Marica Alina & Mag Ramona Gr 5 Actori ai relatiilor internationale Robert O Keohane: Institutionalismul neoliberal O perspectica asupra politicii mondiale

Potrivit lui Nye si Keohane statele sunt si au fost cei mai importanti actori ai sistemului mondial. Dupa cum afirma teoreticienii care au accentuat importanta relatiilor internationale, acest sistem este descentralizat, iar Waltz sustine ca toti sunt egali, nimeni nu este numit sa comande, nimanui nu ii este cerut sa supuna. Tot el afirma ca in absenta agentilor cu o autoritate ridicata, relatiile de supra sau subordonare nu reusesc sa se dezvolte.

Insa ca sa intelegem politica mondiala trebuie sa avem in minte atat descentralizarea cat si institutionalizarea. Asa cum afirma Waltz, politica mondiala nu este completa fara institutii si proceduri de ordonare.

Variatiile in institutionalizarea politicii mondiale exercita impacte semnificative asupra comportamentelor guvernelor. Modelele de cooperare si neintelegere pot fi intelese doar in contextul institutiilor care ajuta la definirea actiunilor statelor. Keohane sustine ca actiunile statelor depind in mare masura de succesul aranjamentelor institutionale care afecteaza oportunitatile de negociere si abilitatea guvernelor de a monitoriza acordurile celorlalti.

Institutionalismul neoliberal nu sustine ca acordurile internationale sunt usor de incheiat sau de pastrat, ci din potriva, sustine ca abilitatea statelor de a comunica si coopera depinde de institutiile construite de om.

Institutionalismul neoliberal nu este o simpla teorie. Ca si liberalismul si neorealismul sunt scoli care ofera o perspectiva asupra politicii mondiale. Institutionalismul neoliberal raspunde intrebarilor referitoare la impactul institutiilor asupra actiunilor statelor si la cauzele schimbarii institutionale. El este relevant la un sistem international numai daca actorii au interese mutuale, adica daca au de castigat din urma cooperarii lor.

Keohane considera ca exista destule argumente pentru a sustine ca institutionalizarea este o variabila in politica mondiala, iar in aceste conditii, cooperarea este posibila doar daca depinde de aranjamentele institutionale.

Keohane defineste institutiile ca fiind:”set de reguli formale sau informale, persistente si conexe care dicteaza comportamente, constringe activitati si concretizeaza asteptari” si le clasifica astfel:

1.Organizatii interguvernamentale sau Organizatii transnationale nonguvernamentale care sunt capabile sa monitorizeze activitati si sa reactioneze la ele si sunt formate de catre state. Exista sute de organizatii interguvernamentale in cadrul sistemului Natiunilor Unite.

2.Regimurile internationale care reprezinta reguli explicite, in acord cu guvernele, care corespund problemelor ce apar in cadrul relatiilor internationale.Exemplu:regimul monetar international stabilit la Bretton Woods in 1944, Legea marilor.

1

3.Conventiile care sunt institutii informale, cu reguli implicite care dau forma asteptarilor actorilor. Ex: imunitatea diplomatica, care a fost o conventie timp de secole inainte de a fi codificata sub forma a doua acorduri internationale in anii ’60 si reciprocitatea. In absenta lor, statelor le va fi dificil sa negocieze unele cu celalalte sau sa inteleaga sensul actiunilor celorlalte state.

Institutionalismul poate fi caracterizat de trei dimensiuni: devalmasie (gradul in care participantii la sistem isi impart asteptarile de a intelege cum sa interpreteze actiunile), specificitate (gradul in care aceste asteptari sunt specificate clar sub forma regulilor) si autonomie (modul in care institutiile isi pot modifica propriile reguli in mai mare masura decat sa se bazeze pe agenti externi care sa faca asta).

Distinctia dintre Conventii, Regimuri si Organizatii nu este foarte clara. Acordurile negociate adesea combina reguli explicite cu intelesuri conventionale, care pot fi mai mult sau mai putin ambigue. Organizatiile si regimurile se pot distinge in teorie, dar in practica ele raman interconectate.

Institutiile internationale sunt importante pentru actiunile statelor deoarece ele afecteaza stimulentele lor si le permite sa ia decizii care in alta imprejurare ar fi de neconceput.

Ca si neorealismul, institutionalismul neoliberal incearca sa explice regulile comportamentale examinand natura descentralizarii sistemului international.Ambele teorii cred ca exista o politica internationala reala care poate fi partial inteleasa.Cele doua teorii au fost asociate datorita faptului ca ele considera sistemul international ca fiind descentralizat.

In viziunea lui Waltz capacitatile unui stat sunt economice, militare si productive. Neorealistii nu pot explica comportamentul partilor unui sistem decat daca pozitia lor se schimba relativ. Tot neorealistii sustin ca actiunea unui stat depinde de acceptarea unor practici cum ar fi suveranitatea. Keohane si Nye arata ca interdependenta complexa caracterizeaza relatiile intre tari democratice industrializate.

Liberalismul este adesea identificat cu ideea de superioritate a pietelor fata de interventia statului in economie. O alta conceptie a liberalismului mizeaza pe valoarea libertatii individuale, pe care Keohane nu o considera relevanta pentru analiza sa asupra relatiilor internationale. In stiintele sociale liberalismul accentueaza rolul institutiilor create de om si cum acestea afecteaza luarea de decizii colective a unor grupuri de indivizi; arata importanta proceselor politice care pot fi schimbate mai mult decat a structurilor simple si care nu pot fi schimbate. Institutiile se schimba ca rezultat al actiunii umane si schimbarile in asteptari si procese care rezulta pot avea efecte profunde asupra comportamentului statului.

Neorealistii si neoliberalii sunt de acord ca politicii internationale ii lipseste o ierarhie stabila si cum spunea si Waltz „in anarhie nu exista ierarhie automatica”. Neoliberalii spun ca este imposibila stabilirea unei legaturi logice intre anarhie si razboi, pentru ca orice legatura care ar putea exista intre lipsa armoniei si starea de razboi ar depinde de natura asteptarilor din sistem si de institutii.

Neorealistii cred ca in conditiile de anarhie , castigul relativ este mai important decat cel absolut si ca scopul principal al statelor in orice relatie este sa le impiedice pe celelalte state sa obtina mai mult. Aceste situatii sunt posibile din punct de vedere teoretic, cand statele se asteapta ca toate celelalte sa fie ostile si cand sansele lor de supravietuire sunt mici. Dar sunt teoretic imposibile cand castigurile substantiale

2

reciproce sunt realizate prin cooperare si cand guvernele nu se asteapta ca celelalte sa le ameninte cu forta.

Keohane ne spune ca institutionalismul neoliberal nu da neaparat raspunsurile cele mai exacte, doar ca intelege intrebarea. Trebuie sa intelegem care modele institutionale duc la comportament cooperativ intre state. Autorul este de acord cu liberalismul si refuza sa dea definitii fixe in legatura cu castigurile relative sau modele permanente de conflict intre state. Totusi argumentele sale difera de liberalismul republican si de cel comercial.

Liberalismul republican sustine ca republicile sunt mai inclinate spre pace decat despotismele. Iar liberalismul comercial crede ca relatiile de comert duc neaparat la pace.In opinia lui Keohane republicile sunt pasnice fata de alte republici, dar nu neaparat si fata de non-republici, iar un mediu economic international deschis care se desfasoara dupa reguli nu asigura un comportament pasnic. Cooperarea nu e automata ci necesita planificare si negociere. Este un proces politic care implica si exercitiul influentei.Influenta este asigurata, nu numai cu ajutorul persuasiunii si a prestigiului, dar si prin folosirea resurselor, in special economice si militare.

Institutionalismul neoliberal accepta o versiune a principiilor liberale care nu implica determinism si care accentueaza importanta constitutiilor internationale fara a slabii rolul puterii statale.

Informatia care reduce incertitudinea este o variabila importanta politica internationala, iar una din cele mai importante functii ale institutiilor este sa retina si trasmita informatia.

Teoria si cercetarea trebuie sa fie intotdeauna in legatura una cu cealalta. Keohane foloseste si analiza istorica combinata cu incursiunea teoretica in cercetarea asupra politicii mondiale.

Institutionalismul neoliberal isi reindreapta atentia asupra organizatiilor internationale. Keohane ne spune ca in anii ’70, ’80 teoreticienii politicii internationale au urmat curentul de denigrare a importantei unor mari organizatii internationale ca si ONU si Comunitatea Europeana.Organizatiile internationale nu au un loc central in politica mondiala, dar sunt mai importante decat au aratat neorealistii.

Institutionalismul neoliberal insista si pe importanta regimurilor internationale si a continuarii cercetarii conditiilor in care acestea apar si dureaza. In analizarea modurilor in care functioneaza regimurile, cum se schimba si ce impact au asupra guvernelore este important sa luam in considerare politica domestica interna a statelor.

Keohane crede ca teoriile neoliberale au anticipat corect faptul ca guvernele vor creea organizatii si regimuri internationale durabile si ca puteri extinse vor primii organizatii cu membrii relativ putini in care va fi posibila monitorizarea respectarii regulilor.

Se considera ca neorealismul este cel mai potrivit pentru studiul problemelor de securitate, dar in unele probleme de securitate, in care statele au interese comune importante, acestea pot fi rezolvate doar prin cooperare institutionala. Perspectiva neorealista vede aliantele ca rezultat al unor relatii de mari antagonisme si sunt realizate pentru a suplimenta capabilitatile partilor;adica sunt vazute ca formate de structura sistemului. Aliantele sunt institutii si atat durabilitatea cat si puterea lor depind partial de caracteristicile lor institutionale.

3