Romanitatea românilor.

ETNOGENEZA ROMÂNEASCA.GETO-DACII.

1.LIMBA GETO-DACILOR .De origine geto-dacă sunt considerate cca. 160-170 de cuvinte ale limbii române.Etimologia lor nu este insa explicata.Conventional,geto-daca este considerata o limba indo-europeana din grupa satem.Ea se inrudeste astfel cu limba tracilor,cu cea a ilirilor,cu limba vechilor locuitori baltici si cu idiomurile slave;mai mult,cu limba persana si cu cea iraniano-scitica,precum si cu sanscrita.Cuvinte de origine geto daca:aprig,barza,balta,brad,vatra,numele apelor importante. 2.SINTEZA POLITICA:FORMAREA STATULUI GETO-DAC.Popor de origine indo-europeana,geto-dacii au reprezentat ramura nordica a tracilor.Stramosii nostri s-au individualizat in cadrul marii familii a tracilor in epoca fierului. Tracilor le apartinea civilizatia bronzului,atestata prin vestigii remarcabile pe ambele laturi ale Carpatilor).Numele culturii de care se leaga individualizarea daco-getilor in cadrul populatiei tracice este „Basarabi”. Asezati la interferenta unor mari civilizatii – occidentala si bizantina - ,românii si-au faurit o cultura si o civilizatie trainice,puternic ancorate in traditiile obiceiurile si felul lor de a gandi. Contactele directe cu civilizatiile antice au grabit procesul crearii unei entitati politice geto-dacice in spatiul nord-dunarean.Prin urmare,in epoca fierului,geto-dacii s-au constituit intr-o puternica entitate entica,lingvistica,economica si de civilizatie care in vremea lui Burebista(82-44 î.Hr) va da nastere unei vaste unitati politice ce se intindea de la Muntii Haemus la Carpatii Padurosi si de la Dunarea Mijlocie la Gurile Bugului si litoralul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagra). Geto-dacii(numiti „geti” de greci si „daci” de romani) au intrat in contact cu lumea romană inca inainte de instaurarea stapanirii imperiale in zona dunareana in secolul al 2-lea î. Hr.,in lumea geto-daca patrunzand primele elemente de civilizatie romană(e foarte important de stiut ca dacii sunt mentionati indeosebi in izboarele latine).Romanii urmareau sa isi impuna controlul asupra coloniilor grecesti vest-pontice pentru a avea acces la resursele zonei nord-dunarene(aur,argint,grane) si sa beneficieze de pozitia strategica avantajoasa.Amenintarea romană directa a inceput sa se manifeste din timpul regelui Burebista(acesta a beneficiat de sprijinul direct acordat de marele preot al cultului zalmoxian,Deceneu),intemeietorul statului geto-dac.Monarhie militara intinsa,statul lui Burebista se dovedeste efemer.Statul lui Burebista era,totusi,o forta,fapt dovedit de amestecul său in lupta dintre Pompei si Cezar,Burebista sustinandu-l pe Pompei,care va pierde in fata lui Cezar.In anul 44 î.Hr,Cezar este insa asasinat in Senat.Atenuarea pericolului roman la Dunarea de Jos,determinata de razboiul civil izbucnit la Roma dupa asasinarea lui Cezar,influenteaza serios situatia din statul geto-dac:nemultumita de politica de mana forte a lui Burebista,o parte a nobilimii geto-dace il asasineaza.Dupa moartea conducatorului ,statul acestuia se destrama in 4 si apoi in 5 formatiuni politice. Primele campanii militare ale statului roman la Dunarea de Jos s-au realizat in a doua jumatate a secolului I-II î.Hr. si demonstrau intentia de a ii cuceri pe geto-daci.Contactele cu civilizatia romană s-au accentuat in conditiile in care Roma isi fixeaza hotarul pe malul drept al Dunarii.La sfarsitul sec. I-II d.Hr.,regele dac Decebal(87-106 d.Hr)a refacut unitatea statului dac(statul,ca forma de organizare politica,se mentine in Dacia pana in 106).In jurul nucleului din zona Muntilor Sureanu,cu capitala la Sarmizegetusa Basileion,Decebal reuneste celelalte formatiuni politice din teritoriile neocupate inca de romani.Dacia,desi cu un teritoriu restrans devine un stat mai puternic d.p.d.v economic,militar si administrativ.Domnia lui Decebal reprezinta perioada de apogeu(civ. geto-daca atinge apogeul in sec. I d.Hr -II d.Hr.) a procesului istoric pe care Nicolae Iorga il considera „prima sinteza” autohtona - „Regatul Dacilor”. Actiunile militare si politice dovedesc faptul ca geto-dacii din acea vreme erau o forta care putea da o anumita turnura situatiei din aceasta partea a Europei.Atacurile neincetate ale geto-dacilor peste Dunare,in vremea imparatilor Vespasian(69-79 d.Hr.) si Domitian (81-96 d.Hr.) incercau sa elibereze statul geto-dac din incorsetarea pe care Roma o exercita dupa terminarea cuceririi Panoniei in vest si a Dobrogei,in est.In aceste conditii,asa cum afirma istoricul roman Dio Cassius,Duras,regele Daciei,i-a cedat domnia lui Decebal(86 d.Hr).In confruntarile cu armatele trimise de Domitian in anii 87 si 88 d.Hr.,dupa unele victorii,Decebal a fost nevoit sa incheie pace in anul 89.Conform prevederilor tratatului incheiat in 89,Dacia devenea regat clientelar Romei.Situatia s-a schimbat dupa ce la Roma,imparat a devenit Traian(98-117),statul dac fiind considerat ca o amenintare la adresa securitatii imperiului roman.Razboaiele daco-romane desfasurate in anii 101-102 si 105-106 d.Hr si incheiate cu victoria romanilor,au dus la transformarea unei parti a Daciei(106 d.Hr).Dacia ocupa un loc special intre provinciile europene ale Imp. Roman,ea fiind ultima cucerita,dar prima abandonata.

PREMISELE SI DESFASURAREA PROCESULUI DE ROMANIZARE A GETO-DACILOR.

Romanizarea este procesul istoric indelungat prin care civilizatia romană patrunde in toate compartimentele vietii unui popor cucerit de romani,proces ce se considera incheiat in momentul in care populatia cucerita si-a insusit limba latina.(momentul principal al romanizarii=adoptarea limbii latine.

Ideea romanitatii romanilor este una din ideile fundamentale care privesc istoria românilor.Aceasta implica mai multe elemente:

1) Ideea descendentei romane a românilor; 2) Ideea continuitatii daco-romanilor si românilor in teritoriul fostei Dacii;

3) Ideea unitatii de neam si limba a românilor din teritoriile locuite de ei; 4) Ideea latinitatii românilor etc. Izvoarele narative(izvoarele care,printre altele,se refera la denumirile regionale ale geto-dacilor) si arheologice demonstreaza ca intregul spatiu carpato-danubiano-pontic este locuit inainte si dupa cucerirea romană de o numeroasa populatie autohtona,geto-dacii.Prima informatie scrisa despre getii dunareni ii apartine lui Herodot,in secolul V i.hr.Exista numeroase dovezi ale continuitatii dacice in timpul stapanirii romane oferite de izvoarele arheologice,epigrafice,de toponimie si hidronimie(numele majoritatii raurilor fac parte din substratul traco-dacic:Tisa-Tisia,Somes-Samus,Cris-Crisia,Mures-Maris,Timis-Tibiscum,Olt-Alutus,Dunare-Dunaris; de asemenea,numele dacice ale multor localitati,toponime,sunt preluate de romani: Apulum,Drobeta,Napoca,Potaissa,Porolissum). Elementele fundamentale ale etnogenezei romanesti sunt:componenta dacica(substratul),componenta romană(stratul) si mai tarziu componenta slava(adstratul).Sintezele daco-romană si romanică pot fi urmarite in evolutia lor in cadrul a 3 faze: a)faza preliminara, b)romanizarea propriu-zisa,care cuprinde si dacii liberi(106-275 pentru Dacia,pana in sec. VII in Dobrogea) , c) generalizarea procesului de romanizare – dupa retragerea aureliana,in conditiile marilor migratii(acum apare adstratul slav). I . Prima etapa(FAZA PRELIMINARA : sec. I î.Hr. – mijlocul sec I d.Hr)

Inceputul romanizarii corespunde contactelor dintre geto-daci si romani si consta in familiarizarea acestora cu elementele civilizatiei romane.Predomina imprumuturile din creatia materiala si spirituala romană,reflectate in arhitectura,armament ,ceramica,obiecte de podoaba,monede,ritualuri,si mod de viata.Intr-o prima etapa,aspecte materiale romane patrund in Dacia pe o cale neoficiala,in general pasnica.Alte obiecte de provenienta romană sunt preluate de localnici pe cale violenta.

II . A 2-a etapa (ROMANIZAREA PROPRIU ZISA – OFICIALA ,mijlocul sec. I d.Hr(46) – 275) A doua etapa a lungului proces istoric de patrundere a elementelor civilizatiei romane in spatiul daco-moesian incepe la mijlocul secolului I

d.Hr (in 46 d.Hr Dobrogea intra sub stapanire romana,facand parte din Moesia).Alaturi de relatiile pasnice,de colaborarea economica,se extind cele politice si militare.Acestea din urma sunt uneori de cooperare,alteori de confruntare.Pentru autohtonii din dreapta Dunarii(la mijlocul sec. I d.Hr.,spatiul istro-pontic este integrat lumii romane),aceasta etapa se suprapune primelor decenii din „opera de romanizare oficiala” (N.Iorga), in cadrul careia getii din „Dacia scitica” invata limba latina si „se fac romani” , cum scrie Vasile Parvan.Noi elemente din viata materiala si spirituala romană patrund concomitent in stanga Dunarii.Astfel,in timpul lui Decebal,incepe utilizarea scrierii cu alfabet latin de catre o minoritate foarte firava a societatii dacice. In anul 106,aceasta a doua etapa se extinde din dreapta Dunarii in stanga fluviului,prin transformarea unei parti din Dacia in provincie romană.Procesul de romanizare a dacilor este elementul fundamental pentru formarea limbii si a poporului român.Acest proces a avut in Dacia un caracter organizat si dirijat prin interventia statului roman,datorita importantei de care se bucura provincia(potential economic,strategic,militar).Factorii romanizarii sunt:armata,administratia,colonistii,veteranii,urbanizarea(una dintre trasaturile fundamentale ale vietii romane in spatiul daco-moesian),economia,dreptul,viata religioasa si culturala. Colonizarea masiva a Daciei,multimea militarilor,aparitia si dezvoltarea oraselor sunt aspecte hotaratoare pentru romanizare.Afirmarea oraselor dovedeste cresterea numarului de cetateni romani.Dinspre orase,elementele civilizatorii ale confortului urban migreaza spre lumea rurala.Numeroasele trupe cantonate in Dacia sunt un factor de romanizare si indeplinesc o actiune similara celei datorate colonistilor.Militarii activi si veteranii care se stabileau in Dacia erau propagatori ai civilizatiei romane.Prin functiile municipale si administrative pe care le exercitau,prin pozitia si prestigiul de care se bucurau,veteranii au transmis pana in indepartate asezari rurale,modul de viata roman si au imprastiat samanta roditoare a limbii latine. Normele juridice introduse in vremea administratiei romane confera anumite drepturi si responsabilitati comunitatilor urbane si rurale.Normele romane se vor regasi in modul de a gandi si de a actiona al daco-romanilor si vor sta la baza dreptului romanesc de mai tarziu. Viata religioasa si culturala a contribuit la romanizare prin folosirea limbii latine si preluarea zeitatilor romane de catre autohtoni.Viata spirituala in Dacia se caracterizeaza prin varietatea cultelor(in Dacia romana erau adorati zei daci,zei romani si zei orientali).In conditiile prezentei colonistilor latinofoni si a trupelor romane,predomina zeitatile romane.Sincretismul religios si

fenomenul cunoscut sub numele de interpretatio romana(zeii autohtoni primesc nume romane,latine) prezinta premise reale ale romanizarii dacilor. Viata economica a Daciei Traiane a cunoscut o deosebita dezvoltare fiind un important factor al continuitatii daco-romane. Orasul – focar al romanizarii care concentreaza toate aspectele esentiale ale civilizatiei romane.Spre deosebire de Moesia,unde traditia urbana e anterioara cuceririi romane(coloniile grecesti vest-pontice),in Dacia,civilizatia orasului incepe numai datorita romanilor. In procesul de romanizare a intervenit si ACULTURATIA(adoptarea de catre daci a culturii romane pe fondul renuntarii la propria cultura.) III . A treia etapa(DEZAVARSIEREA PROCESULUI DE ROMANIZARE:275 – SEC.VII/VIII)

A treia etapa constituie generalizarea procesului de romanizare in conditiile marilor migratii si in special romanizarea dacilor liberi patrunsi pe teritoriul fostei provincii Dacia.

Gotii(vizigotii si ostrogotii) prezenti in sec. III-IV in Moldova si Muntenia,si in sec. IV in Transilvania. Hunii – stabiliti in Panonia in sec. IV de unde au controlat Dacia.Dupa moartea lui Atilla,statul lor se destrama. Gepizii (germanici) se stabilesc in sec. V peste huni,in Panonia,apoi in Transilvania si Oltenia. Avarii – in 567 ii infrang pe gepizi si vor fi asimilati apoi de daco-romani. Salvii – in sec. VI trec prin Moldova si Muntenia,in sec. VII trec prin Transilvania,apoi banat si Oltenia,apoi in sudul

Dunarii si asimileaza romanitatea sud Dunareana.Cei ramasi la nord de Dunare vor fi asimilati de romanitatea nord-dunareana.Acest lucru va da o nota de particularitate românilor in cadrul popoarelor neolatine.

Bulgarii – in sec. VII creeaza un stat in sudul Dunarii.Migratorii au creat nesiguranta,jafuri,involutia societatii,dar au contribuit la etnogeneza romaneasca.

CONTINUITATEA DACO ROMANĂ DUPA RETRAGEREA AURELIANĂ. Retragerea armatei si a administratiei romane din Dacia in vremea imparatului Aurelian(271-275) a constituit un eveniment cu implicatii deosebite,provocand unele modificari de ordin economic,demografic si social-politic.S-a desfasurat cea de-a treia faza a procesului de romanizare,in conditiile marilor migratii.Teritoriul fostei provincii a continuat sa fie locuit si dupa 275 de o numeroasa populatie – puternic romanizata,daco –romanii si colonistii adusi in timpul administratiei romane.Intensitatea si puternicul impact al romanizarii asupra autohtonilor au asigurat caracterul ireversibil al acestui proces. Continuitatea populatiei este atestata si de permanentele legaturi cu romanitatea sud-dunareana.Relatiile autohtonilor de la nordul Dunarii de Jos cu lumea romană si lumea romano-bizantina au fost atat de intense,incat nu au putut fi intrerupte nici de marile migratii.Aceste legaturi au fost stimulate de mentinerea stapanirii romane in Dobrogea pana la inceputul sec. VII si de reinstaurarea partiala si vremelnica a administratiei Imperiului la nord de Dunare in timpul imparatilor C-tin cel Mare(306-337) si Iustinian(527-565).

CRESTINISMUL – FACTOR AL ROMANIZARII.CRESTINISMUL LA DACO-ROMANI.

Inca din primele ei etape,sinteza romaneasca cuprinde un aspect spiritual semnificativ:trecerea de la credinta in vechile divinitati la o noua religie:CRESTINISMUL(patruns masiv la N de Dunare in sec. IV).Din pacate,pentru inceputul acestei treceri,izvoarele arheologice,epigrafice si literare sunt putin concludente.Astfel,atat in Dacia,cat si in Moesia,ca de altfel in majoritatea provinciilor romane,obiectele paleo-crestine din sec. 2-3 d.Hr sunt rare.Inca numeroase sunt monumentele pagane.Explicatia este simpla:pentru a evita persecutiile puse la cale de autoritatile impreiale,crestinii din perioada respectiva isi manifesta credinta cu precautie,apeland la simboluri din mitologia greco-romană.Asemenea simboluri datate in sec. III al erei crestine apar pe un coronament de altar funerar de la Potaissa si pe alte monumente asemanatoare semnalate la Appulum,Micia,precum si pe stela funerara de la Cășeiu(jud. Cluj,sec.III). In anul 313,imparatii C-tin cel Mare si Licinius acorda libertate de cult crestinismului(Edictul de la Milano/Mediolanum),dar accepta mai departe practicile pagane.Odata cu acceptarea crestinismului ca si religie licita(legala,tolerata),vestigiile crestine au devenit tot mai numeroase.Interzicerea cultelor pagane(391),in vremea imparatului Theodosiu/Teodosie cel Mare(379-395) este urmata de organizarea Bisericii Crestine,la Dunarea de Jos(Teodosie cel Mare declara crestinismul religie de stat).Chiar daca arianismul(erezie crestina care nega dumnezeirea lui Hristos,considerandu-l o fiinta umana;isi are numele de la preotul Arie; este condamnat de sinodul de la Niceea din 325) a avut un succes deosebit in randul pop. germanice,la daco-romani s-a dezvoltat un crestinism de factura populara si de orientare

niceeana(ortodoxa)Acesta a fost probabil influentat de misionari proveniti din Dobrogea,cunoscut bastion al confesiunii niceene,inca din timpul imparatului Valens.Ortodoxia e situata in aria spiritualitatii bizantine. Raspandirea crestinismului in limba latina in Dobrogea si la N Dunarii constituie o dovada a contactelor permanente ale populatiei din aceste regiuni cu romanitatea orientala,increstinarea daco-romanilor facandu-se prin misionari veniti de la S de Dunare.Aceasta realitate este atestata de descoperirea unor obiecte paleo-crestine in mai multe zone ale tarii noastre(Donariul de la Biertan – sec. IV-V d.Hr.,un fragment dintr-un candelabru cu inscriptia „Ego Zenovius votum posui”) Increstinarea masiva a daco-romanilor s-a facut in secolele IV-V d.Hr.Rolul crestinismului ca factor de romanizare este demonstrat de terminologia bisericeasca de limbă română.Cel mai semnificativ in aceasta privinta este termenul „BISERICA”.Numai in limba româna si in retoromană acest cuvant s-a pastrat din latinescul Basilica.In celelalte limbi romanice el deriva din termenul grecesc Ecclesia.Propagarea crestinismului la populatia romanica este sustinuta de episcopiile care existau la sud de Dunare si de locasurile de cult descoperite la nord de fluviu (basilica de la Slaveni-sec.IV , basilica de la Sucidava(sit. la gura Oltului)-sec.V si,probabil,basilica de la Drobeta-sec.V-VI).Raspandirea noii religii in spatiul daco-moesian,indeosebi dupa secolul al III-lea si care a continuat pana tarziu,in sec. VI-VIII,a contribuit intr-o mare masura la difuzarea culturii romane.

AUTOHTONI SI MIGRATORI

Dupa retragerea aureliana,in afara hotarelor imperiului ramane un prim grup de populatie romanica,locuitorii fostei provncii Dacia.Acestia sunt fauritorii unei entitati lingvistice si culturale – romanitatea nord-dunareana.In stanga fluviului,asadar,viata romană continua dupa incetarea autoritatii imperiale.Ruptura de „intreg” este numai de natura politico-administrativa,fiscala si,partial,militara.Legaturile,indeosebi comerciale,dar si cele spirituale cu locuitorii romanizati din dreapta Dunarii sunt dovedite arheologic,epigrafic,numismatic,istoric si literar.Desavarsirea romanizarii are loc in conditiile incetarii autoritatii imperiale,fapt petrecut si in cazul Daciei romane in intervalul cuprins intre sec. III/IV – VIII,atunci cand au loc marile migratii.Trecerea sau asezarea temporara a unor migratori in Dacia nu a insemnat distrugerea romanitatii.Noii veniti ramaneau separati de bastinasi prin limba,norme juridice,uneori si prin religie.Pe de alta parte,insa,raidurile de prada ale acestora,care vizau in special orasele,vor determina,inca din sec. IV d.Hr. retragerea populatiei urbane in zone mai ferite si stingerea vietii urbane la nord de Dunare(fenomenul demografic de reconversie rurala).Practic,pana in sec. XI,la N de Dunare nu vor mai exista orase,asa explicandu-se de ce,in limba română,terminologia referitoare la viata urbana nu este de origine latina,ci,in special,de origine slava.Dupa retragerea aureliana din 271/275,pe teritoriul fostei provincii vin si se asaza grupuri de daci liberi(sf. Sec. III – inceputul sec. IV).Procesul de romanizare s-a exercitat si asupra acestora,ramasi in afara stapanirii romane,dar care,acum,pot patrunde in fosta provincie Dacia,unde vin in contact cu daco-romanii.Astfel,se produce treptat,inainte de venirea slavilor,o anumita uniformizare a culturii materiale de factura romanică,deosebita de cea a migratorilor (sec. IV-V) E important de stiut ca au existat 2 sinteze in procesul de formare a poporului nostru:

1 - intre daci si romani(baza formarii pop. român); 2 - intre daco romani si noii veniti.

Astfel,in sec. VI are loc migratia slavilor care trec prin Moldova,ajungand in Campia Romana(Vlașca - „tara românilor”),patrund in sud estul Transilvaniei,iar in veacul urmator ,in restul spatiului intracarpatic,apoi in Banat si Oltenia.Pretutindeni intalnesc o cultura materiala de factura romanica realtiv uniformizata.Pe acest temei sunt asimilati de catre romanici,mult mai numerosi.In schimb,slavii imbogatesc vocabularul bastinasilor cu termeni referitori la institutii,viata religioasa,hidronimie,toponimie,forme de habitat,viata economica.Cuvinte de origine slava: Bistrita, Dambovita, Prahova, Ialomita, cneaz, jude, plug, gasca, secera, staret, targ, vama. In anul 602,limesul Dunarean(granita) al Imperiului este definitiv strapuns si slavii trec masiv la S de Dunare,ceea ce provoaca ruperea romanitatii balcano-carpatice.Populatia sedentara moeso-romanica din dreapta Dunarii a fost asimilata de slavi.Românii din Pen.Balcanica au fost dislocati si s-au regrupat in zone montane,sub numele de vlahi sau aromâni,vorbind o limba româna arhaica.Asadar,prin patrunderea slavilor in balcani,romanitatea nord dunareana devine o insula in marele ocean slav.Prezenta slavilor n-a putut schimba insa caracterul romanic al populatiei autohtone din spatiul carpato-danubiano-pontic. In perioada migratiilor,pe zone intinse ale fostului Imperiu Roman se formeaza popoare care mostenesc numai civilizatia romana,fara a vorbi limba latina.Pe alte teritorii,cu toate suprapunerile de populatii,latinitatea rezista,dovada graitoare fiind formarea popoarelor si limbilor neolatine europene: franceza,spaniola,italiana,portugheza,româna etc.Marile migratii au avut consecinte insemnate provocand prabusirea Romei,separarea romanitatii occidentale de cea orientala si constituirea adstratului lingvistic in etnogeneza popoarelor neolatine(germanic – in cazul celor occidentale si slav – in cazul limbii române).Dumitru Protase afirma ca etnogeneza noastra prezinta un paralelism aproape perfect cu celelalte popoare romanice din Occident.Aceasta „a avut drept componente etnice fundamentale pe daci(ca trunchi viguros),si pe romani(ca altoi

binefacator) si ca element adaugat tardiv pe slavi”.Pe de alta parte,in cazul civilizatiilor occidentale,unde, „alaturi de componenta autohtona si romana,sta elementul germanic – corespunzator,intr-o anumita masura,elementului slav de la noi.”

FORMAREA POPORULUI SI A LIMBII ROMÂNE Poporul român si limba română s-au format la N si la S de Dunare. ROMANITATEA este elementul esential al identitatii lingvistice si culturale a poporului român,asemenea altor popoare ale Europei,italienii,francezii,spaniolii,portughezii – românii vorbesc o limba romanica formata pe baza latinei vorbite in Imp. Roman.Pe plan lingvistic,româna se individualizeaza intre celelalte limbi neo-latine,in primul rand ,prin adstrat. Procesul de romanizare lingvistica si culturala din sec. II-III d.Hr. cand o mare parte a teritoriului Romaniei de azi era cuprins in provinciile romane Moesia si Dacia,a avut o mare intensitate,astfel ca limba latina a patruns foarte repede nu numai in zonele urbane,ci si la sate,in viata comunitatilor de agricultori si de pastori care ocupau cea mai mare parte a teritoriului.Constituirea la nordul Dunarii,cu precadere incepand cu sec. VIII si in cursul sec. IX, a unei civilizatii specifice,ilustreaza incheierea indelungatului si complexului proces istoric,etno-lingvistic si cultural de formare a poporului român.El oglindeste in planul culturii materiale si al vietii spirituale,cristalizarea unei civilizatii originale,proprii populatiei romanesti,ale carei puternice radacini daco-romane ii evidentiaza pe deplin vechimea si caracterul specific. Transformarea limbii latine,vorbite in provinciile orientale ale Imperiului,in limba română,a fost,de asemenea,un proces complex si indelungat,desfasurat concomitent si in directa legatura cu cel etnic.Un mic numar de cuvinte(c. 160) din limba traco-daca s-au transmis,formand substratul limbii române.Este interesant insa de observat ca multe dintre aceste cuvinte desemneaza elemente fundamentale ale civilizatiei – de exemplu :vatra,copil,mos,a mosteni – dar se declina sau se conjuca asemenea cuvintelor de origine latina :branza ca osanza,a mosteni ca a fi,mosie ca si campie. Gramatica latina reprezinta structura fundamentala a limbii române,declinam si conjugam ca in latina,alcatuim propozitii si fraze ca in latina.Aproximativ 80% din fondul principal de cuvinte al limbii române,inclusiv vocabularul crestin de baza,provin din latina vorbita. Cand,in sec. III d.Hr.,imparatul Aurelian a fost nevoit sa renunte la administratia provinciei Dacia,idiomul latin era predominant.Acesta a continuat sa evolueze in contact cu provinciile latinofone de la S de Dunare.Foarte important de stiut este faptul ca ,in limba română,notiunile fundamentale de credinta si de viata religioasa provin din latina primelor secole crestine.Dupa instalarea slavilor in nordul Pen.Balcanice,complicatele relatii dintre Imp.Bizantin – unde limba greaca devine,din sec. VII d.Hr. limba oficiala – si formatiunile politico-militare din Pen. Balcanica au avut drept consecinta,intre altele,fragmentarea comunitatilor locale vorbitoare de latina si despartirea lor de romanitatea nord dunareana,astfel incat,fiacare a dezvoltat in mod diferentiat fondul originar latin.

Si in prezent exista diferite dialecte ale limbii române:dialectul daco-român vorbit pe intreg teritoriul Romaniei,in Rep.Moldova,precum si in comunitatile romanesti din tarile vecine(Ucraina,Servia,Bulgaria,Ungaria) si dialectele sud dunarene:dialectul aromân,istro-român si megleno-român.Diferentele locale de mai mica importanta caracterizeaza diferite graiuri:oltenesc,maramuresan,moldovenesc etc.Pe baza graiului din Muntenia,dar cu aport important al operelor literare create in Moldova,se constituie,in prima jumatate a sec. XIX limba română literara,pe care o vorbim si o scriem azi. Ca si in cazul celorlalte limbi romanice,in perioada de formare a limbii române,fondului latin si s-au adaugat cuvinte imprumutate din limbile pop. migratoare.Avem motive sa consideram ca ,asa cum se intampla si in cazul celorlalte limbi romanice,acest proces de evolutie este incheiat in linii generale in sec. VIII.Cele mai multe influente in lexicul limbii române provin din limba slava(limba slava fiind considerata o influenta,la fel ca lb. maghiara,greaca=> deci,latina nu e influenta,ea este stratul lb. romane),mai ales cu cea sud-slava,care a devenit,in sec. IX-X limba liturgica(bisericeasca) si mai tarziu si limba de cancelarie.Slavona a jucat pentru regiunile balcano-dunarene un rol apropiat cu cel pe care latina l-a jucat in Occidentul mediaval.

In limba română nu s-au pastrat decat putine cuvinte din slava veche(sec. VI-VII) cea mai mare parte a elementelor slave patrunzand tarziu,in sec. IX-X,acum formandu-se adstratul slav.

Intrucat cuvintele si influentele slave tarzii din limba română sunt de origine meridionala si formate de abia la sfarsitul primului mileniu,reiese clar ca limba română era formata in momentul in care adaosurile lingvistice slave de sud au putut fi receptate.Prin urmare,nu se poate vorbi despre o a treia componenta etnica si lingvistica slava in etnogeneza romaneasca.Totusi,individualitatea limbii române in cadrul limbilor neolatine e datorata tocmai adstratului slav. Teritroiul de formare a limbii române este spatiul Daciei,rasaritul Moesiei superioare,Moesia inferioara,precum si Tracia de Nord-Vest.Deoarece exista asemanari in privinta cuvintelor de origine slava prezente in unele dialecte,se presupune ca despartirea acestora din trunchiul limbii române comune nu s-a produs mai devreme de secolul X.Separatia limbii române s-a facut in doua grupuri : nord si sud-dunarean,respectiv daco-român si aromân(sec.X – s-a produs separarea ).Dialectul megleno-român este o varianta a celui aromân,iar cel istro-român a celui daco-român. Componentele de baza ale limbii române sunt:

Substratul lingvistic traco-dacic (mai poate fi intalnit si „dacic” sau „daco-moesic”),cca 160-170 de cuvinte cu peste 1400 de derivate,ceea ce reprezinta 10% din lexicul romanesc.

Stratul lingvistic latin ,70% din lexicul limbii române. Adstratul slav meridional ,20% din vocabularul limbii române.

Intre sec. IV-VIII,limba latina vulgara,vorbita de daco-romani,s-a transformat in limba protoromana,asa cum dovedeste prima mentiune privitoare la limba romana,gasita in Chronografia lui Theofanes Confesor.Autorul povesteste un episod al conflictelor militare dintre avari si bizantini.In timpul unui mars de noapte al ostilor bizantine,un sac de provizii de pe spinarea unui catar statea sa cada.Un tovaras de drum i-a strigat stapanului catarului „torna,torna,fratre”.Limba latina vorbita evolueaza spre o limba romanica unitara de factura orientala denumita de lingvisti limba româna comuna(străromâna sau protoromâna) Deci,in sec. VII-VIII procesul de formare a limbii române era,in linii generale incheiat. Caracterul latin al limbii vorbite pe ambele maluri ale Dunarii si in teritoriul arcului carpatic a fost de timpuriu recunoscut de popoarele vecine.Uitandu-ne in urma,la originea denumirii de vlah se afla numele unui trib celt (volcae),amintit de Cezar in De bello Gallico.De aici,termenul a trecut la germani,care il foloseau pentru a-i desemna pe vecinii din sud si apus.Apoi,germanii l-au folosit doar cu referire la locuitorii din Peninsula Italica.Venind in contact cu lumea germana,slavii au preluat acest termen incepand cu sec. IX.In biografia apostolului slavilor,Metodie,este folosit termenul de wlach pentru a-i denumi pe italieni.Deci,”vlah” are sensul de neslav de limba romanica.De la acest nume deriva etnonimele vlah,olah,blach,valachus(de catre latino-catolicii apuseni),volohi(numiti de catre slavii rasariteni) etc.La randul lor, „vlahii” isi spuneau probabil români,adica romani,nume pe care l-au transmis din generatie in generatie,fie pentru a se desemna ca locuitori ai tinuturilor carpato-dunarene,vorbitori ai aceleiasi limbi,fie pentru a se referi la anumite categorii sociale (de ex. Rumâni = tarani dependenti).Aparitia numelui de „vlah”,dat de catre straini românilor in evul mediu,marcheaza sfarsitul etnogenezei noastre. Memoria populara a pastrat de-a lungul secolelor constiinta ascendentei romane a românilor - dovada,de pilda,datinile,traditiile care il amintesc pe „badica Traian” - imparatul Traian – in legatura cu momentele importante ale sarbatorilor solstitiului de iarna:Anul Nou.

ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR.

Românii in sursele medievale tarzii. Pe masura ce „valul milenar” datort dominatiei migratorilor rasariteni asupra spatiului carpatic se destrama,incep sa apara primele marturii despre români.Documentele istorice scrise in primul mileniu al erei crestine sunt relativ putine,dar sunt suplinite de numeroase descoperiri arheologice.Dintre acesetea se remarca cele datand din perioada sec. VII – IX,diverse vase,unelte,podoabe,arme si alte obiecte apartinand comunitatilor autohtone fiind descoperite in asezari precum Barteiu(Sibiu),Poian(Covasna),Alba Iulia.In sec. VIII –actele de la manastirea Costa Monitu care ii atesta pe vlahii rinchini.Acestea dovedesc continuitatea de locuire a românilor pe teritoriul pe care ei s-au format. Incepand cu sec. VII,autohtonii incep sa fie mentionati in izvoarele documentare ale vremii ca un popor romanic distinct constituit.Romanitatea românilor este mentionata pentru prima data de catre cronicarii bizantini,slavi,maghiari.Astfel,in lumea bizantina identitatea etnica a românilor este binecunoscuta,prima mentiune gasindu-se intr-un tratat militar din sec. VII, STRATEGIKON,scris de imparatul bizandin Mauricius.Datorita limbii,acestia erau numiti romani,termen intalnit mai tarziu la imparatul C-tin VII Porfirogenetul(912-959),care,in lucrarea sa, Despre Administratia Imperiului,preciza ca : „acestia se mai numesc si romani pentru ca au venit de la Roma si poarta acest nume pana azi”.Acest aspect a fost confirmat in cronica sa si de Ioan Kynnamos(XII) care a strabatut teritoriile nord-dunarene: „Se zice ca sunt veniti demult din Italia”.Informatii in acelasi sens se gasesc si in corespondenta imparatului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul(X-XI). Alti autori bizantini,armeni,arabi,germani au scris despre prezenta românilor pe acest teritoriu.Ulterior,dovezile scrise despre români au deevnit din ce in ce mai numeroase,ei fiind numiti in documentele vremii vlahi,blachi,valahi(scrie cronicarul Kekaumenos in sec. XI, dar si cronica lui Ioan Kynnamos). La fel ca si la bizantini,ungurii au intretinut un contact permanent cu românii,romanitatea acestora fiindu-le cunoscuta.Notarul anonim(Annonymus) al regelui Bela al III-lea afirma in cronica sa, Gesta Hungarorum(cea mai bogata si completa relatare medievala despre starile gasite de unguri la patrunderea lor in teritoriile locuite de români) ca,la sosirea lor,ungurii au gasit in Pannonia „slavi,bulgari si blachi,adica pastorii romanilor”.Un secol mai tarziu,Simon de Keza nota in Gesta Hunnorum et Hungarorum(sec.XIII),ca românii erau in Pannonia la venirea hunilor,iar la vremea lui Attila,romanii,locuitori ai oraselor(civitates) s-au inapoiat in Italia,doar „vlahii,care au fost pastorii si agricultorii acestora,au ramas de buna voie in Pannonia”.Serban Papacostea,in Românii in secolul al XII-lea(1993) sugereaza ca textul lui Keza nu

doar recunoaste legatura dintre romani si vlahi,dar si evidentiaza continuitatea romanitatii in acest spatiu.Mai mult,textul reflecta si faptul ca Dacia a fost parasita doar de patura ei suprapusa,citadina -romanii- ,care s-au retras in Italia, „masa populatiei romanice -elementele agricole-pastorale pe care le cuprinde in denumirea de blacki – a ramas locului”.

PREOCUPARI ALE CRONICARILOR DIN SEC. XV-XVIII PRIVIND ORIGINEA ROMANILOR.

Odata ce spatiul romanesc a intrat in sfera de interes a Romei si a misionarilor ei,papalitatea a luat la cunostinta despre existenta românilor si apartenenta acestora la ritul grecilor(ortodox),nelegitim in viziunea curiei papale.Mai tarziu,odata cu desfasurarea luptei antiotomane a Tarilor Române din sec. XV,interesul european fata de români a sporit,manifestandu-se in preocuparile umanistilor fata de originea si istoria acestora.Preocuparile acestora s-au datorat atat interesului occidentalilor de a stavili ofensiva otomana cat si inclinatiei catre antichitatea clasica,pentru materialele sau limbile antice.Poggio Bracciolini a fost printre primii umanisti italieni care au afirmat originea romană a pop. Român.Pe langa numeroase elemente coumne limbii latine si române,el a constatat existenta la românii nord-dunareni a unei traditii referitoare la descendenta lor dintr-o colonie fondata de Traian.Conteporanul sau,Flavio Biondo,afirma despre românii cu care se intalnise la Roma ca, „invocau cu mandrie originea lor romană” , iar cu Enea Silvio Piccolomini,devenit papa Pius al II-lea,ideea originii romane a acestora a intrat in circuitul stiintific european(culegand informatii de la misionarii dominicani si franciscani).In preajma caderii Constantinopolului,Laonic Chalcocondil,grec stabilit in Italia,cunostea originea comuna a românilor,numindu-i daci pe cei din nordul Dunarii si vlahi pe cei din sudul fluviului.Ideile umanistilor italieni s-au raspandit si la curtile europene. Antonio Bonfini,traind la curtea regelui Ungariei,preciza ca din „legiunile si din coloniile duse in Dacia de Traian si ceilalti imparati s-au tras românii” , exprimandu-si totodata admiratia pentru modul cum a supravietuit „vehcea limba a Romei printre români”. Filippo Buonaccorsi,consilier la curtea iagellona,a calatorit in Moldova,unde,cunoscandu-i pe localnici,afla despre , „descendenta românilor din colonisti romani”.In secolul al XVI-lea,Jan Laski,episcop de Gnezno,vorbind in Consiliul din Lateran din 1514 despre Moldova,a semnalat originea romană a populatiei, „caci ei spun ca sunt ostenii de odinioara ai romanilor”.Tot acum,Nicolaus Olahus,umanist transilvanean de faima europeana,el insusi de origine română,in lucrarea Hungaria din 1536,este primul român care sustine unitatea de neam,limba,obiceiuri si religie a românilor,iar Johannes Honterus – originar din Brasov,inscrie pe harta sa din 1542,Dacia pentru intreg teritoriul locuit de români. Sec. XVII marcheaza apogeul culturii edievale românesti scrise,atunci cand au aparut primele cronici de limba română.

— Grigore Ureche,in Letopisetul Tarii Moldovei, vorbeste despre originea noastra latina: „de la Râm ne tragem si cu a lor cuvinte ni-i amestecat graiul”.

— Miron Costin(format in scolile din Polonia),afirma in De neamul moldovenilor ca „numele cel mai adevarat,autentic,de la primul descalecat prin Traian este rumân sau romanus,nume dat si celor din Moldova,si celor din Tara Romaneasca si celor din Transilvania ,dar strainii ii numesc in chip felurit;rumân vine de la roman”.De asemenea,sustine ca,dupa cucerirea Daciei de catre romani,acestia au populat-o cu colonisti originari din Italia.Provincia nu a fost parasita de catre toti locuitorii odata cu abandonarea ei.Romanii ramasi au dat nastere poporului romțn,a carui origine latina este devedita de limba,de numele pe care si-l dau ei si strainii etc.

— Stolnicul Constantin Cantacuzino(format la scolile din Italia),figura dominanta a istoriografiei muntene,in Istoria Tarii Romanesti ,a subliniat continuitatea de viata a dacilor sub stapanirea romană,unitatea si continuitatea românilor.

Dimitrie Cantemir,marele savant român,este unul dintre cei care sustin si argumenteaza fara dubii romanitatea romanilor.Pana la Cantemir,lumea savanta româneasca apela la productiile stiintifice externe pentru a dovedi romanitatea românilor.Dupa ce apar operele lui Cantemir,savantii europeni apeleaza la argumentatiile si dovezile emise de acesta pentru a afla dovezile romanitatii.Lucrarea destinata exclusiv problemei romanitatii romanilor este Hronicul romano-moldo-vlahilor,care avea 343 foi in manuscris.Fata de cronicarii anteriori,Dimitrie Cantemir inaugureaza prestigiosul efort al istoriografiei române de a determina si fixa locul românilor in istoria universala.Elementele de baza ale conceptiei lui Cantemir despre originea românilor sunt:

Descendenta pur romană din Traian(„saditorul si rasaditorul nostru”) Extirparea totala a dacilor din provincia cucerita si colonizarea completa cu romani Dainuirea elementului roman in Dacia si dupa retragerea aureliana si unitatea romano-moldo-vlahilor in spatiul

carpato-dunarean. Revenind la Traian,Cantemir sustinea extirparea totala a dacilor din provincia cucerita si colonizarea completa cu romani.Cantemir sustinea insa cu tarie dainuirea elementului roman in Dacia si dupa retragerea aureliana.Hronicul lui

Cantemir ramane si azi cea mai intinsa lucrare istorica de analiza a originii românilor,ea fiind depasita in detaliu,dar inca nu si in ansamblul ei.Totodata,originea pur romană a românilor a fost sustinuta pentru prima data de Cantemir. Efervescenta cu care au aparut scrierile cronicarilor români a fost dublata de cronicarii sasi din Transilvania,care,in a doua jumatate a sec. XVII,au adoptat teoria umanista germana cu scopul de a demonstra originea lor daca.Corolarul necesar al acestei ipoteze a fost afirmarea de catre ei a originii pur romane a românilor.Confuzia cronicarilor sasi a venit de la identificarea dacilor cu gotii.Aceasta teorie a fost desfiintata cu argumente de comitele sasilor Valentin Frank von Frankenstein,in sec. XVII,dupa care a disparut cu totul in sec. XVIII.Cu toate acestea,istoricii sasi au continuat sa afirme in lucrarile lor originea latina a romanilor.Istoricul sas care a contribuit poate cel mai mult la raspandirea in afara mediului romanesc a teoriei originii romane a românilor a fost brasoveanul Martin Schmeitzel.El a predat ani de-a randul la Universitatea din Halle un curs despre istoria Transilvaniei si a difuzat opiniile despre romanitatea românilor prin lucrarile tiparite in strainatate.Tot in sec. XVIII,intr-o scriere iezuita despre secui se afirma in doua randuri ca toti românii din cele trei tari romanesti nu sunt altceva decat urmasii romanilor. In concluzie,se poate spune ca originea romană le era cunoscuta românilor de multa vreme.Mai tarziu,cronicari moldoveni,munteni,cunoscatori ai scrierii umaniste,vor transfera chestiunea romanitatii din sfera de traditie in cea a istoriografiei,pentru ca Scoala Ardeleana sa faca din aceasta o arma in lupta pentru emanciparea nationala si sociala a românilor transilvaneni.Acestia,pe langa revendicarile lor,au combatut teoriile lui Sulzer si Eder,sustinand originea pur romana a poporului nostru.

POLITIZAREA ROMANITATII ROMANILOR.

In cadrul istoriei vechi,problema etnogenezei romanesti ocupa un loc aparte prin complexitatea si importanta sa,nu numai pentru cunoasterea destinului istoric al stravechii Dacii,ci si pentru cel al romanitatii orientale in general.Cucerirea dacilor de catre romani in urma razboiului din 105-106,ilustrata de scenele de pe Columna lui Traian si intrarea unei parti a Daciei in componenta statului roman,au produs radicale schimbari de ordin demografic,politic si cultural.Ele au avut drept consecinta sinteza daco-romana si crearea poporului român.Etnogeneza romanilor a devenit o problema politica din sec. XVIII,odata cu afirmarea miscarii de emancipare nationala a romanilor din Transilvania. Totusi,in sec. XVI se manifesta ousoara tendinta de politizare a ideii romanitatii romanilor.In acest secol,romanitatea noastra devine parte componenta a ideologiei politice fie a papalitatii,fie a unor monarhi,pentru a-si sustine pretentiile politico-spirituale.Cei care se considerau mostenitorii politici ai Romei(papa sau Imparatul romano-german)puneau accent pe apartententa antica a Daciei la Imperiul Roman,pretentiile lor asupra Tarilor Romane fiind infatisate ca un fel de recucerire. Atunci cand,spre sf. Sec. XVII si in secolul urmator,primele semne ale unei constiinte nationale moderne apar in intreaga Europa,problema originii popoarelor se transforma pretutindeni din problema istorica in problema politica(Totusi,secolul considerat semnificativ pentru transformarea chestiunii originii romanilor din problema istorica in problema politica a fost sec. XVIII).Conflictul acut intre „Europa imperiilor” si „Europa natiunilor” se complica in Transilvania din cauza tensiunii dintre interesele dominatiei austriece si revendicarile nationale maghiare,ambele in contradictie cu aspiratiile de emancipare ale românilor.Batalia politica si simbolica pentru intaietate in Transilvania devine acerba,cu atat mai mult cu cat,dupa lupta de la Mohacs(1526),Principatul Transilvaniei ramasese ultima reduta a Regatului Ungar,ocupand astfel un loc deosebit de important in imaginarul politic si istoric al natiunii maghiare.Pe de alta parte,in pofida faptului ca românii reprezentau peste 60% din populatia Transilvaniei,ei continuau sa fie considerati „natiune tolerata” . Acest statut inferior al românilor era justificat de beneficiarul – cele 3 natiuni privilegiate: maghiarii,sasii si secuii – prin argumente confesionale(spre deosebire de ceilalti locuitori ai Transilvaniei,romanii erau ortodocsi) si prin argumentul pretinsei intaietati a celor 3 natiuni privilegiate pe pamantul Transilvaniei.Or,unirea unei parti a clerului si a românilor ortodocsi cu Biserica Catolica(in urma unirii din 1699,a aparut Biserica Greco-Catolica),realizata de casa de Habsburg in 1699-1701,afecta ordinea traditionala favorabila natiunilor privilegiate,iar acceptarea originii romane a românilor ar fi insemnat ca acestia,departe de a fi nou veniti,i-au precedat pe cuceritorii maghiari in tinuturile de dincolo de munti,conferind populatiei de origine latina o superioritate de civilizatie si traditie greu de impacat cu conditia lor de natiune tolerata. Pana in sec. XVIII,continuitatea populatiei romanice in tinuturile carpato-dunarene nu a fost pusa la indoiala,fiind considerata un fapt normal si logic.Insusi imparatul Austriei,Iosif al II-lea(1780-1790),ii socotea pe romani „incontestabil,cei mai vechi si mai numerosi locuitori ai Transilvaniei”.De asemenea,contele Teleki,presedinte al Cancelariei Aulice a Transilvaniei,recunostea in 1791 ca „românii sunt locuitorii cei mai vechi ai Transilvaniei” , iar istoricul Andras Huszti afirma in acelasi an (1791) ca „nicio natiune nu are limba atat de apropiata de acea veche romană ca natiunea valahilor,ceea ce este un semn sigur si care nu poate insela ca ei sunt in Transilvania urmasii vechilor colonii romane”.

Dar pentru populatia majoritara a Transilvaniei,sec. XVIII a reprezentat momentul luptei pentru drepturile politice refuzate secole de-a randul de natiunile privilegiate.De aceea,multi eruditi,mai ales germani,din sec. XVIII s-au convins ei insisi si s-au straduit sa dovedeasca intregii lumi savante si politice a vremii,ca este cu neputinta ca romanii din Transilvania sa fie urmasii directi ai populatiei romanizate din Dacia. Unirea cu Roma da,in schimb,un nou imbold aspiratiei românilor pentru drepturi egale cu celelalte natiuni si confesiuni crestine din tinuturile transcarpatice.Inceputa de episcopul Inochentie Micu Klein(de numele sau se leaga debutul luptei de emancipare nationala a romanilor ardeleni;s-a inspirat din ideile voievodului carturar de la inceputurile sec. XVIII,Dimitrie Cantemir) si continuata de grupul de intelectuali din Scoala Ardeleana – Gheorghe Sincai,Petru Maior,Samuil Micu,Ion Budai-Deleanu - ,lupta de emancipare a românilor are drept principala directie afirmarea legitimitatii revendicarilor populatiei românesti din imperiu in calitatea sa de mostenitoare directa a Romei Antice.In 1744 Ioan Inochentie Micu a fost primul care a elaborat un program complex de emancipare politica si sociala a natiunii romane din Transilvania,aducand ca argumente romanitatea neamului,vechimea si continuitatea românilor. Savantii din Scoala Ardeleana au dovedit latinitatea limbii române si a pop.român,ceea ce argumenta existenta sa neintrerupta ca populatie autohtona in Transilvania,ca si in celelalte tinuturi locuite de români.Iluministii Scolii Ardelene considerau ca românii aveau o origine nobila,pur romană,si erau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei.Pentru a demonstra aceasta origine,ei au scos in evidenta faptul ca dacii ar fi fost exterminati in urma razboaielor dintre Traian si Decebal.Istoricii Scolii Ardelene s-au folosit de aceste teorii pentru a-si manifesta revendicarile sintetizate intr-un lung memoriu, Supplex Libellus Valachorum redactat de Iosif Mehesi la Cluj si adresat in 1791 Curtii de la Viena(imparatului Leopold II). Supplex aducea ca argumente vechimea,continuitatea,originea si numarul romanilor in provincie.In plus,este cel dintai program politic modern al romanilor ardeleni.Odata cu el,ideea romanitatii românilor s-a transformat intr-o veritabila arma politica.Aceasta evolutie se va mentine si in anii urmatori,cand afirmarea romanitatii va deveni o permanenta politica activa.Daco-românismul s-a manifestat in momentele cruciale ale intregii natiuni române:1848,1859,1877 si 1918. Sec. XVIII ramane secolul in care este declansata efectiv lupta impotriva romanitatii romanilor,desi ea a inceput in sec. XVII,dar nu a fost vizibila.In a doua jumatate a sec. XVII intervine si rivalitatea austro-otomana,reflectata si in marturiile despre români nu numai in aspiratiile expansioniste.In acest context apare si Cronica lui Ioan Lucius in 1666 la Amsterdam.Autorul a urmarit istoria Croatiei si a Dalmatiei,dar a facut consideratii si asupra vecinilor.Astfel,ultimul capitol a fost destinat discutarii originii romane a poporului român.Cronicarul si-a exprimat anumite dubii si rezerve cu privire la românii nord-dunareni.El nu a negat continuitatea elementului roman in Dacia traiana ,dar a sustinut ca el a fost sporit printr-o imigrare provocata de catre bulgari de la sud la nord de Dunare.Teoria lui Lucius a trecut neobservata timp de un secol.Abia in a doua jumatate a sec. XVIII s-a descoperit valoarea ei documentara pentru sustinerea unor teorii care reprezentau arme ideologice in combaterea revendicarilor politice ale românilor.Istoricul I.C. Engel a turnat teoria lui Lucius in tipare noi,falsificand-o insa,in buna parte,prin eliminarea afirmarii staruintei elementului roman in Dacia postaureliana,printr-o deplasare cronologica a amintitei implantari romane din initiativa bulgara.El i-a adaugat si nuanta peiorativa din „Teoria exilatilor si raufacatorilor” lansata de istoriografia umanista poloneza. Tot in aceasta perioada,reprezentatntii Scolii Ardelene sustin ideea originii latine a românilor,aparand insa si asa numitele exagerari latiniste,care neaga complet rolul componentei dacice in formarea pop. Român,afirmand originea pur romană a românilor.(purismul) In aceasta atmosfera a fost lansata „teoria imigrationista” de catre Franz Jozsef Sulzer.Teoria sa a politizat problema continuitatii istorice din Transilvania.Ea servea interesele Imperiului Habsburgic in provincie,bazate pe colaborarea cu minoritatile privilegiate locale.Potrivit teoriei, românii nu se trag din colonistii romani din Dacia,aceasta fiind parasita de toata populatia odata cu retragerea romană.(prima teorie care sfideaza parerea unanima din cultura si stiinta istorica europeana din sec. XVIII) Prin urmare,românii s-au nascut ca popor la S de Dunare,intr-un spatiu neprecizat,undeva intre bulgari si albanezi,de la care au preluat influente in limba,precum si credinta ortodoxa.De aici,au emigrat catre mijlocul sec. XIII in nordul Dunarii si Transilvania,unde ii vor gasi stabiliti pe unguri si sasi.Prin teoria sa,Sulzer sfida parerea unanima din cultura si stiinta istorica europeana,care-i considera pe români cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei,urmasi ai romanilor lui Traian. Scopul lansarii acestei teorii era limpede:anularea argumentelor istorice ale românilor in lupta politica din Transilvania si justificarea privilegiilor detinute de maghiari,sasi si secui,precum si a statutului de „tolerati” atribuit românilor.In felul acesta,chestiunea continuitatilor istorice va capata un pronuntat caracter politic. Dupa realizarea dualismului austro-ungar(1867),imigrationismul este readus cu si mai multa tarie in dezbaterile istoricilor.Teoria lui Sulzer este reluata si imbogatita printr-o lucrare ce va deveni fundamentala pentru adversarii continuitatii,iar teoria imigrationista va fi denumita roesleriana.Formularea categorica a teoriei imigrationiste – baza ideologica a dominatiei maghiare asupra Transilvaniei – s-a datorat geografului si istoricului austriac din a doua jumatate a sec. XIX,Robert Roesler.Folosind izvoare istorice latine tarzii si nesigure,el afirma in lucrarea sa,Studii Romanesti.Cercetari asupra istoriei vechi a românilor , aparuta la Leipzig si distribuita la Viena in 1871 (in acelasi an cu Sarbatorile de la Putna si cu afirmatia tanarului Xenopol cum ca „marea unire” era un fapt inevitabil):

Dacii ar fi fost exterminati in razboaiele cu romanii(este invocata o afirmatie a scriitorului roman Eutropius – (Hadrianus ar fi dorit sa renunte si la Dacia,dar amicii il impiedicara spunandu-i ca ar fi dat prada barbarilor o multime de cetateni romani,caci Traian,dupa cucerire,adusese aici colonisti din toate partile imperiului pentru a cultiva pamanturile si a locui orasele,depopulate de lungile razboaie ale lui Decebalus. „...caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decibalul”)

Imparatul Aurelian ar fi retras intreaga populatie romanizata din Provincia Dacia la sud de Dunare,unde s-ar fi format limba română si poporul român;

Daca in Gallia,Spania,Britannia,Pannonia,etc,romanii au reusit sa isi puna amprenta asupra populatiilor mai numeroase existente modificandu-le felul de a gandi si de a vorbi(realizandu-se astfel romanizarea),in Dacia,insa,a fost creata o adevarata tara de colonizare dintr-un teritoriu slab locuit si inconjurat de o populatie dusmanoasa,in care romanitatea nu si-a infipt radacini atat de adanci,nesprijinindu-se pe bazele sigure ale unei nationalitati cucerite si spiritual.De aici si usurinta cu care mai tarziu a putut sa fie indepartata si a disparut,fara a lasa atat de multe urme ca in Britannia sau in Noricum,fiind stearsa ca o simpla poleiala.

La venirea maghiarilor in Europa,Transilvania ar fi fost un tinut pustiu pe care coroana ungara l-ar fi anexat si populat,instaland apoi si colonisti germani pentru a-i apara granitele.Abia dupa marea ciuma din sec. XIV(1348-1351),tinuturile de dincolo de Carpati,pustiite de molima,ar fi fost colonizate cu pastori vlahi de la sud de Carpati si de Dunare.

Invoca existenta unor asemanari lexicale intre limba româna si cea albaneza. Toponimia dacica ar fi disparut ca urmare a acestei exterminari. Perioada de 165 de ani(foarte scurta la scara istorica),cat a durat administratia imperiala in Dacia,nu ar fi fost

suficienta pentru romanizarea provinciei; Deoarece dacii ramasi in viata traiau izolati,la retragerea aureliana din 271/275,Dacia a ramas pustie; Poporul român si limba română s-au format in sudul Dunarii,in centrul sau vestul Peninsulei Balcanice,de unde au

trecut in stanga Dunarii; Romanii ar fi un popor de pastori nomazi; Nu exista izvoare istorice care sa ateste prezenta românilor la nord de Dunare in „mileniul intunecat”/inainte de sec XIII

;

In asa zisa argumentare a faptului ca românii s-ar fi format ca popor la sud de Dunare,Roesler se refera la existenta unor elemente lexicale comune in limbile română si alabenză,la lipsa elementelor germanice din limba româna,la asemanarea dintre dialectul daco-român si macedo-român(aromân).Varietatea izvoarelor istorice demonstreaza netemeinicia teoriei imigrationiste. Teoriile roesleriene , criticate in mediile academice contemporane,au fost preluate nu numai de alte lucrari savante,ci si de manualele scolare din Ungaria sec. XIX-XX,alimentand imaginarul nationalist maghiar. Teoria lui Roesler a fost demontata cu dovezi arheologice si epigrafice ale prezentei dacilor sub stapanirea romană si a ramanerii populatiei daco-romane in fosta provincie,stiinta istorica romaneasca si straina aducand argumente si dovezi incontestabile privind latinitatea si continuitatea romanilor. Istoricii si lingvistii români din sec. XIX,Kogalniceanu,A.D Xenopol(adept al modelului occidental bazat pe industrializare si urbanizare),B.P.Hasdeu,Gr.Tocilescu,au adunat un mare numar de dovezi referitoare atat la vechile populatii getice si dacice din spatiul carpato-danubian,cat si la continuitatea populatiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia si Moesia,demonstrand subrezenia multora dintre argumentele invocate de istoriografia oficiala maghiara.Hasdeu este primul istoric roman care a luat atitudine fata de teoria imigrationista si fata de exagerarile latiniste ale Scolii Ardelene.A afirmat in Pierit-au dacii? ca,odata cu formarea statului national roman,teza originii pur latine a pop. roman a inceput sa fie considerata o eroare.Hasdeu a demonstrat ca substratul dacic nu poate fi contestat. La nivelul reprezentarilor identitare compune,renuntarea la scrierea slavona(chirilica) si generalizarea alfabetului latin,precum si predarea limbii române si a istoriei nationale in scolile organizate odata cu reformele initiate de Al.I.Cuza,au generalizat constiinta romanitatii poporului nostru,a limbii si a civilizatiei acestuia. Hasdeu a formulat si teoria circulatiei cuvintelor,aratand ca structura unei limbi nu e data de numarul brut al cuvintelor ci de circulatia acestora,deoarece sunt cuvinte aproape uitate depozitate in dictionare,altele insa folosite de nenumarate ori.El a demonstrat ca slavismele din limba romana in circulatia lor se pierd aproape cu desavarsire fata de latinisme.

In mod direct si foarte argumentat –doar prin apelul la autori creditati stiintific-,impotriva teoriei lui Roesler a scris A.D Xenopol,care publica in 1884 lucrarea Teoria lui Roesler.Studii asupra staruintei românilor in Dacia Traiana in care sustine urmatoarele:

Chiar daca am lua drept adevarate cuvintele lui Eutropius,inseamna ca femeile si copiii dacilor nu suferisera soarta barbatilor,fiind o buna temelie pentru reconstruirea populatiei.

„Popoarele nomade se stramuta inaintea unei navaliri,cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea trece peste ele”.

„Poporul roman intelegea a lipi de imperiul sau provinciile cucerite intr-un cu totul alt chip de cum au facut-o ungurii sau nemtii.Departe de a alcatui o casta despartita de poporul cucerit,romanii se legau cu el prin casatorii,ii inlesneau intrarea in cetatenia romana.”

Elementul tracic reprezinta baza etnica a poporului român. Suprapunerea elementului roman peste cel dac. Daco-romanii s-au retras in munti din calea migratorilor ,fapt pentru care nu au fost asimilati. Dupa retragerea aureliana,procesul de romanizare continua prin crestinism si prin legaturile comerciale,politice si

culturale cu Imperiul Roman de la sud de Dunare. Dovezile arheologice,toponimia,hidronimia atesta continuitatea dacilor si daco-romanilor pe teritoriul Daciei.Xenopol

afirma,in acest sens,ca ar fi fost cu neputinta ca ungurii si nemtii,asezandu-se intr-o tara cu totul pustine,sa nu fi dat ei numele muntilor,apelor,si sa fi asteptat ca romanii sa ii invete cum sa le numeasca.De aici reiese ca,daca ungurii ar fi fost aici inaintea noastra,macar numele muntilor si ale apelor mai importante ar fi fost de origine maghiara.Ele sunt,insa,de origine româneasca sau dacă.

Prezenta termenilor crestini de origine latina se explica prin permanentele legaturi intre populatia romanizata din dreapta Dunarii cu cea din stanga ei;

Contribuita elementului slav la formarea poporului si limbii române. Caracterul fundamental romanic al poporului român.

Un an mai tarziu, in 1885,in Scrieri istorice,Dimitrie Onciul afirma ca pe baza indiciilor istorice,nu putem sustine romanizarea acestei tari decat pe partea de V a Ardealului cu Banatul timisan si Oltenia,pe care teritoriu se marginise colonizarea romană.In Moldova si in Valahia rasariteana,precum si in regiunea dintre Tisa superioara si Ardeal,lipsea aceasta temelie.Aici,populatia era curat dacă.De asemenea,pentru a respinge unele argumente greu de combatut ale teoriei roesleriene(cum ar fi asemanarile dintre limba romana si cea albaneza,ceea ce ar insemna ca poporul român s-a format la S de Dunare) considera ca poporul nostru s-a format si la S si la N de Dunare.

La cumpana sec. XVIII-XIX,istoriografia din principate ,intrata odata cu domniile fanariote in etapa influentei grecesti,aborda ca pe un fenomen natural fuziunea daco-romană.Aceste puncte de vedere se regasesc la istoricii greci stabiliti in Principate: Daniel Philliphide,Dionisie Fotino,dar si la românii Ienachita Vacarescu sau Naum Ramniceanu.Istoriografia romaneasca a secolului XIX a evoluat insa pe coordonatele nationale trasate de Scoala Ardeleana. Scoala latinista s-a extins si in Principate,deoarece multi ardeleni ocupau pozitii importante in sistemul cultural de aici.Corifeul curentului latinist a fost August Treboniu Laurian,care considera ca istoria românilor incepe cu fondarea Romei si care urmarea sa purifice limba română pentru a o apropia cat mai mult de latina originara.Intre 1871-1876 a aparut Dictionarul limbii române,care a constituit apogeul acestei tendinde.A.T. Laurian a scos din dictionar elementele nelatine si a adoptat un sistem ortografic etimologic ,care nu mai semana decat vag cu limba română autentica.Tentativa de a crea o limba artificiala a discreditat definitiv scoala latinista.Totusi,pana la mijlocul sec. XIX a continuat sa existe o unanimitate cu privire la originea romană a românilor. Dupa Marea Unire din 1918,negarea continuitatii romanesti in tinuturile de dincolo de Carpati si teoretizarea pretinsei inferioritati a lumii rurale romanesti in raport cu ierarhiile nobiliare maghiare si cu cultura aulica si urbana a acestora au alimentat masiv resentimentele pe care le-a provocat destramarea monarhiei austro-ungare si politica revizionista maghiara.In aceiasi ani,scoala istorica si lingvistica romaneasca produce opere stiintifice importante pentru intelegerea etnogenezei românilor: Inceputurile vietii romane la gurile Dunarii. si Getica ale lui Vasile Parvan,primele volume ale monumentalei Istoria Romanilor a lui Nicolae Iorga, Istoria Limbii Române de Al.Rosseti.

— Nicolae Densusianu,in lucrarea aparuta postum in 1913, Dacia Preistorica de 1200 de pagini,reconstituia isotira unui presupus imperiu

pelsagic,care,pornind din Dacia cu 6000 de ani i.Hr.,s-ar fi intins pe o mare parte a globului,Densusianu sustinea ca de la Dunare la Carpati s-a revarsat civilizatia asupra celorlalte parti ale lumii.De aici ar fi pornit spre Italia si stramosii romanilor,iar limba daca si latina nu sunt decat dialecte ale aceleiasi limbi.

— C.C.Giurescu afirma in Formarea poporului român ca,asa cum nimeni nu s-a gandit sa conteste continuitatea francezilor in Galia,sau a

spaniolilor si a portughezilor in Pen.Iberica(„a admis oare vreun istoric ca galo-romanii si-au parasit locuintele plecand din Galia peste Alpi sau Pirinei,pentru a se intoarce mai tarziu,dupa secole,indarat acasa?Sau ca spaniolii au trecut stramtoarea Gibraltar,in Africa,pentru a reveni,dupa sute de ani,in vechiul teritoriu?),nici continuiteatea dacilor nu poate fi pusa la indoiala.Acesta mai sustine si ca „dacii alcatuiesc baza etnica a poporului roman[...]fiindca dacii erau locuitorii satelor si,oricat de numeroase au fost orasele in noua provincie,totusi satele le intreceau cu mult...Daca romanismul a prins radacini atat de puternice si de stabile in stanga Dunaii,e fiindca au castigat pe acesti daci,pe bastinasi”.

— Gh.I.Bratianu,in O enigma si un miracol istoric:poporul român(1937) , afirma ca ,intr-o epoca in care izvoarele istorice se ocupa de

conducatori,capetenii ale locurilor,era normal ca populatia aservita sa fie ignorata,chiar daca aceasta era mai numeroasa si,precis,mai evoluata,in unele regiuni cel putin,decat nomazii care au navalit peste ea si o exploatau. Continuitatea si romanitatea au fost sustinute si de alti filologi si istorici români:Aurelian Sacerdoteanu,David Prodan,C-tin Daicoviciu,Sextil Puscariu,N.Dragan Emil Petrovici. Pe de alta parte,insa,miscarile de extrema dreapta dezvoltau –asemenea extremei drepte germane,fascinata de trecutul legendar al „indo-germanilor” si al gotilor – un discurs autohtonist,care supraevalua importanta elementului dacic in contrast cu civilizatia mediteraneana,pe care o considera decadenta.

DISPUTA IN JURUL CONTINUITATII

Dupa felul in care istoricii au cautat sa prezinte evolutia romanitatii de la nordul Dunarii si din Carpati,s-au conturat doua opinii diferite cu privire la formarea romanilor ca popor:

1-continuitatea lor in Dacia 2-imigrarea tarzie din sudul Dunarii. Servind anumite interese politice,unii istorici au elaborat teorii proprii,pseudo-stiintifice,potrivit carora romanii nu s-ar fi format in tara lor de azi.Astfel,un caz evident de inconsecventa il reprezinta Szamaskosy Istvan,care initiaza o prima incercare de politizare a ideii romanitatii românilor printr-o lucrare din 1593, in care sustinea ca românii sunt urmasii colonistilor romani,fapt dovedit de limba noastra,care s-a desprins din cea latina..Dupa domnia lui Mihai Viteazu si-a schimbat radical parerea,afirmand ca romanii nu pot fi urmasii colonistilor romani deoarece acestia au fost mutati la S de Dunare in vremea imparatului Gallienus(despre Gallienus,mentioneaza si Iordanes,in Getica,afirmand ca,dupa ce Traian prefacuse Dacia in provincie romana,Gallienus a pierdut aceste tinuturi in timpul domniei sale.Iar imparatul Aurelian,rechemand de acolo legiunile,le-a asezat in Moesia si acolo,intr-o parte a acesteia,a intemeiat Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis).El a fost combatut de carturarii sasi L.Toppeltinus si J.Troster,ultimul fiind autorul unei lucrari despre Dacia in care si-a afirmat convingerea ca „romanii de azi,ce traiesc in Tara Romaneasca,Moldova si muntii Transilvaniei nu sunt decat urmasii legiunilor romane” , prin urmare „cei mai vechi locuitori ai acestei tari”.Mai obiectivi erau autorii maghiari din afara Transilvaniei,precum Nicolae Istvanffy,istoric si diplomat al imparatului Rudolf al II-lea,care considera ca romanii nu puneau in pericol privilegiile traditionale ale „natiunii maghiare”.Mai tarziu,Benko Jozsef,in cartea Transilvania,sive magnus Transilvaniae Principatus (1778),arata ca la abandonarea provinciei traiane „multi romani impreuna cu dacii indigeni au ramas pe loc” . Asa cum am aratat,odata cu miscarea de emancipare a românilor transilvaneni din secolul al XVIII-lea a fost lansata si teoria imigrationista dezvoltata de Franz Sulzer in lucrarea Istoria Dacilor transalpini(1781),la care vor adera si istoricii :I.C.Eder(reia ideile lui Sulzer:românii nu au origine romana;ei emigreaza de la sud de Dunare in sec. XIII si nu au niciun drept in Transilvania),Bolla Marton(profesor maghiar din Cluj,incearca sa demonstreze ca românii sunt de origine bulgara si de aceea li se spune „volohi”) si I.Ch.Engel(românii vin in Transilvania in sec. IX).Acestia identificau absenta surselor scrise asupra românilor in mileniul marilor migratii cu absenta insasi a românilor.In replica,invatatul sas Michael Lebrecht scria,chiar in timpul rascoalei lui Horea(1784) ca românii,ca urmasi ai romanilor,sunt „cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”. In 1787,istoricul englez E.Gibbon,autor al unei celebre istorii a Imperiului Roman,arata ca in Dacia,dupa retragerea aureliana,a ramas „o parte insemnata din locuitorii ei,care mai mare groaza aveau de migrare decat de stapanitorul got”.De la acesti locuitori vor deprinde migratorii „agricultura si placerile lumii civilizate”. Netemeinicia afirmatiilor lui Sulzer a fost reliefata si de reprezentantii Scolii Ardelene(Samui Micu,Gheorghe Sincai – Hronica românilor si a mai multor neamuri(1808),Petru Maior,Ion budai Deleanu),dar si de marele slavist Paul Ioseph Schafaric,care sustinea la 1844 ca „vlahii de la nord si de la sud de fluviu au toti aceeasi origine” ,evoluand din amestecul „tracilor si geto-dacilor cu romanii”. Dupa realizarea dualismului austro-ungar,Roesler redacteaza Dacien und Romanen(1868) si Romanische Studien (Viena,1871) unde reia,pe baza informatiilor dimpului sau,toate tezele formulate timp de un secol in sensul contestarii permanentei românilor in vatra stramoseasca.Raspunsul avea sa vina din partea lui Xenopol,reprezentant de seama a istoriografiei românesti,in lucrarea Teoria lui Roesler.Studii asupra staruintei românilor in Dacia Traiana(1884).Lucrarea este o adevarata monografie a subiectului tratat si abordeaza argumentele contestatoare ale istoricului austriac de etnie germana

Robert Roesler si le raspunde apeland la toate sursele fundamentale,precum si la comentariile autorilor creditati stiintific de-a lungul timpului. In legatura cu chestiunea parasirii Daciei,Xenopol a emis un principiu convingator: „popoarele nomade se stramuta inaintea unei navaliri,pe cand cele asezate raman lipite de teritoriul lor si navalirea trece peste ei”.In acelasi sens este combatuta teoria golirii de populatie a Daciei la retragerea aureliana. In finalul lucrarii atrage atentia analiza despre rolul traditiilor popoarelor in ce priveste obarsia acestora,cu referiri la asa zisul „descalecat” ,evocat in legendele românilor. Daca la inceput A.D Xenopol(1884) si D.Onciul, sustinand continuitatea daco-romană,se bazau pe argumente de ordin logic,mai tarziu,investigatiile stiintifice conduse de marii nostri istorici,cat si lingvisti(Iorga,Parvan,C.Daicoviciu,Gh.I.Bratianu,Al.Rosseti,C.C.Giurescu etc),alaturi de cercetarea arheologica,au facut progrese remarcabile.Aceste investigatii se vor finaliza prin dovezile concrete,din ce in ce mai numeroase,care afirma teoria imigrationista.C.C.Giurescu afirma in Formarea poporului român ca,asa cum nimeni nu s-a gandit sa conteste continuitatea francezilor in Galia,sau a spaniolilor si a portughezilor in Pen.Iberica(„a admis oare vreun istoric ca galo-romanii si-au parasit locuintele plecand din Galia peste Alpi sau Pirinei,pentru a se intoarce mai tarziu,dupa secole,indarat acasa?Sau ca spaniolii au trecut stramtoarea Gibraltar,in Africa,pentru a reveni,dupa sute de ani,in vechiul teritoriu?),nici continuiteatea dacilor nu poate fi pusa la indoiala.Acesta mai sustine si ca „dacii alcatuiesc baza etnica a poporului roman[...]fiindca dacii erau locuitorii satelor si,oricat de numeroase au fost orasele in noua provincie,totusi satele le intreceau cu mult...Daca romanismul a prins radacini atat de puternice si de stabile in stanga Dunaii,e fiindca au castigat pe acesti daci,pe bastinasi”. Pe aceeasi pozitie s-a situat si un numar important de istorici straini : Th.Mommsen,I.Jung,C.Patsch,L.Homo,Paul Mackendrick,care considera ca românii sunt urmasii daco-romanilor si ca s-au format ca popor in Dacia Traiana.

ISTORIOGRAFIA COMUNISTA

Dupa al II-lea Razboi Mondial,cand,atat Ungaria cat si Romania au devenit state satelit ale URSS,teoriile staliniste despre caracterul „imperialist” al stapanirii sclavagiste romane si despre importanta civilizatoare a slavilor in istoria Europei au modificat dramatic intregul context istoriografic(deceniile 5 si 6).(In 1947,istoricul Romaniei,Mihail Roller, conducand redactarea manualului scolar de istorie a romanilor,exagereaza importanta elementul slav in formarea poporului roman.Pentru a-si sustine conceptia,acesta subliniaza netemeinicia afirmatiilor istoricilor burghezi care considerau transformarea Daciei in provincie romana ca fiind una din minunile pe care le-a cunoscut istoria noastra.El atrage atentia,insa,asupra cruzimii cu care tratau romanii popoarele subjugate(inclusiv dacii).De asemenea,isi intareste convingerile scotand in evidenta eroismul si implicarea cu care dacii au luptat impotriva romanilor,tocmai pentru ca nu doreau sa cada in sclavia Imperiului Roman. „Exagerarea tendentioasa a latinitatii are drept obiectiv a evita studierea si cunoasterea popoarelor vecine,in absoluta lor majoritate slave,si a influentei pe care aceste popoare au exercitat-o asupra formarii si dezvoltarii poporului român. In actiunea sa de consolidare a puterii obtinute in 1965,Ceausescu a declansat o mare operatiune de reinviere a sentimentului national al românilor.In acest context,a putut fi reevaluata si contributia limbii latine si a civilizatiei romane la cristalizarea civilizatiei românesti. Numai ca,destul de repede,ideologia si istoriografia oficiala au ajuns sa fie dominate de teorii care minimalizau aportul factorului roman,din nou denuntat ca asupritor,de data aceasta in favoarea civilizatiei locale a geto-dacilor.Continuitatea si unitatea acestei civilizatii erau obsesiv afirmate,trecandu-se sub tacere particularitatile locale;diferiti diletanti sustineau ca limba dacă,nu latina,reprezinta matricea limbii române;lucrari oficiale se straduiau sa probeze ca românii erau deja formati ca popor cu mult inainte de cucerirea romană,deosebindu-se astfel de toate celelalte popoare germanice. O polemica tot mai acerba cu istoricii maghiari si bulgari traducea,in anii 1980 ai secolului trecut,tendinta regimurilor comuniste in declin de a folosi instrumentele nationalismului agresiv pentru salvarea dominatiei exercitate de partidele comuniste. In aceasta disputa,arheologia a dobandit un loc tot mai important,cu atat mai mult cu cat sursele istorice scrise pentru sec. IV-X sunt aproape absente.Din pacate,elementele de cultura materiala nu pot raspunde prin ele insele unor intrebari referitoare la originea etnica ori la limba vorbita de purtatorii lor,astfel incat pot fi invocate ca argument de ambele parti.Privind retrospectiv,putem constata ca afirmarea romanitatii românilor a depasit mereu cadrul strict stiintific,in masura in care a reprezentat si un semn al asumarii unei identitati europene,in vreme ce absolutizarea traditiei traco-getice a reflectat mai degraba tendinta contrara,de inchidere intr-o identitate istorica izolata si autarhica. Istoriografia postcomunista de dupa 1989 a readus echilibrul in problemele romanitatii românilor.Importante sinteze de istorie publicate indeosebi dupa 1996 au evidentiat cu argumente solide romanitatea românilor.O analiza extrem de interesanta a fost realizata de istoricul Lucian Boia in lucrarea Istorie si mit in constiinta românească.Aceasta sustine ca singura raportare incontestabila a originii este oferita pana la urma de limba.Esenta romanica a limbii române,la care se

adauga numele de român, „inclina intr-un sens balanta spre romani”.O viziune similara este sustinuta si de Adolf Armbruster,istoric originar din Transilvania,in lucrarea sa Romanitatea românilor. In conditiile actuale,cand Romania,ca si statele vecine Ungaria si Bulgaria,fac parte din Uniunea Europeana,argumentul intaietatii istorice nu mai are valoare politica,iar reconstituirea trecutului mai are consecinte pentru drepturile inalienabile ale cetatenilor si comunitatilor acestei regiuni.Romanitatea românilor nu mai are a fi demonstrata si cu atat mai putin contestata;poate fi recunoscuta acum ca fapt istoric cert.

Afirmatii:

„Am ramas români pentru ca nu ne-am putut desparti de amintirea Romei.” (Nicolae Iorga)

„Românii se trag de la romanii pre care imparatul romanilor ,Traian,invingandu-l pe Decheval,craiul dachilor,i-au trimis in Dachia spre mostenirea ei.” (Petre Maior)

„Statul dac pierise si pe ruinele lui era sa se inalte unul roman.Daca insa elemenul nou care venea sa se altoiasca pe vechea stirpe tracica din poalele muntilor Carpati era superior acesteia in cultura si inteligenta,in caracter,nu putea sa o intreaca,incat radacina poporului român e prinsa in paturile istorice prin doua vite tot atat de energice,de trainice si pline de virtute.Sa nu ne fie deci sila,daca sangele dacilor se va gasi amestecat in nationalitatea noastra.” (A.D.Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană)

„Afirmatiile cuprinse in scrierile savantilor straini din sec. XV dovedesc din plin ca nu cronicarii moldoveni au afirmat cei dintai,intre români,descendenta romana a poporului nostru”.El admite ca savantii straini isi intemeiaza opiniile nu atat pe propriile cercetari,cat ,in primul rand,chiar pe marturiile românilor,cu care au avut, sau nu, contact direct. (Serban Papacostea,Geneza statului in Evul Mediu romanesc(1988)

„Cercetarile arheologice confirma de altfel prezenta populatiei daco-romane pe vechiul teritoriu al provinciei.La Sarmizegetusa,amfiteatrul si alte cladiri publice sunt folosite ca locuine de o populatie nevoiasa inca cel putin un secol dupa parasire;urme asemanatoare au fost identificate si la Napoca,Porolissum,Apulum,precum si in numeroase asezari de tip rural.O altfel de asezare a fost sapata la Bratei(Medias),dand la lumina cel mai mare cimitir cunoscut in Dacia,cca 500 de morminte din secolele IV-V.Descoperiri asemanatoare au fost facute si in alte regiuni ale Daciei” (Vlad Georgescu,Istoria românilor,1992)

„Drama istoriei romanesti este ca aceasta se gaseste confruntata cu istoria maghiara.Drama celor doua istorii e ca ambele isi revendica acelasi spatiu originar,Transilvania.Maghiarii sunt cuceritorii bazinului carpatic la sf. sec.IX.Istoriografia româna nu contesta asezarea aici a maghiarilor,dar se ridica impotriva tezei maghiare dupa care Dacia fusese abandonata de Aurelian si deci maghiarii ar fi fost primii ocupanti ai Transilvaniei”. (C.Durandin, Istoria românilor,1998)

„Dar oare ce s-ar intampla daca s-ar dovedi,sa zicem,ca românii au venit intr-adevar mai tarziu,de undeva din Balcani?Nu s-ar intampla nimic!O asemenea concluze nu ar afecta cu nimic configuratiile nationale prezente.Nu cred ca cineva s-ar gandi sa ii reintoarca pe români la sud de Dunare(evacuandu-i de aici pe sarbi si pe bulgari!).Atunci ar trebui si ungurii sa porneasca indarat spre Urali,iar americanii sa revina in Europa,lasand continentul indienilor autohtoni. (Lucian Boia,Romania,tara de frontiera a Europei)

DICTIONAR

Colonie = oras construit dupa modelul Romei,ai carui cetateni se bucura de privilegii depline.Municipiu = oras de dimensiuni mai mici,cu larga autonomie administrativa,ai carui cetateni se bucura de majoritatea privilegiilor romane. Pagus = comuna rurala in Imperiul Roman.

Vicus = asezare cu caracter oficial ce lua fiinta in imediata apropiere a unei garnizoane militare.Scoala Ardeleana = curent cultural iluminist care sustinea latinitatea si continuitatea de locuire a românilor pe teritoriul vechii Dacii.Teorie Istoriografica = ansamblu de idei care explica desfasurarea unor evenimente si procese istorice.