasă (producţia

de aluminiu), industria electrotehnică (Electroputere SA Craiova – locomotive, material rulant), industria

constructoare de maşini şi tractoare agricole, industria chimică, industria uşoară (textile şi încălţăminte),

materiale de construcţii (prefabricate, ţigle, ciment), industria alimentară.

România se confruntă, în continuare, cu o serie de provocări privind schimbările demografice, creșterea economică și

vulnerabilitatea la factori externi, ocuparea forței de muncă, rata productivității, procentul de sărăcie, inegalitatea de

șanse și grupuri dezavantajate, părăsirea timpurie a școlii. Trebuie rezolvate disfuncţionalităţile între angajatori,

angajaţi şi furnizorii de educaţie şi formare profesională și trebuie furnizate competențele specifice necesare pe piața

muncii.

Viziunea strategică privind învățarea pe tot parcursul vieții în România constă în a oferi tuturor persoanelor, pe

întreaga durată a vieții acestora, oportunitatea de a participa la viața economică, socială și civică și de a le permite să își

exploateze potențialul personal.

Obiectivele strategice sunt creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, precum și creșterea relevanței

sistemelor de educație și formare profesională pentru piața muncii. Pentru realizarea acestor obiective se impun

următoarele măsuri:

renunțarea la disparități pe medii de rezidență și în funcție de statutul socio-profesional, în defavoarea

persoanelor din mediul rural și a celor cu un nivel mai scăzut de educație și calificare profesională;

adaptarea ofertelor de formare profesională continuă la nevoile pieței muncii și la nevoile beneficiarilor;

realizarea unui sistem eficient de acreditare a ofertelor de formare profesională continuă, care sa accentueze atât

componenta de asigurare a calității cât și pe cea de control;

o mai bună dezvoltare a soluțiilor de tip e-learning adresate unor categorii cât mai largi de beneficiari;

acoperirea geografică la scară națională a centrelor de evaluare a competențelor dobândite în contexte non-

formale și informale;

existența unui fond de formare profesională continuă și a unor mecanisme de stimulare financiară a participării

la formarea continuă a adulților;

realizarea unui sistem dezvoltat de profesionalizare a practicienilor în educația adulților și a facilitatorilor de

învățare permanentă.

În conformitate cu documentele Uniunii Europene, principalul obiectiv strategic al României în domeniu, pentru anul

2020, este ca cel puțin 10 procente din populația adultă (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) să participe la activități

de învățare pe tot parcursul vieții. Rezultă de aici necesitatea formării profesionale în regiunile Sud-Vest Oltenia, Nord-

Est, București-Ilfov și Sud Muntenia.

Consiliul European extraordinar 2000 a adoptat un set de obiective, domenii prioritare de acțiune, ținte și măsuri,

pentru orientarea politicilor europene de creștere economică și ocupare a forței de muncă prin care să se realizeze

obiectivul strategic al Uniunii Europene de a deveni cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere,

cunoscute sub denumirea Strategia Lisabona. Consiliul a recunoscut că educația, formarea profesională și încadrarea

într-un loc de muncă sunt parte integrantă a politicilor economice și sociale necesare transformării economiei Europei.

Concluziile Consiliului European de la Lisabona în domeniul educației și formării profesionale au subliniat necesitatea

ca sistemele educaționale și de formare profesională europene să se adapteze atât la cerințele societății cunoașterii cât și la

nevoile determinate de dorința de a îmbunătăți gradul și calitatea ocupării forței de muncă. Ele trebuie să ofere

posibilități de educație și instruire pentru toate grupurile țintă aflate în diferite momente ale vieții: tineri, adulți, șomeri

și persoane ale căror ocupații sunt afectate de competețele scăzute pe care le dețin.

Uniunea Europeană promovează cooperarea dintre statele membre, susține și completează acțiunea lor în anumite

domenii ale educației și formării, conform principiului subsidiarității, promovând calitatea prin generarea “valorii

europene adăugate”. Promovarea învățării pe parcursul întregii vieți este posibilă prin îmbunătățirea rezultatelor

învățării și printr-un sistem modern de evaluare și recunoaștere, utilizând toate instrumentele dezvoltate la nivel

european în acest sens (EQF, ECTS, ECVET, ESCO etc.), valorificând inițiativa de a dezvolta o arie europeană a

deprinderilor și calificărilor. Cadrul European de Referință pentru Asigurarea Calității (EQARF, The European Quality

125

Assurance Reference framework for Vocational Education and Training) este un instrument de referință creat pentru a

sprijini Statele Membre în procesul de îmbunătățire a calității în educație și formare profesională

(EFP). EQARF contribuie la creșterea transparenței și coerenței politicilor de educație și formare profesională dezvoltate

la nivelul statelor membre, promovând astfel încrederea reciprocă, mobilitatea forței de muncă și învățarea pe tot

parcursul vieții. EQARF propune un model bazat pe diagrama calității, care facilitează o abordare similară a planificării,

implementării, evaluării și revizuirii sistemelor de formare profesională din statele membre, pornind de la un set de

criterii comune de calitate. Criteriile de calitate sunt detaliate la nivel de sistem și la nivel de furnizor, fiind asigurată

astfel o abordare sistemică a calității, care vizează și interrelaționează nivelurile importante și actorii implicați. Din

punct de vedere metodologic, accentul este pus pe autoevaluare, combinată cu mecanisme de monitorizare externă, decise

la nivel național.

OBIECTIVUL 2 (aferent Priorității 2):

Dezvoltarea competențelor cheie și transversale la nivelul programelor de formare profesională continuă din

domeniul Industrie alimentară

Direcții de acțiune (Obiectivul 2 aferent Priorității 2):

Competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă o combinație a cunoștințelor, a abilităților și a

atitudinilor adecvate fiecărui context. Acestea sunt necesare în special pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru

incluziunea socială și ocuparea forței de muncă. Competențele-cheie sunt esențiale într-o societate bazată pe cunoaștere și

garantează mai multă flexibilitate în ceea ce privește forța de muncă, permițându-i acesteia să se adapteze mai rapid la

modificările constante care apar într-o lume din ce în ce mai interconectată. De asemenea, aceste competențe reprezintă

un factor major în inovație, productivitate și competitivitate și contribuie la motivația și satisfacția angajaților, precum

și la calitatea muncii.

Cadrul european privind competențele cheie în procesul de învățare de-a lungul vieții identifică și definește competențe

cheie necesare în vederea împlinirii pe plan personal, a cetățeniei active, a incluziunii sociale și a capacității de inserție

profesională într-o societate bazată pe cunoaștere:

1. comunicarea în limba maternă

2. comunicarea în limbi străine

3. competențele în domeniul matematicii și competențele de bază în știință și tehnologie

4. competențele informatice

5. capacitatea de a învăța procesul de învățare

6. competențele sociale și civice

7. de inițiativă și antreprenoriat

8. conștiința și expresia culturală

Educația primară și formarea profesională ar trebui să sprijine dezvoltarea acestor competențe cheie până la un nivel care

să îi pregătească pe tineri, inclusiv pe cei din categoriile defavorizate, pentru continuarea studiilor și pentru activitatea

profesională. Educația și formarea profesională destinate adulților ar trebui să ofere oportunități reale tuturor adulților

de a-și dezvolta și de a-și actualiza competențele cheie de-a lungul vieții.

Aplicarea practică a competențelor transversal cheie: Sunt în desfășurare numeroase activități menite să echipeze

instituțiile cu noi tehnologii și să asigure competențele TIC, ca parte integrantă a competențelor informatice. Unele

aspecte precum gândirea critică în utilizarea noilor tehnologii și a mijloacelor media trebuie dezvoltate.

Orientările privind inițiativa recentă Opening Up Education (Deschiderea Educației) promovează un exemplu de

inițiativă prin care Europa utilizează întregul potențial al revoluției digitale, pentru a crește calitatea și accesibilitatea în

educație și formare prin exploatarea tuturor avantajelor pe care TIC și resursele educaționale deschise le aduce.

Trebuie să se exploateze mai eficient potențialul avut de noile tehnologii în privința sporirii inovării și a creativității, a

încheierii de noi parteneriate și a personalizării necesităților în materie de învățare. Metode inovatoare precum planurile

de învățare personalizate și învățarea bazată pe experiențe anterioare pot fi utile în mod special pentru persoanele care au

126

avut experiențe școlare anterioare negative sau marcate de eșec. În mod asemănător, provocarea principală privind

transmiterea competențelor sociale și civice, a spiritului de inițiativă și antreprenoriat și a conștiinței culturale constă în

depășirea componentei cunoștințelor. Cursanții trebuie să beneficieze de mai multe oportunități de a lua inițiative și de a

învăța. Aceste competențe sunt esențiale în vederea dezvoltării capacităților de inovare și în vederea prezentării unor căi

pentru integrarea cursanților care provin din medii migratorii și/sau defavorizate.

Programele specifice calificărilor din industria alimentară includ dezvoltarea abilităților cheie cum ar fi: comunicarea,

lucrul în echipă, rezolvarea de probleme, s.a.

OBIECTIVUL 3 (aferent Priorității 2):

Crearea unor rute de formare flexibile în interiorul sistemului de formare profesională continuă din domeniul

Industrie alimentară, precum şi între sistemul de formare profesională continuă şi piaţa muncii

Direcții de acțiune (Obiectivul 3 aferent Priorității 2):

Programele de formare din domeniul Industrie alimentară vizează creşterea participării la piaţa muncii pentru femei şi

bărbaţi, reducerea şomajului structural şi promovarea calităţii locurilor de muncă.

În urma calificării lucrătorilor se va urmări combaterea angajărilor temporare, subocuparea, munca nedeclarată şi vor

adopta măsuri în favoarea creşterii mobilităţii profesionale şi revizuirii sistemului fiscal şi de protecţie şi asistenţă socială

prin integrarea şi implementarea principiilor flexisecurităţii în politicile naţionale de ocupare, combaterea segmentării

pieţei muncii şi implementarea unor măsuri care să prevină ocuparea temporară, munca nedeclarată şi ratele reduse de

ocupare, îmbunătăţirea competitivităţii şi a ratei de participare pe piaţa muncii pentru persoanele cu nivel scăzut de

calificare.

Formarea lucrătorilor din domeniul Industrie alimentară trebuie să urmărească eliminarea barierelor în calea mobilităţii,

să crească gradul de ocupare a celor slab calificaţi şi a vârstnicilor şi să implementeze sisteme de sprijinire a tinerilor

pentru găsirea primului loc de muncă. Pentru aceasta, furnizorii de formare trebuie să asigure competenţele necesare

cetăţenilor care să răspundă cerinţelor pieţei muncii și să îmbunătăţească accesul la formare profesională.

O altă orientare se referă la dezvoltarea unei forţe de muncă bine calificate care să răspundă cerinţelor pieţei muncii şi

promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi consiliere profesională prin anticiparea necesarului de competenţe.

Sunt vizate promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în urma derulării programelor de formare din

domeniul Industrie alimentară.

Flexibilitatea calificărilor va fi asigurată atât de formarea abilităților cheie cât și de formarea abilităților tehnice generale,

cele din urmă, specifice industriei alimentare.

OBIECTIVUL 4 (aferent Priorității 2):

Întărirea capacităţii furnizorilor de programe de formare profesională continuă de a desfăşura programe de

educaţie şi formare atractive şi de calitate corelate cu cerinţele pieţei muncii, în special în cadrul sectoarelor

cu potenţial de creştere, ca de exemplu Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în

Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv), în

vederea asigurării complementarităţii cu strategia de creştere a competitivităţii

Direcții de acțiune (Obiectivul 4 aferent Priorității 2):

Viziunea Strategiei Naționale pentru Competitivitate (SNC) 2014-2020 presupune următoarele direcții:

restructurarea sectoarelor economice în direcția unor poziții competitive superioare

formarea masei critice de firme competitive prin crearea unui mediu atractiv, transparent și inovativ;

integrarea marilor jucători într-un proiect coherent de dezvoltare a economiei;

integrarea societății într-un proiect coherent de dezvoltare a economiei

127

În cadrul Strategiei Naționale pentru Competitivitate (SNC) 2014-2020 una dintre priorități o constituie Promovarea

celor 10 sectoare de viitor, din care face parte și sectorul Procesarea alimentelor și a băuturilor – un sector cu potențial

competitiv.

În urma analizelor privind principalele nevoi de dezvoltare în domeniul educație și formare profesională, la nivel de

ramură, sunt necesare următoarele:

îmbunătățirea accesului, participării și calității corespunzătoare educației;

creșterea atractivității învățământului profesional și tehnic;

intervenții intensive în vederea adresării nevoilor educaționale specifice grupurilor aflate în risc de excluziune

(persoane din medii socio‐economic defavorizate, persoane de etnie romă, persoane cu nevoi educaționale speciale

etc.);

îmbunătățirea calității și relevanței învățământul profesional și tehnic, inclusiv formarea adulților la nevoile

pieței forței de muncă;

îmbunătățirea accesului și a calității ofertei de învățare pentru adulți, cu accent pe competențele de bază și pe

transversale relevante;

încurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării profesionale (formare pe termen scurt/inițială) în cadrul

sectoarelor din economie, care include și industria alimentară.

Formarea inițială a adulților asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competențelor profesionale minime necesare

pentru obținerea unui loc de muncă. Formarea profesională continuă a adulților este ulterioară formării inițiale și

asigură adulților fie dezvoltarea competențelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competențe.

Formarea profesională a adulțior se organizează prin programe de inițiere, calificare, recalificare, specializare, care au

drept scop:

inițierea - dobândirea uneia sau mai multor competențe specifice unei calificări

calificarea, respectiv recalificarea – dobândirea unui ansamblu de competențe profesionale care permit unei

persoane să desfașoare activități specifice uneia sau mai multor ocupații

perfecționarea, respectiv specializarea – dezoltarea sau completarea cunoștințelor, deprinderilor sau

competențelor profesionale în cadrul aceleași calificări, dobândirea de competențe noi, dobândirea de competențe

cheie sau competențe tehnice noi

Măsurile la nivel național care vizează ocuparea forţei de muncă se referă la:

sprijinirea creării de noi locuri de muncă prin: reducerea impozitării forţei de muncă; utilizarea eficientă a

subvenţiilor pentru angajare; exploatarea potenţialelor sectoare – cheie, cum ar fi economia ecologică, industria

alimentara;

restabilirea dinamicii pieţelor muncii prin: sprijinirea lucrătorilor care doresc să îşi schimbe locul de muncă sau

să se reintegreze pe piaţa muncii; mobilizarea tuturor actorilor implicaţi în implementarea reformelor necesare;

realizarea de investiţii în dobândirea de competenţe, pe baza unei mai bune anticipări şi monitorizări a nevoilor

pieţei; promovarea liberei circulaţii a lucrătorilor.

OBIECTIVUL 5 (aferent Priorității 2):

Promovarea parteneriatelor/rețelelor în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare

profesională din domeniul Industrie alimentară, în vederea creşterii accesului şi relevanţei educaţiei şi

formării prin raportare la nevoile pieţei muncii

Direcții de acțiune (Obiectivul 5 aferent Priorității 2):

Reţelele parteneriale sunt structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite pe baza unui acord de parteneriat

încheiat între parteneri sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară.

în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară

stabilirea parteneriatelor vizează:

128

să furnizeze un cadru general de cooperare și relaționare între parteneri, stabilit prin Memorandumul de

înțelegere prin care este creat un climat de încredere reciprocă;

să asiste partenerii în conceperea unor aranjamente specifice pentru transferul de credite pentru persoanele care

învață. Memorandumul de înțelegere trebuie să confirme că partenerii:

— acceptă statutul celuilalt partener ca instituție competentă;

— acceptă criteriile și procedurile utilizate de celălalt partener pentru asigurarea calității, evaluare, validare și

recunoaștere ca fiind satisfăcătoare în scopul transferului de credite;

— aprobă condițiile pentru desfășurarea parteneriatului, ca de exemplu obiectivele, durata și aranjamentele pentru

reexaminarea Memorandumului de înțelegere;

— aprobă comparabilitatea calificărilor vizate în scopul transferului de credite, utilizând nivelurile de referință stabilite

de CEC;

— identifică alți actori și instituții competente care pot fi implicate în proces și funcțiile acestora.

Scopul general al dezvoltării reţelelor parteneriale este implementarea Recomandării Parlamentului European şi a

Consiliului privind Cadrul Comun European privind Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Formarea Profesională

(EQARF) asigurându-se utilizarea eficientă şi responsabilă a resurselor, promovarea bunelor practici şi compatibilizarea

calificărilor oferite de membrii reţelelor cu Cadrul Naţional al Calificărilor şi cu cele ale Cadrul European al Calificărilor.

Reţelele parteneriale se înfiinţează pentru a îndeplini următoarele obiective:

pilotarea şi implementarea metodologiei pentru implementarea cadrului Comun European de Referinţă pentru

Asigurarea Calităţii în formarea profesională (EQARF) în centrele de resurse;

realizarea unei baze de date comune privind nevoile pieţei muncii referitoare la calificările oferite şi la oferta

educaţională a școlilor membre, în vederea creşterii nivelului de adecvare a ofertei la nevoile pieţei muncii;

cooperarea şi diseminarea bunelor practici în cadrul reţelei parteneriale pentru domeniul respectiv şi oferirea de

sprijin reciproc pentru creşterea calităţii ofertei educaţionale;

crearea şi managementul unui sistem de comunicare eficient între şcoli, în cadrul rețelei parteneriale, pentru

domeniul respectiv;

colectarea în mod regulat a informaţiilor despre nevoile de formare ale şcolilor în domeniul respectiv şi

organizarea şi / sau sprijinire organizării unor sesiuni de formare / informare a personalului şcolilor din reţeaua

partenerială în domeniul respectiv;

promovarea activităţilor inovative la nivelul reţelei.

Principiile cadrului Comun European de Referinţă a Calităţii pot fi implementate în formarea profesională utilizând

reţelele parteneriale.

Interesul pentru sistemele de asigurare a calităţii în sistemul de educaţie şi formare profesională din ţara noastră s-a

manifestat încă de la începutul anilor 2000, România fiind conectată la iniţiativele europene în acest domeniu prin

intermediul unor proiecte de reformă de mare anvergură, susţinute prin fonduri europene. Asigurarea calităţii în

sistemul de educaţie şi formare profesională a beneficiat însă de un cadru legislativ general abia în anul 2006, o dată cu

aparaţia primei legi privind Asigurarea calităţii în învăţămîntul pre-universitar. Comparativ cu alte ţări ale Uniunii

Europene în care principiile, metodologiile și instrumentele ciclului calităţii funcţionează de câteva decenii, în România

aceste sisteme au o istorie relativ recentă. Ca urmare procesul de implementare la nivel de sistem și la nivel de furnizor s-

a confruntat cu o serie de provocări inerente. Pentru fiecare dintre provocări, strategia privind implementarea sistemului

de asigurare a calităţii prin reţele parteneriale oferă argumente specifice, evidenţiind avantajele abordării de tip

parteneriat în reţea.

Reţelele parteneriale au în acest sens un potenţial de multiplicare a bunelor practici, prin faptul că institutiile implicate

în reţea au posibilitatea de a pune în comun resurse și idei pentru consolidarea parteneriatului cu piaţa muncii, într-un

cadru coerent și reciproc avantajos.

În domeniul industriei alimentare rețelele parteneriale pot fi constituite din societățile comerciale cu specific industria

alimentară AJOFM-uri, furnizori de formare profesională, patronate, școli de profil, instituți ale statului implicate în

gestionarea incliziunii sociale, autoritîți locale (primării).

129

Dezvoltarea și recunoașterea cunoștințelor, abilităților și competențelor cetățenilor sunt fundamentale pentru

dezvoltarea personală și profesională a acestora, precum și pentru competitivitatea, ocuparea forței de muncă și coeziunea

socială în Comunitate. În acest sens, acestea ar trebui să faciliteze mobilitatea transnațională a lucră torilor și a celor care

învață și să contribuie la respectarea cerințelor cererii și ofertei pe piața europeană a muncii. Participarea tuturor la

învățarea de-a lungul vieții nelimitată, precum și transferul, recunoașterea și acumularea rezultatelor învățării

dobândite de o persoană în contexte formale, non-formale și informale ar trebui în consecință promovate și îmbunătățite

la nivel comunitar. Consiliul European de la Lisabona din 2000 a ajuns la concluzia că sporirea transparenței

calificărilor trebuie să constituie una dintre componentele principale necesare pentru adaptarea sistemelor educaționale

și de formare profesională din Comunitate la cererile societății cunoaș terii. În plus, Consiliul European de la Barcelona

din 2002 a subliniat importanța îmbunătățirii transparenței și a metodelor de recunoaștere în domeniul educației și

formării profesionale (EFP). Principiile transparente pentru asigurarea calității, schimbul de informații și dezvoltarea

parteneriatelor între instituțiile competente pentru calificări, furnizorii de EFP și alte părți interesate trebuie să

contribuie la construirea încrederii reciproce și să faciliteze punerea în aplicare a prezentei recomandări. Rezoluția

Consiliului din 2002 privind promovarea intensificării cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale

(„Procesul Copenhaga”) și Raportul comun intermediar adoptat în 2004 al Consiliului și Comisiei privind punerea în

aplicare a programului de lucru Educație și Formare 2010 subliniază importanța unui sistem de credite pentru EFP, în

timp ce Raportul comun al Consiliului și Comisiei din 2008 subliniază necesitatea intensificării eforturilor în vederea

îmbunătățirii calității și atractivității EFP. Concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre

reuniți în cadrul Consiliului la 15 noiembrie 2004 privind viitoarele priorități ale intensificării cooperării europene în

domeniul educației și formării profesionale au acordat prioritate dezvoltării și punerii în aplicare a unui sistem european

de credite pentru EFP pentru a permite celor care învață să acumuleze rezultatele învățării dobândite prin parcursurile

proprii de învățare în momentul trecerii de la un sistem de formare profesională la altul. Scopul recomandărilor CE este

de a institui un sistem european de credite pentru educație și formare profesională (SECEFP) care vizează facilitarea

transferului, recunoașterii și acumulării rezultatelor evaluate ale învățării persoanelor care doresc să obțină o calificare.

Acest aspect va îmbunătăți modul în care sunt înțelese în general rezultatele învățării cetățenilor, transparența acestora,

mobilitatea transnațională și transferabilitatea lor între statele membre și, dacă este cazul, în interiorul acestora, într-un

spațiu al învățării de-a lungul vieții nelimitate, precum și mobilitatea și transferabilitatea calificărilor la nivel național

între diversele sectoare ale economiei și în interiorul pieței muncii; de asemenea, acest sistem va contribui la dezvoltarea

și extinderea cooperării europene în domeniul educației și formării.

OBIECTIVUL 6 (aferent Priorității 2):

Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de învățare

pentru domeniul Industrie alimentară în contexte non-formale

Direcții de acțiune (Obiectivul 6 aferent Priorității 2):

Accesul persoanelor la formare profesională si educație depinde nu doar de motivația și capacitatea acestora de a învăța,

ci și de crearea de condiții adecvate pentru a învăța în diverse contexte, mai ales la locul de muncă. În acest sens IPT

utilizează în unitățile de învățământ de profil dotări specifice și promovează inițiativa în dezvoltarea de parteneriate cu

agenți economici, astfel încât elevii să fie plasați în situații reale de viață profesională activă relevante pentru calificarea

pe care doresc să o dobândească.

Procesul de învățare în formarea adulților din domeniul industriei alimentare propune o nouă atitudine atât față de

cunoaștere cât și față de viață, în consens cu viziunea privind implementarea strategiilor de învățare pe tot parcursul

vieții, care subliniază importanța cunoașterii mai profunde a nevoilor potențialilor beneficiari ai învățării și nevoia de

creare a unei culturi a învățării. Metodele de învățare se concentrează în primul rând pe dezvoltarea de abordări care iau

în considerare și abilitățile anterioare dobândite ale formabilului și nevoile de formare specifice acestuia.

130

PRIORITATEA 3: Îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare

profesională pentru piața forței de muncă

OBIECTIVUL 1 (aferent Priorității 3):

Dezvoltarea și promovarea unor direcții de acțiune strategice de învățare pe tot parcursul vieții, în

colaborare cu partenerii sociali la nivelul regiunilor de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Centru, Bucureşti-Ilfov,

Sud-Muntenia, Sud-Est, Nord-Est

Direcții de acțiune (Obiectivul 1 aferent Priorității 3):

Promovarea învățării pe tot parcursul vieții este esențială atât pentru dezvoltarea socială și personală, cât și pentru o mai

bună corelare a cerințelor angajatorilor cu ofertele pieței muncii. De asemenea, învățarea pe tot parcursul vieții este

determinantă pentru creșterea competitivității și, implicit, pentru atingerea țintelor ambițioase ale Strategiei Europa

2020. Viziunea strategică privind învățarea pe tot parcursul vieții în România constă în a oferi tuturor persoanelor, pe

întreaga durată a vieții acestora, oportunitatea de a participa la viața economică, socială și civică și de a le permite să își

exploateze potențialul personal. Strategia prezintă trei piloni importanti ai învățării pe tot parcursul vieții care

determină atingerea obiectivelor strategice:

acces și stimulente pentru participare;

calitate și relevanță;

parteneriate pentru o mai bună informare.

Strategia prevede trei tipuri de instrumente de intervenție pentru implementare. Acestea privesc coordonarea,

finanțarea și reglementarea, necesare pentru a depăși constrângerile și pentru a crea parteneriate eficiente între toate

părțile interesate relevante și o schimbare de atitudine față de învățarea pe tot parcursul vieții.

Direcțiile de acțiune ale strategiei de invatare includ:

finanţare pentru diversificarea ofertei și creșterea cererii de învățare pe tot parcursul vieții;

recunoaşterea învăţării anterioare;

sprijinirea șomerilor și persoanelor inactive, inclusiv prin stimulente financiare și consiliere;

consolidarea și asigurarea finanţării pentru încurajarea pieței de învățare pe tot parcursul vieții, inclusiv prin

îmbunătățirea serviciilor de consiliere;

evaluarea nevoilor de competenţe şi dezvoltarea unui set de competenţe mai cuprinzător;

crearea unui sistem de asigurare a calităţii, monitorizare și evaluare pentru învățare pe tot parcursul vieții.

OBIECTIVUL 2 (aferent Priorității 3):

Adaptarea educaţiei şi formării profesionale din domeniul Industrie alimentară la cerinţele pieţei muncii

Direcții de acțiune (Obiectivul 2 aferent Priorității 3):

Formarea profesionala a adultilor cuprinde formarea profesionala initiala si formarea profesionala continua organizate

prin alte forme decat cele specifice sistemului national de invatamant. Formarea profesionala initiala a adultilor asigura

pregatirea necesara pentru dobandirea competentelor profesionale minime necesare pentru obtinerea unui loc de munca.

Formarea profesionala continua este ulterioara formarii initiale si asigura adultilor fie dezvoltarea competentelor

profesionale deja dobandite, fie dobandirea de noi competente.

Educatia si formarea profesionala au un rol covarsitor in realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 privind o crestere

inteligenta, durabila si favorabila incluziunii, mai ales prin inzestrarea cetatenilor cu competentele si aptitudinile de care

economia europeana si societatea europeana au nevoie pentru a functiona pe principii de competitivitate si inovare, dar si

pentru a contribui la promovarea coeziunii si incluziunii sociale. Consiliul European considera ca o combinatie adecvata

de competente si aptitudini trebuie sa fie oferita prin sistemele de educatie si formare din Europa, care sa asigure un

numar suficient de absolventi din domeniile stiintei, matematicii si ingineriei, sa inzestreze oamenii cu competentele de

baza, motivatia si capacitatea de a invata, sa incurajeze dezvoltarea de aptitudini transversale, inclusiv cele care permit

131

utilizarea tehnologiilor moderne digitale, sa promoveze dezvoltarea durabila si cetatenia activa si sa incurajeze

creativitatea, inovarea si spiritul antreprenorial.

Finalitatea procesului educational consta in formarea de profesionisti capabili sa se implice in progresul economic si

social. Integrarea absolventilor pe piata muncii, valorificand competentele dobandite in anii de studiu, reprezinta

recunoasterea activitatii institutiei. De aceea, este importanta dimensionarea si adaptarea ofertei educationale oferita de

formarea profesionala din domeniul Industriei alimentare in conformitate cu previziunile pe termen mediu si lung,

precum si cu cerintele de calitate si continut exprimate de angajatori.

Trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:

elaborarea şi implementarea unei proceduri de identificare a cererilor de pe piata muncii.

elaborarea planului de şcolarizare 2014 - 2020 în corelatie cu cererile pietei muncii.

organizarea unei sesiuni de discutii cu agenti economici parteneri vizand identificarea nevoilor in ceea ce

priveste nivelul de calificare, abilitatile si competentele absolventilor.

dezvoltarea in institutie a unor actiuni privind relatia cu piata muncii si cu mediul de afaceri, prin formarea

unor retele/parteneriate/protocoale institutionale;

adaptarea specializarilor existente si extinderea ofertei educationale, tinand seama de necesitatile de pe piata

muncii si de strategia de dezvoltare economica si sociala;

cresterea importantei si eficientei stagiului de practica la agenti economici parteneri care sa contribuie efectiv la

implicarea cursantului in mediul in care va lucra, respectiv cu cerintele in domeniu;

adaptarea continutului disciplinelor pentru a stimula creativitatea, inovatia si spiritul antreprenorial al

cursantului;

largirea ofertei educationale sub forma invatamantului profesional;

intocmirea planului operaţional pentru activităţi de tranziţie de la şcoală la locul de muncă;

aplicarea procedurii de monitorizare a insertiei socio-profesionale a absolventilor din domeniul Industriei

alimentare.

OBIECTIVUL 3 (aferent Priorității 3):

Creşterea relevanţei ofertei de educaţie şi formare profesională din domeniul Industrie alimentară prin

anticiparea nevoilor pieţei muncii şi corelarea ofertei cu cererea

Direcții de acțiune (Obiectivul 3 aferent Priorității 3):

Economia românească a fost puternic afectată de criza financiară globală care a început în anul 2008. Economia ţării s-a

diminuat semnificativ în 2009, guvernul contractând împrumuturi masive pentru a menţine stabilitatea. În total,

deficitul fiscal a atins 7,5% din PIB în 2009, iar economia românească s-a diminuat cu un procent cumulat de 8% în

2009 şi 2010.

Cu toate că România se redresează după criza financiară globală, creşterea sa viitoare rămâne vulnerabilă la factori

externi.Economia României este determinată în mare măsură de sectoarele servicii, agricultură şi industrie.Creşterea a

fost în jur de zero în 2012, ca urmare a trei factori:

o iarnă extrem de grea la începutul anului, care a afectat consumul şi producţia – industrial

tulburările economice prelungite din Zona Euro, care au dus la stagnarea exporturilor în 2012

o secetă care a afectat sectorul agricol, reducând cu aproximativ 1 punct procentual creşterea pe anul 2012.

Anul 2013 s-a încheiat pentru România cu cea mai mare creștere economică procentuală din Uniunea Europeană,

potrivit datelor publicate de Eurostat. Această creștere de 3,5% față de anul anterior se datorează următorilor factori:

creșterea consumului;

producție agricolă foartă bună;

creștere a investițiilor directe ale nerezidenților în România.

România a înregistrat în 2014 o creștere economică de 2,8% comparativ cu 2013, motoarele fiind industria,

comunicațiile și impozitele nete pe produs, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În ultimul trimestru al

132

anului 2014, produsul intern brut a fost de 198,83 miliarde lei prețuri curente serie brută, în creștere cu 2,6 % în

termeni reali față de aceeași perioadă din 2013.

Cu toate că a scăzut mult, rata de sărăcie din România este, în continuare, printre cele mai mari din UE, la nivelul de

40,4 % în 2013. O mare parte a persoanelor sărace trăieşte în două dintre cele mai sărace regiuni: regiunea de nord-est şi

cea de sud-vest a României Regiunile din vest sunt mai bogate decât cele din est şi mai bine integrate în reţelele de

producție europene.

Sărăcia afectează, de asemenea, în mod acut, anumite segmente de populație, precum unele minorităţi etnice. Un studiu

al Băncii Mondiale arată că cei mai dezavantajaţi sunt romii, cu rate de sărăcie de până la 67%. Peste 50% dintre romi şi

60% dintre comunităţile rome trăiesc cu mai puţin de 3,30 euro/zi, iar unul din cinci romi trăieşte cu mai puţin de 1,65

euro/zi. În plus, majoritatea comunităţilor rome (74%) se confruntă cu probleme grave privind veniturile, iar 23% nu

sunt racordate în prezent la electricitate şi/sau apă curentă. Deloc surprinzător, această situaţie afectează în mod direct

oportunităţile sociale şi economice ale copiilor romi.

Per total, economia românească se confruntă în continuare cu ocuparea redusă a forţei de muncă şi cu participarea

scăzută la forţa de muncă. Provocări aparte sunt aduse de o permanentă rată scăzută a ocupării forţei de muncă care, la

un nivel de 65,7% în 2014, se numără printre cele mai scăzute din UE10. Această rată, în ultimii ani, a scăzut uşor.

Obiectivul naţional al României de ocupare a forţei de muncă, conform Europa 2020, este de 70%, pentru populaţia cu

vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Va fi nevoie de eforturi la nivel naţional pentru a putea atinge acest obiectiv şi de

abordări specifice pentru reintroducerea grupurilor de populaţie inactivă pe piaţa muncii.

Doar puţin peste 4 milioane de locuri de muncă din cele 8,4 milioane de locuri de muncă din România sunt ocupate de

lucrători salariaţi. În plus, numărul ridicat de persoane ce desfăşoară activităţi independente (aproximativ 25% din

numărul total al locurilor de muncă) are legătură într-o mai mare măsură cu agricultura de subzistenţă, și mai puțin cu

antreprenoriatul. Peste 1,4 milioane de locuri de muncă sunt din categoria muncii neremunerate în cadrul familiei, o

categorie care este aproape inexistentă în economiile dezvoltate din UE8 . În sectoarele industriale mai puţin competitive

există peste 1,2 milioane de locuri de muncă, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din toate locurile de muncă din

industrie. Aceste sectoare includ subsectoarele extractiv şi de prelucrare primară, precum şi furnizare de utilități şi

producţie, dar ele sunt limitate prin forme mai puţin avansate de producţie. Serviciile de comerț cu amănuntul

reprezintă aproximativ jumătate din numărul total de afaceri şi puţin peste o cincime din toate locurile de muncă, ceea ce

se apropie de media UE27. Astfel, turismul reprezintă în mod direct 193.000 de locuri de muncă (2,3% din ocuparea

totală a forţei de muncă), în timp ce contribuţia sa la menţinerea ocupării fo ocupării forţei de muncă în sectoarele

asociate este estimată la a fi de peste două ori mai mare.

Activitatea economică din România are un caracter teritorial clar. Creşterea din ultimul deceniu a fost evident în

favoarea zonei Bucureşti-Ilfov, care a devenit o economie de piaţă funcţională, cu o combinaţie de ocupare a forţei de

muncă în producţie şi servicii şi un PIB pe cap de locuitor care depăşeşte media UE. Cu toate acestea, în celelalte şapte

regiuni de dezvoltare, creşterea şi diversitatea activităţilor economice sunt mult mai reduse şi perspectivele de creştere

economică sunt puse sub semnul întrebării într-un grad mult mai mare. Întreprinderile mici şi mijlocii au o posibilitate

limitată de creştere şi sunt axate pe activităţile desfăşurate la nivel local.

Ocuparea forţei de muncă în agricultură, silvicultură, pescuit şi acvacultură reprezintă aproximativ 30%, mult peste

media UE. Contribuţia la PIB este relativ mică, sub 7%. Productivitatea muncii în agricultură este mai mică decât o

pătrime din media pentru toate sectoarele. Terenurile agricole şi apele din România rămân o resursă foarte puţin

exploatată. Cu toate acestea, potenţialul de transformare a agriculturii pentru a contribuila dezvoltarea regiunilor din

România trebuie privit în context. Având în vedere nivelurile medii europene ale productivității, agricultura va oferi

mult mai puţine locuri de muncă decât în prezent. Diversificarea veniturilor în afara exploatărilor agricole a rămas până

acum foarte scăzută în România. Există o nevoie presantă de diversificare şi creştere la nivel local pentru a absorbi

resursa de forţă de muncă care este, în prezent, sub-utilizată în agricultură. Agricultura mai reprezintă încă o

oportunitate importantă pentru economia şi societatea românească. Agricultura de subzistenţă este ineficientă, dar

sprijină o mare parte din populaţie care, altfel, ar fi extrem de săracă.

133

Schimbările demografice din România vor necesita un echilibru între reformele privind politicile care vizează educaţia şi

economia. După cum s-a menţionat anterior, populaţia din România a scăzut semnificativ în ultimele două decenii şi,

similar celorlalte ţări europene, România are o populaţie în proces de îmbătrânire. Între 1990 şi 2011, populaţia

României a scăzut de la 23,2 de milioane la aproximativ 21,3 milioane. Mai mult, se estimează că peste două milioane de

oameni cu vârstă de muncă (25% din forţa de muncă) au emigrat în căutarea unor oportunităţi de muncă mai bune în

Europa sau în alte părţi ale lumii.Majoritatea emigranţilor din România se stabilesc în Germania, Ungaria, Israel, Italia,

Spania şi Statele Unite.

Cu toate că România a cunoscut o creştere economică puternică, aceasta este mai puţin performantă decât a altor state

UE, în ceea ce priveşte multe dintre țintele Europa 2020. România a înregistrat o creştere puternică a productivităţii

începândcu 1990, însă nivelul de productivitate comparativ cu Statele Unite, rămâne scăzut faţă de cele ale altor state

membre (a se vedea figura de mai jos). Aşadar, provocarea nu constă numai în creşterea participării la forţa de muncă,

dar şi în a face forţa de muncă mai productivă.

OBIECTIVUL 4 (aferent Priorității 3):

Asigurarea aplicabilităţii procesului de învăţare din domeniul Industrie alimentară prin dezvoltarea

formării la locul de muncă

Direcții de acțiune (Obiectivul 4 aferent Priorității 3):

Si companiile mari şi cele mici îşi pot forma angajaţii în funcţie de cerinţele specifice ale locului de muncă. Astfel, pot fi

angajate pe diferite posturi persoane care nu sunt calificate pentru munca respectivă, dar care pot dobândi competenţele

necesare sub îndrumarea personalului specializat din companie sau chiar sub îndrumarea unor formatori externi, dacă

respectiva companie nu beneficiază de personal de specialitate în acest sens. Tot despre calificare la locul de muncă

vorbim şi în cazul apariţiei unor noi tehnologii şi utilaje pentru care nu există personal specializat în compania

respectivă. În cadrul oricărei companii pot dispărea locuri de muncă şi pot apărea altele noi, cărora angajaţii trebuie să le

facă faţă. Adaptat nevoilor de formare ale angajaţilor, compania poate organiza sesiuni de formare care au avantajul

utilizării forţei de muncă deja existente, cu competenţe conexe noului domeniu pentru care se formează. Portalul

www.invatapentrutine.ro isi propune sa aduca impreuna cat mai multe dintre ofertele de formare disponibile la nivel

national, pentru informarea utila si rapida atat a angajatilor cat si a anagajatorilor.

OBIECTIVUL 5 (aferent Priorității 3):

Susținerea dezvoltării sistemelor de învăţare pentru adulţi specifice domeniului Industrie alimentară, în

conformitate cu standarde înalte de calitate

Direcții de acțiune (Obiectivul 5 aferent Priorității 3):

Pentru a ţine pasul cu noutăţile apărute în domeniul lor, companiile participa la sau organizeaza seminarii, colocvii,

conferinţe, work-shop-uri, unde informaţia este obţinută direct de la specialişti şi practicieni în domeniu. Dincolo de

plusul de cunoaştere pe care îl aduc angajaţilor, aceste întâlniri oferă avantajul interacţiunilor directe între angajaţi şi

specialiştii invitaţi, în vederea clarificării unor informaţii şi dezvoltării unor competenţe.

Dezvoltarea resurselor umane trebuie să ţină seama de noile tehnologii de informare şi comunicare în masă, precum şi de

noile forme de învăţare care depăşesc abordările pedagogice din sala de curs. Platformele electronice create pentru

facilitarea învăţării şi comunicării între angajaţi, cu scopul dezvoltării lor personale şi profesionale, constituie o strategie

activă şi modernă de învăţare care depăşeşte spaţiul fizic al companiei, dar se bazează pe expertiza acesteia.

Mediile online de învăţare create de companii pentru angajaţii lor oferă conţinuturi de care toţi angajaţii pot profita, în

funcţie de interese şi nevoile de dezvoltare ale fiecăruia. În plus, transferul de cunoştinţe şi competenţe de la un profil la

altul este facilitat prin intermediul acestui mediu de învăţare, cu o economie de resurse umane, de timp şi financiare

implicate.

134

Investiţia într-un mediu virtual de învăţare, cu toate costurile implicate, va avea efecte pozitive, direct proporţionale,

asupra dezvoltării companiei. Mai mult, învăţarea prin intermediul mediilor virtuale facilitează dezvoltarea

comunităţilor de practici virtuale, în care se pot întâlni profesionişti din acelaşi domeniu de activitate, dar activând în

filiale diferite ale companiei sau chiar în companii diferite, dar de acelasi profil.

Avantajele companiilor care aplica acest tip de strategii, sunt:

forţă de muncă specializată pe parcursul intregii activitati,

angajaţi cu satisfacţie crescută faţă de locul de muncă,

implicarea activă şi creativă a angajatului în procesul de producţie,

integrare rapidă şi adaptată a angajatului la specificul locului de muncă,

solidaritate si loialitate crescută în cadrul grupului de angajaţi,

creşterea stimei şi a încrederii de sine a angajaţilor prin optimizarea echilibrului intre interesul profesional si cel

de dezvoltare personala (work/life balance),

păstrarea nivelului crescut de expertiză şi competitivitate,

creşterea interesului faţă de noutăţile apărute în domeniul de activitate,

posibilitatea dezvoltării unor comunităţi de practici (reale sau virtuale) în rândul angajaţilor ... toate acestea cu

impact real asupra dezvoltării companiei prin optimizarea motivarii si performantei resursei umane.

Accesul la INTERNET și la activități culturale crează contexte reale de dobândire a unor abilități și competențe ale

populației, cu impact asupra interesului pentru învățare și formare continuă pe parcursul întregii vieți.

În ultimii 5 ani se constată că în România s-au creat premisele pentru creșterea accesului poulației la informare și

obiective culturale, tot mai multe gospodării, dar și unități de învățământ fiind conectate la INTERNET. Principala

provocare pentru orizontul 2020 va fi în domeniul difersificării strategiilor de integrare a noilor tehnologii în școală,

universitate, la locul de muncă, în formare continuă, dar și în comunitate, prin modele inovative și flexibile care să

permită crearea unor noi contexte atractive și motivante pentru învățare.

OBIECTIVUL 6 (aferent Priorității 3):

Îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor adulţilor, facilitând accesul persoanelor provenind din zonele

foste industrializate și promovând obiectivul orizontal „îmbătrânirea activă”

Direcții de acțiune (Obiectivul 6 aferent Priorității 3):

Mobilitatea forţei de muncă pune companiile in fata situatiei în care pe un sector de activitate să rămână fără personal

specializat sau, cel puţin fără acelaşi nivel de expertiză al angajatului care, dintr-un motiv sau altul, nu mai ocupă acel

loc de muncă. O strategie eficientă şi la îndemâna oricărei companii este transferul de cunoştinţe şi competenţe de la

angajaţii cu experienţă la cei mai puţin experimentaţi, de la cei mai în vârstă către cei mai tineri. Dincolo de nivelul de

expertiză păstrat în cadrul companiei, măsura este eficientă, atat ca investiţie de timp, ca investiţie financiară, cat şi ca

investiţie de promovare şi valorizare a resurselor umane de care dispune. Este vorba aici de schimbul profesional realizat

între generaţii şi din care au de câştigat, deopotrivă, atat angajaţii cat şi angajatorii. Această strategie de transfer de

competenţe este validată şi promovată în cadrul proiectului SKRAT – Practici strategice pentru păstrarea şi

transmiterea competenţelor în cadrul organizaţiilor – şi susţine existenţa avantajelor pentru cele două categorii de actori

de pe piaţa forţei de muncă (angajaţi şi angajatori). Beneficiul angajatului-formabil constă în dezvoltarea profesională şi

creşterea securităţii locului de muncă; beneficiul angajatului-formator constă în faptul că trecerea de la viaţa activă la

cea inactivă (pensie), se realizează treptat.

România se va confrunta în anii următori cu o transformare socio-economică profundă datorată schimbărilor

demografice, fapt recunoscut şi de către autorităţi, care încearcă să pună în aplicare măsuri de susţinere a persoanelor

vârstnice, dar mai ales de promovare a îmbătrânirii active. „Până în anul 2060, se estimează că ponderea populaţiei cu

vârstă mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30%. De asemenea, raportul de dependenţă demografică

(numărul persoanelor tinere - sub 14 ani - şi vârstnice, peste 65 de ani, ce revine la 100 de persoane în vârstă de muncă)

va ajunge de la 55 în 2010 la 100 în 2055.

135

Îmbătrânirea populaţiei are o consecinţă şi în profilul “epidemiologic”, arată Guvernul în Strategia naţională pentru

promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020. Conceptul de îmbătrânire

activă, aşa cum este el recunoscut la nivel european, reprezintă acel proces prin care persoanele vârstnice sunt încurajate

să rămână în câmpul muncii și să împărtășească din experiența lor celorlalte generații. În acelaşi timp, îşi propune

încurajarea seniorilor societății de a se implica voluntar în diverse activități culturale, comunitare și economice ce

contribuie la dezvoltarea societății în care trăiesc.

Actul normativ adoptat de Guvern privind strategia pentru următorii cinci ani în ceea ce-i priveşte pe vârstnici vizează

„înfiinţarea unui cadru strategic în privinţa promovării îmbătrânirii active, fiind stabilite trei obiective generale:

prelungirea vieţii active, promovarea participării sociale active şi demne pentru persoanele vârstnice şi obţinerea unui

grad mai ridicat de independenţă şi siguranţă pentru persoanele cu necesităţi de îngrijire de lungă durată“.

Guvernul precizează că în ceea ce priveşte prelungirea vieţii active se au în vedere măsuri pentru consolidarea reformei

sistemului public de pensii, modificări ale politicilor de resurse umane pentru o mai bună integrare a lucrătorilor

vârstnici şi flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii, crearea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor, precum şi

îmbunătăţirea abilităţilor, a capacităţii de angajare şi a independenţei populaţiei vârstnice.

136

10. Planul de acțiune privind promovarea formării

profesionale la nivelul tuturor regiunilor de implementare a

proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

Prioritatea 1

Dezvoltarea resurselor umane prin extinderea, diversificarea și creșterea calității serviciilor de formare

profesională continuă

Obiectivele vizate de Prioritatea 1 Planul de acțiune privind

promovarea formării profesionale

Ob. 1

Sprijinirea sistemului de educație și formare

din domeniul Industrie alimentară în scopul

îmbunătățirii calității educației și a

programelor de învățământ pe toată durata

vieții

- modernizarea și îmbunătățirea continuă a sistemelor de

educație și formare profesională

- îmbunătățirea accesului tuturor la învățarea de-a lungul vieții

- dezvoltarea unor sisteme de învățare de-a lungul vieții

accesibile, care să răspundă necesităților în schimbare ale unei

economii și societăți bazate pe cunoaștere

- reorientarea către sectoare cu înaltă valoare adăugată (cum ar

fi Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară)

- extinderea ocupațiilor cum sunt cele rezultate din politicile de

„creștere durabilă”, politicile și legislația referitoare la egalitatea

de șanse între femei și bărbați și locurile de muncă din sectoarele

economice cu potențial competitiv, vizate de Strategia Națională

pentru Competitivitate SNC 2014-2020

- dezvoltarea unei strategii cuprinzătoare pentru învățarea de-a

lungul vieții

- o nouă abordare a educației pentru adulți pe baza unor

principii comune precum responsabilitatea comună și

parteneriatul, mecanisme eficiente de finanțare, căi flexibile și

educație inițială de calitate și formare continuă specific

- încurajarea și realizarea de comunicări privind punerea în

aplicare a strategiilor de învățare de-a lungul vieții și de

dezvoltare a competențelor

- actualizarea manualelor de politici europene prin care se

stabilește un cadru pentru punerea în aplicare a învățării de-a

lungul vieții și un plan de acțiune reînnoit pentru educația

pentru adulți

- sprijinirea eforturilor de îmbunătăţire a competenţelor

populaţiei şi de creştere a ocupării forţei de muncă şi a

productivităţii muncii

Ob. 2

Sprijinirea dezvoltării de programe

educaționale din domeniul Industrie

alimentară în funcție de cerințele pieței muncii

- organizarea cursurilor de formare în funcție de ocupațiile care

există în Clasificarea ocupațiilor din România, armonizată

complet cu cerințele pieței muncii

- instruirea la locul de muncă, participarea la târguri, seminarii,

conferinţe şi cercuri de pregătire

- corelarea conţinutului formării cu nevoile pieţei muncii

- desfășurarea practicii în condiţii reale de muncă

137

- cooperare strânsă a furnizorilor de formare cooperează cu

agenţii economici din anumite sectoare de activitate

- flexibilizarea sistemului de formare continuă şi crearea de

posibilităţi crescute de adaptare a acesteia la nevoile diferitelor

categorii ţintă

- asigurarea suficienţei, calității şi adaptării resurselor materiale

şi umane implicate în organizarea şi desfăşurarea formării

continue la nevoile cursanţilor, pentru a determina o calitate şi

o eficienţă ridicate ale formării în ansamblu

- utilizarea în cadrul modulelor de formare a mijloacelor

audiovideo moderne (video-proiector, retroproiector, computer,

laptop, televizor etc), cu rol important în facilitarea predării-

învăţării şi în oferirea unui caracter atractiv formării

- alegerea unei strategii adecvate de predare-învăţare - premisă

importantă pentru reuşita unei activităţi de formare

Ob. 3

Încurajarea și sprijinirea procesului de

educație permanentă în vederea obținerii de

calificări noi din domeniul Industrie

alimentară și a extinderii specializării și

perfecționării

- asigurarea accesului la informaţii despre oportunităţile de

formare, în special angajaţii mai în vârstă şi cei cu un nivel

redus de educaţie

- angajatorii să le ofere angajaţilor acces periodic la formarea

profesională

- creșterea conştientizării necesităţii participării angajaţilor la

cursurile de FPC atât pentru companie, cât şi pentru

dezvoltarea personală a angajaților

- creşterea nivelului general de competenţă a angajaţilor

Ob. 4

Sprijinirea diversificarea programelor

destinate recalificării la locurile de muncă și

dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de

muncă pentru domeniul Industrie alimentară

- creșterea ratei de participare la cursurile FPC pentru anumite

categorii: tinerii angajați (18-24 ani) cu nivel scăzut de educație

și calificare, angajații peste 40 de ani cu nivel redus de educație

și calificare profesională, tinerii absolvenți (25-34 ani) de liceu

teoretic sau învățământ superior care s-au angajat în domenii

diferite față de domeniul în care au absolvit și care, adesea, sunt

angajați pe poziții inferioare în raport cu nivelul de studii pe

care îl dețin

- schimbarea mentalităţii populaţiei, angajatorilor, partenerilor

sociali şi a furnizorilor de FPC; dezvoltarea unor programe care

să conducă la conştientizarea şi schimbarea atitudinii

persoanelor şi instituţiilor implicate, în favoarea creşterii

motivării participării la formare profesională continuă şi a

învăţării pe tot parcursul vieţii

- responsabilizarea comună a tuturor actorilor cheie, incluzând

lumea afacerilor, autorităţile locale, pe toţi cei care lucrează în

educaţie şi formare, asociaţiile profesionale şi societatea civilă şi,

nu în ultimul rând, cetăţenii înşişi

- dezvoltarea unor programe destinate recalificării la locurile de

muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă

pentru creşterea productivității şi ocupării pe piaţa muncii,

creșterea volumului şi calității educaţiei şi a formării

profesionale, în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii

- diseminarea exemplelor de „bune practici” şi „istorii de

succes” pentru a sensibiliza persoanele, companiile, partenerii

sociali asupra beneficiilor pe care le poate aduce FPC

- diseminarea informaţiilor privind oferta de servicii de

informare, consiliere şi orientare profesională, oferta de servicii

138

de formare, posibilităţile de acces la aceste servicii, modalităţile

de finanţare a FPC

- participarea la programe de formare profesională continuă a

angajaţilor pentru meserii specifice sectorului economic

Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară

Ob. 5

Sprijinirea și încurajarea persoanelor cu înaltă

calificare în vederea diminuării migrației

externe a acestora prin oferirea de oportunități

de dezvoltare și valorificare a competențelor pe

plan local și regional

- oferirea gamei potrivite de competențe

- evitarea valorificării inferioare a talentelor și a potențialului

angajaților

- o mai bună cooperare între universul muncii și cel al educației

și formării, precum și o transparență sporită pe piața forței de

muncă, mai presus de abordările tradiționale care măsoară

competențele numai prin calificări formale

- abordări pe bază de calificări și competențe în cadrul sistemelor

de educație, pe piețele forței de muncă, precum și în

interacțiunea dintre acestea

- consolidarea cooperării între serviciile de ocupare a forței de

muncă și de orientare în domeniul educației, astfel încât cele din

urmă să poată oferi recomandări direct relevante pieței forței de

muncă

- consultanța, stimulentele și asistența oferită întreprinderilor,

inclusiv IMM-urilor - esențiale pentru a contribui la

dezvoltarea acestora și pentru a profita la maximum de

competențe la locul de muncă

- încurajarea angajatorilor să cofinanțeze și să participe la

activitățile instituțiilor de educație și formare, mai ales în

educația și formarea profesională din domeniul Industrie

alimentară

- crearea de parteneriate pentru dezvoltarea și actualizarea

profilelor de competențe, programa multidisciplinară și

calificările, precum și pentru facilitarea asigurării de educație la

locul de muncă, de la ucenicie la doctorate industrial

- completarea golului de competențe pentru locurile de muncă

ale viitorului și pentru a face sistemele noastre educaționale să

răspundă mai bine necesităților viitoare ale economiei

- asigurarea mobilității interregionale și transnaționale

- o mai bună monitorizare și anticipare a necesităților de

competențe, precum și îmbunătățiri în recunoașterea

competențelor și calificărilor, inclusiv a celor obținute în afara

UE

- cooperare consolidată cu țări terțe în domeniile recunoașterii

competențelor, schimbului de informații privind necesitățile

pieței forței de muncă și lucrului cu agenți de recrutare și

agenții de ocupare a forței de muncă

Ob. 6

Creșterea calității procesului de formare

profesională continuă în mediul rural și

facilitarea accesului la formare profesională în

domeniul Industrie alimentară a persoanelor

din comunitățile izolate

- promovarea dezvoltării integrate şi durabile a zonelor rurale

prin optimizarea sectoarelor existente

- încurajarea diversificării activităţilor economice şi sociale,

sustinerea dezvoltarii si modernizarii infrastructurii şi prin

accesul la noile tehnologii

- stimularea activităţilor tradiţionale pentru păstrarea şi

transmiterea meseriilor tradiţionale;

- dezvoltarea unor programe de formare profesională continuă

relevante în mediul rural;

139

- îmbunătățirea pregătirii forței de muncă din mediul rural cu

scopul de a răspunde cât mai bine cerințelor de pe piața muncii;

- îmbunătățirea cunoștințelor tehnice și economice generale,

specifice pentru agricultură și industria alimentară;

- facilitarea accesului la formare profesională a persoanelor din

comunitățile rurale izolate;

- promovarea formării profesionale continue în mediul rural

prin intermediul seminariilor de informare, târgurilor,

expoziţiilor, mass-media şi internet

- servicii sustenabile pentru a creşte nivelul de pregătire al

fermierilor, precum şi al lucrătorilor din industria alimentară,

în vederea transformării exploataţiilor acestora în unele viabile,

orientate către piaţă, adaptate standardelor europene

- dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare în vederea

îmbunătăţirii generale a viabilităţii fermelor, a integrării mai

bune pe piaţă

Ob. 7

Dezvoltarea de programe care vizează crearea

de locuri de muncă prin care să se promoveze

meseriile specifice sectorului economic

Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie

alimentară

- furnizarea unor programe de formare specifice sectorului

economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie

alimentară, care să corespundă, în general, prin tematica lor,

nevoilor angajaților pentru o mai bună performare la locul de

muncă

- dezvoltarea de strategii de către angajatoru privind formarea

profesională a angajaţilor (pe termen lung, mediu sau scurt) în

care să primeze dezvoltarea profesională a angajaţilor

- conştientizarea importanţei FPC în rândul angajatorilor,

determinat şi de percepţia pozitivă a acestora asupra impactului

formării atât asupra angajaţilor, cât şi asupra companiei –

creşterea productivităţii, a competitivităţii şi, nu în ultimă

instanţă, a profitului acesteia

Prioritatea 2

Promovarea și creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea competențelor

forței de muncă

Obiectivele vizate de Prioritatea 1 Planul de acțiune privind

promovarea formării profesionale

Ob. 1

Dezvoltarea și implementarea unor

instrumente de promovare a calității și

accesibilitatății la programe de formare

profesională continuă pentru domeniul

Industrie alimentară

- stimularea financiară pentru individ, dar și pentru angajator

- informarea populației cu privire la ofertele de formare

- flexibilizarea ofertelor de formare existente

- acces la sistemul de recunoaștere și validare a învățării

dobândite în contexte informale și nonformale

- rute flexibile de acces și progres în carieră, precum și un sistem

adecvat de formare continuă a personalului care activează în

sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/

Industrie alimentară, sistem care să conducă la consolidarea

prestigiului profesional și atractivității acestor profesii

- diversificarea rolurilor personalului din educația și formarea

profesională a adulților, care să răspundă adecvat nevoilor din ce

în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de

educație și formare a adulților

140

- dezvoltarea capacității instituționale de administrare și

gestiune a centrelor și a personalului care deservește centrele de

evaluare și certificare a competențelor

- măsuri de informare a potențialilor beneficiari cu privire

avantajele procesului de evaluare și certificare, mai ales în

rândul acelora care au nivel mai scăzut de calificare și pentru

care evaluarea și certificarea competențelor ar putea deveni o

șansă reală pentru îmbunătățirea situației acestora pe piața

muncii

- adaptarea ofertelor de formare profesională continuă la nevoile

pieței muncii și la nevoile beneficiarilor

- realizarea unui sistem eficient de acreditare a ofertelor de

formare profesională continuă, care sa accentueze atât

componenta de asigurare a calității cât și pe cea de control

- o mai bună dezvoltare a soluțiilor de tip e-learning adresate

unor categorii cât mai largi de beneficiari

- acoperirea geografică la scară națională a centrelor de evaluare

a competențelor dobândite în contexte non-formale și informale

- existența unui fond de formare profesională continuă și a unor

mecanisme de stimulare financiară a participării la formarea

continuă a adulților

- realizarea unui sistem dezvoltat de profesionalizare a

practicienilor în educația adulților și a facilitatorilor de învățare

permanentă

Ob. 2

Dezvoltarea competențelor cheie și

transversale la nivelul programelor de formare

profesională continuă din domeniul Industrie

alimentară

- sprijinirea dezvoltării ompetențelor cheie până la un nivel care

să îi pregătească pe tineri, inclusiv pe cei din categoriile

defavorizate, pentru continuarea studiilor și pentru activitatea

profesională

- crearea de oportunități reale tuturor adulților de a-și dezvolta

și de a-și actualiza competențele cheie de-a lungul vieții

- exploatarea mai eficientă a potențialului avut de noile

tehnologii în privința sporirii inovării și a creativității, a

încheierii de noi parteneriate și a personalizării necesităților în

materie de învățare

- creșterea calității și accesibilității în educație și formare prin

exploatarea tuturor avantajelor pe care TIC și resursele

educaționale deschise le aduce

- dezvoltarea capacităților de inovare în vederea prezentării unor

căi pentru integrarea cursanților care provin din medii

migratorii și/sau defavorizate

- dezvoltarea programelor specifice calificărilor din industria

alimentară care să includă dezvoltarea abilităților cheie cum ar

fi: comunicarea, lucrul în echipă, rezolvarea de probleme, s.a

Ob. 3

Crearea unor rute de formare flexibile în

interiorul sistemului de formare profesională

continuă din domeniul Industrie alimentară,

precum şi între sistemul de formare

profesională continuă şi piaţa muncii

- măsuri de combatere a angajărilor temporare, subocuparea,

munca nedeclarată

- măsuri în favoarea creşterii mobilităţii profesionale şi

revizuirii sistemului fiscal şi de protecţie şi asistenţă socială

prin integrarea şi implementarea principiilor flexisecurităţii în

politicile naţionale de ocupare

- măsuri de combatere a segmentării pieţei muncii şi

implementarea unor măsuri care să prevină ocuparea temporară,

munca nedeclarată şi ratele reduse de ocupare

141

- măsuri de îmbunătăţire a competitivităţii şi a ratei de

participare pe piaţa muncii pentru persoanele cu nivel scăzut de

calificare

- formarea lucrătorilor din domeniul Industrie alimentară astfel

încât să se elimine barierele în calea mobilităţii, să crească

gradul de ocupare a celor slab calificaţi şi a vârstnicilor şi să

implementeze sisteme de sprijinire a tinerilor pentru găsirea

primului loc de muncă

- furnizorii de formare să asigure competenţele necesare

cetăţenilor care să răspundă cerinţelor pieţei muncii și să

îmbunătăţească accesul la formare profesională

- dezvoltarea unei forţe de muncă bine calificate care să

răspundă cerinţelor pieţei muncii şi promovarea învăţării pe tot

parcursul vieţii şi consiliere profesională prin anticiparea

necesarului de competenţe

Ob. 4

Întărirea capacităţii furnizorilor de programe

de formare profesională continuă de a

desfăşura programe de educaţie şi formare

atractive şi de calitate corelate cu cerinţele

pieţei muncii, în special în cadrul sectoarelor

cu potenţial de creştere, ca de exemplu

Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie

alimentară (definit în Strategia Națională

pentru Competitivitate SNC 2014-2020 ca

sector economic cu potențial competitiv), în

vederea asigurării complementarităţii cu

strategia de creştere a competitivităţii

- îmbunătățirea accesului, participării și calității

corespunzătoare educației

- intervenții intensive în vederea adresării nevoilor educaționale

specifice grupurilor aflate în risc de excluziune (persoane din

medii socio‐economic defavorizate, persoane de etnie romă,

persoane cu nevoi educaționale speciale etc.);

- îmbunătățirea calității și relevanței învățământul profesional

și tehnic, inclusiv formarea adulților la nevoile pieței forței de

muncă

- îmbunătățirea accesului și a calității ofertei de învățare pentru

adulți, cu accent pe competențele de bază și pe transversale

relevante

- încurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării

profesionale (formare pe termen scurt/inițială) în cadrul

sectoarelor din economie, care include și industria alimentară

- sprijinirea creării de noi locuri de muncă prin: reducerea

impozitării forţei de muncă; utilizarea eficientă a subvenţiilor

pentru angajare; exploatarea potenţialelor sectoare – cheie, cum

ar fi economia ecologică, industria alimentara;

- restabilirea dinamicii pieţelor muncii prin: sprijinirea

lucrătorilor care doresc să îşi schimbe locul de muncă sau să se

reintegreze pe piaţa muncii; mobilizarea tuturor actorilor

implicaţi în implementarea reformelor necesare; realizarea de

investiţii în dobândirea de competenţe, pe baza unei mai bune

anticipări şi monitorizări a nevoilor pieţei; promovarea liberei

circulaţii a lucrătorilor

Ob. 5

Promovarea parteneriatelor/rețelelor în rândul

partenerilor sociali, companii și furnizorilor de

formare profesională din domeniul Industrie

alimentară, în vederea creşterii accesului şi

relevanţei educaţiei şi formării prin raportare

la nevoile pieţei muncii

- crearea de rețelele parteneriale onstituite din societăți

comerciale cu specific de industrie alimentară, AJOFM-uri,

furnizori de formare profesională, patronate, școli de profil,

instituți ale statului implicate în gestionarea incliziunii sociale,

autorități locale (primării)

- dezvoltarea și recunoașterea cunoștințelor, abilităților și

competențelor cetățenilor, fundamentale pentru dezvoltarea

personală și profesională a acestora, precum și pentru

competitivitatea, ocuparea forței de muncă și coeziunea socială

în comunitate

- facilitarea mobilității transnaționale a lucrătorilor și a celor

142

care învață și contribuția la respectarea cerințelor cererii și

ofertei pe piața europeană a muncii

- facilitarea participării tuturor la învățarea de-a lungul vieții

nelimitată, precum și transferul, recunoașterea și acumularea

rezultatelor învățării dobândite de o persoană în contexte

formale, non-formale și informale ar trebui în consecință

promovate și îmbunătățite la nivel comunitar

Ob. 6

Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții,

prin dezvoltarea și punerea în aplicare a

programelor de învățare pentru domeniul

Industrie alimentară în contexte non-formale

- crearea de condiții adecvate pentru a învăța în diverse

contexte, mai ales la locul de muncă

- o nouă atitudine atât față de cunoaștere cât și față de viață, în

consens cu viziunea privind implementarea strategiilor de

învățare pe tot parcursul vieții, care subliniază importanța

cunoașterii mai profunde a nevoilor potențialilor beneficiari ai

învățării și nevoia de creare a unei culturi a învățării

- dezvoltarea de abordări care iau în considerare și abilitățile

anterioare dobândite ale formabilului și nevoile de formare

specifice acestuia

Prioritatea 3

Îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare profesională pentru piața

forței de muncă

Obiectivele vizate de Prioritatea 1 Planul de acțiune privind

promovarea formării profesionale

Ob. 1

Dezvoltarea și promovarea unor direcții de

acțiune strategice de învățare pe tot parcursul

vieții, în colaborare cu partenerii sociali la

nivelul regiunilor de dezvoltare Sud-Vest

Oltenia, Centru, Bucureşti-Ilfov, Sud-

Muntenia, Sud-Est, Nord-Est

- finanţare pentru diversificarea ofertei și creșterea cererii de

învățare pe tot parcursul vieții

- recunoaşterea învăţării anterioare

- sprijinirea șomerilor și persoanelor inactive, inclusiv prin

stimulente financiare și consiliere

- consolidarea și asigurarea finanţării pentru încurajarea pieței

de învățare pe tot parcursul vieții, inclusiv prin îmbunătățirea

serviciilor de consiliere

- evaluarea nevoilor de competenţe şi dezvoltarea unui set de

competenţe mai cuprinzător

- crearea unui sistem de asigurare a calităţii, monitorizare și

evaluare pentru învățare pe tot parcursul vieții

Ob. 2

Adaptarea educaţiei şi formării profesionale

din domeniul Industrie alimentară la cerinţele

pieţei muncii

- elaborarea şi implementarea unei proceduri de identificare a

cererilor de pe piata muncii

- organizarea unei sesiuni de discutii cu agenti economici

parteneri vizand identificarea nevoilor in ceea ce priveste nivelul

de calificare, abilitatile si competentele absolventilor

- dezvoltarea unor actiuni privind relatia cu piata muncii si cu

mediul de afaceri, prin formarea unor retele/parteneriate/

protocoale institutionale

- adaptarea specializarilor existente si extinderea ofertei

educationale, tinand seama de necesitatile de pe piata muncii si

de strategia de dezvoltare economica si sociala

- cresterea importantei si eficientei stagiului de practica la

agenti economici parteneri care sa contribuie efectiv la

implicarea cursantului in mediul in care va lucra, respectiv cu

143

cerintele in domeniu

- adaptarea continutului de formare pentru a stimula

creativitatea, inovatia si spiritul antreprenorial al cursantului

- largirea ofertei educationale

Ob. 3

Creşterea relevanţei ofertei de educaţie şi

formare profesională din domeniul Industrie

alimentară prin anticiparea nevoilor pieţei

muncii şi corelarea ofertei cu cererea

- realizarea unui echilibru între reformele privind politicile care

vizează educaţia şi economia

- diversificarea şi creşterea la nivel local în vederea absorbției

resursei de forţă de muncă care este, în prezent, sub-utilizată în

agricultură

- abordări specifice pentru reintroducerea grupurilor de

populaţie inactivă pe piaţa muncii

Ob. 4

Asigurarea aplicabilităţii procesului de

învăţare din domeniul Industrie alimentară

prin dezvoltarea formării la locul de muncă

- organizarea unor sesiuni de formare care au avantajul

utilizării forţei de muncă deja existente, cu competenţe conexe

noului domeniu pentru care se formează

- angajarea pe diferite posturi a unor persoane care nu sunt

calificate pentru munca respectivă, dar care pot dobândi

competenţele necesare sub îndrumarea personalului specializat

din companie sau chiar sub îndrumarea unor formatori externi,

dacă respectiva companie nu beneficiază de personal de

specialitate în acest sens

Ob. 5

Susținerea dezvoltării sistemelor de învăţare

pentru adulţi specifice domeniului Industrie

alimentară, în conformitate cu standarde

înalte de calitate

- organizarea de seminarii, colocvii, conferinţe, work-shop-uri,

unde informaţia este obţinută direct de la specialişti şi

practicieni în domeniul Industrie alimentară, pentru a ţine

pasul cu noutăţile apărute în domeniu; acestea oferă avantajul

interacţiunilor directe între angajaţi şi specialiştii invitaţi, în

vederea clarificării unor informaţii şi dezvoltării unor

competenţe

- utilizarea unor noi tehnologii de informare şi comunicare în

masă, precum şi pentru noile forme de învăţare care depăşesc

abordările pedagogice din sala de curs

- crarea unor platforme electronice pentru facilitarea învăţării şi

comunicării între angajaţi, cu scopul dezvoltării lor personale şi

profesionale

- investiţia într-un mediu virtual de învăţare, cu toate costurile

implicate; învăţarea prin intermediul mediilor virtuale

facilitează dezvoltarea comunităţilor de practici virtuale, în care

se pot întâlni profesionişti din acelaşi domeniu de activitate, dar

activând în filiale diferite ale companiei sau chiar în companii

diferite, dar de acelasi profil

- difersificarea strategiilor de integrare a noilor tehnologii în

școală, universitate, la locul de muncă, în formare continuă, dar

și în comunitate, prin modele inovative și flexibile care să

permită crearea unor noi contexte atractive și motivante pentru

învățare

Ob. 6

Îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor

adulţilor, facilitând accesul persoanelor

provenind din zonele foste industrializate și

promovând obiectivul orizontal „îmbătrânirea

activă”

- asigurarea transferului de cunoştinţe şi competenţe de la

angajaţii cu experienţă la cei mai puţin experimentaţi, de la cei

mai în vârstă către cei mai tineri

- încurajarea seniorilor societății de a se implica voluntar în

diverse activități culturale, comunitare și economice ce

contribuie la dezvoltarea societății în care trăiesc

- dezvoltarea de practici strategice pentru păstrarea şi

144

transmiterea competenţelor în cadrul organizaţiilor, care susţine

existenţa avantajelor pentru cele două categorii de actori de pe

piaţa forţei de muncă (angajaţi şi angajatori)

- măsuri pentru consolidarea reformei sistemului public de

pensii, modificări ale politicilor de resurse umane pentru o mai

bună integrare a lucrătorilor vârstnici şi a persoanelor

provenind din zonele foste industrializate, precum și

flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii

- crearea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor și a

persoanelor provenind din zonele foste industrializate, precum

şi îmbunătăţirea abilităţilor, a capacităţii de angajare şi a

independenţei acestor categorii de populație

145

11. Concluzii

Promovarea formării profesionale continue este esenţială pentru a realiza o serie de obiective europene şi naţionale cheie.

Se consideră necesară abordarea obiectivelor identificate în:

Strategia Europa 2020: creştere inteligentă, prin îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi formare profesională;

creştere incluzivă, prin accentuarea învățării pe tot parcursul vieții, în vederea reducerii şomajului, sărăciei şi

excluziunii sociale; şi creştere durabilă, prin accentuarea utilizării eficiente a resurselor şi a competitivităţii prin

învățarea pe tot parcursul vieții;

Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României orizonturi 2013–2020–2030: Orizont 2020 -

Atingerea nivelului mediu de performanţă al UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale, cu excepţia

serviciilor în mediul rural şi pentru grupurile dezavantajate, unde ţintele sunt cele ale UE pentru 2010;

Orizont 2030 - Situarea sistemului de învăţământ şi formare profesională din România la nivelul

performanţelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privinţa serviciilor

educaţionale oferite în mediul rural şi pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilităţi;

Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2014-2020: atingerea unui nivel sustenabil de

ocupare a forței de muncă susţinut de competitivitate economică, coeziune socială și dezvoltare durabilă;

Strategia integrată de dezvoltare a resurselor umane din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții

2009-2020: Îmbunătățirea capacității şi calității sistemelor de dezvoltare a resurselor umane care să conducă la

creşterea şi asigurarea unui un nivel stabil de ocupare, un nivel mai ridicat al calității vieții şi o coeziune socială

efectivă pentru acei cetățenii ai României aflați în risc de excluziune socială, în vederea atingerii până în anul

2020 a nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile;

Cadrul strategic pentru cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale „Educaţie

şi formare 2020” (ET 2020): realizarea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii,

îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei educaţiei şi formării, promovarea echităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei

active, stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi

formare – promovarea dobândirii de către toţi cetăţenii a unor competenţe transversale şi garantarea bunei

funcţionări a triunghiului cunoaşterii (educaţie-cercetare-inovare);

Strategia Naţională pentru Competitivitate (SNC) 2014 – 2020: restructurarea sectoarelor economice în

direcţia unor poziţii competitive superioare; formarea masei critice de firme competitive prin crearea unui mediu

atractiv, transparent şi inovativ; integrarea marilor jucători într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei;

integrarea societăţii într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei.

La nivel naţional, România continuă să sprijine eforturile de îmbunătăţire a competenţelor populaţiei şi de creştere a

ocupării forţei de muncă şi a productivităţii muncii, toate acestea bazându-se pe o participare mai mare la învăţarea pe

tot parcursul vieţii.

146

Pe piaţa muncii, adesea angajaţii nu au acces la informaţii despre oportunităţile de formare, iar angajatorii nu

beneficiază de stimulente suficiente pentru a oferi formare profesională. Angajaţii au acces limitat la informaţii despre

oportunităţile de formare, în special angajaţii mai în vârstă şi cei cu un nivel redus de educaţie.

Considerăm că Strategia de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de implementare Sud-Vest

Oltenia, Centru, București-Ilov, Sud-Muntenia, Sud-Est și Nord-Est privind nevoia de formare profesională

la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului și beneficiile participării la programele FPC este

necesară pentru asigurarea unei abordări coerente şi coordonate în vederea atingerii ţintelor ambiţioase ale strategiilor

europene și naționale. Creşterea participării la formare profesională prin măsuri care rezolvă disfuncţionalităţile pieţei,

necesită un efort coordonat şi susţinut din partea tuturor actorilor cheie. În acelaşi timp, sprijinirea formării profesionale

constituie unul dintre obiectivele de bază ale Cadrului strategic ET 2020 pentru cooperarea europeană în domeniul

educaţiei şi formării profesionale.

Această strategie vizează, în linii mari, două tipuri de grupuri ţintă: beneficiarii principali ai programelor de formare

profesională şi furnizorii de formare profesională, care vor juca un rol important în creşterea oportunităţilor pentru

formarea profesională din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.

147

12. Bibliografie

1. Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă: o contribuție europeană la ocuparea integrală a forței de

muncă, Comisia Europeană, Strasbourg, 23.11.2010

2. ANOFM - Comunicat privind rata somajului in luna septembrie 2014

3. Buletinul Statistic de Industrie nr. 8/2014

4. Cadrul European al Calificărilor; Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008

privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul vieţii [Jurnalul Oficial C 111

din 6.5.2008]

5. Cadrul European de Referinta privind Asigurarea Calitatii in Educatie si Formare profesionala, Recomandarea

Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui Cadru european de referință pentru asigurarea

calității în educație și formare profesională, 18 iunie 2009

6. Cadrul strategic pentru cooperare europeană în domeniul educației și formării profesionale „Educație și Formare

2020” (ET 2020)

7. Cadrul Strategic de Referință 2007-2013

8. CEDEFOP - On the way to 2020: Data for vocational education and training policies. Country statistical

overview update 2013

9. Codul Muncii (Legea nr. 53/2003)

10. Comunicatul de la Bruges al Ministrilor educatiei si formarii profesionale (2010) privind intarirea cooperarii in

educatie si formare profesionala pentru perioada 2011-2020

11. Constantin Sorina-Mihaela - Formarea profesională continuă în afara instituţiilor de învăţământ specializate

(realităţi şi perspective în organizaţiile autohtone) teză de doctorat, Universitatea București, 2009

12. INSSE - Comunicat de presă nr.175 din 1 august 2012

13. Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale - Studiul previzional privind

cererea de formare profesionala la orizontul anului 2013 si in perspectiva anului 2020 (2012)

14. Jigău Mihaela - Formarea profesională continuă în România, Institutul de Științe ale Educației, București, 2008

15. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

16. Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă

17. Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților

18. Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior

19. Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat

20. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

21. Legea nr 167/2013 pentru modificarea şi completarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor,

precum şi actele normative subsecvente OG 129/2000 (referitoare la normele de aplicare, metodologiile,

procedurile, clasificările şi nomenclatoarele specifice)

22. Liniie Directoare Integrate pentru Crestere Economica si Ocupare, Consiliul European, martie 2005

23. MMSSF, Formarea profesională continuă în procesul dezvoltării tehnologice din economia românească, Raport,

București, 2007

24. Ordonanța de Guvern nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobată prin Legea nr. 167/2013

25. Recomandarea Consiliului nr 5/08.07.2014 privind cresterea calitatii si a accesului la invatarea pe tot parcursul

vietii si adaptarea la necesitatile pietei fortei de munca

26. Rezolutia European Trade Union Confederation privind mai multe investitii in invatarea pe tot parcursul vietii

pentru locuri de munca de calitate

27. Strategia Europa 2020

28. Strategia Formării Profesionale din România pentru perioada 2014-2020

148

29. Strategia Integrată de Dezvoltare a Resurselor Umane din Perspectiva Învățării pe Tot Parcursul Vieții 2009 -

2020

30. Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020

31. Strategia Națională pentru Competitivitate 2014-2020

32. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României – Orizonturi 2012-2020-2030

33. Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013–2020

34. Strategia UE de Ocupare, Uniunea Europeană, 2011

35. www.adrcentru.ro Planul de dezvoltare regională 2014 – 2020

36. www.adrbi.ro Planul de dezvoltare regională 2014 – 2020