Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti

Semestrul II - 2015

ROLULUI ÎNVĂȚĂRII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

ESEU REFLEXIV

TEMĂ SUPLIMENTARĂ

Am primit cu drag provocarea dumneavoastră de a-mi pune în ordine ideile și părerile privitoare la

rolul educației în societetea contemporană. Nu rareori mi-am pus întrebarea ‘de ce învățăm’ sau ‘ce ne

motivează să învățăm’. La a doua întrebare răspunsurile pare că sunt putin mai categorice. Prima însa își

găsește răspunsuri diferite în fiecare zi… Voi încerca acum să comasez câteva teorii personale din plaja

învățării.

Fără a face referire la lucrări academice, la cercetari științifice și fără a cita personaje de specialitate,

susțin că învățarea este în primul rând firească raportată la societate. Ea vine ca o completare a firii umane

încă de la naștere, prin diferite procese de adaptare, de dezvoltare și de îmbunătățire. Fie că vorbim despre

învățarea mersului biped ori învățarea aritmeticii, ele reprezintă procese graduale pe care orice individ le

parcurge, la intensități diferite, în perioade diferite (sau nu), mai rapid sau mai lent. Învățarea poate fi privită

ca un instrument de adaptare la societate, aceasta din urmă aducând într-o manieră dinamica provocări și

cerințe diferite, în funcție de context, regiune și perioadă.

Asadar, învățarea ne este accesibilă tuturor, în orice context, fie că este ghidată de persoane

specializate, fie că se desfașoară într-un cadru organizat și bine structurat ori nu ține cont de nicio rigoare.

Am căutat definiția celor doi termeni ‘grei’ din aceasta lucrare – educație și învățare:

- în primul rând, educația reprezintă un fenomen social, un ansamblu de măsuri aplicate în mod

sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale

oamenilor;

- învățarea, pe de altă parte, reprezinta însuși procesul de transmitere a cunostințelor și

deprinderilor dintr-un mediu oarecare; povață, initierea într-o meserie, artă, stiință, etc.

Așadar, conform acestor definiții citate din DEX, pot concluziona că diferențele dintre cele două

fenomene sunt destul de vagi și că atât educația cât și învățarea se pot realiza contextual, individual și

permanent.

Voi întra putin în amănunt. Practic, se discută din ce în ce mai mult despre învățarea centrata pe elev,

despre sistemul educațional din Romania versus (de exemplu, și cel mai frecvent) cel finlandez, despre

programe educaționale internaționale care vin în completarea curriculei tradiționale sau chiar în scopul

eliminarii ei (homeschooling), despre globalizarea educației, etc. Există multe opinii, unele sustinute și

argumentate pertinent, altele mai putin, altele deloc și doar aruncate pentru a stârni controverse.

Conform sistemului deschis de cooperare pentru întreaga lume încheiat în 1945, statele membre

fondatoare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au generat fenomenul de globalizare.

Pe scurt, în fiecare zi suntem bombardați cu noi provocări pe care societatea modernă ni le livrează

gratuit; schimbarea componenţei societăţii - care acum este multietnică în multe ţări ale Europei - va duce

inevitabil la schimbarea conceptului de educație. Acesta se transformă într-unul modern și presupune

învățarea pe tot parcursul vietii.

Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti

Semestrul II - 2015

Educația globală reprezintă de fapt primul pas în procesul de formare a competențelor necesare

participării responsabile într-o lume multiculturală, diversă și înterdependentă, pe baza utilizării

cunoștințelor, abilităților și atitudinilor acumulate printr-o varietate de experiențe educaționale de analiză, de

explorare, de valorizare a diferențelor și asemănărilor, ca punct al demarării procesului de schimbare.

Educatia globală din Romania a debutat în domeniul nonguvernamental la mijlocul anilor 90; astfel,

ONG-urile au acumulat experiență prin activități legate de drepturile omului, dezvoltare sustenabilă,

nondiscriminare, protecția mediului, egalitatea de gen, etc. Deoarece nicio strategie națională sau o abordare

structurală a educației globale sau de dezvoltare nu a fost pusă la punct, programele, proiectele și initiațivele

au fost realizate pentru început de către școli în timpul săptămânii educației globale. Oricum, România se

află încă în stadiile incipiente ale educației globale, aceasta însemnând că nu există o abordare continuă și

sistematică și că nu toți potentialii actori sunt implicați egal. În ceea ce privește publicul general, nivelul

constientizării în acest domeniu este în mod curent scăzut.

Încercând să găsesc ‘intrumentele educației globale’, aduc în discuție conceptul de educație nonformală,

formală și informală.

Educația nonformală a apărut la sfârșitul anilor ’60 ca o completare a educației formale predate în şcoli

și universităţi. Specialiştii au dezbătut multă vreme rolul și valoarea educației nonformale, însă Sylvia

Scribner și Michael Cole au fost primii care au argumentat că procesul prin care învăţăm cele mai multe

lucruri de-a lungul vieţii este nonformal și au dat ca prim exemplu învăţarea limbilor străine.

Mai mulți autori au făcut referire la importanța acesteia prin perspective de abordare diferite iar perioada

anilor 60-70 marchează o atenție ridicată acestui fenomen.

<<educaţia non-formală se referă la recunoaşterea „importanţei educației, învăţării și formării, care se

întâmplă în afara înstituţiilor cu rol dedicat”>> (Tight).

Clașificarea tipurilor de educație (non-formală, informală şi formală) a fost realizata în 1974 de către

Coombs & Ahmed, idee preluată mai târziu de diferiţi actori importanţi cu rol de decizie la nivel

international.

Rezumând cele 3 tipuri de învățare, avem:

Învăţarea formală, care se desfăşoară într-un cadru organizat şi structurat, dedicat în mod specific

învăţării; în general conduce la acordarea unei calificari, de obicei sub forma unui certificat sau a unei

diplome. Ea înclude sistemele de educație generală, de formare profesională iniţiala şi de învăţământ

superior.

Învăţarea non-formală, care este învăţarea realizată într-un mediu formal de educație, dar care nu

determină, în general, obţinerea unei calificari sau diplome. De obicei, implică cursuri, ateliere, conferinţe

sau seminarii.

Învăţarea înformală, care este învăţarea rezultată din activităţile zilnice legate de muncă, viaţa de familie

sau petrecerea timpului liber. Ea nu este organizată sau structurată în ceea ce priveşte obiectivele, timpul sau

sprijinul acordat procesului de învăţare.

Educaţia nonformală și înformală se află într-o relaţie complexă cu şcoala, implicit cu educația formală.

Pe de o parte, şcoala valorifică primele achiziţii nonformale ale copiilor, pe de altă parte, şcoala trebuie să

asigure fundamentele care fac posibile educaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, în varii contexte.

Totodată, o altă legatură importantă este dată de nevoia corelării educației cu cerintele de pe piaţa

muncii. Astfel cele 3 ramuri ale educației se află într-o relatie de înterdependența, de complementaritate.

Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti

Semestrul II - 2015

”Educaţia formală şi non-formală sunt complementare. Ele coexistă. Elementele uneia se pot

regăși în cealaltă”

(Citat dîn raportul Grupului de lucru pentru Educaţia non-formală, din cadrul Consiliului

Europei, anul 2001)

Ştim cu toţii că discursul referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii este unul de actualitate, cu

focus pe caracteristici și puncte de înteres în funcţie de context dar și de obiectivele stabilite, mai ales atunci

când reflectăm asupra parcursului nostru de dezvoltare pe diferite planuri (personal și profesional).

Sunt de interes două perspective asupra educației: una care face referire la etapele de educație şi

formare (cicluri sau stadii), și cealaltă care pune accentul pe cele trei tipuri complementare de educație:

formală, non-formală şi înformală.

Problema tot mai dezbătută a tipurilor de educație şi a complementarităţii acestora, cât şi faptul că

persoana învaţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă, în grupul de prieteni, prin joc, la locul de

muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi - au condus la concretizarea unor iniţiative la nivel naţional, de tipul

săptămânii dedicate educației non-formale în şcoli. „Şcoala altfel” permite crearea de parteneriate între

şcoli și diferite instituţii sau organizaţii cu rol important în această arie.

Ca exemple de obiective vizate pe parcursul săptămânii altfel amintesc cateva care pot fi promovate

dincolo de predarea în manieră clasică, la clasă

- conslidarea spiritului de echipă

- cultivarea simțului pentru frumos

- dezvoltarea abilităților de protejare a mediului

- însuțirea de bune practici cu privire la reciclare

- dezvoltarea cunoștințelor geografice, etc. Un exemplu de activitate creativ-educativă desfășurată în cadrul săptămânii altfel dintr-o școală din

București este prezentat sub egida unei organizații nonguvernamentale ce își propune promovarea mișcarii

de reciclare creativă în România. Fiind parte din echipa de implementare, am organizat ateliere creative-

educative prin metode de educație nonformală pentru elevii din comunitate.

https://www.youtube.com/watch?v=NzW_XvuV2E0

Încercând să atrag o plajă mai largă de beneficiari ai metodelor de învățare prin joc și

experiment, am elaborat un program de educație non-formală pe o perioadă de 1 an școlar, program care este

în derulare deja de doi ani într-o școală din București și care vizează însușirea de bune practici cu privire la

reciclarea selectivă și creativă. Sub numele de Clubul de Reciclare Creativă, a reușit să devină cea mai

populară activitate extracurriculară din școală, îndrăgită atât de copii cât și de părinți și profesori datorită

mijloacelor adecvate de predare și rezultatelor măsurabile cu privire la responsabilizarea elevilor.

Inteligenţa este importantă pentru un elev, însă ea nu e totul. Conştiinciozitatea este esenţială în

şcoală, însă ea nu e suficientă. Curiozitatea este cea care îi ajută cel mai mult să înveţe. Iar Clubul de

Reciclare Creativă reușește să îi facă pe elevi să iși cultive curiozitatea.

http://reciclarecreativa.ro/club-de-reciclare-creativa-la-avenor-college/

Pornind de la înțelegerea necesității unei armonii între cunoștințele academice și cele acumulate

informal, am atras specialiști cu experiență și am dus metoda non-formală de educație la un alt nivelș astfel

am lansat proiectul Lukico – www.lukico.ro

http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/activitate-si-joaca/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-metoda-lukico

Facultatea De Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Universitatea Bucuresti

Semestrul II - 2015

Un alt instrument de educație non-formală îl reprezintă voluntariatul – activitate creatoare de capital

uman și social care aduce valoare mare în dezvoltarea personală, profesioanala și socială a tinerilor. În

prezent, voluntariatul reprezinta un aspect important pentru profilul profesional al individului.

Cele trei forme ale educației contribuie la dezvoltarea personalității tinerilor și pot contribui la

dezvoltarea durabilă a societății prin intercondiționare. Astfel, educația formală are de câștigat dacă

reușește să integreze creator, multe din influențele specifice educației nonformale și informale. Pe de altă

parte, acumulările educației formale pot contribui la dezvoltarea și eficacitatea celorlaltor două modalități:

nonformală și informala. Între cele trei tipuri de educație trebuie să existe relații continue și peramanente de

interdependență.

Aceasta lucrare susține devotamentul meu pentru învățarea pe tot parcursul vieții și în orice context,

și închei aici (cu greu și) cu speranța că v-am convins de pasiunea mea pentru educație.

Paul Raluca

PPS, II