UNIVERSITATEA ¨LUCIAN BLAGA¨FACULTATEA DE DREPT ¨SIMION BĂRNUȚIU¨SPECIALIZARE: MANAGEMENTUL POLIȚIEI LOCALEANUL II, SEMESTRUL I, CENTRUL SIBIU- ZI

DISCIPLINA: Statutul politistului local în România și statele UE

TEMA: Funcționarul public și Funcția publică- Polițistul Local

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: MASTERAND:Prof. Univ. Dr. Vlad Barbu Constantin Andreea Maria

Funcționarul public și funcția publicăPolițistul Local

Consideraţii generale

Poliţia Română reprezintă unul din factorii cu rol determinant în menţinerea

echilibrului societăţii , arespectului legalităţii , a ordinii şi liniştii publice , a

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor .

Măsurile luate de către stat de a reda forţele publice poliţieneşti şi organelor

din componenţa lor ,funcţiile specifice statului de drept au constituit un pas decisiv în

procesul de restaurare şi modernizare a infrastructurilor în aşa fel încât acestea să

acopere diversitatea formelor de manifestare a criminalităţii. Poliţia Română a

cunoscut un radical proces de înnoire şi restructurare pe toate planurile . Un prim pas

a fost depolitizarea acestei instituţii , ceea ce a permis să fie doar în slujba

comunităţii, a legii şi adevărului .

Dreptul poliţienesc , parte componentă a dreptul public intern ,impune cu

necesitate şi analiza situaţiei juridice , a personalului care compune aparatul poliţiei ,

adrepturilor şi obligaţiilor ce îi revin din legile ţării , a naşterii şi încetării raportului

de serviciu şi a altor aspecte ce ţin de statutul juridic al funcţionarului care acţionează

în sistemul forţelor publice poliţieneşti . Din acest punct de vedere noţiunea de statut

juridic se prezintă ca un ansamblu de norme , de reguli care stau la baza constituirii şi

activităţii unei instituţii , organizaţii .

Definirea noţiunii îşi găseşte originea în expresia latină ,, status ’’ , care

desemna atributele necesare dobândirii personalităţii fără de care persoana era lipsită

de posibilitatea exercitării depline a drepturilor sale .

Statutul juridic al poliţistului poate fi definit ca un ansamblu de drepturi şi

obligaţii profesionale şi personale conferite de funcţia exercitată , conform legii , în

una din structurile aparatului poliţienesc , în slujba comunităţii . Eficienţa acestor

organe ale autorităţii publice , depinde în mare măsură de motivaţia , competenţa

profesională şi dăruirea celor care le alcătuiesc de transformarea structurilor

poliţieneşti în conformitate cu standardele europene . Statutul juridic al poliţistului ,

adoptat prin Legea nr. 360/2002 consacră trecerea poliţiştilor din structura militară în

cea civilă , demilitarizarea poliţiei , ca rezultat al reformei în cadrul Ministerului de

Interne , constituind un pas înainte în lupta criminalităţii , o activitate mai calificată ,

mai responsabilă a poliţistului la toate nivelurile , începând de la inspectorul şef al

poliţiei şi până la ultimul agent de poliţie .

Definirea noţiunii de funcţionar public

Termenul de funcţionar public este abordat sub mai multe accepţiuni de

diferite ramuri de drept :

A) Dreptul penal român specifică faptul că prin funcţionar public se înţelege

orice persoană care exercită permanent sau temporar , cu orice titlu , o însărcinare de

orice natură , retribuită sau nu , în serviciul unei unităţi dintre cele la care se refera art

145 C.P .

Art.145 C.P. se refera la noţiunea de public prin care se înţelege tot ceea ce priveşte

autorităţiile publice , instituţiile sau alte persoane juridice de interes public ,

administrarea su exploatarea bunurilor proprietate publică , serviciile de interes

public , precum şi bunurile de orice fel care , potrivit legii , sunt de interes public .

Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată la alin.1 din art. 147 C.P. precum şi

orice salariat care exercită o însărcinare , în serviciul unei alte persoane juridice decât

cele prevăzute în acest aliniat .

B) În dreptuladministrativ se dă o lată definiţie în sensul că : funcţionarul

public este persoana fizică , titular al unei funcţii de stat sau investită cu o anumită

funcţie de stat , ocupată cu forme legale .

C) În dreptul muncii până la adoptarea legii privind statutul funcţionarilor

publici , definirea noţiunii avea la bază un criteriu de ordin economic , cuprinzând pe

toţi angajaţii care efectuează munci ce nu sunt direct productive , activităţi de birou .

Poliţistul – funcţionar public

Prin specificul profesiei sale , poliţistul este purtător de autoritate se poate

spune , că orice funcţionar în serviciul public este purtător de autoritate , într-un grad

mai mare sau mai mic . Atunci se naşte întrebarea prin ce se individualizează

poliţistul în rândul funcţionarilor publici .

Mai întâi este nevoi să facem apel la ceea ce în termenii literaturii de specialitate, se

numeşte ,, dreptul de poliţie al statului ’’, adică dreptul suveran al fiecărui stat de a

cere cetăţenilor săi , srăinilor şi apatrizilor să-i respecte actele sale de putere şi

totodată dreptul de a-şi apăra existenţa legală şi materială , ordinea publică şi

proprietatea , ca şi protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor , prin acţiuni

poliţieneşti preventive sau punitive . Poliţistul este investit prin lege să vegheze ca

acest drept de poliţie al statului să fie realizat în practică . Investit ca autoritate ,

poliţistul apără avutul public şi privat , drepturile fundamentale ale individului , dar şi

drepturile şi interesele grupurilor sociale şi ale statului.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 prin Statutul poliţistului , prevăzute în

art.1 alin.1 – definirea noţiunii acestuia se face în felul următor : ,,Poliţistul este

funcţionar public civil , cu statut special , înarmat , ce poartă , de regulă uniformă şi

exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege ca instituţie specializată a

statului ’’. Din textul legii rezultă că poliţistul face parte dintr-o instituţie specializată

de stat , remarcă care conduce la distincţia ce trebuie făcută între acest organ executiv

al statului şi alte instituţii cu caracter privat şi nu în ultimul rând de a sublinia

modalitatea de susţinere financiară şi materială , din bugetul statului .

Statutul special este conferit poliţistului de îndatoririle şi riscurile deosebite ,

de portul armei şi de celelalte diferenţieri prevăzute în lege . Exercitarea profesiei de

poliţist implică , prin natura sa îndatoriri şi riscuri deosebite faţă de alte profesii .

Precum orice altă profesie , cea de poliţist îşi are rigorile ei . Pe lângă statutul şi

regulamentele instituţiei din care face parte , poliţistul se conformează unor legi

nescrise , dar bine definite , pe care trebuie să le respecte necondiţionat .

Poliţistul prin comportamentul şi acţiuniile sale , conferă în ochii cetăţenilor ,

prestigiul instituţiei din care face parte . Acţiunile sale trebuie sa se bucure de

credibilitate şi se susţinerea opiniei publice . Este important ca toţi membrii

comunităţii să aibă dovezi concrete că li se aplică un tratament egal şi plin de

consideraţie . Încrederea în cel chemat să aplice legea nu se câştigă uşor . Cetăţenii

trebuie să aibă sentimentul că siguranţa lor civică , drepturile şi interesele legale le

sunt apărate efectiv . Nu trebuie uitat faptul că măsurile represive nu duc neapărat la

eradicarea criminalităţii sau a comportamentelor deviante . De aceea , poliţistul prin

tactul şi modalităţiile specifice muncii sale trebuie să prevină acţiunile reprobabile

sau dăunătoare bunului mers al vieţii sociale .

Poliţistul este investit cu exerciţiul autorităţii publice , pe timpul şi în legătură

cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu , în limitele competenţelor

stabilite de lege , însă autoritatea funcţiei nu o poate exercita în mod arbitrar şi în

interes personal .

Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul

persoanei , comunităţii şi instituţiilor statului , exclusiv pe baza şi în executarea legii,

cu respectarea principiilor imparţialităţii , nediscriminării , proporţionalităţii şi

gradualităţii .

Evident , poliţistul răspunde în faţa legii şi a comunităţii de legalitatea şi

corectitudinea acţiunilor sale , el având o dublă calitate , de reprezentant al autorităţii

statale şi de membru al comunităţii . Poliţistul este obligat să facă uz de lege în orice

situaţie , indiferent de calitatea şi poziţia socială a celui care a încălcat-o şi în acelaşi

timp să nu facă abuz de prevederile legale , de calitatea ce o are şi de funcţia ce o

ocupă în cadrul aparatului de poliţie .

Politistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale

omului, Constituţia şi legile ţării, jurămantul de credinţă faţă de România,

prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească dispoziţiile legale ale

şefilor ierarhici privind activitatea sa profesionala . El raspunde, în condiţiile legii,

pentru modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu."

Funcţia publică poliţienească

Conceptul de funcţie publică

Noţiunea de funcţie publică, în accepţiunea modernă, este susceptibilă de

mai multe înţelesuri . Literatura juridică franceză, de exemplu, reţine urmatoarea

formulare: "Funcţia publică poate fi definită ca ansamblul de persoane fizice care îşi

desfăsoară activitatea într-o instituţie publică".

In concepţia juriştilor români, noţiunea de funcţiune desemnează "totalitatea

activităţilor şi sarcinilor publice care trebuie sa fie fndeplinite de cei care lucreaza

intr-o institutie publica".

Conform dispozitiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcţionarilor publici "Functia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică în temeiul legii, în

scopul realizării competenţelor sale". Diferenţele ce apar între definiţiile date

funcţiei publice de către diverse sisteme de drept se explică prin modul cum sunt

tratate problemele administrării publice. Aceste poziţii, în literatura juridică

internaţională, se referă pe de o parte la sistemul carierei în care activitatea

funcţionarului este tratată ca o profesie de sine stătătoare (realizată de profesionişti

pregătiţi special pentru aceasta), iar pe de altă parte sistemul pur şi simplu de "slujbă"

în care nu se cer condiţii speciale de pregatire din partea celui care urmeaza a

îndeplini activitatea respectiva.

Din aceasta perspectivă funcţia publică poate fi privită din mai multe puncte

de vedere:

a.) în sens organic - funcţia publică este ansamblul personalului;

b. ) în sens formal - funcţia publică desemneaza regimul juridic aplicabil

ansamblului personalului;

c. ) în sens material - funcţia publică este o activitate care constă în a participa în

mod constant şi cu titlu profesional la activităţile instituţiei publice.

Funcția publică polițienească

Poate fi definită ca fiind "funcţia ce asigura buna organizare internă a societaăţii

şi respectul regulilor care acţionează în sânul acesteia prin măsuri coercitive sau

dacă situaţia impune, prin apelul la folosirea forţei".

Reţinând necesitatea relativităţii definiţiei funcţiei publice politieneşti care

este în mod determinant influenţată de sistemul juridic existent în fiecare ţara,

putem defini funcţia publică poliţienească ca "ansamblul de sarcini legale, de interes

general, înfăptuite de poliţiştii - funcţionari publici, în beneficiul comunităţii şi al

statului".

De la o ţară la alta poliţia poate depinde fie direct de şeful statului, fie de

Ministerul Justiţiei , de Ministerul de Interne ori de cel al Apărării . Indiferent de

subordonare, poliţia îndeplineşte în cadrul societăţii misiuni specifice cum ar fi;

a.) lupta împotriva criminalităţii , care presupune atribuţii de prevenire,

cercetare ,urmărire şi reprimare a infracţiunilor;

b.) desfăşurarea unor activităţi administrative (evidenţa populaţiei, cazier

judiciar, circulaţie rutieră , paşapoarte, autorizaţii );

c.) informarea autorităţilor legal, constituite (legislativul, Guveraul );

d.) aplicarea legii, la nevoie chiar prin folosirea faptei.

Poliţia este însărcinată să asigure ordinea, liniştea şi securitatea unei

colectivităţi sociale, siguranţa cetăţenilor, a avutului public şi privat, impunându-le la

nevoie, prin constrângere, obligaţia respectării legilor.

Exercitarea funcţiei publice poliţieneşti trebuie concepută în cadrul unui

serviciu care acţionează in beneficiul comunităţii.

Categorii de poliţişti

Poliţiştii ca funcţionari publici pot fi grupaţi în mai multe categorii, criteriile

de departajare decurgând, în primul rând din actele normative care desemnează, în

mod expres, elementele componente ale forţei poliţieneşti, astfel;

Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de

Interne stabileşte în cuprinsul său, în funcţie de atribuţiile ce le revin, că există

poliţiştii propriu-zişi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratele

Judeţene, poliţişti de frontieră , lucrători la paşapoarte, pompieri , jandarmi.

Legea nr. 389/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării

Naţionale care delimitează atribuţiile şi obiectul activităţii acestuia ca fiind "asigurarea

independentei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, precum şi a

ordinii constituţionale" stabilind o altă categorie de functionari publici cu atribuţii

poliţieneşti în stat.

Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de

Informaţii, ai cărui funcţionari îndeplinesc atribuţii ce implică exerciţiul autorităţii

publice în domeniul culegerii, verificării şi valorificării informaţiilor necesare

cunoaşterii, prevenirii şi contracarării actiunilor ce constituie amenintari la adresa

siguranţei naţionale a României.

Legea nr. 56/1992 privind frontiera de slat a României care în art. 5 prevede

că respectarea regimului juridic al frontierei face obiectul de activitate al unităţilor

de paşapoarte şi poliţiei de frontieră din componenţa Ministerului de Interne.

Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea jandarmeriei, ai

căror cadre îndeplinesc atribuţii de mentinere a ordinii şi paza unor obiective

importante.

Această delimitate făcută de legiuitor, cunoscută în practică si sub denumirea

de compartimentare pe arme, stabileşte categoriile de poliţişti - funcţionari publici ce

îndeplinesc atribuţii poliţieneşti în diferite domenii de activitate.

Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau libertăţi ale poliţistului

Drepturile şi îndatoririle poliţistului constituie un capitol important din

Statutul poliţistului şi ele sunt delimitate sub formă de coduri de conduită cuprinse

în legi naţionale sau în convenţii Internaţionale, în unele ţări sunt formulate coduri si

statute care cuprind drepturi şi obligaţii dictate de importanţa socială a misiunilor ce

revin poliţistului. Aceste drepturi şi îndatoriri cuprind atât norme morale de conduită

cât şi norme de natură juridică care se referă la comportamentul în timpul exercitării

funcţiei cât şi în afara serviciului.

Poliţistul român are drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţia şi legile

ţării, cu interdicţiile sau restrângerile determinate de profesia şi poziţia sa socială.

Deci noţiunea de drepturi trebuie înţeleasă în sens generic, ea presupunând atât

drepturile din întreaga legislaţie, dar şi drepturile acordate de regulamentele interne

de muncă. De asemenea, trebuie făcută distincţia între drepturile specifice de serviciu

conferite de legea organică pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale în cadrul

funcţiei poliţieneşti şi drepturile generale personale acordate de Statutul poliţistului în

calitatea sa de funcţionar- public civil cu statut special.

Drepturile specifice de serviciu pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale

sunt prevăzute în legi generale (Codul penal şi Codul de procedură penală) şi în

legi speciale care au ca obiect definirea şi coordonarea mijloacelor şi modalităţilor

juridice pentru îndeplinirea actului de justiţie. Acest cumul de drepturi, mai este

cunoscut şi sub denumirea de "drepturi de funcţiune".

Drepturile generale ale poliţistului sunt prevăzute în art. 28 - 40 din Legea nr.

360/2002 privind Statutul poliţistului.

Art. 28 - stabileşte că poliţistul are dreptul la:

A ) . salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii ,si

prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul

corespunzător funcţiei îndeplinite, gradului profesional deţinut, gradaţii, sporuri pentru

misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit;

B) . ajutoare şi alte drepturi băneşti, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;

C ) . uniforma, echipament specific, alocaţii pentru hrană, asistenţă medicală şi

psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite, în condiţiile stabilite prin

hotărâre a Guvernului;

D ) . locuinţă de intervenţie, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în

condiţiile legii;

E ) . concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concediu fără plată ,în

condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

F ). concedii medicale pentru: caz de boală, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea

şi întărirca sănătăţii, accidente produse în timpul şi din cauza serviciului; concedii

de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani, îngrijirea

copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum şi în alte situaţii, în condiţiile

stabilite prin lege;

G ) . bilete de odihnă, tratament şi recuperare, în condiţiile stabilite prin hotărâre a

Guvernului;

H ). pensii, în condiţiile stabilite prin lege;

I ). indemnizaţii de instalare, de mutare, de delegare sau detaşare, precum şi

decontarea cheltuielilor de cazare, în condiţiile stabilite prin lege;

J ). decontarea cheltuielilor de transport în cazul mutării în alte localităţi şi o dată

pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, în condiţiile stabilite prin hotărâre a

Guvernului;

K ). încadrarea activităţii în condiţii deosebite sau speciale de muncă, potrivit

legii;

L) . portul permanent al armamentului din dotare sau achiziţionat personal, în

coudiţiile legii;

M) . asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin hotarâre de

Guvern;

N ). tratament medical în străinătate pentru afecţiuni contactate în timpul exercitării

profesiei, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

O ). asistenţă juridică asigurată de către unitate, la cerere, în cazul cercetării sale

pentru faptele comise în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(2) Armamentul dobândit personal se deţine după pensionare pe baza permisului

obţinut, în condiţiile legii.

Art. 29 - (1) Pentru activitatea desfăşurată, poliţiştilor li se conferă ordine şi

medalii, potrivit legii.

(2) In cazul întreruperii activităţii în poliţie, timpul cât poliţistul a desfăşurat o

altă activitate nu va fi luat în calculul vechimii în poliţie pentru care se conferă

ordinul sau medalia.

Art. 30 - Condiţiile privind pensionarea şi drepturile de pensii ale poliţiştilor se

stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/

2002 privind Statutul poliţistului.

Art. 31 - (1) Poliţistul mulat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea

în care îşi are domiciliul, în situaţia în care nu efectuează naveta ori nu deţine locuinţă

proprietate personală şi nu i se poate asigura spatiu de locuit, are dreptul la

compensarea chiriei lunare, în cuantum de până la 50% din salariul de bază.

(2) Soţul sau soţia poliţistului mutat(ă) în interesul serviciului în altă

localitate,care a fost încadrat(ă) în muncă şi a întrerupt activitatea datorită mutării

împreună cu soţul sau soţia, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 50% din salariul

de bază al poliţistului, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei alte activităţi

aducătoare de venituri dar nu mai mult de 9 luni.

(2) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi poliţiştilor, absolvenţi ai instituţiilor de

învăţământ ale Ministerului de Interne, care au fost repartizaţi în unităţi situate în

alte localităţi decât cele de domiciliu, cât şi sotului sau soţiei acestora.

(3) De indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (2) beneficiază şi soţul sau soţia

care, la data mutării poliţistului, era înscris(ă) în conditiile legii, ca şomer (ă), dar

numai după expirarea termenului de plată a ajutorului de somaj stabilit prin lege.

(4) Cuantumul compensaţiei prevăzute la alin. (1) şi condiţiile de acordare se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului de interne.

Art. 32 - (1.) Poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată

în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care işi are

sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii.

(2) Poliţistul care are o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani poate cumpăra

locuinţa de serviciu.

(3) Criteriile şi condiţiile de sprijin, prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin ale

ministrului de interne.

Art. 33 - In exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul beneficiază de protecţie

specială, în condiţiile legii.

Art. 34 - Poliţistului i se asigură gratuit echipamentul de protecţie adecvat

misiunilor specifice pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care, ca urmare a îndeplinirii

atribuţiilor de serviciu, i s-a degradat sau distrus îmbrăcămintea ori alte bunuri

personale, are dreptul la despăgubiri corespunzătoare.

Art. 35 -Membrii familiei poliţistului beneficiază gratuit, în condiţiile stabilite

prin hotărâre a Guvernului, de:

a. asistenţă medicală şi medicamente, în cadrul sistemului de asigurare de sănătate

specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;

b . decontarea cheltuielilor de transport, în situaţia mutării poliţistului în interes

de serviciu în altă localitate.

Art. 36 - In sensul prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

familia poliţistului cuprinde sotul/soţia, copiii şi părinţii aflaţi în întreţinerea legală a

acestuia.

Art. 37 - Copiii poliţistului decedat în timpul şi din cauza serviciului pot fi

transferaţi, la cerere, la instituţiile de învăţământ ale Ministerului de interne, în

condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Art. 38 - Poliţistul pensionat şi soţia/soţul acestuia au dreptul gratuit la asistenţă

medicală şi medicamente, în cadrul sistemului de asigurare de sănătate specific

apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti şi au acces la

casele de odihnă, sanatoriile, bazele sportive si alte spaţii pentru odihnă şi agrement,

care aparţin sau sunt în administrarea Ministerului de Interne.

Art. 40 - Poliţistul şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie din partea

structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violentele la care ar

putea fi supuşi, ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau în legatură cu

acestea .

Art. 53 - Pentru contribuţii deosebite la apărarea ordinii publice, a drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi la prevenirea faptelor antisociale

poliţistului i se pot conferi decoraţii, în condiţiiie legii.

Art. 54 - (1 ) Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, poliţiştilor li

se pot acorda recompense morale sau materiale, în condiţiile stabilite prin ordin al

ministrului de interne.

(2) Pentru merite excepţionale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea

poliţiei, poliţistul poate fi avansat în gradul profesional următor, înaintea împlinirii

stagiului minim, în condiţiile stabiiite prin ordin al ministrului de interne.

(2) Pentru acţiuni deosebite care determina aducerea de venituri la bugetul

statului,poliţistul poate fi recompensat cu pănâ la 1% din cuantumul acestora, dar

nu mai mult decât venitul său brut anual, în condiţiile stabilite prin ordin al

ministrului de interne.

Art. 73 alin. 3 - La pensionare poliţistului i se poate acorda gradul profesional următor

în condiţiile legii.

Indatoririle poliţistului

Art. 41 - Poliţistul este dator:

- să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de

drept şi să apere valorile democratice;

- să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, în special faţă de

grupurile vulnerabile, să-şi consacre activitatea profesională îndeplinirii cu

competenţă, integritate, corectitudine şi conştinciozitate a îndatoririlor specifice de

serviciu, prevăzute de lege;

- să-şi perfecţioneze continuu nivelul de instruire profesională şi generală;

- să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga

activitate;

- să fie respectuos, cuviincios şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni;

- să acorde sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu;

- să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate, cu privire la faptele

de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă;

- prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţia şi încrederea

impuse de profesia de poliţist ;

Art. 42 - Poliţistul este obligat:

• să păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor dobândite

în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care

îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau legea impun dezvăluirea

acestora;

- să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în aşa fel încât

să nu beneficieze şi nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidenţiale

obţinute în calitatea sa oficială;

- să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra

problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competenţelor legal stabilite;

- să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu

compromită , prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcţiei sau al instituţiei

din care face parte.

Art. 44 - ( 1 ) Serviciul poliţienesc are un caracter permanent şi obligatoriu;

(2) Poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum si

în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de

serviciu , cu cormpensarea timpului lucrat, potrivit legii.

(3) In caz de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi liniştii

publice ori alte asemenea evenimente, poliţistul este obligat să se prezinte de îndată la

unitatea de poliţie din care face parte.

(4) La instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi

război, poliţistul va actiona conform legii.

(5) In cazul producerii vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), poliţistul

care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a

Ministerului de Interne, informând superiorii săi despre aceasta.

Art. 39 - (1) Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe

săptămână, stabilit astfel încât să asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi

refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Programul de lucru , formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului

săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, după consultarea Corpului

Naţional al Poliţiştilor.

(3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânală

ce se cuvin poliţistului poate fi amânată, în mod excepţional, cel mult de două ori

într-o lună.

Restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi

Art. 43 - Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:

a ) . să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, sau să facă să i se

promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale, daruri sau alte

avantaje;

b) . să rezolve cereri care nu sunt de cormpetenţa sa ori care nu i-au fost repartizate de

şefii ierarhici sau sa intervină pentru soluţionarea unor asemenea cereri, în scopurile

prevăzute la lit.a ;

c) . să folosească forţa, altfel decât în condiţiile legii;

d) . să provoace unei persoane suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a obţine de la

această persoană sau de la o terţă persoană, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi

pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis,

de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane ;

e) . să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;

f) . să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale sau publicaţii cu caracter

politic, imoral ori care instigă la indisciplină ;

g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unităţii de

poliţie din care face parte, interese de natură a compromite imparţialitatea şi

independenţa acestuia.

Art. 45 - ( 1 ) Poliţistului îi este interzis:

a) . să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice sau să desfăşoare

propagandă în favoarea acestora;

b). să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;

c) . să candideze pentru autorităţile administraţiei publice locale, Parlamentul

României şi pentru funcţia de Preşedinte al României;

d) . să exprime în public opinii contrare intereselor României;

e) . să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii,

procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

f) . să adere la secte, organizaţii religioase sau alte organizaţii interzise de lege,

g) . să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ sau să

participe la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de

acţionar ;

h) . să exercite activităţi cu scop lucrativ, de natură să lezeze onoarea şi demnitatea

poliţistului sau a instituţiei din care face parte.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A POLIŢIŞTILOR

Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează

răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, dupa caz.

Indiferent de forma pe care o îmbracă răspunderea juridică, în funcţie de

valoarea socială ocrotită şi de modul de ocrotire antrenarea răspunderii juridice este

condiţionată de întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: fapta ilicită, rezultatul

socialmente periculos, legatura cauzală între faptă şi rezultat, vinovăţia şi capacitatea

de răspundere juridică a poliţistului.

Participant la relaţiile sociale, poliţistul, poate răspunde juridic atât în calitate

de cetăţean, pentru încălcarea legii, cât şi ca functionar public, dacă faptele

respective sunt în legătură cu serviciul său.

Încălcarea dispozitiilor legale, prin săvârşirca unei fapte ilicite, de către

poliţist, în cadrul raportului juridic de serviciu poate atrage dupa caz o răspundere

disciplinară, civilă sau penală, iar pentru pagubele produse unităţii o raspundere

materială care are mai mult un caracter reparator.

Este absolvit de orice răspundere poliţistul care prin exercitarea, în limitele

legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a

adus prejudicii patrimoniului acestora.

1. Răspunderea disciplinară a poliţistului

Acest gen de răspundere intervine atunci când poliţistul săvârşeşte cu

vinovăţie o abatere de la îndatoririle de serviciu în timpul exercitării funcţiei

poliţieneşti, dar si abaterile comise de el în afara atribuţiilor de serviciu dar care aduc

atingere prestigiului instituţiei din care face parte şi calităţii de poliţist.

Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii

încât, potrivit legii penale să fie considerate infracţiuni urmatoarele fapte săvârşite de

poliţist, comise cu vinovăţie:

a.) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau societate, care aduce

atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei;

b.) neglijenţa manifestată în îudeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor

primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege;

c.) întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor;

d.) depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii;

e.) absenţa nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;

f.) producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului

Ministerului de Interne;

g.) încălcarea normelor privind confidentialitatea activităţii desfăşurate;

h.) nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă;

i.) imixtiunea ilegala în activitatea altui poliţist;

j.) intervenţia pentru iufluenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacere

intereselor oricărei persoane.

Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului sunt:

avertismentul;

mustrarea scrisă;

reducerea salariului pentru funcţia îndeplinită cu 5-10% pe o perioada de 1-

3luni;

amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de

1-2 ani;

retrogradarea din funcţie până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deţinut ;

suspendarea din funcţe de la 1-3 luni, perioadă în care poliţistul beneficiază

numai de salariul corespunzător gradului profesional deţinut;

destituirea din funcţia publică avută.

Sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după

consultarea consiliilor de disciplină. Procedura cercetării prealabile se reglementează

prin ordin al ministrului de interne.

Cercetarea prealabilă se efectuează de şeful unităţii sau de către poliţişti anume

desemnaţi. Cercetările referitoare la abateri din care rezultă date şi indicii ca au fost

săvârşite fapte prevăzute de legea penală se vor efectua şi cu participarea unui

reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor urmând ca, în raport de constatări, să fie

sesizate organele judiciare.

Ascultarea celui în cauză şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii. Poliţistul

cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite probe în

apărare.

În faţa consiliilor de disciplină, poliţistul are dreptul de a fi asistat de un alt politist,

ales de către acesta, sau desemnat de Corp. De asemenea, poliţistul cercetat poate fi

asistat, la cererea sa, de avocat.

La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de

împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvărşită, de cauzele, gravitatea şi

consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea

pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

Sancţiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă

despre abaterea săvârşită, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei. Pentru

aceeaşi abatere nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.

Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin

ordin al ministrului de interne.

Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen de 15 zile de

la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se

pronunţă prin decizie motivată, în termen de 30 de zile.

Împotriva sancţiunilor aplicate şi a deciziilor nefavorabile, poliţistul

nemulţumit, se poate adresa Corpului Naţional Poliţiştilor, potrivit art. 50 lit.d din

Legea nr. 360/ 2002 privind Statutul poliţistului.

Poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios

administrativ, solicitând anularca sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau a

dispoziţiei de sancţionare. Poliţistul poate fi mutat în altă localitate decât cea de

domiciliu în următoarele situatii :

a) în interesul serviciului cu acordul celui mutat;

b) la cerere;

c) când unitatea din care face parte se reorganizează, iar postul se desfinţează şi

nu există posibilitatea numirii pe o funcţie corespunzătoare, cu acordul celui mutat;

d) pentru a înlătura un pericol care afectează viaţa sau integritatea sa ori a

membrilor de familie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e) cand imaginea sa în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea este afectată.

Poliţistul poate fi delegat, detaşat ori transferat, potrivit normelor de competenţă

aprobate prin ordin al ministrului de interne, în condiţiile legii. Poliţişti se pot asocia şi

pot constitui asociaţii cu caracter profesional, umanitar, tehnico-ştiinţific, cultural,

religios şi sportiv-recreativ, fără a aduce atingere îndeplinrii i atribuţiilor şi îndatoririlor de

serviciu.

2. Răspunderea materială a poliţiştilor

Poliţistul răspunde material pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit

legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne.

Răspunderea materială este o formă a răspunderii juridice şi constă în obligarea

poliţiştilor de a repara o pagubă materială directă, certă şi actuală, cauzată unităţii în care

acestia îşi desfăşoară activitatea sau unor terţe persoane şi la a cărei despăgubire a fost

obligat Ministerul de Interne, ca urmare a unei fapte ilicite comisă cu vinovăţie.

Poliţiştii răspund material pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea

şi gestionarea resurselor financiare şi materiale ale unităţii unde îşi desfăşoară

serviciul.

2.1. Caracterele răspunderii materiaie a poliţiştilor

a. Răspunderea materială are caracterul unei obligaţii ce revine poliţistului de a

repara o pagubă adusă Ministerului de Interne sau terţelor persoane, la a cărei reparare a

fost obligat Ministerul de Interne.

b. Caracterul unei dezdăunări. Răspunderea materială are un caracter reparator

independent de alte măsuri cu caracter disciplinar sau penal, care se iau împotriva

celui vinovat de producerea pagubei. Deci imputaţiile ce se fac reprezintă numai

despăgubirea pe care trebuie să o plătească poliţistul din vina căruia a fost pagubit

patrimoniul Ministerului de Interne.

2.2. Funcţiile răspunderii materiale

Răspunderea materială se fundamentează pe ideea reparării prejudiciului cauzat

prin săvârsirea de către poliţist a unei fapte ilicite, de aici rezultând două funcţii:

funcţia de apărare a patrimoniului ministerului şi a proprietăţii publice;

funcţia de ocrotire a intereselor legitime ale persoanelor încadrate în

minister ,prin care se asigură garantarea veniturilor cuvenite salariaţilor ministerului,

împotriva consecinţelor nefavorabile ale faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii.

2.3.Trăsăturile răspunderii materiale

Spre deosebire de răspunderea civilă, cea materială are o serie de trăsături

caracteristice care îi definesc conţinutul, ea derivând din raporturi juridice de muncă,

distincte de raporturile patrimoniale ce formează obiectul dreptului civil, fiind o

instituţie specifică dreptului muncii.

a) Este o răspundere specială, condiţionată de existenţa raportului juridic de munca.

Spre deosebire de răspunderea civilă care poate fi delictuală sau

contractuală ,răspunderea materială se stabileşte întotdeauna în sarcina unei

persoane fizice care are calitatea de persoană încadrată în muncă pe baza unui

contract.

b) Este o răspundere materială limitată sub 3 aspecte:

- sub aspectul întinderii despăgubirii (poliţistul răspunde doar pentru daunele

efective, nu şi pentru foloasele care nu sunt realizate de unitate, spre deosebire de

dreptul civil unde daunele cuprind şi beneficiul de care a fost lipsit creditorul);

- poliţistul răspunde numai pentru prejudiciile actuale, nu şi pentru cele viitoare.

Răspunderea materială intervine numai dupa ce s-a constatat paguba;

- răspunderea materială este limitată sub aspectul executării silite a creanţei

unităţii ce reprezintă despăgubiri, în sensul că executarea silită vizează, de regulă ,

numai o cotă din salariu.

c) La baza răspunderii materiale stă vinovăţia care trebuie dovedită de unitate.

Poliţiştii răspund numai pentru pagubele produse din vina lor. Pentru pagubele

inerente îndeplinirii serviciului sau datorate unor împrejurări neprevăzute, riscului

normal al serviciului sau în caz de forţă majoră operează exonerarea de răspundere.

De asemenea, poliţistul nu raspunde de pagubele cauzate patrimoniului unităţii,

dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii.

d) Răspunderea materială este o răspundere individuală

Atunci când paguba este provocată de mai multe persoane împreună,

obligaţiile de reparare a pagubei sunt de regulă conjuncte, individuale dar niciodată

solidare. Imputaţiile se stabilesc separat pentru fiecare persoană fizică, în raport cu

măsura în care a contribuit la producerea pagubei.

e) Răspunderea materială este reglementată prin norme legale imperative.

În Codul Civil marea majoritate a normelor cu caracter supletiv sau

interpretativ de voinţă şi nimic nu împiedica părţile unui contract să stipuleze

anumite clauze privind despăgubirile. Modificarea răspunderii materiale prin clauze

ale contractului de muncă, derogatorii de la lege, este inadmisibilă.

f) Repararea pagubei, în cadrul răspunderii materiale se face, în principal, prin

echivalent bănesc.

g.) Recuperarea prejudiciului, în cadrul răspunderii materiale, se face după o

procedura specială, operativă, derogatorie, de la dreptul comun, cu termene de

prescripţie şi de decădere, în general mai scurte decât cele prevăzute în legislaţia

civilă.

2.4. Condiţiile răspunderii materiale a poliţiştilor

Calitatea de poliţist funcţionar civil cu statut special, încadrat într-o unitate a

Ministerului de Interne, în momentul producerii pagubei.

Caracterul ilicit al faptei prin care s-a produs paguba. Fapta ilicită să fi fost

comisă în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi să fie o faptă personală.

Existenţa unui prejudiciu

Răspunderea materială ia naştere numai ca urmare a producerii unei pagube

materiale unităţii din care face parte poliţistul.

Prin prejudiciu se întelege orice diminuare a mijloacelor materiale şi bănesti

aflate în patrimoniul Ministerului de Interne, fie prin micşorarea activului (degradarea

unui bun, neîncasarea unei sume cuvenite unităţii, lipsă în gestiune etc.), fie prin

majorarea pasivului (obligarea unităţii la plata de dobânzi, locaţii, penalizări,

amenzi etc.).

Cerinţele prejudiciului:

1. să fie un prejudiciu material, adică să aibă un conţinut economic exprimabil în

bani sau în natură, după caz;

2. să existe un prejudiciu efectiv (o diminuare a activului patrimoniului unităţii

sau o creştere efectivă a pasivului);

3. prejudiciul să fie real şi cert, adică să reprezinte o pagubă produsă efectiv, să

aibă o întindere precis determinată în expresie valorică;

4. să fie actual, răspunderea se stabileşte numai pentru pagubele deja constatate nu

şi pentru cele care se vor constata în viitor;

5. între fapta ilicită şi prejudiciul produs să existe un raport de cauzalitate (paguba să

se fi produs ca urmare a faptei ilicite a poliţistului);

6. vinovăţia cu formele ei -intenţia şi culpa.

Răspunderea materială se stabileşte în sarcina poliţistului numai pentru pagubele

produse din vina sa.

BIBLIOGRAFIE

1. Costică Voicu, Manualul Polițistului Comunitar, Editura Cermaprint,

București, 2006.

2. Costică Voicu, Ștefan Prună, Managementul Organizațional al

Poliției, Editura Mediauno, București, 2007.

3. Mircea Preda, Drept Administrativ- Partea Generală, Editura Lumina

Lex, București, 2000.

4. Stancu Șerb, Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Nicolaie Gheorghe

Șuteu, Drept Polițienesc, Editura Alma Mater, Sibiu, 2007.

5. Stancu Șerb, Nicolaie Gheorghe Șuteu, Sebastian Bălțatu, Nicoleta

Șuteu, Elemente de Tactică polițienească pentru poliția comunitară,

vol.I, Editura Alma Mater, Sibiu, 2008.

6. Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului

7. Legea 155/2010 privind înființarea Poliției Locale, publicată în

Montorul Oficial al României, nr,488 din 15 iulie 2010.

8. Legea 215/2001, Legea Administrației Publice Locale.

9. Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarului Public.