Introducere in comunicarea

politică

Comunicarea politică astăzi

A. Comunicarea politică => analiza vieţii politiceB. Comunicarea politică capractică

Apariţia “comunicării strategice “- noi factori explicativi ai rezultatelor electorale: Segolène Royal, reforma partidului Laburist BritanicTony Blair (Peter Mandelson)

O doublă definiţie: Comunicare + politică

Denis McQuail – procesul de comunicare poate fi analizat prin prisma a 15 mari teme ce pot fi reunite pe 6 dimensiuni: 1. Transmitere de mesaje- scopul comunicării este acela de a furniza mesaje, 2. Intenţională - gestual şi expresiv, 3. Cauză- efect a relaţiilor politice şi a structurilor de interacţiune, 4. Flux- structură lineară, circulară sau interactivă, 5. Sursă de coeziune sau de conflict, 6. O dimensiune activ-reactivă

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2015-A NU SE DISTRIBUIalexandra.ionascu@fspub.unibuc.ro 2

Un regim al distincţiilor :Ce (nu) este comunicarea politică?

04/22/2023 Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 3

Propagandă – diseminarea către publicul larg a unei doctrine sau ideologii, parte integranta a structurii şi proceselor instituţiilor. (Jowett Garth, Victori O’Donnel, Propaganda and Persuasion, Sage, 2006)- conotaţie negativă, legată de mitologia nazistă şi de imaginarul

războiului

• DeVito (1986): Propaganda presupune o tehnică neutră menită să “disemineze şi să promoveze anumite idei” legate în mod direct de o ideologie instituţională “formă a unei persuasiuni organizate”

• Sproule (1994:8): “Propaganda reprezintă activitatea marilor organizaţii sau grupuri menită a câştiga publicul pentru interese specifice prin orchestrarea de amploare a unor concluzii atractive astfel prezentate încât să ascundă scopul lor persuasiv şi absenţa unor motive bine fundamentate”

• Anthony Pratkanis, Elliot Aronson (2001): “Propaganda- abuz de persuasiune, o sugestie de masă sau influenţă prin manipularea simbolurilor sau a pshologiei individuale »

• Shawn J. Parry Giles(2002) Propaganda – mesaje construite strategic care sunt diseminate maselor de către o instituţie în scopul de a genera acţiuni în beneficiul surselor sale (Truman, Eisenhower/ propaganda în vreme de pace)

• Pratkanis & Turner (1996) Propaganda vs persuasiune –Propaganda= încearcă să mute receptorul dintr-un punct predeterminat prin utilizarea de imagini simple şi de slogane care mizează pe prejudecată şi emoţii. Persuasiunea implică deliberare, propaganda manipularea mulţimii de către o elită

• MOSCOVICI (teoria lidershipului) – 3 strategii ale propagandei 1. reprezentaţională- dimensiunea spaţială – mare mari, pieţe etc 2. ceremonii care implică expunerea de arme 3. liderul şi utilizarea dramatică a unui limbaj puternic persuasiv

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2012-2013. A NU SE DISTRIBUI 4

Ce (nu) este comunicarea politică? (2)Marketingul politic – utilizarea conceptelor din marketing şi a tehnicilor

din politică. Comportamentul organizaţiilor în relaţie cu clienţii lor. Marketingul politic a depăşit domeniul comunicării, fiind preocupat cu aşteptările publicului şi a comportamenului politic într-un sens mai larg(D. Lilleker, J.Lees-Marshment, Political marketing, Manchester Univ Press,2005, p,6)

Lees Marshment 2001 – comportamentele partidelor care folosesc o paradigmă a produsului şi o logică a pieţei. Partidul orientat spre produs 1. designul produsului. 2. campanie de comunicare 3. strategii

Jennifer Lees-Marshment, Political marketing: principles and applications, (2009) Diferenţa principală dintre comunicarea politică şi marketing: “Marketingul politic este astăzi văzut ca având un impact potenţial asupra modului în care politicienii, partidele şi guvernele se comportă şi nu doar asupra modului în care acestea acţionează.” Newman (1999:39). Cercetarea în marketing este utilizată de liderii politici pentru a crea politici publice.

Lilleker (2007): “Marketingul politic vizează influenţarea unor decizii şi formularea unor strategii, precum şi crearea de oferte care pot satisface nevoile şi necesităţile societăţii care schimbă propria capacitate reprezentativă în scopul acestei satisfaceri.”

Hughes and Dann (2004): “Marketingul politic este o [funcţie organizaţională] şi un set de procese pentru crearea, comunicarea şi furnizarea de promisiuni de valoare către consumatori, şi pentru manageriatul relaţiilor de consum într-o manieră menită să favorizeze organizaţia şi suporterii acesteia”

Lees Marshment (2001): “Marketingul politic priveşte tehnicile adaptative (studii de piaţă, şi crearea de produs) ale organizaţiilor politice (partide, guverne, parlament) şi concepteşe (precum dorinţa de a satiface aşteptările votantului) utilizate iniţial în lumea afacerilor pentru a le ajuta să-şi atingă scopurile “(ex: câştigarea alegerilor).

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI

5

Ce (nu) este comunicarea politică?

PR = propagandă = creşterea eficacităţii mesajului politic

Specialiştii în relaţii publice (subactivităţi ale comunicării politice, fără a se confunda cu acest domeniu):

Management media = expunere media şi crearea de evenimente (controlul sau manipularea media (furnizarea unor informaţii off the record information, oportunităţi foto) ex: persoanele care creează pseudo-evenimente, negociază participarea la dezbateri sau emisiuni televizate.

Gestionarea imaginii = imaginea publică şi marketingul politic = plasarea mesajului, logos, controlul limbajului etc. (în general specialişti in comunicarea non-verbală, rolul focus-grupurilor în crearea unui profil al candidatului).

Comunicare politică internă = canale interne de partid cu privire la comunicare = coordonare şi multiplicarea mesajului partidului, coerentizarea mesajului liderilor partidului, cuvinte cheie, mesaje forţă.

Gestionarea informaţională = controlul diseminării informaţiei şi a formei acesteia= controlul sensului şi modului în care mesajul este diseminat (viziunea activă în comunicarea cu publicul). Două obiective: cadrarea informaţiei în vederea favorizării actorului politic sau dimpotrivă ascunderea unor elemente care ar putea dăuna imaginii acestuia.

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 6

Comunicarea politică astăzi: Rezultatul evoluţiei societăţii şi a mijloacelor de comunicare în masăBob Franklin, Packaging Politics: Political Communications in Britain's Media Democracy, 2nd ed, 1995

Profesionalizarea politicii => publicitarea liderilor politici şi a politicilor acestora => cinism public

Creşterea rolului comunicării politice cf lui Franklin există 5 mari factori:

1. Evoluţia media şi schimbările din discursul politic ( lidershipul carismatic şi non carismatic Ansell & Fish 1999).

2. Profesionalizarea politicii = rolul consilierilor de imagine şi sumele considerabile alocate campaniilor electorale (Americanizare, prezidenţializarea politicului (P. Webb, T. Poguntke 2002)

3. Apariţia unor canale alternative de comunicare (bloguri, Facebook, Twitter ...Generaţia Web 2.0). Democratizarea difuzării de informaţie. Accesul rapid şi facil la informaţie (care ridică însă problema verificării acurateţii acesteia)

4. Publicitatea politică ca şi strategie de campanie (talk shows, Baum 2005). Politica ca divertisment, politica starurilor şi accentul pus pe imaginea candidatului.

5. Creşterea transparenţei publice (accesul media). Paradoxal expunerea media a liderilor politice aduce cu sine o creştere a aşteptărilor cu privire la acţiunile actorilor politici. Intrarea presei pe “holurile puterii” necesită o ajustare majoră a comportamentelor politice.

Pentru o analiză similară vezi şi: G. BLUMLER, Dennis KAVANAGH, “The Third Age of Political Communication: Influences and Features”, Political Communication, Vol. 16, No. 3, 1999, pp. 209-230, Brian MCNAIR, An introduction to Political Communication, Rutledge Press, 2007, Pippa NORRIS, A Virtuous Circle: Political Communications in Post-Industrial Democracies, Cambridge University Press, New York, 2000.

04/22/2023 Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 7

Polisemia noţiunii de “comunicare politică”. Regruparea studiilor empirice

5 mari categorii de definiţii pot fi delimitate:

Definiţia 1: Tehnici de comunicare. Comunicarea politică ca practică

Definiţia 2: O formă de schimb între liderii politici şi electorat. Politica devine o expresie a comunicării politice

Definiţia 3: Efecte şi rezultate ale comunicării. Dimensiunea politicilor care rezultă din comunicarea politică

Def iniţia 4: O formă a degradării politicului

Def iniţia 5: Expresia utilizării simbolice a politicului

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 8

Def 1:Comunicarea politică ca practicăComunicarea politică – ansamblul de tehnici utilizate de către diferite grupuri şi

indivizi ce evidenţiează unitatea şi diversitatea (Thomas Hollihan, 2001)Studiile de piaţă cu privire la studiul comunicării politice (Royal Cayrol)

Comunicarea strategică “presupune un plan coordonat care stabileşte obiectivele partidului, identifică votanţii ţintă, stabileşte temele dezbaterii, orchestrează anumite teme privilegiate şi anumite imagini, prioritizează resursele organizaţionale şi financiare şi stabileşte un cadru în care comunicarea de campanie are loc.” (P. Norris 1999 )

Def 2: Comunicarea politică – relaţia de schimb [informaţional] între lideri şi aderenţi

Cu precădere din analiza teoriilor cu privire la partide politice concentrându-se în special asupra chestiunii culturii civice şi angajamentului civic (Norris) sau pe relaţia de reprezentare( J. M. Cotteret, Gouvernants et gouvernés, PUF, 1973)

Paul F. Lazarsfeld; Bernard Berelson and Hazel Gaudet, The People's Choice: How the Voter Makes Up His Mind in a Presidential Campaign, Duell, Sloan and Pearc, New York, 1944.

“Oamenii care se informează din presa scrisă şi de la radio nu doar tind să asculte propaganda propriului partid, dar sunt si reticenţi la conversaţie din pricina unor puternice predispoziţii” (Lazarsfeld 1948)04/22/2023 Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 9

Def 2: Comunicarea politică ca şi relaţie de schimb între lideri şi aderenţi

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014A NU SE DISTRIBUI 10

Model Schematic al Comunicarii Politice (Norris 1999)

TIPUL DE EXPUNERE MEDIA(PROCES)

StiriPresa tabloida

Pliante

SURSA MESAJULUI(PROCES)

MESAJELE PARTIDULUI

EFECTE DIRECTEAngajament civic

Agenda Setting (Fixarea agendei)Percepţia politică

EFECTE INDIRECTEOptiuni de vot

Def 2: Comunicarea politică – relaţie de schimb între lideri şi aderenţi

Iniţial rolul comunicării este de gândit în cadrul studiilor cu privire la cultura civică precum Almond & Verba

Astăzi:Comunicarea politică – interacţiune între diferitele grupuri care influenţează procesul decizional.

Prefigurările din compoziţia partidelor, procesul de de-aliniere conduc la o creştere importantă a rolului comunicării politice (Evans & Norris 1999)

Comunicarea politică o nouă formă de angajament civic

Speranţa că televiziunea şi presa pot ajuta la mobilizarea votanţilor produce deliberare publică = informează cetăţenii şi produce o clarificare a preferinţelor acestora (Gelman and King 1993).

Alţi autori au relevat faptul că în special senzaţionalismul dar şi dezbaterile publice pot produce dezangajare publică (Putnam 1995)

04/22/2023 Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 11

Def 3: Dimensiunea politicilor – la nivelul comunicării politice

Comunicarea politică = discuţie cu privire la efectele comunicării asupra politicilor publice. Cum mesajul şi acţiunile sunt reflectate de media şi transmise către un public mai larg

Definiţie teleologică a comunicării = scopul vizat este modificarea conţinuturilor politicilor publice adoptate (Jean W. Ceaser and Andrew E Busch, Red Over Blue: 2004 Elections and American Politics, 2005)

Def 4: O formă a degradării politiculuiFabricarea consimţământului şi arta persuasiunii – dăunătoare democraţiei “Persuasiunea a devenit o artă subconştientă şi o formă generalizată de guvernare…” (Walter Lippmann,

1922)

Comunicarea politică – procesul discursiv prin care informaţia politică este împărtăşită şi promovează conştientizarea, ignoranţa, manipularea, consensul, dezacordul, acţiunea şi pasivitatea. Comunicarea este un artefact cu efecte nocive

EXEMPLU:1 .Roger-Gérard Schwartzenberg, L'Etat spectacle. Essai sur et contre le Star System en politique, 1977 [trad. Statul

spectacol. Eseu asupra şi împotriva star-sistemului în politică, Scripta, Bucureşti , 1995)

= trateaza tema personalizării politicului urmare a apariţiei televiziunii şi comunicării. Pentru Schwartzenberg statul s-a transformat într-o întreprindere a spectacolului, iar preocuparea politicului este aceea ce ţine de capacitatea actorului politic de a-şi construi propria imagine politică. Cauzele emergenţei acestui tip de societate sunt multiple:economice, dezvoltarea unei societăţi de masă sau psihologice şi culturale Autorul evidenţiază un ciclu al puterilor personalizate : Eroul, conducătorul providenţial, salvatorul. Daca puterea era odinioară o notiune abstractă, astăzi ea necesită un chip, se umanizează, se animează - Concluzia studiului formulată în termeni normativi : Vom tolera oare mult timp aceste staruri politice, aceşti idoli avizi şi capricioşi care îşi dispută primul loc, fără idei, fără proiecte, fără programe? Atunci vom mai suporta timp îndelungat pe aceşti consultanţi media, aceşti manageri de campanie care droghează opinia publică pentru a-şi vinde produsele lor?

2. Givanni SARTORI, Homo videns, Imbecilizarea prin televiziune si post-gîndirea, Humanitas, Bucureşti, 2006. =efectele consumului de televiziune în exces în societatea contemporană (trecerea de la Homo sapiens-logos, capacitatea de a opera cu simboluri abstracte, la homo videns, etapa postgândirii descrisă de primatul imaginii.

Pentru cei care inteleg italiana: Giovanni Sartori, Homo videns Prima partehttp://www.youtube.com/watch?v=53AmAJPcak4&feature=relatedA doua parte:http://www.youtube.com/watch?v=hos2U5QsbFA&feature=relmfu

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 12

Def 5: Exprimarea utilizării simbolice a politicului

“Comunicarea guvernantă” (G. Balandier, 2006) = efectele dramaturgice ale comunicării politice.

Importanţa cunoaşterii principalelor structuri mitologice (politice şi culturale), precum şi a tradiţiei politice în vederea construcţiei unui mesaj politic de succes

„Pentru aceşti spectatori ai politicii, trăsăturile dramaturgice şi mediatizate ale procesului politic transmit un sentiment de linişte şi pot face acest lucru deoarece oamenii sunt ambivalenţi şi dornici să se simtă în siguranţă...Multe alte instituţii politice, apreciate şi mediatizate, ajută la legitimarea în continuare a politicilor şi câştigă sprijinul public....Gesturile conducătorului politic care îşi dramatizează abilitatea de a face faţă ameninţărilor de care se teme publicul îi câştigă susţinătorii de care are nevoie.”(Murray Edelman, Reflections on Symbolism and Politics; 1984: 178)

Nota: Două etape în construcţia campaniilor electorale: identificarea principalelor temeri ale electoratului şi maximizarea acestora, portretizarea competitorului politic drept principalul salvator.

Comunicarea este o nouă formă de dominaţie politică (“violenţa simbolică” Pierre Bourdieu/ Norbert Elias). Violenţa simbolică= “orice putere care reuşeşte să impună semnificaţii şi să le impună ca fiind legitime disimulând raporturile de forţe care se află la fundamentul forţei sale” (Bourdieu 1972: 18)

Caracteristici ale violenţei simbolice (necesitatea deconstrucţiei sensurilor naturalizate ataşate fenomenului politic): se impune asupra destinatorilor şi se referă la raporturile de sens. Implică arbitrariul. Violenţa simbolică participă la sporirea inegalităşilor sociale şi culturale între clase privilegind o parte în detrimentul alteia. Este cultural legitimă prin faptul în care apare ca şi destinată să beneficieze de anumite forme de necunoaştere pentru a institui excluderea anumitor clase în numele unor valori recunoscute de către toţi.

  04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014-. A NU SE DISTRIBUI 13

„Există însă atâtea relatări, atâtea apeluri, atâtea anunţuri profetice ce scapă oricărei raţionalităţi aparente, dar de care cultura noastră politică este profund marcată.E limpede, e de o evidenţă incontestabilă faptul că bulversările politice din ultimele două secole ale istoriei europene au fost însoţite mereu de o uimitoare eferveşcenţă mitologică: denunţarea unei conspiraţii malefice tinzând să supună popoarele dominaţiei forţelor obscure şi perverse, imagini ale unei Vârste de aur pierdute, a cărei fericire se cuvine să o regăsim, sau ale unei Revoluţii salvatoare ce ar permite umanităţii să intre în ultima fază a istoriei sale şi i-ar asigura pentru totdeauna domnia dreptăţii; apelul la stăpânul salvator, restaurator al ordinii sau realizator al unei măreţii colective. ...Unele dintre aceste teme, prezentate într-o manieră mai mult sau mai puţin discretă, pot fi întâlnite în planul secund al câtorva dintre marile construcţii doctrinale ale secolului trecut, chiar şi printre cele care îşi revendică în mod insistent rigoarea demonstraţiei şi caracterul ştiinţific al postulatelor. Aceasta este, fără îndoială, sursa şi explicaţia puterii lor de seducţie: care ar fi fost destinul istoric al unui marxism căruia i s-ar fi suprimat apelul profetic şi viziunea mesianică, fiind redus doar la datele unui sistem conceptual şi al unei metode de analiză? Dar milenarismul revoluţionar, nostalgiile paseiste, cultul personalităţii carismatice, obsesiile malefice pot de asemenea să fie prezentate sub o formă mai apropiată şi mai directă. Atunci se impune mitul prin tot ceea ce îl particularizează, constituindu-se el însuşi într-o credinţă corentă şi completă. În asemenea condiţii, el nu-şi mai revendică nicio altă legitimitate în afara propriei sale afirmări, nicio altă logică decât cea a dezvoltării sale libere. Şi, fără îndoială, oricare ar fi situaţia, experienţa arată că fiecare dintre aceste „constelaţii” mitologice poate răsări din cele mai îndepărtate puncte ale orizontului politic, poate fi aşeazată „la dreapta” şi „la stânga”, după opţiunea momentului.” (Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, Institutul European, Iaşi, 1997, pp. 2-3)

04/22/2023Introducere in Comunicarea Politica. AI. 2014. A NU SE DISTRIBUI 14