STANDARDIZARE · ISO - International Organization for Standardization iso.org Organismul...

STANDARDIZARE

conf. dr. ing. Alin GRAMA

6

cuprins

Istoric

Generalități

Obiectivele standardizării

Ce este un standard ?

Cum putem beneficia de standarde și de standardizare

Standardizarea

Participarea la standardizare

Standardizarea internaţională, europeană şi naţională

Beneficiile agenţilor economici

7

Istoric

1840 – se standardizează roțile și ecartamentele pentru căile ferate

după 1850 - a început standardizarea la nivel uzinal a unor produse, pentru care se elaborau caiete de sarcini, norme interne sau alte documente tehnice cu caracter normativ, dar considerate secrete ale întreprinzătorilor care şi-au dat seama de avantajele pe care le aveau ca urmare a aplicării standardelor

~ 1900 - începe să fie resimţită necesitatea standardelor naţionale şi internaţionale prin care să se facă ordine în producţia internă şi să se reglementeze produsele destinate exportului

8

Istoric

~ 1900 - preocupări pentru organizarea

instituţiilor specializate în domeniul elaborării

standardelor interne (de exemplu, în anul 1901 a

luat fiinţă Organizaţia Naţională de

Standardizare din Anglia, precursoarea

actualului BSI) şi a celor internaţionale (în 1906

a luat fiinţă Comisia Electrotehnică

Internaţională – CEI).

9

Istoric

1917 - Normenausschuss der Deutcher Industrie

1918 – Comisia permanentă de standardizare

din Franța

1918 - American Engineering Standards

Committee

1923 – Comitetul pentru standardizare din Rusia

25 februarie 1947 – ISO

10

Istoric - România

11

Istoric - Româniastânjenul lui Șerban Vodă = 1,962 m

Păstrat în coloanele porticului de la

mănăstirea Cotroceni ctitorită între

1679-1682, Biserica fiind demolată în

1984 de comuniști, reconstruită în 2004.

12

Istoric - România

Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul

Olteniei), 1776:

“Acesta este stînjenu de la Craiova, de

optu palme.Bujorianu”

13

Istoric - Româniastânjenul lui Șerban Vodă = 1,962 m

Păstrat în coloanele porticului de la

mănăstirea Cotroceni ctitorită între

1679-1682, Bisericca fiind demolată în

1984 de comuniști, reconstruită în 2004.

Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul

Olteniei), 1776:

“Acesta este stînjenu de la Craiova, de

optu palme.Bujorianu”

14

Istoric - România

1948 – România: Comisia de Standardizare de

pe lângă Consiliul de Miniştri

1970 - Institutul Român de Standardizare (IRS)

1998 – Asociația de Standardizare din România

(ASRO)

15

Generalități

25 septembrie 2008, Concluziile Consiliului Uniunii Europene cu privire la standardizare și inovație:

statele membre ale UE sunt încurajate de Consiliu “să îmbunătăţească poziţia standardizării în programele educaţionale şi curriculum academic, cu scopul de a-i familiariza pe studenţi cu beneficiile strategice şi provocările standardizării, recurgând la experienţa organismelor de standardizare”

16

Generalități

Standardizarea așa cum este definită de Comisia Europeană1) prin prisma celor două caracteristici esențiale:

reprezintă o cooperare voluntară între industrie, consumatori, autorități publice și ceilalți factori interesați în elaborarea standardelor bazate pe consens;

orientează piața către competitivitate, având în vedere atingerea următoarelor obiective: interoperabilitatea produselor/serviciilor complementare și acordul asupra metodelor de încercare și cerințelor privind securitatea, sănătatea, mediul și cadrul organizațional. Standardizarea are și o dimensiune de interes public, ori de câte ori sunt în joc prescripții referitoare la sănătate, securitate și mediu

1) Ghidul ISO/CEI 2:1996

17

Generalități

Standardizarea, aşa cum este definită în Ghidul ISO/CEI 2:1996, este o activitate prin care sunt stabilite pentru probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor, standardul fiind produsul final al acestei activităţi, document stabilit prin consens şi aprobat de un organism de standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului. Standardizarea oferă avantaje importante, în special prin obţinerea unei mai bune adaptări a produselor, proceselor şi serviciilor la scopurile cărora le sunt destinate, prin prevenirea barierelor din calea comerţului şi prin uşurarea cooperării tehnologice internaţionale.

18

Definiții:

Consens (SR EN 45020:2007): acord general caracterizat prin absența unei opoziții susținute față de un aspect esențial al unui subiect, din partea unei părți importante a celor interesați și printr-un proces care implică luarea în considerare a punctelor de vedere ale tuturor părților interesate și apropierea eventualelor poziții divergente.

Standard (SR EN 45020:2007): document stabilit prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care furnizează pentru utilizări comune și repetate reguli, ghiduri sau caracteristici pentru activități și rezultatele lor în scopul obținerii unui grad optim de ordine într- un context dat.

19

Principii

Activitatea de standardizare este atributul organizațiilor și organismelor de standardizare și, din punct de vedere formal, este structurată pe trei niveluri:

Organizații de standardizare internaționale:

ISO, IEC, ITU

Organizații de standardizare regionale. Pentru Europa:

CEN, CENELEC, ETSI

Organizații de standardizare naționale. În România:

ASRO

20

ISO - International Organization

for Standardizationiso.org

Organismul Internaţional de Standardizare, în limba greacă isosînseamnă egal

cea mai mare organizaţie de standardizare din lume

principala activitate este de a elabora standarde internaţionale utilizate de orice tip de organizaţii industriale şi economice, de guverne şi organisme de reglementare şi de evaluarea conformităţii, de furnizorii şi utilizatorii de servicii şi produse din sectoarele publice şi particulare, de public în general, în dubla calitate de consumator şi de utilizator

colaborează cu partenerii săi IEC şi ITU (Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii) în standardizarea internaţională

World Standards Cooperation (WSC) formată din ISO, IEC și ITU (Uniunea Internațională de Telecomunicații)

sediul la Geneva

21

IEC – International

Electrotechnical Commissioniec.ch

Comisia Electrotehnică Internaţională

organizaţie mondială a cărei principală

activitate este de a elabora standarde

internaţionale în domeniul electricităţii,

electronicii şi tehnologiilor asociate

acestora

22

IEC – International

Electrotechnical Commission

1906 – se constituie CEI 1964 – 1967,

acad. prof. dr. ing. Remus RĂDULEȚ

1947 – se constituie ISO cu scopul coordonării și unificării standardelor la nivel internațional

23

IEC – Comité Europeén de

Normalisationcen.eu

Comitetul European de Standardizare

1961 - recunoscută ca organizaţie europeană de standardizare pentru alte domenii decât electrotehnică şi telecomunicaţii

membrii CEN lucrează împreună pentru a dezvolta standarde europene sau documente de armonizare, voluntare în diferite sectoare şi pentru construirea unei pieţe interne europene de produse şi servicii.

24

CENELEC – European

Committee for Electrotechnical

Standardizationcenelec.eu

Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică

1973 - responsabil pentru standardizarea în domeniul electrotehnic la nivel european

Membrii CENELEC lucrează împreună din 1950 pentru a dezvolta standarde europene şi documente de armonizare voluntare care să ajute la construirea unei pieţe interne europene de produse şi servicii, să permită dezvoltarea tehnologică şi să garanteze securitatea şi sănătatea consumatorilor.

25

ETSI – European

Telecommunication

Standards Instituteetsi.org

Institutul European de Standardizare

pentru Telecomunicaţii

are un rol important în standardizarea

globală în domeniul tehnologiei informaţiei

şi comunicaţiilor, cuprinzând peste 700 de

membrii, companii din peste 60 de ţări.

26

ASRO – Asociația de

Standardizare din Româniaasro.ro

Asociația de Standardizare din România

2006 - România este membru cu drepturi depline al CEN şi CENELEC ceea constituie o provocare şi în acelaşi timp o mare responsabilitate din partea tuturor factorilor interesaţi în activitatea de standardizare

27

Obiectivele standardizării

Standardizarea poate avea unul sau mai multe obiective specifice, în special de a asigura aptitudinea de utilizare a unui produs, proces sau serviciu: Controlul varietății

Comoditatea de utilizare

Compatibilitatea

Interschimbabilitatea

Sănătatea

Securitatea

Protecția mediului

Protecția unui produs

Înțelegerea mutuală

Performanțele economice

Comerțul

Pot exista şi suprapuneri ale acestor obiective

28

Ce este un standard ?

Directivele ISO/CEI Partea 2:2001: standardul este un document, stabilit prin consens şi

aprobat de un organism recunoscut, care furnizează, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.

Standardele trebuie să se bazeze pe rezultatele conjugate ale ştiinţei, tehnicii şi experienţei şi să aibă drept scop promovarea avantajelor optime ale comunităţii.

Un standard se aplică la un produs, proces sau serviciu.

29

Efectele potențiale ale standardelor

pentru piață

NU EXISTĂ standarde

NEÎNCREDEREA

consumatorilor în

produsele, procesele

și serviciile oferite

Vânzări scăzute:

cresc prețurile și

costurile

EXISTĂ standarde

Crește

ÎNCREDEREA

consumatorilor în

produsele, procesele

și serviciile oferite

Vânzări MARI: scad prețurile și

costurile

30

Cum putem beneficia de standarde

și de standardizare Fiecare producător poate să utilizeze standardele prin strategia proprie

utilizarea standardelor deja existente ca o sursă de informare din care se obţin beneficii prin reducerea riscului de a nu fi competitiv pe piaţă. Standardul existent conţine soluţii deja verificate iar informarea se referă la gradul de dezvoltare tehnologică în acel moment (cum ar fi standardele de produs) sau prescripţiile determinate de reglementările în vigoare (cum ar fi standardele europene armonizate sub directive). Conformitatea cu standardul existent asigură pătrunderea pe o piaţă existentă şi extinsă cu beneficiile care rezultă din această oportunitate.

implicarea în dezvoltarea de standarde noi pentru a promova propriile produse, procese sau servicii. Conformitatea cu standardul nou deschide un tronson nou de piaţă, promovând o recunoaşterea internaţională

Un alt beneficiu al utilizării standardelor rezultă din faptul că standardele constituie prima cale pentru demonstrarea conformităţii cu reglementările şi legislaţia, ceea ce poate influenţa alegerea pieţei.

31

Pornind de la enunţul: Întrebări despre standarde pe care fiecare producător şi le pune atunci când dezvoltă un produs, acesta fiind prima piesă din partea stângă a careului, se construieşte un careu de întrebări.

Piesa centrală, care trebuie să se îmbine perfect cu toate celelalte pentru a închide careul, conţine cea mai importantă întrebare pe care trebuie să şi-o pună producătorul: Care sunt caracteristicile produsului pe care le scoate în evidenţă standardul pentru consumator? De exemplu: securitatea, fiabilitatea, calitatea etc.

Fiecare producător poate să găsească răspunsurile la întrebări dacă este implicat în activitatea de standardizare prin participarea în comitetele tehnice.

Întrebări pe care fiecare producător

trebuie să şi le pună în relaţia produs

– standard

32

Standardizarea

Activitatea de standardizare se desfăşoară în comitetele tehnice, care sunt constituite astfel: Internațional: ISO și IEC pe domenii de activitate constituite în

conformitate cu Directivele ISO/CEI Partea 1:2009, Proceduri pentru activitatea tehnică, Partea 2:2004, Reguli care stabilesc structura și redactarea standardelor internaționale;

European: CEN, CENELEC, ETSI pe domenii de activitate constituite în conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC Partea 2:2010, Reguli comune pentru activitatea de standardizare, Partea 3:2009, Reguli care stabilesc structura și redactarea standardelor europene;

Național: ONS pe domenii de activitate constituite în oglindă cu comitetele tehnice europene și internaționale, SR 10000 (pe părți), Principiile și metodologia standardizării

33

Ciclul de viață al standardelor

Idee și

propunere temă

Specificații tehnice

Implementare

Revizuire specificații

(standard)

Specificații noi

(Standard nou)

34

Comitetele Tehnice

Experți din sectoarele economiei

Din mediul de afaceri

adică toţi cei interesaţi în dezvoltarea de

standarde şi care vor pune în aplicare aceste

standarde

35

Comitetele Tehnice

Aceşti experţi pot fi însoţiţi de reprezentanţi ai agenţiilor guvernamentale, laboratoarelor de încercări, organismelor de acreditare şi evaluarea conformităţii, asociaţii ale consumatorilor, ecologişti, mediul academic şi universitar şi alţii. Ei participă constituiţi în delegaţii naţionale alese de către organismele naţionale de standardizare membre ale CEN respectiv ISO şi comitetele naţionale electrotehnice membre ale CENELEC respectiv CEI.

ASRO reprezintă România la ISO, CEI, CEN şi CENELEC prin comitele tehnice naţionale constituite în oglindă cu cele europene şi internaţionale în care trebuie să fie implicaţi toţi factorii interesaţi în dezvoltarea de standarde şi care trebuie să participe la constituirea unui punct de vedere naţional bine consolidat printr-un consens naţional.

36

Participarea la standardizare

Lucrările de standardizare la nivel naţional, precum şi lucrările de standardizare internaţională şi europeană se realizează de către comitetele tehnice naţionale (CT), înfiinţate de fiecare ONS pe domenii de specialitate.

Componenţa CT trebuie să asigure reprezentarea echilibrată a factorilor interesaţi în domeniu, respectiv, după caz: producători (de produse şi/sau servicii), utilizatori, asociaţii sau organizaţii profesionale sau cele reprezentând consumatorii, sindicate, reprezentanţi ai Administraţiei Publice centrale şi/sau locale, laboratoare de încercări, centre de cercetare etc. Reprezentarea în CT a fiecărui factor interesat din componenţa comitetului se face prin câte un singur specialist, împuternicit ca reprezentant permanent al său, numit membru al CT.

37

Comitetele Tehnice Naționale

Calitatea de membru P (participant) al CT implică următoarele obligaţii:

participarea regulată şi activă la şedinţele CT

participarea regulată şi activă la lucrările realizate prin corespondenţă

susţinerea, în cadrul CT, a punctului de vedere al factorului pe care îl reprezintă, stabilit prin consultarea compartimentelor din unitatea respectivă

informarea factorului pe care îl reprezintă asupra lucrărilor din cadrul CT

informarea CT asupra modificărilor care consideră că sunt necesare pentru a ţine un standard în actualitate

iniţierea de propuneri privind elaborarea de standarde noi sau revizuirea de standarde existente

38


Calitatea de membru O (observator) al

CT implică următoarele obligaţii:

Urmărește activitatea CT

Primește documentele CT

Are dreptul să transmită comentarii

Are dreptul să participe la reuniunile CT

39


În acest sens factorul interesat de a participa într-un CT transmite o cerere în acest sens către ONS în care numeşte reprezentantul său. În urma acceptului ONS factorul interesat poate să participe la lucrările CT.

Lucrările CT trebuie să asigure respectarea interesului naţional, să ţină seama de toate punctele de vedere importante şi să asigure, prin anchetele efectuate, ca fiecare standard român, precum şi toate celelalte lucrări elaborate să se bazeze pe un ansamblu de opinii de autoritate.

CT răspunde de proiectele de standard şi de toate celelalte lucrări elaborate (programe de standardizare, examinarea periodică a standardelor, lucrări de standardizare europeană şi internaţională etc).

Fiecare CT îşi desfăşoară activitatea în baza unui program de standardizare care cuprinde teme aparţinând domeniului de activitate al CT.

Orice persoană fizică sau juridică sau un comitet tehnic poate face propuneri de teme pentru elaborarea de standarde noi sau pentru revizuirea unor standarde existente. Propunerile de teme se transmit la ONS cu o motivare detaliată şi, pe cât posibil, însoţite de anteproiect. Propunerile se repartizează de către ONS, pentru examinare, CT funcţie de domeniile de activitate. Temele acceptate sunt incluse în programul de standardizare al CT respective şi comunicate acestora.

40

Standardizarea europeană

se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC

Standardele sunt elaborate de experţii din domeniile specifice

În construcţia consensului european industria, federaţiile patronale şi profesionale, autorităţile publice, mediul academic, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale sunt invitaţi să contribuie la procesul de standardizare. Această participare deschisă arată soliditatea standardizării europene. Participarea la standardizarea europeană se desfăşoară numai prin organismele naţionale de standardizare (pentru România prin ASRO). Datoria acestora este de a trimite delegaţii bine echilibrate din punct de vedere al reprezentării punctului de vedere naţional, care să reprezinte interesul naţional într-un anume proiect de standardizare.

Grupuri de interese organizate la nivel european – reprezentând ecologiştii, consumatorii, întreprinderile mici şi mijlocii, printre alţii – de asemenea, au oportunitatea să contribuie la dezvoltarea unui standard.

41

Standardizarea europeană

Participarea în procesul de standardizare CEN/CENELEC a oricărui factor interesat este asigurată numai de organismul naţional de standardizare (ONS) –ASRO – prin comitetele tehnice naţionale constituite în oglindă cu comitetele tehnice CEN şi CENELEC, în care acesta participă ca membru al comitetului respectiv

Oricare membru al comitetului tehnic naţional poate să devină membru al delegaţiei naţionale în Comitetul Tehnic CEN/CENELEC sau să fie nominalizat pentru a lucra în calitate de expert într-un Grup de Lucru al comitetului CEN/CENELEC.

42

Lansarea activităţii de elaborare a

unui standard european O propunere pentru un standard european poate să apară de la toţi factorii interesaţi

propunerile ajung prin organismele naţionale de standardizare, sau acolo unde legislaţia europeană este cunoscută respectiv în ţările membre ale Uniunii Europene prin Comisia Europeană sau Secretariatul AELS, la CEN/CENELEC

Comitetul Tehnic CEN/CENELEC respectiv va lua o decizie pentru adoptarea propunerii , ţinând seama de necesitatea paneuropeană, de timpul necesar pentru punerea la dispoziţie a standardului şi de resursele disponibile

Propunerea acceptată este alocată unui grup de lucru responsabil în cadrul proiectului pentru elaborarea proiectului de standard.

Dacă propunerea este pentru un domeniu nou al activităţii de standardizare, o primă decizie va fi luată în Biroul Tehnic al CEN/CENELEC, prin alocarea temei unui comitet tehnic existent sau prin constituirea unui comitet tehnic nou

În conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC după ce un proiect de standard a fost acceptat , Organismele Naţionale de Standardizare nu mai pot să dezvolte un standard nou naţional pe aceeaşi tematică (cu acelaşi domeniu de aplicare) sau să revizuiască un standard existent fără permisiunea Biroului Tehnic –această obligaţie este cunoscută sub numele de procedură de oprirea a activităţii (standstill) şi permite ca toate eforturile să fie concentrate pe armonizarea europeană

43

Ancheta publică

După ce s-au parcurs toate etapele conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC prin care propunerea de standard european s-a concretizat într-un proiect de standard european acesta este lansat pentru comentarii prin procesul cunoscut sub numele de anchetă publică CEN/CENELEC

În timpul alocat pentru ancheta publică, toţi factorii interesaţi (de exemplu fabricanţii, autorităţile publice, consumatorii etc.) pot să transmită comentarii asupra proiectului

Ancheta publică este o etapă foarte importantă în dezvoltarea unui standard deoarece numai în acest moment se pot introduce în conţinutul viitorului standard condiţiile naţionale particulare (caracteristici sau practici naţionale care nu pot fi modificate, cum ar fi condiţiile climatice sau condiţiile electrice de legare la pământ) şi divergenţele de tip A (divergenţă naţională datorată unor reglementări a căror modificare nu este în prezent de competenţa membrului CEN/CENELEC). Aceste puncte de vedere sunt analizate în comitetul tehnic naţional constituind punctul de vedere naţional pe care organismul naţional de standardizare - ASRO îl transmise comitetului tehnic CEN/CENELEC pentru a fi luat în considerare.

44

Ancheta publică

Standardul european după ce este aprobat prin votul membrilor CEN/CENELEC este publicat şi trebuie adoptat de către fiecare organism naţional de standardizare ca standard naţional.

Acesta este obligat să adopte standardul european ca standard naţional (SR EN pentru ASRO) identic şi să anuleze orice standard naţional existent care este conflictual cu standardul european.

standard naţional existent care este conflictual cu standardul european. În acest fel un standard european devine standard naţional în toate cele 29 de state membre ale CEN/CENELEC şi este pus la dispoziţia publicului prin organismul naţional de standardizare – ASRO, pentru România.

45

Federații

Europene,

ONG

industrie ONS

Organizații

europene și

internaționale

Comisia

Europeană,

secretariatul

AELIS

CEN/CENELEC

Biroul Tehnic

Comitetele Tehnice

Acceptare

46

Grup de lucru

(experții desemnați)

Proiect de standard (prEN)

Transmiterea și circularea pt. comentarii la:

Acceptare

Consultanți

(CE &

EFTA)

Membrii

(ONS&Asociații

)

Publicul în

generalAfiliați

Comitetele Tehnice

Ponderea de vot (ONS)

47

Standard (EN)

ONS

UTILIZATORI

Adoptare la nivel național,

publicare și distribuire

un proces tipic pentru elaborarea

unui standard european începând

cu iniţierea activităţii de

standardizare până la publicarea

standardului european. Prin

această diagramă este ilustrată

implicarea tuturor factorilor

interesaţi ceea ce demonstrează că

întreaga activitate de standardizare

este o activitate în parteneriat cu

aceşti factori interesaţi şi care se

desfăşoară numai prin organismul

naţional de standardizare –ASRO -

respectiv prin comitetele tehnice

naţionale constituite pe domenii de

interes.

48

Standardizarea internaţională,

europeană şi naţională Activitate de standardizare naţională este considerată complementară procesului de

standardizare europeană şi internaţională deoarece standardizarea naţională ţine seama de particularităţile naţionale şi locale, inclusiv acelor caracteristici geografice, culturale şi lingvistice. Aceasta întăreşte capacitatea procesului de standardizare europeană şi internaţională de a ţine seama de interesele locale şi de a promova o largă participare a tuturor celor interesaţi

Este important ca sistemul de standardizare naţional să asigure o participare efectivă a tuturor părţilor interesate şi să reflecte poziţia naţională

Politica esenţială a UE este de a o păstra o piaţă unică şi este benefic pentru ţările în curs de integrare şi nou intrate în UE să înţeleagă şi să lucreze cu principiile europene.

Standardele sunt unul dintre elementele de bază într-un sistem care include, printre altele, procedurile de evaluare a conformităţii şi de supraveghere a pieţei.

Comunitatea europeană şi statele membre furnizează asistenţă tehnică considerabilă ţărilor în curs de integrare pentru a le ajuta să-şi alinieze reglementările tehnice, standardele, structurile de evaluare a conformităţii, procedurile, calitatea produselor şi serviciilor la cerinţele Comunităţii Europene. Tipul de asistenţă furnizat este decis de la caz la caz ţinând seama de situaţia şi nivelul de dezvoltare a fiecărei ţări.

49


Scăderea costurilor şi realizarea de economii:

Prin oferirea aceluiaşi produs pe diferite pieţe, agentul economic poate realiza economii prin raportarea costurilor de producţie asupra unui volum mai mare de produse care va conduce la un preţ mai mic pe produs

50


Imagine coerentă în faţa consumatorilor:

Agentul economic beneficiază în urma standardizării unui produs de o imagine a mărcii sale omogenă şi coerentă prin care îşi păstrează fidelitatea consumatorilor

Simplificarea planificării şi verificării:

Prin aplicarea unei strategii de standardizare a unui produs sau serviciu nou devine mai simplu ca acesta să fie pus în practică

51

Concluzii privind implicarea agenţilor

economici în standardizare Agenţii economici sunt coloana vertebrală a dinamismului economic prin susţinerea

creşterii economice şi angajării forţei de muncă. Agenţii economici trebuie să se preocupe de activitatea de standardizare pentru a deveni din ce în ce mai competitivi. Deoarece standardizarea este de primă importanţă în competiţia pe piaţă, agenţii economici trebuie să se preocupe de o instruire adecvată în acest domeniu

Standardele trebuie să devină instrumente apropiate pe care agenţii economici să le poată utiliza cu uşurinţă şi pe care să le considere un sprijin în activitatea lor. Sănătatea economică a oricărei firme depinde de capacitatea ei de a deveni susţinătoare activă a standardizării şi de capabilitatea de utilizare a standardelor, astfel încât acestea să devină instrumente de zi cu zi pentru ea

Procesul de standardizare oferă beneficii considerabile mediului de afaceri, consumatorilor şi societăţii, impulsionând inovaţia şi întărind competitivitatea economică. Acest proces încă nu este pe deplin înţeles de cei mai mulţi potenţiali participanţi şi beneficiari ai acestuia. Înţelegerea şi implicarea rapidă în acest proces va conduce la obţinerea beneficiilor cu eforturi mai reduse decât în cazul amânării acestei decizii

52

Concluzii privind implicarea agenţilor

economici în standardizare Standardele stau la baza economiei. Sistemul standardizării

contribuie la bunăstarea socială, intensifică competitivitatea, ajută la liberalizarea comerţului mondial. Acest sistem este important pentru toţi şi fiecare trebuie să înţeleagă această importanţă şi să se implice în permanenta dezvoltare a activităţii de standardizare

Activitatea de standardizare este cu atât mai eficientă cu cât este mai puternică prin modul în care cât mai mulţi factori participanţi la această activitate o desfăşoară împreună pentru a ajunge la o poziţie comună. Standardele sunt esenţiale pentru o economie sănătoasă şi pentru promovarea comerţului

53

Metodologia elaborării

standardelor

Conformă cu seria de standarde seria 10000 – principiile și metodologia standardizării

Specialiștii standardizatori – pot ajuta elaboratorii la alegerea celor mai bune strategii care să ducă la scurtarea duratei de elaborare

Nevoia resimțită de activitatea economică – cel mai activ factor care influențează procesul de elaborare a standardelor Stringentă

Se reduce numărul de etape

Se respectă aceleași principii de elaborare

Artificială (factorii interesați nu sunt convinși de necesitatea lucrării) Elaborarea decurge încet, greoi, uneori se termină cu sistarea lucrărilor

54


standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor

Tehnice, organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti ai factorilor interesaţi relevanţi

Etape de lucru:

a) Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea

elaboratorului

b) Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi

practică, întocmirea materialului de sinteză

c) Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)

d) Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)

e) Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică

(PA)

f) Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);

g) Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;

h) Realizarea amendamentelor şi corecturilor.

55


standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,

organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi

Etape de lucru:

Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea

elaboratorului

Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi


Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)

Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)

Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)

Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);

Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;

Realizarea amendamentelor şi corecturilor.

56


standardelor Propunerile pentru teme de standard făcute de autorii acestora trebuie

să conţină în mod explicit

titlul (se indică subiectul noului standard propus, respectiv titlul standardului propus

pentru revizuire)

domeniul de aplicare (se indică domeniul şi eventual limitele aplicării standardului)

obiectivele şi justificarea propunerii

57


standardelor Propunerea va fi însoţită de informaţii detaliate privind:

scopul specific al elaborării standardului, aspectele de standardizare care trebuie

abordate, problemele care trebuie rezolvate şi dificultăţile pe care standardul le

înlătură

principalii factori care pot beneficia sau care pot fi afectaţi de

aplicarea standardului

fezabilitatea, respectiv factorii care ar putea favoriza sau împiedica

elaborarea sau aplicarea standardului

oportunitatea elaborării standardului, respectiv stabilitatea

tehnologiei, progresul tehnologic preconizat, care va face ca

standardul să devină perimat sau, dacă standardul este propus

pentru dezvoltarea viitoare a tehnologiei, prevederile acestuia ar

putea să apară în devans faţă de realitatea din momentul elaborării

58


standardelor Propunerea va fi însoţită de informaţii detaliate privind:

urgenţa elaborării, ţinând cont de alte lucrări de standardizare

conexe care se elaborează concomitent sau de angajamentele

asumate de partea română în tranzacţiile economice internaţionale

avantajele care se pot obţine din aplicarea standardului propus sau

pierderile şi neajunsurile cauzate de lipsa unui standard (dinamica

volumului producţiei sau al schimburilor comerciale)

armonizarea cu alte documente normative existente sau în curs de

elaborare pe plan naţional sau internaţional.

59


standardelor Propunerile de teme de standarde trebuie să facă referire la brevetele

de invenţii pentru a nu încălca drepturile de autor.

Autorul propunerii indică toate documentele cunoscute de el (standarde,

reglementări etc.) care ar putea fi folosite ca bază documentară pentru

elaborarea standardului.

Propunerea este trimisă la Comitetul Tehnic corespunzător care se

întruneşte în şedinţă şi decide dacă acceptă sau nu tema propusă

NU

DA

60


standardelor

propunere

de temă

transmitere la CT

decizie

ședință CT

propunere

acceptată

propunere

respinsă

61


standardelor Elaboratorul viitorului anteproiect de standard şi responsabil pentru o

temă dată se stabileşte de către CT pe baza solicitărilor însoţite de CV,

făcute de către:

unul dintre membrii comitetului tehnic

secretarul comitetului tehnic

un grup de redactare format din doi sau trei membri desemnaţi de

comitetul tehnic

unul dintre factorii reprezentaţi în comitetul tehnic

un agent economic nereprezentat în comitetul tehnic, care şi-a dat

acordul

Propunerile de teme de standard acceptate dar rămase fără

elaborator se soluţionează prin redistribuirea acestora,

făcută de către ASRO sau prin colaborarea a două comitete

tehnice.

62




Etape de lucru:


elaboratorului









63


standardelor Elaboratorul, responsabil de temă, îşi începe activitatea prin întocmirea

unui program de acţiune în care să includă lucrările ce urmează a fi

efectuate pentru a se încadra în termenele limită stabilite prin programul

de standardizare.

De obicei, prima perioadă este afectată documentării de specialitate,

prin care elaboratorul face cunoştinţă cu lucrările finalizate în domeniu

şi îşi culege informaţiile necesare pentru conturarea conţinutului

viitorului standard.

Formal, documentarea poate fi împărţită în două faze: documentarea

preliminară şi documentarea completă.

64


standardelor Documentarea preliminară se bazează pe

banca de date existentă la ASRO - studierea propunerii de temă de standard, a

programelor de standardizare şi a documentelor normative interne, internaţionale şi

ale altor ţări (de obicei ţări cu tradiţie în standardizarea domeniului abordat)

elaboratorii proiectelor de standarde culeg informaţii despre organismele şi unităţile

economice interesate, pe care urmează să le consulte şi să le solicite colaborarea

Documentarea preliminară nu are caracter limitativ şi se încadrează în

mod organic în etapa principală de documentare

65


standardelor Documentarea completă (teoretică şi practică) este etapa care

definitivează informaţia necesară elaborării proiectului de standard. Vor

fi consultate: Sarcinile economiei naţionale în perioada în care urmează să se aplice prevederile standardului

Programele existente privind îmbunătăţirea nivelului tehnic şi calitativ al produselor, reducerea

consumurilor, valorificarea superioară a materiilor prime şi a materialelor

Programele de retehnologizare şi de creştere a productivităţii muncii

programele de îmbunătăţire a calităţii produselor

Noutăţile în ştiinţă şi tehnologie, pe plan naţional şi internaţional

Legislaţia în vigoare referitoare la domeniul vizat

standardele în vigoare şi modificările aduse acestora, inclusiv standardele conexe

experienţa unităţilor producătoare şi a celor cu profil asemănător (inclusiv prospectele elaborate

de acestea)

prescripţiile de tipizare existente în domeniu

invenţii şi inovaţii în domeniu

licenţe şi patente care creează obligaţii pentru partea română

contracte externe şi cooperări care impun anumite limite la transparenţa în domeniu (obligă la

păstrarea unor secrete)

66


standardelor Lista surselor de documentare este susceptibilă de completare cu

lucrări teoretice fundamentale

comunicări ştiinţifice

publicaţii, articole sau ştiri apărute în reviste sau chiar în ziare (cu condiţia ca

informaţiile respective să fie credibile).

Din materialele consultate, elaboratorul reţine informaţiile importante

şi întocmeşte o sinteză a acestora (eventual sub formă de tabel)

pentru a evidenţia tendinţele de realizare a principalilor indicatori,

parametri, performanţe, etc.

Materialul de sinteză se întocmeşte pe probleme precise, evidenţiază

variantele existente în diferitele surse informative şi conţine, eventual,

varianta reţinută pentru conţinutul noului standard.

Materialul de sinteză se întocmeşte respectând rigorile unei cercetări

ştiinţifice şi va fi pusă la dispoziţia factorilor interesaţi pentru consultare.

67




Etape de lucru:


elaboratorului









68


standardelor Elaborarea standardului în faza de anteproiect este etapa cea mai

importantă de creaţie ştiinţifică, care

determină conţinutul documentului

influenţează în mare măsură desfăşurarea etapelor ulterioare de lucru

calitatea viitorului standard depinde de profunzimea analizelor efectuate

în vederea adoptării soluţiilor optime pentru toate elementele înscrise în

documentul respectiv.

Redactarea trebuie să fie cât mai completă, pentru a rezolva în totalitate

tema standardului, la un nivel ştiinţific adecvat şi într-un stil

corespunzător

69


standardelor Deşi este la prima redactare, anteproiectul de standard trebuie întocmit

ţinând seama de regulile stabilite pentru redactarea standardelor,

respectiv:

text redactat concis, clar şi fără echivoc, pentru a nu se lăsa

posibilitatea unor neînţelegeri sau interpretări eronate

figurile, desenele şi schemele se execută conform regulilor pentru

executarea şi prezentarea materialelor grafice în standarde

prezentarea redactării trebuie să corespundă modelelor stabilite

pentru diferitele pagini ale standardelor.

Ca excepţii de la regula generală de elaborare a anteproiectului de

standard apar cazurile textelor de standard care însoţesc propunerile de

teme de standardizare, un standard internaţional sau european, precum

şi un standard al altei ţări sau organizaţii care are de facto statut de

standard internaţional, care nu sunt în curs de revizuire

70


standardelor Conţinutul anteproiectului de standard este explicitat (dacă este cazul)

printr-o notă de fundamentare, care cuprinde, în principal:

o comparaţie între caracteristicile produselor standardizate şi nestandardizate,

indicându-se nivelul caracteristicilor respective înscrise în standardele internaţionale

şi europene şi evidenţiind nivelul mondial. Printre altele este necesar să se prezinte

diferitele tipuri, mărci, variante etc., cu caracteristicile lor tehnico-economice şi de

utilizare, subliniindu-se, atunci când este cazul, caracteristicile de siguranţă în

exploatare

interpretarea datelor din sinteza de documentare

justificarea şi fundamentarea parametrilor şi soluţiilor înscrise în anteproiectul de

standard

corespondenţa prevederilor din anteproiectul de standard cu cele din standardele în

vigoare (standardele conexe), cu normele de tipizare şi instrucţiunile existente

noutăţile introduse în anteproiect, care conduc la satisfacerea mai deplină a cerinţelor

beneficiarilor şi consumatorilor produselor standardizate

estimarea efectelor tehnico-economice scontate după aplicarea standardului

orice alte aspecte în legatură cu conţinutul anteproiectului pe care elaboratorul le

consideră utile şi convingătoare pentru înţelegerea şi acceptarea documentului

71


standardelor Dacă pentru aplicarea în practică a prevederilor standardului va deveni

necesară adoptarea unor măsuri tehnico-organizatorice, în nota de

fundamentare sau separat se vor face menţiuni referitoare la:

Modificările tehnologice, de aprovizionare, desfacere etc., care se impun în vederea

realizării prescripţiilor standardului

Stocul de produse fabricate până la apariţia viitorului standard şi

care, nemaicorespunzând noilor prescripţii vor deveni produse în

afara standardului, de calitate inferioară, urmând a fi retrase de pe

piaţă, vândute ca solduri sau ca piese de rezervă, eventual putând fi

supuse unei prelucrări suplimentare, pentru a fi aduse la nivelul

cerinţelor înscrise în noul document normativ.

Anteproiectul de standard, eventual însoţit de alte materiale se

difuzează de către secretarul Comitetului Tehnic tuturor membrilor

acestuia, inclusiv preşedintelui, precum şi reprezentantului ASRO,

stabilind o perioadă de 30 de zile de la data expedierii, pentru

examinare şi transmiterea observaţiilor

72


standardelor Documentele sunt adresate nominal şi nu pot fi făcute publice sau

utilizate în alte scopuri decât pentru lucrările comitetului tehnic respectiv

În adresa de însoţire se solicită ca răspunsurile să fie remise pe adresa

comitetului tehnic chiar dacă, neexistând observaţii, se va transmite

doar acordul cu conţinutul proiectului.

Este însă recomandabil ca răspunsurile să se refere la conţinut, să nu

fie formale şi să tindă spre îmbunătăţirea anteproiectului. Deşi

răspunsurile reflectă în general punctul de vedere, respectiv poziţia

particulară, partizană a factorului interesat faţă de conţinutul materialului

redactat, este recomandabil ca observaţiile să fie formulate în aşa fel

încât să nu obstrucţioneze desfăşurarea în continuare a lucrărilor,

ţinând cont de faptul că la momentul aplicării viitorului standard,

înzestrarea tehnică a întreprinderilor va fi calitativ superioară, acestea

putând realiza produse care să corespundă noilor cerinţe tehnice

stipulate în documentul în curs de elaborare

73


standardelor Răspunsurile trebuie să fie concrete, la subiectul standardului, dar pot

sesiza şi aspecte noi, necuprinse în proiect sau în materialele

însoţitoare, fie pentru a completa standardul, fie pentru a fi reţinute în

vederea elaborării unor noi teme sau lucrări de standardizare

În cazul în care răspunsurile reflectă acordul unanim al factorilor

interesaţi, se poate trece la redactarea finală, în vederea aprobării

standardului.

Dacă însă se primesc observaţii, uneori contradictorii, secretarul

întocmeşte în maximum 15 zile o sinteză a observaţiilor primite, pe care

le grupează într-un tabel în care se trec pe trei coloane: cine a făcut

observaţia, conţinutul observaţiei, reprodusă aşa cum a fost prezentată

şi propunerile secretarului pentru fiecare observaţie

cine a făcut observaţia conţinut propuneri

74


standardelor Sinteza observaţiilor este trimisă aceloraşi specialişti care au primit

anterior anteproiectul de standard, împreună cu invitaţia de participare

la sedinţa comitetului tehnic de discutare a anteproiectului.

În sedinţa comitetului tehnic se iau hotărâri asupra tuturor problemelor

de fond şi de formă semnalate de specialişti (membri în CT) şi se

încearcă punerea de acord a opiniilor divergente ale acestora.

În acest scop, participanţii la sedinţă trebuie să aibă împuternicirea

necesară pentru a susţine punctul de vedere al factorului interesat pe

care îl reprezintă, dar şi dezlegarea acestuia de a-şi declara acordul

pentru soluţiile mai bune, mai progresiste, mai argumentate, care vor

apare în timpul discuţiilor, chiar dacă acestea nu corespund punctului

lor de vedere iniţial

75


standardelor Preşedintele comitetului tehnic conduce discuţiile în mod democratic,

urmărind obţinerea consensului.

Secretarul comitetului întocmeşte o listă de participare la sedinţă, care

se semnează de participanţi, şi consemnează, într-un document

separat, hotărârile adoptate, sau întocmeşte un proces-verbal al

şedinţei, semnat de participanţi, care să includă hotărârile luate.

Hotărârile sau procesele-verbale trebuie să fie clar exprimate şi să

evidenţieze toate problemele convenite, inclusiv toate modificările

proiectelor analizate.

Pe baza hotărârilor adoptate în sedinţă, secretarul comitetului tehnic,

eventual împreună cu elaboratorul anteproiectului, modifică conţinutul

acestuia şi îl trimite tuturor membrilor CT ca proiect pentru comitet (PC),

împreună cu hotărârile, lista participanţilor la sedinţă sau procesul-

verbal încheiat, solicitând acordul acestora asupra documentelor.

76

Metodologia elaborării standardelor

anteproiect

difuzare la m. CT și ASRO

observații

sinteza observațiilor

difuzare la m. CT și ASRO

NU

DA

decizie

ședință CT

Proiect pt. Comitet (PC)

77




Etape de lucru:


elaboratorului









78


standardelor Proiectul de standard elaborat de secretarul comitetului tehnic şi difuzat

membrilor comitetului tehnic şi reprezentantului ASRO se rediscută în

şedinţa CT, după ce preşedintele şi secretarul CT, împreună cu

reprezentantul ASRO au stabilit existenţa consensului

Dacă în sedinţa de comitet nu se ajunge la o decizie de acceptare, PC

se redactează din nou, într-o variantă mai apropiată de consens, care

este la rândul său difuzată membrilor comitetului tehnic şi

reprezentantului ASRO, şi din nou se discută în sedinţa CT

Ciclul acesta se repetă până când preşedintele şi secretarul CT,

împreună cu reprezentantul ASRO constată existenţa consensului

Varianta de redactare acceptată devine proiect pentru anchetă publică

(PA)

79




Etape de lucru:


elaboratorului









80

Metodologia elaborării standardelor

După obţinerea consensului, secretarul comitetului tehnic alcătuieşte un

dosar cu toate documentele, în original, întocmite în procesul de

elaborare a proiectului de standard. Conţinutul dosarului este prezentat

printr-un borderou de documente.

În dosar se introduc :

1. Anteproiectul – AP (inclusiv adresa de difuzare a acestuia)

2. Observaţiile primite

3. Sinteza observaţiilor (inclusiv adresa de convocare la sedinţa CT)

4. Lista de participare la şedinţa CT, cu semnăturile participanţilor

5. Hotărârea adoptată la şedinţa CT sau procesul-verbal al acesteia, în care s-au

consemnat hotărârile adoptate

6. Proiectul de standard pentru comitet în toate variantele PC elaborate (inclusiv

adresa de difuzare către membrii CT)

7. Lista (în cazul existenţei mai multor variante de PC - listele)

8. Hotărârile (procesele-verbale) şedinţelor de CT în care s-a discutat fiecare variantă

de PC

9. Proiectul de standard pentru anchetă publică – PA (inclusiv adresele de difuzare

către membrii CT şi de trimitere la ASRO)

81


standardelor Adresa de trimitere la ASRO este o scrisoare tipizată în care se

specifică faptul că un comitet tehnic trimite un anumit proiect de

standard, convenit în şedinţa de comitet (pentru care s-a realizat

consensul), cu propunerea de a fi supus anchetei publice pe o durată

limitată de timp (de regulă două luni de la data publicării în Buletinul

Standardizării a titlului proiectului respectiv)

În perioada stabilită, orice persoană fizică sau juridică poate consulta la

ASRO proiectul supus anchetei publice (sau poate obţine o copie a

textului), eventualele observaţii şi propuneri trimiţându-le la ASRO

Simultan, specialiştii ASRO stabilesc dacă proiectul de standard a fost

elaborat cu respectarea principiilor, metodologiilor şi regulilor de

redactare a standardelor şi dacă a fost corelat cu alte standarde în

vigoare.

82


standardelor La sfârşitul perioadei de anchetă, ASRO trimite la CT observaţiile sale şi

pe cele primite de la persoanele fizice sau juridice care au manifestat

interes pentru proiectul respectiv.

Secretarul CT întocmeşte sinteza observaţiilor şi propunerilor primite,

pe care o difuzează membrilor CT, convocându-i la şedinţa CT de

discutare a observaţiilor.

Discutarea observaţiilor trebuie terminată în cel mult două luni de la

data încheierii anchetei publice.

Persoanele fizice sau juridice din afara CT, care au făcut observaţii,

sunt invitate la şedinţă.

Lucrările şedinţei comitetului tehnic se finalizează cu hotărâri care

creează situaţii ce urmează a fi soluţionate prin diverse proceduri, în

funcţie de realizarea sau nerealizarea consensului

83


standardelor1. Dacă s-a realizat consensul membrilor CT, proiectele de standard

pentru anchetă publică (PA) sunt considerate proiecte de standard

(PS), însuşite de comitetul tehnic, urmând a fi trimise la ASRO pentru

aprobare. (Consensul poate fi realizat şi asupra textelor modificate pe

baza observaţiilor primite).

Textele proiectelor de standard (PS) vor fi semnate pe ultima pagină de

preşedintele şi secretarul CT şi de reprezentantul ASRO.

2. Dacă nu s-a putut realiza consensul în anumite probleme, proiectul

poate fi trimis într-o nouă anchetă publică sau părţile rămase în

divergenţă se adresează Asociaţiei de Standardizare din România,

care examinează divergenţa în maximum 15 zile de la sesizare, în

prezenţa părţilor şi a preşedintelui comitetului tehnic, urmărind

obţinerea consensului. Dacă acesta nu se realizează, ASRO hotărăşte

fie trimiterea proiectului într-o nouă anchetă, fie sistarea lucrărilor

84


standardelor3. Dacă la proiectul supus anchetei publice nu s-au primit observaţii din

partea membrilor comitetului sau din partea altor factori dar există

unele observaţii formale, proiectul PA se poate definitiva ca PS de

către ASRO, pe baza acordurilor formale ale membrilor comitetului

tehnic şi propunerii de aprobare, cu condiţia ca reprezentantul ASRO

să informeze comitetul tehnic despre modificările efectuate

85

PA

transmiterea la ASRO

publicare în Buletinul

Standardizării pt. Anchetă

publică

observații

difuzare la membrii CT

NU

DA

decizie

ședință CT

Proiect de Standard (PS)

sinteza observațiilor

86




Etape de lucru:


elaboratorului









87


standardelor Dosarul proiectului de standard conţine:

1. Acordurile formale şi observaţiile primite la PA

2. Sinteza observaţiilor (inclusiv adresa de convocare a membrilor

comitetului tehnic la şedinţa de discutare a observaţiilor)

3. Lista participanţilor, cu semnături

4. Hotărârea (procesul-verbal) şedinţei CT

5. Proiectul de standard PS (inclusiv adresa de trimitere la ASRO)

88


standardelor Adresa de trimitere la ASRO este o scrisoare tipizată prin care un comitet tehnic

trimite un anumit proiect de standard, în prealabil supus anchetei publice prin

Buletinul Standardizării (număr, dată) şi confirmă că în perioada anchetei au

fost primite observaţii care au fost analizate în şedinţa CT (data) şi au fost

rezolvate, realizându-se consensul asupra textului final. (În cazul că nu au fost

făcute observaţii se confirmă că textul PS este identic cu textul PA)

Totodată, prin adresă se face propunerea ca proiectul de standard să fie supus

aprobării

După primirea proiectului, în decurs de 45 de zile, specialiştii ASRO

examinează conţinutul acestuia, pentru a constata respectarea regulilor şi

principiilor de standardizare şi îşi dau avizul pentru a fi supus aprobării

În caz de aviz nefavorabil, proiectul de standard este returnat comitetului tehnic

pentru reexaminare sau pentru modificare, în vederea efectuării unei noi

anchete publice

Proiectele de standard avizate se supun spre aprobare Directorului General

ASRO

NU

DA

DA

89

trimitere la ASRO

trimitere la CT

proiect de standard avizat

NU

proiect de standard

avizare

aprobare

Standard Român (SR)

proiect de standard

modificat

90




Etape de lucru:


elaboratorului








Realizarea amendamentelor şi corecturilor

91


standardelor Examinarea periodică a standardelor

Standardele trebuie să prezinte stabilitate în timp, pentru ca utilizatorii acestora să

poată cunoaşte şi asimila prevederile înscrise în ele, să poată căpăta deprinderile

necesare şi obişnuinţa de a aplica standardele respective. Instabilitatea creează

confuzii, schimbări frecvente în contractele economice, neîncredere în documentele

normative

conţinutul standardelor se stabileşte ţinând cont de evoluţia previzibilă a subiectului

standardizat, selectându-se cu grijă elementele durabile, de esenţă şi eliminându-se

aspectele formale, care suferă modificări sub influenţa unor factori aleatori

stabilitatea unui standard se asigură prin menţinerea constantă a prevederilor

acestuia într-un interval de timp cât mai mare

această situaţie poate cauza o contradicţie între fenomenul economic care evoluează

(de obicei înregistrând schimbări calitative) şi conţinutul invariabil al standardului

dacă prevederile standardului sunt depăşite de progresul tehnic, standardele nu mai

stimulează producţia şi devin o frână pentru dezvoltarea economică

în aceste cazuri se iau măsuri menite să soluţioneze contradicţiile constatate,

schimbând conţinutul standardului, pentru a-l face aplicabil în noile condiţii, sau

anulând standardul respectiv

92



Reprezentând grafic evoluţia în timp a

calităţii Q şi a prevederilor standardizate

Qs se poate constata că de la momentul

t0 când se elaborează standardul şi se

prescrie calitatea Qs0 care se situează pe

curba Q (identitate între calitatea realizată

şi cea standardizată), evoluţia calităţii

urmează o curbă ascendentă, în timp ce

calitatea standardizată se menţine

constantă. Diferenţa Q – Qs se măreşte

odată cu trecerea timpului, ceea ce

impune revizuirea standardului. În

momentul t1 se restabileşte concordanţa

dintre Q şi Qs dar evoluţiile calităţii reale

şi calităţii standardizate au aceeaşi alură,

ceea ce va impune, după o altă perioadă

de timp, o nouă revizuire (situaţia se

repetă în continuare)

93



Pentru a evita situaţiile nedorite de neconcordanţă dintre realitatea economică şi standard este necesar ca

revizuirile să fie făcute la un interval de timp (t1– t0) în aşa fel ales încât să se asigure un echilibru optim între

necesitatea de asigurare a stabilităţii standardului şi punerea lui în acord cu realitatea economică

Intervalul de examinare şi eventual revizuire a standardelor se stabileşte empiric la nivel de 3-5 ani, în funcţie de

viteza de înnoire din domeniul (ramura sau sub-ramura) economiei naţionale

Pentru standardele române s-a optat pentru examinarea ciclică după perioade de 5 ani

La împlinirea a 5 ani de la publicare, modificare sau confirmare, fiecare standard trebuie examinat de comitetul

tehnic care a elaborat proiectul de standard, în scopul de a constata dacă standardul mai poate fi aplicat în

continuare şi a lua decizia corespunzătoare

În acest scop se realizează în primul trimestru al fiecărui an o anchetă la care membrii comitetului tehnic răspund

motivat dacă standardele cuprinse în formularul de anchetă trebuie confirmate, revizuite, modificate sau anulate

Dacă răspunsurile la anchetă sunt divergente, se convoacă o şedinţă a comitetului tehnic pentru stabilirea

propunerilor comitetului tehnic

Ședinţa este convocată la cel mult 60 de zile de la trimiterea formularelor în anchetă şi la 30 de zile după primirea

răspunsurilor

Propunerile comitetului tehnic însoţite de răspunsurile membrilor săi şi procesul-verbal al şedinţei CT sunt trimise

la ASRO, care le supune anchetei publice prin Buletinul Standardizării. Observaţiile persoanelor fizice şi juridice

care au răspuns la anchetă, împreună cu observaţiile ASRO sunt trimise comitetului tehnic care stabileşte prin

consens modificarea propunerilor

Propunerile însuşite de comitetul tehnic (împreună cu observaţiile în original şi cu procesul-verbal al şedinţei) se

trimit la ASRO împreună cu propunerea de aprobare

După avizarea acestora de către ASRO, propunerile sunt aprobate de către Directorul General şi anunţate în

Buletinul Standardizării

94


standardelor Reguli de redactare a standardelor

Titlul

individualizează standardele şi permite identificarea lor - trebuie să indice clar şi precis

obiectul standardului şi să fie formulat astfel încât să asigure posibilitatea de a deosebi

fiecare standard de alte standarde

trebuie să fie cât mai concis - Dacă se sesizează necesitatea unor precizări suplimentare,

acestea se indică în primele puncte ale standardului, la capitolul generalităţi

nu se admit paranteze

poate fi compus din:

supra-titlu

indică denumirea grupului de standarde sau familiei (în cazul standardelor pe

părţi) în care se încadrează standardul respectiv

titlul principal

defineşte obiectul standardului în cadrul grupului (sau familiei) din supratitlu

sub-titlu

aduce precizări asupra categoriei standardului sau asupra aspectului tratat

95



Titlul

poate fi format şi numai din

supra-titlu şi titlul principal

din titlul principal şi subtitlu

numai din titlul principal

folosirea supra-titlului este indicată numai dacă titlul principal, luat separat, nu defineşte

suficient obiectul standardului

în cazul grupurilor sau familiilor de standarde (în mod deosebit pentru standardele redactate

pe părţi) supratitlul trebuie să fie acelaşi, pentru sublinierea caracterului unitar al standardelor

respective componente

Titlul principal trebuie să cuprindă numai denumirea produsului (eventual şi simbolul

acestuia) sau denumirea subiectului la care se referă standardul

De regulă, titlul principal se fomulează folosind pluralul substantivelor, admiţându-se

singularul în cazurile în care standardul se referă la un singur produs sau dacă specificul

limbii române impune folosirea singularului

Completarea titlului principal cu un subtitlu se foloseşte pentru a delimita aspectele de

standardizare cuprinse în standard (categoria standardului) sau când sunt necesare precizări

de detaliu

Standardele complete de produs, care conţin toate prevederile de standardizare pentru

produsul respectiv, nu trebuie să aibă sub-titlu

96



Cuprinsul

Standardele voluminoase (care depăşesc 15 pagini tipărite) trebuie să aibă cuprins

se include pe prima pagină, imediat sub caseta cu titlul standardului, trebuie să aibă titlul

CUPRINS scris cu majuscule, centrat în pagină, şi următoarea formă:

numerotarea diviziunii

titlul complet al diviziunii

pagina la care se găseşte diviziunea respectivă

97



Cuprinsul

Obiectul și domeniul de aplicare

trebuie precizat obiectul la care se referă standardul, chiar dacă acest lucru rezultă clar

din titlu

pot fi date precizări suplimentare, în completarea titlului, fără ca să se apeleze la

informaţiile care fac obiectul capitolului de condiţii tehnice

se folosesc expresiile: "Prezentul standard se referă la ... (denumirea produsului)" sau

"Prezentul standard stabileşte ... (categoria standardului şi produsul la care se referă)".

După ce se precizează obiectul standardului trebuie să se precizeze şi domeniul de

aplicare a standardului sau să se dea indicaţii cu privire la limitarea aplicării, stabilindu-

se eventual şi condiţiile speciale în care standardul nu se aplică

98



Cuprinsul

Dacă în capitolul GENERALITĂŢI se includ puncte separate de clasificare, terminologie,

notare, simbolizare etc., acestea se redactează respectând criteriile ştiinţifice şi de stil

99



Cuprinsul

Standarde conexe

cuprinde o enumerare a standardelor care trebuie studiate pentru aplicarea corectă a

standardului ce se redactează

nu se includ standardele la are se fac trimiteri în textul standardului

se indică, după caz:

standardele care completează sfera standardului ce se redactează

standardele care fac parte din aceeaşi familie

standardele parţiale de terminologie, necesare pentru interpretarea corectă a

termenilor utilizaţi în standardul ce se redactează, dar nedefiniţi

etc.

enumerarea trebuie să cuprindă numerele şi titlurile complete ale standardelor conexe

100



Diviziuni

Textul standardelor se grupează în diviziuni numerotate şi, după caz, prevăzute cu titluri

Titlurile diviziunilor se formulează nearticulat, cu excepţia cazurilor în care acordul gramatical

impune articularea

Categoriile de diviziuni utilizate pentru redactarea standardelor sunt:

Capitolele

Punctele

Subpunctele

anexele

Capitolul este diviziunea principală numerotată a conţinutului standardului, prevăzută în mod

obligatoriu cu un titlu scris cu majuscule, aşezat centrat şi cu un rând deasupra textului

respectiv.

Punctele sunt diviziuni numerotate ale capitolului, având, de regulă, titluri care se scriu cu

litere mici, aliniate în stânga paginii.

Subpunctele sunt diviziuni ale punctelor, putând fi numerotate şi având titluri scrise de

asemenea cu litere mici, aliniate în stânga paginii.

Fragmentarea textului poate continua cu diviziuni de ordin inferior ori de câte ori necesitatea

preciziei de exprimare reclamă o astfel de redactare. Se recomandă însă a se evita

fragmentarea excesivă a textului

101



Diviziuni

dacă textul nu permite formularea unor titluri pentru puncte şi subpuncte, acestea pot lipsi. În

aceste cazuri se impune păstrarea uniformităţii de prezentare în cadrul aceluiaşi capitol (sau

toate punctele au titluri sau toate sunt fără titluri).

Anexele sunt părţi integrante ale standardelor, care cuprind prevederi suplimentare,

prezentate grupat, la sfârşitul standardului. Anexele pot conţine prescripţii cu caracter

obligatoriu, de informare sau de recomandare. Caracterul anexelor trebuie specificat clar cu

litere mici, între paranteze, centrat sub cuvântul ANEXĂ

Anexele poartă titlul scris cu majuscule. În cazul existenţei a două sau mai multe anexe,

acestea se desemnează printr-o literă majusculă scrisă după cuvântul ANEXĂ (ANEXA A,

ANEXA B.....).

Numerotarea diviziunilor standardelor se face prin cifre sau grupuri de cifre care indică

ordinea capitolelor, a punctelor, a subpunctelor şi eventual a diviziunilor de ordin inferior.

Aşezarea în pagină a diviziunilor standardului se face evidenţiindu-se numerotarea şi titlul

acestora.

Dacă la aşezarea în pagină apare necesitatea evidenţierii unor alineate, acestea pot fi

precedate de câte o liniuţă

102



Stilul de redactare

Prevederile standardelor trebuie prezentate astfel încât înţelesul lor să fie univoc, urmărind

continuitatea şi corelarea diverselor puncte din text.

Stilul de redactare trebuie să fie clar, concis, precis şi să excludă orice echivoc, evitându-se:

exprimarea mai multor prevederi în aceeaşi frază;

digresiunile care întrerup cursul frazei;

pleonasmele, stilul prolix, frazele foarte lungi şi greoaie;

repetările de texte din acelaşi standard sau din alte standarde;

trebuie evitate orice texte inutile.

La redactarea standardelor trebuie respectate regulile de gramatică, ortografie şi punctuaţie

stabilite de Academia de Ştiinţe a României

103



Forme verbale

standardele se redactează folosind în exclusivitate forma impersonală a verbelor (se

clasifică, se depozitează ...);

caracterul de obligativitate se exprimă prin folosirea diatezei reflexive, timpul prezent al

verbelor (se execută, se verifică);

folosirea indicativului viitor (se vor remedia ...) trebuie evitată, expresia având o nuanţă de

imprecizie cu privire la timpul efectuării acţiunii indicate de verb;

caracterul imperativ se exprimă prin folosirea formei corespunzătoare a verbului "a trebui",

urmat de verbul care exprimă acţiunea, la modul conjunctiv sau participiu (trebuie să reziste

la ..., trebuie evitat ...)

caracterul opţional se exprimă folosind verbul "a putea "(pot fi ..., poate prezenta ...);

caracterul de recomandare sau preferenţial se exprimă prin expresia "... se recomandă ...";

caracterul de interdicţie se exprimă prin negarea verbului "a trebui" (nu trebuie să

depăşească ...).

104



Terminologie

trebuie folosiţi termenii definiţi prin actele normative în vigoare. Nu este admisă utilizarea

unor termeni tehnici străini dacă aceştia au termeni echivalenţi în limba română.

În cazul în care unii termeni specifici nu au fost definiţi în alte documente de referinţă, aceştia

se definesc în cadrul standardului ce se elaborează:

în capitolul GENERALITĂŢI;

ca un capitol separat;

sub relaţiile sau tabelele în care apar;

la începutul fiecărui capitol;

într-o anexă.

Sinonimele se scriu după termeni şi nu după definiţie.

Pentru termenii nestandardizaţi se consultă numai lexicoane specifice pe domeniu, dicţionare

elaborate de Academia de Ştiinţe.

105



Simboluri

Se folosesc numai simbolurile mărimilor stabilite prin standarde sau, dacă nu există, se pot

stabili în cadrul standardului, fiind necesară explicitarea acestora.

Simbolurile nu trebuie urmate de punct

Trebuie evitată folosirea aceluiaşi simbol pentru mărimi diferite.

Simbolurile şi denumirile unităţilor de măsură sunt cele stabilite prin SI.

Dacă se precizează valoarea numerică a unei mărimi, unitatea de măsură se indică prin

simbol şi nu prin denumire.

Dacă în text nu se indică valoarea numerică a mărimilor şi se stabileşte numai în ce unităţi

de măsură se exprimă acestea, se folosesc denumirile unităţilor de măsură şi nu simbolurile

acestora. (De la aceste reguli pot apare şi excepţii.)

În cazul şirurilor sau intervalelor de valori numerice, ca şi în cazul valorilor limită, simbolurile

unităţilor de măsură se scriu o singură dată:

6,3 ... 8 m;

6,3 ; 7 ; 8 m;

peste 6,3 până la 8 m.

Simbolurile şi semnele matematice sunt cele introduse în şcoală (egal, mai mic, mai mare,

diferit, aproximativ etc.), însă aceste semne pot fi folosite numai în formule şi relaţii, în tabele

şi în grafice şi în nici-un caz în textul standardului, unde operaţia se scrie în cuvinte.

Nu se foloseşte semnul Ø (diametru) în textul standardului ci numai pe desene

106



Prescurtările de cuvinte

trebuie evitate sau limitate. Se admit numai în cazurile în care nu pot da naştere la confuzii.

La prima utilizare, cuvântul se scrie complet, cu prescurtarea dată în parantază.

Nu se admite folosirea cuvântului "idem".

Nu se admite utilizarea prescurtărilor:

cca. (se scrie circa sau aproximativ);

v. (a se vedea);

de ex. (de exemplu).

Se admit prescurtările: max., min., pag., poz., pct., buc., fig., nr. crt. în text sau în capul de

tabel, dacă urmează valori numerice.

Nu se admite folosirea ghilimelelor nici în text, nici în tabele, nici măcar pentru a evidenţia

anumite texte.

Prezentarea valorilor numerice este însoţită de unitatea de măsură, ca în exemplele

următoare:

17,5 m2; 12°C; 5×10–3 mm

10 ± 0,01 mm

14 ± 2 V

63 ... 65%.

107



Prescurtările de cuvinte

Limitele valorilor numerice se înscriu în felul următor:

min 2 A; max 6 A

2 ... 6 A

de la 2 până la 6 A (inclusiv)

peste 2 până la 6 A

20 ... + 20°C

Şirurile de numere se prezintă după cum urmează:

1,60; 1,80; 2,00; 2,24 ...

1,60 ... 2,24

NB

în textul standardului numerele până la zece se scriu în cuvinte:

scrierea relaţiilor şi formulelor din matematică, fizică, chimie etc. se face

respectând regulile stabilite de ştiinţele respective

tabelele şi materialele grafice se prezintă în aşa fel încât să poată fi citite şi

interpretate corect de toţi utilizatorii standardului

108

Clasisicarea documentelor

normative Numerotarea standardelor române

Clasificarea alfa-numerică Orice standard poate fi identificat după titlu sau după indicativ.

De regulă, indicativul este format din siglă, specifică documentului de

standardizare al unei ţări sau al unui organism de standardizare şi din numărul

de ordine atribuit în momentul aprobării. Pentru ţara noastră se foloseşte sigla

STAS (standard de stat) pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992

şi sigla SR (standard român) pentru cele aprobate după data respectivă. Numărul de ordine este urmat de anul de ediţie (ultima ediţie în vigoare), redat prin ultimele două cifre ale

anului respectiv separate de indicativ printr-o cratimă, pentru standardele aprobate înainte de 28.08.1992,

sau prin înscrierea integrală a anului, separat de indicativ prin două puncte.

De exemplu:

STAS 6300-81

SR 13315:1996

Pe pagina de titlu a standardelor, data ediţiei (luna şi anul) se înscrie sub indicativul standardului.

De exemplu:

SR ISO 860

Aprilie 2000

109



Clasificarea alfa-numerică Dacă standardele au fost elaborate pe mai multe părţi, acestea sunt evidenţiate prin numere de ordine

înscrise după indicativ, separate prin linie oblică (cazul STAS) sau prin cratimă (cazul SR).

De exemplu:

STAS 7122/1-86

SR 3042-2:1996

În cazul în care părţile sunt prea voluminoase, acestea pot fi elaborate pe secţiuni, capitole, file, fiind

numerotate separat de indicativul părţii de standard prin cratime, linii oblice sau paranteze.

De exemplu:

SR 60695-2-20:1998 (partea 2, secţiunea 20)

SR 60695-2-1/3:1998 (partea 2, secţiunea 1, fila 3)

SR 60050 (440):1997

(capitolul 441)

Amendamentul unui standard român este identificabil prin litera A şi o cifră care indică numărul de ordine al

amendamentului şi anul modificării respective. Amendamentul este separat de indicativul standardului prin

linie oblică.

Exemplu:

STAS 10845-87/A1:1996

SR 298-2:1998/A1:1999

În mod similar se identifică şi erata la un standard, folosindu-se litera C.

Exemplu:

SR 3832-7:1997/C1:1998

110



Clasificarea alfa-numerică Dacă ediţia standardului are inclus amendamentul sau amendamentele adoptate anterior, acestea se înscriu

în indicativul standardului după semnul + (plus).

Exemplu:

SR 295-1+A1:1997

SR 60755+A1+A2:1995

Pentru a evidenţia identitatea unui standard român cu unul internaţional sau regional sau cu un document

normativ de referinţă se foloseşte o siglă formată din sigla standardului român SR sau STAS şi sigla

standardului respectiv a documentului de referinţă internaţional sau european. Cel mai frecvent se utilizează

următoarele sigle:

ISO – Standard internaţional publicat;

CEI – Standard adoptat de Comisia Electrotehnică Internaţională;

EN – Standard european;

ENV – Prestandard european;

ETS – Standard european pentru telecomunicaţii;

I-ETS – Standard european intermediar pentru telecomunicaţii;

TR – Raport tehnic ISO publicat;

CR – Raport tehnic CEN/CENELEC publicat (Certified Reference);

HD – Document de armonizare european;

QC – Specificaţii pentru atestarea calităţii;

111



Clasificarea alfa-numerică În aceste cazuri numărul standardului român este acelaşi cu cel al standardului internaţional, respectiv

european adoptat.

Exemple:

STAS ISO 8914-92

SR ISO 7644:1998

STAS CEI 60731-92

SR CEI 61070:1998

SR EN 1189:2000

SR ENV 28041:1999

SR ETS 300414:2000

SR I-ETS 300440:1999

SR ISO/TR 13425:1999

SR CR 12349:2000

STAS CEI QC 001001-92

Dacă standardul român este elaborat după un standard european, care la rândul său a fost elaborat după un

standard internaţional, sigla va conţine toate siglele documentelor anterioare.

De exemplu:

SR EN ISO 9509:2000

SR EN ISO/CEI 10373:1997

112



Clasificarea alfa-numerică Printr-o convenţie încheiată între Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) şi Comisia

Electrotehnică Internaţională s-a stabilit unificarea sistemului de numerotare a standardelor, rezervându-se

numerele de la 1 la 59999 pentru standardele ISO, numerele de la 60000 la 79999 pentru standardele CEI,

numerele peste 300000 pentru standardele ETS etc.

În cazul revizuirii standardelor se păstrează numărul acestuia stabilit iniţial modificându-se numai anul noii

ediţii.

Pentru unele standarde mai vechi se mai introduc în indicativ literele R sau E, pentru a evidenţia caracterul

de standard de Recomandare sau Experimental.

113

Certificarea mărfurilor

Definirea certificării

Liberalizarea schimburilor de mărfuri şi globalizarea pieţelor măresc distanţele dintre

furnizori şi beneficiari, cunoaşterea reciprocă devenind uneori imposibilă.

Adaptarea la cerinţele pieţei se face cu întârziere iar consumatorii finali privesc cu

reticenţă produsele provenind de la ofertanţii necunoscuţi.

Pentru a-şi forma o imagine favorabilă şi a spori încrederea acestor clienţi,

furnizorii apelează la o nouă formă de promovare a produselor, folosind în

acest scop organisme recunoscute pe pieţele respective şi care se bucură de

încrederea cumpărătorilor. Aceste organisme atestă conformitatea produselor

cu modelele caracterizate prin cele mai corespunzătoare performanţe. Prin

activitatea lor, aceste organisme se interpun între producători şi consumatori

devenind garanţi pentru calitatea mărfurilor prezentate pe pieţele depărtate de

locul lor de origine. Acţiunea acestor organisme este cunoscută sub denumirea

de CERTIFICARE.

Un gen de certificare se realizează de anumiţi specialişti care-i asistă pe cumpărători

în momentul achiziţiei unor mărfuri, de obicei mai complexe, şi care îi asigură pe

aceştia că produsul respectiv prezintă caracteristici tehnico-funcţionale adecvate

nevoilor lor.

114



Nevoia de certificare apare şi în cazul în care producătorul ignoră specificul local şi

scoate în evidenţă numai caracteristicile esenţiale ale produselor realizate.

În acest caz certificarea asigură cumpărătorul că valoarea de întrebuinţare a

produsului se menţine la nivel ridicat, unele dintre proprietăţi fiind superioare celor pe

care le aveau produsele locale.

Este cunoscut faptul că înnoirea produselor şi îmbunătăţirea calităţii acestora

evoluează permanent (creştere exponenţială), în timp ce procesul de asimilare, de

acceptare, de obişnuire a consumatorului cu noile produse prezintă o evoluţie mai

lentă (creştere liniară).

115



Pentru a-l proteja pe cumpărătorul care nu posedă cunoştinţele necesare care să-i

permită recunoaşterea non-calităţii, organisme internaţionale şi naţionale au impus

certificarea produselor prin directive, legi, hotărâri de guvern, ordine sau alte

documente normative menite să creeze structura organizatorică şi metodologia

necesare desfăşurării acestei activităţi.

Certificarea modernă a fost iniţiată în anii ’’50 când s-a constituit Comitetul ISO

pentru certificare (CERTICO), s-a generalizat în 1993 când Comunitatea Economică

Europeană a impus certificarea ca o necesitate pentru susţinerea acţiunii de

liberalizare a circulaţiei mărfurilor şi este în continuă perfecţionare prin ideile

novatoare apărute ca urmare a experienţei acumulate în aplicarea ei.

116



Organizarea propriu-zisă a activităţii de certificare din România a fost decisă în 1992

prin Hotărârea Guvernamentală de constituire şi funcţionare a "Sistemului naţional de

certificare a calităţii", coordonat de Institutul Român de Standardizare.

Sistemul naţional de certificare cuprindea ansamblul organismelor de certificare a

produselor şi serviciilor, organismelor de certificare a sistemelor calităţii, organismelor

de certificare şi acreditare a personalului, organismelor de acreditare a laboratoarelor

de încercări precum şi ansamblul laboratoarelor acreditate.

Iniţial era prevăzută certificarea obligatorie a produselor reglementate prin standarde,

respectiv a celor care puteau afecta viaţa şi sănătatea oamenilor sau calitatea

mediului înconjurător.

Ulterior coordonarea activităţii de certificare a fost preluată de ASRO care îşi exercita

această prerogativă prin: Colegiul organismelor acreditate, Consiliul de certificare

(COCER) şi Serviciul certificare-marcă.

117



Certificarea era definită ca fiind acţiunea de a certifica, respectiv de a dovedi,

confirma printr-un act oficial (certificat) autenticitatea, exactitatea sau valabilitatea

unui lucru sau în care se atesta o anumită calitate. Există o multitudine de acte

oficiale care au denumirea de certificate ca de exemplu: certificate de stare civilă, de

studii, de proprietate, de inventator, medical etc. dar şi certificate referitoare la mărfuri

(de origine, de analiză, de recepţie etc.).

Definiţia modernă, actuală a certificării produselor s-a conturat prin contribuţia

Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ), a standardelor europene (seria EN

45000), a standardelor internaţionale etc. Diferenţele dintre variantele propuse fiind

nesemnificative, se redă numai definiţia adoptată de EOQ:

"Certificarea reprezintă procedura şi activităţile efectuate de un organism de

certificare privind analizarea, verificarea şi confirmarea scrisă a calităţii produselor în

concordanţă cu specificaţiile (reglementările specifice)".

118



În principiu certificarea este o acţiune voluntară, în sensul că orice producător sau

distribuitor de produse/servicii poate obţine un certificat de conformitate (sau dreptul

de a aplica o marcă de conformitate) pentru produsele care corespund standardelor

sau specificaţiilor tehnice recunoscute.

Există însă şi o certificare obligatorie care trebuie efectuată pentru

produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări obligatorii care vizează

protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia muncii şi a mediului înconjurător sau

pentru care sunt elaborate directive europene de armonizare privind cerinţele

esenţiale.

Certificarea este o preocupare a producătorilor de mărfuri întrucât le conferă acestora

unele avantaje, printre care:

promovarea mai eficientă a produselor şi orientarea consumatorilor în luarea deciziilor de

cumpărare care conduc la creşterea volumului producţiei şi al vânzărilor;

înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării produselor şi scurtarea timpului de

pătrundere a acestora pe pieţele noi;

asigurarea unui nivel calitativ în conformitate cu necesităţile consumatorului sau cu cerinţele

esenţiale impuse de organismele competente internaţionale;

diminuarea cheltuielilor ocazionate de verificările repetate ale calităţii.

119



În principiu certificarea este o acţiune voluntară, în sensul că orice producător sau

distribuitor de produse/servicii poate obţine un certificat de conformitate (sau dreptul

de a aplica o marcă de conformitate) pentru produsele care corespund standardelor

sau specificaţiilor tehnice recunoscute.

Există însă şi o certificare obligatorie care trebuie efectuată pentru

produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări obligatorii care vizează

protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia muncii şi a mediului înconjurător sau

pentru care sunt elaborate directive europene de armonizare privind cerinţele

esenţiale.

Certificarea este o preocupare a producătorilor de mărfuri întrucât le conferă acestora

unele avantaje, printre care:

promovarea mai eficientă a produselor şi orientarea consumatorilor în luarea deciziilor de

cumpărare care conduc la creşterea volumului producţiei şi al vânzărilor;

înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării produselor şi scurtarea timpului de

pătrundere a acestora pe pieţele noi;

asigurarea unui nivel calitativ în conformitate cu necesităţile consumatorului sau cu cerinţele

esenţiale impuse de organismele competente internaţionale;

diminuarea cheltuielilor ocazionate de verificările repetate ale calităţii.

120



Producătorii pot efectua certificarea printr-o declaraţie de conformitate, făcută pe

propria răspundere, sau apelând la o terţă parte, (organism de certificare)

independentă şi mai credibilă care este acreditată sau notificată de o autoritate

tutelară (naţională sau internaţională).

Pentru a certifica un produs este necesară cunoaşterea caracteristicilor proiectate,

realizate şi menţinute în timpul comercializării şi utilizării acestuia, ceea ce implică

existenţa şi activitatea unor laboratoare specializate (neapărat acreditate) şi a unor

persoane (de asemenea acreditate) care să execute încercările şi determinările în

laboratoare sau să facă inspecţii şi audituri pentru urmărirea produsului şi să

întocmească rapoartele în care să prezinte situaţia reală a nivelului calitativ al

acestuia.

Ansamblul organismelor, laboratoarelor şi personalului care efectuează încercări,

certificări de produse, de sisteme de management al calităţii sau de mediu, audituri şi

inspecţii constituie infrastructura pentru evaluarea calităţii, coordonată de organismul

naţional de acreditare Asociaţia de Acreditare din România – RENAR.

121



RENAR este o asociaţie independentă, neguvernamentală şi nonprofit care are

următoarele atribuţii:

acreditează şi supraveghează organismele de certificare şi laboratoarele de încercări;

acordă dreptul de utilizare a mărcii naţionale de acreditare;

elaborează şi actualizează regulile şi metodologia de acreditare, punându-le de acord cu

cerinţele europene şi internaţionale în domeniu;

reprezintă România în relaţiile externe bilaterale sau cu organizaţiile de acreditare europene

şi internaţionale;

participă la elaborarea unor documente normative necesare activităţii de acreditare;

efectuează activităţi de informare, instruire, publicistică etc. necesare asociaţiei.

122



Principiile care stau la baza activităţii de certificare sunt: accesul liber, voluntar la certificare al tuturor solicitanţilor fără discriminări şi fără condiţii financiare sau de

altă natură care să fie inacceptabile pentru clienţi;

procedurile şi metodologiile de lucru trebuie să fie armonizate cu cele europene

şi internaţionale şi aplicate cu rigurozitate şi consecvenţă;

organismul de certificare trebuie să fie independent faţă de manifestarea unor

interese specifice, imparţial şi neinfluenţabil;

lucrările de certificare trebuie executate cu competenţă şi responsabilitate, la

timp şi în condiţii optime;

evidenţa lucrărilor de certificare, inclusiv a situaţiilor de suspendare, retragere,

reacordare a acreditării, certificării sau mărcii de conformitate, trebuie ţinută cu

exactitate şi în condiţii de siguranţă;

lucrările de certificare trebuie să se caracterizeze prin transparenţă şi

disponibilitate publică cu condiţia ca în fazele intermediare de lucru să se asigure

confidenţialitatea informaţiilor în scopul apărării intereselor clienţilor.

123


Metodologia certificării produselor

Certificarea produselor decurge în mod diferit în funcţie de organismul care o execută

şi de scopul urmărit.

Cea mai simplă certificare este aceea realizată chiar de către producător, încheiată

cu o Declaraţie de conformitate a produsului faţă de un referenţial recunoscut. În

acest caz, producătorul evaluează în laboratorul propriu sau într-un laborator

acreditat, performanţele produsului realizat şi declară pe propria răspundere că

acestea corespund cu cele prevăzute în referenţial (standard român, internaţional, de

firmă, specificaţii, cerinţe de calitate etc.).

124


Metodologia certificării produselor Pentru a emite declaraţia, furnizorul trebuie să exercite controlul tuturor activităţilor care afectează

calitatea produsului, în aşa fel încât să se asigure că sunt respectate toate prescripţiile

documentelor normative la care se referă declaraţia. În acest scop furnizorul trebuie să aibă la

dispoziţia sa toate mijloacele necesare pentru efectuarea acestui control la toate nivelurile şi

fazele procesului de fabricaţie (materii prime, producţie, produse finite, ambalaje etc.).

Informaţiile din sistemul calităţii şi rezultatele încercărilor efectuate trebuie să fie disponibile pentru

eventuale verificări în caz de reclamaţii.

Declaraţia trebuie să conţină informaţii suficiente pentru a identifica produsele la care se referă

precum şi pentru a identifica întreprinderea şi persoana autorizată să o emită. În cuprinsul

declaraţiei trebuie să se specifice în mod expres faptul că aceasta este emisă pe propria

răspundere a furnizorului care acordă garanţia pentru calitatea şi valabilitatea produsului.

Declaraţia poate să se prezinte sub formă de document, etichetă, să fie aplicată pe produs sau pe

ambalaj, să fie înscrisă pe factură sau pe instrucţiunile de folosire a produsului.

Pentru a obţine un certificat de conformitate sau dreptul de a aplica o marcă de conformitate se

apelează la organisme de certificare ce execută certificări de produse, eventual în colaborare cu

organisme de inspecţie şi cu laboratoare acreditate.

125


Metodologia certificării produselor În linii generale, certificarea conformităţii produsului cu prevederile unui standard se realizează

prin:

încercări şi analize preliminare pentru determinarea caracteristicilor produsului;

evaluarea conformităţii produsului şi acordarea certificatului de conformitate;

monitorizarea sistemului de management al calităţii şi determinarea constanţei nivelului

calităţii produsului prin încercări efectuate asupra unor eşantioane de produs prelevate din

întreprinderea furnizoare sau de pe piaţă;

reevaluarea certificării şi impunerea unor măsuri corective sau retragerea certificatului în

cazul în care nu se asigură conformitatea cu standardul.

126


Metodologia certificării produselor Metodologia de certificare a produselor presupune realizarea următoarelor etape:

1. solicitarea certificării printr-o cerere de admitere însoţită de dosarul tehnic, care conţine toate

datele referitoare la produs, şi de angajamentul producătorului privind respectarea cerinţelor din

documentele normative de referinţă;

2. analizarea cererii şi a documentaţiei prezentate de solicitant de către organismul de certificare,

care, în cazul în care constată că documentaţia este necorespunzătoare, poate solicita refacerea

acesteia;

3. efectuarea unor încercări asupra produsului într-un laborator acreditat şi a unui audit la

întreprinderea solicitantă pentru a verifica sistemul de management al calităţii şi în special dacă

sunt asigurate condiţiile de fabricaţie care să permită realizarea produselor la nivelul declarat,

precum şi dacă inspecţiile şi controlul tehnic de calitate sunt executate în mod corespunzător. Pe

baza datelor obţinute se stabileşte oportunitatea acordării certificatului de conformitate sau se fac

recomandări pentru îmbunătăţirea produsului sau proceselor tehnologice. În ultimul caz

organismul de certificare repetă lucrările prevăzute în această etapă;

4. acordarea certificatului de conformitate, a dreptului de utilizare a mărcii de conformitate şi a

licenţei de utilizare a acestora;

5. supravegherea producătorului pe toată perioada de acordare a certificării pentru evidenţierea

eventualelor abateri în sens negativ faţă de calitatea determinată iniţial.

127


128


Metodologia certificării produselor Pentru abateri nesemnificative se recomandă adoptarea unor măsuri corective care să menţină

performanţele produsului la nivelul certificat. Dacă abaterile sunt mari şi întreprinderea nu poate

face eforturi pentru asigurarea calităţii se procedează la retragerea certificatului de conformitate şi

a dreptului de folosinţă a mărcii.

Producătorul are dreptul de a reveni cu o nouă solicitare de certificare a produsului în momentul în

care măsurile tehnico - organizatorice adoptate asigură calitatea la nivelul prescris în documentele

de referinţă.

Organismul de certificare exercită un control adecvat al utilizării certificatelor şi mărcilor de

conformitate.

Referirile incorecte la sistemele de certificare sau utilizarea abuzivă a licenţelor, certificatelor sau

a mărcilor în publicaţii, cataloage de mărfuri etc. sunt tratate prin acţiuni corective, publicarea

infracţiunii sau, dacă este necesar, acţiuni în justiţie.

129


Metodologia certificării produselor Împotriva deciziilor adoptate de organismele de certificare cei interesaţi pot face recursuri pentru

soluţionarea cărora trebuie să existe proceduri de examinare şi de adoptare a unor soluţii

adecvate.

Pentru certificarea conformităţii produselor cu standardele române se foloseşte o metodologie

similară, care se finalizează prin acordarea de către Asociaţia de Standardizare din România, pe

baza avizului Serviciului de certificare – marcă, a mărcilor de conformitate SR sau SR-S,

proprietatea ASRO.

Marca SR se acordă pentru certificarea produselor cu standardele de referinţă iar marca SR-S

pentru certificarea conformităţii cu standardele române de securitate.

Titularii dreptului de utilizare a mărcilor SR şi SR-S pot să le aplice pe produse, pe ambalajele

acestora sau pe documentele referitoare la produsele respective, putând face referiri la ele în

contracte economice, în alte documente sau în acţiuni de publicitate sau de informare.

130


Metodologia certificării produselor Realizarea certificării într-o întreprindere sau pentru anumite produse reprezintă cu certitudine un

succes. Limitarea preocupărilor numai la obţinerea certificatului sau a mărcii de conformitate este

însă o gravă eroare.

Este oarecum justificată euforia manifestată în primele zile după certificare, însă adevăratul greu

al acţiunii apare începând cu această perioadă deoarece este mult mai dificil de menţinut constant

nivelul cerinţelor decât de demonstrat că a fost atins în momentul certificării.

Organizaţia cunoaşte mult mai exact punctele slabe ale sistemului propriu al calităţii decât

specialiştii care au realizat auditul în vederea certificării şi pentru a nu ajunge în situaţia jenantă de

a i se retrage sau suspenda licenţa de certificare trebuie să le elimine în mod real şi într-un timp

cât mai scurt.

În mod normal această acţiune necesită un efort material şi folosirea eficientă a energiei creative a

specialiştilor întreprinderii, care să asigure disponibilitatea sistemului de management al calităţii.

Eventual, întreprinderea poate adopta un sistem adecvat de mentenanţă profilactică şi accidentală

care să diminueze riscurile apariţiei noncalităţii.

În concluzie, certificarea nu reprezintă un scop în sine, nu este un lux, o modă, o acţiune de

moment, ci un efort suplimentar pus în slujba organizaţiei, care să poată produce şi vinde un

volum mai mare de mărfuri de calitate garantată şi să obţină profituri suplimentare.

131

Conformitatea Europeană - CE

132


întrucât: (30) - Marcajul CE ar trebui să fie singurul marcaj de conformitate care să indice

conformitatea unui produs cu legislația comunitară de armonizare. Cu toate acestea,

pot fi utilizate și alte marcaje în măsura în care acestea contribuie la îmbunătățirea

protecției consumatorilor și nu sunt prevăzute de legislația comunitară de armonizare.

(31) - Este foarte important să se clarifice atât pentru producători, cât și pentru

utilizatori că, prin aplicarea marcajului CE pe un produs, producătorul declară că

produsul este conform cu toate cerințele aplicabile și că își asumă întreaga

responsabilitate pentru aceasta.

(32) - Pentru o mai bună evaluare a eficacității marcajului CE și în vederea elaborării

de strategii pentru prevenirea abuzurilor, Comisia ar trebui să monitorizeze punerea

în aplicare a acestuia și să prezinte Parlamentului European un raport în acest sens

(33) - Marcajul CE nu poate fi util decât dacă aplicarea sa respectă condițiile

prevăzute în legislația comunitară. Prin urmare, statele membre ar trebui să asigure

aplicarea adecvată a condițiilor în cauză și să urmărească orice încălcare sau abuz în

ceea ce privește marcajul CE prin mijloace juridice sau prin alte mijloace adecvate.

133


Articolul 4

Proceduri de evaluare a conformității (1) - În cazul în care legislația comunitară de armonizare impune efectuarea evaluării conformității cu privire la un

anumit produs, procedurile care urmează a fi utilizate sunt alese dintre modulele stabilite și enumerate în

anexa II, în conformitate cu următoarele criterii:

(a) gradul în care modulul în cauză este adecvat pentru tipul de produs;

(b) natura riscurilor determinate de acel produs și măsura în care evaluarea conformității corespunde tipului

și nivelului de risc;

(c) atunci când implicarea terților este obligatorie, necesitatea ca producătorul să poată alege între modulele

de asigurare a calității și modulele de certificare a produsului enumerate în anexa II;

(d) necesitatea de a evita impunerea unor module care ar fi prea greoaie în raport cu riscurile acoperite de

legislația în cauză.

(3) - Modulele menționate la alineatul (1) se aplică în funcție de produsul în cauză și

în conformitate cu instrucțiunile stabilite în respectivele module

(5) Atunci când se aplică modulele menționate la alineatul (1) și ori de câte ori acest

lucru este oportun și relevant, instrumentul legislativ poate: (e) să prevadă o perioadă de valabilitate pentru certificatul de examinare CE de tip;

134


Articolul 4

Proceduri de evaluare a conformității (6) Atunci când se aplică modulele menționate la alineatul (1) și ori de câte ori acest

lucru este oportun și relevant, instrumentul legislativ trebuie:

(a) în cazurile în care se realizează verificări și/sau controale, să determine produsele vizate,

încercările adecvate, scheme de eșantionare adecvate, caracteristicile operaționale ale

metodei statistice care urmează să fie aplicată și acțiunile corespondente care urmează să

fie întreprinse de organismul notificat și/sau de producător;

(b) în cazurile în care se realizează o examinate CE de tip, să determine maniera adecvată

(tip de proiect, tip de producție, tip de proiect și producție) și eșantioanele necesare.

135


136


ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA

COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE

Capitolul R1 – Definiții

Articolul R1 – Definiții 16. „marcaj CE” înseamnă un marcaj prin care producătorul indică faptul că produsul

este în conformitate cu toate cerințele aplicabile stabilite în legislația comunitară de

armonizare care prevede aplicarea respectivului marcaj pe produs;

137




Capitolul R2 – Obligațiile operatorilor economici

Articolul R2 – Obligațiile producătorilor (2) În cazul în care s-a demonstrat conformitatea produsului cu cerințele aplicabile

prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație CE de conformitate și

aplică marcajul de conformitate.

(3) Producătorii păstrează documentația tehnică și declarația CE de conformitate

pentru o perioadă de … [a se specifica perioada, în funcție de ciclul de viață al

produsului și de nivelul de risc] după introducerea pe piață a produsului.

138




Capitolul R3 – Conformitatea produsului

Articolul R8 – Prezumția de conformitate Produsele care sunt conforme standardelor armonizate sau părților ale acestora, ale

căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate

a fi în conformitate cu cerințele acoperite de acele standarde sau părți ale acestora,

stabilite în … [trimitere la partea relevantă din legislație].

139





Articolul R10 – Declarația CE de conformitate (1) Declarația CE de conformitate stipulează faptul că îndeplinirea cerințelor

specificate în ... [trimitere la partea relevantă din legislație] a fost demonstrată.

(3) Prin redactarea declarației CE de conformitate, producătorul își asumă

responsabilitatea pentru conformitatea produsului.

140





Articolul R12 – Norme și condiții pentru aplicarea

marcajului CE (1) Marcajul CE se aplică în mod vizibil, lizibil și indelebil pe produs sau pe plăcuța cu

date ale produsului. În cazul în care acest lucru nu este posibil sau justificat din

considerente ținând de natura produsului, marcajul se aplică pe ambalaj și pe

documentele de însoțire, în cazul în care legislația în cauză prevede astfel de

documente.

(2) Marcajul CE se aplică înainte ca produsul să fie introdus pe piață. Poate fi urmat

de o pictogramă sau orice alt însemn care indică un risc special sau o utilizare

specială.

141





Articolul R12 – Norme și condiții pentru aplicarea

marcajului CE (3) Marcajul CE este urmat de numărul de identificare al organismului notificat, în

cazul în care un astfel de organism este implicat în faza de control a producției.

Numărul de identificare al organismului notificat se aplică chiar de către organismul

notificat sau, conform instrucțiunilor acestuia, de către producător sau reprezentantul

său autorizat.

(4) Statele membre dezvoltă mecanismele existente pentru a asigura aplicarea

corectă a regimului care reglementează marcajul CE și iau măsuri adecvate în caz de

utilizare incorectă a marcajului. Statele membre prevăd, de asemenea, sancțiuni

pentru încălcări, inclusiv sancțiuni penale pentru încălcările grave. Sancțiunile în

cauză sunt proporționale cu gravitatea faptei și reprezintă o măsură eficace de

descurajare a utilizării necorespunzătoare.

142




Capitolul R5 – Proceduri de salvgardare

Articolul R34 – Neconformitatea formală (1) Fără a aduce atingere articolului [R31], în cazul în care un stat membru

efectuează una dintre următoarele constatări, acesta solicită operatorului economic

vizat să stopeze neconformitatea respectivă:

(a) marcajul de conformitate este aplicat prin încălcarea articolului [R11] sau a articolului

[R12];

(b) marcajul de conformitate nu este aplicat;

(c) declarația CE de conformitate nu este întocmită;

(d) declarația CE de conformitate nu este întocmită corect;

(e) documentația tehnică nu este disponibilă sau este incompletă.

(2) În cazul în care neconformitatea menționată la alineatul (1) se menține, statul

membru în cauză ia toate măsurile corespunzătoare pentru a restricționa sau a

interzice punerea la dispoziție pe piață a produsului sau pentru a se asigura că

acesta este rechemat sau retras de pe piață.

143


ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A

CONFORMITĂȚII

Modulul A – Controlul intern al producției1. Controlul intern al producției este procedura de evaluare a conformității prin care

producătorul îndeplinește obligațiile prevăzute la punctele 2, 3 și 4 și asigură și

declară pe proprie răspundere că produsele în cauză satisfac cerințele

instrumentului legislativ care se aplică acestora.

144



CONFORMITĂȚII

Modulul A – Controlul intern al producției2. Documentația tehnică

Producătorul întocmește documentația tehnică. Documentația tehnică permite evaluarea produsului din

punctul de vedere al conformității cu cerințele relevante și include o analiză adecvată și o evaluare a riscului

(riscurilor). Documentația tehnică specifică cerințele aplicabile și acoperă, în măsura în care acest lucru

este relevant pentru evaluare, proiectarea, fabricarea și exploatarea produsului. Documentația tehnică

cuprinde, unde este cazul, cel puțin următoarele elemente:

o descriere generală a produsului;

proiectul de concepție și desenele de fabricație și schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor etc.;

descrieri și explicații necesare pentru înțelegerea acelor desene și scheme și a funcționării produsului;

o listă a standardelor armonizate și/sau a altor specificații tehnice relevante ale căror referințe au fost publicate în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicate în totalitate sau parțial, și descrierile soluțiilor adoptate pentru a

satisface cerințele esențiale ale instrumentului legislativ, în cazul în care aceste standarde armonizate nu au fost

aplicate. În situația unor standarde armonizate aplicate parțial, documentația tehnică menționează acele părți care

au fost aplicate;

rezultatele calculelor de proiectare făcute, ale examinărilor efectuate etc.; și

rapoarte de încercări.

145



CONFORMITĂȚII

Modulul A – Controlul intern al producției3. Fabricația

Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricație și monitorizarea acestuia să

asigure conformitatea produselor fabricate cu documentația tehnică menționată la punctul 2 și cu cerințele

instrumentelor legislative care se aplică acestora.

4. Marcajul de conformitate și declarația de conformitate

4.1. Producătorul aplică marcajul de conformitate impus, prevăzut în instrumentul legislativ, pe fiecare

produs care satisface cerințele aplicabile ale instrumentului legislativ.

4.2. Producătorul întocmește o declarație de conformitate scrisă pentru un model al produsului și o

păstrează împreună cu documentația tehnică la dispoziția autorităților naționale pe o perioadă de 10 ani

după introducerea pe piață a produsului. Declarația de conformitate identifică produsul pentru care a fost

întocmită.

O copie a declarației de conformitate este pusă la dispoziția autorităților relevante la cerere.

146



CONFORMITĂȚII

Modulul A – Controlul intern al producției5. Reprezentantul autorizat

Obligațiile producătorului cuprinse la punctul 4 pot fi îndeplinite de către reprezentantul său autorizat, în

numele său și pe răspunderea sa, cu condiția ca acestea să fie menționate în mandat.

147



CONFORMITĂȚII Modulul A – Controlul intern al producției

Modulul A1 - Controlul intern al producției plus încercarea supravegheată a

produsului

Modulul A2 - Controlul intern al producției plus verificări ale produsului

supravegheate la intervale aleatorii

Modulul B - Examinarea CE de tip

Modulul C - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției

Modulul C1 - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus

încercarea supravegheată a produsului

Modulul C2 - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus

verificări ale produsului supravegheate la intervale aleatorii

Modulul D - Conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității procesului de

producție

148



CONFORMITĂȚII Modulul D1 - Asigurarea calității procesului de producție

Modulul E - Conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității produsului

Modulul E1 - Asigurarea calității la inspecția și încercarea produsului finit

Modulul F - Conformitatea cu tipul bazată pe verificarea produsului

Modulul F1 - Conformitatea bazată pe verificarea produsului

Modulul G - Conformitatea bazată pe verificarea unității de produs

Modulul H - Conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității

Modulul H1 - Conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității plus examinarea

proiectului

149


150


151


ANEXA III – DECLARAȚIA DE CONFORMITATE1. Nr. xxxxxx (număr unic de identificare a produsului)

2. Denumirea și adresa producătorului sau a reprezentantului său autorizat:

3. Declarația de conformitate este emisă pe răspunderea exclusivă a producătorului (sau a instalatorului):

4. Obiectul declarației (identificare a produsului permițând trasabilitatea. Poate include și o fotografie,

dacă este cazul.):

5. Obiectul declarației descris mai sus este în conformitate cu legislația comunitară relevantă de

armonizare: . . . . . . . . .

6. Referințele standardelor armonizate relevante folosite sau referințele specificațiilor în legătură cu care

se declară conformitatea:

7. Dacă este cazul, organismul notificat ... (denumire, număr) … a efectuat … (descrierea intervenției) …

și a emis certificatul: …

8. 8. Informații suplimentare:

Semnat pentru și în numele: …

(locul și data emiterii)

(numele, funcția) (semnătura)

152


DIRECTIVA 2004/108/CE A PARLAMENTULUI

EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 decembrie 2004 ANEXA V –MARCAJUL “CE”

Marcajul „CE” constă din inițialele „CE” cu următoarea formă:

153


DIRECTIVA 2004/108/CE A PARLAMENTULUI

EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 decembrie 2004 ANEXA V –MARCAJUL “CE”

Marcajul „CE” trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 5 mm. În cazul în care marcajul „CE” este micșorat sau

mărit, trebuie respectate proporțiile, așa cum reies ele din desenul pe scară gradată de mai sus.

Marcajul „CE” trebuie aplicat pe aparat sau pe placa sa indicatoare. În cazul în care acest lucru nu este

posibil sau nu este justificat dată fiind natura aparatului, marcajul trebuie aplicat pe ambalaj, în cazul în care

există,și pe documentele de însoțire.

În cazul în care aparatul face obiectul altor directive care reglementează alte aspecte și care prevăd, de

asemenea,marcajul „CE”, acesta din urmă arată că aparatul este, de asemenea, conform cu aceste alte

directive.

Cu toate acestea, în cazul în care una sau mai multe din aceste directive permit producătorului, pentru o

perioadă de tranziție, să aleagă ce regim aplică, marcajul „CE” indică conformitatea numai cu directivele

aplicate de producător.

În acest caz, trimiterile la directivele aplicate, astfel cum sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene, trebuie menționate în documentele, notele explicative sau instrucțiunile cerute de aceste

directive și care însoțesc aparatul respectiv.

STANDARDIZARE · ISO - International Organization for Standardization iso.org Organismul...

Documents

Transcript of STANDARDIZARE · ISO - International Organization for Standardization iso.org Organismul...