STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

43
UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ŞI ELECTRICĂ CATEDRA DE MAŞINI, INSTALAŢII ŞI TRANSPORTURI Conf. univ. dr. ing. DUMITRU JULA STANDARDIZAREA ŞI CERTIFICAREA PRODUSELOR Petroşani 2010

Transcript of STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

Page 1: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

UNIVERSITATEA DIN PETROŞANIFACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ ŞI ELECTRICĂ

CATEDRA DE MAŞINI, INSTALAŢII ŞI TRANSPORTURI

Conf. univ. dr. ing. DUMITRU JULA

STANDARDIZAREA ŞI CERTIFICAREAPRODUSELOR

Petroşani2010

Page 2: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

2

CuprinsPag.

PREFAŢĂ ………………………………………………………………………………………...… 31. CARACTERUL COMPLEX A NOŢIUNII DE CALITATE ………………………………….... 4

1.1. Termeni generali utilizaţi pentru definirea noţiunii de calitate ………………………... 41.2. Definirea noţiunii de calitate ………………………………………………………….. 8

2. STANDARDIZARE …………………………………………………………………………...... 152.1. Scurt istoric privind activitatea de standardizare ……………………………………... 152.2. Standardizarea: concept, obiect ……….………………………………………………. 162.3. Necesitatea şi funcţiile standardizării …………………………………………………. 192.4. Clasificarea standardelor ……………………………………………………………… 212.5. Structurile organismelor de standardizare ……………………………………………. 232.6. Modalitatea de elaborare a standardelor ……………………………………………… 292.7. Marca CE …………………………………………………………………………...… 352.8. Obiectivele principale ale Directivelor noii abordări ale Uniunii Europene …………. 37

3. CERTIFICARE ………………………………………………………………………………….. 383.1. Evaluarea conformităţii - principii generale, proceduri, documente de referinţă …… 383.2. Certificarea produselor ………………………………………………………………... 383.3. Metode de atestare a conformităţii …………………………………………………… 393.4. Legislaţie ……………………………………………………………………………… 393.5. Sistemul naţional de certificare - acreditare din România ……………………………. 40

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………… 44

Page 3: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

3

PrefaţăImportanţa standardizării şi certificării în economie este unanim recunoscută. Standardele

pătrund în toate activităţile de afaceri, precum şi în viaţa cotidiană a populaţiei.Termenul de standardizare descrie o activitate specifică prin care sunt stabilite, pentru

probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărindobţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Această activitate constă în particular înelaborarea, difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor.

Eficacitatea standardizării ca un instrument de ajustare a proceselor şi rezultatelor activităţii întoate domeniile economiei naţionale este confirmată la nivel internaţional, precum şi prin extindereaactivităţii de standardizare în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Practica mondială şi naţională adescoperit un spectru larg de probleme care pot fi soluţionate prin intermediul sau în exclusivitatenumai prin mijloacele standardizării şi a stabilit diversitatea formelor şi metodelor de efectuare aacestor activităţi în dependenţă de starea şi dezvoltarea economiei naţionale.

Standardizarea creează un limbaj comun, care permite producătorilor şi furnizorilor săcomunice clar cu inginerii, designerii şi agenţii de vânzări, oriunde ar fi. Standardele se aplicăproduselor în toate zonele şi etapele de producţie în economia modernă. Standardele contribuie lasporirea eficienţei producţiei, facilitează comunicarea, îmbunătăţesc transparenţa pieţei, calitatea,credibilitatea, compatibilitatea şi eficacitatea bunurilor şi serviciilor şi a altor obiective politice debază din domeniul public referitoare la sănătate, securitate şi mediu înconjurător.

Eficacitate standardizării în condiţiile relaţiilor de piaţă dezvoltate se manifestă prin funcţiileeconomică, socială şi comunicativă.

Funcţia economică cuprinde următoarele aspecte: prezentarea informaţiei despre produs şicalitatea lui; difuzarea informaţiei referitor la tehnici, materiale şi metode noi de încercări; sporireaproductivităţii muncii şi reducerea preţului de cost; concurenţa în baza standardizării metodelor deîncercări şi unificării parametrilor de bază ai produselor, care permite o evaluare obiectivă; asigurareacompatibilităţii şi interschimbabilităţii; asigurarea nivelului stabilit al calităţii producţiei.

Funcţia socială realizează şi garantează drepturile cetăţenilor, realizează politica statuluiprivind securitatea vieţii şi sănătăţii populaţiei, protejarea mediului şi securitatea muncii.

Funcţia comunicativă a standardizării prevede crearea bazei informaţionale referitor lareglementarea terminologiei , clasificatoarelor, metodelor de încercări, desenelor tehnice, simbolurilorconvenţionale etc., asigură înţelegerea reciprocă, luând în considerare reglementările internaţionale,inclusiv sistemul de evidenţă, de statistică, de activitate financiară şi de contabilitate, sistemeledocumentaţiei tehnologice şi de execuţie, sistemele de dirijare a proceselor etc.

În afară de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi un instrument flexibil însusţinerea politicii publice într-un şir de domenii. Pentru piaţa internă, utilizarea standardelorreprezintă cheia implementării politicii de liberă circulaţie a bunurilor. În domeniile importante deachiziţii publice, standardele sunt un instrument care furnizează o referinţă pentru contractele publice.În achiziţia publică referinţele la standarde sunt obligatorii în documentele de ofertă.

Statutul voluntar este esenţial pentru standardizare şi eficacitatea sa depinde de dorinţaagenţilor economici de a utiliza rezultatele standardizării. Desigur, dorinţa de a elabora standarde nueste aceeaşi cu dorinţa de ale utiliza în practică; natura voluntară a unor standarde poate fi limitată delegislaţia tehnică sau chiar diminuată de condiţiile de piaţă influenţate de către furnizori, un aspectparticular în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Pentru ca procesul de standardizare să progreseze,este necesară cooperarea la nivelul agenţilor economici, dar acest lucru necesită ca agenţii economicisă înţeleagă valoarea pe care standardizarea o va aduce întreprinderilor lor.

Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care regularizează o gamă largăde politici. Puterea sa fundamentală îşi are rădăcinile în statutul voluntar menţionat anterior:standardele sunt elaborate pentru cei care le vor utiliza şi, prin urmare, le vor accepta.

Analiza experienţei internaţionale arată că nici un stat suveran independent nu poate crea oeconomie naţională şi relaţii civilizate comercial-economice reciproc avantajoase cu alte ţări fărăcrearea Sistemului Naţional de Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului Internaţional deStandardizare.

Lucrarea se adresează studenţilor, cursanţilor de la studii aprofundate, masterat,postuniversitare şi specialiştilor care au tangenţă cu asigurarea calităţii, implementarea standardizăriişi promovarea certificării.

Page 4: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

4

1. Caracterul complex a noţiunii de calitate

1.1. Termeni generali utilizaţi pentru definirea noţiunii de calitate

Având în vedere numărul mare de definiţii regăsite în literatura de specialitate cu privire lanoţiunea de calitate (circa 120), şi mai ales semnificaţiile care îi sunt acordate în momentul de faţă,este necesar să se definească mai întâi cei mai importanţi termeni generali care concură la definireaacesteia. Aceşti termeni generali se referă la entitate, organizaţie, proces, procedură şi produs.

EntitatePrin entitate se înţelege ceea ce poate fi descris şi luat în considerare în mod individual. O

entitate poate fi de exemplu, o activitate sau un proces, un produs, o organizaţie, un sistem sau opersoană, sau orice combinaţie a acestora.

OrganizaţieReprezintă o companie, corporaţie, întreprindere sau instituţie sau o parte din acestea, cu

statut de societate pe acţiuni sau nu, publică sau particulară, care are propriile sale funcţii şi propriasa administraţie.

ProcesSeria de standarde ISO 9000 este bazată pe înţelegerea faptului că întreaga activitate este

realizată de către proceseProcesul, figura 1.1, reprezintă ansamblul de activităţi corelate sau în interacţiune care

transformă datele de intrare în date de ieşire.

Intrările într-un proces sunt de regulă ieşiri ale altor procese. Procesele în cadrul unei organizaţii suntde regulă planificate şi efectuate în condiţii controlate pentru a adăuga valoare. Un proces pentru careconformitatea produsului rezultat nu poate fi verificată prompt sau economic este în mod frecventdesemnat ca fiind un ,,proces special”.

O organizaţie pentru a funcţiona eficace trebuie să identifice şi să coordoneze numeroaseprocese intercorelate. De cele mai multe ori datele de ieşire ale unui proces constituie date de intrarepentru următorul proces. Practic lanţul de procese din cadrul unei organizaţii începe şi se sfârşeşte cuclientul.

La începutul lanţului această abordare bazată pe proces scoate în evidenţă rolul semnificatival clientului în definirea cerinţelor ca date de intrare. La sfârşitul lanţului monitorizarea satisfacţieiclientului implică evaluarea informaţiei referitoare la percepţia clientului cu privire la satisfacereacerinţelor sale.

Elementele importante care stau la baza abordării bazată pe proces sunt:a) înţelegerea şi îndeplinirea cerinţelor;b) procesele trebuie să adauge valoare;c) obţinerea de rezultate referitoare la performanţa şi eficacitatea proceselor;d) îmbunătăţirea continuă a proceselor pe bază de măsurători obiective.În altă ordine de idei, ca o definiţie generică, un proces este o serie sistematică de acţiuni

îndreptate spre atingerea unui obiectiv.Această definiţie generică acoperă o gamă largă de procese:- procesul general de conducere a unei organizaţii, care este responsabilitatea directorului

general, şi pentru care nu există deocamdată o denumire general acceptată;- procesele funcţionale, sunt activităţile complexe îndeplinite în cadrul unităţilor funcţionale

principale ale unei organizaţii, cum sunt Financiarul şi Serviciile post-vânzare. Când sunt reprezentate

PROCESDate de intrare Date de ieşire

Figura 1.1 Schema bloc a unui proces

Page 5: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

5

pe organigramă, ele au o direcţie preponderent verticală;- macroprocesele, sistemele complexe, folosite în mod repetat, care sunt multifuncţionale prin

însăşi natura lor (denumite de asemenea ,,interfuncţionale”), prin care se realizează activităţile curenteimportante din organizaţie, cum ar fi lansarea noilor produse, recrutarea angajaţilor, achiziţionareamaterialelor, planificarea fabricaţiei, producţia de bunuri. Pe organigramă, ele capătă o direcţieorizontală;

- microprocesele, sau procesele secundare sau procedurile, care compun macroprocesele şiconstau din segmente multiple, fiecare segment fiind efectuat într-o singură unitate funcţională aorganizaţiei.

Activităţile unui microproces constau în operaţiuni precise (etape, sarcini etc.) cum suntdeschiderea corespondenţei sau prelucrarea unei roţi dinţate.

Fără ca să aibă pretenţia că este o terminologie standardizată, în literatura de specialitate serecomandă o clasificare a proceselor ce are la bază scopul pe care îl urmăresc acestea.

În acest sens se deosebesc: procese de fabricaţie prin care se produc bunuri în fabrici;procese administrative prin care se produc servicii în birouri.

Procedură de asigurare a calităţiiÎn general, noţiunea de procedură reprezintă un mod specificat de efectuare a unei activităţi

sau a unui proces.In domeniul calităţii, procedurile descriu obiectivele şi performanţele diferitelor procese care

au un impact asupra calităţii, de exemplu proiectarea, dezvoltarea, aprovizionarea, producţia şivânzarea. Ele cuprind elemente scrise (instrucţiuni, prevederi, explicaţii) care devin referinţă şi sprijinpentru instruirea noilor angajaţi.

Atunci când o procedură este documentată se utilizează frecvent termenul de ,,procedurăscrisă” sau ,,procedură documentată”. Această procedură conţine de regulă scopurile şi domeniul deaplicare ale unei activităţi, ceea ce trebuie făcut şi de către cine, când, unde, şi cum trebuie efectuatăactivitatea, ce materiale, echipamente, documente trebuie utilizate, cum trebuie controlată şiinvestigată activitatea.

Practic, procedurile de asigurare a calităţii descriu modul de realizare a sarcinilor definite înManualul Calităţii, cu specificarea responsabilităţilor (responsabililor) aferente.

O procedură de asigurare a calităţii are următoarea structură: Definirea domeniului de aplicare Definiţiile noţiunilor utilizate Descrierea procedurii Manipularea documentelor Documente de referinţă şi conexe Anexe (diagrame de flux, modele pentru înregistrări, matricea responsabilităţilor etc.)Instrucţiunea de asigurare a calităţii este descrierea detaliată a activităţilor definite în

Procedurile de Asigurare a Calităţii.Sunt recunoscute multe tipurile de instrucţiuni de asigurare a calităţii dintre care se amintesc: Desene Instrucţiuni tehnologice Planuri de operaţii Instrucţiuni de lucru Instrucţiuni de exploatare / reglare a utilajelor Instrucţiuni de întreţinere a utilajelor Program de fabricaţie Instrucţiuni pentru conservare / depozitare Instrucţiuni de ambalare / dezambalare Instrucţiuni pentru transport / manipulare Instrucţiuni pentru inspecţii / verificări Instrucţiuni pentru prelevarea probelor Instrucţiuni pentru încercare / măsurare Instrucţiuni pentru manipularea instrumentelor de inspecţie / măsurare Instrucţiuni pentru etalonare / calibrare

Page 6: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

6

Instrucţiuni pentru marcare Instrucţiuni pentru întocmirea înregistrărilor Instrucţiuni pentru manipularea înregistrărilor / documentelorProdusProdusul reprezintă un rezultat al unui proces, ceva ce este creat.Intrările sunt constituite din caracteristicile şi obiectivele propuse pentru produs, care de fapt

reprezintă lista nevoilor clienţilor.Procesul constă în realizarea caracteristicilor produsului cerute de satisfacerea acelor nevoi şi

cuprinde implicit şi optimizarea.Ieşirile reprezintă lista caracteristicilor produsului şi obiectivele propuse pentru ele în

condiţiile de operare date, care de fapt reprezintă tot o listă a nevoilor clientului.Există patru categorii generice de produse:1. Hardware, care reprezintă un produs tangibil, un obiect, cu o formă distinctă.. Este

recunoscut în literatură şi sub denumirea de bun –creioane, televizoare etc.;2. Software, care este o creaţie intelectuală care constă din informaţii transpuse pe un mediu

suport. Are mai multe sensuri. Unul din sensurile principale este acela de program cu instrucţiunipentru calculator, un alt sens important se referă la informaţii în general, adică rapoarte, planuri,schiţe, instrucţiuni, sugestii, ordine;

3. Material procesat, care reprezintă un produs tangibile generat prin transformareamaterialului brut într-o altă stare dorită- lingoul de aur provenit din transformarea minereului complexextras din subteran.

4. Serviciu, pe de o parte, ca rezultat generat de procese la interferenţa dintre furnizor şiclient. Există întregi sectoare economice care furnizează servicii sub diferite forme cum ar fitermoficare, transport, comunicaţii, divertisment, turism etc. Pe de altă parte serviciul poate fi subformă de activităţi interne ale furnizorului pentru satisfacerea necesităţilor clientului, cum ar fipregătirea statelor de plată, recrutarea noilor angajaţi, întreţinerea instalaţiilor etc., care adesea suntdenumite servicii auxiliare.

Cele mai multe produse reprezintă combinaţii ale acestor categorii de produse.În altă ordine de idei un produs poate fi: material, de exemplu un subansamblu (stilou, bancă

etc.) sau un material procesat; imaterial, de exemplu cunoştinţe sau concepte; o combinaţie aacestora.

De asemenea, un produs poate fi: intenţionat, de exemplu o ofertă către clienţi; neintenţionat,de exemplu un poluant sau efecte nedorite.

În general, lanţul de livrare a unui produs este definit conform figurii 1.2.

Clientul este destinatarul unui produs furnizat de o organizaţie. Într-o situaţie contractualăclientul este denumit cumpărător, deci clientul poate fi de exemplu consumatorul final, utilizatorul,beneficiarul sau cumpărătorul. Un client este orice persoană care suferă o influenţă din parteaprodusului sau a procesului. Clienţii pot fi interni şi externi.

Clienţii externi suferă influenţa produsului, dar nu sunt membri ai firmei care realizeazăprodusul. Clienţii externi cuprind clienţi propriu-zişi, care cumpără produsul, organismeleguvernamentale şi publicul, care poate fi afectat de produsele nesigure în exploatare sau celedăunătoare pentru mediu.

Clienţii interni suferă influenţa produsului şi sunt totodată membri ai firmei care realizeazăprodusul. Ei sunt adesea denumiţi ,,clienţi”, în ciuda faptului că nu sunt clienţi în strictul sens alcuvântului, adică nu sunt cumpărători.

Furnizorul este o organizaţie care furnizează un produs clientului. Într-o situaţie contractualăfurnizorul poate fi denumit ,,contractant” şi deci furnizorul poate fi de exemplu producătorul,distribuitorul, importatorul, montatorul sau organizaţia prestatoare de servicii şi în acelaşi timpfurnizorul poate fi extern sau intern organizaţiei.

Figura 1.2 Lanţul de livrare a unui produs

ORGANIZAŢIEFURNIZOR CLIENT

Page 7: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

7

Caracteristicile produselor reprezintă proprietăţi ale acestora destinate să răspundă anumitornevoi ale clienţilor şi în consecinţă să asigure satisfacerea lor. Caracteristicile pot fi tehnice, deexemplu consumul de combustibil al unui autoturism, dimensiunea unei componente mecanice, oproprietate de verificare a ortografiei inclusă într-un program de editare de text pe calculator etc., darpot îmbrăca şi alte forme ca promptitudinea livrărilor, amabilitatea în servicii, întreţinerea uşoară etc.

Satisfacţia clienţilor este rezultatul obţinut atunci când caracteristicile răspund nevoilorclienţilor. În general, este sinonimă cu satisfacţia legată de produs, care la rândul ei, stimuleazăvandabilitatea. Impactul principal se manifestă asupra cotei de piaţă şi în consecinţă asupra venituluidin vânzări.

Deficienţele produselor sunt acele neajunsuri care generează insatisfacţii legate de produs.Ele pot fi de natura întreruperii curentului electric, întârzierea livrărilor, bunuri care nu funcţionează,aspect deteriorat, neconformitate cu specificaţiile. Impactul principal se manifestă asupra costurilorcare include refacerea unor lucruri deja existente, răspunsul la reclamaţiile clienţilor etc.

Deficienţele produselor sunt în toate cazurile surse de insatisfacţie pentru clienţi, cea ce poateconduce la reacţii specifice precum reclamaţii, retururi, publicitate negativă, procese civile etc.

Deficienţele pot determina clienţii să evite cumpărarea produsului pe viitor, în ciuda faptuluică are caracteristici superioare. Astfel, vandabilitatea este influenţată în două moduri:

- prima cumpărare este puternic influenţată de caracteristicile produsului, în acel momentclientul nu ştie ce deficienţe vor apărea;

- cumpărările ulterioare sunt puternic influenţate de amploarea deficienţelor constatate pedurata utilizării produsului şi de serviciile post-vânzare furnizate ca răspuns la acele deficienţe.

Satisfacţia legată de produs îşi are originea în caracteristicile produsului şi constituie motivulpentru care clienţii îl cumpără. Insatisfacţia îşi are originea în defecţiuni şi constituie motivul pentrucare clienţii fac reclamaţii.

Există multe produse care nu produc insatisfacţie, ele fac ceea ce furnizorii spun că vor face.Totuşi nu sunt vandabile dacă unele dintre produsele concurente furnizează o satisfacţie mai mare.

În continuare sunt prezentate exemple şi categorii de produse care fac obiectul definiţieiprezentate anterior.

O echipă de funcţionari elaborează un proces prin care întocmesc facturi. Produsul obţinuteste procesul funcţional.

Un compartiment foloseşte apoi procesul pentru a întocmi facturile. Produsul său îl reprezintăfacturile.

O echipă de ingineri proiectanţi elaborează proiectul unei cutii de viteze. Produsul obţinuteste un proiect.

Un compartiment de producţie fabrică apoi cutii de viteze conform proiectului. Produsul îlconstituie cutiile de viteză.

O companie îşi face planul de afaceri pentru anul viitor, incluzând o serie de obiective legatede calitate care trebuie îndeplinite. Produsul este un plan de afaceri.

În timpul anului ce urmează, compania îndeplineşte planul şi atinge obiectivele. Produsul îlconstituie performanţele.

O comisie departamentală realizează o analiză a activităţilor departamentale şi pregăteşte opropunere de revizuire. Produsul este o propunere. Comisia primeşte aprobarea de a trece la fapte.

După încheierea activităţii, produsul rezultat este o îmbunătăţire a activităţii departamentale.Referitor la categorii de produse, cel mai important produs este acela care aduce venituri

organizaţiei. În organizaţiile industriale, el constă din produse realizate de către compartimentele deexecuţie şi vândute clienţilor. Există însă multe alte produse care merg la clienţii externi şi/sau interni.

În tabelul 1.1 sunt prezentate câteva exemple, alături de identitatea furnizorilor şi aprincipalilor clienţi.

O formă de produs este procesul administrativ. Fiecare organizaţie are nevoie de sisteme şiproceduri pentru recrutarea personalului, elaborarea rapoartelor financiare, întocmirea statelor deplată, plata facturilor de la furnizori. Fiecare asemenea sistem sau proces este generat prin planificare.Rezultatul final este un produs, adică ceva creat.

Toate produsele parcurg traseul de la concept la client, trecând printr-o succesiune deevenimente cum sunt cele descrise în figurile1.3 a, b. Figura 1.3a generalizează această succesiunepentru bunuri, iar figura 1.3b pentru servicii, mai precis pentru crearea unor cursuri de instruire. Nu

Page 8: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

8

există un nume standardizat pentru această succesiune de evenimente. Apar denumiri ca ,,spiralacalităţii”, ,,spirala progresului”, ,,procesul de realizare a produselor”, ,,traseul de la concept la client”sau ,,un arc de spirală”.

Tabelul 1.1 Alte categorii de produse rezultate în urma unui proces de fabricaţieProduse Furnizori Clienţi principaliFacturi Serviciul financiar CumpărătoriComenzi de aprovizionare Aprovizionare FurnizoriRapoarte financiare Serviciul financiar ManageriRecrutări Serviciul personal Toate departamenteleAmenajarea spaţiului pentru birouri Serviciul administrativ Toate departamentele administrativeConsultanţă juridică Oficiul juridic Toate compartimentele

1.2. Definirea noţiunii de calitate

Sunt recunoscute în literatura de specialitate multe variante de definire a noţiunii de calitate,enumerarea lor fiind imposibil de realizat. Definiţiile regăsite în literatură nu sunt universal acceptate,multe firme ajungând la definiţii care sunt în concordanţă cu cerinţele din sectorul lor, având unlimbaj propriu.

Principalul motiv al inconsecvenţelor terminologice este faptul că terminologia se află înschimbare. Schimbarea îşi are originea în criza calităţii şi a fost suficient de profundă pentru a scoatela iveală conceptul ,,C mare şi c mic” a cărui conţinut este prezentat în tabelul 1.2.

Figura 1.3 a, b Spirala progresului calităţiia. aplicaţie pentru producţia de bunuri; b. aplicaţie pentru servicii

Page 9: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

9

Tabelul 1.2 Contrastul dintre C mare şi c micSubiect Conţinutul lui c mic Conţinutul lui C mare

Produse Bunuri fabricateToate produsele, bunuri şi servicii,destinate vânzării sau nu

ProceseProcese direct legate de fabricaţiade bunuri

Toate procesele , servicii auxiliareproducţiei, comerciale etc.

Sectoare economice ProducţiaToate sectoarele: producţie, servicii,administraţia de stat etc. cu scoplucrativ sau nu

Calitatea este privită ca: O problemă tehnică O problemă de afaceri

Clienţi Cumpărătorii produselor Toţi cei care sunt influenţaţi, dininteriorul sau exteriorul firmei

Cum să gândim calitateaPe baza nivelului de cunoştinţe dincompartimentele funcţionale

Pe baza trilogiei universale:planificare, control, îmbunătăţire

Obiectivele de calitate suntincluse:

Printre obiectivele de producţie În planul de afaceri a firmei

Costul calităţiinecorespunzătoare

Costuri asociate cu bunurilefabricate necorespunzător

Toate aceste costuri ar trebui sădispară dacă totul ar merge perfect

Îmbunătăţirile sunt îndreptatespre:

Performanţele departamentale Performanţele organizaţiei

Evaluarea calităţii se bazeazăîn special pe:

Conformitatea cu specificaţiile,standardele şi procesele deproducţie

Gradul de sensibilitate faţă de nevoileclienţilor

Instruirea în managementulcalităţii este:

Concentrată în departamentulpentru calitate

În întreaga organizaţie

Coordonarea se face de către: Managerul de calitateUn consiliu de calitate format dinmanageri de rang superior

Conform tabelului, ,,c mic” este un termen care desemnează latura îngustă a calităţii, limitatăla clienţi, produse şi procese de execuţie. ,,C mare” este termenul folosit pentru a desemna conceptulcomplex de calitate, în care noţiunea de clienţi include pe toţi cei influenţaţi, cea de produs includebunurile şi serviciile, iar cea de procese include procesele funcţionale şi cele auxiliare.

Se prezintă în continuare câteva dintre definiţiile noţiunii de calitate, considerate maireprezentative, pornind de la forme , la prima vedere simpliste, dar care sunt pline de conţinut, până laforme mult explicitate. Aceasta demonstrează încă odată complexitatea noţiunii de calitate.

1. JURAN, părintele managementului calităţii, pornind de la utilizarea produsului, defineştecalitatea ca ,,Fitness for use”, adică ,,aptitudine pentru utilizare”. Acelaşi autor, în lucrările, saleconsideră că dintre înţelesurile termenului de calitate două sunt de importanţă maximă pentrumanageri:

- caracteristicile produsului este unul dintre ele. În ochii clienţilor, cu cât sunt mai bunecaracteristicile, cu atât mai înaltă este calitatea;

- absenţa deficienţelor este celălalt înţeles important. În ochii clienţilor, cu cât apar mai puţinedeficienţe, cu atât mai bună este calitatea.

2. DEMING a definit noţiunea de calitate astfel: ,,Preţul nu îşi are rost fără calitate, iarcalitatea este, la rândul ei, lipsită de sens, dacă ea nu reflectă cerinţele consumatorilor”

3. Conform normelor internaţionale, calitatea poate fi definită ca suma acelor proprietăţi aleunui produs, care sunt sau pot fi importante pentru consumator. Noţiunea de calitate a fost formulatăîn ţările având o economie respectiv relaţii de piaţă dezvoltate.

4. Conform unei alte definiţii, pornind de la aptitudinea pentru concurenţă, prin calitate seînţelege de fapt atractivitatea unui produs pe piaţă, şi care determină consumatorul să-l cumpere.

5. Luând în considerare relaţiile consumator-furnizor, din ce în ce mai definitorii în noilecondiţii ale pieţei, calitatea poate fi definită mai simplu: calitatea unui produs se confirmă atunci,când revine consumatorul (să mai cumpere) şi nu produsul (în urma unei reclamaţii).

6. Există o definiţie şi mai simplă a calităţii, dar care poate da naştere şi la interpretări greşite:Calitatea este ceea ce consumatorul acceptă ca şi calitate. Adică, calitatea nu trebuie neapărat să fieaceeaşi pentru fiecare consumator. În general, pretenţiile diferă, iar dacă produsul satisface aceste

Page 10: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

10

pretenţii, pentru acel consumator acesta este de calitate. De fapt acceptând (cumpărând) un produs,implicit se recunoaşte existenţa calităţii acestuia.

7. În continuare se prezintă o definiţie regăsită frecvent în literatura de specialitate şi caredefineşte în extenso noţiunea de calitate.

Conform acestei definiţii, calitatea reprezintă expresia gradului de utilitate socială aprodusului, măsura în care – prin ansamblul caracteristicilor sale tehnico–funcţionale, psiho-senzoriale şi al parametrilor economici – satisface nevoia pentru care a fost creat şi respectărestricţiile impuse de interesele generale ale societăţii privind eficienţa social-economică, protecţiamediului natural şi social.

In activitatea practică, pentru definirea calităţii se utilizează o serie de termeni, cum ar fi:- calitatea proiectată, sau calitatea concepţiei, ce reprezintă măsura în care produsul

proiectat, rezultat în urma comparării mai multor variante, asigură satisfacerea trebuinţelor clienţilor,precum şi posibilitatea de folosire, la fabricarea produsului, a unor procedee tehnologice raţionale şioptime din punct de vedere economic;

- calitatea fabricaţiei, care desemnează gradul de conformitate a produsului cu documentaţiatehnică. Se realizează în producţie şi este determinată de procesul tehnologic, echipamentul deproducţie, activitatea de management etc.;

- calitatea livrată, reprezentând nivelul efectiv al calităţii produselor livrate la clienţi.Noţiunea de calitate a bunurilor (produselor) având un caracter complex reclamă luarea în

considerare a unui număr mare de concepte. In raport cu natura şi efectul pe care îl au în procesul deutilizare, caracteristicile de calitate se grupează în următoarele tipologii: tehnice, psiho-senzoriale, dedisponibilitate, cu caracter social general, economice.

a) Caracteristici tehnice. Se referă la însuşirile produsului care conferă acestuiapotenţialul de a satisface utilităţile clientului. Se concretizează printr-o serie de proprietăţi fizice,chimice, biologice etc., intrinsece structurii materiale a produsului şi determinate de concepţiaconstructiv-funcţională a acestuia. În general, caracteristicile tehnice sunt direct sau indirectmăsurabile obiectiv, cu o precizie suficientă, prin diverse mijloace tehnice.

b) Caracteristici psiho-senzoriale. Vizează efectele de ordin estetic, organoleptic,ergonomic, pe care produsele le au asupra clienţilor, prin formă, culoare, gust, miros, grad de confortetc. Aceste caracteristici prezintă o mare variabilitate în spaţiu şi timp, iar aprecierea lor se află subincidenţa unor factori de natură subiectivă.

c) Caracteristici de disponibilitate. Ele reflectă aptitudinea produselor de a-şi realizafuncţiile utile de-a lungul duratei lor de viaţă. Altfel spus, disponibilitatea reprezintă probabilitatea caun produs să fie disponibil la un moment dat din perioada de viaţă a acestuia. Caracteristicile dedisponibilitate sunt cuantificate prin două concepte fundamentale: fiabilitatea şi mentenabilitatea.

Fiabilitatea reprezintă probabilitatea ca un produs să nu se defecteze într-o anumită perioadăde timp şi în anumite condiţii date de funcţionare.

Dacă se notează cu R(t) şi λ(t) funcţia de fiabilitate, respectiv rata sau intensitatea dedefectare, iar cu t variabila timp, s-a demonstrat că

.)( 0

)(

t

d

etR (1.1)Pentru valori constante ale intensităţii de defectare, funcţia de fiabilitate devine

,)( tetR (1.2)iar media timpului de bună funcţionare a produsului, MTBF, este

.1

MTBF (1.3)

Mentenabilitatea este de asemenea o mărime probabilistică ce măsoară şansa ca un produs săfie repus în stare de funcţionare într-un anumit interval de timp, în condiţiile existente de întreţinere şireparaţie.

Dacă se notează cu G(t) funcţia de mentenabilitate şi cu μ(t) intensitatea de reparare, se poatescrie relaţia

,1)( 0

)(

t

d

etG (1.4)

Page 11: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

11

relaţie care pentru μ(t) constant devine

,1)( tetG (1.5)iar media timpului de reparare, MTR,

.1

MTR (1.6)

Pentru valori constante ale lui λ(t) şi μ(t), disponibilitatea, A, a unui produs se poate calcula curelaţia

.

MTRMTBF

MTBFA (1.7)

d) Caracteristici de ordin social general. Vizează efectele pe care le au sistemeletehnologice de realizare a bunurilor (produselor) precum şi utilizarea acestora, asupra mediuluinatural, asupra siguranţei şi sănătăţii fizice şi psihice a oamenilor.

e) Caracteristici economice şi tehnico-economice. Se exprimă într-o serie de indicatori,cum ar fi: costul de producţie, preţul, cheltuieli de mentenanţă, grad de valorificare a materiilor prime,costul rebuturilor şi remanierilor etc., toate acestea generând termenul de costul calităţii.

În figura 1.4 este prezentată legătura dintre nivelul calităţii şi costuri pentru diferite produse,din care se poate constata că produsele convenţionale, care prin utilizare nu generează decât defecţiuniminore sau moderate şi pierderi materiale mici, au optimul economic spre o calitate mai redusă decâta celor de mare responsabilitate.

În această figură semnificaţia notaţiilor este următoarea:1 – curba reprezentând costul asigurării calităţii;2 – curba reprezentând valoarea pierderilor prin rebuturi, remanieri, vânzări scăzute etc.;3 – curba ce reprezintă costul total al calităţii;A – zona produselor convenţionale de uz curent (optim economic);B – zona produselor convenţionale de mare responsabilitate (industrie, marină, aviaţie);C – zona produselor de uz nuclear şi/sau importanţă strategică de nivel naţional sau supranaţional.

8. Conform standardului DIN EN ISO 8402 se poate defini noua noţiune de calitate, bazată peconceptul ,,C mare”, conform căreia calitatea este suma tuturor caracteristicilor unui element avut învedere, cu privire la capacitatea sa de a satisface cerinţe definite şi asumate, sau cu alte cuvinte,calitatea reprezintă ansamblu de caracteristici ale unei entităţi care conferă acestuia aptitudinea de asatisface necesităţile exprimate şi implicite.

Necesităţile pot include aspecte privind performanţele, aptitudinea, utilizarea,dependabilitatea, securitatea, mediul.

Următoarele patru faţete ale calităţii au o contribuţie cheie în obţinerea calităţii produsului:

23

1

NIVELUL CALITĂŢII zero defecte

Cost minim

Costul de bazăal producţiei

COSTURI

(A) (B) (C)

100% defecte

Figura 1.4 Legătura dintre nivelul calităţii şi costuri

Page 12: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

12

1. Calitatea, datorată definirii nevoilor pentru produs – definirea reprezentând aducereaprodusului la cerinţele impuse de necesităţile existente în momentul folosirii acestuia;

2. Calitatea, datorată proiectării produsului – adică transpunerea în produs acaracteristicilor care îl fac capabil să satisfacă cerinţele, să exploateze ocaziile favorabile care apar pepiaţă şi să furnizeze valoarea dorită de client şi de alte părţi interesate (reprezentate printr-un grup depersoane care au interes comun în obţinerea performanţelor organizaţiei furnizorului şi modul în careaceste îşi desfăşoară activitatea). Calitatea datorată proiectării reprezintă proiectarea caracteristicilorcare influenţează integritatea şi rezistenţa produsului la utilizarea de condiţii variabile de fabricaţie ;

3. Calitatea, datorată conformităţii produsului cu proiectul acestuia – se datoreazăactualizării conformităţii cu proiectul de produs şi furnizării clienţilor şi altor părţi interesate acaracteristicilor şi valorilor proiectate;

4. Calitatea, datorată sprijinului acordat produsului pe durata ciclului de viaţă aacestuia – cea ce înseamnă că fiabilitatea, mentenabilitatea şi disponibilitatea sunt incluse încaracteristicile de dependabilitate care pot fi influenţate de cele patru faţete ale calităţii.

Toate faţetele contribuie la calitatea produsului. Scopul seriei de standarde ISO 9000 este de asatisface nevoile tuturor celor patru faţete ale calităţii. Preţul nu este o faţetă a calităţii. Valoarea unuiprodus explică atât calitatea cât şi preţul.

Interpretat din punctul de vedere al consumatorului, calitatea se defineşte ca îndeplinireacerinţelor atât în ceea ce priveşte calitatea produselor, cât şi cea a proceselor. În acest context se vorînţelege şi procesele comerciale.

După cum se poate observa din figura 1.5, calitatea acestor mărimi poate fi influenţată prinmărimile de influenţă –om, maşină, metodă, mediu, material. Realizarea calităţii în condiţiile uneiAsigurări a Calităţii, AQ, preventive şi eficiente înseamnă reglarea acestor mărimi de reglare la valori,,trebuie’’ corespunzătoare. În acest sens, stăpânirea, respectiv capabilitatea proceselor de fabricaţieeste o condiţie importantă pentru producerea calităţii. Un proces stăpânit presupune o dispersie

controlată, previzibilă. Caracteristicile unui astfel de proces sunt valoarea medie şi dispersia, carenumai din întâmplare se abat de la valoarea ,,trebuie”. Parametri unui proces capabil se vor găsi, dinacest motiv, totdeauna în interiorul unui câmp de toleranţă prescris.

Termenul de capabilitate a procesului este folosit frecvent pentru a desemnareproductibilitatea intrinsecă a unui proces, capacitatea sa de a-şi repeta rezultatele de-a lungul a maimulte cicluri de operare. Societăţi industriale moderne au nevoie de un grad înalt de reproductibilitatepentru a satisface anumite cerinţe importante: interschimbabilitate la scară mare, performanţeprevizibile, standardizare etc.

Procesele controlate şi capabile sunt denumite frecvent ,,procese robuste’’. În accepţiuneaunui AQ preventiv, se poate extinde noţiunea de calitate de la mărimile de reglare produs şi proces, lamărimile de influenţă om, maşină, metodă, mediu înconjurător şi material. Reglarea parametrilor deinfluenţă la valorile ,,trebuie’’ conduce astfel la acea noţiune de calitate care cuprinde şi calitateamaşinii, metodei, a mediului înconjurător, a colaboratorilor şi a materialului. Astfel, devine clară

CALITATE

Calitatea produsului Calitatea procesului

Om Om

Mediu MediuMaterial Material

MetodăMaşină Maşină Metodă

Mărimi de reglare

Mărimi de influenţă

Figura1.5 Mărimile de reglare într-o producţie stăpânită din punctul de vedere al calităţii

Page 13: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

13

importanţa unei AQ ce cuprinde mai multe domenii, respectiv care se extinde şi dincolo de graniţeleunor întreprinderi. Aşadar, se vor lua în considerare nu numai factorii tehnici ci şi cei organizatorici,cum ar fi metodele de lucru sau structura organizatorică a unei organizaţii.

Calitatea –factor de concurenţăSuccesul pe piaţă a unei organizaţii depinde de modul în care aceasta soluţionează problema

clientului (consumatorului), prin produsul furnizat. Factorii decisivi în lupta de concurenţă cu ceilalţiofertanţi sunt respectarea termenelor de livrare, un preţ adecvat şi calitatea produsului oferit.

Din acest triplet, importanţa calităţii este în continuă creştere şi este din ce în ce mai decisivăîn ceea ce priveşte succesul pe piaţă a unei organizaţii. Conform figurii 1.6, cerinţele crescândeprivind calitatea rezultă din dezvoltarea pieţei, din prevederile legilor în vigoare, din ce în ce maistricte, precum şi din importanţa crescândă a protecţiei mediului înconjurător.

Într-o lume, în care piaţa este din ce mai orientată pe produse (care include şi serviciile)specifice cerinţelor consumatorilor, respectiv în care responsabilitatea furnizorului pentru utilitateaprodusului oferit este în continuă creştere, încrederea consumatorului în calitate este foarte desdecisivă în lupta de concurenţă. Aşadar, factorul calitate precum şi înţelegerea corectă a noţiunii decalitate ocupă o poziţie centrală în cadrul pieţei, aşa cum reiese şi din exemplele prezentate încontinuare.

Dintr-un studiu efectuat în anul 1989 de firma Mercedes-Benz, privind desfacereaautomobilelor noi, s-a ajuns la concluzia că fiabilitatea, care depinde în mod decisiv de calitateaprodusului, a fost motivul numărul unu pentru care consumatorii au ales acest tip de automobil.

Un studiu elaborat de Strategic Planing Institute Cambridge, USA, arată că o poziţie de frunteîn ceea ce priveşte calitatea pe orice piaţă sau segment al pieţei permite promovarea unor preţuriconsiderabil mai ridicate faţă de concurenţă.

Experienţa firmelor Mercedes, BMW, Volkwagen arată că preţurile mai ridicate permit ocreştere a participării pe piaţă. În schimb, o calitate necorespunzătoare atrage după sine totdeaunanecesitatea unor reduceri considerabile a preţului. Prin urmare, calitatea joacă un rol important înstabilirea preţului, de multe ori, chiar permiţând creşterea acestuia.

Calitatea – factor de costCalitatea este nu numai un factor de concurenţă, ci concomitent, şi un important factor de

cost.Din cercetările efectuate în domeniul construcţiilor de maşini, reiese că doar 10% din

cheltuielile efectuate pentru AQ corespund măsurilor de prevenire a defectelor, ceea ce constituiecosturi de AQ în sensul propriu al cuvântului. Din aceste cheltuieli, 40% corespund măsurilor deverificare şi control şi aproximativ 50% costurilor defectelor şi a urmării acestora. O mare parte a

CALITATE

CERINŢE PiaţaPrevederi legale

Protecţia mediuluiînconjurător

Figura 1.6 Cerinţe privind factorul de concurenţăCALITATE

Page 14: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

14

costurilor corespund măsurilor de verificare, sortării şi reprelucrării. Apariţia acestor costuri sedatorează greşelilor din faza de planificare-dezvoltare. Aici îşi au originea 75% din greşeli şi defecte.Acest lucru este ilustrat în exemplul prezentat în figura 1.7.

În proporţie de 80% greşelile sunt eliminate în cadrul fabricaţiei, al controlului final şi întimpul întrebuinţării produsului. Din acest motiv, înlăturarea acestora impune cheltuieli financiareconsiderabil mai ridicate decât întrebuinţarea lor în fazele de proiectare şi/sau dezvoltare, având învedere că aceste costuri cresc de 10 ori de la o etapă la alta.

Exploatarea acestor posibilităţi de reducere a cheltuielilor aferente măsurilor de verificare şicontrol, precum şi îmbunătăţirea concomitentă a calităţii, necesită strategii ale căror scop trebuie săfie: calitatea nu se verifică, ci se fabrică.

Conform acestui principiu, producerea calităţii înseamnă învăţare din experienţă şi utilizareasistematică a cunoştinţelor dobândite în fazele de planificare pentru evitarea greşelilor şi dezvoltareaunor produse corespunzătoare cerinţelor.

Figura 1.7 Apariţia şi înlăturarea defectelor pe parcursul vieţii unui produs(sursa Pffaf GmbH)

Page 15: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

15

2. Standardizare

2.1. Scurt istoric privind activitatea de standardizare

Activitatea de standardizare este mult mai laborioasă decât ne imaginăm. Toată lumea ştie căsocietăţile industriale produc milioane de produse identice. Puţini însă au observat că s-a standardizatmai mult decât sticlele de coca-cola, becurile electrice sau automobilele.

Primul om care a înţeles importanţa ideii de standardizare a fost Theodore Vail, care lasfârşitul secolului trecut, a transformat într-un gigant firma American Telephone and Telegram.Lucrând ca funcţionar de poştă la căile ferate, pe la sfârşitul anilor 1860, Vail a observat că douăscrisori nu ajungeau la destinaţie în mod necesar pe aceeaşi rută. Saci cu corespondenţă călătoreauîncoace şi încolo, deseori săptămâni sau chiar ani, înainte de a sosi la destinaţie. Vail a introdus ideeadirijării tuturor scrisorilor pentru aceeaşi localitate pe aceeaşi rută, adică standardizarea rutelor înfuncţie de localitate, acest lucru conducând la revoluţionarea serviciului poştal.

Ulterior când înfiinţat AT&T, a trecut la instalarea unui aparat telefonic identic în fiecare casăamericană. Vail a standardizat nu numai aparatul telefonic şi toate componentele lui, ci şi metodele delucru şi administraţia AT&T. Într-un anunţ din 1908 el a justificat încorporarea unor mici societăţi detelefoane, pledând pentru un centru al standardizării care să asigure economii în construcţia deechipamente, linii şi conductori, ca şi metodele de exploatare şi contabilizare. Vail şi-a dat seama căpentru a reuşi în mediu de afaceri, procedeele de muncă administrativă trebuiau standardizate,împreună cu echipamentul. El a fost primul dintre marii standardizatori care au modelat societateaindustrială.

Winslow Taylor, un mecanic, a considerat că munca poate fi făcută ştiinţific standardizândfazele care reveneau fiecărui muncitor. În primele decenii ale secolului nostru, Taylor a promovatconceptul că există un mod optim standard de a face o operaţie, un mecanism standard pentru a oefectua şi un timp standard în care să fie executată.

Înarmat cu această filosofie, el a devenit autoritatea mondială supremă în materie demanagement, fiind comparat pe vremea aceea şi ulterior cu Freud, Marx şi Franklin.

Patronii capitalişti, dornici să stoarcă din muncitori ultima picătură de productivitate, nu aufost singurii admiratori ai taylorismului, cu sistemul lui de gândire, cu specialiştii lui, planurile sale demuncă şi normatorii săi.

Metodele de angajare ca şi munca au fost progresiv standardizate. Au fost folosite testestandardizate pentru a descoperi şi elimina salariaţii presupuşi nepotriviţi, mai cu seamă dinadministraţia de stat. Scara de salarizare a fost standardizată în câte o întreagă ramură industrială,împreună cu veniturile suplimentare, orele de masă, concediile şi procedeele de rezolvare arevendicărilor.

În vederea pregătirii tineretului pentru piaţa locurilor de muncă, pedagogii au elaboratprograme analitice standardizate. Binet şi Terman au conceput teste de inteligenţă standardizate.Principiile de repartizare pe clase în şcoli, metodele de admitere şi regulile de atestare a calificării aufost standardizate. Între timp, mijloacele de informare în masă difuzau materiale care favorizauuniformizarea, astfel că milioane de oameni citeau aceleaşi reclame, aceleaşi ştiri, aceleaşi nuvele.

Împreună cu influenţa comunicaţiilor de masă, desconsiderarea limbilor minorităţilor de cătreguvernele centrale au condus practic la dispariţia dialectelor locale şi regionale şi chiar a unor limbi,ca de pildă, galeza şi alsaciana. Americana, engleza, franceza şi rusa ,,standard” au înlocuit limbile,,nestandard”.

Diverse regiuni ale ţărilor au început să semene, căci staţii de benzină, panouri de afişare şicase identice au apărut peste tot. Principiul standardizării a pătruns în toate sectoarele vieţii cotidiene.

La un nivel mai profund, civilizaţia industrială avea nevoie de greutăţi şi măsuristandardizate. Nu întâmplător, unul din primele acte ale Revoluţiei Franceze, care a deschis epocaindustrialismului în Franţa, a fost o încercare de a înlocui amalgamul de unităţi de măsură, obişnuiteîn Europa preindustrială, cu sistemul metric şi cu un nou calendar.

Page 16: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

16

Dacă producţia de masă necesita standardizarea maşinilor şi produselor piaţa în expansiunereclama o standardizare corespunzătoare a banilor şi chiar a preţurilor. În cursul istoriei, banii au fostemişi atât de bănci, cât şi de persoane particulare şi regi. Monede bătute de particulari mai circulau şiîn secolul al XIX-lea în unele regiuni din SUA, iar în Canada această practică a dăinuit până în anul1935. Naţiunile în curs de industrializare au suprimat însă treptat toate monedele neoficiale şi aureuşit să impună o singură monedă standard.

Până în secolul al XIX-lea cumpărătorii şi vânzătorii din ţările industriale obişnuiau să setocmească pentru fiecare obiect, după vechea tradiţie de la Cairo. În 1825, un tânăr emigrant irlandez,pe nume A.T. Steward, şochează atât clienţii cât şi rivalii din New-York prin preţul fix aplicat pentrufiecare articol aflat în magazinul de galanterie pe care l-a deschis. Politica preţului fix, adicăstandardizarea preţurilor, l-a ajutat pe Steward să devină unul din magnaţii comerţului la aceea vreme.Indiferent de dezacordurile dintre ei, gânditorii progresişti împărtăşeau convingerea că standardizareaeste eficientă.

În prezent, cei mai inteligenţi oameni de afaceri ştiu să personalizeze producţia lor, la costuricât mai reduse şi găsesc căi ingenioase de a-şi individualiza produsele şi serviciile. În cadrulpopulaţiei ocupate, numărul lucrătorilor care prestează munci identice devine tot mai mic, pe măsurăce creşte varietatea ocupaţiilor. Salariile şi veniturile suplimentare încep să se diferenţieze tot maimult de la un muncitor la altul.

Muncitorii înşişi devin diferiţi unul de altul, şi cum şi ei sunt consumatori, acest aspect serepercutează pe piaţă. Consumatorii încep să aleagă nu numai în funcţie de faptul că un produsîndeplineşte o funcţie specificată, ci şi în funcţie de modul în care acest produs se încadrează înconfiguraţia mai largă a produselor şi serviciilor pe care ei le solicită. Aceste configuraţii, puternicindividualizate, sunt pasagere, aşa cum sunt pasagere şi stilurile de viaţă şi moda. Chiar şi preţurileîncep să prezinte variaţii, întrucât produsele nemaifiind identice, este firesc ca ele să se diferenţieze.

A apărut astfel destrămarea mentalităţii de masă, cu efecte benefice pentru dezvoltareaindividului. Are loc şi demasificarea mijloacelor de comunicare prin apariţia unui număr mare deminireviste, buletine de informare, televiziuni prin cablu etc. Marile întreprinderi îşi înfiinţează micisucursale în diferite oraşe din lume, care se adaptează obiceiurilor, tradiţiilor şi gusturilor dinperimetru.

Este însă o mare greşeală să se creadă că standardizarea a dispărut din cotidian sau că viitorulacesteia este dispariţia. În realitate este vorba despre o nouă concepţie, superioară, care pune accent peo standardizare individuală sau de grup. Mai mult, noua orientare a standardizării este calitatea,elementul esenţial pe care acesta îl verifică şi îl promovează. Aceste aspecte sunt apanajul dezvoltăriisocietăţii postindustriale, ceea ce demonstrează necesitatea dezvoltării acestui aspect în standardizare.Dezvoltarea calităţii, a tuturor laturilor pe care aceasta le implică, nu poate avea loc fără standardeleemise în seria ISO-9000.

Ca şi alte activităţi din epoca precedentă, care au suferit schimbări esenţiale, şi standardizareaşi-a modificat conţinutul orientându-se spre zona calităţii, care a devenit esenţială pentru societateamodernă. Dezvoltarea standardelor în toate ţările lumii va determina apariţia produselor competitive,capabile să satisfacă într-o măsură mai largă toate cerinţele consumatorului modern.

2.2. Standardizarea: concept, obiect

Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minim necesar a varietăţiiproduselor şi mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi standarde şirevizuirea lor. Prin standarde :

-se asigură în mod unitar şi general ridicarea calităţii produselor la nivelul celor mai bunerealizări pe plan naţional şi mondial;

-se realizează creşterea gradului de competitivitate a produselor pe plan internaţional;-are loc formarea unor serii mari de produse;-creşte gradul de prelucrare a produselor, prin valorificarea superioară a materiilor prime şi

materialelor.Activitatea de standardizare presupune un ansamblu de tehnici colective, care permit să se

determine definiţiile, caracteristicile, dimensiunile, calităţile, metodele de încercare şi testare, regulilede întrebuinţare a produselor şi să se aplice standarde astfel elaborate.

Page 17: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

17

Prin standardizare rezultă dispoziţii privind utilizări comune şi repetate, urmărind obţinereaunui grad optim de ordine la un moment dat. La baza activităţii de standardizare stă standardul.

Definirea standarduluiÎn sens general, documentul normativ reprezintă un document care specifică reguli, linii

directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele acestora. Expresia ,,document normativ’’este un termen general, care acoperă documente precum standardele, specificaţiile tehnice, codurile debună practică şi reglementările. Se consideră document orice suport de informaţie împreună cuinformaţiile înregistrate în sau pe acesta.

Standardul reprezintă un document stabilit prin consens, cu care conformitatea nu esteobligatorie, aprobat şi publicat de un organism recunoscut, cu investigarea tuturor părţilor interesate,care furnizează, în scopul utilizării lor comune şi repetate, reguli, ghiduri, linii directoare saucaracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, destinate atingerii nivelului optim de ordine într-uncontext dat.

Standardele reprezintă acorduri documentate ce conţin specificaţii tehnice sau alte criteriiexacte ce pot fi reutilizate pe scară largă în calitate de reguli, îndrumări sau definiţii alecaracteristicilor, cu scopul de a asigura că produsul, în sensul general definit în această lucrare, esteadecvat destinaţiei pentru care a fost creat.

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte ,,standardul’’ ca ,,normă sauansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document încare sunt consemnate aceste norme’’.

Un standard internaţional este un standard adoptat de către o organizaţie internaţională cuactivitate de standardizare şi este disponibil publicului larg.

Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) defineşte standardul ca fiind ,,o specificaţietehnică, elaborat cu cooperarea sau aprobarea părţilor interesate, bazat pe rezultatele ştiinţei,tehnologiei şi observaţiei care este aprobat de un organism calificat şi care vizează avantajelesocietăţii în ansamblul său”.

Definiţia prezentată în toate standardele Comisiei Internaţionale de Electrotehnică (IEC) este:,,Un document normativ, elaborat în conformitate cu proceduri consensuale, care a fost aprobat decătre membrii Comitetului Naţional al IEC, comitet responsabil în conformitate cu Partea I aDirectivelor IEC/ISO, în calitate de proiect elaborat de comitet pentru a fi supus votului şi în calitatede proiect final de standard internaţional şi care a fost publicat de către Oficiul Central al IEC’’.

Cuvântul ,,consens’’ este foarte important din moment ce el reprezintă un punct de vederecomun al acelor părţi care sunt interesate de aceste prevederi, şi anume al producătorilor,utilizatorilor, consumatorilor şi grupurilor generale de interese. Orice membru al organizaţiei destandardizare poate participa la lucrările de elaborare a unui standard internaţional, şi orice organizaţieinternaţională, guvernamentală sau neguvernamentală care are legături cu aceasta participă, deasemenea, la aceste lucrări.

O altă trăsătură esenţială a unui standard internaţional autentic este faptul că el poate fi supusexaminării de către publicul interesat, în orice ţară. Astfel, prin instrumente democratice, precumconsensul şi examinarea publică, orice parte interesată poate să-şi exprime opinia în legătură cuelaborarea şi publicarea unui standard internaţional.

Datorită dezvoltării fără precedent a activităţii economice precum şi a lărgirii schimburilor pepieţele naţionale şi internaţionale, rolul ei a crescut, fiind considerate în prezent un factor important înprogresele înregistrate în domeniul tehnic, în ridicarea calităţii produselor, precum şi facilitareaschimburilor comerciale internaţionale.

Standarde – reglementări - specificaţiiReglementarea tehnică nu este un standard în sensul prezentat mai sus. Are un caracter

obligatoriu şi este elaborată în scopul rezolvării problemelor repetitive pentru un grup închis (firmă –standarde de firmă). Aceste documente sunt elaborate de un grup închis, urmăresc proceduri specificeşi pot avea la bază standarde naţionale, europene sau internaţionale.

Specificaţiile sunt documente disponibile publicului care au un caracter voluntar. Suntspecifice consorţiilor sau grupurilor limitate şi se caracterizează prin transparenţă limitată, fiind lipsitede consens total.

Statutul şi deschiderea acestor documente normative sunt sintetizate în figura 2.1.

Page 18: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

18

În noul concept de standardizare voluntară, faţă de vechiul sistem din ComunitateaEuropeană, există diferenţe esenţiale în ceea ce priveşte modul de abordare a obligativităţii aplicăriidiferitelor documente normative.

Aceste aspecte sunt prezentate sintetic în figura 2.2.

În vechiul sistem al Comisiei Europene standardele au fost specificaţii tehnice inclusivreferitoare la sănătate, securitate, protecţia mediului, interschimbabilitate, marcare şi etichetare. Ele auavut un caracter obligatoriu şi au fost elaborate de un organism administrativ fără implicarea părţilorinteresate. Reglementările tehnice nu existau.

În conceptul de standardizare voluntară standardele sunt elaborate de părţile interesate încadrul Organismelor Naţionale de Standardizare. Ele au statut de recomandare (voluntare) şi se ocupăcu aspecte adecvate scopului, compatibilitate, securitate, calitate etc. Elaborarea sau revizuireastandardelor este dictată de fenomenul de autoreglare în funcţie de cererea pieţei.

Reglementările tehnice sunt adoptate de organe legislative ale statului. Ele sunt obligaţiilegale (obligatorii) şi reglementează în special aspecte ale sănătăţii, securităţii, protecţiei mediului,etichetării.

Conceptul de standardizare voluntarăSistemul vechi în Comisia Europeană

Aplicareobligatorie

Aplicarevoluntară

-standarde obligatorii

-standarde de firmă

-reglementări tehnice-standarde voluntare

-specificaţii pentru grupuriînchise de utilizatori

Figura 2.2 Modul de aplicare a documentelor normative

Specificaţiidisponibilepublicului

Standarde

Reglementăritehnice

Deschiderea procesului

Ne-dis-poni-bilepubli-cului

Standardede firmă

Informative

Numairecomandare

Presiuneputernică de

aplicare adocumentului

Obligatorii

Statutul documentului

Figura 2.1 Caracterizarea sintetică a diferitelor tipuri de acte normative

Page 19: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

19

2.3. Necesitatea şi funcţiile standardizării

Necesitatea standardizării internaţionalePrincipalii factori care fac necesară standardizarea internaţională sunt:1. Progresul mondial în liberalizarea comerţului. Actualele economii libere încurajează tot

mai mult diverse surse de aprovizionare şi oferă oportunităţi pentru pieţele în expansiune. Din punctulde vedere al tehnologiei, concurenţa loaială trebuie să se bazeze pe referinţe identificabile şi binedefinite care sunt recunoscute de la o ţară la alta, şi de la o regiune la alta. Un standard valabil pentruîntreaga industrie, recunoscut la nivel internaţional, elaborat prin consens între partenerii comerciali,serveşte ca mijloc de comunicare în desfăşurarea comerţului;

2. Interpenetrarea sectoarelor. La ora actuală nici o ramură industrială nu poate pretinde căeste complet independentă de componentele, produsele, regulile de aplicare etc., care au fost elaborateîn alte sectoare. Şuruburile sunt utilizate atât la construcţia avioanelor, cât şi a echipamentului agricol;sudura este importantă atât în ingineria mecanică, cât şi în cea nucleară; procesarea electronică ainformaţiei a pătruns în toate ramurile industriale. Produsele şi procedeele inofensive pentru mediu,sau ambalajul reciclabil sau bioasimilabil constituie preocupări de stringentă actualitate;

3. Apariţia sistemelor de comunicaţii globale. Apariţia calculatoarelor reprezintă un exempluconcludent de tehnologie ce are nevoie de standardizare rapidă şi progresivă la nivel mondial.Compatibilitate deplină între sisteme deschise promovează o concurenţă onestă între producători,oferind, totodată, utilizatorilor posibilitatea unei alegeri reale, din moment ce este un catalizatorputernic în direcţia inovării, sporirii productivităţii şi a reducerii cheltuielilor;

4. Dezvoltarea tehnologiilor emergente. La un moment dat sunt elaborate programe destandardizare în domenii absolut noi. Aceste domenii sunt materialele avansate, mediul, ştiinţelebiologice, urbanizarea şi construcţiile. La etapele incipiente de dezvoltare a noilor tehnologii, poate fiimaginată destinaţia produsului, neexistând încă prototipuri funcţionale ale acestuia. În astfel desituaţii necesitatea standardizării este exprimată prin definirea terminologiei şi acumularea bazelor dedate care conţin informaţii cantitative;

5. Necesităţile ţărilor în curs de dezvoltare. Agenţiile pentru dezvoltare recunosc tot maifrecvent că o structură de standardizare reprezintă o condiţie de bază pentru reuşita politiciloreconomice destinate atingerii unui nivel de dezvoltare durabilă. Crearea unei astfel de infrastructuri înţările în curs de dezvoltare este esenţială pentru sporirea productivităţii, a competitivităţii pieţei şi acapacităţii de export.

Existenţa unor standarde nearmonizate pentru tehnologii similare în diferite ţări sau regiunipot determina apariţia aşa-numitelor ,,obstacole tehnice în calea comerţului’’. Industriile orientatespre export au simţit demult necesitatea coordonării standardelor internaţionale, pentru a raţionalizacomerţul internaţional. Această necesitate a stat la originea creării ISO.

Activitatea de standardizarea internaţională vizează multe tehnologii din diverse domenii deactivitate, precum: procesarea informaţiei şi comunicaţiilor; industria textilă; ambalarea şi livrareaproduselor; producţia şi consumul de energie electrică; construcţia de nave maritime; băncile şiserviciile bancare. În viitorul apropiat importanţa ei va creşte pentru toate domeniile de activitateindustrială.

Standardizarea la nivelul întregii industrii este o condiţie prezentă într-un anumit sectorindustrial atunci când marea majoritate a produselor şi serviciilor respectă aceleaşi standarde. Acestlucru rezultă din acordurile consensuale realizate de către toţi participanţii la procesul economic dinsectorul industrial, adică furnizori, utilizatori şi, uneori, guverne. Ei aprobă în comun specificaţii şicriterii ce urmează a fi aplicate cu regularitate în alegerea şi clasificarea materiilor, în producţia debunuri şi în prestarea de servicii.

Scopul principal al standardizării este de a favoriza comerţul, schimbul şi transferul detehnologii prin intermediul:

- calităţii şi fiabilităţii sporite a produselor, la un preţ rezonabil;- sănătăţii, securităţii şi protecţiei îmbunătăţite a mediului ambiant;- compatibilităţii şi inter-operabilităţii sporite a bunurilor şi serviciilor;- simplificării, în scopul unei mai eficiente întrebuinţări;- reducerii numărului de modele , şi prin aceasta, a cheltuielilor;- eficienţei sporite de distribuire şi uşurinţei în menţinere.

Page 20: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

20

Utilizatorii au o încredere mai mare în produsele şi serviciile care respectă standardeleinternaţionale. Asigurarea conformităţii poate fi efectuată prin intermediul declaraţiilor producătorilorsau a controalelor efectuate de către organisme independente.

Rolul standardelorUn standard reprezintă un anumit nivel know-how şi tehnologic, care face indispensabilă

implicarea industriei la elaborarea sa. Un standard nu este niciodată neutru.Standardul este un document de referinţă, utilizat, în special, în contextul contractelor publice

sau al comerţului internaţional, şi pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale. Este folositde către cercurile industriale ca referinţă indiscutabilă, ce simplifică şi explică relaţiile contractualedintre partenerii economici. Este un document utilizat tot mai frecvent în jurisprudenţă.

Pentru participanţii la procesul economic, standardul reprezintă:1. Un factor de raţionalizare a producţiei. Standardul face posibilă dirijarea caracteristicilor

tehnice pentru satisfacerea cerinţelor consumatorului, validarea metodelor de producţie, sporireaproductivităţii şi oferă operatorilor şi tehnicienilor responsabili de instalare un simţ al securităţii;

2. Un factor pentru explicarea tranzacţiilor. În condiţiile unor oferte de produse sau serviciisupraabundente, care pot avea o valoare practică foarte diferită, existenţa sistemelor de referinţă oferăcompaniilor posibilitatea unei mai eficiente evaluări a ofertelor şi atenuării incertitudinilor, ajută laidentificarea necesităţilor, optimizarea relaţiilor cu furnizorii, eliminarea testărilor suplimentare şiposibilitatea de a concura pe mai multe pieţe din întreaga lume;

3. Un factor în transferul de noi tehnologii. Standardizarea favorizează şi impulsioneazătransferul de tehnologii în domenii care joacă un rol esenţial atât pentru companii, cât şi pentrupersoane private (noi materiale, sisteme informaţionale, biotehnologie, electronică, producţia cuparticiparea calculatoarelor (CIM) etc.);

4. Un factor în opţiunile strategice ale companiilor. Participarea în procesul de standardizarepresupune integrarea unor soluţii adaptate la competenţele unei companii şi dotarea personală învederea concurării în mediile economice aflate în concurenţă. Înseamnă exercitarea standardizării, şinu suportarea standardizării.

5. Un factor benefic pentru consumator. Pentru consumatori constituie un factor care oferăbeneficii. Compatibilitatea globală a tehnologiilor, posibilă prin respectarea de către produse şiservicii a standardelor internaţionale, oferă consumatorilor o mai largă gamă de alegere, eibeneficiind, totodată, şi de efectele concurenţei dintre furnizori.

Funcţiile standardizăriiAnalizând importanţa şi necesitatea standardizării se desprind cel puţin trei funcţii ale acestei

activităţi complexe.1. Ridicarea calităţii produselor în concordanţă cu protecţia consumatorilor şi a mediului

înconjurător.În condiţiile unei concurenţe dure şi continue este necesară găsirea acelor soluţii care să

permită realizarea de produse şi servicii care să satisfacă cât mai bine nevoile consumatorului încondiţiile unui preţ accesibil. Pe de altă parte, în ultimele decenii, se ridică tot mai acut problemaprotejării mediului înconjurător, a realizării unei activităţi economice care să nu distrugă mediul ci să-l conserve şi protejeze cât mai bine.

Pentru realizarea acestor deziderate, standardizarea încearcă să găsească limitele între care sepot desfăşura anumite procese, cifre care indică, pe de o parte, calitatea minimă ce trebuie să pătrundăpe piaţă, iar pe de altă parte, limitarea consecinţelor poluării la valori rezonabile, care să nu aducăatingeri mediului înconjurător. Aceste limite diferă de la o ţară la alta, diferenţele dintre standardefiind impuse de nivelul de dezvoltare tehnico-ştiinţifică. În general însă, se tinde la o aliniere astandardelor urmărind ţările puternic dezvoltate. Aceste alinieri trebuie să se facă în primul rând îndomeniul tehnic şi apoi în cel scriptic.

Revizuirea la anumite intervale de timp a standardelor este o necesitate care derivă dinimperativul de a nu rămâne în urma progresului, a descoperirilor din domeniul tehnic şi tehnologiccare au un impact puternic în economia mondială.

2. Tipizarea, unificarea şi agregarea sortotipodimensiunilor.Tipizarea reprezintă o latură a standardizării şi este importantă în producţie pentru că

determină creşterea optimizării tehnologiilor de fabricaţie. Când în industrie există o contradicţie întrediversificare şi unificare, tipizarea se spune că reprezintă o cale de rezolvare a problemei.

Page 21: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

21

Prin tipizare se realizează simplificarea, eliminarea variantelor care nu sunt necesare, sestabileşte o gamă raţională tehnic şi economic şi mărimi de produse, adecvate necesităţilor într-oanumită perioadă de timp.

Unificarea tipodimensională a produselor reprezintă o activitate prin care însuşirile şicondiţiile de bază pentru câteva dimensiuni de produse sunt asociate într-o dimensiune tip, selectatădintre cele existente sau nou concepute.

Un ansamblu este considerat unificat dacă poate fi utilizat fără modificări în cel puţin douăproduse diferite. Unificarea are avantajul că măreşte gradul de interschimbabilitate a pieselor. Suntrecunoscute două tipuri de unificare a produselor:

- unificarea tipodimensională pe orizontală, care este posibilă numai între tipodimensiuni deproduse vecine, ca urmare a parametrilor diferiţi ai acestora;

- unificarea tipodimensională pe verticală, care se bazează pe utilizarea unor elementeunificate între maşini care, deşi distincte ca destinaţie funcţională, au parametrii sensibili egali între ei.

3. Facilitarea schimburilor pe pieţele naţionale şi internaţionale.Prin această funcţie se asigură înlesnirea, uşurarea schimburilor de informaţii tehnico-

ştiinţifice pe piaţa internă şi internaţională. Prin existenţa standardelor la diferite nivele se uşureazămult modul de comunicare. Contractele încheiate între parteneri nu mai enumeră o mulţime deprobleme, ci pur şi simplu se fac trimiteri la anumite standarde bine stabilite şi definite de ambiiparteneri. Simbolizările şi codificările permit o comunicare facilă indiferent de limba vorbită departeneri. Prin standardizare se definesc anumiţi termeni care nu permit astfel apariţia unorneînţelegeri. De asemenea, se permite prelucrarea uşoară a datelor, o comunicare mai rapidă, înspecial în condiţiile mijloacelor moderne de prelucrare a informaţiilor şi transmiterilor de date.

2.4. Clasificarea standardelor

Din definirea standardelor rezultă că ele sunt documente care prescriu calitatea.Standardizarea priveşte toate domeniile vieţii umane, deci, există standarde în toate aceste domenii.

Tipuri de standarde1. Standarde de bază (generale, fundamentale), care sunt standarde de cadru general, care

cuprind cerinţe de ansamblu pentru un domeniu oarecare. Standardele de acest tip pot fi utilizate caatare sau pot servi drept bază pentru alte standarde

2. Standarde de terminologie, sunt standarde care stabilesc termenii, care, în general suntînsoţiţi de definiţiile lor, uneori de note explicative, ilustraţii, exemple etc.

3. Standarde de metodă, sunt standarde care stabilesc metode de testare şi analiză pentrumăsurarea caracteristicilor, precum şi alte reguli referitoare la testări, precum eşantionarea, utilizareametodelor statistice, ordinea testărilor

4. Standarde de produs, care sunt standarde care stabilesc cerinţele pe care trebuie să lerespecte un produs sau o clasă de produse pentru asigurarea aptitudinii lui (lor) de întrebuinţare. Suntstandarde care definesc caracteristicile unui produs sau ale unei specificaţii, sau standarde dedeservire şi praguri de performanţă ce trebuie îndeplinite (proprii pentru utilizare, interfaţă şiinterschimbabilitate, sănătate, siguranţă, protecţia mediului contracte standard, documente de însoţirea produselor sau serviciilor etc.)

5. Standarde de proiectare, sunt standarde care stabilesc condiţiile ce trebuie respectate laproiectarea de maşini sau diverse structuri în vederea asigurării aptitudinilor lor de întrebuinţare

6. Standarde de proces, sunt standarde care stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de unproces pentru asigurarea aptitudinii sale de funcţionare

7. Standarde de servicii, sunt standarde care stabilesc condiţiile pe care trebuie să le satisfacăun serviciu pentru asigurarea aptitudinii sale de întrebuinţare. Condiţiile se referă atât lacaracteristicile cât şi la pregătirea serviciilor

8. Standarde de organizare, care sunt standarde care descriu funcţiile companiei şi araportului dintre ele, precum şi modelarea activităţilor (managementul şi asigurarea calităţii,întreţinere, analiza valorii, logistică, managementul calităţii, managementul proiectelor sau alsistemelor, managementul procesului de producţie etc.);

9. Standarde de date furnizate, sunt standarde care stabilesc o listă de caracteristici a cărorvalori sau alte date trebuie să fie indicate pentru a defini un produs, un proces sau un serviciu.

Page 22: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

22

Diferitele tipuri de standarde nu se exclud reciproc , unul şi acelaşi standard poate ficonsiderat ca aparţinând mai multor tipuri. De exemplu, un standard de produs poate fi considerat şidrept standard de metodă, dacă cuprinde metodele de încercare a caracteristicilor produsului respectiv.

Clasificarea standardelorStandardele pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii. Astfel,- după domeniul de activitate se deosebesc standarde în domeniul: producţiei industriale;

construcţiilor; transporturilor; comerţului etc.;- după conţinutul pe care îl au se deosebesc standarde care: definesc unii termeni; clasifică

unii termeni; clasifică produsele; fac specificaţii la caracteristicile de calitate a unor produse;- după nivelul la care sunt emise se deosebesc standarde: individuale; de firmă; profesionale;

naţionale; regionale; internaţionale;-în funcţie de dimensiunea lor se deosebesc standarde: de produs; cu caracter general.Dintre toate aceste clasificări, ultimele două sunt cele mai utilizate şi considerate cele mai

importante, motiv pentru care se vor defini în continuare aceste tipuri de standarde. Astfel, dupăultimul criteriu se deosebesc:

- standardul general, care se referă la probleme de standardizare de interes general, care sepot aplica unor produse diferite;

- standardul complet de produs, care se referă la un produs concret, reglementând toateproblemele legate de acesta, probleme care se referă la tipuri, sorturi, clase, condiţii tehnice decalitate, reguli pentru verificarea calităţii, metode de verificare a calităţii, marcare, ambalare,transport, depozitare;

- standardul parţial de produs, care analizează numai una sau câteva probleme din standardulcomplet al aceluiaşi produs, de exemplu se analizează, dimensiunile pentru tipodimensiunile aceluiaşiprodus, sau numai condiţiile tehnice de calitate etc.

După nivelul la care sunt emise, standardele clasificate prezintă următoarele particularităţi:- standardul individual este elaborat de fiecare entitate umană în parte pentru a-şi atinge

anumite scopuri sau necesităţi practice;- standardul de firmă se aplică persoanelor juridice. Elaborarea şi aprobarea programelor de

standardizare se face de către firmele care şi-au propus acest lucru, după cum modificările sauanulările ulterioare au la bază acelaşi organ tehnic care l-a realizat. În general, aceste standarde au labază fie standarde mai vechi din aceeaşi firmă, fie standarde naţionale, la care firma doreşte să sealinieze. În condiţiile concurenţei de pe piaţa internaţională, în prezent standardele de firmă pot depăşicadrul naţional, asimilând noutăţile mondiale şi integrându-se în circuitul valorilor internaţionale.Introducerea standardelor la nivelul firmelor este întotdeauna benefică, pe de o parte pentru că serealizează o calitate corespunzătoare, iar pe de altă parte, prin standardizare creşte productivitateamuncii;

- standardul profesional se aplică în unele domenii de activitate, în cadrul organizaţiilorprofesionale legal constituite. Elaborarea, modificarea, suspendarea sau anularea de standarde de acesttip se face în cadrul acestor organizaţii, de către organisme specializate. Prin intermediul acestorstandarde se stabileşte un limbaj şi o terminologie adecvată care permite comunicarea facilă, mai alesîn relaţiile internaţionale, barierele impuse de limbă dispărând;

- standardul naţional este aprobat oficial de institutul de standardizare ale ţării respective şiare caracter voluntar sau obligatoriu;

- standardul regional are ca arie de aplicabilitate o anumită zonă geografică şi esteobligatoriu doar în anumite ţări. Dintre măsurile preconizate pentru realizarea pieţei unice europene,mai mult de jumătate dintre aceste standarde se referă la uniformizarea reglementărilor în materie destandarde, norme tehnice e control, de protecţie şi antipoluante. Activitatea de standardizare estesusţinută atât de organismele comunităţii europene, cât şi de fiecare ţară în parte. Prin adoptareaacestor standarde se încearcă o modalitate de a face producţia mai eficientă, comerţul mai ridicat şicompetitivitatea mai sporită. Statele membre văd prin aceste organisme şi prin activitatea destandardizare o satisfacere mai deplină a consumatorilor, iar mediul ambiant mai bine protejat.Standardele comunitare şi reglementările tehnice sunt documente care prezintă caracteristicile pe careprodusele şi structura organizatorică a producătorului trebuie să le îndeplinească pentru a demonstraconformitatea cu cerinţele directivelor. Directivele comunitare se referă la documentele elaborate deCEE pentru admiterea în comerţ a produselor şi a cerinţelor pe care acestea trebuie să le

Page 23: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

23

îndeplinească;- standardul internaţional este adoptat de organisme internaţionale de standardizare şi are un

caracter voluntar sau obligatoriu.Armonizarea standardelorDezvoltarea schimburilor internaţionale face tot mai imperativă necesitatea armonizării

standardelor naţionale.Armonizarea presupune că o companie poate să vândă un produs sau un serviciu oriunde în

lume, fără costuri suplimentare care să ateste calitatea produselor sau a serviciilor furnizate.Standardele armonizate sunt rezultatul consensului între state ş ide cele mai multe ori a

compromisului, întrucât fiecare ţară are interese şi cerinţe diferite.Ţările dezvoltate, cu un sistem bine stabilit de standardizare se bucură de avantaje, atât în

adoptarea şi implementarea standardelor, cât şi în crearea unui sistem raţional de acreditare şi a unuiprogram de notificare similar cu programele internaţionale. Din aceleaşi motive însă, există dificultăţiîn armonizarea standardelor ţărilor în curs de dezvoltare cu cele ale ţărilor dezvoltate. Există situaţiicând standardele nu pot fi armonizate din motive de climă, diferenţe geografice sau cultură.

Organismele internaţionale sunt direct interesate în unificarea standardelor şi procedurilor deevaluare a conformităţii produselor la nivel naţional, regional şi internaţional. Cele două instituţiiinternaţionale de standardizare, ISO şi IEC, şi-au apropiat domeniile de activitate prin amplul procesde unificare a standardelor, care a ajuns la nivelul de 85%. Standardele ISO şi IEC sunt acceptate pescară largă pentru că sunt standarde globale. În activitatea lor cele două organizaţii şi-au armonizat şiprocedurile administrative.

Armonizarea la nivel regional reprezintă primul pas spre armonizarea globală. Este mai uşorsă se facă armonizarea a două standarde regionale decât să se încerce armonizarea cu fiecare ţară înparte.

În tranziţia către o piaţă globală, dependentă de dezvoltarea schimburilor internaţionale demărfuri şi servicii, standardizarea reprezintă un factor important de progres, ca bază imparţială deacceptare internaţională a produselor şi serviciilor.

2.5. Structurile organismelor de standardizare

Structurile sistemului mondial de standardizare sunt dispuse pe trei nivele, internaţional,european şi naţional.

Nivelul cel mai înalt, cel internaţional, cuprinde:1. Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), cu activitate în toate domeniile, cu

excepţia sectoarelor ce cuprind electronica, electrotehnica şi telecomunicaţiile;2. Comisia Internaţională de Electrotehnică (IEC), care se ocupă de inginerie electrică şi

electronică;3. Comisia Internaţională pentru Telecomunicaţii (ITU), specifică activităţii de standardizare

în domeniul telecomunicaţiilor.Nivelul al doilea, cel european cuprinde:1. Comitetul European de Standardizare (CEN), oglinda europeană pentru ISO;2. Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC);3. Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii (ETSI).Nivelul al treilea, cel naţional, cuprinde Organizaţiile Naţionale de Standardizare (ONS)Organizaţia Internaţională de Standardizare ISOOrganizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) reprezintă o federaţie internaţională a

organismelor naţionale cu funcţii de standardizare din circa 140 de state, câte unul din fiecare ţară.ISO este o organizaţie neguvernamentală care a lut fiinţă în anul 1947, ca succesoare a

Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Naţionale de Standardizare (ISA) înfiinţată în anul 1926 şi carea pus bazele cooperării internaţionale în activităţile de standardizare.

Iniţial, a primit sarcina de a raţionaliza un număr mare de standarde contradictorii în domeniulindustriei, comerţului, construcţiei de maşini şi securităţii, elaborate de-a lungul anilor la nivelnaţional. Mai târziu, a promovat înţelegerile internaţionale. În prezent, îşi desfăşoară activitatea princele 185 de comitete tehnice, care cuprind toate domeniile de activitate cu excepţia electrotehnicii,electronicii şi telecomunicaţiilor.

Page 24: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

24

Misiunea ISO este să promoveze dezvoltarea activităţilor de standardizare şi a altor activităţisimilare la scară mondială în scopul favorizării schimbului internaţional de bunuri şi servicii, precumşi consolidarea cooperării în domenii de activitate intelectuală, ştiinţifică, tehnologică şi economică.ISO nu autorizează utilizarea siglei sale de către organismele de înregistrare a sistemului calităţii şi nudesfăşoară activităţi de certificare.

ISO este deschisă tuturor organismelor naţionale de standardizare din lume.Activitatea ISO a avut drept rezultat încheierea unor acorduri internaţionale, care sunt

publicate în calitate de standarde internaţionale.ISO este un cuvânt care provine de la cuvântul grecesc ,,isos’’, care înseamnă ,,egal’’, şi care

este rădăcina prefixului ,,iso’’ care se întâlneşte într-o multitudine de termeni, cum ar fi ,,izometric’’(cu proporţii sau dimensiuni egale) şi ,,izonomie’’ (egalitate a legilor, sau a oamenilor în faţa legii).

De la ,,egal’’ la ,,standard’’, raţionamentele care au dus la opţiunea pentru ,,ISO’’ cadenumire a organizaţiei este lesne de urmărit. Afară de aceasta, denumirea de ISO este folosită înîntreaga lume pentru a denumi o organizaţie, evitându-se astfel excesul de acronime care ar fi rezultatdin traducerea denumirii ,,Organizaţia Internaţională de Standardizare’’ în diverse limbi ale ţărilormembre, adică IOS în engleză (de la International Organization of Standardization), OIN în franceză(de la Organisation International de Normalisation). Oricare ar fi ţara, forma scurtă a denumiriiorganizaţiei este totdeauna ISO.

Organizaţia Internaţională de Standardizare este compusă din membrii săi, care se împart întrei categorii, membrii, membrii corespondenţi şi membrii abonaţi.

Calitatea de membru al ISO o are organismul naţional care este ,,reprezentativ în cel mai înaltgrad pentru procesul de standardizare din ţara sa’’. Astfel, doar un singur organism din fiecare ţarăpoate fi admis în calitate de membru al ISO.

Un organism membru este responsabil de: informarea potenţialelor părţi interesate din ţara sadespre oportunităţile şi iniţiativele de standardizare internaţionale relevante; asigurarea prezentăriiopiniei coordonate privind interesele ţării sale în cadrul negocierilor internaţionale purtate în vedereaadoptării unor acorduri privind standardele; acordarea, din partea ţării pe care o reprezintă, a cotei salede asistenţă financiară, necesară pentru activităţile principale ale ISO, prin intermediul plăţilor cutitlul de cotizaţii de membru. Organismele membre au dreptul să participe şi să-şi exercite pe deplindreptul de vot în cadrul oricărui comitet responsabil de strategii al ISO.

Un membru corespondent este, de obicei, o organizaţie dintr-o ţară care nu desfăşoară, deregulă, o activitate amplă în domeniul standardizării. Membrii corespondenţi nu participă activ laacţiunile de dezvoltare cu caracter tehnic şi strategic, având totuşi dreptul de a fi pe deplin informaţidespre activităţile de interes pentru ei.

Instituţia membrilor abonaţi a fost creată de ISO pentru ţările cu economii de proporţii mici.Membrii abonaţi plătesc cotizaţii reduse care, cu toate acestea, le permit să păstreze legătura cuactivităţile internaţionale din domeniul standardizării.

Comisia Internaţională de Electrotehnică IECFondată în anul 1906, Comisia Internaţională de Electrotehnică (IEC) este organizaţia

mondială ce elaborează şi publică standarde internaţionale pentru tehnologiile electrice.IEC a fost fondată în baza unei rezoluţii adoptate de Congresul Internaţional pentru

Electricitate, care s-a desfăşurat în anul 1904, în oraşul Saint Louis din SUA. Această organizaţie arepeste 60 de membrii, inclusiv naţiunile de frunte ale lumii în ceea ce priveşte comerţul şi un număr încreştere de ţări în curs de industrializare.

Există două forme de participare activă la lucrările IEC. Calitatea de membru le oferă ţărilorposibilitatea de a participa plenar la activităţile de standardizare internaţionale. Membri cu drepturidepline ai IEC sunt comitetele naţionale, care au drept de vot egale. Calitatea de membru asociat leoferă ţărilor cu resurse limitate posibilitatea de a participa într-o măsură limitată la aceste activităţi.Membri asociaţi au statut de observatori şi pot participa la toate şedinţele IEC, dar ei nu au drept devot.

La obţinerea statutului de membru al IEC, fiecare comitet naţional acceptă să ofere acces şireprezentare egală tuturor cercurilor publice şi private cu interes în domeniul electrotehnic din ţararespectivă. Întreaga organizare a IEC este chemată să asigure comitetelor naţionale un rol de frunte înadoptarea tuturor deciziilor comisiei. Aceasta permite realizarea unui consens foarte larg la nivelinternaţional în domeniul activităţii de standardizare. Comitetelor naţionale le revine competenţa să-şi

Page 25: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

25

ajusteze apoi politicile desfăşurate la nivel naţional cu cele internaţionale.Programul ţărilor afiliate IEC este destinat ţărilor în curs de industrializare din toată lumea. El

le oferă acestora posibilitatea să participe la lucrările IEC fără a suporta povara financiară pe care opresupune calitatea de membru, şi de a utiliza toate instrumentele puse la dispoziţie de tehnologiileinformaţionale pentru a reduce costurile participării programul are la bază două scopuri de bază: săîncurajeze o conştientizare şi o utilizare mai largă a standardelor internaţionale elaborate de IEC înţările în curs de industrializare; să ajute aceste ţări să înţeleagă activitatea IEC şi să participe la ea.

Comisia Internaţională de Electrotehnică (IEC) este unul dintre organismele recunoscute decătre Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi este împuternicită de către aceasta cumonitorizarea organizaţiilor naţionale şi regionale care consimt să utilizeze standardele IEC în calitatede bază pentru elaborarea standardelor naţionale şi regionale în contextul Acordului OMC privindobstacolele tehnice în calea comerţului.

În prezent, IEC are ca obiectiv favorizarea cooperării internaţionale în toate problemele destandardizare şi activităţi conexe în domeniile electricităţii şi electronicii şi, prin aceasta, promovareaînţelegerilor internaţionale.

IEC cooperează cu numeroase alte organizaţii internaţionale, în mod special cu OrganizaţiaInternaţională de Standardizare (ISO), cu care are o înţelegere datând din anul 1976. O cooperarefoarte strânsă există între IEC şi CENELEC (Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică)

Orice ţară care doreşte să participe la lucrările IEC trebuie să constituie un Comitet Naţionalpentru a o reprezenta. Se precizează că poate fi utilizată şi o altă denumire decât Comitet Naţional,dacă acest lucru se doreşte.

Importanţa standardelor internaţionale ale IEC constă în faptul că ele favorizează comerţulprin înlăturarea eficientă a obstacolelor tehnice din calea comerţului, ducând la dezvoltarea unor noipieţe şi la creştere economică. De asemenea, standardele IEC sunt esenţiale deoarece ele reprezintăesenţa Acordului Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind obstacolele tehnice în calea comerţului.(TBT), organizaţie a cărei peste o sută de guverne membre recunosc în mod expres că standardeleinternaţionale joacă un rol hotărâtor în sporirea eficienţei industriei şi dezvoltarea comerţuluiinternaţional.

Standardele IEC pun la dispoziţia industriei şi a utilizatorilor cadrul necesar pentrustatornicirea unor economii cu o structură bine pusă la punct, producătoare de produse şi servicii de ocalitate mai înaltă, pentru o inter-operabilitate şi o eficienţă mai mare în producţie şi livrare. Totodată,standardele IEC încurajează creşterea standardelor de viaţă, prin contribuţia lor la securitate, sănătateaumană şi protecţia mediului.

Comitetul European de Standardizare CENCEN este o asociaţie internaţională cu caracter ştiinţific şi tehnic,

organizată să coordoneze cooperarea între organismele naţionale destandardizare din ţările Europei, cu obiectivul de a adopta, prin consens şitransparenţă, standarde voluntare.

Este o organizaţie internaţională nonprofit sub legea belgiană înfiinţatăîn anul 1961 având entitate legală din anul 1976. Are Secretariat Central laBruxelles. În anul 1992 Adunarea Generală CEN a hotărât ca pe lângă membrii

naţionali (membrii permanenţi) să mai creeze noi categorii: membrii asociaţi şi membrii afiliaţi.Membrii asociaţi sunt reprezentaţi ai organizaţiilor la nivel european, care reunesc interese

economice şi sociale recunoscute şi care au statutul de drept european sau de drept naţional. Membriiasociaţi nu au drept de vot, dar pot participa la dezbaterile pregătitoare ale deciziilor, îşi pot impune şisusţine punctele de vedere cu privire la lucrările în cadrul birourilor sectoriale şi pot participa laelaborarea standardelor.

Membrii afiliaţi (ţările din Europa Centrală şi de Est), care îndeplinesc anumite condiţii, nu audrept de vot şi pot participa ca observatori la toate lucrările de standardizare europeană. Dupăîndeplinirea anumitor condiţii, dintre care cea mai importantă - preluarea ca standarde naţionale amin. 80% din Standardele Europene EN, existente la data solicitării, orice membru afiliat poate devenimembru naţional. Prima ţară estică care a fost acceptată ca membru naţional din membru afiliat esteCehia, la data de 01.04 1997.

CEN cuprinde 19 membri naţionali, 6 membri asociaţi, 14 membrii afiliaţi, 4 organizaţiicorespondente, 4 organisme asociate şi 277 organizaţii profesionale şi comerciale. Cele 274 comitete

Page 26: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

26

tehnice active au elaborat circa 5000 de standarde europene, având peste 850 teme în lucru.Standardele EN au caracterul de deplină legalitate numai după preluare ca standard naţional.Standardele EN nu se vând. Limbile oficiale de lucru sunt engleza, franceza, germana.

Structura Comitetului European de Standardizare este prezentată în figura 2.3.

Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică CENELECCENELEC este o organizaţie internaţională, neguvernamentală, nonprofit, sub legea belgiană

care are ca scop adoptarea a cât mai mult posibil standarde CEI. Este înfiinţată la 13.12.1972, daractivitatea şi-a început-o din anul 1960. Are Secretariat Central la Bruxelles.

Membri naţionali sunt 19 comitete naţionale (aceleaşi ca şi la CEN), 11membri afiliaţi şi are acord de cooperare cu 20 asociaţii industriale europeneimportante. CENELEC îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a 96 comitetetehnice şi subcomitete, 266 grupuri de lucru şi 48 forţe de acţiune. A elaboratpeste 3200 de standarde europene CENELEC.

Limba oficială de lucru este engleza, franceza, germana. Drepturile deexploatare a standardelor europene publicate de CEN şi CENELEC aparţin şi membrilor naţionali aiCEN şi CENELEC.

Structura organizatorică a CENELEC este prezentată în figura 2.4.

Elementeuropean

Membri (organismenaţionale de standardizare

Adunarea generală

Consiliul de administraţie

Consiliul de conducere

Consiliul tehnicComitetul de

vânzări şidistribuire

Comitete tehnice şi Grupuri de lucru

Afiliaţi

Element naţional

Membriasociaţi

Grupul de lucru cupreşedinţii

Organismulde certificare

CEN

Organisme destandardizare

asociate

Alte organizaţii CENCENELEC

Comisia Europeană

Figura 2.3 Structura organizatorică a CEN

Page 27: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

27

Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii ETSIETSI este o organizaţie internaţională nonprofit sub legea franceză.

Este un forum deschis care cuprinde membri din 50 de ţări, reprezentândadministraţiile, operatori reţea, producători, furnizori de servicii şi utilizatori.

Organizaţia a fost fondată în anul 1988 ca răspuns la ,,Cartea Verde’’,publicată de CEE pe tema armonizării şi dezvoltării infrastructuriitelecomunicaţiilor. Are Secretariat Central la Sophia Antipolis (Franţa).Misiunea asociaţiei: elaborarea de standarde comune care să dezvolte

infrastructura integrată de telecomunicaţii; să asigure compatibilitatea serviciilor oferite de acestereţele precum şi a diferitelor echipamente terminale puse pe piaţă.

Membrii ETSI pot fi administraţiile naţionale de telecomunicaţii şi institutele naţionale destandardizare, operatorii reţelelor publice de telecomunicaţii, producătorii şi utilizatorii materialelor şiserviciilor de telecomunicaţii, organismele de cercetare din domeniu. Partenerii (membri) pot adera laETSI individual sau prin intermediul unor organisme europene sau Organismele Naţionale deStandardizare.

ETSI cuprinde 552 membri permanenţi, 83 membri asociaţi, 37 organisme naţionale destandardizare şi 62 organizaţii cu statut de observator. Îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a 14comitete tehnice având publicate peste 3700 de standarde.

Drepturile de exploatare a standardelor europene publicate de ETSI aparţin numai ETSI.Standardele pentru care delegaţia naţională votează împotrivă sau se abţin de la vot , nu suntobligatoriu preluate în naţionale.

În figura 2.5 este prezentată structura organizatorică a cestei organizaţii.Organizaţie Naţională de Standardizare ONSOrganizaţiile Naţionale de Standardizare diferă prin: mărime, grad de de/centralizare,

portofoliul serviciilor, finanţare, relaţia cu Guvernul, dar ele toate au un rol specific de jucat îneconomia de piaţă.

Mărimea ONS-urilor este dată de: numărul de personal; numărul de comitete tehnice (CT);numărul de experţi la nivel naţional în comitetele tehnice; colecţia de standarde; producţia anuală destandarde; mărimea bugetului.

Principalele servicii oferite de ONS sunt: asigură infrastructura şi procedurile referitoare laprincipiile de bază ale standardizării; asigură conducerea proiectului; asigură o platformă pentrureglarea automată a pieţei; organizează reprezentarea naţională în organismele europene şiinternaţionale.

Organizaţiile Naţionale de Standardizare oferă şi alte servicii care se referă la: relaţia şicomunicarea cu factorii interesaţi; elaborarea şi distribuţia standardelor şi documentelorcorespunzătoare; coordonarea informaţiei;- certificarea conformităţii cu standardele sau acreditarea

Membri CENELEC

Adunarea Generală

Consiliul de Administraţie

Secretariat Central

Consiliul Tehnic ELSECOM

Figura 2.4 Structura organizatorică a CENELEC

Page 28: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

28

organismelor de certificare.

În figura 2.6 este prezentat un model de structură pentru asigurarea conducerii unei astfel deorganizaţii, iar în figura 2.7 structura tehnică care asigură realizarea standardelor până la nivelulgrupului de lucru şi a conducătorului de proiect.

ADUNAREA GENERALĂ(de obicei toţi membri)

Votează problemele fundamentale, în unele ONScorespunzătoare CT membre

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE(de obicei 7-30 membri

Decide asupra problemelor importante

GRUPUL PREŞEDINŢILOR(de obicei 3-5 membri, uneori identic

cu Consiliul de Administraţie

membri

PREŞEDINTE

DIRECTOR EXECUTIVresponsabil cu problemele

operative ale ONS şi cupersonalul

Personal

CONDUCERE

Figura2.6 Model de structură pentru conducerea unui ONS

AdunareaGenerală

ConsiliulETSI

Comitete tehnice CT

Proiecte ETSI

Proiecte de parteneriatETSI

Comitetespeciale

Figura 2.5 Structura organizatorică a ETSI

CONDUCEREOPERATIVĂ

Page 29: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

29

Asociaţia de Standardizare din România ASROAsociaţia de Standardizare din România este o persoană juridică

română de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ, neguvernamentală,apolitică şi care, în condiţiile legislaţiei privind standardizarea naţională înRomânia, este organismul naţional de standardizare. Este constituită potrivit

Legii nr.21/1924 şi a Ordonanţei Guvernului României OG 39/1998.Principalele atribuţii ale asociaţiei sunt:-stabilirea principiilor şi metodologiei standardizării naţionale;-elaborarea şi aprobarea standardelor naţionale şi participarea la activitatea de standardizare

europeană şi internaţională;-gestionarea fondului documentar de standarde şi publicaţii din domeniul standardizării

naţionale şi internaţionale;-asigurarea informării publice în domeniul standardizării naţionale;-editarea, publicarea şi difuzarea standardelor şi publicaţiilor standardizării;-oferirea de produse şi servicii utilizatorilor de standarde în scopul satisfacerii necesităţilor

acestora.ASRO este membru cu drepturi depline al următoarelor organizaţii de standardizare

internaţionale:-ISO – Organizaţia Internaţională de Standardizare;-IEC – Comisia Internaţională de Electrotehnică;-TERMNET – Reţeaua Internaţională de Terminologie;-IFAN – Federaţia Internaţională a Utilizatorilor de Standarde.De asemenea, ASRO este membru afiliat la CEN şi CENELEC şi membru la ETSI.În procesul de integrare europeană, ASRO trebuie să:-adopte până la sfârşitul anului 2003 peste 80% din standardele europene în vigoare

concomitent cu standardele şi reglementările tehnice naţionale;-aibă un program coerent de adoptare a restului standardelor europene în vigoare până la

sfârşitul anului 2004;-implementeze Directiva 83/189 privind schimbul în domeniul standardelor şi reglementărilor

tehnice (HG 1587/2002);-promoveze respectarea dreptului de copyright asupra standardelor europene adoptate.În figura 2.8 se prezintă structura organizatorică a ASRO, iar în figura 2.9 departamentele

executive ale aceleaşi organizaţii

2.6. Modalitatea de elaborare a standardelor

Principii privind elaborarea şi revizuirea standardelor ISOToate standardele elaborate în cadrul ISO nu au caracter obligatoriu, adică au caracter

voluntar, ISO ne având împuternicirea de a impune aplicarea lor. Un anumit număr de standarde, în

Conducere de sector

Comitete tehniceProiect

Coordonator(=Expert în

standardizare

Grup de LucruAnimator

Grupuri de sarcinăConducător de proiect

Figura2.7 Structura tehnică de lucru a unui ONS

Page 30: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

30

principal cele referitoare la sănătate, securitate şi mediu înconjurător, au fost preluate în unele ţări înansamblul reglementărilor lor sau au fost menţionate în legislaţia lor, pentru care aceste standarde auservit drept baza tehnică. Cu toate acestea, astfel de adoptărireprezintă decizii suverane ale autorităţilor sau guvernelor respective. ISO, în sine, nu are nici oputere legislativă sau de reglementare.

Standardele ISO sunt elaborate în temeiul următoarelor principii:a)Consens. Se ţine seama de opiniile tuturor părţilor interesate: producători, vânzători,

utilizatori (industrie), furnizori de servicii, grupuri de consumatori, laboratoare pentru testări,autorităţi publice, autorităţi din educaţie, guverne, asociaţii de ingineri şi instituţii profesionale şi decercetare.

Standardele ISO sunt axate pe cererea pieţei şi sunt elaborate pe baza unui consensinternaţional, realizat între experţii dintr-un domeniu, industrial, tehnic sau comercial, care impune unstandard specific. Deşi standardele nu sunt obligatorii, însuşi faptul că ele sunt elaborate ca răspuns lacererile pieţei şi că au la bază un consens între părţile interesate, le asigură acestora o utilizaregeneralizată;

b)Vizează toate ramurile industriale. Soluţiile sunt menite să satisfacă ramurile industriale şiconsumatorii din întreaga lume;

c)Caracter voluntar. Activităţile internaţionale de standardizare sunt ghidate de cătrenecesităţile pieţei şi pentru aceasta se bazează pe implicarea voluntară a tuturor intereselor pieţei.

d)Transparenţă şi coerenţă.Standardele ISO se elaborează în cadrul comitetelor tehnice de standardizare, acestea fiind

organismele sale de lucru efective. Fiecare comitet este condus de un preşedinte şi are un secretar.Comitetele tehnice (CT) se pot crea dacă cel puţin 2/3 din organismele naţionale votează favorabil şiminimum 5 organisme îşi manifestă disponibilitatea de a participa la lucrările lor. Participarea lalucrările CT a organismelor naţionale membre este un drept al acestora şi se exercită prin libera lorvoinţă în calitate de membru permanent , statut P, membru observator, statut O sau fără de nici ocalitate.

Membrul permanent participă activ la lucrări, are obligaţia de a face observaţii şi a votadocumentele, participă la reuniunile de lucru.

Membrul observator primeşte documentele aflate în lucru, poate face comentarii sauobservaţii şi poate asiste la reuniunile de lucru.

Indiferent de statutul de participare la lucrările CT, orice organism naţional are dreptul de a

Adunarea Generală

Consiliul deadministraţie

PREŞEDINTE

DIRECTORGENERAL

ECONOMIC SERVICIICOMITETEDE MARCĂ(pe domenii)

STANDAR-DIZARE

Comitete deorientare pe

domenii(COD1…CODn

Comitetul deorientare şiprogramare

(COP)

CONSILIULDE

CERTIFICARE

COMPARTIMENTEFUNCŢIONALE

(juridic, imagine,asigurarea calităţii,relaţii, parteneriate

CERTIFICAREMARCĂ

COOPERAREINTERNAŢIONALĂ

CTnCT2CT1

Figura 2.8 Organigrama Asociaţiei de Standardizare din România

Page 31: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

31

vota un proiect de standard internaţional.Comitetele tehnice şi subcomitetele ISO au drept principală atribuţie elaborarea şi examinarea

periodică a standardelor internaţionaleNecesitatea unui anumit standard este exprimată de obicei de către un sector industrial, care

face cunoscută necesitatea unui astfel de standard autorităţii naţionale competente membre. Ultimapropune ISO o nouă temă de lucru. Îndată ce necesitatea unui nou standard internaţional a fostrecunoscută şi aprobată formal, etapa imediat următoare constă în definirea întinderii tehnice aviitorului standard. Această etapă este de obicei desfăşurată în cadrul unor grupuri de lucru (comitete),alcătuite din experţi tehnici, care reprezintă ţările interesate de obiectul standardului.

Odată ce se ajunge la un acord cu privire la aspectele tehnice ce urmează a fi vizate de cătrestandard, demarează următoarea etapă în cadrul căreia ţările implicate negociază specificaţiiledetaliate ale standardului.

Urmează etapa de aprobare formală a proiectului de standard internaţional elaborat ca urmarea negocierilor. Criteriile de acceptare prevăd aprobarea de către două treimi din membrii ISO care auparticipat activ în procesul de elaborare a standardului şi aprobarea de către 75% din totalul

DIRECŢIAECONOMICĂ

DIRECŢIASERVICII

DIRECŢIASTANDARDIZARE

Birou asigurareacalităţii

Birou imagine

Birou relaţiiparteneriale

Oficiu juridic

DIRECTORGENERAL

Certificare-marcă

Cooperareinternaţională

Director adjunctstandardizare

Coordonare tehnică,programe,

metodologie

Calitatea vieţii şimediului

Chimie

Echipamente de bază

Electrotehnică

Electronică–tehnologiainformaţiei

Industrii de bază

Metalurgie

Resurse financiare-contabilitate

Administrativ

Resurse umane

Formareprofesională

Procesare informaţii-reţele. Editare -desen

Centru de informarea.Informaţii,consultanţă, cercetăribibliografice,documentare,bibliotecăb.Vânzare produsec.Marketing

ServiciuBirou

Tipuricompartimente

Figura 2.9 Departamentele executive ale Asociaţiei de Standardizare din România

Page 32: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

32

membrilor care votează. În final, textul aprobat este publicat ca standard internaţional ISO.La moment, este posibilă publicarea documentelor interimare la diverse etape ale procesului

de standardizare.Învechirea unui standard este determinată de factori ca progresul tehnologic, noile procedee şi

materiale, noile cerinţe de calitate şi siguranţă. Pentru a lua în considerare aceşti factori s-a introdusregula generală, conform căreia majoritatea standardelor internaţionale trebuie să fie reexaminateperiodic de către comitetele tehnice, o dată la 5 ani, prin vot de anchetă. Voturile trebuie să fieexprimate în termen de 6 luni de la lansarea anchetei. Iniţiativa revizuirii, reconfirmării sau anulăriistandardului poate fi luată şi de Secretariatul general al ISO sau de organismele naţionale. Ocazional,standardele pot fi revizuite mai devreme de expirarea acestui termen. Lucrările de revizuire decurgidentic cu cele de elaborare.

Standardele internaţionale pot fi supuse unor corectări tehnice sau amendări, care se publicăca documente separate.

Un standard internaţional în care s-au operat mai mult de două modificări trebuie republicat.Drepturile de autor pentru publicarea şi difuzarea standardelor internaţionale aparţin

organizaţiilor ISO sau IEC prin secretariatele lor generale.Limbile oficiale utilizate în activitatea ISO sunt engleza, franceza şi rusa. Standardele

internaţionale se publică în engleză, franceză şi rusă. Versiunea în limba rusă este elaborată şi editatăde către organismul naţional de standardizare rus.

Până în prezent ISO a produs mai mult de 12000 de standarde internaţionale, reprezentândmai mult de 36000 de pagini în engleză şi franceză. Se precizează că terminologia este deseoridisponibilă şi în alte limbi. Lista tuturor standardelor ISO sunt cuprinse în catalogul ISO.

Principalele faze de elaborare a standardelor europene ENElaborarea unui standard nou sau revizuirea unuia existent presupune parcurgerea

următoarelor faze majore.1. Faza de evaluare. In cadrul acestei faze se realizează identificarea necesităţilor

partenerilor. Constă în analiza pe sector a caracterului adecvat şi a fezabilităţii economice şi tehnice aactivităţii normative în baza a două criterii determinante:

- capacitatea standardului de a contribui pozitiv la situaţia economică şi tehnică a sectorului;- disponibilitatea cunoştinţelor necesare pentru elaborarea unui standard.Cererea de evaluare a unui nou standard european poate proveni de la nivel naţional prin

membrii CEN/CENELEC, de la comisie sau de la organizaţii internaţionale sau europene. Acesteaelaborează mandatul respectiv privind elaborarea standardelor armonizate care se transmite laorganismele europene de standardizare.

Tot în această fază are loc selecţia proiectelor prin crearea unui nou comitet tehnic TC saualocarea temei unui TC deja existent, sau prin adoptarea unui alt mod adecvat de lucru.

2. Faza de iniţiere sau de programare colectivă. În baza necesităţilor identificate şi apriorităţilor definite de către toţi partenerii, organismele europene de standardizare analizeazămandatul, iar apoi adoptă decizia de a înregistra programul de activitate al organizaţiei interesate.Acest lucru presupune definitivarea unui plan de afaceri, stabilirea unui program concret de lucru şitermene, obligaţia de oprire şi notificarea.

3. Faza de redactare a proiectului. Constă din elaborarea de către Comitetele tehnice aproiectului de standard. Comitetele tehnice sunt formate din reprezentanţi ai părţilor interesate,reprezentate de către experţi (inclusiv producători, distribuitori, utilizatori, consumatori,administratori, laboratoare etc., după caz).

Pentru a elabora proiectul, grupul de lucru trebuie să dispună de specificaţii de lucru clare, deun suport profesional de standardizare corespunzător, de experţi nominalizaţi care au cele mai bunecunoştinţe in domeniu şi de conducători de proiect pentru fiecare temă alocată.

La nivelul aceste faze trebuie să existe acordul formal al preşedintelui şi secretarului TC.Limba de lucru uzual este engleza.

4. Faza de anchetă publică. Esenţa acestei faze constă în realizarea consensului experţilor pemarginea proiectului de standard. Se realizează prin consultare publică a standardului. Ancheta constăîn consultări de proporţii, la nivel internaţional şi/sau naţional, după caz, sub forma chestionarelorpublice, antrenând toţi partenerii economici în vederea asigurării că proiectul standardului corespundeintereselor generale şi nu dă naştere unor obiecţii de proporţii.

Page 33: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

33

Pentru standardele europene ancheta publică se face utilizând trei limbi CEN oficiale, anchetaCEN /CENELEC se face pe o perioadă de 6 luni pe proiect, ea efectuându-se în ţările membre CEN /CENELEC. Faza se finalizează cu formularea comentariilor care se efectuează de către comitetelenaţionale oglindă.

5. Faza de analiză a observaţiilor şi validării. Comitetele tehnice procedează la examinarea şievaluarea rezultatelor şi a comentariilor recepţionate, şi în baza sintezei observaţiilor se elaboreazăvarianta finală a standardului (proiectul final pentru votul final). Dacă acordul este insuficient, poate fidecisă de comitetul tehnic o a doua anchetă publică.

6. Faza de aprobare. Constă în probarea textului pentru publicarea lui cu titlu de standard.Pentru standardele europene, textul final al proiectului (trei limbi oficiale) circulă la membri CEN /CENELEC pentru un vot formal. Pentru a fi aprobat trebuie ca mai multe ţări să fie pentru decâtîmpotrivă şi să existe 71 % din voturile ponderate pentru (absentările nu se calculează).

7.Faza de implementare naţională. Membri CEN / CENELEC trebuie să implementeze unEN (Standard european), dându-i statut de standard naţional, fie prin publicarea unui text identic fieprin ratificare, anulând orice standard naţional conflictual.

Revizuirea, adică aplicarea tuturor standardelor a acestei acţiuni, face obiectul unei evaluări arelevanţei standardului de către organismul cu activitate de standardizare, fapt ce înlesneşteidentificarea necesităţii de adaptare a standardului la noile necesităţi. Ca urmare a revizuirii,standardul poate fi reconfirmat fără modificări, poate fi supus revizuirii, sau poate fi retras.

Schema logică prezentată în figura 2.10 sintetizează fazele de realizare a unui standard.

Identificarea nevoii pentru un noustandard

Cerere formală către organismulde standardizare relevant

Analiză realizată de cel maiadecvat comitat

DA NU

Elaborarea unui planpentru acel standard şistabilirea consensului

general privind conţinutullui

Revizuireacererii şi a

nevoi de crearea aceluiStandard

Validarea prin consultareapublică şi vot

Publicarea standardului

Figura 2.10 Fazele de realizare a unui standard

Page 34: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

34

Categorii de standarde europene EN elaborate şi publicarea lorAplicarea standardelor europene, aprobate de organismele europene de standardizare, este

voluntară. Conform regulilor interne ale organismelor europene, ele trebuie să fie aplicate la niveleuropean. Fiecare standard european înlocuieşte 19 standarde naţionale diferite între ele (acum sunt19 membri CEN/CENELEC). Acesta este un succes considerabil al domeniului nereglementat. Acestava fi şi mai mare în viitor, când se vor alătura şi ţările din Europa Centrală şi de Est. 14 membriafiliaţi CEN participă voluntar la lucrările CEN, aşteptând să devină membri cu drepturi depline.Deci, standardele europene trebuie să fie adoptate în ţările membre ale CEE, şi ca rezultat, toatestandardele naţionale contradictorii trebuie să fie anulate într-un timp concret.

Utilizarea standardelor în industrie şi de către partenerii sociali şi economici este întotdeaunavoluntară, cu toate acestea, standardele europene legate de legislaţia europeană (Directive) şiconformitatea cu aceste standarde poate constitui o prezumţie a conformităţii cu condiţiile legate dinDirective, care trebuie să fie îndeplinite de producători, pentru ca anumite produse să poată fi în modlegal comercializate pe Piaţa Unică Europeană.

Elaborarea şi adoptarea standardelor europene se bazează pe Ghidul General privindcooperarea dintre Comisia Europeană şi organizaţiile Europene de Standardizare, semnat la 13noiembrie 1984. acest document conţine un şir de proceduri şi atribuţii în domeniul standardizării,cum ar fi factorii interesaţi (producătorii, consumatorii şi sindicatele) în procesul de elaborare astandardelor, rolul autorităţilor de reglementare, calitatea standardelor şi forma unică de implementareîn cadrul CEE.

La nivel de standardizare europeană se folosesc mai multe tipuri de documente normative.EN – standard european, un document care trebuie pus în aplicare la nivel naţional şi pentru

care se retrag standardele naţionale divergente.Standardul se preia prin traducere şi publicare sau prin ratificare (declaraţie oficială) sau prin

anunţarea într-o publicaţie oficială a membrului naţional.ENV – prestandard european, care trebuie pus în aplicare la nivel naţional, dar pentru care nu

se retrag standardele naţionale în divergenţă.Prestandardul se poate pune la dispoziţie prin una din metodele prezentate la standardul EN.

Are o perioadă de existenţă, în general, de cinci ani, după primii doi ani de aplicare membrii naţionaliavând obligativitatea de a comunica datele de aplicare, care să poată duce la concluzia transformăriiENV în EN sau în HD (document de armonizare).

ENV sunt elaborate pentru domenii tehnice cu evoluţii rapide sau inovatoare, sau pentru caredatele disponibile nu asigură realizarea unui standard definitiv.

HD – document de armonizare, care trebuie pus în aplicare la nivel naţional, cel puţin prinnotificarea publică a titlului şi indicativului. Pentru el se retrag standardele naţionale divergente, darse acceptă standardele naţionale cu conţinut tehnic echivalent. Documentele de armonizare admit ocaracteristică, şi anume, divergenţe naţionale, care pot fi de tip A, care ţine de legislaţie şireglementări tehnice naţionale, şi de tip B, pentru probleme cu caracter tehnic.

În concepţia organizaţiilor europene sunt preferate EN şi ENV, iar HD este evitat.CR – raport tehnic, document extrem de evitatFaţă de cele menţionate anterior există o serie de excepţii pentru standardele ETSI, şi anume:a) Proiectele ETSI sunt elaborate de grupe de proiectare. Acceptarea lor ca teme conduce

automat la stoparea oricărei lucrări pe plan naţional (responsabili fiind institutul naţional destandardizare sau autoritatea publică în domeniu;

b) Proiectele ETSI sunt supuse anchetei publice fie prin institutele naţionale, fie prinautoritatea publică competentă, fie prin ambele;

c) Dacă proiectele servesc drept referinţă pentru reglementări europene, ancheta trebuie făcutăla nivel naţional extins.

d) Standardele sunt redactate, de regulă, numai în engleză;e) Nu este obligatoriu de a prelua standardele, dacă membrul a votat contra lor.În organizaţiile internaţionale votul membrilor naţionali este egal. Standardele aprobate au un

caracter de recomandare pentru membrii naţionali, în timp ce la organizaţiile europene votul esteponderat şi nu egal, repartizat între membri naţionali, după cum rezultă din tabelul 2.1. De asemenea,standardele europene aprobate trebuie preluate obligatoriu ca standarde naţionale.

Page 35: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

35

Tabelul 2.1 Ponderea voturilor pentruţările membre ale organizaţiiloreuropene de standardizare

Standardele europene EN adoptate sunt editatede secretariatele centrale ale organizaţiilor europene înconformitate cu regulile statutare şi de prezentare în celetrei limbi oficiale (engleza, franceza, germana) pentruCEN şi CENELEC, respectiv în engleză pentru ETSI şiuneori pentru ENV. Standardele tipărite sunt disponibilela trei săptămâni după adoptare şi sunt puse la dispoziţiamembrilor naţionali. Difuzarea naţională se face numaiprin reţele proprii ale instituţiilor naţionale. Cât priveştealta organizaţii sau organisme membri naţionali, eletrebuie să se adreseze direct secretariatelor centrale şi numembrilor naţionali de la care pot obţine numaiinformaţii. Textele oficiale au girul realizării de către

ANFOR, BSI, DIN şi nu pot fi reproduse decât de membri naţionali în condiţii statutare.Disponibilitatea standardelor europene este oficializată prin publicare la nivel european în

buletinul oficial CEN/CENELEC/ETSI, care cuprinde indicativul, titlul, domeniul de aplicare şi datalimită de preluare ca standard naţional şi la nivel naţional, prin buletinele oficiale naţionale destandardizare.

Prin acorduri bilaterale Organismele Naţionale de Standardizare ale membrilor afiliaţi auprimit dreptul de traducere şi preluare ca standarde naţionale şi difuzare în această formă astandardelor EN. Membrul afiliat nu este obligat să preia standardul EN şi nici să retragă standardeledivergente.

Conform regulilor statutare, standardele EN adoptate îşi ating deplin statutul său juridicnumai după preluarea ca standarde naţionale şi publicarea acestora. Este condiţia de bază pentrucoerenţa standardizării europene, precum şi motivul pentru care se cere retragerea standardelornaţionale similare sau în contradicţie cu standardele EN.

Coordonarea procesului de elaborare a standardelor ocupă un loc foarte important înactivitatea organismelor europene de standardizare. CEN, CENELEC şi ETSI sunt preocupate multtimp de promovarea politicii privind ridicarea eficacităţii lor. De exemplu, în comparaţie cu anul1993, perioada medie de elaborare a standardelor s-a micşorat de la 45 până la 28 de luni (ETSI). Înprezent, în cadrul CEN, timpul de elaborare a proiectelor este de circa 75 de luni. A fost pusobiectivul de a micşora această perioadă până la 45 luni. Pentru comparare, în anul 1991 la CENperioada elaborării unui proiect ajungea până la 135 de luni.

Notarea standardelor europene ENSigla EN, ENV, HD şi un număr de la 1 până la 5 cifreDe la:

1 până 19 999 – standarde elaborate de CEN prin Comisiile Tehnice proprii;20 000 până la 39 999 – standarde CEN identice cu ISO, acum sistemul este

modificat, după sigla EN se preia ISO, de exemplu: EN ISO 9001;40 000 până la 49 999 – standarde elaborate în comun de CEN şi CENELEC;50 000 până la 59 999 – standarde europene elaborate de CENELEC prin Comisiile

Tehnice proprii;60 000 până la 69 999 – standarde europene CENELEC identice cu IEC.

În ultima perioadă, pentru armonizarea numerotărilor, organizaţia IEC a făcut un catalog,unde se indică că numerotarea începe cu 60 000.

Standardele ETSI sunt desemnate prin sigla ETS şi numerotate prin 300 000.

2.7.Marca CE

Comisia Europeană descrie marca CE ca pe un ,,paşaport’’ care le asigură producătorilorlibera circulaţie a produselor lor industriale în cadrul pieţei interne a UE. Literele ,,CE’’, care

Membri naţionali Pondereavoturilor

Germania, Franţa, Italia,Marea Britanie

10

Spania 8Belgia, Grecia, Olanda,Portugalia, Elveţia 5

Austria, Suedia 4Danemarca, Finlanda,Irlanda, Norvegia, Cehia

3

Luxemburg 2Islanda 1

Page 36: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

36

reprezintă o abreviere a sintagmei franceze ,,Conformité Européenne’’,indică faptul că producătorul a trecut prin toate procedurile de evaluareaplicabile produsului în cauză. Deşi consumatorii pot percepe marca CE cape o marcă a calităţii, ea nu este o astfel de marcă. Marca CE se adresează,în primul rând, autorităţilor naţionale responsabile de realizare(supraveghere) ale ţărilor membre, iar utilizarea sa simplifică sarcinasupravegherii pe piaţă a produselor reglementate.

Produsele vizate de către Directivele noii abordări trebuie să poartemarca CE înainte ca ele să poată fi comercializate pe piaţa UE. Detalii despre utilizarea şi aplicareamărcii CE sunt cuprinse în fiecare din Directivele noii abordări.

Comisia a elaborat câteva module standard pentru aceste proceduri în vederea testăriiproduselor de către producător sau de către o organizaţie terţă. Fiecare directivă conţine indicaţii cuprivire la modulul sau modulele aplicabile, alegerea fiind la discreţia producătorilor.

Marca CE trebuie aplicată la un loc vizibil, lizibil şi neradiabil în cazurile în care nu existăprevederi speciale care să impună dimensiuni specifice, marca CE trebuie să aibă o înălţime de celpuţin 5 milimetri. În dependenţă de directivă, în anumite cazuri, marca CE este urmată de cătrenumărul de identificare a unui organism notificat, dacă un astfel de organism este implicat în faza decontrol a procesului de fabricaţie a produsului.

La momentul actual, marcajul CE este solicitat doar în baza Directivelor noii abordări. Încazurile în care se aplică mai mult decât o directivă, marca CE poate fi aplicată doar dacă produsulsatisface prevederile pertinente ale tuturor directivelor aplicabile cu caracter obligatoriu.

Înainte ca marca CE să poată fi aplicată unui produs, producătorul trebuie să urmeze anumiteproceduri. Acestea pot să difere de la o directivă la alta şi de la un produs la altul. Pot fi aplicateurmătoarele proceduri: declaraţia de conformitate (declaraţia producătorului); compilarea unui dosarprivind construcţia tehnică; solicitarea şi prezentarea certificatului pentru examinare tip CE;compilarea unui manual de instrucţiuni şi aplicarea mărcii CE.

În vederea obţinerii mărcii CE, în calitate de producător, este necesar să se verifice dacăprodusul cade sub incidenţa legislaţiei UE. Dacă acesta cade sub incidenţa unei directive a noiiabordări, marcarea CE este obligatorie. Este necesar să se reţină că marcajul CE nu se aplică, deexemplu, produselor chimice şi celor alimentare, produselor farmaceutice, cosmetice, mobilei şiîmbrăcămintei, deoarece aceste articole nu sunt vizate de către Directivele noii abordări.

Atunci când este aplicabil, marcajul urmează declaraţiei de conformitate:- după ce s-a citit textul integral al directivei;- după ce s-a ales calea către evaluarea conformităţii în modul prevăzut de directivă, în

dependenţă de clasa produsului, ceea ce poate presupune testare şi un sistem de asigurarea calităţii;

- după ce s-a decis bazarea analizei riscului şi designului pe standardele europene şi dupăce s-a obţinut ţi s-a utilizat standardele.

Marcajul CE constituie o marcă adresată în primul rând autorităţilor supervizoare din statelemembre şi nu beneficiarilor.

Marcajul CE:- indică că produsul este autorizat să fie comercializat liber pe piaţa UE;- este aplicabil pe produs sau pe ambalajul acestuia de producător sau de agentul autorizat

al acestuia;- certifică că produsul este conform cu prevederile din Directiva (Directivele)

corespunzătoare;- este însoţit de un cod care identifică organismul notificat respectiv.Marcajul CE:- nu este o marcă de calitate;- nu este o marcă de securitate;- nu este o marcă ce indică conformitatea cu standardele;- nu este o marcă de origine;- nu specifică modulele aplicate;- nu exclude aplicarea de mărci indicând conformitatea cu standardele naţionale sau

europene.

Page 37: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

37

Referitor la diferenţa dintre marcajul CE şi certificare, dacă marcajul CE face parte dinprocesul de declarare a conformităţii cu clasa directivelor UE cunoscută ca ,,noua abordare’’,certificarea este efectuată independent, prin verificare de către organizaţii terţe plătite de cătreproducător.

2.8. Obiectivele principale ale Directivelor noii abordări ale Uniunii Europene

Directivele noii abordări se referă la clase mari de produse, de exemplu: maşini, obiecte deconstrucţii, jucării, ambalaje, compatibilitatea electromagnetică, echipament de terminal întelecomunicaţii, echipament pentru staţii terestre şi spaţiale, aparataj medical etc. noua abordaredetermină cerinţele esenţiale pe care produsele trebuie să le îndeplinească când sunt lansate pe piaţă,dar ea nu indică mijloacele tehnice de conformare cu aceste cerinţe. Cu excepţia Directivei cu privirela obiectele de construcţie, Directivele noii abordări lasă alegerea tehnologiilor la latitudineaproducătorilor. Astfel, Directivele noii abordări acordă un nivel mai înalt de flexibilitate tehnologică.

Pentru a facilita comercializarea produselor, noua abordare prevede utilizarea standardeloreuropene ca un mijloc rapid de satisfacere a cerinţelor generale. Conformarea cu aceste standarderămâne facultativă, dar prevede avantaje sigure pentru producătorii care lansează produse pe piaţă.

Produsele, care corespund standardelor, au o prezumţie de conformitate cu cerinţele esenţialeale directivelor.

Majoritatea Directivelor noii abordări prevăd standarde care oferă producătorilor o mai marealegere a procedurilor de evaluare a conformităţii. De exemplu, conformarea cu standardele europenepermite producătorilor să declare conformitatea cu o directivă europeană fără intervenţia unei terţepărţi.

Noua abordare a dat o nouă dimensiune standardizării.Instituţiile de standardizare nu au libertatea totală de a decide care standarde urmează a fi

dezvoltate. Acestor instituţii li se cere să se conformeze cerinţelor esenţiale stipulate în programelegislative complexe, să dezvolte un set coerent de standarde, care să cuprindă aspectele de interessocial, cum ar fi securitatea. Standardele ca atare trebuie să rămână flexibile astfel încât să permităprogresul tehnologic şi, în acelaşi timp, să ofere un nivel suficient de precis de specificare pentru aasigura implementarea continuă a directivelor.

Noua abordare a introdus, de asemenea, schimbări instituţionale. Organizaţiilor europene destandardizare le-a revenit responsabilitatea de a prezenta standardele europene ca standarde,,armonizate’’ cu noua abordare. În acelaşi timp, autorităţile de stat şi-au sumat angajamentul de a nuinsista asupra aprobării conţinutului tehnic al acestor standarde. Autorităţile pot aproba standarde fărăo decizie anumită adoptată în acest scop, chiar dacă anterior asemenea aspecte de ordin tehnicconstituiau obiectul unei reglementări.

Page 38: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

38

3. Certificare

3.1. Evaluarea conformităţii - principii generale, proceduri, documente dereferinţă

Evaluarea conformităţii constă în măsuri luate de producători, clienţii lor, autorităţi dereglementare şi organisme independente de terţă parte pentru a evalua conformitatea cu standardele.

Depinde de existenţa unui standard sau a altor tipuri de documente de referinţă, faţă de carepoate fi evaluat produsul, procesul sau serviciul.

Se realizează prin: declaraţia de conformitate dată de producător pe propria răspundere;evaluarea de secundă parte; evaluarea de terţă parte, care este independentă de producător şi debeneficiar.

Evaluarea conformităţii poate fi materializată prin: încercarea produsului; certificareaprodusului; certificarea sistemului calităţii.

Proceduri pentru evaluarea conformităţiiPrin procedură de evaluare a conformităţii se înţelege orice procedură utilizată direct sau

indirect pentru a determina că cerinţe1e relevante descrise în reglementările tehnice sau standarde suntîndeplinite. Ca exemple tipice de activităţi de evaluare a conformităţii se pot enumera: eşantionarea,încercare şi inspecţia; evaluarea, verificarea şi asigurarea conformităţii, prin declaraţia producătoruluisau certificare; înregistrare, acreditare, autorizare, sau combinaţii ale acestor.

Documente de referinţăDocumentele de referinţă pe baza cărora se realizează activitatea de evaluare a conformităţii

sunt reglementările tehnice şi standardele.Reglementare tehnică. Este un document care prezintă caracteristici ale produselor sau ale

proceselor conexe şi a metodelor de producţie, inclusiv prevederile administrative aplicabile. Deasemenea, reglementările tehnice pot fi incluse sau pot face referire în exclusivitate la cerinţe privindterminologia, simbolurile, ambalarea, marcarea sau etichetarea, aşa cum sunt acestea aplicateproduselor, proceselor sau metodelor de producţie.

Conformitatea cu reglementările tehnice este obligatorie.Obiectivele legitime care trebuie stipulate prin reglementări tehnice sunt: cerinţe naţionale de

securitate; prevenirea practicilor greşite; protecţia sănătăţii umane şi a securităţii; protecţia florei şifaunei; protecţia mediului; alte cerinţe specifice: factori climatici, geografici, probleme tehnologicesau de infrastructură.

Standard. După cum s-a definit în capitolul anterior, standardul este un document stabilit princonsens şi aprobat de un organism recunoscut care furnizează pentru utilizări repetate reguli, ghidurisau caracteristici pentru produse sau procesele conexe sau metodele de producţie.

De asemenea, standardele pot include sau pot face referire în exclusivitate la cerinţe privindterminologia, simbolurile, ambalarea, marcarea sau etichetarea aşa cum sunt acestea aplicateproduselor, proceselor sau metodelor de producţie.

Conformitatea cu standardele nu este obligatorie.

3.2. Certificarea produselor

Prin certificarea produselor se conferă încredere celor interesaţi în îndeplinirea cerinţelorprecum şi valoare adăugată pentru produsele certificate (creşterea competitivităţii). In cele mai multecazuri, certificarea produselor se face în conformitate cu standardele naţionale. Deci, indiferent de câtde bun este un sistem de certificare, calitatea certificării în sine depinde de calitatea referenţialuluiutilizat (gradul său de cuprindere şi relevanţă).

ISO a identificat 8 tipuri generale de scheme de certificare a produselor, şi anume:-Testarea de tip (1)-Testarea de tip cu supravegherea pe piaţă (2)

Page 39: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

39

-Testarea de tip cu supravegherea sistemului de producţie (3)-Testarea de tip cu supravegherea atât a pieţei cât şi a sistemului de producţie(4)-Testare de tip şi evaluarea sistemului calitativ cu supravegherea sistemului calităţii, a

sistemului de producţie şi a pieţei (5)-Evaluarea sistemului calităţii şi supravegherea sistemului calităţii (6)-Testarea loturilor (7)-Testarea 100%(8)

3.3. Metode de atestare a conformităţii

Declaraţia de conformitate dată de producătorDeclaraţia trebuie să cuprindă următoarele informaţii:- Numele şi adresa furnizorului care a emis declaraţia;- Datele de identificare a produsului (denumire, tip sau număr de model şi orice alte

informaţii relevante, cum ar fi numărul lotului, şarjei sau seriei şi numărul de exemplare);- Standardele sau alte documente normative la care se face referire într-o formă precisă,

completă şi bine definită;- Dacă este cazul, toate informaţiile suplimentare care pot fi necesare, cum ar fi clasa,

categoria etc.;- Data emiterii declaraţiei;- Semnătura, funcţia sau marcajul echivalent ale persoanei care emite declaraţia;- Confirmarea că declaraţia a fost emisă pe propria răspundere a furnizorului.Declaraţia de conformitate trebuie să respecte criteriile din standardul EN 45014. După caz,

declaraţia va fi însoţită de un dosar tehnic care să conţină dovezi ale îndepliniriiconformităţii (rapoarte de încercări, specificaţii tehnice, etc).Evaluarea de către secundă parteSe realizează de către client (utilizator final sau furnizor) la furnizor (sau subfurnizor) pentru

a se verifica îndeplinirea cerinţelor specifice.Evaluare de terţă parteSe realizează de către un organism de certificare independent la solicitarea unui client. In

acest caz clientul poate fi şi o autoritate.Certificarea sistemelor calităţii se realizează pe baza seriei de standarde ISO 9000, care

furnizează modelele pentru sistemele de asigurare a calităţii. Este utilizat pentru demonstrareaîncrederii că un producător poate furniza produse conforme cu cerinţele clientului, dar nu oferăgaranţii asupra calităţii produselor.

3.4. Legislaţie

Legislaţia care reglementează sistemul naţional de acreditare - certificare în RomâniaOG nr. 38/1998 Ordonanţă privind acreditarea şi infrastructura pentru evaluarea

conformităţiiLegislaţie privitoare la sistemul naţional de standardizareOG nr. 39/1998 Ordonanţă privind activitatea de standardizare naţională în RomâniaLegislaţie privind producţia şi comercializarea produselorHG nr. 168/1997 Hotărâre privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol

viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurătorHG nr. 42/1995 aprobată prin Legea nr. 123/1995 privind producţia şi comercializarea

produselor alimentareHG nr. 21/1992 aprobată prin Legea nr. 11/1994 pentru protecţia consumatorilorLegislaţie care preia directivele new approachLegea nr. 90/1996 Legea protecţiei muncii şi OM 249/1996 Normele metodologice de

aplicareHG nr. 710/1999 Hotărâre privind asigurarea securităţii utilizatorilor de jucării

Page 40: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

40

3.5. Sistemul naţional de certificare - acreditare din România

Reţeaua Naţională de Acreditare din România RENAREste un organismul naţional de acreditare care funcţionează în baza HG nr. 38/1998.RENAR acreditează:- Laboratoare de încercări (circa 140 laboratoare acreditate până la sfârşitul anului 1999)

Referenţial SR EN 45001;- Organisme de certificarea sisteme ale calităţii (6 organisme acreditate până la sfârşitul

anului 1999) Referenţial SR EN 45012;- Organisme de certificare a produselor (2 organisme acreditate până la sfârşitul anului 1999)

Referenţial SR EN45011;- Organisme de certificare a personalului (1 organism acreditat până la sfârşitul anului 1999,

RENA - Registrul Naţional al Auditorilor) Referenţial SR EN 45013;- Organisme de certificare sisteme de managementul mediului- Organisme de inspecţie (în curs de acreditare) Referenţial SR EN 45004ASRO – organism certificator de produseAsociaţia de Standardizare din România (ASRO) pe lângă obiectul principal de activitate -

standardizarea naţională:- acordă dreptul de utilizare a mărcilor naţionale de conformitate cu standardele naţionale, la

cerere, pentru produsele şi serviciile conforme cu standardele naţionale, pe baza procedurilor propriiorganismului naţional de standardizare sau, după caz, mandatează organisme de certificare pentruacordarea acestui drept;

- publică şi implementează regulile privind aplicarea mărcilor de conformitate cu standardeleinternaţionale şi europene;

- asigură, conform Acordului referitor la Barierele Tehnice din Calea Comerţului, la careRomânia este parte, funcţionarea punctului de informare pentru standarde şi reglementări tehnice şipune la dispoziţia oricăror persoane informaţii din baza de date proprie

Aceste activităţi sunt realizate de către ASRO prin Serviciul Certificare, Marcă.In acest scop Serviciul Certificare, Marcă s-a organizat conform cerinţelor standardului SR

EN 45011.Accesul 1a serviciile de certificare se bazează pe caracterul voluntar şi nediscriminatoriu al

certificării.Referenţialul de certificare este reprezentat de standardele române. In acest fel se acoperă

toate domeniile de fabricaţie produse.Procedurile utilizate sunt procedurile proprii ASRO pe baza activităţilor specifice general

valabile la nivel internaţional (practici ISO) structurate pe cinci scheme de certificare destinatediferitelor tipuri de solicitanţi.

Personalul pentru certificare este reprezentat de auditori şi experţi tehnici, personal al ASROsau colaboratori, selectaţi şi instruiţi pentru menţinerea calificării.

Etapele certificării ASRO. Pentru a acoperi toate tipurile de solicitări pentru certificare,ASRO operează cinci scheme de certificare care urmează toate sau unele din etapele generale:

1) Solicitare iniţială a certificării. Agentul economic care doreşte certificarea produselor salecu standardul român de referinţă şi consideră că îndeplineşte cerinţele prevăzute în documenteleinformative puse la dispoziţie de către ASRO, transmite cererea tip şi chestionarul de informare şievaluare preliminară completate.

ASRO examinează cererea şi chestionarul, stabileşte premizele de evaluare, elaboreazăprogramul specific de certificare şi proiectul de contract care se mediază cu solicitantul.

Dacă contractul se definitivează, începe derularea programului de certificare.2) Analiza documentaţiei. Solicitantul pune la dispoziţie documentaţia de produs şi, dacă

schema de certificare o cere, documentaţia de sistem al calităţii.Evaluarea sistemului calităţii ia în considerare următoarele aspecte:a) Solicitantul are un sistem al calităţii certificat de către un organism acreditat în cadrul

sistemului naţional;b) Solicitantul are un sistem al calităţii implementat conform seriei de standarde ISO 9000,

fără a fi certificat;

Page 41: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

41

c) Solicitantul nu are un sistem al calităţii implementat.În urma evaluării documentaţiei pot rezulta neconformităţi pentru care solicitantul trebuie să

întreprindă acţiuni corective pentru a se putea trece la etapa următoare.3) Încercarea produselor. Se realizează încercarea produselor pentru caracteristicile

prevăzute în standard, conform metodelor standardizate. Eşantionarea (dacă este cazul) se realizeazăconform prevederilor standardului sau conform unei metode care să permită atingerea scopuluicertificării.

Încercările se realizează în laboratoare acreditate (dacă sunt laboratoare acreditate pentruîncercările respective) sau în laboratoare neacreditate şi evaluate în conformitate cu EN 45001 şiagreate de către ASRO.

Reluarea încercărilor se realizează o singură dată şi numai dacă standardul permite.4) Auditul 1a locu1 de realizare a produselor. Are ca scop:- să asigure de calificarea procesului de fabricaţie, a încercărilor, echipamentelor şi

personalului;- să asigure de faptul că solicitantul poate să menţină calificarea procesului de fabricaţie pe

toată durata de validitate a Licenţei / Certificatului.Dacă în urma auditului au fost constatate neconformităţi, solicitantul trebuie să implementeze

acţiuni corective.5) Decizia pentru certificare. Decizia pentru certificare se ia de către Directorul General al

ASRO pe baza recomandării Comitetului de marcă pe domeniu care analizează dosarul solicitantuluiluând în considerare, după caz, rezultatele evaluării:

- Evaluarea documentaţiei;- Încercările asupra produsului;- Auditul la faţa locului (depinde de schema de certificare).Dacă decizia este de acordare a certificării se emite Licenţa sau Certificatul care conţin

următoarele informaţii:- datele de identificare ale produsului;- datele de identificare ale titularului de Licenţă / Certificat;- standardul de referinţă şi standardele conexe (dacă este cazul);- perioada de valabilitate.6) Supravegherea. ASRO se asigură de menţinerea condiţiilor care au condus la acordarea

certificării prin supravegheri a căror amploare depinde de rezultatele auditurilor anterioare.Dacă se constată neconformităţi, ASRO poate propune măsuri de sancţionare a titularilor.În figura 3.1 se prezintă schema logică de certificare practicată în general de un organism de

certificare cu precizarea punctuală a activităţilor aferente.Mărcile naţionale de conformitateÎn urma certificării se acordă Certificat de conformitate sau Licenţă pentru certificare-cu

acordarea dreptului de utilizare a mărcilor SR/SR-S.Marca SR atestă conformitatea cu standardele române de referinţă (cu toate condiţiile din

standard).Marca SR-S atestă conformitatea cu condiţiile de securitate din standardele române de

referinţă.Serviciile de certificare oferite de ASRO se adresează producătorilor sau distribuitorilor de

produse realizate în conformitate cu standardele române.Activitatea de certificare produse. Activitatea de certificare se finalizează prin acordarea de

către ASRO a:- Licenţei pentru certificare, cu obţinerea dreptului de aplicare a mărcilor SR/SR-S,

producătorilor care realizează produse în conformitate cu toate cerinţele din standardul român dereferinţă, într-un proces de producţie stabil şi constant

- Certificatului de conformitate pentru producătorii şi distribuitorii de:a) produse pentru care se solicită certificarea conformităţii cu anumite condiţii din standardul

român de referinţă. In acest caz acordarea Certificatului este urmată de supraveghere;b) loturi de produse;Certificarea se poate efectua şi produs cu produs.

Page 42: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

42

PRECONDIŢII REZULTATE

Achiziţionare mapă Înregistrarea la ASROCompletare: cerere tip, a cererii solicitantului

chestionar de informare şievaluare preliminară

Referenţial: standard românSOLICITARE CERTIFICARE

Transmiterea proiectuluide contract şi mediereadivergenţelor

Semnarea contractului decătre ASRO şi solicitantContractarea

laboratoarelor de încercări

ÎNCHEIERE CONTRACTASRO - SOLICITANT

ÎNCHEIERE CONTRACTASRO – LABORATOARE DE

ÎNCERCĂRI

Notificarea solicitantuluireferitor la laboratorul deîncercări

Semnarea contractului decătre ASRO şi laboratorulde încercări

Transmiterea planului deeşantionare şi încercare

APROBAREA PLANULUI DEEŞANTIONARE ŞI ÎNCERCAREÎN COMITETELE DE MARCĂ

Analiza planului deîncercare şi eşantionare înComitetele de Marcă

EFECTUAREÎNCERCĂRI DE TIP STOP

Rezultatenegative Transmiterea raportului de

încercări la ASROASRO stabileşte

conformitatea produsului cucerinţele din standard

Repetarea încercărilor încazul obţinerii unor rezultatenegative

Eşantionare

AUDITUL LAFAŢA LOCULUI IMPLEMENTARE

ACŢIUNI CORECTIVETransmitereRaport deAudit

Stabilire echipă de auditTransmiterea

documentaţiei SistemuluiCalităţii

Transmiterea Planuluicalităţii

Analiza documentaţieisolicitantului

Rezultatepozitive

EXISTĂNECONFORMITĂŢI

ANALIZADOSARULUI

PRODUSULUI

NU

STOP

DA

ACORDAREALICENŢEI

STOPDA NU

Analiza rapoartelor deîncercări şi a rapoartelorde audit Decizie privind

certificarea

Publicarea în revistaSTANDARDIZAREA atitularului de licenţă

SUPRAVEGHERE SUSPENDARENU

MENŢINERECERTIFICARE

Contact cu laboratorulde încercări Audit la faţa locului

ASRO stabileşte dacă produsul îşimenţine conformitatea cu cerinţele dinstandard

DA

FIGURA 3.1 Schema de certificare a unui produs

Page 43: STANDARDIZARE CERTIFICARE MASTERS

43

Simbolurile mărcilor SR/ SR-S sunt cele din figura 3.2. Aceste mărci au fost înregistrate laOficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Titularul trebuie să utilizeze numai simbolurile grafice prezentate.

Culoarea mărcii se alege de către titular, cu condiţia ca sigla să fie distinctă în context.Simbolul mărcii poate fi aplicat prin tipărire, imprimare, poansonare, gravare, ştanţare etc.,

păstrându-se forma şi proporţia modelului înregistrat.Marcajul se poate aplica pe produse, pe ambalajele, pe etichetele sau pe documentele de

însoţire a produselor în cauză. Marcajul trebuie aplicat vizibil, fără posibilităţi de confuzie, corelat cuprevederile privind marcarea produselor din standardele de referinţă.

După caz, titularul poate utiliza şi marca de certificare a organismului acreditat, care acertificat conformitatea produselor şi/sau serviciilor cu standardele române de referinţă.

Bibliografie1. Baron, T., Isaic-Maniu, A., Tövissi, L., Niculescu, D., Baron, C., Antonescu, V., Roman, I.

- Calitate şi fiabilitate. Manual practic, Vol I-II. Editura Tehnică, Bucureşti, 1988.

2. Butnaru, C. – Cum ar trebui să înţelegem zicala: ,,Clientul nostru-stăpânul nostru”, din

perspectiva principiilor de management (al calităţii), promovate de seria de standarde ISO 9000:2000?

3. Dobriţoiu, N. – Managementul calităţii firmei. Editura Universitas, Petroşani, 2000.

4. Florea, A. - Fiabilitate şi protecţia muncii, Vol. I, Fiabilitate. Litografia Institutului de Mine

Petroşani, 1988.

5. Juran, J. M. – Planificarea calităţii. Traducere după ediţia originală: Juran on Quality by

Design, apărută în anul 1992. Editura Teora., Bucureşti, 2000.

6.Kerekes, L. – Managementul şi asigurarea calităţii. Note de curs. Universitatea Bogdan

Vodă, Cluj Napoca, 2001

7.Kerekes, L., Bălăneanu, A. – Managementul calităţii. Aplicaţii. Universitatea Bogdan Vodă,

Cluj Napoca, 2001

8. Petrescu, L. – Primii paşi în calitate. Calitate şi control. Tehnică şi Tehnologie (1/2001),

pag. 18-19.

9. * * * - Asociaţia de Standardizare din România ASRO. Formarea şi instruirea în domeniul

standardizării şi certificării

10. * * *- Manualul sistemului calităţii. Ghid pentru implementarea standardelor

internaţionale ISO 9000. Editura Tehnică, Bucureşti 1998

11. * * * - ISO 9001: 2000 – O abordare nouă. Quasaro. Ediţia: Ianuarie 2001

12. * * * - SR EN ISO 9000:2009 Sisteme de management al calităţii – Principiifundamentale şi vocabular

Figura 3.2 Mărcile naţionale de conformitate