SISTEMUL PARTIDIST DIN FRANȚA - STUDIU DE CAZ

Politica Franței are loc în cadrul unei democrații reprezentative organizată ca o republică

semi-prezidențială în care Președintele Franței este șeful statului iar Prim ministrul Franței este

șeful guvernului. Puterea executivă este exercitată de către guvern, iar puterea legislativă este

exercitată de către guvern și de către parlament, bicameral, format din Adunarea Națională și Senat.

Sistemul politic este pluripartit, iar membrii parlamentului sunt aleși prin vot: deputații prin vot

universal direct uninominal iar senatorii sunt aleși de către un colegiu electoral. Puterea judiciară

este independentă de puterea executivă și legislativă.

Franța posedă un regim politic original prin puterile largi de care dispun simultan

parlamentul și președintele, ceea ce a făcut ca specialiștii în drept constituțional să vorbească despre

un „regim parlamentar-prezidențial”, un „regim semiprezidențial”, sau chiar de un „regim

parlamentar bireprezentativ”.

Puterea legislativă îi aparține parlamentului, format din două camere, Adunarea Națională și

Senatul. Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului, formată din 577 de deputați, aleși

pe cinci ani prin vot universal, direct, uninominal în două tururi de scrutin pe circumscripții

împărțite în cadrul departamentelor. Adunarea Națională are ultimul cuvânt în caz de dezacord

prelungit cu Senatul pe baza adoptării unei legi. Acesta din urmă, format în din 348 de senatori aleși

pentru șase ani de către 150.000 de marii electori (corp format în principal din aleșii locali). și prin

urmare este considerat mai puțin reprezentativ decât în Adunarea Națională.

Puterea executivă aparține în primul rând președintelui republicii, ales pentru un mandat de

cinci ani prin vot universal direct majoritar în două tururi de scrutin. Președintele este șeful statului

și conducătorul suprem al armatei, el promulgă legi și poate dizolva Adunarea Națională. El

numește primul ministru și, la propunerea acestuia, pe membrii guvernului. Guvernul poate fi demis

prin moțiune de cenzură adoptată de Adunarea Națională. Atunci când președintele și majoritatea

parlamentară nu aparțin aceluiași partid politic, se vorbește despre o situație de coabitare.

Puterea judecătorească, la rândul ei, este separată în două ramuri, iar președintele dispune de

dreptul de grațiere. Ea este subdivizată între un ordin administrativ, a cărui instanță supremă este

Consiliul de Stat, și un ordin judiciar, a cărui instanță supremă este Curtea de Casație. Dreptul

francez, de tradiție romano-civilă, stipulează că orice acuzat, înainte de a fi condamnat, este

presupus nevinovat, și că un caz se poate rejudeca prin apel la cererea uneia dintre părți.

Pag. 1 din 4

Conformitatea legilor cu Constituția, reglementarea scrutinurilor și, în sens larg, respectul rolului

instituțiilor statului, sunt controlate de Consiliul Constituțional.

TENDINȚE POLITICE, PARTIDE ȘI ALEGERI

Fără a fi comparabil cu cel american, sistemul politic francez, și în special votul uninominal

majoritar folosit la alegerile prezidențiale și legislative, tinde către o bipolarizare sau o tripolarizare

a vieții politice. Ca urmare, se observă de la începuturile celei de a Cincea Republici o tendință de

regrupare a partidelor cu frecvente întoarceri, iar electoratul principalelor partide tinde să se

diminueze în folosul celor mai mici. Peisajul politic francez a cunoscut trei evoluții majore din anii

1980: căderea electoratului Partidului Comunist, scăderea treptată a electoratului de centru și

creșterea voturilor pentru partidele de extremă dreapta. Aceste ultime două evoluții au fost însă

parțial contrazise de scrutinele mai recente. Pe de altă parte, absenteismul este și el în creștere.

Începând cu anii 1990, cele două partide politice principale din Franța sunt Uniunea pentru o

Mișcare Populară (UMP) — înainte de 2002 Adunarea pentru Republică (RPR) — și Partidul

Socialist (PS). Uniunea pentru o Mișcare Populară este un partid de dreapta și centru-dreapta,

membru al Partidului Popular European. Partidul Socialist este un partid de stânga și centru-stânga,

membru al Partidului Socialist European. În 2012, președintele, primul ministru, mare parte din

miniștri, deputați, senatori și președinți de consilii regionale sau generale erau membri ai acestuia

din urmă. La viața politică din Franța participă și numeroase alte partide: cele mai importante sunt

Frontul Național (FN, dreapta naționalistă), Uniunea Democraților și Independenților (UDI, centru-

dreapta), Mișcarea Democrată (MoDem, centru), Partidul Radical de Stânga (centru-stânga), Europe

Écologie Les Verts (ecologiști) și Frontul de Stânga (stânga antiliberală).

La 6 mai 2012, în urma alegerilor prezidențiale din 2012, François Hollande a fost ales

președinte, învingându-l pe fostul președinte, Nicolas Sarkozy. El a preluat funcția la 15 mai 2012 și

în aceeași zi l-a numit pe Jean-Marc Ayrault ca prim ministru. Din 31 martie 2014, guvernul în

funcție este Guvernul Manuel Valls.

Gérard Larcher este președintele Senatului din octombrie 2014, iar Claude Bartolone este

președintele Adunării Naționale din iunie 2012.

In Franţa, dupǎ alegerile senatoriale pierdute de socialişti, a fost desemnat un nou preşedinte

al Senatului, în persoana unui lider al dreptei, Gérard Larcher. In ierarhia responsabilitǎţilor,

preşedintele Senatului este al doilea om în stat, şi tot el asigurǎ interimatul în caz cǎ postul rǎmîne

vacant sau dacǎ şeful statului se vede în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.

Pag. 2 din 4

Gérard Larcher a mai fost preşedinte al Senatului între 2008 şi 2011, şi face parte dintre

personalitǎţile politice franceze unanim apreciate pentru competenţele sale. El este omul care

cunoaşte în profunzime modul de funcţionare al acestei instituţii, uneori contestatǎ în peisajul

politic francez. De altfel în Europa mai multe ţǎri au renunţat la parlamentul bicameral. In Franţa,

însǎ, Senatul are încǎ un rol de jucat şi se bucurǎ de mijloace financiare şi materiale substanţiale.

Ceea ce a atras însǎ atenţia, în contextul competiţiei din ultimile zile pentru ocuparea funcţiei de

preşedinte al Senatului, a fost rapiditatea cu care senatorii de dreapta l-au sprijinit pe Gérard

Larcher şi nu pe un alt candidat, Jean-Pierre Raffarin. Ori, se ştie cǎ primul este apropiat de

François Fillon, în timp ce al doilea de Nicolas Sarkozy. De fapt, prin aceste manevre la nivelul

Senatului s-a jucat şi un act în culisele dreptei, deci oameni cu influenţǎ s-au poziţionat în raport cu

noile ambiţii prezidenţiale ale lui Nicolas Sarkozy.

Recentele alegeri senatoriale au fost un succes şi pentru Frontul Naţional care a cîştigat douǎ

locuri în aceastǎ instituţie. Cei doi senatori au şi declarat cǎ vor propune dezbateri care pînǎ acum

nu au fost abordate, de exemplu pe teme de insecuritate, de imigraţie şi de laxism în materie de

justiţie.

Gérard Larcher este un acerb apǎrǎtor al autonomiei Senatului. El s-a remarcat deja în trecut

prin adoptarea unor mǎsuri de economie, întrucît multǎ lume reproşa acestei instituţii faptul cǎ

dispune de un buget prea mare. Si este adevǎrat cǎ avantajele senatorilor sunt uluitoare. De

exemplu, ei puteau obţine o pensie de 6000 de euro lunar dupǎ numai 22 de ani 6 luni de cotizǎri.

Sau puteau sǎ cearǎ împrumuturi bancare cu dobîndǎ zero. Lucrurile s-au mai modificat între timp,

parcul de automobile pus la dispoziţia senatorilor s-a mai redus, dar instituţia rǎmîne un spaţiu de

muncǎ privilegiat, cu condiţii excepţionale, la Palatul Luxembourg. De altfel gurile rele spun cǎ

senatorii, treptat, îşi uitǎ apartenenţa politicǎ şi cǎ formeazǎ un club închis încîntat de fotoliile

comode pe care le ocupǎ.

PROTESTE ÎN FRANȚA FAȚĂ DE POLITICA ECONOMICĂ A GUVERNULUI

Înarmaţi cu fluiere şi megafoane, sute de directori de companii din Franţa au defilat luni, 1

Decembrie, pe străzile din Paris şi Toulouse pentru a denunţa ceea ce ei numesc taxele şi birocraţia

excesivă care afectează activitatea celei de a doua mari economii din zona euro, transmite AFP.

Pag. 3 din 4

Directorii de companii din Franţa protestează faţă de politica economică a Guvernului. Potrivit

CGME, una dintre cele trei mari organizaţii patronale din Franţa, aproximativ 6.000 de directori de

companii au manifestat luni la Paris şi alţi 4.000 la Toulouse (sud-vest).

Aceste proteste sunt primele dintr-o săptămână de demonstraţii organizate de cele trei mari

organizaţii patronale din Franţa, CGPME, Medef şi UPA, înainte de data de 10 decembrie, când

Guvernul preşedintelui Francois Hollande urmează să dea publicităţii o lege destinată stimulării

investiţiilor şi creării de locuri de muncă.

Potrivit secretarului general al CPGME, Jean-Eudes du Mesnil, directorii de companii protestează

în special faţă de trei măsuri ce urmează a fi impuse de Guvernul francez: sporul de penibilitate,

interdicţia de a angaja pe cineva pentru un program de lucru mai mic de 24 de ore pe săptămână şi

obligaţia de a-i informa pe salariaţi în cazul vânzării unei firme.

Deşi sindicatele franceze sunt renumite pentru protestele lor, situaţiile în care directorii de companii

ies în stradă sunt foarte rare. De data aceasta protestele directorilor au venit după ce în ultimele luni

în Franţa au avut loc mai multe manifestaţii inedite ale notarilor, farmaciştilor sau medicilor, care s-

au mobilizat pentru a-şi apăra profesiile faţă de un proiect al Guvernului socialist destinat reformării

profesiilor liberale.

Pag. 4 din 4