Romanitatea românilor
3
Romanitatea românilor Romanitatea românilor reprezintă un element esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român. Această idee a reţinut de-a lungul vremii atenţia cronicarilor, oamenilor politici, geografilor, dar cei care au dezbătut cel mai mult tema romanităţii românilor au fost istoricii. Ei au dorit să demonstreze în numeroase rânduri continuitatea romană în Dacia după retragerea aureliană, originea latină a limbii române şi a poporului român, precum şi formarea conştiinţei de neam. Primii care au vorbit de originea romană a românilor au fost cronicarii secolelor X-XIII, care i-au amintit pe aceştia sub diferite denumiri, care sugerau ascendenţa lor etnică („daci", „geţi", „romei", „romani", „vlahi"). Dintre aceşti cronicari îi amintim pe Anonymus, împăratul bizantin Constantin al Vll-lea Porfirogenetul, Simon de Keza. Ideea romanităţii românilor a fost abordată în Evul Mediu şi de către cărturarii umanişti. Aceştia activau pentru trezirea conştiinţei contemporanilor în vederea oprii expansiunii otomane, ce punea în pericol întreaga Europă. In acest context, a fost suscitat interesul pentru statele româneşti, care jucau un rol activ în cruciadele antiotomane. Astfel, umanistul italian Poggio Bracciolini a fost primul care a afirmat originea romană a poporului român (sec. al XV-lea). Pe lângă numeroasele elemente comune ale limbii latine şi române, el a constatat existenţa la românii nord-dunăreni a unei tradiţii referitoare la descendenţa lor dintr-o colonie al cărei fondator a fost împăratul Traian. începând cu sec. al XVI Mea, cronicari români precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce au susţinut ideea romanităţii românilor, prin aducerea unor dovezi despre originea lor latină şi vechimea lor pe aceste meleaguri. Din păcate, o dată cu sec. al XVIII-lea, în condiţiile luptei românilor din Transilvania pentru afirmare naţională, în istoriografie au apărut teorii care contestau romanitatea românilor şi vechimea lor în acest spaţiu geografic. Aceste teorii, numite imigraţioniste, au apărut din raţiuni politice, pentru a minimaliza dreptul românilor asupra Transilvaniei, aflată încă de la sfârşitul sec. al XVII-lea sub ocupaţie austriacă. Replica românească la afirmaţiile care negau autohtonia şi romanitatea românilor a venit din partea reprezentanţilor Şcolii Ardelene: Samuil Mieu. Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ion Budai-Deleanu. în lucrările lor ei au afirmat originea romană, chiar
description
Isorie
Transcript of Romanitatea românilor
Romanitatea romnilor
Romanitatea romnilor reprezint un element esenial al identitii lingvistice i culturale a poporului romn. Aceast idee a reinut de-a lungul vremii atenia cronicarilor, oamenilor politici, geografilor, dar cei care au dezbtut cel mai mult tema romanitii romnilor au fost istoricii. Ei au dorit s demonstreze n numeroase rnduri continuitatea roman n Dacia dup retragerea aurelian, originea latin a limbii romne i a poporului romn, precum i formarea contiinei de neam.Primii care au vorbit de originea roman a romnilor au fost cronicarii secolelor X-XIII, care i-au amintit pe acetia sub diferite denumiri, care sugerau ascendena lor etnic (daci", gei", romei", romani", vlahi"). Dintre aceti cronicari i amintim pe Anonymus, mpratul bizantin Constantin al Vll-lea Porfirogenetul, Simon de Keza.Ideea romanitii romnilor a fost abordat n Evul Mediu i de ctre crturarii umaniti. Acetia activau pentru trezirea contiinei contemporanilor n vederea oprii expansiunii otomane, ce punea n pericol ntreaga Europ. In acest context, a fost suscitat interesul pentru statele romneti, care jucau un rol activ n cruciadele antiotomane.Astfel, umanistul italian Poggio Bracciolini a fost primul care a afirmat originea roman a poporului romn (sec. al XV-lea). Pe lng numeroasele elemente comune ale limbii latine i romne, el a constatat existena la romnii nord-dunreni a unei tradiii referitoare la descendena lor dintr-o colonie al crei fondator a fost mpratul Traian.ncepnd cu sec. al XVI Mea, cronicari romni precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce au susinut ideea romanitii romnilor, prin aducerea unor dovezi despre originea lor latin i vechimea lor pe aceste meleaguri.Din pcate, o dat cu sec. al XVIII-lea, n condiiile luptei romnilor din Transilvania pentru afirmare naional, n istoriografie au aprut teorii care contestau romanitatea romnilor i vechimea lor n acest spaiu geografic. Aceste teorii, numite imigraioniste, au aprut din raiuni politice, pentru a minimaliza dreptul romnilor asupra Transilvaniei, aflat nc de la sfritul sec. al XVII-lea sub ocupaie austriac. Replica romneasc la afirmaiile care negau autohtonia i romanitatea romnilor a venit din partea reprezentanilor colii Ardelene: Samuil Mieu. Petru Maior, Gheorghe incai, Ion Budai-Deleanu. n lucrrile lor ei au afirmat originea roman, chiar pur, a romnilor (ceea ce a constituit o exagerare voit), precum i continuitatea nentrerupt a elementului romanic pe teritoriul vechii Dacii.
Dezbaterile pe tema romanitii romnilor au continuat i n sec. al XlX-lea, cele mai cunoscute aparinnd austriacului Robert Roesler cu a sa teorie imigraionist publicat n 1871, combtut de lucrrile tiinifice ale istoricilor romni A. D. Xenopol i Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Teoria roeslerian a constituit fundamentul distorsionrilor politizate ale ideii de continuitate i vechime romneasc. Ideile sale principale au fost: dacii ar fi fost distrui ca popor n urma rzboaielor cu romanii; vechea toponimie dacic ar fi disprut tocmai datorit acestei exterminri; Dacia nu a putut fi romanizat n 165 de ani; toi locuitorii au prsit Dacia n timpul mpratului AureSan; poporul romn i limba romn s-ar fi format la sud de Dunre (argumente: lipsa elementelor germanice n limba romn; existena unor elemente lexicale comune n limbile afoanez i romn; asemnarea dialectelor dacoromn i macedoromn; influena slav resimit cie locuitorii de la nord de Dunre); romnii ar fi un popor de pstori nomazi; nu ar exista izvoare istorice care s ateste existena romnilor la nord de Dunre, anterior sec. al Xlll-lea.
Teoria a fost cu succes combtut de lucrrile istoricilor romni B. Petriceicu-Hasdeu i A.D. Xenopol. Astfel, contraargumentele istoricului roman A.D. Xenopol au fost prezentate n lucrarea Teoria lui Roesler. Studii asupra struinei romnilor n Dacia Traian" (1884) i erau: continuitatea dacic este demonstrat de revolta dacilor din 117, de dovezi arheologice, de prezena unor soldai daci n armata roman, de pstrarea unor toponime locale; etapa de romanizare la care se refer Roesler este doar cea oficial; continuitatea daco-roman este demonstrat prin dovezi arheologice, numismatice, lingvistice; slavii sunt cei care i separ n sec. al VII-lea pe romnii de la nord de cei de la sud de Dunre; exist izvoare istorice care atest prezenta romnilor la nord de Dunre inc din sec. al IX-lea.
Negarea continuitii romneti s-a regsit i n secolele XIX-XX, mai ales dup realizarea Romniei Mari. Istoriografia romneasc a contracarat aceast tendin prin opere tiinifice importante: Vasile Prvan Getica" i nceputurile vieii romane la gurile Dunrii"; N. lorga Istoria romnilor"; Gh. I. Brtianu O enigm i un miracol istoric: poporul romn".
Aadar, romnii au avut contiina originii latine comune, a vechimii, a unitii de neam n tot cursul secolelor trecute, fapt ce a stat la baza formrii contiinei naionale i a realizrii statului romn modern. Necesitatea studierii acestui subiect vine din aceea c un popor nu poate exista n istorie fr s-i cunoasc originea, nu poate avea astfel identitate i autenticitate n istorie.
Necunoaterea originilor poate reprezenta un pericol, cci alte popoare pot emite pretenii nefondate referitoare la preeminena lor n acest spaiu, aa cum s-a ntmplat de exemplu n timpul dualismului austro-ungar cu Transilvania.
