1

Radu Dudău

Teoria constructivistă a relațiilor internaționale

Introducere

Constructivismul este o abordare a relațiilor internaționale care subliniază dimensiunea

socială și intersubiectivă a politicii. Constructivismul afirmă că relațiile internaționale nu

pot fi explicate doar prin decizia rațională a actorilor politici. Din punct de vedere

constructivist, interacțiunea dintre state este determinată de preferințele și interesele

endogene ale actorilor politici, de identitățile lor transformabile în cursul interacțiunii

internaționale.

Constructivismul social (SC) în RI afirmă că identitățile și interesele statelor nu sunt date

în mod natural, cu necesitate, ci sunt efectele unor forțe și circumstanțe sociale concrete

și contingente. În lumea entităților intenționale – care acționează în raport cu un scop, și

care include și statele și națiunile – stările de fapt nu sunt date în mod determinist, ci ar fi

putut de fiecare dată să fie altfel. Constructivismul social explorează influența normativă

a structurilor instituționale și conexiunile dintre acestea și identitatea și interesele

statelor. În același timp, instituțiile însele sunt transformate prin activitățile statului și a

altor actori politici. Instituțiile și actorii se condiționează reciproc. Instituțiile

internaționale au funcții atât regulative cât și constitutive.

Normele regulative stabilesc regulile fundamentale de comportament, prescriind

anumite tipuri de comportament și proscriind altele. Normele constitutive definesc un

comportament și îi atribuie semnificații și inteligibilitate. Distincția este bine ilustrată de

către John Searle (1997)1. Potrivit lui Searle, regulile constitutive nu au doar un rol de

reglementare (precum regula „Condu pe partea dreaptă a drumului”), ci și generează un

domeniu care nu ar fi existat altminteri.

I distinguish between two sorts of rules: Some regulate antecedently existing forms of

behavior; for example, the rules of etiquette regulate interpersonal relationships, but

these relationships exist independently of the rules of etiquette. Some rules on the other

hand do not merely regulate but create or define new forms of behavior. The rules of

football, for example, do not merely regulate the game of football, but as it were create

the possibility of or define that activity. The activity of playing football is constituted by

acting in accordance with these rules; football has no existence apart from these rules. I

call the latter kind of rules constitutive rules and the former kind regulative rules.

Regulative rules regulate a pre-existing activity, an activity whose existence is logically

independent of the existence of the rules. Constitutive rules constitute (and also regulate)

1 Searle, John (1997), The Construction of Social Reality, Cambridge University Press

2

an activity the existence of which is logically dependent on the rules. (Searle 1965/1998:

131)

Jocul de șah constă, pur și simplu, în regulile formale ale jocului, de vreme ce nu ar putea

exista și nu ar putea fi inteligibil fără ele. Regurile de circulație sunt de un cu totul alt tip:

conducerea mașinilor e posibilă și în absența lor, dar în condiții de risc și de dezordine

mult mărite.

Instituțiile și statele sunt entități care se constituie reciproc. Instituțiile întrupează

normele regulative și constitutive ale interacțiunii internaționale; ele modelează,

constrâng și dau semnificație acțiunii statelor. Totodată, instituțiile continuă să existe

deoarece statele le produc și le reproduc în practica socială. Statele atribuie semnificații

situațiilor sociale pe baza rolurilor definite instituțional.

Constructiviștii afirmă că identitățile și interesele statelor pot fi modificate la nivel

sistemic prin interacțiuni mediate instituțional. Ei se concentrează pe instituțiile

fundamentale ale societății internaționale – dreptul internațional și regimurile

internaționale.

Constructiviștii acceptă că anarhia este condiția caracteristică a sistemului internațional,

dar susțin că, în sine, acest lucru nu spune nimic, nici cu privire la caracterul conflictual,

nici cooperativ al politicii mondiale (Wendt 1992)2. Astfel, o anarhie a prietenilor este

complet diferită de una a dușmanilor, deși ambele sunt posibile. Ceea ce contează este

diversitatea de structuri sociale posibile în condiții de anarhie. Statele pot avea multiple

identități sociale, care pot fi fie cooperative, fie conflictuale. Ele își definesc interesele în

procesul de interpretare a situației sociale la care participă. Astfel, se poate susține că

Războiul Rece a constituit, de fapt, o structură socială în care cei doi actori s-au identificat

reciproc ca inamici, definindu-și fiecare interesul național în opoziție cu cel al celuilalt.

Când acest lucru s-a schimbat, Războiul Rece s-a încheiat.

Există trei versiuni importante de abordări constructiviste ale RI. Cronologic, prima teorie

constructivistă a RI a fost oferită de Nicholas Onuf, în Worlds of Our Making (1989). Apoi,

Friedrich Kratochwil s-a impus ca un constructivist influent prin lucrarea Rules, Norms,

and Decisions (1989). Dar cel mai influent gânditor constructivist este Alexander Wendt,

prin a sa The Social Theory of International Politics (1999).

Identități și interese

Atât realismul cât și neorealismul consideră sinele (self), adică identitatea actorului

politic, este dat exogen, adică este preexistent acțiunii politice și imuabil. Când actorul

fundamental al politicii internaționale este statul și când vorbim despre interesele și

preferințele acestuia, precum și de strategii de auto-ajutorare (self-help), la ce anume ne

2 Wendt, Alexander (1992), Anarchy is What States Make of It. The Social Construction of Power Politics”, in

International Organization, Vol. 46, No. 2.

3

referim? Există o puternică viziune empiristă potrivit căreia statul este, din punct de

vedere ontologic, doar o ficțiune utilă sau o metaforă care ne permite să explicăm și să

antiticipăm politica internațională. De exemplu, Stephen Krasner (1999)3 consideră că

the ontological givens are rulers, specific policy makers, usually but not always the

executive head of state. Rulers, not states and not the international system make choices

about policies, rules, and institutions (Krasner 1999: 7).

Nu există state ca agenți independenți, susțin empiriștii. Există o întreagă tradiție de

gândire politică, plecând de la Hobbes și Locke, potrivit căreia statele sunt o formă de

autoritate colectivă care rezultă din delegarea individuală de autoritate de către membrii

societății, pentru ca aceștia să-și realizeze interesele elementare de supraviețuire și

ordine socială.

Concepția lui Alexander Wendt

Potrivit lui Wendt, statul este o entitate cu statul ontologic substanțial. El critică

încercarea gândirii pozitiviste de a reduce acțiunea statală la acțiunea individuală,

reprosându-i pierderea de conținut epistemic.

Wendt distinge patru tipuri de identitate a unei entități sociale – printre care se numără

și statele:

- Identitatea personală (indivizi) sau corporatistă (entități sociale instituționale)

- Identitatea de tip

- Identitatea de rol

- Identitatea colectivă

Identitatea personală/corporatistă se referă la constituția materială a unei entități.

Pentru state, identitatea corporatistă este dată de teritorialitate, de populație, de sistem

politic, etc. Identitatea corporatistă a statelor generează obiectivele fundamentale ale

statului, precum securitatea fizică, stabilitatea, recunoașterea de către alții și dezvoltarea

economică. Totuși, modul în care statele urmăresc aceste scopuri depinde de identitățile

lor sociale, adică de felul în care statele se văd pe sine în relațiile cu alte state. Pe baza

acestor identități, statele își construiesc interesele naționale. (1999: 225).

Identitatea de tip „se referă la o categorie socială sau la o etichetă aplicată persoanelor

care au în comun anumite caracteristici de limbaj, de aspect, trăsături comportamentale,

atitudini, valori, deprinderi, cunoaștere, opinii, experiență istorică etc.” (Wendt 1999:

225). Exemple: vorbitor al unei limbi, nativ al unui loc, adolescent, membru al unui

anumit partid, heterosexual etc.

Un actor individual sau corporatist poate avea simultan multiple identități de tip, după

cum poate avea diferite seturi de valori sau convingeri și diferite forme de

3 Krasner, Stephen (1999), Sovereignty: Organized Hyprocrisy, Princeton University Press

4

comportament. Prin convingeri și valori comune, identitatea de tip introduce un element

cultural în analiza identității. Dar:

…type identities have an inherently cultural dimension which poses problems for

methodological individualism. Unlike role and collective identities, however, the

characteristics that underlie type identities are at base intrinsic to actors. The qualities

that make Max a teenager exist whether or not Others are present to recognize them as

meaningful, and to that extent he can be a teenager all by himself. (1999: 226, s.n.).

Mai departe, identitățile de rol sunt prin excelență culturale, întrucât desemnează roluri

condiționate cultural pe care actorii le joacă în relațiile dintre ei. Rolurilor le sunt atribuite

predicate relaționale, precum fiu, profesor, lider etc, atunci când e vorba de indivizi, și

aliat, hegemon sau dușman, când e vorba despre state. Fiecare din ele presupune cel

puțin un alt obiect pentru a putea fi utilizate corect din punct de vedere logic. Învățarea

rolurilor este o chestiune de cunoaștere colectivă de către actori a convingerilor și

așteptărilor celorlalți. Dobândind cunoștințe colective, actorii legați prin predicate

relaționale internalizează reguli adecvate de comportament, care îi poziționează unul față

de altul. Astfel, sinele se reflectă în celălalt și această reflecție este asimilată în identitatea

actorilor.

În fine, identitatea colectivă este rezultatul unui proces cognitiv prin care distincția sine-

celălalt devine relativă și supusă unui proces de evoluție temporală (1999: 229).

Identitatea colectivă este cel mai important aspect al teoriei lui Wendt. Spre deosebire de

neorealism și de instituționalismul liberal, constructivismul este interesat de

circumstanțele în care limitele sinelui se extind peste (ori sunt înglobate de) celălalt. Dat

fiind caracterul distinct al identității personale/corporatiste, identitatea nu poate fi

colectivă în orice aspect al ei, ci doar în ceea ce privește unele proprietăți specifice.

Interesele decurg din natura identității, pentru că ceea ce vrea un actor depinde de cine

anume este acel actor. În fine, interesele sunt factori motivaționali a căror realizare

contribuie la reproducerea identității lor subiacente.

Trebuie să distingem între percepțiile și opiniile subiective ale actorilor în legătură cu

nevoile pe care le au, și acțiunile care trebuie urmate în mod obiectiv pentru a întruni

cerințele de reproducere socială a identității. Ambele tipuri de interese trebuie explicate.

Cele subiective sunt importante pentru că sunt motivatori proximi ai acțiunii politice. De

exemplu, oamenii de stat definesc și evaluează interesul public potrivit informațiilor,

valorilor și ideologiei lor. Ca atare, este important să avem o descriere corectă a vederilor

lor subiective asupra interesului public. Dacă în mod sistematic, aceste vederi diferă de

interesul public obiectiv, atunci integritatea comunității politice este amenințată.

În ceea ce privește răspunsul la întrebarea privind natura anarhiei internaționale, Wendt

oferă următoarea descriere tipologică a sistemelor de securitate (1992: 400):

5

Aplicație

In a controversial article published in the London Review of Books in March 20064, John

Mearsheimer and Stephen Walt maintain that the amount of economic and military help

that the US provides Israel in virtue of their privileged partnership defies the logic of self-

interest that Washington should follow according to the neorealist prescriptions. The

authors list a series of measures of material support that the US has given Israel after

World War II, which they deem disproportionate relative to both the benefits that such a

support brings Washington, and the objective needs of Israel as an industrialized country.

They identify the reason for this level of support in the domestic American politics, and

particularly in the efficient Israel Lobby, which, as they surmise, has managed to divert

Americas Middle East foreign policy from the American national interest. I shall not here

review the pros and cons that have been expressed in the debate triggered by this paper.

The point of bringing forward this particular case is to show that the neorealist conceptual

framework, from within which Mearsheimer and Walt argue, makes difficult for them to

4 Mearsheimer, John și Stephen Walt (1996), „The Israel Lobby”, London Review of Books, March 1999,

http://www.lrb.co.uk/v28/n06/john-mearsheimer/the-israel-lobby

6

see the possibility of an increasing perception of collective identity between Israel and US,

grounded in historical, cultural, moral, and civilization elements of identity. Consequently,

there is a dominant perception of similarity of interests in both Americans and Israelis

regarding many coordinates of their foreign policy, as well as an empathic understanding

of each others security fears. Up to a certain point, it is open to discussion whether

Washington had more to gain in terms of security and economics from a more pro-Arab

attitude in the Middle East. Yet no sophisticated foreign policy analysis can ignore actors

identities in accounting for the ways they act in order to achieve their interests.