CUPRINS

1. Sistemul de sanatate din Romania

1.1 Scurt istoric..................................................................2

1.2 Prezentare generala.....................................................3

1.3 Analiza SWOT.............................................................5

1.4 Recomandari...............................................................11

2. Sistemul de sanatate din Franta

2.1 Prezentare generala....................................................13

2.2 Populatia si starea de sanatate...................................13

2.3 Finantarea si organizarea sistemului........................15

2.4 Prioritati actuale.........................................................17

2.5 Puncte forte si puncte slabe.......................................18

I. Sistemul de sanatate din Romania

1.1. Scurt istoric

Dupa al Doilea Razboi Mondial, Romania a avut un sistem de sanatate de tip Semashko,

finantat de stat. Pricipalele lui carcateristici erau: fondurile necesare desfasurarii tuturor

activitatilor din sistem erau asigurate in totalitate de stat, statul era proprietarul absolui al tuturor

resurselor materiale si furniza serviciile de sanatate pentru toata populatia. Acest sistem se baza

pe principiile planificarii centralizate, administrarii rigide si monopolul statului. Astfel sistemul

de ingrijiri de sanatate creat de Ministerul Sanatatii a fost unul integrat, centralizat, controlat de

stat print axe si cu libertate limitata in optiune, dar accesibil pentru toti.

Procesul de reforma al sistemului de sanatate din Romania a inceput in 1990. Problemele

sistemului de sanatate au fost diagnosticate in cadrul proiectului “O Romanie Sanatoasa” proiect

finantat si derulat de Banca Mondiala (150 milioane USD) in 1992-1993. Acest studiu facut un

numar de recomandari:

Crearea unui fond national public de asigurari de sanatate independent, descentralizat si

care sa se auto-administreze;

Crearea unor fonduri alternative private de asigurari de sanatate;

Descentralizarea serviciilor de sanatate;

Mutarea accentului catre serviciile primare de sanatate;

Autonomia spitalelor in utilizarea resurselor;

Crearea si implementarea unui sistem de acreditare a furnizorilor de servicii de sanatate,

atat pentru institutii cat si pentru personal.

In urma acestor recomandari, din 1994 a inceput trecerea spre un sistem de asigurari

sociale de sanatate mai descentralillzat, pluralist, cu relatii contractuale intre fondurile de

asigurari de santate si furnizorii de servicii de sanatate.

1

In present, in Romania dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat prin Constitutie. La 1

ianuarie 1999 a intrat in vigoare Legea 145/1997 Privind asigurarile sociale de sanatate.

Pricipiile sistemului de sanatate bazat pe asigurari sociale de sanatate sunt: solidaritatea,

libertatea alegerii de catre asigurat a furnizorului de servicii, concurenta intre furnizorii de

servicii de sanatate, asigurarea calitatii serviciilor si respectarea pacientului si garantarea

confidentialitatii actului medical.

Implementarea reformei sistemului de sanatate a cunoscut ritmuri diferite: inaintare,

stagnare, regres, reveniri, reluari. Schimbarile politice, consecutive alegerilor, s-au refectat si in

modul de implementare a reformei sistemului de sanatate. Inconsecventele in reforma sistemului

de sanatate au condos spre actuala criza a sistemului, cea mai ampla si mai adanca criza

cunoscuta de sistemul de sanatate din Romania.

I.2. Prezentare generala

Starea de sanatate a populatiei este determinata de accesul la sanatate, pe de o parte, si de

accesul la servicii de sanatate, pe de alta parte.

Accesul la sanatate depinde intr-o mare masură de factori externi sistemului de sanatate:

factori genetici, factori de mediu, factori de dezvoltare economica, factori socio-culturali.

Accesul la ingrijiri de sanatate este influentat aproape in totalitate de organizarea

sistemului sanitar. 

Accesibilitatea la servicii de ingrijire medicala este determinata de convergenta dintre

oferta si cererea de astfel de servicii, sau, altfel spus, disponibilitatea reala a facilitatilor de

ingrijiri comparativ cu cererea bazata pe nevoia reala pentru sanatate. Disparitatile in accesul la

ingrijiri apar din cel putin patru motive: etnice sau rasiale; economice, aici incluzand costurile

directe suportate de populatie (co-plati, costuri legate de tratamente si spitalizare) precum si cele

indirecte (cost transport, timpi de asteptare); asezare geografica inadecvata a facilitatilor de

ingrijiri; calitatea inegala a serviciilor de acelasi tip.

In Romania sunt evidentiabile toate cele patru tipuri de inechitati in accesul la serviciile

de ingrijiri, ceea ce determina inechitati in starea de sanatate a diferitelor grupuri de populatie, a

unor comunitati din diferite zone geografice si a grupurilor defavorizate economic. Aceste

2

disparitati se manifestă prin indicatori de bază ai starii de sanatate modesti (speranta de viata la

nastere, mortalitatea infantila, mortalitatea generala pe cauze de deces evitabile, grad de

morbiditate, ani de viata in stare de sanatate) dar si prin nivelul scazut de informare privind

factorii de risc si de protectie pentru sanatate sau sistemul de ingrijiri de sanatate si pachetul de

servicii de baza din Romania.

Sistemul de sanatate din Romania este de tip asigurari sociale si are ca scop asigurarea

accesului echitabil si nediscriminatoriu la un pachet de servicii de baza pentru asigurati.In

consecinta, accesibilitatea la serviciile medicale constituie o preocupare continua la Nivelul

Ministerului Sanatatii Publice.

Serviciile medicale sunt in present acordate in baza contributiei la fondul de asigurari de

sanatate(6,5% din salariul brut al angajatului si 7% din partea angajatorului). Asiguratul

beneficiaza, pe baza aceste contributii, in mod gratuity de un pachet de servicii definite drept

vitale si reglementate legislative. Asistenta medicala primara este, in prezent, oferita de catre

medical de familie, dorindu-se o accentuare a rolului serviciilor primare, ca prin filtru de

dezvoltare a problemelor. Accesul la asistenta ambulatorie si cea spitaliceasca si accesul la

medicamentele compensate si gratuite se face prin medicul de familie. Medicii nu mai au statutul

de salariati ai statului, ci devin furnizorii de servicii medicale care incheie un contrat cu Casa de

asigurari de sanatate, noua coordonatoare a sistemului. Personalul medical mediu este angajat de

catre acesti furnizori de servicii (medici si spitale). Ministerul sanatatii isi mentine doar rolul de

finantare si coordonare a programelor nationale de sanatate publica.

O mare parte a populatie din Romania are in prezent un deficit de educatie sanitara,

incluzand lipsa constientizarii rolului preventiei si al obisnuintei de consult medical, in cazul

aparitiei unei probleme, elemente care demonstreaza rolul redus pe care sistemul de sanatate l-a

acordat programelor de educatie sanitara in randul populatiei. Ca urmare, in Romania se

intalnesc cele mai inalte valori ale incidentei bolilor aparatului circulator, TBC-ului si ale altor

boli infectioase sau parazite.

Mortalitatea infantile si materna sunt indicatori relevanti ai problemelor de acces ale unor

mame si copii nou-nascuti la asistenta medicala, ai calitatii reduse a serviciilor oferite acestora,

cat si ai gradului de informare insuficient in privina metodelor de prevenire a bolilor si de

mentinere a igienei sanitare. In ciuda tendintei descrescatoare de dupa 1990, rata mortalitatii

infantile in Romania este de trei ori mai mare decat media tarilor Uniunii Europene si de doua ori

3

mai mare decat in tarile est-europene. Rata mortalitatii materne, desi de aproximativ cinci ori mai

mica in anul 2001 fata de 1989, ramane totusi ridicata, in comparative cu celelalte tari europene.\

In prezent, in Romania accesul la serviciile publice de sanatate se realizeaza pe principii

contributive, prin plata cotizatiei lunare. Copiii, persoanele cu handicap si veteranii de razboi cu

venituri scazute, persoanele dependente de o alta persoana asigurata si fara venit propriu au acces

gratuity la serviciile de sanatate. Conditionarea accesului la servicii, prin introducerea asigurarii

de sanatate, a dus la aparitia de segmente ale populatiei care, prin neasigurare, nu mai pot

beneficia decat de serviciul de urgenta.

Slaba informare in randurile populatiei asupra necesitatii asigurarii medicale si asupra

conditiilor de acces la serviciile medicale mentine unii potentiali solicitanti in afara sistemului

public de asigurare. Intr-o asemenea situatie se afla grupuri din zonele izolate geographic,

grupuri foarte sarace, grupuri de rromi. Nivelul de educatie scazut favorizeaza comportamentul

de neasigurare.

Conform datelor din barometrul pentu serviciile de sanataet, mai mult de jumatate dintre

romani nu isi cunosc drepturile si obligatiile privind asigurarea medicala, iar peste 80% dintre cei

asigurati nu cunosc deloc sau au doar vagi informatii despre serviciile medicale la care sunt

indreptatiti. Trecerea la noul model de oferire a asistentei medicale s-a facut fara o campanie

adecvata de informare a populatiei.

I.3. Analiza SWOT a sistemului sanitar din Romania

Puncte tari:

Este importanta intelegerea faptului ca serviciile de sanatate constituie

doar un subsistem al sistemului de sanatate si se refera la unitatile si prestatiile preponderent

medicale pe care le produc aceste unitati.

In esenta, sistemul serviciilor de sanatate a fost si este un sistem organizat si finantat de

catre stat, fiind alcatuit dintr-o retea de unitati sanitare proprietate a statului, administrate intr-o

structura centralizata, avand la varf Ministerul Sanatatii. Finantarea se face din impozite si taxe

generale prin bugetul de stat, iar medicii sunt salariati ai statului.

4

Examinarea critica a finantarii, organizarii si functionarii sistemului serviciilor de

sanatate scoate in evidenta, pe langa neajunsurile sale, si o serie de avantaje. O asemenea

perspectiva este extrem de importanta pentru ceea ce se doreste a fi in viitor asistenta medicala si

ea a aparut in ultima vreme tot mai evidenta in lucrarile de specialitate elaborate mai ales in

mediile academice, ale expertilor si consultantilor occidentali, chemati sa propuna solutii de

schimbare .

Dintr-un asemenea unghi de vedere, sistemul care a functionat in Romania a avut o

serie de elemente pozitive care au fost mai evidente cu deosebire in perioadele de crestere

economica rapida.

Sistemul a fost dezvoltat pe principii de echitate, asigurand accesul la servicii de

sanatate cuprinzatoare pentru cvasitotalitatea populatiei. Accesul la servicii nu a fost influentat

de capacitatea de a plati a pacientului. Avantajul absentei platii in momentul utilizarii s-a erodat

insa pe masura ce veniturile profesiunii medicale au devenit (si mai ales au fost percepute) tot

mai necorespunzatoare si s-a ajuns ca sumele pretinse sau primite suplimentar de la pacienti de

catre personalul sanitar sa fie considerate socialmente acceptabile sau chiar indreptatite.

Finantarea si organizarea sistemului au permis un control eficace al costurilor.

Proportia cheltuielilor pentu sanatate din PIB a fost relativ scazuta. "Pretul" unei asemenea

limitari a fost si lipsa sau limitarea accesului la unele servicii, in special cele necesitand

cheltuieli mari pentru echipamente sau materiale (de exemplu, dializa renala, chirurgie

cardiovasculara, transplante, proteze articulare, tomografie computerizata). Sistemul a functionat

cu structuri si costuri administrative reduse.

Infrastructura serviciilor a fost dezvoltata extensiv, existand o retea integrata de

dispensare (teritoriale si de intreprindere), policlinici si spitale. Spre deosebire de alte foste tari

socialiste, reteaua de asistenta medicala primara (dispensarele de medicina generala) a fost

dezvoltata din punct de vedere organizatoric, dar neglijata ca dotare. Aici au fost cele mai

evidente si inegalitatile in privinta asigurarii personalului medical, legate de disparitati de

dezvoltare economica intre judete, mediu urban/rural etc. in conditiile includerii dispensarelor in

structura organizatorica a spitalelor, competitia pentru resurse a dat in general castig de cauza

serviciilor de specialitate, in detrimentul medicinii generale. Aceasta a avut un efect defavorabil

asupra eficientei sistemului, cazurile care ar fi putut fi rezolvate Ia nivel primar incarcand

spitalele si consumand resurse scumpe.

5

Asigurarea asistentei medicale a populatiei cu paturi a fost buna, chiar supra-

dimensionata fata de nevoile reale, de posibilitatile acoperirii cheltuielilor curente si fata de

densitatea paturilor existenta in tarile occidentale. Spitalele consuma peste 70% din bugetul

acordat ocrotirii sanatatii si rezolva cea. 20% din cererile sanitare ale populatiei.

A existat suficient personal medical calificat si un invatamant medical de calitate. Si

in acest domeniu, daca se are in vedere densitatea medicilor raportata la PIB, Romania are o

pozitie convenabila. Posibilitatea ingerintelor politicului a dus insa la disfunctii legate de

formarea personalului in special in anii '80 (sistarea pregatirii medicilor specialisti si a accesului

acestora in orase, desfiintarea pregatirii postliceale pentru cadre medii).

Pana la jumatatea anilor '70 s-au inregistrat ameliorari evidente ale nivelului starii de

sanatate, ilustrate prin cresterea duratei medii de viata, eradicarea sau reducerea multor boli

transmisibile, reducerea mortalitatii infantile, initierea unor programe nationale in domeniile

bolilor cardiovasculare, cancerului, tuberculozei, sanatatii mentale si sanatatii dentare. La aceste

imbunatatiri ale sanatatii au contribuit in mare masura si serviciile medicale.

Puncte slabe:

Medicalizarea excesiva a sanatatii, influentata si de modul de organizare si

conducere a serviciilor, marea majoritate a posturilor de conducere fiind ocupate de persoane

fara nici o pregatire manageriala, a redus mult sansele unor abordari intersectoriale, care sa tina

seama de toti factorii cu influenta asupra sanatatii.

Planificarea rigida, la care s-a adaugat sistemul centralizat si de comanda, au sufocat

initiativele si responsabilitatea in gestiunea serviciilor de sanatate si mai ales in adaptarea lor la

nevoile sanitare in schimbare. Modelul centralizat, impunand pe cale administrativa norme si

standarde rigide, de multe ori arbitrare, a impiedicat adaptarea serviciilor la nevoile locale ale

populatiei, diferite de la o zona la alta. Aceste norme au dus la un amestec ineficient de

abundenta si risipa in unele regiuni si de lipsuri in altele.

Planificarea de tip normativ a fost ineficace si ineficienta. Desi s-a incercat cu obstinatie

sa se reduca prin metode administrative dezechilibrele prin uniformizarea distribuirii

personalului si a infrastructurii sanitare, rezultatul a fost un esec. Se poate constata si astazi ca

sistemul nu a reusit sa reduca inechitatea teritoriala, nici in nivelul starii de sanatate, nici in

6

asigurarea populatiei cu medici si nici in cea cu paturi. Finantarea dupa criterii istorice, netinand

seama de nevoile sanitare diferite ale populatiei, a accentuat disparitatile dintre judete.

Subfinantarea serviciilor a determinat intarzieri considerabile in introducerea

tehnologiilor noi necesare diagnosticului sau tratamentului patologiei actuale, generand ulterior

carente grave in asigurarea cu medicamente si materiale sanitare de uz curent. Toate acestea au

descurajat preocuparile serviciilor de sanatate in domeniul asigurarii si evaluarii calitatii

ingrijirilor medicale, element fundamental al performantei sistemului.

Lipsa unei politici coerente in domeniul sanatatii dupa 1990 a fost

favorizata si de mostenirea unui deficit in capacitatea de analiza sistematica si de dezvol tare de

strategii, in conditiile unei cercetari si pregatiri insuficiente in domeniul managementului

sanatatii publice si al serviciilor de sanatate.

Asa cum am precizat anterior, sistemele nationale de sanatate sunt organizatii

sociale complexe, in continua dezvoltare, ce produc servicii de sanatate. Centrele de putere in

cadrul sistemelor nationale de sanatate au diverse functii, interese si asteptari si detin un anumit

tip de putere. Sistemele de sanatate sunt instabile deoarece sunt influentate de numerosi factori

externi, precum si de comportamentul centrelor de putere cu diverse interese si cerinte.

Interventiile utile, benefice, facute in organizarea si structura sistemului national de sanatate,

au in vedere urmatoarele OBIECTIVE:

implementarea de programe noi pentru imbunatatirea starii de sanatate a

populatiei si/sau pentru ajustarea volumului si tipului serviciilor de sanatate in functie de

schimbarile demografice si epidemiologice;

introducerea unor tehnologii medicale imbunatatite;

adaptarea productiei de servicii de sanatate la schimbarile in structura cererii

si ofertei resurselor de sanatate;

imbunatatirea justitiei sociale si facilitarea accesului cetatenilor la ingrijirile

de sanatate;

eliminarea factorilor ce influenteaza functionarea buna a serviciilor de

sanatate;

transformarea sistemului de. sanatate in vederea implementarii obiectivelor

politicii nationale de sanatate.

7

Sistemele de sanatate contemporane isi dezvolta continuu obiectivele, dar nu sunt

organizate, structurate si conduse corespunzator pentru a implementa eficient politicile de

sanatate. Evolutiile de perspectiva cum ar fi: cresterea nevoilor de sanatate ale populatiei,

progresul tehnologiilor medicale, cresterea cheltuielilor de sanatate si amplificarea presiunilor

politice pentru mai multa securitate sociala vor forta factorii de decizie ai politicilor de sanatate

sa caute obtinerea de beneficii maxime cu minim de efort si cheltuieli. Pentru aceasta este

necesara imbunatatirea sistemelor de sanatate.

Oportunitati:

Sanatatea este un domeniu de impact social major, care poate furniza argumente

pentru adoptarea unor politici;

Descentralizarea si acordarea unei autonomii reale autoritatilor cu cumpetente in

sanatate si asistenta medicala, statuate ca obiective in programul de guvernare;

Implementarea asigurarilor private de sanatate care are ca o consecinta benefica

degrevarea sistemului social de povara crescanda si presiunea tot mai mare la care este supus din

partea asiguratilor;

Efortul autoritatilor locale de a implementa un proiect de planificare strategic ape

municipii in general;

Integrarea in UE – cresterea competentei si calitatii acutlui medical, posibilitatile

de dezvlotare pe care le poate deschide “turismul” medical, cu consecinte benefice in domeniul

sanatatii si economic pentru locuitorii judetului/municipiului;

Globalizarea;

Sansa Romaniei de integrare in cercetarea internationala;

Dezvoltarea tehnologiilor;

Importuri massive de tehnologie de varf;

Existenta fondurilor UE si a fondurilor structurale;

Existenta programelor europene si internationale.

8

Amenintari:

Cresterea nivelului de informare a pacientilor, concomitant cu progresul si

diversificarea tehnologiilor diagnostice si terapeutice vor conduce la cresterea asteptarilor

acestora si implicit, la o crestere a cererii de servicii medicale complexe; sistemul de sanatate

trebuie sa dispuna de mecanisme care sa asigure directionarea resurselor financiare in virtutea

principiului eficientei;

Descentralizarea si acordarea unei autonomii reale autoritatilor cu competente in

sanatate si asistenta medicala poate avea si consecinte mai putin benefice;

Aparitia pe piata a asigurarilo private de sanatate. In acest sens personalul

profesionist reprezinta o resursa care trebuie protejata, mai ales, avand in vedere tendintele

accentuate de migrare a acestuia spre sectorul privat. Aparitia unui decalj social intre persoanele

care isi pot permite o asigurare suplimentare si persoanele defavorizate;

Lipsa capacitatilor si abilitatilor manageriale la nivelul sistemului de asigurari.

Spre exemplu, managerii spitalelor sunt in continuare selectati pe criterii de execelenta

profesionale medicale care nu se transfera intotdeauna si in domeniul managerial-problema care

se manifesta insidios printr-o gestionare ineficienta a fondurilor, greu de cuantificat;

Libera circulatie a persoanelor si facilitatile create dupa aderarea Romaniei la

Uniunea Europeana pentru ocuparea de locuri de munca induc riscul migrarii personalului de

specialitate, mai ales a celui inalt calificat si performant;

Riscul ca incidenta bolilor transmisibile si a bolilor cronice sa creasca constant,

fara un program coerent si concret de interventie;

Integrarea in UE – cresterea costurilor asistentei medicale care poate conduce la

cresterea decalajului in ceea ce priveste accesul la serviciile de sanatate intre populatia cu

venituri decente si populatia aflata sub pragul saraciei;

Cresterea costurilor colaterale induse fie prin acoperirea tratamentului unor boli

rare, dar foarte grave, fie datorita politicilor practicate de unii distribuitori de medicamente;

Competitie internationala acerba;

Impactul globalizarii;

9

Importuri masive de tehnologie de varf neavand un suport intern;

Imbatranirea populatiei si migrarea fortei de munca tinere.

1.4. Recomandari strategico-tactice de imbunatatire a sistemului sanitar din Romania

Sistemul de sanatate romanesc trebuie reformat din doua puncte de vedere: pentru a face

fata problemelor complexe pe care le implica fenomenul de imbatranire a populatiei si pentru a

se orienta spre activitati de prevenire care pun accent pe intarirea schimbării comportamentelor

in randul populatiei generale.

In prezent, in Romania lipsesc programe sau servicii de sanatate adaptate nevoilor

specifice populatiei varstnice. Procesul inevitabil de imbatranire a populatiei va antrena o

crestere foarte mare a consumului de servicii de sanatate si la o crestere a cheltuielilor publice

pentru sanatate. Pentru ca sistemul de sanatate sa poata raspunde acestor nevoi noi, sunt necesare

masuri concrete de asistenta a varstnicilor:

Responsabilizarea autoritatilor publice locale privind nevoile medico-sociale ale

populatiei varstnice si prevenirea institutionalizarii;

Dezvoltarea si extinderea la nivel national a serviciilor adecvate nevoilor specifice

ale populatiei varstnice (asistenta medicala comunitara, ingrijiri la domiciliu, ingrijiri paleative si

terminale, terapia durerii, centre medicale de zi, centre comunitare de psihiatrie, unitati medico-

sociale);

Cresterea accesului populatiei varstnice din mediul rural la servicii medicale

diversificate (inclusiv la medicamentele din ambulatoriu pentru boli cronice);

Dezvoltarea de politici publice si de programe inovative de geriatrie si

gerontologie care sa mentina starea de sanatate fizica a varstnicului si care sa corecteze

problemele de vedere, auz si mobilitate inainte ca acestea sa conduca la dependenta;

Cresterea ponderii cheltuielilor publice pentru sanatatea varstei a treia.

10

Nu in ultimul rand, este nevoie ca aceste servicii strict medicale sa fie dublate de politici

sociale care sa ofere servicii de sanatate si sociale adecvate varstnicilor, impreuna cu promovarea

activitatii fizice si implicarea acestora in activitati sociale, care sa creasca respectul de sine,

autonomia si independenta varstnicilor. O tara cu multi varstnici nu inseamna o tara de oameni

inactivi si consumatori de resurse. Dimpotriva, trebuie reconsiderata forta de munca a

pensionarilor si revalorificata experienta lor de viata, care este un atu pentru familie si

comunitate.

A doua directie pe care trebuie sa o urmeze reforma sistemului de sanatate vizeaza

concentrarea politicilor pe partea de prevenire a imbolnavirilor. Mortalitatea specifica pe cauze

arata o tendinta de crestere a numarului deceselor prin boli cardio-vasculare, atat la adultul tanar

cat si la varstnici, precum si o crestere importanta a ponderii deceselor prin tumori, in special la

varste tinere si la femei. Pentru schimbarea acestor tendinte este nevoie de promovarea unui stil

de viata sanatos, a unei nutritii echilibrate, de combatere a sedentarismului si stresului, precum si

a consumului de tutun si alcool. De asemenea, intarirea serviciilor de sanatate si sociale in

mediul rural ar asigura imbunatatirea accesului populatiei la servicii de acest gen.

II. Sistemul de sanatate din Franta

2.1 Scurta prezentare

Modelul sistemului de sanatate francez se remarca prin natura sa hibrida, rezultata dintr-o

combinatie complexa intre sectorul privat si cel public din punct de vedere al ofertei si al

finantarii. Sistemul este fondat pe asigurari de sanatate obligatorii, si completat intr-o mare

masura de asigurari voluntare private.

Acoperirea este cvasiuniversala. Atat sectorul spitalicesc cat si medicina ambulatorie

ofera o vasta gama si un volum aproape nelimitat de servicii de sanatate si pacientii se bucura de

o libertate totala de consultare. Sistemul pare performant din punctul de vedere al asteptarilor

populatiei. In termeni de speranta de viata si de mortalitate, Franta se claseaza in primele randuri

11

in cadrul UE. Sanatatea publica prezinta totusi puncte slabe, cum ar fi incidenta SIDA care este

foarte puternica, consumul de alcool si tutun. Mortalitatea difera mult in functie de clasa sociala

lucru ce ingrijoreaza din ce in ce mai tare.

Cresterea cheltuielilor cu sanatatea si adancirea deficitelor securitatii sociale,combinate

cu incetinirea cresterii economice,persistenta unei rate ridicate a somajului,si imbatrinirea

populatiei constituie o preocupare majora. Sistemul francez este unul dintre cele mai raspandite

in UE. Politicile de dominatie a cheltuielilor vizeaza limitarea ofertei.

2.2. Populatia si starea de sanatate

In anul 1997 populatia Frantei numara 58.5 milioane de locuitori. Franta se incadreaza in

media europeana la repartizarea pe categorii de varsta astfel: 26% tineri sub 20 de ani ( media

UE-24.6%), si 15.4% persoane in varsta de peste 65 ani, procent comparativ apropiat cu media

UE-15%. Proportia persoanelor de peste 75 de ani estimata la 6.6% si relativ ridicata fata de

media UE-6.1% , dar conform studiilor se asteapta o rata de 8.2% in anul 2020 care este

inferioara mediei europene prevazute la 8.9%.

In jur de 75% din populatia franceza se afla concentrata intr-un numar restrans de zone

urbane. Doar in capitala sunt 9 milioane de locuitori, alte mari orase cum ar fi Lille, Lyon sau

Marseille numara peste un milion de locuitori.

Speranta de viata in anul 1996 a fost de 82.0 ani pentru femei (UE-80.2) si de 74.1 ani

pentru barbati (UE-73.9). Se observa ca ambele valori sunt ridicate fata de media UE.

Franta prezenta in 1993 cea mai joasa rata a mortalitatii din cadrul UE si anume 6.7 decese la 1

000 locuitori (UE-8.2).

Mortalitatea infantila a fost estimata la 4.9 decese la 1 000 de nascuti vii in anul 1994

si este inferioara mediei UE (5.4).

Bolile cardiovasculare si de cancerul reprezinta principalele cauze de deces. Rata

mortalitatii masculine cauzate de cancer este foarte ridicata. Pentru femei cauza principala de

deces o reprezinta bolile cardiovasculare.

Incidenta SIDA a fost estimata in 1996 ramane inca foarte ridicata- 72 noi cazuri

diagnosticate la un million de locuitori.

12

Indicele DMF al sanatatii in domeniul stomatologic a fost in 1993 de 2.1. Aceasta cifra

este superioara mediei UE-1.9

Consumul de alcool este ridicat in Franta si a fost estimat in anul 1992 la 15.7 litri pe

persoana, net superior in comparatie cu media UE de 11.2 litri. In prezent 63% din barbati si

30% din femei consuma cel putin un pahar de alcool pe zi.

In 1992 consumul de tutun a fost superior mediei UE pentru barbati si inferior pentru

femei :38% la barbati si 20% la femei toti fumatori de mai mult de 15 ani, (media UE 37.1%-

barbati, 25.1%-femei).

Inegalitatile sociale sunt marcante. Riscul unei morti premature este mai ridicat pentru

categoriile defavorizate si pentru muncitorii necalificati.

2.3 Finantarea si organizarea sistemului de sanatate

1. Structura sistemului

Statul joaca rolul cel mai important in cadrul sistemului de sanatate francez. Acesta isi

asuma responsabilitatea pentru protectia tuturor cetatenilor.Guvernul central se ocupa de

sanatatea populatiei in general si in ansamblu de sistemul de protectie sociala, controland relatiile

intre diferitele organisme financiare, exercitand tutela sa asupra sectorului spitalicesc public si

organizand pregatirea profesionala in domeniul sanatatii.Ministerul Muncii si Solidaritatii si

Secretarul de Stat pentru sanatate, asistati de organisme precum Agentia medicamentului

formeaza baza politicii de sanatate la nivel national. Inaltul Comitet de Sanatate Publica prezidat

de Ministrul Sanatatii fixeaza obiectivele de sanatate publica. Agentia Nationala de Acreditare si

Evaluare in Sanatate(ANAES) are misiunea de evaluare a practicilor medicale, a calitatii si a

performantelor stabilite de sectorul de sanatate public si privat.

La nivel regional, cele 22 de Directii regionale ale problemelor de sanatate si sociale

(DRASS) implementeaza planificarea echipamentelor sanitare si sociale si asigurara urmarirea ei

prin « carduri sanitare » care fixeaza numarul de paturi pe specialitatii si pe zone si stabileste

reguli pentru instalarea echipamentelor medicale costisitoare.

Sistemul asigurarilor sociale de sanatate obligatorii are o acoperire cvasiuniversala.

13

2. Finantarea sistemului

Finantarea sistemului de sanatate se bazeaza in principal pe cotizatii din partea

angajatorilor si din partea salariatilor, ce reprezentau in 1994, 12.8% din venitul brut (firmele) si

6.8% din salariu ( angajatii). Pensionarii contribuie cu un procent inferior.

Sistemul de asigurari de sanatate francez acopera in proportie de 74% cheltuielile totale

din domeniul sanitar.O cota de 6.8% din cheltuieli este acoperita de mutualitate si 5% de

asigurarile private. Fiscalitatea contribuie cu mai putin de 3%, in timp ce participarea directa a

pacientilor la costuri se ridica la mai mult de 13%.

Asigurarile de sanatate joaca un rol major in fixarea tarifelor pentru furnizorii de

ingrijiri de sanatate private.Guvernul determina nivelul de finantare al spitalelor publice.

Spitalele publice sunt finantate prin alocatii globale calculate la nivelul cheltuielilor din

anul precedent. Serviciile sunt platite pe o baza zilnica. Personalul spitalelor publice este salariat

la fel si cel din institutiile private si este in general renumerat pe baza documentelor.

Spitalele private sunt finantate dupa o formula ce combina pretul pe zi de spitalizare cu

plata pe baza documentelor.

In cadrul sectorului ambulatoriu medicii sunt renumerati pe baza documentelor conform

unor tarife conventionale.

Medicamentele rambursabile sunt cuprinse intr-o lista. Preturile si proportia coplatii sunt

stabilite prin decret ministerial.Produsele OTC cu vanzare libera care nu sunt rambursabile nu

sunt reglementate de catre stat.Procentul de participare a pacientilor la costuri este in medie de

20% , dar variaza de la zero (pentru medicamentele de stricta necesitate) pana la 65% pentru

medicamentele de confort. Nu exista plafon bugetar pentru cheltuielile cu medicamentele.

3. Personalul medical in sistem

Densitatea medicilor titulari in 1994 a fost de 29 pentru 10 000 locuitori numar superior

fata de media UE de 28.1. Numarul specialistilor este egal cu cel al generalistilor. Proportia

medicilor in ansamblul personalului sanitar -9.5% in anul 1992 eeste considerabil inferior mediei

14

UE (15).Sistemul sufera de o lipsa acuta de infirmieri calificati, meseria de infirmier nefiind

printre cele favorite in Franta.(vezi Tab.1)

Tab.1. Dimensiunea efectivului de profesionisti care lucreaza in domeniul sanatatii in

Franta

Profesionisti in domeniul sanatatii

Densitatea la 10000 locuitori

Media in cadrul UE Anul

Medici titulari 29 28 1993

Medici generalisti 14 8 1994

Specialisti si consultanti

14 11 1994

Stomatologi 7 6 1994

Infirmieri calificati 57 70 1993

Farmacisti 10 8 1994

2.4 Prioritati actuale

Stabilizarea asigurarii de sanatate, care este considerabil scazuta datorita incetinirii

economice si cresterii somajului, detine primul loc in ordinea prioritatilor. Cautarea unui

echilibru intre diferitele sisteme de ingrijiri ramane o prioritate. Masurile se orienteaza catre

rationalizarea si reducerea structurilor in cadrul cardurilor sanitare, astfel sunt orientate catre

controlul difuzarii tehnologiilor medicale de varf.

Introducerea principiului de dezvoltare globala in sectorul spitalicesc pare ca a reusit sa

limiteze cresterea cheltuielilor, dar tentativele de a controla cheltuielile in sectorul ingrijirilor

medicale primare au intampinat o puternica ostilitate din partea opiniei publice si a medicilor cu

libera practica.

Unul din proiectele in curs, vizeaza limitarea cheltuielilor in sectorul ambulatoriu si

fixeaza obiective nationale insotite de sanctiuni colective sau individuale in cazul depasirii

plafoanelor.

15

Agentia Nationala de Acreditare si Evaluare in Sanatate (ANAES) asigura dezvoltarea de

programe de asigurari de calitate si de evaluare a tehnologiilor medicale in Franta.

Introducerea dosarelor medicale are in vedere evitarea prescriptiilor excesive.

2.5. Puncte slabe si puncte forte ale sistemului sanitar din

Franta

Puncte forte :

Sistemul de sanatate francez ofera servici de calitate, cu libertatea de alegere si in

general fara liste de asteptare pentru tratamente.

Accesul la serviciile medicale este egal pentru toata lumea si spre deosebire de alta

tari, oamenii pot beneficia de tratamentele de care au nevoie indiferent de statutul lor

social sau de locul de munca.

Fiecare are o asigurare sociala de sanatate care acopera aproximativ 65-70% din

costul serviciilor medicale si al medicamentelor. Pentru asta, cetatenilor li se retine o

suma de bani din salariul lunar.

Orice bolnav se poate adresa oricarui specialist – chiar daca este vorba de cel mai

renumit profesor dintr-un domeniu – sau unei clinici private de prestigiu. Sunt servicii

medicale performante si accesibile, iar daca ai platit asigurarea, beneficiezi de ele fara

probleme. Daca nu, platesti cheltuielile.

Puncte slabe :

Lipsa acuta de infirmieri, meseria nefiind prea cautata in randul tinerilor;

Se inregistreaza un numar tot mai mare al bolnavilor de SIDA, al consumatorilor de

alcool si tutun;

Mortalitatea variaza foarte mult in functie de clasa sociala;

16

17