Vine o vreme pentru toate…pentru un rasarit mai deosebit ca cel de ieri, pentru un zimbet mai sincer ca cel de cindva, pt intilnirea unui om deosebit care sa marcheze viata pina in adincurile sufletului omenesc. Asa s-a intimplat ca intr-o seara friguroasa de octombrie sa intilnesc 2 ochi superbi albastri, sa simt cum sufletul vibrind de fericire sparge incetisor gheata depusa de atita timp. De atunci te-am cunoscut pe tine…De atunci suntem noi doi……si daca pina atunci as fi aruncat cu o piatra de ironie asupra celor care spuneau ca exista dragoste la prima vedere, in acea seara am inteles ca piatra trebuie aruncata asupra mea… Stiu ca ar fi trebuit sa fie cel mai minunat, de neuitat, frumos an din viata noastra…primul an…si doar noi doi stim prin cite greutati am trecut pentru a ajunge unul in bratele celuilalt in serile noastre unice… As zice ca un castel care dainuie secole intregi, n-a putut fi construit in citiva ani…dimpotriva, a durat ani intregi pentru a ridica o capodopera…ce vine usor, pleaca usor..se naruie…si sincer, imi vine sa strig de fericire ca tu ai reusit sa ma accepti asa cum sunt, sa ma intelegi, sa ai rabdare sis a nu ma lasi sa plec… Pe zi ce trece, incep sa te cunosc din ce in ce mai mult…sa te simt...sa ma obisnuiesc cu privirea ta, raceala, misterul care te invaluie…esti ca un magnet ce nu-mi da pace sa dorm sis a-mi gasesc linistea…Esti visul meu! Caut in tine increderea, dragostea curata si sincera, prietenia sufleteasca, esti jumatatea vietii mele. Daca tu n-ai fi aparut in ziua aceea pe acelasi drum cu mine, eu oricum aveam sa mi te imaginez in vise, sa te plasmuiesc din lutul divin pentru a-mi umple inima cu tine. Te felicit, scumpul meu Pufusenie cu cel mai neobisnuit, zbintuit, greoi an din viata ta…dar si cele mai de neuitat 365 zile de fericire, de dor, bucurii, surprize…de noi…

Si sper sa nu oprim timpul aici…