STRATEGIA DE PROMOVARE ADRESATĂ PERSOANELOR ANGAJATE

DIN REGIUNILE DE IMPLEMENTARE CENTRU, VEST, SUD-MUNTENIA,

NORD-EST, SUD-EST ȘI BUCUREŞTI-ILFOV, PRIVIND NEVOIA DE FORMARE PROFESIONALĂ LA NIVELUL TUTUROR

REGIUNILOR DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI ŞI BENEFICIILE

PARTICIPĂRII LA PROGRAMELE FPC

VARIANTA ACTUALIZATĂ Conform specificațiilor Actului adițional nr. 1,

aprobat de CNDIPT-OI cu nr. 14696 în 04.08.2015

Titlul proiectului Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară

prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)

Cod proiect POSDRU/182/2.3/S/151536

Denumirea activităţii

A.1.1. Elaborarea unei strategii de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare

profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la

programele FPC

Perioadă de implementare a activităţii

L1 – L5

1

AUTORI

Elaborat,

Expert promovare FPC (S) FLORIN EMILIAN DUMITRU

Coordonare elaborare Verificat/Avizat,

Responsabil implementare activităţi proiect (S) FLORENȚA CLAUDIA DUMITRU

Avizat, Manager proiect

DRAGOŞ VASILE FRUMOSU

2

CUPRINS

1. Introducere

2. Cadrul strategic general al formării profesionale continue

2.1. Documente strategice care definesc cadrul planificării strategice pentru Educația și formarea profesională și LLL (învăţarea pe tot parcursul vieţii)

2.2. Cadrul actual al organizării și funcționării formării profesionale

3. Contextul socio-economic general al regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536)

3.1. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Centru 3.2. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Vest 3.3. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia 3.4. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Nord-Est 3.5. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Est 3.6. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare București-Ilfov

4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536) 4.1. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Centru 4.2. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Vest 4.3. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-

Muntenia 4.4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est 4.5. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est 4.6. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare București-

Ilfov

5. Situația ocupării resurselor umane la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536) 5.1. Viziune de ansamblu 5.2. Măsuri de ocupare a resurselor umane 5.3. Aspecte privind formarea profesională continuă

5.3.1. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Centru 5.3.2. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Vest 5.3.3. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia 5.3.4. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Nord-Est 5.3.5. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare Sud-Est 5.3.6. Aspecte privind formarea profesională în regiunea de dezvoltare București-Ilfov

5.4. Viziune integratoare

6. Analiza SWOT la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536) 6.1. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Centru

3

6.2. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Vest 6.3. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia 6.4. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est 6.5. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est 6.6. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov

7. Aspecte generale privind politica de promovare a formării profesionale continue 7.1. Sfera de cuprindere a promovării formării profesionale continue 7.2. Obiectivele activității de promovare a formării profesionale continue 7.3. Caracteristicile promovării formării profesionale continue 7.4. Formele de promovare a formării profesionale continue 7.5. Etica în promovare

8. Viziunea, prioritățile și obiectivele specifice ale Strategiei de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de implementare a proiectului, privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC

9. Obiectivele specifice și direcțiile de acțiune pentru promovarea formării profesionale la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

10. Planul de acțiune privind promovarea formării profesionale la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

11. Concluzii

12. Bibliografie

4

1. Introducere

Prezenta Strategie de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de implementare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și București-Ilfov, privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului și beneficiile participării la programele FPC este elaborată în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536) implementat de către FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu PATRONATUL ROMÂN DIN INDUSTRIA DE MORĂRIT, PANIFICAȚIE ȘI PRODUSE FĂINOASE - ROMPAN, în calitate de Partener național 1, şi S.C. FORMARE MANAGERIALĂ ÎN TURISM - FMT S.R.L., în calitate de Partener național 2. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea competitivității și adaptabilității a 718 persoane angajate în întreprinderi/instituții din sectoarele economice incluse în direcțiile actuale de politica industrială (Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară) și din zonele foste industrializate prin participarea la programe de formare profesională continuă, în vederea obținerii unei calificări complete și actuale, prin activități destinate calificării/recalificării, în corelare cu cerințele pieței muncii, competitivității și dezvoltării durabile. Prin obiectivele sale specifice, proiectul urmăreşte:

dezvoltarea oportunităților de formare profesională și promovarea beneficiilor FPC prin campanii de promovare adresate persoanelor angajate din 6 regiuni de dezvoltare;

promovarea accesului angajaților la programe FPC, în vederea obținerii unui certificat de calificare cu recunoaștere națională;

promovarea principiilor egalității de șanse, protecției mediului, siguranței și sănătății la locul de muncă. Rezultatele anticipate pentru implementarea activităţii A.1. Campanii de promovare privind oportunităţile de formare profesională a persoanelor angajate, potrivit cererii pieţei muncii şi a ofertei forţei de muncă vizează:

1) A.1.1. Elaborarea unei strategii de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC vizează:

1 strategie de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului și beneficiile participării la programele FPC elaborată.

2) A.1.2. Elaborarea, tipărirea şi distribuirea de materiale de promovare în rândul angajaţilor cu scopul de a populariza oportunităţile/avantajele/beneficiile formării profesionale la nivel regional vizează:

1 set materiale de promovare în rândul angajaților cu scopul de a populariza oportunitățile/avantajele/beneficiile formării profesionale la nivel regional (1000 pliante, 1000 broșuri, 1000 mape de promovare) elaborate;

1000 pliante, 1000 broșuri, 1000 mape de promovare distribuite. 3) A.1.3. Organizarea şi desfăşurarea a 5 seminarii regionale de promovare adresate persoanelor angajate,

privind nevoia şi oportunităţile de formare profesională la nivel regional, precum şi posibilităţile pe care le oferă piaţa actuală pentru dezvoltarea unei cariere de succes vizează:

5 seminarii regionale de promovare privind nevoia și oportunitățile de formare profesională la nivel regional, precum și posibilitățile pe care le oferă piața actuală pentru dezvoltarea unei cariere de succes organizate;

150 participanți la seminarii regionale de promovare adresate persoanelor angajate (30 participanți/seminar).

RELEVANȚA PROIECTULUI FAȚĂ DE POLITICILE ȘI STRATEGIILE COMUNITARE: Obiectivele si activitatile proiectului sunt in acord cu ultimele Recomandari ale UE privind educatia si formarea profesionala, si anume: Recomandarea Consiliului nr 5/08.07.2014 privind cresterea calitatii si a accesului la invatarea pe tot parcursul vietii si adaptarea la necesitatile pietei fortei de munca; Comunicatul de la Bruges al Ministrilor educatiei si formarii profesionale (2010) privind intarirea cooperarii in educatie si formare profesionala pentru perioada 2011-2020; Agenda pentru noi competente si locuri de munca; Cadrul European al

5

Calificarilor; Cadrul European de Referinta privind Asigurarea Calitatii in Educatie si Formare profesionala; Strategia UE de Ocupare; Liniie Directoare Integrate pentru Crestere Economica si Ocupare; Rezolutia European Trade Union Confederation privind mai multe investitii in invatarea pe tot parcursul vietii pentru locuri de munca de calitate. Activitatile proiectului corespund obiectivelor Strategiei Europa 2020, celor 3 prioritati (crestere inteligenta, crestere durabila, crestere favorabila incluziunii) si 5 tinte pentru 2020 (legate de politicile de educatie si formare precum si de cele ale pietei muncii) si Strategiei UE de dezvoltare durabila prin furnizarea de programe de calificare/recalificare a 718 angajati din sectorul economic Procesarea alimentelor si bauturilor/Industrie alimentara. RELEVANȚA PROIECTULUI FAȚĂ DE POLITICILE ȘI STRATEGIILE NAȚIONALE/ REGIONALE/ LOCALE: Prin structura grupului tinta vizat-718 angajati din sectorul economic Procesarea alimentelor si bauturilor/Ind alimentara, proiectul raspunde directiilor de actiune si obiectivului STRATEGIEI NATIONALE PENTRU COMPETITIVITATE 2014-2020, integrarea provocarilor cheie (resursele umane si educatia, eficienta si excelenta) mai ales in directia ocuparii prin activitati industriale competitive. Proiectul este in acord cu obiectivul STRATEGIEI NATIONALE PENTRU DEZVOLTAREA DURABILA A ROMANIEI–Orizonturi 2012-2020-2030, cu prioritatea tematica 4 din CADRUL STRATEGIC DE REFERINTA 2007-2013 si cu obiectivul principal al STRATEGIEI NATIONALE PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA 2013–2020. Prioritatile strategice nationale ale politicii de ocupare a fortei de munca, stabilite in Planul National de Reforme, in PND si in CSNR, reprezinta coordonate ale desfasurarii proiectului. RELEVANȚA PROIECTULUI FAȚĂ DE INDICATORII DE OUTPUT/ REZULTAT ASUMAȚI DE ROMÂNIA PRIN POSDRU ȘI DCI: Prin obiectivele si activitatile propuse, proiectul conduce la cresterea ratei de participare la invatarea pe tot parcursul vietii, respectiv la atingerea pragului de referinta pentru acest criteriu in anul 2020 (la nivel UE 15%; la nivel RO 10%) potrivit Concluziilor Consiliului privind un cadru strategic pentru cooperarea europeana in domeniul educatiei si formarii profesionale (ET 2020), in conformitate cu necesitatea apelului pentru CPP 182. Prin sprijinirea a 718 angajati din sectorul economic Procesarea alimentelor si bauturilor/Ind alimentara in vederea participarii la programe FPC in vederea calificarii/recalificarii acestora, proiectul va asigura cresterea numarului participantilor la programe FPC conform indicatorului de program 1 (indicator realizare imediata), cresterea ponderii participantilor la programe de FPC certificati conform indicatorului de program 3 (indicator de rezultat), cresterea numarului de programe de calificare/recalificare furnizate conform indicatorului de program 4 (indicator de resurse), precum si cresterea numarului de participanti la instruire certificati-FPC conform indicatorului de program 8 (indicator de rezultat) pentru DMI 2.3 din cadrul DCI POSDRU. NEVOIA IDENTIFICATĂ LA NIVEL NAȚIONAL/ REGIONAL/ LOCAL ȘI JUSTIFICAREA ACESTEIA ÎN RAPORT CU POSDRU ȘI DCI: Nevoia de personal calificat in ocupatii specifice sectorului PROCESAREA ALIMENTELOR SI A BAUTURILOR/ INDUSTRIE ALIMENTARA, identificat si definit in Strategia Nationala pentru Competitivitate (SNC) 2014-2020 ca sector economic cu potential competitive, s-a identificat prin consultarea partenerilor nationali si autoritatilor locale din regiunile vizate (C, V, SM, NE, SE, BI), a reprezentantilor asociatiilor profesionale, grupurilor formale/informale, dar si studiul strategiilor si analizelor la nivel regional. Pe fondul conditiilor nefavorabile descrise in SNC 2014-2020, proiectul raspunde nevoilor formare prin calificare/recalificare specifice la nivel regional, dar si nevoilor de formare profesionala si ocupare identificate la nivelul persoanelor angajate cu domiciliul/resedinta in zone foste industrializate si limitrofe acestora. Potrivit informatiilor ANOFM, in cadrul Programului de guvernare 2013–2016 exista directii de actiune pentru FPC (cresterea calificarii si a productivitatii muncii prin promovarea programelor de formare profesionala a salariatilor, adaptate la oportunitatile de dezvoltare economica). NEVOIA IDENTIFICATĂ ÎN ZONELE DEFAVORIZATE: În prezent, conform datelor furnizate in Comunicatul de presa al ANOFM privind rata somajului in luna septembrie 2014, populatia activa civila la nivel national a scazut la 1.01.2014, fata de 1.01.2013 cu 20,5 mii persoane, de la 9063,4 mii persoane la 9042,9 persoane. De asemenea, a fost identificata nevoia si stabilite zonele defavorizate vizate, astfel: Alba prin HG 813/1999, Covasna prin HG 209/1999, Hunedoara prin HG 991/1998, HG 992/1998, HG 1078/2000, Bacau prin HG 207/1999, Buzau prin HG 989/2001 si Constanta prin HG 1239/2001.

6

Potrivit datelor Buletinului Statistic de Industrie nr. 8/2014, in luna august 2014 se constata: scaderi ale productiei de -4,8% in industria alimentara si de -4,9% pentru fabricarea bauturilor (referitor la indicele productiei industriale), scaderi ale cifrei de afaceri de -6,1% la fabricarea bauturilor si de -5,6% pentru Ind alimentara. Studiul previzional privind cererea de formare profesionala la orizontul anului 2013 si in perspectiva anului 2020 (Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale, 2012) prognozeaza o crestere semnificativa a cererii de forta de munca in urmatoarele luni in domeniul ind alimentara de 4%. SOLUȚIA ADOPTATĂ PENTRU REZOLVAREA NEVOII IDENTIFICATE: Proiectul propus se inscrie in cadrul legislativ care reglementeaza FPC cu sprijin european si urmareste atingerea obiectivelor: crearea oportunitatilor de formare profesionala si promovarea beneficiilor FPC la nivelul a 6 regiuni de dezvoltare; promovarea accesului a 718 angajati la cursuri de FPC care respecta standardele recunoscute la nivel UE. Proiectul are relevanta la nivelul grupului tinta, in vederea calificarii/recalificarii, raspunzand nevoilor persoanelor care au domiciliul/reședința în zonele/județele/orașele foste industrializate, inclusiv zonele limitrofe acestora, prin participarea la programe FPC adecvate cerintelor pietei muncii, cu respectarea standardelor de pregatire si a Nomenclatorului calificarilor.

7

2. Cadrul strategic general al formării profesionale continue

2.1. Documente strategice care definesc cadrul planificării strategice pentru Educația și formarea profesională și LLL (învăţarea pe tot parcursul vieţii) STRATEGIA EUROPA 2020 (aprobată în 2011) cu privire la creștere inteligentă realizabilă prin investiții majore în educație, cercetare și inovare sustenabilă, o creștere incluzivă, cu accent pe crearea de locuri de muncă și reducerea sărăciei (Comisia Europeană). Propune 5 obiective europene pentru 2020:

Ocuparea forţei de muncă: o rată de ocupare a forţei de muncă de 75 % în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani

Cercetare şi dezvoltare: alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare şi dezvoltare Schimbările climatice şi utilizarea durabilă a energiei: reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de

seră (sau chiar cu 30%, în condiţii favorabile) faţă de nivelurile înregistrate în 1990; creşterea ponderii surselor de energie regenerabile până la 20%; creşterea cu 20% a eficienţei energetice

Educaţie: reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a şcolii; creşterea la peste 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani

Lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale: reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale

Aceste obiective: definesc poziţia pe care ar trebui să o ocupe UE în 2020 din punctul de vedere al unor parametri majori sunt transpuse în obiective naţionale pentru ca fiecare stat membru să-şi poată urmări evoluţia sunt comune şi nu presupun repartizarea sarcinilor, urmând a fi realizate prin acţiuni la nivel naţional şi

European sunt interdependente şi se susţin reciproc:

progresele în plan educaţional contribuie la îmbunătăţirea perspectivelor profesionale şi la reducerea sărăciei;

mai multă cercetare şi inovare şi o utilizare mai eficientă a resurselor ne ajută să devenim mai competitivi şi oferă condiţii favorabile creării de noi locuri de muncă;

investiţiile în tehnologii ecologice contribuie la combaterea schimbărilor climatice şi creează noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă.

Cele șapte inițiative emblematice definite prin strategie au o puternică conexiune – directă sau indirectă - cu formarea profesională prin: Creștere inteligentă 1. Agenda digitală pentru Europa; 2. Uniunea de inovare; 3. Tineretul în mișcare; Creștere sustenabilă 4. Resurse eficiente pentru Europa; 5. Politici industriale pentru era globalizării; Creștere incluzivă 6. Agenda pentru noi deprinderi și ocupații; 7. Platforma Europeană împotriva sărăciei. Strategia Europa 2020 stabilește ținte specifice la nivel european pentru educație și formare profesională în funcție de evoluția acestor indicatori în perioada de referință relevantă, pe baza cărora fiecare stat membru și-a stabilit propriile ținte:

8

Indicatori

Unitate

Perioada de referință

Ținta

RO Ținta

EU

2005 2009 2010 2011 2012 2013 2020 2020

Rata de ocupare

%

63.6 63.5 63.3 62.8

63.8 63.9

70 75

(20-64 ani)

Rata de părăsire %

19.6 16.6 18.4 17.5

17.4 17.3

11.3 10

timpurie a școlii (18-24 ani)

Rata cuprinderii în %

11.4 16.8 18.1 20.4

21.8 22.8

26.7 40

învățământ terțiar (30-34 ani)

Participare in LLL

%

1,6 1,5 1,3 1,6

1,4 2

12 15

(25-64 ani)

(Sursa: Eurostat, actualizare: 15/06/2014)

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR: Un nou impuls pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale pentru a sprijini strategia Europa 2020 EFP ar trebui să fie oferite într-un mod integrat, în care parteneriatele, dialogul și programele să fie concepute în strânsă colaborare de către instituțiile de educație și formare, de autoritățile de la toate nivelurile și de sectorul privat. Ar trebui susținute parteneriate mai eficiente între instituțiile care oferă programe de EFP, angajatori și serviciile de consiliere și plasament profesional, prin stabilirea unor priorități precise, bazate pe realitate, și prin utilizarea eficientă a unor date actuale, fiabile și puse la dispoziția tuturor. EFP reprezintă un element important al oricărei strategii de reducere a dezavantajelor sociale și economice. Este dovedit că îmbunătățiri relativ mici ale competențelor forței de muncă pot avea un impact substanțial asupra bunăstării viitoare a unui stat național. În virtutea funcțiilor sociale și economice ale EFP, este esențial ca acestea să aibă ca parte integrantă o combinație adecvată de calificări, precum și mobilitatea transnațională/transvocațională, inclusiv învățarea unor limbi străine. Mobilitatea poate contribui la depășirea barierelor lingvistice și dezvolta încrederea în sine, cultiva capacitatea de adaptare, simțul responsabilității, competențele interculturale și poate spori atractivitatea pe piața muncii. Trebuie avut în vedere faptul că o participare crescută a adulților la învățarea de-a lungul vieții reprezintă o provocare pentru multe autorități care dețin competențe în domeniul educației la nivel local, regional și național și că, pentru depășirea lacunelor actuale și viitoare în materie de competențe, trebuie atins un echilibru, pentru fiecare caz în parte, între măsurile de calificare axate pe îmbunătățirea competențelor-cheie și cele de însușire a unor cunoștințe și aptitudini profesionale specifice, atât în cazul tinerilor, cât și în cazul forței de muncă adulte. Situația economică actuală ar putea face dificilă, pentru autoritățile de la nivel local, regional și național, menținerea nivelurilor de investiții în educație și formare din prezent. Cu toate acestea, pentru ca Europa să poată concura pe scena economică globală, ar trebui depuse eforturi susținute pentru dotarea forței de lucru actuale și viitoare cu tipul de competențe necesare pentru ca economia să înflorească. Toate nivelurile de guvernare ar trebui să colaboreze pentru a aduce investițiile la nivelul nevoilor de competențe, ceea ce trebuie să asigure accesul Europei la o rezervă de lucrători cu înaltă calificare ca motor al redresării economice. Rolul esențial al EFP în învățarea de-a lungul vieții și în mobilitate:

Acțiuni-cheie pentru crearea de abordări flexibile, à la carte, ale EFP, care să aibă ca scop maximizarea accesului la o educație și o formare continuă, precum și crearea de sisteme flexibile bazate pe recunoașterea rezultatelor învățării. Printr-o ofertă în care persoanele care învață să poată alege realmente între cursuri și instituțiile care oferă programe de EFP, se poate garanta accesul la educație și formare indiferent de situația persoanei care dorește să învețe;

9

Elaborarea de programe EFP care au ca obiectiv crearea unor căi cu adevărat deschise dinspre EFP către învățământul universitar. Pentru ca acest lucru să poată fi realizat, instituțiile de învățământ superior (IIS) ar trebui îndemnate să colaboreze cu toate nivelurile de guvernare și între ele, pe întreg teritoriul UE, precum și cu interesele din sectorul privat, pentru a crea cursuri profesionale de calitate, care să ofere o formare relevantă și de înaltă calitate în materie de competențe. Ar trebui încurajate schimburile de bune practici în conceperea de cursuri profesionale de nivel mai înalt și consolidată coerența prin elaborarea unor programe comune continue;

Pentru a urgenta redresarea economică a Europei, pentru a ridica nivelul competențelor, a crește nivelul de ocupare a forței de muncă și pentru un angajament în direcția obiectivului principal al Strategiei Europa 2020, de a investi 3% din PIB-ul UE în cercetare-dezvoltare, ar trebui ca instituțiile care oferă EFP să aibă posibilitatea să vină cu mai multe oferte în materie de EFP de calitate mai bună. Ar trebui încurajată utilizarea învățării prin muncă, inclusiv ieșirea din sala de clasă, ar trebui asigurate condițiile necesare pentru ca și persoanele care nu au înclinații academice să poată obține o calificare care să le permită să se integreze cu succes pe piața muncii și totodată ar trebui asigurată paritatea dintre calificările profesionale și diplomele cu orientare mai academică. De asemenea, învățarea în cadrul clasei ar trebui adaptată într-un mod cât mai cuprinzător nevoilor și metodelor de învățare individuale, pentru a dezvolta astfel și creativitatea, spiritual inovator și cel antreprenorial. Un sistem EFP eficient și atractiv poate juca un rol esențial ca posibilitate de reluare a studiilor pentru persoanele care părăsesc timpuriu școala și poate totodată contribui la rezolvarea problemei ratei înalte de șomaj a tinerilor în Europa;

Pentru a se realiza tranziții de success între fazele de învățare și locul de muncă, ar trebui oferită consiliere și îndrumare care să le permită persoanelor care învață să aibă informații relevante la momentul oportun, pe baza cărora să poată face alegeri în materie de carieră. Aceste servicii de consiliere profesională ar trebui să fie disponibile în toate etapele învățării, atât pentru tineri cât și pentru adulți, permițând luarea de decizii în procesul de învățare care să fie relevante pentru piața actuală a forței de muncă, dar oferind consiliere și după încheierea ciclurilor de studii. Pentru a-și putea îndeplini funcția în mod corespunzător, serviciile de consiliere ar trebui să aibă la dispoziție informații actualizate, fiabile și coordonate despre situația pieței forței de muncă și despre necesitățile viitoare imediate ale acesteia;

Este de importanță crucială ca programele de EFP oferite într-o anumită regiune să fie recunoscute în întreaga UE, pentru a se încuraja mobilitatea și schimburile. Această abordare va trebui să fie susținută prin mecanisme de garantare a unei calități înalte și constante, care să fie recunoscute de părțile implicate relevante (autoritățile competente, partenerii sociali, instituțiile care oferă programe de EFP și persoanele interesate să studieze);

Date fiind responsabilitățile autorităților competente din statele membre pentru domeniul abordat, metoda deschisă de coordonare (MDC) este modalitatea de lucru potrivită pentru cooperarea europeană în materie de educație și formare;

Luarea în considerare și utilizarea proiectelor de tipul Soft Open Method of Coordination (metodă deschisă de coordonare simplificată) (SMOC), care sprijină transferul practicilor EFP între regiuni prin sistematizarea științifică a învățării și prin transfer.

Sporirea atractivității și excelenței în EFP prin calitate și eficiență: Sprijinirea sistemelor de asigurare a calității, cum ar fi cele recomandate în Cadrul european de referință

pentru asigurarea calității în educație și formare profesională (EQAVET); Asigurarea calității reprezintă cheia pentru o ofertă flexibilă și transferabilă în materie de EFP. Cu toate

acestea, astfel de sisteme au implicații financiare la nivel local și regional, unde se află majoritatea instituțiilor care oferă servicii EFP. De aceea, este esențial ca orice astfel de sisteme să țină cont de sistemele de asigurare a calității existente pe plan local și să încerce să se bazeze pe bunele practici existente;

Utilizarea diferitelor forme de formare la locul de muncă. Pentru rezolvarea lacunelor în materie de competențe esențiale ale forței de muncă este indispensabil ca forța de muncă actuală să participe activ la EFP, deoarece cea mai mare parte a forței de muncă viitoare, de care depinde redresarea economică, este deja prezentă pe piața muncii;

Pentru a se ridica nivelul formării la locul de muncă, întreprinderile vor trebui să susțină astfel de inițiative și să fie active în acest sens. Va fi crucială găsirea stimulentelor potrivite pentru intensificarea cooperării între instituțiile care oferă programe de educație și formare și mediul de afaceri. Într-o abordare bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri, ALR se află în poziția cea mai favorabilă pentru a

10

elabora și întreține relații cu mediul de afaceri, mai ales cu întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), care asigură locuri de muncă pentru o proporție semnificativă a forței de muncă europene. Încurajarea dezvoltării competențelor în aceste întreprinderi va sprijini creșterea economică în acest sector important;

susține ideea că relevanța EFP pentru piața forței de muncă poate fi consolidată prin elaborarea de instrumente de planificare prospectivă, pentru a armoniza competențele cu locurile de muncă, și subliniază că instituțiile care oferă EFP, în colaborare cu ALR (autoritățile locale și regionale) și cu reprezentanții ai pieței forței de muncă locale, se află în poziția privilegiată de a putea recunoaște nevoile și de a adapta programele în consecință, pentru a reflecta insuficiențele sau surplusurile, lipsa anumitor competențe sau competențele care nu mai au relevanță;

Adaptabilitatea și flexibilitatea persoanelor care învață și a celor care lucrează este esențială. Pentru a atinge aceste deziderate, EFP trebuie să le doteze cu calificări adaptabile și flexibile, bazate pe competență, care să fie adaptate nevoilor actuale și viitoare ale întreprinderilor;

O mai mare capacitate de reacție la nevoile pieței pentru EFP, pentru ca viziunea unei forțe de muncă adaptabile și flexibile să devină realitate. Cu toate acestea, trebuie observat că nevoile întreprinderilor nu sunt întotdeauna în concordanță cu nevoile autorităților în ceea ce privește participarea socială și politicile de coeziune, iar cerințele legate de flexibilitatea forței de muncă trebuie contrabalansate prin asigurarea unui nivel corespunzător de securitate pentru individ (așa cum o arată și conceptul de „flexicuritate”);

Pentru multe sectoare sau întreprinderi individuale este adesea dificil să-și anticipeze cu exactitate necesitățile cu mai mulți ani în avans și să aibă o viziune de ansamblu asupra necesităților în materie de profesii și domenii profesionale din cadrul unui sector. Prin urmare, trebuie să se realizeze un echilibru atent în formarea profesională între cursurile de specializare și cele generale și trebuie, de asemenea, adoptate măsuri de calificare atât pe termen mai lung și mai de durată, cât și pe termen scurt și cu efecte mai rapide. În acest context trebuie evidențiate posibilitățile și necesitatea cooperării între sectorul public și cel privat. Prin îmbunătățirea competențelor-cheie se creează condițiile necesare pentru ca individul să facă față schimbărilor rapide și neprevăzute de pe piața forței de muncă;

Analiza nevoilor de competențe ale întreprinderilor poate reprezenta o povară administrativă pentru ALR, mai ales dacă aceasta este o sarcină pe care nu o desfășoară de obicei. Pentru ca o astfel de analiză a competențelor să fie relevantă, ea trebuie adusă la zi în mod periodic, întrucât nevoile angajatorilor se pot schimba cu rapiditate. În acest domeniu ar trebui încurajată împărtășirea cunoștințelor cu administrațiile care nu utilizează în prezent astfel de tehnici, printre altele în ceea ce privește sistemele de analiză.

COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT: Vocational education and training for better skills, growth and jobs Accompanying the document Communication from the Commission Rethinking Education: Investing in skills for better socio-economic outcomes Sunt identificate principalele provocări și propuneri de acțiuni la nivel național și european:

formarea profesională atractivă și incluzivă - cu profesori de înaltă calificare și a formatorilor, metode de învățare inovatoare, infrastructura de înaltă calitate și facilități, cu înaltă relevanță pe piața forței de muncă, și căi de continuare a programului de educație și formare;

formarea profesională inițială (IVET) de înaltă calitate, care permite elevilor să dobândească competențe profesionale specifice, combinate cu competențele cheie, și care poate fi general recunoscută (din nou) ca o opțiune atrăgătoare pentru părinți și societate, de aceeași valoare ca educația generală. IVET ar trebui să ofere elevilor atât dezvoltarea competențelor cheie, cât și a competențelor profesionale specifice;

învățarea la locul de muncă să fie inclusă în toate cursurile formare profesională inițială, asigurându-se că tinerii au cunoștințele, aptitudinile și competențele de care au nevoie pentru un prim pas de succes pe piața forței de muncă. Companiile pot fi furnizori de formare profesională, împreună cu școlile VET sau alte instituții de învățământ / educație și formare;

formare profesională continuă ușor accesibilă pentru toți angajații, indiferent de baza educațională, angajatori, antreprenori independenți și șomeri, care facilitează atât dezvoltarea competențelor cât și schimbarea carierei;

îmbunătățirea permeabilității între diferitele subsisteme de educație și formare (educație școlară, EFP, învățământul superior, educația și formare continua a adulților) și validarea învățării non-formale și informale, incluzive a competențelor dobândite la locul de muncă;

11

un spațiu european pentru educația și formarea profesională, cu sisteme de calificări transparente, care să permită transferul și acumularea rezultatelor învățării, precum și recunoașterea calificărilor și competențelor și care să faciliteze mobilitatea transnațională;

oportunități crescute pentru mobilitatea transnațională a studenților VET și a profesioniștilor VET; servicii de informare pe tot parcursul vieții ușor accesibile și de înaltă calitate, de orientare și consiliere,

care formează o rețea coerentă și care permit cetățenilor europeni să ia decizii și să gestioneze procesul de învățare și cariera profesională dincolo de profilul traditional profesional.

THE BRUGES COMMUNIQUÉ ON ENHANCED EUROPEAN COOPERATION IN VOCATIONAL EDUCATION AND TRAINING FOR THE PERIOD 2011-2020 (Comunicatul de la Bruges privind intensificarea cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale pe perioada 2011-2020) Până în 2020, sistemele europene de EFP ar trebui să fie mai atractive, să aibă o mai mare relevanță, să fie mai orientate către carieră, mai inovatoare, accesibile și flexibile comparativ cu 2010 și ar trebui să contribuie la excelență și echitate în învățarea de-a lungul vieții, oferind următoarele:

EFP atractivă și favorabilă incluziunii, dispunând de cadre didactice cu nivel înalt de calificare, metode inovatoare de învățare, infrastructură și spații de înaltă calitate, o puternică relevanță pentru piața forței de muncă și direcții de continuare a educației și formării;

EFP inițială de înaltă calitate (EFP-I) pe care cursanții, părinții și societatea în ansamblu să o poată considera o opțiune atrăgătoare, având aceeași valoare ca educația generală. În urma EFP-I, cursanții ar trebui să dobândească atât competențe-cheie, cât și competențe profesionale specifice;

EFP continuă, ușor accesibilă și orientată către carieră (EFP-C) pentru angajați, angajatori, întreprinzători independenți și șomeri, care să faciliteze atât dezvoltarea competențelor, cât și schimbările în carieră;

Sisteme flexibile de EFP bazate pe abordarea orientată către rezultatele învățării, care sprijină parcursuri educaționale flexibile, care permit permeabilitatea între diferite subsisteme de educație și formare (educație școlară, EFP, învățământ superior, educația adulților) și care oferă validarea învățării non-formale și informale, inclusiv competențele dobândite la locul de muncă;

Un spațiu european al educației și formării, cu sisteme transparente de calificări, care să permită transferul și acumularea rezultatelor învățării, precum și recunoașterea calificărilor și competențelor și care să faciliteze mobilitatea transnațională;

Oportunități substanțial sporite de mobilitate transnațională a studenților și profesioniștilor în domeniul EFP;

Servicii de informare, orientare și consiliere ușor accesibile și de înaltă calitate, de-a lungul vieții, care formează o rețea coerentă și care permit cetățenilor europeni să ia decizii bine fundamentate și să își gestioneze parcursul educațional și cariera profesională depășind profilurile tradiționale legate de gen.

Obiectivele strategice pentru perioada 2011-2020: 1. Îmbunătățirea calității și eficienței EFP și sporirirea atractivității și relevanței acesteia: EFP ar trebui să aibă o relevanță deosebită pentru piața forței de muncă și pentru carierele individuale. Pentru a spori atractivitatea EFP, țările participante ar trebui să urmărească următoarele obiective și acțiuni:

transformarea EFP-I într-o opțiune atractivă de învățare promovarea excelenței, calității și relevanței EFP-I și EFP-C

2. Transformarea în realitate a învățării de-a lungul vieții și a mobilității: permiterea accesului flexibil la învățare și calificări dezvoltarea unei abordări strategice privind internaționalizarea EFP-I și EFP-C și promovarea mobilității

internaționale 3. Sporirea creativității, inovării și spiritului antreprenorial:

promovarea inovării, creativității și spiritului antreprenorial, precum și a utilizării TIC (atât în privința EFP-I, cât și în privința EFP-C)

4. Promovarea echității, coeziunii sociale și cetățeniei active: realizarea EFP-I și EFP-C favorabile incluziunii

5. Obiective transversale: o mai mare implicare a părților interesate din domeniul EFP și o mai mare vizibilitate a realizărilor

cooperării europene în acest domeniu guvernanța coordonată a instrumentelor europene și naționale în materie de transparență, de

recunoaștere, de asigurare a calității și de mobilitate

12

intensificarea cooperării între politica EFP și alte domenii relevante de politică îmbunătățirea calității și comparabilității datelor pentru elaborarea politicilor UE în domeniul EFP utilizarea adecvată a sprijinului UE

STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ A ROMÂNIEI ORIZONTURI 2013–2020–2030 Îmbunătăţirea radicală şi diversificarea ofertei educaţionale a întregului sistem de învăţământ şi formare profesională din România este recunoscută ca un obiectiv prioritar de importanţă strategică şi o condiţie obligatorie pentru transpunerea în fapt a principiilor dezvoltării durabile pe termen mediu şi lung. Orizont 2013. Obiectiv naţional: Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea oportunităţii sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi incluzivă. Promovarea principiului educaţiei permanente prin învăţarea pe tot parcursul vieţii reprezintă pentru România o direcţie de acţiune prioritară, dată fiind serioasa rămânere în urmă în privinţa participării la diferite forme de calificare, recalificare, specializare sau perfecţionare profesională (de peste 5 ori sub media UE), ca şi de dezvoltare socială şi personală. Preocupările în acest domeniu sunt esenţiale pentru dezvoltarea personală, civică şi socială, precum şi din perspectiva şanselor de obţinere a unui loc de muncă mai bine remunerat prin valorificarea rezultatelor învăţării dobândite, de la educaţia timpurie până la studiile post-universitare şi alte forme de educaţie a adulţilor în contexte formale cât şi non-formale sau informale. Raţiunea dezvoltării şi diversificării acestor forme de educaţie (formală, non-formală şi informală) şi de formare profesională se leagă de creşterea relevanţei competenţelor astfel obţinute de către participanţi pe piaţa muncii. Comitetele Sectoriale vor stabili, pe baza priorităţilor strategice de dezvoltare socioeconomică, nevoile de formare profesională a resurselor umane, definind calificările şi competenţele necesare pieţei muncii pe termen scurt şi mediu. Programele şi formele de educaţie permanentă se adresează tuturor grupelor de vârstă şi nivelurilor de calificare, dar au o importanţă specială în cazul tinerilor, în special al celor care au abandonat şcoala înainte de finalizarea cursurilor (rata şomajului la această categorie este de 3,5 ori mai mare decât şomajul general), al persoanelor vârstnice apte de muncă şi al populaţiilor defavorizate sau altor grupuri vulnerabile. Amploarea fenomenelor constatate în România, ca şi experienţa pozitivă dobândită în alte ţări ale UE, reclamă o abordare coerentă la nivel naţional, corelată inter-sectorial şi realizată în cooperare cu partenerii sociali. Faţă de numărul de participanţi la programe de calificare şi reciclare profesională de 187 mii persoane în anul 2004, se stabileşte ca, la nivelul anului 2015, efectivele să ajungă la minimun 360 mii, din care 160 mii femei; ponderea elevilor sau studenţilor sprijiniţi în tranziţia de la şcoală la viaţa activă, care au obţinut un loc de muncă sau au participat la cursuri ulterioare, să ajungă la 65%, iar numărul celor ce beneficiază de serviciile de consiliere în carieră să crească de la circa 86 mii, în 2005, la 400 mii, în 2015. Orizont 2020. Obiectiv naţional: Atingerea nivelului mediu de performanţă al UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale, cu excepţia serviciilor în mediul rural şi pentru grupurile dezavantajate, unde ţintele sunt cele ale UE pentru 2010. Pentru acest orizont de timp se vor avea în vedere, sub rezerva elaborărilor şi fundamentării ulterioare, următoarele direcţii strategice de acţiune:

Restructurarea ciclurilor de învăţământ pe baza profilului de formare specific, şi redefinirea programelor de pregătire în funcţie de nivelurile de referinţă agreate pentru Cadrul Naţional al Calificărilor, astfel încât să fie asigurate transparenţa sistemului care sprijină învăţarea pe tot parcursul vieţii, precum şi mobilitatea ocupaţională. Operaţiunile de restructurare trebuie să ducă la asigurarea accesului şi la îmbunătăţirea substanţială a calităţii ofertei de pregătire prin dobândirea de competenţe care să susţină dezvoltarea personală, competitivitatea şi dezvoltarea durabilă;

Deschiderea sistemului formal de educaţie prin recunoaşterea achiziţiilor de învăţare dobândite în contexte non-formale sau informale. Este de aşteptat ca, până în 2020, să existe acces real la centre de validare a competenţelor dobândite în asemenea contexte, promovând astfel importanţa acordată experienţei de viaţă şi muncă şi relevanţa ofertei educaţionale, atât pentru aspiraţiile celor care învaţă cât şi pentru nevoile de dezvoltare economică şi socială.

Cuprinderea în sisteme de învăţare permanentă, recalificare sau reciclare profesională se va ridica la minimum 15% din grupa de vârstă 25-64 ani.

Creşterea calităţii procesului de formare a personalului didactic şi de conducere din învăţământ prin sisteme flexibile, pentru înnoirea stocului de cunoştinţe, punând accentul pe promovarea comportamentelor de tip „practician reflexiv”, capabil să transmită abordări interdisciplinare în

13

susţinerea dobândirii rezultatelor învăţării, în special a celor derivate din exigenţele socio-culturale, economice şi ambientale ale dezvoltării durabile.

Accentuarea pregătirii tinerilor pentru a se instrui pe tot parcursul vieţii, pentru a dobândi inteligenţa socio-emoţională şi capacitatea de a se adapta competitiv pe piaţa muncii din Uniunea Europeană.

Dezvoltarea unor programe de studiu diferenţiate conform specificului regiunilor şi nevoilor elevilor/studenţilor, acoperirea unui spectru larg şi echilibrat de domenii ale 89 cunoaşterii pentru înţelegerea în profunzime a legăturilor corelative între aspectele economice, sociale şi de mediu, însuşirea limbilor străine, valorizarea oportunităţilor pentru învăţare inter- şi trans-disciplinară, dobândirea de abilităţi privind planificarea/cercetarea atât la nivel individual cât şi în echipe, implicarea participativă în serviciile pentru comunitate; spiritul de responsabilitate faţă de problemele globale comune; respect faţă de valorile universale, multiculturalitate şi specificul identitar; dezvoltarea curiozităţii creatoare şi (auto)interogarea continuă.

Extinderea învăţământului şi formării profesionale de calitate în mediul rural, cultivarea egalităţii de şanse şi atragerea în sistemul educaţional a tinerilor din grupurile defavorizate.

Extinderea cooperării internaţionale prin iniţierea şi participarea la programe şi proiecte europene, bilaterale, transfrontaliere; încurajarea participării diasporei ştiinţifice româneşti la proiecte educaţionale realizate în România, şi la evaluarea proiectelor, programelor şi politicilor educaţionale relevante pentru domeniul dezvoltării durabile.

Orizont 2030. Obiectiv naţional: Situarea sistemului de învăţământ şi formare profesională din România la nivelul performanţelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privinţa serviciilor educaţionale oferite în mediul rural şi pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilităţi.

Principiile şi practicile dezvoltării durabile vor fi încorporate organic în ansamblul politicilor educaţionale. În baza direcţiilor strategice care urmează să fie convenite, în linii generale, în anul 2009, se vor realiza exerciţii de viziune bazate pe evaluarea comparativă a rezultatelor obţinute la fiecare 5 ani, cel relevant pentru orizontul 2030 fiind anul 2019.

Eficienţa internă şi externă a sistemului de educaţie, de la educaţia timpurie la studiile post-doctorale, de la educaţia formală la cea non-formală, de la formarea profesională iniţială şi continuă până la accesul echitabil la învăţare, în condiţii de calitate, va fi în continuare obiectivul principal. Învăţarea eficientă va rămâne o prioritate, iar formele şi metodele de predare vor fi caracterizate prin diversitatea şi flexibilitatea abordărilor pedagogice, şi se vor concentra pe formarea deprinderii de a învăţa şi de acumula cunoştinţe utile şi a capacităţii de a aplica aceste deprinderi într-un spectru larg de domenii.

Metodologia de evaluare, certificare şi atestare a calităţii actului educaţional, precum şi a relevanţei acestuia pe piaţa muncii se va alinia la procedurile de raportare la reperele de performanţă adoptate în Uniunea Europeană, şi la cele mai bune practici existente pe plan mondial.

Extinderea în continuare a cooperării internaţionale. STRATEGIA NATIONALĂ DE CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI INOVARE 2014 – 2020 Obiective generale: OG1. Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare. Obiectivul vizează susţinerea performanţei operatorilor economici pe lanţurile globale de valoare. Strategia susţine tranziţia de la competitivitatea bazată pe costuri la cea bazată pe inovare. Aceasta presupune dezvoltarea capacităţii firmelor de a absorbi tehnologie de ultimă generaţie, de a adapta aceste tehnologii la nevoile pieţelor deservite, şi de a dezvolta, la rândul lor, tehnologii sau servicii care să le permită progresul pe lanţurile de valoare. OG2. Creşterea contribuţiei româneşti la progresul cunoaşterii de frontieră. Strategia susține creşterea vizibilităţii internaţionale a cercetării şi dezvoltării experimentale din România. Activitățile CD la frontiera cunoaşterii presupun formarea unei mase critice de cercetători în domeniile cele mai promiţătoare, menținerea avansului în domeniile de nişă, unde cercetarea românească are deja avantaj comparativ - consacrat sau emergent -, standarde internaţionale de evaluare pentru proiectele de cercetare, şi iniţiative ştiinţifice de anvergură, precum cele dezvoltate în jurul marilor infrastructuri. OG3. Creşterea rolului ştiinţei în societate. Ştiinţa şi tehnologia devin relevante pentru societate atunci când efectele lor se resimt în viaţa cotidiană a cetăţeanului. În acest scop, cercetarea şi inovarea răspund nevoilor concrete ale mediului economic şi ale sectorului public, în special celor de creștere a calității serviciilor oferite (precum sănătatea sau securitatea cetăţenilor), şi oferă perspective de angajare atrăgătoare în sectorul privat

14

unui număr cât mai mare de persoane. Strategia urmăreşte atât rezolvarea problemelor societale prin soluţii inovatoare, cât şi furnizarea de expertiză în elaborarea politicilor publice. Obiective specifice: OS1. Crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativa sectorului privat, prin instrumente de antrenare a antreprenoriatului şi a comercializării rezultatelor CD, precum şi prin credibilizarea parteneriatelor dintre operatorii publici şi cei privaţi. OS2. Susţinerea specializării inteligente, prin concentrarea resurselor în domenii de cercetare şi inovare cu relevanţă economică şi cu potenţial CD demonstrat, prin parteneriate public-public, care să conducă la concentrare, eficienţă şi eficacitate, şi public-privat, care să deblocheze potențialul identificat. OS3. Concentrarea unei părţi importante a activităţilor CDI pe probleme societale, pentru dezvoltarea capacității sectorului CDI public de a solicita şi adopta rezultatele cercetării şi de a răspunde unor teme legate de provocările globale de importanţă pentru România. OS4. Susţinerea aspiraţiei către excelenţă în cercetarea la frontiera cunoaşterii prin internaţionalizarea cercetării din România, evaluare internaţională, creşterea atractivităţii sistemului CDI românesc, prin mobilitate şi parteneriate. Obiective specifice transversale: OS5. Atingerea până în 2020 a masei critice de cercetători necesară pentru transformarea CDI într-un factor al creşterii economice, prin asigurarea unei evoluţii rapide şi sustenabile, numerice şi calitative, a resurselor umane din cercetare, dezvoltare şi inovare. OS6. Dezvoltarea unor organizaţii de cercetare performante, capabile să devină operatori regionali şi globali, prin stimularea defragmentării sistemului CDI, concentrarea resurselor şi prioritizarea alocării lor, încurajarea parteneriatelor public-public şi public-privat, finanţarea ştiinţei şi evaluarea impactului acesteia, noi modele de finanţare pentru a facilita inovarea. STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ 2014 - 2020 Viziune pentru anul 2020: Piaţa muncii din România va fi o piaţa performantă, dinamică şi flexibilă, în care minim 70% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 si 64 ani vor avea acces la un loc de muncă de calitate, conform cu capacitatea şi competenţa lor şi venituri care să le asigure un trai decent. Obiectiv general: Atingerea unui nivel sustenabil de ocupare a forței de muncă susţinut de competitivitate economică, coeziune socială și dezvoltare durabilă. Obiective specifice și direcții de acțiune: O1. Creșterea ocupării în rândul tinerilor și prelungirea vieții active a persoanelor în vârstă, subsumând următoarele direcții de acțiune: 1.1. Diminuarea șomajului în rândul tinerilor și a numărului de tineri din categoria NEETs (care nu sunt în ocupare, educație sau formare). 1.2. Creșterea participării pe piața muncii a persoanelor în vârstă. O2. Îmbunătățirea structurii ocupaționale și participării pe piața muncii în rândul femeilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, cuprinzând următoarele direcții de acțiune: 2.1. Reducerea ocupării în agricultura de subzistență și facilitarea relocării acestei resurse umane către activități non-agricole. 2.2. Creșterea participării femeilor pe piața muncii, inclusiv prin măsuri suport de reconciliere a vieții profesionale cu cea de familie. 2.3. Creșterea participării persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile pe piața muncii prin dezvoltarea de măsuri care să combine suportul social cu activarea. O3. Dezvoltarea unei resurse umane cu un nivel înalt de calificare și competenţe adaptate la cerințele pieței muncii, cuprinzând următoarele direcții de acțiune: 3.1. Sprijinirea adaptabilităţii şi dezvoltării permanente a forţei de muncă corelate cu schimbările structurale ale pieței muncii. 3.2. Îmbunătăţirea nivelului de competenţe al persoanelor șomere și inactive apte de muncă pentru a facilita reintegrarea acestora pe piața muncii. O4. Îmbunătățirea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața muncii, cu următoarele direcții de acțiune:

15

4.1. Consolidarea mecanismului de fundamentare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața muncii. 4.2. Consolidarea dialogului social la toate nivelurile pentru a facilita adoptarea, implementarea și respectarea politicilor cu impact pe piața muncii STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPETITIVITATE (SNC) 2014 - 2020 Pentru a putea construi o viziune coerentă de dezvoltare economică competitivă a României, este necesar şi firesc ca analiza să fie completată de definirea câtorva premise cheie de interpretare a procesului de transformare propus. Cele patru premise ce urmează nu sunt menite a rezuma comprehensiv toate ideile de dezvoltare, ceea ce ar fi de altfel şi imposibil, ci doar să esenţializeze câteva direcţii, cât mai simple, de construcţie a viitorului. Aceste direcţii, pe scurt, se referă la: #1 Restructurarea sectoarelor economice în direcţia unor poziţii competitive superioare. #2 Formarea masei critice de firme competitive prin crearea unui mediu atractiv, transparent şi inovativ. #3 Integrarea marilor jucători într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei. #4 Integrarea societăţii într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei. Premisa viziunii #1 Valorificarea celor mai bune avantaje de care dispune România, a specializărilor de vârf în producţie şi cercetare, precum şi a resurselor locale de calificare, iniţiativă antreprenorială şi factori naturali. Premisa viziunii #2 Creşterea atractivităţii condiţiilor pentru dezvoltarea competitivă a afacerilor prin reglementări transparente şi stimulative pentru inovare. Premisa viziunii #3 Formularea direcţiilor de politică publică în jurul iniţiativelor şi realizărilor cu impact major asupra creării valorii adăugate în mediul de afaceri. Premisa viziunii #4 Corelarea iniţiativelor de dezvoltare la nivel sectorial, teritorial şi societal pentru formarea eficientă şi integrată a avantajelor competitive. Viziunea Strategiei Naţionale pentru Competitivitate: Dezvoltarea unui ecosistem competitiv de afaceri, bazat pe un mediu de reglementare stabil, centrat pe antreprenoriat, inovare și creativitate, care să pună accent pe încredere, eficienţă și excelenţă și să plaseze România în primele 10 economii la nivel European. Într-o exprimare succintă, viziunea propune angajamente din partea societăţii din România pentru susţinerea excelenţei, încurajarea descoperirii antreprenoriale şi o calitate mai bună a vieţii. Priorităţi strategice: Prioritatea 1: Îmbunătăţirea mediului de reglementare Prioritatea 2: Acţiuni parteneriale între mediul public şi mediul privat Prioritatea 3: Factori şi servicii support Prioritatea 4: Promovarea celor 10 sectoare de viitor: Potențialul de exporturi al sectoarelor românești de afaceri în general și al celor 10 sectoare cu potențial de specializare inteligentă este nevalorificat în întregime, iar rata de investiții străine directe în cele 10 sectoare cu potențial de specializare inteligentă este redusă. În mod distinct față de celelalte priorități, obiectivele stabilite sub umbrela creșterii competitivității celor 10 sectoare au fost stabilite mai mult într-o manieră proactivă prin identificarea acelor domenii unde România poate avea o contribuție semnificativă la nivel mondial. Așadar, provocările nu reprezintă niște nevoi urgente care trebuie abordate (așa cum se întâmplă de exemplu, în cazul problemei de suplinire a forței de muncă sau de rata crescută de dependență), ci o gândire de tipul ce se poate face pentru a îmbunătăți punctele tari pe care România le are – o mentalitate care de altfel ar trebui adoptată din ce în ce mai larg. Sectoare propuse:

Turism şi ecoturism Textile şi pielărie Lemn şi mobilă Industrii creative Industria auto şi componente Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor Procesarea alimentelor şi a băuturilor Sănătate şi produse farmaceutice Energie şi management de mediu Bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii

Prioritatea 5: Pregătirea Generaţiei 2050 şi provocări societale

16

STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE A RESURSELOR UMANE DIN PERSPECTIVA ÎNVĂȚĂRII PE TOT PARCURSUL VIEȚII 2009 - 2020 La orizontul anului 2020, România va avea o forță de muncă calificată şi flexibilă în contextul pieței europene şi globale. Investiția în resursele umane va fi una dintre pârghiile principale ale creşterii economiei naționale. Educația, formarea profesională inițială şi continuă, precum şi cercetarea, vor trebui să contribuie la întregul proces investițional în resursele umane, astfel încât ele să poată sprijini de o manieră reală capacitatea economiei naționale, şi implicit a resurselor umane, de a face față presiunilor competitive crescânde de pe piața unică europeană şi de pe cea globală. Această viziune integrată va contribui la atingerea obiectivelor actuale la nivel național şi a obiectivelor Uniunii Europene privind politica de coeziune, ocuparea forței de muncă şi învățarea pe parcursul întregii vieți, aşa cum ele sunt definite în cadrul Strategiei Lisabona şi sunt reflectate în politicile care privesc învățământul preuniversitar, învățământul tehnic şi profesional, învățământul superior şi educația adulților. Având în vedere direcțiile de dezvoltare prognozate a avea un impact asupra indivizilor şi organizațiilor din România până în anul 2020, obiectivul general al SIDRU este: Îmbunătățirea capacității şi calității sistemelor de dezvoltare a resurselor umane care să conducă la creşterea şi asigurarea unui un nivel stabil de ocupare, un nivel mai ridicat al calității vieții şi o coeziune socială efectivă pentru acei cetățenii ai României aflați în risc de excluziune socială, în vederea atingerii până în anul 2020 a nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile. Ținte strategice pentru anul 2020:

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 de ani) să crească de la aproximativ 59%, în 2008, la 65%, în 2020;

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă să crească de la aproximativ 64% în 2008, la 70-75%, în 2020;

Rata de participare a copiilor în vârstă de 4 ani la educație timpurie să fie de minim 90%; Ponderea tinerilor de 15 ani care obțin rezultate scăzute privind alfabetizarea funcțională să fie de maxim

15%; Părăsirea prematură a sistemului de educație de către tineri, grupa de vârstă 18-24 ani, să fie de până la

maxim 10%; Ponderea populației de 22 de ani care a absolvit nivelul de învățământ secundar superior să fie de minim

85%; Creşterea participării adulților, grupa de vârstă 25-64 ani, la educație şi formare până la nivelul de minim

12%; Numărul de participanți la programele de calificare sau recalificare destinate grupurilor vulnerabile să

crească de la 6.487 în 2005 la 170.000 în 2020; Numărul participanților la programele de formare dedicate specialiştilor în domeniul incluziunii sociale

să crească de la 4.795 în 2005 la 20.000 în 2020. Obiective strategice integratoare şi obiective specifice:

1. Crearea unui sistem funcțional de evaluare a nevoilor reale şi de definire a direcțiilor de dezvoltare a resurselor umane, în contextul actual al pieței europene şi globale

2. Asigurarea unor sisteme de formare inițială de calitate pentru copii şi tineri 3. Dezvoltarea profesională ca suport pentru o oferta de forță de muncă pe piața muncii, flexibilă şi

articulată cererii potențiale de muncă 4. Valorificarea pe piața muncii a competențelor şi potențialului fiecărui individ/grup cu risc de excluziune

social STRATEGIA FORMĂRII PROFESIONALE DIN ROMANIA PENTRU PERIOADA 2014-2020 Strategia formării profesionale pentru perioada 2014 - 2020 stabileşte patru obiective strategice, realizate prin 17 direcţii de acţiune și acțiuni specifice, astfel: Obiectivul strategic 1. își propune asigurarea relevanței sistemelor de FP în raport cu cererea și tendințele pieței muncii și exprimă, de fapt, filozofia dezvoltărilor în formarea profesională prin care acest sector își aduce o importantă contribuție la dezvoltarea economică locală – regională - națională și europeană. Strategia ţine cont de caracterul regional al dezvoltării economice şi de disparităţile existente în termeni de acces şi participare la FPA. Obiectivul strategic 2. definește modul în care sistemul de formare profesională se adresează beneficiarilor direcți, fie prin formare inițială fie prin formare continuă, de fapt încurajând învățarea de-a lungul întregii vieți.

17

Strategia va încerca să furnizeze un răspuns adecvat la nevoile persoanelor, angajatorilor şi comunităţilor în materie de formare profesională de calitate pentru piaţa muncii.Prin direcțiile de acțiune aferente acetui obiectiv strategic vizăm o contribuție semnificativă la realizarea obiectivului major al Strategiei EU2020, și anume creșterea ratei de ocupare, cu ținta de 75%. Obiectivul strategic 3. are în vedere cerințele de asigurare a calității pentru întregul sistem de formare profesională, cerință esențială pentru o contribuție recunoscută la creșterea competitivității economiei naționale și europene, care se poate realiza doar prin procese, sisteme și mecanisme asigurate din perspectiva calității, într-o abordare armonizată cu sistemele europene de calitate. Obiectivul strategic 4. scoate în evidență caracteristicile esențiale ale tuturor acțiunilor din sectorul formării profesionale care, pentru a fi eficiente și relevante, este necesar a fi realizate prin cooperare, în cadrul unor parteneriate funcționale la toate nivelurile de acțiune, și cu filozofia încurajării creativității și valorizării inovării. Aceste principii sunt prezente și pătrund toate prioritățile de acțiune concrete, însă definirea lor în cadrul unui obiectiv distinct va accentua importanța stragegică a acestora în contextul actual. CEDEFOP: ON THE WAY TO 2020: DATA FOR VOCATIONAL EDUCATION AND TRAINING POLICIES. COUNTRY STATISTICAL OVERVIEW UPDATE 2013 Documentul permite realizarea unor comparații între performanțele statelor membre, deosebit de utile în stabilirea țintelor realiste, pentru perioada de programare stabilită, și a acțiunilor suport prin care aceste ținte se pot realiza. Pentru România, documentul evidențiază o serie de aspecte relevante, care fundamentează partea de analiză și de prognoză: Date statistice validate privind atractivitatea, accesul și flexibilitatea formării profesionale

Ponderea tinerilor înscriși în formare profesională inițială (IVET) este relativ mare, 63,1% în comparație cu 50,3% media europeană (2011);

Rata de participare a adulților în programe de formare pe parcursul întregii vieți (LLL) a fost în 2012 de 1,4%, mult sub valoarea europeană de 9%;

Persoanele șomere au disponibilitate mai redusă de participare la programe de LLL; Ponderea angajatorilor care au oferit programe de formare profesională continuă (FPC) în 2010 a fost de

24% față de 60% nivel european; Rata de participare a angajaților la programe de formare profesională continuă a fost de 18% față de 38%

la nivel european; Rata de participare în formarea la locul de muncă (on-the-job training) este de 10% față de 21% media

europeană Comparând datele pentru Romania cu media europeană, în evoluție se observă că diferențele cresc, însemnând o înrăutățire a situației, relativ la media europeană. Date statistice privind investiții, dezvoltarea de competențe, relevanța în raport cu piața muncii

Ponderea tinerilor (30 - 34 de ani) cu nivel de educație terțiar în VET (ISCED5b) este de 1,8%, mult sub media europeană de 8,6%;

Investițiile întreprinderilor pentru formarea profesională continuă, ca pondere a costurilor cu forța de muncă (labour cost) este de 0,4%, jumătate față de media europeană;

Avem un rezultat peste media europeană privind numărul de limbi străine în învățământul secundar superior, fiind de 1,9 față de valoarea europeană de 1,2;

Rata de angajare a absolvenților de IVET (vârsta de 20 - 34 de ani) pentru nivelele ISCED 3-4 este de 82,1%, peste media europeană de 79,1%;

Datele arată că absolvenții de IVET au șanse mai mari de angajare în raport cu absolvenții de învățământ general, deși rata de angajare de 4,1% rămâne în urma valorilor europene de 5,6%;

Rata de părăsire timpurie a școlii de 17,4% este peste media europeană de 12,8%, cu ținta națională asumată de 10%;

Cu toate că ponderea tinerilor din învățământul superior a crescut semnificativ de la 12,4% în 2006 la 18,1% în 2010, respectiv 21,8% în 2012, valorile rămân în urma celor din Europa, unde ținta asumată este de 40%;

Rata de angajare a populației (20 - 64 de ani) este de 63,8%, sub media europeană de 68,5%, în raport cu ținta de 75%;

Ponderea tinerilor în situație de părăsire timpurie a școlii este de 20,4%, peste media europeană de 17%,

18

iar rata de angajare a tinerilor (20 - 34 de ani) de 11% este sub valorile europene de 14,5%. CADRUL STRATEGIC PENTRU COOPERARE EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI ŞI FORMĂRII PROFESIONALE „EDUCAŢIE ŞI FORMARE 2020” (ET 2020) „Educaţie şi formare 2020” (ET 2020) este un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale, creat pe baza predecesorului său, programul de lucru „Educaţie şi formare 2010” (ET 2010). Acest cadru prevede obiective strategice comune pentru statele membre, inclusiv un set de principii pentru atingerea acestor obiective, precum şi metode de lucru comune cu domenii prioritare pentru fiecare ciclu de lucru periodic. Cadrul ET 2020 a fost creat pe baza realizărilor programului de lucru „Educaţie şi formare 2010” (ET 2010), în scopul de a răspunde la provocările care sunt încă de actualitate în ceea ce priveşte crearea unei Europe bazate pe cunoaştere şi transformarea învăţării pe tot parcursul vieţii într-o realitate pentru toţi. Principalul scop al cadrului este de a sprijini statele membre în ceea ce priveşte dezvoltarea în continuare a sistemelor lor de educaţie şi formare. Aceste sisteme ar trebui să asigure tuturor cetăţenilor mijloacele necesare pentru a-şi atinge potenţialul, precum şi să asigure prosperitatea economică durabilă şi capacitatea de integrare profesională. Cadrul ar trebui să ia în considerare întregul spectru de sisteme de educaţie şi formare profesională dintr-o perspectivă a învăţării pe tot parcursul vieţii, acoperind toate nivelurile şi contextele (inclusiv învăţământul non-formal şi informal). Sunt stabilite patru obiective strategice ale cadrului:

realizarea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii – sunt necesare progrese privind punerea în aplicare a strategiilor de învăţare pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea cadrelor naţionale pentru calificări în legătură cu Cadrul european al calificărilor şi stabilirea unor parcursuri educaţionale mai flexibile. Ar trebui să fie extinsă mobilitatea şi să se aplice Carta europeană a calităţii pentru mobilitate;

îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei educaţiei şi formării – toţi cetăţenii trebuie să poată dobândi competenţe-cheie, iar toate nivelurile de educaţie şi formare profesională trebuie să devină mai atractive şi mai eficiente;

promovarea echităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei active – educaţia şi formarea ar trebui să permită tuturor cetăţenilor să dobândească şi să dezvolte abilităţi şi competenţe necesare pentru a permite ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării, cetăţenia activă şi dialogul intercultural. Dezavantajul educaţional ar trebui să fie remediat prin asigurarea unui învăţământ preşcolar de înaltă calitate;

stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi formare – promovarea dobândirii de către toţi cetăţenii a unor competenţe transversale şi garantarea bunei funcţionări a triunghiului cunoaşterii (educaţie-cercetare-inovare). Ar trebui promovate parteneriatele dintre întreprinderi şi instituţiile de învăţământ, precum şi comunităţile mai largi de cursanţi, care să implice reprezentanţi ai societăţii civile şi alte părţi interesate.

În domeniul educației au fost stabilite următoarele criterii de referință pentru 2020: cel puțin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta obligatorie de școlarizare ar trebui să

frecventeze învățământul preșcolar ponderea tinerilor de 15 ani care nu au suficiente cunoștințe de citire, matematică și științe ar trebui să fie

sub 15% procentul cazurilor de abandon școlar în cadrul sistemului de educație și formare ar trebui să fie sub 10% cel puțin 40% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani ar trebui să fi absolvit o formă de

învățământ superior cel puțin 15% din adulți ar trebui să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții cel puțin 20% din absolvenții de învățământ superior și 6% din cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani

care au o calificare profesională inițială ar trebui să fi urmat în străinătate o parte din studii sau o parte a programului de formare

proporția de angajați absolvenți (persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, absolvente de studii de nivel secundar superior sau universitar) care și-au terminat studiile în urmă cu 1-3 ani ar trebui să fie de cel puțin 82%.

LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE NR. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare reglementează ÎPV în România, incluzând aspectele principale ale educației și formării profesionale într-un mod integrat și coerent, și, de asemenea, identifică roluri și responsabilități. Legea include cerințe privind recunoașterea și certificarea

19

competențelor obținute prin intermediul educației formale, non-formale și informale. Legea prezintă, de asemenea, rolul altor ministere, precum Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Culturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Afacerilor Interne. Pentru a avea o abordare sistematică a ÎPV este necesară și implicarea altor ministere - Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice precum și a autorităților administrației publice locale. LEGEA NR. 279/2005 PRIVIND UCENICIA LA LOCUL DE MUNCĂ, republicată, a creat un cadru pentru promovarea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a calității calificărilor profesionale. Evaluarea și certificarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile legale privind formarea profesională a adulților și se finalizează cu un certificat de calificare. Legea prevede finanțarea activităților de ucenicie la locul de muncă: angajatorii pot primi lunar subvenții de la fondul asigurărilor de șomaj dacă angajează ucenici. Acest act normativ este complementar cu altele, referitoare la practică și stagii de pregătire. LEGEA NR. 258/2007 PRIVIND PRACTICA ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR, cu modificările și completările ulterioare, le oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi experiență profesională înainte de absolvire. Stagiul preliminar de practică are rolul de a sprijini elevii/studenții în alegerea specializării. Schema Garanția pentru Tineri este o inițiativă finanțată prin fonduri UE care intenționează să stimuleze și să faciliteze tranziția tinerilor de la școală pe piața muncii prin stimulente pentru mobilitate, subvenții pentru locuri de muncă, îndrumare profesională și consiliere pentru antreprenoriat, stimularea afacerilor, ucenicie la locul de muncă, stagii de practică, precum și parteneriate între școli, universități și diferite organizații. LEGEA NR. 335/2013 PRIVIND EFECTUAREA STAGIULUI PENTRU ABSOLVENȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR, cu modificările și completările ulterioare, asigură tranziția absolvenților de învățământ superior de la sistemul de educație la piața muncii. Absolvenții vor beneficia de o perioadă de stagiu de șase luni la primul loc de muncă ce se va finaliza cu o evaluare. Dacă evaluarea este pozitivă, stagiarii vor primi un certificat semnat de angajator, iar perioada de stagiu se va adăuga la vechimea în muncă. Dacă evaluarea indică rezultate nesatisfăcătoare, stagiarii vor primi o adeverință care atestă finalizarea stagiului. De asemenea, angajatorii care încheie un contract de stagiu pot primi subvenții de la fondul asigurărilor de șomaj. LEGEA NR. 78/2014, PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVIĂȚII DE VOLUNTARIAT: (i) prevede relația dintre voluntar și organizația gazdă,stabilită prin intermediul unui acord cadru, (ii) recunoaște voluntariatul ca experiență profesională, (iii) furnizează un certificat de competențe dobândite prin voluntariat (certificatul conține opt competențe cheie, conform Cadrului național și european al calificărilor, similare celor din certificatul Youthpass). LEGEA NR. 76/2002 PRIVIND SISTEMUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ ȘI STIMULAREA OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ reglementează formarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi a persoanelor care desfășoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi care sunt inregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. Programele de formare, asigură, conform legii, inițierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se face ţinându-se seama de cerinţele de moment şi de perspectivă ale pieţei muncii şi în concordanţă cu opţiunile şi aptitudinile individuale ale persoanelor respective. Formele prin care se realizează formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică şi specializare ș.a., în condiţiile legii. Activitatea de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se desfăşoară pe baza Planului Naţional de Formare Profesională, a cărui finanţare se realizează din bugetul asigurărilor de şomaj, în baza indicatorilor stabiliţi. ORDONANŢA DE GUVERN NR. 129/2000, PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULŢILOR, APROBATĂ PRIN LEGEA NR. 167/2013 (pentru modificarea şi completarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor) asigură cadrul legal pentru formarea profesională a adulților. Formarea profesională a adulților care se încheie cu un certificat de calificare profesională, un certificat de absolvire și/sau un certificat de competențe

20

profesionale este o activitate de interes general și face parte din sistemul național de educație și formare. PRINCIPALELE INSTRUMENTE EUROPENE PENTRU FORMAREA PROFESIONALĂ: EQF – Cadrul European al calificărilor: este un cadru comun de referinţă menit să servească drept instrument de traducere între diferite sisteme şi niveluri de calificări, atât pentru învăţământul preuniversitar, cât şi pentru învăţământul superior. Elementul central al EQF este un set de opt niveluri de referinţă, fiecare nivel fiind definit de un set de descriptori (prezentaţi în termeni de cunoştinţe, abilităţi și competențe) care indică rezultatele învăţării relevante pentru calificările de la nivelul respectiv, în orice sistem de calificări. Setul precizează:

ceea ce ştie persoana care învaţă; ceea ce înţelege persoana care învaţă; ceea ce este capabilă să facă persoana care învaţă.

EQF nu este conceput pentru a înlocui sistemele naţionale de calificări, ci pentru a completa acţiunile statelor membre prin facilitarea cooperării între acestea. ECVET – Sistem European de Credite pentru Educaţie şi Formare Profesională este un cadru metodologic comun care facilitează acumularea şi transferul de credite aferente rezultatelor învăţării între diversele sisteme de calificări. Scopul acestui sistem este de a promova mobilitatea transnaţională şi accesul la învăţarea pe tot parcursul vieţii. ECVET nu este menit să înlocuiască sistemele naţionale de calificări, ci să optimizeze comparabilitatea şi compatibilitatea între acestea. ECVET se aplică tuturor rezultatelor obţinute de o persoană în diversele sisteme de educaţie şi formare, care sunt ulterior transferate, recunoscute şi cumulate în vederea obţinerii unei calificări. Această iniţiativă le permite cetăţenilor europeni să obţină mai uşor recunoaşterea formării, competenţelor şi cunoştinţelor dobândite în alt stat membru. EQAVET – Cadrul european de referinţă pentru asigurarea calităţii în formarea profesională este un instrument important de susţinere a statelor membre în promovarea şi monitorizarea îmbunătăţirii continue a sistemelor de educaţie şi formare profesională (EFP), pe baza unor criterii și a unor indicatori de calitate comuni. Cadrul trebuie luat în considerare la nivelul sistemului EFP, al furnizorilor EFP şi la nivelul acordării calificărilor. Acesta asigură o abordare sistemică a calităţii, acoperind şi interrelaţionând nivelurile importante şi actorii. Accentul este pus pe monitorizarea şi îmbunătăţirea calităţii, prin combinarea evaluării interne şi externe, a evaluării şi a proceselor pentru îmbunătăţire, susţinută de analiză cantitativă și calitativă. ESCO – Sistemul european de clasificare a aptitudinilor/competenţelor, calificărilor şi profesiilor: clasificarea dispune de anumite caracteristici unice şi inovatoare: va fi multilingvă, se va baza pe aptitudini/ competențe şi va fi publicată într-un format deschis, care va putea fi utilizat de programele informatice ale părţilor terţe. Astfel, clasificarea va deveni un element de bază al portalurilor online de locuri de muncă, al instrumentelor de consiliere profesională şi al bazelor de date privind posibilităţile de învăţare, generând beneficii concrete pentru solicitanţii de locuri de muncă, persoanele care doresc să îşi schimbe cariera, cursanţi şi angajatori.

2.2. Cadrul actual al organizării și funcționării formării profesionale Educația și formarea sunt determinante pentru schimbările din plan economic și social. Flexibilitatea și securitatea necesare în vederea sporirii numărului și calității locurilor de muncă depind de garantarea faptului că toți cetățenii dobândesc competențele de bază și își actualizează cunoștințele pe parcursul întregii vieți. Învățarea de-a lungul întregii vieți contribuie la susținerea creativității și inovării și permite participarea deplină la viața economică și socială. În România, formarea profesională este asigurată prin două sisteme complementare: sistemul de formare profesională inițială și sistemul de formare profesională continuă; prin formarea profesională iniţială resursele umane dobândesc o calificare care permite obținerea unui loc de muncă și apoi, prin formarea profesională continuă, dezvoltarea carierei profesionale pe parcursul vieții, în concordanță cu cerințele pieței muncii în continuă dezvoltare și cu aspirațiile personale. FORMAREA PROFESIONALA INIȚIALĂ furnizată prin învățământul profesional și tehnic - ÎPT este reglementată prin legea Legea educației naționale nr. 1/2011 și regulamentele aferente. Formarea profesională iniţială pentru persoanele care au finalizat învăţământul obligatoriu şi nu au o calificare este reglementată prin LEGEA nr. 279/2005 (Republicată 2012) privind ucenicia la locul de muncă. Formarea profesională inițială se referă la programele de formare cuprinse în învățământul obligatoriu și la cele

21

urmate de absolventț imediat dupa finalizarea acestuia prin care se asigură dobândirea unei calificări profesionale. Formarea profesionala inițială se realizează în învățământul preuniversitar prin:

învățământ profesional învățământ liceal, filiera tehnologică învățământ postliceal

Învățământul superior asigură formarea profesională inițială pentru cele mai ridicate niveluri de calificare. Obiectivele strategice ale învățământului profesional și tehnic vizează dezvoltarea unui sistem de învățământ consolidat pentru:

a răspunde cerințelor unei societăți bazată pe cunoaștere a spori gradul de ocupare și dezvoltare economică a crește gradul de coeziune economică și socială a dezvolta exercitarea cetățeniei democratice

Finalitățile educaționale ale învățământului profesional și tehnic vizează: asigurarea dezvoltării personale și profesionale a elevilor astfel încât aceștia să devină cetățeni activi la

nivelul comunității, să participe la viața activă, civică și profesională asigurarea șanselor egale de acces în învățământul profesional și tehnic, precum și dezvoltarea

profesională a fiecărui elev în funcție de aspirațiile și potențialul individual de învățare asigurarea condițiilor de calitate în organizarea și desfășurarea proceselor manageriale, de educație și

formare profesională în fiecare unitate școlară organizatoare de învățământ profesional și tehnic asigurarea șanselor de dezvoltare profesională a fiecărui elev în vederea dobândirii unei calificări pentru

care există oportunități de ocupare în meserii sau ocupații oferite de piața muncii locală, județeană, regională, națională, precum și pentru continuarea învățării de-a lungul întregii vieți în vederea adaptării la schimbările tehnologice specifice economiei bazată pe cunoaștere

Premisele organizării parcursurilor de formare profesională prin învățământul profesional și tehnic sunt următoarele:

asigură pregătire pentru învățare pe tot parcursul vieții se realizează în vederea obținerii unei duble recunoașteri, academică și profesională, care permit atât

continuarea studiilor cât și angajarea pe piața muncii se realizează prin oferta de achiziții de învățare atât din domeniul disciplinelor academice, cât și al celor

strict legate de profesionalizare, aceasta pentru că pregătirea de tip academic este considerată predictor al adaptabilității pregătirii față de cerințele locului de muncă

se bazează pe achizițiile din domeniile de competențe cheie realizate în timpul învățământului obligatoriu Schema sistemului de formare profesională inițială prin ÎPT – parte a sistemului național de educație (sursa: www.tvet.ro):

22

În urma unor programe comprehensive de reformă care au vizat întregul sistem dar și componente specifice, ÎPT a înregistrat o serie de progrese, care constituie repere pentru dezvoltarea viitoarei strategii. În acest sens, Raportul naţional asupra implementării Cadrului strategic pentru cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale ET 2020, elaborat de către Institutul de Științe ale Educației (București, aprilie 2011) menționează următoarele: Progrese în domeniul curricular: Noul cadru legislativ susţine explicit centrarea învăţământului românesc pe competenţe, demers care a debutat cu unele măsuri punctuale la nivel de curriculum încă din 2003. Conform legii, curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe cele 8 domenii de competenţe cheie, iar învăţământul liceal vizează dezvoltarea competenţelor specifice în funcţie de filiera de formare/calificare. În acest context, al centrării pe competenţe, este restructurat şi sistemul de evaluare. Pentru învăţământul profesional și tehnic, finalitățile formării sunt definite în termeni de rezultate ale învățării – competențe, cunoștințe – abilități - deprinderi, în concordanță cu cerințele permanent actualizate ale mediului economic. Progrese prin reconfigurarea sistemului de învăţământ profesional: Pentru încurajarea accesului la învăţământul profesional şi tehnic, noul cadru legislativ a introdus măsuri de reconfigurare a structurii acestuia. Astfel, învăţământul profesional poate fi organizat în şcoli profesionale care pot fi unităţi independente sau afiliate liceelor tehnologice. Standardele de pregătire profesională se realizează pe baza standardelor ocupaţionale validate de comitete sectoriale. Programele de pregătire profesională se finalizează cu examen de certificare a calificării. Răspunzând cerințelor actuale ale economiei a fost definită forma de învăţământ profesional și cu durata de 3 ani, după finalizarea clasei a VIII-a. Progrese în descentralizare: Pentru asigurarea participării la o educaţie de calitate, s-a propus înfiinţarea Consorţiilor şcolare, care se bazează pe parteneriate contractuale între unităţile de învăţământ, pentru a asigura: mobilitatea personalului între şcolile membre ale consorţiului; utilizarea în comun a resurselor şcolilor din consorţiu; lărgirea oportunităţilor de învăţare oferite elevilor și recunoaşterea reciprocă a rezultatelor învăţării și evaluării acestora. De asemenea, pentru a susţine deschiderea şcolii către comunitate, o parte dintre măsurile de descentralizare administrativă şi financiară a sistemului educaţional prevăd o implicare mai amplă a actorilor şcolari (familie, autorităţi locale, agenţi economici) şi luarea deciziilor la nivelul şcolii (ex. stabilirea ofertei curriculare opţionale/în dezvoltare locală, selectarea personalului didactic). Progrese privind susţinerea unor noi medii de învăţare: Pentru creşterea calităţii predării şi pentru susţinerea învăţării pe tot parcursul vieţii, s-a stabilit înfiinţarea Bibliotecii Şcolare Virtuale și a Platformei şcolare de e -Learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ – este reglementată prin Legea nr. 167/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților. Educația și formarea continuă a adulților este continuarea firească a educației și formării inițiale, ca o necesitate obiectivă impusă de tranziția către o economie și o societate bazate pe cunoaștere, precum și de nevoia de împlinire profesională și permanentă dezvoltare individuală. A apărut astfel conceptul integrator de învățare pe parcursul întregii vieți (lifelong learning), care include educația inițială și educația adulților, ca forme de învățare menite să asigure dezvoltarea generală a individului, inclusiv pe cea profesională. Investiția constantă în individ pe parcursul întregii vieți va permite crearea/ dezvoltarea unor resurse umane performante, de înaltă competență, capabile să susțină încorporarea progresului tehnologic şi creşterea durabilă a economiei naționale, precum şi dezvoltarea socială şi culturală. Firmele româneşti au nevoie de forță de muncă calificată pentru a face față competiției dure pe piața europeană şi pentru a fi capabile să se adapteze continuu schimbărilor. De altfel, “educația permanentă în vederea obținerii unor calificări noi, a extinderii specializării şi perfecționării” a reprezentat un obiectiv de guvernare pentru perioada 2009-2012. Învățarea pe tot parcursul vieții este o oportunitate şi pentru persoanele din medii defavorizate de a se integra pe piața muncii.

23

Principalele acte normative care reglementează sistemul de FPA din România sunt: Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Legea nr 167/2013 pentru modificarea şi completarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a

adulţilor, precum şi actele normative subsecvente OG 129/2000 (referitoare la normele de aplicare, metodologiile, procedurile, clasificările şi nomenclatoarele specifice), prin care sunt reglementate: criteriile şi procedurile de asigurare a calităţii programelor de FPA; formarea profesională, evaluarea şi certificarea bazate pe competenţe; evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale de

învăţare; Codul Muncii (Legea nr. 53/2003), care are prevederi specifice cu privire la formarea profesională în

întreprinderi şi care stipulează obligaţia companiilor de a forma profesional personalul la fiecare doi ani (sau la fiecare trei ani, în cazul întreprinderilor cu un număr mic de angajaţi);

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, modificată prin Legea nr. 107/2004 şi Legea nr. 580/2004, prin care sunt reglementate măsurile active şi pasive împotriva şomajului;

Acte normative referitoare la formarea profesională reglementată la nivel sectorial. Aceste reglementări pot să se refere la conţinutul formării, condiţiile de acces la formare, furnizarea formării, evaluarea şi certificarea rezultatelor formării.

Prin legislaţia FPA din România au fost implementate principiile europene de bază referitoare la transparenţa calificărilor şi la recunoaşterea competenţelor şi calificărilor, indiferent de contextul de învăţare în care acestea au fost dobândite – formal, non-formal sau informal. În prezent, există premise pentru creşterea coerenţei sistemului de educaţie şi formare profesională (EFP), privit în ansamblu, există o bază conceptuală pentru implementarea unui sistem de credite transferabile în sistemul de FPA. Atât legislaţia FPA, cât şi tot ansamblul legislativ care se referă la Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC) şi la formarea profesională iniţială şi continuă trebuie revizuite, astfel încât să se aducă necesarele clarificări şi să se elimine ambiguităţile metodologico-legislative cu privire la dezvoltarea calificărilor şi a standardelor asociate, relaţia dintre ocupaţii şi calificări, relaţia dintre standarde ocupaţionale şi standarde de pregătire profesională, gestionarea şi utilizarea Registrului Naţional al Calificărilor – RNC şi a Registrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior - RNCIS, responsabilităţile instituţionale asociate acestor activităţi. În prezent, în România, singurul sistem care permite parcurgerea tuturor nivelurilor de calificare este sistemul de educaţie şi formare profesională iniţială. Este însă o construcţie „închisă”, care nu acceptă intrări din celelalte sisteme de formare profesională şi care nu permite valorificarea rezultatelor învăţării asociate unei experienţe de muncă sau unor alte contexte/ situaţii de învăţare. Sistemul de FPA actual este un sistem cu un grad ridicat de flexibilitate sub aspectul construirii traseelor profesionale, un sistem care favorizează alternarea perioadelor de pregătire profesională formală cu cele de muncă şi care permite recunoaşterea experienţei de muncă, dar care cuprinde doar primele trei niveluri de calificare, deci poate fi considerat un sistem „închis”. Cadrul instituţional al formării profesionale a adulţilor cuprinde: Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice are ca atribuţii principale, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii:

elaborează strategii şi politici naţionale în domeniul educaţiei, al formării profesionale, al cercetării, tineretului şi sportului;

elaborează reglementări referitoare la organizarea şi funcţionarea sistemului de educaţie din România; monitorizează, evaluează şi controlează, direct sau prin organismele abilitate, funcţionarea sistemului

educaţional şi a furnizorilor de educaţie; stabileşte mecanismele şi metodologii de validare şi recunoaştere a rezultatelor învăţării; elaborează, împreună cu Ministerul Culturii, politicile în domeniul educaţiei nonprofesionale a adulţilor şi

vârstnicilor; alte atribuţii, aşa cum apar ele specificate în legislaţia din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

24

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are ca atribuţii principale, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii:

elaborarea, împreună cu Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice a politicilor şi a strategiilor naţionale privind formarea profesională a adulţilor;

reglementarea formării profesionale la locul de muncă şi a formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă;

monitorizarea, evaluarea, acreditarea şi controlarea directă sau prin organisme abilitate a furnizorilor de formare, alţii decât cei din cadrul sistemului naţional de învăţământ;

alte atribuţii prevăzute de legislaţia din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Ministerul Culturii are ca atribuţii principale, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii:

stimularea creşterii gradului de acces şi de participare a publicului la cultură; propune şi promovează parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu structurile

societăţii civile pentru diversificarea, modernizarea şi optimizarea serviciilor publice oferite de instituţiile şi aşezămintele de cultură, în vederea satisfacerii necesităţilor culturale şi educative ale publicului;

promovează recunoaşterea competenţelor profesionale din domeniul culturii; alte atribuţii prevăzute de legislaţia din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

Autoritatea Naţională pentru Calificări – ANC îndeplineşte următoarele atribuţii în domeniul FPA:

propune Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice elemente de politici şi de strategii naţionale, proiecte de acte normative referitoare la sistemul naţional al calificărilor şi la formarea profesională a adulţilor;

participă la elaborarea de planuri sau programe de interes naţional în domeniul calificărilor şi al formării profesionale continue;

elaborează, implementează şi actualizează Cadrul Naţional al Calificărilor, asigurând integrarea tuturor nivelurilor de calificări profesionale şi academice obţinute în contexte de învăţare formală, nonformală şi informală;

elaborează şi actualizează periodic metodologiile şi instrumentele necesare implementării Cadrului Naţional al Calificărilor şi formării profesionale continue;

coordonează asigurarea calităţii în formarea profesională a adulţilor; coordonează şi controlează autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulţilor; autorizează centrele de evaluare a competenţelor profesionale, acreditează organismele de evaluare şi

certifică evaluatorii de evaluatori; coordonează certificarea evaluatorilor de competenţe profesionale; avizează înfiinţarea comitetelor sectoriale şi sprijină desfăşurarea activităţii acestora.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – ANOFM are următoarele obiective principale:

institutionalizarea dialogului social în domeniul ocuparii si formarii profesionale; aplicarea strategiilor în domeniul ocuparii si formarii profesionale; aplicarea masurilor de protectie sociala a persoanelor neîncadrate în munca.

Pentru realizarea obiectivelor sale, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca are urmatoarele atributii principale:

organizeaza, presteaza si finanteaza, în conditiile legii, servicii de formare profesionala pentru persoanele neîncadrate în munca;

orienteaza persoanele neîncadrate în munca si mediaza între acestea si angajatorii din tara, în vederea realizarii echilibrului dintre cerere si oferta pe piata interna a fortei de munca;

propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice proiecte de acte normative în domeniul ocuparii si formarii profesionale si al protectiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă.

Institutul Naţional de Statistică elaborează periodic Ancheta formării profesionale în întreprinderi (FORPRO). Rezultatele Anchetei formării profesionale în întreprinderi (FORPRO), alături de informaţiile furnizate de alte anchete, sunt utilizate de factorii de decizie în stabilirea de acţiuni şi măsuri pentru strategiile de dezvoltare

25

economică şi socială, cât şi în implementarea de programe privind măsuri active de îmbunătăţire a calificării forţei de muncă în vederea sporirii gradului de acces pe piaţa muncii.

(sursa: http://www.anc.edu.ro)

Furnizorii de formare profesională trebuie să îşi adapteze şi să îşi actualizeze permanent oferta de educaţie şi formare profesională, pentru a răspunde eficient nevoilor factorilor interesaţi, condiţie esenţială pentru a rămâne competitivi. Dezvoltarea şi reformarea sistemului de formare profesională implică un proces de descentralizare menit să conducă la o mai mare apropiere de nevoile reale la nivel regional şi local, precum şi să implice actorii locali în definirea ofertei de formare. O altă provocare care stă în față dezvoltărilor strategice derivă din aspectele legate de globalizare, situație în care cererea nu mai este locală, nici regională, și o dată cu creșterea mobilității forței de muncă, sistemele pregătesc capitalul uman pentru o piață globală a muncii. De asemenea, orientarea către o societate bazată pe cunoaștere presupune implicarea sistemului de formare profesională în transpunerea în practică a conceptului de învățare pe tot parcursul vieţii Este esențial ca formarea profesională să promoveze în rândul beneficiarilor direcți o atitudine pozitivă pentru învățare, să asigure calitatea ofertei de formare si relevanta acesteia în raport cu abilităţile, cunoștințele si nevoile persoanei.

26

3. Contextul socio-economic general al regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii

pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)”

(POSDRU/182/2.3/S/151536)

3.1. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Centru CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII CENTRU: Regiunea Centru, constituită din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu este așezată în zona centrala a Romaniei, în interiorul marii curburi a Munților Carpati, pe cursurile superioare si mijlocii ale Mureșului si Oltului, fiind strabatută de meridianul 250 longitudine estică și paralela 46◦ latitudine nordică. Cu o suprafata de 34 100 kmp, reprezentând 14,3% din teritoriul Romaniei, Regiunea Centru ocupa pozitia a 5-a între cele 8 regiuni de dezvoltare. Prin poziția sa geografică, realizează conexiuni cu 6 din celelalte 7 regiuni de dezvoltare, înregistrandu-se distanțe aproximativ egale din zona ei centrală pana la punctele de trecere a frontierelor. Lipsit de câmpii propriu-zise, relieful Regiunii Centru cuprinde părți însemnate din cele trei ramuri ale Carpaților Românești (aproape jumatate din suprafața regiunii), zona colinara a Podisului Transilvaniei și zona depresionară de contact între zona colinară si cea montană. Regiunea deţine însemnate rezerve de gaz metan, minereuri auro-argentifere şi colorate, nemetalifere, sare, izvoare minerale şi terapeutice, iar peste o treime din suprafaţă este ocupată de păduri. Arealul deţine însemnate resurse hidrografice şi comparativ cu alte regiuni o reţea de transport dezvoltată (mai puţin în direcţia nord-sud), dar cea mai însemnată bogăţie o reprezintă capitalul uman. Regiunea este caracterizată de o rată redusă a natalităţii şi de un proces de îmbătrânire demografică, dar a reuşit să integreze armonios imigranţii din alte zone ale ţării. Meşteşugurile au tradiţie seculară şi activităţile economice sunt foarte diversificate. Cu o populaţie de 2.530,486 locuitori, în regiune se concentrează 11,7% din populaţia României. Media regională de 74,2 loc/ km2 este inferioară celei naţionale, cea mai mare densitate a populaţiei fiind în judeţul Braşov (111,4 loc/ km2), iar sub media regională sunt judeţele Alba (60,7 loc/ km2) Covasna (60,3 loc/ km2), Harghita (49,2 loc/ km2). Dacă iniţial motorul activităţii economice l-a reprezentat mineritul (aur, argint, cărbune şi sare), acum cele mai însemnate ramuri sunt prelucrarea metalelor, chimia, toate ramurile industriei uşoare şi alimentare. Agricultura este bine dezvoltată, cu specializare în cultura plantelor industriale, cultura cartofului, zootehnie, iar viticultura de calitate are o răspândire deosebită. Dezvoltarea activităţilor de producţie a fost favorizată de o poziţie favorabilă schimburilor de mărfuri, iar activitatea de comerţ are tradiţie. 59,9% din populaţie se concentrează în mediul urban – cuprinsă în reţeaua de 57 de oraşe ale regiunii. Un grad ridicat de urbanizare deţin Braşov (74,7%) şi Sibiu (67,6%), în timp ce în Harghita are o populaţie predominat rurală (55,9%). Reţeaua urbană este bine conturată, iar cele mai multe dintre oraşele mici şi mijlocii au structuri urbane mature şi bine dezvoltate. Cele mai mari oraşe cu peste 100 mii locuitori sunt variat dezvoltate şi corespund unor puncte de interes comerciale şi productive pe vechi trasee de schimb economic.

27

ECONOMIA REGIUNII CENTRU: În 2004, Regiunea Centru avea un PIB/loc de 3.056,9 euro (4% peste media naţională). Judeţele Sibiu şi Braşov înregistrează valori mai mari decât media regională şi naţională, cu valori de 3198,7 respectiv 3.515,9 euro/locuitor. Celelalte trei judeţe înregistrează valori ale PIB/locuitor aflate atât sub media regională cât şi sub cea naţională. Industria şi serviciile contribuie la formarea PIB, cu respectiv 33,8% şi 47,4%. Sectorul agricol contribuie în proporţie de 13,3%, iar sectorul de construcţii cu 5,4%. Nivelul investiţiilor străine directe, însumează 1.610 mil euro pentru anul 2005 (7,35% din totalul ISD din România). În planul dezvoltării intra-regionale, judeţele Braşov şi Sibiu se distanţează de celelalte judeţe. Lipsa de atractivitate a judeţului Covasna se datorează infrastructurii de transport şi utilităţi foarte slab dezvoltată (densitate mică a căilor de comunicaţie, stare nesatisfăcătoare a drumurilor publice). În perioada 1999-2005 numărul întreprinderilor mici a crescut cu aproximativ 33% ca urmare de dezvoltării microîntreprinderilor şi a oportunităţilor de finanţare oferite prin intermediul diferitelor programe. Numărul firmelor mari, cu peste 250 de angajaţi a scăzut în special datorită restructurărilor marilor întreprinderi de stat. Cele mai multe întreprinderi îşi desfăşoară activitatea în domeniul serviciilor şi a industrie, fapt reflectat şi prin contribuţia acestor sectoare la formarea PIB. Cea mai redusă dezvoltare economică o deţin arealele slab populate ale Munţilor Apuseni din judeţul Alba. Cele mai dezvoltate areale industriale sunt situate pe şina sudică (dominată de nodurile Braşov şi Sibiu, cu sateliţii acestora) şi specializate în industria constructoare de maşini, chimie, textilă şi alimentară. Şina centrală cuprinde aşezările numeroase înşiruite pe Văile Târnavelor, cu industrie variată şi structuri urbane bine conturate şi atractive arhitectonic. În nord se diferenţiază centre cu structuri economice mai specializate, unde domină industria constructoare de maşini, chimia, industria mobilei, textilă şi alimentară. In regiunea Centru funcţionează 11 parcuri industriale. Şapte dintre acestea sunt în proprietate publică, 3 în proprietate privată şi unul este în parteneriat public-privat. Suprafaţa totală a acestor parcuri este de 436,75 ha, 355,67 fiind greenfield. Mai funcţionează, de asemenea, 4 incubatoare dintr-un total de 21 la nivelul întregii ţări, numărul locurilor de muncă create fiind de peste 250. La nivelul acestei regiuni, funcţionează 10% din totalul centrelor de consultanţă, conform datelor disponibile din 2004 (Sursa: INS, Anuarele Statistice ale Romaniei). POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII CENTRU: Potenţialul Regiunii Centru este variat, dispunând atât de resurse naturale cât şi de resurse umane, sociale şi economice. Reţeaua de universităţi din Regiunea Centru este foarte bine dezvoltată, cele din Târgu Mureş fiind renumite în domeniul farmaceutic, al medicinei precum şi în domeniul artei teatrale, Braşov pentru profilul tehnic şi silvic, cea din Sibiu pentru profile umaniste. Profilele de inginerie sunt, de asemenea, bine reprezentate.

28

Având o tradiţie în industria prelucrării lemnului, este explicabilă prezenţa a trei institute de cercetare care tratează acest domeniu. În regiune, îşi desfăşoară activitatea şi alte două institute care cercetează istoricul regiunii. Potenţialul turistic al Regiunii Centru este foarte variat, atât datorită reliefului cât şi datorită varietăţii istorice şi culturale. Numărul staţiuni lor în care se practică sporturi de iarna este de 17, unele fiind de renume internaţional (Predeal, Poiana Braşov, Păltiniş). În Regiunea Centru sunt baze importante de tratament, 4 staţiuni sunt declarate staţiuni de interes naţional (Covasna-judeţul Covasna, Predeal - judeţul Braşov, Băile Tuşnad- judeţul Harghita, Sovatajudeţul Mureş), iar alte 11 sunt considerate de interes local 1. Aceste staţiuni dispun de excepţionale resurse curative naturale, dar de o infrastructura învechită, servicii necorespunzătoare, promovare insuficientă şi oferte nediversificate. A început să se dezvolte agroturismul, beneficiind de potenţialul reprezentat de gospodăriile populaţiei din mediul rural (sunt omologate de ANT 237 pensiuni agroturistice) Potenţialul de dezvoltare al infrastructurii de afaceri este considerabil în Regiunea Centru şi se datorează existenţei locaţiilor industriale nevalorificate, rezultate în urma restructurării industriale. Multe din aceste locaţii au fost amenajate şi transformate în parcuri industriale pentru a găzdui investiţii. Principalele domenii agricole care prezintă potenţial de dezvoltare şi reprezintă o sursă de locuri de muncă şi venituri pentru zona rurală a Regiunii sunt creşterea animalelor, în special în zonele montane ale regiunii (care reprezintă aprox. 47% din teritoriul Regiunii), viticultura, cultivarea plantelor textile, a cartoful şi sfeclei de zahăr. Ca rezultat al multiculturalismului de care se bucură această regiune, datorat convieţuirii de sute de ani a trei naţionalităţi preponderente: români, germani şi maghiari, s-a conturat şi un profil al populaţiei din aceste zone, populaţie cu tradiţii, educate în spiritul muncii şi disciplinei. Aceste caracteristici se regăsesc şi în seriozitatea cu care îşi păstrează tradiţiile şi meşteşugurile conservate de-a lungul istoriei.

3.2. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Vest PROFILUL SOCIO-ECONOMIC AL REGIUNII VEST: Regiunea de dezvoltare Vest este situată în partea de vest a României, la graniţa cu Ungaria şi Serbia, fiind alcătuită din punct de vedere administrativ-teritorial din patru judeţe: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Regiunea Vest are o suprafaţă de 32.034 km2, reprezentând 13,4% din suprafaţa ţării..

(sursa: www.adrvest.ro)

Regiunea Vest are cel mai mic număr al populaţiei dintre toate regiunile, fiind totodată şi singura regiune cu o populaţie mai mică de două milioane de locuitori. Faţă de anul 2000, sub influenţa combinată a nivelului diferenţiat al sporului natural, al fluxurilor migratorii interne şi al intensităţii migraţiei externe, populaţia regiunii a scăzut cu 119.429 locuitori. Datorită caracterului multietnic al populaţiei din regiune, o caracteristică a învăţământului din Regiunea Vest este dată de existenţa multor şcoli primare, secundare şi chiar licee unde se utilizează limba minorităţilor etnice sau o limbă de circulaţie internaţională. La 1 iulie 2009, populaţia

29

reşedinţelor de judeţ din regiune era de: 165.477 locuitori în Arad, 83.115 locuitori în Reşiţa, 66.471 locuitori în Deva, respectiv 312.113 locuitori în Timişoara. Populaţia însumată a celor patru reşedinţe de judeţ reprezintă aproape o treime din totalul populaţiei Regiunii Vest – 32,63%. Din punct de vedere administrativ-teritorial, la nivelul Regiunii Vest există 323 unităţi administrativ-teritoriale, care pot fi împărţite după cum urmează: 12 municipii, 30 de oraşe şi 281 de comune. Cu mici excepţii, localităţile urbane din Regiunea Vest sunt oraşe relativ vechi care au cunoscut o dezvoltare constantă. Din păcate perioada industrializării şi a economiei planificate din anii ’70 şi ’80 şi-a pus amprenta asupra oraşelor din regiune, existând localităţi cu caracter monoindustrial, care s-au confruntat cu reale probleme de adaptare. Regiunea Vest este considerată a fi o regiune în creştere, cu rezultate economice superioare mediei naţionale, adesea pe locul doi, după Regiunea Bucureşti-Ilfov. POPULAȚIA REGIUNII VEST Densitatea populatiei din Regiunea Vest este net inferioara mediei nationale: 61,1 loc/km2 in 2002 fata de o densitate nationala de 90,9 loc/km2. Aceasta densitate, precum si numarul populatiei, au scazut net, In ceea ce priveste populatia pe sexe se observa ca ponderea populatiei masculine in Regiunea Vest (48,3%) se situeaza in toate cele patru judete ale regiunii sub media nationala de 48,7%. De asemenea, se constata ca in toate cele 4 judete ale regiunii ponderea populatiei masculine este mai scazuta decat ponderea populatiei feminine (51,7%). Mutatiile din structura socio-economica a Regiunii Vest au determinat o intensa mobilitate teritoriala a populatiei, cu consecinte directe in modificarea numarului si structurii socio-demografice a populatiei in profil teritorial. In cadrul migratiei interne, fluxul rural-urban merita o mentiune deosebita, detinand o pondere semnificativa in cadrul acesteia. Referitor la segmentul de populatie care este mai dispusa la modificarea domiciliului, se constata o migrare a populatiei tinere catre oras, mai intai la scoala, iar mai apoi prin integrarea pe piata muncii. De asemenea, centrele universitare cu traditie din regiune atrag un numar important de studenti din alte zone ale tarii, care, dupa terminarea studiilor, prefera sa-si gaseasca un loc de munca in marile centre urbane din Regiunea Vest. Alaturi de migratia interna, un alt factor deosebit de important pentru structura populatiei reprezinta migratia externa. In Regiunea Vest, se constata o diferenta mare intre populatia urbana, 61,7%, si populatia rurala, 38,3%. Aceste valori depasesc cu mult valorile nationale, mult mai echilibrat distribuite (53,4% pentru mediul urban si 46,6% pentru cel rural). Una dintre explicatiile acestui fenomen intalnit la nivelul Regiunii Vest este gradul mare de urbanizare al judetului Hunedoara (77%), al doilea dupa capitala Bucuresti in aceasta privinta. Valori peste media nationala la nivelul populatiei urbane au si judetele Timis (60,7%) si Caras-Severin (56,6%). Din punct de vedere al distributiei pe cele doua medii de rezidenta, intre judetele Regiunii Vest se disting diferente notabile: judetele Hunedoara si Timis au o preponderenta a populatiei in mediul urban, iar judetele Arad si Caras-Severin prezinta diferente mici intre populatia concentrata in mediul urban si cea din mediul rural. Structura pe varste a populatiei poarta amprenta caracteristica a unui proces de imbatranire demografica, datorat in principal scaderii natalitatii care a determinat reducerea absoluta si relativa a populatiei tinere (0-14 ani) si cresterea ponderii populatiei varstnice (de 60 ani si peste). Piramida varstelor reflecta cel mai fidel cronica generatiilor evidentiind disproportiile intr-o populatie, pe varste si sexe. Reducerea numarului populatiei tinere a ingustat si mai mult baza piramidei varstelor. Efectele demografice si economice ale acestei evolutii se vor vedea in timp si vor atrage dupa sine schimbari la nivelul diferitelor subpopulatii (populatia scolara, populatia de varsta fertila, populatia in varsta de munca). POTENŢIALUL ECONOMIC AL REGIUNII VEST Regiunea Vest este considerată a fi o regiune în creştere, cu rezultate economice superioare mediei naţionale, adesea pe locul doi, după Regiunea Bucureşti-Ilfov. Indicatorul elocvent pentru determinarea nivelului de dezvoltare economică îl reprezintă Produsul Intern Brut pe locuitor. În Regiunea Vest, indicatorii economici au cunoscut evoluţii semnificative, atât Produsul Intern Brut Total, cât şi Produsul Intern Brut pe locuitor, crescând de la un an la altul, în concordanţă cu tendinţa de pe plan naţional, însă într-un ritm mai susţinut. Creşterea PIB-ului este vizibilă atât pe ansamblul Regiunii Vest, cât şi la nivelul fiecărui judeţ din regiune, însă cu mari diferenţe între cele patru judeţe componente, evidenţiindu-se disparităţile de dezvoltare intraregionale. În ceea ce priveşte indicele de disparitate al PIB / locuitor în Regiunea Vest faţă de media naţională (indicele de disparitate reprezintă raportul între PIB / locuitor în Regiunea Vest şi PIB / locuitor la nivel naţional), trebuie remarcat faptul că Regiunea Vest are valori superioare mediei naţionale. Valori superioare întâlnim şi la nivelul a două judeţe componente: Timiş şi Arad.

30

În analiza PIB regional pe categorii de resurse se observă că cele mai importante contribuţii la formarea VABR le au următoarele sectoare: industrie, tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor, transport, depozitare şi comunicaţii. În anul 2007, în Regiunea Vest îşi desfăşurau activitatea 48.460 societăţi comerciale în industrie, construcţii şi servicii reprezentând 9,5% din totalul întreprinderilor din România, continuând trendul crescător din perioada anterioară. În ceea ce priveşte distribuţia întreprinderilor pe clase de mărime, la fel ca în toată ţara, şi în Regiunea Vest microîntreprinderile sunt predominante, deţinând o pondere de 86,8% din totalul întreprinderilor din Regiunea Vest. Regiunea Vest este lider în contextul naţional, cu cea mai mare concentrare de localităţi cu salarii ridicate din ţară în afara Bucureştiului. Însă este evident, de asemenea, faptul că această concentrare este în aglomerarea Timișoara-Arad; în afara acesteia există mari decalaje în restul regiunii, unde salariile nominale medii sunt considerabil mai scăzute. Decalajul salariului nominal faţă de Timiş este cel mai mare pentru Hunedoara şi Caraş-Severin, unde salariile medii sunt cu 20-30% mai mici decât în Timiş; în Arad, pe ansamblu, decalajul salariului faţă de Timiş este de circa 15%. În cursul anului 2008, România şi-a continuat procesul de creştere economică început în anul 2000, în ciuda faptului că mediul economic internaţional a fost caracterizat prin prezenţa unor fenomene economice şi sociale dintre cele mai diverse: scumpiri ale materiilor prime şi a utilităţilor (în special, gaz şi petrol), războaie sau perioade de secetă prelungită. Evoluţia economică a statelor membre ale Uniunii Europene rămâne diferită. Cele 15 state (membrii vechi ai UE) au cunoscut o evoluţie economică caracterizată prin creşteri scăzute, dar constante, în timp ce evoluţia economică a celor 12 state noi ale UE (cele 10 aderare la 1 mai 2004, la care se adaugă România şi Bulgaria membre din 2007) se caracterizează prin ritmuri de creştere superioare mediei UE. Performanţa sectorială şi perspectivele de creştere Dacă performanţa economică variază substanţial în întreaga regiune, structura economică este mai puţin variată. Acest lucru este eventual important în luarea în considerare a oportunităţilor de creştere viitoare, din moment ce acesta sugerează că specializările tradiţionale devin din ce în ce mai puţin importante în definirea economiilor locale. Privind datele de bază din primele 10 sectoare ca forţă de muncă (NACE 2 cifre) din fiecare judeţ al Regiunii Vest, cel mai remarcabil aspect este prezenţa sectorului auto ca sector dominant în toate judeţele exceptând Hunedoara, unde acesta este al doilea, în urma sectorului minier, sectorul dominant tradiţional al judeţului. În Caraş-Severin, care are puţine sectoare mari, sectorul auto a angajat doar 206 persoane în anul 2008, însă a devenit principalul sector angajator din judeţ până în anul 2010. În mod similar, prelucrarea alimentelor şi fabricarea de îmbrăcăminte sau încălţăminte (piele) apare în toate judeţele. O a doua temă comună între judeţe este aceea că, cu excepţia notabilă a sectorului auto, forţa de muncă a fost în declin în ultimii ani în toate celelalte sectoare dominante din fiecare judeţ. De fapt, în Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, toate celelalte sectoare din primele 10 sectoare ale lor, inclusiv bunuri şi servicii, au înregistrat o forţă de muncă în scădere între 2008 şi 2010. Timiş a avut performanţe uşor mai bune, cu creştere în unele sectoare de servicii, inclusiv transporturi rutiere, depozitare, şi o mica creştere a forţei de muncă în fabricarea produselor din cauciuc. În timp ce structurile sectoriale în toate judeţele devin din ce în ce mai similare, diferenţele expuse sunt acum în salarii. Timiş arată un avantaj clar, iar judeţul Arad are performanţe bune în unele sectoare. Prin contrast, provocările structurale din Caraș-Severin şi Hunedoara devin evidente în datele privind salariile. În ambele judeţe, salarii ridicate se găsesc în sectoarele tradiţionale (metale de bază şi respectiv minerit), care sunt în declin. În sectoarele mai dinamice din aceste judeţe, salariile sunt relativ scăzute. Acest lucru subliniază provocările pe care aceste judeţe le pot avea în atragerea forţei de muncă ce este dislocată din industriile tradiţionale. Salariile sunt, de asemenea, cu mult sub mediile regionale (şi naţionale) pentru aceste sectoare, sugerând faptul că există o variaţie semnificativă în natura activităţilor (în cadrul sectoarelor) ce sunt desfăşurate în fiecare judeţ. Performanţa legată de dezvoltarea sectoarelor cu impact în judeţele Regiunii Vest are loc desigur în cadrul unui context naţional şi european mai amplu. De fapt, multe dintre aceste tendinţe sunt determinate puternic de tendinţe ce apar în România. Drept pentru care, observarea performanţei sectoriale la nivel de judeţ şi a tendinţelor naţionale nu doar va ajuta la plasarea performanţei într-un context mai bun, ci şi poate identifica unde poate apărea un potenţial de creştere viitoare în judeţe – cu alte cuvinte, poate furniza o imagine a modului în care pot evolua viitoarele schimbări în specializarea locală.

31

INDUSTRIA ÎN REGIUNEA VEST: Industria Regiunii Vest este una diversificată. Ramurile care au pondere mai mare sunt: maşini şi echipamente electrice, mijloace pentru transport feroviar de mărfuri şi călători, producţia de mobilier, textile şi încălţăminte, industria alimentară. Industria judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara a fost afectată după anul 1989 de procesul de restructurare a sectorului minier şi siderurgic, însoţit de disponibilizări masive de personal. Declinul economic al acestor două judeţe a fost atenuat în ultimii ani de dezvoltarea industriei prelucrătoare, preponderent în sistem lohn, precum şi a sectorului construcţiilor şi transporturilor. În mod evident, aceste tendinţe solicită o schimbare sau cel puţin o adaptare a calificărilor. Industria cu o pondere de aproximativ 30% în PIB-ul regiunii, uşor peste media naţională, şi este reprezentată de următoarele ramuri cu pondere mai mare:

industria alimentară; maşini şi echipamente electrice; mijloace pentru transportul feroviar de mărfuri şi călători; producţia de mobilier, confecţii, tricotaje şi încălţăminte; industria extractivă, siderurgică, metalurgică.

Construcţiile au o pondere în produsul intern brut regional 7,5%. În structură, agricultura regiunii participă cu circa 9.1% la realizarea produsului intern brut regional. Disparităţi intra-regionale:

două judeţe au valori ale PIB/locuitor peste media naţionala (Timiş şi Arad), iar celelalte doua judeţe (Hunedoara şi Caraş-Severin) au valori sub media naţională;

în anul 2006 judeţul Timiş contribuia cu aproximativ 46% la formarea PIB-ului Regiunii Vest în timp ce judeţul Caraş-Severin realizează doar 12%.

Fenomenul de îmbătrânire demografică evident la nivelul tuturor judeţelor din Regiunea Vest, crează necesitatea creşterii competitivităţii economice astfel încât să fie asigurate sursele necesare serviciilor medicale şi sociale pentru vârstnici. Industria judeţelor Timiş şi Arad este caracterizată de o mai mare diversificare industrială, îndeosebi în industria prelucrătoare. După anul 1989 s-a înregistrat declinul industriei alimentare, industriei chimice şi industriei grele. În ultimii ani s-a revigorat industria prelucrătoare, cu o proporţie încă ridicată a sistemului de producţie în lohn, impulsionată de investiţii străine semnificative. Se remarcă creşterea spectaculoasă a sectorului privat, atât prin privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat, cât şi prin înfiinţarea de firme private cu capital autohton sau străin. În anul 2007, Regiunea de Vest avea 48.460 unităţi locale active, din care: 19103 în comerţ, 9361 în tranzacţii imobiliare, 6344 în industrie, 4788 în construcţii, 3643 în transport, 2865 în turism. Potenţialul tehnic, precum şi forţa de muncă calificată în toate ramurile industriei prelucrătoare, fac ca Regiunea de Vest să fie deosebit de atractivă pentru investitorii străini. Sectorul terţiar concentrează 28,7% din numărul total de firme din regiune şi realizează aproape 14% din cifra de afaceri totală. Serviciile au cea mai mare contribuţie la formarea Valorii Adăugate Brute a Regiunii Vest (53.8%). Pentru viitor, se preconizează o creştere continuă a acestui sector, în conformitate cu tendinţa din Uniunea Europeană. Ramurile care cunosc cea mai mare dezvoltare în regiune sunt: transporturile şi depozitarea, poşta-telecomunicaţiile, serviciile generale şi turismul. Cel mai mare număr de firme activează în turism, servicii generale, transporturi şi servicii profesionale. Cifra de afaceri cea mai ridicată s-a realizat în serviciile de transport, în poştă - telecomunicaţii şi în turism. Cel mai mare număr de salariaţi sunt angajaţi în transporturi, în turism, servicii generale şi profesionale. ECONOMIA REGIUNII VEST: Dinamismul unei economii regionale emergente: Dacă pentru români Regiunea Vest înseamnă în mod tradiţional bogăţie, un nivel de dezvoltare superior mediei româneşti şi un stil de viaţă cu puternice influenţe din spaţiul german şi central european, pentru investitorii străini Regiunea Vest s-a reliefat ca un spaţiu investiţional promiţător, unde oportunităţile substanţiale ale unei pieţe emergente pot fi valorificate într-un mediu de afaceri modern şi civilizat. Astfel, plecând de la un set de circumstanţe favorabile şi clădind pe o impresionantă tradiţie industrială, în perioada post-comunistă Regiunea Vest a înregistrat o creştere economică constantă, superioară mediei româneşti şi a reuşit să atragă un volum impresionant de investiţii străine, orientate către sectoare economice dintre cele mai diverse.

32

Dinamica economică a Regiunii Vest este rezultatul unui întreg complex de factori, dintre care cei mai importanţi ar fi nivelul superior de calificare a forţei de muncă, mentalitatea cosmopolită şi multiligvismul care caracterizează un important segment din populaţia regiunii, proximitatea faţă de pieţele occidentale şi importantele resurse naturale existente în regiune. Moştenind importanta tradiţie industrială a Banatului, care a fost o regiune-pilot pentru multe experienţe inovatoare în Imperiul Austro-Ungar, Regiunea Vest s-a caracterizat în şi înainte de 1989 printr-o infrastructură industrială bine-dezvoltată şi diversă. Oportunităţile şi provocările apărute imediat după 1989, precum şi cele mai recente, asociate cu integrarea României în Uniunea Europeană, au constituit un stimul esenţial pentru diversificarea şi consolidarea unor structuri economice regionale competitive, orientate către cerinţele pieţelor din Europa vestică. Un rol esenţial în transformarea structurală a Regiunii Vest a fost jucat de capitalul străin, care a descoperit în această piaţă emergentă mentalităţi şi atitudini asemănătoare cu cele din pieţele mature din Europa de Vest. În acest sens trebuie menţionat că infrastructura industrială din Regiunea Vest a fost susţinută şi de o infrastructură educaţională şi de cercetare performantă, centrată în jurul Universităţii „Politehnica" din Timişoara, una dintre cele mai importante universităţi tehnice in întreg spaţiul sud-est european. Alături de buna calificare profesională a forţei de muncă din Regiunea Vest, realizată în cadrul învăţământului superior în cele 14 universităţi din Regiune (7 de stat + 7 particulare) şi într-o reţea extinsă a învăţământului tehnic, plurilingvismul răspândit în rândurile populaţiei multi-etnice din regiune, precum şi nivelul bun de cunoaştere a limbilor străine au fost alţi factori favorabili pentru investiţiile străine din Regiunea Vest. În acest context, merită menţionat că în 12 licee din Regiune se poate obţine un bacalaureat în 5 limbi (germană, maghiară, sârbă, slovacă şi croată) şi că în universităţile din regiune sunt specializări cu predare în limbile engleză sau germană. În plus, după 1989, au apărut licee cu predare în limbi de largă circulaţie internaţională precum engleză, franceză, spaniolă. Proximitatea faţă de diverse pieţe: Fără îndoială, proximitatea culturală faţă de Europa a Regiunii Vest este şi o expresie a proximităţii geografice de care se bucură regiunea. Situată la aproximativ aceeaşi distanţă de Viena şi de Bucureşti, ca şi locaţie în Europa, Timişoara, „capitala" Regiunii Vest, a devenit în ultimii ani, graţie şi Aeroportului Timişoara Traian Vuia, cel mai mare aeroport regional din interiorul triunghiului Budapesta-Bucureşti-Belgrad, un loc de unde poţi zbura rapid către 20 destinaţii din Europa. Legăturile tradiţionale cu Europa Centrală, exprimate şi în situarea Regiunii pe coridoarele pan-europene IV şi VII de transport şi infrastructura de transport în plin proces de modernizare şi de adaptare la standardele europene constituie un punct avantajos nu numai pentru investitorii interesaţi de exploatarea resurselor locale din Regiunea Vest, dar şi pentru cei care vor să utilizeze Regiunea Vest ca nod logistic major pentru asamblarea de produse şi exportul de produse către pieţele din Europa Centrală, dar şi către alte pieţe. În acest sens, Regiunea Vest poate fi foarte atrăgătoare pentru investitorii care vor să reducă costurile asociate cu transportul şi asamblare bunurilor importate din zona Asia-Pacific pentru pieţele din Europa Centrală şi de Est. Dezvoltarea Regiunii Vest a fost influenţată şi continuă să fie susţinută de importantele resurse naturale existente în această regiune cu relief divers, care cuprinde deopotrivă câmpiile deosebit de fertile din partea de apus a judeţelor Timiş şi Arad, zonele colinare cu importante resurse minerale, precum şi un segment important al Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, care include unul dintre cele mai importante parcuri naturale din Europa, Parcul Naţional Retezat. Dată fiind această bogată înzestrare, în momentul de faţă nu se poate vorbi de o deplină punere în valoare a resurselor naturale din Regiunea Vest. In domeniul agriculturii şi producţiei alimentare se va pune accentul pe asigurarea securităţii alimentare şi siguranţei alimentelor. Promovarea modelului de producţie şi consum durabile concomitent cu protejarea ecosistemelor şi decuplarea creşterii economice de degradarea mediului vor asigura sustenabilitatea producţiei alimentare, reducerea şi eliminarea dezechilibrelor de pe piaţa agricolă generate de modul de utilizare a resurselor naturale şi vor duce la o mai buna valorificare a avantajelor comparative de care dispune agricultura romaneasca. În acest scop se va aplica o politica raţională coerenta pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii, a sectoarelor de procesare a materiilor prime agricole şi încurajarea creşterii cantitative şi calitative a producţiei de alimente şi a consumului alimentar în condiţii de sustenabilitate.

33

3.3. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII SUD-MUNTENIA: Regiunea Sud Muntenia este localizată în partea de sud a României, învecinându-se la nord cu regiunea Centru, la est cu regiunea Sud - Est, la vest cu regiunea Sud – Vest, iar la sud cu Bulgaria, limita fiind dată de fluviul Dunărea. Cu o suprafaţă de 34.453 km², reprezentând 14,5% din suprafaţa României, regiunea Sud Muntenia ocupă locul al 3-lea ca mărime din cele 8 regiuni de dezvoltare. O caracteristică aparte, cu multiple implicaţii de ordin socio-economic, o reprezintă faptul că este singura regiune din ţară ce conţine o regiune enclavă în partea mediană, şi anume regiunea Bucureşti – Ilfov. Un alt aspect favorabil îl reprezintă şi prezenţa, în partea de sud, a fluviului Dunărea, fapt ce oferă posibilitatea de a avea conexiuni cu cele opt ţări riverane, iar prin intermediul canalului Dunăre – Marea Neagră de a avea ieşire la Marea Neagră şi acces la portul Constanţa, principala poartă maritimă a ţării.Din punct de vedere administrativ, regiunea Sud Muntenia este formată din 7 judeţe (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), 16 municipii, 32 de oraşe şi 519 comune cu 2019 sate. În ceea ce priveşte suprafaţa regiunii, se poate observa că cele mai mari DRAFT 11 ponderi sunt deţinute de judeţele Argeş (19,8%), Teleorman (16,8%) şi Călărași (14,8 %), iar cea mai mică de judeţul Giurgiu (10,2 %).

STRUCTURA SISTEMULUI DE AȘEZĂRI ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA: În momentul actual, în România sunt 320 de localităţi urbane – 103 municipii şi 217 oraşe. Acestea sunt repartizate într-un mod echilibrat în teritoriu, inclusiv marile centre urbane, fiecare regiune de dezvoltare dispunând de câte un oraş de aproximativ 250.000 locuitori, excepţie făcând regiunea de dezvoltare Sud-Est (oraşele Galaţi şi Constanţa au peste 250.000 locuitori) şi regiunea de dezvoltare Sud – oraşul Ploieşti are o populaţie de doar 225.636 locuitori, în anul 2011. Restul reţelei urbane din România este compusă din oraşe mici şi mijlocii (aprox. 90% din totalul oraşelor). La nivelul reţelei de localităţi urbane se distinge o mare diferenţă între Bucureşti şi celelalte oraşe, oraşele din regiunea Sud Muntenia fiind puternic polarizate economic şi social de către capitală. De altfel, România se află pe locul 2 în UE, după Ungaria, în ceea ce priveşte indicele de hipertrofiere a Capitalei – diferenţa dintre capitala ţării şi oraşul imediat următor în ierarhia urbană. Bucureştiul, care cuprinde aproape 10% din populaţia ţării, a atras mai mult de 50% din investiţiile străine directe din România. Această polarizare puternică a Bucureştiului a cauzat o slabă dezvoltare a oraşelor adiacente, pe o rază de 100 de km ne-existând un oraş cu o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori (cu excepţia Ploieştiului), incapabile să contrabalanseze sau să fructifice influenţa Capitalei. O altă caracteristică a regiunii este prezența unor formațiuni de tip conurbație, respectiv existența unei concentrări de așezări urbane care se dezvoltă independent, sunt învecinate și au de rezolvat probleme comune (de ex. alimentarea cu apă, energie, transportul în comun, etc.). Un astfel de exemplu este Valea Prahovei din județul Prahova, unde orașele Breaza, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga formează o zonă urbană compactă, lungă de peste 50 km, care se continuă în nord, în județul Brașov (cu orașele Predeal, Rȃșnov și Brașov), și spre sud, cu Municipiul Cȃmpina și Zona Metropolitană Ploiești, creând un culoar urban continuu, lung de peste 110 km. Aceste așezări urbane, de dimensiuni mici (sub 20.000 de locuitori), au funcțiuni similare (preponderent terțiare – stațiuni turistice) și se confruntă cu probleme similare (traficul foarte intens, îmbătrânirea populației permanente, extinderea necontrolată a perimetrelor construite, necesitatea de a investi în infrastructură turistică și în protejarea patrimoiului natural și construit, etc. Totodată, o oportunitate extraordinară este dată de faptul că regiunea Sud Muntenia este străbătută de cea mai importantă axă de urbanizare din România – culoarul Brașov-Ploiești-București. Un alt element distinctiv al regiunii îl constituie oraşele pereche de pe Dunăre – Turnu Măgurele-Nicopole, Giurgiu-Ruse, Olteniţa-Turtucaia, Călăraşi-Silistra. O importanţă deosebită trebuie acordată centrelor urbane din vecinătatea frontierelor, în cazul acestora fiind necesare măsuri de promovare a cooperării transfrontaliere, aceste centre urbane putând să-şi extindă astfel zona de influenţă peste granite. EVOLUȚIA NUMERICĂ ȘI DEMOGRAFICĂ, STRUCTURA AȘEZĂRILOR URBANE: Analizând evoluția sistemului de aşezări s-a constat că numărul de localităţi cu statut urban din regiunea Sud Muntenia a crescut de la 43, la nivelul anului 2003 la 48, în 2011 pe fondul unui proces amplu de reurbanizare care a avut loc la nivel naţional. Astfel, un număr de 5 comune din regiune (Ştefăneşti – judeţul Argeş; Răcări – judeţul Dâmboviţa; Amara, Căzăneşti şi Fierbinţi-Târg – judeţul Ialomiţa) au primit statut urban în perioada 2003 - 2004. În pofida creşterii numărului de localităţi cu statut urban, populaţia urbană a regiunii Sud Muntenia a

34

înregistrat o scădere de peste 42.000 de persoane (-3,1%), de la 1.384.906, la 1.342.035 locuitori. Dacă ţinem cont de faptul că cele 5 localităţi rurale care au devenit oraşe în 2003 - 2004 însumau, la 1 iulie 2011, 37.259 de locuitori, scăderea, în condicondiţii comparabile, a populaţiei din mediul urban a fost, în intervalul analizat, de circa 80.000 de persoane (-5,8%). Scăderea populaţiei din mediul urban a fost mai accentuată decât în mediul rural, astfel încât gradul de urbanizare înregistrat la nivelul regiunii Sud Muntenia a înregistrat o valoare constantă atât în anul 2004, cât şi anul 2011, de 41,4 %, chiar şi în condiţiile creşterii numărului de oraşe cu 5. Prin urmare, putem vorbi despre un proces lent de dezurbanizare înregistrat la nivel regional. De asemenea, analizând gradul de urbanizare la nivel judeţean s-a concluzionat că acesta este distribuit neuniform. Astfel, judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi se remarcă printr-un grad de urbanizare redus (sub 40%), în timp ce în Prahova se înregistrează cel mai mare grad de urbanizare (50,2%). Judeţele cu o rată scăzută a urbanizării (Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa) se remarcă printr-o reţea de aşezări urbane de dimensiuni mici şi medii (sub 100.000 de locuitori), care nu au putut să funcţioneze caşi centre polarizatoare pentru spaţiile rurale extinse, în plus aceste zone s-au aflat permanent în zona de dominaţie absolută a Municipiului Bucureşti. La polul opus, judeţele Argeş şi Prahova dispun de doi poli urbani de dezvoltare bine reprezentaţi (Piteşti şi Ploieşti), care au asigurat o dezvoltare mai echilibrată în raport cu capitala. CATEGORII DE MĂRIME DUPĂ NUMĂRUL DE LOCUITORI: Numărul de locuitori este unul din indicatorii care relevă situaţia economică a unei comunităţi, dinamica populaţiei indicând evoluţia economică a unui oraş: oraşele care înregistrează creştere economică şi performează mai bine tind să atragă populaţie, pe când cele care au o dinamică economică negativă au endin atragă populaţie, pe cand cele care au o dinamică economică negative au tendinţa de a pierde populaţie sau de a stagna. Astfel, în regiunea Sud Muntenia în ceea ce priveşte clasificarea aşezărilor rbane pe clase de mărime, în intervalul 2004 - 2011, se remarcă un fenomen de creştere a numărului de oraşe foarte mici (sub 10.000 de locuitori), de la 12 la 13, respectiv scăderea numărul de oraşe mari de la 3 la 2. La nivelul anului 2011, peste jumătate dintre oraşele din regiunea Sud Muntenia aveau sub 20.000 de locuitori. Mărimea medie a unui oraş din regiunea Sud Muntenia a scăzut de la 28.852 de locuitori, în 2004, la 27.959 de locuitori, în anul 2011. Cauzele acestei evoluţii constau din scăderea populaţiei urbane şi intrarea unor comune în categoria oraşelor foarte mici. În anul 2011, la nivelul regiunii Sud Muntenia, exista o singură localitate de rang I în judeţul Prahova, 14 localităţi de rang II, cele mai numeroase fiind în Argeş, Ialomiţa şi Teleorman, 33 de localităţi de rang III, cele mai multe în Prahova şi Dâmboviţa şi 519 localităţi de rang IV, predominante în judeţele Argeş şi Teleorman. La 1 iulie 2011, oraş ele de peste 100.000 de locuitori reuneau peste 391.300 de locuitori, respectiv 29,2% din totalul populaţiei urbane, în timp ce oraşele foarte mici (sub 10.000 de locuitori) doar 88.500 de locuitori, respectiv 6,6% din populaţia urbană. În ceea ce priveşte distribuţia pe judeţe a reţelei de oraşe, aceasta variază de la 14 (judeţul Prahova), la 3 (judeţul Giurgiu). ZONE DEFAVORIZATE ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA: În regiunea Sud Muntenia se pot identifica şi anumite zone defavorizate datorită caracteristicilor geografice, după cum urmează: Zonele montane – sunt caracterizate printr-o limitare semnificativă a posibilităţilor de utilizare a terenurilor şi printr-o creştere apreciabilă a costurilor de exploatare a terenurilor agricole, ca urmare a unor constrȃngeri (condiţii climatice dificile şi existenţa unor pante abrupte, care conduc, împreună, la reducerea sezonului de cultivare, la necesitatea folosirii unor echipamente agricole costisitoare, etc.) La nivelul regiunii Sud Muntenia, acestea ocupă o suprafață relativ redusă (sub 10% din suprafața totală a regiunii), respectiv nordul județelor Argeș, Dȃmbovița și Prahova.

Zone montane defavorizate Județe Comune/orașe Argeș Albeştii de Muscel, Aninoasa, Arefu, Berevoeşti, Boteni, Brăduleţ, Bughea de Jos, Bughea de Sus,

Câmpulung, Cetăţeni, Cicăneşti, Corbi, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Lereşti, Mioarele, Nucşoara, Poienarii de Muscel, Rucăr, Sălătrucu, Stoeneşti, Şuici, Valea Mare Pravăţ

Dâmboviţa

Bărbuleţu, Bezdead, Buciumeni, Iedera, Moroeni, Pietroşiţa, Pucheni, Râu Alb, Runcu, Valea Lungă, Vârfuri, Văleni Dâmboviţa, Vişineşti

Prahova Adunaţi, Ariceştii Zeletin, Azuga, Bătrâni, Bertea, Brebu, Buşteni, Cărbune şti, Ceraşu, Comarnic, Cosminele, Izvoarele, Măneciu, Poseşti, Predeal-Sărari, Proviţa de Jos, Proviţa de Sus, Salcia, Secăria, Sinaia, Slănic, Starchiojd, Şotrile, Ştefeşti, Talea, Tătaru, Telega, Valea Doftanei

(sursa www.madr.ro)

35

În localitățile din aceste zone, densitatea populației este mult sub media județeană și regională, din cauza condițiilor mai grele de viață (accesibilitate redusă, numeroase calamități naturale, etc.), practicarea agriculturii se face în condiț ii puțin prielnice, predominantă fiind creșterea animalelor în mici exploatații individuale. În ultimii ani, aceste zone au cunoscut un oarecare reviriment prin dezvoltarea turismului, însă prezintă în continuare decalaje mari de dezvoltare față de zona sub-montană. Zone defavorizate de condiţiile naturale specifice – prezintă vaste suprafeţe nisipoase, conducând astfel rapid la apariţia secetei edafice şi afectând astfel recoltele. Ariditatea edafică se manifestă prin uscarea excesiv de prelungită a profilului de sol, prăfuirea şi distrugerea structurii stratului arat. Aceste zone semi-aride pot susţine dezvoltarea culturilor agricole însă cu un nivel mai scăzut al producţiilor agricole. Aşadar, cestea sunt zone în care activitatea agricolă ar trebui sprijinită şi continuată, prin conservarea mediului înconjurător. Zonele monoindustriale: Aceste zone au fost specifice mai ales perioadei comuniste, cȃnd unele dintre localitățile din regiunea Sud Muntenia erau dependente de un singur agent economic. Exemple în acest sens ar fi următoarele localități: Valea Călugărească (combinatul de îngrășăminte chimice), Cȃmpulung (Uzina de Automobile”Aro”), Plopeni, Mija (uzine de armament), Mioveni (Uzina de Automobile”Dacia”), Schitu-Golești, Filipeștii de Pădure, Ceptura, Șotȃnga (minerit), Valea Mare Prăvăț Combinatul de Lianți), ieni (Fabrica de Ciment), Brazi (Combinatul Petrochimic), Florești (Uzina de anvelope), etc. După 1989, pe fondul restrȃngerii activității sau chiar închiderii acestor agenți economici, aceste localități au fost cele mai afectate de procesul de restructurare economică, unele fiind chiar declarate zone defavorizate. STRUCTURA SOCIO-DEMOGRAFICĂ A POPULAŢIEI REGIUNII SUD-MUNTENIA: Numărul populaţiei indică numărul de locuitori de pe un anumit teritoriu la un moment dat. La 1 iulie 2011, populaţia regiunii Sud Muntenia era de 3.243.268 de persoane, reprezentând din punct de vedere procentual 15,2% din populaţia României (21.354.396), fiind a doua regiune ca mărime din punct de vedere demografic. Analizând distribuţia populaţiei regiunii Sud Muntenia, la nivel NUTS 3, se poate observa faptul că, la mijlocul anului 2011, 25% din populaţia regiunii Sud Muntenia era concentrate în judeţul Prahova, în timp ce în judeţul Giurgiu era concentrate doar 9% din populaţia regiunii. Structura pe categorii de vârstă a populaţiei regiunii Sud Muntenia poartă amprenta caracteristică unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii, care a determinat reducerea absolută şi relative a populaţiei tinere şi creşterea numărului şi, implicit, a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 de ani şi peste). Valorile negative ale sporului natural, conjugate cu cele ale soldului migratoriu au avut ca efect scăderea constantă a populaţiei regiunii de-a lungul perioadei analizate. Se observă faptul că în anul 2011 ponderea populaţiei sub 25 de ani a fost de 27,5 % la nivelul regiunii, în scădere cu 3 % faţă de valoarea înregistrată în anul 2004 (30,5%), în timp ce populaţia cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani a înregistrat o creştere cu 2,6% anul 2011 faţă de anul 2004. Totodată, ponderea populaţiei vârstnice de 65 de ani şi peste a crescut cu 0,4% în 2011 faţă de anul 2004. La nivel NUTS 3, în anul 2011, ponderea cea mai mare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 0-24 de ani era concentrată în judeţul Prahova (23,9%), în timp ce ponderea cea mai mica era concentrată în judeţul Giurgiu (8,8%). În ceea ce priveşte populaţia cu vârsta cuprinsă între 25-64 de ani, cea mai mare pondere populaţiei era deţinută de judeţul Prahova (25,7%), iar cea mai mica pondere a populaţiei se regăsea în judeţul Giurgiu (8,5%). O analiză succintă a evoluţiei populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste din regiune, pe judeţe, arată că ponderea acesteia a crescut constant, în toată perioada analizată, această evoluţie evidențiind tendinţa constantă de îmbătrânire a populaţiei. Astfel, în anul 2011, cea mai ridicată pondere a populaţiei vârstnice s-a înregistrat în judeţul Prahova (24,1%), iar cea mai scăzută în judeţul Ialomiţa (8,6%). EVOLUŢIA POPULAŢIEI ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA: Începând din anul 2004, sub efectul scăderii natalităţii, suprapus peste cel al creşterii mortalităţii, regiunea Sud Muntenia se confruntă cu fenomenul de scădere numerică a populaţiei, având la bază atât soldul negativ al migraţiei externe cât şi sporul natural care este de asemenea negativ. Menţinerea acestui context socio-economic va duce la deteriorarea în continuare a situaţiei demografice. Redresarea economică şi social nu implică şi o redresare demografică, în condiţiile în care asistăm la crearea unui nou model reproductiv al tinerelor cupluri, bazat pe opţiune. O resursă pentru revenirea la un spor natural pozitiv care trebuie luată în calcul este scăderea mortalităţii. Dacă rata mortalității ar scădea la nivelul la care tinde să se stabilizeze media Uniunii Europene,

36

respectiv de 9,7%, sporul natural ar deveni pozitiv. Scăderea numărului populaţiei s-a datorat existenţei unei rate a natalităţii scăzute, situate în mod constant sub media naţională, fiind cu aproximativ 0,5 născuţi vii la 1000 de locuitori sub aceasta. Evoluţia în timp a fost asemănătoare cu cea de la nivel naţional, cu diferenţa că pe medii de rezidenţă, rata natalităţii din mediul urban este în creştere, iar cea din mediul rural este în scădere. În acelaşi timp mortalitatea în regiune a fost în mod constant peste media naţională, fiind mai mare decât aceasta cu 1,1 decedaţi la 1000 de locuitori. Mortalitatea infantilă, s-a situat de asemenea, în mod constant peste media naţională, nivelul acesteia fiind puternic influenţat de situaţia înregistrată în mediul urban. La 1 iulie 2011, populaţia regiunii Sud Muntenia era de 3.243.268 de persoane, reprezentând 15,2% din populaţia ţării. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2004, populaţia regiunii Sud Muntenia a înregistrat o scădere cu 2,96% (-98.774 de persoane), tendinţă înregistrată şi la nivel naţional (-1,5%). Astfel, populaţia regiunii Sud Muntenia a scăzut mai mult decât media la nivel naţional, ocupând astfel locul 7, fiind urmată doar de regiunea Sud – Vest Oltenia. La nivelul judeţelor regiunii Sud Muntenia, în anul 2011, în ceea ce privește rata natalităţii, judeţul Ialomiţa a ocupat locul 1 (10,4 născuţi vii la 1000 de locuitori) în rândul celor şapte regiuni de dezvoltare iar ultimul loc a fost ocupat de judeţul Teleorman (7,2 născuţi vii la 1000 de locuitori). Clasamentul s-a menţinut similar şi în dinamică, diferenţele fiind nesemnificative de-a lungul perioadei de timp analizate. În ceea ce priveşte rata mortalităţii, acest indicator a înregistrat valorile cele mai ridicate, în anul 2011 în judeţul Teleorman (17,3 decedaţi la 1000 de locuitori), iar cele mai scăzute valori în judeţul Dâmboviţa (11,5 decedaţi la 1000 de locuitori). ECONOMIA REGIUNII SUD-MUNTENIA: Odată cu 1 ianuarie 2007, cu intrarea în Uniunea Europeană, România a devenit membru al unui model redistributiv, ambivalent, economic și social, care folosește politica regională pentru a reduce decalajele între regiunile europene și care joacă un rol esențial în obținerea creșterii economice, creearea de noi locuri de muncă și stabilitate demografică. Un model cu finalitate socială și cu o strategie de reglementare care, prin fondurile structurale și de coeziune acordate, difuzează prosperitatea dinspre centru spre periferie. Pe plan economic, aderarea a adus României o creştere a Produsului Intern Brut, a schimburilor comerciale şi o îmbunătăţire a balanţei comerciale. Efectele acestor tendinţe pozitive au fost puternic contracarate însă de evoluţia inflaţionistă a economiei şi de deprecierea monedei naţionale. La nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, în intervalul analizat 2004 – 2011, economia a fost caracterizată printr-o evoluție ușor ascendentă, influențată în foarte mare măsură de criza economică și financiară mondială, reflectată în valorile principalilor indicatori de evaluare a creșterii economice. Un aspect important care se evidențiază pe tot parcursul analizei economiei regiunii Sud Muntenia este legat de reunirea în cadrul regiunii a șapte județe care formează două clase extrem de diferite în caracteristicile lor economice. Astfel, cele trei județe din nord – Argeș, Dâmbovița și Prahova – dau baza industrial-regională care este impresionantă, depășind media națională și celelalte patru județe din sudul regiunii – Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman – cu tradiție, în principal, în producția agricolă și agroalimentară. Produsul Intern Brut obținut în anul 2010 de regiunea Sud Muntenia totaliza 66.114,80 milioane lei prețuri curente (15.716 milioane euro – 0,13% din media UE-27), reprezentând 12,6% din valoarea PIB național, ceea ce a condus la ocuparea locului 2 în rândul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României, după București - Ilfov. Indicator macroeconomic folosit pentru a măsura activitatea și creșterea economică într-o țară sau regiune, PIB regional s-a caracterizat, în tot intervalul analizat, respectiv 2004 - 2010, printr-o evoluție pozitivă lentă. În perioada analizată, la nivelul regiunii Sud Muntenia, valoarea indicatorului PIB în valori reale a înregistrat o evoluție fluctuantă, ajungând în 2010 la un nivel de 96,1%, cea mai mare descreștere la nivel național în anul respectiv. Evoluția PIB în valori reale se poate observa din următorul grafic: Contributia celor 7 judete la Produsul Intern Brut regional, în 2010, evidențiază decalajul dintre performanța economică a județelor din nordul regiunii specializate în industrie, comparativ cu cele din sudul regiunii influențate de evoluția sectorului agricol. Astfel, județele Prahova și Argeș au realizat 27,5%, respectiv 25,1% din PIB regional, în timp ce Giurgiu și Ialomița, județe cu o populație puțin numeroasă (în special cea ocupată civilă) și cu o structură economică diferită au contribuit cu 8%, respectiv 7,3% la PIB regional. Cel mai important indicator de analiză a disparităților regionale, PIB per locuitor la nivel teritorial, a înregistrat de asemenea un trend ascendent în tot intervalul avut în vedere. Astfel, la 2010, PIB/locuitor calculat la paritatea de cumpărare standard a fost de 20.288,2 lei/locuitor, respectiv 9.500 euro calculat la paritatea de cumpărare standard, reprezentând astfel 39% din media UE-27. Privită din prisma acestui indicator, regiunea Sud Muntenia

37

s-a situat pe locul 5 la nivel național și pe locul 9 în topul celor mai sărace 20 de regiuni din UE (în scădere cu un loc față de anul precedent), având aproximativ același nivel de dezvoltare cu unele regiuni din Ungaria (Észak- Magyarorszá sau Észak-Alföld). Diferențele apreciabile în ce privește dezvoltarea economică a județelor se reflectă în valorile indicelui de disparitate a PIB/locuitor. La nivelul anului 2010, un singur județ din regiunea Sud Muntenia, și anume Argeșul, se regăsea printre cele mai dezvoltate 10 județe din țară, având un indice de disparitate față de nivelul național de 106,3%, în timp ce Prahova se situa în apropierea mediei naționale cu un indice de 91,6%. Celelalte județe prezentau o situație mai puțin favorabilă, cu Teleorman printre ultimele 5 cel mai puțin dezvoltate județe, având un indice de 57,4% din media națională. Principalele sectoare care au contribuit, în anul 2010, la formarea PIB regional în Sud Muntenia au fost: comerțul și serviciile - cu o pondere de 48,37%, în scădere față de anul precedent cu peste 2 puncte procentuale, pe fondul crizei mondiale și scăderii puterii de cumpărare – și industria – cu o pondere de 35,49%. În intervalul 2008 – 2010, industria și-a majorat contribuția la formarea PIB regional îndeosebi prin intermediul exporturilor, cu o creștere spectaculoasă în timpul crizei internaționale de aproximativ 5 puncte procentuale, în 2010 față de 2009, fiind susținută în principal de cererea externă. În schimb, agricultura a păstrat același trend de scădere, atingând nivelul de 8% în 2010, tendință influențată în principal de gradul mare de fărâmițare a terenului agricol și de practicarea pe o scară largă a agriculturii de subzistență. Analiza structurii sectoriale a VAB-ului regional arată că ponderile principalelor sectoare de activitate au avut, în intervalul 2004 - 2010, evoluții diferite și evidențiază tranziția treptată către o economie post-industrială bazată pe sectorul terțiar. În perioada 2008 – 2010, sectorul „Agricultură, silvicultură şi pescuit” (cf CAEN rev 2) a înregistrat o diminuare continuă a ponderii în VAB regional, scăzând de la 10,78% până la 8,99%. Sectorul „Industria” a înregistrat o creștere importantă în 2010 după 2 ani de scădere, în timp ce sectorul „Construcții” a scăzut la 9,11% în 2010, după o creștere formidabilă de 370% în intervalul 2004 – 2009, consecință a expansiunii sectorului imobiliar care a caracterizat întreaga țară. În cazul sectorului „Comerț, servicii și altele”, evoluția a fost una oscilantă; astfel, după o sensibilă creștere în 2009 față de 2008, comerțul și serviciile au atins nivelul de 42,10%, influențate fiind de efectele recesiunii asupra puterii de cumpărare a consumatorilor și contracției cererii interne. Valorile acestui indicator confirmă faptul că tranziția regiunii Sud Muntenia de la o economie bazată pe producție către o economie bazată pe servicii este încă în curs de realizare, contribuția unora dintre sectoare, precum agricultura și industria, la formarea VAB-ului atingând valori peste nivelul național (8,99% față de 6,41% și 39,80% față de 31,85%). Acest aspect poate contribui la conturarea profilului economic al regiunii, accentuând importanța celor două sectoare în economia regională. Calculată ca raport între valoarea adăugată brută regională și populația ocupată civilă, acest indicator macroeconomic exprimă, în principal, eficiența cu care este consumată munca. În perioada analizată 2004 - 2010, productivitatea muncii a înregistrat un trend crescător, atingând în ultimul an de analiză un nivel de 91,64% din media națională, ocupând locul 4 la nivel național (primul loc a fost ocupat de regiunea București – Ilfov cu 172,62% comparativ cu nivelul național). Pentru anul 2010, județele cu cel mai mare nivel al productivității muncii au fost Argeșul și Prahova, urmate de Giurgiu (cu cea mai mare creștere față de anul precedent), Călărasi, Dambovita, Ialomita si Teleorman. DEZVOLTARE ANTREPRENORIALĂ: O caracteristică a economiei de piață contemporane, indiferent dacă ne referim la nivelul național, regional sau local, este situarea firmelor în prim-planul activității economice, pornind de la premisa că dacă acestea sunt profitabile atunci toți cei implicați sunt afectați pozitiv și, în consecință întreaga economie. O economie bazată pe antreprenoriat, fie că e la nivel naţional, regional sau de comunitate, diferă în mod semnificativ de economiile non-antreprenoriale şi nu doar prin structura sau vigoarea economică, cât şi prin vitalitatea socială şi calitatea vieţii. Structura unei economii antreprenoriale este foarte dinamică şi extrem de competitivă datorită rapidei apariţii a unei afaceri noi şi a ieşirii de pe piaţă a uneia stagnante şi falimentare. O astfel de economie este populată rapid cu firme cu ascendenţă rapidă, aşa-numitele firme înalt dinamice, în literatura de specialitate „gazelles”. Ele sunt cheia dezvoltării economice (Hans Landström – „Handbook of research on venture capital”, 2009). Mediul de afaceri din regiunea Sud Muntenia, în perioada 2004 - 2011, s-a caracterizat printro evoluție pozitivă, în intervalul 2004 – 2008, urmat de o perioadă de regres, pe fondul crizei economice mondiale, care a influențat toate sectoarele economice.

38

POTENȚIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII SUD-MUNTENIA: Regiunea Sud Muntenia deţine un potenţial deosebit pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pentru anumite categorii de produse cheie, fiind lider la nivel naţional în ceea ce priveşte producţia de carne, ouă, fructe şi pe locul 2 la producţia de miere. Totuşi, valoarea adăugată a produselor agroalimentare, precum şi productivitatea fermelor sunt limitate de problemele structurale, precum şi de fragmentarea din lanţul valoric. Această fragmentare din lanţul valoric al sectorului agroindustrial produce efecte nedorite în economia României, însă impactul este mult mai mare în zonele cu potenţial, aşa cum se prezintă situaţia în regiunea Sud Muntenia. Competitivitatea sectorului agroalimentar este diminuată şi de deficienţele infrastructurii aferente, lipsuri majore fiind semnalate, în special, în ceea ce priveşte capacitatea de stocare – depozitare în condiţii moderne pentru produsele perisabile. În ceea ce priveşte potenţialul turistic, în regiunea Sud Muntenia există 3 parcuri naturale. Pentru a putea fi protejate, dezvoltarea lor trebuie să fie făcută în concordanţă cu cerinţele dezvoltării economice durabile, iar turismul practicat în cadrul acestora să fie unul ecologic şi sustenabil.

În regiunea Sud Muntenia există 4.768 de obiective construite parte a patrimoniului naţional și 2.758 de lăcaşuri de cult, dintre care 79 de biserici de lemn, precum și peste 100.000 ha de arii protejate de interes național (parcuri naționale, rezervații naturale și monumente ale naturii). Cu toate acestea, un număr foarte mic de obiective de patrimoniu din regiune au beneficiat de investiţii semnificative în restaurarea şi valorificarea în scop turistic a acestora, multe dintre acestea fiind într-o stare avansată de degradare (case memoriale, conace, etc.);

Regiunea Sud Muntenia reprezintă principala destinaţie de turism montan de iarnă din ţară, prin staţiunile din judeţul Prahova. Acestea deţin totodată cea mai modernă şi dezvoltată infrastructură de schi, însă potențialul pentru acest tip de turism este doar parțial valorificat, deoarece există zone cu potenţial important pentru turismul montan de iarnă şi în județele Argeș, Dâmbovița și chiar Prahova.

În zona montană a regiunii există numeroase itinerarii turistice, însă cele mai multe dintre acestea nu beneficiază de dotări specifice de semnalizare, informare, servicii pentru turiști, etc. Traseele turistice nu sunt în marea lor totalitate marcate.

În ceea ce priveşte Dunărea, ce traversează regiunea de-a lungul celor 4 judeţe componente (Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman), potenţialul turistic al acesteia fiind unul slab, deoarece porturile nu sunt în general valorificate în scop turistic şi de agrement. Ca parte a reţelei de transport trans - europene, Dunărea are potenţial pentru dezvoltarea turismului în zonele adiacente râului şi în Deltă şi pentru îmbunătăţirea activităţilor din porturile fluviale, fiind parte din dezvoltarea transportului combinat.

În regiunea Sud Muntenia sunt înregistrate 2 stațiuni turistice balneoclimaterice, a căror infrastructură este în mare măsură degradată. În cadrul Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Balnear în România, elaborat pentru MDRAP în anul 2009, aceste stațiuni au fost încadrate în segmentul balnear social, recomandându-se investiții care să le permită să devină stațiuni turistice naționale. În general, puţine staţiuni balneare din România au reuşit să atragă clientela din străinătate, deoarece turismul balnear este, de regulă, un turism naţional şi de proximitate. Acest lucru se datorează faptului că, în cazul tratamentelor balneare, practicile sunt specifice fiecărui popor în parte. Trebuie să tindem către un turism balnear competitiv, care de regulă se practică în staţiuni animate, cu patrimoniu, cu o abordare medicalizată, şi anume conceptul de „oraşe termale”.

3.4. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Nord-Est CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII NORD-EST: Regiunea Nord-Est acoperă zona de nord-est a țării și este o parte a vechii regiuni istorice a Moldovei, fiind compusă din șase judete: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Suprafața regiunii este de 3684983 ha (36850 kmp), reprezentând aproximativ 15,46% din suprafața României, cele mai întinse județe fiind Suceava, cu o suprafață de 8533 kmp și Bacău, cu 662 kmp. Un aspect cheie al localizării geografice al Regiunii Nord-Est este faptul că se constituie în frontieră estică a Uniunii Europene, cu implicații majore în ceea ce privește securizarea punctelor de trecere a frontierei, avand o graniță de 184,2 km lungime cu Ucraina (terestră și fluvială) și de 562,3 km cu Republica Moldova (în întregime fluvială – formată de râul Prut).

39

Localizarea la limita estică a Uniunii Europene conferă regiunii un avantaj strategic din punct de vedere al cooperării transfrontaliere cu Ucraina și Republica Moldova, în perspectiva apropierii acestora de structurile europene. Cel mai apropiat oraș de dimensiuni mai mari aflat la mai puțin de 50 km de graniță este Cernăuți, cu aproximativ 259 mii locuitori. Astfel, prin punctele de trecere a frontierei Siret (rutier) și Vicșani (feroviar), se realizează o conexiune directă cu orașul ucrainian, iar fluxul de persoane și mărfuri este permanent. În ceea ce privește localitățile urbane din Republica Moldova, cel mai apropiat oraș față de regiunea Nord-Est este Ungheni, situat chiar pe malul Prutului, având conexiune directă doar feroviar cu România. Din punct de vedere rutier însă, acesta se află la 25 km de punctul de trecere a frontierei Sculeni. În viitor se are în vedere reconstruirea podului rutier de la Ungheni, distrus în al doilea război mondial, pentru scurtarea drumului spre Chișinău, dar și pentru o dezvoltare economică a orașului Iași spre est printr-o mai bună cooperare cu orașul Ungheni. Cele mai mari orașe din afara României situate relativ aproape de regiunea Nord-Est sunt Chișinău (capitala Republicii Moldova, situată la 130 km de graniță și 145 km de municipiul Iași), Lviv/Liov (cel mai mare oraș din vestul Ucrainei – 729 mii locuitori, cu o zonă metropolitană însumând aproximativ 1,5 mil. locuitori, situat la 300 km de graniță și 350 km de Suceava) și Odesa (cel mai mare port al Ucrainei și al treilea cel mai mare oraș al țării-peste 1 mil. de locuitori, situat la 270 km de grniță și 340 km de Iași). Cooperările dintre Regiunea Nord-Est și țările cu care se învecinează constituie un prim pas important în dezvoltarea relațiilor de schimb și a legăturilor culturale și economice cu acestea. Ținând cont de faptul că atât Republica Moldova, cât și Ucraina au semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, poziția Regiunii Nord-Est reprezintă un factor decisiv în sprijinirea dezvoltării transfrontaliere și înlesnirea parcursului pe care țările vecine îl au de străbătut spre integrarea europeană, prin procese de dezvoltare a unor axe de transport coerente în partea de est a Europei, din care să aibă de beneficiat și Regiunea Nord-Est. Regiunea Nord-Est este alcătuită din șase județe (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) cu o populație de 3302217 locuitori, situându-se din acest punct de vedere, pe primul loc intre cele 8 regiuni ale țării (16,4% din populația toală a României).

Structura administrativ-teritorială a regiunii Nord-Est (2013)

unea201420222220132kjjbvvfffc

Regiunea Nord-Est

Bacău Botoșani Iași Neamț Suceava Vaslui

Suprafaţa totală, km2 36850 6621 4986 5476 5896 8553 5318

Densitatea populației 89,6 93,1 82,8 141 79,8 72,2 74,4 Număr municipii 17 3 2 2 2 5 3 Număr orașe 29 5 5 3 3 11 2 Număr și localități și sate componente ale municipiilor și orașelor

165 24 28 15 14 57 22

Număr commune 506 85 71 93 78 98 81 Număr sate aparținând comunelor

2361 486 322 414 341 355 443

(sursa: Prelucrări baza de date TEMPO, prelucrare date RPL 2011 INS)

Principalele centre ale regiunii Nord-Est: Regiunea Nord-Est are 46 orașe (conform RPL din 2011), grupate după cum urmează:

3 localități urbane mari (cu peste 100.000 locuitori) – municipiile Iași, Bacău și Botoșani 5 localități urbane mijlocii (50.000-100.000 locuitori) – municipiile Suceava, Piatra Neamț, Bârlad, Vaslui,

Roman 20 localități urbane mici (10.000-50.000 locuitori) – 9 municipii și 11 orașe 18 localități urbane foarte mici (sub 10.000 locuitori).

Aspecte cheie ale regiunii Nord-Est:

peste 58% din populația regiunii locuiește în mediul rural; scăderea populației în polii de dezvoltare Bacău și Suceava în perioada 2002-2011; existența multor zone lipsite de orașe pe o rază de 25-30 km;

40

în mediul urban al regiunii Nord-Est, 40,4% din populație trăiește în zone dezavantajate sau marginalizate;

28 din cele 29 de orașe și 2 din cele 17 municipii din regiune au peste 50% din populație în zone dezavantajate.

Regiunea Nord-Est se situează pe primul loc între cele opt regiuni ale țării ca populație totală, 16,4% din populația României;

În regiune există 46 de localități urbane, din care un pol de creștere – Iași și doi poli de dezvoltare urbană – Bacău și Suceava;

Existența firmelor foarte mari din polul de creștere Iași, care excelează la nivel national în domeniul farmaceutic, in fabricarea de echipamente electrice și motoare și în distribuția energiei electrice;

Existența firmelor de dimensiuni foarte mari în Bacău, care excelează la nivel national în construcții de drumuri, prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre și fabricarea de aeronave comerțul de articole de fierărie, din sticlă și pentru vopsit;

Existența firmelor de dimensiuni mari în Suceava, care excelează la nivel național în fabricarea de hârtie și carton și fabricarea înghețatei;

În regiune sunt constituite asocieri de tip metropolitan în jurul municipiilor Iași, Bacău, Botoșani, Suceava, Piatra Neamț, Vaslui, Roman și Târgu Neamț;

Legăturile internaționale ale regiunii sunt asigurate prin trei aeroporturi regionale (Bacău, Iași, Suceava), două puncte de frontieră feroviare și cinci puncte de frontieră rutiere (către Ucraina și Republica Moldova);

La nivelul anului 2013 erau constituite 32 de asociații tip GAL (Grupuri de acțiune locală); Instrumentele de dezvoltare teritorială propuse pentru perioada 2014-2020 (ITI și DLRC).

Zone urbane dezavantajate și marginalizate: Marginalizarea urbană se manifestă prin concentrarea spațială a populației deprivate în comunități situate în anumite zone din interiorul așezărilor urbane. De aceea, pentru a analiza acest fenomen, studiul a fost realizat la un nivel teritorial redus (sectoare de recensământ și nu la nivel de unitate administrativă. Cea mai mică zonă geografică delimitată în vederea realizării unui recensământ este sectorul de recensământ care cuprinde, de obicei, în jur de 200 persoane. Cu toate acestea, utilizând date agregate la nivel de sector de recensământ se pot identifica sau reconstitui doar o parte din comunitățile dezavantajate. Dimensiunile cele mai pertinente, mai practice, mai măsurabile și mai utile pentru definirea diferitelor tipuri de zone dezavantajate sunt: (1) Capitalul uman (adica educație, sănătate și comportament demografic) (2) Ocuparea forței de muncă (3) Calitatea locuirii Pentru fiecare dintre aceste dimensiuni poate fi atribuit un set de indicatori pentru care există date în recensământul din 2011.

Distributia populatiei urbane pe regiuni si situarea in zone urbane dezavantajate

Indicatori Populatie urbana in zone dezavantajate cheie % % in zone % in zone % in zone

% in zone % in alte % in zone Total

\

total zone

dezavantajate

dezavantajate

dezavantajate

zone

nedezavan -

urban

margina-

% dezavantajate pe pe pe

lizate urbane tajate (%)

populatie

locuire

ocupare

capital uman

Romania 32,2 5,2 9,9 11,7 3,2 2,3 67,8 100

NE 40,4 5,7 12,5 14,8 4,3 3,1 59,6 100

(date: INS, Recensamantul Populatiei si al Locuintelor 2011)

La nivel urban național, 3,2% din populația urbană, 2,6% dintre gospodăriile din urban și 2,5% dintre locuințele din urban se află în zone (sectoare de recensământ) marginalizate. Se înregistrează de asemenea discrepanțe regionale, dar acestea sunt mai mici: proporția populației rezidente în zone dezavantajate variază între 40% în orașele din Nord‐Est și 21% în regiunea București‐Ilfov. Ponderea populației din zonele marginalizate este de 4,3% în Nord‐Est și Centru, 4,2% în Sud‐Est și 3,7% în Vest, în timp ce celelalte regiuni prezintă rate egale sau mai mici decât media națională de 3,2%.

41

Tipuri de zone urbane dezavantajate: Tipul 1. Zone dezavantajate pe locuire - daca prezinta concentrarea34 a cel putin doua din urmatoarele categorii vulnerabile: (i) persoane ce traiesc in locuinte fara curent electric (ii) persoane ce traiesc in spatii supraaglomerate; (iii) gospodarii confruntate cu nesiguranta locativa. Nu au un nivel scazut de ocupare in sectorul formal si pot prezenta sau nu un nivel scazut de educatie. Tipul 2. Zonele dezavantajate pe ocuparea fortei de munca - daca prezinta o concentrare de someri si/sau persoane neincadrate pe piata formala a muncii. Aceasta categorie se refera in general la zone care au avut in perioada comunista o concentrare mare de intreprinderi. In ciuda existentei unei forte de munca profesional calificata, aceste zone au avut parte de putine investitii private in ultimii douazeci de ani si, drept consecinta, exista oportunitati reduse de angajare in sectorul formal. Tipul 3. Zonele dezavantajate pe capital uman - daca prezinta concentrarea a cel putin doua din urmatoarele categorii vulnerabile: (i) populatie activa cu nivel scazut de educatie; (ii) copii; (iii) persoane cu dizabilitati sau alte probleme de sanatate. Aceste zone urbane sunt locuite de persoane necalificate, care lucreaza in agricultura, constructii sau alte sectoare, in multe cazuri, informal. Prin urmare, interventiile in acest tip de zone trebuie sa se concentreze pe calificarea fortei de munca. Tipul 4. Zonele urbane marginalizate - cumuleaza deprivari pe toate dimensiunile si sunt recomandate a reprezenta tinta programului DLRC. In cele mai multe cazuri, acestea sunt zone intraurbane, sarace, izolate din punct de vedere social si care nu sunt reflectate in statisticile privind ratele de saracie calculate la nivel de localitate sau judet, adevarate pungi de excluziune sociala. Puternica stigmatizare cu care sunt asociate aceste locuri, pe langa lipsa sau slaba calitate a serviciilor (educatie, sanatate, infrastructura) reduc drastic sansele populatiei de a scapa de saracie. Aceste zone sunt candidatele cele mai potrivite pentru interventiile de tipul dezvoltarii locale plasate sub responsabilitatea comunitatii realizate in orasele din Romania. Zone monoindustriale la nivelul regiunii Nord-Est: In regiunea Nord-Est exista o serie de orase care, datorita specializarii pe un anumit sector industrial au devenit dependente de acesta din punctul de vedere al dezvoltarii, al locurilor de munca si al veniturilor. Orasele care isi concentreaza mai mult de 50% din productie, cifra de afaceri sau angajati intr-o singura ramura industriala pot fi considerate monoindustriale. La nivelul anului 2002 se incadrau in aceasta categorie urmatoarele orase:

Bicaz – peste 90% din productie si peste 85% din cifra de afaceri revenea industriei materialelor de constructii si sectorului constructiilor

Buhusi – peste 55% din productie revenea industriei textile Comanesti – peste 60% din productie revenea industriei lemnului Onesti - peste 85% din productie si peste 75% din cifra de afaceri revenea inductiei chimice

Evolutia numarului de orase monoindustriale din Romania a crescut de-a lungul timpului din perioada interbelica (4 centre monoindustriale) pana in 1989 (43 de centre monoindustriale), ca apoi sa ajunga in 2002 la doar 24 orase monoindustriale. EVOLUȚIA POPULAȚIEI ȘI POTENȚIALUL DEMOGRAFIC AL REGIUNII NORD-EST: Conform datelor statistice existente la 1 iulie 2013, regiunea Nord-Est avea o populatie stabila de 3.705.145 locuitori, reprezentand 17,4% din populatia totala a tarii. Sub acest aspect, dintre cele opt regiuni de dezvoltare, regiunea Nord-Est are cel mai mare numar de locuitori. Distributia pe judete este urmatoarea: Bacau – 707.045 loc, Botosani – 439.152 loc, Iasi – 849.670 loc, Neamt – 554.240 loc, Suceava – 708.302 loc si Vaslui – 446.736 loc. In raport cu datele colectate si centralizate cu ocazia realizarii Recensamantului populatiei si locuintelor 2011 (date finale iul. 2013) se constata ca populatia totala stabila a regiunii este de 3.302.217 locuitori, reprezentand 16,41% din populatia totala a tarii. 616.168 persoane locuiesc in judetul Bacau, 412.626 in judetul Botosani, 772.348 in judetul Iasi, 470.766 in judetul Neamt, 634.810 in judetul Suceava si 395.499 in judetul Vaslui. In comparatie cu datele publicate ale Recensamantului Populatiei din 2002 populatia regiunii a scazut cu 11,8%. La nivel national, in perioada 2005-2013 are loc o usoara scadere a populatiei totale. Cu exceptia anului 2006 (cand o serie de comune au fost declarate orase), in perioada de analiza are loc o descrestere continua in mediul urban. Mai mult, descresterea inregistrata si in mediul rural indica faptul ca o parte a populatiei Romaniei a emigrat in alte State Membre. Pentru regiunea Nord-Est, per total, se inregistreaza acelasi trend anual de descrestere usoara a populatiei. Pe medii de rezidenta, descresterea este mai mare in mediul urban si se inregistreaza in perioada 2007-2011. In mediul rural, in perioada 2007-2008 are loc o usoara crestere (migratie a populatiei dinspre urban spre rural), in timp ce in 2009-2013 o usoara scadere ca urmare a migratiei

42

externe. Comparand datele de la Recensamantul Populatiei din 2002, respectiv 2011, pe medii de rezidenta, se poate observa ca in mediul urban a avut loc o scadere a populatiei cu 10,2%, iar in mediul rural cu 12,9%. Structura pe sexe a populatiei la nivel global, pe regiune, evidentiaza o repartizare echilibrata, 49,42% din populatia totala fiind barbati, iar 50,58% femei. La nivelul localitatilor urbane cele mai mari densitati ale populatiei (superioare mediei regionale), in ordine descrescatoare, se inregistreaza in:

judet Bacau: municipiile Bacau (3994 loc/kmp), Onesti (902 loc/kmp), Moinesti (500 loc/kmp), si orasele Buhusi (477 loc/kmp), Comanesti (357 loc/kmp), Targu Ocna (259 loc/kmp);

judet Botosani: municipiile Botosani (2726 loc/kmp) si Dorohoi (472 loc/kmp), orasele Saveni (131 loc/kmp), Darabani (119 loc/kmp), Bucecea (111 loc/kmp) si Flamanzi (107 loc/kmp);

judet Iasi: municipiile Iasi (3257 loc/kmp) si Pascani (517 loc/kmp), orasele Targu Frumos (652 loc/kmp), Harlau (324 loc/kmp) si Podu Iloaiei (213 loc/kmp);

judet Neamt: municipiile Piatra Neamt (1345 loc/kmp) si Roman (2156 loc/kmp), orasele Roznov (245 loc/kmp), si Tirgu Neamt (472 loc/kmp);

judet Suceava: municipiile Suceava (2008 loc/kmp), Falticeni (1012 loc/kmp) Radauti (916 loc/kmp), Campulung Moldovenesc (134 loc/kmp) si Vatra Dornei (111 loc/kmp), orasele Vicovu de Sus (361 loc/kmp), Cajvana (359 loc/kmp) Gura Humorului (226 loc/kmp), Siret (209 loc/kmp), Salcea (185 loc/kmp), Milisauti (160 loc/kmp), Liteni (142 loc/kmp) si Dolhasca (103 loc/kmp);

judet Vaslui: municipiile Barlad (4615 loc/kmp), Vaslui (1091 loc/kmp) si Husi (447 loc/kmp), orasul Negresti (164 loc/kmp).

Cele mai scazute densitati ale populatiei (inferioare mediei regionale), in ordine crescatoare se inregistreaza in urmatoarele localitati urbane:

judet Bacau: Slanic Moldova (42 loc/kmp); judet Botosani: Stefanesti (58 loc/kmp); judet Neamt: Bicaz (58 loc/kmp); judet Suceava: Frasin (74 loc/kmp), Solca (55 loc/kmp), Brosteni (15 loc/kmp); judet Vaslui: Murgeni (58 loc/kmp).

ECONOMIA REGIUNII NORD-EST: În descrierea mediului economic al regiunii Nord-Est un indicator important îl reprezintă Produsul Intern Brut Regional (PIBR), respectiv raportul în care cele trei sectoare mari economice (agricultura, industria şi serviciile) contribuie la realizarea acestuia. Per total PIBR regiunii a crescut de la 18930,9 milioane lei preţuri curente în 2002 la 384429,9 în 2006 cf. Anuarului Statistic al României 2008. La nivelul anului 2008, raportul PIB pe locuitor în Nord - est faţă de media naţională este de 0,675, fiind cel mai mic indice de disparitate regională din ţară (Sud Muntenia - 0,821; Sud est - 0,841; Bucureşti - 2,063). La nivelul anului 2006 (pentru care există ultimele statistici furnizate de INS), serviciile şi-au adus cea mai mare contribuţie la formarea PIBR cu 59.31%, urmate de industrie cu 24.04%, si agricultura cu 16.64%. În servicii aportul este asigurat în principal de serviciile publice (sănătate, învăţământ, administraţie publică), tranzacţii imobiliare, transport-comunicaţii, comerţ si construcţii. Conform datelor Comisiei Naţionale de Prognoză între anii 2005 şi 2008 în regiunea de dezvoltare Nord-est s-a produs o creştere constantă a PIBR general ajungându-se de la 2,2% în 2005 faţă de 2004 până la o creştere substanţială de 6,4% în 2008 faţă de 2007. După cum se poate observa în tabelul 3 agricultura a evoluat de la cifre negative spre creşteri relativ mici (o descreştere de -15% în 2005 faţă de 2004 la 3,5 în 2008 faţă de 2007). In descrierea mediului economic al regiunii Nord-Est un indicator important il reprezinta Produsul Intern Brut Regional (PIBR), respectiv raportul in care cele trei sectoare mari economice (agricultura, industrie si servicii) contribuie la realizarea acestuia. La nivelul anului 2003 (pentru care exista ultimele statistici furnizate de INS), serviciile si-au adus cea mai mare contributie la formarea PIBR cu 59.31%, urmate de industrie cu 24.04%, si agricultura cu 16.64%. In servicii aportul este asigurat in principal de servicii publice (sanatate, invatamant, administratie publica), tranzactii imobiliare, transport-comunicatii, comert si constructii. Din datele prezentate in tabelul 5.5 privind evolutia in structura a PIB-ului in perioada 1998-2003, se constata ca: - Ponderea sectorului agricol,in structura de alcatuire a PIB regional ( inclusiv silvicultura si pescuit) au inregistrat anual o scadere usoara; - sectorul industrial a avut o evolutie oscilanta in jurul unei ponderi medii de 26%; - sectorul serviciilor a inregistrat anual o usoara crestere. Daca din punct de vedere structura ponderea industriei in PIRB are o valoare apropiata de cea inregistrata in Statele Membre UE, in cazul agriculturii ponderea este inca mare in detrimentul serviciilor unde nivelul ar trebui sa fie in jurul a 65% din PIBR. Totodata, desi agricultura are o contributie redusa

43

in formarea PIBR, in acest sector activeaza peste jumatate din populatia ocupata regionala, ceea ce arata gradul scazut de productivitate in domeniu precum si practicarea unei forme de agricutura de subzistenta. In domeniul serviciilor, se constata o crestere anuala in constructii si tranzactii imobiliare, in timp ce in sectorul comertului are loc o scadere continua. Evolutia PIBR in perioada 1998-1999 a urmat o tendinta descrescatoare similara cu cea a PIB-ului national pentru ambele facandu-se resimtite efectele liberalizarii cursului de schimb valutar si ale programelor de restructurare in intreprinderile cu pierderi, incepute pe parcursul anului 1997. In Regiunea Nord Est, in anul 1999 descresterea economica este cu 50% mai mare decat cea inregistrata la nivel national dar in anul 2000 descresterea a fost mult mai mica fata de anul precedent, de 2.5%, in conditiile in care la nivel national a inceput procesul de relansare economica, cu rezultat o cresterea economica de 2.0 %. Incepand cu anul 2001 s-a inregistrat o cresterea PIBR de 8,3 % tendinta mentinuta in limita a 5.2 % in anii urmatori. In perioada 1998-2003 se constata ca cele trei sectoare economice au detinut ponderi relativ constante din PIBR, agricultura inregistrand o usoara descrestere insotita de o usoara crestere a serviciilor. In domeniul serviciilor, se constata o crestere anuala in transporturi, constructii si tranzactii imobiliare, in timp ce in sectorul comertului si hotelier-restaurante are loc o scadere continua. Incercand o estimare a ratei anuale de crestere a PIB-ului regional pe baza prognozelor furnizate de Guvernul Romaniei si BNR in care se estimeaza ca la nivel national pentru perioada care urmeaza PIB-ul va avea o crestere anuala de 5 % si tinand cont de faptul ca in anii 2001 si 2002 cresterea PIBR a avut un ritm superior celui inregistrat la nivel national, putem prognoza ca si in regiune rata anuala de crestere a PIBR pentru perioada urmatoare se poate afla in jurul unei valori medii de crestere de cca. 5%. Daca preluam estimarile realizate in studiile INCSMPS (2005 – Phare TVET) privind piata muncii conform carora pentru perioada 2007-2012 contributiile la structura PIB-lui Regionii NE pentru cele trei sectoare mari ale economiei au ponderi in jurul valorilor: agricultura va contribui cu 10%, industria cu 26% si serviciile cu 64%, putem configura anumite actiuni pe care regiunea in ansamblul ei ar trebui sa le realizeze. In termeni reali se estimeaza ca pentru perioada 2007-2012 ritmul mediu anual de crestere in agricultura este mai scazut, in jurul valorii de 2%, in industrie 3% si in servicii mai ridicat la aproximativ 6%. In interiorul sectorului servicii, se estimeaza ca in cazul constructiior acestea vor creste cu 15%, comertul cu 1% iar in ramura hoteluri-restaurante cu 2%. Numarul firmelor inregistrate din industrie, comert si servicii din regiunea Nord-Est insuma 7494 la finele anului 2001. Dinamica inregistrarii acestora se plaseaza pe un trend descrescator. Economia regională contribuia, la nivelul anului 2005, în proporţie de aproape 12% la formarea produsului intern brut naţional. Analizând aportul adus de regiune pe fiecare ramură se constată o contribuţie ridicată a agriculturii, de 18%, a serviciilor publice în sănătate şi învăţământ, de 15% şi respectiv 17% la constituirea cifrelor PIB pe domenii. În schimb, toate celelalte domenii de activitate din regiune au participări puţin sub media naţională. Daca preluăm estimările realizate de Comisia Naţională de Prognoză conform cărora pentru perioada în 2012 contribuţiile la structura PIB-lui regiunii NE pentru cele patru sectoare mari ale economiei vor avea ponderi în jurul valorilor de 16% pentru industrie, 11% pentru agricultura, 14 pentru construcţii şi 59% pentru servicii, putem configura anumite acţiuni pe care regiunea în ansamblul ei ar trebui să le realizeze din perspectiva dezvoltării capitalului uman şi a resurselor umane. In termeni reali se estimează ca pentru perioada 2007- 2012 ritmul mediu anual de creştere în agricultură este mai scăzut, în jurul valorii de 2%, în industrie 3% şi în servicii mai ridicat la aproximativ 6%. În interiorul sectorului servicii, se estimează ca în cazul construcţiilor acestea vor creşte cu 15%, comerţul cu 1% iar în ramura hoteluri-restaurante cu 2%. În cifre absolute avem următoarele evoluţii estimate: - Industrie – 8863,3 mil. lei estimare pentru 2009 şi 10514,5 în 2012, creştere estimată de 18,6%. - Agricultură – 5900,1 mil. lei estimare pentru 2009 şi 6980 în 2012, creştere estimată de 18,3%. - Construcţii –6497,5 mil. lei estimare pentru 2009 şi 8980,6 în 2012, creştere estimată de 38,2%. - Servicii –29944,8 mil. lei estimare pentru 2009 şi 34809,6 în 2012, creştere estimată de 26%. Pe judete, cea mai mare pondere a firmelor active in comert se inregistreaza in Bacau (61.9%), iar cea mai mica in Neamt (48.5%). In industria prelucratoare cea mai mare pondere a firmelor active o gasim in Neamt (26.3%), iar cea mai mica in Bacau (15%). Activitatea de constructii este mai bine reprezentata in Bacau (5.2%), iar activitatea de tranzactii imobiliare este cel mai bine reprezentata in Iasi (8.8% din numarul de firme). Pe clase de marime, unitatile cu pana la 10 salariati sunt majoritare in toate judetele, reprezentand, la nivelul regiunii, 85,9% din total, judetul Iasi detinand locul I (cu 87,8% din firme cu sub 10 salariati). Firmele cu peste 10 salariati sunt mai bine reprezentate in Neamt. Dinamica firmelor cu capital strain, la nivelul regiunii Nord-Est, se poate spune ca a fost fluctuanta, inregistrand un minim in perioada 1995-1996, dupa care numarul lor reincepe sa creasca, trendul general fiind de usoara crestere. Pe judete, dinamica a inregistrat, dupa startul „in forta”, o perioada de scadere intre 1994-1996, dupa

44

care a urmat o perioada de crestere, insa mai putin spectaculoasa. Cel mai mare numar de firme cu capital strain le regasim in judetul cu cel mai ridicat potential economic Iasi. Retinem insa ca importanta observatia cu privire la trendul de crestere a firmelor cu capital strain in toate judetele. In anul 2001, la nivel judetean aproximativ o treime din firmele cu capital strain se aflau in judetul Iasi, cele mai putine firme de acest gen activand in Botosani si Vaslui. Insa din punct de vedere al volumului investitiilor straine directe realizate in Regiunea Nord-Est aceasta este plasata pe ultimul loc, cu numai 3% din volumul total national. In anul 2002, structura cifrei de afaceri a unitatilor locale active pe tipuri de activitati CAEN indica, la nivelul regiunii pe locul 1, industria prelucratoare si, la mica distanta, comertul. Dintre judete, pentru industria prelucratoare, ponderea cea mai mare o detine Neamt (50,2% din cifra totala de afaceri), iar cea mai mica Iasi (32,8%). Principala concluzie ce se desprinde din analiza regionala si din tentativa de prognoza economica este ca, in Regiunea NE ca si in Romania, trebuie intreprinse actiuni prin care sa se asigure o crestere durabila a ocuparii fortei de munca in sectoarele “locomotiva”. Ramane in continuare fara raspuns intrebarea care vor fi sectoarele economice “locomotiva” in economia regiunii alaturi de cea romaneasca. Singura certitudine pe care o putem exprima la acest moment este ca structua economica a regiunii va trebui sa se schimbe, sa se adapteze unei structuri moderne, flexibile si competitive in competitia globalizata si ca structura ocuparii in economia regiunii va trebui sa reflecte aceste schimbari din structura economica. POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII NORD – EST: Pe ansamblul Regiunii Nord-Est sunt evidente discrepanţele ca nivel dar şi ca potenţial de dezvoltare între vestul mai dezvoltat al Regiunii şi estul mult rămas în urmă (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui). Şansa zonelor de est, limitrofe graniţei de est a Uniunii Europene, Ucrainei şi Moldovei, este să se dezvolte ca areal de servicii de tranzit pentru produsele provenite din ţările fostei URSS (înmagazinare, înnobilare şi pregătire prin segmentare şi împachetare etc). Pentru aceasta trebuie efectuate lucrări de infrastructură, de creare a unor zone cu facilităţi specifice (parcuri logistice), asemănătoare celor din porturile Belgiei, Olandei şi Germaniei, specializate în astfel de servicii. Datorită condiţiilor favorabile de care dispune, a frumuseţii locurilor, purităţii aerului, apelor, zonelor montane din judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava, precum şi a inestimabilului patrimoniu cultural şi religios existent, Regiunea Nord Est deţine un potenţial turistic relativ ridicat, care poate fi comparat cu alte zone turistice renumite din ţară şi din străinătate. Alături de pitorescul regiunii, binecunoscuta ospitalitate, tradiţiile populare, obiceiurile, specificul gastronomiei moldoveneşti, tradiţionalele degustări de vinuri din podgoriile Cotnari si Huşi dau culoare locală pentru atragerea turiştilor. Principalele tipuri de turism care pot fi practicate sunt: turismul cultural (muzeistic, etnografic, artistic), religios, balneo-terapeutic, de agrement, de tranzit, agroturism. Zona muntoasă şi deluroasă din vestul regiunii (judeţele Suceava, Neamţ, Bacău) deţin un potenţial turistic valoros, în mare parte (exceptând Bucovina) insuficient dezvoltat, dar care, cu măsuri adecvate poate intra cu uşurinţă în circuitul turistic european, cu specializarea „turism religios” (Putna, Neamţ, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ), Humor, Arbore, Agapia, Văratec, Dragomirna, Bistriţa, Zamca, Secu, Sihăstria, Caşin), turism balneo-terapeutic (Vatra Dornei, Câmpulung-Moldovenesc, Bălţăteşti, Oglinzi, Slănic Moldova, Târgu Ocna), turism etnografic, agro-turism, turism rural, turism sportiv (alpinism, vânătoare, pescuit, sporturi extreme – zborul cu parapanta, rafting, orientare turistică, mountainbike, schi). Gradul de dotare a localităţilor şi originalitatea landschaftului bucovinean cât şi specificul deosebit al satelor, cu un grad înalt de civilizaţie a populaţiei, pot juca un rol în turismul de lungă durată, cu activităţi sportive, agrement şi pentru optimizarea sănătăţii (Vatra Dornei, Solca, Cacica şi pe Valea Bistriţei şi Moldovei). Domeniu economic tradiţional al regiunii, industria de prelucrare a lemnului a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani (2001-2005), nu numai în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă (11.6% în 2004), dar mai ales privind cifra de afaceri (cu 100% mai mult decât în 2001). Creşterea ponderii industriei de mobilă în totalul cifrei de afaceri evidenţiază orientarea spre o valorificare superioară a lemnului. De asemenea, industria textilă a înregistrat o creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri în anul 2004 (cu 150% faţă de anul 2001), dar productivitatea este slabă datorită folosirii sistemului lohn care are o valoare adăugată mică.

45

3.5. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare Sud-Est CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII SUD – EST: Regiunea Sud-Est cuprinde 6 judete: Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea este situata in partea de sud-est a Romaniei si se invecineaza la nord cu Regiunea Nord-Est, la vest cu Regiunea Centru, la sud-vest cu Regiunea Sud-Muntenia si Regiunea Bucuresti - Ilfov, la sud cu Bulgaria, la est cu Republica Moldova, Ucraina si tarmul Marii Negre, acoperind 35.762 km2 valoare ce reprezinta 15 % din suprafata totala a țării, regiunea fiind a doua ca marime din cele 8 regiuni ale Romaniei. Regiunea Sud - Est cuprinde aproape toate formele de relief: lunca Dunării, câmpia Bărăganului, podişul Dobrogei cu Munţii Măcinului, iar partea de nord-vest a regiunii cuprinde o parte a Carpaţilor şi Subcarpaţilor de Curbură. Totodată regiunea este străbătuta de fluviul Dunărea, cuprinde Delta Dunării şi este mărginit la est de întreg litoralul românesc al Mării Negre. În 2005, Regiunea avea o populaţie de 2.846.379 locuitori, reprezentând 13,1 % din populaţia ţării; densitatea de 79,6 loc/kmp este sub media pe ţară (90,7 loc/kmp), cea mai mare densitate a populaţiei fiind în judeţul Galaţi (138,9 loc/kmp), dominat de centrul industrial şi comercial cu acelaşi nume, iar cea mai mică, în judeţul Tulcea (29,7 loc/kmp), unde condiţiile naturale şi economice sunt mai puţin propice. Oraşele concentrează 55,5% din populaţie, cu tendinţe de diminuare. Industrializarea forţată de după război a condus la concentrarea populaţiei în oraşele Galaţi, Brăila şi Constanţa. Reţeaua de localităţi a regiunii Sud - Est era alcătuită din 35 de oraşe (dintre care 11 erau municipii) şi 1.447 de sate (organizate în 354 de comune). Cel mai mare oraş al regiunii este Constanţa (307.447 locuitori), urmat de Galaţi (298.941 locuitori), Brăila (locuitori), Buzău (137.161 locuitori), Focşani (101.294 locuitori) si Tulcea (92.676 locuitori). În această regiune există o mare diversitate etnică, lingvistică şi religioasă:

Populaţia rromă (1,7%) Comunitatea rusă (lipoveni) (0,9%) concentrată în zona Tulcea (16,350 locuitori) Comunitatea greacă (0,1%) Comunitatea turcă (1%) concentrată în zona Constanţa (27,914 locuitori) Comunitatea tătarilor concentrată în zona Constanţa (23,230 locuitori).

ECONOMIA REGIUNII SUD – EST: Specificul Reginii Sud - Est îl reprezintă disparităţile dintre nodurile de concentrare a activităţilor industriale şi terţiare (Brăila - Galaţi; Constanţa - Năvodari), centrele industriale complexe izolate (Buzău, Focşani), areale cu specific turistic (litoralul şi Delta Dunării) şi întinsele zone cu suprafeţe de culturi agricole şi viticole. Regiunii îi este caracteristică discontinuitatea în teritoriu a activităţilor industriale şi îmbinarea cu activităţi terţiare

46

(comerţ, servicii, turism) şi agricole. Această situaţie este generată de specializarea intraregională. Astfel, Galaţi şi Constanţa sunt caracterizate de o rată mai mare a populaţiei ocupate în industrie, Buzău şi Brăila cu procente mai mari de populaţie ocupate în agricultură, Constanţa, Galaţi şi Tulcea în construcţie şi servicii. Restructurările industriale care au avut loc în procesul tranziţiei la economia de piaţă, au dus la creşterea masivă a şomajului în marile centre de industrie grea (Galaţi, Brăila, Buzău) şi în micile centre urbane mono-industriale. Activitatea intensă de construcţii de locuinţe proprietate privată din jurul marilor centre urbane, litoral şi alte areale turistice din Subcarpaţi a preluat o parte din forţa de muncă disponibilizată şi astfel şocul social al disponibilizărilor a fost atenuat. Deşi zona Brăila – Galaţi, Constanţa – Năvodari a fost marcată de un puternic fenomen de disponibilizări, ultimii ani prezintă un oarecare reviriment al activităţilor industriale, respectiv un proces de stabilizare a întreprinderilor nou create pe platformele marilor complexe industriale restructurate. Astfel, pot fi menţionate atât întreprinderile (textile) care funcţionează la Brăila cât şi Combinatul de la Galaţi precum şi rafinăria de la Midia Năvodari. Un alt exemplu de revigorare a industriei îl reprezintă Buzău, unde au apărut numeroase întreprinderi noi, ca de exemplu cele de prelucrare superioară a lemnului şi sticlei, etc. Spre deosebire de acest proces de oarecare stabilizare economică a marilor centre urbane, oraşele mici nu reuşesc să-şi găsească echilibrul, pierzând în continuare locuri de muncă (Babadag, Negru Vodă, Hârşova, Făurei, Tulcea, Măcin, etc.). Aici nu există investiţii străine şi din cauza unei infrastructuri deficitare (drumuri, alimentări cu apă, canalizări, etc). POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE A REGIUNII SUD – EST: Regiunea Sud-Est dispune de o serie de resurse naturale, care valorificate corespunzător, pot juca un rol important în dezvoltarea economico-socială. Dintre acestea, cele mai importante sunt zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale (Subcarpaţii Buzăului, vestul judeţului Brăila şi sudul judeţului Galaţi), carierele de granit (Munţii Măcinului), sarea, etc. Alt avantaj pe care regiunea îl poate valorifica, este reprezentat de prezenţa portului Constanţa, secondat de porturile dunărene Galaţi, Brăila şi Tulcea. Legăturile acestora cu marile porturi ale lumii, pot fi folosite, atât pentru a asigura materia primă necesară dezvoltării economiei regiunii, cât şi pentru a exporta bunuri produse atât în regiune, cât şi în restul ţării.. Cel mai important potenţial pentru dezvoltarea regiunii, este reprezentat însă de resursele turistice:

Litoralul Mării Negre, care cuprinde 13 staţiuni, cu unităţi de cazare, tratament si agrement (hoteluri, moteluri, vile, campinguri) desfăşurate de-a lungul a 70 km de coastă între Năvodari şi Mangalia.

Delta Dunării, care prezintă o atracţie ştiinţifică şi un potenţial turistic ridicat, în special după includerea sa în 1990, împreuna cu alte zone naturale adiacente, în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Regiunea beneficiază de un fond balnear deosebit, cu o veche tradiţie Lacul Techirghiol, Eforie Nord (nămol curativ cu proprietăţi asemănătoare celui de la Marea Moartă).

Regiunea prezintă şi un cadru promiţător pentru dezvoltarea agro-turismului (Brăila, Galaţi si Tulcea) cu resurse importante pentru dezvoltarea turismului de agrement (vânătoare şi pescuit) în Insula Mică a Brăilei, Insula Mare a Brăilei, etc.

Zona montana din Vrancea si Buzau prezinta interes turistic prin statiunile Soveja si Lepsa, respectiv zone turistice unice in tara, cum ar fi: Vulcanii Noroiosi de la Paclele-Berca, pesterile de la Bozioru, Focurile Vii – Lopatari si Salina de la Meledic.

Patrimoniul cultural-istoric al regiunii se remarcă cetăţile getice, romane, greceşti, bizantine şi locaşuri mânăstireşti, majoritatea fiind concentrate în judeţele Tulcea şi Constanţa.

Potenţialul industrial al regiunii este foarte important şi diversificat, în acelaşi timp. În anul 2003, valoarea adăugată brută a acestui sector (incluzând sectorul de construcţii) a fost de 2 mil. euro, reprezentând 31,3% valoarea adăugată brută pe regiune. Industria regională este concentrată în special în centrele urbane:

Industria petrochimică este prezentă în Năvodari Industria metalurgică în Galaţi şi Tulcea Industria de echipamente în Brăila, Buzău, Constanţa, Tecuci Industria de construcţie navală în Constanţa, Galaţi, Brăila, Tulcea, Mangalia, Midia Industria materialelor de construcţie în Medgidia Industria textilă în Brăila, Tulcea, Vrancea.

Principalele caracteristici ale industriei la nivel regional sunt: este concentrată în marile oraşe, fiind foarte puţin prezentă în zonele rurale Industria de procesare deţine primul loc în termeni de venituri şi rată de ocupare a populaţiei în această

ramură.

47

Agricultura este de asemenea, un sector foarte important pentru economia regională: circa 40% din populaţia ocupată lucrează în acest sector, care contribuie cu 16% la PIB regional. Terenurile cultivate deţin 65% din suprafaţa regiunii şi prezintă potenţial de dezvoltare în viitor. Deşi există acest potenţial agricol, capacitate de procesare a produselor agricole este limitată (scăzută) din cauza tehnologiilor depăşite. Gradul ridicat de fragmentare a terenului cultivat reprezintă un alt obstacol pentru dezvoltarea agricolă. Potenţialul economic scăzut al fermelor mici şi managementul ineficient al acestora au determinat, de asemenea, subdezvoltarea sectorului de procesare a produselor agricole. În anul 2004, regiunea se ocupa primul loc la nivel naţional, în ceea ce priveşte producţia produselor specifice, şi anume struguri şi floarea-soarelui, şi locul al doilea la producţia de grâu, cereale şi fasole. În ceea ce priveşte sectorul de creştere a animalelor şi cel zootehnic, regiunea se situează pe primul loc la producţia de carne de oaie şi capră, şi de asemenea, de lână.

3.6. Contextul socio-economic general al regiunii de dezvoltare București-Ilfov CARACTERISTICILE SOCIO-DEMOGRAFICE ŞI GEOGRAFICE ALE REGIUNII BUCUREŞTI-ILFOV: Regiunea Bucureşti-Ilfov, constituită din municipiul Bucureşti – capitala României – şi judeţul Ilfov, este situată în sudul ţării, în partea centrală a Câmpiei Române. Suprafaţa totală a Regiunii Bucureşti-Ilfov este de 1.821 km2 , din care 13,1% reprezintă teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti şi 86,9% al judeţului Ilfov. Cele două entităţi care alcătuiesc regiunea sunt totodată şi cele mai mici unităţi de nivel judeţean ale României din punct de vedere al întinderii, ceea ce determina ca regiunea Bucuresti Ilfov sa fie cea mai mică regiune de dezvoltare din Romania. Regiunea Bucuresti Ilfov se invecineaza cu 5 din cele 7 judete apartinand regiunii Sud Muntenia (Dambovita, Prahova, Ialomita, Calarasi si Giurgiu), neavand raporturi de vecinatate cu alte regiuni din Romania. Capitala României, Bucureşti, se află la 390 km distanţă de Sofia, 630 km distanţă de Belgrad şi 900 km distanţă de Budapesta, acestea fiind cele mai apropiate capitale din Uniunea Europeana de Bucuresti. Regiunea Bucuresti-Ilfov nu se afla si nu are in componenta sa judete care sa fie dispuse de-a lungul granitelor Romaniei motiv pentru care nu detine relatii transfrontaliere si transnationale cu alte regiuni din Uniunea Europeana. Reţeaua de localităţi a Regiunii Bucureşti-Ilfov era constituită în anul 2011 din 9 oraşe, 32 comune şi 91 sate. Dintre cele 9 oraşe doar unul singur are rang de municipiu (Bucureşti).

Structura administrativ-teritorială a regiunii Bucureşti-Ilfov

Regiunea

Regiunea

Bucureşti-Ilfov Municipiul Bucureşti

Judeţul Ilfov

Suprafaţa totală km2 1821 238 1583 Numărul oraşelor şi al municipiilor

9 1 8

din care: municipii 1 1 - Numărul comunelor 32 - 32 Numărul satelor 91 - 91

Sursa: Anuarul statistic al României Potrivit datelor statistice de la Recensamantul Populatiei 2011, populaţia Regiunii era de 2.272.163, cu menţiunea că, în contextul existenţei unor oportunităţi economico-sociale deosebite, numărul real al populaţiei care locuieşte în regiune este, în realitate, mai ridicat decât cel înregistrat oficial. Regiunea Bucureşti-Ilfov se remarca prin gradul cel mai ridicat de urbanizare pe ansamblul ţării, 92,2%. Municipiul Bucureşti, capitala ţării, este cea mai mare aglomerare urbană din Romania, populaţia sa fiind in urma Recensamantului populatiei din 2011 de 1.883.425 (o densitate de aproximativ 8.160 locuitori/km2), ceea ce reprezintă circa 9% din populaţia totală a României şi peste 17% din populaţia urbană a ţarii. Bucureştii sunt urmaţi, în cadrul Regiunii, de Buftea (circa 20.000 locuitori) şi Otopeni (peste 10.000 locuitori). Populaţia rurală a regiunii este localizată exclusiv în Judeţul Ilfov, însumând de 221.710 de persoane la recensamantul din 2011, respectiv 57 % din populaţia totală a judeţului Ilfov.

48

Municipiul București este împărțit în șase sectoare, fiecare dintre cele șase sectoare conținand un număr de cartiere. În prezent, fiecare dintre cele șase sectoare administrative este condus de o primărie proprie si reprezentatat de un consiliu local. Sectoarele sunt dispuse radial și numerotate în sensul acelor de ceasornic, astfel încât fiecare să aibă în administrație o parte a centrului Bucureștiului. Cea mai mare populatie se intalneste in sectorul 3 (385439 locuitori, 21%), iar cea mai mică in sectorul 1 (225453 locuitori, 12%), care este si cel mai intins ca suprafata.

Distributia populatiei pe sectoare in municipiul Bucuresti (sursa: RPL 2011)

Privite în dinamica, datele indică o creştere mai rapidă, după anul 2006, a populaţiei din Judeţul Ilfov, generată mai ales de relocarea unor activităţi dinspre Municipiul Bucureşti. Peste 53% din populaţia regiunii este de sex feminin – 1.211.043 de persoane la 1 iulie 2011, aceeaşi proporţie înregistrându-se, practic, şi în Judeţul Ilfov. Este demnă de menţionat, sub aspectul structurii populaţiei pe grupe de vârstă ponderea ridicată – 68,47% la recensamantul din 2011 – a populaţiei în vârstă de 20-64 ani, care asigura majoritatea covârşitoare a populaţiei active. În acelaşi context, atrage atenţia că în regiunea Bucureşti – Ilfov migraţia internă a determinat un sold migratoriu pozitiv, numărul persoanelor sosite prin schimbarea domiciliului fiind constant mare respectiv aproape 7.777 în anul 2011. Regiunea Bucureşti-lfov este cea mai dens populată regiune a României, având o populaţie de peste 2.000.000 locuitori (cu o densitate de aproximativ 1200 locuitori pe km²), fapt ce o încadrează în categoria regiunilor NUTS 2, asimilate regiunilor cu un prag demografic situat între 800.000 şi 3.000.000 milioane de locuitori. Populaţia regiunii este distribuită invers proporţional cu dimensiunea celor două entităţi administrative. Populaţia municipiul Bucureşti, cea mai mare aglomerare urbană din Romania (cu o densitate de peste 8000 locuitori/km²), reprezintă circa 85% din populaţia regiunii, iar populaţia judeţului Ilfov acoperă restul de 15% din total. Indicatorul care sintetizează mişcarea naturală a populaţiei este sporul natural, calculat ca difierenţă între numărul născuţilor vii şi numărul deceselor dintr-o perioadă de referinţă. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov sporul natural a fost unul preponderent negativ pe toată perioada analizată, dar în crestere, de la - 3951 persoane în anul 2005, la - 2010 persoane în anul 2011. Mişcarea internă a populaţiei se transpune în doi indicatori statistici şi anume: soldul schimbărilor de domiciliu şi soldul schimbărilor de reşedinţă. În ceea ce priveşte soldul schimbărilor de domiciliu la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov, acesta este pozitiv pe toata perioada analizată, dar în creştere de la 4796 persoane în anul 2005, la 7777 persoane în anul 2011. Apogeul schimbărilor de domiciliu fiind atins în anul 2010, când valoarea brută a atins valoarea de 10437 persoane ce şi-au stabilit domiciliul în regiune. Această evoluţie pozitivă se datorează stabilirii în judeţul Ilfov a unui număr mai mare de locuitori. Spre exemplu în anul 2011, în judeţ s-au stabilit cu 9724 persoane mai mult decât numărul celor plecaţi, iar în Bucureşti numărul celor stabiliţi a fost depăşit cu 1974 de numărul celor care au părăsit locaţia de domiciliu. În cazul repartizării pe medii de rezidenţă, atât în anul 2010 cât şi în anul 2011, se poate observa că persoanele ce şi-au schimbat domiciliu la nivelul regiunii, preferă în proporţie de aproximativ 60% mediul rural. La nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov migraţia externă prezintă un sold pozitiv, numărul persoanelor imigrante depăşind în mod constant numărul persoanelor emigrante. Conform datelor statistice prezentate de INS numărul emigranţilor la nivel regional prezintă o traiectorie oscilantă, per total crescând cu aproape 240%, de la 1808 persoane emigrante în anul 2005, la 6106 persoane în anul 2011. În cazul persoanelor imigrante, în anul 2005 acestea însumau 2065 persoane, în creştere până la un maxim de 6984 persoane în anul 2011.

49

ECONOMIA REGIUNII BUCUREȘTI-ILFOV: Asa cum s-a întâmplat în multe alte state central si est-europene, capitala României a cunoscut un ritm de crestere economica mult mai alert decât celelalte regiuni ale tarii, s-a adaptat cel mai rapid la schimbarile economice si sociale produse de tranzitie si a atras cele mai multe investitii straine directe. În regiune sunt prezente toate ramurile industriale, Bucuresti-Ilfov reprezentând principala aglomerare industriala din tara, dar forta de munca s-a reorientat masiv, pe parcursul ultimilor ani, spre servicii, care în prezent contribuie cel mai mult la economia regiunii. Tot aici se înregistreaza cel mai alert ritm de crestere a unor sectoare precum constructiile si imobiliarele, evolutii rapide înregistrând si activitatile de retail, de distributie si de management. DINAMICA PIB/LOCUITOR ÎN CONTEXT REGIONAL ŞI EUROPEAN: Context regional. Evoluţie PIB/locuitor regional PIB-ul pe locuitor în regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat o traiectorie ascendentă în perioada 2005-2008, crescând de la 29.572,6 lei pe locuitor în anul 2005, la 58.060,6 lei pe locuitor în anul 2008 (cf. CAEN Rev. 1). În anul 2009 acesta scade cu aproximativ 8%, până la 55.079,3 lei pe locuitor (cf. CAEN Rev. 2), dar în anul 2011, recuperează în totalitate declinul înregistrat între anii 2008-2009, crescând cu 19%, de la 55.079,3 lei în 2009 la 65.757,3 lei în anul 2011. Per ansamblul perioadei analizate 2005-2011, PIB-ul pe locuitor în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a dublat, crescând cu 122% faţă de valoarea înregistrată în anul 2005 şi depăşind în mod constant, cu peste 100%, valorile nominale înregistrate la nivel naţional (13.362,8 lei pe locuitor în anul 2005 în creştere cu 95%, până la 26.099,9 lei pe locuitor în anul 2011). Atât PIB-ul pe locuitor din muncipiul Bucureşti, cât şi cel din judeţul Ilfov depăşesc valorile medii ale PIB-ului pe locuitor de la nivel naţional. PIB-ul regiunii Bucureşti-Ilfov în preţuri curente, a crescut de la 65.307,1 milioane lei, în anul 2005, la 130.521,7 milioane lei preţuri curente, în anul 2008 (cf. CAEN Rev. 1). Între anii 2008-2011 (cf. CAEN Rev.2) PIB-ul regiunii a prezentat o evoluţie oscilantă, determinată de momentul declanşării crizei economice mondiale, scăzând cu 8% în anul 2009, până la 124.288,8 milioane lei, în anul 2011, rederesându-se cu o creştere de 19%, până la 148.205,2 milioane lei. Per totalul perioadei analizate 2005-2011, PIB-ul regiunii Bucureşti Ilfov în preţuri curente a crescut cu 126%. La nivel judeţean, PIB-ul păstrează trendul crescător între anii 2005- 2008 şi se diminuează în anul 2009 cu 8% în municipiul Bucureşti, respectiv 2% în judeţul Ilfov. În anul 2011 municipiul Bucureşti reuşeşte să acopere scaderea, crescând cu 20%, până la 133.807,8 milioane lei, pe când judeţul Ilfov creşte cu 11% până la valoarea de 14.397,8 milioane lei. Din totalul PIB-ului regional înregistrat în perioada 2005-2011, municipiul Bucureşti acoperă cca. 90%, restul de 10% reprezentând contribuţia judeţului Ilfov. Din punct de vedere al contribuţiei la formarea PIB-ului naţional, graficul de mai jos arată o contribuţia maxima a Bucureştiul de 24,01% atinsa în anul 2011, iar cea a judeţului Ilfov de 2,58% în anul 2009 şi 2011. Contribuţiile minime înregistrate, atingând 20,02% pentru Bucureşti în anul 2006 şi 2,25% pentru Ilfov în anul 2005. Pe toată perioada analizată, Bucureştiul a fost lider în contribuţia atât la formarea PIB-ul regional, cât şi a celui naţional. Context național: Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov este atipică faţă de celelate regiuni ale României, având în interiorul ei municipiul Bucureşti (capitala ţării) înconjurat de judeţul Ilfov, doua părţi componente ale regiunii ce prezintă caracteristici total diferite. Cu toate astea, pentru a evidenţia poziţia regiunii faţă de celelalte 7 regiuni de dezvoltare ale României s-a realizat o analiză comparativă a PIB-ului pe locuitor la nivel naţional. PIB-ul pe locuitor în regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat o traiectorie ascendentă în perioada 2005-2008 (cf. CAEN Rev.1), crescând de la de la 29.572,6 lei pe locuitor în anul 2005, la 58.060,6 lei pe locuitor în anul 2008. Între anii post criză (cf. CAEN Rev.2) PIB-ul pe locuitor regional a oscilat, scăzând cu până la 8% între anii 2008-2009. În anul 2011 acesta a crescut cu 19%, până la 65.757 lei pe locuitor. PIB-ul/locuitor în regiunea Bucureşti Ilfov depăşeşte constant, cu minim 120%, valoarea medie a PIB-ului/locuitor înregistrată la nivel naţional, pe toată perioada analizată. Cea mai bună evoluţie a PIB-ului pe locuitor, după regiunea Bucureşti-Ilfov, a fost a regiunii Vest. Aici PIB-ul pe locuitor a avut valori cuprinse între 15.064,7 lei pe locuitor în anul 2005, in creştere până la 28.940,4 lei în anul 2011. Valorile înregistrate în această regiune au fost mai mari decât media naţională cu 1.701,9 lei in 2005, în creştere până la 2.840,5 lei în 2011. Următoarea regiune care se apropie foarte mult de valoarea medie a PIB-ului pe locuitor la nivel naţional este Centru, cu sume cuprinse între 13.097,6 lei pe locuitor în 2005, în creştere până la 24.395,4 lei pe locuitor în anul 2011. Produsul Intern Brut al regiunii Bucureşti-Ilfov

50

pe cap de locuitor exprimat la partitatea puterii de cumparare standard (PPS) şi raportat la media Uniunii Europene (UE-27) a avut o evoluţie ascendentă între anii 2005-2008, crescând de la 77%, la 117%, în anii 2009-2010, ca efect al crizei economice, manifestându-se o scădere uşoară de până la 111%. Următoarea regiune cu o pondere considerabilă faţă de media UE-27 este regiunea Vest, ce a avut o creştere de la 39% în anul 2005, la 53% în anul 2010. A treia regiune, este Centru, cu o creştere de la 34% în anul 2005, la 45% în anul 2010. Apoi urmează regiunea Nord Vest, cu o evoluţie pozitivă între anii 2005-2010, de la 33% la 42%. Regiunile Sud Est şi Sud Muntenia au înregistrat evoluţii aproape similare, crescând între anii 2005-2010 de la 29-30% la 38-39%. Pe peunltimul loc, în topul PIB-ului pe locuitor a regiunilor României, se află Sud Vest Oltenia, cu o creştere de la 27% în anul 2005, până la 36% în anul 2010. Regiunea cu cea mai slabă evoluţie, pe toată perioada analizată, este regiunea Nord Est, ce a înregistrat o creştere între anii 2005-2009 de la 23% la 30%, ca în anul 2010 sa scadă cu 1%, până la 29%. Regiunea Bucureşti Ilfov are valoarea PIB-ului/locuitor peste limita de 90% din media UE în ultimii 3 ani analizaţi, ceea ce va determina încadrarea ei in categoria regiunilor mai dezvoltate. Celelalte sapte regiuni de dezvoltare din România vor continua sa fie cuprinse în categoria regiunilor slab dezvoltate ale Uniunii Europene, având un PIB/locuitor sub 75% din media UE. Conform propunerilor legislative privind politica de coeziune a UE pentru perioada de programare 2014-2020, sprijinirea regiunilor mai puţin dezvoltate va rămâne o prioritate importantă a politicii de coeziune. Procesul de recuperare a decalajului în cazul regiunilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic şi social va necesita eforturi susţinute pe termen lung, iar regiunile mai dezvoltate trebuie să facă faţă unor provocări importante cum ar fi concurenţa globală în economia bazată pe cunoaştere şi trecerea la economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Context european. Pentru a evidenţia situaţia economică a regiunii Bucureşti-Ilfov, în context european, au fost selectionaţe un numar de 5 regiuni de dezvoltare NUTS 2, dintre ultimele state ce au aderat la Uniunea Europenă, asemănatoare din punct de vedere a structurii teritoriale, după cum urmează: regiunea Iugozapade ce cuprinde capitala Bulgariei, Sofia, regiunea Ungaria Centrala (Közép-Magyarország) ce cuprinde Budapesta, regiunea/voievodatul Mazovia, ce cuprinde Varşovia, regiunea Praga, ce include capitala Cehiei cu acelaşi nume şi nu în cele din urma, regiunea Bucureşti Ilfov. Regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat rezultate pozitive în ceea ce priveşte PIB regional pe locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), în primii 4 ani ai analizei. Astfel, în perioada 2005-2008, valoarea acestui indicator a sporit cu aproximativ 40%, crescând de la 17.300 euro/locuitor exprimat la PPS în anul 2005 (echivalentul a 77% din media europeană), până 29.200 euro/ locuitor in anul 2008 (echivalentul a 117% din media europeana). În anul 2009, ca efect al crizei mondiale, acest indicator se diminuează, în valoare brută, cu 3.100 euro/ locuitor, ajungând la 26.100 euro/ locuitor exprimat la PPS, echivalentul a 111% din media europeana. În anul 2010, se observă o revenire, PIB-ul pe locuitor în PPS, crescând cu 3,4%, până la 27.100 euro.locuitor exprimat în PPS. Cu toată această evoluţie pozitivă înregistrată de Regiunea Bucureşti-Ilfov se impune următoarea precizare. În lumina ultimelor date statistice, evoluţia produsului intern brut a regiunii Bucureşti-Ilfov a luat o turnură puternic descendentă, aproape toată creşterea înregistrată în anul 2008 fiind anulată de evoluţiile economice înregistrate în cursul anului 2009. Mai mult descreşterea înregistrată de regiunea Bucureşti Ilfov în anul 2009 a fost cea e-a doua cea mai severă scădere din toate regiunile NUTS 2 aşa cum se poate observa din graficul de mai jos. Regiunile de capitală care se poziţionează, din punct de vedere a evolutiei PIB-ului pe locuitor in PPC, dupa regiunea Bucureşti-Ilfov, sunt: regiunea bulgara Iugozapad si regiunea/voievodatul Mazovia. Regiunea Iugozapad, ce cuprinde capitala Sofia, are o evoluţie ascendentă a PIB-ului pe ocuitor, ajungând de la 12.200 euro/locuitor exprimat in PPS în anul 2005, la 18.100 euro/locuitor exprimat în PPS în anul 2008, în anul 2009 scade până la 17.700 euro/locuitor, iar în anul 2010 creşte cu aproape 4%, până la 18.400 euro/locuitor in PPS. Ca şi pondere faţă de media UE, această regiune prezintă o creştere de la 54% în anul 2005, la 75% în anul 2010, cu toate ca în valori brute înregistreaza o scădere. Regiunea Mazovia ce include Varşovia, are un PIB/locuitor în PPS cuprins între 18.200 euro/locuitor în anul 2005 şi 24.900 euro/locuitor în anul 2010, fiind singura regiune care prezintă o creştere neîntreruptă pe întreaga perioadă analizată. Ca şi pondere faţă de media UE, această regiune prezintă o traiectorie ascendentă, de la 81% în anul 2005, la 102% în anul 2010. Dintre regiunile prezentate, PIB-ul cel mai mare se regăseşte în regiunea Praga, aici PIB-ul pe locuitor creştere de la 37.400 euro/ locuitor exprimat în PPS în anul 2005 la 43.700 euro/locuitor în anul 2008, iar in anul 2009, scade cu aproximativ 6%, până la 41.200 euro/locuitor. În anul 2010, se remarcă o revenire, PIB-ul crescând cu 1,9% până la valoarea de 42.200 euro/locuitor în PPS. Ca şi procente faţă de media UE, regiunea înregistreaza o creştere de la 166% în anul 2005,

51

până la 172% în anul 2010. Faţă de celelalte regiuni prezentate, regiunea Bucureşti Ilfov prezintă un lag considerabil, valoarea PIB-ului regional pe locuitor măsurat la PPS fiind la jumatatea clasamentului. În cazul PIB-ului pe locuitor în preturi curente pe toata perioada analizata, 2005-2010, regiunea Bucureşti-Ilfov se plasează pe penulitimul loc în clasamentul celor 5 regiuni propupuse pentru comparaţie, cu un PIB/locuitor ascendent, de la 8.100 euro/locuitor în 2005, până la 16.200 euro/locuitor în anul 2008, ca în anul 2009 să scadă până la 13.000 euro pe locuitor, iar în anul 2010 să crească cu 6%, până la 13.800 europ/locuitor. Regiunea cu evoluţia cea mai slabă este din nou regiunea Sofiei, cu un PIB/locuitor în preţuri curente în creştere de la 4.500 euro/locuitor în 2005, la 8.200 euro/locuitor în 2010. Regiunea cea mai bine cotată prin valoarea PIB-ului pe locuitor, este Praga, cu sume cuprinse între 21.500 euro/locuitor în 2005, în creştere până la 32.000 euro/locuitor în anul 2008, între anii 2009-2010 diminuandu-se cu aproape 4%, până la 30.900 euro/locuitor. Valoarea PIB-ului pe locuitor la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov se ridică la 36% din valoarea medie înregistrata la nivelul Uniunii Europene în anul 2005, crescând până la 65% în anul 2008, iar în anul 2010 scade cu 9%, până la pragul de 56% din valoarea medie a UE-27. PIB-ul pe locuitor în regiunea Sofiei acoperă 20% din media UE-27 în anul 2005, în creştere continuă până la 34% în anul 2010. Praga are un PIB/locuitor situat la nivelul de 96% din media PIB-ului pe locuitor în UE-27 în anul 2005, în creştere până la 126% din media UE-27 în anul 2010. Budapesta are un PIB/locuitor cuprins între 63-65% din media UE-27 în anii 2005 – 2010, iar Varsovia are valori cuprinse între 45% din medie UE-27 în anul 2005 şi 61% în anul 2010. În ceea ce priveşte creşterea reala a PIB-ului pe locuitor, se poate observa că în regiunea Bucureşti-Ilfov, PIB-ul/locuitor în preţuri constante prezintă o creştere neîntreruptă între anii 2005-2008, ca în anul 2009, pe fondul declanşării crizei economice mondiale scăderea reală să fie de 11,45 puncte procentuale faţă de anul anterior. În anul 2011 PIB-ul pe locuitor în preţuri constante ajunge aproape de valoarea înregistrată în anul 2008, creşterea reala fiind de 8,7 puncte procentuale faţă de anul 2010. ACTIVITĂŢI ECONOMICE PE SECTOARE LA NIVELUL REGIUNII BUCUREȘTI-ILFOV: Pentru o imagine cât mai clară asupra sectoarelor de activitate ce au contribuit la formarea PIB-ului regional, se impune analiza valorii adăugate brute regionale (VABR) pe ramuri de activitate. Valoarea adăugată brută la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov a crescut în perioada anilor 2005-2008 (cf. CAEN Rev.1) de la 57.379,3 milioane lei, la 116.070,4 milioane lei. Conform CAEN Rev.2, între anii 2008-2009, aceasta scade cu 7%, iar până în anul 2011 sporeşte cu 16%, până la valoarea de 129.813,4 milioane lei. Per ansamblu perioadei analizate 2005-2011, crescând cu 126%. La nivel regional, sectorul agricol are cea mai mică pondere în total VABR, 0,7% în anul 2005, în scădere până la 0,39% în anul 2011. În valori absolute, sectorul prezintă o traiectorie oscilantă, pe durata anilor 2005-2011, dar în creştere per ansamblu cu 35%, de la 374,6 milioane lei in anul 2005, la 506,3 milioane lei în anul 2011. În mod evident potenţialul şi structurile economice sunt diferenţiate între judeţul Ilfov şi municipiul Bucuresti: agricultura având o prezenţă dominantă în economia judeţului Ilfov. Sectorul industrial prezintă o creştere continuă a valorilor adăugate burte înregistrate, de aproximativ 161%, de la 11.270,4 milioane lei în anul 2005, la 29.443,8 milioane lei în anul 2011. Din punct de vedere al ponderii în total VABR, industria acoperă aproximativ 22%, reprezentând al doilea sector economic important în regiunea Bucureşti-Ilfov. Industria, cu mai mult de 20% din VAB-ul regional, se situează sub media naţională de aproximatv 28-32%. Ca şi principale activităţi industriale, în regiune găsim: maşini unelte, lacuri şi vopsele, preparate din carne, încălţăminte, aparate şi instrumente de măsură şi control, mobilier, aparatură medicală, industria alimentară, jucării şi jocuri, medicamente, etc. (conform topului realizat de către Camerele de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov). Sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere spectaculoasă din punct de vedere a valorii adăugate brute, de peste 200% între anii 2005-2008. Sectorul comerţului prezintă o creştere a valorii adăugate brute de aproape 125%, de la 8.466,5 milioane lei în anul 2005, la 19.117,5 milioane lei în anul 2008 conform CAEN Rev.1. Între anii 2008-2011 (cf. CAEN Rev.2) aceasta scade cu peste 39%, de la 28.687,1 milioane lei în 2008, la 17.484,4 milioane lei în 2011. Ca şi pondere în VABR, sectorul comerţului acoperă un procent de 14 % din total. Sectorul serviciilor concentrează peste 50% din totalul valorii adăugate brute înregistrate la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov. Per ansamlu acest sector prezintă o creştere de aproximativ 115% intre anii 2005-2011. Din total VAB regional, acest sector acoperă cea mai mare parte, 54,9% în anul 2005, în scădere până la 52% în anul 2011. La nivel naţional, cifrele arată altfel, agricultura are o pondere în VAB total naţional de 9,5% în anul 2005, în scădere pana la 7,45% în anul 2011. Industria are o pondere în VAB total de 28,1% în anul 2005, în creştere până la 32,9% în anul 2011. Construcţiile prezintă o traiectorie oşcilanta, dar per ansamblu, între anii 2005-2011 se

52

constată o creştere a ponderii în VAB total naţional, de la 7,4% în anul 2005, la 9,2% în anul 2011. Comerţul prezintă o creşterii a ponderii ăn VAB naţional, de la 11% în anul 2005, la 12% în anul 2011. Serviciile au o pondere la nivel naţional de 44% în anul 2005, în scădere până la 37% în anul 2011. Economia regiunii se bazează în special pe sectorul terţiar şi industrie, cu o contribuţie la VABR în anul 2011 de 50% în cazul serviciilor, respectiv 22% în cazul industriei. În ceea ce priveşte sectorul terţiar, domeniile care se remarcă la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov, prin prisma valorii adăugate brute (cf. CAEN Rev.1) sunt: tranzacţiile imobiliare, transportul, depozitarea si comunicaţiile şi administraţia publică şi apararea. Domeniile cu cele mai mici valoari adăugate sunt: sănătatea şi asistenţa socială şi hotelurile şi restaurantele. DEZVOLTARE ANTREPRENORIALĂ LA NIVELUL REGIUNII BUCUREŞTI-ILFOV: La nivel naţional, numărul de întreprinderi active, în perioada 2005-2008 (cf. CAEN Rev.1), a avut o traiectorie crescătoare, de la 450.202 unităţi în anul 2005, până la 554.967 unităţi în anul 2008. Între anii 2008-2011 (cf. CAEN Rev.2), traiectoria numărului de întreprinderi active devine descrescătoare, diminuându-şi valoarea de la 554.967 unităţi în anul 2008 până la 452.010 unităţi în anul 2011. Per total, datorită diminuării considerabile a ritmului de creştere dintre anii 2008-2011, numărul întreprinderilor active, la nivel naţional, a sporit cu doar 0,4% între anii 2005-2011. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, numărul de întreprinderi active a urmat aceaşi evoluţie, crescând de la 103.839 unităţi în anul 2005, la 129.940 unităţi în 2008, iar intre anii 2008-2011 scăzând până la 108.764 unităţi active. Per total, între anii 2005-2011, creşterea acestui indicator este de 4,7%. Ponderea numărului de întreprinderi active la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, în totalul numărului la nivel naţional este de aproximativ 23,06% în anul 2005, in creştere până la 24,06% în anul 2011. Din acest total municipiul Bucureşti a contribuit cu un număr de întreprinderi active de 96.782 unităţi în anul 2005, în creştere cu aprox. 20%, până la 117.813 în 2008. Între anii 2008-2011, creşterea înregistrată se anulează, valoarea nou înregistrata în anul 2011 fiind de 95.934 unitati active. Judeţul Ilfov a înregistrat o evoluţie pozitivă pe toată perioada analizată, numărul de unităţi crescând de la 7.057 întreprinderi active în anul 2005, la 12.830 întreprinderi active în anul 2011, în valori procentuale, creşterea fiind de peste 80%. În ceea ce priveşte densitatea numărului de întreprinderi la 1000 de locuitori, acesta prezintă un trend ascendent per total, atât la nivel naţional cât şi la nivel regional. În regiunea Bucureşti-Ilfov densitatea întreprinderilor la 1000 de locuitori este dubla faţă de media înregistrata la nivel naţional şi în creştere cu 2% în perioada analizată, de la aproximativ 47 întreprinderi la mia de locuitori în anul 2005, la 48 în anul 2011. Din punct de vedere al împărţirii pe clase de mărime dupa numărul de salariaţi, numărul total de microîntreprinderi active cu 0-9 persoane salariate, la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, a crescut în perioada 2005-2008, de la 92.738 unităţi în anul 2005, la 116.052 unităţi în anul 2008. În perioada 2008-2011 (cf. CAEN Rev. 2), numărul microîntreprinderilor scade cu 20.877 unităţi, până la 95.175 unităţi în anul 2011. Per ansamblu perioadei 2005-2011 numărul microîntreprinderilor active creşte cu 2,6%. Valorile înregistrate în cadrul acestei categorii reprezintă 89% din totalul de întreprinderi active la nivel regional, în anul 2005, în scădere până la 87% în anul 2011. În municipiul Bucureşti existau în anul 2005, 86.677 microîntreprinderi active, în creştere până la 105.404 unităţi active în anul 2008. Între anii 2008-2011 numărul acestora a scăzut până la 84.186 unităţi active în anul 2011, număr mai mic cu aproape 3% faţă de valoarea din anul de referinţă 2005. Judeţul Ilfov avea în anul 2005 un număr de 6.061 microîntreprinderi active în creştere cu 80% până la 10.989 unităţi active în 2011. Numărul întreprinderilor active cu 10-49 salariaţi la nivelul regiunii a crescut între anii 2005-2008, de la 8.486 unităţi, la 10.835 unităţi, iar între anii 2008-2010 a scăzut cu 697 unitati (echivalentul a 7%), până la 10.138 unităţi active. În anul 2011 scăderea a fost recuperată în proporţie de 99%, numărul de unităţi active ajungând la 10.808. Din acest total, municipiul Bucureşti are un număr de 7.752 unităţi active în anul 2005, în creştere pana la 9.384 unităţi active cu 10-49 salariaţi în anul 2011. Judeţul Ilfov are 734 unităţi în anul 2005, în creştere continuă până la 1424 unităţi în anul 2011. Valorile înregistrate în cadrul acestei categorii reprezintă 8% din totalul de întreprinderi active la nivel regional, în anul 2005, în creştere până la 9,9% în anul 2011. Întreprinderile active cu un numar de salariaţi cuprins între 50-249 persoane, la nivel regional, şi-au sporit numărul de la 2104 unităţi în anul 2005, la 2251 unitati în anul 2011, în scădere, totuşi, faţă de valoarea maximă înregistrată în anul 2008, de 2467 unităţi active. Ponderea acestei categorii de întreprinderi, în numărul total de întreprinderi active de la nivel regional este de aproximativ 2% pe toata perioada analizată. Din acest total regional, municipiul Bucuresti Ilfov are 1888 unităţi active în anul 2005, în creştere, per ansamblu, până la 1903 unităţi active în anul 2011. Judeţul Ilfov are în acestă categorie 216 întreprinderi active în anul 2005, in creştere până la 348 unităţi în anul 2011. Analizând numărul de întreprinderi cu peste 250 persoane salariate, în cadrul regiunii Bucureşti Ilfov, observăm că numărul acestora este în creştere,

53

de la 511 unităţi active în anul 2005, la 586 unităţi în anul 2008 (cf. CAEN Rev.1). Între anii 2008-2010 numărul lor scade cu 11% până la valoarea de 516 unitati active ca în anul 2011, această scădere să fie diminuată, numărul întreprinderilor mari crescând cu 3%, până la 530 unitaţi active. Municipiul Bucureşti contribuie la aceste sume, cu un total de 465 unităţi active în anul 2005, în scădere până la 461 unităţi în anul 2011, iar judeţul Ilfov cu 46 unităţi active în anul 2005, în creştere aproape continuă până la 69 unităţi active în anul 2011. În urma analizei numărului de întreprinderi active pe clase de mărime în funcţie de numărul de salariaţi putem admite că:

Regiunea Bucureşti Ilfov înglobează peste 20% din valoarea totală a întreprinderilor active la nivel naţional, pe toată perioada analizată.

Cel mai mare număr de întreprinderi active se regăseşte în clasa de marime 0-9 salariaţi - microîntreprinderi, atât la nivel naţional, regional cât şi pe judeţe.

Cel mai mic numar de întreprinderi active se regăseşte în clasa de mărime peste 250 salariaţi atât la nivel naţional, regional cât şi pe judeţe.

Per ansamblul perioadei analizate, evoluţia acestui indicator, atât la nivel naţional, cât şi regional, prezintă o traiectorie ascendentă între anii 2005-2008, iar în perioada post criză, 2008-2011, traiectoria devine descendentă, majoritatea valorilor scăzând până aproape de nivelul celor înregistrate în anul 2005. Regiunea Bucureşti-Ilfov prezintă o creştere a numărului de întreprinderi active de aproximativ 25% iîn perioada 2005-2008 şi o scădere între anii 2008-2011 de 16%. Numărul de IMM-uri atât din România cât şi din regiunea Bucureşti Ilfov reprezintă peste 98% din numărul total al întreprinderilor active. În sectorul industrial numărul întreprinderilor active creşte cu 14%, de la 10.378 unităţi active în anul 2005, la 11.879 unităţi în 2008 (cf. CAEN Rev.1). Între anii 2008-2011, cf CAEN Rev. 2, industria intră în declin, iar numărul de întreprinderi active se diminuează cu aproape 20%, de la 10.007 unităţi în anul 2008, la 8.071 unităţi active în anul 2011. Per ansamblu, în perioada analizată 2005-2011, acest sector prezintă o scădere de peste 20%. Analizând evoluţia cifrei de afaceri la nivelul unităţilor locale din regiunea Bucureşti Ilfov se poate observa că, per total, acest indicator a avut un trend preponderent ascendent, cu excepţia scăderii cu 8,7% înregistrată între anii 2008-2009 (cf. CAEN Rev.2). Astfel, cifra de afaceri din unităţile locale, la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov a crescut cu 116%, de la 167.818 milioane lei în anul 2005, la 363.875 milioane lei în anul 2011. Raportând cifra de afaceri a unităţilor locale, de la nivel regional, la cea înregistrată la nivel naţional, constatăm că Bucureşti-Ilfov întruneşte 32% din valoarea naţională în anul 2005, în creştere până la 35% în anul 2011. Cifra de afaceri înregistrata în unităţile locale din sectorul IMM-urilor acoperă aproximativ 73-74% din totalul cifrei de afaceri la nivelul regiunii Bucuresti Ilfov, pe toata perioada analizata, 2005 -2011. Cifra de afaceri înregistrată în cadrul firmelor mari, cu peste 250 salariaţi creşte cu 109%, dela 44.745 milioane lei în anul 2005, la 93.626 milioane lei în anul 2011 şi acoperă 25-26% din totalul cifrei de afaceri la nivelul regiunii. Efectivul de personal din unităţile locale, la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, a însumat valoarea de 871.277 persoane în anul 2005, în creştere cu 11%, până la 973.732 persoane în anul 2011. Traiectoria acestui indicator a fost ascendentă între anii 2005 -2008, sporindu-şi valoarea cu 20%. Între anii 2008-2010, cf CAEN Rev.2, traiectoria a fost una descendentă, scăzând cu 10%, până la valoarea de 939.324 peroane. Anul 2011 a adus o creştere de 3,6% faţă de valoarea înregistrată în anul 2010, efectivul de personal de la nivel regional ajungând sa însumeze 973.732 persoane. Raportând aceste valori regionale, la cele înregistrate la nivel naţional, constatăm ca regiunea Bucureşti Ilfov deţine 20% din totalul efectivului de personal din unitatile locale la nivel naţional, în anul 2005, în creştere până la 23% în anul 2011. Sectorul IMM-urilor acoperă 68% din totalul efectivului de personal din unităţile locale ale Regiunii Bucureşti Ilfov, în anul 2005, în creştere până la o pondere de 69% în anul 2011.

54

4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunilor de

dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria

alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)”

(POSDRU/182/2.3/S/151536) 4.1. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Centru In regiunea Centru funcţionează 2.040 unităţi şcolare (17,2% din total ţară). Populaţia şcolară înregistrează o tendinţă de scădere, principalele cauze fiind scăderea populaţiei de vârsta şcolară şi creşterea ratei abandonului şcolar. Caracterul multietnic al populaţiei regiunii oferă oportunităţi pentru educaţia în limba maternă a minorităţilor. Învăţământul superior este bine reprezentat în regiune activând 13 centre universitare și care deține locul 3 pe ţară privind ponderea persoanelor ocupate cu studii superioare. Conform datelor recensământului populației din anul 2011, 13,7% din totalul populației de peste 10 ani avea o diplomă universitară, 3,7 % au studii postliceale sau de maiștri, 25,7% au absolvit liceul, iar 15,9% sunt absolvenți ai școlii profesionale, restul populației cu vârsta mai mare de 10 ani având un nivel scăzut de pregătire școlară. Rata analfabetismului depășește ușor 1%, fiind apropiată de media națională. Se constată modificări notabile față de recensământul precedent în ce privește structura populației după studiile absolvite. Astfel, ponderea absolvenților de studii superioare s-a dublat (de la 6,6% la 13,7%), în timp ce ponderea persoanelor fără o școală absolvită s-a redus de aproape 3 ori iar a ponderea analfabeților a scăzut de la 2% la 1,2%. Județele Brașov și Sibiu au cele mai ridicate ponderi ale populației cu studii superioare (18,3% respectiv 15,9% din totalul populației de peste 10 ani), în timp ce ponderi de peste 50% ale populației cu un nivel scăzut de studii (primar, gimnazial sau fără școală absolvită) se înregistrează în județele Covasna, Harghita, Mureș (procentaje cuprinse între 44% și 48% din totalul persoanelor de peste 10 ani). Comparativ cu majoritatea statelor europene ponderea persoanelor cu studii superioare în totalul populației, la nivelul Regiunii Centru, este sensibil mai mică, decalajul fiind chiar mai mare în cazul populației din mediul rural. Atât la nivelul Regiunii Centru cât și la nivel național există diferențe foarte mari între învățământul din mediul urban și cel rural. Față de mediul rural, infrastructura de învățământ din mediul urban este bine dezvoltată, elevii având acces la educație și informație de calitate. Cu excepţia unor măsuri specifice la nivel național (de exemplu reabilitarea de şcoli, facilitarea transportului pentru elevii din satele îndepărtate, comasarea unor şcoli, dotarea bibliotecilor şcolare etc.), nu există programe de dezvoltare de ansamblu şi prioritare pentru învăţământul rural, acest aspect accentuând diferențele dintre învățământul din mediul rural și cel urban. În satele mici există numai școli elementare, în multe situații clasele I-IV fiind simultane, iar la sfârșitul clasei a IV-a foarte mulți părinți sunt confruntați cu probleme de ordin financiar ce sunt un obstacol în trimiterea copiilor mai departe la școală. În mediul rural cadrele didactice joacă un rol dublu, nu numai că instruiesc acești elevi, dar sunt și un factor activ în a-i convinge pe copii și părinții acestora de importanța educației și de a-i sprijini în găsirea soluțiilor pentru continuarea pregătirii școlare a elevilor. Datorita caracterului multilingvist al Regiunii Centru, învățământul este în cea mai mare parte în limba română, dar existe zone precum județele Harghita și Covasna în care învățământul este în limba maghiară. În județele Sibiu

55

și Mureș există școli în care se studiază în limba germană, cum este de pildă Colegiul Brukenthal din Sibiu sau Liceul Teoretic "Joseph Haltrich" din Sighișoara.

4.2. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Vest NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA VEST: Politicile în domeniul educaţiei vizeaza următoarele obiective prioritare:

Creşterea calităţii actului educaţional, ca bază a realizării societăţii bazată pe cunoaştere în România. Dezvoltarea personală a elevilor din perspective învăţării permanente. Asigurarea pregătirii resurselor umane prin învăţământul preuniversitar şi prin învăţarea permanentă. Dezvoltarea coeziunii sociale şi creşterea participării cetăţenilor la programele de dezvoltare economică

şi socială a comunităţilor sociale. Realizarea echităţii în educaţie. Asigurarea educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii; formarea competenţelor.

Pe ansamblul populaţiei preşcolare şi a celei şcolare din Regiunea Vest avem de-a face cu o scădere a populaţiei de circa 180 000 de persoane, repartizate după cum urmează: circa 130 000 de persoane pentru intervalul 2003-2015 şi circa 50 000 de persoane pentru intervalul 2015-2025. Populaţia preşcolară (3-6 ani) se va diminua cu circa 13 000 de persoane; populaţia şcolară (7-14 ani) va cunoaşte o scădere accentuată, de 65 000 de persoane; populaţia între 15 şi 24 de ani este categoria de vârstă cea mai afectată şi este prevăzută o diminuare de circa 115000 de persoane până în 2025. Începând cu anul şcolar 2000/2001 populaţia şcolară totală a regiunii Vest a cunoscut o dinamică negativă, proces care s-a accentuat in ultimii ani, rata de scădere fiind îngirjorătoare.fenomen manifestat în paralel cu scăderea populaţiei totale a regiunii, în perioada de analiză populaţia şcolară totală diminuându-se cu 7,36% în anul şcolar 2007/2008 faţă de anul şcolar 2000/2001. La nivelul regiunii funcționează un număr de 95 de unități IPT, care asigură accesul la o calificare pentru un număr de 43320 de tineri. Cu privire la efectivele de elevi din clase putem observa ca unele clase funcţionează cu efective de 12, 16, 20 de elevi. În cele mai multe din aceste cazuri a fost necesară funcționarea în aceste condiții pentru a asigura în acest fel accesul la educație pentru toți absolvenții de clasa a VIII-a. Pe total populaţie şcolară (3-23 ani) rata netă de cuprindere a avut valoarea pentru anul şcolar 2007-2008 de 66,8%. Analizând distribuţia acestui indicator pentru diferitele nivele de învăţământ observăm o descreştere a acestuia odată cu creşterea nivelului, având valoarea cea mai mare de 88% pentru învăţământul primar, de 87,7% pentru învăţământul gimnazial, scade la valoarea de 83,7 % pentru învăţământul obligatoriu. Pentru ciclul inferior al licelului, parte a învăţământului obligatoriu avem o rata alarmantă de numai 70,1%, iar pentru învăţământul secundar superior doar 58%, faţă de benchmark-ul european corespunzător de 85%. Rata de participare în formarea continuă a populației adulte (25-64 ani) Participarea la programe LLL a populației adulte din România este în perioada anilor 2000-2006 cea mai scăzută din toate țările UE, crescând cu numai 0,4% în acest interval de timp (de la 0,9% la 1,3%). În timp ce media europeană a crescut în 2006 la 9,6% față de 7,1% în 2000, iar nivelul de referință comunitar a fost stabilit pentru 2010 la 12,5%, țara noastră se confruntă în continuare cu o participare extrem de scăzută la programele de formare continuă. Alocarea de fonduri europene (FSE) pentru acest domeniu prin POSDRU constituie o oportunitate pe care trebuie să o aibă în vedere permanent și furnizorii de formare profesională, fiind necesare în continuare eforturi suplimentare pentru a ridica nivelul competențelor populației și pentru a dobândi flexibilitate și securitate pe întreaga piață a forței de muncă. Parteneriatul dintre educaţie şi mediul afacerilor din Regiunea Vest (parteneriatul dintre şcoală şi întreprindere) porneşte de la interesele reciproce şi independente ale elevilor, profesorilor, angajatorilor şi agenţilor comunitari, bazându-se pe o realitate pe cât de simplă pe atât de importantă: elevii de azi sunt lucrătorii de mâine. Toţi cei implicaţi în acest amplu proces au conştientizat necesitatea realizării trecerii de la un parteneriat consultativ la unul colaborativ şi durabil, cu implicaţii directe atât pentru angajatori care au nevoie de indivizi motivaţi, cu aptitudini multiple cât şi pentru mediul educaţional care trebuie să răspundă standardelor europene.

56

4.3. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA SUD MUNTENIA: În anul 2011 regiunea Sud Muntenia a ocupat ultimul loc în ceea ce privește ponderea persoanelor cu nivel superior de educație (11,2%), situându-se mult sub media națională (14,9%), precum şi cu mult sub media europeană de 26,8%; locul 4 în ceea ce privește ponderea persoanelor cu nivel mediu de educație (60,4%) și pe locul 3 în ceea ce privește ponderea educației cu nivel scăzut de educație (28,4%), situându-se peste media înregistrată la nivel național de 25%. Un alt indicator important care reflectă atât nivelul de educaţie al populaţiei, cât şi potenţialul de dezvoltare al regiunii este ponderea populaţiei cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani, cu nivel de educaţie terţiară. Astfel, în perioada analizată, se poate observa faptul că a avut loc o creştere constantă a valorii acestui ndicator, începând cu anul 2004, ajungând la 14,8% în anul 2011, ocupând astfel ultimul loc la nivel naţional, fiind cu 5,6% sub media naţională (20,4%) și cu 19,8% sub media europeană. În perioada analizată, regiunea Sud Muntenia s-a încadrat în tendinţa de scădere a populaţiei şcolare înregistrată la nivel naţional. Astfel, atât la nivel naţional cât şi la nivel regional principalii factori care au condus la scăderea semnificativă a populaţiei şcolare au fost:

scăderea natalităţii migraţia populaţiei abandonul şcolar şi scăderea nivelului de trai cauzată de criza economică.

La nivel regional, se constată faptul că scăderea populaţiei şcolare nu se pliază pe populaţia judeţelor. Astfel, în perioada analizată, cea mai semnificativă scădere a populaţiei şcolare s-a înregistrat în judeţul Argeş (-25.364 persoane), deşi acesta nu este cel mai populat judeţ al regiunii Sud Muntenia. De asemenea, o scădere semnificativă a populaţiei şcolare s-a înregistrat şi în judeţul Teleorman (-14.379 persoane) fiind cel mai puţin populat judeţal regiunii Sud Muntenia. În mod paradoxal, la polul opus s-au situat două dintre judeţele mai puţin dezvoltate ale regiunii Sud Muntenia: Giurgiu (-4.503 persoane) şi Călăraşi (-6.386 persoane).În anul 2011, cele mai ridicate valori ale populației școlare s-au înregistrat în învățământul primar și gimnazial (245.833 elevi), urmate de cele din învățământul preuniversitar (127.412) și universitar (26.110). Tendinţa general a fost de scădere continuă, aproape la nivelul fiecărei trepte de şcolarizare, cea mai evidentă fiind în rândul studenţilor (de la 39.519 în anul 2004, la 26.110 în 2011). Pe de altă parte, la nivelul preşcolarilor şi învăţământului liceal secundar s-a înregistrat o creştere în intervalul 2004 - 2011, astfel că, populaţia şcolară de grădiniţă în anul 2004 era de 89.839, ajungând în anul 2011 la 94.675, în timp ce la nivel de liceu, în anul 2004, erau înregistraţi un număr de 109.737 liceeni, ajungând în 2011 la 127.412 liceeni. Cel mai mare număr de liceeni s-a înregistrat în județul Prahova, la polul opus regăsindu-se județul Giurgiu. O categorie importantă a populaţiei şcolare este reprezentată de studenţi, al căror număr a scăzut constant în perioada analizată 2004 - 2011 de la 39.510 în anul 2004 la 26.110 în anul 2011. Numărul studenţilor în profil teritorial, în anul 2011, cea mai ridicată valoare a numărului acestora s-a înregistrat în județul Argeş, peste 41% din numărul de studenți de la nivel regional. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, existenţei a două centre universitare în acest judeţ: Universitatea de Stat din Piteşti şi Universitatea Constantin Brâncoveanu. La polul opus s-a aflat judeţul Giurgiu, unde nu a fost înregistrat niciun student, cauza fiind inexistența unei universități sau a unei filiale ale acesteia. Abandonul şcolar este mult mai frecvent în comunităţile de romi şi se datorează sărăciei, coroborate cu lipsa de educaţie a părinţilor. Combaterea acestui fenomen este văzută prin aplicarea de programe de tip “after school” şi înfiinţarea de centre de zi pentru copiii proveniţi din familii sărace. În acest context, în anul şcolar 2010/2011, situaţia abandonului şcolar în regiunea Sud-Muntenia, pe forme de învăţământ a fost următoarea: 1,4% în învăţământul primar, 1,8% în învăţământul gimnazial, 2,4% în învăţământul liceal, 20,6% învăţământul profesional şi de ucenici şi 5,8% în învăţământul postliceal şi de maiştri. La nivelul celor şapte judeţe componente ale regiunii Sud Muntenia, cea mai mare rată a abandonului şcolar în învăţământul primar s-a înregistrat în judeţul Călăraşi (2,5%), iar cea mai scăzută în judeţul Argeş (doar 1%). În ceea ce priveşte învăţământul gimnazial, cea mai ridicată rată a abandonului şcolar s-a înregistrat în judeţul Călăraşi (3,5%), iar cea mai scăzută, în judeţul Argeş (1,1%). Referitor la învăţământul liceal, în anul 2011, cea mai mare rată a abandonului şcolar s-a înregistrat în judeţul Călăraşi (3,0), în timp ce judeţul Teleorman a avut cea mai scăzută rată a abandonului şcolar în rândul liceenilor (0,7%). Cea mai ridicată rată a abandonului şcolar în învăţământul profesional s-a înregistrat

57

în judeţul Teleorman (34,3%), iar în ceea ce priveşte învăţământul postliceal şi de maiştri pe primul loc s-a situat judeţul Ialomiţa (11,9%). Părăsirea timpurie a şcolii se referă la persoanele de 18 – 24 de ani are nu sunt incluse în niciun sistem de şcolarizare şi care au doar educaţie primară sau gimnazială. Şi din acest punct de vedere România, cu o rată a părăsirii timpurie a sistemului educaţional de 20,9,%, se situează cu mult peste media europeană de 16,6%, fiind printre ţările cu cea mai ridicată valoare a acestui indicator din Uniunea Europeană. La nivel regional, regiunea Sud Muntenia a ocupat locul 2 în rândul celor opt regiuni de dezvoltare, în anul 2011 (27,6%), fiind devansată doar de regiunea Centru (33,5%), la polul opus situându-se regiunea Bucureşti-Ilfov (13,2%).

4.4. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA NORD-EST: In regiunea Nord-Est, în prezent, populația în vârstă de 0-15 ani reprezintă 66 % din populația rurală și analizând transferul de la un ciclu de educație și formare la un ciclu superior, se constată o creștere a numărului de elevi ce părăsesc școlarizarea. Elevii ce părăsesc sistemul de educație/formare sunt majoritar din mediul rural, având ca factor favorizant, venituri reduse pe membru de familie. Din analiza datelor statistice s-a concluzionat dupa cum urmeaza:

Pe durata instruirii preuniversitare sunt recuperări reprezentand 8% din populația școlară. Pe durata instruirii preuniversitare sunt pierderi de 24,55% din populația școlară. 7,7 % dintre cei înscriși în clasa a 9-a părăsesc studiile și devin șomeri. 5,25% din populația școlară intră în șomaj la terminarea unei calificări de nivel 1 sau 2. 4,8% din populația școlară intră în șomaj la terminarea liceului. 1,6% din populația școlară intră în șomaj la terminarea studiilor superioare. 52,75% din populația școlară este angajată la terminarea unui ciclu de formare nivel 1, 2, 3, 4, 5.

Cauzele pentru situația privind neparticiparea la educație sunt multiple: situație familială foarte grea, familie numeroasă, dezinteresul elevului, lipsa de supraveghere, regim educațional necorespunzator: severitate excesivă, indiferență, părinți plecați în străinatate, elevi plecați din țară, angajare temporară, familie dezorganizată, repetenție, părăsirea domiciliului, vagabondaj, căsătorie (pentru romi), refuzul părinților de a trimite copilul la școală, părinți bolnavi, alcoolici etc. Dintre cauzele identificate, ponderea cea mai mare o are dezinteresul elevului, lipsa de supraveghere, regimul educational corespunzator: severitatea excesivă/indiferența, părinți plecați la muncă în străinătate, a doua cauză o reprezintă și refuzul părinților de a trimite copilul la școală, mai ales în mediul rural. Din analiza rezultatelor obtinuțe la evaluarea la examenul de capacitate și bacalaureat în Regiunea NE s-a constatat că:

absolvenții a 8 clase sau liceu proveniți din unități școlare din mediul urban sunt mai bine pregătiți decât cei din mediul rural;

absolvenții de liceu proveniti din grupurile școlare sunt mai prost pregătiți decât cei din mediul rural. absolvenții unităților școlare ce au tradiție în formare, au rezultate superioare unităților școlare ce au

asimilat noi programe de formare profesionala pentru calificări care nu constituie ofertă de formare tradițională.

4.5. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est In ceea ce privește educația la nivelul regiunii, se constată existența instituțiilor de învațămant de toate gradele (preșcolar, primar si gimnazial, liceal, profesional, postliceal, superior) aflate atât în sector public cât si privat, a centrelor de reeducare și reorientare profesională, inclusiv a instituțiilor de învatamant special pentru copiii cu deficiențe. Ceea ce este important și trebuie să se sublinieze este lipsa infrastructurii de învățământ în unele zone rurale izolate. Prin urmare, în aceste zone copiii familiilor sărace au acces limitat sau deloc in instituțiile de învățământ. La nivel regional, în anul şcolar 2005/2006, în învăţământul public existau 570 grădiniţe, care au trebuit să facă faţă creşterii numărului de copii înscrişi, în ultimii ani. Pentru învăţământul primar şi gimnazial, existau 1.000 de

58

şcoli, iar cel liceal era deservit de 176 de licee. Acestora li se adaugă 9 şcoli profesionale şi de ucenici, precum şi 11 unităţi postliceale, a căror bună funcţionare este esenţială pentru asigurarea pieţei forţei de muncă cu persoane calificate în diferite domenii. Pentru formarea unei forţe de muncă înalt calificate, absolut necesară pentru asigurarea dezvoltării regiunii, este esenţială buna funcţionare a celor 9 universităţi cu 58 de facultăţi existente în regiune. Cele mai importante sunt universităţile din Constanţa şi Galaţi. In anul școlar 2011/2012, dintre cei 466.122 elevi și studenți înscriși în sistemul de învățământ din Regiunea Sud – Est, 85.430 erau încadrați în învățământul preșcolar, 208.733 în învățământul primar și gimnazial, 111.455 în învățământul liceal, 1.772 urmau o școală profesională, 11.052 urmau o formă de învățământ postliceală și de maiștri și 45.988 urmau o instituție de învățământ superior. Se constată astfel că Regiunea Sud – Est procentul fiecărui nivel de instruire este apropiată mediei naționale, cu excepția învățământului superior, unde se înregistrează o rată de participare cu circa 4% mai mică decât media națională. Populația școlară feminină este concentrată mai ales în ciclurile de învățare generale sau teoretice fiind accesate mai ales de populația masculină, astfel că indicatorul comun de referință privind eliminarea decalajelor dintre sexe în privința educației tehnice nu este atins. Populația școlară a cunoscut o scădere între anii 2005/2006 și 2011/ 2012 de 537.316 de elevi și studenți, iar la nivelul Regiunii Sud – Est de 52.777 de personae. Cu toate acestea, s-a înregistrat o creștere în învățământul preșcolar de 3.776 elevi, în cel liceal de 14.393, dar mai ales în învățământul postliceal și de maiștri 5.910, cu 115% mai mult. Numărul de studenți la nivel național și regional a crescut între anii universitari 1992/1993 și 2010/2011, ca să înceapă să scadă începând cu anul 2011/2012. Unul din motivele posibile ar fi și scăderea semnificativă a promovabilității la bacalaureat în ultimii 2 ani. Din cei 539.852 din România în anul școlar 2011/2012, 45.988 erau înscriși la facultățile din Regiunea Sud – Est, aceștia fiind concentrați mai ales în orașele Constanța și Galați. În 2011, 20,4% din populația României cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani absolvise o formă de învățământ terțiar, ceea ce reprezintă o creștere seminificativă față de nivelul de 13,9% din 2007. Participarea femeilor este cu aproximativ cu 7% mai ridicată decât cea a bărbaților, deși decalajul între sexe este aproximativ jumătate din cel existent la nivelul UE. Cu toate acestea,înscrierea într-o formă de învățământ superior după terminarea liceului a scăzut puternic de la 53,6% în 2007/2008 la 35,2% în 2011/2012. La nivelul regiunii 24,04% din populația ocupată cu vârsta între 25-34 ani au terminat o formă de învățământ terțiar. Din populația ocupată având vârstă între 35-44 ani, 14,51% au studii superioare. Rata abandonului școlar în 2010/2011 a fost în creștere față de anii școlari și 2009/2010 la nivelul învățământului primar la nivelul Regiunii Sud – Est. Cele mai mari creșteri ale ratei abandonului școlar au fost la învățământul liceal și mai ales la cel professional unde rata a fost de 24,4% pentru Regiunea Sud – Est în anul 2010/2011. Cele mai afectate județe din regiune au fost județele Vrancea și Constanța pe nivelul abandonului școlar în ciclul primar (2,2% față de media regiunii de 1,7%), Tulcea și Brăila la cel gimnazial (3,6% față de media regiunii 2,5%). De asemenea, Brăila (33,1%), Galați (29,4%), Tulcea (28,8%) și Constanța (24,9%) au avut rate ale abandonului școlar mult peste media națională în ciclul professional (19,8%) (Sursa: INS, Anuarele Statistice ale Romaniei).

4.6. Situația curentă a formării profesionale a resurselor umane la nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov NIVELUL DE INSTRUIRE A RESURSELOR UMANE ÎN REGIUNEA BUCUREŞTI-ILFOV: Dintre toate regiunile ţării, in anul 2011, regiunea Bucureşti - Ilfov are cea mai mare pondere a populaţiei absolvente de învăţământ superior, respectiv de 31,4% mai mare decat media UE (26.8%) acest lucru fiind de înţeles pentru că municipiul Bucureşti atrage studenţi din toată ţara. Regiunea Bucureşti – Ilfov are cel mai mic procent al absolvenţilor cu nivel scăzut de educaţie, respectiv de 11,6% pentru că majoritatea elevilor continuă studiile. La nivel national, ponderea absolventilor de invatamant superior in populatia cu varste intre 30-34 ani a crescut constant in perioada 2008-2011 de la 16% la 20.4% in anul 2011, valoare care este insa cu mult sub media europeana pentru acelasi an (34.6%). In regiunea Bucuresti Ilfov ponderea absolventilor de invatamant superior in populatia cu varste intre 30-34 ani inregistreaza valori peste media europeana pe toata perioada de analiza. In anul 2011, in regiunea Bucuresti Ilfov valoarea ponderii absolventilor de invatamant superior din totalul populatiei in varsta de 30-34 ani inregistreaza o valoare peste tinta Europa 2020 (40%).

59

In ceea ce priveste invatarea pe tot parcursul vietii, analiza datelor statistice Eurostat indica faptul ca Romania se situeaza mult sub valorile mediei europeane (8,9%). Rata de participare a adultilor cu varste intre 25-64 ani la educatie si formare arata ca doar 1.6% din forta de munca a participat la programe de educatie si formare in anul 2011. Aceasta pondere a cunoscut la nivel national o usoara crestere in anii 2008-2011 de 0,1 puncte procentuale. La nivel regional in anul 2011, ponderea cea mai mare este inregistrata in regiunea Nord-Vest (2 %) la polul opus situandu-se regiunea Sud-Vest Oltenia (0,8%) In regiunea Bucuresti-Ilfov valoarea ratei de participare a adultilor la educatie si formare inregistreaza in intervalul 2008-2011 valori usor peste media nationala, aliniindu-se tendintei nationale de crestere de doar 0.1 puncte procentuale. In 2011 in regiunea Bucuresti-Ilfov 1,9% dintre adulti au participat la educatie si formare, procent identic cu cel inregistrat in regiunea Nord-Est. STRUCTURA ŞI DINAMICA RESURSELOR DE MUNCĂ LA NIVELUL REGIUNII BUCUREŞTI-ILFOV: Regiunea Bucureşti Ilfov este cea mai importantă regiune de dezvoltare a României, prin prisma indicatorilor forţei de muncă, ponderea populaţie active în totalul naţional fiind de aproximativ 12% în anul 2005 şi 14% în anul 2011. Populaţia activă a regiunii Bucureşti-Ilfov a cunoscut o creştere în perioada analizată, 2005-2011 de 15%, de la 1087.9 mii persoane active , la 1248.9 mii persoane active. Din acest total, municipiul Bucureşti are o contribuţie de peste 86%, în valori brute dispunând de un număr de 1083.7 mii persoane active în anul 2011, în creştere cu 128.7 mii persoane (13%) faţă de anul 2005. Judeţul Ilfov contribuie cu aproximativ 14% din totalul populaţiei active din regiune, în valori fizice crescând de la 132.9 mii persoane în anul 2005, la 165.2 mii persoane în anul 2011. În ceea ce priveşte împărţirea pe sexe a populaţiei active civile în regiune, populaţia feminină reprezinta în anul 2011 49% din total, iar populaţia masculină restul de 51%. Numărul de persoane active de sex masculin a crescut cu 5%, de la 603.8 mii persoane în anul 2005, la 634.2 mii persoane în anul 2011, iar cel de sex feminin cu 27%, de la 484.1 mii persoane în anul 2005, până la 614,7 mii persoane active în anul 2011. Contribuţiile muncipiului Bucureşti şi ale judeţului Ilfov la formarea populaţiei active civile în regiune se păstrează şi în cazul impărţirii pe sexe, dar cu disparităţi evidente: numarul de persoane active de sex masculin, atât la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, cât şi la nivel naţional, este mai mare, pe toată perioada analizată decât numărul de persoane active de sex feminin. Rata de activitate a populaţiei active din categoria de vârstă 15-64 ani la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov înregistrează o tendinţă ascendentă în perioada analizată, crescând de la 63.8% în anul 2005, la 68.5% în anul 2011 şi depăşeşte în mod constant valorile medii înregistrate la nivel naţional. În cazul împărţirii pe medii de rezidenţă, conform datelor din tabelul de mai jos, se pot observa diferenţele existente între ratele de activitate din mediul urban şi cele din mediul rural. Rata de activitatea în mediul urban este mai mare decât cea din mediul rural cu până la 7%, dar în ambele cazuri traiectoria este una ascendenta pe toată perioada analizată. Rata de activitate împărţită pe sexe păstrează disparităţile evidenţiate la nivelul regiunii, rata de activitate a persoanelor de sex masculin fiind în mod constant mai mare decât cea a persoanelor de sex feminin. În cazul persoanelor de sex masculin, rata de activitate creşte de la 71.4% în anul 2005, la 75.9% în anul 2011, cu aproximativ 14% mai mare decât cea a persoanelor de sex feminin. Rata de activitate în cazul femeilor a crescut de la 56.9% în anul 2005, la 59.6% în anul 2006 (maximul înregistrat în perioada analizata), a scăzut la 57.8% în 2007, apoi a crescut iar pana la 61,7% în anul 2011.

60

5. Situația ocupării resurselor umane la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului

„Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536)

5.1. Viziune de ansamblu Schimbările continue de pe piața muncii şi din societatea românească necesită o actualizare continuă a cunoştințelor şi deprinderilor, precum şi o creştere a adaptabilității lucrătorilor şi întreprinderilor. De aceea, participarea la educație şi formare în mod continuu ajută la o prezență activă a acestora pe piața muncii pe parcursul întregii vieți. Competitivitatea intreprinderilor şi calitatea serviciilor este dependentă în mod direct de investițiile pe care acestea le fac în dezvoltarea resurselor umane prin formarea continuă a forței de muncă. Participarea adulților din România la învățare pe parcursul întregii vieți este încă la cote modeste. Tendința înregistrată însă pentru prima jumătate a decadei actuale a fost evident una crescătoare, progresul față de finele deceniului al 10-lea (deceniul tranziției de la plan la piață în România) al secolului 20 fiind mai mult decât evident. Întreprinderile româneşti şi-au multiplicat efortul pentru formarea profesională a salariaților, în special pentru cea continuă, această evoluție fiind un efect al masivei investiții directe în economia românească, indiferent de caracterul mai mult sau mai puțin speculativ al acesteia. Pentru intervalul 2006-2008, investiția în formare profesională şi-a continuat cursul ascendent, nivelul pe care îl putem presupune ca fiind atins în momentul imediat anterior contagiunii fiind de natură a plasa România pe o cu totul altă poziție în ceea ce priveşte formarea profesională a adulților şi mai ales formarea de intreprindere. Finanțarea formării profesionale cel mai adesea de către participant şi nu de către angajator constituie încă, una din barierele principale pentru participare la instruire. Crearea de oportunități prin care responsabilitatea finanțării să se împartă şi din care atât participantul, cât şi angajatorul să poată identifica beneficii reale pentru fiecare poate contribui la schimbarea de atitudine față de educație şi formare. Paşi importanți în această direcție s-au făcut în special după anul 2005, când este evident că resursele aflate la îndemâna întreprinderilor pentru formare profesională au crescut considerabil. Efortul public pentru formarea profesională continuă joacă un rol important în dezvoltarea calificărilor şi competențelor forței de muncă şi conferă oportunități pentru toate grupurile active pe piața muncii, în special în perioade de recesiune şi mai ales de depresiune economică. Dezvoltarea unor instrumente pro-active prin care lipsa de disponibilități a întreprinderilor şi evident a indivizilor să fie suplinite de către stat care şi în acest domeniu să îşi joace rolul de „lender of last resort” (finanțator al ultimei şanse) este de o importanță crucială. Industria formării profesionale este o industrie de tip downstream (de aval al lanțului valorii adăugate), extrem de vulnerabilă la ciclicitatea economică. Dacă într-o astfel de circumstanță ea este lăsată „at its own devices” sau altfel spus doar în voia pieței, toate câştigurile obținute în ultimii ani vor fi pierdute. Sprijinirea de către stat a industriei formării profesionale a adulților şi în genere a eforturilor direcționate către formarea profesională ale intreprinderilor şi chiar indivizilor şi comunităților reprezintă una din modalitățile de ieşire din criză, cu caracter doar moderat-inflaționist. Timpul reprezintă o barieră semnificativă pentru participarea adulților la educație şi formare continuă, aceştia având multiple îndatoriri profesionale sau/şi familiale. Cu toate acestea, pot fi dezvoltate forme de instruire flexibile, adaptate nevoilor şi posibilităților acestora, cum ar fi învățământul la distanță, e-learning sau programe flexibile muncă-studiu, care să conducă la dobândirea de noi cunoştințe şi deprinderi. Diferitele cunoştințe şi deprinderi necesare pentru dezvoltarea personală şi profesională sunt dobândite şi în context informal şi nonformal, motiv pentru care certificarea şi recunoaşterea acestora le va permite lucrătorilor să reintre mai uşor în sistemul formal de pregătire în vederea dobândirii de noi calificări, precum şi de a beneficia de oportunitățile existente pentru a reintra pe piața muncii.

61

5.2. Măsuri de ocupare a resurselor umane Ritmul rapid al schimbărilor de pe piața muncii în ceea ce priveşte mobilitatea forței de muncă, apariția de noi calificări, necesitatea dezvoltării spiritului antreprenorial, impune o capacitate administrativă sporită a serviciului public de ocupare, pentru a face față cerințelor unei societăți dinamice. În acest sens, este necesară îmbunătățirea în continuare a calității şi eficienței serviciilor oferite, accentul sporit asupra măsurilor active şi abordarea preventivă a şomajului, formarea personalului propriu în sensul creşterii standardelor de acordare a serviciilor de ocupare, dezvoltarea şi modernizarea centrelor de formare profesională pentru adulți în scopul furnizării pentru şomeri de competențe, deprinderi şi abilități profesionale care să le faciliteze accesul la ocupare. Serviciile de informare şi consiliere profesională au un rol esențial în activitatea desfăşurată de serviciile publice de ocupare, de calitatea acestora depinzând în mare măsură rezultatele aplicării celorlalte tipuri de servicii de stimulare a ocupării, în special formarea profesională. Analizând activitatea de informare şi consiliere prin AJOFM şi furnizori externi, la nivel național, se observă o evoluție ascendentă în ceea ce priveşte numărul beneficiarilor acestor servicii Până la sfîrşitul anului 2007, au fost cuprinse în programe de formare profesională gratuite 46.999 persoane, ceea ce a reprezentat numai 85,45% din numărul de persoane planificat. Începând cu anul 2007, ca urmare a modificărilor legislative, stimularea încadrării în muncă a absolvenților a îmbrăcat noi valențe, aceasta vizând ambele segmente ale pieței muncii: angajator şi absolvent. Subvențiile acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenților de învățământ, diferențiate în funcție de nivelul studiilor absolvite de cel angajat, au avut un aport important la ocuparea tinerilor înregistrați în evidențele ANOFM. În contextul politicii de încurajare a auto-ocupării, respectiv de a sprijini activitățile antreprenoriale ale şomerilor, ANOFM oferă servicii de asistență şi consultanță gratuită pentru inițierea de către şomeri a unei activități pe cont propriu, atât prin efort propriu cât şi prin intermediul furnizorilor de servicii specializate. ANOFM sprijină comunitățile cele mai afectate de şomaj prin implementarea programelor al căror scop este ocuparea temporară a şomerilor în servicii de dezvoltare locală. Deşi este o măsură costisitoare, cu implicații asupra gradului de reîntoarcere în şomaj a participanților, ocuparea temporară în servicii de interes comunitar a constituit, pe lângă reducerea fenomenului de sezonalitate privind forța de muncă determinat de unele activități economice, atât o alternativă pentru şomerii care au reale probleme de reinserție pe piața muncii şi de mobilitate profesională, cât şi o contribuție, pe perioadă limitată de timp, la prevenirea şomajului de lungă durată şi obținerea unor venituri din muncă necesare cheltuielilor curente. Aspecte problematice: 1) Abordările de tip pro-ciclic în planul policitilor de piața muncii, ce nu iau în considerare caracteristicile specifce ale economiei româneşti sunt şi vor fi permament profund dăunătoare. Aplicarea lor poate compromite orice perspectivă de dezvoltare pe termen lung. 2) Echilibrul cerere-ofertă de pe piața muncii din România este puternic distorsionat, distorsiunile fiind urmarea logică a unei istorii recente marcată de turbulențe majore (şocuri exogene aleatoare); Aplicarea unor politici de ieşire din depresiune care ar conduce la o şi mai puternică contracție a cererii de dragul realizării unor echilibre macro-economice iluzorii ar afecta acest echilibru de o manieră ireversibilă. 3) Concordanța dintre cererea şi oferta de muncă pe piața românească era caracterizată până la declanşarea Depresiunii Econmice Mondiale de variații eratice, de multiple inconsistențe dar, reflecta în acelaşii timp o economie în plină dezvoltare (creştere economică puternică însoțită de volatilitate ridicată a pieței); Cum starea de maturitate economică nu a putut fi atinsă de economia românească până la momentul declanşării depresiunii este foarte probabil ca dezechilibrele deja prezente se vor accentua fiind posibilă apariția unor noi dezechilibre. 4) Sistemul de educație este hipertrofiat la nivelul terțiar fiind dominat acum de un proces cu caracter inflaționist şi depreciativ asupra produsului final; Efectele combinate ale supra-producției de absolvenți şi ale investiției directe realizate cu precădere în sectoare de downstream vor determina o puternică presiune asupra sectorului public ca şi generator de locuri de muncă necesitând o calificare/pregătire ridicată, vor conduce la un declin în termeni reali şi posibil chiar nominali a salariilor cu efecte negative asupra cererii agregate dar, ar putea genera acea presiune necesară în vedera schimbării de filozofie cu privire la investiția în resursa umană, în special în ceea ce priveşte formarea inițială. 5) Investiția directă din România ultimilor ani, deşi masivă şi fără îndoială generatoare de creşteri de productivitate, vizibile de altfel atât în creşterea salariilor cât şi în creşterea generală a nivelului de trai, s-a

62

realizat totuşi cu precădere în sectoare cu caracter speculativ, de downstream al lanțului valorii adăugate (servicii, construcții, asamblări, deservire de procese ori de produse realizate pe alte piețe etc). O astflel de ocupare, deşi aparent capabilă să absoarbă cohortele din ce în ce mai numeroase de absolvenți cu calificări din ce în ce mai ridicate este extrem de vulnerabilă la şocuri exogene de tipul depresiunii economice. Ea nu creează în mod real o structură economică cu un oarecare grad de autonomie ci perpetuează caracterul de econmie mică deschisă al României, predispusă la dezechilibre majore ale balanței de plăți. O astfel de structură nu creează cadrul pentru o investiție de termen lung în resursa umană ci doar pentru o investiție în salturi, ea însăşi speculativă şi vulnerabilă. 6) Migrația pentru ocupare în străinătate este fără îndoială unul dintre fenomenele cu caracter profund perturbator ce afectează în prezent piața românească a muncii. Dacă declinul economic din economia mică deschisă care este în prezent România se va prelungi față de declinul economic al piețelor mature din U.E. atunci, dezechilibrele create de migrația masivă se vor accentua iremediabil. Migrația masivă pentru muncă nu este decât aparent un avantaj şi aceasta doar în cazul în care piețele de origine şi respectiv de destinație sunt neadiacente ori alternativ au un grad redus de integrare. În caz contrar, migrația pentru muncă este doar unul din canalele prin care piața mai puțin dezvoltată dar deschisă importă dezechilibre fără a putea niciodată să genereze contramăsuri la acestea. 7) În ultimii ani, pe fondul unei creşteri economice accelerate, efect al dezvoltării unei puternice excrescențe speculative la nivel global cu epicentrul în piața S.U.A. dar şi în unele economii mature din U.E., pe piața românească a muncii dar şi pe alte piețe din Centrul şi Estul continentului (ex: Polonia) s-a manifestat un fenomen în aparență ciudat: coexistența deficitelor şi excedentelor de forță de muncă. 8) La momentul actual există un capital suficient de studii şi analize de piața muncii, cu un grad rezonabil de sofisticare a instrumentarului de analiză, inclusiv pe segmentul studierii cererii şi ofertei de calificări. Ceea ce lipseşte însă, este atât capacitatea de sinteză din partea decidenților ceea ce face ca o bună parte din acest capital să rămână nevalorificat dar şi componenta de prognoză, inclusiv în ceea ce priveşte cererea şi oferta de calificări unde, dezvoltările sunt de abia într-un stadiu incipient. 9) Intervențiile de piața muncii, în special cele de tipul măsurilor active au rămas înghețate în timp din punct de vedere procedural la momentul finalizării tranziției de la plan la piață. Între timp piața însă a evoluat, ceea ce a făcut ca acest tip de intervenție să intre practic într-o fază letargică în ultimii câțiva ani. Depresiunea economică mondială deşi asemănătoare ca efecte de suprafață cu anumite perioade ale tranziției de la plan la piață este în substanța ei diferită. 10) Investiția în resursa umană a fost într-o creştere evidentă în ultimii ani şi o următoare cercetare statistică națională ar putea reliefa chiar progrese mult mai însemnate înregistrate în perioada de vârf a creşterii economice. Cu toate acestea, o serie de analize efectuate asupra acestui proces investițional, aşa cum se profila la începutul actualei decade, arată în mod clar concentrarea investiției în resursa umană în zona aşa-numitelor sectoare speculative, respectiv a acelor sectoare din avalul lanțului valorii adăugate, ale căror evoluții urmăresc practic ciclicitatea economică. Altfel spus, o mare parte din această investiție se va pierde. Este de aceea necesar ca într-o perioadă de depresiune statul să intervină masiv în acest sector şi prin măsuri direcționate să încurajeze investiția în resursa umană în acele sectoare ale căror evoluții sunt mai puțin sensibile la ciclicitatea economică.

5.3. Aspecte privind formarea profesională continuă

5.3.1. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE CENTRU Forţa de muncă şi migraţia: Populaţia activă reprezintă 42,5% din total (sub media pe ţară – 45,5%). Gradul de ocupare este de 39,8%, un procent de 39,3% din populaţie fiind ocupată în sectorul serviciilor şi 29,3% în industrie. În judeţele Braşov şi Sibiu, ponderea populaţiei ocupate în industrie şi servicii este ridicată, aceste fiind şi judeţe cu o activitate industrială predominantă. În Harghita şi Mureş distribuţia populaţiei pe sectoare este relativ echilibrata, în jur de o treime pe fiecare sector. Cu toate aceste ocuparea în agricultură este mai mare decât media naţională (peste 30%). In prezent, judeţul Braşov, în special în municipiul Braşov se confruntă cu probleme de ocupare ca urmare a restructurării uzinele constructoare de maşini Roman şi Tractorul şi alte companii industriale de apărare şi a disponibilizării masive a personalului. In judeţele Covasna, Harghita şi Alba sunt în curs de definitivare a proceselor de restructurare a zonelor miniere Baraolt, Bălan şi zona minieră Apuseni. Acelaşi

63

proces este parcurs şi de oraşele cu structuri productive monoindustriale în domeniile metalurgiei, chimiei şi industrie constructoare: Aiud, Zlatna, Făgăraş, Victoria, Copşa Mica, Dumbrăveni, Ocna Mureş, Târnăveni, Luduş, Râşnov, Gheorgheni, Topliţa, Întorsura Buzăului. Migraţia populaţiei în ultimii ani s-a desfăşurat atât înspre alte ramuri de activitate în timp ce în perioada imediat după 1990 a marcat o plecare masivă spre ţări ale Europei Occidentale, în special Germania. Regiunea, prin structura sa economică complexă, deţinea un capital însemnat de recunoaştere profesională, în special în domeniul tehnic. Reducerea activităţii industriale a determinat migrarea specialiştilor către alte ramuri de activitate sau în exterior, acestea au urmări într-o viitoare revigorare a economiei tradiţionale. Șomajul: Rata şomajului la nivel regional a avut o evoluţie oscilantă în perioada 1996-2009, cea mai scăzută rată înregistrându-se în anul 2007 (4,8%), iar cea mai ridicată în 1999 (11%). La sfârşitul anului 2009 rata şomajului în Regiunea Centru era de 9,6% (7,8% la nivel naţional), cea mai înaltă valoare înregistrându-se în judeţul Alba (12,6%), iar cea mai redusă în judeţele Mureș și Sibiu (8,1% respectiv 8,2%). În rândul femeilor rata şomajului a fost mai scăzută (5,6%), aceeaşi situaţie întâlnindu-se la nivelul ţării (4,6%). Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul anului a avut o evoluţie asemănătoare ratei şomajului. Numărul cel mai scăzut de şomeri s-a înregistrat în 2007 (53425 persoane), iar cel mai mare în 1999 (130941 persoane). Se remarcă apariţia după anul 1996 a două categorii noi de şomeri - beneficiarii de ajutor de integrare profesională şi beneficiarii de plăţi compensatorii. Ponderea şomerilor neindemnizați este în continuă creştere, ajungând la sfârşitul anului 2009 la 65,2% la nivel regional si la 61,4% la nivelul întregii ţări. Numărul şomerilor din regiune a scăzut în fiecare an, începând cu 2001, pe măsură ce procesele de restructurare economică începute în perioada 1997-2000 s-au încheiat. Restructurările au afectat ramuri economice cu o pondere importantă, precum industria construcţiilor de maşini, industria chimică, industria de apărare, industria minieră, consecinţele cele mai puternice resimţindu-se în judeţele Braşov, Alba, Harghita şi Mureş. La reducerea şomajului a contribuit şi migraţia masivă din ultimii ani a forţei de muncă spre ţările Europei Occidentale. Judeţul Braşov a înregistrat cea mai mare reducere a ratei șomajului între anii 2004 și 2008, după ce, anterior, avusese rate înalte ale şomajului. Sibiul a reușit să-și mențină cea mai redusă rată a șomajului din Regiunea Centru (de 3,1%) timp de 2 ani consecutivi, în 2007 și 2008, semn al dinamismului economic al acestui județ. Anul 2009 a adus o creștere semnificativă a ratei șomajului din Regiunea Centru care la finele anului a ajuns la 9,6% (105439 persoane aflându-se în evidențele ANOFM). Toate cele șase județe au înregistrat rate ale șomajului mai mari decât rata medie la nivel național, în 3 județe – Alba, Covasna și Harghita - depășindu-se pragul de 10% (sursa: www.adrcentru.ro) Raportul de dependenţă economică: Un indicator socio-economic important şi sensibil la variaţiile de pe piaţa forţei de muncă este raportul de dependenţă economică. Acesta relevă situaţia ocupării forţei de muncă, la un moment dat, dintr-o perspectivă mai largă, nu doar economică ci şi socială, punând în evidenţă anumite corelaţii între populaţia activă ocupată, populaţia activă neocupată şi populaţia inactivă. Ca efect cumulat al recesiunii economice din perioadele 1997-1999 și 2009-2010 și al accentuatului proces de îmbătrânire demografică înregistrat după 1990, raportul de dependenţă economică s-a deteriorat an de an, crescând de la 1293 ‰ în 1996 la 1574‰ în 2003, scăzând apoi la 1520‰ în 2009. Situaţia la nivelul întregii ţări este chiar mai gravă, valoarea acestui raport fiind de 1556‰ în anul 2009. Se constată diferenţe notabile între judeţele din Regiunea Centru, cel mai redus raport de dependenţă economică înregistrându-se în judeţul Alba (1322‰), iar cel mai ridicat în judeţul Covasna (1677‰).

5.3.2. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE VEST În contextul procesului de restructurare economica si sub impactul unor fenomene demografice si sociale importante (scaderea natalitatii, mentinerea mortalitatii la un nivel ridicat si cresterea migratiei externe), piata muncii a suferit transformari importante in ultimii ani, inregistrandu-se modificari de volum si structura ale principalilor indicatori ai fortei de munca. Structura populatiei ocupate pe grupe de varsta: Populatia ocupata este dominata de populatia matura cu varsta intre 25-54 ani. Pentru aceasta grupa de varsta nu se inregistreaza variatii semnificative ale ratei ocuparii in ultimii ani. Mai mult decat atat, diferenta fata de media EU-25 de 3,6% nu este foarte mare. In schimb, pentru populatia ocupata din grupa de varsta de 15-24 ani variatiile sunt mai mari. Scaderea accentuata inregistrata in 2003 este recuperata in anul 2004 printr-o crestere cu 2,9%. In pofida acestei cresteri, daca comparam rata de ocupare pentru tineri in regiunea Vest in 2004 (29,7%) cu media EU-25 (36,7%), observam ca diferenta de 7% este destul de mare. Acelasi lucru putem spune si despre grupa persoanelor in varsta (55-64 ani) care, datorita

64

recesiunii economice si lipsei adaptabilitatii pe piata muncii, inregistreaza o scadere semnificativa a ocuparii de aproape 14% in perioada 1999-2004, rata de ocupare din regiunea Vest din 2004 (27,4%) situandu-se si sub media pe tara (36,9%) si mult sub media EU-25 (40,2%) cu o diferenta de 12,8%. Structura populatiei ocupate pe medii de provenienta: In mediul rural, in perioada 1999-2004, rata de ocupare a inregistrat o scadere accentuata de 16,3% de la 75,6% cat era in 1999 la 59,3% in 2004. Rata mare de ocupare din mediul rural din 1999 se explica prin migratia urbanrural produsa la mijlocul deceniului trecut ca urmare a recesiunii economice. Ocuparea in mediul rural, la noi, presupune in cea mai mare masura ocuparea in agricultura de subzistenta, fapt care nu reprezinta o solutie viabila pe termen lung. De aceea, ocuparea in mediul rural este important sa creasca ca urmare a angajarii populatiei de aici in servicii si industrie. In mediul urban, in perioada 1999-2004, rata de ocupare a inregistrat o usoara scadere (de numai 0,4%) de la 56,0% in 1999 la 55,6% in 2004. Mai mult decat atat, in anul 2004 a fost stopat trendul descendent inregistrandu-se o crestere de 0,9% fata de rata ocuparii din 2003 (54,7%). Acest lucru s-a produs, cel mai probabil, datorita cresterii economice inregistrate in ultimii ani. Structura populatiei ocupate pe nivel de instruire: Persoanele cu nivel mediu de educatie (postliceal de specialitate sau tehnic de maistri, liceal, profesional, complementar sau de ucenici) detin cea mai mare pondere in totalul populatiei ocupate (62,9%). Urmeaza apoi populatia cu nivel scazut de educatie (gimnazial, primar sau fara scoala absolvita) cu o pondere de 23,6%. Evident, ponderea cea mai mica o detin persoanele cu studii superioare (13,5%). Există un trend usor ascendent al ocuparii persoanelor cu nivel de instruire superior (regiunea Vest situandu-se peste media pe tara) si scaderea ponderii populatiei cu nivel mai slab al educatiei. Structura populatiei ocupate pe domenii de activitate: Se observa o scadere a populatiei ocupate in agricultura in regiunea Vest de la 38,5% in 1999 la 21,2% in 2004. Aceasta scadere nu este insa suficient de mare daca facem comparatia cu media EU-25 din 2003 care este de numai 5,5%. Proportia ocuparii in industrie si constructii a crescut destul de mult in anul 2004, regiunea Vest situandu-se peste media pe tara si destul de mult si peste media EU-25. Acest fapt nu-l putem considera intru totul pozitiv daca avem in vedere ca structura unei economii moderne presupune o preponderenta a populatiei ocupate in servicii, o proportie mai mica a populatiei ocupate in sectorul secundar (industrie si constructii) si o foarte mica proportie a populatiei ocupate in agricultura. La noi, sectorul serviciilor a inregistrat o crestere destul de mica in perioada 1999-2004, ramanand inca slab dezvoltat. cade populatia ocupata civila in domenii precum: agricultura, industrie extractiva, energie electrica si termica, gaze si apa si creste vizibil in domeniile: industrie prelucratoare, constructii, comert, hoteluri si restaurante, tranzactii imobiliare si alte servicii prestate intreprinderilor. Disparitati intre judete: Ca urmare a procesului de restructurare economica, in unele judete ca Hunedoara si Caras-Severin, in perioada 1992-2003 reducerea populatiei ocupate a fost mai drastica fata de alte judete unde impactul restructurarii nu a fost asa mare (Timis si Arad). Cele mai importante reduceri ale populatiei ocupate in perioada 1992-2003 au avut loc in: industria extractiva (judetul Caras-Severin cu 59,2%, judetul Hunedoara cu 58,2%), tranzactii imobiliare (judetul Caras-Severin cu 71,9%, judetul Arad cu 61,1%) si transport, depozitare, comunicatii (judetele Caras-Severin cu 46,6% si Huneadoara cu 48,9%). Iar cea mai importanta crestere a populatiei ocupate in 2002 fata de 1993 s-au produs in administratie publica (judetul Timis cu o crestere de 3,8 ori, judetul Caras-Severin cu o crestere de 3,7 ori). Cresteri ale populatiei ocupate s-au inregistrat si in intermendieri financiare (judetul Arad cu 60,6%, judetul Hunedoara cu 38,8%) si energie electrica, termica, gaze si apa (judetul Caras-Severin cu 38,4% si judetul Arad cu 30%). În ceea ce priveste evolutia populatiei ocupate pe activitati ale economiei nationale, domeniul agriculturii se evidentiaza printr-o scadere semnificativa in cazul tuturor judetelor, atat pe total cat si pentru populatia ocupata feminina. In judetele Timis si Arad se poate sesiza o crestere semnificativa a populatiei ocupate in industrie, in principal datorita cresterii inregistrate in domeniului industriei prelucratoare. Judetul Hunedoara inregistreaza o crestere mai slaba (cu 7,4 mii persoane), iar in judetul Caras-Severin se observa o scadere a populatiei ocupate pe total (cu 2,6 mii persoane) si o mica crestere a populatiei ocupate feminine in acest domeniu. Din nou conduce judetul Timis cu o crestere de 12,6 mii persoane, urmat indeaproape de judetul Arad cu 10,2 mii persoane. O mentiune speciala trebuie facuta si in legatura cu capitolul comert. Judetul Timis conduce si de aceasta data, evidentiindu-se cu o crestere de 8,8 mii persoane. Pe locul 2 se situeaza judetul Hunedoara - 7,6 mii persoane. Cresterea inregistrata in judetul Arad este destul de mica – 2,9 mii persoane, iar judetul Caras-Severin inregistreaza o scadere de 0,9 mii persoane. Si in domeniul serviciilor se observa disparitati intre judete. De exemplu, in domeniul hoteluri si restaurante populatia ocupata civila se dubleaza in judetul Timis si creste usor in judetele Caras-Severin si Hunedoara, in timp ce in judetul Arad ramane la acelasi nivel. Aproape acelasi lucru se intampla si in domeniile tranzactii imobiliare si activitati financiare, bancare si de asigurari.

65

Sistemul public de ocupare si masurile active pentru ocuparea fortei de munca: In regiunea Vest sistemul public de ocupare este reprezentat de structurile teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, mai precis cele patru Agentii Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis. Agentiile sunt institutii publice cu competente si raspunderi in organizarea, coordonarea si realizarea la nivel de judet a politicii de ocupare a fortei de munca, precum si a celei de protectie sociala a persoanelor in cautarea unui loc de munca. Principalele servicii pe care le ofera sunt: informare si consiliere privind cariera, mediere a muncii, formare profesionala, burse ale locurilor de munca, subventionarea locurilor de munca pentru absolventi, persoanele cu varsta peste 45 ani, absolventi, persoane care mai au trei ani pana la pensie, servicii de preconcediere etc. Prin ocuparea temporara a fortei de munca in lucrari publice de interes comunitar au fost incadrati un numar destul de mare de persoane (9426 in 2005), dar asa cum sugereaza si denumirea masurii active este vorba doar de o ocupare temporara. Una dintre masurile active cu un rol esential in adecvarea cererii de forta de munca cu oferta sunt activitatile de informare si consiliere privind cariera. In ansamblul masurilor active de ocupare a fortei de munca, formarea profesionala detine o pozitie importanta, ea avand un rol esential in reglarea cererii cu oferta pe piata muncii. Numarul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca cuprinse in cursuri de formare profesionala a crescut, insa numarul persoanelor ocupate ca urmare a participarii la aceasta masura activa nu a inregistrat o crestere la fel de mare, ceea ce indica o oarecare scadere a eficientei programelor de formare profesionala. Paleta cursurilor de calificare organizate de AJOFM-uri este destul de diversificata, incercandu-se in acelasi timp o adecvare a ofertei de calificari la cerintele de pe piata fortei de munca. Cei mai multi absolventi ai acestor cursuri sunt in meserii precum: operator calculator electronic si retele, lucrator in comert, inspector resurse umane, bucatar, instalator instalatii sanitare si gaze, operator confectioner industrial imbracaminte, ospatar, lucrator in electrotehnica, lucrator social etc. Previziunile de dezvoltare a pietei fortei de munca in Regiunea Vest: Institutului National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale a realizat un studiu prin care si-a propus sa estimeze evolutia cererii de forta de munca la nivel regional. Acest studiu indica dezechilibre serioase pe piata muncii de-a lungul perioadei 2005-2013, prognozandu-se o oferta superioara cererii atat la nivel regional, cat si la nivelul fiecarui judet component. Judetul cu cea mai mare diferenta negativa dintre cerere si oferta este judetul Hunedoara, urmat indeaproape la orizontul anului 2013 de judetele Caras-Severin si Timis. In schimb, judetul Arad sta mult mai bine din acest punct de vedere, oferta depasind doar cu putin cererea. In ceea ce priveste proiectia privind balanta cerere-oferta pe activitati ale economiei nationale, se constata ca cea mai mare diferenta negativa se inregistreaza in cazul domeniului agricultura, vanatoare si silvicultura. Urmeaza domeniile: industrie, administratie publica si aparare, invatamant. Domeniile cu perspectiva de dezvoltare sunt legate de servicii (din care un loc important il ocupa serviciile sociale), constructii si activitatile orizontale conexe, industria alimentara, industria de masini si echipamente, industria echipamentelor electrice si optice, hoteluri si restaurante, comert, servicii prestate firmelor (transport, depozitare), comunicatii, intermedieri financiare. In ceea ce priveste ocupatiile cu perspectiva de dezvoltare pe termen mediu, acestea sunt: tehnicieni in stiintele vietii, ocrotirea sanatatii si asimilati, meseriasi si muncitori calificati in constructii si asimilati, mecanici, montatori si reparatori de masini si utilaje, montatori si reparatori de aparate si echipamente electronice si electrotehnice, operatori la masini, utilaje si asamblori de masini, echipamente si alte produse, muncitori calificati in reglarea si intretinerea masinilor si instalatiilor, lucratori calificati in servicii personale si de protectie, conducatori de vehicole si operatori la instalatii mobile. Pe termen scurt, previziunile angajatorilor chestionati in cadrul anchetei intreprinse de institutul mai sus amintit, indica cereri pentru domeniile ocupationale: comert, constructii si lucrari publice, mecanic, textile-pielarie si industrie alimentara.

5.3.3. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD-MUNTENIA Structura și dinamica resurselor de muncă: Reformele economice, dar mai ales criza economică au influențat evoluţia societăţii româneşti de-a lungul ultimilor ani, cu profunde transformări pe piaţa muncii. Modificarea condiţiilor sociale au avut drept consecinţă reducerea sporului demografic natural şi mai cu seamă accentuarea migraţiei temporare şi definitive, cu efecte directe asupra scăderii constante a populaţiei şi pe cale de consecinţă a populaţiei active. Analizând structura pe grupe de vârste a populaţiei active se constată tendinţe evidente de îmbătrânire a acesteia. Resursele de muncă, respectiv populaţia în vârstă de muncă, include bărbaţii în vârstă de 16-64 ani şi femeile în vârstă de 16-59 ani, conform legislaţiei în vigoare în anul 2011. Pe fondul scăderii drastice a natalităţii de după 1989, ponderea resurselor de muncă în total populaţie a înregistrat o creştere. Fenomenul a

66

fost similar Evoluţia societăţii româneşti de-a lungul ultimilor ani a fost influenţată atât de reformele economice, dar mai ales de criza economică, fenomene soldate cu profunde transformări pe piaţa muncii. Modificarea condiţiilor sociale au avut drept consecinţă reducerea sporului demografic natural şi mai cu seamă accentuarea migraţiei temporare şi definitive, cu efecte directe asupra scăderii constante a populaţiei şi pe cale de consecinţă a populaţiei active. Analizând structura pe grupe de vârste a populaţiei active se constată tendinţe evidente de îmbătrânire a acesteia. Resursele de muncă, respectiv populaţia în vârstă de muncă, include bărbaţii în vârstă de 16-64 ani şi femeile în vârstă de 16-59 ani, conform legislaţiei în vigoare în anul 2011. Pe fondul scăderii drastice a natalităţii de după 1989, ponderea resurselor de muncă în total populaţie a înregistrat o creştere. Fenomenul a fost similar şi în regiunea Sud Muntenia. În anul 2011, regiunea Sud Muntenia s-a clasat pe locul 2 între cele opt regiuni de dezvoltare în ceea ce priveşte volumul resurselor de muncă (2085,6 mii de persoane), după regiunea Nord Est. Totodată, referitor la repartizarea pe sexe, regiunea Sud Muntenia a urmat tendinţele naţionale, conform cărora, în anul 2011, resursele de muncă de sex masculin erau uşor mai ridicate decât ele de sex feminin, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi la nivelul fiecărui judeţ component. În ceea ce priveşte rata de ocupare a resurselor de muncă, în regiunea Sud Muntenia s-a păstrat aceeaşi evoluţie descrescătoare înregistrată atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Astfel, în anul 2011 regiunea Sud Muntenia a ocupat locul 6 între cele opt regiuni de dezvoltare (55,4%), situându-se mult sub media națională(59,6%). De asemenea, rata de ocupare a resurselor de muncă de sex masculin (56,2%) a fost mai ridicată decât rata de ocupare a resurselor de muncă de sex feminin (54,5%). Totodată, în ceea ce priveşte epartizarea pe medii de rezidenţă, se constată faptul că trendul a fost de creştere a ratei de ocupare a resurselor de muncă în mediul urban şi de uşoară descreştere în mediul rural. În anul 2011, rata de activitate a resurselor de muncă pentru regiunea Sud Muntenia a ocupat locul 6 (59,2%) în rândul celor opt regiuni de dezvoltare, situându-se mult sub media la nivel național (62,8%). Totodată, în anul 2011, în ceea ce privește repartizarea pe sexe, rata de activitate a resurselor de muncă a fost mai ridicată în rândul bărbaților (60,4%), decât în rândul femeilor (57,9%), fiind în uşoară scădere faţă de anul 2010. Perioada 2004 - 2011 a fost marcată de o evoluție oscilantă a ratei de activitate a populației cu vârsta 15-64 de ani, cea cea mai scăzută valoare fiind înregistrată în anul 2005 (64,3%), iar cea mai ridicată valoare fiind înregistrată în anul 2007 (66,3%). În anul 2011, la nivelul regiunii Sud Muntenia rata de activitate a populației cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani a fost 62,1%, astfel situându-se sub media de la nivel național (63,3%). În ceea ce privește diferențierea pe medii de rezidență, rata de activitate a populației 15-64 de ani a fost mai ridicată în mediul urban (64,3%) față de mediul rural (60,2%). Totodată, acest indicator a atins valori mai ridicate, la nivel regional, în rândul populaţiei masculine (70,6%) comparativ cu rata de activitate a populaţie de sex feminin (53,4%). Rata de ocupare a populaţiei: În perioada analizată, atât la nivel național, cât și la nivel regional, rata de ocupare a populației (15-64 de ani), a urcat constant până în anul 2008, ajungând la 61% în regiunea Sud Muntenia, apoi a scăzut ușor până la 55,3% în anul 2011. În anul 2011, rata de ocupare a populației (15-64 de ani) a fost mai scăzută în mediul rural (54,2%), comparativ cu mediul urban (56,6%). Totodată, în ceea ce privește rata de ocupare a populației (15-64 de ani), pe sexe, în anul 2011, rata de ocupare în rândul populației de sex masculin (62,9%) era mult mai ridicată, decât rata de ocupare a populației (15-64 de ani) de sex feminin (47,6%). Similar cu tendinţa înregistrată la nivel naţional, în funcţie de sectorul de activitate, se constată faptul că, în 2011, ponderea cea mai ridicată a populaţiei ocupate civile a lucrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (429,6 mii persoane, reprezentând aproximativ 37,1% din populaţia ocupată civil la nivel regional), în industrie 254,7 mii de persoane şi în comerţ 135,4 mii de persoane. Sub efectul crizei economice, numărul persoanelor ocupate a scăzut în ultimii ani în cele mai multe activităţi economice: industrie, comerţ, transporturi, tranzacţii imobiliare, administraţie publică și învăţământ. Cu toate acestea, există domenii precum hoteluri şi restaurante, intermedieri financiare şi, surprinzător, sănătate în care populaţia ocupată a înregistrat creşteri. Numărul mediu al salariaţilor pe judeţe, medii de rezidenţă, sectoare ale economiei, sexe: Evoluţia numărului mediu al salariaţilor de la nivelul regiunii Sud Muntenia, în perioada analiztă s-a înscris în tendinţa înregistrată la nivel naţional. Astfel, în perioada 2004 - 2008 a avut loc o creştere continuă a numărului mediu al salariaţilor, până la 601.000 persoane în anul 2008, urmând apoi o scădere constantă în anii 2009 şi 2011, până la 514.078 persoane. Astfel în anul 2011, regiunea Sud Muntenia s-a situat pe locul 4, la nivel naţional, în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi, fiind depăşită de Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest şi Centru. În ceea ce priveşte repartizarea numărului mediu al salariaţilor pe cele şapte judeţe componente ale regiunii Sud Muntenia, în anul 2011, majoritatea salariaţilor era concentrată în judeţele dezvoltate din nordul regiunii, respectiv Prahova (156.988 persoane) şi Argeş (124.853 persoane), reprezentând 54,8% din numărul mediu al salariaţilor de la

67

nivelul regiunii Sud Muntenia. La polul opus s-au situat judeţele din partea de sud, slab dezvoltate, precum Giurgiu (30.577 persoane) şi Călăraşi (40.611 persoane). Referitor la repartizarea numărului mediu al salariaţilor pe sexe, în anul 2011, în regiunea Sud Muntenia 271 de mii de salariaţi erau de sex masculin, în timp ce numărul mediu al salariaţilor de sex feminin a fost uşor mai scăzut 243 de mii de persoane. Referitor la repartizarea salariaţilor pe activităţi ale economiei naţionale, se poate observa faptul că în anul 2011, în regiunea Sud Muntenia, majoritatea salariaţilor era concentrată în industrie 34,3%, în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi a motocicletelor 14,8%, în învăţământ 8,3% şi în sănătate şi asistenţă socială 8,1%. La polul opus, cel mai mic număr de salariaţi a fost concentrat în următoarele activităţi: 0,5% în tranzacţii imobiliare, 0,8% în informaţii şi comunicaţii şi 1% în activităţi de spectacole, culturale şi recreative. Din punct de vedere al indicatorului numărul mediu al salariaţilor din regiunea Sud Muntenia se remarcă o împărţire structurală a regiunii între judeţele din nordul său – Argeş, Dâmboviţa şi Prahova – şi cele din sud – Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Teleorman. Astfel, judeţele de nord se remarcă ca având un număr mediu al salariaţilor ridicat în industrie, construcţii şi comerţ, cu menţiunea că judeţul Dâmboviţa se poziţionează în intervalul de tranziţie către judeţele de sud. În ceea ce priveşte agricultura, judeţele de câmpie prezintă valori ridicate ale indicatorului. Ialomiţa şi Călăraşi prezintă cea mai dramatică scădere a numărului mediu al salariaților, aceste judeţe înjumătăţindu-şi numărul de angajaţi în agricultură. În acelaşi timp se constantă o specializare a judeţelor pe activităţi ale economiei naţionale şi anume: Prahova în turism (hoteluri şi restaurante), Argeş în silvicultură şi exploatare forestieră, iar judeţele din sud, Călăraşi, Ialomiţa şi Teleorman în agricultură (agricultură şi vânătoare). Conform datelor statistice cu privire la numărul mediu de salariați ocupați în principalele sectoare de activitate, județul Giurgiu înregistrează cele mai ridicate date pentru sectoarele comerț, industria prelucrătoare și industria extractivă, clasându-se sub media regională la nivelul fiecărui sector. De asemenea, județul Dâmbovița se situează peste media regională în silvicultură și exploatare forestieră, cu un număr mediu de salariați de aproximativ două ori mai mic decât cel înregistrat în primul județ clasat (Argeș). Județul Dâmbovița, ca număr mediu de salariați ocupați în industrie (în special industriile prelucrătoare și extractivă), respectiv în construcții se situează pe locul trei, după județele Prahova și Argeș. Rata şomajului BIM, pe categorii de vârstă a populaţiei, judeţe, medii de rezidenţă şi sexe: Ca urmare a dezechilibrelor apărute pe piaţa forţei de muncă (unde oferta de forţă de muncă depăşeşte cererea), apare fenomenul şomajului. Transformările socio-economice şi criza economică au influenţat puternic fenomenul şomajului atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional. În România şi în alte state din Uniunea Europeană, măsurarea volumului şomajului se realizează prin indicatorul: şomajul BIM (Biroul Internaţional al Muncii). Astfel, din analiza indicatorilor statistici, se poate observa faptul că rata şomajului BIM în perioada analizată a avut un trend descendent în perioada 2005-2008, apoi, pe fondul efectelor crizei economice a înregistrat o creştere continuă până în anul 2011 (10,4%), ocupând locul 2 la nivel naţional, depăşind cu mult media naţională (7,4%) . De asemenea, se poate observa faptul că în anul 2011 rata şomajului BIM a fost uşor mai ridicată în rândul bărbaţilor (10,5%), decât în rândul femeilor (10,3%). Totodată, se observă o rată scăzută a şomajului BIM în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani (4,7% - locul 3 la nivel naţional), precum şi o rată crescută a acesteia în rândul populaţiei tinere 15-24 de ani (32,9% - locul 2 la nivel naţional).

5.3.4. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUA ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE NORD-EST Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Statistică, scăderea populaţiei ocupate atinge cote alarmante în întreaga regiune în anul 2009. Începând cu anul 2010, se vor înregistra creşteri ale populaţiei ocupate civile însă valorile înregistrate vor fi mai mici chiar şi decât cele prognozate în 2007 (excepţie doar în judeţul Suceava). Comparativ cu celelalte regiuni ale ţării, în regiunea de nord est se vor înregistra cele mai mari scăderi ale populaţiei ocupate civile între anii 2008 şi 2009. În general, se remarcă un trend descrescător în toate regiunile ţării, cu o uşoară tendinţă de creştere începând cu anul 2010. În ceea ce priveşte ocuparea la nivel naţional, în perioada 2005 - 2009, aceasta a crescut de la 57, 7 % în 2005 la 58,6 % în 2009. Rata de ocupare la nivel naţional a crescut mai mult în rândul populaţiei masculine, decât în rândul populaţiei feminine, astfel încât, la finalul anului 2008, decalajul procentual între ratele de ocupare ale celor două sexe era de 13,2 puncte procentuale (65,7% pentru bărbaţi, faţă de 52,5% pentru femei). La nivel regional, în intervalul de timp analizat, se constată o scădere a ratei ocupării de la 61,5 în 2005 la 60,6 în 2009. În acelaşi timp însă, observăm că rata ocupării la nivel regional este mai crescută decât cea de la nivel naţional pe

68

parcursul întregii perioade analizate (2,5 pp în 2007). Cel mai mare decalaj procentual între cele două sexe, la nivelul regiunii de nord est, este de 7,9 puncte procentual în 2009 (64,5% pentru bărbaţi, faţă de 56,6% pentru femei). Cel mai mare număr de persoane neindemnizabile din regiunea de nord est, se înregistrează în anul 2007, în judeţul Iaşi (14.350 de persoane). Observăm că în acest judeţ, la nivelul aceluiaşi an, există un decalaj de 4,2 ori mai mare între numărul persoanelor indemnizabile şi cele neindemnizabile. În judeţul Vaslui se remarcă un număr îngrijorător de mare de persoane neindemnizabile atingând un maxim de 12.191 de persoane doar în prima jumătate a anului 2010. Totodată trebuie menţionat faptul că, raportat la numărul de locuitori din judeţul Vaslui, numărul persoanelor neindemnizabile aflate în evidenţele AJOFM Vaslui este extrem de mare apropiindu-se de cel din judeţul Iaşi tendinţă care se înregistrează pe parcursul întregului interval de timp analizat. Creşteri ale numărului de persoane neindemnizabile, în detrimentul celor indemnizabile se mai înregistrează în anul 2010 în judeţele: Neamţ (10372 faţă de 8212), Botoşani (5245 faţă de 4979). Şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM în toată regiunea de nord est, provin în special din mediul rural. Datele colectate indică un număr aproape triplu de şomeri care provin din mediul rural comparativ cu cei care provin din mediul urban în judeţul Vaslui şi un număr dublu de persoane şomere din mediul rural faţă de cele din mediul urban în judeţul Iaşi. Menţionăm, că la nivel regional, judeţele cu cea mai mare pondere a populaţiei rurale sunt Neamţ (61.8%) şi Vaslui (58.8%) iar cu cea mai mică pondere Iaşi (52.3%) şi Bacău (54.3%). Măsurile active de stimulare a ocupării constau în:

acordarea unor servicii de mediere a locurilor de muncă vacante, de informare şi consiliere profesională, de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente şi iniţierea unei afaceri;

organizarea unor cursuri de formare profesională; subvenţionarea locului de muncă pentru persoanele cu handicap, absolvenţi, şomeri peste 45 de ani sau

unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care mai au 3 ani până la pensie; acordarea unor alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea şomajului; stimularea mobilităţii forţei de muncă; acordarea unor credite în condiţii avantajoase; încheierea de contracte de solidaritate în baza Legii nr. 116/2002; ocuparea temporară a forţei de muncă în lucrări de interes comunitar; acordarea primei de încadrare pentru absolvenţi.

Rata de participare a şomerilor la măsurile active în perioada 2007 – 2010 (sem. I) înregistrează un trend crescător în judeţele Bacău, Botoşani şi descrescător în Suceava şi Vaslui. Cea mai mare rată de participare a şomerilor la măsuri active în regiunea de nord est se înregistrează în judeţul Suceava în anul 2007 (95,99%). În ceea ce priveşte rata de participare a şomerilor la cursurile de formare profesională, se remarcă judeţul Botoşani cu cea mai crescută valoare din regiune: 27,99% în 2008. Precizăm că în regiunea Nord Est toate agenţiile, cu exceptia Vasluiului, au Centre de formare profesională. Situaţia locurilor de muncă vacante în judeţele regiunii de Nord-Est: Din datele furnizate de AJOFM-le din regiunea de Nord-Est, se constată o scădere alarmantă a numărului de locuri de muncă vacante începând cu anul 2009 (excepţie judeţul Bacău). Domeniile în care au fost comunicate cele mai multe locuri de muncă vacante de către angajatori au fost:

în judeţul Bacău - constructii (zidar, dulgher, zugrav, fierar betonist, instalator), comert (vanzator, gestionar), industria confectiilor din textile, blanuri si pielarie (operator confectioner imbracaminte), hoteluri si restaurante (ospatar, barman, bucatar), domeniul prelucrarilor mecanice (lacatus mecanic, electrician, mecanic);

în judeţul Botoşani, pentru anul 2009, în domeniul construcţiilor 1710 (din care muncitori necalificati in construcţii 1232), avand totodata si gradul de ocupare cel mai mare (72%), confectii textile şi pielarie = 1006 (din care confecţioner imbrăcăminte - 315) - cu gradul de ocupare de 31%; pentru anul 2010, in domeniul constructiilor 1735 (din care muncitori necalificati in construcţii 862), avand totodata şi gradul de ocupare cel mai mare (50%), confecţii textile şi pielărie = 511 (din care confectioner imbracaminte - 227) - cu gradul de ocupare de 44%;

în judeţul Iaşi – construcţii, servicii şi mecanic; în judeţul Neamţ - 50% in domeniul serviciilor de orice fel, inclusiv servicii medicale si 650 posturi ca

vanzator, 15% in domeniul constructiilor si fabricarii diverselor produse necesare in acest domeniu, 35% fabricarea de produse textile, alimentare, telecomunicatii-ingineri, operatori, tehnicieni , montatori, masinisti; pentru anul 2010, 45% in domeniul serviciilor, 18% in domeniul constructiilor si fabricarii

69

diverselor produse necesare in acest domeniu, 30% fabricarea de produse textile, alimentare, mobila, fire textile,mase plastice, energie electrica, extractie gaze, iar restul in domeniul cultivarii plantelor si cresterii animalelor. Pentru persoane cu studii superioare au fost solicitari pentru Director societati comerciale, ingineri in domenii de productie, cercetare;

în judeţul Vaslui - muncitor necalificat in constructii, muncitor necalificat la poduri si drumuri, vanzator, muncitor necalificat in agricultura, confectioner.

La nivelul regiunii de Nord-Est se observă: o tendinţă de scădere a populaţiei ocupate civile – poate fi datorită migraţiei extene, sau datorită

problemelor economice din zonă; rată mare a şomajului în rândul populaţiei din mediul rural ceea ce necesită iniţierea unor acţiuni care să

vizeze o mai bună adaptare a acestor categorii de persoane la cerinţele de pe piaţa muncii; număr mare de persoane neindemnizabile şi care beneficiază de prevederile Legii venitului minim

garantat 416/2002; persoanele defavorizate nu accesează serviciile oferite de AJOFM ceea ce impune o mai bună colaborare

interinstituţională şi eventual modificarea legislaţiei (foştii deţinuţii să fie obligaţi să acceseze serviciile AJOFM, diferenţa între ajutorul acordat persoanelor cu handicap şi salariul minim pe economie sa fie mai mare etc.);

nivel de educaţie scăzut în rândul şomerilor din evidenţele AJOFM; şomajul în rândul persoanelor de sex feminin este mai scăzut decât în rândul bărbaţilor (femeile îşi găsesc

mai uşor un loc de muncă în străinătate, acceptă mai uşor un loc de muncă prost plătit etc.); forţa de muncă excedentară poate fi reorietată spre servicii de tip îngrijire la domiciliu copii sau bătrâni,

persoane în stadiul terminal de boală etc.

5.3.5. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUA ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD-EST Forţa de muncă şi migraţia: În 2005, populaţia ocupată reprezenta 36,1% din total, cea mai mare parte în servicii (44,5,%) şi agricultură (32%), urmate de industrie (23,5%). Se remarcă ponderea ridicată a populaţiei ocupate în sectorul serviciilor în judeţele Constanţa şi Galaţi, datorită staţiunilor turistice din lungul litoralului şi prezenţei porturilor Constanţa şi Mangalia, şi respectiv Galaţi. Spre deosebire de acestea, în judeţul Vrancea, aproximativ 49% din populaţia ocupată lucrează în agricultură, iar 62% din populaţia judeţului locuieşte în mediul rural. Piața forței de muncă, joacă un rol hotărâtor în asigurarea creşterii economice şi a productivității pe termen lung. Crearea condițiilor pentru creşterea competențelor profesionale, în scopul asigurării unui proces de producție performant, care să dea naştere unor produse competitive, capabile să facă față cerințelor pieței, devine o prioritate absolută. Problemele cu care se confruntă Regiunea Sud-Est, şi în egală măsură întreaga țară, sunt legate, în special de scăderea populației totale, active şi ocupate. Scăderea numărului total al populației, a avut repercursiuni majore şi asupra pieței forței de muncă. În 2005 in regiune există un număr de 1.147 mii persoane populație ocupată, ceea ce reprezentă 12,5 % din totalul la nivel național. Atât la nivel național, cât şi la nivelul Regiunii Sud-Est, se remarcă în anul 2005 o scădere foarte accentuată (173000 persoane față de anul 2000) a populației ocupate. Totodată, se observă şi tendința de îmbătrânire a acesteia, 23,2% din populația ocupată în anul 2005, reprezentă persoane în vârstă de 45-54 ani. Îmbătrânirea populației poate genera ieşirea unor competențe importante de pe piața forței de muncă, în domenii de interes, ca: domeniul cercetării, în care se observă o scădere vertiginoasă a numărului de salariați, învățământ pre/universitar, industrie etc., şi totodată nevoia de formare initiala şi/sau continua în domenii slab dezvoltate în prezent: asistență medicală specifică vârstei a III-a, activități de întreținere şi profilactice, activități de socializare dedicate persoanelor vârstnice, activități de tip «part time». Activitatea economica a regiunii in ultimii ani se caracterizeaza prin intrarea in declin a ramurilor industriale, generand lichidarea si/sau restructurarea marilor intreprinderi (cu impact negativ asupra şomajului) şi înființarea de întreprinderi mici si mijlocii. Conform datelor statistice la nivel regional, în ultimii ani ponderea în economia regiunii o dețin micro întreprinderile, întreprinderile mici si mijlocii. Majoritatea întreprinderilor mari activeaza în industria prelucratoare, construcții, transport si depozitare. Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei

70

naționale la nivelul fiecărui județ din Regiunea Sud-Est, evidențiază sectoarele CAEN, care concentrează cea mai mare parte a populației ocupate, în următoarea ordine: agricultură, industrie prelucrătoare, comerț. După aceste trei poziții se constată că intervin particularități de la un județ la altul în ceea ce priveşte ordinea sectoarelor de activitate, în funcție de numărul populației ocupate. Lipsa locurilor de muncă adecvate, salarizarea neatractivă, dar şi calificarea necorespunzătoare determină plecări masive a activilor spre arealele de creştere economică din ţară sau străinătate. Migraţia cea mai accentuată se înregistrează în judeţul Vrancea, în special din cauza structurii economice neconsolidate, unde populaţia tânără a părăsit masiv localităţile pentru a lucra în străinătate. Şomajul: Cu o valoare de 6,4% (2005) depăşeşte media ţării (5,9%). Disponibilizările din industria metalurgică (MITTAL GROUP) au determinat ca judeţul Galaţi să deţină cea mai ridicată rată a şomajului (8,3%), urmat de Buzau (7,4%) si Brăila (6,8%). Schimbările structurale în economia regiunii au determinat scăderea somajului. Astfel, se observă o scădere semnificativă a ratei şomajului în regiune în 2004 față de 2003, care continuă şi în 2005. În Regiunea Sud-Est rata şomajului a scăzut de la 8,1 % în 2003 la 6,4 % în 2005. De asemenea, se observă o scădere a ratei şomajului în 2005 față de 2003 în toate județele regiunii, cu excepția judetului Buzău unde dupa o scădere uşoara în 2004, nivelul şomajului a atins în 2005 din nou nivelul din 2003. La nivelul regiunii, cea mai mare rată a şomajului la sfarşitul anului 2005 s-a înregistrat în județul Galati (8,3%). Reducerea șomajului poate fi explicata prin amploarea pensionarilor, plecarilor la munca in strainatate, muncii in economia subterana, dar si prin faptul că cei mai multi șomeri nu se mai înregistreaza la Oficiile Forței de Munca. Din totalul şomerilor înregistrați în anul 2005, aproximativ 43% reprezintă şomeri de sex feminin, respectiv un număr de 30.283 persoane. În privința segmentelor de şomaj specifice, ponderea femeilor în total şomeri precum şi a tinerilor în total şomeri la nivel regional depăşesc valorile înregistrate la nivel național. Având în vedere că în anul 2005 față de anii precedenți, se înregistrează o scădere în ceea ce priveşte personalul din agricultură, industrie, construcții, comerț şi alte servicii, județele Constanța şi Galați se mențin pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul persoanelor ocupate, depăşind media pe regiune. Rata de participare la forța de muncă, reprezentand raportul dintre populația activă civilă şi populația totală în varstă de muncă, a fost apropiată de valoarea la nivel national (sursa: www.adrcentru.ro, INS, Anuarele Statistice ale Romaniei)

5.3.6. ASPECTE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE BUCUREȘTI-ILFOV La nivelul României, împărţirea resurselor de munca / populaţiei ocupate pe sectoare de activitate este relativ proporţională, spre exemplu în anul 2005 32.2% din persoanele ocupate se aflau în agricultură, 30.3% în industrie şi construcţii şi 37.5% în domeniul serviciilor. Pe parcursul perioadei analizate aceste procente s-au modificat, sectorul serviciilor castigând teren în faţa agriculturii (28.6% din persoanele ocupate lucrau în agricultură, 28,8% în industrie şi construcţii şi 42.6% în sectorul serviciilor). Populaţia ocupată la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov are o tendinţă de creştere per ansamblu de aproximativ 10%, de la 962 mii persoane ocupate în anul 2005, la 1051 mii persoane în anul 2010, cu o scădere mică în anul 2007, de la 1023 mii persoane, la 1018 mii persoane. Ca pondere în populaţia ocupată totală a României, regiunea oscilează cu o contribuţie cuprinsă între 10.51% în anul 2005 şi 11.58% în anul 2011. În cazul regiunii Bucureşti Ilfov ponderea persoanelor ocupate în agricultura este de doar 1.1% în anul 2011, în scădere cu 0.5% faţă de nivelul din 2005. În industrie şi construcţii ponderea populaţiei ocupate scade de la 30.5% în anul 2005, la 22.6% în anul 2011. Sectorul serviciilor este stâlpul de rezistenţă în regiunea Bucureşti Ilfov, populaţia ocupată fiind de 67.9% în anul 2005, în creştere până la 76.3% în anul 2011. Prin urmare, se poate constata că situaţia regiunii este total diferită de cea naţionala, fiind vorba de o regiune de capitală cu un grad ridicat de urbanizare. La nivel naţional, împărţirea pe sexe a populaţiei ocupate este următoarea: numarul de persoane ocupate de sex masculin creşte de la 5011 mii persoane în anul 2005 la 5026 mii persoane în anul 2011, iar numărul de persoane ocupate de sex feminin scade de la 4136 mii persoane în anul 2005, la 4112 mii persoane în anul 2011. În anul 2005 persoanele de sex masculin au lucrat în proporţie de 31.5% în agricultura, 34.9% în industrie şi construcţii şi 33.6% în servicii. În anul 2011, repartiţia persoanelor ocupate de sex masculin s-a modificat astfel: 27.3% lucrau în agricultură, 35.9% în industrie şi construcţii şi 36.8% în servicii. Persoanele de sex feminin au fost ocupate: în agricultură în proporţie de 33% în anul 2005, în scădere până la 30.2% în anul 2011, în industrie şi construcţii în proporţie de 24.8% în anul 2005, în scădere până la 20.1% în anul 2011 şi în servicii în proporţie de 42.2% în anul 2005, în creştere până la 49.7% în anul 2011.

71

În regiunea Bucureşti Ilfov împărţirea pe sexe a populaţiei ocupate verifică direcţia trasată de evoluţia de la nivel naţional. Astfel, populaţia ocupată de sex masculin a crescut de la 510 mii persoane în anul 2005 la 558 mii persoane în anul 2011. Procentele pe sectoare de activitate fiind următoarele: 1.8% în agricultura în scădere până la 1,2% în anul 2011, 34.5% în industrie şi construcţii în anul 2005, în scădere până la 28,7% în anul 2011 şi 63.7% în servicii în anul 2005, în creştere până la 70,1% în anul 2011. Populaţia ocupată de sex feminin înregistrează valori mai mici decât cea de sex masculin, crescând totuşi de la 452 mii persoane în anul 2005, la 500 mii persoane în anul 2011. Din acest total, 1.3% din persoanele ocupate de sex feminin sunt în agricultură în anul 2005, în scădere până la 0.9% în anul 2011, 25.9% din persoanele ocupate sunt în industrie şi construcţii, în scădere până la 15.8% în anul 2011 şi 72.8% din persoanele ocupate de sex feminin se regăsesc în sectorul serviciilor în anul 2005, în creştere până la 83.3% în anul 2011. Din punct de vedere a împărţirii pe medii de rezidenţă, numărul de persoane ocupate este mai mare în mediul urban decât în mediul rural. La nivel naţional populaţia ocupata din mediul urban prezintă valori cuprinse între 4889 mii persoane ocupate în anul 2005, în creştere până la 5072 mii persoane ocupate în anul 2011, iar la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov valori cuprinse între 885 mii persoane ocupate în anul 2005, în creştere până la 977 mii persoane ocupate în anul 2011. În mediul rural, la nivel naţional, numărul persoanelor ocupate prezintă un trend descrescător, scăzând de la 4258 mii persoane în anul 2005, la 4066 mii persoane în anul 2011. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov trendul este unul crescător, numărul de persoane ocupate sporind de la 77 mii persoane în anul 2005, la 81 mii persoane în anul 2011. În regiunea Bucureşti Ilfov ponderea persoanelor ocupate în agricultura din mediul urban este în scădere, de la 0.4% în anul 2005, la 0.2% în anul 2011. Construcţiile şi industria în mediul urban scade de la 30.5% persoane ocupate în anul 2005, la 21,9% în anul 2011, iar serviciile în mediul urban, câştigă teren prin creşterea de la 69.1% persoane ocupate în anul 2005, la 77.9% persoane ocupate în anul 2011. În mediul rural repartizarea pe sectoare de activitate este diferită după cum urmează: ponderea persoanelor ocupate în agricultura a scăzut de la 15.6% în anul 2005, la 11.2% în anul 2011, în industrie şi construcţii, ponderea persoanelor ocupate creşte de la 30.4% în anul 2005, la 31,6% în anul 2011, iar în sectorul serviciilor ponderea persoanelor ocupate creşte de la 54% în anul 2005, la 57,2% în anul 2011. Rata de ocupare la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, calculată ca raport între populaţia ocupată şi populaţia totală cu vârste cuprinse între 15-64 ani, prezintă un trend crescător în perioada analizată, crescând de la 59,4% în anul 2005, la 64,7% în anul 2011. Aceasta valoare inregistrata in anul 2011 pozitioneaza regiunea cu cca 6% peste valoarea înregistrata la nivel naţional si usor peste media UE 27 (64,1 % in anul 2011). În ceea ce priveşte împărţirea ratei de ocupare la nivelul Regiunii Bucureşti Ilfov pe grupe de vârstă situaţia se prezintă astfel: în cazul persoanelor tinere (15-24 ani), rata de ocupare este mai mică decât media naţionala (care oscileaza între 25.6% în anul 2005, în scădere până la 23.8% în anul 2011) şi are un trend preponderent crescător, de la 21.3% în anul 2005, la 23.4% în anul 2011. În cazul grupei de vârstă 25-54 ani, rata de ocupare este considerabil mai mare decât cea în cazul tinerilor şi depăşeste constant media naţională cu un procent cuprins între 4.7% în anul 2005 şi 9.5% în anul 2011. Rata de ocupare în randul persoanelor cu vârstă curpinsă între 55-64 ani era în creştere în perioada analizată, de la 26.6% în anul 2005, la 32.2% în anul 2011, dar nu a depăşit niciodată media naţionala cuprinsă între 39.4% în 2005 şi 40% în 2011. Rata de ocupare a regiunii pe sexe prezintă disparităţi mari, pe toate categoriile de vârstă, procentul de ocupare a persoanelor de sex feminin fiind inferior celui a persoanelor de sex masculin. Spre exemplu, în categoria de vârstă 15-24 ani, diferenţele au valori cuprinse între minim 3.7% în anul 2005 şi maxim 4.8% în anul 2011. Concluzionând asupra structurii populaţiei ocupate în regiunea Bucureşti Ilfov pe sexe şi medii de rezidenţă putem afirma că:

Numărul total de persoane ocupate este în creştere în perioada analizată. Ponderea persoanelor ocupate în agricultura este mică, în comparatie cu ponderea din sectorul

serviciilor. Numărul persoanelor ocupate de sex masculin depăşeste în mod constant numărul persoanelor ocupate

de sex feminin. Numărul persoanelor ocupate este mai mare în mediul urban decât în cel rural, diferenţele constând în

modalitatea de repartizare pe sectoare de activitate. Rata şomajului pe categorii de vârstă, medii de rezidenţă şi sexe. Numărul şomerilor înregistraţi la nivel naţional a avut o evoluţie pozitivă în perioada 2005-2007, scăzând cu 30%, echivalentul a 155.129 persoane. În perioada 2007-2009, numărul şomerilor creşte substanţial cu aproximativ 92%, de la 367.838 persoane în anul 2007, la 709.383 persoane fără loc de muncă în anul 2009. Între

72

anii 2009-2011 numărul şomerilor a oşcilat, pe ansamblu scăzand cu aproximativ 40%, până la suma de 461.013 persoane fără loc de muncă. Numărul femeilor şomere înregistrate la nivel national de catre Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă a suferit acelaşi declin constant în perioada 2005-2007, scăzând cu 52.598 persoane, de la 219.224 persoane în anul 2005, la 166.626 persoane în anul 2007. Între anii 2007-2009, numărul femeilor fără loc de muncă sporeşte considerabil, de la 166.626 persoane în 2007, la 302.124 persoane în 2009. Între anii 2009-2011, numărul femeilor fără loc de muncă scade cu 30%, până la 203.677 persoane. În numărul total al şomerilor înregistraţi, persoanele de gen masculin reprezintă majoritatea (58% în anul 2005, respectiv 55.8% în anul 2011). La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, numărul total de şomeri înregistraţi prezintă o traiectorie oscilantă, scăzând per ansamlul perioadei analizate cu aproape 6%, de la 25.789 persoane fără loc de muncă în anul 2005, la 24.396 persoane în anul 2011. Aceste valori reprezintă aproximativ 5% din numărul total de şomeri înregistrati la nivel naţional. În ceea ce priveşte contribuţia judeţelor la formarea numărului total de şomeri din regiune (distributia numarului de someri pe judete), se poate constata că în proporţie de peste 88% aceştia se regăsesc în municipiul Bucureşti, restul de 12% regăsindu-se în judeţul Ilfov. În cazul împărţirii pe sexe, numărul şomerilor de sex feminin este în permanenţă mai mare în comparaţie cu numărul şomerilor de sex masculin, peste 52% din numărul total de şomeri din regiune fiind de gen feminin. În cazul împarţirii pe niveluri de educaţie situaţia se prezintă astfel: în anul 2005 aproximativ 70% din numărul total de şomeri înregistraţi la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov se regăseau printre cei care au absolvit învăţământul primar, gimnazial şi profesional, 22% din total absolviseră liceul şi doar 8% se numărau printre cei cu studii universitare. În anul 2011, situaţia se schimbă radical, 49% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel regional proveneau din categoria celor cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 31% aveau studii liceale sau postliceale şi 20% aveau studii universitare. Rata şomajului BIM (ponderea şomerilor definiti cf criteriilor Biroului International al Muncii în populaţia activă) a înregistrat, la nivel naţional, o valoare de 7,7% în anul 2011, în creştere cu 0,2% faţă de valoarea înregistrată în anul 2005. La nivelul regiunii Bucuresti Ilfov valorile sunt mai mici, dar în scădere , de la 6.9% în anul 2005 până la 5,4% în anul 2011. Minimul perioadei analizate înregistrându-se în anul 2008, la nivelul de 3.4%. Împărţirea ratei şomajului din regiunea Bucureşti Ilfov pe sexe evidenţiază faptul că rata şomajului în rândul persoanelor de sex masculin este în permanenţă mai mare faţă de cea a persoanelor de sex feminin. În perioada analizată, rata şomajului persoanelor de gen masculin scade cu 1,9%, de la 7,6% în anul 2005, la 5,7% în anul 2011, iar cea e persoanelor de gen feminin scade de la 6,2% în anul 2005 la 5,1% în anul 2011. În ceea ce priveşte împărţirea pe categorii de vârstă, la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov cele mai înalte rate ale şomajului se înregistrează în grupa de vârstă 15-24 ani, cu valori curpinse între 23% (în anul 2005) şi 22,2% (în anul 2011), iar cele mai scăzute pentru grupa de vârstă 55-64 ani, cu valori între 5% (în anul 2005) şi 4,7% (în anul 2011). Rata şomajului BIM pe grupe de vârstă şi medii de rezidenţă (%): În cadrul grupei de vârstă 25-54 ani, rata şomajului a înregistrat o evoluţie oscilantă, dar în scădere de la 5,4% în anul 2005, la 4,2% în anul 2011. Rata şomajului BIM pentru grupele de vârstă 15-24 şi 25-54 ani este mai ridicată în mediul rural decât cea din mediul urban în perioada 2005-2009, dar în perioada 2010-2011 lucrurile se inversează. Pentru categoria de vârstă 55-64 ani rata şomajului pe medii de rezidenţă este mai ridicată în mediul urban decât cea din mediul rural în perioadele ce se suprapun cu creşterea/revenirea economică şi se înversează în perioade marcate de instabilitate economică. Rata şomajului de lungă durată la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov prezintă o traiectorie descendentă între anii 2005-2010, scăzand cu 3,9%, de la 4,1% în anul 2005, la 0,2% în anul 2010. În anul 2011 crescând uşor până la 0,3%. În cazul împărţirii pe medii sexe, se poate afirma că pe toata perioada analizată, rata şomajului de lungă durată a persoanelor de sex masculin a fost mai mare decât cea a persoanelor de sex feminin cu până la 1%, tendinţa ce se verifică şi la nivel naţional. Disparităţi întâlnim şi în cazul împrţirii pe medii de rezidenţă, unde spre deosebire de situaţia naţională, rata şomajului de lungă durată în regiunea Bucureşti Ilfov este mai ridicată în mediul rural decât cea din mediul urban, dar în scădere pe toata perioada. Rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor (15-24 ani) la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov are o traiectorie oscilantă dar descrescatoare de la 15.7% în anul 2005, la 3.3% în anul 2011.

73

Rata mai mare se regăseşte în randul persoanelor de sex masculin, în scădere totuşi de la 17.9% în 2005, la 3.9% în 2011. Singurul an în care rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de sex feminin a fost mai mare este anul 2008: rata in randul tinerilor fiind de 7.9%, iar în rândul tinerelor de 8.7%. Analizând această rată la nivelul mediilor de rezidenţă, constatăm că ea este mai mare în mediul rural, cu valori în scădere de la 13.7% în 2005, la 4,2% în 2011. În mediul urban Înregistrându-se valori între 16% în 2005 în scădere până la 3.1% în anul 2011. La nivel naţional proporţiile se păstrează cu o singură excepţie, rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor fiind mai mare în mediul urbal (cu valori între 18.2% în 2005, în creştere până la 20,8% în 2011), spre deosebire de cel rural unde rata este între 8.7% în 2005 şi 10.3% în 2011. În urma analizezi numărului de şomeri şi a ratei şomajului pentru perioada 2005-2011 se evidenţiază următoarele:

Numărul total de şomeri înregistrat atat la nivel naţional, cât şi la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov a urmat un trend descendent per ansamblu între anii 2005-2011, doar în anul 2009 evidenţiindu-se

o creştere substanţială. Există disparităţi mari pe sexe şi medii de rezidenţă a numărului de şomeri, respectiv a ratelor şomajului. Numărul cel mai mare de şomeri se regăseşte în rândul persoanelor absolvente de învaţământ primar,

gimnazial şi profesional Rata şomajului are nivelul cel mai ridicat în randul grupei de vârstă 15-24 ani. Şomajul de lungă durată per total în regiunea Bucureşti Ilfov este cu mult mai mic decât media naţională. Rata şomajului de lungă durată în rândul tinerilor este mare, atât la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov cât şi

la nivel naţional, dar în scădere uşoară, disparităţile pe sexe şi medii de rezidenţă păstrându-se. Locuri de muncă vacante: Numărul locurilor de muncă vacante la nivel naţional înregistrează o creştere de 25% în perioada 2005-2008, în valori brute crescând de la 73380 posturi disponibile, la 92222 locuri. În perioada 2009-2011, numărul acestora scade în mod drastic cu până la 72%, valoarea bruta înregistrată în anul 2011 fiind de 26057 locuri de muncă disponibile. Numărul locurilor de muncă vacante, (posturi platite, nou create, neocupate sau care vor deveni vacante) la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, a crescut în mod constant în perioada 2005-2008, de la 16331 posturi disponibile, la 24045 posturi, între anii 2008-2011 (anii post criză) scăzând cu 74%, până la valoarea de 6171 locuri vacante. Numărul total de locuri de muncă de la nivelul regiunii reprezintă 22,25% din totalul locurilor de muncă de la nivel naţional în anul 2005 şi 23,7% în anul 2011. În ceea ce priveste numărul de locuri de muncă disponibile la nivelul regiunii Bucuresti-Ilfov pe tipuri de activităţi economice, sectorul contributor net este cel al serviciilor, sector care prezintă o evoluţie ascendentă în perioada analizată, ponderea în totalul regional crescând cu 6,68%, de la 63,96% în anul 2005, la 70,64% în anul 2011. Sectorul cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile este cel al agriculturii, ponderea acestuia scăzand de la 1,16% în anul 2005 la 0,76% în anul 2011. Sectorul construcţiilor prezintă săderea cea mai drastică, dela 9,58% în 2005, la 1,91%. Numărul mediu de salariaţi: Numărul mediu de salariaţi la nivelul regiunii Bucureşti Ilfov are o traiectorie ascendentă între anii 2005-2008, cf CAEN Rev.1, crescând cu 22%, de la 837.053 persoane în anul 2005, la 1.025.786 persoane în anul 2008. Între anii 2008-2011, cf. CAEN Rev. 2, traiectoria a devenit descendentă, numărul mediu de salariaţi înregistrând o scădere de aproape 12%, până la 911.534 persoane salariate. Raportat la nivelul naţional, regiunea are în anul 2005 o contribuţie de 18% din totalul numărului mediu de salariaţi, în creştere până la 20,9% în anul 2011. Analizând contribuţia fiecarui judeţ la formarea numărului total de salariaţi din regiune se poate observa că în proporţie de peste 88%, municipiul Bucureşti este în poziţia contributorului net, judeţul Ilfov având o contribuţie de 8,97% în anul 2005, în creştere până la 11,17% în anul 2011. Din perspectiva analizei pe sectoare ale economiei, se poate observa că în regiunea Bucureşti Ilfov cel mai mare număr mediu de salariaţi se regăseşte în sectorul teriţiar. Aici evoluţia este una ascendentă, crescând în valori brute de la 389.090 persoane în anul 2005, la 499.997 persoane în anul 2011. Ca şi pondere din totalul regional, acest sector acoperă 46,4% în anul 2005, în creştere până la 54,85% în anul 2011. Al treilea sector care se remarcă prin prisma acestui indicator este cel industrial. Numărul mediu de salariaţi în acest domeniu prezintă o scădere de până la 29%, de la 185.555 persoane în anul 2005, la 133.353 persoane în anul 2011. Ponderea acestui sector în numărul mediu total de salariaţi de la nivel regional este de 22,17% în anul 2005, în scădere până la 14,63% în anul 2011. Împărţirea numărului mediu de salariaţi pe sexe la nivel naţional se prezintă astfel: numărul mediu de salariati de sex masculin este mai mare decât cel de sex feminin şi prezintă un trend descendent din 2005, de la 2413 mii

74

persoane, până în 2011, la 2301 mii persoane în anul 2011. La nivelul regiunii Bucureşti Ilfov, regula se respectă, numărul salariaţilor de sex masculin fiind mai mare decât cel feminin, în creştere constantă de la 447 mii persoane in 2005, la 486 mii persoane în anul 2011. Numărul de femei oscilând de la 390 mii persoane in 2005, la 426 mii persoane în 2011. Din aceste totaluri, Municipiul Bucureşti are o contribuţie de 408 mii persoane salariate de sex masculin, în 2005, în creştere până la 428 mii persoane in 2009 şi de 354 mii persoane salariate de sex feminin in 2005, in crestere pana la 406 mii persoane în anul 2011. Judeţul Ilfov are o contribuţie de 39 mii persoane salariate de sex masculin în 2005, în creştere pana la 58 mii persoane în 2011 şi de 36 mii persoane salariate de sex feminin în 2005, în creştere până la 44 mii persoane în anul 2011.

5.4. Viziune integratoare

O viziune integratoare începe să se contureze tot mai mult ca o necesitate stringentă în privința intervențiilor pentru compatibilizarea într-un grad cât mai ridicat a cererii de cunoştințe, competențe, abilități şi deprinderi de muncă cu oferta sistemului de învățare pe parcursul întregii vieți, existând mai multe demersuri în acest sens. Capacitatea individuală şi colectivă de a face față provocărilor unei piețe a muncii caracterizată de un grad ridicat de volatilitate şi aflată în continuă transformare, necesită existența unor rute flexibile şi alternative de învățare permanentă care să permită completarea educației de bază, precum şi formarea sau actualizarea competențelor forŃei de muncă, atât prin sistemul formal cât şi prin sisteme informale sau non-formale de pregătire. În plus este necesară promovarea incluziunii sociale şi în sfera învățării permanente prin promovarea principiului egalității de şanse şi oportunități pentru forța de muncă potențială, fie că acesta provine din interiorul sau din afara pieței muncii, ori aparține grupurilor defavorizate. În acest context se detaşează ca importanță facilitarea accesului la învățare prin informare şi suport financiar. Dezvoltarea resurselor umane trebuie concentrată pe creşterea investițiilor în educație şi formare, inserția şi menținerea pe piața muncii a cât mai multor persoane, creşterea calității ofertei de muncă, îmbunătățirea adaptabilității lucrătorilor şi întreprinderilor, promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile. Intervenția masivă a puterii publice în calitate de „lender of last resort” devine un factor determinant. Cu toate acestea ea trebuie să se facă nu din afara întreprinderii şi a comunității şi nici de „deasupra individului” ci în parteneriat cu întreprinderea, comunitatea şi indivizii.

75

6. Analiza SWOT la nivelul regiunilor de dezvoltare vizate în cadrul proiectului „Flexibilitate pe piața muncii pentru industria alimentară prin formare

profesională continuă (FLEXI-IA-FPC)” (POSDRU/182/2.3/S/151536)

6.1. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Centru

PUNCTE TARI

Poziţionată în zona centrală a României, are legături directe cu 6 din celelalte regiuni de dezvoltare Principală zonă de legătură cu partea estică a ţării (Est şi Sud-Est) Populaţie cu nivel ridicat al civilizaţiei, educată în spiritul hărniciei şi al ordinii Diversitate etnică Grad ridicat de urbanizare - Regiunea cu cele mai multe localităţi urbane: 57 de localităţi urbane dintre

care 3 oraşe cu peste 100.000 de locuitori Reţea echilibrat răspândită în teritoriu de centre urbane mici şi mijlocii (~ 60% din totalul localităţilor

urbane) Numeroase localităţi cu importanţă istorică şi culturală a patrimoniului construit Existenţa a două aeroporturi internaţionale (Târgu Mureş, Sibiu); Reţea de bază a infrastructurii feroviare satisfăcătoare cu două importante intersecţii (Braşov, Teiuş) Reţea bine reprezentată de drumuri publice traversata de principalele şosele europene (E81, E68, E60) şi

de culoarul IV European Existenţa infrastructurii sociale şi educaţionale de bază în oraşe Existenţa unor reţele de pregătire profesională Centre universitare specializate şi centre de cercetare (Brasov, Târgu Mureş, Sibiu) Potenţial turistic ridicat utilizabil pe tot parcursul anului datorat peisajului montan, tradiţiilor,

monumentelor arhitecturale şi istorice Existenţa numeroaselor staţiuni turistice şi centre balneoclimaterice (parţial modernizate - Poiana

Braşov, Predeal, Păltiniş, Sovata, Băile Tuşnad etc) Numeroase arii protejate-parcuri naţionale, parcuri naturale, monumente ale naturii şi rezervaţii Capacitate turistică ridicată Deţine o treime din parcurile industriale din România Sector industrial diversificat Orientarea industriei spre prelucrarea resurselor şi produselor existente în regiune Existenţa unei infrastructuri de producţie disponibilă Tendinţa de creştere a numărului IMM-urilor şi a start -up –urilor Resurse de muncă calificate în numeroase domenii de activitate (tradiţii în agricultură şi industrie) Un mare potenţial de utilizare a suprafeţelor industriale ce dispun de o infrastructură de bază

(reutilizarea fostelor zone industriale)

PUNCTE SLABE

Datorită configuraţiei specifice a reliefului, accesul rutier şi feroviar se realizează doar pe anumite culoare de trecere

Amplificarea migraţiei , în special a populaţiei tinereşi a celei de origine germane Sporul natural negativ şi procesul de îmbătrânire a populaţiei Peste 50% din oraşele Regiunii au o structură economică monoindustrială

76

Reducerea funcţiilor urbane a localităţilor mici Mediu construit degradat (inclusiv a numeroaselor obiective istorice şi culturale urbane) Infrastructură edilitară învechită Lipsa amenajărilor urbane sau necorespunzătoare Lipsa condiţiilor de acces în instituţii publice pentru persoane cu handicap Infrastructura de transport local necorespunzatoare, în special în zonele montane din nord-vestul regiunii

(inclusiv reţea de transport public deficitar, în special în marile centre urbane) Pondere redusă a drumurilor judeţene şi comunale modernizate Densitate redusă a drumurilor publice Infrastructură feroviară veche cu viteze de circulaţe foarte reduse, incompatibilă cu cerinţele Uniunii

Europeneă Infrastructura educaţională şi sanitară deficitară în unele sate montane isolate Lipsa sau uzura morală ridicată a dotărilor în sistemul educaţional (în special în învăţământul

profesional) şi sanitar, cu preponderenţă în mediul rural Probleme educaţionale la grupele de populaţie sarace, în special rromi: creşterea numărului copiilor

institutionalizaţi Necorelarea ofertei educaţionale cu nevoile de pe piaţa muncii Subvalorificarea resurselor turistice din Regiune Reţelele turistice tematice la nivel regional sunt slab dezvoltate sau inexistente Protecţia necorespunzatoare a turiştilor care efectuează drumeşii montane la mare altitudine sau în

anotimpul de iarnă Calitatea scazută a serviciilor şi a informaţiilor turistice Lipsa programelor şi a resurselor financiare necesare protejării patrimoniului Durată redusă a şederii turiştilor Reducerea aportului turismului în PIB-ul regional faţă de anii anteriori Utilităţi turistice nemodernizate şi dotare tehnică necorespunzătoare Indicele de utilizare a capacitătţlor turistice aflate în funcţiune este scăzut Existenţa unor unităţi de cazare la standarde calitative necorespunzătoare Investiţii reduse în tehnologii de protecţie a mediului Distribuire neechilibrată a parcurilor industriale pe teritoriul Regiunii (6 din 11 sunt în judeţul Braşov) Disparităţi între numărul de IMM-uri înfiinţate în zonele mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, între

mediul urban şi cel rural Serviciile de consultanţă în domeniul afacerilor sunt slab dezvoltat Sectorul cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic şi inovare în declin, număr redus de personal Relaţiile de colaborare dintre cercetarea universitară şi sectorul economic slab dezvoltate pentru nivelul

actual al relaţiilor economice internaţionale Serviciile de cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic şi inovare din cadrul întreprinderilor economice

sunt slab dezvoltate sau inexistente

OPORTUNITĂŢI

Poziţie avantajoasă a regiunii în raport cu proiectele europene care vizează infrastructura de transport Crearea de parteneriate pentru dezvoltarea urbană integrată a localităţilor Elaborarea de planuri de dezvoltare inter-orăşeneşti, metropolitane (zona Braşov, Sibiu) Dezvoltarea parteneriatelor sat-oraş Programele europene care vizează sprijinirea afacerilor, pregătire profesională şi reconversie pe piața

forței de munca Programe europene pentru reabilitarea / modernizarea de diverse infrastructuri (de afaceri, sociale,

educaţie) Procesul de globalizare va determina creşterea competitivităţii Potenţial de dezvoltare a cercetării în domeniile productive Crearea unor centre tehnologice şi de cercetare orientate către valorificarea potenţialului regional Existenţa Planurilor Regionale de Acţiune pentru Dezvoltarea Invăţământului Profesional şi Tehnic Armonizarea politicilor sociale naţionale cu cele europene Creşterea cererii pe plan internaţional pentru turismul cultural, eco-turism şi turism balnear Creşterea interesului UE pentru noile state membre

77

AMENINŢĂRI Creşterea gradului de îmbătrânire a populaţie Gradul de sărăcie şi izolare a unor zone generează fenomene de depopulare crează premisele dispariţiei

unor localităţi (în special în zone montane cu accesibilitate redusă) Nerespectarea reglementărilor urbanistice în dezvoltarea oraşelor Creşterea disparităţilor între centrele urbane care beneficiază de finanţări şi oraşele mici şi mijlocii

(monoindustriale, cu funcţii urbane diminuate, etc) care nu au acces la finanţare Degradarea mediului natural pe axele noi de transport (în cazul neluării de măsuri corespunzătoare) Politicile protecţioniste ale UE vor determina scăderea importanţei produselor autohtone faţă de cele ale

ţărilor membre Libera circulaţie a forţei de muncă, în special a celei înalt calificate, va afecta calitatea şi cantitatea

resurselor umane de pe piaţa muncii Capacitatea lentă de adaptare a întreprinderilor la modificările care apar în structura pieţelor Lipsa unor programe adecvate de sprijin ar putea duce la enclavizarea unor grupuri de populaţie

dezavantajate Lipsa unor strategii de investiţii care să ia în considerare evoluţiile demografice Pericolul degradării florei şi faunei în zonele protejate datorită turismului necontrolat

6.2. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Vest

PUNCTE TARI

Dinamica pieţei forţei de muncă determinată de dinamica economiei regionale (cu disparităţi intraregionale pronunţate)

Existenţa unei tradiţii de încurajare a investiţiilor în capitalul uman Existenţa centrelor universitare în toate judeţele regiunii Calificarea profesională prin formare iniţială se realizează prin sistemul de învăţământ public (aproape in

exclusivitate), acesta asigurând o acoperire foarte bună a tuturor domeniilor de calificare (specializări şi meserii) şi la toate nivelele de calificare (ISCOM si ISCED 97)

Existenţa unor specialişti calificaţi în domeniul consilierii şi orientării pentru carieră la nivelul regiunii şi existenţa unor centre create şi dotate prin programe anterioare (absolvenţi ai cursurilor de masterat în consiliere pentru carieră, şi centre dotate cu echipament special)

Participarea la programe de referinţă ale UE (Open Guidance and Advisory System for an Open Europe)

PUNCTE SLABE

Coexistenţa fenomenelor aparent contradictorii de şomaj, excedent de forţă de muncă şi cerere de forţă de muncă calificată

Nivelul de calificare certificat al forţei de muncă, profilul de competenţe certificate ale persoanelor aflate în şomaj, în căutarea unui (alt) loc de muncă nu corespund cerinţelor specifice ale angajatorilor

Resursele umane din administraţiile publice locale sunt slab pregătite Oferta de calificare/reconversie nu este suficient de diversificată şi nu există o concurenţă între ofertanţii

de formare, această situaţie fiind un obstacol pentru o ofertă flexibilă şi adaptată nevoilor de dezvoltare personală şi profesională a clienţilor

Ofertanţii de formare activează izolat, neexistand o ofertă globală, corelată a acestora şi adaptată nevoilor identificate la nivel regional

Oferta educaţională nu este adaptată nevoilor de calificare viitoare, neexistând mecanisme de prognoză şi de identificare a nevoilor viitoare

Nevoia unei schimbari de paradigmă (mai ales în cazul formării iniţiale) definită prin sintagma o calificare = pentru mai multe meserii, în loc de filozofia tradiţională de tipul: o calificare = o meserie

OPORTUNITĂŢI

Numărul companiilor care găsesc în aceasta zonă condiţii de stabilitate şi resurse umane utilizabile pentru investiţii este în creştere

78

Dezvoltarea agroturismului oferă posibilitatea reconversiei forţei de muncă disponibilizate Apariţia altor investiţii în regiune, în alte domenii ale economiei şi cu productivitate sporită Raportul cost/calitate pentru forţa de muncă este avantajos pentru angajatori Ponderea nevoilor de calificare arată o tendinţă de creştere pentru calificari tehnice cu studii medii şi

studii superioare (nivel 3,4 ISCOM) în raport cu calificarile inferioare (nivel 2,1 ISCOM) Investiţiile de tip lohn constituie o soluţie pe termen scurt pentru absorbţia forţei de muncă disponibile Cadru legislativ flexibil şi corelat cu cel european în domeniul calificărilor profesionale prin sistemul de

învăţământ (formare iniţială) Existenţa programelor de finanţare din partea UE şi finanţare naţională pentru resurse umane

AMENINŢĂRI

Fluctuaţiile de pe piaţa forţei de muncă depind dramatic de mişcările pieţei europene/mondiale, atât în cazul întreprinderilor mari, dar mai ales în cazul celor mici şi medii

Extinderea practicării muncii la negru Migrarea forţei de muncă calificate şi mai ales înalt calificate către ţările membre ale UE este un proces cu

tendinţe de creştere, având efecte pe termen mediu si lung Investiţiile de tip lohn vor migra către zone mai avantajoase pentru investitori, cauzând astfel apariţia

şomajului secundar Nivelul scăzut al salariilor din învăţământ şi cercetare.

6.3. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

PUNCTE TARI

Resurse naturale (mare varietate a reliefului, zona de nord resurse ale subsolului, turism, zona de sud – zona agricola - primul loc din punct de vedere al suprafetei agricole, acces fluvial)

Pondere ridicata a fortei de munca tanara – 27,2 % Pondere ridicata a populatiei ocupate in partea de nord a regiunii – pe ansamblul regiunii la 01.01.2005

populatia ocupata 14,4 % - locul 2 comparativ cu celelalte regiuni Existenta institutiilor de invatamant superior in fiecare judet Existenta programelor de formare si reconversie profesionala Retea de transport dezvoltata ca arie de acoperire si densitate Procent mare al IMM-urilor in total unitati active (99,2%) Existenta unui numar mare de intreprinderi reprezentative la nivel regional si national (Lukoil, Dacia

Renault, Petrobrazi, Arpechim) Volum mare al investitiilor (in special in partea de nord) – locul 3 comparativ cu celelalte regiuni

PUNCTE SLABE

Lipsa actualizarii si transmiterii informatiilor privind ocuparea catre actorii interesati Calitatea slaba a infrastructurii Repartizarea neuniforma a investitiilor in regiune (investitii scazute in partea de sud) Tehnologii invechite Interes scazut din partea angajatorului pentru perfectionarea angajatilor proprii Interes scazut pentru invatarea pe parcursul vietii Slaba dezvoltarea a activitatii de marketing – in mod special la nivelul IMMurilor Politicile slabe de motivare a angajatilor Protectia mediului Existenta unor domenii de activitate cu salarii neatractive Scaderea populatiei active Cresterea abandonului scolar Insuficienta armonizare a sistemului educational si de formare profesionala cu cerintele pietei muncii (ex.

In agricultura lipsa persoanelor instruite)

79

Existenta unui numar mare de comunitatii de rromi care au in cadrul lor o pondere mare de persoane analfabete

Marginalizarea persoanelor in varsta pe piata muncii Gradul de ocupare a resurselor de munca sub media la nivel national

OPORTUNITĂŢI

Crearea de noi locuri de munca in anumite domenii prin intermediul investitiilor (servicii, constructii, turism) si existenta programelor pentru agricultura FERMIERUL, SAPARD

Posibilitatea de dezvoltare a transportului fluvial Mobilitatea fortei de munca - Migratia interregionala si in UE Colaborarea in domeniul formarii profesionale cu furnizorii autorizati Dezvoltarea programelor de includere sociala (persoanele de etnie rroma) Existenta capitalei in centrul regiunii Existenta centrelor universitare puternice Vecinatatea cu Bulgaria – existenta si dezvoltarea unor programe transfrontaliere Obligativitatea adoptarii normelor europene privind dezvoltarea activitatilor economice

AMENINŢĂRI Regresul unor domenii economice precum industria chimica, extractiva, metalurgica si in domeniul

mecanic Atractivitatea scazuta a unor locuri de munca (invatamant, sanatate) Cadrul legislativ descurajant pentru investitori, angajatori si pentru exercitarea unor ocupatii Economia subterana Lipsa informatiilor reale privind piata muncii Subventii insuficiente pentru agricultura Evolutia economica si sociala imprevizibila pe termen mediu si lung Incetinirea ritmului de crestere economica

6.4. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est

PUNCTE TARI

Drumul european E85 (străbate regiunea pe direcţia nord-sud), coridorul pan-european IX; trei aeroporturi internaţionale Iaşi, Suceava şi Bacău

Trei centre universitare cu infrastructură de bază în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării în Iaşi, Suceava, Bacău

Centre culturale (Iaşi, Suceava), mănăstiri (Agapia, Văratec, Voroneţ, Iaşi, Moldoviţa, Suceviţa, etc), monumente istorice (Cetatea Neamţului, Cetatea de Scaun a Sucevei, Hanul Domnesc din Suceava, Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, Biserica Trei Ierarhi - Iaşi, etc.), de importanţă naţională şi internaţională (patrimoniul UNESCO)

Bucovina: zonă tradiţional mai dezvoltată (sectorul serviciilor) cu influenţă asupra arealelor limitrofe Ofertă turistică diversificată, cu specific în eco şi agroturism Infrastructura de telecomunicaţii bine dezvoltată şi cu un grad ridicat de acoperire Număr ridicat de IMM-uri de mărime mică şi mijlocie ale localnicilor reîntorşi din străinătate (doar în

Bucovina) Specific meşteşugăresc (lemn, olărit, textile) şi culinar bine conturate Resurse de sol (păduri de răşinoase, soluri fertile), subsol (sare, hidrocarburi), resurse hidroenergetice Forţă de muncă calificată în industria chimică, petrochimică, metalurgică, textilă, lemn şi prelucrarea

acestuia

80

PUNCTE SLABE

Cea mai scăzută valoare a indicatorului PIB regional/locuitor dintre toate regiunile (71,7% din media naţională - 2002)

Cea mai ridicata rată a sărăciei dintre toate regiunile – 40.7% în 2001 (calculată conform metodologiei CAPSIS, pe baza indicatorul agregat al veniturilor şi beneficiilor sociale)

Cea mai mare rată de mortalitate infantilă dintre toate regiunile (20.1 decese/1000 născuţi vii - judeţul Vaslui- 23.5 decese/1000 născuţi vi), superioară mediei naţionale (16.7 decese/1000 născuţi vii)

Productivitatea muncii inferioară celei naţionale Cel mai redus număr de IMM-uri dintre toate regiunile ţării; Productivitate slabă în agricultură ( numai 21% din PIB regional); Nivel scăzut al infrastructurii rutiere modernizate, precum şi legături aeriane deficitare Grad scăzut de ocupare turistică în raport cu potenţialul turistic existent Grad scăzut de atractivitate a majorităţii oraşelor mici şi mijlocii neavând un profil economic bine

conturat (cel mai redus procent de ISD, grad scăzut de ocupare turistică); Grad scăzut al populaţiei ocupate în domeniul serviciilor, inclusiv în construcţii Ponderea ridicată a populaţiei concentrate în mediul rural (59.23%) Rată ridicată a şomajului în regiune (12.3% in judeţul Vaslui); Numeroase întreprinderi puţin viabile cu capacitate redusă de adaptare technologică şi managerială Vulnerabilitate la fenomene naturale (inundaţii, alunecări masive de teren), datorită lucrărilor civile

insuficiente şi tăierilor masive de păduri Relaţii de transport dificile spre Vestul Europei, în special în perioada de iarnă (trecători carpatice des

blocate: Tihuţa şi cheile Bicaz) Vulnerabilitatea structurală a populaţiei datorită plecării masive a bărbaţilor la muncă în stăinătate,

agravată de tendinţa de limitare a ofertelor pentru femei (preconizată criză a industriei uşoare) Resurse de subsol (hidrocarburi) limitate şi tăieri masive a pădurilor

OPORTUNITĂŢI

Posibilitatea dezvoltării schimburilor comerciale datorită amplasării regiunii pe viitoarea graniţă de est a Uniunii Europene: zone de concentrare pentru logistica produselor destinate comerţului cu Estul Europei;

Încurajarea practicării unor noi forme de turism şi valorificarea moştenirii istorice, culturale spirituale şi de tradiţie;

Posibilitatea dezvoltării mediului de afaceri ca rezultat al construcţiei parcurilor industriale, ştiinţifice şi a incubatoarelor de afaceri

Materii prime: materiale de construcţii, lemn capabile să atragă investitorii străini Modernizarea aeroporturilor din regiune pot susţine mediul de afaceri regional şi pot devini puncte de

plecare pentru itinerariile turistice regionale Experienţă profesională şi infuzie de capital provenind de la persoanele care lucrează în străinătate

AMENINŢĂRI Lipsa de coeziune a măsurilor de dezvoltare economică şi socială pe fondul accentuării lipsei de încredere

a populaţiei în redresarea economică a ţării Slaba competitivitate a firmelor de profil din regiune cu cele din statele membre după accederea

României în U.E Continuarea exodului „materiei cenuşii” şi, în general, a forţei de muncă, către alte regiuni ale ţării şi în

străinătate Creşterea în continuare a gradului de sărăcie a populaţiei în regiune Extinderea zonelor afectate de dezastre naturale (alunecări de teren, inundaţii) Mărirea discrepanţei între zona Bucovinei, mai dezvoltată şi restul regiunii

81

6.5. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est

PUNCTE TARI

Poziţia strategică a regiunii cu deschidere către pieţe est-europene şi asiatice Coridoarele de transport pan-europene Porturi maritime (Constanţa – important port maritim şi cel mai mare de la Marea Neagră, Mangalia şi

Midia petrolier) şi fluvio-maritime (Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina) şi aeroporturi (Constanţa - M. Kogălniceanu, şi parţial Tulcea şi Buzău)

Producţie de energie electrică nucleară ieftină (centrala Cernavodă) Producţie şi zăcăminte de hidrocarburi şi gaze în zona maritimă a platoului continental, roci de

construcţie (Dobrogea) Suprafeţe agricole mari şi soluri fertile cu condiţii favorabile pentru o agricultură ecologică. Potenţial

economic extrem de valoros în Delta Dunării: una dintre marile rezervaţii naturale ale lumii. Sector de turism relativ bine dezvoltat (litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, staţiuni balneo-climaterice: Lacu Sărat, Techirghiol, Sărata Monteoru, unele pensiuni agro-turistice în zonele montane şi în Delta Dunării, mănăstirile din nordul Dobrogei si din Muntii Buzaului si Vrancei)

Capacitate ridicată de cazare (circa 40% din capacitatea de cazare turistică estivală a României) Sectorul de IMM mai bine dezvoltat în comparaţie cu alte regiuni (12,4% din nivelul naţional, locul III din

cele 8 regiuni) Industrie diversificată, cu valoare adăugată ridicată a producţiei (petrochimie – Năvodari, metalurgie –

Galaţi şi Tulcea, constructoare de maşini - Buzău), construcţii navale - (Constanţa, Galaţi, Brăila, Tulcea, Mangalia, Midia)

Forţă de muncă flexibilă şi calificată (nivel de instruire ridicat – 9,9% persoane cu studii superioare, locul IV)

PUNCTE SLABE

Numeroase oraşe mici cu structuri urbane insuficiente (Măcin, Isacea) Nivel redus de eficienţă şi siguranţă a traficului pe reţelele de transport Izolarea localităţilor din zona Deltei Dunării, cu nivel ridicat de sărăcie a populaţiei Legături de transport instabile a zonei de nord a Dobrogei cu malul stâng al Dunării Cheltuieli de cercetare, dezvoltare şi inovare foarte mici (numai 3,4 % din total) Resurse naturale limitate (excepţie hidrocarburi) Vulnerabilitate mare a zonei subcarpatice datorată izolării satelor, insuficienţa lucrărilor hidrotehnice,

drumurilor de acces şi mişcărilor tectonice Caracter sezonier al turismului pe litoral Absenţa unor politici şi programe coerente de dezvoltare şi nivel ridicat al preţurilor în turism Infrastructura de turism este slab dezvoltată sau învechită: discrepanţă mare între vechile şi noile

facilităţi Număr redus al investiţiilor şi repartizare neuniformă pe teritoriul regiunii Nivel redus de dezvoltare a sectorului IMM (excepţie Constanţa) Dezvoltare insuficientă a infrastructurilor de servicii publice, utilităţi în oraşe şi management

necorespunzător al deşeurilor Rata şomajului ridicată Veniturile mici ale populaţiei din regiune Emigraţie puternică a forţei de muncă în ultimul deceniu Dotare medico-sanitară insuficientă şi cu acoperire redusă a spaţiului rural şi a Deltei Rata de penetrare redusă a telefoniei fixe (2003 – 20% faţă de 57% în UE 15) Fragmentarea terenurilor agricole conduce la diminuarea mecanizării şi productivitate redusă în

agricultură

82

OPORTUNITĂŢI

Potenţial ridicat de dezvoltare a turismului în domeniul ecologic, religios, cultural, balneoclimateric Interes internaţional ridicat pentru conservarea biodiversităţii şi promovarea turismului (Delta Dunării) Determinat de situarea strategică a Mării Negre, investiţiile străine pot determina o creştere a

competitivităţii prin transfer tehnologic, pieţe noi şi management modern, atât pentru societatea din UE, pentru export, cât şi cele extracomunitare care penetrează spaţiul european.

Creşterea cererii consumatorilor pentru produse ecologice stimulând astfel îmbunătăţirea ofertei acestora şi specializarea în condiţii naturale prielnice

Posibilitatea elaborarii de proiecte cu finantare din fonduri structurale pentru susţinerea dezvoltării/ inovării, cercetării şi transferului de tehnologie

Pol al producţiei de energie electrică ieftină cu posibilităţi de export (extinderea centralei Cernavodă) Construirea reţelei de autostrăzi şi modernizări Transportul feroviar favorizează apariţia de centre logistice pentru mărfuri cu destinaţie şi provenienţă

central europeană Apariţia de zone industriale în lungul canalului Dunăre-Marea Neagră pentru prelucrarea primară a

produselor în vrac importate din ţările central-europene

AMENINŢĂRI Concurenţa zonelor turistice din străinătate cu o oferta turistică de calitate superioară şi preţuri

competitive Accentuarea procesului de dezindustrializare; capacitate redusă de susţinere financiară a modernizării şi

management defectuos al pieţelor de desfacere Riscul migrării masive a populaţiei din mediul rural către urban şi creşterea şomajului după integrarea

României la UE, datorită incapacităţii gospodăriilor ţărăneşti dar şi a fermelor de a concura cu produsele agricole comunitare

Riscul emigrării restului de populaţie, determinat de pierderea locului de muncă după integrare Riscul deprofesionalizării categoriilor de populaţie cu calificări superioare din cauza lipsei locurilor de

muncă Riscul relocalizării unor sectoare industriale către exterior (Republica Moldova şi Ucraina), din cauza

costurilor mai reduse (în special în industria uşoară) Riscul nerealizării reformei administrative pentru descentralizarea financiară şi administrativă Globalizarea şi fluctuaţiile valutare pot marginaliza anumite sectoare ale economiei şi chiar să ducă la

dispariţia acestora (textile, ind uşoară, construcţii de maşini, conserve) Risc mare de producere a calamităţilor naturale (inundaţii, alunecări de teren, erodarea zonei costiere)

6.6. Analiza SWOT la nivelul regiunii de dezvoltare București-Ilfov

PUNCTE TARI

Cel mai important nod de transport rutier-feroviar-aerian, strabatut de cele mai multe coridoare de transport TEN-T (rutier, feroviar).

Regiunea Bucuresti-Ilfov are cea mai mare densitate de cai ferate la 1.000 kmp de teritoriu, (153,2 km/kmp), ceea ce înseamna mai mult de 3 ori media nationala (45,2 km/kmp). Aceasta cifra pentru municipiul Bucuresti se ridica la 416 km/kmp adica de cca 9 ori media nationala.

Conectivitate intraregionala si interegionala buna (DN modernizate complet, DJ+DC modernizate 74%). Regiunea Bucuresti-Ilfov este principalul nod de autostrazi din Romania, repectiv A1, A2 si A3. Regiunea Bucuresti-Ilfov include aeroportul international Henri Coanda-Otopeni cel mai mare aeroport

international din România, cu o preconizata crestere a fluxului de pasageri în perioada 2014-2020. Trend descrescător al concentratiilor de noxe sub formă de gaz si pulberi in suspensie. Punerea în funcţiune în anul 2011 a staţiei de tratare a apelor uzate de la Glina faza I. Nivel cel mai ridicat în profil naţional al resurse umane cu educatie superioara. Cea mai extinsă reţea de instituţii de învăţământ superior. Nivel ridicat de atractivitate a universitatilor din Bucuresti.

83

Ponderea mare a sectorului de servicii în planul economiei regionale, sector principal angajator al forţei de muncă înalt calificată şi calificată.

Municipiul Bucureşti principalul angajator în sectorul administraţiei publice naţionale şi locale, angajator de forţă de muncă înalt calificată şi calificată.

Rata de dependenţă demografică - “povara economică” a populaţiei în vârstă de muncă scazuta. Durata medie a vieţii (speranţa de viaţă) a populaţiei din Regiunea Bucureşti Ilfov in usoara crestere. Castigul salarial mediu brut lunar în Regiunea Bucureşti Ilfov are o evoluţie pozitiva. Ponderea populatiei care locuieste in gospodarii cu intensitate redusa a muncii este in scadere relativa. Regiunea Bucureşti-Ilfov prezintă cea mai mare atractivitate din punct de vedere al investiţiilor străine

directe. Pondere importanta a IMM-urilor in regiune. Regiunea Bucureşti-Ilfov înregistrează cea mai mare densitate a facilităţilor cu profil de cercetare

dezvoltare inovare, inclusiv sectorul agricol. Număr mare de întreprinderi inovative. Regiunea înregistrează în plan naţional cota cea mare a investiţiilor cu caracter inovativ. Ponderea cea mai ridicată a clusterelor in profil national.

PUNCTE SLABE

Nivel de accesibilitate redus fata de UE: indicele de accesibilitate (UE27=100) 48 accesibilitate cai ferate, 55 accesibilitate drumuri.

Lipsa conectarii aeroportului cu orasul prin reteaua de metrou sau prin alte linii rapide de transport. Aglomerarea traficului în zona urbana, cu tendinte de crestere. Stare nesatisfacatoare a strazilor orasenesti. Soseaua de centura din jurul Bucurestiului subdimensionata. Transportul public nu beneficiaza de benzi separate care sa duca la timpi de deplasare redusi. Tendinta in scadere de utilizare a transportului public. Transport electric urban nemodernizat. Retea de metrou insufficient de dezvoltata. Sistem de transport intraregional deficitar. Cai ferate si statii neoperationale. Conectivitate intermodale redusa intre statiile de cale ferata. Sisteme integrate IT&C pentru sistemul de transport aflate in faza incipienta de dezvoltare. Lipsa unui sistem integrat de plata al calatoriilor intraregional. Sistematizarea circulatitiei neadaptata numarului in crestere de mijloace de transport. Terminale intermodale de pasageri si marfa neadecvate ca numar si capacitate la cerintele economiei

regionale. Capacitate insuficientă de epurare a apelor uzate produse de către localități, precum și de colectare

selectivă și prelucrare a deșeurilor. Slaba calitate a corpurilor de apă de suprafață și subterane. Numar insuficient de cladiri reabilitate termic. Slaba utilizare a sistemelor de energie termica din surse regenerabile. Nivel ridicat de pierderi in retele de distributie a apei si a agentului termic datorit gradului ridicat de

uzura al magistralelor si retelelor termice primare si secundare. Utilizare redusa a centralelor de cogenerare de inalta eficienta. Sistem de iluminat public partial eficient energetic. Infrastructura serviciilor publice insufient dezvoltata si dotata. Capacitate insuficienta de gestiune a deşeurilor periculoase, municipale, constructii si demolari,

echipamente electrice si electronice (colectare, sortare, prelucrare, valorificare, neutralizare). Slaba colectare selectiva a deseurilor în municipiul Bucuresti si cvasi-absenta acesteia în judetul Ilfov. Nivelul concentrațiilor de particule în suspensie PM10 sunt peste limita admisa. Absenta unui sistem operational activ pentru managementul calitatii aerului. Calitate necorespunzatoare a apei salbei de lacuri de pe raul Colentina (13 lacuri). Promovare redusa a identitatii culturale si istorice a regiunii. Zone si monumente cu potential turistic ridicat neamenajate sau nerestaurate.

84

Zone de recrere si sport reduse ca numar pentru o regiune de capitala europeana. Masuri la scara insuficienta de promovare a incluziunii sociale si combaterii saraciei. Disparităţi intra-regionale în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare şi dezvoltare personală. Acces redus al grupurilor dezavantajate la educaţie şi la piaţa muncii, în general şi la studii superioare şi

locuri de muncă de calitate. Valoarea ratei de participare a adultilor la educatie si formarea de competente pe tot parcursul vietii mult

sub media europena. Parteneriat redus între instituţiile de învăţământ şi mediul de afaceri. Rata abandon scolar printre cele mai ridicate la nivel national. Nivel redus de productivitate faţă de media europeană (sub 70% din media UE). Nivel redus al competitivităţii în contextul globalizării economiei. Număr redus de branduri regional cu impact naţional sau internaţional. In regiune, cel mai ridicat nivel al somajului se inregistreaza in randul tinerilor (categoria de varsta 15-24

ani) Sectorul productiv este în continuare un consumator de energie pe produs faţă de media UE. Structuri de sprijinire a afecerilor si infrastructura aferenta insuficient dezvoltata. Servicii locale de suport a IMM-urilor slab dezvoltate. IMM-uri insuficient orientate catre cunoastere si creare de produse si servicii bazate pe inovare. Slaba integrare a cercetării universitare cu mediul de afaceri. Cheltuielile firmelor pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare înregistrează un nivel scăzut

comparativ cu media UE. Insuficienta integrare a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor la nivelul firmelor, în special a IMM-

urilor. Disparităţi intra-regionale semnificative de natură să influenţeze adâncirea fenomenului de separare

digitală. Existenţa unor zone cu acoperire redusă din punct de vedere al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Numar redus de centre de excelenta in materie de cercetare, inovare si transfer tehnologic. Managementul defectuoas al terenului (evidenta terenurilor, clarificarea dreptului de proprietate, etc). Expolatatii agricole individuale cu suprafata sub media la nivel national. Pondere redusa a suprafetei agricole detinuta in asociere (12%).

OPORTUNITĂŢI

Modernizarea si extinderea preconizata a soselei de centura. Finalizarea conexiunilor intre austrazi. (A1, A2 si A3). Masuri active de fluidizare a traficului în municipiul Bucuresti. Sprijinirea actiunilor de mediu si de transport prin fonduri europene. Cantitatea mare de deseuri urbane ofera posibilitatea crearii unei piete a serviciilor si a reciclarii. Potential de producere a energiei regenerabile din surse fotovoltaice si geotermale. Promovarea ocupării forţei de muncă, promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei sunt

obiective cheie ale strategiei Europa 2020. Reluarea creşterii economice. Dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere. Creşterea investiţiilor în educatie. Promovarea de măsuri active privind incluziunea sociale a grupurilor defavorizate Stimulente guvernamentale care promovează ocuparea forţei de muncă. Importanţa specială acordată competitivităţii de strategia Europa 2020, în special în tipul de regiune „mai

dezvoltata” în care se incadreaza regiunea Bucureşti-Ilfov. Structura economică ce favorizează o dezvoltare bazată pe creştere inteligentă, dezvoltarea unei economii

bazate pe cunoaştere şi inovare Creşterea integrării economice la nivelul UE. Preconizata aderare la moneda unică europeană. Demararea investitiei la cel mai puternic laser din lume ELI- Extreme Light Infrastructure. Sprijinirea difuzarii si adoptarii de noi tehnologii, în special tehnologii generice esentiale.

85

Sprijinirea investitiilor în solutii inovatoare si în infrastructuri si echipamente de cercetare, în special atunci când ele sunt de interes european.

Încurajarea inovarii si a crearii unei baze de cunostinte în zonele rurale.

AMENINŢĂRI Reduceri ale bugetelor aferente sectorului transporturi. Înrautatirea conditiilor de trafic care sa conduca la mentinerea nivelului peste media admisa a emisiilor

de noxe. Înrautatirea gradului de accesibilitate fata de media europeana prin reducerea ritmului de recuperare a

decalajelor. Cresterea afectiunilor populatiei datorate unui grad de poluare crescut. Întârzierea aplicarii planurilor de mediu din cauza lipsei de mecanisme si scheme de cofinantare adecvate

la capacitatea financiara, în special în cazul localitatile mici. Evoluţii negative economice care să conducă la înrăutăţirea ocupării forţei de muncă. Riscul creşterii infracţionalităţii în ariile sociale defavorizate fapt de natură să conducă la sporirea

dificultăţilor şi a costurilor incluziunii sociale. Agravarea riscului sărăciei pe fondul unei reveniri a crizei economice. Întârzierea măsurilor de sprijinire a economiei şi reintrarea în recesiune economică. Recuperare economică lentă în măsură să afecteze atractivitatea regiunii din punct de vedere al

investiţiilor străine directe. Nediminuarea fenomenului de Brain Drain. Reducerea stimulentelor economice de natură să încurajeze cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi

inovarea la nivel naţional. Menţinerea unui nivel scăzut faţă de media europeană a cheltuielilor IMM-urilor în ceea ce priveşte

cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi inovarea în interiorul firmelor. Incetinirea ritmului cresterii economice.

86

7. Aspecte generale privind politica de promovare a formării profesionale continue

7.1. Sfera de cuprindere a promovării formării profesionale continue Promovarea este unul dintre cuvintele foarte intens utilizate în contextul economiei de piaţă, considerat de mulţi ca fiind secretul succesului în afaceri. în sens restrâns, prin promovare se înţelege efortul făcut de o organizaţie pentru a-şi prezenta oferta într-o lumină favorabilă astfel încit să vândă cât mai mult şi mai repede. Această abordare este însă simplistă şi nu reliefează în mod direct importanța și adevărata putere a promovării formării profesionale continue, aceea de a crea o anumită imagine cu privire la un serviciu/eveniment/idee, de a schimba opinii şi atitudini în rândul unor categorii din cele mai diverse ale publicului, de a determina audienţa să acţioneze într-o anumită direcţie. Datorită acestei puteri, tehnicile de promovare nu se aplică numai în domeniul economic, unde s-au născut şi sau consacrat, ci şi în domenii nelucrative, cum ar fi social, cultural sau chiar politic. Sub aspect semantic, promovarea reprezintă acţiunea de „a susţine, a spijini făcând să progreseze, să se dezvolte”. Această semnificaţie arată caracterul pozitiv, cel puţin din punct de vedere lingvistic, al termenului. Rezultă că promovarea este o acţiune utilă şi necesară în ultimă instanţă și în cazul formării profesionale continue. Transferarea conceptului în plan economic a generat şi căpătarea unei conotaţii negative, unii considerind că necesitatea realizării unor acţiuni de promovare se datorează numai slăbiciunii elementului promovat şi are menirea de a ascunde anumite defecte, uneori în detrimentul clienţilor. Credem că în realitate promovarea realizată de organizațiile furnizoare de programe de formare profesională continuă este un proces complex, pozitiv atât pentru organizaţie cât şi pentru societate (dacă se desfăşoară cu bună credinţă şi respectă principiile şi regulile acestei activităţi). De altfel, dacă nu ar fi utilă pentru organizaţiile economice sau nonprofit, şi ar fi dăunătoare societăţii, aceasta activitate nu ar fi luat amploarea de care se bucură în prezent. O definire cuprinzătoare a acestui proces complex, în context economic, este dificil de realizat. Din multitudinea celor existente în literatura de specialitate, ne-am oprit asupra a două care identifică promovarea în afaceri ca fiind:

un program dirijat care include metode şi tehnici de comunicare, realizat cu scopul de a prezenta potenţialilor solicitanți organizaţia, serviciile sale și beneficiile; de a comunica atributele importante ale serviciilor; de a facilita accesul acestora şi astfel de a contribui la maximizarea efectelor pe termen lung;

un ansamblu de activităţi cu obiective şi mijloace de acţiune extrem de variate, presupunând o informare atentă a potenţialilor solicitanți şi a intermediarilor, acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de alegere, de sprijinire a acestui proces de ofertare a programelor de formare profesională continuă prin calificare/recalificare.

Deşi este un termen larg răspândit, publicul neavizat încă mai confundă promovarea cu propaganda, publicitatea sau reclama. Termenul PROPAGANDĂ ar putea fi considerat în anumite situaţii un sinonim al promovării, în sensul că se foloseşte restricţionat la anumite situaţii neeconomice, reprezentind o acţiune de răspindire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi. Relaţia dintre promovare şi PUBLICITATE este ca de la întreg la parte, deoarece aceasta din urmă este o tehnică anume de promovare, care implică utilizarea unor mijloace specifice, nepersonale pentru transmiterea unor idei şi convingerea publicului (cum ar fi inserarea de anunţuri în mass media). Termenul de RECLAMĂ se foloseşte de obicei în contexte economice mai specializate, desemnând anunţul publicitar propriu-zis. În limbaj obişnuit, conceptul poate desemna şi acţiunea de publicitate sau chiar aceea de a răspindi informaţii elogioase, de a crea o imagine pozitivă, deci de a promova.

87

7.2. Obiectivele activității de promovare a formării profesionale continue Pe termen lung, obiectivul urmărit prin promovare este de a plasa formarea profesională continuă pe o poziţie dominantă ca destinaţie de conferinţe – seminarii – afaceri, într-un cadru natural deosebit. Destinaţia se vrea de clasă, stilată, elegantă, accesibilă la un anumit nivel, respectiv firmelor multinaţionale, instituţiilor publice şi organizaţiilor private puternice. Pe termen scurt, în funcţie de domeniul de pregătire profesională, activitatea de promovare are scopuri punctuale, de prezentare şi stimulare a accesării programelor de formare profesională continuă. Pentru ca o organizaţie să aibă succes în afaceri pe termen lung, să se impună pe piaţă ca un furnizor de formare profesională serios, cu o ofertă adecvată pentru a satisfacere optim clienţii săi, ea trebuie să desfăşoare o amplă activitate de promovare. Aceasta duce în principal la creşterea încrederii publicului, la informarea acestuia cu privire la modificările care intervin în activitatea firmei şi a ofertei, precum şi la dezvoltarea relaţiilor organizaţiei cu toate componentele mediului intern şi extern. Prin intermediul promovării o organizaţie poate atinge numeroase obiective, care să contribuie direct şi/sau indirect la succesul său. Obiectivele vizate de diferite campanii de promovare sunt subordonate obiectivelor de marketing pe termen lung ale organizaţiei respective. Ele trebuie să susţină celelalte politici de marketing ale întreprinderii. Obiectivele urmărite prin intermediul campaniilor de promovare se pot grupa astfel:

a) comunicarea cu publicul: urmăreşte transmiterea de mesaje, informarea publicului cu privire la ofertă şi diverse programe sau acţiuni întreprinse de organizaţie, prezentarea noilor servicii oferite, informarea despre noi modalităţi de accesare a serviciilor, beneficiile participanților la programe de formare profesională continuă, combaterea zvonurilor nefavorabile, obţinerea unor informaţii/opinii de la diferite categorii ale audienţei;

b) dezvoltarea imaginii organizaţiei: se are în vedere crearea, impunerea şi dezvoltarea imaginii de marcă a organizaţiei şi ofertei sale, (re)poziţionarea firmei şi a serviciilor oferite (programe de formare profesională continuă);

c) promovarea ofertei de formare profesională: în principal se urmăreşte creşterea încrederii publicului în furnizorul de formare profesională şi oferta sa, stîrnirea interesului şi a dorinţei de încercare a ofertei comercializate, stimularea participanților la programe de formare profesională continuă etc.

d) educarea publicului: campaniile de promovare urmăresc influenţarea modului de gândire şi comportament al publicului.

O organizaţie trebuie să aibă în permanenţă în vederea atingerea unor obiective generale de promovare pe termen lung. La dezvoltarea unor campanii specifice de promovare, se fixează diferite obiective pe termen mediu şi scurt, subordonate obiectivelor generale. La alegerea obiectivelor campaniilor de promovare se au în vedere mai mulţi factori, printre care: publicul-ţintă, conjunctura de pe piaţă, imaginea firmei, caracteristicile ofertei etc. În funcţie de aceşti factori, obiectivele fixate pot fi proactive sau reactive. Primele vizează modelarea atitudinii şi a comportamentului diferitelor categorii de public precum şi valorificarea (uneori în mod ofensiv) a unei conjuncturi favorabile, în timp ce obiectivele din a doua categorie urmăresc combaterea unor factori care influenţează negativ imaginea organizaţiei şi comercializarea ofertei sale de formare profesională. Prin campaniile de promovare, o organizaţie furnizoare de programe de formare profesională continuă poate urmări atingerea unor obiective specifice raportat la diferite categorii de public. Astfel, se poate urmări modificarea opiniilor, atitudinii şi/sau a comportamentului faţă de furnizorul de programe de formare profesională continuă şi/sau oferta sa a numeroase segmente ale audienţei, cum ar fi: solicitanții potenţiali, participanții efectivi la programe de formare profesională continuă, beneficiarii finali, distribuitorii, concurenţa, personalul, opinia publică etc. În cazul organizaţiilor furnizoare de programe de formare profesională continuă, promovarea trebuie să urmărească în mod consecvent următoarele obiective:

crearea unei imagini atractive şi puternice, de organizaţie furnizoare de programe de formare profesională de încredere, preocupată de satisfacerea nevoilor şi dorinţelor solicitanților de programe de formare profesională;

88

prezentarea în permanenţă a ofertei (în special în cazul serviciilor pentru calificări profesionale care sunt intangibile şi prezintă un grad mai ridicat de risc) şi activităţii sale;

stimularea ofertei de programe de formare profesională continua și beneficiile acestora; crearea şi susţinerea unei reţele de relaţii cu diferite categorii ale publicului; comunicarea bidirecţională cu solicitanții de programe de formare profesională; fidelizarea solicitanților de programe de formare profesională.

7.3. Caracteristicile promovării formării profesionale continue Activitatea de promovare trebuie să fie o preocupare continuă, pe termen lung a oricărei organizaţii furnizoare de programe de formare profesională continuă. Desigur că o organizaţie, mai ales una de dimensiuni reduse şi cu resurse limitate, nu îşi poate permite să desfăşoare în permanenţă campanii de promovare. De altfel nici nu ar fi justificat din perspectiva valorii adăugate. Organizaţia furnizoare de programe de formare profesională continuă trebuie să monitorizeze în permanenţă piaţa, schimbările în ceea ce priveşte caracteristicile şi obiceiurile publicului, modificările de imagine şi mesajele care circulă, indiferent de emitent. Campaniile de promovare se vor desfăşura numai atunci cînd efectele proiectate a fi obţinute justifică eforturile necesare. Promovarea trebuie să fie un proces riguros proiectat. Campaniile de promovare se vor desfăşura numai pe baza unor planuri realizate în urma unor cercetări de marketing şi vor avea în vedere atît interesele pe termen scurt ale organizaţiei furnizoare de programe de formare profesională continuă, cît şi cele pe termen lung. în prealabil aceste planuri trebuie pretestate pentru a se asigura atingerea obiectivelor fixate. în timpul şi la încheierea fiecărei campanii de promovare organizaţia desfăşoară controlul şi evaluarea rezultatelor. Observaţiile făcute şi concluziile desprinse vor fi folosite pentru îmbunătăţirea procesului promoţional şi a campaniilor viitoare. La baza promovării stau atît obiective de ordin cantitativ-economice, cît şi de natură calitativă, obiective socio-politice sau chiar culturale. Datorită schimbărilor din mediu, politica de promovare trebuie să fie flexibilă, adaptabilă noilor situaţii. Mesajele transmise în cadrul campaniilor de promovare trebuie să fie clare, concise, să fie convingătoare. Ele trebuie să fie astfel concepute încît să determine o schimbare a publicului-ţintă, cum ar fi reevaluarea unor atitudini, adoptarea unor idei noi, modificarea comportamentului, achiziţia unor produse, implicarea în diferite acţiuni şi altele. Pentru a fi luat în consideraţie de audienţă, mesajul trebuie să fie credibil şi atrăgător. Modul de formulare şi transmitere trebuie să ţină cont de publicul-ţintă, de credinţe şi sistemul de valori, de nevoile şi dorinţele sale. Publicul-ţintă al promovării nu este format exclusiv din solicitanții de programe de formare profesională (ca de exemplu, angajați necalificați), dar aceştia sunt cel mai des vizaţi. Procesul de comunicare-promovare se adresează practic oricărei persoane care se află în mediul extern sau intern organizației. Trebuie proiectate şi transmise mesaje către persoane şi organizaţii din cele mai variate, cum ar fi concurenţă, parteneri de afaceri, instituţii financiare sau angajaţi potenţiali/efectivi, pentru a se dezvolta o imagine de ansamblu completă, mai credibilă şi mai atrăgătoare. Nu trebuie uitat că rareori o campanie de promovare este receptată exclusiv de publicul-ţintă. Practic accesul la mesaje este liber oricărei persoane, care va evalua informaţiile primite şi, implicit, organizaţia emitentă, oferta şi activitatea sa.

7.4. Formele de promovare a formării profesionale continue O campanie de promovare a furnizării de programe de formare profesională continuă include mai multe tehnici specifice, care îşi aduc fiecare contribuţia la atingerea obiectivelor fixate. Unele dintre tehnicile de promovare acţionează prin comunicare personală, altele prin comunicare impersonală. Unele dintre ele stimulează direct clienţii să acceseze serviciile organizației furnizoare de programe de formare profesională continuă, altele indirect. Unele acţionează pe termen scurt, altele determină efecte pe termen lung. Principalele forme pe care le îmbracă promovarea sunt:

1) publicitate: formă de prezentare comercială nepersonală a organizaţiei şi ofertei sale, cu acţiune pe termen lung şi impact în special la nivelul imaginii, a caracteristicilor organizaţiei şi ofertei sale, precum şi la nivelul încrederii publicului în firmă/serviciile prezentate;

89

2) relaţii publice: un set de tehnici, interpersonale de multe ori, care au menirea principală de a dezvolta pe termen lung imaginea organizaţiei prin schimbarea eventualei atitudini neîncrezătoare şi dezvoltarea unui comportament favorabil firmei şi mai bunei colaborări cu diferite componente ale mediului. Astfel se încurajează indirect accesul serviciilor de formare profesională continua şi creşte satisfacţia cursanților/beneficiarilor;

3) promovarea ofertei de servicii de formare profesională continuă: o serie de metode care duc la sporirea accesului programelor de formare profesională continuă pe termen scurt prin generarea de avantaje materiale imediate pentru cursanți/beneficiari;

4) marcă: dezvoltarea şi utilizarea unui semn distinctiv care reprezintă organizaţia/oferta şi căruia i se asociază o serie de simboluri şi caracteristici de calitate menite să ducă la recunoaşterea rapidă şi creşterea încrederii în societate/servicii;

5) manifestări promoţionale: utilizarea unei game largi de tehnici promoţionale în cadrul unor evenimente de tip expoziţional care au scopul principal de a prezenta organizaţia, dar contribuie şi la stimularea directă a afacerilor;

6) forţe de vânzare: utilizarea unor agenţi care să prezinte şi să ”vândă” serviciile organizaţiei fără intermediari, menţinînd în permanenţă legătura cu solicitanții şi mediul;

7) sponsorizare: susţinerea şi asocierea organizaţiei cu diverse evenimente sau persoane în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii imaginii organizaţiei;

8) marketing direct: o tehnică de promovare prin care organizaţia se adresează nemijlocit unui număr mare de persoane în scopul de a le determina să desfăşoare o anumită acţiune sau numai pentru a le informa cu privire la schimbări şi activităţi prezente sau viitoare organizate de firmă.

De cele mai multe ori, tehnicile de promovare prezentate succint anterior acţionează complementar, fiind deci obligatorie asocierea lor într-un mix promoţional pentru ca respectiva campanie de promovare să fie eficientă şi organizaţia să-şi atingă în mod optim obiectivele. Alegerea şi combinarea celor mai potrivite tehnici de promovare pentru o anumită situaţie se face în funcţie de diverşi factori, cei mai importanţi fiind: caracteristicile publicului ţintă, resursele organizaţiei, imaginea prezentă a firmei şi a ofertei sale. De asemenea stabilirea mixului de promovare se face ţinîndu-se cont şi de o serie de considerente de natură etică şi morală.

7.5. Etica în promovare O acţiune de promovare bine proiectată şi corect desfăşurată poate influenţa puternic modul de gândire şi comportare a diferitelor categorii ale publicului care receptează respectiva campanie. Datorită acestei puteri, cei care dezvoltă şi derulează diferite tehnici de promovare trebuie să evalueze cu grijă efectele pe care campania lor le poate avea asupra publicului, dincolo de efectele benefice pentru organizaţia pe care o reprezintă. Ei au responsabilitatea morală ca prin îndemnurile lor să nu ofenseze publicul, să nu contribuie direct sau indirect la orice formă de discriminare, să nu afecteze sănătatea sau integritatea solicitanților de programe de formare profesională continuă. Cea mai frecventă problemă de natură etică cu care se confruntă organizaţia este crearea efectivă a mesajului promoţional, mai exact stabilirea limitei pînă la care ea poate să înfrumuseţeze, să idealizeze organizaţia, activitatea şi oferta sa. Întotdeauna promovarea prezintă firma şi oferta sa într-o lumină favorabilă, omite eventualele aspecte care nu atrag publicul, care ar putea stârni suspiciunea acestuia. Această abordare este de înţeles şi acceptată de public, cu condiţia ca elementele omise să nu se dovedească a fi dăunătoare ulterior solicitanților de programe de formare profesională continuă, aceştia să nu fie înşelaţi în ceea ce priveşte obţinerea beneficiilor şi a satisfacţiilor la care se aşteptau atunci când au accesat serviciul căruia i se făcuse promovare. O problemă etică şi morală majoră apare atunci cînd mesajul promoţional este transmis special pentru a induce în eroare publicul, conţine cu bună ştiinţă informaţii false. Uneori campaniile de promovare au ca obiectiv sau ca rezultat indirect educarea publicului, determinarea lui să adopte anumite comportamente şi idei. în aceste situaţii realizatorul campaniei se poate confrunta cu probleme de etică şi morală dacă modelele pe care le propune vin în contradicţie cu normele general acceptate de grupul căruia i se adresează, cu caracteristicile persoanelor vizate. Adesea promovarea este acuzată de public că manipulează, că instigă tinerii la comportamente indecente, că are drept scop înşelarea clienţilor organizaţiei ca aceasta să-şi vândă serviciile cât mai scump. O altă învinuire adusă celor care organizează campaniile promoţionale, în special a celor de sponsorizare, este lipsa de sinceritate, faptul

90

că ei – cel puţin în opinia unei părţi a publicului – urmăresc exclusiv avantaje materiale şi de imagine, în realitate nu îi interesează aspectele sociale/culturale ale manifestărilor/ persoanelor sponsorizate. Fără îndoială că în unele cazuri particulare toate aceste acuzaţii sunt reale. Considerăm însă că dacă se respectă principiile care ar trebui să guverneze politica de marketing, campaniile de promovare nu contravin nici unei reguli etice, contribuind chiar la bunăstarea generală. Deoarece, pentru unele organizaţii furnizoare de programe de formare profesională continuă, succesul financiar este mai important decît respectarea unor norme etice, precum şi în urma evoluţiilor din societatea contemporană, unele state au impus anumite reglementări cu privire la desfăşurarea promovării, în special a publicităţii. Astfel este interzisă inducerea în eroare a publicului cu privire la caracteristicile de bază ale serviciului oferit, utilitatea sa, originea şi condiţiile de accesare.

91

8. Viziunea, prioritățile și obiectivele specifice ale Strategiei de promovare adresată persoanelor angajate

din regiunile de implementare a proiectului, privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC

Formarea profesională continuă – Formarea de‐a lungul vieții reprezintă totalitatea activităților cu scop educațional, realizate de‐a lungul vieții, în vederea îmbunătățirii cunoştințelor, abilităților şi competențelor, din perspectivă personală, civică, socială şi/sau a inserției pe piața muncii. Formarea continuă - Formarea de‐a lungul vieții reprezintă totalitatea activităților cu scop educațional, realizate de‐a lungul vieții, în vederea îmbunătățirii cunoştințelor, abilităților şi competențelor, din perspectivă personală, civică, socială şi/sau a inserției pe piața muncii (surse: „Making a European Area of lifelong learning a Reality”, Comunicarea Comisiei, COM (2001) 678 final; „Modernisation of the Education and Trainig Systems towards the 2010 common goals”, Proiectul comun al Consiliului/Comisiei de raport/notă de orientare pentru statele membre, pentru anul 2006, 17 decembrie 2004). Analizele socio-economice în domeniul educației și formării profesionale realizate la nivel național a evidențiat o serie provocări privind atingerea țintei stabilite de România pentru anul 2020, și anume:

cele mai scăzute ponderi de participare la formarea profesională continuă se înregistrează în cazul persoanelor cu nivel redus de educație și calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajați și a celor cu vârste de peste 40 de ani;

discrepanțe pe medii de rezidență și pe sexe (în defavoarea mediului rural și, respectiv, în defavoarea persoanelor de sex masculin).

A fost semnalată și nevoia de profesionalizare a practicienilor, cu rute flexibile de acces și progres în carieră, precum și un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în acest domeniu, sistem care să conducă la consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestei profesii. De asemenea, în perioada următoare, provocarea se va situa la nivelul nevoii de diversificare a rolurilor personalului din educația și formarea profesională a adulților, cum ar fi facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competențe, designer de formare, ș.a. care să răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație și formare a adulților. De asemenea, au fost identificate o serie de bariere în calea participării la formarea continuă:

stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator; informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare; lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente; accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și

nonformale Viziunea Strategiei de promovare adresată persoanelor angajate privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC poate fi definite astfel:

Dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor forței de muncă angajate în sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în Strategia Națională pentru

Competitivitate SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv) din regiunile de dezvoltare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov, și a persoanelor

provenind din zonele foste industrializate, în scopul adaptării continue a nevoilor, intereselor și abilităților individuale la cerințele pieței muncii

92

Obiectivele europene și direcțiile de acțiune privind formarea profesională continuă 1. Transpunerea în realitate a conceptului de formare continuă prin (sursă: “Conclusions by the Council

Education/Youth/Culture on education in the framework of the mid‐term review of the Lisbon Strategy”, Bruxelles, 14 februarie 2005):

multiplicarea oportunităților de formare continua; adoptarea de măsuri privind armonizarea activităților profesionale cu viața de familie; identificarea costurilor aferente diverselor categorii de persoane implicate în procesul de învățare de‐a

lungul vieții; elaborarea de strategii naționale privind suprimarea obstacolelor pentru accesul la formarea continuă al

persoanelor mai mult sau mai puțin calificate; adoptarea unui program de acțiune integrată, în domeniul formării continue.

2. Nivelul mediu de participare înregistrat în UE trebuie să fie de 12.5% din populația adultă activă (sursă:

„Integrated guidelines for Growth and Jobs 2005‐2008”, Consiliu, 23 mai 2005) 3. Recunoaşterea şi validarea educației şi formării non‐formale şi informale (sursă: „Modernisation of

the Education and Trainig Systems towards the 2010 common goals”, Proiectul comun al Consiliului/Comisiei de raport/notă de orientare pentru statele membre, pentru anul 2006, 17 decembrie 2004)

4. Crearea cadrului instituțional adecvat de natură să permită desfăşurarea procesului de formare

continua (sursă: „Cohesion Policy in support of growth and jobs community strategic guidelines, 2007‐2013”, Non paper of Directorates general Regional Policy and Employment, Bruxelles, 10 mai 2005)

5. Promovarea formării continue prin parteneriate la nivel național sau regional, economic și social (sursă: „Modernisation of the Education and Trainig Systems towards the 2010 common goals”, Proiectul comun al Consiliului/Comisiei de raport/notă de orientare pentru statele membre, pentru anul 2006, 17 decembrie 2004)

Prioritățile și obiectivele vizate de Strategia de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de implementare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov, privind nevoia de formare profesională la nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului şi beneficiile participării la programele FPC: PRIORITATEA 1: Dezvoltarea resurselor umane prin extinderea, diversificarea și creșterea calității serviciilor de formare profesională continuă Dezvoltarea resurselor umane la nivelul regiunilor de implementare a proiectului (Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov) va fi una dintre prioritățile de dezvoltare în următoarea perioadă de programare 2014-2020. Astfel, educația și formarea profesională continuă sunt determinante pentru schimbările din plan economic și social. Investiția constantă în individ pe parcursul întregii vieți va permite crearea/dezvoltarea unor resurse umane performante, de înaltă competență, capabile să susțină procesul de creștere durabilă a economiei precum și dezvoltarea socială și culturală. Piața muncii are nevoie de forță de muncă calificată pentru a face față competiției dure pe piața europeană și pentru a fi capabilă să se adapteze continuu schimbărilor. La nivel național, lipsește atât o viziune integratoare cât și o lege specifică privind atât educația adulților precum și politici educaționale funcționale, menite să stimuleze participarea adulților la învățare. Nu trebuie neglijat faptul ca în ultimul deceniu, piața muncii se află într-un proces de continuă transformare. Astfel, pentru următoarea perioadă, pe lângă investiții în educație și formare profesională, dezvoltarea resurselor umane trebuie să se concentreze atât pe inserția și menținerea pe piața muncii a cât mai multor persoane, cât și pe creșterea calității ofertei de muncă. În condițiile actualei crize economico-financiare,

93

investiția în formare profesională continuă este pârghia pentru creșterea flexibilității și adaptabilității la noile provocări. Obiectivele vizate de Prioritatea 1:

1) Sprijinirea sistemului de educație și formare din domeniul Industrie alimentară în scopul îmbunătățirii calității educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții

2) Sprijinirea dezvoltării de programe educaționale din domeniul Industrie alimentară în funcție de cerințele pieței muncii

3) Încurajarea și sprijinirea procesului de educație permanentă în vederea obținerii de calificări noi din domeniul Industrie alimentară și a extinderii specializării și perfecționării

4) Sprijinirea diversificarea programelor destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă pentru domeniul Industrie alimentară

5) Sprijinirea și încurajarea persoanelor cu înaltă calificare în vederea diminuării migrației externe a acestora prin oferirea de oportunități de dezvoltare și valorificare a competențelor pe plan local și regional

6) Creșterea calității procesului de formare profesională continuă în mediul rural și facilitarea accesului la formare profesională în domeniul Industrie alimentară a persoanelor din comunitățile izolate

7) Dezvoltarea de programe care vizează crearea de locuri de muncă prin care să se promoveze meseriile specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară

PRIORITATEA 2: Promovarea și creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea competențelor forței de muncă Promovarea învățării pe parcursul întregii vieți este posibilă prin îmbunătățirea rezultatelor învățării și printr-un sistem modern de evaluare și recunoaștere, utilizând toate instrumentele dezvoltate la nivel european în acest sens (EQF, ECTS, ECVET, ESCO etc.), valorificând inițiativa de a dezvolta o arie europeană a deprinderilor și calificărilor. Regândirea orientează, de asemenea, atenția pe care statele membre trebuie să o acorde procesului de dezvoltare profesională a resurselor umane implicate în promovarea învățării pe parcursul întregii vieți. Noi abordări în învățare și formare, inclusiv în educația adulților, pot maximiza eficacitatea și eficiența politicilor curente și pot crea noi sinergii cu inițiativele din domenii relevante (economic, protecție socială). Învățarea pe tot parcursul vieții (ÎPV) este un proces continuu de oportunități flexibile de învățare, corelând învățarea și competențele dobândite în instituțiile formale cu dezvoltarea competențelor în contexte non-formale și informale, în special la locul de muncă. Acesta reflectă un concept de învățare neîntreruptă, oricând și oriunde. Deși conceptul s-a modificat de-a lungul timpului, raționamentul de bază rămâne același: oamenii trebuie să își actualizeze cunoștințele, aptitudinile și competențele, ca indivizi, cetățeni și angajați. Acest lucru este esențial pentru a sprijini competitivitatea în contextul unei economii globale a cunoștințelor bazată pe tehnologie și pentru a promova integrarea socială și participarea la o societate democratică. Tendințele demografice și de migrație sprijină nevoia de a extinde oportunitățile pentru ÎPV în România. Îmbătrânirea populației și emigrarea au condus la declinul populației cu vârstă de muncă din România, aceasta reprezentând o uriașă provocare pentru susținerea creșterii economice pe termen lung. Conform datelor statistice între anii 1990 și 2011, populația totală a României a scăzut semnificativ, de la 23,2 milioane la aproximativ 21,3 milioane. În aceeași perioadă, populația ocupată a scăzut de la 10,8 milioane la o valoare estimată de 9,1 milioane. Până în 2050, se estimează următoarele:

populația cu vârstă de peste 65 de ani va reprezenta aproape 30% din populația totală, comparativ cu nivelul actual de 15%

populația cu vârstă de muncă se va reduce cu peste 30% față de 2010, de trei ori mai repede decât media pentru Europa de Vest.

Se estimează că peste 2 milioane de oameni cu vârstă de muncă (25% din forța de muncă) au emigrat în căutarea unor oportunități de muncă mai bune în Europa sau în alte țări din lume. Promovarea ÎPV este esențială pentru a realiza o serie de obiective europene și naționale cheie. Trebuie abordate obiectivele identificate în Strategia Europa 2020: creștere inteligentă, prin îmbunătățirea nivelurilor de educație și formare profesională;

94

creștere incluzivă, prin accentuarea ÎPV în vederea reducerii șomajului, sărăciei și excluziunii sociale; creștere durabilă, prin accentuarea utilizării eficiente a resurselor și a competitivității prin ÎPV.

La nivel național, România continuă să sprijine eforturile de îmbunătățire a competențelor populației și de creștere a ocupării forței de muncă și a productivității muncii, toate acestea bazându-se pe o participare mai mare la învățarea pe tot parcursul vieții. Doar 1,6% din adulții (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) din România au participat la ÎPV, comparativ cu media UE de 8,9%, în 2011. În perioada 2007 – 2013, rata de participare a adulților la ÎPV a crescut ușor, de la 1,3% la 1,8%. În 2011, această rată a scăzut la 1,6%, adică mult sub media UE de 8,9%. Obiectivul național al României pentru învățarea pe tot parcursul vieții este de a crește participarea la 10% până în 2020. Caracterul incomplet și calitatea slabă a educației, în special pentru anumite grupuri socio-economice, împiedică dezvoltarea competențelor de bază pentru ÎPV. În ciuda ratei scăzute de participare, cadrul legal pentru ÎPV în Romania este foarte bine reglementat, fiind un drept garantat prin lege. Conceptul de ÎPV prevăzut de Legea educaţiei (Legea nr. 1/2011) include diversele forme de învăţare menţionate mai sus şi este avută în vedere la întocmirea cadrului strategic pentru Guvernul României. Acest concept vast face ca politicile privind coordonarea şi coerenţa să se confrunte cu mari provocări, deoarece depăşeşte graniţele sectoriale şi administrative. ÎPV include ministerele Educaţiei Educației și Cercetării Științifice, al Finanţelor, al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi altele, pe lângă partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile, la nivel naţional şi local. În plus, ÎPV oferă beneficii de natură socială şi privată organizaţiilor şi indivizilor. Drept rezultat, este în desfăşurare o dezbatere complexă privind responsabilităţile pentru ÎPV şi finanţarea acesteia. Dintre instrumentele dezvoltate la nivel european în vederea îmbunătățirii rezultatelor învățării prin sisteme moderne de evaluare și recunoaștere fac parte: Cadrul European al Calificărilor pentru învațarea de-a lungul vieții (EQF), are drept scop strângerea legăturii dintre diferite sisteme naționale de calificări, acționând ca un dispozitiv prin care angajatorii și persoanele fizice înțeleg mai bine calificările din diferite țări ale UE, facilitând astfel munca, studiul angajarea personalului în străinătate. Acest cadru se referă atât la învățământul superior, cât și la formarea profesională. Cadrul ușurează, pentru oamenii din UE, comunicarea informațiilor relevante cu privire la competențele și calificările lor. Creșterea gradului de transparență a calificărilor permite cetățenilor să evalueze valoarea relativă a calificărilor și să îmbunătățească capacitatea angajatorilor de a evalua profilul, conținutul și relevanța calificărilor pe piața muncii. Cadrul European de Referință pentru Asigurarea Calității în Educație și Formare Profesională (EQAVET) vine în ajutorul autorităților naționale pentru îmbunătățirea sistemelor de educație și formare profesională (VET), prin dezvoltarea unor referințe europene comune. Ca instrument de referință, cadrul oferă sugestii metodologice pentru a ajuta statele membre să evalueze în mod clar și coerent dacă măsurile necesare pentru îmbunătățirea calității sistemelor lor EFP au fost implementate și dacă este necesară revizuirea acestora. Obiectivele vizate de Prioritatea 2:

1) Dezvoltarea și implementarea unor instrumente de promovare a calității și accesibilitatății la programe de formare profesională continuă pentru domeniul Industrie alimentară

2) Dezvoltarea competențelor cheie și transversale la nivelul programelor de formare profesională continuă din domeniul Industrie alimentară

3) Crearea unor rute de formare flexibile în interiorul sistemului de formare profesională continuă din domeniul Industrie alimentară, precum şi între sistemul de formare profesională continuă şi piaţa muncii;

4) Întărirea capacităţii furnizorilor de programe de formare profesională continuă de a desfăşura programe de educaţie şi formare atractive şi de calitate corelate cu cerinţele pieţei muncii, în special în cadrul sectoarelor cu potenţial de creştere, ca de exemplu Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv), în vederea asigurării complementarităţii cu strategia de creştere a competitivităţii;

5) Promovarea parteneriatelor/rețelelor în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară, în vederea creşterii accesului şi relevanţei educaţiei şi formării prin raportare la nevoile pieţei muncii;

6) Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de învățare pentru domeniul Industrie alimentară în contexte non-formale.

95

PRIORITATEA 3: Îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare profesională pentru piața forței de muncă Potrivit Strategiei privind educația și formarea profesională pentru perioada de programare 2014-2020, cele mai importante provocări cu care se confruntă în prezent sistemele de educație și formare țin de tensiunea și distanța din ce în ce mai mare existentă între modalitățile tradiționale de a accesa informațiile și cunoașterea și noile forme de învățare facilitate de TIC, noile media și rețelele sociale. Această tensiune pare să ascundă o separare digitală între instituții și societate, între profesori și beneficiarii serviciilor educaționale și are consecințe profunde asupra tendințelor viitoare privind participarea la învățarea pe parcursul vieții. Se promovează un exemplu de inițiativă prin se utilizează întregul potențial al revoluției digitale, pentru a crește calitatea și accesibilitatea în educație și formare prin exploatarea tuturor avantajelor pe care TIC și resursele educaționale deschise le aduce. Aria promovării competențelor reprezintă prioritatea reformelor din statele membre, în timp ce toate ariile de intervenție relevante pentru dezvoltarea unui sistem de învățare pe parcursul întregii vieți sprijină în mod eficace competitivitatea și inovarea (surse: Comunicatul CE Regândirea Educației COM 2012, 669 final; documentul Education and Traning Monitor; Recomandările Specifice de Țară, http:/ec.europa.eu/europe2020/ index_en.htm). Astfel, sunt vizate:

Dezvoltarea unui sistem performant de educație profesională și tehnologică, ce oferă absolvenților deprinderile necesare pentru a se insera cu succes pe o piață muncii globalizată;

Promovarea învățării la locul de muncă; Întărirea ofertei pentru competențe transversale relevante pentru creșterea angajabilității, precum

inițiative antreprenoriale, deprinderi digitale sau limbi străine; Reducerea numărului adulților care au un nivel redus de calificare (low-skilled adults) și atragerea

companiilor în programe de formare continuă, validarea competențelor dobândite în contexte non-formale și informale și promovarea unor puncte de acces care integrează diferite servicii personalizate precum validarea competențelor sau orientarea în carieră;

Promovarea parteneriatelor instituțiilor de educație și formare cu mediul de afaceri și a mobilității tinerilor și adulților în cadrul parteneriatelor la nivel European.

Obiectivele vizate de Prioritatea 3:

1) Dezvoltarea și promovarea unor direcții de acțiune strategice de învățare pe tot parcursul vieții, în colaborare cu partenerii sociali la nivelul regiunilor de dezvoltare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov

2) Adaptarea educaţiei şi formării profesionale din domeniul Industrie alimentară la cerinţele pieţei muncii 3) Creşterea relevanţei ofertei de educaţie şi formare profesională din domeniul Industrie alimentară prin

anticiparea nevoilor pieţei muncii şi corelarea ofertei cu cererea; 4) Asigurarea aplicabilităţii procesului de învăţare din domeniul Industrie alimentară prin dezvoltarea

formării la locul de muncă; 5) Susținerea dezvoltării sistemelor de învăţare pentru adulţi specifice domeniului Industrie alimentară, în

conformitate cu standarde înalte de calitate; 6) Îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor adulţilor, facilitând accesul persoanelor provenind din zonele

foste industrializate și promovând obiectivul orizontal „îmbătrânirea activă”.

96

9. Obiectivele specifice și direcțiile de acțiune pentru promovarea formării profesionale la nivelul tuturor

regiunilor de implementare a proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

PRIORITATEA 1: Dezvoltarea resurselor umane prin extinderea, diversificarea și creșterea calității serviciilor de formare profesională continuă OBIECTIVUL 1 (aferent Priorității 1): Sprijinirea sistemului de educație și formare din domeniul Industrie alimentară în scopul îmbunătățirii calității educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții Direcții de acțiune (Obiectivul 1 aferent Priorității 1): Potrivit Recomandării Parlamentului European și a Consiliului (din 18 iunie 2009) privind stabilirea unui cadru european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională, tranziția către o economie bazată pe cunoaștere (Consiliul European de la Lisabona din 2000) necesită modernizarea și îmbunătățirea continuă a sistemelor de educație și formare profesională („EFP”) ca răspuns la schimbările rapide din economie și societate, astfel încât acestea să ajute la creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă și a incluziunii sociale și la îmbunătățirea accesului tuturor la învățarea de-a lungul vieții. Liniile directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă 2005-2008 din cadrul procesului de la Lisabona solicită statelor membre dezvoltarea unor sisteme de învățare de-a lungul vieții accesibile, care să răspundă necesităților în schimbare ale unei economii și societăți bazate pe cunoaștere. Adaptarea și dezvoltarea capacităților sistemelor de educație și formare sunt necesare pentru îmbunătățirea relevanței lor pe piața muncii. Obiectivele stabilite în politica de educație și formare profesională trebuie să le completeze pe cele ale politicii economice și ale politicii privind piața muncii pentru a putea combina coeziunea socială și competitivitatea. Îmbunătățirea calității educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții determină reorientarea către sectoare cu înaltă valoare adăugată (cum ar fi Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară) și pentru extinderea ocupațiilor cum sunt cele rezultate din politicile de „creștere durabilă”, politicile și legislația referitoare la egalitatea de șanse între femei și bărbați și locurile de muncă din sectoarele economice cu potențial competitiv, vizate de Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020. Importanța-cheie a acumulării de competențe și calificări pe parcursul vieții active necesită strategii cuprinzătoare pentru învățarea de-a lungul vieții și, în mod special, o nouă abordare a educației pentru adulți pe baza unor principii comune precum responsabilitatea comună și parteneriatul, mecanisme eficiente de finanțare, căi flexibile și educație inițială de calitate și formare continuă specifică. Pe baza progreselor realizate în politicile europene și naționale privind educația și formarea profesională, trebuiesc încurajate și realizate comunicările privind punerea în aplicare a strategiilor de învățare de-a lungul vieții și de dezvoltare a competențelor, actualizarea manualelor de politici europene prin care se stabilește un cadru pentru punerea în aplicare a învățării de-a lungul vieții și un plan de acțiune reînnoit pentru educația pentru adulți. Promovarea învățării pe tot parcursul vieții este esenţială pentru a realiza o serie de obiective europene şi naţionale cheie. Trebuie abordate obiectivele identificate în Strategia Europa 2020: creştere inteligentă, prin îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi formare profesională; creştere incluzivă, prin accentuarea învățării pe tot parcursul vieții în vederea reducerii şomajului, sărăciei şi excluziunii sociale; şi creştere durabilă, prin accentuarea utilizării eficiente a resurselor şi a competitivităţii prin învățare pe tot parcursul vieții. La nivel naţional, România continuă să sprijine eforturile de îmbunătăţire a competenţelor populaţiei şi de creştere a ocupării forţei de muncă şi a productivităţii muncii, toate acestea bazându-se pe o participare mai mare la învăţarea pe tot parcursul vieţii. Doar 1,6% din adulţii (cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani) din România au participat la programe de lînvăţare pe tot parcursul vieţii, comparativ cu media UE de 8,9%, în 2011. În perioada 2007-2013, rata de participare a adulţilor la învăţarea pe tot parcursul vieţii a crescut uşor, de la 1,3% la 1,8%. Obiectivul naţional al

97

României pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii este de a creşte participarea la 10% până în 2020, potrivit Strategiei naționale de învățare pe tot parcursul vieții 2015-2020. Cu toate acestea, decalajul dintre rata actuală şi ţinta pentru 2020 este semnificativ şi chiar mai mare comparativ cu ţinta Uniunii Europene de 15%. Comparând performanţa României cu progresul înregistrat în alte state membre, România înregistrează una dintre cele mai scăzute creşteri medii ale ratei de participare şi are performanţe sub progresul minim cerut de Comisia Europeană. OBIECTIVUL 2 (aferent Priorității 1): Sprijinirea dezvoltării de programe educaționale din domeniul Industrie alimentară în funcție de cerințele pieței muncii Direcții de acțiune (Obiectivul 2 aferent Priorității 1): Formarea profesională ar trebui să fie strâns legată de piața muncii și percepția privind lipsa de relevanță a acesteia este o provocare imediată. Doar aproximativ o treime din absolvenții de licee și școli profesionale au găsit un loc de muncă la un an de la absolvire. Cursurile de formare trebuie să fie organizate în funcție de ocupațiile care există în Clasificarea ocupațiilor din România, dar aceasta nu este încă armonizată complet cu cerințele pieței muncii. În afară de cursurile de formare propriu-zise mai există şi alte tipuri de formare profesională continuă. Între acestea, cele mai des întâlnite sunt instruirea la locul de muncă, participarea la târguri, seminarii, conferinţe şi cercurile de pregătire. Cea mai eficientă formă de corelare a conţinutului formării cu nevoile pieţei muncii se realizează atunci când formarea are loc la cererea agenţilor economici, iar practica se desfăşoară în condiţii reale de muncă sau când furnizorii de formare cooperează strâns cu agenţii economici din anumite sectoare de activitate. Oferta de formare continuă a angajaţilor cuprinde o varietate de tipuri de cursuri şi forme de organizare, fapt care asigură o anume flexibilitate a sistemului de formare continuă şi posibilităţi crescute de adaptare a acesteia la nevoile diferitelor categorii ţintă. Analiza acestei oferte remarcă o serie de domenii prioritare de formare şi teme de interes pentru o pondere semnificativă din categoriile luate în analiză, determinate, pe de o parte, de schimbările implementate la locul de muncă sau la nivel general pe piaţa muncii şi, pe de altă parte, de nevoile de dezvoltare personală a acestora. Pe lângă conţinuturile de formare specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară propuse de programele de formare, un alt subiect distinct vizează resursele materiale şi umane implicate de organizarea şi desfăşurarea formării continue. Analiza resurselor trebuie realizată din perspectiva suficienţei, calităţii şi adaptării acestora la nevoile cursanţilor. Ipoteza de la care s-a pornit a fost aceea potrivit căreia calitatea superioară a resurselor umane şi materiale utilizate în programele de formare determină o calitate şi o eficienţă ridicate ale formării în ansamblu. Condiţiile de microclimat, dotările şi materialele utilizate la cursurile de formare reprezintă aspecte importante pentru buna desfăşurare a acestora în măsura în care susţin activitatea formatorului şi asigură contextul favorabil pentru participarea activă a cursanţilor. La nivel general, peste 70% din angajați participanţi la formare apreciază „în mare” şi „în foarte mare” măsură gradul de confort al condiţiilor în care s-au derulat activităţile de formare. Aprecierile angajaților participanți la formare înregistrate prin chestionar sunt nuanţate de informaţiile obţinute prin interviurile de grup. Majoritatea cursanților evidenţiază, ca o schimbare pozitivă, utilizarea în cadrul modulelor de formare a mijloacelor audiovideo moderne (video-proiector, retroproiector, computer, laptop, televizor etc.), cu rol important în facilitarea predării-învăţării şi în oferirea unui caracter atractiv formării. În destule situaţii însă, sunt oferite exemple critice cu privire la rolul real pe care l-au avut noile tehnologii în derularea programelor de formare continuă. Dotările tehnice moderne nu asigură în mod automat calitatea şi actualitatea unui curs de formare. O parte dintre formatori nu au competenţele (tehnice şi pedagogice) necesare pentru utilizarea eficientă şi creativă a dotărilor tehnice în cadrul cursurilor de formare. Astfel, apar situaţii în care utilizarea defectuoasă a noilor tehnologii duce la efecte contrare celor proiectate. Deşi, utilizarea dotărilor tehnice trebuie să aibă rol de sprijin în activitatea de predare la cursurile de formare, nu de puţine ori computerul este folosit de formatori numai pentru citirea unui text de pe ecran, ca „variantă modernă” a lecturării suportului de curs de pe foi. Opiniile critice referitoare la utilizarea noilor tehnologii sunt completate cu cele referitoare la materialele de învăţare utilizate în stagiile de formare. În general, se consideră că, în ultima perioadă, acestea nu se mai rezumă numai la suportul de curs scris, ci iau forme variate, atractive şi eficiente: broşuri tipărite; materiale pe suport electronic; materiale-resursă sub forma lecţiilor demonstrative sau a activităţilor educative ca exemple de bună practică, înregistrate pe casete / CD etc. Calitatea resurselor umane implicate în programele

98

de formare continuă a angajaților (certificare, referinţe, specializări, experienţa de formator etc) reprezintă un criteriu important în evaluarea şi acreditarea acestora. În concluzie, calitatea spaţiilor, a dotărilor tehnice şi a materialelor de învăţare, precum şi calitatea formatorilor reprezintă aspecte determinante ale calităţii ofertei de formare. Alegerea unei strategii adecvate de predare-învăţare constituie o premisă importantă pentru reuşita unei activităţi de formare. Modul în care aceste strategii susţin transmiterea informaţiei către cursanţi şi facilitează procesul învăţării reprezintă de cele mai multe ori condiţiile prioritare în determinarea succesului sau insuccesului programelor de formare. Acest demers de alegere a strategiei adecvate este o acţiune complexă, care se realizează în funcţie de o multitudine de aspecte şi care oferă câmp liber manifestării priceperii şi creativităţii formatorului. OBIECTIVUL 3 (aferent Priorității 1): Încurajarea și sprijinirea procesului de educație permanentă în vederea obținerii de calificări noi din domeniul Industrie alimentară și a extinderii specializării și perfecționării Direcții de acțiune (Obiectivul 3 aferent Priorității 1): Pe piaţa muncii, adesea angajaţii nu au acces la informaţii despre oportunităţile de formare, iar angajatorii nu beneficiază de stimulente suficiente pentru a oferi formare profesională. Angajaţii au acces limitat la informaţii despre oportunităţile de formare, în special angajaţii mai în vârstă şi cei cu un nivel redus de educaţie. Datele Anchetei privind educaţia adulţilor (AES Eurostat 2011) arată că peste 40% din angajaţii români cu un nivel scăzut de educaţie şi competenţe nu caută informaţii despre activităţile de formare. În acelaşi timp, un procent de 30% dintre respondenţii Anchetei – cel mai mare din toate ţările europene (media UE este 8%) – au declarat că lipsa sprijinului din partea angajatorilor pentru participarea angajaţilor la educaţie şi formare reprezintă un obstacol. Deşi Codul Muncii prevede că angajatorii trebuie să le ofere angajaţilor acces periodic la formarea profesională, în practică nu se respectă această prevedere. Principalul „consumator” de cursuri de formare continuă îl reprezintă sectorul public (aici fiind incluse atât întreprinderile cât şi instituţiile administrative), aproximativ 70% dintre întreprinderile din sectorul public declarând că au un plan anual de programe de formare destinate angajaţilor. De asemenea, merită menţionat faptul că dimensiunea întreprinderii în termeni de număr de angajaţi are o influenţă directă asupra derulării programelor de formare profesională. Astfel, potrivit datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, aproximativ 90% dintre întreprinderile cu peste 1000 de angajaţi declară că oferă cursuri de formare pentru propriul personal, iar procentajul descreşte ajungând la 36% în cazul întreprinderilor cu un număr de angajaţi cuprins între 10 şi 49. Aceste cifre trebuie însă analizate din perspectiva obligativităţii prevăzută de Codul Muncii ca toate întreprinderile să conceapă şi să implementeze un plan anual de formare profesională pentru angajaţi, constituit prin participarea reprezentanţilor angajatorului şi ai angajaţilor. De asemenea, ponderea mare a întreprinderilor din sectorul public care declară că oferă programe de formare profesională poate fi explicată pe de o parte de evoluţia sectorului administrativ, precum şi de influenţa unor programe susţinute de Uniunea Europeană în contextul procedurilor de aderare. Cu alte cuvinte, această cifră poate reprezenta o situaţie contextuală iar evoluţia acesteia merită urmărită în viitor. În acest context unele precizări sunt interesante şi arată tendinţe ce necesită o investigare mai profundă pentru a putea determina concluzii relevante legate de formarea profesională a angajaţilor. Potrivit datelor statistice INS, oferta de formare a angajatorilor cuprinde atât cursuri de formare profesională cât şi alte forme de organizare a formării. Ponderea întreprinderilor care au oferit atât cursuri de formare cât şi alte tipuri de pregătire profesională este foarte mare în rândul întreprinderilor. Astfel, 81,7% dintre întreprinderile care au declarat că organizează formarea profesională a angajaţilor optează, de obicei, pentru alte tipuri de organizare formării, decât cursurile de formare propriu- zise. Cea mai mare pondere, ca tip de activitate de formare, o are instruirea la locul de muncă (57,7%), urmată de participarea la târguri, seminarii, conferinţe (40,5%), iar cel mai rar întâlnite sunt cercurile de pregătire (19,1%). Rata globală de participare a angajaţilor la formare (definită ca ponderea participanţilor la cursuri în totalul angajaţilor din toate întreprinderile care au format obiectul anchetei) a fost în anul 2012 de 17,4%, cu 9,8 puncte procentuale (p.p.) mai mare decât cea înregistrată în 2007 (7,6%). Peste 2/3 dintre angajatori au afirmat că principalul efect al participării angajaţilor la cursurile de FPC, evidenţiat atât la nivelulcompaniei, cât şi în activitatea angajaţilor, a fost creşterea calităţii produselor/serviciilor realizate. Alte efecte importante precizate de către cei investigaţi au fost: îmbunătăţirea comunicării cu colegii/superiorii ierarhici (59,3%), asumarea de noi responsabilităţi la locul de muncă (55,6%) îmbunătăţirea capacităţii de muncă

99

în echipă (51,9%) şi îmbunătăţirea managementul timpului (48,1%). Efectele menţionate de către angajatori ca fiind mai puţin evidente, în urma participării angajaţilor la cursurile de FPC, au fost promovarea pe linie ierarhică a angajaţilor (25,9%) şi creşterea iniţiativei în ceea ce priveşte sarcinile de serviciu (22,2%). Unul dintre efectele nedorite ale participării la formare, din perspectiva angajatorilor, îl reprezintă fenomenul de migraţie a personalului, ca urmare a îmbunătăţirii competenţelor dobândite la cursuri. În investigaţia noastră, datele arată că aproape 7,4% dintre angajaţii care au participat la formare părăsesc compania pentru poziţii similare / superioare în firme concurente. Impactul participării personalului la cursurile de FPC asupra companiilor (luând în considerare diferite aspecte: calitatea resurselor umane, productivitatea companiei etc) se poate exprima astfel: peste 60% dintre angajatori au afirmat că, în cea mai mare măsură, a crescut calitatea resurselor umane. Datele obţinute au mai evidenţiat creşterea competitivităţii companiei (55,6%), a productivităţii acesteia (48,1%), a capacităţii de dezvoltare tehnologică a companiei (37%) şi a coeziunii organizaţionale (33,3%). Faptul că, pentru angajatori, participarea la formare a condus în mare măsură la creşterea calităţii resurselor umane, evidenţiază conştientizarea necesităţii participării angajaţilor la cursurile de FPC atât pentru companie, cât şi pentru dezvoltarea personală a acestora. Acest lucru poate fi exemplificat prin faptul că firmele sunt preocupate în proporţie ridicată (81,5%) de creşterea nivelului general de competenţă a angajaţilor. Cu alte cuvinte, cu cât investim mai mult în resursele umane, cu atât cresc şansele companiei de a rezista pe piaţa economică. OBIECTIVUL 4 (aferent Priorității 1): Sprijinirea și diversificarea programelor destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă pentru domeniul Industrie alimentară Direcții de acțiune (Obiectivul 4 aferent Priorității 1): Potrivit unei anchete privind formarea profesională continuă în întreprinderi realizată de INS, în anul 2010, faţă de numărul total de întreprinderi care au reprezentat populaţia de referinţă a cercetării statistice (46.000), ponderea celor care au oferit formare profesională continuă (FPC) angajaţilor s-a ridicat la 24,1%. Din totalul întreprinderilor care au furnizat FPC angajaţilor, 82,7% au optat să îşi instruiască angajaţii prin intermediul altor forme de FPC (altele decât cursurile), în timp ce 66,3% au furnizat cursuri (interne şi/sau externe) angajaţilor. Peste 7 mii întreprinderi au organizat instruirea angajaţilor prin intermediul cursurilor. Rata globală de participare la cursurile FPC s-a situat la 17,8% în timp ce rata de participare la cursurile FPC a fost în anul 2010 de 41,2%. Această valoare a fost depăşită în activităţile de: intermedieri financiare şi asigurări (64,2%), tranzacţii imobiliare (47,5%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (46,6%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (46,0%),industria prelucrătoare (45,4%), informaţii şi comunicaţii (42,7%). Cele mai mici rate de participare s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (19,0%) și construcţii (21,8%). O anchetă pe eșantion național realizată în anul 2011 identifică 3 categorii de angajați aflați în situație de risc pe piața muncii care ar putea reprezenta grupuri țintă specifice pentru programele de formare profesională continuă până în 2020. Aceste categorii sunt: tinerii angajați (18-24 ani) cu nivel scăzut de educație și calificare, angajații peste 40 de ani cu nivel redus de educație și calificare profesională, tinerii absolvenți (25-34 ani) de liceu teoretic sau învățământ superior care s-au angajat în domenii diferite față de domeniul în care au absolvit și care, adesea, sunt angajați pe poziții inferioare în raport cu nivelul de studii pe care îl dețin. Schimbarea mentalităţii populaţiei, angajatorilor, partenerilor sociali şi a furnizorilor de FPC trebuie considerată o precondiţie pentru implementarea cu succes a strategiei de FPC care vizează recalificarea angajaților la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă. Este necesară responsabilizarea comună a tuturor actorilor cheie, incluzând lumea afacerilor, autorităţile locale, pe toţi cei care lucrează în educaţie şi formare, asociaţiile profesionale şi societatea civilă şi, nu în ultimul rând, cetăţenii înşişi. Populaţia trebuie să conştientizeze rolul, importanţa şi beneficiile FPC pentru dezvoltarea personală, reuşita profesională, evitarea excluziunii sociale şi pentru a avea sentimentul de apartenenţă la societatea în care trăiesc. Mediul de afaceri trebuie conştientizat asupra beneficiilor pe care le va aduce afacerilor şi mediului economic o forţă de muncă bine pregătită profesional, responsabilă şi motivată. Învăţarea continuă pentru domeniul Industrie alimentară deschide perspectiva construirii unei vieţi împlinite şi pline de satisfacţie, cu efecte pozitive asupra mediului economico-social, și poate fi realizată prin:

100

Dezvoltarea unor programe destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă pentru creşterea productivității şi ocupării pe piaţa muncii, creșterea volumului şi calității educaţiei şi a formării profesionale, în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii.

Dezvoltarea unor programe care să conducă la conştientizarea şi schimbarea atitudinii persoanelor şi instituţiilor implicate, în favoarea creşterii motivării participării la formare profesională continuă şi a învăţării pe tot parcursul vieţii. Aceasta înseamnă: campanii mass-media destinate unor grupuri ţintă, publicarea în mod regulat de materiale relevante pentru factorii interesaţi, referitoare la FPC, seminarii, conferinţe, programe de pregătire. Programul se adresează persoanelor, angajatorilor, decidenţilor de la diferite niveluri (naţional, sectorial, local), privind beneficiile FPC asupra dezvoltării carierei (prin găsirea mai facilă a unui loc de muncă, salarizare la un nivel superior, mobilitate ocupaţională şi geografică crescută, pe piaţa muncii naţională şi europeană, dezvoltarea spiritului antreprenorial), asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii companiilor pe o piaţă globalizată, asupra evoluţiei societăţii româneşti către o societate bazată pe cunoaştere. De asemenea, programul va avea în vedere crearea unei atitudinii pozitive şi favorabile a tinerilor din sistemul formal de educaţie pentru învăţarea continuă.

Diseminarea exemplelor de „bune practici” şi „istorii de succes” pentru a sensibiliza persoanele, companiile, partenerii sociali asupra beneficiilor pe care le poate aduce FPC.

Diseminarea informaţiilor privind oferta de servicii de informare, consiliere şi orientare profesională, oferta de servicii de formare, posibilităţile de acces la aceste servicii, modalităţile de finanţare a FPC.

Principala provocare cu privire la participarea la formarea profesională continuă o reprezintă decalajul important pe care îl înregistrează România în raport cu media UE. Faptul că în ciuda unor măsuri și programe special destinate creșterii participării la FPC în perioada de programare 2007-2013 POSDRU nu a avut impactul așteptat asupra ratei de participare la FPC indică necesitatea unor politici de flexibilizare a ofertelor actuale de formare continuă, în care valorizarea competențelor dobândite în contexte informale și nonformale să conteze într-o pondere mai mare în obținerea unei calificări. Consilierea în carieră și evaluarea competențelor pot oferi șansa recuperării deficitului de încredere în eficiența formării continue, mai ales în cazul angajaților care au trăit experiența eșecului în sistemele formale de educație (părăsirea timpurie a școlii, abandon școlar, trasee profesionale neconcordante cu abilitățile și interesele personale). Participarea la programe de formare profesională continuă a angajaţilor pentru meserii specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară este influenţată de o serie de factori motivaţionali. Fie că e vorba de dezvoltarea competenţelor (profesionale, de comunicare, muncă în echipă), fie că trebuie să facă faţă / să se adapteze la noile schimbări tehnologice, fie că doreşte să avanseze în cadrul companiei, să îşi schimbe locul de muncă sau pur şi simplu să îşi asigure stabilitatea pe postul deţinut etc., angajatul participă la diversele programe de formare disponibile pe piaţă. Astfel, cel mai frecvent invocate sunt motive precum: dezvoltarea competenţelor profesionale – 86%; dezvoltarea competenţelor utile în plan personal (comunicare, muncă în echipă) – 64%; creşterea nivelului de salarizare – 59%; avansarea în cadrul companiei – 54,9%. Pe locul doi, în funcţie de frecvenţa cu care au fost menţionate, se situează motive de genul: asigurarea stabilităţii postului, utilizarea de noi tehnologii, recomandarea companiei, valorile înregistrate de acestea fiind cuprinse în intervalul 45-50%. În sfârşit, motivele cu o mai mică intensitate (exprimate de mai puţini dintre angajaţii investigaţi) se referă la găsirea unui nou loc de muncă sau recomandarea unor persoane (altele decât cele din conducerea companiei) – aproximativ 3%. In funcţie de categoria de personal din care fac parte angajaţii, sistemul de motivaţii prezintă următoarele tendinţe: dezvoltarea competenţelor profesionale şi a celor personale sunt motivele care, în general, sunt cel mai frecvent invocate de către toate categoriile de personal; stabilitatea pe post şi creşterea nivelului de salarizare sunt motive invocate, în special, de către lucrătorii în producţie/servicii, dar şi de personalul din categoria middle management; în mod firesc, având în vedere riscul mai redus privind pierderea postului şi nivelul maxim atins pe scara ierarhică, implicit a unui nivel mai mare de salarizare, la aceste motive se referă în măsură mult mai mică cei din categoria upper management; avansarea pe linie ierarhică înregistrează o distribuţie asemănătoare cu motivele menţionate mai sus în funcţie de categoria de personal, explicaţiile fiind, de asemenea, similare; recomandarea companiei (a superiorului ierarhic sau a conducerii/departamentului de resurse umane) acţionează cel mai puternic ca factor motivant la nivelul lucrătorilor în producţie / servicii şi al maiştrilor şi tehnicienilor, valorile fiind apropiate – 51%, respectiv 49%.

101

OBIECTIVUL 5 (aferent Priorității 1): Sprijinirea și încurajarea persoanelor cu înaltă calificare în vederea diminuării migrației externe a acestora prin oferirea de oportunități de dezvoltare și valorificare a competențelor pe plan local și regional Direcții de acțiune (Obiectivul 5 aferent Priorității 1): Îmbătrânirea populaţiei şi emigrarea au condus la declinul populaţiei cu vârstă de muncă din România, acestea reprezentând o uriaşă provocare pentru susţinerea creşterii economice pe termen lung. Între 1990 şi 2011, populaţia totală a României a scăzut semnificativ, de la 23,2 milioane la aproximativ 21,3 milioane. În aceeaşi perioadă, populaţia ocupată a scăzut de la 10,8 milioane la o valoare estimată de 9,1 milioane. Până în 2050, se estimează că: (i) populaţia cu vârsta de peste 65 de ani va reprezenta aproape 30% din populaţia totală, comparativ cu nivelul actual de 15%, iar (ii) populaţia cu vârstă de muncă se va reduce cu peste 30% faţă de 2010, de trei ori mai repede decât media pentru Europa de Vest. În plus, se estimează că peste două milioane de oameni activi (25% din forţa de muncă) au emigrat în căutarea unor oportunităţi de muncă mai bune în Europa sau în alte părţi ale lumii. Alte provocări constau într-o permanentă rată scăzută a ocupării forţei de muncă, care, la un nivel de 64,7% (2014), se numără printre cele mai scăzute din UE; un nivel scăzut al productivităţii comparativ cu alte State Membre UE; lipsa competenţelor, precum şi un grad ridicat de analfabetism funcţional (37,3% potrivit rezultatelor Programului pentru evaluarea internaţională a elevilor din 2012), ceea ce ilustrează existenţa unor puncte slabe în sistemul de învăţământ. Chiar dacă oferirea gamei potrivite de competențe este importantă, evitarea valorificării inferioare a talentelor și a potențialului angajaților are o la fel de mare însemnătate. Aceasta necesită o mai bună cooperare între universul muncii și cel al educației și formării, precum și o transparență sporită pe piața forței de muncă, mai presus de abordările tradiționale care măsoară competențele numai prin calificări formale. Trecerea la abordări pe bază de calificări și competențe duce deja la o schimbare semnificativă în sistemele de educație, pe piețele forței de muncă, precum și în interacțiunea dintre acestea. La rândul său, aceasta are implicații importante pentru munca serviciilor de ocupare a forței de muncă în domeniile evaluării competențelor, proceselor de stabilire de profiluri, furnizării de formare, cooperării cu furnizorii de formare, orientării profesionale și în cel al consultanței pentru clienți (inclusiv angajatori). Cooperarea între serviciile de ocupare a forței de muncă și de orientare în domeniul educației trebuie să fie consolidată, astfel încât cele din urmă să poată oferi recomandări direct relevante pieței forței de muncă. Consultanța, stimulentele și asistența oferită întreprinderilor, inclusiv IMM-urilor, sunt și ele esențiale pentru a contribui la dezvoltarea acestora și pentru a profita la maximum de competențe la locul de muncă. Angajatorii ar trebui să fie încurajați să cofinanțeze și să participe la activitățile instituțiilor de educație și formare, mai ales în educația și formarea profesională din domeniul Industrie alimentară; aceste parteneriate pot să dezvolte și să actualizeze profilele de competențe, programa multidisciplinară și calificările, precum și să faciliteze asigurarea de educație la locul de muncă, de la ucenicie la doctorate industriale. Aceste parteneriate structurate ar putea oferi un mijloc eficient și sistemic de dezvoltare a acestei interacțiuni. Pentru completarea golului de competențe pentru locurile de muncă ale viitorului și pentru a face sistemele noastre educaționale să răspundă mai bine necesităților viitoare ale economiei (de exemplu ale economiei ecologice), trebuie să se promoveze noi specializări academice pentru a se atinge o masă critică necesară creșterii competitivității europene. Numeroși factori fără caracter de reglementare influențează mobilitatea interregională și transnațională: găsirea unei locuințe, limba, mecanismele pentru întoarcerea în țara de origine, „barierele” istorice și recunoașterea experienței mobilității, în special în cadrul IMM-urilor. Eforturile recente de îmbunătățire a mobilității geografice s-au concentrat pe înlăturarea obstacolelor legislative și administrative (de exemplu în domeniul recunoașterii calificărilor și în cel al portabilității drepturilor la pensie suplimentară). O mai bună monitorizare și anticipare a necesităților de competențe, precum și îmbunătățiri în recunoașterea competențelor și calificărilor, inclusiv a celor obținute în afara UE, poate reduce substanțial „risipa de inteligență” a migranților cu educație superioară angajați la locuri de muncă de slabă calitate sau cu nivel scăzut de competențe. Respectând în continuare principiul preferinței comunitare și dreptul statelor membre de a determina volumele admisiilor de lucrători cetățeni din țări terțe, o cartografiere a profilului competențelor cetățenilor din țări terțe care locuiesc deja în UE ar fi esențială pentru determinarea modului în care extinderea cadrului legal al UE și a sistemelor naționale de admisie pentru lucrători migranți ar putea ajuta la minimizarea deficitelor de competențe. O politică de admisie flexibilă, bazată pe cerere, poate aduce o contribuție importantă

102

la satisfacerea viitoarelor necesități de forță de muncă. Concordanța competențelor poate fi îmbunătățită prin cooperare consolidată cu țări terțe în domeniile recunoașterii competențelor, schimbului de informații privind necesitățile pieței forței de muncă și lucrului cu agenți de recrutare și agenții de ocupare a forței de muncă. OBIECTIVUL 6 (aferent Priorității 1): Creșterea calității procesului de formare profesională continuă în mediul rural și facilitarea accesului la formare profesională în domeniul Industrie alimentară a persoanelor din comunitățile izolate Direcții de acțiune (Obiectivul 6 aferent Priorității 1): Datorită ponderii ridicate a zonelor rurale, se pune accentul pe promovarea dezvoltării integrate şi durabile a acestora prin optimizarea sectoarelor existente, încurajarea diversificării activităţilor economice şi sociale, sustinerea dezvoltarii si modernizarii infrastructurii şi prin accesul la noile tehnologii. În ceea ce privește populația rurală, aceasta are o rată de participare mult mai redusă la educație și formare pe diverse niveluri. Aproximativ 45% dintre toți tinerii români trăiesc în mediul rural, dar, potrivit datelor curente furnizate de Institutul Național de Statistică, numai 24% dintre elevi provin din mediul rural. Părăsirea timpurie a școlii este o problemă în special în mediul rural din România. La nivelul învățământului secundar, rata abandonului școlar a fost de aproximativ 1,5 ori mai mare în unitățile de învățământ din mediul rural decât în cele din mediul urban. Mediul rural este caracterizat în general de o dotare publică redusă, în ceea ce priveşte sistemul de servicii oferite populaţiei, asistenţa medicala, dotarea cu utilităţi a gospodăriilor (gaz metan, apă potabilă, telefonie) ceea ce crează discrepanţe faţă de mediul urban. Din aceste considerente, se impune abordarea unor direcţii stricte de acţiune, cum ar fi:

stimularea activităţilor tradiţionale pentru păstrarea şi transmiterea meseriilor tradiţionale; dezvoltarea unor programe de formare profesională continuă relevante în mediul rural; îmbunătățirea pregătirii forței de muncă din mediul rural cu scopul de a răspunde cât mai bine cerințelor

de pe piața muncii; îmbunătățirea cunoștințelor tehnice și economice generale, specifice pentru agricultură și industria

alimentară; pregătire generală pentru managementul și administrarea fermelor; facilitarea accesului la formare profesională a persoanelor din comunitățile rurale izolate; încurajarea întreprinderilor care realizează produse tip “bio” de marcă; respectiv, înfiinţarea de ferme

ecologice – pilot şi promovarea acestora; sprijinirea activităţilor existente şi demararea unor noi activităţi economice în zona rurală; înfiinţarea de mici ateliere meşteşugăreşti şi dotarea acestora în mod corespunzător; înfiinţarea de I.M.M.-uri pentru valorificarea vânatului, a fructelor de pădure, ciupercilor, colectarea

laptelui de vacă şi derivatele acestora – carne, lână, piei, etc; promovarea formării profesionale continue în mediul rural prin intermediul seminariilor de informare,

târgurilor, expoziţiilor, mass-media şi internet; înfiinţarea de unităţi de prelucrare a produselor animale şi vegetale.

Necesitatea activităților de formare profesională în mediul rural apare în contextul legat de creșterea competitivității și diversificării produselor și activităților din agricultură, de restructurarea și modernizarea sectorului agricol, a sectoarelor de procesare și comercializare pentru produsele agricole, de încurajarea afacerilor orientate spre piață, a cerințelor pentru o gamă largă de abilități specifice domeniului Industrie alimentară, cât și de îndeplinirea obiectivului gestionării durabile a terenurilor și protecției mediului, aplicarea de tehnologii și practice prietenoase mediului și de utilizare a energiei regenerabile. Prin urmare, este necesar ca activitățile de formare profesională, informare și difuzare a cunoștințelor să fie extinse și la persoanele adulte care sunt implicate în domenii care au legătură cu industria alimentară. Având în vedere nivelul scăzut al competenţelor şi cunoştinţelor de bază în rândul fermierilor, precum şi insuficienţa cursurilor de formare profesională în general, este nevoie de servicii sustenabile pentru a creşte nivelul de pregătire al fermierilor, precum şi al lucrătorilor din industria alimentară (în materie de management, marketing, procesare, siguranţă şi igienă alimentară etc), în vederea transformării exploataţiilor acestora în unele viabile, orientate către piaţă, adaptate standardelor europene. Cursurile de formare profesională pentru fermieri vor asigura dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare în vederea îmbunătăţirii generale a viabilităţii fermelor, a integrării mai bune pe piaţă (de exemplu, prin

103

extinderea către activităţi de procesare, marketing, ambalare, promovare etc), precum şi în vederea creşterii nivelului de conştientizare cu privire la efectele schimbărilor climatice (inclusiv prin adoptarea de instrumente de management al riscurilor), managementului durabil al pădurilor şi avantajelelor practicilor prietenoase cu mediul. Formarea profesională continuă oferă completarea cunoştinţelor tinerilor fermieri, creşterea conştientizării şi adaptarea la schimbările climatice, precum şi încurajarea adoptării de practici agricole prietenoase cu mediul (inclusiv practici folosite în Industria alimentară/Procesarea alimentelor și băuturilor). OBIECTIVUL 7 (aferent Priorității 1): Dezvoltarea de programe care vizează crearea de locuri de muncă prin care să se promoveze meseriile specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară Direcții de acțiune (Obiectivul 7 aferent Priorității 1): Programele de formare specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară spre care se orientează angajaţii corespund, în general, prin tematica lor, nevoilor acestora privind o cât mai bună performare la locul de muncă. Astfel, prin cursurile frecventate, angajaţii urmăresc fie să îşi aprofundeze cunoştinţele şi să îşi îmbunătăţească aptitudinile pe care deja le deţin, fie să-şi dezvolte alte competenţe pe care consideră că vor trebui să le stăpânească în viitorul apropiat. În ceea ce priveşte tematica programelor FPC la care au participat angajaţii din lotul de sondaj (cu referire la ultimul curs absolvit) s-a constatat următoarea situaţie: cea mai mare frecvenţă o înregistrează cursurile a căror tematică vizează noile tehnologii şi metodologii în profesie (42%); pe locurile secunde se plasează managementul şi pregătirea în diverse profesii/ meserii, cu aproape 17% fiecare; iar pe ultimele locuri se situează cursurile care au ca scop dezvoltarea personală şi relaţionarea cu clienţii – cu câte 7% fiecare – şi comunicarea/ relaţionarea interpersonală (6,5%). În prezent există 672 de programe de formare profesională autorizate în Romania specifice domeniului industrie alimentară, iar cele mai frecvent întâlnite calificări profesionale sunt cele oferite de furnizori la categoriile: Cofetar și Brutar.

Tip program de formare specifice Industriei alimentare

Nr. programe

Calificare 466

Inițiere 34

Recalificare 2

Perfecționare 83

Specializare 87

Total programe 672

Este necesar ca angajatorii din sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară să îşi dezvolte strategii privind formarea profesională a angajaţilor (pe termen lung, mediu sau scurt) în care să primeze dezvoltarea profesională a angajaţilor. Competenţele transversale sunt tot mai vizibile pe agenda nevoilor de formare ale companiilor. Dezvoltarea competenţelor profesionale se păstrează ca prioritate în formarea profesională continuă, dar achiziţionarea competenţelor sociale şi a unor noi competenţe de bază (comunicare în limbi străine, de exemplu) sunt aspecte devenite prioritare pentru evoluţia firmei şi dezvoltarea resurselor umane de care dispune. Cel mai important efect, în urma participării personalului la cursuri de formare profesională continuă îl reprezintă sporirea calităţii resurselor umane. Pe ansamblu, însă, se poate vorbi despre un nivel ridicat de conştientizare a importanţei FPC în rândul angajatorilor, determinat şi de percepţia pozitivă a acestora asupra impactului formării atât asupra angajaţilor, cât şi asupra companiei – creşterea productivităţii, a competitivităţii şi, nu în ultimă instanţă, a profitului acesteia. De altfel, un nivel ridicat de conştientizare a importanţei FPC s-a constatat şi în cazul angajaţilor, aceştia menţionând efectele pozitive pe care formarea le-a avut asupra dezvoltării profesionale şi personale. Rata de participare la cursuri de formare este determinată de avansarea în vârstă şi acumularea de experienţă, care începe să descrie o pantă descrescătoare după vârsta de 50 de ani, respectiv după 10 ani vechime în aceeaşi companie.

104

Majoritatea angajaţilor apreciază că este foarte utilă relaţia dintre competenţele profesionale dezvoltate în cadrul cursului de formare şi cerinţele solicitate la locul de muncă. Indiferent de poziţia ocupată de angajaţi în cadrul companiilor, s-a constatat că peste jumătate dintre aceştia sunt de părere că formarea este utilă pentru a se adapta la cerinţele locului de muncă. Ca urmare a participării angajaţilor la FPC, principalul efect sesizat la locul de muncă de către angajaţi este creşterea calităţii produselor / serviciilor realizate.

PRIORITATEA 2: Promovarea și creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea competențelor forței de muncă OBIECTIVUL 1 (aferent Priorității 2): Dezvoltarea și implementarea unor instrumente de promovare a calității și accesibilitatății la programe de formare profesională continuă pentru domeniul Industrie alimentară Direcții de acțiune (Obiectivul 1 aferent Priorității 2): În perioada 2007-2011, România nu a realizat progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste între 25-64 ani la învățare pe parcursul întregii vieți, valoarea indicatorului înregistrând o ușoară creștere, de la 1,3% în 2007 la 1,6% în 2011. Alături de Bulgaria (1,2%), România ocupă ultimele locuri între țările UE la acest indicator. În aceste condiții, România se află încă departe de ținta europeană pentru anul 2020 proiectată la o pondere de 15%. Analiza socio-economică în domeniul educației și formării profesionale a evidențiat o serie provocări privind atingerea țintei stabilite de România pentru anul 2020:

cele mai scăzute ponderi de participare la formarea profesională continuă se înregistrează în cazul persoanelor cu nivel redus de educație și calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajați și a celor cu vârste de peste 40 de ani;

discrepanțe pe medii de rezidență și pe sexe (în defavoarea mediului rural și, respectiv, în defavoarea persoanelor de sex masculin).

De asemenea, au fost identificate o serie de bariere în calea participării la formarea continuă: stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator, informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare, lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente, accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și

nonformale. Analiza socio-economică a semnalat și nevoia de profesionalizare a practicienilor, cu rute flexibile de acces și progres în carieră, precum și un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în acest domeniu, sistem care să conducă la consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestei profesii. De asemenea, în perioada următoare, provocarea se va situa la nivelul nevoii de diversificare a rolurilor personalului din educația și formarea profesională a adulților, cum ar fi facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competențe, designer de formare, ș.a. care să răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație și formare a adulților. Conform analizei socio-economice, principala provocare cu privire la evaluarea și certificarea competențelor dobândite în contexte informale și nonformale o reprezintă dezvoltarea capacității instituționale de administrare și gestiune a centrelor și a personalului care deservește centrele de evaluare și certificare a competențelor. Acoperirea geografică restrânsă a centrelor, precum și concentrarea acestora în doar două regiuni de dezvoltare indică nevoia de a acoperi un număr mai mare de potențiali beneficiari care să poată avea acces la astfel de servicii. De asemenea, sunt necesare măsuri de informare a potențialilor beneficiari cu privire avantajele procesului de evaluare și certificare, mai ales în rândul acelora care au nivel mai scăzut de calificare și pentru care evaluarea și certificarea competențelor ar putea deveni o șansă reală pentru îmbunătățirea situației acestora pe piața muncii. Conform analizei din PRAI:

În regiunea Nord-Est există la nivel regional firme de dimensiuni foarte mari în Bacău, care excelează la nivel național în construcții de drumuri, prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre și fabricarea de aeronave comerțul de articole de fierărie, din sticlă și pentru vopsit;

Regiunea Sud Muntenia deţine un potenţial deosebit pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pentru anumite categorii de produse cheie, fiind lider la nivel naţional în ceea ce priveşte producţia de carne, ouă, fructe şi pe locul 2 la producţia de miere;

105

Regiunea București-Ilfov, deşi marcată de restructurări masive, regiunea îşi păstrează un profil industrial pronunţat, comparativ cu celelalte regiuni; existenţa a 2 parcuri industriale în regiune – din care se desprind orientări strategice spre ramuri cu valoare adăugată mare (materiale de construcţii, industrie alimentară, fabricarea de produse ecologice, electronică, IT, mecanică fină, servicii pentru întreprinderi, etc.); dinamica investiţiilor în sectorul industrial: industria prelucrătoare beneficiază de cea mai mare pondere din totalul investiţiilor brute la nivel regional (16,6%).

Regiunea Sud Vest Oltenia are o pondere în produsul intern brut pe total economie de aproximativ 8%. În cadrul acestei regiuni industria are o pondere însemnată în economia regiunii, furnizând 32,6% din produsul intern brut regional. Principalele domenii industriale existente în regiune sunt: metalurgia neferoasă (producţia de aluminiu), industria electrotehnică (Electroputere SA Craiova – locomotive, material rulant), industria constructoare de maşini şi tractoare agricole, industria chimică, industria uşoară (textile şi încălţăminte), materiale de construcţii (prefabricate, ţigle, ciment), industria alimentară.

România se confruntă, în continuare, cu o serie de provocări privind schimbările demografice, creșterea economică și vulnerabilitatea la factori externi, ocuparea forței de muncă, rata productivității, procentul de sărăcie, inegalitatea de șanse și grupuri dezavantajate, părăsirea timpurie a școlii. Trebuie rezolvate disfuncţionalităţile între angajatori, angajaţi şi furnizorii de educaţie şi formare profesională și trebuie furnizate competențele specifice necesare pe piața muncii. Viziunea strategică privind învățarea pe tot parcursul vieții în România constă în a oferi tuturor persoanelor, pe întreaga durată a vieții acestora, oportunitatea de a participa la viața economică, socială și civică și de a le permite să își exploateze potențialul personal. Obiectivele strategice sunt creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, precum și creșterea relevanței sistemelor de educație și formare profesională pentru piața muncii. Pentru realizarea acestor obiective se impun următoarele măsuri:

renunțarea la disparități pe medii de rezidență și în funcție de statutul socio-profesional, în defavoarea persoanelor din mediul rural și a celor cu un nivel mai scăzut de educație și calificare profesională;

adaptarea ofertelor de formare profesională continuă la nevoile pieței muncii și la nevoile beneficiarilor; realizarea unui sistem eficient de acreditare a ofertelor de formare profesională continuă, care sa

accentueze atât componenta de asigurare a calității cât și pe cea de control; o mai bună dezvoltare a soluțiilor de tip e-learning adresate unor categorii cât mai largi de beneficiari; acoperirea geografică la scară națională a centrelor de evaluare a competențelor dobândite în contexte

non-formale și informale; existența unui fond de formare profesională continuă și a unor mecanisme de stimulare financiară a

participării la formarea continuă a adulților; realizarea unui sistem dezvoltat de profesionalizare a practicienilor în educația adulților și a facilitatorilor

de învățare permanentă. În conformitate cu documentele Uniunii Europene, principalul obiectiv strategic al României în domeniu, pentru anul 2020, este ca cel puțin 10 procente din populația adultă (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) să participe la activități de învățare pe tot parcursul vieții. Rezultă de aici necesitatea formării profesionale în regiunile Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, București-Ilfov și Sud Muntenia. Consiliul European extraordinar 2000 a adoptat un set de obiective, domenii prioritare de acțiune, ținte și măsuri, pentru orientarea politicilor europene de creștere economică și ocupare a forței de muncă prin care să se realizeze obiectivul strategic al Uniunii Europene de a deveni cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere, cunoscute sub denumirea Strategia Lisabona. Consiliul a recunoscut că educația, formarea profesională și încadrarea într-un loc de muncă sunt parte integrantă a politicilor economice și sociale necesare transformării economiei Europei. Concluziile Consiliului European de la Lisabona în domeniul educației și formării profesionale au subliniat necesitatea ca sistemele educaționale și de formare profesională europene să se adapteze atât la cerințele societății cunoașterii cât și la nevoile determinate de dorința de a îmbunătăți gradul și calitatea ocupării forței de muncă. Ele trebuie să ofere posibilități de educație și instruire pentru toate grupurile țintă aflate în diferite momente ale vieții: tineri, adulți, șomeri și persoane ale căror ocupații sunt afectate de competețele scăzute pe care le dețin. Uniunea Europeană promovează cooperarea dintre statele membre, susține și completează acțiunea lor în anumite domenii ale educației și formării, conform principiului subsidiarității, promovând calitatea prin generarea “valorii europene adăugate”. Promovarea învățării pe parcursul întregii vieți este posibilă prin

106

îmbunătățirea rezultatelor învățării și printr-un sistem modern de evaluare și recunoaștere, utilizând toate instrumentele dezvoltate la nivel european în acest sens (EQF, ECTS, ECVET, ESCO etc.), valorificând inițiativa de a dezvolta o arie europeană a deprinderilor și calificărilor. Cadrul European de Referință pentru Asigurarea Calității (EQARF, The European Quality Assurance Reference framework for Vocational Education and Training) este un instrument de referință creat pentru a sprijini Statele Membre în procesul de îmbunătățire a calității în educație și formare profesională (EFP). EQARF contribuie la creșterea transparenței și coerenței politicilor de educație și formare profesională dezvoltate la nivelul statelor membre, promovând astfel încrederea reciprocă, mobilitatea forței de muncă și învățarea pe tot parcursul vieții. EQARF propune un model bazat pe diagrama calității, care facilitează o abordare similară a planificării, implementării, evaluării și revizuirii sistemelor de formare profesională din statele membre, pornind de la un set de criterii comune de calitate. Criteriile de calitate sunt detaliate la nivel de sistem și la nivel de furnizor, fiind asigurată astfel o abordare sistemică a calității, care vizează și interrelaționează nivelurile importante și actorii implicați. Din punct de vedere metodologic, accentul este pus pe autoevaluare, combinată cu mecanisme de monitorizare externă, decise la nivel național. OBIECTIVUL 2 (aferent Priorității 2): Dezvoltarea competențelor cheie și transversale la nivelul programelor de formare profesională continuă din domeniul Industrie alimentară Direcții de acțiune (Obiectivul 2 aferent Priorității 2): Competențele forței de muncă rămân o provocare majoră pentru promovarea ocupării forței de muncă și a productivității în România. Există decalaje între competențe la nivelul regiunilor și al mai multor sectoare, inclusiv la nivelul celor care au experimentat o creștere recentă a ocupării forței de muncă. Analiza în funcție de grupurile ocupaționale indică cele mai multe locuri de muncă vacante pentru muncitorii calificați și alți muncitori similari (3%), operatorii de instalații și utilaje și montatorii de utilaje și echipamente (2,5%) și muncitorii calificați în agricultură și pescuit (1,8%). Dificultățile de recrutare au fost evidențiate în special în ceea ce privește ocupațiile care necesită calificări prin învățământul profesional și tehnic. Asigurarea competențelor este parțial condiționată de cerințele tradiționale ale industriei din România, accentul fiind pus pe activitățile cu o contribuție importantă a forței de muncă și cu valoare adăugată redusă. În producție, cota forței de muncă înalt calificată este aproximativ jumătate din media UE. Cu toate acestea, din 2006, creșterea graduală a ratei de forță de muncă înalt calificată indică o deplasare către o economie bazată mai mult pe cunoaștere și o creștere a locurilor de muncă ce necesită calificare medie sau înaltă, în detrimentul celor cu calificare scăzută. Disponibilitatea de competențe pe piața muncii a fost afectată negativ de emigrarea pe scară largă a forței de muncă calificate în ultimul deceniu, un fenomen care s-a reflectat, de asemenea, în îmbătrânirea forței de muncă. Peste două milioane de muncitori au emigrat în căutarea unor locuri de muncă mai bune. În plus, se estimează că populația cu vârstă de muncă din România va scădea cu 30% până în 2050. Proporția întreprinderilor care furnizează formare profesională angajaților afectează, de asemenea, disponibilitatea de competențe pe piața muncii. Această proporție este de numai 40% în România, comparativ cu media UE, de 58%. Întreprinderile mici și mijlocii din România sunt mai puțin doritoare decât cele din țările UE să le asigure angajaților participarea la activități de învățare pe tot parcursul vieții. În România lipsesc informațiile cu privire la competențele necesare pe piața muncii și mecanismele prin care aceste informații să fie puse la dispoziția populației. România încă nu participă la Programul OCDE pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC).Acestea sunt elemente importante de fundamentare a politicilor privind învățarea pe tot parcursul vieții și a unui dialog eficient între părțile interesate relevante. Succesul pe piața muncii este determinat de diferite dimensiuni ale setului de competențe al unei persoane, combinând competențe cognitive, socio-emoționale și competențe specifice activității/postului. Aceste competențe sunt dobândite de-a lungul vieții, existând argumente care sprijină ideea că procesul de acumulare a competențelor cognitive și socio-emoționale se realizează îndeosebi în prima parte a vieții unei persoane. Competențele cognitive și socio-emoționale solide asigură o bază pentru acumularea ulterioară a competențelor specifice prin învățământul profesional și tehnic, învățământul superior și învățarea pe tot parcursul vieții. Schimbările apărute în cadrul structurii ocupaţionale a populaţiei reprezintă una dintre variabilele care au afectat semnificativ modificarea cererii de forţă de muncă şi implicit potenţiala schimbare a ofertei de formare profesională. Studiile relevante evidenţiază faptul că schimbările prin care a trecut economia românească în contextul tranziţiei, al aderării la Uniunea Europeană, precum re-tehnologizarea sau reorganizarea unor ramuri

107

de activitate economică au determinat modificări substanţiale în cererea de forţă de muncă – în special în ceea ce priveşte nivelul de calificare al angajaţilor şi competenţele deţinute de aceştia. În acest context, se relevă o creştere semnificativă a importanţei unor grupe de activităţi: interacţiunea şi comunicarea (de exemplu, activităţi de coordonare, organizare, management, administrare, monitorizare etc.); activitate intelectuală (de exemplu, activităţi de inovare, identificare şi soluţionare de probleme etc.); activităţi fizice (de exemplu, operarea cu computere, control şi monitorizare a funcţionării noilor echipamente tehnice etc.). De asemenea, principalele competenţe asociate acestor schimbări ale structurii ocupaţionale cerute pe piaţa forţei de muncă sunt specifice sau trans-sectoriale şi fac referire la: lucrul cu computerul, rezolvarea de probleme, managementul resurselor, comunicare, cunoaşterea unei limbi străine. Constatarea poate fi considerată ca fiind determinată de nivelul de aşteptări pe care angajatorii îl au faţă de formarea iniţială ca modalitate de dezvoltare a unor astfel de competenţe, acest aspect nefiind privit ca responsabilitate sau obligaţie a companiei prin susţinerea programelor de formare profesională continuă a angajaţilor. Oferta de formare profesională tinde să se concentreze pe programe pentru calificări complete sau pe programe pentru dezvoltarea competenţelor generale. Există o listă de opt astfel de competenţe generale: comunicare în limba oficială, comunicare în limbi străine, competenţe de bază în matematică, ştiinţă, tehnologie, competenţe informatice, competenţa de a învăţa, competenţe sociale şi civice, competenţe antreprenoriale, competenţa de exprimare culturală. Programele de formare continuă care vizează dezvoltarea aceste competenţe transversale deţin o pondere semnificativă în oferta actuală: pe de o parte, pentru că acestea sunt necesare pentru fundamentarea şi susţinerea unei pregătiri de specialitate de calitate şi constituie o premisă pentru mobilitatea pe piaţa muncii; pe de altă parte, pentru că procedura de autorizare a unor astfel de programe este mai facilă, în condiţiile în care ANC a recunoscut prin reglementări legislative aceste competenţe şi a stabilit că nu sunt solicitate standarde ocupaţionale la autorizarea programelor. Competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă o combinație a cunoștințelor, a abilităților și a atitudinilor adecvate fiecărui context. Acestea sunt necesare în special pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru incluziunea socială și ocuparea forței de muncă. Competențele-cheie sunt esențiale într-o societate bazată pe cunoaștere și garantează mai multă flexibilitate în ceea ce privește forța de muncă, permițându-i acesteia să se adapteze mai rapid la modificările constante care apar într-o lume din ce în ce mai interconectată. De asemenea, aceste competențe reprezintă un factor major în inovație, productivitate și competitivitate și contribuie la motivația și satisfacția angajaților, precum și la calitatea muncii. Cadrul european privind competențele cheie în procesul de învățare de-a lungul vieții identifică și definește competențe cheie necesare în vederea împlinirii pe plan personal, a cetățeniei active, a incluziunii sociale și a capacității de inserție profesională într-o societate bazată pe cunoaștere:

1. comunicarea în limba maternă 2. comunicarea în limbi străine 3. competențele în domeniul matematicii și competențele de bază în știință și tehnologie 4. competențele informatice 5. capacitatea de a învăța procesul de învățare 6. competențele sociale și civice 7. de inițiativă și antreprenoriat 8. conștiința și expresia culturală

Educația primară și formarea profesională ar trebui să sprijine dezvoltarea acestor competențe cheie până la un nivel care să îi pregătească pe tineri, inclusiv pe cei din categoriile defavorizate, pentru continuarea studiilor și pentru activitatea profesională. Educația și formarea profesională destinate adulților ar trebui să ofere oportunități reale tuturor adulților de a-și dezvolta și de a-și actualiza competențele cheie de-a lungul vieții. Aplicarea practică a competențelor transversal cheie: Sunt în desfășurare numeroase activități menite să echipeze instituțiile cu noi tehnologii și să asigure competențele TIC, ca parte integrantă a competențelor informatice. Unele aspecte precum gândirea critică în utilizarea noilor tehnologii și a mijloacelor media trebuie dezvoltate. Orientările privind inițiativa recentă Opening Up Education (Deschiderea Educației) promovează un exemplu de inițiativă prin care Europa utilizează întregul potențial al revoluției digitale, pentru a crește calitatea și accesibilitatea în educație și formare prin exploatarea tuturor avantajelor pe care TIC și resursele educaționale deschise le aduce.

108

Trebuie să se exploateze mai eficient potențialul avut de noile tehnologii în privința sporirii inovării și a creativității, a încheierii de noi parteneriate și a personalizării necesităților în materie de învățare. Metode inovatoare precum planurile de învățare personalizate și învățarea bazată pe experiențe anterioare pot fi utile în mod special pentru persoanele care au avut experiențe școlare anterioare negative sau marcate de eșec. În mod asemănător, provocarea principală privind transmiterea competențelor sociale și civice, a spiritului de inițiativă și antreprenoriat și a conștiinței culturale constă în depășirea componentei cunoștințelor. Cursanții trebuie să beneficieze de mai multe oportunități de a lua inițiative și de a învăța. Aceste competențe sunt esențiale în vederea dezvoltării capacităților de inovare și în vederea prezentării unor căi pentru integrarea cursanților care provin din medii migratorii și/sau defavorizate. Programele specifice calificărilor din industria alimentară includ dezvoltarea abilităților cheie cum ar fi: comunicarea, lucrul în echipă, rezolvarea de probleme, s.a. OBIECTIVUL 3 (aferent Priorității 2): Crearea unor rute de formare flexibile în interiorul sistemului de formare profesională continuă din domeniul Industrie alimentară, precum şi între sistemul de formare profesională continuă şi piaţa muncii Direcții de acțiune (Obiectivul 3 aferent Priorității 2): Programele de formare din domeniul Industrie alimentară vizează creşterea participării la piaţa muncii pentru femei şi bărbaţi, reducerea şomajului structural şi promovarea calităţii locurilor de muncă. În urma calificării lucrătorilor se va urmări combaterea angajărilor temporare, subocuparea, munca nedeclarată şi vor adopta măsuri în favoarea creşterii mobilităţii profesionale şi revizuirii sistemului fiscal şi de protecţie şi asistenţă socială prin integrarea şi implementarea principiilor flexisecurităţii în politicile naţionale de ocupare, combaterea segmentării pieţei muncii şi implementarea unor măsuri care să prevină ocuparea temporară, munca nedeclarată şi ratele reduse de ocupare, îmbunătăţirea competitivităţii şi a ratei de participare pe piaţa muncii pentru persoanele cu nivel scăzut de calificare. Formarea lucrătorilor din domeniul Industrie alimentară trebuie să urmărească eliminarea barierelor în calea mobilităţii, să crească gradul de ocupare a celor slab calificaţi şi a vârstnicilor şi să implementeze sisteme de sprijinire a tinerilor pentru găsirea primului loc de muncă. Pentru aceasta, furnizorii de formare trebuie să asigure competenţele necesare cetăţenilor care să răspundă cerinţelor pieţei muncii și să îmbunătăţească accesul la formare profesională. O altă orientare se referă la dezvoltarea unei forţe de muncă bine calificate care să răspundă cerinţelor pieţei muncii şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi consiliere profesională prin anticiparea necesarului de competenţe. Sunt vizate promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în urma derulării programelor de formare din domeniul Industrie alimentară. Flexibilitatea calificărilor va fi asigurată atât de formarea abilităților cheie cât și de formarea abilităților tehnice generale, cele din urmă, specifice industriei alimentare. OBIECTIVUL 4 (aferent Priorității 2): Întărirea capacităţii furnizorilor de programe de formare profesională continuă de a desfăşura programe de educaţie şi formare atractive şi de calitate corelate cu cerinţele pieţei muncii, în special în cadrul sectoarelor cu potenţial de creştere, ca de exemplu Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv), în vederea asigurării complementarităţii cu strategia de creştere a competitivităţii Direcții de acțiune (Obiectivul 4 aferent Priorității 2): Viziunea Strategiei Naționale pentru Competitivitate (SNC) 2014-2020 presupune următoarele direcții:

restructurarea sectoarelor economice în direcția unor poziții competitive superioare formarea masei critice de firme competitive prin crearea unui mediu atractiv, transparent și inovativ; integrarea marilor jucători într-un proiect coherent de dezvoltare a economiei; integrarea societății într-un proiect coherent de dezvoltare a economiei

În cadrul Strategiei Naționale pentru Competitivitate (SNC) 2014-2020 una dintre priorități o constituie Promovarea celor 10 sectoare de viitor, din care face parte și sectorul Procesarea alimentelor și a băuturilor – un sector cu potențial competitiv.

109

În urma analizelor privind principalele nevoi de dezvoltare în domeniul educație și formare profesională, la nivel de ramură, sunt necesare următoarele:

îmbunătățirea accesului, participării și calității corespunzătoare educației; creșterea atractivității învățământului profesional și tehnic; intervenții intensive în vederea adresării nevoilor educaționale specifice grupurilor aflate în risc de

excluziune (persoane din medii socio‐economic defavorizate, persoane de etnie romă, persoane cu nevoi educaționale speciale etc.);

îmbunătățirea calității și relevanței învățământul profesional și tehnic, inclusiv formarea adulților la nevoile pieței forței de muncă;

îmbunătățirea accesului și a calității ofertei de învățare pentru adulți, cu accent pe competențele de bază și pe transversale relevante;

încurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării profesionale (formare pe termen scurt/inițială) în cadrul sectoarelor din economie, care include și industria alimentară.

Formarea inițială a adulților asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competențelor profesionale minime necesare pentru obținerea unui loc de muncă. Formarea profesională continuă a adulților este ulterioară formării inițiale și asigură adulților fie dezvoltarea competențelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competențe. Formarea profesională a adulțior se organizează prin programe de inițiere, calificare, recalificare, specializare, care au drept scop:

inițierea - dobândirea uneia sau mai multor competențe specifice unei calificări calificarea, respectiv recalificarea – dobândirea unui ansamblu de competențe profesionale care permit

unei persoane să desfașoare activități specifice uneia sau mai multor ocupații perfecționarea, respectiv specializarea – dezoltarea sau completarea cunoștințelor, deprinderilor sau

competențelor profesionale în cadrul aceleași calificări, dobândirea de competențe noi, dobândirea de competențe cheie sau competențe tehnice noi

Măsurile la nivel național care vizează ocuparea forţei de muncă se referă la: sprijinirea creării de noi locuri de muncă prin: reducerea impozitării forţei de muncă; utilizarea eficientă

a subvenţiilor pentru angajare; exploatarea potenţialelor sectoare – cheie, cum ar fi economia ecologică, industria alimentara;

restabilirea dinamicii pieţelor muncii prin: sprijinirea lucrătorilor care doresc să îşi schimbe locul de muncă sau să se reintegreze pe piaţa muncii; mobilizarea tuturor actorilor implicaţi în implementarea reformelor necesare; realizarea de investiţii în dobândirea de competenţe, pe baza unei mai bune anticipări şi monitorizări a nevoilor pieţei; promovarea liberei circulaţii a lucrătorilor.

OBIECTIVUL 5 (aferent Priorității 2): Promovarea parteneriatelor/rețelelor în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară, în vederea creşterii accesului şi relevanţei educaţiei şi formării prin raportare la nevoile pieţei muncii Direcții de acțiune (Obiectivul 5 aferent Priorității 2): Reţelele parteneriale sunt structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite pe baza unui acord de parteneriat încheiat între parteneri sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară. în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară stabilirea parteneriatelor vizează:

să furnizeze un cadru general de cooperare și relaționare între parteneri, stabilit prin Memorandumul de înțelegere prin care este creat un climat de încredere reciprocă;

să asiste partenerii în conceperea unor aranjamente specifice pentru transferul de credite pentru persoanele care învață. Memorandumul de înțelegere trebuie să confirme că partenerii:

— acceptă statutul celuilalt partener ca instituție competentă; — acceptă criteriile și procedurile utilizate de celălalt partener pentru asigurarea calității, evaluare, validare și recunoaștere ca fiind satisfăcătoare în scopul transferului de credite; — aprobă condițiile pentru desfășurarea parteneriatului, ca de exemplu obiectivele, durata și aranjamentele pentru reexaminarea Memorandumului de înțelegere;

110

— aprobă comparabilitatea calificărilor vizate în scopul transferului de credite, utilizând nivelurile de referință stabilite de CEC; — identifică alți actori și instituții competente care pot fi implicate în proces și funcțiile acestora. Scopul general al dezvoltării reţelelor parteneriale este implementarea Recomandării Parlamentului European şi a Consiliului privind Cadrul Comun European privind Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Formarea Profesională (EQARF) asigurându-se utilizarea eficientă şi responsabilă a resurselor, promovarea bunelor practici şi compatibilizarea calificărilor oferite de membrii reţelelor cu Cadrul Naţional al Calificărilor şi cu cele ale Cadrul European al Calificărilor. Reţelele parteneriale se înfiinţează pentru a îndeplini următoarele obiective:

pilotarea şi implementarea metodologiei pentru implementarea cadrului Comun European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în formarea profesională (EQARF) în centrele de resurse;

realizarea unei baze de date comune privind nevoile pieţei muncii referitoare la calificările oferite şi la oferta educaţională a școlilor membre, în vederea creşterii nivelului de adecvare a ofertei la nevoile pieţei muncii;

cooperarea şi diseminarea bunelor practici în cadrul reţelei parteneriale pentru domeniul respectiv şi oferirea de sprijin reciproc pentru creşterea calităţii ofertei educaţionale;

crearea şi managementul unui sistem de comunicare eficient între şcoli, în cadrul rețelei parteneriale, pentru domeniul respectiv;

colectarea în mod regulat a informaţiilor despre nevoile de formare ale şcolilor în domeniul respectiv şi organizarea şi / sau sprijinire organizării unor sesiuni de formare / informare a personalului şcolilor din reţeaua partenerială în domeniul respectiv;

promovarea activităţilor inovative la nivelul reţelei. Principiile cadrului Comun European de Referinţă a Calităţii pot fi implementate în formarea profesională utilizând reţelele parteneriale. Interesul pentru sistemele de asigurare a calităţii în sistemul de educaţie şi formare profesională din ţara noastră s-a manifestat încă de la începutul anilor 2000, România fiind conectată la iniţiativele europene în acest domeniu prin intermediul unor proiecte de reformă de mare anvergură, susţinute prin fonduri europene. Asigurarea calităţii în sistemul de educaţie şi formare profesională a beneficiat însă de un cadru legislativ general abia în anul 2006, o dată cu aparaţia primei legi privind Asigurarea calităţii în învăţămîntul pre-universitar. Comparativ cu alte ţări ale Uniunii Europene în care principiile, metodologiile și instrumentele ciclului calităţii funcţionează de câteva decenii, în România aceste sisteme au o istorie relativ recentă. Ca urmare procesul de implementare la nivel de sistem și la nivel de furnizor s-a confruntat cu o serie de provocări inerente. Pentru fiecare dintre provocări, strategia privind implementarea sistemului de asigurare a calităţii prin reţele parteneriale oferă argumente specifice, evidenţiind avantajele abordării de tip parteneriat în reţea. Reţelele parteneriale au în acest sens un potenţial de multiplicare a bunelor practici, prin faptul că institutiile implicate în reţea au posibilitatea de a pune în comun resurse și idei pentru consolidarea parteneriatului cu piaţa muncii, într-un cadru coerent și reciproc avantajos. În domeniul industriei alimentare rețelele parteneriale pot fi constituite din societățile comerciale cu specific industria alimentară AJOFM-uri, furnizori de formare profesională, patronate, școli de profil, instituți ale statului implicate în gestionarea incliziunii sociale, autoritîți locale (primării). Dezvoltarea și recunoașterea cunoștințelor, abilităților și competențelor cetățenilor sunt fundamentale pentru dezvoltarea personală și profesională a acestora, precum și pentru competitivitatea, ocuparea forței de muncă și coeziunea socială în Comunitate. În acest sens, acestea ar trebui să faciliteze mobilitatea transnațională a lucră torilor și a celor care învață și să contribuie la respectarea cerințelor cererii și ofertei pe piața europeană a muncii. Participarea tuturor la învățarea de-a lungul vieții nelimitată, precum și transferul, recunoașterea și acumularea rezultatelor învățării dobândite de o persoană în contexte formale, non-formale și informale ar trebui în consecință promovate și îmbunătățite la nivel comunitar. Consiliul European de la Lisabona din 2000 a ajuns la concluzia că sporirea transparenței calificărilor trebuie să constituie una dintre componentele principale necesare pentru adaptarea sistemelor educaționale și de formare profesională din Comunitate la cererile societății cunoaș terii. În plus, Consiliul European de la Barcelona din 2002 a subliniat importanța îmbunătățirii transparenței și a metodelor de recunoaștere în domeniul educației și formării profesionale (EFP). Principiile transparente pentru asigurarea calității, schimbul de informații și dezvoltarea parteneriatelor între instituțiile competente pentru calificări, furnizorii de EFP și alte părți interesate trebuie să contribuie la construirea încrederii reciproce și să faciliteze punerea în aplicare a prezentei recomandări. Rezoluția Consiliului din 2002 privind promovarea intensificării cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale („Procesul

111

Copenhaga”) și Raportul comun intermediar adoptat în 2004 al Consiliului și Comisiei privind punerea în aplicare a programului de lucru Educație și Formare 2010 subliniază importanța unui sistem de credite pentru EFP, în timp ce Raportul comun al Consiliului și Comisiei din 2008 subliniază necesitatea intensificării eforturilor în vederea îmbunătățirii calității și atractivității EFP. Concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului la 15 noiembrie 2004 privind viitoarele priorități ale intensificării cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale au acordat prioritate dezvoltării și punerii în aplicare a unui sistem european de credite pentru EFP pentru a permite celor care învață să acumuleze rezultatele învățării dobândite prin parcursurile proprii de învățare în momentul trecerii de la un sistem de formare profesională la altul. Scopul recomandărilor CE este de a institui un sistem european de credite pentru educație și formare profesională (SECEFP) care vizează facilitarea transferului, recunoașterii și acumulării rezultatelor evaluate ale învățării persoanelor care doresc să obțină o calificare. Acest aspect va îmbunătăți modul în care sunt înțelese în general rezultatele învățării cetățenilor, transparența acestora, mobilitatea transnațională și transferabilitatea lor între statele membre și, dacă este cazul, în interiorul acestora, într-un spațiu al învățării de-a lungul vieții nelimitate, precum și mobilitatea și transferabilitatea calificărilor la nivel național între diversele sectoare ale economiei și în interiorul pieței muncii; de asemenea, acest sistem va contribui la dezvoltarea și extinderea cooperării europene în domeniul educației și formării. OBIECTIVUL 6 (aferent Priorității 2): Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de învățare pentru domeniul Industrie alimentară în contexte non-formale Direcții de acțiune (Obiectivul 6 aferent Priorității 2): Accesul persoanelor la formare profesională si educație depinde nu doar de motivația și capacitatea acestora de a învăța, ci și de crearea de condiții adecvate pentru a învăța în diverse contexte, mai ales la locul de muncă. În acest sens IPT utilizează în unitățile de învățământ de profil dotări specifice și promovează inițiativa în dezvoltarea de parteneriate cu agenți economici, astfel încât elevii să fie plasați în situații reale de viață profesională activă relevante pentru calificarea pe care doresc să o dobândească. Procesul de învățare în formarea adulților din domeniul industriei alimentare propune o nouă atitudine atât față de cunoaștere cât și față de viață, în consens cu viziunea privind implementarea strategiilor de învățare pe tot parcursul vieții, care subliniază importanța cunoașterii mai profunde a nevoilor potențialilor beneficiari ai învățării și nevoia de creare a unei culturi a învățării. Metodele de învățare se concentrează în primul rând pe dezvoltarea de abordări care iau în considerare și abilitățile anterioare dobândite ale formabilului și nevoile de formare specifice acestuia.

PRIORITATEA 3: Îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare profesională pentru piața forței de muncă OBIECTIVUL 1 (aferent Priorității 3): Dezvoltarea și promovarea unor direcții de acțiune strategice de învățare pe tot parcursul vieții, în colaborare cu partenerii sociali la nivelul regiunilor de dezvoltare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov Direcții de acțiune (Obiectivul 1 aferent Priorității 3): Promovarea învățării pe tot parcursul vieții este esențială atât pentru dezvoltarea socială și personală, cât și pentru o mai bună corelare a cerințelor angajatorilor cu ofertele pieței muncii. De asemenea, învățarea pe tot parcursul vieții este determinantă pentru creșterea competitivității și, implicit, pentru atingerea țintelor ambițioase ale Strategiei Europa 2020. Viziunea strategică privind învățarea pe tot parcursul vieții în România constă în a oferi tuturor persoanelor, pe întreaga durată a vieții acestora, oportunitatea de a participa la viața economică, socială și civică și de a le permite să își exploateze potențialul personal. Strategia prezintă trei piloni importanti ai învățării pe tot parcursul vieții care determină atingerea obiectivelor strategice: acces și stimulente pentru participare; calitate și relevanță; parteneriate pentru o mai bună informare.

112

Strategia prevede trei tipuri de instrumente de intervenție pentru implementare. Acestea privesc coordonarea, finanțarea și reglementarea, necesare pentru a depăși constrângerile și pentru a crea parteneriate eficiente între toate părțile interesate relevante și o schimbare de atitudine față de învățarea pe tot parcursul vieții. Direcțiile de acțiune ale strategiei de invatare includ: finanţare pentru diversificarea ofertei și creșterea cererii de învățare pe tot parcursul vieții; recunoaşterea învăţării anterioare; sprijinirea șomerilor și persoanelor inactive, inclusiv prin stimulente financiare și consiliere; consolidarea și asigurarea finanţării pentru încurajarea pieței de învățare pe tot parcursul vieții, inclusiv

prin îmbunătățirea serviciilor de consiliere; evaluarea nevoilor de competenţe şi dezvoltarea unui set de competenţe mai cuprinzător; crearea unui sistem de asigurare a calităţii, monitorizare și evaluare pentru învățare pe tot parcursul vieții.

OBIECTIVUL 2 (aferent Priorității 3): Adaptarea educaţiei şi formării profesionale din domeniul Industrie alimentară la cerinţele pieţei muncii Direcții de acțiune (Obiectivul 2 aferent Priorității 3): Formarea profesionala a adultilor cuprinde formarea profesionala initiala si formarea profesionala continua organizate prin alte forme decat cele specifice sistemului national de invatamant. Formarea profesionala initiala a adultilor asigura pregatirea necesara pentru dobandirea competentelor profesionale minime necesare pentru obtinerea unui loc de munca. Formarea profesionala continua este ulterioara formarii initiale si asigura adultilor fie dezvoltarea competentelor profesionale deja dobandite, fie dobandirea de noi competente. Educatia si formarea profesionala au un rol covarsitor in realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 privind o crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii, mai ales prin inzestrarea cetatenilor cu competentele si aptitudinile de care economia europeana si societatea europeana au nevoie pentru a functiona pe principii de competitivitate si inovare, dar si pentru a contribui la promovarea coeziunii si incluziunii sociale. Consiliul European considera ca o combinatie adecvata de competente si aptitudini trebuie sa fie oferita prin sistemele de educatie si formare din Europa, care sa asigure un numar suficient de absolventi din domeniile stiintei, matematicii si ingineriei, sa inzestreze oamenii cu competentele de baza, motivatia si capacitatea de a invata, sa incurajeze dezvoltarea de aptitudini transversale, inclusiv cele care permit utilizarea tehnologiilor moderne digitale, sa promoveze dezvoltarea durabila si cetatenia activa si sa incurajeze creativitatea, inovarea si spiritul antreprenorial. Finalitatea procesului educational consta in formarea de profesionisti capabili sa se implice in progresul economic si social. Integrarea absolventilor pe piata muncii, valorificand competentele dobandite in anii de studiu, reprezinta recunoasterea activitatii institutiei. De aceea, este importanta dimensionarea si adaptarea ofertei educationale oferita de formarea profesionala din domeniul Industriei alimentare in conformitate cu previziunile pe termen mediu si lung, precum si cu cerintele de calitate si continut exprimate de angajatori. Trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:

elaborarea şi implementarea unei proceduri de identificare a cererilor de pe piata muncii. elaborarea planului de şcolarizare 2014 - 2020 în corelatie cu cererile pietei muncii. organizarea unei sesiuni de discutii cu agenti economici parteneri vizand identificarea nevoilor in ceea ce

priveste nivelul de calificare, abilitatile si competentele absolventilor. dezvoltarea in institutie a unor actiuni privind relatia cu piata muncii si cu mediul de afaceri, prin

formarea unor retele/parteneriate/protocoale institutionale; adaptarea specializarilor existente si extinderea ofertei educationale, tinand seama de necesitatile de pe

piata muncii si de strategia de dezvoltare economica si sociala; cresterea importantei si eficientei stagiului de practica la agenti economici parteneri care sa contribuie

efectiv la implicarea cursantului in mediul in care va lucra, respectiv cu cerintele in domeniu; adaptarea continutului disciplinelor pentru a stimula creativitatea, inovatia si spiritul antreprenorial al

cursantului; largirea ofertei educationale sub forma invatamantului profesional; intocmirea planului operaţional pentru activităţi de tranziţie de la şcoală la locul de muncă;

113

aplicarea procedurii de monitorizare a insertiei socio-profesionale a absolventilor din domeniul Industriei alimentare.

OBIECTIVUL 3 (aferent Priorității 3): Creşterea relevanţei ofertei de educaţie şi formare profesională din domeniul Industrie alimentară prin anticiparea nevoilor pieţei muncii şi corelarea ofertei cu cererea Direcții de acțiune (Obiectivul 3 aferent Priorității 3): Economia românească a fost puternic afectată de criza financiară globală care a început în anul 2008. Economia ţării s-a diminuat semnificativ în 2009, guvernul contractând împrumuturi masive pentru a menţine stabilitatea. În total, deficitul fiscal a atins 7,5% din PIB în 2009, iar economia românească s-a diminuat cu un procent cumulat de 8% în 2009 şi 2010. Cu toate că România se redresează după criza financiară globală, creşterea sa viitoare rămâne vulnerabilă la factori externi.Economia României este determinată în mare măsură de sectoarele servicii, agricultură şi industrie.Creşterea a fost în jur de zero în 2012, ca urmare a trei factori:

o iarnă extrem de grea la începutul anului, care a afectat consumul şi producţia – industrial tulburările economice prelungite din Zona Euro, care au dus la stagnarea exporturilor în 2012 o secetă care a afectat sectorul agricol, reducând cu aproximativ 1 punct procentual creşterea pe anul

2012. Anul 2013 s-a încheiat pentru România cu cea mai mare creștere economică procentuală din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat. Această creștere de 3,5% față de anul anterior se datorează următorilor factori:

creșterea consumului; producție agricolă foartă bună; creștere a investițiilor directe ale nerezidenților în România.

România a înregistrat în 2014 o creștere economică de 2,8% comparativ cu 2013, motoarele fiind industria, comunicațiile și impozitele nete pe produs, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În ultimul trimestru al anului 2014, produsul intern brut a fost de 198,83 miliarde lei prețuri curente serie brută, în creștere cu 2,6 % în termeni reali față de aceeași perioadă din 2013. Cu toate că a scăzut mult, rata de sărăcie din România este, în continuare, printre cele mai mari din UE, la nivelul de 40,4 % în 2013. O mare parte a persoanelor sărace trăieşte în două dintre cele mai sărace regiuni: regiunea de nord-est şi cea de sud-vest a României Regiunile din vest sunt mai bogate decât cele din est şi mai bine integrate în reţelele de producție europene. Sărăcia afectează, de asemenea, în mod acut, anumite segmente de populație, precum unele minorităţi etnice. Un studiu al Băncii Mondiale arată că cei mai dezavantajaţi sunt romii, cu rate de sărăcie de până la 67%. Peste 50% dintre romi şi 60% dintre comunităţile rome trăiesc cu mai puţin de 3,30 euro/zi, iar unul din cinci romi trăieşte cu mai puţin de 1,65 euro/zi. În plus, majoritatea comunităţilor rome (74%) se confruntă cu probleme grave privind veniturile, iar 23% nu sunt racordate în prezent la electricitate şi/sau apă curentă. Deloc surprinzător, această situaţie afectează în mod direct oportunităţile sociale şi economice ale copiilor romi. Per total, economia românească se confruntă în continuare cu ocuparea redusă a forţei de muncă şi cu participarea scăzută la forţa de muncă. Provocări aparte sunt aduse de o permanentă rată scăzută a ocupării forţei de muncă care, la un nivel de 65,7% în 2014, se numără printre cele mai scăzute din UE10. Această rată, în ultimii ani, a scăzut uşor. Obiectivul naţional al României de ocupare a forţei de muncă, conform Europa 2020, este de 70%, pentru populaţia cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Va fi nevoie de eforturi la nivel naţional pentru a putea atinge acest obiectiv şi de abordări specifice pentru reintroducerea grupurilor de populaţie inactivă pe piaţa muncii. Doar puţin peste 4 milioane de locuri de muncă din cele 8,4 milioane de locuri de muncă din România sunt ocupate de lucrători salariaţi. În plus, numărul ridicat de persoane ce desfăşoară activităţi independente (aproximativ 25% din numărul total al locurilor de muncă) are legătură într-o mai mare măsură cu agricultura de subzistenţă, și mai puțin cu antreprenoriatul. Peste 1,4 milioane de locuri de muncă sunt din categoria muncii neremunerate în cadrul familiei, o categorie care este aproape inexistentă în economiile dezvoltate din UE8 .

114

În sectoarele industriale mai puţin competitive există peste 1,2 milioane de locuri de muncă, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din toate locurile de muncă din industrie. Aceste sectoare includ subsectoarele extractiv şi de prelucrare primară, precum şi furnizare de utilități şi producţie, dar ele sunt limitate prin forme mai puţin avansate de producţie. Serviciile de comerț cu amănuntul reprezintă aproximativ jumătate din numărul total de afaceri şi puţin peste o cincime din toate locurile de muncă, ceea ce se apropie de media UE27. Astfel, turismul reprezintă în mod direct 193.000 de locuri de muncă (2,3% din ocuparea totală a forţei de muncă), în timp ce contribuţia sa la menţinerea ocupării fo ocupării forţei de muncă în sectoarele asociate este estimată la a fi de peste două ori mai mare. Activitatea economică din România are un caracter teritorial clar. Creşterea din ultimul deceniu a fost evident în favoarea zonei Bucureşti-Ilfov, care a devenit o economie de piaţă funcţională, cu o combinaţie de ocupare a forţei de muncă în producţie şi servicii şi un PIB pe cap de locuitor care depăşeşte media UE. Cu toate acestea, în celelalte şapte regiuni de dezvoltare, creşterea şi diversitatea activităţilor economice sunt mult mai reduse şi perspectivele de creştere economică sunt puse sub semnul întrebării într-un grad mult mai mare. Întreprinderile mici şi mijlocii au o posibilitate limitată de creştere şi sunt axate pe activităţile desfăşurate la nivel local. Ocuparea forţei de muncă în agricultură, silvicultură, pescuit şi acvacultură reprezintă aproximativ 30%, mult peste media UE. Contribuţia la PIB este relativ mică, sub 7%. Productivitatea muncii în agricultură este mai mică decât o pătrime din media pentru toate sectoarele. Terenurile agricole şi apele din România rămân o resursă foarte puţin exploatată. Cu toate acestea, potenţialul de transformare a agriculturii pentru a contribuila dezvoltarea regiunilor din România trebuie privit în context. Având în vedere nivelurile medii europene ale productivității, agricultura va oferi mult mai puţine locuri de muncă decât în prezent. Diversificarea veniturilor în afara exploatărilor agricole a rămas până acum foarte scăzută în România. Există o nevoie presantă de diversificare şi creştere la nivel local pentru a absorbi resursa de forţă de muncă care este, în prezent, sub-utilizată în agricultură. Agricultura mai reprezintă încă o oportunitate importantă pentru economia şi societatea românească. Agricultura de subzistenţă este ineficientă, dar sprijină o mare parte din populaţie care, altfel, ar fi extrem de săracă. Schimbările demografice din România vor necesita un echilibru între reformele privind politicile care vizează educaţia şi economia. După cum s-a menţionat anterior, populaţia din România a scăzut semnificativ în ultimele două decenii şi, similar celorlalte ţări europene, România are o populaţie în proces de îmbătrânire. Între 1990 şi 2011, populaţia României a scăzut de la 23,2 de milioane la aproximativ 21,3 milioane. Mai mult, se estimează că peste două milioane de oameni cu vârstă de muncă (25% din forţa de muncă) au emigrat în căutarea unor oportunităţi de muncă mai bune în Europa sau în alte părţi ale lumii.Majoritatea emigranţilor din România se stabilesc în Germania, Ungaria, Israel, Italia, Spania şi Statele Unite. Cu toate că România a cunoscut o creştere economică puternică, aceasta este mai puţin performantă decât a altor state UE, în ceea ce priveşte multe dintre țintele Europa 2020. România a înregistrat o creştere puternică a productivităţii începândcu 1990, însă nivelul de productivitate comparativ cu Statele Unite, rămâne scăzut faţă de cele ale altor state membre (a se vedea figura de mai jos). Aşadar, provocarea nu constă numai în creşterea participării la forţa de muncă, dar şi în a face forţa de muncă mai productivă. OBIECTIVUL 4 (aferent Priorității 3): Asigurarea aplicabilităţii procesului de învăţare din domeniul Industrie alimentară prin dezvoltarea formării la locul de muncă Direcții de acțiune (Obiectivul 4 aferent Priorității 3): Si companiile mari şi cele mici îşi pot forma angajaţii în funcţie de cerinţele specifice ale locului de muncă. Astfel, pot fi angajate pe diferite posturi persoane care nu sunt calificate pentru munca respectivă, dar care pot dobândi competenţele necesare sub îndrumarea personalului specializat din companie sau chiar sub îndrumarea unor formatori externi, dacă respectiva companie nu beneficiază de personal de specialitate în acest sens. Tot despre calificare la locul de muncă vorbim şi în cazul apariţiei unor noi tehnologii şi utilaje pentru care nu există personal specializat în compania respectivă. În cadrul oricărei companii pot dispărea locuri de muncă şi pot apărea altele noi, cărora angajaţii trebuie să le facă faţă. Adaptat nevoilor de formare ale angajaţilor, compania poate organiza sesiuni de formare care au avantajul utilizării forţei de muncă deja existente, cu competenţe conexe noului domeniu pentru care se formează. Portalul

115

www.invatapentrutine.ro isi propune sa aduca impreuna cat mai multe dintre ofertele de formare disponibile la nivel national, pentru informarea utila si rapida atat a angajatilor cat si a anagajatorilor. OBIECTIVUL 5 (aferent Priorității 3): Susținerea dezvoltării sistemelor de învăţare pentru adulţi specifice domeniului Industrie alimentară, în conformitate cu standarde înalte de calitate Direcții de acțiune (Obiectivul 5 aferent Priorității 3): Pentru a ţine pasul cu noutăţile apărute în domeniul lor, companiile participa la sau organizeaza seminarii, colocvii, conferinţe, work-shop-uri, unde informaţia este obţinută direct de la specialişti şi practicieni în domeniu. Dincolo de plusul de cunoaştere pe care îl aduc angajaţilor, aceste întâlniri oferă avantajul interacţiunilor directe între angajaţi şi specialiştii invitaţi, în vederea clarificării unor informaţii şi dezvoltării unor competenţe. Dezvoltarea resurselor umane trebuie să ţină seama de noile tehnologii de informare şi comunicare în masă, precum şi de noile forme de învăţare care depăşesc abordările pedagogice din sala de curs. Platformele electronice create pentru facilitarea învăţării şi comunicării între angajaţi, cu scopul dezvoltării lor personale şi profesionale, constituie o strategie activă şi modernă de învăţare care depăşeşte spaţiul fizic al companiei, dar se bazează pe expertiza acesteia. Mediile online de învăţare create de companii pentru angajaţii lor oferă conţinuturi de care toţi angajaţii pot profita, în funcţie de interese şi nevoile de dezvoltare ale fiecăruia. În plus, transferul de cunoştinţe şi competenţe de la un profil la altul este facilitat prin intermediul acestui mediu de învăţare, cu o economie de resurse umane, de timp şi financiare implicate. Investiţia într-un mediu virtual de învăţare, cu toate costurile implicate, va avea efecte pozitive, direct proporţionale, asupra dezvoltării companiei. Mai mult, învăţarea prin intermediul mediilor virtuale facilitează dezvoltarea comunităţilor de practici virtuale, în care se pot întâlni profesionişti din acelaşi domeniu de activitate, dar activând în filiale diferite ale companiei sau chiar în companii diferite, dar de acelasi profil. Avantajele companiilor care aplica acest tip de strategii, sunt:

forţă de muncă specializată pe parcursul intregii activitati, angajaţi cu satisfacţie crescută faţă de locul de muncă, implicarea activă şi creativă a angajatului în procesul de producţie, integrare rapidă şi adaptată a angajatului la specificul locului de muncă, solidaritate si loialitate crescută în cadrul grupului de angajaţi, creşterea stimei şi a încrederii de sine a angajaţilor prin optimizarea echilibrului intre interesul

profesional si cel de dezvoltare personala (work/life balance), păstrarea nivelului crescut de expertiză şi competitivitate, creşterea interesului faţă de noutăţile apărute în domeniul de activitate, posibilitatea dezvoltării unor comunităţi de practici (reale sau virtuale) în rândul angajaţilor ... toate

acestea cu impact real asupra dezvoltării companiei prin optimizarea motivarii si performantei resursei umane.

Accesul la INTERNET și la activități culturale crează contexte reale de dobândire a unor abilități și competențe ale populației, cu impact asupra interesului pentru învățare și formare continuă pe parcursul întregii vieți. În ultimii 5 ani se constată că în România s-au creat premisele pentru creșterea accesului poulației la informare și obiective culturale, tot mai multe gospodării, dar și unități de învățământ fiind conectate la INTERNET. Principala provocare pentru orizontul 2020 va fi în domeniul difersificării strategiilor de integrare a noilor tehnologii în școală, universitate, la locul de muncă, în formare continuă, dar și în comunitate, prin modele inovative și flexibile care să permită crearea unor noi contexte atractive și motivante pentru învățare. OBIECTIVUL 6 (aferent Priorității 3): Îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor adulţilor, facilitând accesul persoanelor provenind din zonele foste industrializate și promovând obiectivul orizontal „îmbătrânirea activă” Direcții de acțiune (Obiectivul 6 aferent Priorității 3): Mobilitatea forţei de muncă pune companiile in fata situatiei în care pe un sector de activitate să rămână fără personal specializat sau, cel puţin fără acelaşi nivel de expertiză al angajatului care, dintr-un motiv sau altul, nu

116

mai ocupă acel loc de muncă. O strategie eficientă şi la îndemâna oricărei companii este transferul de cunoştinţe şi competenţe de la angajaţii cu experienţă la cei mai puţin experimentaţi, de la cei mai în vârstă către cei mai tineri. Dincolo de nivelul de expertiză păstrat în cadrul companiei, măsura este eficientă, atat ca investiţie de timp, ca investiţie financiară, cat şi ca investiţie de promovare şi valorizare a resurselor umane de care dispune. Este vorba aici de schimbul profesional realizat între generaţii şi din care au de câştigat, deopotrivă, atat angajaţii cat şi angajatorii. Această strategie de transfer de competenţe este validată şi promovată în cadrul proiectului SKRAT – Practici strategice pentru păstrarea şi transmiterea competenţelor în cadrul organizaţiilor – şi susţine existenţa avantajelor pentru cele două categorii de actori de pe piaţa forţei de muncă (angajaţi şi angajatori). Beneficiul angajatului-formabil constă în dezvoltarea profesională şi creşterea securităţii locului de muncă; beneficiul angajatului-formator constă în faptul că trecerea de la viaţa activă la cea inactivă (pensie), se realizează treptat. România se va confrunta în anii următori cu o transformare socio-economică profundă datorată schimbărilor demografice, fapt recunoscut şi de către autorităţi, care încearcă să pună în aplicare măsuri de susţinere a persoanelor vârstnice, dar mai ales de promovare a îmbătrânirii active. „Până în anul 2060, se estimează că ponderea populaţiei cu vârstă mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30%. De asemenea, raportul de dependenţă demografică (numărul persoanelor tinere - sub 14 ani - şi vârstnice, peste 65 de ani, ce revine la 100 de persoane în vârstă de muncă) va ajunge de la 55 în 2010 la 100 în 2055. Îmbătrânirea populaţiei are o consecinţă şi în profilul “epidemiologic”, arată Guvernul în Strategia naţională pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020. Conceptul de îmbătrânire activă, aşa cum este el recunoscut la nivel european, reprezintă acel proces prin care persoanele vârstnice sunt încurajate să rămână în câmpul muncii și să împărtășească din experiența lor celorlalte generații. În acelaşi timp, îşi propune încurajarea seniorilor societății de a se implica voluntar în diverse activități culturale, comunitare și economice ce contribuie la dezvoltarea societății în care trăiesc. Actul normativ adoptat de Guvern privind strategia pentru următorii cinci ani în ceea ce-i priveşte pe vârstnici vizează „înfiinţarea unui cadru strategic în privinţa promovării îmbătrânirii active, fiind stabilite trei obiective generale: prelungirea vieţii active, promovarea participării sociale active şi demne pentru persoanele vârstnice şi obţinerea unui grad mai ridicat de independenţă şi siguranţă pentru persoanele cu necesităţi de îngrijire de lungă durată“. Guvernul precizează că în ceea ce priveşte prelungirea vieţii active se au în vedere măsuri pentru consolidarea reformei sistemului public de pensii, modificări ale politicilor de resurse umane pentru o mai bună integrare a lucrătorilor vârstnici şi flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii, crearea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor, precum şi îmbunătăţirea abilităţilor, a capacităţii de angajare şi a independenţei populaţiei vârstnice.

117

10. Planul de acțiune privind promovarea formării profesionale la nivelul tuturor regiunilor de

implementare a proiectului şi a beneficiilor participării la programele FPC

Prioritatea 1 Dezvoltarea resurselor umane prin extinderea, diversificarea și creșterea calității serviciilor de

formare profesională continuă

Obiectivele vizate de Prioritatea 1 Planul de acțiune privind

promovarea formării profesionale

Ob. 1

Sprijinirea sistemului de educație și formare din domeniul Industrie alimentară în scopul îmbunătățirii calității educației și a programelor de învățământ pe toată durata vieții

- modernizarea și îmbunătățirea continuă a sistemelor de educație și formare profesională - îmbunătățirea accesului tuturor la învățarea de-a lungul vieții - dezvoltarea unor sisteme de învățare de-a lungul vieții accesibile, care să răspundă necesităților în schimbare ale unei economii și societăți bazate pe cunoaștere - reorientarea către sectoare cu înaltă valoare adăugată (cum ar fi Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară) - extinderea ocupațiilor cum sunt cele rezultate din politicile de „creștere durabilă”, politicile și legislația referitoare la egalitatea de șanse între femei și bărbați și locurile de muncă din sectoarele economice cu potențial competitiv, vizate de Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020 - dezvoltarea unei strategii cuprinzătoare pentru învățarea de-a lungul vieții - o nouă abordare a educației pentru adulți pe baza unor principii comune precum responsabilitatea comună și parteneriatul, mecanisme eficiente de finanțare, căi flexibile și educație inițială de calitate și formare continuă specific - încurajarea și realizarea de comunicări privind punerea în aplicare a strategiilor de învățare de-a lungul vieții și de dezvoltare a competențelor - actualizarea manualelor de politici europene prin care se stabilește un cadru pentru punerea în aplicare a învățării de-a lungul vieții și un plan de acțiune reînnoit pentru educația pentru adulți - sprijinirea eforturilor de îmbunătăţire a competenţelor populaţiei şi de creştere a ocupării forţei de muncă şi a productivităţii muncii

Ob. 2

Sprijinirea dezvoltării de programe educaționale din domeniul Industrie alimentară în funcție de cerințele pieței muncii

- organizarea cursurilor de formare în funcție de ocupațiile care există în Clasificarea ocupațiilor din România, armonizată complet cu cerințele pieței muncii - instruirea la locul de muncă, participarea la târguri, seminarii, conferinţe şi cercuri de pregătire - corelarea conţinutului formării cu nevoile pieţei muncii - desfășurarea practicii în condiţii reale de muncă - cooperare strânsă a furnizorilor de formare cooperează cu agenţii economici din anumite sectoare de activitate

118

- flexibilizarea sistemului de formare continuă şi crearea de posibilităţi crescute de adaptare a acesteia la nevoile diferitelor categorii ţintă - asigurarea suficienţei, calității şi adaptării resurselor materiale şi umane implicate în organizarea şi desfăşurarea formării continue la nevoile cursanţilor, pentru a determina o calitate şi o eficienţă ridicate ale formării în ansamblu - utilizarea în cadrul modulelor de formare a mijloacelor audiovideo moderne (video-proiector, retroproiector, computer, laptop, televizor etc), cu rol important în facilitarea predării-învăţării şi în oferirea unui caracter atractiv formării - alegerea unei strategii adecvate de predare-învăţare - premisă importantă pentru reuşita unei activităţi de formare

Ob. 3

Încurajarea și sprijinirea procesului de educație permanentă în vederea obținerii de calificări noi din domeniul Industrie alimentară și a extinderii specializării și perfecționării

- asigurarea accesului la informaţii despre oportunităţile de formare, în special angajaţii mai în vârstă şi cei cu un nivel redus de educaţie - angajatorii să le ofere angajaţilor acces periodic la formarea profesională - creșterea conştientizării necesităţii participării angajaţilor la cursurile de FPC atât pentru companie, cât şi pentru dezvoltarea personală a angajaților - creşterea nivelului general de competenţă a angajaţilor

Ob. 4

Sprijinirea diversificarea programelor destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă pentru domeniul Industrie alimentară

- creșterea ratei de participare la cursurile FPC pentru anumite categorii: tinerii angajați (18-24 ani) cu nivel scăzut de educație și calificare, angajații peste 40 de ani cu nivel redus de educație și calificare profesională, tinerii absolvenți (25-34 ani) de liceu teoretic sau învățământ superior care s-au angajat în domenii diferite față de domeniul în care au absolvit și care, adesea, sunt angajați pe poziții inferioare în raport cu nivelul de studii pe care îl dețin - schimbarea mentalităţii populaţiei, angajatorilor, partenerilor sociali şi a furnizorilor de FPC; dezvoltarea unor programe care să conducă la conştientizarea şi schimbarea atitudinii persoanelor şi instituţiilor implicate, în favoarea creşterii motivării participării la formare profesională continuă şi a învăţării pe tot parcursul vieţii - responsabilizarea comună a tuturor actorilor cheie, incluzând lumea afacerilor, autorităţile locale, pe toţi cei care lucrează în educaţie şi formare, asociaţiile profesionale şi societatea civilă şi, nu în ultimul rând, cetăţenii înşişi - dezvoltarea unor programe destinate recalificării la locurile de muncă și dezvoltarea de noi abilități pentru noi locuri de muncă pentru creşterea productivității şi ocupării pe piaţa muncii, creșterea volumului şi calității educaţiei şi a formării profesionale, în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii - diseminarea exemplelor de „bune practici” şi „istorii de succes” pentru a sensibiliza persoanele, companiile, partenerii sociali asupra beneficiilor pe care le poate aduce FPC - diseminarea informaţiilor privind oferta de servicii de informare, consiliere şi orientare profesională, oferta de servicii de formare, posibilităţile de acces la aceste servicii, modalităţile de finanţare a FPC - participarea la programe de formare profesională continuă a angajaţilor pentru meserii specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară

Ob. 5 Sprijinirea și încurajarea persoanelor cu - oferirea gamei potrivite de competențe

119

înaltă calificare în vederea diminuării migrației externe a acestora prin oferirea de oportunități de dezvoltare și valorificare a competențelor pe plan local și regional

- evitarea valorificării inferioare a talentelor și a potențialului angajaților - o mai bună cooperare între universul muncii și cel al educației și formării, precum și o transparență sporită pe piața forței de muncă, mai presus de abordările tradiționale care măsoară competențele numai prin calificări formale - abordări pe bază de calificări și competențe în cadrul sistemelor de educație, pe piețele forței de muncă, precum și în interacțiunea dintre acestea - consolidarea cooperării între serviciile de ocupare a forței de muncă și de orientare în domeniul educației, astfel încât cele din urmă să poată oferi recomandări direct relevante pieței forței de muncă - consultanța, stimulentele și asistența oferită întreprinderilor, inclusiv IMM-urilor - esențiale pentru a contribui la dezvoltarea acestora și pentru a profita la maximum de competențe la locul de muncă - încurajarea angajatorilor să cofinanțeze și să participe la activitățile instituțiilor de educație și formare, mai ales în educația și formarea profesională din domeniul Industrie alimentară - crearea de parteneriate pentru dezvoltarea și actualizarea profilelor de competențe, programa multidisciplinară și calificările, precum și pentru facilitarea asigurării de educație la locul de muncă, de la ucenicie la doctorate industrial - completarea golului de competențe pentru locurile de muncă ale viitorului și pentru a face sistemele noastre educaționale să răspundă mai bine necesităților viitoare ale economiei - asigurarea mobilității interregionale și transnaționale - o mai bună monitorizare și anticipare a necesităților de competențe, precum și îmbunătățiri în recunoașterea competențelor și calificărilor, inclusiv a celor obținute în afara UE - cooperare consolidată cu țări terțe în domeniile recunoașterii competențelor, schimbului de informații privind necesitățile pieței forței de muncă și lucrului cu agenți de recrutare și agenții de ocupare a forței de muncă

Ob. 6

Creșterea calității procesului de formare profesională continuă în mediul rural și facilitarea accesului la formare profesională în domeniul Industrie alimentară a persoanelor din comunitățile izolate

- promovarea dezvoltării integrate şi durabile a zonelor rurale prin optimizarea sectoarelor existente - încurajarea diversificării activităţilor economice şi sociale, sustinerea dezvoltarii si modernizarii infrastructurii şi prin accesul la noile tehnologii - stimularea activităţilor tradiţionale pentru păstrarea şi transmiterea meseriilor tradiţionale; - dezvoltarea unor programe de formare profesională continuă relevante în mediul rural; - îmbunătățirea pregătirii forței de muncă din mediul rural cu scopul de a răspunde cât mai bine cerințelor de pe piața muncii; - îmbunătățirea cunoștințelor tehnice și economice generale, specifice pentru agricultură și industria alimentară; - facilitarea accesului la formare profesională a persoanelor din comunitățile rurale izolate; - promovarea formării profesionale continue în mediul rural prin intermediul seminariilor de informare, târgurilor, expoziţiilor, mass-media şi internet - servicii sustenabile pentru a creşte nivelul de pregătire al fermierilor, precum şi al lucrătorilor din industria

120

alimentară, în vederea transformării exploataţiilor acestora în unele viabile, orientate către piaţă, adaptate standardelor europene - dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare în vederea îmbunătăţirii generale a viabilităţii fermelor, a integrării mai bune pe piaţă

Ob. 7

Dezvoltarea de programe care vizează crearea de locuri de muncă prin care să se promoveze meseriile specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară

- furnizarea unor programe de formare specifice sectorului economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară, care să corespundă, în general, prin tematica lor, nevoilor angajaților pentru o mai bună performare la locul de muncă - dezvoltarea de strategii de către angajatoru privind formarea profesională a angajaţilor (pe termen lung, mediu sau scurt) în care să primeze dezvoltarea profesională a angajaţilor - conştientizarea importanţei FPC în rândul angajatorilor, determinat şi de percepţia pozitivă a acestora asupra impactului formării atât asupra angajaţilor, cât şi asupra companiei – creşterea productivităţii, a competitivităţii şi, nu în ultimă instanţă, a profitului acesteia

Prioritatea 2 Promovarea și creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea

competențelor forței de muncă

Obiectivele vizate de Prioritatea 1 Planul de acțiune privind

promovarea formării profesionale

Ob. 1

Dezvoltarea și implementarea unor instrumente de promovare a calității și accesibilitatății la programe de formare profesională continuă pentru domeniul Industrie alimentară

- stimularea financiară pentru individ, dar și pentru angajator - informarea populației cu privire la ofertele de formare - flexibilizarea ofertelor de formare existente - acces la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și nonformale - rute flexibile de acces și progres în carieră, precum și un sistem adecvat de formare continuă a personalului care activează în sectorul economic Procesarea alimentelor și băuturilor/ Industrie alimentară, sistem care să conducă la consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestor profesii - diversificarea rolurilor personalului din educația și formarea profesională a adulților, care să răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație și formare a adulților - dezvoltarea capacității instituționale de administrare și gestiune a centrelor și a personalului care deservește centrele de evaluare și certificare a competențelor - măsuri de informare a potențialilor beneficiari cu privire avantajele procesului de evaluare și certificare, mai ales în rândul acelora care au nivel mai scăzut de calificare și pentru care evaluarea și certificarea competențelor ar putea deveni o șansă reală pentru îmbunătățirea situației acestora pe piața muncii - adaptarea ofertelor de formare profesională continuă la nevoile pieței muncii și la nevoile beneficiarilor - realizarea unui sistem eficient de acreditare a ofertelor de

121

formare profesională continuă, care sa accentueze atât componenta de asigurare a calității cât și pe cea de control - o mai bună dezvoltare a soluțiilor de tip e-learning adresate unor categorii cât mai largi de beneficiari - acoperirea geografică la scară națională a centrelor de evaluare a competențelor dobândite în contexte non-formale și informale - existența unui fond de formare profesională continuă și a unor mecanisme de stimulare financiară a participării la formarea continuă a adulților - realizarea unui sistem dezvoltat de profesionalizare a practicienilor în educația adulților și a facilitatorilor de învățare permanentă

Ob. 2

Dezvoltarea competențelor cheie și transversale la nivelul programelor de formare profesională continuă din domeniul Industrie alimentară

- sprijinirea dezvoltării ompetențelor cheie până la un nivel care să îi pregătească pe tineri, inclusiv pe cei din categoriile defavorizate, pentru continuarea studiilor și pentru activitatea profesională - crearea de oportunități reale tuturor adulților de a-și dezvolta și de a-și actualiza competențele cheie de-a lungul vieții - exploatarea mai eficientă a potențialului avut de noile tehnologii în privința sporirii inovării și a creativității, a încheierii de noi parteneriate și a personalizării necesităților în materie de învățare - creșterea calității și accesibilității în educație și formare prin exploatarea tuturor avantajelor pe care TIC și resursele educaționale deschise le aduce - dezvoltarea capacităților de inovare în vederea prezentării unor căi pentru integrarea cursanților care provin din medii migratorii și/sau defavorizate - dezvoltarea programelor specifice calificărilor din industria alimentară care să includă dezvoltarea abilităților cheie cum ar fi: comunicarea, lucrul în echipă, rezolvarea de probleme, s.a

Ob. 3

Crearea unor rute de formare flexibile în interiorul sistemului de formare profesională continuă din domeniul Industrie alimentară, precum şi între sistemul de formare profesională continuă şi piaţa muncii

- măsuri de combatere a angajărilor temporare, subocuparea, munca nedeclarată - măsuri în favoarea creşterii mobilităţii profesionale şi revizuirii sistemului fiscal şi de protecţie şi asistenţă socială prin integrarea şi implementarea principiilor flexisecurităţii în politicile naţionale de ocupare - măsuri de combatere a segmentării pieţei muncii şi implementarea unor măsuri care să prevină ocuparea temporară, munca nedeclarată şi ratele reduse de ocupare - măsuri de îmbunătăţire a competitivităţii şi a ratei de participare pe piaţa muncii pentru persoanele cu nivel scăzut de calificare - formarea lucrătorilor din domeniul Industrie alimentară astfel încât să se elimine barierele în calea mobilităţii, să crească gradul de ocupare a celor slab calificaţi şi a vârstnicilor şi să implementeze sisteme de sprijinire a tinerilor pentru găsirea primului loc de muncă - furnizorii de formare să asigure competenţele necesare cetăţenilor care să răspundă cerinţelor pieţei muncii și să îmbunătăţească accesul la formare profesională - dezvoltarea unei forţe de muncă bine calificate care să răspundă cerinţelor pieţei muncii şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi consiliere profesională prin anticiparea necesarului de competenţe

Ob. 4 Întărirea capacităţii furnizorilor de - îmbunătățirea accesului, participării și calității

122

programe de formare profesională continuă de a desfăşura programe de educaţie şi formare atractive şi de calitate corelate cu cerinţele pieţei muncii, în special în cadrul sectoarelor cu potenţial de creştere, ca de exemplu Procesarea alimentelor și băuturilor/Industrie alimentară (definit în Strategia Națională pentru Competitivitate SNC 2014-2020 ca sector economic cu potențial competitiv), în vederea asigurării complementarităţii cu strategia de creştere a competitivităţii

corespunzătoare educației - intervenții intensive în vederea adresării nevoilor educaționale specifice grupurilor aflate în risc de excluziune (persoane din medii socio‐economic defavorizate, persoane de etnie romă, persoane cu nevoi educaționale speciale etc.); - îmbunătățirea calității și relevanței învățământul profesional și tehnic, inclusiv formarea adulților la nevoile pieței forței de muncă - îmbunătățirea accesului și a calității ofertei de învățare pentru adulți, cu accent pe competențele de bază și pe transversale relevante - încurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării profesionale (formare pe termen scurt/inițială) în cadrul sectoarelor din economie, care include și industria alimentară - sprijinirea creării de noi locuri de muncă prin: reducerea impozitării forţei de muncă; utilizarea eficientă a subvenţiilor pentru angajare; exploatarea potenţialelor sectoare – cheie, cum ar fi economia ecologică, industria alimentara; - restabilirea dinamicii pieţelor muncii prin: sprijinirea lucrătorilor care doresc să îşi schimbe locul de muncă sau să se reintegreze pe piaţa muncii; mobilizarea tuturor actorilor implicaţi în implementarea reformelor necesare; realizarea de investiţii în dobândirea de competenţe, pe baza unei mai bune anticipări şi monitorizări a nevoilor pieţei; promovarea liberei circulaţii a lucrătorilor

Ob. 5

Promovarea parteneriatelor/rețelelor în rândul partenerilor sociali, companii și furnizorilor de formare profesională din domeniul Industrie alimentară, în vederea creşterii accesului şi relevanţei educaţiei şi formării prin raportare la nevoile pieţei muncii

- crearea de rețelele parteneriale onstituite din societăți comerciale cu specific de industrie alimentară, AJOFM-uri, furnizori de formare profesională, patronate, școli de profil, instituți ale statului implicate în gestionarea incliziunii sociale, autorități locale (primării) - dezvoltarea și recunoașterea cunoștințelor, abilităților și competențelor cetățenilor, fundamentale pentru dezvoltarea personală și profesională a acestora, precum și pentru competitivitatea, ocuparea forței de muncă și coeziunea socială în comunitate - facilitarea mobilității transnaționale a lucrătorilor și a celor care învață și contribuția la respectarea cerințelor cererii și ofertei pe piața europeană a muncii - facilitarea participării tuturor la învățarea de-a lungul vieții nelimitată, precum și transferul, recunoașterea și acumularea rezultatelor învățării dobândite de o persoană în contexte formale, non-formale și informale ar trebui în consecință promovate și îmbunătățite la nivel comunitar

Ob. 6

Sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de învățare pentru domeniul Industrie alimentară în contexte non-formale

- crearea de condiții adecvate pentru a învăța în diverse contexte, mai ales la locul de muncă - o nouă atitudine atât față de cunoaștere cât și față de viață, în consens cu viziunea privind implementarea strategiilor de învățare pe tot parcursul vieții, care subliniază importanța cunoașterii mai profunde a nevoilor potențialilor beneficiari ai învățării și nevoia de creare a unei culturi a învățării - dezvoltarea de abordări care iau în considerare și abilitățile anterioare dobândite ale formabilului și nevoile de formare specifice acestuia

123

Prioritatea 3 Îmbunătățirea calității și relevanței educației și a sistemelor de formare profesională pentru piața

forței de muncă

Obiectivele vizate de Prioritatea 1 Planul de acțiune privind

promovarea formării profesionale

Ob. 1

Dezvoltarea și promovarea unor direcții de acțiune strategice de învățare pe tot parcursul vieții, în colaborare cu partenerii sociali la nivelul regiunilor de dezvoltare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov

- finanţare pentru diversificarea ofertei și creșterea cererii de învățare pe tot parcursul vieții - recunoaşterea învăţării anterioare - sprijinirea șomerilor și persoanelor inactive, inclusiv prin stimulente financiare și consiliere - consolidarea și asigurarea finanţării pentru încurajarea pieței de învățare pe tot parcursul vieții, inclusiv prin îmbunătățirea serviciilor de consiliere - evaluarea nevoilor de competenţe şi dezvoltarea unui set de competenţe mai cuprinzător - crearea unui sistem de asigurare a calităţii, monitorizare și evaluare pentru învățare pe tot parcursul vieții

Ob. 2 Adaptarea educaţiei şi formării profesionale din domeniul Industrie alimentară la cerinţele pieţei muncii

- elaborarea şi implementarea unei proceduri de identificare a cererilor de pe piata muncii - organizarea unei sesiuni de discutii cu agenti economici parteneri vizand identificarea nevoilor in ceea ce priveste nivelul de calificare, abilitatile si competentele absolventilor - dezvoltarea unor actiuni privind relatia cu piata muncii si cu mediul de afaceri, prin formarea unor retele/parteneriate/ protocoale institutionale - adaptarea specializarilor existente si extinderea ofertei educationale, tinand seama de necesitatile de pe piata muncii si de strategia de dezvoltare economica si sociala - cresterea importantei si eficientei stagiului de practica la agenti economici parteneri care sa contribuie efectiv la implicarea cursantului in mediul in care va lucra, respectiv cu cerintele in domeniu - adaptarea continutului de formare pentru a stimula creativitatea, inovatia si spiritul antreprenorial al cursantului - largirea ofertei educationale

Ob. 3

Creşterea relevanţei ofertei de educaţie şi formare profesională din domeniul Industrie alimentară prin anticiparea nevoilor pieţei muncii şi corelarea ofertei cu cererea

- realizarea unui echilibru între reformele privind politicile care vizează educaţia şi economia - diversificarea şi creşterea la nivel local în vederea absorbției resursei de forţă de muncă care este, în prezent, sub-utilizată în agricultură - abordări specifice pentru reintroducerea grupurilor de populaţie inactivă pe piaţa muncii

Ob. 4 Asigurarea aplicabilităţii procesului de învăţare din domeniul Industrie alimentară prin dezvoltarea formării la locul de muncă

- organizarea unor sesiuni de formare care au avantajul utilizării forţei de muncă deja existente, cu competenţe conexe noului domeniu pentru care se formează - angajarea pe diferite posturi a unor persoane care nu sunt calificate pentru munca respectivă, dar care pot dobândi competenţele necesare sub îndrumarea personalului specializat din companie sau chiar sub îndrumarea unor formatori externi, dacă respectiva companie nu beneficiază de personal de specialitate în acest sens

Ob. 5

Susținerea dezvoltării sistemelor de învăţare pentru adulţi specifice domeniului Industrie alimentară, în conformitate cu standarde înalte de calitate

- organizarea de seminarii, colocvii, conferinţe, work-shop-uri, unde informaţia este obţinută direct de la specialişti şi practicieni în domeniul Industrie alimentară, pentru a ţine pasul cu noutăţile apărute în domeniu; acestea oferă avantajul interacţiunilor directe între angajaţi şi specialiştii

124

invitaţi, în vederea clarificării unor informaţii şi dezvoltării unor competenţe - utilizarea unor noi tehnologii de informare şi comunicare în masă, precum şi pentru noile forme de învăţare care depăşesc abordările pedagogice din sala de curs - crarea unor platforme electronice pentru facilitarea învăţării şi comunicării între angajaţi, cu scopul dezvoltării lor personale şi profesionale - investiţia într-un mediu virtual de învăţare, cu toate costurile implicate; învăţarea prin intermediul mediilor virtuale facilitează dezvoltarea comunităţilor de practici virtuale, în care se pot întâlni profesionişti din acelaşi domeniu de activitate, dar activând în filiale diferite ale companiei sau chiar în companii diferite, dar de acelasi profil - difersificarea strategiilor de integrare a noilor tehnologii în școală, universitate, la locul de muncă, în formare continuă, dar și în comunitate, prin modele inovative și flexibile care să permită crearea unor noi contexte atractive și motivante pentru învățare

Ob. 6

Îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor adulţilor, facilitând accesul persoanelor provenind din zonele foste industrializate și promovând obiectivul orizontal „îmbătrânirea activă”

- asigurarea transferului de cunoştinţe şi competenţe de la angajaţii cu experienţă la cei mai puţin experimentaţi, de la cei mai în vârstă către cei mai tineri - încurajarea seniorilor societății de a se implica voluntar în diverse activități culturale, comunitare și economice ce contribuie la dezvoltarea societății în care trăiesc - dezvoltarea de practici strategice pentru păstrarea şi transmiterea competenţelor în cadrul organizaţiilor, care susţine existenţa avantajelor pentru cele două categorii de actori de pe piaţa forţei de muncă (angajaţi şi angajatori) - măsuri pentru consolidarea reformei sistemului public de pensii, modificări ale politicilor de resurse umane pentru o mai bună integrare a lucrătorilor vârstnici şi a persoanelor provenind din zonele foste industrializate, precum și flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii - crearea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor și a persoanelor provenind din zonele foste industrializate, precum şi îmbunătăţirea abilităţilor, a capacităţii de angajare şi a independenţei acestor categorii de populație

125

11. Concluzii Promovarea formării profesionale continue este esenţială pentru a realiza o serie de obiective europene şi naţionale cheie. Se consideră necesară abordarea obiectivelor identificate în:

Strategia Europa 2020: creştere inteligentă, prin îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi formare profesională; creştere incluzivă, prin accentuarea învățării pe tot parcursul vieții, în vederea reducerii şomajului, sărăciei şi excluziunii sociale; şi creştere durabilă, prin accentuarea utilizării eficiente a resurselor şi a competitivităţii prin învățarea pe tot parcursul vieții;

Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României orizonturi 2013–2020–2030: Orizont 2020 - Atingerea nivelului mediu de performanţă al UE în domeniul educaţiei şi formării profesionale, cu excepţia serviciilor în mediul rural şi pentru grupurile dezavantajate, unde ţintele sunt cele ale UE pentru 2010; Orizont 2030 - Situarea sistemului de învăţământ şi formare profesională din România la nivelul performanţelor superioare din UE; apropierea semnificativă de nivelul mediu al UE în privinţa serviciilor educaţionale oferite în mediul rural şi pentru persoanele provenite din medii dezavantajate sau cu dizabilităţi;

Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2014-2020: atingerea unui nivel sustenabil de

ocupare a forței de muncă susţinut de competitivitate economică, coeziune socială și dezvoltare durabilă;

Strategia integrată de dezvoltare a resurselor umane din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții 2009-2020: Îmbunătățirea capacității şi calității sistemelor de dezvoltare a resurselor umane care să conducă la creşterea şi asigurarea unui un nivel stabil de ocupare, un nivel mai ridicat al calității vieții şi o coeziune socială efectivă pentru acei cetățenii ai României aflați în risc de excluziune socială, în vederea atingerii până în anul 2020 a nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile;

Cadrul strategic pentru cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale

„Educaţie şi formare 2020” (ET 2020): realizarea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii, îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei educaţiei şi formării, promovarea echităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei active, stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi formare – promovarea dobândirii de către toţi cetăţenii a unor competenţe transversale şi garantarea bunei funcţionări a triunghiului cunoaşterii (educaţie-cercetare-inovare);

Strategia Naţională pentru Competitivitate (SNC) 2014 – 2020: restructurarea sectoarelor economice

în direcţia unor poziţii competitive superioare; formarea masei critice de firme competitive prin crearea unui mediu atractiv, transparent şi inovativ; integrarea marilor jucători într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei; integrarea societăţii într-un proiect coerent de dezvoltare a economiei.

La nivel naţional, România continuă să sprijine eforturile de îmbunătăţire a competenţelor populaţiei şi de creştere a ocupării forţei de muncă şi a productivităţii muncii, toate acestea bazându-se pe o participare mai mare la învăţarea pe tot parcursul vieţii. Pe piaţa muncii, adesea angajaţii nu au acces la informaţii despre oportunităţile de formare, iar angajatorii nu beneficiază de stimulente suficiente pentru a oferi formare profesională. Angajaţii au acces limitat la informaţii despre oportunităţile de formare, în special angajaţii mai în vârstă şi cei cu un nivel redus de educaţie. Considerăm că Strategia de promovare adresată persoanelor angajate din regiunile de implementare Centru, Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Est și Bucureşti-Ilfov privind nevoia de formare profesională la

126

nivelul tuturor regiunilor de implementare a proiectului și beneficiile participării la programele FPC este necesară pentru asigurarea unei abordări coerente şi coordonate în vederea atingerii ţintelor ambiţioase ale strategiilor europene și naționale. Creşterea participării la formare profesională prin măsuri care rezolvă disfuncţionalităţile pieţei, necesită un efort coordonat şi susţinut din partea tuturor actorilor cheie. În acelaşi timp, sprijinirea formării profesionale constituie unul dintre obiectivele de bază ale Cadrului strategic ET 2020 pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Această strategie vizează, în linii mari, două tipuri de grupuri ţintă: beneficiarii principali ai programelor de formare profesională şi furnizorii de formare profesională, care vor juca un rol important în creşterea oportunităţilor pentru formarea profesională din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.

127

12. Bibliografie

1. Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă: o contribuție europeană la ocuparea integrală a forței de muncă, Comisia Europeană, Strasbourg, 23.11.2010

2. ANOFM - Comunicat privind rata somajului in luna septembrie 2014 3. Buletinul Statistic de Industrie nr. 8/2014 4. Cadrul European al Calificărilor; Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008

privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul vieţii [Jurnalul Oficial C 111 din 6.5.2008]

5. Cadrul European de Referinta privind Asigurarea Calitatii in Educatie si Formare profesionala, Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui Cadru european de referință pentru asigurarea calității în educație și formare profesională, 18 iunie 2009

6. Cadrul strategic pentru cooperare europeană în domeniul educației și formării profesionale „Educație și Formare 2020” (ET 2020)

7. Cadrul Strategic de Referință 2007-2013 8. CEDEFOP - On the way to 2020: Data for vocational education and training policies. Country statistical

overview update 2013 9. Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) 10. Comunicatul de la Bruges al Ministrilor educatiei si formarii profesionale (2010) privind intarirea

cooperarii in educatie si formare profesionala pentru perioada 2011-2020 11. Constantin Sorina-Mihaela - Formarea profesională continuă în afara instituţiilor de învăţământ

specializate (realităţi şi perspective în organizaţiile autohtone) teză de doctorat, Universitatea București, 2009

12. INSSE - Comunicat de presă nr.175 din 1 august 2012 13. Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale - Studiul previzional

privind cererea de formare profesionala la orizontul anului 2013 si in perspectiva anului 2020 (2012) 14. Jigău Mihaela - Formarea profesională continuă în România, Institutul de Științe ale Educației, București,

2008 15. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 16. Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă 17. Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților 18. Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior 19. Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat 20. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă 21. Legea nr 167/2013 pentru modificarea şi completarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a

adulţilor, precum şi actele normative subsecvente OG 129/2000 (referitoare la normele de aplicare, metodologiile, procedurile, clasificările şi nomenclatoarele specifice)

22. Liniie Directoare Integrate pentru Crestere Economica si Ocupare, Consiliul European, martie 2005 23. MMSSF, Formarea profesională continuă în procesul dezvoltării tehnologice din economia românească,

Raport, București, 2007 24. Ordonanța de Guvern nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobată prin Legea nr.

167/2013 25. Recomandarea Consiliului nr 5/08.07.2014 privind cresterea calitatii si a accesului la invatarea pe tot

parcursul vietii si adaptarea la necesitatile pietei fortei de munca 26. Rezolutia European Trade Union Confederation privind mai multe investitii in invatarea pe tot parcursul

vietii pentru locuri de munca de calitate 27. Strategia Europa 2020 28. Strategia Formării Profesionale din România pentru perioada 2014-2020 29. Strategia Integrată de Dezvoltare a Resurselor Umane din Perspectiva Învățării pe Tot Parcursul Vieții 2009

- 2020 30. Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020 31. Strategia Națională pentru Competitivitate 2014-2020

128

32. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României – Orizonturi 2012-2020-2030 33. Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013–2020 34. Strategia UE de Ocupare, Uniunea Europeană, 2011 35. www.adrcentru.ro Planul de dezvoltare regională 2014 – 2020 36. www.adrbi.ro Planul de dezvoltare regională 2014 – 2020