UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA” IAŞIFACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

MASTER BĂNCI ŞI PIEŢE FINANCIAREDISCIPLIA: POLITICI MONETARE

Rolul băncilor centrale

în asigurarea stabilităţii financiare

Prof

2014

CUPRINS

Capitolul 1. Conceptul de stabilitate financiară...............................................................................3

1.1. Definirea conceptului de stabilitate finaciară şi caracteristicile sale................................3

1.2. Relaţia dintre stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară............................................5

Capitolul 2. Rolul băncilor centrale în asigurarea stabilităţii financiare.........................................7

2.1. Criteriile urmărite pentru asigurarea stabilităţii financiare...................................................8

2.2. Rolul Băncii Centrale Europene în asigurarea stabilităţii financiare....................................9

Capitolul 3. Rolul BNR în asigurarea stabilităţii financiare..........................................................11

Concluzii........................................................................................................................................15

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................16

Capitolul 1. Conceptul de stabilitate financiară

1.1. Definirea conceptului de stabilitate finaciară şi caracteristicile sale

Menţinerea si realixzarea stabilităţii financiare a devenit un obiectiv politic cheie în societăţile noastre. Criza economică, care a fost declanşată în anul 2007, a receptionat interesul economiştilor în privinta conflictului dintre menţinerea stabilităţii financiare si păstrarea stabilităţii preţurilor. Aceste obiective, urmărite de băncile centrale, intră în conflict pentru că unele măsuri care au fost adoptate, de exemlu, pentru păstrarea stabilităţii preţurilor pot avea consecinţe negative asupra stabilităţii financiare. Aceasta teorie economică precizează că stabilitatea preţurilor simbolizeaza o condiţie esenţială pentru stabilitatea financiară.

Totuşi stabilitatea financiară este definită ca o condiţie în care sistemul financiar - format

din pieţe, intermediari financiari si infrastructuri de piaţă – este capabil să facă faţă şocurilor,

micsorand astfel riscul unor deranjamente în procesul de intermedier financiară, care sunt destul

de severe cât să afecteze semnificativ prevederii economiilor spre oportunităţi de investiţii

profitabile.1

În sens larg, stabilitatea financiară poate fi defint ca fiind punctul în care sistemul

financiare poate să asigure investirea economiilor în mod eficient spre oportunităţi de investiţii şi

care să poată faţă şocurilor, fără dezordine majore2. Această definiţie se poate baza pe

funcţionarea generală a sistemului financiar şi sugerează că rolul central în promovarea

stabilităţii financiare care poseda supravegherea prudenţială. Politica monetară este foarte

importantă din perspectiva alocării drastice a resurselor în raportul în care poate ajuta la

stabilitatea preţurilor.

În sens restrâns, stabilitatea financiară este abordată ca fiind situaţia definita de lipsa

crizelor bancare şi de existenţa unui nivel anume de echilibrul preţurilor activelor şi a ratelor

dobânzii. Putem sa infrastructuri de piaţă şi definim stabilitatea financiară,simbolizand traiectoria

netedă a ratelor de dobândă, politica monetar obtine un rol mai important şi spaţiul de manevră

1 BCE, Financial Stability Review, iunie 2012, p. 5 2 Isărescu, Mugur, Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergent. Cazul României, Barcelona, 2008, p.18

in ceea ce priveste la utilizarea instrumentului său3 care să facă obiectul unei limitări – conflictul

dintre stabilitatea financiară si cea a preturilor.

Stabilitatea financiară a unui sistem se poate constata în condiţiile în care nu are loc vreo

criză sistemică. Astfel putem spune că un sistem financiar, este stabil în conditiile în care acesta

prezintă următoarele insusiri cheie:

Sistemul financiar ar trebui să fie în stare să absoarbă surprizele si şocurile din

economia financiară şi reală;

Sistemul financiar trebuie să fie îm măsură să transfere eficient şi fără probleme

resurse de la deponenţi (persoane excedentare) la persoane deficitare.

Riscurile financiare ar trebui să fie evaluate cu precizie şi bine gestionate.

În cazul în care o combinaţie sau o caracteristica a acestora, nu este menţinută este

probabil ca sistemul financiar să devină mai puţin stabil, iar la un moment dat s-ar putea expune

instabilităţii. Drept urmare stabilitatea sistemului financiar se poate menţine atat timp cât acesta

este capabil să duca ;a bun sfarsit funcţia de intermediere, uşurând în acest fel performanţele unei

economii şi este capabil să incoporeze şocurile prin corectarea unor lipsuri ivite ca urmare a

unor evoluţii adverse4.

Stabilitatea financiară este foarte importantă pentru orice economie. Datorita ajutorului

instituţiilor financiare se efectuează indeletniciri esenţiale pentru alte sectoare economice –plăţi,

finanţări, achiziţii, schimburi valutare, de companii, ş.a. Criza sistemului financiar poate să ducă

la blocaje economie finalizate în pierderi directe şi în scăderea ritmului de creştere economică,

putand duce chiar la recesiune, în cazuri mai grave.

Asigurarea stabilităţii financiare presupune recunoasterea celor mai importante surse de

risc şi vulnerabilitate cum ar fi ineficienţa în alocarea resurselor financiare de la deponenţi la

investitori şi estimarea incorectă a stabilităţii preţurilor sau gestionarea greşită a riscurilor

financiare. Identificarea vulnerabilităţilor si a riscurilor este necesară deoarece monitorizarea

echilibrului financiar trebuie să fie orientată spre viitor: ineficienţa alocării capitalului sau

3 Rata dobânzii de politică monetară4

neajunsuri în precizarea preţurilor şi în gestionarea riscului poate compromite viitorul stabilităţii

sistemului financiare şi prin urmare stabilitatea economică.

În procesul de apreciere a stabilităţii financiare există doua feluri de analiză a riscurilor şi

anume: analiza macroprudentiala şi analiza microprudentiala Prima analiză se concentrează

asupra evolutia din cadrul instituţiilor individuale şi urmăreşte restrangera instabilităţii acestora

prin protejarea deponenţilor. Examinarea macroprudenţială se îndreaptă asupra sistemului

financiar ca întreg iar acesta are ca scop limitarea instabilităţii la nivelul întregului sistem.

Notiunea este de a încredinţa autoritatea responsabilă de politica macroprudenţială cu sarcina de

identificare, monitorizare şi atenuare a riscurilor sistemice. Riscurile sistemice se referă la

problemele de lichiditate ori de solvabilitate ale unei bănci care este din sistem care pot genera

probleme de lichiditate şi altor insituţii.

O altă acostare face referire la riscurile ce provin din exteriorul sistemului financiar.

Sporirea seminificativă a datoriilor publice şi a preţurilor activelor, împreună cu

disfuncţionalităţile macroeconomice pot avea un impact dăunător stabilităţii financiare.

În contextul crizei actuale, o problemă de interes naţional şi internaţional este şi

diviziunea responsabilităţii pentru menţinerea stabilităţii financiare. Autorităţile interesate de

asigurarea stabilităţii financiare sunt: băncile centrale, autorităţile de supraveghere bancară,

autorităţile de supraveghere a pieţelor, autorităţile din domeniul asigurărilor, din domeniul

concurenţei, Ministerele Finanţeor Publice, Ministerele de Justiţie, etc. În cele mai multe ţări,

asigurarea stabilităţii financiare cade în sarcina băncii centrale, Ministerului Finanţelor Publice şi

autorităţii de supraveghere financiară5.

Există un consens general potrivit căruia băncile centrale au un rol esenţial în asigurarea

stabilităţii financiare, deşi nu există reguli ori modele care să reflecte modalitatea de concretizare

a acestui proces, iar în analiza acestui proces ştiinţa economică trebuie completată întotdeauna de

intuiţie6.

5 Spulbăr, Cristi, Revista Provocările viitorului, Consideraţii privind rolul şi importanţa stabilităţii financiare în contextul integrării bancare europene, 20066 După cum susţinea Alan Blinder în lucrarea Central Banking in Theory and Practice, “Pot depune mărturie că activitatea băncii centrale înfăţişează, în aceeaşi măsură artă şi ştiinţă. Totuşi, în timp ce practicam această artă obscură, am observat întotdeauna că ştiinţa nu strică deloc”,

1.2. Relaţia dintre stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară

La nivel internaţioal este acceptat faptul că stabilitatea preţurilor pe termen lung

constituie obiectivul principal adecvat al politicii monetare. Astfel stabilitatea preţurilor

contribuie la echilibrul macroeconomic şi la atingerea unei creşteri economice sustenabile astfel

putem spune că aceasta este atât un mijloc pentru politica monetară, cât şi un scop în sine7. În

acest fel, ridicarea stabilităţii preţurilor este singura activitate pe care politica monetară o poate

realiza într-un mod eficient şi în acelaşi timp şi cel mai bun lucru pe care îl poate realiza cu

privire la nivelul general de prosperitate, bunăstar în plan social. Potrivit Tratatului privind

funcţionarea UE, SEBC – Sistemul European al Băncilor Centrale are ca principal obiectiv

„menţinerea stabilităţii preţurilor”8. Spre deosebire de SEBC, Sistemul Federal de Rezerve

(FED) are o misiune multi-obiectiv: „un grad maxim de ocupare a foreţei de muncă, stabilitatea

preţurilor şi rate de dobândă pe termen lung moderate”. În România, în legea privind statutul

Băncii Naţionale a României se precizează că principalul obiectiv al băncii este „asigurarea şi

menţinerea preţurilor”.

Asadar putem spune ca, eficacitatea politicii monetare este limitată în lipsa unui sistem

financiar durabil şi stabil, mai ales în cazul ratelor de inflaţie cu o singură cifră. Este răspândită

accepţiunea potrivit căreia un principiu macroeconomic de bază afirmă că neintelegerile pe plan

financiar deţin un rol decisiv în cadrul oscilaţiilor ciclului economic. Complementaritarea

accentuata dintre stabilitatea preţurilor şi cea financiară este legată de globalizarea economică şi

în particular de elimnarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a fluxului de capital. În

contextul deschiderii economiilor naţionale, stabilitatea financiară s-a transformat într-un

element esenţial al consecventei macroeconomice, ţinând cont că intrările de capital profita de

vulnerabilitatea sistemului financiar pentru a penalizaoperativ eroile ori alte acţiuni nesustenabile

de politică economică.

Figura nr. 1 - Complementaritatea dintre stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor

7 Bernanke B., The benefits of price stability, Princeton University, 20068 Art. 127, http://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf

Echilibrul macroeconomic

Eliberarea politicii monetare de obiectivele conflictuale

Stabilitatea preţurilor

Stabilitate financiară

Sursa: Isărescu, Mugur, Stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, Piteşti, p. 11

Academic, relaţia dintre stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara consideră inflaţia

drept cea mai importantă sursă de instabilitate financiară. Practica pare să întărească această

opinie pentru că cele mai multe perioade instabilitate financiară si de criza severă la nivelul

sectorului bancar au avut loc în perioade cu rate ale inflaţiei ridicate ori chiar de inflaţie

galopantă şi în perioade marcate de retragere ca urmare a adoptării, de către autorităţi, de măsuri

nepotrivit de moderare a procesului inflaţionist.

Practica financiara semnalează că un nivel al inflaţiei scăzut nu este o condiţie suficientă

pentru pastrarea stabilităţii financiare pe termen lung. Practica ţărilor asiatice este extrem de

relevantă: în perioada dinaintea declanşării unei crizei financiare s-a constatat acumularea unor

tulburări însemnate la nivelul economiilor acelor ţări, în ciuda manifestarii unui grad oarecum

înalt de stabilitate a preţurilor. Criza financiară actuală şi-a făcut apariţia după aproximativ

douăzeci de ani de inflaţie relativ mică şi stabilă. Mai mulţi factori au făcut ca nivelul scăzut al

inflaţiei să coexiste cu o lichiditate abundentă. Lichiditatea abundentă a modificat sistemul

financiar până când politica monetară a căzut în capcană. Neacţionarea ar fi dus la mărirea

inflaţiei. Acţiunea a condus la instabilitate financiară. Dacă reglementarea si supravegherea ar fi

prevenit acumularea exagerată a riscurilor de către întreprinzători, creşterea ratelor de dobândă

nu ar fi condus la producerea instabilităţii financiare. Aceste evoluţii evoca că politica monetară

şi supravegherea şi reglementarea trebuie să colaboreze eficient. Uneori politica monetară a fost

prea lejeră, inclusiv în relaţia cu sistemul de supraveghere şi reglementare existent.”9

9 Isărescu, Mugur, Nouă lecţii din actuala criză financiară, 2009, p. 3

Crizele financiare internaţionale din ultimii ani au „forţat” băncile centrale din mai multe

ţări să dea o atenţie mai mare stabilităţii financiare. Astfel crizele financiare recente scot în

evidenţă, după cum spun unii autori, aşa numitul „paradox al credibilităţii” politicii monetare,

conform căruia o politică monetară ce urmăreşte stabilitatea preţurilor, poate determina

înrăutăţirea dezechilibrelor macrofinanciare. Rationamentul credibilităţii scoate în evidenţă

faptul că un mediu economic cu o rată scăzută şi stabilă a inflaţiei poate crea un climat de

încrede rereferitor la ce ar stimula asumarea unor riscuri considerabile.Cu toate ca nu s-a ajuns

la verificarea ipotezei new environment, problema legăturii dintre stabilitatea preţurilor şi

stabilitatea financiară a rămas între preocupările băncilor centrale10.

În acest context creat, este destul de important să se aprecieze măsura în care băncile

centrale deţin capacitatea de a asigura în acelaşi timp stabilitatea preţurilor şi stabilitatea

financiară, utilizând instrumentele pe care le au la dispoziţie, precum şi procedeul în care cele 2

stabilităţi pot fi împăcate în ipoteza în care atingerea acestora presupune adoptarea unor măsuri

conflictuale.

Se pot emite o serie de împrejurări în care necesitatea menţinerii stabilităţii financiare să

fie mult mai importantă decât menţinerea echilibrului preţurilor; schimbarile rapide ale ratelor

dobânzilor menite refacerii durabilitatii preţurilor pe termen scurt se vor demonstra ineficiente pe

termen mai lung dacă ratele contribuie la inmagazinarea unor tulburări în alte sectoare

economice. Trebuie reţinut faptul că nu există reguli general valabile în asemenea situaţii –

trebuie să se aibă în vedere particularităţile fiecărui caz.

10 Roman, Angela, Politici monetare, Ediutra Universităţii Al. I. Cuza, 2012, p. 99

Capitolul 2. Rolul băncilor centrale în asigurarea stabilităţii

financiare

Sprijinirea stabilităţii sistemelor financiare atât la nivel naţional, cât şi internaţional

prezinta un aspect important pentru orice bancă centrală şi pentru orice guvern, mulţumită

potenţialelor costuri macroeconomice majore ale distrugerii sistemelor financiare. Interesul

băncii centrale este acela pentru o mai bună funcţionare a sistemelor financiare se justifică prin

rolul major pe care îl au sistemele financiare în politica monetară.

2.1. Criteriile urmărite pentru asigurarea stabilităţii financiare

În ceea cee priveste asigurarea stabilităţii financiare băncile centrale trebuie să realizeze o

serie de criterii, precum:

Cooperarea dintre banca centrală şi alte organisme de supraveghere trebuie să fie obiectul

unor aranjamente formale ori chiar cuprinderea în textul unor legi - aspect foarte

important important în supravegherea crizelor bancare;

Instituţia de supraveghere trebuie să aibă o bunǎ reputaţie, astfel încît sǎ dispună de

personal şi de resurse corespunzǎtoare;

Orice bancă centrală are nevoie de un acces adecvat la informaţiile de supraveghere,

astfel încât sǎ îşi ducă la bun sfârşit responsabilitǎţile de politicǎ monetarǎ şi funcţia de

împrumutǎtor de ultim rang;

bǎncile tind sǎ îşi exercite funcţiile în economiile dezvoltate şi în cele sǎrace,

responsabilitǎţile autoritǎţilor monetare fiind strâns legate cu nivelul PIB/locuitor;

împărţirea responsabilitǎţilor între banca centralǎ, guvern şi autoritǎţile de supraveghere,

trebuie sǎ fie publicǎ şi transparentǎ, ceea ce ridică posibilitatea de îndeplinire a acestora.

Băncile centrale execută funcţiile de reglementare şi supraveghere, ele au un rol extrem de

important în: supravegherea şi gestionarea crizelor bancare şi în promovarea unei infrastructuri

sănătoase.

Modificarile din structura sistemelor financiare au dus la o anumită structură a

organisemelor de supraveghere şi totodata au făcut obiectul multor dezbateri politice, în care s-a

pus problema daca băncile centrale îşi pierd din atributiile lor macroeconomic, în favoarea

supravegherii prudenţiale.

2.2. Rolul Băncii Centrale Europene în asigurarea stabilităţii financiare

Banca Centrală Europeană trebuie să realizeze, la nivelul întregii Europe, 3 atribuţii în

domeniul menţinerii si supravegherii stabilităţii financiare, ce sunt stipulate în Tratatul privind

funcţionarea UE:

monitorizarea şi evaluarea stabilităţii financiare;

consilierea financiară;

promovarea cooperării între băncile centrale şi autorităţile de supraveghere.

BCE, alături de Eurosistem evaluează si monitorizeaza stabilitatea financiară la nivelul

UE şi al zonei euro. Activitatea aceasta întregeşte și susţine activitatea paralelă la nivel naţional,

care este întreprinsă de băncile centrale naţionale, impreuna cu autorităţile de supraveghere în

vederea menţinerii stabilităţii financiare în acel stat.

Banca Centrală Europeană si Eurosistemul monitorizează sistematic transformarile

ciclice şi de structură din sectorul bancar al Uniunii Europene cat şi cel al zonei euro, dar şi din

alte sectoare financiare. Obiectivul activităţii de monitorizarea a stabilităţii financiare este acela

de a evalua posibilele vulnerabilităţi ale sectorului financiar şi rezistenţa acestuia la eventualele

şocuri.

Aceasta evaluarea este făcută în cooperare cu băncile centrale naţionale şi cu agenţiile de

monitorizare din Uniunea Europeană. În cadrul Băncii Centrale Europene, supravegherea

stabilităţii financiare presupune implicarea însemnată a mai multor direcţii. Rezultatul acţiunii

este publicat anual în rapoarte cum sunt: Consecventa sectorului bancar al Uniunii Europene –

„EU banking sector stability”, Analiza structurală a sectorului bancar al UE – „Structural

analysis of the EU banking sector” şi în rapoartele anuale ale băncii.

Instituţiile financiare au indatorirea să respecte normele specifice şi cerinţele de

supraveghere. Banca Centrală Europeană este frecvent invitată de către autorităţi competente la

nivel naţional, comunitar să împărtăşească din experienţa sa tehnică în vederea definirii si

elaborarii acestor norme şi cerinţe de supraveghere. Banca Centrală Europeană poate contribui

la acest proces şi din proprie iniţiativă, sustinand astfel luarea în considerare a perspectivei

stabilităţii financiare.

BCE poate oferi consiliere financiară prin:

consultări oficiale cu privire la proiectele legislative naţionale, comunitare

urmărind supravegherea şi stabilitatea financiară.

participarea sa la forumuri europene şi internaţionale (de exemplu:

Comitetul Basel pentru supraveghere bancară, Comitetul european pentru

valori mobiliare, Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni).

Eurosistem alături de BCE promovează cooperarea între autorităţile de monitorizare şi

băncile centrale din UE. Buna colaborare şi schimburile repetate de informaţii reprezintă una

dintre premisele menţinerii consecventei financiare în situaţii normale şi în situaţii de criză.

Atribuţia aceasta revine în principal Comitetului de smonitorizare bancară al Sistemului

European de Bănci Centrale şi are drept crepercursiune semnarea unor protocoale de înţelegere

de către autorităţile implicate. Aceste intelegeri sunt revizuite periodic în funcţie de evoluţiile

pietei si cele institutionale.

Capitolul 3. Rolul BNR în asigurarea stabilităţii financiare

În România sectorul bancar ocupă o pondere foarte însemnată în ansamblul sistemului

financiar. Facand comparatie cu sectorul bancar, piaţa asigurărilor,este la fel ca şi piaţa

instituţiilor financiare nebancare care deţine o pondere relativ redusă. Datorita acestor motive

impactul unor dereglări în sistemul bancar românesc asupra solidaritatii sistemului financiar ca

întreg ar fi mai mare decât dacă dezechilibrele s-ar fi produs în cadrul altei componente a

sectorului financiar. Valoarea supravegherii este importantă pentru oricare componentă a

sistemului financiar, monitorizarea bancară deţine rolul dominant în asigurarea stabilităţii

financiare din acest motiv este utilă ridicarea rapidă a supravegherii la nivelul celor mai înalte

standarde internaţionale. BNRin acest context şi-a asumat pe lângă rolul conferit de lege -

supraveghetor al pieţei bancare, şi rolul de monitorizare a stabilităţii financiare.

Primii paşi întreprinşi au fost încă din anul 2003, când BNR a avut initentia de a încheia,

cu entităţile implicate in monitorizaea celorlalte segmente ale pieţei financiare, acorduri de

cooperare. Banca centrală din anul 2006 s-a angajat şi în supravegherea stabilităţii financiare şi a

început sa publice rapoarte în acest sens. În aceste rapoarte se realizează un diagnostic asupra

modului în care transformarile petrecute de curând în zona instituţiilor financiare, a cadrului

macroeconomic şi a sectorului companiilor şi populaţiei pot afecta stabilitatea financiară.

Riscurile care sunt asociate acestor evoluţii sunt studiate cu ajutorul unui set de indicatori, iar

unde este posibil sa se realizează şi un stres, test pentru a se măsura în mod direct efectul unor

potentiale şocuri asupra caracterului solvabil sectorului bancar.

Cele mai importante riscuri care sunt analizate în sectorul bancar românesc sunt riscul de

credit riscul de lichiditate, riscul de piaţă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu este de părere că

cele mai importante riscuri pentru stabilitatea financiară sunt în continuare deficitul contului

curent şi inflaţia, mişcările de capitaluri ce pot afecta pieţele emergente şi în cazul României şi

creditul personal.

Banca Naţională a României defineşte rolul său în garantarea stabilităţii financiare drept

un „rol intrinsec în menţinerea stabilităţii financiare, date fiind responsabilităţile ce rezultă din

dubla sa ipostază de autoritate monetară şi prudenţială. Atribuţii subsumate obiectivelor de

stabilitate financiară sunt exercitate atât prin reglementarea şi supravegherea prudenţială a

instituţiilor aflate sub autoritatea sa, cât şi prin formularea şi transmiterea eficientă a măsurilor de

politică monetară şi supravegherea funcţionării în condiţii optime a sistemelor de plăţi şi

decontări de importanţă sistemică”11.

În vederea pastrarii stabilităţii financiare, BNR cooperează cu autorităţile de reglementare

şi monitorizare a diferitelor sectoare din sistemul financiar românesc. Cooperarea s-a intensificat

progresiv dintre acestea, pe măsură ce întregul sistem financiar românesc a devenit mult mai

dinamic si complex, producând întrepătrunderi la nivel instituţional. Astfel a devenit necesară

colaborarea dintre autorităţile care răspund de reglementarea, autorizare, supravegherea şi

controlul pieţelor constituente ale sistemului financiar în privinta asigurării transparenţei şi

integrităţii sistemului financiar şi a pieţelor componente, respectării cadrului legal aplicabil,

precum şi lărgirii cadrului naţional de stabilitate financiară. Pentru a fi implementate aceste

cerinţe, la 31 iulie 2007, Ministrul Finanţelor Publice, guvernatorul BNR, preşedintele CNVM,

preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii, preşedintele Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor şi directorul executiv al Fondului de Garantare a Depozitelor în

Sistemul Bancare au semnat „Acordul pentru cooperare în domeniul stabilităţii financiare şi al

gestionării crizelor financiare”  înfiinţând astfel Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară.

Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară are ca principale atribuţii:

-evaluarea analizelor periodice asupra stabilităţii sistemului financiar şi asupra riscurilor la care

sunt expuse instituţiile şi pieţele financiare;

-coordonarea gestiunii crizelor financiare;

- analizarea problemelor legate de asigurarea depozitelor, protecţia investitorilor şi instituţiilor,

precum şi a altor probleme legate de protecţia consumatorilor;

- examinarea proiectelor de acte normative ce prezintă interes pentru autorităţi din perspectiva

stabilităţii financiare şi a gestionării crizelor financiare;

- evaluarea capacităţii componentelor sistemului financiar de a rezista la şocuri extreme.

11 http://www.bnr.ro/Stabilitate-financiara---Rolul-BNR-3114.aspx

Acţiunile de cooperare în cadrul acestui acord se desfăşoară fără a se prejudicia

responsabilităţile si competentele autorităţilor semnatare, care se desfasoara din prevederile

legislaţiei în vigoare în baza cărora acestea îşi desfăşoară activitatea.

BNR participă, alături de celelalte state membre, la stabilizarea arhitecturii create de UE

în domeniul gestionării crizelor financiare. La 1 august 2007, guvernatorul BNR a semnat

declaraţia de aderare la „Acordul privind principiile de bază pentru cooperarea în domeniul

gestionării situaţiilor de criză„ (semnat de ţările Uniunii Europene în 2003) şi la „Acordul de

cooperare între autorităţile cu responsabilităţi de supraveghere a sistemelor de plăţi şi autorităţile

de supraveghere bancară” (semnat de ţările Uniunii Europene în 2001). De la 1 iunie 2008 a

intrat în vigoare „Acordul de cooperare între autorităţile de monitorizare financiară, băncile

centrale şi ministerele de finanţe din Uniunea Europeană privind solidaritatea financiară

transfrontalieră”. Acest acord a înlocuit Acordul de cooperare dintre autorităţile de supraveghere

bancară, băncile centrale şi ministerele de finanţe din ţările UE în domeniul situaţiilor de criză

financiară, care a fost semnat în anul 2005.

Pentru a realiza o cooperare eficientă în domeniul stabilităţii financiare, BNR organizează

în fiecare an, împreună cu FMI, un seminar regional pe teme de stabilitate financiară.

Rolul BNR în asigurarea stabilităţii sistemului financiar poate fi apreciat şi prin măsurile

întreprinse de-a lungul timpului pentru a riposta la unele ameninţări apărute în contextul

economic ori pentru a preîntâmpina apariţia anumitor dezechilibre. Rolul BNR în managementul

manifestărilor revoltei recente este extrem de important. De cand a inceput criza actuala,

economia românească cunoscuse deja o perioadă mai lungă de creştere economică, dar însoţită

de creşterea deficitul extern şi adatoriei externe pe termen scurt. Sectorul bancar a făcut faţă cu

bine acestor constrangeri.

Stabilitatea financiară a fost pusă in primejdie de o vulnerabilitate nouă - volatilitatea

finanţării externe. Un mic decalaj s-au manifestat şi repercusiunile inrautatirii climatului

economic extern asupra economiei româneşti, cu rezultate negative asupra calităţii portofoliului

de credite; riscul de credit rămâne vulnerabilitatea maririi sectorului bancar.

BNR, ca autoritate de supraveghere, a răspuns urmatoarelor ameninţări prin:

măsuri de optimizare a cadrului de reglementare prudenţială;

monitorizarea mult mai strictă a băncilor;

semnarea unor acorduri de finanţare cu FMI şi UE, alături de Guvern -

acorduri ce asigură finanţarea corespunzătoare a deficitului de cont curent;

asigurarea punctuală de lichiditate.

Stabilitatea financiară a rămas riguroasa în ciuda contextului economic internaţional si

national din ultimii ani. Pericolele cu privire la sectorul bancar au fost oprite de instituţiile de

credit prin eforturile lor proprii executate în contextul activităţii BNR în privinţa reglementării

prudenţiale, a supravegherii si gestionarii adecvate a riscurilor din sistem, incercari ce s-au

concretizat în consolidarea nivelulrilor de solvabilitate, lichiditate şi provizionare.

Intrebuintarea prevederilor acordului de finanţare semnat cu UE, FMI şi a altor instituţii

financiare de la nivel internaţional a protejat aplicarea fermă a politicilor macropudenţiale.

Iniţiativa Europeană de Coordonare Bancară s-a dovedit a fi prielnic pentru stabilitatea

financiară, iar cele 9 bănci participante executand la nivel agregat angajamentele de păstrare a

angajamentelor si expunerile de asigurare a unei capitalizări individuale a instituţiilor de credit

din ţara noastra care poate trece peste pragul de 10%. Acest acord a fost unul de tip preventiv,

constituind ancore pentru pentru prelungirea reformelor structurale în vederea impulsionării

potenţialului de creştere economică si asigurarea stabilităţii financiare.

In 2012 riscul de credit era principala vulnerabilitate a sectorului bancar românesc.

Portofoliile de credite şi-au continuat acelaşi traseu de deteriorare, înr-un ritm mai lent decât se

întâmpla în 2009. Creditele care sunt nepreformante au ajuns la 16,8% în iunie 2012 de la 14,3%

în decembrie 2011 (în anul 2009 creşterea a fost de 5%, în 2010 – 4%, iar în 2011 de 2,5%).

Evaluarea mai susţinută din ianuarie 2012 reflectă ajustările impuse de IFRS şi reevaluarea

calităţi creditelor care au fost restructurate în anii trecuţi.

Evoluţiilor pozitive de la nivel macroeconomic, sectorul bancar românesc se compara cu

o deteriorare a rezultatelor financiare din 2010 şi până în prima jumătate a lui 2012. Rezultatul

financiar a înregistrat o pierdere semnificativa în prima jumătate a lui 2012.

Ultimele rezultate ale acestui exerciţiu de testare la stres a platniciei sistemului bancar,

acoperă un orizont de 2 ani, aratand menţinerea unei capacităţi bune a instituţiilor de credit, de a

rezista la şocuri macroeconomice. In schimb, un număr restrâns de instituţii de credit manifestă o

vulnerabilitate în creştere,care se datoreaza efectelor induse asupra veniturilor nete din dobânzi

drept urmare a creşterii costurilor de finanţare, dar şi asupra volumului crescut decomision pe

fondul scăderii valorii de piaţă si al a garanţiilor deteriorării calităţii portofoliului de credite.

Concluzii

 

Raspundereaa băncilor centrale stă în analizarea şi monitorizarea sistemului financiar.

După cum sustine şi criza actuală, stabilitatea financiară joacă un rol important în ceea ce

priveşte sistemul financiar şi economia pe ansamblu. Tinand cont ca un numărul din ce în ce mai

mare de instituţii financiare active la ora actuală în două sau mai multe ţări, respectiv pe două sau

mai multe continente, consecventa financiară la nivel mondial a devenit şi mai importantă. Orice

bancă centrală trebuie să acorde o vigilenta sporită modificărilor de pe pieţele financiare

deoarece un sistem financiar permanent este o condiţie foarte importantă pentru asigurarea unei

emiteri eficiente şi lipsite de tensiuni a politicii monetare, luand parte în ultimă instanţă la

realizarea obiectivului variabilitatii preţurilor pe termen lung. Pe plan mondial, variabilitatea

preţurilor reprezintă practic o dorinta de îndeplinit în multe ţări, însă aceasta nu garantează

stabilitatea financiară. Pentru protejarea sistemul financiar şi a asigura sechilibrul financiar,

trebuie recunoscute principalele surse de risc şi de vulnerabilitate, iar toate părţile implicate

trebuie documentate asupra riscurilor.

În concluzie, stabilitatea preţurilor prezintă o importanţă deosebită pentru stabilitatea

financiară. În cazul în care sunt constrângeri pentru a opta între un proces promt de dezinflaţie şi

menţinerea stabilităţii financiare, considerand că cel din urmă trebuie să fieintaietor pentru banca

centrală a unei ţări în vederea realizarii obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor pe

termen lung.

BIBLIOGRAFIE

1. Bernanke B., The benefits of price stability, Princeton University, 20062. Siteul Sistemului Federal de Rezerve - www.fed.gov3. Siteul Băncii Centrale Europene - www.ecb.int4. Siteul Băncii Angliei - www.bankofengland.co.uk5. Siteul Băncii Japoniei - www.boj.or.jp/en/6. Siteul Băncii Naţionale a României – www.bnr.ro7. Bernanke B., The benefits of price stability, Princeton University, 20068. Spulbăr, Cristi, Revista Finanţe - Provocările viitorului, Consideraţii privind rolul şi

importanţa stabilităţii financiare în contextul integrării bancare europene, 20069. Isărescu, Mugur, Probleme ale politicii monetare într-o ţară emergent. Cazul

României, Barcelona, 200810. Isărescu, Mugur, Nouă lecţii din actuala criză financiară, 200911. Isărescu, Mugur, Stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, Piteşti12. Roman, Angela, Politici monetare, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi,

201213. BNR, Raport asupra stabilităţii financiare 201114. BNR, Raport asupra stabilităţii financiare 201215. BCE, Financial Stability Review, iunie 2012