Rolul Agentiilor de Rating Pe Piata de Capital Internationala

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 1

ROLUL AGENŢIILOR DE RATING PE PIAŢA DE CAPITAL

INTERNAŢIONALĂ

Coordonator ştiinţificLect. Dr. Miruna Năchescu Student

Paula Petrovic

Timişoara2013

Rolul agenţiilor de rating pe piaţa de capital internaţională 2

CUPRINS

1. Introducere 3

1.1. Piaţa de capital internaţională 3

2. Agenţiile de rating financiar 4

2.1. Apariţia şi evoluţia ratingului 6

2.2. Participarea României pe pieţele financiare internaţionale 9

2.3. Caracterizarea informaţiilor rezultate din activitatea de rating financiar 10

2.4. Credibilitatea agenţiilor de rating 11

2.5. Evaluarea riscului de împrumut pe piaţa internaţională de capital 11

3. Procesul de notare 12

3.1. Scala de notare 13

3.2. Costul notării 15

3.3. Posibilele cazuri de notare 15

4. Studiu de caz 16

6. Lista bibliografică 19


ROLUL AGENŢIILOR DE RATING PE PIAŢA DE CAPITAL INTERNAŢIONALĂ

1. Introducere

1.1. Piaţa de capital internatională

Economiile capitaliste contemporane sunt economii monetare caracterizate prin libera circulaţie a capitalului. Pieţele de capital exercită o puternică influenţă asupra evoluţiei structurilor economice ale fiecărei ţări. Acestea intermediază procesele de acumulare a capitalului la nivelul societăţiilor comerciale şi instituţiilor financiare, precum şi de alocare liberă la nivel naţional şi internaţional, printr-un ansamblu de relaţii şi mecanisme specifice. Sub aspect spaţial se pot distinge: pieţele de capital naţionale şi pieţele de capital financiar internaţionale (sau pieţele internaţionale).Pieţele de capital naţionale sunt reprezentate de pieţele titlurilor financiare emise de agenţi economici, organisme financiare şi administraţii publice ale fiecărei ţări, conform reglementărilor juridice naţionale.Piaţa de capital internaţională este cadrul organizat în care, prin intermediul unor instrumente şi tehnici specifice, sunt mobilizate direct sau indirect resursele financiare destinate acoperirii unor nevoi specifice ale diferitelor entităţi economice publice sau private.În secolul al XIX-lea piaţa capitalului internaţional sau piaţa financiară internaţională s-a confundat cu piaţa financiară din Londra, la care s-a adăugat între anii 1895-1914 piaţa financiară din Paris. Aceste două pieţe financiare redistribuiau economiile provenite din străinătate şi de la populaţie. După primul război mondial a apărut piaţa financiară din New York iar căderea sa din 1929 a marcat începutul marii crize economice. În anul 1960 singura piaţă de emisiuni străine era la New York iar trei ani mai târziu au apărut primele emisiuni euro-obligatare, şi la numai doi ani distanţă au apărut şi euro-notele pe termen mediu, iar euro-creditele s-au dezvoltat foarte rapid.Piaţa de capital s-a dezvoltat datorită necesităţii manifestate de investitori şi de cei care au dorit să-şi plaseze capitalul financiar. Băncile internaţionale au un rol important în dezvoltarea acesteia şi a procedeelor de emisiune.Piaţa internaţională cuprinde două componente:

piaţa primară care este formată din ansamblul emisiunilor noi; piaţa secundară pe care are loc schimbarea titlurilor financiare emise.


2. Agenţiile de rating financiar

O parte integrată a pieţei de capital în general şi a pieţei obligaţiunilor în special o reprezintă agenţiile de clasificare a riscului de împrumut – agenţii de rating cum sunt cunoscute pe plan mondial. Ratingul este un cuvânt a cărui traducere literală semnifică „evaluare”, desemnând în acelaşi timp un proces - analiza riscului, cât şi rezultatul său final – calificativul sau nota obţinută.Agenţia de rating este o companie care are ca obiect de activitate evaluarea riscului de credit pentru solicitanţii de credite, pentru emitenţii de instrumente financiare cât si pentru anumite categorii de instrumente financiare. Emiţătorii de obligaţiuni sunt de cele mai multe ori: corporaţii, autorităţi naţionale şi locale, organizaţii non-profit etc, acestea putând fi vândute şi pe pieţele secundare.O definiţie, întâlnită mai ales printre profesionişti este şi aceea că ratingul este procesul de evaluare a riscului ataşat unui titlu de creanţă sintetizat într-o notă, permiţând un clasament în funcţie de caracteristicile particulare ale titlului şi ale garanţiilor emitentului.Cu alte cuvinte ratingul este o notă acordată de o agenţie de rating unei datorii aferente unei companii sau guvern în funcţie de capacitatea acesteia de a-şi onora la scadenţă obligaţiile financiare decurgând din această datorie.Rolul agenţiilor de rating este de a evalua în mod obiectiv şi independent riscurile de faliment sau de nerambursare ale unui actor economic emitent de titluri de datorie sau de obligaţiuni. Agenţiile de rating informeză investitori cu privire la riscurile la care se supun atunci când împrumută o societate comercială sau un stat. Fiecare agenţie din cele 3 existente în SUA (Standard & Poor’s; Moody’s şi Fitch) au o scară de notare care poate varia de la AAA (prime) la DDD (faliment).

Calificativele acordate de cele 3 agenţii de evaluare Tabelul 1.

AAA Prime

AA+AAAA-

Înaltă calitate

A+AA-

Calitate medie

BBB+BBBBBB-

Calitate medie inferioară

BB+BBBB-

Speculativă


B+BB-

Înalt speculativă

CCC Condiţie nefavorabilă, risc de faliment

DDDDDD

Faliment

Sursa: Eugen Andreescu, Agenţiile de rating.

Notele atribuite după o analiză detailată a cifrelor economice şi financiare sunt rezultatul unei decizii colegiale a analiştilor agenţiei. Este vorba despre o opinie (după cum spun agenţiile) şi nicidecum de o recomandare de a cumpăra sau vinde un titlu sau o acţiune a unei întreprinderi.Ratingul poate fi pe termen scurt sau pe termen lung, în funcţie de scandenţa acelei datorii. Debitorii pot fi diferenţiaţi în funcţie de această capacitate de rambursare a obligaţiilor financiare pe o scală care se întinde în a reflecta cea mai puternică calitate (rating AAA) pâna la cea mai slabă calitate (rating D). Datoriile avand rating CCC/CC/C sunt privite ca având puternic caracter speculativ.La început agenţiile de rating au fost create pentru a nota o datorie a corporaţiilor sau guvernului care doreau să emită obligaţiuni pe pieţele financiare. Aceste ratinguri diferenţiau debitorii din punct de vedere al riscului financiar şi de business, adică al capacităţii de rambursare la timp a datoriilor financiare, şi a permis corporaţiilor cu un rating mai bun să se finanţeze la un cost mai scăzut pe piaţa de capital.În timp serviciile oferite de agenţiile de rating s-au sofisticat, acestea începând să acorde ratinguri şi pentru societăţile de asigurări, garanţii financiare sau fonduri mutuale.Deşi ratingul s-a afirmat relativ recent, literatura de specialitate reţine două funcţii care caracterizează agenţiile de rating:

supravegherea intereselor financiare externe ale întreprinderilor naţionale şi ale statelor, punând la dispoziţie, prin procesul de notare, informaţii pertinente şi cu valoare de înţelegere internaţională;

alternativă la serviciile clasice de evaluare financiară şi analiză oferite de banci.Caracteristici:

Criteriile procesului de notare. Ratingurile se realizează pe baza informaţiilor furnizate de emitent şi din alte surse considerate ca fiind de încredere;

Ratingurile - ca măsură relativă a calităţii creditului. Ratingurile realizează o clasificare calitativă a celor ce apelează la bănci sau la pieţele financiare cu ajutorul unor criterii de evaluare similare.

Plafoanele suverane. Consideraţiile cu privire la riscul de ţară sunt o parte integrată a analizei emitenţilor, ratingurile sunt influenţate şi de devizele în care sunt emise titlurile.


Evenimentele speciale. Indiferent de calitatea creditului şi de categoria de risc, falimentul poate fi provocat de „evenimente speciale” pe care agenţiile de rating le definesc ca modificări în situaţia financiară şi au un impact brusc asupra calităţii creditului, precum de exemplu pot fi: fuziuni, dezinvestiri, începerea procedurii de intrare în faliment pentru a beneficia de protecţia oferită de legea falimentului faţă de litigii.

2.1. Apariţia şi evoluţia ratingului

Rating-ul titlurilor financiare, devenit în prezent o „industrie specializată în producţia de servicii financiare legate de riscul de împrumut”, constă în acordarea de note pentru titlurile sau semnăturile reprezentative aparţinând emitenţilor, calificându-se astfel riscul atribuit acestora.Această activitate a devenit sistematică cu aproximativ un deceniu în urmă. Dezvoltarea pieţelor de capital, atât în plan naţional, cât şi internaţional, a contribuit la impunerea unor astfel de servicii. În prezent, guvernele obligă, prin intermediul legislaţiei în vigoare, toate categoriile de emitenţi de titluri financiare – atât pe cei vechi, cât şi pe noii veniţi pe piaţă să obţină un calificativ din partea unei agenţii naţionale sau internaţionale de rating, înainte de a se proceda la emisiuni.Criza financiară din 1837, din SUA, s-a aflat la originea dezvoltării societăţilor de „vânzare” de informaţii financiare. Acestă criză a reprezentat proba existenţei unor disfuncţionalităţi importante ale sistemului financiar în ansamblu şi a făcut necesară apariţia unei noi meserii care avea drept scop o mai bună protecţie a investitorilor.Prima societate ce s-a lansat în activitatea de rating a fost The Mercantile Agency apărută în anul 1841 la New York. Această societate a avut un caracter revoluţionar în sensul că înaintea înfinţării nu exista aproape nici o modalitate de a afla dacă partenerul de afacere era sau nu de încredere. În anul 1849 societatea a fost preluată de Benjamin Douglass care a profitat de conjunctura favorabilă determinată de dezvoltarea căilor de transport şi comunicaţie şi în acest fel a extins reţeaua de birouri locale, mărind numărul de angajaţi, fapt care a dus la apariţia de noi clienţi şi la consolidarea valorii informaţiilor deţinute de societate.Prmul birou care a fost situat în afara Americii de Nord a fost cel deschis în anul 1857 în Londra. În 1859 The Mercantile Agency trece în proprietatea lui Robert Graham Dun schimbându-şi totodată şi denumirea în R.G. Dun & Company. În anul 1849 s-a lansat pe piaţă The John M. Bradstreet Company în Cincinnati, Ohio, fiind prima companie concurentă. Această companie a publicat în anul 1857 şi primul manual de rating sub denumirea de „The Bradstreet Rating Book”, iar în anul 1933 cele două societăţi au format noua agenţie Dun & Bradstreet.În anul 1900 John Moody a pus bazele companiei Moody’s Investors Service şi a publicat „Moody’s Manual of Industrial and Miscellaneous Securities”.În anul 1909 John Moody a emis pentru prima dată ratinguri de titluri financiare în lucrarea „Moody’s Analyis of The Railroad Investments”. În această lucrare, autorul a folosit pentru prima dată clasificarea de la Aaa la C pentru a evalua aproximativ 1500 de titluri financiare individuale emise de peste 200 de societăţi.


Sistemul de clasificare consacrat de această lucrare este şi astăzi în vigoare, în profida trecerii timpului, fiind un standard mondial în domeniu.În 1860 a fost înfinţat Poor’s Publishing Company şi totodată a fost publicată lucrare lui Henry Varnum “Poor The History of Railroads and Canals of the United States”, aceasta a început să furnizeze ratinguri din 1916.În anul 1906 a fost înfinţat Standard Statistic Bureau, care a început în anul 1922 să emite ratinguri pentru titlurile emise de întreprinderi şi în scurt timp după aceea a efectuat primele ratinguri suverane. Prima fuziune importantă din industria ratingului a fost în anul 1941 când cele două firme au creat Standard and Poor’s Corporation.Fitch Publishing Company,cea de-a treia mare companie de rating a început să emită ratinguri în 1924.Cele mai multe dintre înregistrările primelor agenţii de rating nu au supravieţuit trecerii timpului, dar din fericire cele ale firmei R.G.Dun & Company s-au păstrat reprezentând o sursă masivă de informaţii cu caracter istoric despre această industrie.În anul 1870 agenţia avea 7000 de abonaţi, iar în anul 1880 a ajuns la o cifră de 40000, incluzând cele mai importante firme importatoare, producătoare, societăţi bancare şi de asigurări.

Numărul de firme despre care se raporta în volumele de referinţă ale R.G.Dun & Company în perioada anilor 1859-1900

Tabelul 2.Anul Numărul de firme

1859 20.268

1870 430.573

1880 764.000

1890 1.176.988

1900 1.285.816

Sursa : Edward Vose, Seventy-Five Years of Mercantile Agency: R.G. Dun & Co., 1841-1916

Evoluţia serviciilor financiare de rating a fost foarte lentă la început. În anul 1970, falimentul al primei companii de transport americane, Penn Central Transportation Company, a impus definitiv această activitate. Această companie a procedat la emisiuni de titluri sub formă de “commercial papers”, principala sursă de finanţare utilizată de întreprinderi în SUA. Aşa că Standard & Poor’s, Moody’s şi Fitch au început să noteze o bună parte a emisiunilor de „commercial papers”.Pe lângă cunoscutele firme americane specializate în calificarea titlurilor emise pe piaţa internaţională de capital, în ţările dezvoltate funcţionează una sau mai multe agenţii naţionale precum sunt:

S.U.A – Duff and Phelps Inc;


Canada – Canadian Bond Rating Service (1972) şi Dominion Bond Rating Service (1976);

Australia - Australian Ratings; Japonia – Japan Credit Rating Agency; Nippon Investors Service; Japan Bond Research

Institute; Mikumi’s and Co; Thailanda – Thris; Marea Britanie – IBCA (Inter Banking Credit Analysis Ltd); Franţa – Standard and Poor’s – Agence d’Evaluation Financiere (ADEF) (1986),

Euronotation-France (1990); Suedia - Nordic Rating AB.

Agenţia Moody’s a creat în 1988 filiala Moody’s France care a dus la apariţia concurenţei pe sol francez, iar în 1990 Standard and Poor’s a preluat 50% din capitalul agenţiei franceze ADEF (Agence d’Evaluation Financiere). În urmare s-a produs un curent de opinie în favoarea unei companii cu capital 100% francez pentru a limita monopolul american. În octombrie 1990 a fost fondată firma Euronotation – France, acţionarii find: Asociaţia Franceză a Societăţilor Financiare, Asociaţia Franceză a Asigurărilor, plus agenţia britanică de referinţă IBCA /Ltd. În anul 1992 Euronotation şi IBCA au format IBCA – Notation group, pentru această agenţie de rating este important că pentru prima dată în istorie o agenţie de rating non-americană a avut permisiunea de notare pe teritoriul SUA.În 1997 IBCA fuzionează cu agenţia americană Fitch, luând naştere agenţia Fitch – IBCA, foarte apreciată pe plan internaţional.În prezent agenţiile de rating procedează la o analiză tematică a tuturor emitenţiilor de titluri din sectorul public sau privat, fie că este vorba de întreprinderi industriale şi comericale, bănci şi instituţii financiare nebancare, companii de asigurări, colectivităţi locale sau instituţii de stat, oranisme internaţionale şi chiar guverne. Foarte recent Moody’s şi S&P au început să evalueze chiar şi riscul de contraprtidă ce ţine de produsele derivate, capacitatea de plată a companiilor de asigurări-despăgubiri, volatilitatea valorii creditelor legate de creanţe ipotecare sau valorii fondurilor mutuale.

2.2. Participarea României pe pieţele financiare internaţionale

Relansarea României pe pieţele financiare internaţionale s-a produs în anul 1996 o dată cu abilitatea Băncii Naţionale de către Parlament în privinţa angajării de împrumuturi obligatare şi


credite sindicalizate. Obiectivele au fost creşterea rezervelor valutare, diversificarea surselor de finanţare externe şi consolidarea poziţiei României pe aceste pieţe. Reintegrarea statului român în circuitele pieţei internaţionale de capital s-a făcut nu doar pentru acoperirea deficitelor balanţei de plăţi externe, ci mai ales în scopul finanţării reformelor structurale costisitoare şi de durată.Chiar dacă obiectivele au fost atinse într-o anumită măsură „piatra de moară” au fost ratingurile suverane care au scăzut constant pâna la 16 noiembrie 2000.Lipsa notelor de investiţii a determinat costuri mari ale împrumuturilor faţă de situaţia altor ţări. Primele ratinguri au fost obţinute în 1996 înaite de lansarea împrumuturilor euroobligatare.1

Ratingul României în 1996Tabelul 3.

Agenţia Rating

Moody’s Ba3

Standard & Poor’s BB-

FitchIBCA BB-

Sursa: BNR, Raport anual 1996

Evoluţia ratingului României 1996-2002Tabelul 4.

Data Tipul schimbării Rating

6 Martie 1996 Rating nou BB-

11 Septembrie 1997 Menţinut BB-

23 Decembrie 1998 Degradat B

24 Martie 1999 Degradat B-

22 Decmbrie 1999 Menţinut B-

21 Septembrie 2000 Perspectivă B-

1 Sorin Lazarescu, Rating Financiar


16 Noiembrie 2000 Rating nou B

30 Octombrie 2002 Rating nou BB-Sursa: FitchIBCA

Conştientizarea importanţei evaluării riscurilor din perspectiva ratingului a făcut ca la iniţiativa Vanguard S.A. să apară prima agenţie de rating cu capital integral românesc, aşa a fost fondată agenţia de rating BERG (Bucharest Equity Research Group), autorizată de CNVM în martie 1998 care a lansat sistemul de notare STAAR (Scala Tendinţelor de Apreciere a Acţiuilor Româneşti).2

Această agenţie este specializată în evaluarea riscurilor asociate acţiunilor cotate la Bursa de Valori Bucureşti şi pe piaţa extrabursieră RASDAQ. Scala Tendinţelor de Apreciere a Acţiunilor Româneşti are o scală de notare simplă concretizată în „stele” – un număr de cinci stele are semnificaţia de cumpărare, iar una singură pe cea de vânzare. Deşi informaţiile furnizate se dovedesc a fi utile investitorilor români de pe piaţa de capital, sistemul nu s-a impus încă.Chiar dacă analizele de risc sunt efectuate la Londra sau la Paris entităţile româneşti importante care se finanţează de pe pieţele financiare internaţionale recurg din ce în ce mai des la serviciile agenţiilor de notare externe.

2.3. Caracterizarea informaţiilor rezultate din activitatea de rating financiar

Agenţiile de rating constituie organizaţii de avangardă ce au îmbunătăţit în mod radical circulaţia informaţiilor, într-o perioadă în care nu erau încă dezvoltate alte mecanisme informaţionale.Societăţile de notare financiară facilitează accesul creditorilor, deci a celor cu expunere la riscuri, la baza de cunoştinţe a colectivităţilor referitoare la partenerii de afaceri. Acest fapt este foarte util în special pentru investitorii care nu au alte mijloace de a afla informaţii despre emitenţii de titluri pe pieţele financiare.Informaţia reprezintă un element esenţial într-o relaţie de credit, înainte de apariţia agenţiilor de rating transferul de informaţii se realiza prin intermediul reţelelor de comerţ, cele mai eficiente dovedindu-se a fi societăţile de protecţie reciprocă (mutualprotection societies).Unele dintre casele de comerţ (mercantile houses, cum ar fi Baring Brothers în Marea Britanie) angajând investitori ce aveu drept scop obţinerea de informaţii referitoare la calitatea creditului. Aceasta era o metodă costisitoare şi restrictivă, şi a fost accesibilă doar firmelor importante.Foreign Credit Interchange Bureau (F.C.I.B., astăzi cunoscută sub denumirea de Finance, Credit, and International Businnes) din S.U.A a apărut în 1919 sub forma unei case de compensaţie.Ca şi în cazul organizaţiei britanice informaţiile se referau la clienţi, fiind puse la dispoziţie cu titlu gratuit doar membrilor acestor organizaţii.Agenţiile de rating s-au dezvoltat ca o terţă parte implicată în procesul de creditare dar deosebindu-se fundamental de organizaţiile prezentate anterior.Prima deosebire este că urmărind obţinerea de profit, informaţiile îşi pierd caracterul gratuit. Agenţiile au transformat informaţia financiară într-o marfă ce poate fi evaluată la un preţ şi tranzacţionată.O consecinţă directă reprezentând şi orizontul de adresabilitate al informaţiilor, adică acestea nu mai sunt restricţionate doar pentru membri organizaţiei, ci se adresează tuturor actorilor de pe pieţele financiare.

2 www.rating.ro


A doua deosebire majoră apare în aria foarte largă de acoperire, adică nu există practic sector economic, întreprindere semnificativă sau stat suveran care să nu fie evaluat din perspectiva riscurilor asociate unei investiţii.Concluziile studiului din 19873 al lui Weinstein propune o analiză statistică a efectului schimbării ratingului asupra preţului unei obligaţiuni. Perioada de studiu este de 12 luni, fiind examinate 132 de schimbări de notă.

2.4. Credibilitatea agenţiilor de rating

Participanţii pe piaţa de capital şi-au pus problema cât de credibile sunt „notele” acordate de agenţiile de rating având în vedere că peste 90% din veniturile acestora provin din taxe obţinute pe serviciile de rating percepute de la emitenţii de titluri, care ar putea fi un stimulent în acordarea unor ratinguri ridicate nemeritate însă de debitori.Agenţiile de rating au demostrat că ele sunt interesate în a-şi menţine reputaţia pentru calitatea înaltă a ratingurilor acordate. Dacă investitorii şi-ar pierde încrederea în evaluările unei agenţii, emitenţii de titluri nu ar beneficia de o mai bună acceptare de către piaţă şi de costuri de împrumut mai mici, de pe urma cumpărării ratingului. Aşadar ratinguri inexacte ar putea expune agenţia la despăgubiri legale costisitoare. Este puţin posibil ca agenţiile de rating să renunţe la credibilitatea lor în schimbul unui câştig pe termen scurt.

2.5. Evaluarea riscului de împrumut pe piaţa internaţională de capital

Notarea riscului de ţară (sovereign rating) a permis multor ţări care s-au aflat în trecut, în situaţia de dificultate în rambursări să pătrundă din nou pe pieţele obligatare internaţionale. Activitatea de notare a titlurilor naţionale, devenită o profesiune în SUA, îşi are originea în primele decenii ale secolului XX, când pieţele obligatare erau foarte active. Moody’s nota încă din anul 1919 obligaţiuni aparţinând altor ţări. În 1990 doar 15 state solicitau notarea şi mai precis ţările care nu aveau probleme deosebite. Accesul noilor veniţi pe piaţa internaţională de capital a condus la exrinderea activităţii de rating.

Evoluţia activităţii de notare a riscului de ţară Tabelul 5.

Perioada în care a survenit prima notare

Numărul de state notate Nota medie

Înainte de 1975 3 AAA/Aaa

1975-1979 9 AAA/Aaa

3 Weinstein M.I. The effect of a rating change announcement on bond price, Journal of Financial Economics (1987)


1980-1984 3 AAA/Aaa

1985-1989 19 A/A2

1990-1994 15 BBB/ Baa3

Sursa: Problemes economiques nr. 2453 din ianuarie 1996. După această perioadă solicitarea serviciilor de notare s-a extins, în primul rând, datorită faptului că pătrunderea pe piaţa nord-americană de capital este condiţionată de aceasta. Din tabel putem observa că nota medie acordată în anii 1990-1994 reprezintă un nivel mai scăzut, de tipul BBB/Baa3 în comparaţie cu ceilalţi ani.În perioada anilor 1970-1995, studiul efectuat de Standard & Poor’s asupra a 72 de state îndatorate atât în devize, cât şi în monedă naţională relevă că 30 dintre acestea au avut incidente de nerambursare. Putem remarca de asemenea faptul că 9 ţări au făcut apel la serviciile agenţiilor specializate Moody’s şi Standard & Poor’s, abia după apariţia problemelor respective.

3. Procesul de notare

Notaţia financiară se regăseşte în limbajul de specialitate sub trei denumirii: rating (în lumea anglo – saxonă); notaţia financiară; notaţia datoriei publice.

Notaţia financiară reprezintă aprecierea unei agenţii (Moody’s, Fitch, Standard & Poor’s) a riscului de solvabilitate financiară pentru următoarele categorii de entităţi:

State (notaţia suverană) sau colectivităţi publice naţionale sau locale; Companii; Operaţiuni (împrumuturi, finanţări structurale sau locale).

Pentru investitori, notaţia financiară reprezintă un criteriu de estimare a riscului pe care-l comportă o investiţie, în special, în cadrul pieţelor financiare tot mai globale şi mai dificil de cuantificat.Nota (calificativul) reflectă riscul de faliment al unei companii sau al unui stat şi are foarte mare importanţă atât pentru investitori cât şi pentru compania notată. Spre exemplu, o mare companie deţinătoare de obligaţiuni va trebui să respecte un echilibru între titlurile riscante şi mai puţin riscante fiindcă dacă o parte a acestor titluri precum ar fi obligaţiunile greceşti se depreciază, compania care le administrează va trebui să scape de ele pentru a nu deveni foarte riscante.Prima etapă a procesului de notare constă în colectarea informaţiilor. Colaborarea cu emitentul este foarte importantă. Ca urmare a colaborării emitentului cu agenţia de notare, aceasta din urmă se angajează să respecte un anumit grad de confidenţialitate.

Lista informaţiilor solicitate de Moody’s pentru orice studiu de notare este: ultimele 5 rapoarte anuale şi rapoartele intermediare din ultimii 3 ani; rapoartele financiare depuse la bursa de valori; starea financiară a departamentelor, în cursul ultimilor 3 ani ; previziuni asupra activităţii şi proiecţii pe viitorii 3 ani ; o copie asupra tuturor contractelor încheiate ; lista completă a conturilor bancare ;


date biografice aparţinând principalilor responsabili şi membri ai consiliului de administraţie.

A doua etapă constă în prezentarea analizei comitetului de rating. În cazul Moody’s, acest comitet cuprinde cel puţin 4 membri, din care un analist responsabil cu sectorul industrial şi un director de departament. Procesul de stabilire a notei durează o lună, uneori şi mai mult, după care decizia va fi comunicată emitentului, iar acesta poate face apel asupra notei atribuite. Atunci comitetul de rating va examina din nou cazul, după care va propune poate, o nouă notă.Politica de comunicare a notelor variază, de la agenţie la agenţie. Dacă agenţia anticipează o modificare a ratingului, informează comunitatea investitorilor prin „watch list”, ceea ce înseamnă că va da curs unei proceduri de reviziune. Investitorii urmăresc permanent aceste liste care apar adeseori din cauza modificărilor cursurilor bursiere ale titlurilor în cauză.

3.1. Scala de notare

Scalele de notare utilizate de diferitele agenţii sunt apropiate, cuprinzând aproximativ 20 de poziţii. Scala STANDARD-ADEF se prezintă în felul următor:AAA – emitent cu situaţie excelentă; perspective de activitate şi echilibru financiar printre cele mai bune; aptitudini perfecte de asigurare a serviciului şi amortizării datoriei;AA 1/2/3 - aceleaşi observaţii, dar cu un grad diminuat;A 1/2/3 – aptitudini de asigurare normală a serviciului şi rambursărilor datoriilor, dar sensibilitate la mediu sau evoluţii ecnomice, ceea ce poate să introducă o uşoară incertitudine în ceea ce priveşte echilibrul financiar pe termen lung;BBB 1/2/3 – capacitate satisfăcătoare a emitentului de asigurare a serviciului şi rambursării datoriei, dar activitatea este exercitată pe o piaţă îngustă sau instabilă care antrenează riscuri reale de evoluţie, în cazul unei situaţii economice defavorabile.

BB 1/2/3B1/2/3 serviciu şi rambursare comportând o incertitudine crescândăC C CC CC – creanţă cu risc de neplată previzibil pe termen scurt;D – creanţă neonorată (blocată, nerambursată).

Simbolurile utilizate pentru titlurile obligatareTabelul 6.

Standard and Poor’s Moody’s Investors Service

AAA Aaa


AA Aa

A A

BBB Baa

BB Ba

B B

CCC Caa

CC Ca

C C

D

Sursa: Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale,Editura Economică, Bucureşti 2000, pag. 153

În scopul lărgirii gamei de clasificări, Standard & Poor’s adaugă semnele + şi -, începând cu clasa AA. Moody’s adaugă cifrele 1,2,3. Se pot obţine aproximativ 20 de clasificări.

Simboluri utilizate pentru titlurile pe termen scurtTabelul 7.

Standard & Poor’s Moody’sA -1 + P -1

A -1 P -2

A -2 P -3

A -3 P -4

BCD

Sursa: Simona Gaftoniuc, Finanţe Internaţionale, Editura Economică, Bucureşti 2000, pag. 154

Funcţionarea agenţiilor de rating cu privire la notele Aaa, Aa şi A, pare să fie aproape deplină. Începând cu nota Baa, riscul de incapacitate nu mai este 0 ci 0,16%. Riscul se multiplică de 10 ori când se trece de la Baa la BA (1,56%) şi încă de aproximativ 4 ori când se ajunge la nota B (6,59%).

3.2. Costul notării

Onorariul este variabil şi depinde de volumul emisiunii. În mod obișnuit, o agenție de rating este plătită de către entitatea care urmează să fie notată sau de cel care utilizează nota, sub forma unui abonament (cazul Standard & Poor’s). Conform baremurilor din 2009 practicate în SUA, o mare companie trebuie să vireze cel puțin 70.000 de dolari la începutul procesului de notare, apoi un


abonament de supraveghere care se ridică la 50% din suma inițială. De fiecare dată când ea va emite un raport pe piață, va mai achita în plus un comision de 0,045% din valoarea tranzacției. În Europa, tarifele percepute sunt aproape identice cu cele percepute în SUA. În prezent, cca 90%din cifra de afaceri a agențiilor de rating provine de la companiile sau statele notate.

3.3. Posibile cazuri de notare

Acestea sunt, în linii mari, analiza unui dosar aparţinând unei întreprinderi industriale, analiza unei instituţii de credit şi analiza unei colectivităţi locale. Analiza dosarului unei întreprinderi se realizează:

analiza climatului macroeconomic care ţine cont de contextul naţional. Se vor estima consecinţele unor decizii politice asupra unui anume sector de activitate;

analiza riscului comercial se referă la mediul concurenţial şi poziţia întreprinderii de pe piaţă;

analiza riscului financiar studiază interdependenţa riscului industrial cu analiza financiară: politica financiară, gradul de autofinanţare, flexibilitatea financiară etc.

Analiza unei instituţii de credit: climatul economic şi legislaţia; poziţia emitentulu în cadrul sistemului bancar.

Analiza unei colectivităţi locale: analiza riscului suveran (riscul de ţară); studiul aprofundat a relaţiilor colectivităţii respective cu guvernul; examinarea riscurilor specifice colectivităţii studiate.

4. Studiu de caz

Agenţiile de rating – actori ai crizei financiare internaţionaleŢările dezvoltate sunt principalele „victime” ale valului de depunctări operate în perioada 2010-2011 în timp ce ţările emergente au fost beneficiarele unor ratinguri tot mai ridicate. Conform raportului făcut de Moody’s pe anul 2010, peste 70% din scăderile de rating de ţară au vizat ţările din Europa. Dintre cele 18 ţări care au beneficiat în lumea întreagă de o creştere a


ratingului, doar Turcia a fost din Europa. Celelalte au fost ţări emergente: 56% din America Latină, 39% din Asia şi 5% din Golful Persic şi Africa. Această situaţie datorează unei bune rezistenţe a finanţelor publice în ţările emergente, dar şi perspectivelor de creştere economică mult mai bune decât în ţările dezvoltate. Cu toate acestea, media notelor ţărilor dezvoltate este net superioară celor din ţările emergente. Media ţărilor europene ste „A-2”, în timp ce media ţărilor din America Latină este de „B-1”.

Ratingul statelorAtunci când agenţiile analizează notarea statelor, ele iau în calcul situaţia financiară, economică, politică şi socială actuală cu scopul de a prevede evoluţiile viitoare şi, în cele din urmă, să determine gradul de risc de faliment sau de nerambursare la timp a împrumuturilor. O degradare a notei unei ţări este urmată de creşterea a dobânziilor la care se va împrumuta statul în viitor, deteriorând o situaţie financiară deja dificilă. Grecia este cel mai bun exemplu în acest sens. Comisia europeană propune interzicera notării ţărilor care aplică planuri de ajutorareComisarul european însărcinat cu pieţele financiare, Michael Barnier, a cerut agenţiilor ( în data de 11 iulie 2011) să interzică notarea ţărilor care se află sub incidenţa unor „Planuri de ajutorare”.Preşedintele Eurogroupe, Jean-Claude Junker, a propus crearea mai multor agenţii europene de rating care să contracareze monopolul absolut al celor americane.Pe lângă cele 3 agenţii americane, în luna iulie 2011 a apărut şi agenţia chineză Dagong Global dar evaluările acesteia sunt încă ignorate de pieţele financiare.

Calificativul ţărilor membre „G-20” pentru datoria publică pe termen lungTabelul 7.

Pays Moody’s Standard & Poor’s FitchAfrica de Sud A3 A AGermania Aaa AAA AAAArabia Saudită Aa3 AA- AA-Argentina B3 B BAustralia Aaa AAA AAABrazilia Baa2 BBB+ BBBCanada Aaa AAA AAAChina Aa3 AA- AA-Coreea de Sud A1 A+ AASUA Aaa AA+ AAAFranţa Aaa AAA AAAIndia Ba1 BBB- BBB-Indonezia Ba1 BB+ BB+Italia Aa2 A AA-Japonia Aa2 AA- AA-Mexic Baa1 A- BBB+Marea Britanie Aaa AAA AAARusia Baa1 BBB+ BBBTurcia Ba2 BBB- BB+Sursa: www.fb-bourse.com/22.10.2011

Calificativul ţărilor din zona euro pentru datoria publică pe termen lung

http://www.fb-bourse.com/22.10.2011


Tabelul 8.Ţara Moody’s S&P Fitch Datoria publică

(mrd. dolari)Austria Aaa AAA AAA 277Belgia Aa1 AA+ AA+ 448Cipru Baa1 BBB+ BBB 16Estonia A1 AA- A+ 0Finlanda Aaa AAA AAA 105Franţa Aaa AAA AAA 1872Germania Aaa AAA AAA 1593Grecia Ca CC CCC 390Irlanda Ba1 BBB+ BBB+ 130Italia A2 A A+ 2267Luxemburg Aaa AAA AAA 6Malta A2 A A+ 6Olanda Aaa AAA AAA 449Portugalia Ba2 BBB- BBB- 184Slovacia A1 A+ A+ 38Slovenia Aa3 AA- AA- 20Spania A1 AA- AA- 884Sursa: www.ikofin.com; www.fb-bourse.com/22.10.2011

Rating Grecia

Fitch a coborât ratingul Greciei la cel mai mic nivel din lumeAgenţia de rating Fitch în luna iulie 2011 a anunţat că a redus ratingul Greciei, care era deja la nivel speculativ, de la BB+ la CCC. Fitch a explicat că scăderea a dus la absenţa unui nou program economic credibil, finanţat de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.Ratingul CCC, potrivit agenţiei înseamnă un risc de creditare substanţial, recunoscând că capacitatea de plată este o „posibilitate reală”. Ratingul acordat de Fitch este cel mai mic nivel acordat vreunei ţări de pe glob şi vine la scurt timp după ce Moody’s a stabilit ratingul Greciei la Caa1 şi S&P a retrogradat ţara tot la nivelul CCC. În acel moment, între CCC şi B+ nu era mare diferenţă, era grav dacă Grecia ajungea la D sau SD.Tot în luna iulie 2011 agenţia Moody’s a redus ratingul Greciei cu trei puncte, până la Ca, cu doar un nivel deasupra ratingului oferit ţărilor intrate în incapacitate de plată. Nivelul datoriilor Greciei va rămâne peste 100% din PIB pentru mulţi ani şi vor exista riscuri majore pentru implementarea reformelor fiscale şi economice. Analiştii agenţiei au avertizat că pachetul de sprijin financiar a stabilit un precedent negativ pentru investitori. Standard & Poor’s şi Fitch au scăzut ratingul Greciei la CCC, cu un nivel peste cel stabilit de Moody’s.În luna martie 2012 Agenţia de rating Moody’s a redus din nou ratingul Greciei, avertizând asupra riscului de faliment, în ciuda recentului acordat internaţional, care a oferit autorităţilor încă 230 miliarde de euro, la sfârşitul lunei martie 2012.După ce agenţia de rating Standard & Poor’s a retrogradat Grecia la 28 februarie 2012, Moody’s a făcut acelaşi lucru adică a coborât ratingul de la C la Ca, cel mai scăzut nivel de pe scala sa.Agenţia Moody’s a afirmat că acordul de ştergere a datoriei este necesar pentru stabilirea ţării, însă susţine că riscul de faliment rămâne, în special pe termen mediu din cauză că ţara nu va fi

http://www.ikofin.com/


capabilă să acceseze piaţa privată odată cu terminarea celui de-al doilea pachet de asistenţă internaţională.În luna august 2012 agenţia de rating Standard & Poor’s a afirmat că ratingul Greciei ar putea fi redus din nou, aceasta scăzând deja perspectiva de la stabil la negativ. În acea perioadă Grecia avea un rating de CCC, cu opt niveluri sub cel recomandat pentru investiţii. Ţara se afla în al cincilea an de recesiune masivă, rata şomajului a urcat de la 7,9% la 22,5%. Grecia avea nevoie de până la 7 miliarde de euro, Standard & Poor’s a estimat o scădere a produsului intern brut de până la 11 la sută în 2012 şi 2013.În luna decembrie 2012 agenţia de rating Standard & Poor’s a ridicat ratingul Greciei cu şase poziţii, adică a actulizat ratingul pentru creditre al Greciei la B-. Această îmbunătăţire reflectă perspectiva că clelalte 16 state membre ale Uniunii Europene, aflate în zona euro, sunt determinate să păstreze determinate să păsteze Grecia în uniunea monetară europeană.Standard & Poor’s a acordat Greciei o perspectivă stabilă, ceea ce înseamnă că nu va lua în considerare schimbări de ratig în lunile următoare.

5. Lista bibliografică

1. Aurora Murgea, Piaţa de capital – Finanţare.Plasament.Protecţie, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2004.2. Carmen Corduneanu, Flavia Barna, Pieţe de capital şi operaţiuni bursiere, Editura Mirton, Timişoara, 2001.3. Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000.4. *** date furnizate de Ziare.com.5. *** date furnizate de Kmarket.ro.


6. *** date furnizate de management.ase.ro.

Rolul Agentiilor de Rating Pe Piata de Capital Internationala

Documents

Transcript of Rolul Agentiilor de Rating Pe Piata de Capital Internationala