Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

13
Page | 1 ROLUL BĂNCILOR CENTRALE ÎN GESTIONAREA CRIZELOR FINANCIARE Dumitrița Rodica Ciucanu Rezumat În contextul crizei economico-financiare, rolul băncilor centrale readuce plusul de încredere pentru participanții de pe piețele financiare și ajută la reducerea efectelor negative ale crizelor. În lucrarea de față băncile centrale au un rol proeminent pentru a gestiona crizele, atât cu privire la modul cum au făcut-o în trecut, dar și cu ceea ce se confruntă în prezent. Introducere Odată cu apariția crizei financiare, numită și criza ”subprime”, care are ca și punct de plecare relaxarea condițiilor de acordare a creditelor imobiliare din SUA începând cu anul 2001, a apărut și principala problemă prin care băncile și-au asumat un risc ridicat acordând credite persoanelor cu posibilități reduse de rambursare. Pe scurt, creșterea ratelor dobânzilor la creditele imobiliare, a declanșat imposibilitatea de a onora la timp debitele, astel persoanele au avut ca și prim gand de a-și vinde imobilul. La fel ca într-un lanț trofic, prețurile imobilelor au scăzut drastic, iar propagarea riscului ca valoarea imobilului să scadă sb valoarea ipotecii era din ce

Transcript of Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page 1: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 1

ROLUL BĂNCILOR CENTRALE ÎN GESTIONAREA CRIZELOR FINANCIARE

Dumitrița Rodica Ciucanu

Rezumat

În contextul crizei economico-financiare, rolul băncilor centrale readuce plusul de

încredere pentru participanții de pe piețele financiare și ajută la reducerea efectelor negative ale

crizelor. În lucrarea de față băncile centrale au un rol proeminent pentru a gestiona crizele, atât

cu privire la modul cum au făcut-o în trecut, dar și cu ceea ce se confruntă în prezent.

Introducere

Odată cu apariția crizei financiare, numită și criza ”subprime”, care are ca și punct de

plecare relaxarea condițiilor de acordare a creditelor imobiliare din SUA începând cu anul 2001,

a apărut și principala problemă prin care băncile și-au asumat un risc ridicat acordând credite

persoanelor cu posibilități reduse de rambursare. Pe scurt, creșterea ratelor dobânzilor la creditele

imobiliare, a declanșat imposibilitatea de a onora la timp debitele, astel persoanele au avut ca și

prim gand de a-și vinde imobilul. La fel ca într-un lanț trofic, prețurile imobilelor au scăzut

drastic, iar propagarea riscului ca valoarea imobilului să scadă sb valoarea ipotecii era din ce în

ce mai ridicat, iar instituțiile de credit s-au ivit in imposibilitatea de a recupera aceste creanțe,

ducând astfel la declanșarea crizei. Cu toate acestea, apetitul pentru titlurile financiare derivate,

care aveau la bază creditele imobiliare, a scăzut, iar deținatorii doreau să le vândă, crescând

astfel cererea de lichidități pe termen scurt, asupra cărora băncile nu reușeau să le facă față.

Confruntându-se cu mari dificultăși, menționate anterior, băncile au luat decizia de a păstra

aceste lichidități în interes propriu, fapt care a dus la creșterea ratelor dobânzilor interbancare și o

reducere a numărului de credite acordate.

Punctul culminant al apariției crizei financiare a fost atins în anul 2008, când Lehman

Brothers, una dintre cele mai mari bănci de investiții americane și-a anunțat falimentul. Ca

urmare a faptului ca economia se desfășoară la nivel internațional, criza a afectat întreaga

economie mondială.

Page 2: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 2

Această criză a generat o serie de efecte negative,care s-au răsfrânt la toate nivelurile

posibile, generând acele titluri ”toxice” care au invadat piețele financiare și s-au propata ulterior

asupra economiilor naționale. Efectul de domino nu a ezitat să apară, astfel s-au intensificat

fenomenele negative, cum ar fi creșterea șomajului, ca urmare a companilor care nu mai puteau

supraviețui pe piață, scăderile salariale, implicit scăderea consului gospodăriilor, adâncirea

nivelului de trai și implicit mărirea discrepanțelor din categoriile de clase sociale, creșterea

tensiunilor sociale și în plus față de toate acestea imposibilitatea debitorilor de a-și acoperi

datoriile și pierderea garanțiilor depuse în favoarea băncilor.

Această lucrare își propune să analizeze modul în care Băncile Centrale au reacționat,

aducând în prim plan reacția Băncii Central Europene (BCE) în contextul crizei, în vederea

contracarării efectelor din plan economic, social etc. și pentru a facilita revigorarea economiilor.

Scurta incursiune a crizelor apărute de-a lungul timpului

Putem afirma faptul că ne aflăm încă în una dintre cele mai grave crize financiare din anii

1930 și până în prezent, cu toate ca aceasta se aseamănă cu alte crize apărute, se diferențiază net

cu privire la caracteristicile acesteia. Crizele anterioare făceau parte dintr-un amplu proces de

avânt – declin, pe când criza actuală face parte dintr-un avânt uriaș ce a durat timp de 25 de ani,

iar acum apare punctul culminant.

Totul a început cu speculațiile persoanelor și cu dorința de a se îmbogăți într-un mod

ușor, cu acces cât mai facil la credite cu dobânzi mici. Într-un top realizat de către publicistul

american Ross Bonander, acesta a prezentat 10 din cele mai puternice crize de-a lungul timpului,

prezentate în tabelul numarul 1.

Tabelul numărul 1. Topul celor 10 crize economice

1. Criza petrolului 1973

2. Marea depresiune interbelică 1929 – 19333. Criza asiatică 1977- 19994. Criza financiară din Rusia 19985. Lunea neagră 19 octombrie 19876. Souk Al-Manakh Kuwait 19827. Hiperinflația din Germania postbelică 1918- 19248. Criza economică din Argentina 1999 – 20009. Criza din Mexic 199410. Panica din S.U.A 1907

Page 3: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 3

Sursa: Prelucrare proprie dupa articolul prezentat în revista HotNews, disponibil la:

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5465018-top-10-crize-economice.htm

Stabilind implicarea băncilor centrale în contextul declanşării crizei financiare, perioada

2007 – 2008, autoritățile publice, alături de cele monetare au trebui să aibă în vedere stabilirea și

implementarea de noi măsuri care să contribuie la restabilirea sistemului financiar, a economiei

în ansamblul său, să prevină și chiar să reducă efectele crizei concretizate prin creșterea

neîncrederii în rândul participanților și a perturbațiilor în cadrul sectoarelor economiei reale.

În cazul condițiilor economico-financiare normale, activitatea centrală a băncilor se

axează în principal pe menținerea stabilității prețurilor1, iar în alte cazuri excepționale, are alte

atribuții cu privire la intervențiile pe piața monetară și valutară în vederea diminuării volatilității

excesive. În cel de-al doilea caz, în care economia este amenințătă de turbulențe financiare,

aceste impulsuri de politică monetară nu se transmit eficient, iar instrumenle operaționale

specifice se dovedesc a fi insuficiente, iar băncile centrale se văd nevoite să intervină. În

momentul declanșării crizei financiare, autoritățile monetare au urmărit implementarea de măsuri

constând în reducerea ratelor dobânzilor, modificarea cadrului operațional sau chiar introducerea

de măsuri inovative, denumite măsuri neconvenționale, care să asigure funcționalitatea pieței

monetare2. De remarcat este faptul că pe fundalul deteriorării semnificative a situației sistemelor

financiare și implicit a cadrelor economice, autoritățile au fost nevoite să recurgă la acele măsuri

neconvenționale menționate anterior, edresând astfel situația financiară și funcționalitatea

mecanismelor ce implicau lichiditatea necesară pentru piețele financiare.

Într-un articol prezentat de către Lorenzo Bini Smaghi, membru al Comitetului executiv

al Băncii Centrale Europene din iunie 2005 până în noiembrie 2011, acesta prezenta faptul că în

condițiile ratei dobânzii de politică monetară cu nivelul aproape de valoarea zero, impulsurile

monetare nu își mai pot exercita efectul decât prin trei modalități, în acest caz fiind

complementare3:

1 Obiectivul principal al SEBC (Sistemul European al Băncilor Centrale) este menținerea stabilității prețurilor.

2 Mircea, Mureșan, Dan, Chirleșan, Angela, Roman, ”Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, p. 72.3 Conventional and unconventional monetary policy Keynote lecture by Mr Lorenzo Bini Smaghi, Member of the Executive Board of the European Central Bank, at the International Center for Monetary and Banking Studies (ICMB), Geneva, 28 April 2009.

Page 4: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 4

1. Prin ghidarea pe termen lung a așteptărilor privind ratele dobânzilor pe termen mediu. Ca

și exemplu în acest caz este angajamentul FED de a menține un nivel redus al ratei

dobânzii pentru a putea stimula cererea.

2. Prin schimbarea compoziției bilanțurilor băncilor centrale – măsură denumită în

continuare ”credit easing”, implementată în acest caz cu scopul de a facilita derularea

fluxurilor de credit către economie, atât direct, cât și indirect. Un exemplu în acest caz

este deținerea de obligațiuni garantate de către Banca Centrală Europeană.

3. Prin extinderea dimensiunii bilanțurilor comerciale – denumită ”quantitative easing”,

orientată mai mult spre partea de pasive ale bilanțurilor.

Astfel, băncile centrale și-au extins bilanțurile prin furnizarea de lichiditate instituțiilor

financiare care se confruntau cu grave probleme de lichiditate. La nivelul Uniunii Europene, s-a

lansat în anul 2008 un plan pentru redresarea economică, care avea în prim plan acționarea

rapidă, dar și decisivă pentru a putea opri aceasta spirală descendentă care afecta din ce în ce mai

mult statele europene. Printre punctele forte găsite la nivelul Uniunii, se poate menționa Pactul

de Stabilitate și Creștere, dar și Strategia de la Lisabona, precum și beneficiile oferite de moneda

euro, dar și de cea mai mare piață unică din lume. Moneda euro s-a dovedit a fi un element

esențial pentru asigurarea stabilității, iar sprijinită de către Banca Centrală Europeană care

protejează euro împotriva miscărilor destabilizatoare ale cursului de schimb, poate fi răspunsul la

contracararea crizei.

În momentul începerii primului trimestru din 2008, criza a atins deja proporții uriașe, atât în

cazul tărilor dezvoltate, dar și asupra celor în curs de dezvoltare, ajungând în toate sectoarele

economiei să își facă simțită prezența. În cadrul acestui context, reacțiile băncilor centrale s-au

concretizat într-o serie de reacții și acțiuni concertate. Astfel, marile bănci centrale, printre care

enumerăm: FED, Banca Angliei, Banca Canadei, Banca Centrală Europeană, Banca Elveției, dar

și Banca Suediei au redus ratele dobânzilor de politică monetară la 0.5%. De aici rezultă

angajamentul ferm pe care și l-au asumat autoritățile monetare de a lupta împotriva șocurilor

economice induse de către turbulențele de pe piețele financiare.

În ciuda faptului ca pentru unele monede, cum este și cazul euro, valoarea actuală este la

nivelul minim record considerat de altfel și pragul ”capcanei pentru lichidități”, deoarece rata

dobânzii de politică monetară constituie barometrul creditelor acordate de instituțiile financiar-

Page 5: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 5

bancare clienților, prin menținerea caracterului relaxat al politicii monetare, atfel băncile centrale

urmărec stimularea activității de creditare, care duce la o creștere economică4.

În cazul principalelor bănci ale lumii, - FED, BCE, Banca Angliei și Banca Japoniei -

acestea au intervenit cu principalul scop de a debloca piețele interbancare, care se confruntau cu

deficite mari de lichiditate. În cadrul deteriorării substanțiale a sectorului economico-financiar,

au fost necesare o serie de măsuri extreme în unele cazuri luate de către statele implicate. Puse în

fața faptului împlinit, prezenta colapsurilor financiare și imposibilitatea de a face fața pe piață,

băncile centrale au reacționat prin luarea de decizii menite a furniza piețelor financiare

lichiditățile necesare funcționării în condiții optimale. Prin urmare, BCE se numără printre

principalele bănci care au injectat cantități importante de lichidități, iar FED au aplicat principiul

”To big to fall”, ajutând astfel marile companii să supraviețuiască. Prin urmare, de menționat ar

fi faptul că sistemul financiar este în strânsă legătură cu măsurile întreprinse de băncile centrale.

BCE a a vizat în principal ajutarea instituțiilor bancare în procesul de injectare de lichidități,

numărându-se printre prima bancă centrală care a utilizat măsuri neconvenționale, numite

”Enchanced credit support” și ”Securities Markets Programme”. Se pot enumera aici o serie de

măsuri neconvenționale, cum ar fi: extinderea gamei de contrapartide și de garanții acceptate,

operațiuni de alocare integrală la rată fixă, creat astfel cu principalul scop de a asigura accesul

companiilor și a populației la credite cu rată în măsura posibilităților.

Provocările actuale ale băncilor centrale sunt multiple. Măsurile neconvenționale aplicate și-

au dovedit eficiența prin îmbunătățirea funcționalității piețelor financiare și asupra economiei

reale, generând efecte pozitive. De menționat ar fi faptul este că aceste măsuri neconvenționale

sunt mici ”artificii” care au fost create cu scopul de a fi utilizate pe termen scurt, în condițiile în

care economia ar trebui să urmeze cursul firesc, să conțină un flux de ajustare de la sine,

eliminând astfel percepția personelor că băncile centrale vor interveni ori de câte ori vor exista

turbulențe pe piețele financiar-monetare ca amenință apariția unui nou colaps financiar, dar și

limite cu privire la dimensionarea activității unei autorități monetare, care nu poate fi asociată cu

asumarea de riscuri excesive, indiferent de cadrul acestora, fiind necesare strategii noi de ieșire

din măsurile neconvenționale judicios fundamentate.

4 Bogdan Enache, ”BCE trece de la o politică agresivă de stimulare monetară”, articol prezentat în cadrul Săptămâna Financiară, 8 martie 2009.

Page 6: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 6

Păstrarea măsurilor neconvenționale adoptate pe termen mediu sau chiar lung în timpul

crizei, deși acestea nu mai sunt necesare, ar avea efecte dăunătoare și pot duce la apariția

anumitor riscuri. Un exemplu ar fi în cazul BCE, care ca urmare a îmbunătățirii situației de pe

piețele financiare din cadrul zonei euro pe parcursul anului 2009, banca centrală a manifestat

intenția de a renunța la măsurile neconvenționale și de a reintroduce cadrul normal de politică

monetară. Ca urmare a intensificării agitației de pe piața acțiunilor, s-a luat decizia de a suspenda

în luna mai adoptarea cadrului normal de politică monetară.

Pentru a putea contracara efectele crizei, autoritățile implicate în gestionarea acesteia au

adoptat măsuri complementare. Crearea unui cadru adecvat de cooperare cu principalul scop de a

elabora decizii și acțiuni comune pentru a putea gestiona în ansamblu efectele potențiale ale

crizei, facilitarea schimbului de informații relevante, coordonarea comunicării publice și

stabilirea planurilor de urgență sunt toate decizii complementare, care aduc un plus deciziilor

adoptate anterior.

O altă provocare la adresa bancilor centrale este reprezentată de către găsirea instrumentelor

care să asigure atât menținerea stabilității prețurilor, dar și cea financiară. Astfel, politica

monetară trebuie să acţioneze într-o manieră anticipativă şi poate menţine stabilitatea preţurilor

numai pe perioade mai îndelungate. Acesta este raţionamentul care stă la baza orientării pe

termen mediu a BCE. De concluzionat, beneficiile stabilității economice sunt de necontestat.

Existența ratelor volatile și ridicateale inflației acționează împotriva productivității și creșterii.

Incertitudinea cu privire la viitorul prețurilor duce la realizarea unor investiții ineficiente sau

chiar luarea unor decizii eronate în privința cheltuielilor de consum. Prin menţinerea stabilităţii

preţurilor, băncile centrale contribuie la realizarea obiectivelor economice generale. Toate aceste

argumente sugerează că o bancă centrală care menţine stabilitatea preţurilor contribuie

substanţial la realizarea obiectivelor economice generale, cum ar fi un nivel de trai mai înalt,

expansiunea mai stabilă a activităţii economice şi un grad mai ridicat de ocupare a forţei de

muncă. Această concluzie este susţinută de datele economice care demonstrează, pentru o mare

varietate de ţări, metodologii şi perioade, că, pe termen lung, economiile cu o rată mai scăzută a

inflaţiei par să înregistreze, în medie, un ritm de creştere mai rapid în termeni reali5.

5 Banca Centrală Europeană – Eurosistem, ”Stabilitatea prețurilor: de ce este importantă?”, disponibil la adresa http://www.ecb.int/pub/pdf/other/price_stability_web_2011ro.pdf?d69f9fa8f8d9d19f5076e931b19c5601

Page 7: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 7

Concluzii

Analiza mai sus menționată aduce în prim plan rolul băncilor centrale, în principal a BCE

pentru zone euro, indicând astfel rolul în dezvoltarea procesului de gestionare a crizelor

sistemice de-a lungul timpului.

Turbulențele apărute pe pietele internaționale, implicarea principalelor bănci centrale în

vederea contracarării crizei au avut ca și prim plan contracararea efectelor negative, reducerea

tensiunilor de pe piețele financiare, restabilirea funcționării în condiții normale a mecanismului

de transmisie monetară și implicit impulsionarea relațiilor cu privire la creșterea economiei.

Adoptarea măsurilor neconvenționale au ajutat la trecerea peste perturbațiile economico-

financiare majore, care prezintă o serie de limite de ordin cantitativ, dar și temporal.

Concluzionând, putem adăuga faptul că în viitorul apropiat băncile se vor reorienta spre

strategii de eliminare a măsurilor neconvenționale, în vederea descurajării asumării unor riscuri

majore de către participanții de pe piețele financiare și astfel aducerea concurenței la nivel optim

de prezență.

Bibliografie

1. Bogdan Enache, ”BCE trece de la o politică agresivă de stimulare monetară”, articol

prezentat în cadrul Săptămâna Financiară, 8 martie 2009.

Page 8: Rolul Băncilor Centrale În Gestionarea Crizelor Financiare

Page | 8

2. Conventional and unconventional monetary policy Keynote lecture by Mr Lorenzo Bini

Smaghi, Member of the Executive Board of the European Central Bank, at the

International Center for Monetary and Banking Studies (ICMB), Geneva, 28 April 2009.

3. Mircea, Mureșan, Dan, Chirleșan, Angela, Roman, ”Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, p. 72.

4. Willem H. Buiter, ”Central Banks and financial crises”, European Institute, London School of Economics and Political Science, NBER and CEPR.

5. International Monetary Fund, ”Exiting from Monetary Crises Intervention Measures”.

6. European Central Bank, http://www.ecb.int

7. Revista Hotnews, http://revistapresei.hotnews.ro

8. http://www.ziare.com

9. http://www.wall-street.ro